CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE „RAISA PACALO”

CATEDRA NURSING

Suport teoretic

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală

Chişinău
 Planul lecţiei:
1. Seringile si acele. Caracteristica lor.
2. Montarea seringii sterile.
3. Asprirarea solutiei din fiola si flacon.
4. Reguli generale de administrare a injecțiilor.
Prin calea parenterală, în strictul înţeles al cuvântului, se înţeleg căile care ocolesc tubul
digesti, adică administrarea medicamentelor sub formă de injecţii .

Injecţia este introducerea substanţelor în stare lichidă în organism, prin intermediul

unor ace care traversează ţesuturile organismului .

Avantaje
Preparatele injectabile au următoarele avantaje:
- efect rapid (calea i.v.);
- posibilitatea obţinerii formelor cu acțiune prelungită (calea i.m.);
- evitarea efectelor adverse pe tractul digestiv;
- dozaj exact;
- evitarea inactivării unor substanţe de către sucul digestiv (penicilina, insulina);
- administrarea unor substanţe medicamentoase care nu sunt absorbite în intestin
(vitamina B12);
- Se pot administra indiferent de starea de conștiență a bolnavului.

Dezavantaje
Preparatele injectabile prezintă şi unele dezavantaje:
- mod de administrare traumatizant;
- administrarea necesită personal calificat;
- administrarea presupune costuri suplimentare datorită recipientelor, proceselor
tehnologice,
sterilizare etc.;
- intoleranţă locală.

Pentru injecţii se utilizează seringile din material plastic, de unică folosinţă , cu ace
acoperite de câte o teacă protectoare, împachetate şi sterilizate la fabrică şi care se
deschid în momentul folosirii lor. Pe ambalajul lor este menţionată data expirării
serilităţii garantate de fabrică ceea ce asistenta înainte de deschidere, trebuie să verifice.
Dacă termenul de garanţie e expirat sau ambalajul nu este intact, a fost deschis cu o altă
ocazie etc. , atât seringa cât şi acul se vor arunca. Asistenta va alege felul seringii şi
capacitatea corespunzătoare injecţiei pe care trebuie să o administreze, ţinând cont atât
de substanţa de injectat cât şi de calea de administrare. Pentru injecţiile i/v vor prefera
seringile cu ambou excentric. Cu aceeaşi atenţie se va alege acul adecvat gradului de
viscozitate al substanţei de injectat, precum şi căii de administrare .

Seringile sunt instrumente care servesc pentru injectarea soluţiilor medicamentoase

sau aspirarea produselor fiziologice sau patologice din organismul uman. Ele sunt
formate dintr-un corp de pompă şi un piston. Corpul de pompă este confecţionat dintr-
un cilindru de material plastic gradat în zecimi de mililitri la seringile mai mici şi
jumătăţi de mililitri la seringile mai mari. La una din extrimităţile cilindrului are o
deschizătura largă unde se intrduce pistonul, la cealaltă extremitate lumenul cilindrului
se prelungește cu un tub scurt, numit ambou . Pe ambou se fixează acul de injecţie. La
seringile mai mici amboul este central, însă la cele cu capacitate mai mare, el se
plasează excentric, pentru a uşura pătrunderea cu acul în vasele sanguine.
Seringa pentru tuberculina are o capacitate de 1ml , împărţitt in 100 de diviziuni ,
ea se utilizează pentru injecţii şi testări intradermice, precum pentru dozarea exactă a
micilor cantităţi de medicamente injectabile.
Seringa pentru insulină sunt de capacitate de 1 şi 2 ml . , având o gradaţie dublă , una
în zecimi de ml. , cealaltă în unităţi de insulină.
În afară de seringile pentru injecţii, în medicină sunt utilizate seringi speciale pentru
irigarea cavităţilor (de exemplu pentru spălături auriculare, seringi pentru irigarea
laringelui ş.a.). Cea mai răspîndită este seringa Janet, utilizată pentru irigarea cavităţilor.
Ea poate fi de diferită capacitate – de la 50 până la 200ml. Conul seringii poate ocupa o
poziţie centrală sau marginală.
Acele de injecţie sunt tuburi metalice fine şi subţiri , adaptabile la amboul seringilor
şi cu cealaltă extremitate ascuţită , prin care se injectează soluţiile medicamentoase în
oranism şi se recoltează produsele biologice şi patologice lichide (bizoul acului). După
înclinaţia planului de tăiere a bizoului ,deosebim:
- cu vârfuri lungi , pentru injecţiile subcutanate şi intramusculare ;
- cu vârfuri scurte , pentru injecţii intavenoase, intradermice şi intrarahidiene;
Acele trebuie să fie drepte şi flexibile, bine ascuţite pentru a asigura penetrarea uşoară
a acului pri ţesuturi şi pereţii vaselor, fară să le rupă. Materialele din care se
confecţionează acele sunt netoxice şi nepirogene. Suprafaţa externă a tubului metalic
este acoperită cu un strat de polisilicon, pentru a uşura alunecarea lor printre ţesuturi.
Acele sunt protejate de o teacă din mateial plastic, care se îndepartează numai în
momentul utilizării lor, după utulizare acele trebuie aruncate .
Acele se gasesc împreuna cu seringa in același ambalaj sau in ambalaje separate. Se
pregătește un ac cu diametru mai mare pentru asprirarea solutiilor si altul pentru
injectare cu dimensiuni in functie de tipul injectiei.
Bizoul acului:
pentru aspirare –lung
intradermic – scurt
subcutanat – lung
intramuscular – lung
intravenos – scurt
Montarea seringii sterile

Scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa fel ca să se păstreze sterilitatea
amboului. Ambalajul seringii se va deschide din partea mânerului pistonului. Aceasta
nu trebuie să se atingă de nimic, nici de mâna asistentei. Apoi se montează acul
(acoperit cu teaca de protecţie) fără a fi scos din ambalaj printr-o mişcare de răsucire pe
amboul seringii, şi se fixează. Teaca protectoare deocamdata rămîne pe ac , pentru a
asigura sterilitatea acestuia.
Aspirarea soluției din fiolă.
Se verifică integritatea fiolelor, dacă ele sunt etichetate, dacă denumirea cât şi dozajul
corespund celor prescrise. Orice neconcordanţă se va raporta medicului . Lipsa
etichetelor sau ştergerea lor parţială implică aruncarea fiolelor. Soluţiile inectabile trebuie
sa fie clare, transparente, fără precipitate. Aspectul lor trebuie să fie caracteristic din care
motiv asistenta trebuie să cunoască felul de prezentarea a substanţelor injectabile. Unele
floculează în fiole, fără să se altereze. Acestea trebuie uşor încălzite în apă caldă. Ele vor
fi utilizate numai dacă floculația este mentionată pe cutie sau biletul însoţite al fiolelor.
După verificarea integritaţii fiolelor, se va goli partea îngustă fiolei de lichid prin lovituri
exercitatea cu degetul asupra corpului fiolei. Cu ajutorul unei pile de oţel sau de
carborund , se taie partea îngustă a fiolei, apoi cu un tampon de vată muiat în alcool
etilic se rupe vârful fiolei, totodată dezinfectându-l. Dacă în fiolă cad cioburi de sticlă,
conţinul ei nu mai poate fi utilizat .
Fiola deschisă se prinde cu degetul II şi III al mâinii stângi şi se răstoarnă cu deschizătura
în jos. Se îndeparteză teaca de protecţie de pe acul de injecţie, seringa astfel este gata
pentru încărcare; acul se introduce în fiolă, degetul mediu al amîinii drepte se exercită o
tracţiune asupra pistonului. Această mişcare creează o presiune negativă în corpul de
pompă , care aspira soluţia din fiolă. În timpul aspiraţiei asistenta va avea grijă ca vârfl
acului să fie mereu acoperit cu lichidul aspirat , căci astfel trage aer în seringă. Injecţiile
uleioase care se încarcă greu , pot fi uşor încălzite în apă caldă pentru a le fluidufica.
Flacoanele închise cu dopuri de cauciuc: se dezinfectează dopul de metal cu un tampon
de vată muiat în alcool etilic, după care se înlătură cu al doilea tampon de vată se
dzinfectează dopul de cauciuc, apoi se înlătură teaca de protecţie de pe ac şi se perforează
dopul de cauciuc, acul fiind introdus până sub nivelul dopului, flaconul se răstoarnă şi se
aspiră conţinutul lui în seringă . Acele cu care s-a perforat dopul de cauciuc nu se
utilizează pentru injecţii, ci se schimbă.
După încarcare se verifică dacă n-au pătruns bule de aer în seringă. Pentru expulzarea
lor, seringa se va ţine vertical în mina stîngă , cu acul îndreptat în sus şi se vor înlătura ,
împingând pistonul, cu mîna dreaptă pâna la aparoţia primei picături de soluţie .

Reguli generale de administrare a injectiilor:

 medicul să indice în scris medicamentul, doza şi modul de administrare
 medicamentul să fie steril
 folosirea pe cât posibil a fiolelor cu doză unică,ce vor fi deschise la administrare.
Cantitatea ramasă în fiole poate fi folosita doar in situatii de exceptie si doar după o
păstrare de scurtă durată.
 dacă este necesar uzul îndelungat al flacoanelor cu mai multe doze (ex: insulina) se
păstrează flaconul început la rece. Soluţia de insulină conţine substanţă conservantă.
 alegerea corectă a căii de administrare
 acul să corespunda ca grosime si lungimea căii de administrare
 verificarea calitătii soluţiilor de injectat, a ambalajelor
 încărcarea corectă a seringii
 injectarea imediată a conţinutului seringii
 dezinfectarea locului în care se va practica injecţia cu respectarea timpului de
instalare a efectului (30”)

 medicamentele păstrate la rece se vor încalzi cu mîna (altfel produc iritaţie locală,
durere, tensiune locală)

 injectarea lentă

 injecţia nu se va face cu acelaşi ac cu care s-a scos lichidul (mai ales prin inţeparea
dopului).
 Dezinfectant: alcoolul etilic de 70o

Boala prin seringă:

 se referă la complicaţiile administrării injecţiilor. Acestea sunt: abcese, flegmoane
(reduse prin asepsie si antisepsie)
 întroducerea unor substanţe antigenice (serul de cal-care produce boala serului)
 hepatită epidemică
 SIDA

Condiţii de asepsie şi antisepsie

1.Spălarea mâinilor se face:
- după contactul cu fiecare pacient ;
- după contactul cu sânge, alte lichide biologice, secreţii, excreţii,
echipament, instrumente, materiale contaminate cu sange si alte produse
biologice ;
- înainte și după îndepărtarea mănușilor;
- înainte și după efectuarea unei tehnici la pacient;
- câteodata între tehnici pentru același pacient .

2.Prevenirea transmiterii microorganismelor către un pacient sau în mediul înconjurator,

presupune spălarea mâinilor în orice altă situaţie.

3.Spălarea cu substanţe antiseptice se face în anumite circumstanţe :

- focare în evoluţie ;
- circulaţie intensă a unor germeni rezistenţi la condiţii de mediu.
 Purtarea manușilor – are urmatoarele roluri :
- barieră de protecţie pentru personalul medical împotriva contaminării atunci când vine
în contact su : sangele, alte fluide si lichide biologice , mucoase si tegumente lezate;
- prevenirea transmiterii microorganismelor prezente pe mâinile personalului în timpul
actelor medicale invasive.
- reduce riscul de transmitere a microorganismelor de la un pacient la altul;
- întotdeauna manusile se schimbă după fiecare pacient, mâinile se spală cu apă și săpun
imediat după îndepărtarea mănușilor .

Mănușile se poartă când :

- se anticipează contactul cu sângele, alte fluide biologice, secreţii, excreţii,
echipamente, materiale sanitare și instrumente sterile sau contaminate, se anticipează
constactul cu mucoase și tegumente lezate;
- mănușile trebuie să se schimbe după fiecare act medical;
- mănușile se schimbă după folosire , înainte de a efectua acte medicale la alt pacient, a
atinge echipamente, instrumente și suprafeţe necontaminate;
- mâinile se spală imediat după îndepartarea manușilor pentru a evita transferul de
microorganisme patogene la alţi pacienţi sau în mediul de lucru.

Bibliografie:
1. Carol Mozes, Tehnica îngrijirii bolnavului Bucureşti 2006.
2. Negrean M., coordonator de ediţie, Standarde/protocoale a deprinderilor practice,
Chişinău 2008
3. Stempovscaia E., responsabil de ediţie, Standarde de îngrijiri nursing pentru asistente
medicale şi moaşe, Chişinău 2007
4. Lucreţia Titircă, Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali Viaţa
medicală românească 1997
5. Titircă L., Manual de îngrijiri speciale, Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2006.