BIBLIOGRAFIE

1. C. Mozes, Tehnica îngrijirii bolnavului, 1997

2. V. Muraşco, E. Şuganov, A. Pancenco, Îngrijirea
bolnavilor, 1991
3. L. Zalichina, Îngrijirea bolnavilor, 1983
4. С. А. Мухина, Общий уход за больными, 1989
5. D. A. Harchevici, Farmacologie, 1990
6. L. Titircă, Ghid de nursing, vol.II 2008
7. И.В. Яромич, Сестринское дело, 2005
8. Т.П. Обуховец, Основы сестринского дела, 2011
9. Coordonator V. Prisacari, Ghid de supraveghere şi
control în infecţiile nosocomiale
 PLAN

1. Administrarea parenterală a medicamentelor –

definiţie.
2. Avantajele administrării parenterale, dezavantajele.
3. Caracteristica seringelor.
4. Pregătirea instrumentelor şi materialelor pentru
efectuarea injecţiilor.
5. Montarea seringii, aspirarea soluţiilor în seringă.
6. Respectarea regulilor de protecţie a muncii. Ordinul
„Despre intensificarea activităţilor de combatere a
hepatitelor B, C şi D în Republica Moldova”
7. Presterilizarea instrumentelor medicale.
1. Administrarea parenterală – definiţie.
Calea parenterală, în înţelesul strict al cuvântului, este calea care ocoleşte tubul digestiv. Dat fiind
faptul că în afara injecţiilor şi alte căi ocolesc tubul digestiv (ex. calea respiratorie), noţiunea de
cale parenterală a fost reconsiderată, păstrând în sfera ei numai calea injectabilă de administrare a
medicamentelor.
Injecţia constă în introducerea substanţelor medicamentoase lichide în organism, prin intermediul
unor ace care traversează ţesuturile, acul fiind adaptat la seringă. Injecţiile pot fi făcute în
grosimea pielii (intradermice), sub piele, în ţesutul celular subcutanat (subcutanate sau
hipodermice), în ţesutul muscular (intramusculare), în vasele sanguine (intravenoase şi
intraarteriale), în inimă (intracardiace), în măduva roşie a oaselor (injecţii intramedulare), în
spaţiul arahnoidian (subarahnoidiene), intracavitare etc.
Asistenta efectuează următoarele injecţii: intradermică, subcutanată, intramusculară şi
intravenoasă.
Alegerea căii de executare a injecţiei este făcută de medic în funcţie de scopul injecţiei, rapiditatea
efectului urmărit şi compatibilitatea ţesuturilor cu substanţa injectată.
Se va alege calea subcutanată în cazul substanţelor uşor resorbabile, de densitate mică, cu o
presiune osmotică apropiată de cea a organismului, care nu provoacă iritaţia sau lipoliza ţesutului
celular adipos de sub piele. Din cauza vascularizaţiei relativ mai sărace a acestor straturi, resorbţia
injecţiilor subcutanate începe abia după 15 – 20 minute şi durează în funcţie de volumul lor.
Se va recurge la calea intramusculară dacă densitatea medicamentului este mai mare, dacă prin
stagnarea printre ţesuturi ar provoca iritaţia acestora, dacă efectul urmărit trebuie să se instaleze
rapid, precum şi dacă întârzierea resorbţiei ar produce modificări în compoziţia medicamentului
injectat. Ţesutul muscular este bine vascularizat, bogat în vase limfatice, din care motiv resorbţia
acestor injecţii începe imediat, şi în decurs de 30 minute, o mare parte din substanţa introdusă
pătrunde în circulaţie. De la această regulă fac excepţie unele medicamente uleioase sau cele
înglobate în substanţe speciale care frânează resorbţia tocmai cu scopul de a prelungi şi
permanentiza, pe o oarecare perioadă de timp, acţiunea medicamentului.
Se va utiliza calea intravenoasă sau intraarterială în cazurile în care se aşteaptă o acţiune
promptă sau cel puţin foarte rapidă, precum şi atunci când substanţa medicamentoasă, introdusă
printre ţesuturi, ar determina distrucţii tisulare, nefiind suportată de celulele ţesuturilor moi.
Dacă calea intravenoasă – din cauza particularităţilor anatomice ale bolnavului – nu poate fi
abordată, se recurge la calea intramedulară.
În cazurile de extremă urgenţă, când inima nu mai este în stare să asigure transportul
medicamentului până la nivelul ei, se va utiliza calea intracardiacă.
Injecţiile intradermice sunt utilizate mai mult cu scop explorator (intradermoreacţii), aplicarea lor
terapeutică are o sferă mai restrânsă.

2. Avantajele administrării parenterale, dezavantajele.

Administarea medicamentelor sub formă de injecţii a luat o foarte mare amploare, datorită unor
avantaje faţă de celelalte căi de administare. Astfel:
1. Absorbţia este uşoară deci efectul se instalează rapid.
2. Dozajul este precis, absorbţia nefiind în funcţie de condiţiile speciale din tubul digestiv.
3. Medicamentele sensibile la acţiunea sucurilor digestive, ca numeroşi hormoni, vaccinuri, seruri
terapeutice, nu sânt alterate sau modifiacate în stomac sau intestin.
4. Se pot introduce medicamente şi în caz de intoleranţă digestivă, sau când calea enterală este
1
contraindicată, ca în caz de hemoragii sau intervenţii pe tubul digestiv.
Dezavantajele sânt că pot surveni diverse accidente şi incidente care pot duce chiar la decesul
pacientului. Parenteral pot fi administrate remediile medicamentoase doar sub formă lichidă,
sterile. Administrarea parenterală necesită respectarea strictă a regulilor de asepsie. Provoacă
leziuni ale pielii şi ţesuturilor. Calea parenterală este contraindicată absolut în stare hemoragipară
(hemofilie etc.). Contraindicaţiile relative sânt: excitaţiile psihomotorii, starea de delir, frica de
injecţii, convulsii.

3. Caracteristica seringelor.
Injecţiile se efectuează cu ajutorul seringii şi acului. Seringa este o pompă simplă, folosită pentru
pompare şi aspirare. Părţile componente principale ale seringii sânt: un cilindru tubular şi un
piston. Pistonul trebuie să adere bine de suprafaţa internă a cilindrului, în acelaşi timp să nu
îngăduie ieşirea aerului şi să alunece uşor pe suprafaţa lui. Pistonul seringii şi cilindrul sânt din
masă plastică. Un capăt al cilindrului, numit ambou, este alungit ca un tub sau con şi serveşte
pentru fixarea acului; celălalt capăt rămâne deschis. Pistonul seringii este fixat pe o tijă prevăzută
cu mâner.
Seringa trebuie să fie ermetică, adică să nu permită aerului, şi nici lichidului să pătrundă între
cilindru şi piston. Etanşietatea seringii se verifică în modul următor: se astupă amboul cilindrului
cu degetul al doilea sau al treilea de la mâna stângă (în care se ţine seringa). Cu mâna dreaptă se
mişcă pistonul în jos, apoi i se dă drumul. Dacă pistonul a revenit imediat la poziţia iniţială,
seringa este etanşă (ermetică). Capacitatea seringilor menţionate este diferită: 1, 2, 5, 10 şi 20 ml.
Astăzi sunt larg râspândite seringile de uz unic de clorură de polivinil pentru administrarea
medicamentelor o singură dată. Ele se produc şi se sterilizează la fabrică. Seringile jetabile sânt
livrate într-un ambalaj ermetic. Ele sânt deosebit de comode pentru acordarea primului ajutor
medical în caz de urgenţă. Deosebit de comode sânt seringile sterile în formă de tub umplute cu
substanţe medicamentoase care de asemenea pot fi utilizate o singură dată.
Seringa standard cu 2 părţi componente (cilindru şi piston). Cel mai frecvent se foloseşte
sistemul Luer. La extragerea repetată a unui preparat, cum ar fi în cazul solubilizării pulberilor,
trebuie ţinut cont să nu se atingă tija pistonului. La manevrarea repetată a mânerului pistonului
există riscul contaminării pereţilor cilindrului şi deci a soluţiei de injectat. Acest risc este micşorat
printr-o corectă dezinfecţie a mâinilor.
În afară de seringile pentru injecţii, în medicină sânt utilizate seringi speciale pentru irigarea
cavităţilor (de ex. pentru spălături auriculare), seringi pentru irigarea laringelui, seringi
stomatologice etc. Cea mai râspândită este seringa Janet utilizată pentru irigarea cavităţilor. Ea
poate fi de diferite capacităţi de la 50 până la 200ml. Amboul seringii poate ocupa o poziţie
centrală sau marginală.
Seringa de insulină. Acest tip de seringă are o capacitate/volum între 1 şi 2 ml. Un mililitru de
soluţie corespunde la 40 UI (unităţi internaţionale) de insulină sau 80 UI sau 100 UI. În cadrul
unei medicaţii prelungite cu insulină se preferă din motive ecologice şi pentru o precizie mai mare
a dozării injectoare automate în locul seringii de unică folosinţă. La fel pot fi folosite aşa –
numitele stilouri de insulină (insulinpens). Au apărut producători care oferă stilouri de insulină
reciclabile. La expirarea termenului de folosire, producătorul le recuperează şi revalorifică
anumite componente.
Există seringi pentru tuberculină cu volumul de 1 ml înguste şi lungi.

2
Acele pentru injecţii sânt formate dintr-un tub metalic îngust, tăiat pieziş şi ascuţit la un capăt
numit bizou; celălalt este fixat de un ambou din plastic . Lungimea acelor poate fi de 15 până la 90
mm, iar diametrul de la 0,4 până la 2 mm. Pentru injecţii intradermice se utilizează ace cu
lungimea de 15 mm şi diametrul de 0,4 mm; pentru injecţii subcutanate – ace cu lungimea de 25
mm şi cu diametru 0,6 mm; pentru injecţii intravenoase – ace de 40 mm şi diametru de 0,8 mm,
pentru injecţii intramusculare – ace cu lungimea de 60 mm şi diametrul de 0,8-1 mm. Bizoul
acului poate avea formă diferită. Acele pentru injecţii intravenoase sânt retezate sub un unghi de
45 de grade, pe când acele pentru injecţii subcutanate au unghiul retezăturii mai ascuţit. Acele
trebuie să fie bine ascuţite şi lipsite de striaţiuni.
Ace chirurgicale – folosite în intervenţiile chirurgicale, au formă de semilună.
Ace pentru puncţia sternală – acul Kassirski.
Pentru puncţie abdominală se foloseşte acul troacar.
Înainte dimensiunile acelor se însemnau cu numere convenţionale de la N10 până la N32. Acele
cu N10 aveau cel mai mare diametru (1,4mm), pe când acele N32 aveau cel mai mic diametru (0,5
mm). În prezent este acceptată o numerotaţie cifrică a acelor dintr-un număr de 4 sau 5 cifre, în
care primele două cifre exprimă diametrul acului în zecimi de milimetru, iar ultimele două sau trei
cifre – lungimea acului în milimetri. Cele mai utilizate sânt acele cu N0640, 0840, 0860, 1060.
Există ace speciale: ac pentru transfuzie (de tipul Dufax) cu diametrul de 2mm, lungimea de
40mm, ungiul retezării până la 30 grade; ac pentru puncţie rahidiană (de trei dimensiuni N1060,
1090, 12120), ac pentru aparatul Bobrov (prevăzut cu un ambou de formă specială comodă pentru
conexare cu un tub de cauciuc) etc.
Lungimea şi grosimea acelor
Nr. Culoare Utilizare Lungime ømm Gauge (G)
1 galben Injecţii I/M 35-40 mm 0,90 20
2 verde Injecţii I/V 0,80 21
Recoltarea sângelui
12 negru Injecţii s/c cu 30-32 mm 0,70 22
14 lila cantităţi mari şi 0,60 23
pentru tegumente
îngroşate
16 albastru Injecţii S/C cu un 23-25 mm 0,60 23
18 portocaliu unghi de injectare
mai mic de 45o 0,45 25
20 verde Injecţii S/C, I/D 20-22 mm 0,40 27

maro Injectarea insulinei 12-14 mm 0,40-0,45 27

sau heparinei (unghi de 26
injectare de 90o)

4. Pregătirea instrumentelor şi materialelor pentru efectuarea injecţiilor.

Regulile generale de pregătire şi administrare a injecţiilor.
Indiferent de felul injecţiilor, pregătirea şi administrarea lor trebuie să respecte anumite reguli.
1. Verificarea instrumentelor. Pentru injecţii se utilizează seringile de material plastic, de unică
folosinţă, cu ace acoperite de câte o teacă protectoare, împachetate şi sterilizate la fabrică, şi care

3
se deschid în momentul folosirii lor. Pe ambalajul lor este menţionată data expirării sterilităţii
garantate de fabrică, ceea ce asistenta înainte de deschidere, trebuie să verifice. Dacă termenul de
garanţie a expirat sau ambalajul nu este intact, a fost deschis cu altă ocazie etc., atât seringa, cât şi
acul se vor arunca.
Asistenta va alege felul seringii şi capacitatea corespunzătoare injecţiei pe care trebuie să o
administreze, ţinând cont atât de substanţa de injectat cât şi de calea de administrare. Pentru
injecţiile intravenoase va prefera seringile cu ambou excentric. Cu aceeaşi atenţie va alege acul
adecvat gradului de viscozitate al substanţei de injectat, precum şi căile de administrare.
2. Utilizarea de materiale sterile. Tot ceea ce se utilizează la administrarea injecţiilor: tampoane
de vată, tifonul, mănuşile de protecţie, la nevoie pansamentele trebuie să fie sterile. Pensele şi
eventualele instrumente ajutătoare metalice se sterilizează în etuva Poupinel şi numai în cazuri de
extremă urgenţă se folosesc alte metode de sterilizare.
3. Pregătirea a/m. A/m îmbracă halatul, boneta, fixează masca, îşi spală şi dezinfectează mâinile,
îmbracă mănuşile sterile.
4. Despachetarea seringii şi montarea acului. Scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa
fel ca să se păstreze sterilitatea amboului. Aceasta nu trebuie să se atingă de nimic, nici de mâna
asistentei. Apoi se scoate şi acul, acoperit de teaca de protecţie din ambalaj şi cu ajutorul pensei se
fixează cu o mişcare de răsucire pe amboul seringii. Cu o mişcare de rotaţie mai energică de
răsucire se strânge acul pe amboul seringii, pentru ca aceasta să nu cadă cu ocazia îndepărtării tecii
de protecţie de pe ac sau în urma presiunii exercitate de piston asupra lichidului în cursul injecţiei.
Teaca protectoare deocamdată rămâne pe ac pentru a asigura sterilitatea acestuia.
Pentru respectarea asepsiei seringa se montează la ac direct în ambalaj.
Dacă seringa este deja montată în ambalaj, atunci se deschide doar ambalajul şi se extrage
seringa.

5. Montarea seringii, aspirarea soluţiilor în seringă.

1. Verificarea soluţiilor de injectat. Injecţiile vor fi administrare numai dacă fiolele sunt etichetate
şi, atât denumirea, cât şi dozajul corespund celor prescrise. Orice neconcordanţă se va raporta
medicului. Lipsa etichetelor sau ştergerea lor parţială implică aruncarea fiolelor. Soluţiile
injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără precipitate. Aspectul lor trebuie să fie
caracterisc, din care motiv asistenta trebuie să cunoască felul de prezentare a substanţelor
injectabile. Substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile injectabile. Acestea vor fi
agitate înainte de utilizare, până ce dispare orice depozit de pe fundul fiolelor. Unele medicamente
floculeză în fiole, fără să se altereze. Acestea trebuie uşor încălzite în apă caldă. Ele vor fi utilizate
numai dacă floculaţia este menţionată pe cutie sau în biletul însoţitor al fiolelor.
Fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate. Acest principiu nu se referă la flacoanele
închise cu dopuri de cauciuc. Soluţiile preparate în farmaciile spitalelor se utilizează numai în
stare proaspătă. Asistentele trebuie să se orienteze, în aceste cazuri, după inscripţia de pe etichete.
2. Încărcarea seringilor. Se va verifica integritatea fiolelor şi apoi se va goli lichidul din gâtul
fiolei, apucând-o de partea subţiată şi întorcând-o energic, prin mişcări de rotaţie. Gâtul fiolei
poate fi golit şi prin lovituri exercitate cu degetul asupra corpului fiolei. Se dezinfectează
exteriorul fiolei cu alcool şi apoi se taie, cu ajutorul unei pile de oţel sau de carborund, adaptate
pentru fiole de sticlă, după ce acestea au fost trecute prin flacără pentru sterilizare. Se desprinde
apoi partea subţiată a fiolei cu degetele mâinii drepte. Este bine ca vârful fiolei să fie rupt cu
ajutorul unui tampon de vată, pentru a nu răni degetele. Dacă în fiolă cad cioburi de sticlă,
4
conţinutul ei nu mai poate fi utilizat. Se îndepărtează teaca de protecţie de pe acul de injecţie,
seringa astfel este gata pentru încărcare. Fiola deschisă se prinde între policele, indexul şi degetul
mijlociu al mâinii stângi şi se ţine cu deschizătura către seringă, pe care asistenta o ţine în mâna
dreaptă. Cele două mâini (cu fiola deschisă şi cu seringa) se ţin faţă în faţă, sprijinindu-se la
nevoie reciproc de vârfurile degetelor mici în extensie şi abducţie. În acest fel, acul se introduce cu
uşurinţă în fiolă. Cu degetul mic al mâinii stângi se sprijină seringa la nivelul amboului, până când
se aranjează degetele mâinii drepte în aşa fel încât policele şi degetul mediu să exercite o tracţiune
asupra pistonului. Această mişcare crează o presiune negativă în corpul de pompă, care aspiră
soluţia din fiolă. În tot cursul aspiraţiei, asistenta va avea grijă ca vârful acului să fie mereu
acoperit cu lichidul de aspirat, căci astfel trage aer în seringă. Pentru a nu atinge cu acul fundul
fiolei, ceea ce i-ar putea toci sau încurba vârful, pe măsura ce aceasta se goleşte, va fi în mod
progresiv răsturnată cu orificiul în jos, continuând astfel aspiraţia până la golirea completă. În mod
obişnuit, conţinutul fiolei nu se varsă la exterior nici dacă fiola plină este răsturnată de la început
cu vârful în jos. Injecţiile uleioase, care se încarcă greu în seringă, pot fi uşor încălzite în apă
caldă, pentru a le fluidifica.
Flacoanele închise cu dopuri de cauciuc se dezinfectează cu alcool la nivelul dopului, pe unde se
va pătrunde cu acul. După ce soluţia dezinfectantă s-a uscat la suprafaţa dopului, se încarcă
seringa cu o cantitate de aer egală cu aceea a lichidului pe care vrem să-l scoatem din flacon. Se
introduce acul în soluţie prin dopul de cauciuc, până sub nivelul dopului de cauciuc, (nu mai
profund) şi se introduce aerul sub presiune în flacon. Astfel, conţinutul flaconului ajunge sub
presiune. În acest moment se răstoarnă flaconul cu seringa, vârful acului ajungând sub nivelul
soluţiei de injectat şi după încetarea forţei de împingere asupra pistonului, conţinutul lichid al
flaconului se va goli singur în seringă. Acele cu care s-a perforat dopul de cauciuc nu se utilizează
pentru injecţii, ci se schimbă. Extragerea conţinutului flacoanelor închise cu dopuri de cauciuc se
poate face şi cu ajutorul a două ace, dintre care unul serveşte pentru extragerea lichidului, iar
celălalt pentru pătrunderea aerului. Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil cu lichidul de
dizolvare. Seringa se încarcă întâi cu solventul după tehnica arătată mai sus, apoi se deschide
flaconul cu praf şi se injectează în el solventul. În cazul flacoanelor închise cu dopul de cauciuc, se
utilizează tehnica cu două ace. Pentru accelerarea dizolvării, fiolele mai mari şi închise pot fi
agitate, cele mai mici şi deschise vor fi supuse unei mişcări rapide de rotaţie împrejurul axului
vertical al fiolei, frecându-le între cele două palme. După dizolvarea completă, se extrage
conţinutul fiolei în seringă. După încărcare, se verifică dacă n-au pătruns bule de aer în seringă.
Pentru expulzarea lor, seringa se va ţine vertical în mâna stângă, cu acul îndreptat în sus. Bulele de
aer se vor aduna în partea superioară a cilindrului, împrejurul orificiului de comunicare cu acul.
Bulele care rămân aderente de peretele intern al cilindrului de sticlă vor fi desprinse şi obligate să
se ridice în sus prin lovituri uşoare date cu degetul mijlociu asupra corpului de pompă. Odată aerul
adunat la un loc, se împinge uşor în sus pistonul care-l evacuează în întregime. În momentul în
care apare prima picătură de lichid prin vârful acului, se opreşte presiunea asupra pistonului. Se
fixează pistonul în această poziţie. Seringa este gata pentru injecţie.
3.Injectarea imediată a conţinutului seringelor. Foarte multe medicamente se degradează dacă vin
în contact cu aerul. Altele nu pot fi menţinute în soluţie. Unele medicamente se transformă în
substanţe toxice după deschiderea fiolelor şi, în plus, se pot infecta uşor. Din aceste motive,
medicamente încărcate în seringă vor fi imediat injectate.

5
6. Respectarea regulilor de protecţie a muncii. Ordinul „Despre intensificarea activităţilor
de combatere a hepatitelor B, C şi D în Republica Moldova”
Injecţiile reprezintă una din cele mai utilizate proceduri medicale. Conform estimărilor OMS pe
globul pământesc anual sunt efectuate circa 16x1010( bilioane) de injecţii, dintre care doar 5-10%
reprezintă injecţiile cu scop profilactic.
Injecţiile sunt larg practicate şi în Republica Moldova. Anual în ţară sunt importate circa 100-
120 milioane seringi, dintre care doar 1-2% reprezintă seringile utilizate în scopuri de vaccinare.
Astfel, pe parcursul unui an, sunt efectuate circa 24 injecţii pe cap de locuitor cu scop curativ şi
diagnostic.
Nerespectarea standardelor de securitate în efectuarea manoperelor medicale invazive cum ar fi
deficienţele în sterilizarea echipamentului de uz multiplu, utilizarea repetată a echipamentului de
uz unic, neglijarea tehnicilor aseptice, precum şi practicile periculoase de înlăturare a deşeurilor
ascuţite generează riscuri de răspândire a agenţilor patogeni cu transmisie prin sânge de la
pacient la pacient, de la pacient la lucrătorul medical, mai rar de la lucrătorul medical la pacient.
Este estimat că practicile nesigure în aplicarea injecţiilor cauzează anual la nevel global de la 8
până la 16 milioane cazuri de infecţie cu virusul hepatitei virale B, de la 2,3 până la 4,7 milioane
cazuri de infecţie cu virusul hepatitei virale C, de la 80.000 până la 160.000 cazuri de infecţie cu
virusul imunodeficienţei umane (HIV). În anul 2000 circa 30% cazuri noi de hepatită virală B,
41% de hepatită virală C şi 5% cazuri de infecţie cu HIV au fost contactate în rezultatul
administrării injecţiilor nesigure.
În scopul ameliorării situaţiei privind securitatea injecţiilor şi gestionarea DRAM, inclusiv,
înlăturarea lor inofensivă de către Ministerul Sănătăţii şi Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat
au fost întreprinse unele măsuri concrete şi emise un set de documente directive şi normative
(Regulamentul privind gestionarea deşeurilor medicale nr.06.8.3.45 din 10.12.2001, aprobat prin
Hotărârea medicului şef sanitar de stat al Republicii Moldova nr.05-00 din 14.12.2001, Ordinul
MS RM nr. 204 din 19.10.1994 „Privind organizarea şi trecerea obligatorie la utilizarea
seringilor getabile în activitatea medicală din ţară”, Hotărârile Colegiului MS: din 26.06.2001,
din 17.08.2004 (proces verbal nr. 10 privitor la aprobarea Politicii Naţionale pentru Securitatea
Injecţiilor), din 25.07.2006 (proces verbal nr.7)) în care au fost specificate măsuri concrete şi
adecvate privind securitatea injecţiilor şi gestionarea deşeurilor medicale, fiind aprobate planuri
de acţiuni.
Urmând Politica naţională pentru Securitatea Injecţiilor, aprobată prin Hotărârea colegiului MS
din 17.08.2004 (p/v 10) toţi prestatorii de servicii medicale din ţară vor accepta că o injecţie
sigură reprezintă o injecţie efectuată cu echipament adecvat, care nu prezintă pericol pentru
recipient, nu expune prestatorul oricărui risc evitabil şi nu rezultă în careva deşeuri, care pot fi
periculoase pentru comunitate şi mediul ambiant.
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova consideră ca sigură injecţia efectuată cu respectarea
modului şi locului aplicării, regulilor de aseptică şi prin administrarea cu o seringă şi un ac de uz
unic, în special cu mecanism de auto-distrugere, care corespunde următoarelor cerinţe:
- este ambalată, sigilată şi sterilizată de către producătorul de seringi;
- nu este cu termenul de valabilitate depăşit;
- este extrasă din ambalajul steril (sau eliberată de capacele protectoare) imediat înainte de a
efectua injecţia (în toate cazurile posibile în prezenţa pacientului, tutelei);
- este înlăturată pentru nimicire fără a îmbrăca pe ac capacul de protecţie, într-o cutie de
siguranţă, rezistentă la străpungere sau un container pentru deşeuri cu destinaţie similară, îndată
6
după ce injecţia a fost efectuată.
Reconstituirea (dizolvarea) oricărui medicament injectabil şi vaccin va fi efectuată cu respectarea
strictă a tehnicii aseptice (o seringă cu ac steril de uz unic fiecare flacon cu medicament, vaccin,
asigurându-se lipsa contactului dintre ac şi oricare suprafaţă nesterilă). Acele nu vor fi lăsate în
dopul flaconului.
Echipamentul acceptat pentru injecţii.
 În corespundere cu declaraţia comună OMS/UNICEF/UNFPA (WHO/V&B/99.25) privind
utilizarea exclusivă a seringilor cu mecanism de auto-distrugere în cadrul serviciilor de
imunizare, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova acceptă numai seringile de uz unic cu
mecanism de auto-blocare pentru imunizare primară şi pentru revaccinările copiilor şi adulţilor,
precum şi pentru campanii de imunizare în masă. Seringile de uz unic ordinare de 2-5ml sunt
acceptate în cardul Programului Naţional de Imunizări numai pentru reconstituirea vaccinurilor
liofilizate.
 Seringile de uz unic ordinare sunt acceptate pentru oricare alte injecţii (inclusiv injecţii
curative, recoltarea probelor de sânge etc.) în sectorul de sănătate public şi privat, până când
seringile cu mecanism de auto-distrugere, de dimensiuni corespunzătoare, vor deveni comercial
disponibile şi accesibile.
 Seringile de uz multiplu resterilizabil nu sunt acceptate pentru utilizare în Republica Moldova
şi practica folosirii lor urmează a fi stopată de toţi prestatorii de servicii medicale.
Înlăturarea şi nimicirea echipamentului injectabil utilizat
Seringile şi acele vor fi colectate imediat după utilizare în cutii (containere) de uz unic rezistente
la înţepături, marcate prin culoare galbenă şi inscripţia „Pericol biologic”, care vor fi nimicite într-
un mod sigur şi inofensiv împreună cu conţinutul lor. Acul nu va fi acoperit cu capacul de
protecţie.
Reziduurile suplimentare provenite în urma aplicării injecţiilor (capacul acului, ambalajul din
hârtie/plastic al seringii) vor fi înlăturate ca deşeuri habituale în modul stabilit.
Tot echipamentul injectabil utilizat şi înlăturat va fi supus nimicirii printr-un mod sigur şi
inofensiv.
Nici într-un caz seringile sau acele (sau containerele pline) nu vor fi amplasate împreună cu
deşeurile obişnuite sau arunacte la întâmplare.

7. Presterilizarea instrumentelor medicale.

I. Metodă de presterilizare
1. Spălarea. După utilizare instrumentul medical se spală sub un jet de apă curentă timp de 1
minut, deasupra unui vas (dacă sistema de canalizare nu se dezinfectează).
2. Dezinfectarea. Se introduce într-un vas cu sol. de cloramină de 3% (sau sol. DP-2 de
2%) pentru 1 oră. Profic 1% (15̕), 0.5% (30̕); Biocid C 0,5% (60̕), 1% (30̕) Chiroseptol 2%
(30̕), Lysoformin 3000 – 2% (15̕) 1,5% (30̕).
3. Clătirea. Apoi instrumentele se clătesc sub un jet de apă curentă până la disparaţia mirosului
de clor (3-5 minute). A/m va lucra în mănuşi.
4. Submerjarea. Instrumentele se introduc într-o soluţie triplă încălzită, la temperatura de
50-55oC pe 15 minute. Compoziţia 1l de soluţie:
a) Sol. H2O2 3% 200 ml, 5g detergent, apă – 795 ml.
b) Perhidrol – 20 ml, detergent – 5g, apă – 975 ml.
7
 c) 10 tablete hidroperit, detergent – 5g, 11. apă.
Soluţia dată poate fi utilizată timp de 24 ore şi încălzită până la 6 ori, dacă nu-şi schimbă
culoarea în roz – ceea ce semnalează prezenţa sângelui.
5. Spălarea manuală. A/m îmbracă mănuşile de cauciuc şi spală fiecare element cu peria sau
şerveţele de tifon, acele-cu mandrina.
6. Limpezirea. Sub apă curentă se clătesc instrumente de detergent. Limpezirea se face din
abundenţă timp de 3-10 minute.
7. Probele de detectare a urmelor de sânge şi detergent:
a) pentru depistarea urmelor de sânge se foloseşte reactivul de amidopirină sau azopiram, sau
ortotoluidină, sau benzidină. Se iau la alegere câteva instrumente şi cu pipeta se picură
câteva picături de reactiv pe ele sau se picură pe un tampon de vată şi cu el se şterg
componentele alese.
Dacă timp de 1-2 minute reactivul (sau vata) îşi schimbă culoarea în albastru sau violet –
proba se consideră pozitivă, deci sânt urme de sânge şi atunci toate etapele de prelucrare vor fi
reluate. Dacă proba e negativă se trece la următoarea probă.
b) Detectarea urmelor de detergent.
Se vor picura 3-5 picături de soluţie de fenolftaleină 1 %, la fel: pe instrumente luate la alegere.
Sau se va şterge apoi cu un tampon de vată şi dacă fenolftaleina îşi schimbă culoarea în roz,
atunci proba e considerată pozitivă, deci sânt urme de detergent. În acest caz instrumentele
vor fi limpezite din nou sub apă curentă.
8. Clătirea în apă distilată. Dacă în urma probelor nu se depistează nici urme de sânge şi nici
detergent, instrumentele se clătesc timp de 1 minut într-un vas cu apă distilată (pentru a le
curăţi de sărurile care se conţin în apa de la robinet).
9. Uscarea. Instrumentele se vor aşeza pe plase pentru a le scurge. Sau se
vor aranja pe o tavă şi se vor introduce în etuva Poupinel la t=75oC, pentru a se usca.
II. Metodă de prelucrare presterilizatorie.
1. Spălarea. După utilizare instrumentele se spală sub un jet de apă curentă timp de 1 minut.
2. Fierberea. Demontate se introduc într-un fierbător metalic cu sol. de hidrocarbonat de sodiu
(NaHCO3)2% şi detergent 0,02% (la 1l. de soluţie se iau 20g de NaHCO3 şi 200mg detergent) şi
se fierb timp de 15 minute.
3. Clătirea. Se clătesc de 2 ori (în două vase diferite) în apă distilată.
4. Uscarea. Se usucă la fel ca şi la metoda precedentă, după care pot fi supuse sterilizării. Soluţia
de spălat poate fi utilizată doar o singură dată.
Apele reziduale se dezinfectează prin fierbere timp de 30 minute sau se ţin în soluţie de var cloros
timp de 1 oră. (200 ml la 1l. de ape reziduale), apoi pot fi aruncate în sistema de canalizare.
III. Metoda de prestelizare actuală.
1. Spălarea. După utilizare instrumentele se spală sub apă curentă timp de 1 minut.
2. Dezinfectarea. Instrumentele se afundă într-o soluţie dezinfectantă uzuală actuală: Profic 1%
(15̕), 0,5% (30̕); Lizoformină 3000 – 2 % (15̕); 1,5% (30̕), Chiroseptol 2% (30̕); etc.
Instrumentele se spală cu perie specială.
3. Limpezirea. Instrumentele se clătesc sub apă curentă din abundenţă.
4. Proba de depistare a urmelor de sânge.
5. Clătirea în apă distilată.
6. Uscarea instrumentelor.
8