BIBLIOGRAFIA

1. Carol Mozes, Tehnica îngrijirii bolnavului, Bucureşti

2. Ludmila Nepaliuc, Svetlana Capcelea, Svetlana Stratulat, Educaţia
pentru sănătate în activitatea asistenţilor medicali
3. Fundaţiile SOROS, Manual de educaţie pentru sănătate
4. L.Zalichina, Îngrijirea bolnavilor
5. Lucreţia Titirică, Ghid de nursing
6. Virginia Henderson, Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului
7. A. Я. Губергриц, Ю.В. Линевский, Лечебное питание
8. А. Ф. Василаки, Лечебное питание в санаториях –
профилакториях
 PLAN

1. Noţiune de alimentaţie.
2. Principiile generale ale alimentaţiei
3. Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.
 Hidraţii de carbon
 Proteinele
 Lipidele
 Vitaminele
 Sărurile minerale
 Apa
4. Regimul de păstrare a alimentelor în frigider, noptiere.
1. Noţiune de alimentaţie.
Nutriţia este una din necesităţile fiziologice de bază ale organismului viu. Pentru a se menţine
sănătoasă fiinţa umană trebuie să se alimenteze raţional. A te alimenta înseamnă a introduce în
organism alimente necesare vieţii, creşterii şi dezvoltării. Alimentele reprezintă toate substanţele
lichide sau solide susceptibile de a servi la hrănire pentru a trăi. Pentru a fi utilizate în organism,
alimentele trebuie să fie digerabile şi absorbabile.
Produsele alimentare sânt constituite din substanţe nutritive, care reprezintă substanţe chimice şi pot
fi asimilate de celule organismului. Principiile alimentare esenţiale sânt: glucidele, proteinele,
lipidele (elemente energetice), vitaminele, sărurile minerale, apa (elemente neenergetice). O
alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor
funcţiilor organismului în condiţii normale.
Nutriţia – este ansamblul proceselor de asimilaţie care menţine organismului în stare bună,
furnizându-i energia sa vitală.
Este o realitate că a mânca este necesar. Alimentaţia serveşte, de asemenea, ca mijloc de exprimare
a emoţiilor. Mâncăm din mai multe motive. Mâncăm pentru a ne satisface foamea, sau pentru a
atinge o stare de tihnă, bucurie sau fericire. Câte o dată mâncăm dintr-un sentiment de frustrare,
uneori din deznădejde. Mâncăm şi din motive etnice (de ex. unii catolici mănâncă peşte în zilele de
vineri). Fiecare individ are anumite obiceiuri alimentare care au fost dezvoltate din copilărie, iar de-
a lungul anilor posibil să se fi schimbat într-o anumită măsură.
Este foarte importantă relaţia dintre alimentaţie şi sănătate. Gradul mare de incidenţă a afecţiunilor
legate de alimentaţie sânt cauzate, în mare parte, de regimuri alimentare cu prea multe grăsimi (mai
ales saturate) colesterol şi sodiu; la fel de deficit în vitamine şi minerale.
Alimentele, ca atare, ne pot face sănătoşi. O sănătate bună depinde în mare parte de o alimentaţie
corectă.

2. Principiile generale ale alimentaţiei.

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea
aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului
alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor pe cale
naturală sau artificială constitue sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat sau tratat la
domiciliu.
Alimentaţia bolnavului urmăreşte:
- să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii (în cazul
copiilor), şi cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate.
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului,
creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului.
- să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare, cruţând organele îmbolnăvite şi
asigurând un aport de substanţe necesare organismului bolnav. Alimentaţia raţională este şi un factor
terapeutic important. Ea poate influenţa tabloul clinic al majorităţii bolilor, caracterul procesului
patologic şi ritmul evoluţiei acestuia.
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente, să împiedice transformarea
bolilor acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor.
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Ţinând cont de cele de mai sus, regimul dietetic al bolnavilor trebuie astfel alcătuit, încât să
satisfacă, atât necesităţile cantitative, cât şi pe cele calitative ale organismului.

1
3. Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.
Aportul cantitativ al substanţelor alimentare necesare organismului este dirijat, în stare normală, de
factorii fiziologici ca: setea, foamea, obişnuinţa etc. În cazul bolnavilor, aceşti factori nu sunt
totdeauna jaloane destul de sigure pentru dirijarea aportului alimentar. Într-o serie de boli, lipsa poftei
de mâncare este un simptom precoce şi dominant sau setea poate fi exagerată în foarte multe cazuri.
Bolnavii inconştienţi, comatoşi, precum şi cei somnolenţi sunt complet lipsiţi de senzaţiile de sete şi
foame: ei nu-şi pot dirija şi asigura aportul necesar de alimente. De aceea personalul care îngrijeşte
bolnavul are un rol foarte important în alimentarea lui.
Aportul de substanţe alimentare trebuie asigurat pe baza necesităţilor reale de calorii. În caz că nu se
asigură cantitatea necesară de alimente, organismul recurge la rezerve proprii tisulare. Necesităţile
calorice ale unui bolnav adult variază între 2500 şi 3000 de calorii: dacă organismul este supus unui
regim de foame, va consuma din ţesuturile sale proprii circa 1 kg în 24 ore, ceea ce se traduce printr-
o slăbire rapidă în greutate, mascată eventual printr-o retenţie exagerată de apă.
Necesităţile calorice la bolnavul în repaus absolut la pat se apreciază în jurul cifrei de 25
calorii/kilocorp.
Astfel un bolnav cu greutatea corporală de 60 kg va avea nevoie de 1500 de calorii în 24 ore.
Necesităţile calorice ale copiilor sunt cu 20-30% mai mari, iar ale bătrânilor cu 10-15% mai mici.
Această cantitate de substanţe alimentare acoperă cheltuielile metabolismului bazal. Necesităţile
bolnavului ambulator, mai ales dacă lucrează, sunt mai mari în raport cu intensitatea efortului pe
care-l depune. Astfel, acelaşi bolnav, în cazul unei munci uşoare, executate în stare şezând, necesită
2500-3000 de calorii, iar în cazul unei munci grele, până la 5000-6000 de calorii.
Necesităţile calorice ale bolnavilor febrili se măresc mult în raport cu metabolismul. Distrucţiile de
ţesuturi, produse sub influenţa microorganismelor, ridică necesităţile calorice cu 10%. Fiecare grad
de temperatură implică un aport energetic de încă 13 %. Cheltuielile energetice care se mai pot
adăuga, de exemplu cele rezultate din stări de nelinişte şi agitaţie prin mişcări involuntare, contracţii,
convulsii etc. ridică necesităţile energetice-în funcţie de intensitatea lor – cu încă 10-30%. Astfel, un
bolnav de 60 kg., suferind de tetanos, cu temperatura de 40o, cu contracţii accentuate, are nevoie:
- pentru acoperirea metabolismului bazal 60 x 25 calorii = 1500 de calorii
- pentru acoperirea pierderilor prin distrucţii celulare 10% = 150 de calorii
- pentru acoperirea arderilor intensificate prin febră 3 x 13% = 600 de calorii
- pentru acoperirea pierderilor cauzate de contracţii, convulsii (dacă este cazul) = 480 de calorii
Total 2730 calorii
Asigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi realizată numai prin calcularea exactă a
necesităţilor, ţinând seama de valoarea energetică a principiilor alimentare, care în cazul hidraţilor
de carbon şi al proteinelor este de 4,1 calorii/g, iar în cazul grăsimilor de 9,3 calorii/g. În vederea
acestui scop asistenta trebuie:
- să cântărească bolnavul la internare şi să controleze evoluţia greutăţii corporale în timpul
spitalizării;
- să observe comportarea bolnavului şi să aprecieze cheltuielile energetice în plus;
- să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de tabele, care trebuie să fie afişate în camera
asistentelor, pentru a fi la îndemâna tuturor.
Independent de felul regimului sau forma şi consistenţa alimentelor, el trebuie să fie astfel alcătuit ca
să acopere necesităţile energetice în întregime, căci numai în acest fel se pot menţine forţele fizice
ale organismului, factor absolut necesar pentru procesul de vindecare.

Regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea
2
 tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale:
 HIDRAŢII DE CARBON (glucidele) reprezintă sursa principală energetică a organismului
normal şi în timpul majorităţii bolilor, mai ales al bolilor febrile.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea multă energie, de aceea este bine ca 50%
din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon, dacă nu există o
contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor (ca diabetul zaharat, colită de fermentaţie, obezitate
etc.).
Hidraţii de carbon contribuie la asimilarea proteinelor şi lipidelor. Aprovizionarea suficientă a
organismului cu glucide favorizează oxidarea totală a grăsimilor („grăsimile ard în flacără
glucidelor”).
Hidraţii de carbon, care sânt asimilaţi în organismul uman, contribuie la menţinerea permanentă a
nivelului glicemiei. Glucoza se depozitează sub formă de glicogen preponderent în hepatocite şi
miocite. Glicogenul constitue o sursă de rezervă de glucide: la necesitate se produce scindarea lui
(glicogenoliză) şi organismul primeşte cantitatea necesară de glucoză, care pătrunde în sânge, apoi
este transportată la ţesuturi.
Glicogenul asigură o bună funcţionare a celulei hepatice cu rol important în metabolismul
intermediar şi în funcţia de dezintoxicare a organismului.
În organism din hidraţii de carbon se pot sintetiza lipide (colesterolul), mucopolisaharide, acizi
nucleinici etc. Datorită glucidelor se reduce consumul de grăsimi şi proteină. Excesul de hidraţi de
carbon, care nu a fost consumat în scopuri energetice se transformă în grăsimi şi se depune ca
rezervă şi contribuie la îngrăşare. Fibra vegetabilă insolubilă (celuloza), ce se conţine în fructe şi
pâine neagră contribuie la intensificarea peristaltismului intestinal, creşte secreţia biliară,
înlesneşte eliminarea excesului de colesterol din organism.
Glucidele reglează funcţiile muşchilor, ficatului, inimii, SNC (sistemului nervos central).
La asimilarea glucidelor participă hormonii: Adrenalina, Insulina.
Hidraţii de carbon se împart în 2 grupe:
1. simpli (monozaharidele)
2. compuşi (dizaharidele şi polizaharidele)
I. Monozaharide: 1. glucoza (zahăr din struguri sau dextroza)
2. fructoza (levuloza)
3. galactoza
4. manoza
II. Dizaharide: 1. zaharoza (zahăr din sfeclă sau trestie)
2. lactoza (zahăr lactic)
3. maltoza (zahăr din lemn dulce)
III. Polizaharide: 1. amidonul
2. glicogenul
3. celuloza vegetală
4. substanţe pectinice şi inulină
Necesarul de glucide: 4-6 g/kg corp/24 h (400-500 g/24h)
Valoarea energetică prin metabolizarea 1 g de glucide =4,1 Calorii.
Sursa de glucide o constitue produsele de origine vegetală: zahărul, dulciurile, mierea, făina şi
pastele făinoase, crupele, legumele, fructele.
Aportul de glucide, în raţia alimentară, va fi mărit în: boli febrile, afecţiuni hepatice şi renale, stări
caşectice, denutriţie.
 PROTEINELE reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele distruse
3
 prin uzură fiziologică sau patologică. Substanţele proteice reprezintă în acelaşi timp o sursă
importantă de energie şi constitue materia primă a fermenţilor, hormonilor, anticorpilor etc.
Proteinele sânt formate din peste 20 de aminoacizi care participă la metabolismul substanţelor. Orice
modificare în metabolismul proteic survenită în mod fiziologic (sarcină, alăptare), sau în
mod patologic – va determina creşterea necesităţii organismului în proteine. Rezistenţa organismului
faţă de infecţii depinde în mare parte de modul cum sânt satisfăcute necesităţile lui în proteine.
Substanţele necesare procesului de vindecare, refacerii ţesuturilor distruse, vindecării plăgilor etc. se
formează, de asemenea, pe seama proteinelor din aportul alimentar. Aportul insuficient de substanţe
proteice de lungă durată determină scăderea proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimului
hepatic, apariţia unei anemii şi prin scăderea presiunii coloidosmotice a sângelui, retenţia apei în
organism cu formare de edeme (denutriţionale).
Necesarul de proteine: 1-1,5 g/kg corp/24 h (100-120 g/24h)
(60% de origine animală)
(40% de origine vegetală)
Valoarea energetică prin metabolizarea 1 g = 4,1 Calorii.
Sursa de proteină: - de origine animală – lapte şi derivatele sale, carne, peşte, ouă, viscere.
- de origine vegetală – cereale, leguminoase, legume, fructe etc.
Aportul de proteine se va micşora în: boli renale, afecţiuni febrile.
Se măreşte în: stări fiziologice (sarcină, alăptare); în procese patologice (anemii, evacuări pleurale şi
abdominale, posoperator, în TBC, arsuri, în convalescenţă după o boală infecţioasă, hemoragii
etc.)
 LIPIDELE sânt substanţe cu o valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi
energetice mari într-un volum unic. Alături de rolul lor energetic, ele mai intră şi în compoziţia
ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare, iar, în formă depozitară, reprezintă rezervele de energie ale
organismului şi ţesutului de susţinere pentru organele interne. Grăsimile protejează organismul de
suprarăcire contuzii, comoţii; favorizează absorbţia vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), absorbţia
proteinelor; stimulează peristalismul intestinal, secreţia bilei, secreţia sucului pancreatic, provoacă
senzaţia de saţietate.
Necesarul de grăsimi: 1-1,5-2 g/kg corp/24h (90-100 g/24h)
(35% de origine animală cu acizi graşi saturaţi)
(65% de origine vegetală cu acizi graşi nesaturaţi)
Valoarea energetică prin metabolizarea 1 g = 9,3 Calorii
Sursă de grăsimi: - de origine animală – untură de peşte, grăsimi de animale, unt, frişcă, smântână
etc.
- de origine vegetală – ulei de floarea soarelui, porumb, in, măsline, piersici,
nuci, soia etc.
Aportul de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul grăsimilor, la fel şi în
insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţa hepatică, pancreatică,
nefroză lipoidică, ateromatoză, diabet zaharat cu acidoză etc. precum şi în obezitate), în febră.
Aportul se va mări în stări de subnutriţie şi în cazurile de arderi exagerate în cursul
hipertiroidismului.
 VITAMINELE sânt substanţe biologic active necesare menţinerii metabolismului normal al
organismului. Ele contribuie la: creşterea şi dezvoltarea organismului, cresc rezistenţa organismului
la infecţii, participă la metabolismul substanţelor.
Clasificarea vitaminelor:
1. Vitamine hidrosolubile: Acidul ascorbinic (Vit.C); Tiamina (Vit.B1); Riboflavina (Vit.B2); Acidul
4
 nicotinic (Vit.B3 niacina, Vit.PP); Piridoxina (Vit.B6); Acidul folic (Vit.B9, folacina);
Cianocobalamina (Vit.B12); Acidul pantotenic (Vit.B5); Biotina (Vit.H); Colina (Vit. B4).
2. Vitamine liposolubile: Retinolul (Vit.A); Calciferolii (Vit.D); Tocoferolii (Vit.E); Filochinonii
(Vit.K).
3. Substanţe asemănătoare vitaminelor: Vit.P, Vit.B13, Vit.B15 (pangamatul de Ca), Acidul lipoic,
Vit.B8, Vit.U. Aceste substanţe nu posedă toate proprietăţile vitaminelor.
Nevoia de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate, care se produce în majoritatea
îmbolnăvirilor.
Lipsa îndelungată a vitaminelor în alimentaţie provoacă boli caracteristice numite avitaminoze.
Carenţa de vitamine în organism duce la hipovitaminoze.
VITAMINELE HIDROSOLUBILE
Vitamina C (Acidul ascorbinic)
Este una din cele mai puţin rezistente vitamine: se distruge sub acţiunea oxigenului din aer, luminii
solare, urmelor de cupru, argint, fier, plumb; la încălzire în mediu bazic. Acidul ascorbinic
normalizează metabolismul proteic, lipidic, glucidic, stimulează formarea corpilor imuni. Creşte
reactivitatea imunologică a organismului, îmbunătăţeşte funcţia detoxicatoare a ficatului şi
capacitatea de filtrare a rinichilor; intensifică funcţia excretoare a pancreasului, formarea
protrombinei, eritropoeza.
În hipovitaminoza C apar dureri musculare, somnolenţă, slăbiciuni generale, indolenţă, apatie,
indispoziţie, gingivoragii. Pielea este uscată se descuamează uşor.
În avitaminoza C apare scorbutul care se manifestă prin: hemoragii cutanate, în muşchi, articulaţii,
pericard; gingivită hemoragică cu căderea dinţilor; afectarea oaselor, hipotensiune arterială, anemie,
tulburarea funcţiei motor – secretoare a stomacului şi intestinului.
Organismul uman nu produce acid ascorbinic, de aceea este necesară pătrunderea vitaminei cu
alimentele.
Necesitatea zilnică de Vit.C ≈50-120 mg.
Sursa o constitue: fructele de măcieş, coacăza neagră, ardei graşi, pătrunjel, mărar, portocale,
mandrine, lămâi, mazăre verde, mere, curechi, roşii, spanac, acriş, ceapă verde etc.
Hipervitaminoza poate fi cauzată de administrarea dozelor mari de Vit.C şi se manifestă prin
insomnie, nelinişte; fierbinţeli, cefalee, diaree, hipertensiune arterială, avort spontan – în sarcină.
Tiamina (Vit.B1)
Este o vitamină termostabilă; mediul acid favorizează creşterea rezistenţei vitaminei; la încălzire şi în
mediul alcalin se distruge.
Tiamina exercită un rol important în metabolismul glucidelor, proteinelor şi lipidelor. Favorizează
formarea grăsimilor din hidraţi de carbon. Tiamina inhibă activitatea SNC, măreşte tonusul
intestinelor, stimulează activitatea secretoare a glandelor digestive şi nivelul tensiunii arteriale.
Aportul insuficient de vitamină duce la acumularea produselor metabolismului intermediar glucidic
(acidul piruvic şi lactic). Apar slăbiciuni generale, scade apetitul, dereglări ale activităţii sistemului
nervos (depresiune psihică, irascibilitate, lipsa de atenţie, insomnie etc.); scade peristaltismul
intestinal (constipaţie), se inhibă secreţia stomacală, se reduce rezistenţa organismului la infecţii,
tahicardie. În cazuri grave – avitaminoza B1 – apare boala „beri – beri” caracterizată prin polinevrită
(astenie şi dureri în extremităţi, uneori paralizii), caşexie şi incompetenţă cardio – vasculară.
Necesitatea zilnică de Vit.B1 ≈1,1 – 2,6 mg.
În cantităţi neînsemnate Vit.B1 este sintetizată de microflora intestinală, de aceea este important ca ea
să pătrundă din exterior cu alimente.
5
Sursa o constitue: germenii şi epiteliul graminelor (grâu, ovăs, porumb, hrişcă); făină măcinată
măşcat bogată în tărâţe; leguminoasele; nucile; drojdiile de bere şi panificaţie; viscerele (rinichi, ficat,
inimă, creier), carne de porc, de găină, gălbenuşul de ou.
În hipervitaminoză provocată experimental se produce dereglarea funcţiei rinicilor până la anurie,
scăderea masei corporale, distrofia grasă a ficatului; este posibilă insomnia, oboseală, teamă.
Riboflavina (Vit.B2) este rezistentă la temperaturi ridicate şi în mediul acid; se distruge sub acţiunea
razelor solare şi în mediul alcalin.
Riboflavina intră în componenţa unui şir de fermenţi care participă la oxidarea glucidelor, asimilirea
şi sinteza proteinelor şi grăsimilor; stimulează eritropoeza şi formarea hemoglobinei (Hb); stimulează
şi procesele de creştere şi regenerare. Acţionează benefic asupra funcţiei ficatului, reglează funcţia
SNC şi SNP, inervarea trofică; asigură funcţionarea aparatului vizual (îmbunătăţeşte acuitatea
percepţiei cromatice, adaptarea la întuneric).
Deficitul riboflavinei în organism duce la dereglarea asimilării glucidelor şi proteinei; apare cheiloza
(inflamaţia mucoasei buzelor), glosita, stomatita angulară, dermatita descuamativă (pe aripile nasului,
în cuta nazolabială, pe pleoape, urechi). Pot apărea manifestări ale afectării ochilor (fotofobie
lăcrimare, conjunctivită, cheratită, „orbul găinii” (hemeralopie), căderea părului, ulceraţii ale
unghiilor, modificări degenerative ale SN, micşorarea glicogenului în ficat; scăderea tonusului
capilarelor, încetineşte eritropoeza şi se dezvoltă anemia hipocromă; încetineşte creşterea înălţimii şi
masei corporale, scade rezistenţa organismului la infecţii.
Necesitatea zilnică de riboflavină ≈ 1,4 – 3 mg.
Sursa principală o constitue alimentele şi doar o cantitate neimportantă este formată de microflora
intestinală. Se conţine în: drojdii, viscere, carne negrasă, gălbenuş de ou, lapte, brânză de vaci,
caşcaval, ciuperci albe, mazăre verde, spanac, ceapă verde, ardei graşi, curechi, leguminoase, hrişcă.
Avitaminoza B2 poate fi declanşată de insuficienţa de proteină în raţia alimentară precum şi de
administrarea remediilor antibacteriene şi sulfamide, care inhibă microflora intestinală.
Acidul nicotinic (Vit.B3, niacina, Vit.PP)
Este rezistentă la încălzire, la acţiunea oxigenului, aerului, luminii, în mediul acid şi alcalin. Acidul
nicotinic intră în componenţa enzimelor oxidative, favorizează scăderea nivelului glicemiei şi
creşterea rezervei de glicogen în ficat, normalizează nivelul colesterolului în sânge. Stimulează
eritropoeza, mai puţin leucopoeza, influenţează circulaţia sanguină (dilată arteriolele şi capilarele,
scade TA şi creşte TVenoasă, accelerează contracţiile cardiace). Metabolismul acidului nicotinic este
legat de metabolismul proteic: în caz de reducere a proteinei în organism creşte eliminarea lui cu
urina. Flora intestinală produce Vit.B3, dar într-o cantitate foarte mică, deaceea este importantă
pătrunderea ei sistematică cu produsele alimentare.
Necesitatea zilnică de Vit. B3≈12 – 28 mg.
Sursa o constitue: drojdiile, leguminoasele, hrişca, carnea, viscerele (ficat, rinichi, inimă), peştele,
crabii, arahisul, ciupercile, tărâţe de orez şi de grâu, cafeaua.
Carenţa de acid nicotinic duce la hipovitaminoză, care se manifestă prin: slăbiciuni, cefalee,
insomnie, irascibilitate, scăderea capacităţii de muncă, scăderea poftei de mâncare, constipaţie,
greaţă.
Lipsa Vit.B3 duce la avitaminoză. În avitaminoză apare pelagra (din ital. [pelle] şi [agra] – piele
aspră). Boala se caracterizează prin leziuni inflamatoare ale pielii – dermatite – localizate simetric pe
porţiunile deschise ale pielii. Dermatitele se manifestă prin eritrem, tumefiere, pigmentare şi
descuamare. La fel apar şi dereglări digestive: stomatită, glosită, diaree; apar tulburări neuropsihice
(polinevrită, amnezie, demenţă, delir, halucinaţii, obnubilare).
Hipervitaminoza duce la infiltraţie grasă a ficatului.
6
Acidul pantotenic (Vit.B5)
Este răspândit în natură şi se conţine aproape în toate produsele alimentare. Se distruge sub acţiunea
bazelor, acizilor, temperaturii înalte. Acidul pantotenic este un component al coenzimei A, care joacă
un rol important în metabolismul proteinelor, glucidelor şi lipidelor. Are un rol important şi în sinteza
proteinelor, acetilcolinei, hormonilor cortexului suprarenalelor, stimulează peristaltismul intestinal şi
funcţia trofică a sistemului nervos.
Necesitatea zilnică de Vit. B5≈10 mg.
În cantitate minimală necesară organismului este produsă de microflora intestinală, dar pătrunde, de
obicei, cu diverse produse alimentare. Practic nu se întâlneşte starea de hipotavitaminoză sau
avitaminoză. Doar o insuficienţă pronunţată de Vit.B5 ar putea cauza: somnolenţă, oboseală,
parestezii ale membrelor, hipocolesterinemie, hipocaliemie, hipocloremie, scăderea secreţiei gastrice.
Hipervitaminoza nu este toxică pentru organism.
Piridoxina (Vit.B6)
Este rezistentă la încălzire, în mediul acid şi bazic; se distruge sub acţiunea razelor solare. Intră în
componenţa enzimelor legate de metabolismul aminoacizilor, participă la formarea ureei, acidului
nicotinic, serotoninei, histaminei etc. Exercită o acţiune benefică asupra funcţiei ficatului.
Necesitatea zilnică de Vit.B6≈1,3 – 3,0 mg.
Sursa: drojdii, viscere (ficat, rinichi, creier), carne, peşte, brânză, gălbenuş de ou, leguminoase,
cartofi, tărâţe de orez, germeni de grâu.
În organism Piridoxina este sintetizată de flora intestinală. De aceea hipovitaminoza şi avitaminoza
este cauzată de inhibarea florei intestinale (tratament antibacterian, infecţie-cronică), decât de aportul
insuficient de alimente. Deficitul de Piridoxină în organism duce la dereglarea metabolismului
proteic şi a aminoacizilor, infiltraţia grasă a ficatului; acumularea Fe liber în plasma sanguină, ficat,
splină urmată de hemosideroza ulterioară a acestor organe.
În aportul insuficient de Piridoxină în alimente creşte conţinutul de substanţe similare histaminei, se
intensifică procesele de excitare în scoarţa cerebrală şi deasemeni apare dermatita seboreică (în
triunghiul labial, deasupra sprâncenelor, în zona periorbitală); procese degenerative în sistemul
nervos.
Acidul folic (Vit.B9 folacina)
Se distruge sub acţiunea razelor ultraviolete şi la fierbere. Participă la hematopoeză, la sinteza
proteinei, metabolismul acizilor nucleinici. Acidul stimulează sinteza ciancobalaminei, metabolismul
acizilor nicotinic şi pantotenic etc.
Necesitatea zilnică de Vit.B9≈0,2 mg.
Sursa: drojdii, ceapă verde, salată, spanac, mazăre verde, curechi, fasole, morcovi, cartofi, ciuperci,
ficat, rinichi, caşcaval, ouă de găină.
Insuficienţa vitaminei în organism este cauzată de aportul neînsemnat în alimente şi suprimarea
microflorei intestinale (a/b, sulfamide).
Deficitul folacinei în organism se manifestă prin anemie macrocitară pernicioasă, granulo – şi
trombocitopenie, infiltraţie adipoasă hepatică, degenerarea hemoragică renală, gastroenterită, glosită,
stomatită. Dozele mari de vitamină posedă o acţiune asemănătoare histaminei.
Ciancobalamina (Vit.B12)
Este un factor antianemic cu înaltă activitate biologică: menţine hematopoeza joacă un rol important
în metabolismul proteic, stimulează creşterea organismului. Participă la metabolismul glucidelor;
creşte rezerva de glicogen în ficat; posedă proprietăţi lipotrofe, micşorează nivelul colesterolului în
sânge, favorizează transformarea carotinei în retinol (Vit.A).
În cantităţi neimportante ciancobalamina este sintetizată de microflora intestinală.
7
Necesitatea zilnică ≈ 3-4 mg
Sursa o constitue produsele animaliere: ficat, rinichi, carne, brânză dulce, lapte, gălbenuş de ou,
caşcaval.
Carenţa de Vit.B12 este cunoscută sub denumirea boala Adisson – Birmer, care se manifestă prin
anemie pernicioasă. Anemia poate avea şi diverse alte cauze. Se afectează sistemul nervos, tractul
digestiv şi sistemul hematopoetic.
Se observă slăbiciuni, oboseală, palpitaţii, dispnee la efort, cardialgii, edeme la picioare, paloarea
tegumentelor, subfebrilitate. Pe limbă uneori – regiuni de inflamaţie, afte, atrofia papilelor. Secreţia
gastrică este redusă, aciditatea la fel sau lipseşte (achilie). Citopenia este caracteristică
(eritrocitopenie, neitropenie, trombocitopenie). Creşte bilirubina liberă, neconjugată moderat.
Biotina (Vit.H)
Este rezistentă la acţiunea temperaturii înalte, acţiunea bazelor, acizilor şi oxigenului din aer.
Acţionează favorabil asupra funcţiei trofice a sistemului nervos, participă la metabolismul lipidic,
glucidic, purinic şi al aminoacizilor.
Necesitatea zilnică de Vit.H≈0,15 – 0,3 mg.
Sursa: drojdii, ficat, rinichi, leguminoase, conopidă, nuci.
Biotina este produsă şi de microflora intestinală.
Carenţa de biotină poate fi cauzată de suprimarea florei intestinale, în urma tratamentului cu a/b,
sulfamide; întrebuinţarea unei cantităţi mari de albuş de ou crud, care conţine glicoproteina – avidin –
care unindu-se cu biotina, face imposibilă absorbirei ei.
Hipovitaminoza H se manifestă prin dermatită descuamativă, atrofia papilelor linguale, depresie,
parestezii cutanate, mialgii, greaţă, repulsie alimentară, indolenţă, anemie.
VITAMINELE LIPOSOLUBILE
Retinolul (Vit.A)
Este termostabilă, este distrusă de acţiunea oxigenului şi luminii solare. Retinolul favorizează
procesul de formare a glicogenului în ficat şi muşchi, creşte colesteremia, participă la sinteza
hormonilor steroizi şi sexuali. Este necesară Vit.A pentru creşterea şi formarea scheletului osos,
favorizează funcţionarea mucoaselor şi a stratului epitelial al pielii.
Necesitatea zilnică ≈1-1,5 mg. (3300 – 4950 UI)
Sursa: ficatul de peşte, gălbenuşul de ou, laptele, frişca, smântâna, untul, caşcavalul.
Produsele vegetale conţin carotină (provitamina A), fructele de culoare roşie şi portocalie: morcovi,
roşii, bostan, caise, piersici, măcieşi, coacăză.
Hipovitaminoza A poate fi rezultatul dereglării procesului de absorbţie a vitaminei în tractul digestiv
sau a tulburării procesului de transformare a carotinei în Vit.A. Se manifestă prin tulburarea poftei de
mâncare, pierderea masei corporale, oboseală, scăderea acuităţii vizuale în amurg – hemeralopie
(„orbul găinii”).
În avitominoza A încetineşte procesul de creştere a organismului, scade masa corporală,
cheratodermie, scade funcţia tiroidei, se reduce secreţia glandelor lacrimale, mucoasei etc. Apare
xeroftalmia care poate duce la orbire. Modificările mucoaselor favorizează apariţia stomatitei,
bronşitei, gastritei, enteritei, pielitei, cistitei, formarea calculilor renali şi litiazei biliare.
Hipervitaminoza A se manifestă prin scăderea apetitului, excitabilitate, pigmentarea pielii şi a
mucoaselor (galben – roşietic), hepatomeglie, hiperestezie cutanată, exostoză pe oasele tubulare.
Calciferolii (Vit.D)
Există mai multe vitamine D: D1, D2, D3, D4. Importanţă majoră pentru organismul uman au Vit.D2 –
ergocalciferolul şi Vit.D3 – colecalciferolul.
Calciferolii sânt substanţe tremostabile şi nu se distrug în timpul preparării culinare. Ei reglează
8
metabolismul calciului şi fosforului în organism, favorizează absorbţia calciului în intestin şi
reabsorbţia fosforului în tubii uriniferi, la fel, influenţează funcţia tiroidei, paratiroidelor şi glandelor
sexuale, asigurând calcificarea oaselor cu formarea corectă a scheletului. Pentru asimilarea vitaminei
în intestine este necesar consumul suficient de grăsimi.
Calciferolii se conţin în drojdii şi uleiuri vegetale, unde se formează sub acţiunea razelor ultraviolete
din provitamina D2 (ergosterol), care este biologic inactiv. Colecalciferolul se formează sub acţiunea
razelor ultraviolete din provitamina D3 (7-dehidrocolesterol), care este biologic neactiv. Formele
active de calciferoli se formează în ficat şi rinichi.
Necesitatea zilnică de Vit.D≈100 UI
Sursa: ficat de peşte, grăsime de peşte, icre, gălbenuş de ou, produse lactate, drojdii, ciuperci.
Deficitul de vitamina D duce la apariţia rahitismului la copii, la adulţi – dezvoltă osteoporoza şi
osteomalacia.
Hipervitaminoza apare la creşterea dozei de vitamină aproximativ de o mie de ori în comparaţie cu
necesitatea zilnică. Se caracterizează prin hipercalcemie, depunerea sărurilor de calciu în organele
interne, dereglări dispepsice – anorexie, vomă etc. Poate favoriza ateroscleroza.
Tocoferolii (Vit.E)
Include un grup de substanţe (α-,β-, γ-, δ-tocoferoli etc.) Vitamina este termostabilă, rezistentă la
acţiunea acizilor şi a bazelor. Se distruge sub acţiunea razelor ultraviolete şi în uleiuri vegetale amare.
Tocoferolii sânt necesari pentru decurgerea normală a sarcinii şi pentru descendenţă. Ei reglează
funcţia glandelor sexuale, favorizează spermatogeneza, inhibă procesele oxidative din organism. Sânt
importanţi în activitatea SNC şi SNP, creşte rezistenţa eritrocitelor la hemoliză.
Necesitatea zilnică de Vit.E≈12-15 mg.
Sursa: uleiurile vegetale nerafinate (de soia, bumbac, porumb, floarea soarelui, arahis, cătină,
măcieşi). Într-un volum redus se conţine în produse alimentare animale şi în fructe şi legume. Pentru
asimilarea tocoferolilor în intestin este necesară utilizarea în raţia alimentară a unei cantităţi
suficiente de grăsimi.
Hipovitaminoza E poate duce la distrugerea intensă a eritrocitelor, avort spontan, impotenţă
masculină.
Hipervitaminoza nu este toxică pentru organism.
Filochinonii (Vit.K)
Sânt rezistenţi la fierbere în apă, la încălzire în mediu bazic şi sub acţiunea razelor ultraviolete se
distrug.
Filochinonii se conţin în componenţe enzimelor, care stimulează sinteza factorilor, care participă la
coagularea sângelui (protrombina, proconvertina, proaccelerina). Favorizează transformarea
fibrinogenului în fibrină, reduce permeabilitatea pereţilor capilarelor, stimulează funcţia coleretică a
ficatului, participă la procesele de fosforilare oxidativă.
Necesitatea zilnică de Vit.K ≈20 mg
Necesitatea zilnică poate fi satisfăcută prin sinteza vitaminei K de către microflora intestinală.
Sursa: spanac, salată, curechi, ulei din soia, ficat de porcină, carne, lapte, ouă.
Carenţa de filochinoni poate fi cauzată de dereglarea absorbţiei în intestin, suprimarea florei
microbiene (cu a/b, sulfamide etc.), afecţiunea ficatului (hepatita, ciroză), supradozarea preparatelor
anticoagulante, tratarea cu doze mari de salicilate.
Hipovitaminoza K se manifestă prin hipoprotrombinemie, dereglarea coagulării sângelui, în cazuri
grave – apare sindromul hemoragic (hematurie, epistaxis etc.). Introducerea dozelor mari de Vit.K
provoacă hiperprotrombinemia şi predispoziţia la tromboze.

9
 SUBSTANŢE ASEMĂNĂTOARE VITAMINELOR
Bioflavonoidele (Vit.P)
Includ un grup de substanţe cu diferită structură chimică, care posedă acţiunea vitaminei P (rutina,
citrina, hesperidina, eridictina, catechine).
Bioflavonoidele asigură protecţia acidului ascorbinic de oxidare, favorizează fixarea lui în organe şi-i
intensifică acţiunea; întăresc peretele capilarelor, micşorând fragilitatea şi permeabilitatea lui;
intensifică eliminarea bilei şi diureza.
Necesitatea zilnică Vit.P ≈25-50 mg.
În organismul uman bioflavonoidele nu se sintetizează, de aceea trebuie să pătrundă în organism cu
alimentele zilnic.
Sursa: citricele (portocale, lămâi, mandarine), ardei dulce roşu, coacăze negre, măcieşi, ceai verde,
vişine, prune.
Hipovitaminoza P se întâlneşte foarte rar şi se manifestă prin slăbiciuni generale, indispoziţie,
oboseală, dureri în membre, hemoragii minuscule pe piele în zona foliculilor piloşi.
Acidul lipoic
Reglează metabolismul proteinelor şi glucidelor, posedă acţiunea lipotropă, reduce conţinutul
colesterolului în sânge, ameliorează funcţia ficatului.
Sursa: drojdii alimentare şi de bere, ficat.
Acidul pangamic (Vit.B15, pangamatul de Ca)
Participă la biosinteza colinei, metioninei, adrenalinei, creatinei, sterinei, hormonilor steroizi etc.
Exercită acţiunea lipotropă, prevenind distrofia grasă a ficatului; stimulează activitatea hipofizei şi a
suprarenalelor, producţia de acetilcolină; intensifică procesele oxidative în ţesuturi şi înlătură hipoxia
lor; scade oboseala musculară; creşte proprietăţile antitoxice ale organismului.
Necesitatea zilnică de Vit.B15≈2 mg.
Sursa: drojdii de bere şi alimentare, seminţe de abricoase, seminţe de plante.
Carenţa de vitamină în organism nu sa determinat.
Metilmetioninsulfoniu (Vit.U, antiulceroasă)
Este termostabil. Îmbunătăţeşte procesele metabolice în mucoasa stomacală şi a duodenului şi
previne ulcerarea lor.
Necesitatea zilnică de Vit.U≈0,25 g.
Sursa: sucuri proaspete de fructe şi legume: pătrunjel verde, curechi, ridiche, ardei dulce, morcovi,
ceapă, roşii, salată.
 SĂRURILE MINERALE
Un rol important în menţinerea şi reglarea multiplelor procese vitale, ale organismului uman, le
aparţine substanţelor minerale. Ele se împart în macroelemente şi microelemente. Macroelementele –
natriul, calciul, caliul, magneziul, fosforul, clorul, sulful – se conţin în organism în cantităţi mari.
Microelementele – fierul, cuprul, manganul, zincul, cobaltul, iodul, florul, cromul, molibdenul – se
conţin în concentraţii mici. Necesitatea zilnică de macroelementele, pentru organism, se calculează în
grame, iar microelementele – în miligrame şi micrograme. Sărurile minerale pătrund în organism cu
alimentele şi lichidele consumate.
MACROELEMENTELE
Natriul (Na ) - este un ion activ de bază, al spaţiului extracelular. Reglează echilibrul acido-bazic,
+

reţine apa şi participă la repartizarea ei în organism, intensifică imbibiţia proteinelor, creşte hidrofilia
ţesuturilor. Natriul favorizează menţinerea echilibrului hidro-electrolitic. Cationii de natriu
favorizează eliminarea calciului din organism. Natriul potenţează procesul inflamator şi reacţiile
alergice.
10
Necesitatea zilnică de Na ≈4-6 g (NaCl≈10-12 g)
Necesitatea creşte în activitate musculară intensă, în caz de temperatură crescută a mediului, în
afecţiuni însoţite de vărsături incoercibile, diaree, în arsuri, în insuficienţa suprarenalelor, la utilizarea
alimentelor vegetale în exces (care conţin caliu), în tratament de durată cu remedii diuretice.
Sursa: sarea de bucătărie (NaCl), peştele, salamul, brânza, caşcavalul, pâinea, carnea, ouăle.
Carenţa de natriu poate apărea în diverse stări patologice, însoţite de eliminarea lui masivă, dacă nu
se restabilesc pierderile. Se dezvoltă hiponatriemia, care este însoţită de deshidratarea organismului.
Apare sete, care poate fi potolită doar cu folosirea soluţiei salinizate. Pielea devine uscată, îşi pierde
elasticitatea. Se tulbură activitatea tubului digestiv (anorexie, greaţă, vomă), sistemului
cardiovascular (hipotensiune arterială, tahicardie), rinichilor (oligurie, azotemie). Apar modificări
funcţionale ale sistemului nervos central (apatie, obnubilare, dereglări psihice, comă), slăbiciuni
musculare.
Excesul de natriu poate fi cauzat de folosirea îndelungată excesivă a sării în alimente. Se declanşează
hipernatriemia care este însoţită de deshidratarea celulară. Lichidul se reţine în organism, se observă
supraexcitarea sistemului nervos (agitaţie motorie, convulsii etc.), hipertensiune arterială, scăderea
funcţiei rinichilor, creşte temperatura corpului.
Caliu (K+) favorizează eliminarea, cu urina, din organism a natriului şi a lichidului, reglează
presiunea osmotică intracelulară, joacă un rol important în conducerea şi transmiterea impulsurilor
nervoase. Participă la sinteza acetilcolinei, proteinelor sistemului – tampon al organismului, la
metabolismul glucidelor, creşte tonusul musculaturii striate şi netede, acţionează asupra activităţii
unor enzime, exercită acţiunea bazică asupra organismului.
Necesitatea zilnică de K ≈ 2-4 g.
Sursa: abricoase uscate, prune, cartofi, carne, peşte, leguminoase, roşii, sfeclă, ridiche, ceapă verde,
coacăze negre, struguri, cireşi, pere, bostănei, bostan etc.
Deficitul de caliu poate fi cauzat de supradozarea preparatelor diuretice şi a hormonilor
glucocorticoizi, vomă repetată, diaree, diaforeză, hiperfuncţia scoarţei suprarenalelor.
Hipocaliemia duce la miastenie, apatie, somnolenţă, atonia intestinelor, greaţă, vomă, edeme,
oligurie, aritmii cardiace, hipotensiune arterială, lărgirea limitelor cardiace, modificări pe ECG.
Hipercaliemia poate fi cauzată de glomerulonefrită acută, hipofuncţia scoarţei suprarenalelor. Se
manifestă prin excitare fizică şi mentală, parestezia membrelor, paloarea tegumentelor, scăderea
hidrofiliei ţesuturilor, creşterea diurezei şi eliminarea excesivă a natriului cu urina, modificări pe
ECG.
Calciu (Ca+2) constitue baza structurală a scheletului osos, influenţează permeabilitatea membranelor
celulare, indurează peretele vascular, participă la procesele de coagulare a sângelui. Calciul
influenţează: excitarea neuro-musculară; echilibrul acido-bazic (acţiune alcalinizantă); funcţia
glandelor endocrine (îndeosebi paratiroidelor), activează un şir de enzime; exercită acţiune
antiinflamatoare şi desensibilizantă; este antagonistul ionilor de sodiu şi caliu.
Necesitatea zilnică de Ca ≈0,8-1 g
Necesitatea creşte la sportivi, în noxe profesionale, diaforeză, tratament cu glucocorticoizi şi hormoni
anabolici.
Absorbţia calciului în intestin este favorizată de conţinutul suficient de acizi graşi nesaturaţi (raportul
optim e de 10-15 mg de calciu la 1 g de lipide). Insuficienţa de proteine în alimentaţie, la fel scade
asimilarea calciului. Favorizează absorbţia calciului lactoza şi acidul citric.
Sursa: laptele şi lactatele, peştele, carnea, leguminoasele, crupele, fructele, legumele.
Deficitul de calciu în organism este consecinţă a aportului insuficient în raţia alimentară, diaforeză,
alăptare, sarcină, carenţa de vitamina D, dereglarea proceselor de absorbţie în intestin (enterită,
11
afecţiuni ale pancreasului cu diminuarea funcţiei exocrine, icter mecanic), afecţiunile paratiroidelor şi
suprarenalelor, tratament îndelungat cu glucocorticoizi. Pot apărea parestezii, convulsii, osteoporoză,
fracturi patologice osoase, retardarea scheletului.
Hipercalciemia se manifestă prin anorexie, sete, greaţă, vomă, slăbiciuni, uneori convulsii, azotemie.
Este posibilă acumularea calciului în rinichi, muşchi, vase.
Magneziul (Mg+2) coboară excitabilitatea neuro-musculară, exercită acţiunea antispastică, stimulează
perestaltismul inestinal şi eliminarea bilei, favorizează eliminarea colesterolului din organism.
Influenţează metabolismul glucidelor şi fosforului; siteza proteinelor, posedă proprietăţi alcalinizante
asupra organismului, este antagonistul calciului.
Necesitatea zilnică de Mg ≈ 0,4 – 0,45 g.
Sursa: pâine din făină măcinată măşcat, tărâţe, crupe, leguminoase, abricoase uscate, prune,
pătrunjel, mărar, sălată, sfeclă, morcovi, ouă.
Excesul de calciu şi grăsimi inhibă absorbţia magneziului în intestin.
În carenţă de magneziu creşte excitabilitatea neuro-musculară (contracţii convulsive musculare,
tetanie, nelinişte, frişcă, halucinaţii auditive, tahicardie).
Surplusul de magneziu duce la inhibarea reflexelor, inhibiţie, somnolenţă, osteoporoză, parestezii,
hipotensiune arterială, dereglarea conductibilităţii atrio-ventriculare, bradicardie.
Fosforul (P-) exercită acţiune acidă asupra organismului, participă la metabolismul proteinelor,
lipidelor şi hidraţilor de carbon, la structura elementelor celulare, a unui şir de enzime, hormoni şi
altor compuşi organici.
Necesitatea zilnică de P≈1,2 g.
Sursa: brânză de vaci, caşcaval, carne, creier, ficat de vită, peşte, ouă, leguminoase, crupe (hrişcă,
arpacaş, ovăs etc), nuci.
Fosforul din produsele vegetale se asimilează≈55-60%, iar din produsele animale≈95%. Asimilarea
este mai eficientă dacă e respectat raportul dintre fosfor şi calciu (1,5:1). Calciferolii (Vit.D)
favorizează absorbţia fosforului în intestin.
Carenţa de fosfor în organism este posibilă dacă se consumă, timp îndelungat, alimente sărace în
acest element, în sarcină, alăptare, deficit de proteină, deficit de Vit.D în alimente. Insuficienţa de
fosfor duce la apariţia osteoporozei, osteomalaciei, anorexiei, scăderea capacităţii fizice şi mentale,
slăbire.
Clorul (Cl-) intră în componenţa lichidului extracelular.
Clorul este utilizat de organism pentru formarea acidului clorhidric (HCl) produs de glandele
stomacale. El favorizează depozitarea glicogenului în ficat, participă la sistemul – tampon al
sângelui, la reglarea presiunii osmotice şi metabolismului hidric, favorizează aciditatea organismului.
Necesitatea zilnică de Cl≈5-7 g
Sursa: sarea de bucătărie (NaCl), produsele marine.
Hipocloremia se manifestă prin indolenţă, somnolenţă, anorexie, slăbiciuni, vomă, tahicardie,
hipotensiune arterială, conştiinţa încurcată, convulsii, creşterea nivelului de azot restant în sânge.
Hipercloremia duce la reţinerea licidului în ţesuturi.
Sulful (S) intră în componenţa unor aminoacizi, a biotinei, tiaminei, insulinei. Se conţine în cantităţi
considerabile în ţesutul nervos, oase, cartilagiu, bilă, sânge.
Necesitatea zilnică de S≈4-5 g.
Sursa: carne, leguminoase, crupe de hrişcă şi ovăs, ouă, lapte, caşcaval, pâine.
MICROELEMENTELE
Fierul (Fe) se conţine în hemoglobină, mioglobină, în diverse enzime din ficat şi splină. Stimulează
funcţia organelor hematopoetice.
12
Necesitatea zilnică de Fe ≈10 mg pentru bărbaţi
≈18 mg pentru femei
≈20 mg pentru femei în sarcină
≈25 mg pentru femei în alăptare
Sursa: ficat, carne de animale şi de pasăre, peşte, gălbenuş de ou, crupe de hrişcă, ovăs, grâu, griş,
pâine, mai puţin se conţine în salam fiert, orez, macaroane, legume (curechi, roşii, morcovi, sfeclă,
ridiche, ceapă verde, harbuz, bostan, cartofi, mazăre verde), fructe, poame şi pomuşoare: coacăze
negre, căpşune, struguri, lămâi. Mai bine se asimilează fierul din produsele de origine animală.
Carenţa de fier se poate dezvolta în urma aportului insuficient de fier cu alimentele, predominarea în
raţia alimentară a produselor de origine vegetală; în insuficienţă de proteină, în lipsa acidului
clorhidric (gastrită anacidă), în hemoragii cronice (hemoroizi, uterine); la donatori.
Deficitul de fier se manifestă prin: slăbiciuni, oboseală, cefalee, fotopsie, palpitaţii şi dispnee la efort
moderat, scăderea apetitului, xerostomie, fragilitatea unghilor, paloarea tegumentelor, scăderea
imunităţii, anemie hipocromă.
Excesul de fier din organism favorizează eliminarea fosforului.
Cuprul (Cu) intră în componenţa fermenţilor oxidativi, stimulează hematopoeza (sinteza
hemoglobinei, transformarea reticulocitelor în eritrocite), favorizează creşterea organismului.
Participă la formarea şi regenerarea ţesutului osos, intensifică acţiunea hipoglicemică a insulinei,
potenţează oxidarea glucozei şi previne scindarea glicogenului în ficat. Creşte activitatea hormonilor
hipofizei, imunitatea organismului, funcţia antitoxică a ficatului etc.
Necesitatea zilnică de Cu≈ 2 mg
Sursa: cacao, crupe de hrişcă, ovăs, secară, grâu, luguminoase, cartofi, ardei graşi, ciuperci, coacăze
negre, harbuz, prune, căpşune, ficat, caşcaval.
Insuficienţă de cupru poate cauza apariţia anemiei, acţiunea nefavorabilă asupra miocardului.
Manganul (Mn) intră în componenţa câtorva fermenţi stimulează procesele oxidative din organism.
Posedă proprietăţi lipotrope, coboară nivelul colesterolului sanguin, potenţează acţiunea
hipoglicemică a insulinei, procesele de creştere, joacă un rol important în osificarea scheletului,
favorabil influenţează eritropoeza şi procesele de formare a hemoglobinei.
Necesitatea zilnică de Mn≈ 5-7 mg
Sursa: cerialiere, (grâu, secară, ovăs, mălai), crupe (ovăs, arpacaş, orez, grâu), păstăioase, mărar,
pătrunjel, sfeclă, bostan, spanac, zmeură, coacăzele negre.
Zincul (Zn) este în componenţa multor enzime. Constitue o parte componentă a insulinei,
prelungindu-i acţiunea hipoglicemică. Zincul potenţează acţiunea pituitrinei, hormonilor antidiuretic
şi gonadotrop al hipofizei, testosteronului şi foliculinei; stimulează sinteza hemoglobinei şi
eritropoeza.
Necesitatea zilnică de Zn≈11 mg
Sursa: drojdii, ficat, rinichi, plămâni, carne de vită, peşte, ciuperci, ouă de găină.
Deficitul de zinc duce la încetinirea proceselor de regenerare a plăgilor, la gravide se dereglează
senzaţia olfactivă, pielea devine aspră.
Colbatul (Co) intră în componenţa ciancobalaminei (Vit.B12), favorizează absorbţia fierului în
intestin şi utilizarea lui în procesul de formare a hemoglobinei, stimulează hematopoeza, procesele de
creştere, formarea în ţesuturi şi organe a niacinei (Vit.B3), retinolului (Vit.A), acidului ascorbinic
(Vit.C), filochinonilor (Vit.K), pozitiv influenţează sinteza proteinei musculare şi acumularea
proteinei în organism.
Necesitatea zilnică de Co≈ 0,1 – 0,2 mg
Sursa: ficat, rinichi, peşte, lapte, păstăioase, cerealiere, zmeură, coacăze negre, pătrunjel, sfeclă,
13
pere, roşii, curechi, morcovi, struguri.
Iodul (I) este necesar pentru sinteza hormonilor tiroidei, ca parte componentă,(tiroxina, diiodtirozina,
triiodtironina), creşte rezistenţa organismului.
Necesitatea zilnică de I≈0,1 – 0,2 mg
Sursa: sare iodată, produsele marine, lactatele, cartofii, crupe (grâu, hrişcă).
Insuficienţa de iod duce la apariţia guşei endemice.
Excesul de iod nu are urmări patologice.
Florul (Fl) este important în procesele de osteogeneză, formarea smalţului dentar şi a dentinei.
Inhibă procesele respiratorii tisulare, oxidării acizilor graşi, încetineşte activitatea tiroidei.
Necesitatea zilnică de Fl≈0,5-1 mg
Sursa: produsele marine, carne, ceai, pâine din făină măcinată măşcat.
Insuficienţa de flor duce la apariţia cariilor dentare.
Excesul de flor provoacă intoxicaţie numită fluoroză, caracterizată prin granulaţia smalţului,
tulburarea proceselor de osificare (osteoscleroză).
Cromul (Cr) participă la metabolismul proteinelor, colesterolului, hidraţilor de carbon.
Necesitatea zilnică de Cr≈0,2 – 0,25 mg
Sursa: pâinea din făină măcinată măşcat, legume, păstăioase, crupe.
Carenţa de crom poate apărea în consumarea îndelungată a produselor sărace în crom, consumul de
zahăr, exagerat, care intensifică eliminarea cromului cu urina.
Deficitul de crom duce la scăderea sensibilitaţii la insulină a ţesuturilor, reduce asimilarea glucozei
de către ţesuturi şi creşterea nivelului ei în sânge.
Molibdenul (Mo) este parte componentă a unor fermenţi, care participă la metabolismul purinic.
Necesitatea zilnică de Mo≈0,5 mg
Sursa: leguminoasele, cerealele, legumele, ficatul.
Surplusul de molibden favorizează producerea acidului uric, apariţia uraturiei şi a gutei.

 APA
Apa alcătuieşte mediul intern în care se petrec toate reacţiile biochimice şi biofizice, legate de
metabolism şi necesare vieţii. Ea este lichidul solvent al tuturor substanţelor chimice, organice şi
anorganice, necesare bunei funcţionări a organismului şi care diluează toţi produşii reconstruiţi din
metabolismul intermediar, destinaţi eliminării. Apa constitue ≈ 58-62 % din greutatea corporală la
adult şi peste 80% la copii. Din aceasta 2/3 se află în interiorul celulelor, iar restul de 1/3 în vasele
sanguine şi spaţiile interstiţiale. Apa din organism menţine în soluţie o serie de săruri minerale.
Mediul intern al organismului este în realitate o soluţie apoasă de săruri minerale, formând partea
fundamentală a plasmei sanguine a limfei şi a lichidului interstiţial. Sărurile minerale din apă menţin
presiunea osmotică a lichidelor din organism, constituind una din condiţiile fundamentale ale
activităţii celulare. Apa joacă efectiv următoarele roluri:
 Menţine echilibrul electrolitic şi temperatura corpului
 Conservă umiditatea pielii şi a mucoaselor
 Favorizează eliminarea deşeurilor metabolice
 Este un constituent esenţial al protoplasmei celulare
Aportul suficient de lichide este indispensabil pentru supraveţuirea organismului. Lipsa apei este
suportată dificil, comparativ cu lipsa de hrană. Consumând lichide, fără a se alimenta, omul poate
supraveţui 20-40 zile, dar fără de apă poate exista doar 5-6 zile.
Hidratarea este consumul de lichide în funcţie de nevoie. Necesitatea organismului în apă coincide cu
14
cantitatea de lichid pierdut. Un adult, în condiţii normale, timp de 24 ore, suportă pierderi de lichid pe
următoarele căi: sub formă de urină ≈1500 ml, piele ≈ 400-700 ml, prin plămâni ≈300-400 ml, cu
scaunul ≈70-200 ml. În mediu lichidul pierdut constitue ≈ 2300-2800 ml/24 ore.
Necesitatea zilnică de apă variază între 2500-3000 ml dintre care 1 litru sub formă de apă conţinută
în hrană solidă (fructe, legume, pâine, terci etc.) iar 1,5 litri sub formă de lichid liber-băuturi, supe,
bulioane etc. Necesitatea în lichide variază în funcţie de vârstă:
În primele 6 luni necesitatea 180 ml/kg în 24 ore
6-9 luni...................150 ml/kg în 24 ore
9-12 luni.................120 ml/kg în 24 ore
peste 12 luni.............100 ml/kg în 24 ore
adultul..................35-45 ml/kg în 24 ore
Nevoia de apă, la fel, variază, şi în funcţie de temperatura mediului, anotimp, activitate fizică, loc de
muncă, boală. Setea semnalează necesitatea individului de a consuma lichide. Se recomandă de a
consuma lichide în cantităţi mici cu intervale de 5- 10 minute, ceea ce este eficient pentru combaterea
setei şi hidratarea organismului. Satisfacerea nevoilor de apă şi de săruri minerale trebuie să se facă
în mod proporţional, altfel, cu tot aportul de apă şi de săruri, dacă acestea sânt în proporţii
neadecvate, organismul rămâne în dezichilibru hidro–mineral.
Reţinerea apei în organism este favorizată de sărurile de natriu, alimentaţia exagerată, produsele
bogate în proteină şi hidraţi de carbon.
Consumul excesiv de lichide influenţează funcţia sistemului cardio-vascular şi rinichilor,
favorizează scindarea proteinelor, eliminarea din organism a sărurilor minerale, vitaminelor etc.
Consumul insuficient de lichide favorizează disocierea proteinelor şi grăsimilor şi acumularea în
organism a deşeurilor metabolice, micşorarea volumului de sânge circulant şi condensarea lui.
Aportul de lichide va fi mărit în: transpiraţii abundente, febră, afecţiuni însoţite de diaree, vărsături,
în hemoragii abundente, plasmoragii (arsuri intense), în afecţiuni hepatice, gută, diateză urică,
fosfaturie.
Aportul de lichide trebuie redus în: afecţiuni cardiace, renale, în perioada de formare a exudatelor şi
transsudatelor (poliserozită, ciroză hepatică).
În cazul creşterii sau reducerii aportul de lichide este important de calculat bilanţul hidric, care
constituie raportul dintre volumul de lichid îngerat şi volumul de lichid eliminat (diureza) timp de 24
ore (raportul ingestă-excretă).

Alimentaţia raţională
Alimentaţia raţională este o alimentaţie corectă, suficientă cantitativ şi calitativ, cu conţinutul de
substanţe nutritive conform, necesităţii zilnice în funcţie de vârstă, sex, activitate, stare de sănătate.
Alimentaţia raţională se bazează pe următoarele principii:
1. Alimentaţia să fie variată.
Zilnic se vor consuma alimente din cele 4 grupuri principale ale ghidului alimentar:
 Lapte şi produse lactate de 2 ori pe zi
 Carne şi derivaţii ei de 2 ori pe zi
 Legume şi fructe de 4-6 ori pe zi
 Pâine şi cereale de 3-5 ori pe zi
2. Conţinutul de elemente nutritive energetice va fi în raport cu necesitatea organismului. Pentru o
persoană adultă cu o activitate fizică medie necesarul de:
 Proteine e de 100-120 g/24 ore (1-1,5 g/kg/24 ore)
 Lipide e de 100 g/24 ore (1-1,5-2 g/kg/24 ore)
15
  Glucide e de 400-500 g/24 ore (4-6 g/kg/24 ore)
3. Energia calorică necesară pentru 24 ore este 3000-3100 kal. (≈33-35kal/kg)
Ea variază în funcţie de vârstă, activitate, starea fizică. Pentru sportivi, copii, sarcină, alăptare se
vor adăuga 20-30%, iar pentru vârstnici se vor scade 10-15%.
4. Va fi asigurat echilibrul între principiile energetice şi cele neenergetice.
5. Va fi respectat echilibrul între principiile energetice astfel:
 Proteine 10-15%
 Lipide 30-40%
 Glucide 50-55%
Raportul ideal între P:L:G este de 1:1:4
6. Să se respecte echilibrul între produsele de origine animală şi produsele de origine vegetală.
Proteina de origine animală va constitui ≈ 60%, iar cea vegetală ≈ 40%
Lipidele de origine animală ≈35%, iar cele de origine vegetală ≈ 65%.
7. Se vor alege alimente cu conţinut scăzut în grăsimi saturate şi colesterol. Alimentele să conţină
mai multe fructe, legume, cereale.
8. Menţinerea greutăţii corporale în limitele normei. Este recomandabil de a verifica masa corporală
periodic. Există diferite formule de calculare a masei corporale, la fel, sânt şi tabele alcătuite pentru
verificarea ponderii conform vârstei, taliei şi sexului.
A) G kg = 50+0,75 (Tcm – 150) + (V – 20)/4 x 0,9 unde
Gkg – greutatea corporală exprimată în kg
T cm – talia, exprimată în cm
V – vârsta, exprimată în ani (pentru persoane peste 20 ani)
0,9 – factor de corecţie care se aplică numai la femei.
B) O altă formulă de calculare a masei corporale
M kg = T cm – 110 cm
C) Tabel cu greutate sugerată pentru adulţi (Anexa 1)
10. Să fie adaptat şi respectat regimul alimentar, conform vârstei, activităţii şi stării de sănătate a
pacientului.
Masa se va servi la ore fixe, conform orarului stabilit: 3 mese şi 2 gustări. Se va respecta intervalul
între mese, în mediu 4-5 ore. Pauza nocturnă va constitui 10 ore.
Calorajul va fi repartizat în felul următor:
 La dejun 25-30 %
 I gustare 5-10 %
 Prânz 40-45 %
 II gustare 5-10 %
 Cina 15-20 %
Cina va fi servită cu cel puţin 2-3 ore înainte de somn. La cină nu se vor consuma produse excitante
(cafea, cacao, alcool etc.).
11. Raţia alimentară – cantitatea de hrană pentru 24 de – va corespunde vârstei, activităţii, stării de
sănătate. Volumul de alimente pentru o masă să nu fie mare, deoarece duce la suprasolicitarea
tractului digestiv, dar să nu fie nici prea mic, fiindcă duce la scăderea randamentului
organismului.
12. Alimentele vor fi preparate sub diverse forme şi prin diferite metode (mai puţin prăjite). Vor avea
aspect, miros şi gust plăcut şi bine servite. Temperatura bucatelor fierbinţi să nu depăşească –
60o C, iar a celor reci 10-15o C. Durata unei mese va fi de ≈30 – 40 minute. Alimentele vor fi
16
alese în conformitate cu gusturile şi preferinţele individuale.

4. Regimul de păstrare a alimentelor în frigider, noptiere.

Orice secţie curativă este dotată cu cel puţin 1 sau 2 frigidere în care pacienţii pot păstra alimentele
uşor alterabile, aduse de vizitatori. Frigiderul este amplasat în sufragerie, la frigider se fixează o
listă cu produsele alimentare şi termenul lor de păstrare. Pacienţii sânt informaţi în vederea
modului şi termenului de păstrare. Alimentele se vor păstra în pachete de polietilenă la care se
anexează un bon pe care se indică Numele şi Prenumele pacientului, Nr salonului, data şi ora
introducerii produsului în frigider. A/m şi bufetiera zilnic verifică conţinutul şi produsele cu
termenul depăşit vor fi aruncate cu consimţământul pacientului.
Termenul de păstrare a produselor la frigider
1. Carne fiartă – 24 ore 7. Brânză dulce – 36 ore
2. Salam fiert – 48 ore 8. Unt – 6 ore
3. Peşte prăjit – 36 ore 9. Ouă fierte – 24 ore
4. Lapte fiert – 36 ore 10. Bulion de carne – 24 ore
5. Lapte acru – 36 ore 11. Salată de legume – 6 ore
6. Smâtână – 72 ore
Salonul pacientului este prevăzut cu noptiere individuale. Aici pacientul îşi ţine obiectele de igienă
persoanlă, dar şi unele produse alimentare, care nu se alterează uşor cum sânt: biscuiţi, pesemeţi,
fructe şi legume proaspete, băuturi: apă minerală, sucuri.
A/m de salon zilnic va verifica conţinutul noptierelor, pentru a nu admite ţinerea produselor alterate
şi consecinţele acestora.

17
 Anexa 1

Greutăţi sugerate pentru adulţi

Înălţime Greutate în kilograme
De la 19-34 ani 35 ani şi mai mulţi
152,4 cm. 44,1 kg – 58,2 kg 49,1 kg – 62,7 kg
154,9 cm. 45,9 kg – 60,0 kg 50,5 kg – 65,0 kg
157,5 cm. 47,3 kg – 62,3 kg 52,3 kg – 67,3 kg
160,0 cm. 48,6 kg – 64,1 kg 54,1 kg – 69,1 kg
162,6 cm. 50,5 kg – 66,4 kg 55,5 kg – 71,4 kg
165,1 cm. 51,8 kg – 68,2 kg 57,3 kg – 73,6 kg
167,6 cm. 53,6 kg – 70,5 kg 59,1 kg – 75,9 kg
170,2 cm. 55,0 kg – 72,7 kg 60,9 kg – 78,2 kg
172,7 cm. 56,8 kg – 74,5 kg 62,7 kg – 80,9 kg
175,3 cm. 58,6 kg – 76,8 kg 64,5 kg – 83,2 kg
177,8 cm. 60,0 kg – 79,1 kg 66,4 kg – 85,5 kg
180,3 cm. 61,8 kg – 81,4 kg 68,6 kg – 88,2 kg
182,9 cm. 63,6 kg – 83,6 kg 70,5 kg – 90,5 kg
185,4 cm. 65,5 kg – 85,9 kg 72,3 kg – 93,2 kg
188,0 cm. 67,3 kg – 88,6 kg 74,5 kg – 95,5 kg
190,5 cm. 69,1 kg – 90,0 kg 76,4 kg – 98,2 kg
193,0 cm. 70,9 kg – 93,2 kg 78,6 kg – 100,9 kg
195,6 cm. 72,7 kg – 95,9 kg 80,5 kg – 103,6 kg
198,1 cm. 74,5 kg – 98,2 kg 82,7 kg – 106,4 kg

Greutăţile mai ridicate sânt valabile, în general, pentru bărbaţi, iar cele scăzute
sânt aplicabile pentru femei.