Lista interventiilor specifice

1. Primirea si internarea bolnavului in sectii .

2. Completarea documentelor de evidenta si miscarea bolnavilor
-foaia de evidenta si miscare
-foaia de alimentație
-foaia de observație chirurgicală

3. Recoltarea sângelui- pentru streaming properator

-Hemoleucograma( H.L.G.)(diagrama a sangelui)

Elementele figurate-globule rosii ( eritrocite)

-globule albe( leucocite)

-trombocite

Hemoglobina( rol în transportarea oxigenului

Glicemia 0,70-115

Transamize( pentru funcția hepatica)- T.G.O.( transamilaza glutal oxalica) -D.C.O.

-T.G.P.

-uree 0,20-0,40

-probe de coagulare

-V.S.H.( viteza de sedimentare)

-T.S. ( timp de sangerare)

-T.C.( timp de coagulare)- punctie capilara din deget/ pe o lamela de sticla(se conometreaza timpul
cand apare trombul (cheagul) timpul quick si Howel.

Recoltarea urinei pentru examen

-sumar de urina (10 ml din prima urina)

-masurarea functiilor vitale si vegetative,P,T.A.,T

- efectuarea sondajului pentru aspiratie gastrica

-alimentatia parenterala a bolnavului

-insotirea pacientului la radiologie pentru efectuarea radioscopiei pulmonare

Radioscopie- vizualizarea cu raze x (R.X.)

Radiografie –imprimarea imaginii pe film( R.G.)

Examen radiologic + E.K.G. ( electrocordiograma )

Pregătirea bolnavului pentru operație:

-obținerea consimțământului confirmat

-efectuarea clismei evacuatoare

-realizarea câmpului operator

Tomie( taietura)

ec ( extragerea)

Apendicectomie

Colecistectomie

Amigdalectomie

Poliectomie

-prin in raderea pilozitatilor

- administrarea medicatiei preanestezice

-seara se administrează un sedativ si dimineața la recomandarea medicului

-supraveghere post-operatorie

-pansamentul plagii operatorii

-tuburile de dren

-sonda de aspiratie

-sonda vezicula A'demeure

-comportamentul bolnavului

-Mobilizarea bolnavului operat cât mai precoce și diferită în funcție de tipul operației

-Refacerea pansamentului plagii operatorii

- scoaterea firelor de sutura în a 5-7-10- a zi

-îndepărtarea sondei de aspiratie gastrică

Alimentația bolnavului operat

Administrarea tratamentului :

-antibiotice ( cale parenterala)

- hemostatice ( Etamsilat 2 ml) ( Adrenostazir 5ml )(Fitomenadiona 1 ml),vitamina K,Ca,venostat

-Antialgice- (mialgii,altralgii)

-algocalmin,novocalmin,poate,mialgii

-Laxative-ulei de ricin

Recoltarea secretiilor- din plaga operatorie supurata pentru examen bacteriologic

Îngrijirea stomelor:

-gastro-stoma

-colostoma
-ileostoma

Ortopedie,traumatologie și nursing

Entorsele

Entorsele- sunt leziuni traumatice capsulo-ligamentare la nivelul articulatiilor datorată unor forțe
divergente ( mișcări forțate anormale) si fără modificarea raportului anatomic normal dintre
capetele osoase.

Entorsa este un accident comun ca urmare a unei supratorsionari afectează cel mai frecvent
membrele inferioare în special glezna.

Persoana accidentată are dureri și mișcări reduse, articulatia afectată se tumefiaza.

Clasificare:

-entorse usoare gradul I = întindere bruscă ligamentara

- entorse ... gradul II= au ruptura ligamentara parțială

- entorse grave= cu rupere ligamentara totală și stabilitatea articulara compromisă.

Simptomatologie

-Durere – de obicei foarte intensă și nesistematizata în momentul traumatismului.

-Tumefierea locală- cu revărsare de lichid interstitial rezultând edemul

-importanta funcțională- care poate fi parțială sau totală în cazul entorselor grave.

Entorsele gleznei – Se produc prin rasucirea forțată a articulatiei tibio-tarsiene.

Entorsele degetelor-se produc prin supraextensie, nu au caracter grav ca și entorsele pumnului.

În entorsele umarului- tendonul bicepsului poate iesi temporar din șanțul său.

Primul ajutor în caz de entorsa a gleznei:

-repaus articular prin imobilizare provizorie cu atele sau aparat gipsat la spital în cazul celor grave.

- combaterea durerii prin administrare de antialgice

- scăderea temperaturii locale-comprese cu apa rece sau gheață

-sunt contraindicate mesajul,căldura și mobilizarea forțată

Măsuri ulterioare

- Fașă elastică 1-2 săptămâni pe timpul zilei

- Pentru entorsele complicate de gradul III si repetate, tratament de specialitate chirurgical.
- Se mai pot folosi unguente cu antiinflamatorii 1-2 săptămâni.
-
Luxatiile

Luxatiile sunt leziuni traumatice la nivel articular datorată acțiunii unei forțe care produc
dislocarea capetelor osoase cu pierderea raportului normal dintre suprafețele intra-articulare.
 Clasificare:

I În funcție de timpul scurs de la producerea traumatismului avem:

a) Luxatii recente- inca nu s-a produs contractura musculara .

b) Luxatii vechi – există contractura musculara.
c) Luxatii recidivante- luxatii cronice care apar din ce in ce mai frecvent la aceeași articulatie
producandu-se cu ușurință la micro-traumatisme.

II In funcție de deplasarea suprafețelor intra-articulare:

a) Luxatii complete- când anatomia articulatiei este distrusă și capetele osoase migrează în
afară.
b) Luxatii incomplete- cand doar unul din capete osoase se deplasează.
c) Luxatii complicate – când apar și leziuni de vase,nervi,și chiar fracturi

III. În funcție de zona afectată:

a) Luxatiile membrului superior

- luxatie de clavicula
-luxatia humerusului- osul din capsula anterioară.
-luxatia cotului
- luxatii ale degetelor în articulatiile radio-carpiana.

b) luxatia membrul inferior La nivelul genunchiului capul femural se poate luxa cel mai frecvent
inapoi si tibia se luxeaza mai des inainte. Genunchiului apare deformat tumefiat se produc ruperi
de tesuturi moi,de vase sangvine menis ....zate .

-Luxatia rotulei

-Articulatia gleznei este o luxatie destul de frecventă.

-Luxatiile maxilarului inferior (mandibulara) se manifestă prin reducerea mișcării mandibulei gura
rămânând întredeschisă, vorbirea greoaie, cu ingrosarea vocii.

Simptomatologie:

-Durerea -care este foarte intensa și se mărește o dată cu tentativa de miscare.

-Impotența funcțională

-Tumefierea regiunii cu edem si deformarea regiunii respective, scurtarea eventuala a segmentului

unde s-a produs leziunea. Pentru precizarea diagnosticului luxatiei este obligatoriu examenul
radiologic

Primul ajutor:

-combaterea durerilor ( antialgic)

-imobilizarea provizorie ( cu o esarfa) a segmentului respectiv și transportul la spital care dispune

de un serviciu de ortopedie.

Masuri terapeutice în sectia de ortopedie:

-efectuarea radiografiei zonei afectate

-reducerea luxatiei ( repunerea capetelor osoase în poziție normală)

-imobilizarea segmentului respectiv

- limitarea edemului si a hemoragiei( hemostatice)( venostat ).

- în cazul luxatiilor deschise cu plagi articulare se face pansament cu respectarea măsurilor de

asepsie ( fără microbi)+ profilaxia antitetanica.

Reducerea luxatiei -trebuie făcută cât mai urgent posibil de preferat inainte de aparitia contracturii
musculare.

Se face de preferinta sub anestezie generala de scurtă durată sau anestezie locala. ( anestezia
locală se obține prin infiltratie periarticulare cu novocalmin/ xilina-o seringa de 20,se infiltraza din
cm în cm.

Metode de reducere- manevra se execută de chirurgul ortopedie.Daca luxatia s-a redus corect
durerile dispar aproape complet și mișcările din articulatie se reiau cu amplitudinea lor normală.

Se face obligatoriu....

În luxatiile vechi recidivante este indicată reducerea pe cale chirurgicală ( intraoperator) .După
reducere( i-a pus oasele la loc)articulatia se imobilizează pentru o perioadă de 2-3 săptămâni
pentru ca extremitatile osoase sa fie menținute în contactul lor normal și rupturile capsulare să se
vindece.

Recidivele de multe ori o luxatie se poate repeta mai ales dacă prima oară nu s-a aplicat un
tratament corect.

În luxatia scapulo-humerala apar cele mai frecvente recidive de obicei aceste luxatii recidivante
denumite habituale se repun ușor uneori chiar de către pacient.

Pentru aceste luxatii recidive sunt indicate intervenții chirurgicale prin care se repara capsula si se
întăresc ligamentele.

Fracturile

Facturile def: este o soluție de continuitate la nivelul unui produsă sub acțiunea directă sau la
distanță a unei agent traumatic de o oarecare violență.

Clasificare:

1. În funcție de fragmentele osoase din focarul de fractură avem:

-fracturi simple- rezultă 2 fragmente osoase

- fracturi cuminutive- cu cel putin 2 traiecte de fractură->minim 3 fragmente osoase sau

mai multe

2.In functie de comunicarea focarului de fractură cu exteriorul:

a) fracturi închise cand fragmentele osoase sunt acoperite integral de tegument

b)fracturi deschise cand tegumentul și straturile de sub el au fost lezate, fie de agentul
vulnerabil ( din exterior)fie de fracturile osoase din nauntru în afara si osul ajunge în
contact cu exteriorul
 3.In functie de traiectul din fractura->

a)fracturi complete cand ambele corticale ( partea exterioară a osului sunt lezate.

b) fracturi incomplete în care linia de fractură nu intereseaza toata circumferinta osului

( fractură în lemn verde)

4. În funcție de deplasarea capetelor osoase în focarul de fractură.

a) fracturi cu deplasare

b)fracturi fără deplasare

Etiologie In marea majoritate a cazurilor agentul traumatic trebuie sa fie de o

intensitate foarte violentă, dar exista si situatii când un agent traumatic de intensitate
mică poate produce o fractură asupra unui os afectat de procese patologice (
osteoporoza si metastaze osoase)

La persoanele în vârstă la care exista un proces de rarefiere a structurii osoase (

osteoporoza) rezistenta osului scade foarte mult, rezultând fracturi după traumatisme
mici.

Copiii fac rareori fracturi complete datorită elasticitatii oaselor lor.Fracturile sunt mai
numeroase la bărbați, întrucât aceștia prin natura muncii lor sunt mai expuși
accidentelor.

Fracturile închise

Simptomatologie- fracturile împreună cu leziunile care se produc în părțile moi constituie focarul
de fractură, locul de unde pleacă toate tulburările care dau tabloul clinic al fracturii .

Semne clinice generale :

- Tahicardie -pulsul 120

- Stare de agitație, uneori subfebrilitate

Semne locale de probabilitate

- Durere foarte intensă în punct fix ce apare imediat după traumatism,tumefiere locală,
echimoza ( invinetire),impotență funcțională, scurtarea segmentului anatomic și poziție
nefirească a membrului afectat.
- Importanta funcțională se datorează lipsei parghiei osoase datorită...

Cand osul se fractureaza în apropierea sau în interiorul unei articulatii suferinta se confundă
ușor cu suferinta din entorsa sau luxatie,dar examenul radiologic certifica diagnosticul de
fractură

Semne locale de certitudine

- Mobilitate anormala existența unei mișcări unde acesta nu exista în mod normal.
- Crepitatii osoase sau frecatura osoasa-sunt zgomote caracteristice, datorate frecarii
capetelor osoase.
- Lipsa transmiterii mișcării dincolo de focarul de fractură.
- Deformarea regională.
 Examenul radiologic fața și profil este obligatoriu poate certifica factura oferind și detalii
asupra tipului de fracturi care asigură......

Pe baza radiografiei se stabilește atitudinea terapeutică și se poate face prognosticul fracturii

Complicații în cazul facturii

-transformarea unei fracturi închise intr-o fractură deschisa.

-lezarea vaselor de sânge sau a nervilor aflați în vecinătate .

-infectia focarului de fractură.

Complicațiile tardive

-caracterizarea anormalaa plagii osoase în unele boli cronice sau cand reducerea nu este
corectă.

-pseudo artroza-întărirea consolidării fracturii

-calusul vicios-o fractură pentru a se reface trebuie sa se despice calusul( format din saruri de
calciu )din ambele sensuri ale osului.

-hemoragia-apare prin afectarea vaselor de sânge ( chiar și o fractură închisă poate cauza
sangerare majoră, aceasta dând o sangerare internă,dând tumefierea zonei accidentate.

În fracturile deschide apare sangerarea mai mică sau mai mare în funcție de ce vase au fost
afectate.

- In fractura oaselor mari ( sold)poate provoca o pierdere a sangelui de pana la 1-2 litri
,accidentatul riscând să intre în șoc hemoragic
- Infectia- în cazul oricărei fracturi deschise există pericol de infectare. Persoana care da
primul ajutor trebuie să facă totul pentru a reduce posibilitatea unei infectari . O fractură
închisă se poate agrava daca un fragment osos străpunge pielea rezultând o fractură
deschisa. Acest lucru se poate intampla in timpul tratamentului sau a transportului.
- Afectarea nervilor-fragmentele ascutite de os să atingă nervii din vecinătate, sa-i lezeze,
rezultând paralizia membrului afectat sau pierderea sensibilității.
- Primul ajutor-are ca obiectiv salvarea vieții acidentatului atunci când acesta este
amenințată. Vorbind despre traumatismele membrelor, pericolul vital îl constituie
hemoragia masivă și infectiile grave. Primele gesturi de prin ajutor vor trebui sa
urmărească executarea imediată a hemostazei ,a toaletei si protejării plagilor în condiție de
asepsie.
- Mobilizarea provizorie a facturilor are ca scop diminuarea durerilor, prin administrare de
antialgice important pentru prevenirea instalării șocurilor și evitarea complicarii leziunilor
inițiale. Pregătirea bolnavului pentru transport la un spital cu o secție de ortopedie.

Fracturile deschise

Fracturile deschise pot fi produse fie din interior spre exterior când capetele osoase lezează
țesuturile fie din afară înăuntru cand agentul vulnerant ( obiecte dure tăioase,gloante)produce
leziunea
Simptomatologie -aceeași ca și la fracturile închise la care se adaugă simptomele legate de
prezența plagii:

- Dureri
- Hemoragie locală

Primul ajutor o fractură deschisa este o urgență care trebuie rezolvată integral în primele 6 ore de
la accident.

1.Evaluarea complicatiilor generale locale care amenință amenință viata traumatizatului se face cât
mai curând posibil chiar la locul accidentului ( stop cardiorespirator pe șoc dureros sau pe șoc
hemoragic)embolii, hemoragii externe.

2.Îmbrăcămintea său segmentulul respectiv rănit,vor fii tăiate cu un cutit, lama,foarfece ,pentru a
nu produce suferințe inutile pacientului.

Plaga va fi inspectata pentru a vedea dacă există impuritati.

Ex: pământ, așchii,bucăți de haine, țesături.

Este interzisă explorarea chirurgicală, instrumentara a plagilor la locul accidentului.

3.Toaleta tegumentului din jurul plagii prin spalare cu apă și săpun, dezinfectare cu alcool și
tinctiura de iod .

4.Toaleta plagii- se îndepărtează impuritatile libere cu instrumente sterile, apoi se curăță plaga
prin ștergere cu betadina, unele manuale indică folosirea apei oxigenate care prin efervescența
produsă, îndepărtează eventualii corpi straini. Nu trebuiesc pudrate plagile cu antibiotice.

Se mai dezinfectrează o dată tegumentul din jurul plagii cu alcool, apoi se aplică comprese sterile
și se fixează pansamentul prin infasare sau bandajare în caz de hemoragii->pansament compresiv,
fixarea pansamentului .

5.Imobilizarea provizorie

6.Se face profilaxie antitetanica-are o măsură de urgență dar ea poate fi amânată până la dispensar
sau serviciul UPU.

7.Administrarea de antialgice:

-algocalmin

-mialgin în injectii i.m.

8.Transportul la spital la un serviciu de traumatologie, ortopedie.

Toate manevrele se vor face cu maximul de menajare a traumatizatului, cu multă blândețe și

atenție, pentru a nu genera complicatii ( ruptura unor vase sau nervi de vecinătate sau perforarea
unui viscer ( organ intern).

Imobilizarea provizorie a facturilor se face in scopul impiedicarii mișcărilor fragmentelor osoase

fracturate, pentru evitarea complicatiilor.

Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate de lungimi si lățimi variabile în
funcție de regiunea la nivelul cărora se aplică. Imobilizarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
articulatiile situate deasupra dedesubtul focarului de fractură.
Acest lucru este valabil pentru fracturile închise. La cele deschise imobilizarea se face în poziția
găsită după pansarea plagii de la acel nivel fără a încerca reducerea prin tractiune.

Tipuri de atele speciale:

-atelele kramer confecționate din sârmă

-atele pneumatice

- atele vacum

Atele improvizate scânduri, crengi de copaci.

O atela funcționează ca un suport, ea trebuie să fie suficientă de lungă pentru a acoperi atât zona
de deasupra cat și cea de sub fractură.

Pentru a evita alunecarea și frecarea atela trebuie captusita cu vată, tifon, prosop,fular,material
moale.

Atela trebuie să fie rigidă și nu prea grea.

Foarte important, de asemenea după oprirea hemoragiei sa fim atenti la prevenirea, întreruperea
circulației sangvine.

Reguli de efectuare ale imobilizarii provizorii:

- Se imobilizeaza cele 2 articulatii, cea distala si cea proximala față de fractură.

- - Montarea atelelor se face după ce se capitoneaza cu vată sau cu materiale moi.
- Prima atela se așează să mențină greutatea segmentului lezat.
- Toate spațiile goale dintre segmentele corporale si atela se capitoneaza cu vată sau alte
materiale moi.
- Fixarea atelelor printr-o tehnica de bandajare incepe întotdeauna de la focarul de fractură
spre proximal și în final spre distal.
- Atelele trebuie să depășească cu minim4-5 cm cele două articulatii în siguranță.

Tratamentul diferitelor tipuri de fracturi

Fracturile la nivelul bazinului:

-pacientulrămâne nemiscat, nu se mai permite mobilizarea lui,se transporta pe un plan dur
în poziție culcat pe spate si așa va sta 2 luni de zile.
Fractura soldului
- Dacă transportul la medic sau spital este lung, atela trebuie fixată pe partea laterala
exterioară a piciorului de la zona inghinala până la talpa picioarului . Partea laterala internă
a piciorului trebuie să fie imobilizată de la rădăcina coapsei până la talpa. Când transportul
este scurt și simplu sau cand se așteaptă sosirea ambulantei este suficientă sprijinirea
persoanei accidentate cu paturi sau perne, astfel încât piciorul să fie intr-o pozitie fireasca
si stabilă.

Fracturile membrului inferior

Fracturile femurului se produc prin traumatisme direct sau indirect. Pentru imobilizare se
folosesc 2 atele inegale. Atela mai lunga se aplică pe fața laterala externă a membrului
interior și se întinde de deasupra oaselor bazinului până la călcâi.
Atela mai scurtă pe partea internă de la regiunea inghinala până la călcâi.
 Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi făcută cu orice fel de atela.

Fracturile labei piciorului si cele ale gleznei vor fi mobilizate de la degete până la genunchi.
Pentru transport este suficient un bandaj gros ce constituie un suport

Fracturile membrului superior

Fracturile claviculei se Imobilizeaza fractura cu o fașă. Se produc frecvent prin traumatisme
indirecte. Se imobilizeaza pentru bandaj cu cotul de pe partea bolnavă împins către spate și
în sus.

Fracturile humerusului se Imobilizeaza folosind drept atela propriul torace, ajutandu-ne

chiar de o esarfa pentru transport.

Fracturile antebratului și ale incheieturii mainii se produc mai frecvent prin

cazatură,imobilizarea cu orice tip de atela. Daca distanța până la spital este mică se așează
brațul intr-o esarfa și se Imobilizeaza strâns lângă corp.

Îngrijirea pacienților în aparat gipsat

-urmărirea mișcărilor segmentelor distale.

-observarea culorii tegumentelor din jurul aparatului gipsat, cianoza.
- sesizarea medicului în cazul în care pacientul acuză furnicaturi, amorteli, presiune la
nivelul membrului afectat.
- sesizarea oricărui miros emanat de la nivelul aparatului gipsat ( mirosul fetid ( putred)
denotă prezența escarei de decubit sau infectie a plagii.
- observarea schimbării calorii aparatului gipsat la nivelul plagii ( sânge, secretii purulente).
-așezarea obiectelor de strictă necesitate lângă patul pacientului
- așezarea pacientului în satisfacerea nevoii fundamentale ( nevoia de a se alimenta, de a
avea o respirație bună, de a elimina).
- aplicarea măsurilor de combatere a efectelor imobilizarii la pat.

Îngrijirea pacientului cu extensie și

tractiune
- Verificarea frecventă a dispozitivului de tractiune ( greutățile sa atârne libere)
- Verificarea poziției membrului în funcție de tractiune
- Plasarea unei paturi făcute sul sub membrul afectat
- Urmărirea culorii și temperaturii membrelor
- Asistarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale
- Asigurarea suportului psihic ( încurajarea pacientului, îndepărtarea sentimentului de
neputință).

Îngrijirea bolnavului cu fractură

de col femural
Fractura de col femural conduce la imobilizare prelungită a bolnavului. El nu se poate ridica din pat
de aceea patul trebuie transformat intr-un adevarat mobilier combinat care sa-i asigure un confort
maxim posibil

-noptiera pe rotile cu masa extensibilă.

- imobilizarea prelungită la pat predispune la o serie de complicatii care apar datorită inactivitatii

-încetinirea fluxului sangvin care favorizează apariția trombozelor.

-hipoventilatia pulmonară care duce la aparitia pneomoniilor

- presiunea exercitată asupra tesuturilor care acoperă proeminentele osoase produce escare.

- lipsa activității musculare duce la atrofie musculara si scăderea tonusului generalal organismului

-condițiile grele de menținerea igienei corporale predispun la diferite afecțiuni dermatologige (

micozele,eczeme).

Pielea bolnavului imobilizat timp îndelungat își pierde elasticitatea .Tubul digestiv devine hipoton,
tranzitul intestinal încetinește ( constipatia) iar arderile din organism se reduc. Reducându-se
arderile sedentarismul pacientului mobilizat,apare și obezitatea.

Intervenții proprii de delegare ale

asistentului medical

- Pentru îngrijirea bolnavilor imobilizati la pat cu fractură de col femural, condițiile de

confort presupun patul cu somiera mobila ( există și aceea saltea antiescare sau patul
universal pentru tratamentul osteo-articular .
- Patul este prevăzut cu utilaje și accesorii care ușurează viata bolnavului:
-masa reglabila pentru alimentație, citit,scris,
-sertar care înlocuiește noptiera cand se mută patul sau pacientul este dus la explorări .
Salteaua va fi confortabilă de preferinta din material plastic cu structura de burete care
asigură o suprafață comoda bolnavului.
Pe de altă parte igiena bolnavului poate fi mai ușor asigurată ,pe aceste saltele care nu
absorb dejectiile sau lichidele vărsate pe pat si sunt ușor de curățat și dezifectat.
În cazul bolnavului care necesită mobilizare completă se utilizează saltelele antidecubit,
antiescare.
Toaleta bolnavului se va face în pat de către asistentul medical și infirmieră sub forma baii
parțiale sau totale în masura în care bolnavului poate fi mobilizat pasiv.In cazul celor care
au aparat gipsat se va avea grija ca aceasta să nu se imbibe cu apă în cursul efectuării
toaletei. Confortul bolnavului trebuie asigurat prin schimbări pasive de poziție, folosind
dacă starea permite, utilaje auxiliare ca agatatoare de metal sau cele confecționate din
pânză->mobilizare activă.
Asistentul medical trebuie sa aranjeze totul la indemana bolnavului.
-noptiera trebuie să se deschidă în așa fel încât bolnavul sa o poata folosi din pat. Ea
trebuie dotată cu o lampa ce are intrerupatorul la indemana bolnavului. Soneria trebuie sa
fie intr-un loc ușor de accesat. Pentru bolnavul care prezintă polachiurie (mictiuni
frecvente) este recomandat ca urinarul sa fie așezat la indemana sa.In institutiile sau
sanatoriale programul de zi al bolnavului se acomodează programului secției. Acesti
 pacienți vor fi scoși la aer uneori cu patul daca e posibil-> îmbrăcat adecvat condițiilor
meteo. Acomodarea bolnavului cu aerul trebuie făcută progresiv->1-2 ore pe zi.
Satisfacerea preocupărilor intelectuale este una dintre sarcinile asistentului medical->carti,
reviste, televizor. Examinarile complementare și tratamentele vor fi astfel executate,
evitând ca bolnavul sa fie ridicat din pat.
Electrocardiografie-este aparatul cu care se efectuează EKG
Electrocardiograful -aparatul de cardiologie, vor fi aduse în salon pentru examinare.
Îngrijirea bolnavului trebuie astfel realizată pentru a preveni aparitia complicațiilor de
orice fel de natura.:
- Trombozele venoase se previn prin masajul ușor al membrelor inferioare dinspre distal
spre proximal si mobilizarea activă sau pasivă a degetelor de la mâini și de la picioare....
- Mișcările......circulației, viteza sângelui în vase creste ceea ce previne......vasculara.
- Pneumoniile se previn prin ridicarea bolnavului în poziție semisezanda daca este posibil si
gimnastică respiratorie ,efectuarea sistematică de mai multe ori pe zi sub supravegherea
asistentului medical.
- Anchilozele- pozițiile vicioase și deformările membrelor și coloanei vertebrale pot fi
prevenite prin asigurarea poziției corecte în pat cu ajutorul sacilor de nisip a
rezematoarelor, sulurilor, pernelor.
- Escarele de decubit- Se previn prin metode cunoscute:
-întoarcerea bolnavului la 2 ore
- folosirea colacilor de cauciuc
-asigurarea igienii pielii
-pudrarea zonelor expuse escarelor.
-pentru bolnavii carora nu le este permisă nici o mișcare ( coloana) se vor folosi saltele
pneumatice. Asistentul medical pregătește și la indicația medicului, instaleaza perfuziile,
asigură lichidele de perfuzat, inclusiv sângele administrat , medicamentele( antialgice
antihidatice , oxigeno-terapie).
Comportamentul personalului medical fața de bolnavii imobilizati pentru o perioadă lungă
de timp trebuie să fie cât se poate de atenți.
Pacienții sunt irascibili, capriciosi și uneori anxiosi, de aceea trebuie sa ne comportăm cu
blândețe și cu gesturi calme și lipsite de violentă verbală, sa răspundem cu promptitudine
la chemările bolnavului. Pe măsură ce starea bolnavului se ameliorează trebuie începută
cât mai devreme reabilitatea funcțională prin:
-gimnastică medicală
- ergoterapie
-diferite forme de fizioterapie si balneoterapie.

Chirurgie generală si nursingul

In chirurgia abdominală

Topografia abdominală.
Peretele abdominal este împărțit în 9 regiuni topografice de patru linii convenționale:
- 2 orizontale
- 2 verticale
Hipocondrul drept- zona subcostala dreapta

Hipocondrul drept se află:

- Lobul drept al ficatului

- Colecistul
- Rinichiul drept

Hipocondrul stang:

- Salina
- O porțiune a colonului si a intestinului subtire

Epigastru- sub stern

-stomacul

- lobul stang al ficatului

-duodenul

-o porțiunea pa cresasului

Flancul drept:

-cecum( intestin gros)

- colonul ascendent
Flancul stâng

-colon descendent

- ureterul stang

-o parte din intestinul subtire

Mezogastrul

-pancreas

-colonul transvers

- o parte din intestinul subtire ( în profunzime vasele abdominale mari)

Fosa iliacă dreaptă

-cecul- fundul intestinului gros

- apendicele

- ovarul drept

Fosa iliacă stângă

-ovarul stang

- colonul descendent

-colon sigmoid

Hipogastru- situat deasupra simfizei pubiene

-vezica urinara

- rsctul( terminatia intestinului gros

- uterul la femei

- o parte din intestinul subtire ( sigmoid)

Apendicele( vermiform)sau

Apendicele cecal

Este un tub cu terminatie oarba conectat la cecum( o porțiune a colonului asemănătoare unei
pungi localizat în joncțiunea dintre intestinul subtire și gros.

Apendicita acută

Reprezintă inflamatia acută a apendicelui cecal.

Apendicita= inflamatia apendicelui

Este denumită boala tineretii între 10-30 ani

Cauza determinală – fiind infecția

Cel mai frecvent se gaseste bacilul coli singur sau asociat cu streptococ pneumococ sau germeni
anaerobi ( germeni care se dezvolta în absența aerului)

Fiziopatologie- obstructia segmentară a lumenului apendicelui,determină acumulare de mucus

îninterior,tranfomat de germeni în puroi ce provoca creșterea presiunii în lumenul apendicelui si
apariția edemului .

Simptomatologie

1.Durere localizată periombilical sau în epigastru la debut, apoi dupa câteva ore sau zile în fosa
iliacă dreaptă, inițial bolnavul este agitat si mereu își schimbă poziția.

Efortul, tusea, accentuează durerea ( semnul tusei)

2.Greturi si vărsături alimentare ulterior bilioase ( bule galbene, sau chiar verzi ) iar în peritonite
devin fecaloide.

3.Tulburări de tranzit – constipatia este frecventă . Administrarea de purgative este periculoasă

deoarece creste secretia de mucus, creste presiunea în lumenul apendicular-> risc de perforatie

Semnele generale:

-temperatura 38-39°C în deosebi la copii și tahicardie .

Extinderea procesului inflamator determină apariția semnelor de iritatie peritoneală:

-Durere în fosa iliacă dreaptă,

-hiperestezie cutanată

-apare contractia musculară în fosa iliacă dreaptă ( muschii se incordeaza).

Evoluția- repausul, regimul hidric, antibioticele , punga cu gheață pot determina remisiunea
simptomelor dar există riscul aparitiei în orice moment a complicațiilor

- Abcesul pulmonar
- Peritonita generalizată
Tratamentul chirurgical =apendicectomie

Îngrijirea pacientului cu apendicită

Obiective de îngrijire:

-pacientului sa-și exprime diminuarea durerii

-se fie echilibrat hidro- electrolitic

-sa prezinte temperatura în limite normale

- să înțeleagă necesitatea intervenției chirurgicale

- Sa aibă încredere în echipa de îngrijire

Interventii proprii și delegate.

Asistentul medical:

-asigură repaosul la pat si suprimă alimentatia per oral p.o.

- la indicația medicului recoltează sânge pentru examinari paraclinice:

•hemoleucograma

• hematocrit

• glicemia

•uree

•Probe hepatice ( TGO,TGP) transaminazele,volum normal 30-45

•examen sumar de urina

•grup sanghin

•RH

•TS,TC- timp de sangerare si timp de coagulare (În apendicită la hemoleucograma creste numarul
de leucocite ( valori normale 5-10 mii/ mm³,creste numarul de leucocite peste 20-25 mii în
apendicita acută ( leucocitoză) și scăderea leucocitelor ( leucopenia)

- Aplică punga cu gheață în regiunea fosei iliace drepte la indicația medicului

- Hidratează pacientul parenteral ( perfuzii) intravenosă cu soluții hidratante pentru
corectarea volemiei( deshidratare) și combaterea acidozei ( ser fiziologic – este soluție de
Clorura de sodiu NaCl 9 la mie sau 0,9%
- Solutie de glucoză 5%
- Soluție Ringer
- Administrează la indicația medicului medicatie antiinfectioasă si antialgică
- Pregătirea bolnavului pentru intervenția chirurgicală atât local cât și general
- Discută C bolnavul si-l face să înțeleagă necesitatea intervenției chirurgicale și să aibă
încredere în echipa de îngrijire.
- Conduce bolnavul la sala de operație si-l susține psihic.

Ocluzia intestinală

Este un sindrom clinic caracterizat prin întreruperea tranzitului pentru materii fecale si gaze cu
consecințele sale, indiferent și mecanism ( cel mai des se întâlnește la bătrâni)

Clasificare după cauzele de producere:

1.Ocluzii funcționale-se produc dezechilibre prin pareze sau spasme ale musculaturii netede
intestinale determinate de cauze diverse ( traumatisme,infecții abdominale, afecțiuni vasculare ,
pareze sau spasme ale musculaturii interne).

2.Ocluzii prin obstructii-pot apărea prin leziuni intestinale congenitale , leziuni intestinale
inflamatorii, leziuni traumatice și tumori benigne sau maligne.

3.Ocluzii prin strangulare-care intereseaza și vascularizatia segmentului afectat.

Se produc pertubatii ale hemostaziei si fiziologiei intestinului prezentate de:

- Tulburări de irigatie datorită distensiei anselor ( se umflă intestinul.

- Tulburări de motilitate ( miscare) intens produsă de obstacol
 - Tulburări de absorbție intestinală ca urmare a stazei.
- Acidoză respiratorie prin irigația deficitară a organelor.
- Oligurie- urinează puțin
- Șoc toxico-septic datorat florei intestinale si insuficiente multiple de organe.

Tablou clinic-debutul este brusc manifestat prin:

-durere brusca,intensă,continuă, localizată inițial la nivelul obstacolului apoi iradiează în tot

abdomenul.

-Vărsăturile -apar precoce în ocluziile înalte și tardiv în ocluziile joase. Inițial sunt bilioalimentare,
ulterior cu conținut intestinal sau cu aspect fecaloid.

-Greturi, sughiț și eructatii

-Întreruperea tranzitului pentru materii fecale si gaze, se instalează precoce în ocluziile joase.

- distensiei abdomenului( umflarea abdomenului)- este urmarea încetării peristaltismului (

mișcarea firească) și acumularea de lichide si gaze în intestin.

Semnele generale apar in functie de cauza ocluziilor:

-anxietate

-paloare

- tahicardie

- febra si frisoane în caz de infecții peritoneale

- hipotensiune arteriala

- greturi

Odata cu evoluția fenomenelor ocluzive simptomatologia se agravează treptat:

- Tegumente si mucoase uscate

- -Faciesul este tras cu ochii infundati
- - oligurie
- Febra si frisoane
- Starea generală se alterează rapid mergând spre exitus.
Intervenția chirurgicală de urgență ameliorează pronosticul.
Îngrijirea pacientului cu ocluzie intestinală:
Obiective de îngrijire:
-pacientul să prezinte stare de bine fizic
-să prezinte tranzit intestinal pentru materii fecale si gaze
-Sa prezinte temperatura în limite normale
-să fie echilibrat hidro- electrolitic
-să nu mai fie anxios.
Obiective
Intervențiile de nursing proprii și delegate:
-asistentul medical asigură repaus fizic si psihic pacientului.
- introduce sonda de aspiratie intestinală si aspira lichidul intestinal.
- instituie hidratare parenterala la indicația medicului.
- opreste alimentația p.o.
- măsoară funcțiile vitale și vegetative pe care le trece în foaia de temperatura ( P,T.A.,T,R)
- administrarea la indicația medicului tratamentul antiinfectios pentru reducerea riscului
de complicatii
- recoltează sânge și urină pentru examene de laborator
- pregătește bolnavul local și general pentru intervenția chirurgicală
- acordă ajutor fizic și psihic bolnavului și apartinatorilor.

8- XII
Peritonita acută

Ită- infecție a cavității

Peritoneu=papură
Definitie: Peritonita este o reacție inflamatorie
Hernia abdominala

Definitie: Hernia Reprezintă o perforare sau slăbire în peretele unui mușchi, țesut sau
membrană, care în mod normal ține un organ în cavitatea sa naturală.
În cazul unei hernii abdominale, organele din abdomen ( în special intestinul subțire-
ansele intestinale) ies din cavitatea abdominală prin zonele slabe ale stratului de mușchi
care formează peretele.
Hernia formează o tumefacție mai mult sau mai puțin voluminoasă pe abdomen. Aceasta
se poate accentua la( tuse, efort fizic) sau se poate accentua sau reduce ( adică devine
invizibilă umflătura atunci când pacientul sta întins în pat).
Poate fi reductibilă, suplă la palpare și de cele mai multe ori nedureroasă.
În cazul herniilor mari, acestea se pot complica brusc printr-o ștrangulare si pot provoca
ocluzie intestinală daca hernia este formată dintr-un fragment de intestin.
În această situație hernia iese în permanență, nu mai poate fi redusă și rămâne tare și
sensibilă la palpare, semne cărora li se adaugă și cele ale ocluziei intestinale ( oprirea
tranzitului, vărsături, balonare).

Tipuri de eforturi și solicitări ale corpului care pot provoca hernii, cauze:
-obezitate
- creștere bruscă în greutate
- sarcină
- tuse violentă și persistență sau stranuturi
- ridicarea unor obiecte grele
-diareea sau constipația ce solicită mușchii abdominali

Tipuri de hernie:
1. Hernia epigastrică- apare la bărbați
Tratament-chirurgical
2. Hernia provocată de incizii- se poate rupe peretele abdominal în jurul cicatricilor
chirurgicale și ies organele abdominale printr-un orificiu prin peretele abdominal.
3. Hernia inghinală – areo frecvență de 70% dintre toate tipurile de hernii apare când
o bucată de țesut gras sau o parte din intestinul subțire sau vezică pătrunde în
canalul inghinal printr-un orificiu în peretele abdominal
 Se manifestă prin senzație locală de arsură sau măncarime care în timpul tusei se
transformă în durere. La bărbați apare și umflătura scrotului
Tratamentul-chirurgical

4.Hernia ombilicală- se întâlnește la nou-născuți și copiii mici până la 6 luni, mai rar la
adulți, îndeosebi la obezi sau persoane cu ascită ( lichid în cavitatea abdominală).

5.Hernia femurală- este hernia este situată la rădăcina coapsei mai frecventă la femei

Cauze:

- Sarcini repetate
- Obezitatea
- Vârsta
6.Hernia hiatală -apare în jurul vârstei de 50 + și înseamnă protuzia stomacului deasupra
diafragmului.
- o perioadă este asimptotică, în timp apare boala de reflux esofagian, manifestată prin
pirozis și eructații. Simptomele se agravează când pacientul se apleacă și se întinde.
Tratamentul-chirurgical
Dacă hernia este de mici dimensiuni și reductibilă se recomandă un tratament conservator
ce constă în exerciții fizice pentru creșterea tonusului musculaturii abdominale, purtarea
unui brâu, evitarea ridicării de greutăți și a efortului de tuse.
Dacă hernia este de mari dimensiuni sau ireductibilă ->tratament chirurgical.
Prevenirea apariției herniilor abdominale
- Alimentație bazată pe fibre vegetale din fructe, legume și cereale.
- Ea asigură un tranzit normal eliminând constipația și acumularea de gaze din intestin.
- Atenție la greutatea corpului plus program de exerciții fizice
- Ridicarea unei greutăți poate cauza hernia în special după o intervenție chirurgicală
- Unele afecțiuni cronice ( constipația, balonarea, tusea persistentă solicită musculatura
abdominală
- Tusea persistentă datorită fumatului

Priorități de îngrijire:

- Reechilibrarea hidroelectrolitică
- Perioada post-operatorie
„Organismul uman nu poate trăi decât 3 minute fără oxigen, 3 zile fără apă și 3 săptămâni
fără hrană.
Toate mecanismele vitale nu au decât un țel, acela de a menține unitatea mediului interior
și de a ne da prin această independență și personalitatea biologică „( C. I. Bernard)

Nevoia de apă a adultului este de 2000-2500 ml/24h, la copil este mai mare raportată la kg corp.

Volumul deficitar de fluide se cheamă hipo- volemie care duce la deshidratare.

Manifestările de dependență ale deshidratării:

- Piele uscată
- Mucoase uscate
- Buze uscate si crăpate
- Ochii adânciți
- Sete
- Diureză scăzută
- Tahicardie
- Hipotensiune arterială
- Crește ureea sanghină
- Urină concentrată cu densitate mare

Intervenții proprii și delegate ale asistentului medical:

- Măsoară și notează zilnic ingesta și excreta

- Cântărește zilnic bolnavul
- Monitorizează semnele vitale
- Asigură igiena tegumentelor și mucoaselor
- Previne escarele de compresiune prin masaj zilnic și mobilizare

Eventrația-reprezintă protuzia unor viscere abdominale învelite în peritoneu prin breșele

musculare ale peretelui abdominal, aflate în zone slabe sub tegument
Cauze: Cauză determinantă în creșterea tensiunii peretelui abdominal este efortul fizic
exagerat la nivelul unei zone slabe abdominale, formate în urma unei cicatrici.
Cauze favorizante: Sunt factori ce țin de actul chirurgical
-plăgi chirurgicale cu evoluție trenantă:
- supurații
-vârstă înaintată
-obezitate
Tratamentul- strict chirurgical
Tratament conservator (purtarea de brâuri elastice, nu trebuie prelungit nejustificat,
deoarece accentuează..... de tonus

Evisceratia- reprezintă exteriorizarea viscerelor abdominale printr-o soluție de continuitate

completă a peretelui abdominal din cauza unei intervenții chirurgicale care nu este urmată
de cicatrizarea peretelui abdominal.
Evisceratia post- traumatică-este consecința plăgilor abdominale penetrante
Primul ajutor:
-Presupune aplicarea unui pansament steril
-administrarea de antialgice + ser antitetanic
- se impune tratament chirurgical de urgență sub anestezie generală în poziție de terapie
intensivă.
Evisceratia post-operatorie este determină de supurația plagii
Complicații post-operatorii:
- Vârsta înaintată
- Obezitatea
- Eforturi fizice
Simptomatologie- prezența viscerelor exteriorizate, însoțite de tulburări respiratorii și
cardiovasculare, deshidratare, stare de șoc prin durerii în cazul eviscerației post-
traumatice .
Tratamentul: în eviscerațiile libere neinfectate, intervenție chirurgicală ce presupune
reintegrarea viscerelor și refacerea parietală a peretelui abdominal.
În eviscerațiile infectate se face lavaj antiseptic susținut continuu cu tuburi de dren,
antibioticoterapie apoi se reintervine chirurgical pentru refacerea parietală.
 Semestrul II

CHIRURGIE TORACICĂ, ORL, OFTALMOLOGIE

Chirurgie toracică cardul vasculara si nursing specific

Chirurgie inimii, plămânilor și esofagului
Este o ramură a chirurgiei dedicată diagnosticului și tratamentului diferitelor
afecțiuni:
- Traumafisme( toracice, tumori, infecții, inflamații, malformații
congenitale în sfera pulmonară pleurală, pericardită, mediaspinală.
- O pondere semnificativă este legată de cancerul bronho- pulmonar .
Este zona situată în fața celor 2 plămâni care conțin inima, esofagul,
pericardul vasele mari.
Mediastinul- este zona situată în cavitatea toracică între cei 2 plămâni,
ce cuprinde inima vasele mari ce intră și ies din inimă, traheea,
esofagul , ganglionii limfatici și structuri nervoase Este delimitat :
-anterior- eternul
-posterior- porțiune a toracică a coloanei vertebrale
--bilateral-pleura
-inferior- diafragmul
- cutia toracică
-Aparatul respirator-format din căile respiratorii inferioare și superioare
+ organele respiratorii= plămânii
Căile respiratorii: cavitatea nazale, faringo, laringo, esofag, traheea,
bronhii, bronhiole.
Nu iau parte la schimbul de gaze – doar conduc aerul, îl încălzesc și îi
purifică ( cilii)
Plămânii-au rolul cel mai important- schimbul de gaze-oxigen- dioxid de
carbon- are rol la nivelul alveolelor pulmonare.
-organe parenchimatoase( rinichi, ficat, pancreas)
Plămânul este acoperit de plăcută 2 foițe viscerală-lipită de plămân si
una parietală. Între ele există o cavitate foarte subțire în care se
găsește o peliculă de lichid.
 Abcesul pulmonar-def:Este o formă comună de supurație
parenchimatoasă caracterizată morfologic prin focare de inflamație
supurativă cu evoluție spre necroză și escavare( gaură)
Clinic: Se manifestă prin bronhoree purulentă si fetidă iar imaginea
radiologică hidro-aerică. Sunt forme cu focare multiple de escavație,
dar și forme cu abcese pulmonare unice.
Etiologie: Principalii factori responsabili sunt:
-Tulpini bacteriene multi rezistente
-pacienți imuno- deprimați
-populația varstnică
--infecții pulmonare nozocomiale.
-germeni anaerobi,aerobi( Stafilococul aureus, Escherichia
coli,steptococcul faecalis, Klebsiella, fungi ciuperci
Patogenie: germenii pătrund în parenchimul pulmonar pe cale aeriană prin
inhalare pe cale limfatică sau hematogenă prin însămânțarea plămânilor cu
germeni dintr-un alt focar supurat în organism ( otită,amigdalită).Aspirarea
conținutului orofaringian în plămân în timpul somnului la persoane cu ....tuse
diminuate ( consum de droguri, consum excesiv de alcool, sedativ, come
diabetice și crize epileptice.
Factori favorizanti: Sunt reprezentați de diverse infecții situate la distanță:
sinuzite, otită, infecții dentare, furuncule, traumatisme toracice.
- Tulburări de deglutiție stenoase esofagiene .
- Afecțiuni neuro- musculare ( pareze)
- Tumori
- Obstrucții bronșice
- Cancer extrapulmonar
- Chimioterapie
Simptomatologie: Manifestarile clinice variază în funcție de mecanismul de
producere aspirație sau( pneumonie necrozantă cu anaerobi) și de bolile
asociate. La pacientul cu istorie de aspirație ( abuz de alcool, droguri)
manifestările clinice apar la 1-2 săptămâni de la eveniment și se manifestă
prin:
- Tuse cu expectorație muco-purulentă ce crește cantitatea zilnic ( se
stabilește comunicarea cu o bronhie de drenaj).
- Scădere ponderală
 - Alterarea stării generale
- Febra
- Dispnee
- Durere toracică
- Halenă fetidă
- Uneori si hemoptizii mici alteori hemoptizii masive ce necesită
intervenții chirurgicale de urgență.
In pneumonia necrotizantă cu germeni aerobi debutul va fi brusc cu
manifestări severe de abces pulmonar. Evacuarea colecției purulente în
bronhii se manifestă prin exacerbarea tusei de o mică hemoptizie si respirația
fetidă. Abcesul pulmonar se evacuează fracționar în cantități de ordinul a zeci
de milioane sub forma vomicii fracționate
Sputa are aspect caracteristic- puroi galben verzui-> omogen, acoperit cu un
strat subțire de serozitate spumoasă uneori spută purulentă hemoptoică .
Diagnostic: diagnostic pozitiv al supurației pulmonare cu germeni anaerobi se
bazează pe două categorii de semne:
a) Semne de prezumție ( posibile)- episod amamnestic, compatibil cu
aspirația conținutului oral
b) Semne de certitudine- prezența sputei fetide
Investigatii:
-leucocitoză marcată
-anemie cu hemoglobină scăzută
-VSH crescută
- Viteză de sedimentare a hematiilor
- fibrinogenul crescut
La analiza microbiologică a sputei se pot izola germeni patogeni.
Investigații imagistice:
-radiologice
- radiografia toracică în faza de formare evidențiază sau mai multe opacități
omogene sferice.
În faza de supurație deschisă avem o imagine hidroaerică intrapulmonară
Fibrobronhoscopia-este obligatorie la toți pacienții peste 40 ani ce prezintă o
supurație pulmonară ( aproximativ 10%= cancer pulmonar, prin această
manevră se pot extrage corpi străini, se poate aspira puroiul stagnant, se
recoltează probe bacteriologice și probe pentru bioxie.

Clasificarea abceselor pulmonare

a) După evoluție-> acute cu evoluție de 4-6 săptămâni->evoluție sub 4-6
săptămâni cronice.
b) După etiologie – bacteriene
- - fungice
- - parazitare
c) După modul de formare supuncția poate fi -> primitivă ( abces cu
germeni patogeni)=produc puroi, sau secundar după alte afecțiuni
pulmonare ( pneumonie, bronhopneumonie) sau în urma unor
supurații toracice a unor embolii pulmonare.
Evoluție și progrese
Rata de vindecare 80-90%. Pronosticul depinde de terenul care a
favorizat dezvoltarea supurației și de precocitatea diagnosticului.
Majoritatea este de 10-15% iar vindecarea se face
....
La pacienții cu imunitate scăzută și abcese mari prognosticul este sever.
Complicații- bacteremie descărcarea de toxine care se varsă în sânge (
cu însămânțări septice la distanță (-> abces cerebral)
- Ruptura abcesului în spațiul pleural
- Insuficiență respiratorie
- Fistulă bronhopleurală
Tratament:
Drenajul focarelor supurative este obligatoriu indiferent de cauză și tipul
abcesului
Drenajul postural împiedică retenția puroiului în focar
Pleurotomia este obligatorie când nu se poate obține evacuarea prin
puncție datorită închistării MPM-ului( colecție purulentă )
Bronho-aspirația – repetată la 3-7 zile.
Tratamentul medicamentos este reprezentat de antibioterapie:
 Penicilină în perfuzie intravenoase dimineața și seara în doze de 10 până la
20 milioane UI/24 h putându-se ajunge până la 40 milioane UI/24 h
Clindamicină, gentamicină, augumentin ( conține amoxicilină și acid
clavulanic ) + metranidazol i.v.
A și B unul conține glucoză celălalt cu ser fiziologic.
Durata tratamentului 4-6 săptămâni
Tratament chirurgical pentru cazurile care tratamentul medical nu obține
vindecarea clinică și radiologică.
Numai 5% din abcesele pulmonare necesită tratament chirurgical.
De regulă la cei cu abcese mari peste 6 cm în diametru.
Hemoptizia masivă necesită intervenție chirurgicală de urgență. Operația
de elecție este lobectomie.
Lobectomiile pentru abcesele pulmonare sunt dificile datorită aderențelor
vascularizate, durata operației, pierderile de sânge sunt mai mari decât în
cazul rezecțiilor efectuate pentru cancer.
Profilaxie pentru reducerea riscului de apariție a abcesului pulmonar este
importantă evitarea pneumoniei de aspirație ( corpi străini)
- Îmbunătățirea igienei orale la pacienții în vârstă, reducerii riscului de
infecție cu anaerobi de apariție a abcesului pulmonar.

Chistul hidatic
Pulmonar
( hidatidoză )
Def: Chistul hidatic-este o afecțiune parazitară cu dezvoltare tumorală
veziculară a larvei viermelui Tenia echinococcus la nivel pulmonar .
Embrionii de tenie sunt înghițiți accidental de om, boala fiind frecventă la
animale. În aparență benignă datorită evoluției lente boala este multă vreme
asintomatică dar gravă prin complicațiile ce le poate da.Metodele profilactice
și igienă contribuie la scăderea endemiei, nu există un tratament specific
Echiopatogenie ouăle parazitului eliminate din intestinul câinelui ( gazdă
definitivă) infestează omul (= gazdă intermediară) excepțional prin inhalare
obișnuit pe cale digestivă.
Contaminarea se face fie direct prin contact direct cu câinele prin mâini
murdare sau indirect prin apă sau alimente infestate.
Parazitul migrează pasiv prin sânge ajungând în diferite organe:
- Ficat 60-70%
- Plămâni 20-30% și 10% în mușchi, splină, creier, rinichi unde formează
o veziculă numită hidatică primară sau chist hidatic.
Chistul- este alcătuit dintr-o membrană care dă naștere veziculelor fiice ce
conțin lichid clar, incolor, indolor,cu gust sărat, sălciu ca apa de stâncă (LCR
lichidul cefalo-rahidian).
Chisturile pot fi unice sau multiple cu sediul frecvent la baza plămânului
drept.
Simptomatologie- este o boală a întregului organism cu evoluție în 3 faze:
1. Faza de debut pretumoral – când apar manifestări alergice ( urticarie,
prurit) , oboseală, tuse iritativă
2. Stadiul tumoral- când apar accese de tuse, dureri toracice, dispnee.
3. Complicațiile – ultima fază reprezentate de infectarea și ruperea
chistului, declanșând vomica hidatică ( conținutul chistului în acces de
tuse) unică sau fracționată ce se caracterizează prin deschiderea
chistului într-o bronhie prin care se elimină un lichid clar cu gust sărat
eventual și membrane.
Diagnostic- pozitiv se bazează pe date clinice, paraclinice->( examene
radiologice) și parazitologice) și epidemiologice. Examenul clinic prin
anamneză, se relevă profesia ( cioban, măcelar, frizer de câini, blănar)
domiciliul sunt zone endemice ( Dobrogea și județele riverane Dunarii).
Manifestările subiective ( dureri toracice, urticarie, tuse) și starea generală
bună în raport cu imaginile radiologice .
Examinări paraclinice:
Ezinofilie- ezinofilele ( paraziți sau boală alergică).
Reacția Casoni ( se injectează intradermică ser test cu antigen hidatic uman)
reacția Casoni este pozitivă.
Examenul radiologic -față și profil
- Relevă imagine tipică de chist hidatic( imagine ovală bine delimitată
omogenă ).
- În stadiul de preruptură apare imagine de semilună iar în stadiul
evacuat se modifică imaginea.
- TC( tomografia computerizată) precizează și conținutul lichidului al
opacității.
Evoluție- este lentă îndelungată cu fenomene de cianoză, dispnee, tuse, ce
apar în chistul ce a ajuns volumul unei portocale ( 2-3 luni pană la 3-4 ani).
Tratament- chisturile hidatice necomplicate sau complicate este
chirurgical și medical cu scopul de a elimina parazitul și de a preveni
recidivele.
Tratamentul chirurgical- urmărește extragerea chistului și tratamentul
lojei chistice. Tratamentul chistului hidat evacuat și supurat se face
preoperator cu abtibiotice cu spectru larg apoi tratamentul chirurgical.
Rezecția pulmonară –( tăierea) este o indicație de excepție în chistul
hidatic complicat atunci când țesutul pulmonar este distrus și inflamat
după evacuarea membranei hidatice .
Prevenirea recidivelor provocate de scurgerea lichidului hidatic se
realizează prin chimioterapie antiparazitară administrată pre și post
operator.( albendazol, cimetidină) .Se asociază ca terapie adjuvantă
antihistaminice și antiinflamatorii.
În hidatidoza multiplă se utilizează chimioterapie antiparazitară în 8-10
cicluri de câte 28 de zile.
Complicații- post operatorii,supurația lojei chistice
- Hemoragia secundară ( complicație gravă cu hemoptizii uneori
masive).
Profilaxie- se urmărește evitarea contactului prea intim cu câinii, spălarea
sistematică a mâinilor înainte de masă precum și spălarea fructelor și a
zarzavaturilor care pot fi infestate prin dejecțiile câinilor. Chistul infectat se
tratează ca abcesul pulmonar.
 Chirurgia inimii
Cardiopatii congenitale
Cardiopatii congenitale- reprezintă o grupare de afecțiuni ale corpului și
marilor vase, consecință a unor vicii de dezvoltare embriologică a aparatului
cardiovascular.
Etiologie: Defectele congenitale ale inimii apar datorită dezvoltării
incomplete sau anormale ale inimii fătului în timpul primelor săptămâni de
sarcină.
Sunt încriminați o serie de factori:
1. Factorul genetic- sunt anomalii genetice sau cromozomiale la copil,
spre exp. În sindromul Down
2. Factorul chimic- abuzul de alcool, droguri sau medicamente în timpul
sarcinii
3. Factorul infecțios- infecții virale materne ( exp. Rubeola în primul
trimestru al sarcinii, Varicela, Lupusul).
4. Factori metabolici materni copiii femeilor cu diabet zaharat prezintă
risc crescut de defecte congenitale cardiace,tulburări endocrine
5. Factori locali uterini- placenta Praevia
Femeile care au fenilcetonurie ( o boală genetică metabolică) și care nu
țin dietă specială în timpul gravidității, tind să aibă copii cu efete
congenitale cardiace
Majoritatea acestor factori intervin pe calea unor mecanisme complexe
ce au următoare elemente comune:
Hipoxia cu hipoxemie fetală ( oxigenare scăzută) leziuni inflamatorii ale
aparatului cardiovascular fetală.
Clasificare:
Din punct de vedere fizio-patologic și clinic, cardiopatiile congenitale se
împart în două grupe:
a) Cardiopatii congenitale cianogen ( copilul se albăstrește- mucoasele
și, sau tegumentele sunt albastre) cu sunt stânga- dreaptă (
tetralogia Fallot, trilogia Fallot.
-Atrezia de tricuspidă
- transpoziția marilor vase
-ventricul unic ( nu au sept)
 b) Cardiopatii congenitale necianogene – copilul este normal colorat cu
sunt dreapta- stânga ( defect septal atrial, defect septal ventricular,
persistența de canal atrial, defect septal aorto- pulmonar ).
Cardiopatii congenitale cianogene:
- Stenoză de arteră pulmonară
- Stenoză aortică
- Anomalii de poziție a inimii
- Anomalii ale arterelor coronare
- Anomalii ale sistemului de conducere
Cardiopatiile congenitale cianogene tratamentul este chirurgical. Dacă
diagnosticul este pus foarte devreme prognosticul este pus în procent mare
favorabil.
Stenoză aortică- înseamnă reducerea deschiderii valvei aortice datorită unor
procese ce duc la îngroșarea, fibrozarea și calcificarea lor (valvei) cu formarea
unui obstacol spre ventricolul stâng. Pentru punerea diagnosticului se face
ecografie cardiacă + cateterism cardiac.
Tratamentul chirurgical este indicat în anumite faze...și constă în înlocuirea
valvei aortice cu o proteză.
Pacientul urmează apoi tratament pentru tot restul vieții cu anticoagulante
pentru prevenirea formării de cheaguri în jurul valvei mecanice.
Intervenții și investigații specifice afecțiunilor cardiovasculare:
- Administrare de aerosoli sau nebulizare( reprezintă transformarea unei
substanțe soluții medicamentoase) cu ajutorul unui aparat de aerosoli
atașat unui flux de aer în vapori fini ce pot fi inhalați cu ajutorul unei
măști faciale.
Spiroergografia – este un test de efort cu ajutorul căruia se analizează
capacitatea de adaptare a respirației la solicitările suplimentare, limitele
acestei capacități și se pun în evidență modificările funcționale neevidențiate
în repaus, acest test este comun aparatului cardiovascular și respirator.
În timpul testului se urmăresc o serie de parametrii:
- Ventilația pulmonară
- Eliminarea CO2
- Consumul de O
 - Saturația sângelui în O
- Pulsul
- T.A.
Testele de efort se pot efectua în 2 moduri:
- Ori se păstrează intensitatea efortului de la început
- Orice pacient este supus la efort treptat cu perioade de repaus și apoi
se mărește intensitatea efortului până la limita capacității când nu mai
crește consumul de O iar în sânge apar valori scăzute ale oximetriei.
Cateterismul cardiac- este o metodă de explorare a cordului și constă în
introducerea unei sonde radio-opace speciale prin sistemul vascular periferic
până în cavitățile inimii permițând recoltări de sânge și înregistrări de presiuni
în cavități.
Calea de introducere poate fi o venă periferică pentru investigarea inimii
drepte sau arteră periferică pentru investigarea inimii stângi. Metoda permite
precizarea diagnosticului unor boli congenitale prin evidențierea traiectelor
anatomice.
Cateterul introdus în vasul periferic sau venă este împins avansează prin
vasele mari ce sânge până ajunge în cavitățile inimii sub control radiologic.
Când cateterul este folosit pentru a injecta o substanță de contrast ( radio-
opacă ) urmată de înregistrarea imaginii obținute pe film cu ajutorul razelor
Roentgen, procedura se numește angiografie.
Când un cateter se folosește pentru a lărgi deschiderea unui valve cardiace
îngustate procedura se numește valvuloplastie .
Când cateterismul se folosește pentru a se elibera arterele îngustate sau
obstruate procedura se numește angioplastie.
Prin tehnica cateterismului cardiac se poate face înregistrarea
electrocardiogramei intracavitare folosind sonde cu unu sau mai mulți
electrozi , conectate la un electrocardiograf.
Investigația se desfășoară în spital și durează între 50 de minute și 2 ore.
Prin intermediul cateterului se pot executa tratamente de microchirurgie:
- Implantarea de stenturi
- Implantarea Pacemaker ( stimulator cardiac)
Valvuloplastie sau embolizare-> ( obstruarea unei artere).

Pentru test:⬇️
-Intervenții și investigații-Cateterismul
- Cardiopatii congenitale (Etiologie si clasificare )
- Chistul hidatic Definiție
- Abces- definiție și investiții