BOLILE ARTERELOR

1. ANEVRISMELE AORTEI

Anevrismul aortic este o dilataţie anormală a aortei ce afectează toate cele trei tunici parietale
ale acesteia.

Etiopatogenie
Anevrismele aortice se pot dezvolta la nivelul aortei toracice sau abdominale. Cea mai frecventă
cauză a anevrismelor aortice este ateroscleroza. Alte cauze sunt reprezentate de degenerescenţa
fibrelor elastice din tunica medie a aortei şi, mai rar, sifilisul.
Defectul principal în anevrismele aortice este constituit de distrucţia fibrelor elastice ale tunicii
medii, ceea ce permite peretelui aortic să se întindă şi să se dilate. Hipertensiunea arterială
coexistentă poate agrava această tendinţă la dilataţie progresivă. Anevrismele se dezvoltă de
regulă în punctele mai slabe structural ale tunicii medii.
Complicaţiile principale ale anevrismului aortic sunt reprezentate de:
 ruperea peretelui anevrismal, ceea ce duce la hemoragii grave, chiar mortale;
 formarea de trombi în sacul anevrismal care pot uneori să embolizeze.

Simptome
Anevrismele aortice sunt în cea mai mare parte asimptomatice. Pot exista simptome date de
compresia pe care o exercită anevrismul asupra organelor învecinate (bronhii, trahee, esofag,
venă cavă superioară, canale limfatice, nervi, în funcţie de localizare) producând dispnee,
disfagie, edeme ale membrelor inferioare, jugulare turgescente, voce bitonală prin paralizia corzii
vocale stângi. Complicaţia cea mai gravă a anevrismului este ruptura acestuia care se poate
realiza într-un organ învecinat, retroperitoneal sau într-o cavitate (pericardică, pleurală,
peritoneală). Ruptura se manifestă prin dureri intense apărute brusc la nivel toracic sau
abdominal (în funcţie de localizarea anevrismului) însoţite de şoc hemoragic. În funcţie de
gravitatea hemoragiei se poate produce moartea subită.

Investigaţii şi tratament
Pentru evidenţierea anevrismelor se pot utiliza radiografia toracică, ecografia abdominală, CT,
RMN. Aortografia cu substanţă de contrast este investigaţia de referinţă.
Tratamentul anevrismului este exclusiv chirurgical.

2. ARTERIOPATIA OBLITERANTĂ CRONICĂ A MEMBRELOR INFERIOARE

Este o afecţiune arterială obstructivă care determină reducerea progresivă a lumenului vascular şi
a fluxului sanguin spre membrele inferioare.

Etiopatogenie

1
Cauza cea mai frecventă este ateroscleroza, afectarea vaselor periferice producându-se în cadrul
aterosclerozei sistemice. Depunerea de lipide în pereţii vaselor şi formarea de plăci de aterom
duce la îngustarea lumenului arterei şi scăderea fluxului sanguin către zona irigată. Un mecanism
care încearcă să compenseze scăderea fluxului sanguin este dezvoltarea circulaţiei colaterale
prin formarea unei reţele de vase colaterale (prin angiogeneză şi dilatarea micilor anastomoze
vasculare existente) între regiunile pre- şi poststenotice ale arterei. Totuşi, dezvoltarea circulaţiei
colaterale compensează incomplet reducerea fluxului prin obstrucţie şi, ca urmare, apar
simptomele de ischemie exprimate clinic prin claudicaţie intermitentă în timpul efortului fizic
deoarece atunci cresc nevoile de oxigen ale muşchilor, care nu mai pot fi satisfăcute prin debitul
sanguin pe care îl primesc (se produce un dezechilibru între nevoia şi aportul de oxigen).

Simptome
Pacienţii pot fi asimptomatici perioade îndelungate de timp la începutul bolii, mai ales dacă sunt
sedentari. Pe măsură ce obstrucţia arterială se agravează şi se depăşeşte capacitatea de
compensare a deficitului de debit prin circulaţia colaterală, apare durerea ischemică numită
claudicaţie.
 Claudicaţia intermitentă reprezintă un simptom cardinal în arteriopatiile periferice,
caracteristic pentru ischemia cronică. Durerea este resimţită ca o crampă musculară cel
mai frecvent la nivelul gambei, ce apare la efort, în timpul mersului şi dispare la scurt
timp după oprirea efortului. Durerea poate fi resimţită şi în coapsă sau regiunea fesieră
dacă obstrucţia arterială este înaltă. În obstrucţiile arteriale foarte joase durerile pot fi
localizate în regiunea plantară. Dacă obstrucţia arterială este severă, durerea este însoţită
şi de parestezii (furnicături, amorţeli) şi senzaţie de răceală a membrului inferior afectat.
 Durerea de repaus exprimă progresia către un stadiu avansat de obstrucţie arterială.
Durerea este mai intensă noaptea deoarece în clinostatism irigaţia cu sânge a membrelor
inferioare este mai scăzută. Ea debutează la nivelul piciorului şi degetelor şi se atenuează
iniţial prin menţinerea membrelor inferioare atârnate la marginea patului. Ulterior durerea
devine permanentă şi intensă, împiedicând bolnavul să se odihnească. În această etapă a
bolii tulburările trofice cutanate sunt avansate, apar ulcere ischemice şi gangrena
extremităţilor.

Complicaţii
Cea mai importantă complicaţie a bolii este obstrucţia arterială periferică acută. Aceasta este
rezultatul întreruperii brutale şi complete a fluxului sanguin spre membrul inferior afectat
datorită fisurării plăcii de aterom şi apariţiei trombozei la nivelul acesteia.

Investigaţii şi tratament
Importante pentru diagnostic sunt ecografia Doppler a membrelor inferioare şi, mai ales,
angiografia cu substanţă de contrast.
Măsurile generale de tratament sunt reprezentate de antrenamentul la mers, care va creşte în
timp distanţa de mers fără claudicaţie. De asemenea este foarte importantă menţinerea unei
igiene optime a piciorului ischemic. Încetarea fumatului este o măsură esenţială deoarece
fumatul este cel mai important factor de risc al bolii.

2
Tratamentul medicamentos este reprezentat de vasodilatatoare şi este suficient în stadiile
incipiente. În stadiile avansate se încearcă terapia de revascularizare prin angioplastie
transluminală sau by-pass. În stadiile foarte avansate singura soluţie rămâne amputaţia
membrului inferior afectat.

3. FENOMENUL RAYNAUD ŞI BOALA RAYNAUD

Fac parte din tulburările funcţionale ale arterelor periferice, care sunt perturbări ale circulaţiei
arteriale a extremităţilor produse prin dereglări ale vasomotricităţii.

Etiopatogenie
Fenomenul Raynaud este un sindrom care se manifestă prin accese de paloare şi cianoză a
degetelor în condiţii de frig sau la emoţii. Când tulburarea este primară, se numeşte boală
Raynaud, iar când se asociază unei alte afecţiuni (cel mai frecvent sclerodermiei) se numeşte
fenomen (sau sindrom) Raynaud.
În această boală există un spasm la nivelul arteriolelor degetelor declanşat de expunerea la frig
sau de emoţii. Spasmul duce la o ischemie paroxistică, tranzitorie.

Simptome
Simptomele evoluează în trei stadii:
a) faza sincopală – în care falangele distale devin foarte palide şi reci şi se pot asocia
parestezii la nivelul degetelor sau chiar abolirea sensibilităţii tactile. Poate exista un grad
de impotenţă funcţională a degetelor.
b) faza asfixică – urmează după câteva minute. Paloarea este înlocuită de cianoză, degetele
sunt în continuare reci, tumefiate, cu parestezii şi senzaţie de arsură, uneori chiar durere
acută. Mobilitatea degetelor este scăzută (impotenţă funcţională).
c) faza de vasodilataţie reactivă (hiperemică) – caracterizată prin înroşirea tegumentelor şi
căldură locală.
În câteva minute degetele revin la normal, între accese neexistând modificări ale acestora.
Imersia mâinilor în apă foarte rece se foloseşte ca test diagnostic pentru provocarea acceselor.

Măsuri de tratament
Pacienţii trebuie să evite expunerea la frig sau să poarte mănuşi groase. Se contraindică fumatul
deoarece produce vasoconstricţie. Se folosesc medicamente care reduc spasmul vascular.

3
 BOLILE VENELOR

1. TROMBOZA VENOASĂ PROFUNDĂ A MEMBRELOR INFERIOARE (TVP)

Este o afecţiune acută datorată formării unui tromb într-o venă profundă a membrelor inferioare.

Etiopatogenie
TVP se produce atunci când sunt prezenţi cel puţin doi dintre următorii trei factori:
 staza venoasă
 leziunea peretelui venos
 hipercoagulabilitatea sângelui.
Staza venoasă constituie factorul patogenic dominant în cazul TVP la pacienţii cu insuficienţă
cardiacă dreaptă, la cei imobilizaţi din diverse motive (intervenţii chirurgicale, paralizie, infarct
miocardic acut), la gravide cu sarcină avansată sau la persoanele sănătoase care stau mult timp cu
picioarele atârnânde. Tumorile maligne de pancreas în special, perioada imediat post-partum şi
bolile în care există o coagulare crescută a sângelui reprezintă alte situaţii în care riscul de TVP
este crescut.
Consecinţa formării trombului este obstrucţia mecanică a lumenului venei cu perturbarea
circulaţiei venoase la membrul inferior afectat. Părţi din tromb se pot desprinde şi migra în
plămâni producând tromboembolism pulmonar.

Simptome
Simptomele debutează acut şi sunt reprezentate de:
 durere la nivelul membrului inferior afectat;
 edem datorat accentuării stazei venoase;
 modificări tegumentare – piele netedă, lucioasă şi subţiată datorită edemului, cu
temperatură locală uşor crescută. Relativ frecvent extremitatea membrului afectat este
uşor cianotică, dar poate deveni violacee şi rece, cu evoluţie spre gangrenă.
Investigaţii şi tratament
Investigaţia principală este reprezentată de ecografia Doppler care evidenţiază obstrucţia
venoasă.
Tratamentul constă în dizolvarea cheagului, tratament anticoagulant pentru prevenirea emboliei
pulmonare.

2. TROMBOFLEBITELE SUPERFICIALE (TFS)

Sunt afecţiuni inflamatorii localizate şi abacteriene ale pereţilor venelor subcutanate însoţite de
formarea de trombi aderenţi.
Cauza cea mai frecventă a tromboflebitelor superficiale o constituie varicele, în cazul cărora
staza venoasă şi leziunile peretelui venos predispun la tromboză. A doua cauză ca frecvenţă este
reprezentată de leziunile venei provocate de administrarea intravenoasă de substanţe iritante.
Vena superficială inflamată şi trombozată apare sub forma unui cordon ferm, dureros la presiune
sau spontan. Ţesuturile din jur sunt de obicei edemaţiate, iar tegumentele supraiacente

4
eritematoase şi calde. Fenomenele inflamatorii dispar spontan în câteva zile sau săptămâni, dar
uneori venele rămân susceptibile la recidivă.
Formele localizate de tromboflebită nu necesită tratament. Atunci când sunt interesate segmente
mai lungi, se administrează antiinflamatorii.