NEVOILE FIINTEI UMANE

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

AN I

CUPRINS

2. Nevoile fundamentale ...............................................................................pag. 9

3. Procesul de ingrijire...................................................................................pag. 12
4. Nevoia de a comunica................................................................................pag. 33
5. Nevoia de a respira.....................................................................................pag. 55
6. Circulatia arteriala......................................................................................pag. 71
7. Nevoia de a manca, a bea...........................................................................pag. 79
8. Nevoia de a elimina....................................................................................pag. 92
9. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură.....................................pag. 122
10. Nevoia de a dormi, a se odihni.................................................................pag. 132
11. Nevoia de a se îmbrăca, a se dezbrăca......................................................pag. 149
12. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale.............................pag. 153
13. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele ..........................pag. 175
14. Nevoia de a evita pericolele..................................................................... pag. 206
15. Nevoia de a se ocupa de propria realizare.............................................. .pag. 208
16. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe si valori........................ pag. 201
17. Nevoia de a se recrea.................................................................................pag. 243
18. Nevoia de a învăţa.....................................................................................pag. 212
19. Bibliografie................................................................................................pag. 218

1
 2. NEVOILE FUNDAMENTALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definitia celor 14 nevoi fundamentale, cu
componentele bio-psiho-sociale, si culturale ale individului.
Atingerea de catre pacient a independentei in satisfacerea acestor nevoi este telul profesiei de asistenta
medicala.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta trebuie sa stie ca o nevoie fundamentala
este o necesitate vitala, esentiala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de bine, in apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:

1. A COMUNICA. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic verbal şi nonverbal.
~ Integritatea organelor de simţ
~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a reactivităţii generale.
~ Debit verbal.
~ Expresie verbală şi nonverbală.
2. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNA POSTURĂ → necesitatea de a fi în mişcare, de a se
mobiliza, de a păstra anumite poziţii.
~ Observarea poziţiei bolnavului.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului
~ Efectuarea transportului bolnavului in spital
3. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, A PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE. → necesitatea
de a menţine o ţinută decentă, piele curată, sănătoasă.
~ Pregătirea patului si accesoriile lui .
~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei.
~ Escarele de decubit.
4. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA SI DEZBRĂCA. → necesitatea de a purta haine adecvate.
~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.
~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.
5. NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O CIRCULAŢIE ADECVATA. → captarea oxigenului din mediu
extern, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina bioxidul de carbon rezultat din arderi celulare.
~ Observarea şi notarea respiraţiei
~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.
6. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI IN LIMITE NORMALE. → necesitatea de a
menţine temperatura corpului la valori normale, constante.
~ Măsurarea şi notarea temperaturii
~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril.
~ Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
2
o Utilizarea frigului sub forma uscata
o Utilizarea căldurii uscate si umede
o Aplicarea revulsivilor.
7. NEVOIA DE MANCA SI A BEA . → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună calitate şi în cantitate
suficientă.
~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.
~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înăltimii corporale a bolnavului.
8. NEVOIA DE A ELIMINA → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare, vătămătoare, rezultate din
metabolism.
~ Căile de eliminare.
~ Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei
~ Observarea si notarea vărsaturilor
~ Observarea si notarea scaunului
~ Bilanţul hidric.
9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor interne sau externe,
pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.
~ Securitatea fizică, psihică, socială.
~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.
10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI → necesitatea de a se odihni timp suficient, în bune condiţii.
~ Somn - calitate, cantitate.
~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.
11. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM CREDINŢELOR SI VALORILOR. → necesitatea individului de a
face sau exprima gesturi, acte, conform formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, în virtutea unei ideologii.
~ Credinţe.
~ Religii.
~ Ritualuri.
~ Spiritualitate.
~ Morală, valori, libertate.
12. NEVOIA DE A FI UTIL SI A SE REALIZA → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.
~ Integritate fizică şi psihică.
~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.
3
13. NEVOIA DE A SE RECREA → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând la activităţi agreabile,
pentru relaxare fizică şi psihică.
~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.
14. NEVOIA DE A INVĂŢA. → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru modificarea
comportamentului sau adoptarea de noi comportamente, în scopul redobândirii sănătăţii sau menţinerii ei.
~ Capacităţi fizice şi psihice.
~ Motivaţie.
~ Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare.
~ Nivel de educaţie.

In centrul ingrijirilor sta individul( fiinta umana) care este o entitate bio-psiho- sociala, ce are necesitati
fundamentale, comune tuturor indivivzilor , cu manifestari speciale, pe care si le satisface singur daca se simpte bine.
Individul trebuie privit ca o entitate functionala formata din trei elemente fundamentale:
1.Mintea (rol de coordonare, elaborare de decizii)- genereaza obiective cognitive;
2.Spiritul( insertie sociala, stare afectiva) - genereaza obiective spirituale.
3.Corpul( anatomia si fiziologia aparatelor si sistemelor ce alcatuiesc corpul omenesc
- genereaza obiective somatice.

1 2
Dimensiune Fiinta Dimensiune
biofiziologica psihologica
umana
psihologica

1
3
Dimensiune
socio-culturala
De aici sau creat cele 3 dimensiuni sub care trebuie privit individul, asemenatoare unui triunghi echilateral in
care nici o dimensiune nu poate fi ignorata pentru ca fiecare are o relatie cu procesul de nursing:
- o dimensiune biofiziologica;
- o dimensiune psihologica;
- o dimensiune socio-culturala.

Cele 14 nevoi fundamentale imbraca forme foarte variate dupa individ, starea sa de sanatate, maturitatea sa,
obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta componente bio-fizico-socio-culturale.
Cele 14 nevoi formeaza un tot: a considera o nevoie facand abstractie de celelalte constituie o negatie a
“totului”; a incerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
Dupa conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este independenta persoanei in
satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
Independenta si dependenta in satisfacerea nevoilor fundamentale
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel minim de satisfacere a
nevoilor sale.
Independenta la adult reprezinta un bun echilibru fiziologic si psihologic, atingerea unui nivel acceptabil
in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste individual insusi(singur) , fara ajutorul unei alte persoane.

4
 Independenta este deci satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin actiuni proprii, indeplinite de persoana
insasi.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul altora in functie
de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
Dependenta reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a indeplini singur, fara
ajutorul unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel incat sa fie
independent.
Originea probabila a acestei dependente este o lipsa de forta (cand pacientul nu poate) , lipsa de vointa (cand
nu vrea), lipsa de cunoastere ( cand pacientul nu stie cum sa actioneze pentru satisfacerea nevoilor fundamentale).
Manifestarea de dependenta
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate, apar una sau mai multe
manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale unei anumite incapacitate a persoanei de a raspunde
prin el insusi la aceasta nevoie.
Tipuri de dependenta si nivelul de interventie
Dependenta poate sa intereseze aspectul biologic, psihologic, social, cultural si spiritual al fiintei umane.
Pacientul poate sa prezinte patru forme de dependenta:
-potentiala;
-actuala;
-descrescanda;
-permanenta.
1. Potential- atunci cand problema de dependenta este posibil sa apara din cauza unor predispozitii , iar in acest caz
trebuie planificata o interventie.
2. Actuala- atunci cand problema este prezenta, dependenta este actuala, iar in acest caz actiunile vor fi corective.
3. Descrescanda- cand dependenta pacientului se reduce este in descrestere, iar rolul asistentei in caz este de a sustine
acest progres si de a ajuta pacientul sa-si regaseasca gradul optimal de autonomie.
4. Permanenta- atunci cand , in ciuda ingrijirilor din partea asistentei, problema nu poate fi corectata si dependenta
este permanenta sau cronica. Rolul asistentei este in acest caz suplinirea a ceea ce el nu poate face independent si de
a-l ajuta sa se adapteze in aceste limite.
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, adica, orice obstacol major care impiedica
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale .
Sursele de dificultate pot fi cauzate de:
1. Factori de ordin fizic ;
2. Factori de ordin psihologic ;
3. Factori de ordin social ;
4. Factori de ordin spiritual ;
5. Factori legati de insuficiente cunostiinte.
1.Sursele de dificultate de ordin fizic cuprind toate obstacolele( piedicile) fizice de natura intrinseca sau extrinseca ce
influenteaza negative satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale. Sursele de dificultate intrinseci provin
de la individul insusi( ex. oparalizie, o problema metabolica, o infectie etc) . Sursele de dificultate extrinseci cuprind
cuprind agenti externi care in contact cu organismul uman impiedica functionarea normala( ex. sonda nazo-gastrica
sau vezicala care cauzeaza iritatii, pansament compesiv, o imobilizare, etc) .
2.Sursele de dificultate de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii , adica starile sufletesti si intelectuale care
pot influenta satisfacerea anumitor nevoi fundamentale ( tulburari de gandire, anxietate, stress, situatie de criza, doliu,
etc.) . Manifestarile de dependenta de la acest nivel pot afecta toate nevoile.
3.Sursele de dificultate de ordin social cuprind problemele de incadrare in comunitate. Ele se pot prezenta sub forma
de modificari ale rolului social( serviciu nou, somaj), dificultati de comunicare, probleme de adaptare la o cultura,
sentiment de respingere etc. Sursele de dificultate de ordin social pot sa afecteze calitatea vietii si pot fii surse de stres,
de depresie, de malnutritie etc.
4.Sursele de dificultate de ordin spiritual constau in aspiratiile spirituale, revolta persoanei asupra sensului vietii,
intrebari religioase, filosofice, limite in practicarea religiei care-i dau persoanei insatisfactii. Au repercursiuni, in
special, asupra persoanelor in varsta sau la muribunzi.
5. Sursele de dificultate legate de lipsa de cunostiinte. Este necesar sa se acorde pacientului informatii pentru
cunoasterea de sine, cunostiinte despre sanatate si boala, cunoasterea celorlalte personae, cunoasterea mediului social.

5
 3. PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING

DEFINITIE, GENERALITATI

Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si desfasurare a ingrijirilor, de

identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de dependenta, formuland un plan de interventie si evaluand
eficienta acestui plan, in urma implementarii lui.
Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze răspunsurile umane în faţa
îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a pacientului, pe baza unui
plan care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate, dar si pe un sistem de atitudini
fata de om, fata de profesie, fata de lume;
Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea pacientului, trebuie să stabilim ce este
necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al nursingului şi în ce mod se poate răspunde optim nevoilor sale.
Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru obiective majore care devin
responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;
- prevenirea imbolnavirilor;
- restabilirea sanatatii;
- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate ale investigaţiilor referitoare
la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un tratament corespunzător stării respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de condiţiile medicale, dar se
concentrează asupra funcţionării în ansamblu a individului.Rolul nursei/asistentei medicale este de a ajuta pacientul
să se vindece şi să-şi recapete nivelul maxim de independenţă: de exemplu = medicul diagnostichează o bronşită acută
şi prescrie antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc, în timp ce asistenta medicală va urmări în ce
măsură bronşita îi afectează pacientului capacitatea de a respira, mânca, dormi, a se mişca, etc. Această abordare
orientată spre probleme se concentrează pe dificultăţile prin care trece pacientul ca urmare a bolii şi examinează
modul în care acestea pot fi uşurate prin actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie toţi factorii care-l constituie
pe un pacient într-o individualitate unică.
Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale, intelectuale, sociale şi spirituale care
afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a rezultatului.

EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor sociale, ajungand sa devina in
prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale. Dacă iniţial s-a pus acentul pe ingrijirea persoanelor
bolnave, în prezent se insista pe mentinerea unei stări de sănătate corespunzatoare, pe preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El defineşte trei etape ale procesului:
observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea si evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea situatiei, luarea deciziilor,
implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului, validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea datelor, definirea problemei,
planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing şi anume: aprecierea,
diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
6
 S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si a influentei factorilor,
identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

DIAGNOSTIC

PLANIFICARE

ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)

IMPLEMENTARE
PACIENT

SCOP RATAT

SCOP ATINS EVALUARE

Ciclu incheiat

Procesul de nursing este:

• un proces organizat si planificat;
• un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;
• un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;
• o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;
• o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;
• transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.
Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui, problemele legale si de licenta
determina cresterea performantelor de nursing.

Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri

Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:

• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de îngrijiri a pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngrijire, pacientului şi membrelor
echipei de îngrijire;
7
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului;
• evidentiaza legalitatea actiunilor.

Avantajele procesului de nursing pentru pacient

• beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;
• are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care are nevoie de un reper de
informatii pentru fiecare problema;
• determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai bune stari de sanatate.

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

• cunoasterea etapelor procesului de nursing;
• conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;
• observarea sistematica a pacientului;
• utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;
• capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;
• capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;
• capacitatea de decizie;
• competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;
• cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

• nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;
• etiologia diferitelor probleme;
• semnele caracteristice problemelor de sanatate;
• factori de risc pentru probeleme potentiale;
• valorile normale ale parametrilor de sanatate;
• resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;
• tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;
• criteriile de evaluare;
• drepturile pacientului.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING
• colectarea informatiilor;
• verificarea datelor;
• stabilirea profilului pacientului;
• interpretarea datelor;
• elaborarea diagnosticului de nursing;
• stabilirea prioritatilor;
• stabilirea obiectivelor;
• selectarea strategiilor de nursing;
• intocmirea planului de nursing.

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)

I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a nevoilor pacientului si stabilirea
diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
8
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.

CULEGERE DE DATE

Definiţie
• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare despre pacient, le
ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de factorul de gravitate, apoi organizează şi înregistrează datele
culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.

Scop
•asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;
•promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale, culturale şi
spirituale ale pacientului;
•adună datele pentru cercetarea de nursing;
•facilitează evaluarea îngrijirilor.

Tipuri de date:
1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:
•date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile. (temperatura, puls, tensiune
arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
•date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli, greata, anxietatea,
disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup sanguine, Rh, deficite senzoriale
( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de mana), reactii alergice ( penicilina, medicamente), reteaua de
sustinere a pacientului ( rude, nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare din partea nursei. Sunt date
despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa respiratorie, apetit, eliminarea, somnul, miscarea, reactii
alergice, inflamatii, infectii, durere, oboseala, reactii la tratamente administrate, religia de care apartine pacientul in
masura in care afecteaza actul de nursing.

Domenii privitor la care se culeg datele:

•percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală;
•stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le face faţă;
•stilul de viaţă;
•nevoi fiziologice de bază;
•alte nevoi;
•starea simţurilor;
•resurse/deficienţe;

Surse de date
• pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce cele mai adecvate date despre
nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre antecedentele personale. Un pacient constient cooperant furnizeaza date
valoroase care vor contribui la acordarea de ingrijiri corespunzatoare;
• familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o stare critica, este inconstient,
are probleme mentale, de judecata, sau este confuz, dezorientat;
• prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa ofere informatii despre

9
obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai multe ori sunt mai vizibile si mai corect interpretate
de cei din jur decat de pacientul insusi;
• membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti, kinetoterapeuti, psihoterapeuti,
asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre modul in care acesta interactioneaza, reactia la anumite
proceduri si informatii medicale etc);
• fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand strange informatii de la si despre
pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel incat sa confrunte informatiile obtinute verbal cu cele scrise.
Astfel asistentul medical poate obtine date mai multe si mai valoroase.

Metode de culegere a datelor

• Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,
comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi (vaz, auz, miros, simt tactil
si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la nivelul scoartei cerebrale si determina pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea analizatorilor lui, de emotii.
Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si sa-l stapanim prin efort intelectual astfel incat sa fim cat
mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata, stare alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii, inrosire),
escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi, tumefiere (edem insotit de semnele
inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere, calor- caldura), hematom(acumulare de sange in diferite
tesuturi), paloare, congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte mirosuri cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final al afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in alcoolism, etilism sau intoxicatii cu
alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile finale ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si spirituala). Se pot utilize de catre
asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru, termometru etc.
• Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu);
• Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.

Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul este constient si cooperant.
Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia cu pacientul. Prin interviu se pot obtine date despre
istoricul bolii, despre factorii de risc, despre problemele pacientului, dar si despre stilul sau de viata si schimbarile
10
aparute in starea sa de sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate ;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime relatarile in ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare , ascultare , respect , empatie.

Abilitati din partea asistentului medical:

- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea dialogului poate afecta
calitatea informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical sa-si clarifice unele situatii pe
care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau amanuntele relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru pacient despre care acesta nu
vrea sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural al pacientului ; nu se pun mai
multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se lasa timp pacientului pentru a
raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze raspunsurile , asistentul medical trebuie sa convinga pacientul sa
relateze sincer si real. Daca este necesar asistentul medical poate reveni asupra interviului.
Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se poate finaliza in complianta
terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a aborda clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea increderii pacientului. Incepand o
conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune pacientul, aprobandu-l cu gesturi discrete, fara a-l intrerupe si
abordand o fata senina, deschisa, poate chiar un zambet (daca situatia permite) vom putea obtine, pentru inceput,
disponibilitatea pacientului pentru initierea unei relatii interpersonale. In timpul interviului, pozitia asistentului este
in fata sau lateral de pacient, dar privirea trebuie sa fie ferma, sincera si directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a
avea ceva de ascuns.Gesturile sunt importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca vine prea brusc
sau este insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al pacientului este un indicator pentru gesturi,
dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul, ondulatiile vocii, ritmul vocii,
pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul obtinut. Limbajul nonverbal este plin de
semnificatii.Asistentul medical trebuie sa urmareasca mimica si pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar incodarea de la inceput a
disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-un fel trebuie abordat un client care are o problema
trecatoare si altfel o persoana care are o boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie facute si in cazul
persoanelor cu dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive, prea putin inclinate spre
dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca discutia are un mare grad
de libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul urmarit sa fie atins.Asistentul medical va conduce discutia

11
 in asa fel incat, chiar daca pare o discutie libera, aceasta sa contina intrebari cheie care sa elucideze anumite aspecte
semnificative.
Exista doua tipuri de interviu:
- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile trebuie sa fie punctuale;
- interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor informatii utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la obtinerea celor mai multe informatii
sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum si tipurile de intrebari depind de timpul pe care il are la dispozitie
asistentul medical, de starea pacientului si de relatia stabilita intre cei doi interlocutori.
• Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.
Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si statutul social al pacientului,
nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit, stilul de viata, reactiile emotionale la impactul cu boala.Sunt
informatii din sfera psiho-socio-culturala si spirituala. Incepand cu datele personale si continuand cu datele din
biografia personala, aceasta metoda seamana cu metoda autobiografica. Printre informatiile necesare trebuie sa existe
si date despre istoricul familial (antecendente personale si eredo-colaterale).
• Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor vitale, observarea tegumentelor
si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi identificate zone indurate,
tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe abdomen poate indica o
crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care indica balonari, meteorism etc. Auscultatia poate oferi
date cu privire la ralurile bronsice sau la zgomotele cardiace.
• Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice, sunt parametrii care vorbesc
de la sine despre starea bolnavului.
Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte pacientul, sănătatea
şi îngrijirile.
Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte fiziopatologice.
Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării, descoperirii
unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către dimensiunile persoanei privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care acţionează în felul său intr-un
mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
• curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte îngrijirea;
• deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru a putea folosi avantajele
şi şansele pentru explorare şi studiu;
• scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor; trebuie să judece
informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască;
• perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare, chiar şi când obţinerea
acestor informaţii este dificilă;
• comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru a obţine datele
necesare;

Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

• cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această internare, păreri despre
experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;
• starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;
• nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;
12
• eventualele handicapuri fizice;
• obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor, preferinţele alimentare,
eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte fiziologice, credinţe, etc.

II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING

Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:

• examinarea datelor culese şi interpretarea lor;
• enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;
Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea lor cu datele ştiinţifice în
încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale sa formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.

Diagnosticul de ingrijiri/nursing

Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, pe care asistentele
medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la relatările pacientului, despre
starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi
diagnosticul de îngrijiri/nursing.

Formularea diagnosticului de îngrijiri

• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;
E = etiologia sau cauza;
S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:
• diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;
• diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;
• diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.

Problema de ingrijire

Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un comportament sau o atitudine
nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea problemei sunt următorii
= alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:
• probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele medicale acţionează
împreună);
• diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii interdependente a practicii.
13
 Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică atunci când nu poate să o satisfacă
fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie a asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de „necesitate".
In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe care pacientul le sesizează,
şi le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul unei interacţiuni profesionale între asistenta medicală şi
pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-se prioritatile.

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi. Cauzele pot fi de natura
fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-culturala , lipsa cunoasterii. Legarea problemei de
dependenta de etiologie se face prin cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat de” .
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile potrivite, pentru obţinerea
rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează intervenţii pentru
protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau contribuabili la aparitia problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de viaţă, care ar putea contribui
la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din sănătate, literatură consultată) care
au identificat factorii favorizanţi ai problemei?

Manifestari de dependenta (S)

- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a nevoilor fundamentale (nu-şi
efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii echipei de sănătate, nu respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei. Caracteristicile definitorii
sunt fie observate de asistentă, fie declarate de pacient sau de familie; sunt organizate în grupuri sau modele de
informaţii semnificative, care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii existentei unei probleme de sănătate
actuale/potenţiale la pacient.
De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.

Enunţul întreg
•este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin manifestari de dependenta.
•indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie făcut de o manieră precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între manifestarea problemei şi originea sa.
• problema va trebui să fie bine delimitată.
• este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.
• când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o cauză necunoscută".
• acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi factorii favorizanţi, în legătură
cu manifestările problemei.
• este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va cuprinde însă, întotdeauna şi
diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.

Concluzii

Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si interpretarea lor.

14
 Diagnosticul de nursing este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre rolul ei independent in ceea
ce priveste interventiile de nursig ; este esential sa se stabileasca etiologia problemei , actul de nursing fiind adeseori
adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste situatii , nursa va enunta
problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea unei surse , urmand ca ulterior , reluand prima etapa sa
clarifice cu certitudine etiologia.
In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important este sa se exprime clar cele
3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si este formulat in mod
personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au elaboratb un numar de diagnostice
de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor. Asta nu insemna ca vor fi epuizate posibilitatilor de formulare
ale diagnosticelor de nursing.

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Definiţie

Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale pentru diagnostice specifice
care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului de îngrijire, intervenţiile fiind
îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor etiologiei. Criteriile obiectivului sunt folosite pentru stabilirea
intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:
• ce ar trebui să cauţi?
• ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
• ce instruire trebuie să faci?
• ce trebuie să înregistrezi?
Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în vederea atingerii scopului,
în mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.

Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor descrisă de Maslow, dar şi cele
trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent. Nevoile de supravieţuire se pun înaintea nevoilor de nivel
înalt, care nu mai sunt importante în cazul omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea priorităţilor se
poate inversa. De aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi, atunci când este posibil, trebuie
să includem persoana în ierarhizarea şi managementul acestora. Oamenilor le place uneori să se implice cu sugestii
în terapiile la care sunt supuşi şi să li se permită un oarecare control asupra actelor medicale pe care le suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• numărul şi disponibilitatea staff-ului;
• echipamentul din dotare;
• resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi tratamente speciale;
• preţul de cost al tratamentelor;
•situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata serviciilor?);
• timpul necesar pentru rezolvarea problemei;
• tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).

15
 Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de cost. Atunci când aceeaşi
problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar într-un timp mai îndelungat, iar pacientul nu poate
suporta diferenţa de plată, se va alege calea mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972, Bower face o ierarhizare pe
grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când persoana poate să-şi
recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv se
intercalează uneori, ei nu trebuie confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea îngrijirilor. Scopul înseamnă
ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte îngrijiri, nu asistentul medical. Valoarea scopului şi formularea
lui reflectă gradul de funcţionalitate în relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu starea de bine, scopul
poate fi: realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu scopurile celorlalţi membri ai echipei de
îngrijire). Un scop bine determinat poate întruni toate cele trei valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează pacientul, pas cu pas, pentru
atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie: clare, concise, centrate pe client, specifice, realiste,
măsurabile. Obiectivele ar putea fi considerate intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite, reprezentând
eficacitatea şi validitatea măsurării acestor intervenţii.
Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a administra, a demonstra, a accepta,
a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze manifestările clinice pentru
obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să controleze dacă rezultatele sunt
obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra căreia pacientul
nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt: febra, vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul voluntar al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amintească, sintetizeze sau evalueze;
cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de cunoştinţe, dar şi revizuirea şi reactualizarea lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate sau boală, la
încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacientului.

Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte următoarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu activitatea asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de o manieră concretă şi
specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea realizării obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să cuprindă limitele măsurabile
exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel puţin 2l/zi; sau timpul - secunde, minute, ore, zi sau volumul
- ml, sau măsurabil al distenţei - cm, m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să estimeze evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;

16
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare ) numit ,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o persoana ( ex: ‘ca d-na V sa
inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale , afective ale persoanei ; pentru
a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din punct de vedere al capacitatii persoanei , cat si din punct de
vedere al abilitatii si disponibilitatii asistentei pentru a-l ajuta sa atinga obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile , masurabile , evaluabile cu
precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un ritm de genul de 2 ori /zi sau de 3 ori/ zi, sau cantitate
10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se intampla uneori ca obiectivul
sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus mentionate .Important este ca obiectivul sa fie clar pentru
ca interventiile de nursing sa fie precise . Obiectivul poate fi formulat si in termeni de interventie a nursei.

Stabilirea termenelor

Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea datelor pentru îndeplinirea
obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată despre nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea şi specificarea termenelor
servesc nu numai la direcţionarea planificării şi implementării, dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar fi nedorit şi ar conduce la
o perturbare a planificării.

Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:

Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine conceput este o importantă sursă
de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire. El conţine date şi acţiuni întreprinse ale tuturor membrilor
echipei şi se revizuieşte ori de câte ori este nevoie, "curgând" într-un proces continuu, realist şi adaptat la nevoile
clientului.

17
 Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt activităţi sau intervenţii menite să
conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în obiectivele propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, reduce sau a elimina
modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care duc la conflicte nedorite,
uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile pacientului; nu vor limita la acţiuni
de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru autonomie, comunicare
pentru susţinerea psihosocială, pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate fac parte integrantă din planificarea
îngrijirilor.

Tipuri de intervenţii nursing:

1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.
2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai echipei de îngrijire. De exemplu,
în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul medical participă alături de psiholog şi dietetician la educarea
pacientului.

3. Acţiuni dependente (delegate)

Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu:
- administrarea medicamentelor;
- tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor ordine, fără discernământ, ci
spre o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce manieră?

18
 Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.
Cum se identifică alternativele?
- pe baza experienţei anterioare;
- se priveşte problema din unghiuri diferite;
- se analizează toate căile rezolutive;
- se imaginează o rezolvare ideală;
- se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;
- se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată, individualizată.
Cum se selectează cea mai bună soluţie?
- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.
Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:
- timp,
- condiţia pacientului,
- echipamentul medical,
- numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a fost bună se înlocuieşte
imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru . Pentru a evita aceasta
confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );
- natura actiunii , actiunea fiind observabila;
- precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de supravegheat .
Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se poata hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii alergice ), functii vitale (
respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.
Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:
• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.
Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:
•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a fost corect şi complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în atingerea scopurilor finale din
planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că alţii sunt răspunzători pentru
acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea şi uneori nesiguranţa
intervenţiilor.

Concluzii

Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate persoanele implicate in
ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile planificate pentru pacient.

19
 IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

Definitie
- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate pentru a obtine rezultatul
asteptat.

Scop - modalitate de aplicare

Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi personalizată, a îngrijirilor
individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete independenta total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente medicale o responsabilitate
totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai un număr de sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii
din serviciu-secţie (îngrijiri de serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de executie şi supraveghere
(sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din familie).
Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare mai mică sau mai mare în
ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi asistentei medicale, care le planifică, le realizează sau le
determină realizarea şi care controlează buna execuţie, respectându-se normele de securitate, de confort şi de calitate
a îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze , pentru a evalua starea
problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca interventiile prevazute sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se modifica orice interventie de
nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in implementarea actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .
Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului de îngrijire care înseamnă
pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.
Pentru realizarea acestei etape:
- se continuă culegerea datelor;
- se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan;
- pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- etapele de desfăşurare a tehnicilor;

20
 - pregătirea locului;
- pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici; obţinerea consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut succes este reflectat în
rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de evaluare, ultima a procesului de îngrijire.

Metode specifice de implementare

♦ Coordonarea programului de îngrijire:
- întâlnire cu alţi membri ai echipei;
- planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;
- consultarea medicului;
- pregătirea pentru externare.
♦ Implementarea:
- independenţă;
- interdependenţă;
- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.

Tipuri de planuri de îngrijire

Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca planul de îngrijire să fie
elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în practica nursing, există mai multe tipuri de planuri
de îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în Statele Unite ale Americii:
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;
- preferinţele clientului;
- membrii echipei;
- informaţii medicale (diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);
- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor, dar în SUA este destul de
uzitat.
b) Standardizarea
Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în ţările dezvoltate este forma
cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o îngrijire individualizată. Fiecare spital are un anumit plan
"tip" tipizat, multiplicat şi utilizat pe secţii ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde diagnostice specifice
(exemplu: infarct miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu: anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;
- rutina de înregistrare;
- ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra intervenţiei.

21
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-şi folosească resursele
proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii lasă loc liber pentru observaţiile şi intervenţiile
asistenţilor medicali individualizând în felul acesta planul standardizat. în acest tip de formular asistentul medical
include şi date specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în plan se pot înscrie şi informaţii de ultimă
oră.
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că profesioniştii cu funcţii superioare
sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de îngrijire. Aceste detalii ajută
elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.

Documentaţia în intervenţiile nursing

Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.

Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,
- morală,
- economică,
- profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în banca de date a computerului.
Documentaţia este una dintre cele mai importante responsabilităţi profesionale. O preluare de date neînregistrată
impietează asupra procesului de îngrijire. Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel care asigură îngrijirea,
iar prin lipsa înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care sprijină eficienţa, asigură calitatea,
caracterul aprofundat şi validează standardele îngrijirii este înregistrarea datelor.

Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:

• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale, evaluarea planului;
• Notarea progreselor obţinute.

EVALUAREA REZULTATELOR

Definiţie şi răspunsuri
Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului în relaţie cu scopul propus,
ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea este totdeauna considerată, în termeni de specialitate,
CUM anume a răspuns pacientul după implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în funcţie de obiectivele
stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la creşterea performanţei şi poate
afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite pentru acţiuni încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea obiectivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna participare a
asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe informaţii care să ajute la
identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-venţiilor potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou diagnostic de nursing sau a
unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?

22
 PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
crt. (P.E.S.)

Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat de obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.

Evaluarea urmareste doua aspecte :

- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;
- satisfactia pacientului.

Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in functie de obiectivul stabilit
si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul asteptat inca nu a aparut .
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul nu a fost atins , procesul
de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar modificarea interventiilor .

Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului

Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele profesionale, teoretice si
practice acumulate trebuie sa faca o evaluare corecta .
În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare pentru a putea aprecia corect
rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;
- analizarea factorilor care au condus la obţinerea acestor rezultate;
- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor aşteptate cu cele obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea rezultatelor cu standardele,
revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial, incluzând toleranţele şi apreciind discrepanţele şi nevoile de
corecţie".

Paşi în procesul de evaluare:

•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele / aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru asemănător" (Dicţionarul
medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine cantitatea, întinderea sau valoarea
calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a avea valoare, standardele trebuie să fie realiste, rezonabile,
tangibile, pe înţeles, dar şi acceptabile pentru cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca standardele să fie flexibile, adaptate la
nevoile persoanei şl să poată fi modificate conform situaţiei terapeutice.
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii acestor indicatori de calitate
fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de standarde sunt elaborate pentru grupurile specializate sau cu
probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este sistematică şi continuă; datele
vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului, cu ierarhizarea lor, în funcţie de
priorităţi;
23
 • acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria îngrijire, pentru promovarea,
menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai de nursă, dar şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o reordonare a priorităţilor, la
identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).
• Problemele sunt parţial rezolvate.
• Problemele nu au fost rezolvate.
• Evidenţierea unor noi probleme de sănătate.
• Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing;
• Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării
Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a fazei evaluării pentru a putea
stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această verificare implică inspectarea şi revederea
documentaţiei. Este o metodă de control a calităţii reflectată în înregistrările efectuate la externarea pacientului.
Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru serviciile prestate.
Bilanţ
Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal. Documentul trebuie să prezinte
următoarele caracteristici:
• să fie corect;
• să fie complet;
• să fie concis;
• să fie lizibil;
• să fie confidenţial;
• să fie accesibil;
• să fie pe înţeles;
• să fie înregistrat pe un formular;
• să prezinte date înregistrate cronologic;
• să fie continuu, fără spaţii libere;
• spaţiile libere să fie haşurate, datate şi semnate;
• corecţiile să fie datate şi semnate;
• nu sunt permise ştersături;
• adăugirile sunt înscrise ca amendamente;
• dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;
• documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt tipărite;

24
• vor fi folosite numai abrevieri consacrate;
• toate intrările să fie datate şi semnate de autor;
• persoana care semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.

Bilanţul îngrijirilor aplicate:

- evidente:
- F.O. – evoluţie;
- planul de nursing – rezultatele evaluării;
-starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de independenţă/dependenţă;
- nevoile de bază:
- satisfăcute – pacient independent,
- nesatisfăcute – pacient dependent.
Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).
Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.

CONCLUZII
Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape. Diferenţa dintre o spiră şi
următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă documentul principal al asistentului medical în rolul său
de prestator de servicii de sănătate. Conceperea planului este un demers laborios care necesită cunoştinţe, priceperi şi
atitudini corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne un act individual care înseamnă
în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare persoană în parte, cât şi a
îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează colaborarea cu alte persoane
implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.

Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate

Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale cunoscute si sub numele de
“Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane liderul international in acest domeniu al burselor de
asistenta medicala. Dr. Gordon este autoarea a 4 carti, inclusiv “Manual de diagnostic de asistenta medicala” care se
afla acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate care au fost folosite pentru
a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul medical poate determina
regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv

25
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii, de a lua decizii si de a
rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.

Cuvântul este sunet şi culoare,

e mesagerul gândului uman.”
(T. Vianu)
4. NEVOIA DE A COMUNICA
Definiţie:
Nevoia de a comunica este o necesitate a fiinţei umane de a schimba informaţii cu semenii săi.
Ea pune în mişcare un proces dinamic, verbal şi nonverbal, permiţând persoanelor să se facă accesibile una
alteia, să reuşească să pună în comun sentimentele, opiniile, experienţele şi informaţiile.
Comunicarea semnifica mai mult decat schimbul si transmiterea de informatii: comunicarea creaza si mentine
societatea.

26
 Communicarea si semnificatia sa este legata de procese sociale de profunzime, cum ar fi conservarea
identitatii si coeziunii, execcitarea functiei vitale deintegrare sociala, de mentinere si si consolidare a unui substrat
psihologic comun.
Prin comunicare se intelege activitate, legatura intre oameni, si intr-un sens larg, o modalitate de satisfacere
a nevoilor personale.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a
raspunde la asteptari si cerinte.
Arta de a comunica nu este un proces natural sau sau o abilitate cu care ne nastem. Oamenii invata sa
comunice.
Importanta comunicarii eficiente in practica nursing este de inteles pentru ca relatia asistent medical – pacient
inseamna in primul rand comunicare.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale vitale şi pentru a-şi
satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării, concură la transformarea
copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
- logic (al cuvintelor);
- modul verbal- este, prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o exprimare mai clară, mai precisă
şi mai nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat; limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda intonaţiile, nuanţele, este
însoţit de semne de punctuaţie;
- modul nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o formă arhaică de
transmitere a trăirilor noastre interioare.
Daca intre niveluri nu exista contradictii , mesajul transmis va avea efectul scontat.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este capabil să primească şi
stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul trebuie să aibă o imagine
pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a organelor de simţ,
o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege semnificaţia mesajelor schimbate.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare

Factorii - varsta :
biologici - copilul poate fi un redutabil partener in comunicare;
- batranii sunt marcati de experienta trecutului, stereotipii si de o
inflexibilitate a gandirii cu posibilitati reduse de adaptare;
- integritatea organelor de simţ:
- stare optimă de funcţionare a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului, a pipăitului;
- auzul, văzul permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul protejează
individul faţă de pericolele din lumea înconjurătoare;
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi, mişcări);
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală.
Factori - inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului, de puterea
psihologici de înţelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie;
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul simţurilor;
funcţia perceptibilă este educabilă;
- memoria: implica capacitatea de culegere de informatii evenimente, reproducerea
cunostintelor, cunoasterea cunostintelor, reprezentarea cunoştinţelor pe termen: imediat,
scurt, lung;
- emoţiile, lipsa de incredere, vocabularul sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul
verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns) si conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului.

27
 Factori socio- - anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul armonios în
culturali anturaj, în familie permite individului să stabilească legături afective; schimbul este
trecerea unui mesaj de la o persoană la alta;
- cultura şi statutul social: educaţia, nivelul de instruire si de cunoastere joacă un rol
important în comunicare;
- adaptarea discursului in concordanta cu nivelul de cunoastere al clientului;
- dificultatile de exprimare: apar atunci cand emitatorul are probleme in a gasi cuvintele
potrivite pentru a-si exprima ideile;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii
umane; personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se
exprima, de a se afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur;
- perceptia sociala: exista diferente de perceptie influentate de experientele anterioare care
influenteaza comunicarea- persoanele de varste diferite, educatie, sex, culturi,
temperamente vor avea perceptii diferite si vor interpreta situatiile in mod diferit;
- sistemul de valori: religia,credintele, convingerile reprezinta factori care determina a
anumita imagine despre lume si care influenteaza comunicarea interpersonala;

Manifestări de independenţă
a. Manifestări de ordin biologic
Funcţionarea - acuitate vizuală;
adecvată a - acuitate auditivă;
organelor de - fineţe gustativă şi a mirosului;
simţ - sensibilitate tactilă.
Debit verbal - uşor;
- ritm moderat;
- limbaj clar, précis.
Expresie - mişcări;
nonverbaiă - posturi şi gesturi ale mâinii;
- facies expresiv;
- privire semnificativă;
- mecanisme senzoro-perceptuale adecvate.

b. Manifestări de ordin psihologic

Exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor
- exprimare clară a gândurilor
Imagine pozitiva de sine - cunoaşterea sinelui material, spiritual şi social
Percepţia obiectivă a mesajului primit şi capacitatea de verificare a percepţiilor sale
Exprimarea sentimentelor prin pipăit
Utilizarea adecvată a mecanismelor de apărare
Atitudinea receptivă şi de încredere în alţii
Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii

c. Manifestări de ordin sociologic

Apartenenţa la grupuri de diverse interese
Stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei nevoii de comunicare

- explorează împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare;
- învaţă pacientul:
- să menţină integritatea simţurilor (văzului, auzului, gustului, mirosului);
- să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoţiilor;
- să aibă o atitudine de receptivitate şi de încredere în alte persoane;
- să menţină legături cu persoanele apropiate.
Comunicare efectivă constă în:
28
- conţinut;
- înţelegere şi făspuns din perspectiva celeilalte persoane;
- expresie verbală adecvată
- comunicare non-verbală.
Componentele comunicării
• elaborare, transmitere, receptare, mesaj prin:
- participare;
- ascultare;
- îngrijire;
- sinceritate;
- abilitatea de a accepta: răspunsuri, întrebări;
- respect.
Contactul iniţial
• ne prezentăm pacientului: cine suntem şi de ce suntem acolo;
• ne adresăm pacientului cu numele de familie;
• evităm intimităţile, adresarea pe ton familiar, glumele neadecvate.
Contact efectiv
• punem întrebări „la obiect";
• privim pacientul în faţă fără reţinere;
• căutăm să fim la acelaşi nivel de înălţime cu pacientul;
• întreaga atenţie o concentrăm asupra pacientului;
• privim pacientul în ochi;
• adoptăm poziţia uşor aplecaţi înainte;
• oferim pacientului senzaţia de control;
• răspundem cu înţelegere într-un mod ce denotă implicarea în profunzime şi atenţia pe care o acordăm pacientului;
•menţinem caracterul asertiv al comunicării prin: mimica feţei, postură, tonul vocii, gesturi, conţinut verbal;
• identificăm prin abilităţi personale factorii psihologici: emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
• ajutarea lui la participarea la diferite forme de relaxare şi recreere
• evaluăm corect gradul comunicării deficitare;
• arătăm interes faţă de pacient şi de cele relatate de acesta;
• cadrul comunicării este delimitat de neacceptare sau agresivitate;
• de fiecare dată întâmpinăm pacientul având expresia feţei de „bun-venit";
• abordăm o postură relaxată, iar atitudinea faţă de pacient este deschisă;
• mimica feţei este relaxată menţinând permanent contactul vizual prin poziţia la acelaşi nivel cu ochii pacientului şi
denotă interesare faţă de relatările acestuia;
• tonul vocii arată respect faţă de pacient dar ferm şi plin de încredere fiind adecvat cu gesturile şi punctele de
vedere exprimate;
• conţinutul verbal este: sincer, onest;
• conţinutul verbal exprimă: sentimente de respect, înţelegere, acceptare faţă de pacient;
• întrebările sunt: directe, deschise, în asociere cu scopul dialogului;
• răspunsurile sunt încurajatoare, evitându-se nota neutră sau prin caracterul lor să descurajeze conversaţia;
• cuvintele cheie le repetăm sau le reformulăm pentru a ajuta pacientul să extindă problema descrisă;
• ritmul conversaţiei să fie adaptat pacientului şi clar în exprimare;
• întreaga activitate non-verbală poate fi completată de notiţe fără întreruperea relatărilor, iar nivelul limbajului să
fie adecvat pentru fiecare pacient în parte.
Conversaţii ulterioare
• suntem gata să ne recomandăm din nou;
• răspundem cu înţelegere la conţinutul emoţional;
• căutăm să ne punem în situaţia pacientului;
• abordăm subiectele care îi plac pacientului;
• evităm răspunsurile care neagă pacientului opinii, sentimente personale;
• suntem oneşti atât în informaţii cât şi în maniera de comunicare;
• creem şi menţinem un mediu propice pentru ascultare;
• ţinem cont de mediul socio-cultural din care provine pacientul;

29
• ajutăm efectiv pacientul, nu doar pretindem;
• mimica, gesturile, tonul şi debitul verbal adecvate în funcţie de personalitate pacientului;
• nu ne folosim de timpul pacientului pentru a vorbi noi;
• folosim pauzele pentru evaluarea celor relatate de pacient;
• ascultăm „printre rânduri";
• nu ne pronunţăm şi nu aducem la cunoştinţă evoluţia, tratamentului sau prognosticul negativ al bolii.
Contactul fizic:
• atingem pacientul încet, foarte uşor şi pentru scurt timp;
• atingem numai acele segmente ale corpului care nu au conotaţie sexuală: - mâna, braţul, umărul;
• în timp ce atingem pacientul, ne exprimăm clar intenţiile;
• când avem îndoieli cerem permsiunea pacientului;
• semnificaţia contactului fizic trebuie să fie de încurajare şi apropiere afectivă faţă de pacient.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE COMUNICARE

Dacă comunicarea nu este satisfăcută, pot surveni următoarele probleme de dependenta:
1. Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor
2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv
Surse de dificultate
Surse de - atingere cerebrală sau nervoasă;
ordin fizic - tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral;
- degenerescentă;
- traumatisme;
- oboseală;
- deficit senzorial;
- surmenaj;
- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate);
- durere;
- dezechilibrul hidroelectrolitic;
- droguri;
- administrarea unor medicamente;
- alcoolism.
Surse de - tulburări de gândire;
ordin - pierdere, separare, stare de criză;
psihic - anxietate;
- stres;
- emotiile: ca trairi subiective conduc deseori la interpretari eronate ale mesajului;
- stereotipii si prejudecati: tratarea diferitelor persoane ca si cand ar fi una singura;
- concluzii pripite: evitarea recunoasterii realitatii;
- personalitatea: comunicarea este influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii umane;
personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se exprima, de a se
afirma, de a stabili legături semnificative cu cei din jur;
- neadaptarea la boală;
Surse de - poluare;
ordin - mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare);
sociologic - climat ;
- conflicte ;
- eşec ;
- izolare socială ;
- statut social şi economic defavorabil;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului ambiant ;
cunoaşterii - lipsa de interes;
- educaţie inadecvată;

30
 1. Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor

Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simţurilor sale, mesaje care vin din anturaj, din
mediul exterior sau din ambele.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel senzorio-motor se situeaza pe mai multe
planuri:
- persoanele pot prezenta dificultati in comunicare in situatia aparitiei unor tulburari senzorio-motorii prin
privare de stimuli sau suprasolicitare cu stimuli veniti din mediul inconjurator social si/sau natural.
- diminuarea sau pierderea mobilitatii sau a functionalitatii organelor de simt, sau ambele, provoaca
individului o diminuare a campului perceptual, al spatiului in care traieste. Acelasi fenomen se produce in cazul
unei suprasolicitari cu stimuli.
- in ambele situatii, cauzele cele mai frecvente sunt afectarea cerebrala in ariile de proiectie corticala a
organelor de simt, tulburarile circulatorii, defectele de dezvoltare la copil sau degenerarea organelor de simt la
batrani.

Manifestări de dependenţă
Tulburări • cecitate: pierderea vederii;
senzoriale • diminuarea vederii: scăderea acuităţii vizuale;
• surditate: pierderea funcţiei auditive;
• hipoacuzie: diminuarea auzului;
• pierderea gustului (= ageuzie) sau diminuarea gustului(=hipogeuzie), pierderea
combinaţiilor celor patru senzaţii gustative de bază—dulce, amar, acru, sărat (simţul de
control al hranei);
• anosmie: pierderea mirosului;
• hiposmie: scaderea mirosului;
• hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate;
• hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate;
•anestezie: absenta sau disparitia unuia sau mai multor tipuri de sensibilitate, spontan sau
voluntar.

Tulburări • tulburări ale reflexelor: cutanate, osteotendinoase, mucoase, vegetative;

motorii • tulburări de sensibilitate:
• subiective:
- senzaţie de înţepături, furnicături, amorţeli, dureri;
• obiective:
- hiperestezie = accentuare anormală a sensibilităţii
- hipoestezie = diminuarea sensibilităţii;
- anestezie = pierderea sensibilităţii;
- astereognozie = tulburare privind aprecierea volumului şi formelor obiectelor;
• tulburări ale motilităţii:
- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare;
- paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot efectua cu
amplitudine mult mai mare;
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările pasive se
pot executa cu amplitudine redusă.
Se disting:
- monoplegia: paralizia unui singur membru;
- hemiplegia: paralizia 1/2 corp lateral( dreapta si stanga);
- paraplegia: paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia: paralizia celor patru membre.
Tulburari de • ataxia - imposibilitatea de a coordona grupele musculare in cursul miscarilor
coordonare voluntare(necoordonare a miscarilor) - apar miscari imprecise, ezitante - apare
in leziuni cerebeloase sau ale maduvei spinarii;

31
 • tremurături intenţionale = tremurătură amplă a indexului în proba indice – nas.
Tulburări de • în funcţie de felul şi localizarea leziunii cerebrale sunt afectate:
limbaj - recepţia auditiv- verbală;
- expresia verbală;
Analizam:
- lexia - capacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
- grafia - capacitatea de a scrie selectiv;
- calculia- capacitatea de a efectua calcule;
- mimica gurii şi feţei.
• afazie: pierdere totala sau partiala a intelegerii si a posibilitatii de a reda cuvintele, ca
urmare a unei leziuni cerebrale.:
- afazie senzorială = vorbeşte dar nu înţelege;
- afazie motorie = diminuarea/incapacitatea de a se exprima verbal sau scris.
• dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă.
• bâlbâism: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea de silabe, prin
prelungirea unor sunete
• mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
• dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvintele; vorbirea
devine neinteligibilă;
• acalculie = incapacitatea de a efectua calcule;
• anartrie= incapacitatea de a articula cuvintele;
• afonie= pierderea vocii;
• alexia = incapacitatea de a înţelege cuvinte scrise;
• agrafia = incapacitatea de a scrie selectiv;
• dificultati de exprimare.
Reacţii • nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări;
afective în • inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele;
insuficienţe • anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, neliniste pe care individul
sau exces îl resimte în urma unei situatii incerte.
senzorial Se manifesta printr-o stare de nemultumire, incertitudine, agitatie, teama si ingrijorare
datorita anticiparii unui pericol sau a unei amenintari a carei origine nu erste recunoscuta
si in absenta unor cauze care sa le provoace. Poate fi acuta sau cronica.
Anxietatea acuta- forma intensa de anxietate determinata de o pierdere sau o schimbare
iminenta care ameninta sentimentul de securitate si de bine al unei persoane.
Anxietatea cronica- anxietate persistenta, manifestata prin incertitudine, agitatie, frica
fata de evenimentele din viitor.
• încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent;
• halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii auditive,
vizuale, gustative, olfactive, cutanate;
• izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras;
• plictiseala.

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca datorata:
- afectiunilor cerebrale sau neurologice
- tulburarilor circulatorii
- deficitului de dezvoltare a organelor de simt
- degradarii organelor de simt
- traumatismelor
- oboselii
- insuficienta extrinseca prin:
- diminuarea calitatii sau cantitatii stimulilor
- privarea de stimuli

32
 - orice obstacol care impiedica functionarea organelor de simt: pansamente, aparate, tumori
- suprasolicitarea senzorio-perceptuala si surmenaj
- dezechilibre hidroelectrolitice si dezechilibre aparute datorita durerii sau prin utilizarea drogurilor
2. Surse de ordin psihologic:
- tulburarile de gandire ;
- anxietatea, stresul;
- situatii de criza- situatiile care marcheaza o schimbare brusca si semnificativa in viata; unei persoane;
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag.
3. Surse de ordin sociologic:
- poluarea sonora;
- mediu inconjurator neprielnic ( locuinta, locul de munca si spatiile de recreere);
- temperatura ambianta scazuta sau crescuta, luminozitate neadecvata;
- absenta masurilor de protectie a muncii;
- conflictul de rol- incapacitatea individului de a aborda comportamente adecvate rolurilor pe care le-a ales sau
care ii sunt impuse. Aceasta incapacitate este legata de un conflict intre rolurile individului si normele sociale,
sau intre valorile individului si starea sa de sanatate sau de boala;
- esecul de rol- imposibilitatea asumarii rolului sau rolurilor sociale. Fiecare persoana poseda un set de roluri
definite ca suma totala a comportamentelor asteptate de partenerii de viata sau de activitate.
4. Lipsa cunostintelor despre sine, despre ceilalti si insuficienta cunoastere a mediului inconjurator.
Cunoasterea de sine reprezinta contientizarea si recunoasterea caracteristicilor personale, definitorii care il
diferentiaza pe un individ de ceilalti. Se refera la trei dimensiuni: perceptia de sine, imaginea de sine, evaluarea si
aprecierea de sine.
Influenta problemei de sanatate “comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor” aspura celorlalte nevoi
fundamentale duce la aparitia unor probleme de dependenta sau a unor semne de dependenta care indica
nesatisfacerea altor nevoi fundamentale.
Astfel se poate produce modificarea amplitudinii si ritmului respirator, si o crestere usoara a temperaturii
corpului. Pacientul poate prezenta un anumit grad de necoordonare a miscarilor cu incapacitatea de a se imbraca si
dezbraca, de a se alimenta si de a se ingriji (tegumentele si fanerele sunt murdare). Bolnavul poate acuza insomine,
disconfort si oboseala. El poate afirma ca are dificultati de eliminare urinara si de materii fecale.
Comunicarea ineficienta la nivel senzorio-motor poate sa induca si o comunicare ineficienta la nivel
intelectual si afectiv, insotita de sentimente de devalorizare,neputinta si frustrare, si de diminuare a interesului
pentru diverse activitati.
De asemenea, ignorarea masurilor de prevenire a afectiunilor la nivel senzorio-motor poate duce la afectarea
integritatii fizice si/sau psihologice a persoanei.

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să fie - linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-l scopul şi natura
echilibrat psihic intervenţiilor;
( sa fie diminuata - familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant;
anxietatea) - asigură un mediu de securitate, liniştit;
- administrează medicaţia recomandată de medic.
Pacientul să - cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului;
folosească mijloace - furnizează mijloacele de comunicare ;
de comunicare - învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilităţilor sale.
adecvate stării sale
Pacientul să fie - asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului
compensat senzorial (cecitate, surditate, paralizie; are rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor pe
care pacientul nu şi le poate satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a
avea o bună postură, a-şi menţine tegumentele curate şi integre, a evita pericolele);
- administrează medicaţia recomandată: unguente, instilatii oculare, nazale,
auriculare;
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea complicaţiilor musculare,
articulare;

33
 - pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl îngrijeşte după
examinare.

Reeducarea tulburărilor de vorbire de lip afazic

Asistenta medicala:
- efectuează cu pacientul exerciţii de exprimare specifică;
- stabileste interrelaţia stimulare- răspuns;
- instituie reeducarea tulburărilor de vorbire ale pacientului cât mai precoce;
- individualizează terapia pentru fiecare pacient în parte;
- susţine reeducarea tulburărilor de vorbire prin reabilitare fizică;
- educă şi ne asigurăm colaborarea familiei;
- efectuează cu pacientul exerciţii de memorare;
- efectuează cu pacientul exerciţii pentru numirea diferitelor obiecte (anomia= imposibilitatea pacientului de a numi
obiectele);
- eviă aspectul: relaţia pacient-terapeut să nu fie de tipul ofiţer-soldat;
- utilizează forme variate de exprimare sau construcţii gramaticale;
- evită corectarea particularităţilor de dialect;
- selectează tulburările de exprimare şi conştientizăm pacientul asupra lor fără al descuraja;
- trece progresiv de la etapa de debut a reeducării afaziilor la tehnici complexe de reeducare a carenţelor gramaticale
şi de exprimare;
- constituie programe diferite pentru tulburările limbajului scris merg în paralel cu tulburările limbajului oral;
- caută a dezvolta gândirea asociativă a pacientului, etc.

2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual

= dificultatea individului de a înţelege mesajele si stimulii primiţi şi de a-şi utiliza judecata ( rationament),
imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.
O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor intelectuale perturbă individul în modul său de
a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la mediu.

Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica la nivel intelectual

Afectarea cortexului sau functionarea inadecvata a facultatilor intelectuale ale pacientului determina
disfunctii in inregistrarea, analiza si stocarea informatiilor primite de la ceilalti semeni si din mediul inconjurator.
Astfel persoana are dificultati in perceperea realitatii si nu mai poate comunica coerent cu ceilalti. Mesajele primite
sunt interpretate gresit, ceea ce face dificila relatia cu ceilalti. Mesajele emise de pacient prin limbaj nu mai
corespunde cu ceea ce el doreste sa spuna.
Manifestări de dependenţă
Dificultatea de - amnezie - pierdere totala a capacitatii de memorizare a informatiei
a-şi aminti si/sau de reamintire a informatiei inmagazinate:
evenimentele - amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi;
trecute - amnezie de evocare, lipsa capacităţii de reproducere sau
recunoaştere a unor fapte anterioare;
- dificultatea de a înţelege, de a face o judecată;
- hipomnezie- pierdere partiala a capacitatii de memorizare
Limbaj incoerent - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată;
- lipsit de logica in exprimare;
Comportament - manifestări neadecvate situaţiei date;
neadecvat
Dificultăţi de - dificultăţi asociate cu procesarea vitezei, detaliului sau organizării
înţelegere a informaţiilor scrise sau vorbite;
mesajului
Dificultati de - transmiterea de mesaje obscure si incomplete
trasmitere a
mesajului
34
 Confuzie - stare patologica caracterizata prin tulburari de orientare temporala,
spatiala, de perceptie etc.;
Obnubilare - tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt incetinite,
pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea perceptiilor si in
general a contactului si posibilitatilor de orientare in mediul ambiant,
neurmata de amnezie
Dezorientare - pierdere a simtului de orientare in timp si/sau in spatiu.

Sursele de dificultate (etiologia dependentei)

1. Surse de ordin fizic:
- insuficienta intrinseca prin:
- afectarea cortexului;
- diminuarea facultatilor intelectuale datorate Boli sau a consumului de droguri;
- deficit de dezvoltare;
- degenerarea facultatilor intelectuale datorita inaintarii in varsta;
- absenta stimulilor.
- insuficienta extrinseca determinata de mesajele neclare primite din exteriorul persoanei.
- dezechilibrele hidroelectrolitice sau datorita durerii, oboselii, surmenajului, suprasolicitarii si saturarii senzorio-
perceptuale.
2. Surse de ordin psihologic:
- anxietate
- stres
- tulburari de gandire
- situatie de criza
- pierderea sau separarea de cineva sau ceva drag
- neadaptarea la rolul de bolnav
Rolul de bolnav este un rol guvernat de asteptari sociale: scutirea de responsabilitatile rolului social normal, scutirea
de responsabilitatea de a fi bolnav, obligativitatea insanatosirii, cooperarea in incercarea de a se insanatosi.
3. Surce de ordin sociologic:
- dificultatea de a invata lucruri noi
- statut socio-economic devalorizat
- educatie deficitara
- conflict si/sau esec de rol
- izolare.

Intervenţiile asistentei medicale- Pacient cu comunicare ineficientă la nivel intelectual

Obiective
Pacientul să fie orientat în
timp, spaţiu şi la propria
persoana
Intervenţiile autonome şl delegate
- ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria persoană;
- sugerează pacientului să ţină un jurnal ;
- ajută pacientul să completeze jurnalul ;
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele ;
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace.

3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv

Reprezintă dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis către alţii şi către nevoile lor, de a stabili legături
semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează stima de sine. In consecinţă,
capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia sa se schimbă, devine insecurizantă.
Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
Mecanismul perturbarii nevoii de a comunica cu semenii, la nivel afectiv.

35
 Individul care nu poate comunica cu ceilalti se interiorizeaza si, adesea stima fata de propria persoana se
diminueaza. In consecinta, capacitatea sa de afirmare este afectata si relatia lui cu ceilalti devine nesigura si
amenintatoare.
Principalele cauze sunt tulburarile de personalitate, depresia si orice afectare a integritatii eului (de exemplu,
toxicomaniile). Perceperea inadecvata a sinelui, dificultatea de a se afirma si incapacitatea de a fi receptiv fata de
semenii sai provoaca pacientului dificultatea sau incapacitatea stabilirii de legaturi semnificative cu membrii
anturajului.

Manifestări de dependenţă

Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, ataca pe cei din jur;

Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor acte; nu poate să-şi
aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de actele sale;
Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi competenţa
sa;
Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate, de îmbrăcăminte,
de ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat;
Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate scăpa;
- agorafobie - teama de spaţiu deschis;
- claustrofobie - teama de a sta închis în cameră;
- nozofobie - teama de boală.
Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect ;
Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu realitatea, dublată de
convingerea pacientului în verosimilitatea ei.
Idei de sinucidere, - percepţii fără obiect, auditive, vizuale ;
halucinaţii
Percepere inadecvată - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică.
de sine, respingerea
propriei entitati
Dificultatea de a se - incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă .
afirma
Dificultatea de a-şi - nu isi exprima sentimentele, ideile, opiniile .
exprima sentimentele,
ideile, opiniile
Dificultatea de a - se izoleaza, respinge legaturile cu semenii.
stabili legături
semnificative cu
semenii
Tristete - stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie;
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
inconjuratoare.
Interiorizare - a reflecta în constiintă, prin prisma propriei sensibilităti, fenomene ale realitătii
exterioare;
Sentiment de - a nu consimti să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza.
respingere
Deprimare - mâhnire, descurajare.
Prostrátie - stare patologică de totală indiferentă fată de ceea ce se petrece în jur, cauzată de
oboseala excesivă a nervilor; depresiune morală, apatie.

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu comunicare ineficientă la nivel afectiv

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate Evaluare

36
 Pacientul să se - analizeaza talentele şi realizările anterioare ale Se vor nota zilnic
poată afirma, să bolnavului; schimbările survenite în:
aibă percepţie - dă posibilitate pacientului să-şi exprime nevoile, - dispoziţia bolnavului
pozitivă de sine sentimentele, ideile şi dorinţele sale; - în expresia verbală şi
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i nonverbală.
dea sentimentul de utilitate;
- supraveghează in permanenţă bolnavul.

Sa creasca - ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale de a Se vor nota zilnic

receptivitatea asculta, de a schimba idei cu alţii, de a crea legături schimbările survenite în
pacientului fata semnificative ; stabilirea legăturilor cu
de ceilalti - asigura climat propice pentru stabilirea relatiilor semenii.
cu semenii sai.

Pacientului să îi - dă posibilitate pacientului să ia singur decizii; Se vor nota zilnic

fie facilitata - învaţă bolnavul: tehnici de afirmare de sine, schimbările survenite în
afirmarea eului tehnici de comunicare, tehnici de relaxare ; comunicarea cu semenii,in
comportamentul bolnavului.
Pacientul să fie - administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, Se va observa si nota efectul
ferit de pericole anxiolitice, tranchilizante; administrarii medicatiei
interne sau - utilizează unele mijloace fizice de imobilizare: anxiolitice, antidepresive,
externe - chingi, tranchilizante.
- cămaşă de protecţie.

Intervenţii deficitare:
• minimalizează faptele sau emoţiile relatate de pacient;
• personalizează întrebările şi problemele relatate;
• universalizează înţelegerea problemelor;
• dezaprobă relatările pacientului;
• dă dovadă de prejudecăţi;
• produce confuzie prin neştiinţa folosirii întrebărilor;
• judecă subiectiv cele relatate;
• nu oferă alternative.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a comunica afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.

• A de se misca, de a-si păstra o bună postură:
- disconfort şi degradarea mobilizării prin comunicare deficitară.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
- lipsa culegerii de date şi a implementării intervenţiilor datorită comunicării deficitare.
•A respira
- diminuarea/incapacitatea de a relata despre respiraţia ineficace.
•A mânca şi a bea
- deficit de alimentaţie prin diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi este foame/sete.
•A elimina
- deficit de eliminare prin diminuarea/incapacitatea de a-şi exprima nevoia.
• A fi curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
- tulburări trofice şi cutanate prin diminuarea/incapacitatea de a relata că este ud-murdar.
• A dormi, a se odihni
- Imposibilitatea exprimării lipsei de odihnă, somn, etc.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
- imposibilitatea exprimării obiceiurilor şi preferinţelor vestimentare.
37
• A evita pericolele
- imposibilitatea exprimării nevoilor, fricii, opiniilor, etc.
• A trăi conform propriilor convingeri si valori
- alterarea funcţiilor de comunicare face imposibilă participarea la serviciul religios.
• A se ocupa de propria realizare
- izolare prin dificultatea de a comunica.
• A se recreea
- diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative.
• A învăţa
- ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi comunicare.

PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING

Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă posibile:
-comunicare ineficace la nivel senzo-motor,
-comunicare ineficace la nivel intelectual,
-comunicare ineficace la nivel afectiv.
Manifestări de dependenţă: tulburări senzoriale, tulburări de vorbire, dificultăţi de înţelegere, limbaj incoerent,
confuzie, dezorientare, dificultatea de a-si exprima sentimentele, de a se afirma, dificultatea sau imposibilitatea de a
stabili relaţii semnificative, etc.
Surse de dificultate: deficit senzorial, surmenaj, durere, consum de droguri, dezechilibru hidroelectrolitic, anxietate,
stres, neadaptarea la boală, statut socio-economic defavorizant, izolare socială, educaţie inadecvată, lipsa de
cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să demonstreze creşterea abilităţii de a comunica, să comunice zilnic propriile observaţii;
• să demonstreze că a înţeles necesitatea comunicării, să aibă incredere în echipa de îngrijire;
• să prezinte vederea bună prin corectarea viciilor de refracţie;
• să-şi corecteze din timp abaterile de la vorbirea corectă (exerciţii logopedice);
• să fie informat despre boală, evoluţie sau investigaţii;
• va promova comunicarea cu familia, îşi va demonstra propriile sentimente;
• să fie echilibrat psihic, să comunice cu alţii în mod eficient;
• să diminueze neliniştea legată de dificultatea în comunicare, de boală;
• să pronunţe corect anumite cuvinte uzuale, să exprime mesajele nonverbale;
• să formuleze fraze complete, să iniţieze o conversaţie, să exprime ameliorarea comunicării;
• să recunoască membrii familiei şi a echipei de îngrijiri.
Inteventii:
- autonome;
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• observarea comportamentului pacientului, observarea expresiei feţei
• depistarea unor deficienţe senzoriale şl motorii, tulburării auditive, vizuale, sexuale, endocrine, locomotorii
• realizarea interviului/anchetei, ce oferă culegerea de date despre individ şi care permite o selecţie şi o evaluare
corespunzătoare
• comunicare normală sau non-verbală cu pacientul;
• observarea comunicării perturbate, metode de comunicare non-verbale.
Evaluarea îngrijirilor
Se va reteri la:

38
• gradul de conştientă al pacientului, gradul de dependenţă, plângeri;
• tipul de comunicare :verbală sau non-verbalâ, tipul de vorbire, limbajul;
• atitudinea, poate sau nu controla mediul, menţine contactul cu familia, este inteles;
• este capabil să-şi exprime dorinţele, nevoile, părerile, nivel de cunostinte;
• alte semne asociate.

COMUNICAREA TERAPEUTICĂ = asistenta, medicală – pacient

Generalităţi
• în general asistentele medicale-nursele au o bună intuiţie a stării afective a pacientului;
• această capacitate de a se sincroniza emoţiilor este considerată de multi ca fiind de fapt intuiţia. Ea apare deoarece
asistentele medicale sunt obişnuite să observe si sa evalueze comunicarea nonverbală a pacienţilor = indiciile
perceptibile pe care le ofera ochii, vocea, dispoziţia sufletească şi poziţia corpului.
• când apariţia lor lângă patul pacienţilor se combină cu o bună judecata si cu capacitatea de evaluare, acestea devin
deseori primele care îi identifică pe pacienţii ce necesita sprijin moral în abordarea lor faţă de boală sau faţă de noile
situaţii;
• cu toate că mulţi pacienţi răspund bolii fizice cu reacţii adaptive normale mulţi al tii isi gasesc capacităţile de
adaptare modificate/ reduse, la apariţia bruscă a unei boli calastrofale;
• cei cu o personalitate imatură pot să necesite, de asemenea, un sprijin suplimentar pe durata spitalizării, chiar dacă
boala în sine nu este considerată ca amenintatoare pentru viaţă de către personalul spitalului.
• internarea în spital, indiferent de motivele acesteia, reprezintă o experienţă ameninţatoare pentru multe persoane.
• uneori, familiile pacienţilor necesită un plus de atenţie din partea personalului de îngrijiri din spital.
• dacă un membru al familiei este pe moarte, este bolnav cronic, se află într-o secţie de terapie intensivă sau este în
aşteptarea unui diagnostic virtual ameninţător, familia o caută pe asistenta medicală pentru a înţelege situaţia şi
pentru a-şi exprima îngrijirea.
• relaţia interpersonală stabilită de asistenta medicală cu pacienţii şi cu membrii familiilor lor, poate promova
adaptarea din partea tuturor acestor persoane.
• posedând o temeinică cunoaştere a teoriei comunicării terapeutice şi abordând o atitudine caldă, apropiată, faţă de
pacienţi, asistentele se vor afla în situaţia deosebit de favorabilă de a ajuta pacientul; se pot preveni, astfel, apariţia
unor serioase complicaţii afective şi fizice în timpul spitalizării sau după externarea pacientului, îndepărtând o parte
din stresul emoţional cauzat de boală.

Principii generale
Comunicarea este esenţială în desfăşurarea procesului de îngrijiri/nuring; este un proces dinamic care
include elaborarea, transmiterea şi receptarea mesajului;
Asistenta medicală va ţine cont de următorii factori care influenţează comunicarea:
- percepţia bazată pe experienţă, conduce la transmiterea, înţelegerea şi receptarea mesajului;
- valoarea personală influenţează exprimarea ideilor şi modul în care acestea sunt înţelese de cel ce le receptează;
- o comunicare obişnuită este eficientă când ea este realizată în funcţie de nevoile obiective ale pacientului;
- nivelul socio-cultural al pacientului influenţează comunicarea verbală şi non-verbală;
- nivelul de cunoştinţe este produsul dezvoltării şi educaţiei ce influenţează comunicarea prin abilitatea de înţelegere
a sensului mesajului;
- relaţiile şi valorile ce comunică determină stabilirea metodelor şi stilurilor celor mai' eficiente de comunicare;
- comunicarea este mai eficientă dacă modul în care are loc discuţia este liniştit, fără zgomot sau alţi factori care
conturbă conversaţia;
- cele mai cunoscute mijloace de comunicare sunt cele verbale şi cele non-verbale:
• o comunicare verbală eficientă se realizează prin:
- controlul asupra înţelesului cuvintelor folosite, intonaţia vocii;
- claritatea vorbirii, ritmul conversaţiei;
• o comunicare eficientă nonverbală se realizează prin:
- prestanţă, poziţia corpului, expresia feţei, folosirea mâinilor;
- atingerea persoanei, folosirea distanţei corespunzătoare;
- abilitatea în comunicare este utilă în procesul de îngrijiri/nursing, în toate tipurile de relaţii: asistentă/pacient,
asistentă/asistentă, asistentă/medic, asistentă/familie etc.

39
-
comunicarea cu pacientul în scop terapeutic este o acţiune de nursing deliberată pentru:
- realizarea scopurilor propuse prin acordarea îngrijirilor;
- dezvoltarea unor interrelaţii de întrajutorare, în care comunicarea cu pacientul se va baza pe abilitate, simpatie,
căldură sufletească
Relaţia de întrajutorare are 3 faze:
- faza primară = orientată asupra nevoilor pacienţilor; exprimarea lor - plan;
- faza de lucru = comunicare - întreţinerea ei; ajută pacientul să-şi exprime gândurile, sentimentele, obiceiurile;
- faza terminală = asistenta medicală şi pacientul, favorizează împreună atingerea scopurilor îngrijirilor şi asigură
înlăturarea neliniştii sau sentimentului de abandonare.
Metode de comunicare
Comunicarea în scop terapeutic, necesită din partea asistentei medicale metode selective şi specifice de
comunicare:
• liniştea este necesară pentru organizarea gândurilor şi observării pacientului;
• ascultarea atentă a pacientului conduce la înţelegerea totală a mesajului lui verbal sau nonverbal;
• dacă se arată înţelegere, pacientul se exprimă liber şi deschis;
• parafrazările, expresiile, exemplele, determină răspunsuri din partea pacientului şi provoacă/determină o comunicare
viitoare;
• precizările ajută la reţinerea informaţiilor importante;
• îndreptarea atenţiei către problemele specifice;
• oferirea informaţiilor încurajează comunicarea şi oferă pacientului date importante.
Comunicarea eficientă este împiedicată de:
• opinii personale, false încurajări, reacţii de apărare, dezaprobări, întrebări de genul „da, de ce?", schimbarea
nejustificată a subiectului de discuţie, oprirea comunicării prin fraze nemotivate
• boala cere adesea schimbarea şi adaptarea pacientului la noile condiţii de viaţă, iar comunicarea lui cu asistenta
medicală îl ajută prin creşterea înţelegerii şi a acceptării -în relaţia cu copii, comunicarea cere îndemânare aparte
bazată pe înţelegerea nivelului de dezvoltare şi creştere.

Norme de adresabilitate
Pentru a realiza tot ceea ce ne propunem în comunicarea noastră cu pacientul, trebuie să dăm dovadă nu numai
de abilitate, cunoştinţe şi înţelegere, dar şi să cunoaştem anumite norme de adresabilitate, şi anume:
• contactul iniţial:
- indicăm cine suntem şi de ce suntem aici;
- trimitem pacientul la surse adecvate dacă nu putem răspunde la unele întrebări;
- ne prezentăm cu titlul/funcţia noastră profesională şi cu numele de familie.
• conversaţiile nedorite:
- dacă este nevoie ne prezentăm (recomandăm) din nou;
- începem să facem aluzie la subiecte care plac celeilalte persoane;
- punem întrebări după caz;
- folosim o terminologie corespunzătoare.
• cum folosim întrebările:
- punem întrebări la obiect;
- ne concentrăm atenţia asupra celui care răspunde;
- oferim persoanei în cauză, senzaţia de control.
• nu trebuie să minimalizăm orice informaţie, trebuie să:
- reflectăm asupra emoţiilor şi să investigăm corect faptele şi datele situaţiei relatate;
- ne concentrăm asupra pacientului prin întrebări şi înţelegerea problemelor fără a face universalizare;
- reflectăm asupra circumstanţelor atenuante;
- judecăm informaţiile, să ascultăm cu respect şi să încurajăm cunoaşterea de sine a pacientului
• dacă comunicarea verbală este completată şi de contactul fizic rezultatele dorite sunt mai bune dacă:
-atingem zone ale corpului care nu au nici-un fel de conotaţie sexuală (mâna, braţul, umărul);
- atingerea va fi uşoară, scurtă, cu blândeţe;
- dacă există îndoieli ale pacientului asupra înţelegerii acestor gesturi, vom cere permisiunea;
- în timp ce atingem, vorbim pentru a dovedi claritatea intenţiilor noastre.

40
 Rolul asistentei medicale în comunicare
Asistenta medicală are o multitudine de roluri în comunicare:
• recunoaşterea şi „traducerea" reacţiilor emotive ale pacientului (variaţii ale ritmului respirator şi cardiac, prezenţa
cianozei, prezenţa modificărilor în expresia feţei);
• stimularea pacientului să participe, să se exteriorizeze şi să stabilească relaţii umane, corespunzătoare;
• dezvoltarea mijloacelor eficace de comunicare la cei cu handicap - muţi, surzi, orbi;
• permiterea manifestărilor emotive care „eliberează" pacientul de tensiuni psihologice;
• câştigarea încrederii pacientului şi aparţinătorilor;
• sprijinirea pacientului pentru a se cunoaşte, a se înţelege, a renunţa la obiceiuri nefolositoare sau de a accepta
condiţia sa (de bolnav);
• reducerea impactului psihologic produs de îmbolnăvire sau de boală.

INTERVIUL - GHID PENTRU ASISTENTA MEDICALĂ

Definiţie

Interviul - este o întâlnire faţă în faţă, un dialog - asistentă medicală şi pacient - pentru susţinerea unei
conversaţii, în vederea obţinerii unor informaţii cu utilizarea a numeroase deprinderi în funcţie de scopul, percepţia
şi abilitatea celui implicat.

Noţiuni generale
• climatul stabilit influenţează interviul:
- arătaţi un interes deosebit faţă de ceea ce spune pacientul şi ascultaţi atent.
Încrederea este realizată prin:
- apropiere,
- răspuns la tot ce se spune,
- deschidere faţă de problemă,
- atenţie,
- asigurarea confindenţialităţii.
- determinaţi obiceiurile, sentimentele, cunoştinţele pacientului în mod cât mai eficace şi mai plăcut posibil;
- o atitudine de acceptare apropiată, de înţelegere cuplată cu obiectivitate, asigură rezultatul aşteptat;
- prezentaţi-vă cu nume, funcţie şi spuneţi pacientului motivele acestui dialog/interviu;
- staţi cât mai confortabil în timpul dialogului-interviului;
• folosiţi întotdeauna un sistem de înscriere a informaţiilor primite, foarte precis, nu vă bazaţi pe memorie
• amintiţi-vă că necesităţile şi scopurile ambelor părţi - pacient şi asistentă medicalâ-asigură rezultatul unui interviu;
• nu întrebaţi chestiuni la care răspunsul este dat, doar dacă este necesar să reveniţi pentru acurateţea răspunsului - a
problemei;
• este responsabilitatea asistentei medicale, să menţină discuţia „trează-vie";
• observaţi dacă pacientul oboseşte; folosiţi momente de pauză;
• practicaţi/folosiţi interviul, acesta vă va permite să stăpâniţi această tehnică/acest procedeu, vă va ajuta să
identificaţi şi să corectaţi „punctele slabe";
• cu cât veţi folosi mai mult interviul, cu atât veţi deveni adeptul lui.

Utilizarea întrebărilor
Folosiţi întrebări:
- directe, ca să obţineţi informaţii specifice, de ex.: „ce vârstă aveţi?, când v-aţi cunoscut ?".
- care să încurajeze comentariile persoanei sau exprimarea sentimentelor = de ex.: „ce simţiţi în legătură cu ...?",
„puteţi să-mi spuneţi mai multe despre aceasta ?"
- deschise, care să permită pacientului să spună tot ce gândeşte = de ex.: „despre ce doriţi să vorbim ?", „ce a-şi putea
face ca să vâ simţiţi bine ?"

Cum se ascultă
• ascultaţi ce spune despre fapte şi înţelesul acestora;
• concentraţi-vă asupra pacientului şi ceea ce spune acesta;
41
• să nu vă fie frică de perioadele de linişte (fără răspuns imediat); aşteptaţi suficient pentru ca pacientul să răspundă
îa felul său;
• ascultaţi, apoi consemnaţi; priviţi pacientul în ochi;
• ascultaţi plini de înţelegere;
»nu uitaţi = „înţelegerea se află în oameni, nu în vorbe".<<

Alte deprinderi
• utilizaţi toate deprinderile privind comunicarea verbală sau nonverbală în timpul interviului (individul foloseşte
mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului, etc.

INTERVIUL SI CULEGEREA DE DATE ÎN FUNCŢIE DE NEVOILE FUNDAMENTALE

Nevoia de a respira
• Camera:
- aerisită, curată, umiditate, luminozitate corespunzătoare;
• mediu:
- curat, poluat, fumător, băutor, etc.
• respiraţia:
- bună, jenă, durere, tuse, secreţie nazală, bronşică, expectoraţie, hemoptizie, transpiraţie
- mod de respiraţie = nazal, intubat, ventilat mecanic cu O2, trahestomie;
- observaţii generale = ritm, frecvenţă, amplitudine, zgomote respiratorii, dispnee, facies, culoarea tegumentelor,
temperatura extremităţilor;
- mijloace de măsurare a respiraţiei = da, nu, foloseşte - care, sporturi practicate;
- membri de familie cu afecţiuni pulmonare, alergii respiratorii, alergeni, animal la domiciliu.

Nevoia de a manca, a bea

• Mod de administrare:
- autonom, ajutat, dependent, sprijinit de familie, natural, gavaj, sondă, fistulă, perfuzie ;
- dieta = da, nu, înţeleasă, respectată parţial respectată;
- apetit - da, nu, cauza inapetenţei, mese regulate = da, nu, cauza, nr.mese/zi;
- mănâncă între mese = da, nu, rar, des, foarte des, ce anume;
- foame nocturnă = da, nu, cauza, ora, forma de manifestare ;
• dificultăţi:
- masticaţie, deglutiţie, digestie, flatulenţă, meteorism, durere, surplus alimentar, posturi = da, nu, rar, des, foarte
des, observaţii;
• mod de hidratare:
- cantitate = suficient, insuficient; sete - da, nu, rar, des, foarte des;
- lichide preferate = ceai, sucuri, compot, apă minerală, apă potabilă, sifon, etc.;
•alimente interzise;
•alergii alimentare = da, nu, la ce, reacţia;
•consum zilnic;
- lapte, produse lactate, unt, margarina, pâine albă, cereale, cartofi fierţi;
- fructe proaspete, compot, sucuri, salate crude, fierte, conserve;
- came de porc, vită, pui, peşte, ficat, altele;
- dulciuri, băuturi - cantitate (in pahar/ceşti) de apă, ceai, cafea, etc.;
•factori de influenţă:
- stress, durere, nervozitate, agitaţie, nelinişte, boli, atmosfera din timpul mesei, constrângeri;
• obisbuinte alimentare: care sunt:
• observaţiile generale;
- aspectul limbii, a mucoasei bucale, aspectul pielii, starea tegumentelor;
- reacţii alimentare, data apariţiei problemei;
A elimina
• Mod de eliminare:

42
- autonom, ajutat, dependent, WC, bazinet, sondă, stomă, incontinenţă ;
• urina:
- frecvenţa micţiunilor, ziua, noaptea, cantitate, aspect, culoare;
- cu sânge albumină, glucoza, ph, densitate, dificultăţi de urinare, durere;
• scaun:
- frecvenţă, cantitate, consistenţă, aspect, culoare, conţinut de paraziţi, obişnuinţe;
- dificultăţi de defecare, durere, hemoroizi, constipaţie, diaree, melenă;
- eliminare - spontan, laxativ, clismă, alte mijloace;
• transpiraţie:
- abundentă, puţin abundentă, durată, caracteristici;
• menstruaţie:
- frecvenţa ciclului, durata, caracteristici;
• factori de influenţă:
- emoţii, mediu, spitalizare, durere, stress, stare de agitaţie, imobilizare, constrângeri fizice, etc;
• observaţii generale:
- data apariţiei problemei, suferinţa care afectează eliminarea;
- mijloace folosite pentru uşurarea eliminării = băuturi, alimente, exerciţii fizice, etc.;
A se mişca, a avea o bună postură
• deplasare:
- mod = autonom, ajutat, dependent, cu uşurinţă, da/nu, cauza;
- mijloc = fotoliu rulant, targa, cârje, cadru, baston, ajutor, etc;
- obişnuinţe = mers pe jos, loc drept, scări, pantă, cu maşina, cu tranportul în comun;
• factori ce influenteaza mobilitatea:
- durere articulară, anchiloză, invaliditate, gradul ei;
- proteze de membre, aparat ghipsat, fractură veche consolidată;
- localizare, emoţii, activitate cardiacă/respiratorie, tremurături;
- rezistenţă la oboseală - bună, medie, scăzută ;
• Observaţii generale:
- data apariţiei problemei;
- dreptari, stângaci, modificări în timpul deplasării;
- valorile funcţiilor vitale, altele;
- crampe musculare - da, nu, ocazional, rar zilnic, frecvent;
- se întoarce singur în pat - da, nu, se ridică singur - da, nu, se aşează singur - da, nu;
• exerciţii fizice:
- da, nu, ocazional, zilnic, durata, tipul, sport practicat;
• dificultăţi în menţinerea unei poziţii:
- aşezat, culcat, în picioare - da, nu, cauza;
• mijloace de mobilizare/menţinere a unei poziţii:
- exerciţii fizice, masaje, sisteme de elongaţie, aparat ghipsat;
- alte activităţi recomandate de medic.;
A dormi, a se odihni
• Obişnuinţe:
- doarme - da, nu, bine, cauza;
- probleme de adormire, treziri matinale, coşmaruri, somn neregulat, somnambulism, ore de somn, ore de siestă, ora
de culcare, ora de trezire;
- obiceiuri de culcare - da, nu, lumină, întuneric, semiobscuritate, muzică (da, nu, ce gen), insomnii (da, nu, foarte
des, periodic, cauza);
- somnifere - da. nu, ocazional, nou, des, zilnic, doza, produsul;
• factori de influenţă:
- emoţii, nervozitate/agitaţie, durere, stress, nelinişte, zgomot, lumină, surescitare nervoasă, diureză nocturnă,
probleme digestive;
• observaţii generale:
- atitudine în faţa durerii - vorbeşte tare, preferă medicamente;
- utilizează tehnici de relaxare - da, nu, care, nu cunoaşte;
43
- anturajul favorizează odihna - da, nu, cauze, data apariţiei problemei.
A fi curat, a-şi proteja tegumentele
Aspect general:
• pielea:
- moale, uscată, umedă, grasă, sensibilă, caldă;
- cu leziuni - da, nu, care, eczeme, pustule, macule, papule, etc;
- cu prurit, edeme, plăgi, placarde, etc;
• tegumente:
- aspecte, culoare;
• părul:
- aspect, lungime, culoare, alopecie, normal, gras, uscat, lucios, mat, friabil, parazitat;
• unghiile:
- curate, murdare, îngrijite, friabile;
• obişnuinţe de igienă personală:
-toaletă/baie - duş, la cadă, zilnic, periodic, ocazional, săptămânal;
- igiena cavităţii bucale - da, nu, rar, des periodic, după mese, dimineaţa, seara, singur, ajutat, dependent;
- se rade - da, nu, zilnic, asistat, ajutat, dependent, cu lamă, cu brici, cu aparat electric;
- igiena părului - da, nu, zilnic, săptămânal, lunar, periodic, singur, ajutat, dependent, se piaptănă - da, nu, singur,
ajutat, dependent;
- igiena unghiilor - nu, da, rar, des, foarte des, singur, ajutat, dependent, tăiat scurt, etc;
• dificultăţi:
- boli diverse;
• importanţa acordată igienei = da, nu, foarte puţin, mult, foarte mult, utilizează ustensile/obiecte proprii, execută
corect îngrijirile;
• observaţii generale:
- alergii tegumentare - da, nu, la ce, restricţii;
- boli de piele - care, stomă, durere, de cînd au apărut, formă de manifestare;
- gradul de educaţie privind respectarea regulilor de igienă - fără, slab, obişnuit, crescut, excepţional;
• alte influenţe, data apariţiei problemei.
A se îmbrăca si dezbrăca
•capacitatea de realizare: singur, cu ajutor, dependent;
•importanţa acordată nevoii - da, nu, foarte puţin, puţin, mult;
•mod de a se îmbrăca/dezbrăca:
- adaptat - da, nu, cauza, rar, des, foarte des; după anotimp - da, nu, cauza;
- după vârstă - da, nu, cauza, după circumstanţe - da, nu, cauza, altele;
• dificultăţi de a se îmbrăca/dezbrăca:
- financiare, restricţii de modă, uniformă, boli, credinţe, constrângeri fizice, altele;
• încălţăminte:
- caracteristici = comodă, modernă, clasică, obişnuită, cu toc, fără toc, adaptata momentului, specială, ortopedică;
• observaţii generale:
- alergii cunoscute = bumbac, mătase, blană naturală, blană sintetică etc.;
- data apariţiei problemelor.
A evita pericolele
• mijloace de prevenire a pericolelor:
- acuitate vizuala si auditiva, imobilizare la pat, orientare in spatiu, in timp;
- supraveghere, tratamente, interventii, altele;
• boli transmisibile in medii: da,nu,care;
• factori de influenta:
- auz, vaz, dezorientare, neliniste, descurajare, fobie, emotii, dispnee;
- schimbari familiale – da, nu, separare, divort, boala, deces, schimbare de domiciliu.
A comunica
• modalităţi:
- de exprimare = orală, scrisă, gesturi, atitudine personală, înţelegere;
- de comunicare = auditivă, vizuală, verbală, scrisă, gesturi;
44
• dificultăţi de comunicare:
- ochelari, proteză oculară, lentile de contact, aparat auditiv, aparat ortopedic, etc;
- locuieşte singur, cu adulţi, cu copii;
• comunică cu:.
- soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, prieteni, vecini, rude, colegi, alte persoane;
• atitudinea:
- familiei faţă de pacient, pacientului faţă de familie;
- personalului din spital faţă de pacient, pacientului faţă de personal, se confesează -da, nu, cui, motivaţia;
- solicită ajutor - da, nu, acceptă ajutor - da, nu, cauza;
- preferă singurătatea - da, nu, vor des, foarte des, motivaţia;
- foloseşte singurătatea ca mijloc de exprimare şi comunicare - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană tristă - da, nu, rar, des, foarte des;
- este o persoană supărătoare faţă de ceilalţi, este o persoană încrezătoare în ceilalţi;
• probleme de comunicare:
- tulburari de comportament, durere, momente diferite de viata;
- dezordine, dificultata de a recunoaste, limbla vorbita, altele.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
•Acţiuni şi atitudini care reflectă:
- grijă faţă de propriile interese, grijă faţă de nevoile altora;
• factori de influenta:
- gesturile şi atitudinile corporale, căutarea, corectarea sensului vieţii şi a morţii;
- dorinţa de a comunica cu fiinţa supremă, emoţiile, cultura;
- apartenenţa religioasă, familia, anturajul, spitalizarea, boala;
• obişnuinţe:
- credinţe:
- asistarea la ceremonii religioase - da, nu, care, când, apartenenţă la grup - da, nu;
- folosirea de obiecte religioase - da, nu, care;
- religie = da, nu, care, vorbeşte despre ea - da, nu, cauza;
- citeşte scrieri religioase, spirituale - da, nu, care, ritualuri = da, nu;
• doreşte:
- să vorbească cu - preot, rabin, alt reprezentant al cultelor;
- să participe la slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să asculte la radio sau să urmărească la TV slujbe religioase - da, nu, de ce;
- să fie împărtăşit - da, nu.
A se realiza
•modalităţi:
- integritatea fizică şi psihică, ambiţie, motivaţie - da, nu, cauza;
- autocritica - da, nu, cauza, luarea de decizii - da, nu, cauza, stima de sine - da, nu, cauza;
- manifestări de mulţumire - da, nu, cauza, roluri sociale - da, nu, cauza;
• comportament:
- legat de stadiul de dezvoltare, copil, adolescent, adult, persoană vârstnică;
- legat de capacităţile proprii;
• activităţi:
- preferate, detestate = da, nu, care, de ce;
- fizice, sociale, culturale - da, nu, care;
- şcolare, profesionale, sportive, yoga - da, nu, care;
•capacitate de adaptare/interesare socială - da, nu, cauza;
• factori de influenţă;
- starea de sănătate, de nelinişte - da, nu, care;
- neîncredere, eşec, regulamente impuse - da, nu, care;
• observaţii generale:
- face parte dintr-o societate - da, nu, care, are sentimentul utilităţii - da, nu, de ce;
- are program de lucru şi odihnă - zilnic, săptămânal, concediu - da, nu, când;
- este mulţumit de programe/activitate proprie - da, nu, cauza.
45
 A se recreea
• modalităţi:
- singur, în grup restrâns, în colectiv, în familie, altele.
• activităţi preferate:
- da, nu, care, colective - da, nu, care;
• activităţi recreative:
- da, nu, care - teatru, film, opera, video, TV, lectură, sport, altele;
• are capacitatea de a intra în contact cu alţii -- da, nu, cauze.
A învăţa
• nivel de educaţie:
- şcolarizare impusă, preferată, de specialitate, altele;
• cunoaşte:
- da, nu, foarte puţin, bine, foarte bine despre boala şi efectele ei;
- motivele spitalizării, examenele radiologice, explorări funcţionale specifice;
- teste-analize de laborator;
- operaţia/intervenţia chirurgicală, consecinţele acesteia;
- tratamentul medicamentos, intervenţiile asistentului;
- perioada de convalescenţă, perioada de recuperare;
• alte probleme de sănătate cunoscute - da, nu, înţelese, care:
- cunoaşte mediul spitalicesc - da, nu;
- cunoaşte termenii medicali - da, nu, puţin;
- cunoaşte medicamentele specifice - da, nu, puţin;
- cunoaşte tratamentul igieno-dietetic - da, nu, pentru;
• Observaţii generale:
- are capacitate de a învăţa - da, nu, cauza, are mijloace de învăţare - da, nu, cauza;
- are sugestii referitoare la mijloacele de a face acomodarea la spital mai uşoară - da, nu, care;

FISA DE INTERVIU

STAGIU PRACTIC..........................................
SPECIALITATEA.............................................

ELEV.................................................
SCOALA...........................................
ANUL............DATA.........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT
INITIALELE PACIENTULUI:..................................................varsta..........sex.........starea
civila........................nr. copii......religie......................profesia..................................statutul
social...................ocupatia..............................loc de munca..................................................
DOMICILIUL: Localitatea..........................................casa.........................camere..............
Locuieste: singur / cu soti(e) / cu copii / cu parinti / institutionalizat.

OBISNUINTE DE VIATA:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea..............................mod de administrare.......................................
Cafea: da / nu / ocazional.
Dieta..............................greutate........./kg;inaltime..............TA.................puls............/min.
Semne particulare................................Alergii cunoscute:.......................reactia...................

STAREA DE DEPENDENŢA:
Autonom......................semidependent........... ................ ................dependent...........................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară, stimulator cardiac / din anul
..........; lentile de contact; / ochelari - dioptrii . ; .............afecţiuni care limitează activitatea:

46
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele.........................................................

ALTE PROBLEME DE SANATATE:

Spitalizări / anterioare pentru............................................................ ............... la data....................
operaţii / intervenţii .......................................................... .............................la data.....................
Tratamente prescrise ................................................................... ...........................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară ................................................................... ..............................
................................................................................................................................................

PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):

Data apariţiei.......................................................................................................................
Motivele internării.............................................................................................................
............................................................................................................................................

Probleme de sănătate (dependenţa - P -)..............................................................................

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Surse de dificultate (etiologia - E - ) ............... ...........................................................................

..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S )............................................................

.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.)

. ....................................................... ............................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
................................................................................................................................................

5. NEVOIA DE A RESPIRA
Respiratia reprezintă functia prin care se asigura continuu si adecvat atat aportul de oxigen din aerul
atmosferic, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon rezultat din
metabolismul celular.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

47
 Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de funcţionarea lor
eficientă.
Etapele respiraţiei:
a) Ventilaţia - reprezintă pătrunderea aerului încărcat cu oxigen în plămâni şi eliminarea aerului încărcat cu dioxid
de carbon.
Ventilaţia are doi timpi: inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia:
- este un act activ;
- constă în pătrunderea aerului în plămâni, aproximativ un volum de aer de 500 ml prin dilatarea diametrelor cavităţii
toracice;
- plămânii urmează mişcările cutiei toracice iar presiunea din interiorul lor scade cu 2-3 mm Hg faţă de presiunea
atmosferică;
- această diferenţă de presiune determină pătrunderea aerului atmosferic în plămâni;
Expiraţia:
- este un act în mare parte pasiv;
- constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial prin încetarea contracţiei muşchilor
respiratori cu eliminarea unei cantităţi de aer din plămâni egală cu cea inspirată.
Durata expiratiei este dubla fata de inspiratie.
Este influenţată de:
- permeabilitatea cailor respiratorii;
- concentraţia oxigenului în aerul respirat;
- maturitatea centrului respirator bulbar;
- expansiunea cutiei toracice;
- funcţionarea normală a centrilor care reglează respiraţia.
b) Difuziunea gazelor - este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare trece în capilarele perialveolare şi
CO2 din capilare trece în alveolele pulmonare.
Este influenţată de:
- diferenţa de presiune a O2 în aerul alveolar si concentraţia O2 din sânge;
- starea peretelui alveolar;
- mărimea suprafeţei alveolare
c) Etapa circulatorie - constă în conducerea O2 prin vasele arteriale la ţesuturi şi a CO2 adus de la ţesuturi, prin vasele
venoase, la plămân, pentru a se elimina.
Este influenţată de:
- cantitatea de hemoglobina din sânge;
- debitul cardiac;
- numărul de hematii;
- permeabilitatea reţelei periferice arteriale
d) Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi, cu ajutorul unui sistem enzimatic complex.
Reglarea respiraţiei - este realizată prin mecanisme nervoase şi umorale; aceste mecanisme adaptează respiraţia
la necesităţile aportului de oxigen şi elimină de dioxid de carbon, intervenind ori de câte ori se produc modificări ale
concentrat de oxigen şi dioxid de carbon în sânge pentru a se menţine în constante normale; centrul respirator este
constituit din componentele sistemului nervos central (S.N.C.) care întreţine şi modifică mişcările respiratorii, rolul
principal revenind centrului bulb şi centrului pneumotaxic; reglarea umorală este determinată prin excitarea directă a
centrului respirator de căt dioxidul de carbon din sânge şi a oxigenului dizolvat fizic în plasmă.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira

Factori - vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
biologici - sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a normalului,
la bărbaţi la limita minimă;
- statura - la persoanele mai scunde, numărul de respiraţii pe minut este mai mare decât la
persoanele înalte;

48
 - somnul - în timpul somnului, frecvenţa respiraţiilor este mai scăzută decât în timpul stării de
veghe;
- postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează respiraţia
este cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoza
favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei ( activitatea musculara creste frecventa
respiratorie pana la 40-50 resp/min); persoanele neantrenate dau semne de oboseală la un efort mai
mic decât cele antrenate;
• anumite culturi în special cele asiatice acordă o mare importanţă exerciţiilor de relaxare şi control
a respiraţiei;
• stările de insuficienţă respiratorie determinate de stres, stări conflictuale etc, sunt controlate prin
exerciţii -respiratorii, exerciţii de meditaţie;
• exerciţiile de relaxare îmbinate cu activitatea fizică moderată au efect benefic pentru respiraţie;
• exagerarea acestora duce însă la hiperventilaţie pulmonară, volumul respirator pe minut poate
creşte de 10 ori.
- activitatea – in timpul efortului rata respiratorie creste;
- talia – persoanele hiperponderale, au o respiratie superficiala cu frecventa crescuta;
Factori - emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei;
psihologici - aceeaşi influenţă o au plânsul, râsul, stresul, anxietatea;
- durerea.
Factori - mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează
sociologici respiraţia; mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ
respiraţia; umiditatea aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul -
scăderea frecventei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină
creşterea frecvenţei;
- locul de muncă- prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei
respiraţii( minerii, vopsitorii, laborantii);
- conditii de locuit: locuinţa trebuie să prezinte un spaţiu adecvat numărului de locatari, ferestre
pentru luminozitate naturală, dispoziţia uşilor conform cu o ventilaţie adecvata, surse de căldură
corespunzătoare iar mobilierul să fie aşezat într-un mod care să permită maximum de stimuli şi
senzori;
- consumul de medicamente (sedativele, tranchilizantele inhiba centrul respirator).

Manifestări de independenţă

Eupnee- respiratie normala- supla ,ampla, regulata, pe nas, automata, silentioasa, fara efort( fara control
constient).
Frecvenţa - reprezintă numărul de respiraţii pe minut;
respiraţiei - este influenţată de vârstă şi sex
la nou născut – pana la 40 r/min ; rata medie: 35 r/min
la 2 ani - rata medie: 25 r/min
la 4 ani - rata medie: 23 r/min
la 6 ani - rata medie: 21 r/min
la 12 ani - rata medie: 19 r/min
la 14 ani - rata medie: 18 r/min
la 18 ani - rata medie: 16-18 r/min
adult - 16-18 r/min

Amplitudi-nea - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare respiraţie. Din
acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă( hiperpnee) sau superficială;
Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică;
49
 Zgomotele - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mal zgomotoasă (sforăit);
respiratorii
Simetria - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei şi
mişcărilor expiraţiei;
respiratorii
Tipul de Sunt trei tipuri de respiraţie:
respiraţie - costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită
măririi diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice;
Expectoratia - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense;
Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.
Hematoza Transformarea sangelui venos in sange arterial prin schimbul de gaze ce are loc la nivelul
pulmonara plamanului.
normala

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:

- explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului;
- recunoaşte în evaluarea respiraţiei pacientului a tot ceea ce este normal faţă de anormal;
- învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii, exerciţii de mers, de relaxare;
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia;
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
- evite expunerea prelungite la frig, umezeală, căldură, în mediu chimic, toxic, poluant fără a lua măsurile de
protecţie corespunzătoare: mască, costum de protecţie etc;
- se proocupe de un aport alimentar adecvat cu evitarea grăsimilor animale, excesului de sare şi dulciurilor etc;
- ia pauze adecvate în funcţie de efort fizic, activităţi, loc de muncă;
- evite depăşirea greutăţii normale prin respectarea regimurilor de viaţă şi dietetice;
- poarte vestimentaţie care să nu împiedice mişcările respiratorii;
- aeriseasca camera şi locuinţa în mod repetat, constant;
- adopte o poziţie care să permită expansiunea cavităţii toracice;
- se preocupe de crearea unui mediu ambiant care să aibe temperatura, umiditatea, luminozitatea în limite
normale;
- consume de lichide pentru hidratare corespunzătoare;
- evite consumul de medicamente cu efect de polipragmazie (predispune la decom-pensări respiratorii);
- cunoasca limitele fiziologice, controlul preventiv şi educaţie.

Educatia pacientului:
Respiraţia este funcţia vitală cea mai importantă. A respira în mod conştient înseamnă, a respira încet,
adânc. In general oamenii nu ştiu să respire corect rezultând un deficit de oxigen cu numeroase consecinţe.
Reguli pentru respiraţie conştientă:
• aerul îl inspirăm numai pe nas, gura rămâne închisă;
• inspiraţia aerului trebuie să fie adâncă, profundă, până în abdomen (rezultând împingerea înainte a muşchilor
abdominali); acest mod de respiraţie are efect relaxant şi stimulent;
• diafragma prin alternanţa mişcărilor „sus-jos" execută masaj organelor zonei inferioare şi favorizează circulaţia
sanguină;
• respiraţia trebuie să fie regulată şi cu ritm egal, constant;
• inspirăm când ridicăm piciorul şi expirăm când acesta are contact cu pământul;
• evităm stresul şi starea de nervozitate deoarece în acest mod forţăm respiraţia care devine superficială şi rapidă;
• respiraţia conştientă înseamnă o bună respiraţie şi contribuie la menţinerea echilibrului fizic şi psihic;
• pentru utilizarea la capacitatea reală a plămânilor putem efectua gimnastică respiratorie.

50
 Principalele volume pulmonare

Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)

CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml
CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml 4700

CRF Capacitate reziduala =2500 ml

functionala
CI Capacitate inspiratorie = 3500 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml ; rata
medie : 1300 adulti
VC Volum curent = 500 ml adulti
VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml adulti
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml; rata
medie: 1200 adulti
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 16-18 adult
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000ml/min

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

În satisfacerea nevoii, se manifestă următoarele probleme:

1. Alterarea vocii;
2. Dispneea;
3. Clearance ineficient al cailor respiratorii.

Surse de dificultate, care determină nesatisfacerea nevoii de a respira

Surse de ordin fizic - alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar;
tabagism;
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere;
- hipovolemia;
- sarcina;
- starile febrile;
- infectiile;
- regenerarea tesuturilor si activitatea fizica/intelectuala,
- anomalii musculo-scheletice,
51
 - traumatisme,
- boli ale sistemului nervos central,
- boli cardiovasculare,
- boli psihice;
Surse de ordin - anxietatea;
psihologic - stresul;
- situaţia de criză;
Surse de ordin - aerul poluat, umed;
sociologic - altitudinea înaltă;
Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine;
- cunoaşterea mediului ambiant;
- cunoaşterea altor persoane.

1. ALTERAREA VOCII

Surse de dificultate :
- procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare : nas , faringe , laringe
- prezenta alergenilor din mediul inconjurator.
Manifestări de dependenţă
Disfonie = tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii. Se
manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră. Apare în laringita acută sau
cronică.
Afonie = imposibilitatea de a vorbi.
Voce nazonată - intalnita în obstrucţia foselor nazale.
Voce bitonală - apare în leziunile nervului recurent stâng.
Senzaţia de sufocare - lipsa de aer.

2. DISPNEEA

Subiectiv se caracterizeaza prin “SETE DE AER”, greutate (dificultate) in respiratie, senzatie de

sufocare. Obiectiv se caracterizeaza prin: modificare de ritm, alterari de frecventa, amplitudine, durata a
miscarilor respiratorii.
Se manifestă ca o respiraţie anevoioasă.
Surse de dificultate:
- bolile inimii (disfunctii de pompa, tulburari de ritm si conducere),
- bolile plămânului (in care sunt afecate ventilatia, perfuzia, difuziunea gazelor),
- boli ale căilor respiratorii superioare(necesar crescut de oxigen in organism, sarcina anxietate,hipertiroidism), anemii
prin deficit de hematii sau hemoglobina. Aerul pătrunde cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea
defectuoasă a ţesuturilor şi acumularea de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
Manifestări de dependenţă
Ortopnee - respiratie dificila in decubit dorsal ce determina pacientul sa adopte poziţie forţată-
şezând cu braţele atârnate pe lângă corp sau sprijinandu-se pe genunchi; această poziţie
este adoptată pentru a permite dilatarea cutiei toracice, deci favorizează respiraţia.
Apnee - oprirea respiraţiei;
Bradipnee - respiraţie cu ritm respirator rar, frecvenţă respiratorie scăzută, 8-12 resp/min., amplitudine
crescută, inspiraţiile sunt profunde, însoţite de tiraj şi cornaj.
Poate fi :
- inspiratorie- conditionata de reducerea calibrului cailor respiratorii;
- expiratorie- determinata de obstacole care impiedica expulzarea aerului din
plamani> se caracterizeaza prin: expir prelungit, penibil , usor suierator si profund, ,
insotit de tiraj si cornaj. Pacientul are trunchiul inclinat inainte;
- mixta- predominanad una din forme, in functie de cauza declansatoare.
Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei respiraţie cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii
52
 peste 40 resp/min; amplitudine scăzută, respiraţie superficială şi ritmică; suprafaţa
respiratorie redusă, reprezintă cauza;este întâlnită în majoritatea bolilor pleuro-pulmonare,
cardio-vasculare, anemii, stări toxico-infecţioase, afecţiuni intra-abdominale cu efect de
masă asupra bazei plămânilor (sarcină, ascită, meteorism).

Amplitudine - respiraţie superficială sau profundă.

modificată
Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni caracterizata prin respiratii profunde si
prelungite.
Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni caracterizata prin respiratie superficiala.
Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea căilor respiratorii superioare de secreţii acumulate
Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală prin tuse, provenind de la nivelul căilor
respiratorii – plămâni (sputa rosie , spumoasa, aerata)- vezi nevoia de a elimina.
Mucozităţi - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi, sânge, celule
(spută) descuamate.
Dispnee de tip • respiraţie caracterizată prin alternanţa şi periodicitatea dintre polipnee (respiraţie accelerată)
Cheyne-Stokes şi apnee (oprirea temporară a respiraţiei);
• modalitatea anormală de respiraţie poate fi corelată cu leziuni ale creierului mijlociu
• mişcările respiratorii cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă până la un punct culminant
- apogeu, apoi scad până încetează, instalându-se perioada de apnee cu o durată de 10—12
secunde, după care ciclul se repetă;
• este întâlnită în ateroscleroza cerebrală, accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale,
uremii.

Dispnee • inspiraţie lungă urmată de o expiraţie

Kussmaul forţată, apnee. Ciclul
se reia.

• mişcările respiratorii sunt

zgomotoase, inspiraţia profundă, frecvenţa între 6-10 respiraţii/min.;
• apare caracteristic în acidoza metabolică din acidocetoza diabetică şi IRC decompensată în
stadiul uremic.
Dispnee Biot Ciclurile de respiratie sunt intrerupte de apnee cu durata intre 10-12 sec.; reprezinta
respiratia agonica din stadiul preletal, stari comatoase, meningite.

Dispnee Ciclurile de respiratie sunt inversate- inspiratie prelungita urmata de expiratie mica. Apare
Bauchut la copii in Bronhopneumonie +cianoza +bataile aripilor nasului;
Respiraţia - amplă, zgomotoasă, cu frecvenţă crescută, cu raluri traheale: şoc, stări comatoase, afectarea
stertoroasă trunchiului cerebral şa.

Respiraţia - perioade lungi de apnee întrerupte de una-două respiraţii ample - moartea clinică.
agonică
Zgomote - raluri- zgommote intermitente produse prin trecerea aerului circulant de-a lungul unei
respiratorii acumulari de secretii in bronhiole si alveole; sunt de diferite tipuri:raluri crepitante,
romflante, sibilante;
- sufluri;
- frecătura pleurală;
53
 - murmur vezicular.

Cianoză - tegumente de culoare albastruie- vinetie la nivelul extremităţilor: nas, buze, lobul urechii,
unghii
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru, intercostal.
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă.
Wheezing - expiratie sueratoare
Sughiţ - respiratie modificata fara control constient( inspiratie brusca, zgomotoasa si repetata
datorita unor spasme repetate ale diafragmului). De obicei este asociat cu procese
mediastinale.
Căscatul - inspiratie fortata prelunga, cu gura larg deschisa si care arata o insuficienta oxigenare
cerebrala.
Strănut - a elimina brusc si cu zgomot, pe nas si pe gură, aerul din plămâni printr-o contractie
involuntară a muschilor expiratori

3. CLEARANCE INEFICIENT AL CAILOR RESPIRATORII

Manifestări de dependenţă
Obstrucţia căilor Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenta
respiratorii unor corpi străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii - îndeosebi la copii - ca şi de
deformări ale nasului.
Respiraţie dificilă pe - bolnavul respiră pe gură
nas
Secreţii abundente - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică respiraţia
nazale
Epistaxis - hemoragie nazală
Deformări ale nasului - deviaţie de sept, traumatisme

Strănut - expirare forţată

Aspiraţie pe nas - smiorcăit
Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de şuierătură, auzibil de la distanţă
Tiraj - depresiune inspiratorie a părţilor moi ale toracelui suprasternal, epigastru,
intercostal

Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu deficienţe respiratorii

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să respire - Verfica permeabilitatea cailor respiratorii;
liber, pe nas - la nivelul nasului: îndepărtează secreţiile nazale;
- umezeşte aerul din încăpere;
- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore;

Pacientul să nu devină - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă;
sursă de infecţie - educă pacientul pentru a evita împrăştierea secreţiilor nazale;
Sa fie oprit epistaxisul - aşază pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie;
- comprimă ou policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10 minute;
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă;
- recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul;
Pacientul să prezinte - umezeşte aerul din încăpere;
mucoase respiratorii - recomandă pacientului repaus vocal absolut;
umede şi integre - favorizează modalităţi de comunicare nonverbală;
Pacientul să înghită fără - întrerupe alimentaţia solidă;
dificultate - recomandă gargară cu soluţii antiseptice;

54
 - alimentează pacientul cu lichide călduţe;
Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea,
rezistenţă crescută faţă aglomeraţiile.
de infecţie
Pacientul să prezinte - învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa;
căi respiratorii - umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată;
permeabile şi o bună - aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul;
respiraţie - învaţă pacientul să facă gimnnastică respiratorie;
- asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee;
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat);
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale mucoasei traheo-bronşice.
Pentru a combate sughiţul ofera pacientului:
- lichide reci în cantităţi mici şi constant;
- aplicăm punga cu gheaţă pe epigastru;
- administrăm la indicaţia medicului: atropină, barbiturice etc.
Sa-i fie calmata durerea - aseaza pacientul pe partea opusa durerii toracice in pozitie sezanda sau
pacientului semisezanda;
- combate sughitul, tusea;
- administreaza tratamentul prescris de medic.

Pacientul sa fie ferit de - educa pacientul pentru efectuarea gimnasticii respiratorii ;

complicatii - schimba periodic pozitia bolnavului, maseaza regiunile predispuse escarelor ;
- educa pacientul sa evite zonele poluate, alergene sa renunte la tutun, sa respecte
indicatiile medicale.
Pacientul să fie - asigură poziţie antalgică;
echilibrat psihic - învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncţii,
examene radiologice, endoscopice şi în vederea aspirării secreţiilor bronşice).

DISPNEEA
• respiraţia normală este un act reflex inconştient.
• respiraţia dispneică este un act reflex conştient, voluntar în care subiectiv pacientul simte „sete de aer" iar obiectiv
mişcările respiratorii sunt forţate ii modificarea frecvenţei respiratorii, amplitudinii şi ritmului respirator.
• dispneea este cauzată de afecţiuni ale aparatului respirator sau cardio-vasicular şi de perturbarea schimburilor
normale de gaze.
Tipuri de dispnee
Dupa modificarile de frecventa deosebim următoarele tipuri de dispnee :
• tahipnee sau polipnee:
• bradipnee:
In functie de caracteristicile curbei respiratorii (tipuri particulare de dispnee)intalnim:
• dispnee Cheynes – Stokes;
• dispnee Kussmaul;
• dispnee Biot;
• dispnee Bauchut.
Dupa circumstantele de aparitie deosebim:
• dispneea de efort:
- in timpul efortului, prin perturbarea circulaţiei pulmonare, apare saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen;
- este determinată de insuficienţa cardiacă, procese pleuro-pulmonare si scăderea ventilaţiei pulmonare.
Stadiile de evaluare ale dispneei propuse de OMS:
o gr. l: dispnee apărută la eforturi mari;
o gr. ll: dispnee apărută la eforturi importante dar obişnuite (mers rapid, urcarea mai multor etaje);
o gr. lll: dispneea apărută la eforturi uşoare;
o gr. lV: dispneea de repaus.
55
• dispneea permanentă:
- respiraţie deficitară permanentă determinată de insuficienţa cardiacă avansată, pneumotorax.
• dispneea paroxistică:
- este reprezentată prin accese respiratorii repetate ziua/noaptea;
- în astmul bronşic se observă mai ales dimineaţa = dispnee matinală, cauzată de contracţia spastică a bronhiolelor
cu timpul expirator, mult îngreunat;
- în astmul cardiac şi edemul pulmonar acut se observă mai ales în timpul nopţii = dispnee vesperală cauzată de
insuficienţa ventriculului stâng.
• dispneea de decubit:
- pacientul nu poate sta culcat fiind obligat să adopte poziţia şezând;
- este determinată de perturbarea circulaţiei pulmonare prin procese pleuropulmonare şi afecţiuni cardiace.
Dupa timpul pe care il afecteaza :
• dispnee inspiratorie;
• dispnee expiratorie.
Dupa semnele care o insotesc:
• dispnee insotita de tiraj;
• dispnee insotita de cornaj;
• dispnee insotita de bataile aripilor nasului.
Anxietatea, frica, senzaţia de moarte iminentă, însoţesc şi amplifică dispneea. Dispneea este, deseori, foarte
angoasantă pentru aparţinători si, uneori, chiar pentru medic, deoarece frica de a muri sufocat are un impact emoţional
important. Din acest motiv, dispneea este o suferinţă nu numai pentru bolnav, ci si pentru familia sa, precum si pentru
personalul medical care îl îngrijeşte.
Plan de ingrijire
Obiective:
Pacientul să respire liber, pe nas in timp de............
Pacientul să nu devină sursă de infecţie.
Pacientul să înghită fără dificultate in timp de.............
Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie in timp de.............
Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie in timp de.............
Pacientul să fie echilibrat psihic in timp de.............
Atitudini şi intervenţii
• aerisirea camerei;
•educarea pacientul pentru repaus înainte şi după mese, dacă acest lucru provoacă dispnee;
• reducerea anxietatii;
• supravegherea functiilor vitale;
• oxigenoterapie la indicatia medicului;
• masuri specifice in functie de tipul de dispnee;
• învăţăm pacientul tehnici de respiraţie pentru menţinerea expansiunii pulmonare ca de exemplu:
- respiraţia cu presiune pozitivă sau profundă;
- respiraţia diafragmatică.
Respiraţia profundă:
- respiraţie cu presiune pozitivă = respiraţie cu buzele strânse;
- este eficace în reducerea dispneei de efort;
- pozitionarea corecta a pacientului; poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit.
In ortostatism, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse efectuând 5-10 paşi cu balansarea
membrelor superioare.
In şezând, poziţia pacientului este pe scaun cu braţele încrucişate pe piept executând timpul inspirator pe nas şi
expirând pe gură cu buzele strânse, aplecându-se în faţă.
Între un ciclu şi altul al acestui exerciţiu sunt obligatorii pauze de aproximativ 10 secunde.
In poziţia decubit, pacientul inspiră pe nas şi expiră pe gură cu buzele strânse ca pentru pronunţarea vocalei „u",
contractând muşchii abdominali; şunt necesare între ciclurile de exersare pauze de circa 10 minute;
Respiraţia profundă favorizează oxigenarea, creşte presiunea exercitată în timpul expirator, diminuează spaţiul mort,
rezistenţa la nivelul căilor respiratorii superioare şi menţine/întăreşte tonusul muşchilor respiratori.
Respiraţia diafragmatică:
56
- constatam amplificarea rolului diafragmului în procesul respirator;
- poziţiile pacientului pot fi: ortostatism, şezând şi decubit dorsal;
- în decubit, pacientul va plasa o mână pe stomac şi cealaltă pe abdomen, sub coaste;
- rugăm pacientul să inspire lent şi adânc pe nas având gura închisă, permiţând expansiunea abdominală cât mai mult
posibil;
- pacientul expiră pe gură cu buzele strânse, contractându-şi muşchii abdominali;
in paralel execută cu mâna aflată pe abdomen o uşoară presiune, concomitent cu coborârea abdomenului.
- durata acestui exerciţiu va creşte progresiv de la un minut la 10 minute si pauze obligatorii de 2 minute;
- în 24 de ore, exerciţiul va fi exersat de 4 ori;
- când muşchii cu rol respirator nu-şi mai pot îndeplini funcţiile, pacientul va fi poziţionat forţat şi anume ortopnee
(pentru utilizarea muşchilor respiratori accesori: pectoralul mare şi mic, scalenii, sternocleidomastoidian);

DUREREA TORACICA
• avem în vedere că nu orice semnalare a prezenţei durerii toracice constituie o afecţiune a aparatului respirator;
• durerea toracică în cazul tulburărilor funcţionale respiratorii constituie un indiciu ferm pentru diagnosticul
afecţiunilor pulmonare;
• durerea toracică se prezintă sub forma de:

1.Junghi toracic:
- durere localizată, exacerbată de tuse şi de expectoraţia profundă;
- are caracter acut şi superficial;
- este întâlnit în: pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare.
2.Durere vie:
- durere atroce, violentă, care provoacă imobilizarea cutiei toracice şi oprirea respiraţiei;
- este însoţită de stare de colaps şi întâlnită în: embolie pulmonară şi pneumotoraxul spontan.
3.Durere prin compresiune:
- compresiunea punctului dureros produce accentuarea durerilor;
- durerile accentuate sunt de obicei parietale.
4.Durere prin iradiere:
- durere cauzată de o pleurită diafragmatică si localizare în umărul drept.
5.Durere amplificată:
- durere care la mişcările respiratorii se amplifică în intensitate;
- este cauzată de fracturile costale.

TUSEA
Tusea= act reflex exprimat printr-o expiratie exploziva, expulzandu-se din tractul repirator corpi straini sau
secretii de la acest nivel.
Actul tusei cuprinde mai multe faze:
- faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
- faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
- faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali cu ridicarea brutală a
diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
In faza de expulzie sunt proiectate odată si coloana de aer şi mucozităţile, corpurile străine şi expectoraţia;
Conditii de aparitie:
- apare spontan, fara o cauza aparenta;
- este determinata de efort (la cardiaci);
- emotii puternice;
- alimente condimentate;
- schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
- conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
- secretii bronsice, ingustarea lumenului arborelui respirator etc.
După caracter şi circumstanţe de apariţie deosebim următoarele tipuri de tuse:
- tuse uscată- tuse cu expulzarea violentă a aerului fără expectoraţie, întâlnită în: TBC, pleurite, faza de debut a
bronşitelor acute;

57
- tuse umeda- tuse cu expulzarea violentă a aerului însoţită de expectoraţie; este întâlnită în: bronşita acută / cronică,
pneumonie;
- tuse seacă- tuse cu expulzarea aerului puţin violentă dar care constituie o sursă de contaminare prin răspândirea
infecţiei; din cauza persistenţei poate epuiza cordul şi împiedică odihna şi somnul pacientului.
- tuse chintoasă caracterizată prin expiraţii zgomotoase, puternice şi inspiraţie forţată(5).
- tuse bitonală- tuse pe mai multe tonuri, de obicei două sugerând paralizia nervului recurent stâng.;
- tuse lătrătoare:tuse zgomotoasă repetativă, întâlnită în tumori mediastinale sau adenopatii traheo-bronşice.
- tuse surdă:tuse voalată, răguşită, întâlnită în afecţiuni laringiene.
- tuse emetizantă: tuse zgomotoasă, urmată de vărsături alimentare.
- tuse de postură: tuse care apare după adoptarea anumitor poziţii şi favorizează eliminarea unor cavităţi;este întâlnită
în: T.B.C. şi dilataţie bronşică.
- tuse matinală:tuse care survine dimineaţa ca de exemplu în supuraţiile broho-pulmonare însoţite de secreţie
abundentă.
- tuse vesperală:tuse care survine seara şi trădează tuberculoza pulmonară.
După etiologie tuşea poate fi:
- faringiană (faringite acute/cronice);
- laringiană (laringite, tumori laringiene);
- bronşică (bronşite, cancer bronşic);
- pulmonară (pneumopatii acute/cronice);
- pleurală (pleurite);
- mediastinală (tumori, pericardite).
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
- liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
- pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
- îşi stăpânească tusea;
- evite aerul uscat sau temperatura crescută;
- evite ingestia de lichide calde/reci;
- evite conversaţiile în timpul tusei,
- tusească cu bastista de unica folosinta la gură.
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
- tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
- tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de - 60 mm Hg.

EXPECTORAŢIA
Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile respiratorii
prin actul tusei.
Sputa- reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin tuse. În condiţii fiziologice,
mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor
respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează
actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează ca un corp
străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor
bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate din
descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării prin faringe şi gură; se mai
adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.

Manifestări de dependenţă
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;

58
 - roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz,spumoasa rozata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi astm
bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia bronhopulmonara şi
este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor aeriene ca de
exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în abcese
pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
Aspectul -sputa seroasa - asa numita sputa transudat, apare in edemul pulmonar acut. Este un lichid alb-
roz acoperit cu multa spuma alb rozata.
- sputa mucoasa - sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase ale cailor aeriene
superioare inflamate. Este intalnita in traheobronsita si in stadiul incipient al astmului bronsic.
Uneori capata aspect de "sputa perlata" cu elemente in forma de spirala "spiralele Curschman".
- sputa purulenta - este formata exclusiv din puroi, de cele mai multe ori este rezultatul unei
vomici. Apare ca urmare a deschiderii in bronsii a unei cavitati pline cu puroi (abces pulmonar),
din pleura (pleurezie purulenta) sau dintr-un organ vecin (ex. un abces subfrenic).
- sputa seromuco-purulenta - apare in bronsiectazii, in bronsite fetide, gangrene pulmonare.
- sputa fibrinoasa - se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
- sputa pseudo-membranoasa se caracterizeaza prin adevarate mulaje bronsice datorita
continutului lor foarte bogat in fibrina. Caracterizeaza bronsita cronica pseudomembranoasa in
difteria laringiana si bronsica.
- sputa sanguinolenta sau hemoptoica se caracterizeaza prin prezenta sangelui in cantitate
variabila de la rosu deschis pana la rosu-negru. Sputa sanguinolenta are aceeasi valoare
semiologica ca si hemoptiziile mici în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea •cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
•în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate ajung la
200-400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia purulentă este
expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
• in bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
•in bronsectazie, gangrena pulmonara,edem pulmonar acut intre 1000 ml/ 24 ore;

Vomica= expectoratie brusca si in cantitate mare.

Este rezultatul deschiderii spontane în căile aeriene a unei colecţii:
- abces pulmonar;
- chist hidatic – vomica hidatică cu aspect clar, limpede însoţit de regulă de manifestări alergice sistemice);
- empiem pleural (rar prin fistulă bronho-pleurală);
- supuraţii extrapulmomare (abces subfrenic, hepatic şa.).
Intervenţiile asistentei- pacient cu expectoraţie
Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Pacientul să prezinte cai respiratorii permeabile.
59
 Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
- urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
- calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă facilitate;
- luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă un pericol de contaminare
prin componentele sale patologice;
- interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
- pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
- pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
- în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să expectoreze şi îşi înghit secreţiile
eliminate prin tuse;
- educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
- la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane de vată;
- utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
- evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
- comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
- colectăm sputa pentru analize de laborator;
- provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea manevră:
- aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
- comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;
- în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
- această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie sezândâ;
- atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.

HEMOPTIZIA
Hemoptizia constituie eliminarea pe gură, prin tuse, de masă sanguină provenită din căile aeriene
inferioare.
Evaluarea hemoptiziei
- sputa cu striuri de sange;
- hemoragie franca cu sange rosu;
Circumstante de aparitie
Cauze:
- tuberculoza pulmonară: hemoptizie de alarmă; puseu acut la un tbc vechi, cunoscut; tbc cronic rezistent la tratament;
în TBC cavitar – hemoptizia cataclismică, mortală; accident în chimioterapia şi antibioterapia tuberculoasă; în tumori
bronhopulmonare; după insuflarea unui pneumotorax; în tumori benigne.
- traumatisme toracice penetrante sau închise.
- inhalare de corpi străini şi inhalare de gaze iritante (hemoptizie imediată prin inflamare şi hipervascularizaţie).
- sindroame hemoragipare.
- boli ale aparatului respirator precum: bronşiectazie, bronşite cronice, în urma unor accese de tuse, violente,
pneumonii (mai ales cele cu stafilococ).
- alte afecţiuni pulmonare: abces pulmonar (hemoragie ce anunţă vomica); micoze pulmonare; tumori ale traheei;
chist hidatic pulmonar etc.
- afecţiuni cardiovasculare: stenoză mitrală; insuficienţă ventriculară stângă.; edem pulmonar acut; infarct miocardic
acut complicat cu embolie pulmonară etc.
- embolie pulmonară ce determină infarctul pulmonar.
Conditii de aparitie:
- efort fizic mare;
- expunere prelungita la soare;
- exces de alcool;
- traume psihice;
- medicatie congestiva (estrogeni, Fe, I);

60
- perioadă premenstruală la femeie.
Hemoptizia poate fi:
-mică – se elimină câteva spute sangvinolente;
-mijlocie – 100 – 200 ml sânge;
-mare – 200 – 500 ml sânge;
-abundentă – cantitatea de sânge eliminată depăşeşte 500 ml.
Eliminarea sângelui este brutală, de obicei precedată de o serie de prodroame:
- senzaţie de gâdilătură laringiană,
- căldură retrosternală, senzaţie toracică de curgere a unui lichid cald;
- gust sărat uşor metalic;
- disconfort respirator însoţit de stare anxioasă;
- zgomot asemănător fierberii unui lichid.
- jenă laringiană urmată de tuse hemoragică cu gust metalic (de sânge).
- stare generală modificată.
In timpul crizei de tuse, pacientul elimină cantitativ între 100-300 ml sânge aerat, spumos, având o culoare
de roşu viu. Se asociază următoarele semne şi simptome: tahicardie, dispnee, paloare şi transpiraţii.
Eliminarea se face, de obicei, brutal, în timpul efortului de tuse. Aspectul sângelui
este aerat, roşu-aprins, amestecat cu spută.
Apare izolat, fiind uneori revelatoare sau într-un context clinic, în care este simptom dominant, dar şi ca o
complicaţie a unei suferinţe cunoscute
Pacientul poate prezenta hemoptizie în cursul aceleiaşi zile sau în cursul zilelor următoare, sputa prezentând
cheaguri de sânge negricioase.
Hemoptizia severă şi masivă din anumite afecţiuni ca de exemplu: tuberculoza pulmonara sau dilataţia
bronşică are caracter fulgerător, fără prodroame, cu eliminare de sânge în cantitate mare, pacientul decedând prin
asfixie.
Examene complementare în urgenţă:
- Ex ORL (faringo-laringoscopie);
- Rx. Torace;
- Hemoleucograma completă (inclusiv trombocite;
- Grup sanguin, Rh;
- Fibrobronhoscopie în urgenţă;
- Computer tomografie toracică;
- Angiografie pulmonară.
Complicatii ale hemoptiziei:
- anemie posthemoragica;
- colaps cardiovascular;
- atelectazie posthemoptoica (caracterizata prin: junghi toracic, dispnee, cianoza);
- deces.
Obiective terapeutice în urgenţă:
- sa fie prevenita asfixia (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
- sa fie prevenita obstrucţia bronşica (prin cheag intraluminal) / insuf resp ac;
- sa fie identificata sursa de sângerare şi limitata/oprita sângerarea;
- sa se previna infecţiile tardive supraadăugate.
Atitudini si intervenţii
Asigurăm repausul, confortul şi toaleta bucală a pacientului:
• asigurăm repausul total la pat al pacientului;
• poziţionăm pacientul în pozitie semişezând pe partea leziunii;
• liniştim şi calmăm pacientul;
• îi asigurăm toaleta bucală prin îndepărtarea cheagurilor din gură;
• educăm pacientul pentru a nu tuşi şi să inspire lent, profund;
• educăm pacientul pentru a nu consuma alimente şi lichide aproximativ 24 ore;
• îi asigurăm si îi administrăm lichide reci, bucăţi de gheaţă;
• educăm pacientul pentru a nu vorbi şi a-şi păstra imobilitatea cât mai mult timp posibil;
• izolăm la nevoie pacientul pentru a evita agitaţia celorlalţi pacienţi sau a aparţinătorilor;
61
• asigurăm condiţii de semiobscuritate si evitarea stimulilor zgomotoşi;
• la nevoie efectuăm manopere de aspiraţie şi oxigenoterapie;
• la recomandarea medicului abordăm linie venoasă pentru transfuzii;
• administrăm tratamentul prescris (hemostatice, sedative etc);
• comunicăm medicului orice schimbare survenită în starea pacientului şi efectul tratamentului prescris.
La pacienţii ameninţaţi de asfixie:
- intubaţie traheală în scopul izolării plămânului hemoragic pentru evitarea aspiraţiei lichidului şi a asfixiei
consecutive;
- aspiraţie bronşică + oxigenoterapie.

CIANOZA
Coloraţia violacee perioronazală, a patului unghial, a tegumentelor şi a limbii în cianoza centrală.
Atenţie la prezenţa cianozei, evaluarea statusului mental şi a gradului de vigilenţă, prezenţa dispneei de
repaus, utilizarea musculaturii accesorii în timpul respiraţiei – semne de insuficienţ respiratorie severă!
Cianoza centrală se referă la culoarea buzelor şi a limbii, şi indică o presiune parţială a oxignului sub 6kPa
asociată cu cianoza patului unghial, a tegumentelor, extremităţilor.
În cianoza periferică culoarea buzelor şi a limbii este normală şi se datoreaza unei insuficienţe circulatorii
periferice cu desaturarea hemoglobinei în periferie prin stază (insuficienţă venoasă cronică) sau vasoconstricţie severă
(şoc septic sau alte cauze de şoc) cu sau fără hpoxemie.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a respira afectează buna relaţie in celelalte nevoi.

A comunica
• comunicare deficitară sau incapacitate de a relata, datorată tulburărilor funcţionale respiratorii şi fenomenelor
obstructive.
A se mişca si a avea o bună postură
• dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi datorită fenomenelor dispneice, insuficienţelor
respiratorii şi oboseală.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• diminuarea ,incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii.
A elimina
• diminuarea/incapacitatea de a elimina prin afectarea respiraţiei.
A dormi şi a se odihni
• tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se îmbrăca si a se dezbrăca
• diminuarea/ incapacitatea de a se îmbrăca si dezbrăca cauzată de durerea toracică şi epuizare.
A fi curat, a avea tegumente intacte
• alterarea tegumentelor si mucoaselor cauzate de mucozităti abundente, expectoraţie abundentă si respiratie deficitară
A evita pericolele
•anxietate, nesiguranţă, teamă, cauzate de lipsa de aer datorată insuficientei respiratorii
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• dificultatea / imposibilitatea de a participa activ la serviciul religios, cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie,
hemoptizie.
A se realiza
• izolare prin dificultatea impusă de afecţiunile respiratorii.
A se recrea
• dificultatea / incapacitatea de a participa la activităţi recreative cauzate de oboseală şi respiraţie deficitară.
A învăţa
•ignorarea / incapacitatea de a învăţa datorată fenomenelor hipoxice şi degradării stimei faţă de propria persoană.

62
 PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING

Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenta posibile:
- alterarea vocii;
- clearance ineficient al căilor respiratorii;
- dispnee;
Manifestări de dependenţă: respiră cu dificultate, respiră pe nas, cu zgomot, cianoză, epistaxis, tuse, expectoraţie,
ortopnee, senzaţie de sufocare, tahipnee, bradipnee.
Surse de dificultate: inflamaţia mucoasei, tabagismul, obstrucţia, anxietatea, poluarea, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să îşi menţină funcţia respiratorie optimă, îşi va menţine căile respiratorii permeabile;
• să îşi amelioreze respiraţia,
• să se asigure repaus vocal;
• să expectoreze uşor, să-şi favorizeze expansiunea toracică;
• să prezinte stare de siguranţă;
• să efectueze exerciţii respiratorii.
Interventii de prim ajutor constau în:
- manevra Heimlich in obstrucţiile supraglotice;
- susţinerea maxilarului inferior şi hiperextensiunea capului; utilizarea pipelor de tip Guedel (orofaringiene sau
nasofaringiene); toaleta gurii si comprese, aspiraţia cu sau fără control vizual, fixarea limbii.
In eventualitatea pierderii reflexelor laringiene se recomandă:
- aspiraţia traheobronşică, intubaţia traheală, respiraţie asistată şi controlată.
- va avea un ritm respirator regulat, va evita mediul poluant, si alergeni.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune oxigenări;
• completarea cu date şi valori a foii de T°, observarea, măsurarea şi notarea valorilor R;.
• efectuarea igienei respiraţiei;
• observarea, măsurarea şi notarea valorilor TA, P;
• tehnici de administrare a O2, tehnici de aspirare a secreţiilor, tehnici ce facilitează satisfacerea nevoii;
• asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă, asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
• efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii = mişcări, mobilizare, aerisire.
Evaluarea îngrijirilor
Vom evalua:
• prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
• semnele de hipoxie (cianoză,paloarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie);
• valoarea semnelor vitale P, T°, R, TA - va fi înregistrată în foaia de temperatură;
• prezenta agenţilor poluanţi, iritanţi;
• expectoraţia (ce, cum, când), tusea (tip, caracter, momentul), poziţia, vomică, hemoptizia;
• reacţia faţă de anxietate, simte sau nu ameliorarea, se odihneşte corespunzător;
• nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.

6. CIRCULAŢIA ARTERIALA

63
 Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine, care are drept
scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul produşilor de catabolism de la
ţesuturi la organele excretoare.
Un rol important îl deţin sângele şi limfa, cuprinse în sistemul circular, şi inima, în condiţii de integritate
anatomică şi funcţională.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin:
- urmărirea pulsului,
- a tensiunii arteriale,
- a culorii tegumentelor.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA CIRCULAŢIEI ARTERIALE

a) PULSUL
Reprezintă unda de soc ce ia nastere prin destinderea peretilor arteriali de catre volumul de sange expulzat din
ventriculul stang in timpul sistolei ventriculare care se propaga de-a lungul acestora odata cu coloana de sange
arterial. Poate fi perceputa prin palparea unei artere superficiale comprimata incomplet pe un plan dur.
Este manifestarea periferica a activitatii mecanice a inimii.
Reflecta starea de functionare a inimii si a sistemului arterial.

Factorii care influenţează pulsul

Conditia - vârsta - la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea, la vârstnici;
biofiziologica - sex: valorile frecventei repiratorii se inregistreaza la limita maxima, iar la barbati la limita
minima;
- ritmul somnul/veghe: frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă;
- efortul fizic - determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea efortului;
- pozitia corpului:in poziţia decubit dorsal frecvenţa pulsului este mai scăzută decât în
poziţie şezând ; poziţia ortostatica are frecvenţa pulsului mai ridicată;
- statura: individul înalt prezintă puls mai rar decât cel scund;
- masa corporala: persoanele hiperponderale au o frecventa crescuta bin raport cu cele
normo- sau hipoponderale;
ritmul circadian: frecvenţa pulsului, în timpul noptii este mai scazuta, iar dimineata sau in a
doua parte a zilei este crescuta;
- alimentaţia- în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte;
Conditia - emoţiile
psihologica - plânsul produc creşterea frecvenţei pulsului
- mânia
Conditia - mediul ambiant - prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează frecvenţa
sociala pulsului.

Manifestările de independenţă

Frecvenţa - reprezintă numărul de pulsaţii pe minut.

Frecventa medie pe minut in functie de varsta(pulsaţii/minut )*
Varsta Repaus- Repaus- Exercitii sau
stare de veghe in somn febra
Sfigmogramă nou născut 100- 180 80- 160 >220
1 sapt- 3 luni 100- 220 80- 200 >220
3 luni – 2 ani 80- 150 70-120 >200
2 ani- 10 ani 70- 110 60-90 >220
10 ani adolescent 55- 90 50-90 >220
la adult 60-80 50-70 >100
64
 (* Marcean Crin, Manual de Nursing,Editura ALL EDUCATIONAL, 2013, pag.62)
Pulsul are un aspect de undă monofazică pozitivă căreia i se descriu :
•o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “a”, până la amplitudinea
sa maximă;
•o pantă descendentă, catacrotă, până la incizura dicrotă;
• unda dicrotă (c), secundară.
-în expiraţie, frecvenţa pulsului scade;
-în inspiraţie, frecvenţa pulsului creşte;
Ritm - reprezintă cursivitatea, regularitatea pulsaţiilor şi a pauzelor dintre ele;
- pulsul este ritmic- puls regularis;
Amplitudine - se referă la marimea undei de puls;
(volum) - este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă;
- la arterele simetrice, volumul pulsului este egal;
- este determinată de masa sanguină evacuată în sistemul circulator arterial în timpul,
unei sistole;
Tensiunea - valoarea tensiunii pulsului este dată de valoarea forţei aplicate pentru comprimarea
pulsului arterială ;
- este determinata de elasticitatea peretilor arteriali;
Celeritatea - reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile prin aparitie si disparitie; -
este influentata de starea de sanatate a inimii si vaselor;

Egalitatea - se refera la caracteristicile pulsului radial interpretate prin comparatie la ambele

membre.
Coloraţia - coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor;
tegumentelor - tegumentele sunt calde.

b) TENSIUNEA (PRESIUNEA) ARTERIALĂ

Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.

Factorii care determină tensiunea arterială:
- debitul cardiac;
- forţa de contracţie a inimii;
- elasticitatea şi calibrul vaselor;
- vâscozitatea sângelui;
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factori de evaluat:
• tensiunea arterială sistolică = tensiunea maximă;
• tensiunea arterială diastolicâ= tensiunea minimă;
• tensiunea diferenţială= diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi tensiunea arterială minimă.
• Hipertensiunea arterială = creşterea valorilor tensiunii arteriale peste valorile normale
• hipotensiune arterială = scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale
tensiunea arterială sistolică (T$ -TM):
- reprezintă valoarea maximă a tensiunii arteriale în cursul sistolei;
- este determinată de forţa de contracţie a inimii care propulsează sângele în vasele arteriale;
- tensiunea arterială maximă creşte prin pierderea elasticităţii vaselor;
- tensiunea arterială sistolică scade dinspre centru spre periferie;
- rezistenţa întâmpinată de sânge la periferie depinde de calibrul vaselor ( influentat de starea neuro-vegetativă,
sistem endocrin, factori renali).
• tensiunea arterială diastolicâ (Ts-Tm):
- reprezintă valoarea minimă arterială în cursul diastolei;
- forţa de contracţie a inimii este zero;
- în diastolă o parte din masa sanguină trece din sistemul arterial în sistemul capilar;
- valorile cele mai mici ale tensiunii arteriale sunt obţinute la sfârşitul diastolei;
•în mod obişnuit valorile normale ale tensiunii arteriale minime se calculează la jumătate plus unu din valorile
65
 normale ale tensiunii arteriale maxime ca de exemplu: când tensiunea arterială maximă = 140 mm Hg, tensiunea
arterială minimă = 70 +10 = 80 mm Hg.

Precizari
•valorile tensiunii arteriale la membrele superioare nu sunt aceleaşi;
•valorile tensiunii arteriale la membrele superioare faţă de membrele inferioare diferă;

Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică
Optimă 120 70
Normală 120–129 70–84
Normal crescută 130–139 85–89
Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99
Grade 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109
Grade 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110

Factorii care influenţează tensiunea arterială

Conditia - vârsta - tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în vârstă; se
biofiziologica stabilizează la adult; creşte uşor la persoana vârstnică;
- sex: la femei tensiunea arterială este mai mică decât la bărbaţi cu valori cuprinse între 5-10
mm Hg;
- ritm somn/ veghe: în timpul somnului sau dimineaţa tensiunea arterială are valorile cele mai
mici;
- activitatea - diurnă produce o creştere a tensiunii arteriale; de asemenea, efortul fizic produce
creşterea tensiunii arteriale, cu revenirea la valorile iniţiale după încetarea acestuia;
- rasa: populatia de culoare inregistreaza valori tensionale mai mari decat cea alba;
- alimentatia;
- ritmul circadian: ceasul biologic are particularitati individuale dar se inregistreaza valori mai
scazute in cursul noptii si mai crescute in a
doua parte a zilei;
- valorile tensiunii arteriale prezintă oscilaţii de-a lungul aceleaşi zile;
- medicatia: actioneaza direct si indirect( narcoticele scad tensiunea arteriala , psihoactivele
cresc tensiunea arteriala;
- vasodilataţia generală determină scăderea presiunii exercitată de sângele circulant.
Conditia - emoţiile, bucuriile, stresul, anxietatea determină creşterea tensiunii arteriale.
psihologica
Conditia - climatul:
sociologica - frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea tensiunii arteriale;
- căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea tensiunii arteriale.

Manifestări de independenţă
Tensiunea maximă se obţine în Vârsta T.A. max (mm Hg)
timpul sistolei ventriculare 1-3 ani 75-90
4-11 ani 90-110
12-15 ani 100-120
adult 110-139

Tensiunea minimă se obţine în Vârsta T.A. min.

timpul diastolei 1-3 ani 50-60 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg
adult 75-89 mmHg

66
 Tensiunea diferenţială
reprezintădiferenţa
T.A. max. T.A. min
Menţinerea raportului între T.A.
max. şi T.A, min.
Ex.
T.A. dif. = T.A. max. 140 - T.A. min.80 = 60 mmHg
T.A. min = T.A. max. +1 sau 2 (cm Hg)
2

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine

Educă pacientul:
- pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire);
- să-şi menţină tegumentele curate, integre;
- să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu;
- să evite tutunul, consumul exagerat de alcool;
- să evite sedentarismul;
- să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia;

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Problema: Circulaţia inadecvată

Surse de dificultate care determină nesatisfacerea nevoii de a avea o bună circulaţie

De ordin fizic - alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi;
- obstrucţii arteriale;
- supraîncărcarea inimii, temperatura corpului, etc..
De ordin psihologic - anxietatea, stresul, situaţia de criză.
Lipsa cunoaşterii - cunoştinţe insuficiente despre alimentaţia echilibrată, despre sine,
despre alţii, despre obiceiurile dăunătoare.

Manifestări de dependenţă
Tegumente - reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii;
modificate - cianotice - coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii.
Modificări de - tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului; numărul pulsaţiilor pe minut, depăşesc valorile de
frecvenţă a 100-150-200.
pulsului - fiziologic tahicardia se înregistrează în urma: efortului fizic prelungit, stărilor emoţionale
exacerbate, traumelor psihice, etc.
- patologic tahicardia se înregistrează în urma:
-afecţiunilor cardiace (miocardita, colaps circulator),
dezechilibrului hormonal;
-pierderilor masive sanguine (hemoragii), accidentelor
vasculare cerebrale;
-hipertermiei = evoluţia ascendentă a frecvenţei pulsului
este paralelă de obicei cu cea a temperaturii (pulsul, creşte
cu 10 b/min pentru un grad de temperatură);
- pulsul tahicardic înregistrează puseuri paroxistice ce trebuiesc
obligatoriu notate în foaia de temperatură.
- bradicardie:
•numărul pulsaţiilor pe minut scade sub valoarea de 60-40 b/min.
•bradicardia se înregistrează în urma:
- hipertensiunii intracraniene, hemoragie cerebrală, tumori
cerebrale, meningite;
- miocardite acute, intoxicaţie cu tonicardiace (digitală), hipoxie
cardiacă;
- hipoxie cerebrală (deficit de oxigenare cerebrală cu pierdere
de conştientă şi crize convulsive).
67
 Modificări de Se disting:
amplitudine - puls amplu , care izbeste cu forta degetul- puls magnus;
(volum) al - puls mic, slab perceptibil- puls parvus;
pulsului - puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil- hipotensiune, şoc;
- puls asimetric - volum diferit al pulsului la artere simetrice;
- puls alternant: undă normală este urmată de undă cu amplitudine mică, apare în leziuni
miocardice severe;
- puls cu amplitudine mică „tardus et parvus” în stenoza aortică;
- puls paradoxal: dimimuarea până la dispariţie a undei pulsatile în inspir.
Modificări de - se disting;
tensiune a - puls dur( puls durus), greu comprimabil;
pulsului - puls moale( puls mollis), usor perceptibil.
- depinde de hipo/hipertrofia ventriculului stâng care determină creşterea/ scăderea cantităţii
sanguine împinsă în artere prin forţa de contracţie a inimii.
Modificări de Se disting;
celeritate - puls celer- unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate;
Pulsul “ celer et altus” ( Corrigan) este pulsul cu amplitudine mare si viteza in ascensiune si
mai ales in coborare crescuta. Este caracteristic insuficientei aortice;
- puls tardus- pulsul care se palpeaza un timp mai indelungat , deoarece distensia arterei se face
cu intarziere;
Pulsul “ tardus et parvus” este pulsul cu amplitudine mica si de o durata mai mare, caracteristic
stenozei aortice.
Cauze:
• tromboza/stenoza vaselor arteriale;
• afectarea elasticitatii vaselor arteriale (arterioscleroza vasculară determină puls tard);
afecţiuni cardiace: puls „celer et altus” cu undă rapidă: insuficienţa aortică, sindrom
hiperchinetic.
Modificări de - puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii;
ritm al - puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză;
pulsului - puls inegal inechidistant şi inechipotent în fibrilaţia artrială;
- puls bigeminat: a doua undă apare la un interval mai scurt şi de amplitudine mai mică –
extrasistolie şa.
Modificări - hipertensiune arterială = creşterea valorilor T.A. peste valorile normale;
ale tensiunii - hipotensiune arterială = scăderea valorilor T.A. sub valorile normale;
arteriale - modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel;
- T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept).
Deficitul de - desemneaza diferenta dintre frecventa ventriculara si numarul pulsatiilor radiale;
puls - se intalneste in fibrilatia atriala cu frecventa ventriculara rapida, cand nu toate contractiile
cardiace sunt eficiete, unele neputandu-se transmite la periferie.
Hipoxemie - scăderea cantităţii de oxigen din sânge.
Hipoxie - diminuarea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
Edeme - acumulare de lichid seros in tesuturi.
Varice - dilatari ale venelor supericiale.
Hemoroizi - dilatarea plexurilor nervoase anale si din partea inferioara a rectului cu aparitia de fenomene
inflamatorii si trombotice.
Durere - precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.
Claudicatie - durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai frecvent la nivelul
intermitenta gambelor).
Parestezii - furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor.

Intervenţiile asistentei medicale-pacientul cu circulaţie inadecvată

68
 Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să prezinte -învaţă pacientul:
circulaţie adecvată • să întrerupă consumul de tutun, alcool;
• să aibă alimentaţie bogată în fructe, zarzavaturi;
• să reducă grăsimile şi clorura de sodiu din alimentaţie;
- administrează medicaţia prescrisă: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice,
vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase, anticoagulante;
- urmăreşte efectul medicamentelor;
- aplică tehnici de favorizare a circulaţiei: exerciţii active, pasive, masaje.
Pacientul să fie - informează pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care
echilibrat psihic poate să-l depună, asupra importanţei continuării tratamentului medicamentos.

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ( H.T.A.)

• hipertensiunea arterială este un sindrom clinic;

• reprezintă creşterea valorilor tensionale peste 140 mm Hg pentru tensiunea sistolică şi peste 90 mm Hg pentru
tensiunea diastolica, indiferent daca numai una dintre valori este crescuta;
• manifestari pentru urgenta hipertensivă sunt:
- durere toracică, dispnee, cefalee, redoare de ceafă;
- vărsături exacerbate, stare confuzională, crize comiţiale.
• hipertensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni:
- cerebro-vasculare, renale,.endocrine, etc.
• asistenta medicală trebuie să cunoască urgenţa datorată valorile tensionale crescute ce trebuiesc prompt scăzute
existând riscul de: edem pulmonar acut, edem cerebro- meningeal, hemoragie meningeală sau cerebrală.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALA

• hipotensiunea arterială este un sindrom clinic;

• reprezintă scăderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolică si sub 65 mm Hg pentru
tensiunea diastolică;
• forţa de contracţie a inimii este diminuată;
• pereţii vasculari prezintă relaxare crescută;
• hipotensiunea arterială reprezintă un important semn în afecţiuni: valvulare stabilizate, endocardite, miocardite,
tulburări endocrine, hemoragii, dezechilibru hidroelectrolitic (diaree, vărsături);
• hipotensiunea arteriala cronica nu este grava. Problemele reale apar cand tensiunea scade brusc si ceierul este
privat de fluxul sanguin necesar oxigenarii sale. Apare de obicei la ridicarea brusca in pozitie ortostatica din pozitie
de decubit sau semisezand. Este cunoscuta sub numele de hipotensiune posturala, hipotensiune ortostatica sau
hipotensiune ortostatica mediata neuronal.

Problema de dependenta: REDUCEREA DEBITULUI CARDIAC

Sursa: Diagnostics infirmiers – ANADI; Dignostice de nursing NANDA International.

Definitie: cantitate insuficienta de sange, pompata de inima, pentru a asigura nevoile metabolice ale
organismului.
Caracteristici definitorii
Alterarea ritmului inimii:
• aritmii;
• bradicardie;
• modificari electrocardiografice;
• palpitatii;
• tahicardie;
Alterarea incarcarii inimii:
69
 • edeme;
• reducerea presiunii centrale venoase (CVP);
• reducerea presiunii in trunchiul arterei pulmonare;
• oboseala;
• cresterea presiunii venoase centrale (CVP);
• cresterea presiunii la periferia arterei pulmonare (PAVWP);
• turgescenta venei jugulare;
• zgomote cardiace;
• cresterea in greutate;
Alterarea dupa incarcarea inimii:
• piele umeda;
• dispnee;
• scaderea pulsului periferic;
• scaderea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
• scaderea rezistentei vasculare sistemice (SVR);
• cresterea rezistentei vasculare pulmonare (PVR);
• cresterea rezistentei vasculare sistemice (SVR);
• oligurie;
• reumplere capilara prelungita;
• modificarea culorii pielii;
• variatii ale valorilor presiunii arteriale;
Alterarea contractilitatii inimii:
• tuse;
• reducerea evacuarii fractionate;
• reducerea indicelui de lucru al ritmului ventricular stang (LVSWI);
• reducerea indicelui de volum (SVI);
• reducerea indicelui cardiac;
• scaderea debitului cardiac;
• ortopnee;
• dispnee paroxistica nocturna;
• zgomote in S3;
• zgomote in S4;
Comportament emotional:
• anxietate;
• neliniste;
• agitatie;
Factori de legatura:
• alterarea batailor inimii;
• alterarea ritmului inimii;
• alterarea volumului sistolic;
• alterarea dupa incarcare;
• alterarea contractilitatii;
• alterarea inainte de incarcare a inimii;

Elemente de supraveghere si interventii specifice

Obiectivele vizeaza:
• pacientul sa prezinte circulatie adecvata;
• pacientul sa fie echilibrat psihic;

70
 • pacientul sa exprime disparitia durerii;
• sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive ale pacientului;
• sa fie promovate confortului fizic si psihic al pacientului;
• sa fie asigurat un aport nutritional adecvat;
• sa fie combatute infectiile;
• sa fie favorizate circulatia arteriala, venoasa;

Interventiile autonome si delegate ale asistentului medical

• Asigura pacientului un maxim de confort fizic si psihic.
• Explica pacientului necesitatea repausului la pat.
• Supravegheaza functia respiratorie si circulatorie pentru asigurarea unei bune oxigenari.
• Invata pacientul:
- sa intrerupa consumul de alcool si tutun;
- sa aiba alimentatie usor digerabila bogata in fructe, zarzavaturi, sa asigure un aport caloric corespunzator
nevoilor reale si sa cuprinda toti compusii principali ai alimentatiei, inclusiv vitamine si saruri minerale;
- sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie;
- sa evite frigul, umezeala, stresul psihic;
• Supravegheaza functiilor vitale si a starii mentale, notarea functiilor vitale in foaia de temperatura.
• Ajuta pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale.
• Aplica tehnicii de favorizare a circulatiei: exercitii active, pasive, masaje, mobilizari.
• Pregateste pacientul pentru examinari radiologice, explorari functionale, etc..
• Recolteaza produse biologice pentru examinari de laborator.
• Efectueaza bilantul hidric.
• Administreaza medicatia prescrisa: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare,
antianginoase, anticoagulante.
• Urmareste efectul medicamentelor.
• Pregateste preoperator, acorda ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie chirurgicala.
• Educa pacientul privind prevenirea recidivelor.
• Aplica masuri de prevenire a efectelor imobilizarii.
• Informeaza pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate sa-l depuna, asupra
importantei continuarii tratamentului medicamentos si asupra modului de viata pe care va trebui sa-l urmeze
dupa examinare.

7. NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA

71
 ( a se alimenta si a hidrata)

Definiţie
Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate suficientă,
pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia indispensabilă unei bune
funcţionări.
Alimentele sunt substante complexe pe care omul le introduce in tubul digestiv,le digera,le absoarbe pentru
energie,biosinteza componentelor celulare,cataliza biologica si intretinerea celorlalte functii.
Scop:
- sa asigure aportul de vitamine si saruri minerale;
- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;
- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave si aport nutritiv necesar
organismului(terapeutic);
- prevenirea evolutiei nefavorabile ale unor boli.

Independenţa în satisfacerea nevoii

Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată de alimente, conţinând elementele
nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura alimentelor nutritive sunt în funcţie de: sex, vârstă, greutate,
înâlţime, activitatea depusă, starea de sănătate sau de boală.
O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii şi asigurării tuturor funcţiilor
organismului în condiţii normale: glucide, proteine, lipide, vitamine, apă, săruri minerale.
Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a organismului.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este bine ca 50% din necesităţile calorice
ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon, dacă nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor
(diabet zaharat, colită de fermentaţii, obezitate).
La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie, denutriţie, afecţiuni hepatice şi renale.
Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.
Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele distruse prin uzura
fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în acelaşi timp, o sursă importantă de energie şi constituie materie primă a
fermenţilor şi a hormonilor.
Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.
Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea proteinelor plasmatice,
distrugerea parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi, prin reducerea presiunii coloid-osmotice a sângelui, retenţia
apei în organism, cu formare de edeme.
Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri, anemii, evacuări pleurale şi abdominale,
postoperator.
Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi energetice mari, într-un volum mic.
Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră şi în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare, iar sub formă
depozitară reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de susţinere pentru organele interne.
Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.
Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în insuficienţa glandelor care intervin în
digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet zaharat, obezitate), boli
febrile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită arderilor exagerate).
Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului. Nevoia de vitamine creşte în timpul
activităţii celulare exagerate (majoritatea îmbolnăvirilor).
Vitaminele pot fi clasificate in :
- vitamine hidrosolubile,
- vitamine liposolubile.
Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg vitamina B, 6 mg vitamina B6, 8
mg vitamina PP şi 20 mg vitamina K, ceea ce se asigură prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de
fructe.

72
 Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din organism, sărurile minerale fiind necesare
ca substanţe structurale şi catalizatoare.
Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500 - 3000 ml, ele se acoperă prin lichidele
ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor.
O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul sănătos necesită în 24 ore: 4 g Na; 3-4
g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod proporţionat; altfel, organismul rămâne
în dezechilibru hidromineral.

Status nutriţional IMC (Kg/m2 )

Subnutriţie Gr. II <16
Subnutriţie. Gr I 16-17.9
Subponderal <18.5
Slab 18.5-19.9
Normal 20 – 24.9
Supraponderal 25.0-29.9
Obezitate >30.0
Clasa I 30.0-34.9 Moderată
Clasa II 35.0-39.9 Severă
Clasa III >40.0 Foarte severă

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de perioada de creştere şi
biologici dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
- sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumatate de an si 108 kcal/kg corp in a
doua jumatate;
- necesitatile calorice cresc didert proportional cu varsta;
- adolescentii: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar baietii de 2500-3000 kcal/zi;
- adultul are nevoi nutritionale relativ stabile ca valoare calorica si factori nutritivi.
Cresterea inceteaza iar hrana trebuie adaptata celorlalte variabile care marcheaza exitenta
unui adult. Nutritia se incadreaza in paternurile descrise la interventiile asistentei
medicale;
- la varsnic( peste 65 ani) procesele de involutie limiteaza necesarul proteic si caloric; de
asemenea este redus necesarul de vitamine din grupul B; la femei se recomanda
suplimentarea de calciu; datorita proceselor degenerative alimentatia trebuie sa contina
suolimente alimentare;
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât creşte metabolismul şi
implicit aportul alimentar;
- activitate profesionala;
- masa corporala;
- starea de sanatate, dentitie, deglutitie, digestie, absortie;
- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este recomandat tuturor
indivizilor; intervalul între mese este în funcţie de vârstă;
- stari fiziologice particulare:

73
 - sarcina : in unctie de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de proteine se creste cu 30g,
aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg, vit A cu 20-25 %, vit C cu 30%, viatimele di
grupul B si vit D trebuie asigurate in exces.
Factori - starea afectiva;
psihologici - emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii indivizi îşi pierd
apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe alimente;
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de dragoste şi
de bunăstare.
Factori - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi nutritive), iar vara,
sociologici sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din fragedă copilărie şi,
uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un grup social, sărăcia influenţează negativ
satisfacerea nevoii;
- religia si traditiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au anumite ritualuri
alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea consumului unor alimente (carne de porc,
cafea, alcool), dar şi prepararea şi servirea alimentelor după un anumit ritual;
- starea materiala;
- obiceiurile alimentare si preferintele personale;
- cultura si educatia - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei culturi.

Manifestări de independenţă

Cavitatea - dentiţie bună;

bucată - proteză dentară adaptată şi în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă;
- limba roz;
- gingii roz si aderente dinţilor;
Masticaţia - uşoară, eficace, lenta;
- gura închisă;
Reflex de - prezent;
deglutiţie
Digestie - lentă;
- nestingherită;
Deprinderi - programul meselor (3 mese şi 2 gustări);
alimentare - 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este
satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi valoare - alegerea alimentelor;
acordate - servirea mesei singur sau în grup;
mâncării - tradiţii;
- obiceiuri alimentare;
- educaţie.
Simtul gustativ - trebuie sa fie prezent;
Ingestie de - in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
alimente si de
lichide
Obiceiuri - sănătoase;
alimentare
Stare de - normală in raport cu varsta, sexul.
constituţie
74
 Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii
Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
- activitate:
- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
- se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru varstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decat la barbat;
- in starile febrile necesarul caloric este marit cu 10%;
- la sportive , in sarcina , alaptare se creste necesarul caloric cu 30%.
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine, săruri minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de carbon, 10 -15% proteine, 30 -
40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 60% proteine de origine animală;
- 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală;
- 35% lipide de origine vegetală.
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi alăptare: + 30%
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând valoarea energetică a
principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si calitative ale diferitelor principii
alimentare.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de dependenţă:

1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit(mai putin decat necesarul organismului)
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus(mai mult decat necesarul organismului)
3. Intoleranta digestiva

Surse de dificultate

Surse de ordin - alterarea mucoaselor căilor degestive şi a peristaltismululi intenstinal;

fizic - alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucţii, tumori, strangulări;
- tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente;
- durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de ordin - afectiuni psihice,
psihologic - tulburări de gândire,

75
 - anxietate,
- stres,
- situaţii de criză,
- anorexia- lipsa poftei de mincare,
- polifagia- nevoia excesiva de a manca,
- disfagia- dificultate de a inghiti.
Surse de ordin - foame ,
sociologic - insalubritate,
- malnutriţie-stare de nutritie nesatisfacatoare,
- veniturile,
- tabieturile si interactiunile sociale,
- obiceiuri alimentare, traditii, religie.
Lipsa cunoaşterii - lipsa de cunoştinţe,
- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului înconjurător.

1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit

Alimentatie inadecvata:mai putin decat necesarul organismului

Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate şi calitate, care afectează
starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o serie de factori, printre care: proaste obiceiuri în legătură cu
alimentaţia, boli organice şi psihice, intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul funcţionării tuturor aparatelor şi
sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).

Manifestări de dependenţă

Anorexie - lipsa poftei de mâncare;

Disfagie - greutate la înghiţire; dificultate la inghitire;
Condiţia - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;
cavităţii - ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale;
bucale - limbă încarcată, depunere saburală, glosite;
- dificultate în masticaţie;
Starea - tegumente uscate, pierderea elasticităţii;
tegumentelor - acnee, dermatită;
Digestie - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
- greaţă, vărsătură;
- regurgitaţii;
- aerofagie-eliminarea aerului pe gura;
- pirozis-arsuri;
Deprinderi - greşeli în prepararea alimentelor;
alimentare - greşeli în alegerea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;
- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;

Hidratare - consum redus de lichide şi săruri minerale;

insuficienta
Cantitate - cantitatea de alimente nu satisface necesitatile calorice ale pacientului;
redusa de
alimente
Dezechilibru - slăbiciune;
hidro- - tegumente şi mucoase uscate;
electrolitic - urini concentrate;
Gust şi - dezordonat;
valoare - mănâncă în picioare sau în pat;
76
 acordate - obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
mâncării
Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA, tahicardie;
Malnutriţia - nutritie deficitara, alimentare necorespunzatoare.
Casexia - slabire extrema in faza terminala a unor boli;
Pierdere în - slăbire;
greutate
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de lumea
inconjuratoare.
Diminuarea - intoleranţă la efort;
energiei
Edeme - acumulare de lichid seros in ţesuturi.

Intervenţiile asistentei medicale- pacientul cu alimentaţie inadecvată prin deficit

Obiective Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să - aşază pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu capul in lateral;
aibe o stare de - protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului,
bine, fără - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l , învaţandu-l să inspire profund; il
greţuri şi serveste cu un pahar cu apa sa-si clateasca gura;
vărsături - aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri minerale;
- încurajează pacientul;
- reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.
Pacientul să - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%, 10%, 20%, 33%,
fie echilibrat 40%; hidrolizate de proteine şi amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine
hidro- şi electrolizi, după indicaţia medicului;
electrolitic - calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice; adaugă 13% pentru
fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30% pentru agitaţie, convulsii, distrucţii
celulare;
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi mici de lichide reci,
oferite cu linguriţa;
- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;
- conştientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în menţinerea sănătăţii;
- face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
Pacientul să - explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise;
fie echilibrat - serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi prezentate
nutriţional atrăgător;
- învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele cantitative şi
calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui aliment cu altul:
- 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g taieţei; 200 g
pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g cartofi; 650 g fructe proaspete;
-100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne albă (pasăre, viţel), 650
g peste, 400 g brânză;
-100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură de porc;
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicaţiile
regimului.
Pacientul să - asigură un climat cald, confortabil ;
fie echilibrat - încurajează pacientul ;
psihic - îi explică scopul intervenţiilor.

2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus

Alimentatie inadecvata:mai mult decat necesarul organismului

Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii care consumă elemente nutritive
în exces, peste necesităţile energetice ale organismului, se îngraşă şi devin obezi. Surplusul de greutate are
77
repercursiuni asupra funcţionării organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate ingera o cantitate mare de
alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice, dezechilibru endocrin sau alte dezordini
organice.

Manifestări de dependenţă
Indice ponderal: - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală; greutatea
+15-20% ideală se calculează cu formula:
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm;
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare.
Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate.
Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obtinută prin împărtirea
greutătii unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înăltimii acelei
persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.

Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu alimentatie inadecvata prin surplus

Obiective Intervenţiile autonome si delegate

Pacientul să aibă greutate
corporală în funcţie de
înălţime, vârstă, sex
Pacientul să desfăşoare
activitate fizică crescută
Paceintul să fie echilibrat
psihic
- asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente;
- învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în funcţie de
activităţile fizice şi vârstă;
- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim;
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor;
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală.
- conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice moderate;
- stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi capacitate,
împreună cu bolnavul.
- asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor bolnavului;
- îl învaţă metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă.

3. Intoleranta digestiva

Manifestari de dependenta:
- greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
- varsatura,
- astenie (oboseala) fizica,
- paloarea tegumentelor,
- inapetenta,
- balonari,
- regurgitatii - reflux in cavitatea bucala a unor cantitati mici de lichide din cavitatea gastrica.

Alte probleme de dependenta *

*Marcean Crin , Manual de nursing, vol I, Editura ALL EDUCATIONAL, 2012.

• Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

Manifestari de dependenta :
- dificultate de deglutitie(disfagie), digestie, masticatie,
78
 - oboseala,
- slabiciune,
- diminuarea mobilitatii mandibulei,
- tegumente uscate , palide,
- nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
Surse de dificultate :
- afectiuni ale membrelor superioare, rani ale membrelor superioare;
- stres , anxietate, confuzie, tulburari psihice;
- deficit vizual,
- deformarea articulatiilor mainii, paralizie;
- proteze dentare prost ajustate;
- singuratate;
- dezechilibre endocrine sau organice.

Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate

1) Pacientul sa se alimenteze singur utilizand - ajuta pacientul sa se alimenteze;
ustensile adecvate in termen de……….. - il incurajeaza apreciindu-i efortul;
2) Pacientul sa consume alimente care se - administreaza medicatia prescrisa de medic.
mananca cu mana (fructe , paine) , singur la
fiecare masa in termen de….
3) Pacientul sa se alimenteze singur fara nici o
jena in termen de………………..

• Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar

Manifestari de dependenta :
- nu bea sau bea lichide interzise;
- omite mesele sau mananca alimente interzise;
- ameteli,
- paloare,
- indispozitie,
- constipatie.
Surse de dificultate :
- obisnuinte alimentare diferite , legate de cultura si religie;
- stres , anxietate, confuzie;
- lipsa cunoasterii alimentelor premise sau interzise in afectiunea pe care o are pacientul;
- dezgust alimentar;
- obisnuinte alimentare dficitare in familie;
- nu poate sa-si procure sau sa-si prepare alimentele;
- intoleranta alimentara;
- neacceptarea bolii.

Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate
Pacientul sa urmeze regimul alimentar - ajuta pacientul sa se alimenteze;
singur in termen - ii explica necesitatea dietei alimentare;
de……………………….. - administreaza medicatia prescrisa de medic.

• Refuzul de a se alimenta/ hidrata

Manifestari de dependenta :
- refuzul de a manca
79
 - refuzul de a bea
Surse de dificultate:
- depresii majore;
- anxietate, stress,
- atitudine defavorabila,
- anturaj,
- insalubritate,
- slabiciune,
- pierderea stimei de sine,
- tulburari de gandire,
- singuratatea (divort , deces);
- pierderi sociale ( somaj , de avere etc.)

Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate

1) Pacientul sa-si exprime dorinta
de a manca si a bea singur in
termen de………..
2) Pacientul sa aiba confort psihic
si fizic cu ajutorul nursei permanent
- asistenta stimuleaza pacientul sa-si exprime anxietatea, emotiile
care au provocat decizia de negativism;
- colaboreaza cu apartinatorii in situatii de singuratate pentru a nu
lasa singur pacientul;
- explica pacientului necesitatea de a bea si a manca , ridica moralul
pacientului , reda pofta de viata pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic (antidepresive).

Vărsăturile

Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.

Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea faţă de
anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de excitaţiile care pornesc
din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este precedată
adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea
conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite eliminarea lui
forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea
conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii
esofago-gastrice sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne
creşterea presiunii intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi
muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi bulbari,
unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.

Surse de dificultate
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxi-kine microbiene în scarlatina,

80
difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.

Manifestari, semne de dependenta

Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumate;
în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale, precum şi
resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau în cadrul
unor boli generale.

Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din stomac este
redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• vărsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).

Atitudini si interventii

81
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie
abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica aspirarea
vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea - abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul stomacal;
resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm pentru conduită
post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice, rezervei
alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa

TULBURĂRI ALE FLUIDELOR

Volumul deficitar de fluid(deficit de volum lichidian):

- hipovolemie ,
- deshidratare.
Se datoreaza pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie, diaforeză, arsuri, diuretice) sau mişcării fluidului: acumulare
anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem periferic hematom).
Manifestări - piele uscată cu turgor redus;
de - membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba arsă;
dependenta - ochii adânciţi, moi;
- letargie ;
- sete;
- scăderea eliminării urinare;
- tahicardie;
- hipotensiune arterială;

82
 - scăderea presiunii venoase centrale;
- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie;
- creşterea ureei sanguine;
- urină concentrată cu densitate mare.
Intervenţiile - măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea;
asistentei - cântăreşte zilnic pacientul;
medicale - monitorizează semnele vitale, nivelul de conştienţă, parametrii clinici, rezultatele de
laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie riguroasă;
- menţine integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă;
- îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atingerii integrităţii lor;
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la fiecare două ore;
- asigură aportul lichidian 2500 ml/zi din care 1500 ml per os.

Excesul volumului de lichid:

- merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme;
- se datoreaza creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi/sau ingestie excesivă, scăderii excreţiei renale de Na
si apă, scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.

Manifestări - creşterea acută în greutate;

de - edem periferic;
dependenta - pleoape edematiate;
- creşterea presiunii venoase centrale;
- hipertensiune arterială, puls puternic;
- dispnee;
- raluri crepitante;
- turgescenţa jugularelor;
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului;
- scăderea densitaţii urinare.
Intervenţiile - educă pacienţii cronici, privind apariţia acestor semne;
asistentei - educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de lichide şi Na;
medicale - măsoară zilnic ingestia şi eliminarea;
- cântăreşte zilnic pacientul;
- observă edemul periferic;
- ascultă frecvent respiraţia;
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar;
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură;
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolilic ;
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut crescut în Na;
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor.

TULBURĂRI ELECTROLITICE
Hipo- Manifestări:
natremia - deficit de Na sub 130 mEq/l;
- cefalee, confuzie;
- anxietate, piele umedă.
Intervenţiile asistentei medicale:
- creează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz;
- recunoaşte modificările de comportament;
- acordă suport psihologic;
- acordă suport moral familiei;
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.

83
 Hiper- Manifestări:
natremia - excesul de Na: peste 150 mEq/l;
- agitaţie ce poate progresa spre convulsii;
- membrane, mucoase uscate;
- sete, hiperemia feţei;
- tahicardie, hipertensiune arterială ;
Intervenţiile asistentei medicale:
- reduce ingestia de Na;
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na;
- administrează diuretice;
- creează un mediu de siguranţă.
Hipo Manifestări;
potasemia - nivelul redus de K sub 3 mEq/l;
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus;
- scăderea poftei de mâncare;
- crampe musculare la extremităţi;
- greţuri, fatigabilitate.
Intervenţiile asistentei medicale:
- administrează intravenos K cu mare prudenţă;
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de siguranţă;
- monitorizează sunetele intestinale;
- măsoară cu atenţie ingestia şi excreţia;
- educă pacientul să evite alimentele bogate în K (banane, spanac, varză de Bruxelles, citrice,
piersici, caise).
Hiper Manifestări:
potasemia - exces de potasiu peste 5,5 mEq/l;
- greaţă, crampe abdominale;
- diaree (hiperactivitate intestinală);
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate;
- aritmii cardiace severe;
- schimbarea personalităţii.
Intervenţiile asistentei:
- administrează perfuzii de glucoza şi insulina sau bicarbonat (scad nivelul de K prin uşurarea
pătrunderii lui în celulă);
- monitorizează aritmiile cardiace;
- asigură mediul de securitate.

84
 8. NEVOIA DE A ELIMINA
Definiţie:
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele nefolositoare, vătămătoare,
rezultata din metabolism, astfel incat sa fie pastrata homeostazia si mentinuta starea de bine specifica sanatatii.

Cai de excretie
Organismul recurge la modalitati diferite si la cai diferite pentru a ‘scapa’ de produsii nefolositori sau un
surplus :
- aparat renal – urină;
- piele - transpiraţie – perspiraţie;
- aparat respirator- aerul expirat;
- aparat digestiv - scaun ;
- aparat genital feminin – menstruatie, secretii eliminate prin tractul genital;
- prin tegumente si mucoase : transpiratie, secretii diverse.
In stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă, sub formă de vărsături şi pe cale respiratorie prin
expectoratie.

Generalităţi
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de homeostazie. Toate
schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia lichidelor celulare de unde rezultă importanţa
menţinerii constante a compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a lichidelor din organism la un
nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi acido-bazic al mediului intern şi debarasează organismul de
produsele toxice rezultate din metabolism.
Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma digestiei (fibre celulozice,
pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la pubertate la menopauză, se
elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la sfârşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost
fecundat.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - alimentaţia:
biologici - cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea nevoii de
eliminare;
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale) facilitează
eliminarea intestinală şi vezicală;
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor;
- exerciţiile - activitatea fizică ameliorează randamentul muscular fortifică musculatura
abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în eliminarea intestinală;
- vârsta:
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor;
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani;
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate provoca
lipsa de control a eliminării;
- programul de eliminare intestinala - regularitatea programului de eliminare este un factor ce
influenţează satisfacerea acestei nevoi; flora intestinală joacă un rol extrem de important în

85
 fiziologia si patologia aparatului digestiv; momentul ales pentru defecare poate varia de la un
individ la altul;
- consumul de alcool;
- starea de sanatate;
- obiceiurile si cutumele personale: cafeaua, ceaiurile sau alte alimente au efect diuretic;
- tonusul muscular: conditie necesara in mentinerea functiei urinare normale;
- lichidele ingerate:
- cresterea aportului lichidian produce o crestere a eliminarii urinare;
- scaderea aportului lichidian produce o scadere a eliminarii urinare;
- medicamentele;
- pozitia in timpul eliminarilor; pozitia confortabila faciliteaza o eliminare corecat.
Factori - stresul si anxietatea nu altereaza caracteristicile urinei, dar pot influenta frecventa mictiunilor;
psihologici - emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi
intestinale (senzatie de vezica plina, golire incompleta a vezicii urinare, etc).
Factori - normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât indivizii să
sociologici respecte salubritatea locurilor publice;
- cultura;
- educaţia;
- igiena şi controlul eliminărilor, orarul eliminărilor;
- controlul şi profilaxia stării de sănătate, normele de igienă elementară;
- menţinerea salubrităţii;
- motivaţie pentru eliminare, obiceiuri de igienă personală şi de eliminare;
- respectarea normelor sociale privind organizarea şi salubritatea locurilor publice;

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul intermediar
protidic, inutile şi toxice pentru organism.

Generalităţi
Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor substanţe se face în soluţie apoasă
împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de dezasimilaţie care nu sunt necesare organismului.
In mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul, glandele cu secreţie internă,
starea funcţională a aparatului circulator - toate fiind influenţate de activitatea sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi fundamentale.

Terminologie:
Micţiune - emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare;
Diureză - cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore ( volumul de urina secretat de rinichi intr-o
perioada de timp data - PROF. CRIN MARCEAN).
Diureza reprezintă eliminarea din organism a substantelor inutile provenite din metabolismul intermediar protidic
care, acumulate în sânge devin toxice pentru organism.
Manifestări de independenţă

Cantitatea - variază în funcţie de vârstă:

- nou-născut 30-300 ml/24 h
- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h( Titirca Lucretia,Ghid de nursing);1500- 1600 ml
( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala 2010).
Frecvenţa - nou-născut - micţiuni frecvente
micţiunilor - copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
86
 - vârstnic 6-8/zi
Ritmul - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
micţiunilor
Culoarea -galben deschis până la galben închis datorită pigmentului numit urocrom;
urinei Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi invers; până la galben-închis spre brun).
-modificare în funcţie de alimente;
- culoarea închisă - în regim bogat în carne;
- culoare deschisă - în regim vegetarian;
Mirosul -de bulion - urină proaspătă;
urinei -amoniacal - după un timp din cauza fermentaţiei alcaline,
Reacţia -normal - reacţie acidă - pH-ul între 5,5-6,5( Marcean Crin , Tratat de nursing, Editura amedicala
urinei 2010) in cursul diminetii si intre 4,8-7,4 in cursul zilei.
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie;
-regimul bogat în carne - acidifică urina;
-regimul vegetarian - scade aciditatea urinei;
Notă
Reacţia hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi formarea
calculilor în căile urinare.
Aspectul - normal - clar, transparentă la început. Fiziologic după un timp de la emisie, urina devine tulbure
urinei şi formează nubecula care se aşează pe fundul vasului. Nubecula rezultă din coagularea mucinei
spălate de urină, a celulelor epiteliale din căile urinare ca şi mucusul organelor genitale (mai întâi
se formează un nor asemănător fumului de ţigară). La rece urina devine tulbure prin precipitarea
sărurilor minerale.
Densitatea - se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea;
urinei - normal 1015-1030- la regim mixt; la temperatura de 15°C (temperatura mai mică sau mai mare
modifică densitatea);
- este influentata de cantitatea lichidelor ingerate.
Compozitia - urina este constituita din apa, in care sunt dizolvate substante
urinei minerale (sodiu, potasiu,calciu, magneziu sub forma de cloruri, sulfati, fosfati) si organice
(analiza (uree, creatinina, acid uric, acizi aminati, enzime, hormoni, vitamine), celulele epiteliale sunt rare
chimica) ,leucocite -2500 pe ml/minut , eritrocite -3000 pe ml/minut, urobilinogen in cantitate mica.

b) SCAUNUL- resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul
defecaţiei.
Scaunul este alcătuit din:
-reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor;
-celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive;
-produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe;
-număr mare de microbi.
Terminologie:
- defecaţie - eliminarea materiilor fecale prin anus.

Manifestări de independenţă

Frecventa - normal - 1-2 pe zi sau unul la două zile;

-1-2 scaune pe zi la nou-nascut;
Orarul - ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire;
Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale;
- cantitatea materiilor fecale este determinată de cantitatea şi calitatea alimentelor consumate,
gradul lor de digerabilitate şi digestie, intensitatea proceselor de absorbţie, viteza tranzitului
intestinal.
Consistenţa - păstoasă, omogenă;
Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină;
87
 - modificari în funcţie de alimentaţie :
- deschis-galben - regim lactat;
- brun închis - regim carnat;
- negru - alimente preparate care conţin sânge;
- verde - legume verzi;
- culoare caracteristică alimentului - mure, ciocolată, afine;
- modificari în funcţie de medicamente:
-brun-negru – bismut;
-negru-verzui – fier;
-alb – bariu;
-negru mat – cărbune.
Mirosul - caracteristic influentat de alimentatie.

La copilul mic
Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu);
- la sugari:
• aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei.
Astfel:
-galben-auriu - sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea bilirubinei devine
verzui sau verde;
-galben-deschis - sugar alimentat artificial-
-brun -după introducerea făinii în alimentaţie;
Numărul - 3-4 pe zi până în luna a Vl-a când se reduce la 2-3 pe zi; dacă sugarul este alimentat pe cale
artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi;
Mirosul - uşor acru, reacţie acidă - sugar alimentat la sân;
- fad, reacţie alcalină sau neutră - alimentaţie artificială;

c) TRANSPIRAŢIA- fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de căldură şi funcţia
sa excretorie, prin intermediul glandelor sudoripare.
Terminologie:
- sudoare - soluţie apoasă, constituită din apă 99 g%< şi 1 % reziduu uscat (uree, uraţi, acizi graşi, acizi organici
volatili, săruri minerale,0,20g azot neproteic).

Manifestări de independenţă
Reacţia - acidă pH =3,9- 5,6 sau uşor alcalină;
Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor-200ml/24h;
Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale individului;
Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie;

d) MENSTRA - pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale.

- apare la pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii;
Menarha-prima menstruatie.
Leucoreee fiziologica-cantitate redusa de lichid secretata de glandele mucoasei genitale cu rol in
autoaparare.

Manifestări de independenţă

Ritmul - la 28-35 zile

Durata - 3-5 zile
Aspectul - mucus amestecat cu sânge şi detritusuri celulare; nu coagulează;
Culoarea - roşu negricios, la început, apoi roşu deschis;
Cantitatea - 50-200 g;
Mirosul - dezagreabil;
88
 Evoluţia - fără dureri, uşoară jenă fiziologică;

E) AERUL EXPIRAT
Compoziţia aerului expirat:
- CO2- 16%
- O2 - 3%
- N - 74%
- H20 - 7%.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii:

- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
- planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
- planifică exerciţii fizice;
- îl învaţă tehnici de relaxare;
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
- recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Atunci când nevoia de eliminare nu este satisfăcută, survin mai multe probleme de dependenţă:
1. Eliminare urinară inadecvată/anormala prin deficit sau prin surplus.
2. Retenţie urinară.
3. Incontinenţă de urină.
4. Incontinenţă de materii fecale.
5. Eliminarea intestinala inadecvata/anormala.
6. Diaree.
7. Constipaţie.
8 Eliminare menstruală inadecvată.
9. Diaforeza.

Surse de dificultate

Surse de - alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie);

ordin fizic - diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie);
- slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă);
- lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă);
- alterarea centrilor nervorşi (incontinenţă);
- accidente cerebro-vasculare (incontinenţă);
- spasme vezicale (retenţie urinară);
- anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată);
- alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată);
- alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată);
- tumori (constipaţie);
- intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară);
- dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare urinară inadecvată,
diaforeză);
- durere (eliminare urinară inadecvată);
Surse de - anxietate (diaree, constipaţie);
ordin - stres (diaree, constipaţie);
psihologic - situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie);
- tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale);

89
 Sursa de - poluarea apei (diaree);
ordin - alimente alterate (diaree);
sociologic - schimbarea modului de viaţă (constipaţie);
- program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie);
- insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată);
- temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză);
Lipsa - lipsa de cunoştinţe;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător;

1. ELIMINARE URINARĂ INADECVATĂ

PRIN DEFICIT SAU PRIN SURPLUS
Definitie
- dezechilibrul constituentilor normali din urina, sau prezenta in urina a unor substante care in mod normal nu sunt
eliminate prin aceasta.

Surse de dificultate

Surse de - alterarea mucoasei vezicale;

ordin fizic - intoxicaţii alimentare;
- medicamentoase;
- obstrucţia;
- infecţia;
- dezechilibre metabolice, elecrolitice;
- alterarea centrilor nervosi.
Surse de - tulburări de gândire;
ordin - situaţia de criza;
psihologic - stresul;
- anxietatea.
Sursa de - schimbarea modului de viata;
ordin - insalubritatea mediului ambiental.
sociologic
Lipsa - insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător.
cunoaşterii

Manifestări de dependenţă relevante pentru afectarea aparatului renal sunt:

• tulburările diurezei;
• tulburări în emisiune a urinei;
• modificările caracteristicilor urinei;
• durerea.

Tulburari ale diurezei

Poliurie • eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h;

• poate fi:
- fiziologica, dupa ingestia unei cantitati mari de lichide, a unor alimente cu actiune diuretica
sau sub influenta frigului;
- patologica, care apare in starile febrile, diabet, hipertiroidism, crize dureroase, etc.
- trecătoare, este intalnita in faza de defervescenta a unor boli infectioase acute
(pneumonie, febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala, tahicardie paroxistica,
dupa colicile renale, accesele epileptice sau isterice), in urma tratamentului din insuficienta
cardiaca cu cardiotonice si diuretice, în perioada de resorbţie a edemelor, transsudatelor şi
exsudatelor seroase;
- de durata, se intalneste in:
90
 - nefropatiile care evolueaza cu insuficienta renala cronica (glomerulonefrita
cronica, pielonefrita cronica, scleroza renala- când rinichiul şi-a pierdut capacitatea
de concentrare si cantitatea poate să crească până la 5-6 litri în 24 ore, TBC renala);
- afectiunile endocrine cum ar fi diabetul zaharat decompensat (eliminarea cantităţii
mari de glucoza prin urină necesită o mare cantitate de apă,conform legilor
osmotice); diabetul insipid (lipsa da secreţie a hormonului antidiuretic hipofizar
împiedica reabsorbţia tubulară a apei, cantitatea de urină putand ajunge până la 10-
30 litri pe zi) hipertiroidism, hiperparatiroidism.
Oligurie - excreţia urinei sub 500 ml/24 ore (dupa Dictionar Medical- ROmedic); 800 ml/24 h (dupa
Marcean Crin, Tratat de nursing, Editura Medicala, 2012);
Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi extrarenale.
Apare în:
- afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin:
- transpiraţii abundente,
- vărsături incoercibile,
- diaree accentuată,
- hemoragii abundente;
- perioada de formare a colecţiilor seroase;
- insuficienţă circulatorie cu formare de edeme;
- perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoţite de edeme;
- ciroza hepatica;

- tulburari de tranzit.
Anuria - absenta urinei in vezica urinara;
- poate fi:
- secretorie (adevărată)- apare atunci când se produce încetarea formării urinei;
- excretorie (falsă) - are drept cauză imposibilitatea drenării urinei
formate.
In ambele cazuri avem o vezică urinară goală!
Cauze:
a) Cauzele prerenale sunt acelea care determina scaderea fluxului plasmatic renal :
- scaderea volumului de sange (hipovolemia) : hemoragii, arsuri;
- scaderea debitului cardiac: valvulopatii;
- vasoconstrictie renala in conditiile in care exista vasodilatatie sistemica: hepatorenal;
- medicamente care impiedica autoreglarea circulatiei renale: inhibitori de ciclooxigenaza
(ex: aspirina).
Scaderea perfuziei renale determina reducerea presiunii hidrostatice .
b) Cauze renale intrinseci sunt determinate de :
- cauze glomerulare: infiltratul inflamator glomerular scade suprafata de filtrare;
- cauze tubulare: necroza tubulara acuta determinata de substante nefrotoxice sau de
ischemie (daca hipovolemia este prelungita apare necroza ischemica a tubilor renali - deci o
cauza initial prerenala - care poate determina necroza tubilor si astfel devine o cauza renala
intrinseca);
c) Cauze postrenale sunt determinate de obstructia cailor renale la orice nivel (tubi, ureter,
uretra). Cresterea presiunii la nivelul capsulei Bowmann scade presiunea de filtrare.

Tulburări de emisiune urinară

Polakiuria - reprezinta o crestere a numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a cantitatii de urina

care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria este descrisa de catre pacient
ca urinat putin si des.
Cauzele pot fi:

91
 - acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale;
- procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm vezical, calculoză
vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite, prostatite;
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nevropaţi.
Tipuri:
- prin reducerea capacitatii vezicale;
- prin stagnare vezicala;
- prin poliurie;
- prin disectatie(greutate de deschidere a colului vezical).
Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă în timpul zilei faţă
de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţă ventriculară stângă - se datorează faptului că
în cursul zilei inima nu a asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge.
Nicturia fiziologica – apare la peroaele care lucreaza in schimbul de noapte.
Disuria - dificultate de a urina; se manifesta prin mictiuni lente, penibile, in mai multi timpi, cu
necesitatea de a forta pentru evacuarea vezicii.
Apare în:
- inflamaţii acute ale uretrei,
- stricturi uretrale,
- edeme ale mucoasei uretrale,
- hipertrofie de prostată etc.
Ischiuria - reprezinta imposibilitatea de golire a vezicii urinare, producerea ei la nivel renal fiind normala.
(retentia - tipuri de retentie de urina:
urinara) - retentia completa (evacuarea este imposibila) de urina este provocata de cele mai multe ori,
la barbat, de un adenom al prostatei si, la femeie, de o tulburare neurologica sau sfincteriana. Ea
se dezvaluie brutal: nevoia de a urina este imperioasa, vezica este tensionata, dureroasa si
palpabila (glob vezical). Aceasta retentie impune un sondaj vezical evacuator pe cale uretrala
sau prin aplicarea unui cateter vezical suprapubian, apoi cautarea cauzei prin diferite examene.
- retentia incompleta de urina (evacuare partiala a vezicii) are uneori o origine neurologica
(legata de un diabet sau consecutiva unei rahianestezii), de cele mai multe ori obstructiva
(ingustare a colului vezical, un calcul sau un cancer al prostatei, un fibrom uterin). Ea se
dezvaluie in mod treptat prin tulburari de mictiune: mictiuni apropiate in timp unele de altele, jet
slab al urinei, senzatie de golire vezicala incompleta, uneori incontinenta sau infectie urinara.
Vezica este de cele mai multe ori relaxata, domul ei fiind palpabil deasupra pubisului.
Mictiunea - este reprezentata de imposibilitatea de a elimina intreaga cantitate de urina in timpul unei
incompleta mictiuni asa zis fiziologice. Cu timpul cantitatea de urina care ramane in vezica (reziduu
vezical) creste foarte mult, ducand la retentia acuta completa de urina sau lent (retentie cronica
completa de urina cu distensie vezicala si urinare prin” prea plin” sau falsa incontinenta
urinara); apare frecvent in boli ale prostatei si afectiuni neurologice.
Mictiune - poate fi premictionala (inainte de urinare cand vezica e “prea plina”), initiala (la inceputul
dureroasa mictiuni) sau totala (in tot timpul mictiunii); poate fi insotita de tenesme vezicale (senzatia
continua, permanenta, dureroasa de mictiune).
Micţiuni - scurtarea timpului de la apariţia senzaţiei de urinare până la nevoia de a urina propriu-zis.
imperioase - senzaţia imperioasă de a urina-tenesme vezicale.
Apare în:
- perturbări ale activităţii motorii sfincteriene ale vezicii urinare;
- tulburări de sensibilitate ale colului vezical – afecţiuni neurologice;
- afecţiuni uretrale, prostatice.
Incontinenta - reprezinta emisia involuntara/accidentala de urina (vezi problema de dependenta nr.2 -retentia
urinara urinara).
Enurezis - emisie de urina, involuntara si inconstienta, in general nocturna, la un copil care a depasit
varsta deprinderii de a fi curat si care nu sufera de vreo leziune organica a cailor urinare.
Enurezia se deosebeste de incontinenta, in care copilul nu este curat nici ziua, nici noaptea.
Enurezia este numita primara atunci cand copilul nu este in masura sa-si controleze vezica la
varsta normala a curateniei, adica intre 2 si 4 ani; ea este numita secundara atunci cand survine
92
 dupa o perioada in care curatenia fusese deprinsa.
Tipuri de enurezie:
- enurezia nocturna izolata sau enurezia adevarata se observa mai ales la baieti si prezinta adesea
un caracter familial (parinti, frati si surori). Ea nu survine decat noaptea.
- enurezia prin imaturitate vezicala, cauzata de persistenta unei vezici de tip infantil, foarte
contractila, ea este cea mai raspandita la fete. Ea se caracterizeaza mai ales prin nevoia frecventa
si imperioasa de a urina (mai mult de 6 mictiuni pe zi) sau prin pierderi de urina in timpul
rasului, tusei, jocului.

Modificările caracteristicilor urinei

Modificările - absenta in anurie;

cantitatii - scazuta in oligurie, polachiurie;
- crescuta in poliurie.
Modificările - scazuta in oligurie;
frecvenţei - crescuta in polachiurie, poliurie.
micţiunilor
Modificările - nicturia- inversarea ritmului zi/noapte;
ritmului - opsiuria = intarzierea in eliminare a cantitati de lichide ingerate; poate fi determinata si de boli
micţiunilor extrarenale (boli endocrine, cardiace, hepatice).
Modificările - se modifică atunci când se elimină prin ea substanţe colorante, parte componentă a urinei în
culorii urinei cantitate mare şi în cazuri patologice:
- urină foarte deschisă – poliurie;
- urină incoloră - diabet zaharat/insipid, scleroză renală;
- urină închisă, galben brună sau roşie brună - oligurie, eforturi musculare accentuate, care provoacă
pierdere mare de apă pe cale extrarenală (transpiraţie);
- urină brun închis – ictere;
- urină sangvinolentă colorată mai intens după cantitatea de sânge pe care o conţine (a se delimita
provenienţa de altă natură, ex. uterină) - (menstruaţie) ;
- numeroase medicamente pot schimba culoarea urinei;
- roz, roşu-cărămiziu - tratament cu aminofenazona-piramidon;
- albastru-verde - tratament cu albastru de metilen, amitripilina,
vitamine B Complex;
- cafeniu-roşu sau brun negru - tratament cu chinină, sau acid salicilic;
- portocaliu-tratament cu sulfamide;
- rezenţa sângelui în urină - roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun. Uneori, în caz de
hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne;
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină:
- hematuria macroscopică in cazul prezentei > 0,5 ml sange/litru de urina; determina aparitia
urinei de culoare rosie sau bruna;
- hematuria microscopică este decelabilă numai prin metode de laborator.
Provenienţa hematuriei o stabilim prin proba celor trei pahare. Pacientul urinează succesiv în trei
pahare conice:
- în primul pahar câteva picături;
- în al doilea pahar partea consistentă a micţiunii;
- în al treilea pahar ultimele picături de urină;
Când hematuria apare în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală hematuria iniţială.
Dacă hematuria apare în ultimul pahar este de origine vezicala = hematurie terminală; dacă
hematuria apare în cele trei pahare este de origine renală = hematurie totală;
Orice hematurie abundentă este totală, putând fi cauzată de afecţiuni renale (litiaza, cancer, etc.),
vezicală (litiază, tumori, etc.), prostatică (adenom, cancer, etc.), ureterala (uretrite), traumatisme sau
cauze extrarenal (sindroame hemoragice, etc.).

93
Modificările - miros aromatic de fructe coapte sau de cloroform, datorită acetonei în stările însoţite de acidoză ca
mirosului in diabet zaharat ;
urinei - miros putred în infecţii cu germeni microbieni anaerobi;
- miros amoniacal imediat după evacuare în fermenţia alcalină intravezicală a urinei;
- miros caracteristic alimentelor şi medicamentelor ingerate.

Modificările - urina în contact prelungit cu aerul şi datorită fermentaţiei amoniacale devine alcalină; reacţia
reacţiei alcalină şi hiperacidă favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi formarea de calculi
urinei în căile urinare.

Modificările - patologic aspectul tulbure al urinei la emisie sau după un timp de la emisie este cauzat de:
aspectului - puroi sau microbi;
urinei - mucozităţi şi săruri minerale;
- eliminarea de calculi.
Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină.
-examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa unor leucocite polinucleare alterate sau nu, iar
macroscopic urina prezintă aspect tulbure;
-piuria este determinată de leziuni ale aparatului urinar, şi pentru a preciza originea se poate
recurge la proba celor trei pahare;
Modificările - urina prezintă densitate mică în poliurie şi densitate mare în oligurie;
densitatii - densitatea urinei creşte în stările febrile (din cauza eliminării substanţelor de dezasimilaţie din
urinei arderile mai intense), diabet zaharat;
- densitatea urinei scade când rinichiul pierde capacitatea de concentrare= hipostenurie ca în cazul
bolilor renale cronice;
- fixarea densităţii scăzute la 1010 se numeşte izostenurie.
Modificările - albuminuria- prezenţa albuminelor în urină;
compozitiei - proteinurie- prezenta proteinelor in urina;
- glicozuria- prezenţa glucozei în urină.

Alte manifestari ce insotesc tulburarile eliminarii urinare

Edeme - acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a regiunii
edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat, cu
păstrarea urmelor presiunii digitale (semnul „godeului"); pielea este palidă, lucioasă
şi străvezie;
- edem generalizat, mai accentuat matinal la nivelul feţei, care înspre seară coboară
la nivelul memebrelor inferioare: retromaleolar. Este moale, alb, pufos, nedureros,
bilateral.
- anasarca- acumulare de lichid in cavitatile seroase ale organismului si in spatiile
limfatice tisulare
Durerea 1.Durerea lombară
Nu este caracteristică bolilor renale putând apărea şi în suferinţe ale coloanei
vertebrale, biliopatii, pancreatopatii, afecţiuni ginecologice (uter retroversat).
a) Difuză permanentă
- percepută sub formă de jenă, discomfort;
- are tendinţa de iradiere spre flancurile abdomenului;
- se accentuează în ortostatism şi trepidaţii;
- diminuă în clinostatism.
Poate fi:
- bilaterală- caracterizează bolile ce afectează simultan ambii rinichi = nefropatii
medicale (glomerule acute, cronice, rinichi polichistic).
- unilaterală – caracterizează nefropatii chirurgicale (litiază, hidronefroză,
pionefroză, tuberculoză, calcul renal, ptoză renală, abces perirenal).
94
 b) Colicativă
Este în majoritatea cazurilor unilaterală.
Cauze - apare prin migrarea pe ureter :
- calculilor (litiază reno-ureterală);
- cheagurilor de sânge (hematurii);
- fragmente de cazeum (tuberculoză);
- fragmente tumorale (cancer renal).
2.Durerea hipogastrică
- simptom al sindromului cistitic alături de tulburările de micţiune (disurie,
polakiurie, tenesme vezicale);
- localizare: suprapubiană; nu iradiază;
- intensitate: medie;
- caracter: jenă dureroasă, arsuri, cistalgia- durerea vezicii urinare, permanentă, cu
exacerbare micţională;
- cauze: patologia vezicii urinare- cistite acute, cronice, litiază vezicală, tumori ale
vezicii urinare, retenţie acută de urină( cand durerea are caracter de presiune,
distensie, se accentuează la mers sau presiune locală, cedează după sondaj vezical).
3.Durerea pelviperineală
- sub forma de tensiune, înţepătură;
- iradiază spre organele genitale externe;
- însoţită de tulburări micţionale.
Cauze:
-tuberculoză genitală,
-afecţiuni prostatice (prostatite, adenom periuretral, litiaze, calculi),
-litiază uretrală.
4. Durerea la micţiune = alguria
Pe parcursul actului micţional durerea poate surveni:
- iniţial – sugerează afecţiunile uretrei posterioare sau prostatei;
- pe tot parcursul micţiunii – micţiuni dureroase total– uretrita gonocică, polipi
uretrali;
- terminal – tensiune dureroasă la sfârşitul micţiunii (boli vezicale) – tenesme
vezicale, deoarece se acompaniază de micţiune imperioasă, polakiurie şi senzaţia de
golire incompletă a vezicii urinare.
Sete intensă - nevoia imperioasa de a bea apă din pricina deshidratării tesuturilor organismului.
Greţuri şi - greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura.
vărsături - varsatura- reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu eliminare urinară inadecvată/anormala

prin deficit sau prin surplus

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul sa - observa si noteaza:
beneficieze de confort - cantitatea si calitatea urinei emise,
fizic - starea de constienta a pacientului,
- functiile vitale,
- aparitia, cresterea sau diminuarea edemului;
- recolteaza si colecteaza urina;
- administreaza medicatia recomandata de medic si urmareste efectul
acesteia;

- pregateste pacientul pentru investigatii specifice;

Pacientul să fie - urmareste bilantul ingesta- excreta;
echilibrat - observa evoluţia curbei ponderale a pacientului;
95
 hidroelectrolitic şi - corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea aportului de
acido-bazic lichide şi electroliţi, în funcţie de ionograma serică şi urinară si dezechilibrul
acido-bazic, în funcţie de rezerva alcalină, la indicaţia medicului;
Pacientul să nu - recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice;
prezinte complicaţii - administrează antiseptice urinare, sulfamide, antibiotice, conform
cutanate, respiratorii, antibiogramei, la indicaţia medicului;
urinare - asigură igiena corporală riguroasă;
- serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet;
- schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;
Pacientul să fie - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la
echilibrat psihic chemare;
- încurajează pacientul să-şi exprime gândurile şi sentimentele în legătură cu
problema de dependenţă (comunicarea joacă un rol foarte important);
- explica pacientului necesitatea si scopul ingrijirilor.

2. RETENŢIA URINARA – ISCHIURIE

Ischiuria sau retenţia de urină reprezintă incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul. Ea nu trebuie
confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale. Poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a
urinei, ca: stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate, care
comprimă calea de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau sfincterelor, precum în mielită, tabes,
poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze trecătoare în cursul infecţiilor grave (de exemplu febră tifoidă,
meningită, encefalită, septicemie, după intervenţii chirurgicale intraabdominale) şi în comă.
Tipuri de retentie:
- retenţiei completă producându-se distensia vezicii care poate ajunge până la ombilic, bombând în hipograstru = glob
vezical (prin palpare deasupra simfizei pubiene delimităm globul vezical în timp ce în anurie vezica rămâne goală.
Datorită presiunii crescute din vezică şi lipsa unui obstacol mecanic sfincterul uretral cedează şi urina se
evacuează picătură cu picătură prin prea plin, reprezentând ischiuria paradoxală sau incontinenţa prin regurgitare.
- retenţie incompletă, când pacientul deşi urinează nu-şi poate goli complet conţinutul vezical care se poate infecta
rapid.
Retenţia de urină apare în leziuni ale sistemului nervos, hemoragie cerebrală, tetraplegie, stări comatoase, tabes,
tumori ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale, traumatisme medulare, etc.
Surse de dificultate :
- spasme vezicale;
- anomalii ale cailor urinare;
- anxietate;
- afectiuni ale mucoasei uretrale;
- calculi inclavati in uretra;
- hipertrofia prostatei , la barbat;
- stres;
- intoxicatii alimentare si medicamentoase;
- lipsa cunoasterii de sine , a celorlalti.

Manifestări de dependenţă

glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia urinară;
vezica dureroasa, tensionata si palpabila;
Cauze:
- retenţia acută de urină – cauze obstructive (intrinseci, extrinseci);
- obstrucţie uretrală (adenom de prostată, stricturi şi calculi uretrali, tumori de
vecinătate, cistorectocel);
- tulburările reflexului sau actului micţional;

96
 - vezica neurogenă (disectazia colului vezical, areflexia detrusorului, leziuni
medulare).
micţiuni - absente sau mici si frecvente (prin prea plin)
polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităţi mici (eliminare prin prea plin).

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu ischiurie - retenţie urinară

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - verifică prezenta globului vezical;
aibă micţiuni - încearcă stimularea evacuării, asltfel:
spontane - introduce bazinetul cald sub bolnav;
- pune comprese calde (buiotă) pe regiunea pubiană;
- lasă robinetul deschis să curgă apă (să fie auzită de bolnav);
- introduce mâinile pacientului în apă caldă;
- efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinei la indicaţia medicului.
Pacientul să - învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a mânca, a face
aibă echilibrul exerciţii fizice şi a elimina, pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi eliminare;
psihic - învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şl golirea completă a
vezicii;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
- asigură un climat cald, confortabil.

3. INCONTINENŢA DE URINĂ

Incontinenţa urinară este definita ca o eliminare involuntara, inconstienta, accidentala, de urina (prof.dr.Crin
Marcean, Tratat de nursing).
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul nocturn, cu cauze
multiple ce necesită îngrijiri complexe.
Surse de dificultate:
- infectii urinare;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
- cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale sistemului nervos central.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a sfincterelor, fie prin
procesul de îmbolnăvire.
Tipuri de incontinenţă:
• acuta: apare pentru o perioada scurta de timp, corelata cu diferite boli sau tratamente; poate dispare odata cu
indepartarea cauzei( infectii urinare, adenom de prostata);
• cronica:
-incontinenta urinara de efort apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea presiunii in vezica urinara,
cum ar fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc.
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina, care este aparitia unei senzatii de mictiune
imperioasa, care este atat de puternica incat pacientul nu mai are timp sa ajunga la toaleta. numita si "vezica iritabila",
acest tip de incontinenta apare la contractia brusca si nepotrivita a vezicii urinare. Aceasta se poate intampla si la o
cantitate mica de urina in vezica;
-incontinenta urinara prin prea-plin este un tip de incontinenta ce apare atunci cand golirea vezicii urinare e
insuficienta, fie datorita unui blocaj (obstructii), fie datorita unor contractii ineficiente ale musculaturii vezicii urinare.

97
obstructia este corelata, de obicei, fie cu marirea de volum a prostatei, fie cu ingustarea lumenului (diametrului) uretrei
datorita unor stricturi uretrale;
-incontinenta totala e reprezentata de scurgerea continua a urinei in mediul exterior, datorata pierderii functionalitatii
sfincterului urinar;
-incontinenta functionala este o forma rara de incontinenta urinara, ce e corelata cu limitarile fizice sau psihice ale
pacientului, care nu are capacitatea de a ajunge la toaleta;
- incontinenţă prin vezică neurogenă = cauzate de accidente vascularei cerebrale sau alte afecţiuni cerebrale.
Apare în:
- leziuni medulare;
- sfârşitul accesului de epilepsie;
- afecţiuni neurologice;
- slăbirea funcţiunii sfincterului;
- traumatisme.
Manifestări de dependenţă
Scurgerea urinei fara control Pierderea involuntara, inconstienta, accidentala a urinei.
Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care se manifestă
mai frecvent la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani.
Iritatia regiunii genitale - congestia, inflamatia regiunii genitale.
Senzatia de arsura la
mictiune
Dureri in pelvis

Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu incontinenţă de urină

Obiective:
Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
Pacientul să fie echilibrat psihic.

Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
- supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala, diureză şi le notăm grafic în foaia
de temperatură;
- asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
- schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
- combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
- recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
- recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si punga de colectare a urinei,
eliminând astfel sondajul);
- supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse hemoragii;
- combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta nu va mai urina;
- pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul tusei, strănutului, visului sau
al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament regulat al muschilor abdominali si bazinului. Antrenamentul
sfincterului vezicii, a musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea muşchilor şi
menţinerea contracţiei cât mai mult timp. Alt exerciţiu constă în întreruperea jetului de urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
- recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
- recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina deosebit de acidă, irită şi
mai mult vezica;
- recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
98
- pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi pe partea inferioară a
abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi temperatura apei să nu depăşească 38°C şi ceaiuri cu
proprietăţi diuretice;
- recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în proteine, compus mai ales din
legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud sau fiert, praz, pătrunjel, sucuri de zmeură, coacăze);
- formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
- învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
- asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă înţelegere la nevoile pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
- introducem plosca sub pacient;
- pe regiunea pubiană punem un termofor;
- lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de pacient;
- controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
- in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros sterile (la indicaţia
medicului);
- evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
- evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative (colaps);
- deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea şi evacuarea vezicii urinare;
- reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de cumulare şi de evacuare;
- controlăm dacă există scurgere de urină;
- controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
- monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
- evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
- recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o continenţă perfectă;
- evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
- eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii urinare (se poate efectua
antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă deoarece rezidul întreţine infecţia şi favorizează rezistenţa
la antibiotice.
Metode utilizate:
Sondajul repetat:
• folosim sonde Folley număr 14-16-18;
•sonda se schimbă în primele două săptămâni de 2 ori pe săptămână apoi o dată pe săptămână;
•sondajul repetat împiedică apariţia afecţiunilor ca: uretrite, litiază vezicală;
•sondajul repetat oferă posibilitatea reeducării micţionale timpurii;
• sondajele repetate sunt recomandate numai timp de 3-4 săptămâni.
Sondajul A'demeure:
• este recomandat a fi utilizat de la bun început;
• poate provoca stază şi hipercalciuria de imobilizare;
• metoda în sine este infectantă;
• sondajul se efectuează o dată la 4-5 zile;
• la apariţia scurgerii urinei în jurul sondei trecem la sondaj repetat;
• prevenim complicaţiile urinare prin menţinerea unei urini sterile cu un pH acid;
• menţinem diureză abundentă şi imobilizarea pacientului;
• prin stimulare electrică sau medicamentoasă se facilitează drenajul urinar.

4. INCONTINENTA DE MATERII FECALE

Definitie- pierdere involuntara/ incostienta de materii fecale.

Surse de dificultate:
- infectii intestinale;
- traumatisme ale maduvei;
- pierderea starii de constienta;
- deteriorare a activitatii sfincterelor;
99
 - cresterea presiunii abdominale;
- leziuni obstreticale;
- leziuni ale SNC.

Manifestări de dependenţă

Scurgerea - pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.

scaunului fara
control
Iritarea, - inflamatia, congestia tegumentelor regiunii anale.
descuamarea
tegumentelor
regiunii anale

Interventiile asistentei medicale la pacientul cu incontinenta de materiile fecale

Obiective Interventii autonome si delegate

Pacientul sa - asistenta schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a
prezinte pacientului;
tegumente si - asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare mictiune
mucoase curate si defecatie;
si intacte - aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
permanent - schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
- aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei escarelor;
- efectueaza masaj bland zonelor de risc;
- aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si - asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
recapete - stabileste un orar al eliminarilor;
controlul - ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la un
sfincterelor in interval mai scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor , intervalul
termen se va mari;
de……………… - invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin
………. contractarea acesteia.
Pacientul sa fie - asigura intimitatea pacientului;
echilibrat psihic - incurajeaza pacientul sa se exprime in legatura cu problema sa;
permanent - arata simpatie , toleranta , rabdare pacientului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic.

5. ELIMINARE DE MATERII FECALE INADECVATĂ

Surse de dificultate:
1. Fizice
- procedurile chirurgicale: anestezicele au efect secundar incetinirea tranzitului intestinal;
- durerea: defecatia dureroasa este o experienta care genereaza feed-back si conditionare. Expectaţia in sine
este o experienţa stresanta care devine premiza unei eperienţe dureroase;
- medicatia:
- analgezicele narcotice, opiaceele şi alte substanţe depresoare ale SNC, au efect depresor şi asupra
motilităţii gastro-intestinale, favorizând apariţia constipaţiei;
- unele modifica culoarea( fierul);
- anticolinergicele inhibă secreţia acidului clorhidric la nivelul stomacului şi suprimă activitatea
peristaltică intestinală;
- unele antibiotice irită mucoasa gastro-intestinală producând diaree, în timp ce altele distrug flora
intestinală, favorizând constipaţia.
100
 - pozitia in timpul defecatiei; pozitia neconfortabila influenteaza negativ eliminarea intestinala( ex: pacientii
imobilizati la pat);
- activitatea fizica redusa sau absenta;
- sedentarismul;
- alimentatia si hidratarea inadecvata;
- sarcina datorita presiunii exercitate asupra intestinelor;
- patologia tubului digestiv; boala ulceroasa, pancreatita,etc.

2.Psihologice:
- stresul, anxietatea, tulburarile de gandire.
3.Sociologice:
- conditiile de mediu nefavorabile;
4.Lipsa de cunostinte.

Manifestari de dependenta

Tulburarile •patologic evacuările variază în funcţie de viteza tranzitului intestinal;

frecventei •tranzitul crescut provoacă scaune frecvente = diaree;
scaunelor •tranzitul întârziat determină evacuare de scaun la 3,4 zile = constipaţie;
•oprirea tranzitului intestinal fără scaun si emisie de gaze = ileus.

Tulburarile - orarul scaunelor se modifică din cauze pur funcţionale atunci când nu există intervenţii
orarului chirurgicale, neurochirurgicale, traumatisme, stări comatoase, afecţiuni ce impun
scaunelor imobilizarea la pat şi un anume regim alimentar.
- sunt cauzate şi de :
- lipsa de educaţie a senzaţiei de defecare;
- regim alimentar necorespunzător menţinut timp îndelungat;
- dezechilibru endocrin;
- lipsa activităţilor recreative sau a exerciţiilor fizice;
- profesiuni sedentare.
Aceste modificari de orar pot constitui factori premergatori pentru constipatia
habituala.
Modificari • in constipaţie, cantitatea materiilor fecale este redusă;
cantitative • in dizenterie scaunele reduse caracteristic (chiar 10-15 g) sunt însoţite de tenesme şi
durere;
• cantitatea scaunului creşte în: afecţiunile pancreasului, afecţiunile colonului - diaree
gastrogene de natură aclorhidrică;
- cantitatea scaunului până la câteva Kg este întâlnită în anomalii de dezvoltare ale
colonului.
Modificari de - scăzută în caz de diaree;
consistenţa - lichidă apoasă după administrarea de purgative saline;
- dură în constipaţie, având aspect de coproliţi;
- consistenţă neomogenă reprezentată prin evacuare de scaun solid urmată de scaun
semilichid sau lichid (falsă diaree);
- lichida, semilichida , grunjoasa- se intalnesc in patologie;
Modificari de - filiformă având caracter pasager în spasme ale regiunii ano-rectale;
forma - de panglică sau de creion în malformaţie anatomică sau cancer a porţiunii anorectale a
tubului digestiv având caracter permanent;
- aspect asemănător excrementelor de capră sau măslinelor în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă în caz de constipaţie atonă;
- aspect de balegă de vacă în colite.
Modificari ale Viteza tranzitului intestinal este cauza principală a determinării culorii scaunelor în
culorii condiţii patologice:
- culoarea galben-aurie în diaree;
101
 - culoarea verde mai ales la copii, când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- culoare mai închisă decât brună în constipaţie;
- culoare albicioasă ca argila în icterul mecanic, prin lipsa pigmenţilor biliari sau
prezenta unei cantităţi mari de grăsimi nedigerate în scaune;
- culoare neagră ca păcura, moale şi lucios, în hemoragiile digestive superioare =
melena;
- culoare roşie în hemoragiile digestive inferioare( are sediul distal de ligamentul lui
Treitz) - hematochezie;
- anumite medicamente colorează caracteristic materiile fecale (bariul în alb, fierul in
negru-verzui).
Modificari ale - miros acid în caz de fermentaţie intestinală;
mirosului - miros rânced pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate;
- miros fetid în caz de putrefacţie la nivelul colonului;
- miros foarte fetid în cancer al colonului şi al rectului;
- consistenţa scaunului determină şi penetrabilitatea mirosului (în diaree aproape nu
are miros, iar scaunele dure au miros mai pronunţat).
Modificari - aspect de zeamă de pepene în febră tifoidă;
ale aspectului - aspect de zeamă de orez în unele intoxicaţii, lambliază, holeră.
• elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge în colite ulceroase, pseudomembranoase, cancer rectal/intestinal,
dizenterie;
- resturi de alimente nedigerate în pancreatite cronice = creatoree (ţesutul muscular nu
poate fi digerat prin lipsa sucurilor respective);
- grăsimi nedigerate -„steatoree" prin insuficientă digestie sau absorbţie;
- paraziţi intestinali amestecaţi în scaun sau eliminaţi independent;
- scaune mucoase caracterizate prin conţinut bazat în mucus;
- scaun muco-purulent caracterizat prin eliminarea de puroi în diferite cantităţi;
- scaun muco-sanguinolent conţinând sânge în cantităţi variabile;
- scaune lichide şi semilichide rezultate în urma proceselor fermentative din intestin
emisie în jet, caracter spumos uneori aproape transparent (10—30/24 h);
- scaune muco-grunjoase având consistenţă neomogenă semilichidă cu particule solide
(mucusul este format dintr-o substanţă gelatinoasă incoloră, galbenă sau verde, iar
grunjii au formă neregulată, volum mai mare, albi sau galben-verzui) - (5-10/24 h).

Tulburarile - emisia de gaze poate avea loc prin cavitatea bucală sau intestinală;
emisiei de gaze - eructatia -liminarea de gaze prin cavitatea bucală(afecţiuni esofagiene, gastrice sau
intestinale);
- flatulenţă: evacuarea frecventă, abundentă si necontrolată a gazelor din intestine( prin
anus);
- meteorismul sau balonarea este acumularea de gaze întâlnită in afecţiuni gastrice,
hepatice;
- ileus - oprirea tranzitului pentru materii fecale si gaze.
Cauze:
- cauze de natură funcţională = paralizia musculaturii pereţilor intestinali
(peristaltismul este abolit) sau spasmul pereţilor intestinali (puternice contracţii
intestinale); în aceste cazuri avem de-a face cu „ileusul dinamic";
- cauze mecanice = ocluzii, strangulaţii, obstrucţii intestinale, etc.- „ileus mecanic";

Manifestari de Durerea intestinală- intensitatea durerilor este variabilă mergând de la simplă jenă la
acompaniament colică:
- colici intestinale : durerile determinate de miscarile peristaltice exagerate intestinale
cu caracter violent spasmodic, de crampe, sfâşieri sau torsiuni; apar spontan şi nu se
exacerbează la presiune precum durerile peritoneale; originea lor este indicată de
fenomenele care le însoţesc: diaree, constipaţie, meteorism, gheorăituri;
102
 - crampe abdominale: contractie involuntara si pasagera a musculaturii(involuntara);
apar printr-o tulburare a muschiului peretelui din tubul digestiv. Fiind un muschi cu fibre
musculare de tip neted, el nu poate fi controlat voluntar si nu are specificitate.
Ritmicitatea contractiilor este data de alimentele introduse in tubul digestiv.
Tenesmele:reprezintă senzaţia imperioasă de defecare însoţită de arsură şi tensiune
dureroasă la nivelul rectului; apar în afecţiunile recto-sigmoidiene sau procesele
inflamatoare ale regiunii perirectale.
Anorexie- lipsă a poftei de mâncare.
Cefalee- durere ce cap.
Iritaţia tegumentelor regiunii anale.

Obiective :
- pacientul sa exprime satre de confort fizic si psihic;
- pacientul sa prezinte tegumente si mucoase integre ;
- pacientul sa prezinte eliminari adecvate.
Atitudini si interventii ale asistentei medicale
Evaluăm tulburările în eliminarea de fecale:
•observăm, notăm cu mare atenţie şi anunţăm medicul pentru dejecţiile anormale si delimităm caracterul durerilor
intestinale, tenesmelor;
•supraveghem apariţia durerilor înainte, în timpul sau după evacuarea scaunelor;
•observăm dacă aceste dureri au încetat după evacuare.
Aplicam intervenţii specifice:
•administrăm medicaţia prescrisă pentru calmarea durerilor intestinale şi tenesmelor;
•păstrăm pentru vizită scaunele suspecte sau care prezintă modificări patologice;
•captăm materiile fecale pentru examenle de laborator solicitate de medic;
•scaunele copilului mic sunt păstrate împreună cu scutecele/ pampersul;
•recoltăm timp de 3-4 zile probe de scaun ale pacientului pentru suspiciune parazitară;
•evaluăm cantitativ forma, culoarea, mirosul, aspectul, consistenţa materiilor fecale; si înregistrăm cu fidelitate
frecvenţa scaunelor;
•educăm pacientul pentru evacuare ritmică la aceeaşi oră a zilei;
•efectuăm masaj abdominal pacientului;
•educăm şi asigurăm pacientului poziţia pe closet cât mai fiziologică;
•respectăm obişnuinţele individuale ale pacientului;
•urmărim apariţia zilnică sau la două zile, la aceeaşi oră, a scaunelor;
• administrăm frecvent apă în cantităţi mici;
• când pacientul se poate mobiliza îi asigurăm poziţia pe WC cât mai fiziologică;
•avem în vedere obişnuinţele individuale;
• urmărim cantitatea, aspectul, calitatea bolului fecal;
• urmărim apariţia zilnică sau la două zile la aceeaşi oră a scaunelor;
• declanşăm eliminarea bolului fecal după dejun;
• efectuam masaj abdominal;
• pentru constipaţie regimul alimentar va fi constituit din celuloză şi lichide;
• in constipatie, la indicaţia medicului vom administra laxative sau efectuăm clisma evacuatoare;
• în diaree constituim un regimul alimentar specific de cruţare a intestinelor fără celuloză;
• la indicaţia medicului vom administra antimicrobiene, fermenţi digestivi;
• efectuăm exerciţii pentru reeducarea rectului în realizarea unei continue evacuări ritmice, în mod obligatoriu toaleta
pacientului va fi efecuată ori de câte ori este nevoie pentru ca acesta să aibe tegumentele şi mucoasele integre şi curate.

Educăm pacientul pentru auto-asistenţă in cazul balonarilor:

• educăm pacientul pentru a mânca încet şi a mesteca foarte bine alimentele indiferent de consistenţa;
• educăm pacientul pentru a evita conversaţiile în timpul mesei şi a înghiţi mai puţin aer;
• educăm pacientul să renunţe la băuturi gazoase sau la bere în timpul mesei;

103
• educăm pacientul să evite consumul alimentelor care balonează (ceapa, leguminoasele);
• educăm pacientul să evite consumul de legume împreună cu fructe respectând regimul disociat;
• educăm pacientul să evite alimentele şi consumul de alcool care întârzie sau frâneaza digestia (zahăr, dulceaţă,
alcool);
• recomandăm alternarea regimurilor alimentare în cazul unei alergii alimentare;
• supraveghem şi delimitam alimentul care a generat intoleranţa alimentară;
• încurajăm consumul de ceaiuri de plante cu efect inhibitor asupra balonărilor (anason, coada şoricelului);
• recomandăm şi efectuam cu pacientul pentru stimularea mişcărilor peristaltice:
- mişcare şi activitate fizică, gimnastică abdominală, băi de şezut;
- masajul regiunii abdominale.
• efectuăm cu pacientul exerciţii de respiraţie pentru balonarile cauzate de absorbtia excesivă de aer.

6. DIAREEA

Diareea se caracterizeaza prin cresterea frecventei scaunelor si/sau diminuarea consistentei lor, ca si prin
cresterea cantitatii totale a scaunelor (Prof.dr. Crin Marcean).
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au loc pierderi
importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic şi starea de diaree se prelungeşte.

Surse de dificultate:
Fizice:
- exacerbarea peristaltismului intestinal;
- creşterea secreţiei intestinale;
- scăderea resorbţiei;
- greşeli alimentare;
- modificarea/ alterarea mucoasei intestinale;
- afectiuni nervoase;
- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic);
- infecţii bacteriene ale tractului digestiv datorită contaminării alimentelor sau a apei potabile cu tulpini cum ar fi:
Campylobacter, Salmonella, Shigella si Escherichia coli;
- infecţii virale: multe virusuri sunt cauzatoare de diaree: cytomegalovirus, herpes simplex virus şi virusul hepatitei.
Virusul cel mai frecvent implicat în producerea diareii este rotavirusul (virus cu ARN din familia Rellviridae,
responsabil de gastroenterite infecţioase benigne la copii);
- intoleranţa alimentară; un exemplu frecvent de intoleranţă alimentară este cea la lactoză, un element glucidic din
lapte;
- infestarea cu paraziţi – microorganisme ce pot contamina apa şi alimentele, infestând astfel şi tractul digestiv
(exemplu: Giardia lamblia, Entamoeba histolytica si Cryptosporidium);
- reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi: antibioticele, antihipertensivele, medicamentele antiacide
ce conţin magneziu;
- afecţiuni intestinale inflamatorii, ca de exemplu colonul iritabil şi alte afecţiuni ce perturbă funcţionalitatea normală
a intestinului etc.;
- intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistului, colonului – intervenţii ce pot induce tulburări în digestia
alimentară;
- cauze necunoscute provocatoare de diaree (investigaţiile prea elaborate de multe ori nu îşi au rostul atâta timp cât
afecţiunea este autolimitantă).
Psihologice:
- stres, anxietate, situatia de criza.
Sociologice:
- apa poluata; alimente depreciate;
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Manifestări de dependenţa
Frecvenţa - număr mare în 24 h:
- 3-6 scaune/zi, în enterite şi enterocolite;
104
 - 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenterie;
- 80-100 scaune/zi, în holeră;
Consistenţa - scăzuta, scaune moi, păstoase,
- semilichide,
- apoasă, după purgative saline;
Cantitatea - mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică;
- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g;
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal, bilirubina nu are timp să
se reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat);
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros;
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite cronice
din cauza unor cantităţi mari de grăsimi nedigerate;
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic;
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului digestive
sau ca “zatul de cafea”=melena;
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului digestiv;
Mirosul In funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul intestinului gros:
- acid = fermentaţie exagerată;
- putred = putrefacţie exagerată;
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree);
- foarte fetid = cancer al colonului şi rectului;
- de varză stricată = infecţii cu colibacil;
Aspect deosebit Aspect asemănător cu:
şi cu elemente - zeamă de pepene sau supă de linte = febră tifoidă;
anormale - zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră;
- balegă de vacă = în colite;
Cu conţinut de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie;
- ţesut muscular nedigerat = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită cronică;
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi;
Crampe - contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali;
Colică - durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate;
Durere locală - durere la nivelul anusului şi iritata tegumentelor perianale;
Semne de -tegumente şi mucoase uscate;
deshidratare -oboseală, slăbiciune;
-greaţă şi vărsături.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu diaree

Obiective Intervenţii autonome şl delegate

Pacientul să - recunoaşte diferenţa între diaree benignă trecătoare şi diaree cronică;
aibă tranzit - pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
intestinal în - alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore;
limite - asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă de morcov,
fiziologice zeamă de orez;
- treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine albă prăjită, supe
strecurate, din legume;
- după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă;
- recomandă pacientului şi îi reduce provizoriu alimentele bogate în proteine, legumele şi
fructele crude;
- educă pacientul pentru a nu consuma legume şi fructe la aceeaşi masă;
- merele rase reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele din peretele intestinal;
- recomandă consumul de banane, morcovi, gutui, pentru vindecarea diareii;

105
 - administrăm medicaţia prescrisă pentru regenerarea florei intestinale , simptomatice,
spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi, sedative.
Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
aibă - aplică creme protectoare;
tegumente şi - efectueaza toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid boric 2-3%.
mucoase - asigura lenjerie curata si uscata.
perianale
curate şi
integre
Pacientul să-şi - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
celelalte nevoi - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice in caz de frison;
fundamentale - protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet.
Pacientul să - hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de apă şi
fie echilibrat electroliţi;
hidro- - recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun, pentru coprocultură;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată;
Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea sa;
psihic - pregateste psihic pacientul inaintea oricarei tehnici de nursing sau investigatii.

7. CONSTIPAŢIA

Constipaţia este defecatia cu dificultate ; se caracterizeaza prin scaune rare, dure , uscate la 2-4 zile, sau
mai rar , uneori, chiar cu un ritm regulat, dar la intervale mai mari decât cele fiziologice; eliminare mult prea lenta a
scaunului.
Fecalele sunt de consistentă dura sau obişnuită, de volum redus, fără resturi alimentare digerabile.

Surse de dificultate:
Fizice:
- carenţă de lichide;
- reţinerea frecventă a nevoii naturale de defecare; „amânarea" defecaţiei voluntar creează o adaptare în sensul unei
presiuni tot mai mari necesare pentru declanşarea defecaţiei;
- obişnuinţa cu laxativele care nu mai au efect;
- igiena alimentara defectuoasa: dieta saraca in fibre; mesele "pe fugă" sau suprimarea micului dejun pot avea efecte
nefavorabile asupra reflexului gastro-colic;
- imobilizare;
- deficienţa funcţională a intestinului, a vezicii biliare;
- tonus insuficient al muşchilor abdominali;
- medicaţie: opiacee, analgezice în special, dar şi antiacide, antispastice, antidepresive, antiparkinsoniene,
antiepileptice, antihipertensive (atenolol, nifedipină, losartan), tuberculostatice (izoniazidă), unele antibiotice,
diuretice, substanţe de contrast (sulfatul de bariu), laxative în exces;
- boli organice care induc constipaţia pe cale hormonală, nervoasă, psihică (hipotiroidism, diabet, hiperparatiroidism,
boală parkinson, depresie), dar şi elemente compresive (tumori); boli gastrointestinale: intestin iritabil, diverticuloza;
boli anale: hemoroizi, fisuri anale.
- varsta: la vârstnici este relativ frecventă constipaţia idiopatică, posibil explicată prin modificările de motilitate, de
secreţie, imune şi de floră intestinală, ce apar odată cu înaintarea în vârstă, precum şi prin scăderea reflexului
defecaţiei.
Psihologice:
• stres, Parkinson, depresie.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata;
106
 - orar inadecvat de lucru;
- esec sau conflict de rol.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Tipuri de constipatie:
• constipaţie habituala- de natură funcţională;
• constipaţie sigmoidă- tulburări în evacuarea sigmoidiană;
• constipaţie spastică prin hipersensibilitatea nervilor intestinali ;
• constipaţie atonă –determinata de scaderea tonicitatii musculaturii intestinului.

Manifestări de dependenţă
Frecvenţa - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
Orarul - pierderea orarului obişnuit a evacuării
Cantitatea - redusă, în constipaţie;
- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon).
Consistenţa - uscată, dura (scibale, coproliţi)
Forma - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică;
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă;
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect.
Culoare - închisă.
Crampe - contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale.
Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente, producerii în cantităţi
exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în urma aerofagiei.
Flatulenţă - eliminarea frecventă a gazelor din intestine ( prin anus).
Tenesme - senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom - acumulare de materii fecale în rect.
Anorexie - lipsa de poftă de mâncare.
Cefalee - durere de cap
Iritabilitate - nervozitate
Notă: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
- lichide-semilichide - au caracter spumos - din cauza unor procese fermentative în intestin;
- muco-purulente - se elimină puroi, scaunul este foarte fetid;
- muco-sanguinolent - conţine sânge.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu constipaţie

Obiective Intervenţii autonome şi delegate

Pacientul să - determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;
aibă tranzit - recomandă alimente bogate în reziduuri;
intestinal în - stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în funcţie de activităţile
limite sale;
fiziologice - determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
- urmăreşte şi notează în foaia de observaţie consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
- administrează, la indicaţie, laxative;
Pacientul să - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun;
aibă - aplică creme protectoare;
tegumente şi - educa pacientul pentru toaleta anusului dupa defecatie.
mucoase
perianale
curate şi
integre
Pacientul să-şi - asigură repaus la pat, când starea generală este alterată;
satisfacă - menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
107
 celelalte nevoi - încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
fundamentale - protejează patul cu aleza şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet;
Pacientul să - determina pacientul sa se hidrateze corespunzator;
fie echilibrat - urmăreste înlocuirea pierderilor de apă şi electroliţi;
hidro- - recoltează probe biologice pentru laborator;
electrolitic - monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în foaia de observaţie;
- calculează bilantul ingesta-excreta.
Pacientul să - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
fie echilibrat - îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea sa;
psihic
Pacientul să - solicitam şi educăm pacientul pentru a mânca încet, mesteca bine, favorizând astfel formarea
dobândească bolului alimentar;
atitudini, - educăm pacientul pentru consumul alimentaţiei bogată în fibre şi predominant alcalina;
obiceiuri şi - educăm pacientul să consume dimineaţa şi între mese legume crude, fructe proaspete sau
deprinderi noi sucuri de morcovi, portocale, piersici, struguri;
- educăm pacientul ca la apariţia nevoii de defecaţie să nu amâne mersul la toaletă;
- recomandăm pacienţilor sedentari în scopul stimulării organelor interne să efectueze exerciţii
fizice complete;
- recomandăm şi efectuăm cu pacientul în caz de constipaţie spastică exerciţii de relaxare;
- efectuăm pacientului pe zona inferioară a abdomenului masaje prin frământare sau malaxare;
- incurajăm sau educăm pacientul pentru consumul de ceaiuri laxative (cruşin);
- sfătuim pacientul să meargă în fiecare zi la aceeaşi oră la toaletă pentru reeducarea
reflexului de defecaţie;educam pacientul pentru a înceta administrarea de laxative după ce a
fost rezolvată constipatia.

8. ELIMINARE MENSTRUALA ŞI VAGINALĂ INADECVATA

Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfarşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă
ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, climă, viaţa în aer liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la procesul de autoapărare a
aparatului genital faţă de infecţie — leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri iritante, în cantitate
variabilă - leucoree patologică.

Surse de dificultate:
Fizice:
- afectiuni ale mucoasei uterine si/sau vaginale;
- tumori;
- dezechilibru hormonal.
Psihologice:
- tulburari de gandire;
- anxietate, stres;
- situatia de criza.
Sociologice:
- schimbarea modului de viata, aclimatului.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Manifestari de dependenta
Amenoree - absenţa menstruaţiei ; lipsa completă a menstrelor.
Dismenoree - menstruaţie dureroasă ; apariţia durerilor în timpul menstrei.
Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive.
108
 Menoragii - hemoragii menstruale prelungite.

Oligomenoree - intervale lungi între menstre.

Polimenoree - intervale scurte între menstre.
Hipomenoree - tulburare ce consta in reducerea cantitatii de sange
Hipermenoree - menstruatie cu flux foarte abundent.
Leucoree patologică - de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml.
Hidroree - scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată ; secreţie vaginală
abundentă: 200-400 ml.
Culoarea şi aspectul - albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere;
scurgerilor vaginale - galben verzuie, în gonococie;
- roşie apoasă sau cafenie, în tumori;
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă.
Ritmul scurgerilor - continue sau sporadice, mai ales la oboseală.

Intervenţiile asistentei medicale - pacienta cu eliminare menstruală şi vaginală inadecvată

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacienta să aibă o - asigură repausul la pat;
stare de bine, de - efectuează spălaturi vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat secreţie
confort şi securitate vaginală pentru examen bacteriologic şi citologic);
- aplică pansament absorbant şi îl fixează în „T";
- schimbă pansamentul des;
- învaţă pacienta tehnici de relaxare;
- protejează patul cu muşama şi aleza, la nevoie;
- calmează durerea cu antialgice.
Pacienta să aibă o - linişteşte pacienta în legătură cu problema sa;
stare de bine psihic - îi explică scopul intervenţiilor (examen genital, examenul secreţiei vaginale,
examinări radiologice si ecografice);
- îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului.

9. DIAFOREZA- HIPERHIDROZA
( TRANSPIRAŢIA ÎN CANTITATE ABUNDENTĂ)

Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric şi altele, completând
astfel eliminarea renală. într-o cantitate excesivă, are semnificaţie patologică, putând duce, uneori, la deshidratare.
Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului ambiant, efort fizic şi
intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea fiziologică a organismului.
Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic în susţinerea termoreglării,
intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în transpiraţie), ceea ce ajută la pierderea de căldură; prin
evaporarea fiecărui ml de sudoare, se pierd 0,58 cal.

Manifestări de dependenţă

Orar - mai mult sau mai puţin regulat;

Cantitate - 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24 ore;
Localizare - generalizată, când temperatura mediului este crescută -semnificaţie critică atmosferică;
- localizată la palme şi plante (boala Basedow, alcoolism cronic, rahitism, SIDA, tulburări
preclimax);

109
 - hiperhidroză - cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină apariţia de
micoze şi infecţii.
Miros - puternic - variază în funcţie de alimentaţie, temperaturii ambiantă, deprinderile igienice ale
bolnavului.

Intervenţiile asistentei medicale– pacientul cu diaforeză

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate;
aibă o stare - spală tegumentele ori de câte ori este necesar;
de bine, de - schimbă lenjeria de pat şi de corp;
confort fizic - învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le schimbe frecvent;
- menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale;
- asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă.
Pacientul să - cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele;
prezinte - îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de dependenţă.
echilibru
psihic

VĂRSĂTURILE

Definitie
Varsaturile reprezintă expulzie fortata, brusca a conţinutului stomacal pe gură.

Generalitati
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de apărare, cel mai adesea faţă de
anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat de excitaţiile care pornesc
din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor abdominali. Este precedată
adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea
conţinutului gastric spre duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite eliminarea lui
forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea
conţinutului vărsăturii către căile respiratorii. Mişcările antiperistaltice ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii
esofago-gastrice sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa operativă principală rămâne
creşterea presiunii intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi
muşchilor peretelui abdominal.
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă transmisă centrilor nervoşi bulbari,
unde se află centrul vomei, prin intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.

Surse de dificultate
Vărsătura este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
- deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- rcreşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,
abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau toxine microbiene în scarlatina,
difterie, pneumonie; -in aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.

Manifestari, semne de dependenta

110
Manifestarile cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar, cantitate, continut, culoare, caracter.
Frecventa
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric complicat cu stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor consumata;
• în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale, precum şi
resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură abundentă);
• uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câţiva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
-alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
-conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
In funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii; |
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor învecinate se deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului, organelor învecinate sau în cadrul
unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric (cantitatea de sânge din stomac este
redusă apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• varsatura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
• vărsătură incoercibile- varsatura în hipertensiune intracraniană (HIC).

Atitudini si interventii
Delimitam simptomele premergătoare:
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie
abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare generală alterată
•în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza, prosop,pahar cu apă;

111
•îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
• delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
• poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat pentru a împiedica aspirarea
vărsăturilor;
• susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
• educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
• efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
• oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
• in cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsatura pentru a curăţa astfel stomacul;
• asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel fără zahăr);
• reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);
• educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea abdominală;
• nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz aspirăm conţinutul stomacal;
resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală, pierderea echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete accentuată şi il educăm pentru conduită
post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii, perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră văsăturile alimentare
-cu culoare verde vărsăturile bilioase
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tulburărilor electrolitice, rezervei
alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa medicului eventualele modificări.

EXPECTORAŢIA

Expectoraţia constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile res-
piratorii prin actul tusei.
Sputa reprezintă totalitatea substanţelor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse. În condiţii fiziologice,
mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor
respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează
actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează ca un corp
străin şi provoacă actul tusei. Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor
bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate din
descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul evacuării prin faringe şi gură se mai
adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.

Manifestări de dependenţă
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
- hemoptoică - striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
- ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococica;
- roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;

112
 - roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
- roz, spumoasa razata în edemul pulmonar acut;
- galben verzuie, în supuratii pulmonare;
- albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
- neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa - sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita acută şi astm
bronşic;
- sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia bronhopulmonara şi
este întâlnită în abces pulmonar;
- sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor aeriene ca de
exemplu, bronşita;
- sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în abcese
pulmonare.
Formă - perlată, în astmul bronşic;
- numulară, în caverne pulmonare;
- mase grunjoase izolate, în salivă;
- mulaje bronşice.
Aspectul - mucus, în astmul bronşic, inflamaţia bronhiilor;
- purulent, în supuraţiile pulmonare;
- mucopurulent;
- seros, în edemul pulmonar;
- pseudomembranos, în difteria laringiană;
- sanguinolent, în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea - cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
- în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate ajung la
200-400 ml/ 24 ore;
- în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia purulentă este
expulzată brutal iar expectoraţia devine vomică;
- în bronsita catarala, tuberculoza incipienta sau in pneumonie intre 50-100 ml/24 ore;
- în bronsiectazie, gangrena pulmonara, edem pulmonar acut intre 1000ml/24 ore.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu expectoraţie

Obiective:
Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
Atitudini si intervenţii
Menţinem măsuri de ordin general:
•urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul expectoraţiei;
•calmăm pacientul şi îl poziţionăm în postura care permite expectoraţia cu mai multă facilitate;
•luăm măsuri pentru respectarea unei asepsii riguroase deoarece expectoraţia reprezintă un pericol de contaminare
prin componentele sale patologice;
•interzicem pacientului:
- să fumeze, să servească masa fără igiena mâinilor în prealabil;
- să împrumute vesela celorlalţi pacienţi, să expectoreze oriunde şi oricum etc.
Educăm pacientul:
• pentru expulzarea colecţiei prin tuse;
• pentru a evita expulzarea brutală şi necontrolata a secreţiilor;
• în special copii sau femeile, pentru expectoraţie deoarece de obicei, ei nu ştiu să expectoreze şi îşi înghit secreţiile
eliminate prin tuse;
• educăm pacientul ca după fiecare expectoraţie să-şi efectueze toaleta;
•la nevoie menţinem igiena bucală a pacientului prin ştergere cu comprese sau tampoane de vată;
•utilizăm soluţii dezinfectante şi mănuşi;
113
•evaluăm volumetric expectoraţia în pahare gradate;
•comunicăm medicului: cantitatea, consistenţa, culoarea, mirosul sputei;
•colectăm sputa pentru analize de laborator;
•provocăm tusea artificială a pacientului pentru dezobstruarea căilor aeriene prin următoarea manevră:
• aşezăm pacientul în poziţie semişezândă;
• comprimăm brusc şi repetativ ventral baza toracelui pacientului după inspiraţie forţată;
• în paralel rugăm pacientul să efectueze un efort de tuse;
• această manevră poate fi efectuată în anumite cazuri, cu pacientul aflat în poziţie sezândâ;
• atenţie la afecţiune şi traumatisme toracice, craniene sau fracturi de coloană vertebrală.

Hemoptizia
- vezi nevoia de a respira-

114
 9. NEVOIA DE A SE MIŞCA
ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
Definiţie

A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare, de a-şi mobiliza toate
părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să permită
eficacitatea funcţiilor organismului.

Independenţa în satisfacerea nevoii

Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de integritatea aparatului
locomotor (muşchi, sistem osos, articulaţii), a sistemului nervos central, aparatului vestibular şi componentele de
ordin psihic - atenţia, voinţa, capacitatea de înţelegere, stare de conştientă etc. Oasele acţionează ca pârghii, având rol
fundamental în realizarea mişcărilor. Muşchii acţionează prin proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate,
elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al corpului. Sistemul nervos - cerebelul - alături
de aparatul vestibular, contribuie la reglarea echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.
Datorită componentelor descrise mai sus individul îşi poate menţine:
- stabilitatea, indiferent de poziţie;
- echilibrul, fie în repaus sau mişcare;
- raporturi constante între organism şi mediul extern;
- raporturi constante între masa musculară şi mobilitatea articulaţiilor;
- raporturi constante între membrele superioare;
- raporturi constante între membrele inferioare;
- raporturi constante între membrele superioare şi cele inferioare.
Menţinerea poziţiei bipede, schimbările de poziţie, executarea mişcărilor voluntare cantitative şi calitative,
capacitatea de autoservire şi autonomia de deplasare constituie componentele unei bune posturi şi mişcări.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori biologici •Vârsta şi dezvoltarea:

- copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce
înaintează în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează şi adopta tot felul de poziţii;
- adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le coordonează;
- vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în exerciţii
moderate;
- constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl depune
individual.
•Exercitii fizice – au rol menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate.

Factori - emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea arterială se modifică
psihologici în raport cu emoţiile, stresul, teama;
- personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau calm,
grav.
Factori - cultura:
sociologici - individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie
de societatea în care trăieşte;
- rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort fizic mai
mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de
repaus;

115
 - organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-şi
menţină sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit;
Societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare şi agrement.
- temperatura mediului ambiant;
- ritmul circadian: activitatea fizica este mai redusa dimineata;
- tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri,tradiţii sau
obiceiuri religioase.

Manifestări de independenţă

Postura - funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor

adecvată (sau aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea,
atitudinea) echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale corpului;
- în picioare (ortostatism):
- capul drept înainte;
- spatele drept;
- braţele, pe lângă corp;
- şoldurile, gambele drepte;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba;
- şezând:
- capul drept;
- spatele drept, rezemat;
- braţele sprijinite;
- coapsele orizontale;
- gambele verticale;
- piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe podea;
- culcat (clinostatism):
- decubit dorsal (pe spate);
- decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte);
- decubit ventral (pe abdomen).
Mişcări Tipuri de mişcări:
adecvate - abducţie - mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului;
- adducţie- mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului;
- flexie/extensie - mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate (braţ,
antebraţ, gambă-coapsă);
- rotaţie - mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se
deplasează;
- pronaţie/supinaţie - pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care palma priveşte în
jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma priveşte lateral, cu marginea
externă ridicată - pronaţie, invers fiind supinaţia;
- circumducţie - mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le
asociază cu rotaţia.
Exerciţii fizice: sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul
muscular şi circulaţiei:
- active - executate de către individ;
- pasive - mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană;
- izometrice - contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne
neschimbată, crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor pentru
menţinerea poziţiei corpului);
- de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular.
A. caracteristicile exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete
B. execuţie: - a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe vine, a îngenunchea,
a ridica greutăţi, a apuca obiecte.

116
Tensiune - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus.
arterială
Puls - creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului.

TIPURI DE MISCARI

117
 Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei mişcării

- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic

- planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
1. Imobilitatea/ dificultatea de a se misca

Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă terapeutică
sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.

Surse de dificultate care determină imobilizarea

Surse de ordin - alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral);
fizic - alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii);
- piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă);
- dezechilibre – durerea ;
- complicatii digestive.
Surse de ordin - tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea sentimente de
psihologic culpabilitate,depresii

118
Surse de ordin - eşecul;
sociologic - izolarea, agresivitatea, comunicare ineficienta.
Lipsa - cunoaşterea de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător.
cunoaşterii

Manifestări de dependenţă
- a se ridica;
Dificultate de
- a se aşeza;
deplasare
- a merge;
Diminuarea sau - prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii);
absenţa mişcării - prezenţa paraliziilor.
Atonie - scăderea tonusului muscular.
musculară
Atrofie - diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale.
musculară
Hipertrofie - mărirea volumului unui muşchi.
musculară
Contractura - contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi care determină o poziţie
musculară inadecvată
- contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi "râsul
sardonic".
Râs sardonic
(tetanos)

Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii.

- contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor muşchi (molet,
Crampă
picior) cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau de deficitul de calciu.
Escară de - ulceraţii ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele curate şi integre).
decubit
Diminuarea - tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mişcare, menţinerea timp îndelungat
interesului a unei stări de imobilitate.
Poate fi:
Impotenta
- partiala sau totala interesand un segment de membru, in totalitate sau mai multe membre-
functionala
trecatoare sau definitive, regresiva , stationara sau progresiva.

Intervenţii la asistentei medicale -pacient cu imobilitate

Obiective Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să aibă tonusul - planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea
muscular şi forţa pacientului.
musculară păstrată
Pacientul să-şi menţină - schimbă poziţia pacientului la fiecare 2 ore;
integritatea tegumentelor - masează regiunile predispuse la escare, pudrează cu talc;
şi a activităţii articulare - efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore;
- învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare
active.
Pacientul să-şi menţină - învaţă pacientul:
funcţia respiratorie - să facă exerciţii de respiraţie profunde;
- să tuşească şi să îndepărteze secreţiile;
- administrează medicaţia prescrisă de medic.
Pacientul să fie echilibrat - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire ;
psihic - redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi că îşi va
putea relua mersul.

119
 Pacientul să-şi menţină - suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la pat cu cele necesare.
satisfăcute celelalte
nevoi fundamentale

2. Hiperactivitatea

Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului,

determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.

Surse de ordin fizic
Surse de ordin psihologic
Lipsa cunoaşterii
Sursele de dificultate
- dezechilibre endocrine;
- reacţii medicamentoase,
- alcoolism.
- senilitate;
- tulburări de gândire;
- separaţie, criză, pierdere.
- lipsa cunoaşterii de sine.

Manifestări de dependenţă
Vorbire caracteristică - vorbeşte mult, precipitat;
Pacientul reacţionează - stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi stimuli interni; ei determină
la toţi stimulii reacţii din partea bolnavului;
Mişcări caracteristice - mişcări rapide, frecvente;
Spasme - contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
Ticuri - mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui
picior;
Manie - psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera afectivităţii
cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent; datorită ritmului rapid de
desfăşurare a activităţii sale, nu duce nimic la îndeplinire din ceea ce plănuieşte;
Euforie - bună dispoziţie, de obicei, nemotivată.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hiperactivitate

Obiective Intervenţii autonome şi delegate
Pacientul să prezinte - înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii, izolarea
mobilitate normală fonică, reducerea numărului de vizitatori);
- asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la temperatură
moderată.
Pacientul să-şi - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni;
menţină integritatea - înlătură obiectele contondente;
fizică - aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie);
- administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic.

3. Necoordonarea mişcărilor

Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi coordona
mişcările diferitelor grupe musculare.

Sursele de dificultate

Surse de - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;
ordin fizic - dezechilibru hidroelectrolitic;
- efect secundar al unor medicamente, droguri.
120
 Surse de ordin - tulburările de gândire ;
psihologic - anxietate, stres.
Surse de ordin - mediu necunoscut.
sociologic
Lipsa cunoaşterii - insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător.

Manifestări de dependenţă

Akinezie - incapacitatea de a efectua anumite miscări;

Ataxie - tulburare de coordonare a mişcărilor active voluntare;
Miscari coreice - se caracterizeaza prin miscari rapide ("miscari coreice"), de amplitudine variabila, pe orice
grup muscular, in repaus sau actiune, dezordonate, bruste. La nivelul fetei dau nastere la
grimase. Produc mersul dansant.
Convulsii - contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de relaxare;
contracţia este instantanee ;
Tremură-turi - secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau ale întregului corp);
Contractura - punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos, turbare, tetanie, afectiuni
permanenta cerebrale;
Fasciculatiile si - contractii rapide, limitate la suprafata muschilor, fiind determinate de intoxicatii endo- sau
fibrilatiile exogene;
musculare
Tulburări ale - mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte
mersului astenia, boala Addison, miastenia, convalescenţa;
- claudicaţia intermitentă - durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau senzatia de
oboseala) muschilor gambei care apare in timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o
perioada de repaus; apare în arteriopatiile obliterante;
- mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului înainte,
înapoi; apare în intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;
- mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;
- mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de greutate);survine
în boala Parkinson;
- mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici, aterosclerotici,
sindromul pseudobulbar;
- mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul, ca un cal
de circ; se constată în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei nervului
sciatic popliteu extern) în poliomelită, sciatica paralizantă;
-mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului
înainte printr-o mişcare de circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării membrului
inferior;
- mersul dezordonat- apare in coree;
- mersul antalgic- apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice, sciatica);
- mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.
Dificultatea de a - greutate in schimbarea pozitiei;
trece din
ortostatism în
poziţie şezând
Expresie facială - faţă rigidă
caracteristică

Intervenţiile asistentei medicale - pacient cu necoordonarea mişcărilor

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să fie - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire (Exemplul: E.E.G.)
echilibrat psihic

121
 Pacientul să aibă - planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea pacientului ;
tonusul muscular - învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene ;
adecvat activităţii - ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul
depuse extremităţilor ;
- administrează medicaţie antiparkinsoniană.
Pacientul să-şi - pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului.
satisfacă toate nevoile
organismului

4. Postura inadecvată

Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei anatomice
a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.

Surse de dificultate

Surse de Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:

ordin fizic - oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul imobilizat la pat
nu-şi poate schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la nivelul
punctelor de presiune, la deformări, la complicaţii pulmonare;
- modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară (tetanos);
- reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de puşcă, în
meningită);
- măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul inferior,
ridicat pe o pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor prin extensie
continuă);
- măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);
- examinării endoscopice sau clinice a unor organe.

Surse de - anxietate, stres ;

ordin - situaţie de criză, tulburări de gândire.
psihologic
Surse de - condiţii de muncă inadecvate.
ordin
sociologic
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine şi a celorlalţi.
cunoaştere

Manifestări de dependenţă

oboseală musculară - reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului,

consecinţă a activităţii excesive, prelungite.
deformări ale coloanei vertebrale - cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară);
- lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale);
- scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).

122
deformări ale membrelor inferioare
deformări ale şoldurilor
poziţii inadecvate impuse (fortate)
poziţii patognomonice
dificultate de schimbare a poziţiei
dificultate de a ramane in pozitie
adecvata
torticolis
bătătură (clavus)
- genu valgum - deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar
picioarele depărtate;
- genu varum - deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în schimb
picioarele apropiate;
- picior strâmb
- sprijinit pe antepicior (equin) ;
- sprijinit pe călcâi (talus);
- sprijinit pe partea externă (varus);
- sprijinit pe partea internă (valgus);
- picior plat - bolta plantară prăbuşită;
- luxaţie - ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală.
- pentru examinare:
- ginecologică - pacienta stă culcata
pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate pe
abdomen;
-genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal, pacientul
sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru examenul
rectoscopic;
- terapeutice- pentru interventii, pentru a ameliora starea pacientului,
pentru vindecare:
- pozitia Trendelenburg - trunchiul, membrele inferioare mai
sus decât capul (poziţia asigură circulaţia sângelui la creier);
- pozitia Fowler- pozitie semisezanda. Se obtine prin elevarea
spatelui si capului pacientului la un unghi de 45-60 grade. Genunchii
pot fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie este folosita pentru a facilita
respiratia,drenajul si alimentarea pacientului .
- pozitia din drenajul postural;
- pozitia pacientilor imobilizati nin aparat gipsat;
- pozitia “spate de pisica”- in decubit lateral in pat,
cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, barbia
atingand pieptul; este indicata in punctia lombara.
- sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos
- opistotonus- pozitia de arc de cerc a pacientului sprijinit in occiput
si calcaie datorata spasmului prelungit al muschilor spatelui;
- pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in arc de
cerc, determinata de contractura muschilor unei jumatati a corpului.
- poziţia „cocoş de puşcă", în meningită (capul în hiperextensie iar
membrele inferioare flectate atât din articulaţia coxofemurală cât şi
din aceea a genunchiului).
- semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
- decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate
schimba singur poziţia)
- greutate in a-si mentine pozitia;
- contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului,
care limiteaza miscarile de rotatie a capului;
- hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
123
 Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu postură inadecvată
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să aibă postura - instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor
adecvată. segmente ale corpului;
- foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei
anatomice.
Pacientul să aibă o poziţie care să - instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în
favorizeze respiraţia, circulaţia poziţie semişezând;
sângelui, drenajul secreţiilor - instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică în
bronşice. poziţie Trendelenburg;
- instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj postural;
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii.
Pacientul să nu prezinte - schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;
complicaţii ca: escare de - verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu schimbarea
decubit, anchiloze, contracturi. poziţiei;
- masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei;
- asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp;
- efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată.

5. Circulaţia inadecvată
Circulaţia inadecvată – vezi circulatia arteriala.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a se mişca şl a avea o buna postură afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la factorii meteorologici şi hipo-
/hipertermie prin imobilizare.
A respira
• restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină, apariţia tulburărilor
funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie), sau afecţiunea neurologică cu deficit motor (durere
exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic.
A elimina
• mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat este cauza apariţiei
tulburărilor reno-vezicale (incontinenţa de urină - materii fecale, litiază urinară, infecţie urinară cronică).
A dormi şi a se odihni
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activitate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• problemele de dependenta determină tulburări trofice cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează capacitatea de autoservire,
pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea de a se imbrâca şi dezbrăca.
A evita pericolele
•risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii echilibrului, ortostatismului şi a
tulburărilor de mers.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapacitatea de deplasare (pacient
incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profesional datorită afecţiunilor

124
 locomotorii şi invalidităţii.
A se recrea
• afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi şcolare şi a
preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului.

PROCES DE INGRIJIRE/NURSING
Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpreatrea datelor
Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă posibile: imobilitate, hiperactivitate, necoordonarea mişcărilor, postură inadecvată,
circulaţie inadecvată.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza, diminuarea sau absenţa mişcărilor, anchiloze, atrofie
musculară, spasme, ticuri, mânie, euforie, mişcări rapide si frecvente (mers si gestica), ataxie, convulsii, rigiditate
musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziţie adecvată, cifoză, lordoză, scolioză etc.
Surse de dificultate: traumatisme alterarea centrilor nervoşi si a sistemului locomotor, tulburări de gândire,
anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de stimuli din mediu sau privare de stimuli, alcoolismul,
condiţii de munca inadecvate, lipsa de cunoştinţe etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• să-şi menţină o bună poziţie, să se deplaseze fără dificultate;
• să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
• să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
• să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
• să înveţe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston;
• să-şi cunoască toleranţa la efort, va şti să-şi dozeze efortul;
• să ştie cum să prevină anchiloza, atrofia musculară;
• să se deplasaseze cu sau fără ajutor;
• să ştie cum să combată staza venoasă, să favorizeze circulaţia venoasă.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
• schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat;
• schimbarea poziţiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode;
• prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor, contracturilor, metode de
recuperare a mobilităţii;
• efectuarea de mişcări active, pasive, efectuarea de exerciţii fizice permise;
• ingrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
• utilizarea metodelor de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston;
• asigurarea transportului pacientului,
• depistarea tulburărilor de statică;
• efectuarea exerciţiilor de corectare poziţiilor vicioase;
• determinarea şi înregistrarea valorilor de pulsului , respiratiei, tensiunii arteriale în repaus şi efort.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice;
• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice limitele mişcării, mobilităţii, valorile
funcţiilor vitale, înregistrarea lor;
• durere, prezenţa tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit;
• gradul de mobilizare, toleranţa la efort, starea psihică, nivelul de cunoştinţe, alte semne asociate.
125
 10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI
Într-o singură zi, inima unui om bate de 100 000 ori, iar sângele parcurge aproape 30 milioane de artere,
vene şi capilare. Respiră de aproape 20 000 de ori, rosteşte aproximativ 4000 de cuvinte, mobilizează grupe
musculare majore de circa 750 de ori şi activează, punând la lucru, aproape 14 milioane de neuroni. Tot acest uriaş
travaliu necesită perioade de odihnă şi condiţii necesare regenerării celulare. Odihna şi somnul devin astfel
indispensabile vieţii.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiţii pentru reacumularea a aceea ce s-a consumat.
Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât multe funcţii ale organismului se regenerează în timpul
somnului. Dar odihna înseamnă mai mult decât somn; înseamnă relaxare, schimbarea tipului de activitate, ieşirea de
sub presiunea problemelor curente. Odihna nu înseamnă neapărat repaus, ci poate fi şi o altă activitate, o plimbare în
aer liber sau orice altceva care menţine capacitatea intelectuală şi poate relaxa muşchii.
În zilele noastre, viaţa se desfăşoară într-un ritm trepidant, căruia o mulţime de oameni obişnuiţi, se luptă să-
i facă faţă. Ei au nevoie de timp pentru odihnă pentru a evita oboseala cronică.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcţionează cu randament maxim după o noapte de somn bun. Aceasta
explică de ce capacitatea de înţelegere şi de pătrundere a lucrurilor mai profunde, complexe şi abstracte, este mai
mare dimineaţa decât seara.
În timpul somnului sunt secretaţi anumiţi hormoni ceea ce demonstrează că procesele biochimice sunt uneori
mai active în somn. De aici şi importanţa lui. Hormonul de creştere, de pildă, este produs în mare parte în timpul
somnului liniştit dinaintea miezului nopţii. Acest hormon este renumit pentru rolul lui foarte important în creştere (nu
întâmplător copiii dorm mai mult decât adulţii), dar acest efect se exercită şi asupra creierului, crescându-i
dimensiunile şi eficienţa. De asemenea, hormonul de creştere stimulează transportul aminoacizilor din sânge în ţesutul
nervos, îngăduind astfel celulelor nervoase să facă din învăţare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producţia maximă în intervalul dintre miezul nopţii şi dimineaţa
devreme. Cortizolul joacă un rol esenţial în lupta continuă a organismului de a face faţă factorilor stresanţi, reducând
inflamaţia şi oboseala. Cei care se culcă seara târziu nu dau organismului lor posibilitatea să se refacă după uzura din
timpul zilei şi îşi reduc astfel disponibilul de energie şi vitalitate pentru a doua zi.
În timpul somnului se refac celulele ţesutului epitelial, dar şi întreţinerea neuronilor de la nivel cerebral printr-
o mai bună irigare, mai ales pe perioada viselor.
Lipsa odihnei şi neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanţa şi eficienţa activităţilor conducând
la apariţia surmenajului. Este binecunoscut faptul că scurtarea perioadelor de odihnă şi somn înseamnă, în final,
scurtarea vieţii.

Definiţie:
Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi şi a se odihni în bune
condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină randamentul maxim.

Condiţii pentru odihna eficientă

Confortul fizic
- eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare şi nervozitate ;
- controlul durerii;
- asigurarea unei temperaturi optime a mediului;
- asigurarea igienei;
- poziţii corporale adecvate;
- eliminarea surselor de distragere a atenţiei.
Implicare personală responsabilă
- capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-şi cunoască condiţiile corespunzătoare);
- participare activă în menţinerea sănătăţii;
- informaţii corecte cu privire la satisfacerea trebuinţei de somn;
- practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de somn.
Somn suficient
- obţierea unor ore suficiente de somn;
- calitate corespunzătoare a somnului.
126
 Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Animalele deprivate de somn mor. Lipsa somnului poate afecta sănătatea
şi chiar viaţa oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de Cancer a indicat o creştere a riscului de deces
de 1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase care au dormit doar 6 ore pe noapte, faţă de persoanele care au dormit 7-
8 ore pe noapte.
Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său pentru odihnă şi recuperare.
Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în timpul somnului.

Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării de conştienţă, ci reprezintă
o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor relaţii cu mediul înconjurător. Somnul este un proces fiziologic
foarte complex prin care creierul şi corpul uman alternează între perioade foarte active şi perioade liniştite, dar în care
activitatea nu încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye movements), considerat şi somn
fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide (REM – rapid eye movements) sau de somn
paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat de unde lente, este întrerupt
periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o activitate corticală dinamică ce se dovedeşte a fi, în cea mai
mare măsură, expresia activităţii onirice. Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau. Somnul
lent constituie 60-70 % din somnul total, iar somnul rapid se desfăşoară în procent de 30-40 %. În timp ce la primul
tip de somn undele EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o
activitate electrică desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact cele două perioade
de somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un model ciclic, caracterizat
prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale activităţii electrice a creierului, mişcărilor oculare şi tonusului
muscular.
Somnul NREM relaxează şi odihneşte muşchii şi corpul în general. În cursul lui, se produce o scădere a
temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale. Respiraţia se răreşte şi devine foarte regulată. Acum se ştie că acest tip
de somn este împărţit în patru stadii. Primul dintre acestea (stadiul I) este o perioadă de somnolenţă, în care activitatea
electrică a creierului este similară cu cea din timpul perioadei de veghe. Este un stadiu în care persoana se simte foarte
relaxată şi poate avea senzaţia că visează, deşi este conştientă încă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce
muşchii se relaxează, pot apărea tresăriri şi spasme musculare, care uneori sunt suficient de intense pentru a alunga
temporar somnul. Aceste tresăriri mai violente se numesc „spasme mioclonice” şi sunt total inofensive.
Pe măsură ce somnul se adânceşte, se trece la stadiul II, în care apar şi modificări ale electroencefalogramei,
sub forma reducerii frecvenţei undelor acesteia. Stadiile I şi II de somn NREM nu sunt decât niveluri tot mai profunde
de somn, în care subiectul pierde contactul conştient cu ceea ce se petrece în jurul său, dar poate fi trezit cu uşurinţă.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece la stadiul IV, din care trezirea
este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează, se odihneşte şi se reface organismul din punct de vedere fizic.
Acest stadiu este, de asemenea, răspunzător de anumite fenomene nedorite ca sforăitul, somnambulismul, urinatul
nocturn la copii (enurezis) etc. Dacă o persoană este trezită pe timpul somnului profund îi trebuie mai mult timp pentru
a se trezi şi apoi continuă se se simtă mahmură, somnoroasă şi dezorientată pentru o perioadă de 10 - 15 m minute
numită şi inerţia somnului.
După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o uşoară revenire către stadiul I,
superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine inversă. Însă, în loc să se ajungă la stadiul I şi subiectul să se
trezească, se trece în timpul de somn paradoxal (REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri şi contracţii musculare rapide, inclusiv ale muşchilor globilor oculari,
care alternează cu perioade de relaxare. Pulsul şi tensiunea arterială prezintă variaţii importante în timpul somnului
de tip REM. La electroencefalogramă se înregistrează unde caracteristice care evidenţiază activitatea bioelectrică
crescută a creierului. Perioada REM (cu mişcări rapide oculare) este asociată cu activităţi extreme ale creierului (care

127
visează) pe când majoritatea muşchilor aparatului locomotor sunt paralizaţi. Dacă persoana este trezită în această
perioadă ea poate povesti cu multe detalii visul avut. Toţi oamenii visează în timpul somnului REM, deşi nu toţi îşi
amintesc visele. Dacă stadiul IV al somnului NREM reface organismul din punct de vedere fizic, somnul de tip REM
reface şi odihneşte din punct de vedere mental, fiind foarte important pentru memorie şi învăţare. Iată de ce este foarte
înţelept ca, înainte de a se lua o decizie importantă sau de a se rezolva o problemă dificilă, să se asigure un somn
eficient.
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi cercetători americani (N. R.
Culler şi H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o noapte are efecte asupra dispoziţiei şi memoriei la
persoanele normale, iar lipsa somnului REM duce la scăderea eficienţei şi capacităţii de integrare. Persoanele
respective deveneau confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o creştere marcată a apetitului, cu un câştig
corespunzător în greutate.
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt neodihniţi fizic, au tendinţa
de a se retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia unor simptome
fizice. Cercetările au indicat că organismul acordă prioritate somnului profund atunci când are de ales între acesta şi
somnul cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia după aceea nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa 90-120 minute (60-90 minute
somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot acest ciclu se repetă de cca 4-6 ori în cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte. Somnul de tip REM predomină
în timpul somnului de dimineaţă, iar somnul profund (stadiul IV) predomină în timpul somnului de după-amiază şi
seară.
Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă acestea nu sunt, în mod
normal, prea mari.

Reglarea somnului
S-a evidenţiat o interrelaţie între două mecanisme cerebrale antagoniste care activează sau suprimă intermitent
centrii nervoşi superiori controlând starea de veghe/somn. Sistemul reticulat conţine celule speciale care au rol
activator. Ele sunt informate prin impulsuri nervoase provenite de la receptorii vizuali, auditivi şi tactili. Activitatea
corticală (din stările emoţionale sau din procesul gândirii) stimulează de asemenea celulele din zona reticulată.
Catecolaminele, precum noradrenalina sunt şi ele implicate în menţinerea stării de vigilenţă.
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii specializaţi din bulb, punte şi
mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri provenite de la niveluri inferioare (exemplu: sunete, stimuli
luminoşi, durere) sau superioare (gânduri). De asemenea, emoţiile, prin sistemul limbic, pot influenţa zona
responsabilă cu inducerea somnului.
Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un mediu liniştit, fără lumină
puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea sistemului reticulat.

Ritmul circadian şi reglarea ciclului veghe-somn

În reglarea ciclului veghe-somn este implicată şi glanda pineală (epifiza). Se ştie faptul că glanda pineală, în
afară de faptul că este cea care impune ritmul şi cea care înregistrează trecerea timpului, este un organ fotosensibil,
care interpretează mesajele senzoriale transmise de retină. Ea descifrează mesajele lumii înconjurătoare, cum ar fi
ciclul lumină-întuneric al zilelor şi nopţilor, dar şi schimbările care au loc în fiecare anotimp, traducându-le în mesaje
hormonale pe care le trimite întregului organism. De aici rezultă un bioritm intern zilnic numit ritm circadian. Perioada
necesară traversării unui singur ciclu complet al ritmului circadian se numeşte perioadă de ritm şi reprezintă, de obicei,
o zi. Secreţia de melatonină a glandei pineale atinge punctul maxim în timpul nopţii. Acesta este unul din modurile
în care epifiza stabileşte comunicarea cu alte organe având rol de măsurator al timpului zilnic pentru întregul
organism. Ea are un mare potenţial antioxidant distrugând radicalii liberi din corp care sunt răspunzători de afecţiunile
degenerative (cancer, maladia Alzheimer, boala Parkinson). Cea mai importantă calitate a melatoninei este cea de
revitalizare a întregului sistem endocrin aşa cum a demonstrat experimental cercetătorul elveţian Walter Pierpaoli
(transplantând glanda pineală a unui şoarece tânăr la altul bătrân, acesta şi-a recâştigat vitalitatea, prelungindu-i-se
viaţa cu 25 procente din durata medie de viaţă, iar când a transplantat glanda pineală a unui şoarece bătrân la altul
tânăr, acesta a îmbătrânit rapid). De asemenea a fost demonstrată experimental oprirea în evoluţie şi chiar remiterea
cancerului, adaptarea mai rapidă la modificarea fusului orar, scăderea colesterolului în sânge, sub influenţa
melatoninei. Ea stimulează timusul care joacă un rol esenţial în funcţionarea sistemului imunologic, având rol opus

128
cortizonului (generat de suprarenale pe timpul acţiunii agenţilor stresori) şi explicându-se astfel rezistenţa la situaţiile
stresante la tineri (la care acest hormon este la nivelul optim).
Scăderea producţiei de melatonină (datorită stresului acumulat odată cu vârsta) semnalizează sistemului
endocrin să producă mai puţini hormoni sexuali, care conduce în timp la atrofia organelor sexuale însoţită de scăderea
interesului pentru actul sexual şi a performanţelor pe timpul acestuia (atât la bărbaţi cât şi la femei).
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din celulele oganismului uman,
prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii liberi aduşi prin alimentele cancerigene sau produşi prin
acţiunea agenţilor stresori. Când este produsă în cantităţi suficiente (pe timpul nopţii) asigură un somn profund şi
eficient, iar o producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii arteriale, glicemiei, vitalităţii,
stării psihice, sistemului endocrin, însoţite de insomnie. Prin folosirea somniferelor se poate induce somnul, dar
celelalte simptome rămân neschimbate. Revenirea capacităţii de secreţie a melatoninei de către glanda pineală, va
reseta ceasul biologic şi va restaura întreg echilibrul fiziologic al organismului celor ce schimbă fusul orar sau lucrează
în ture.
Starea de atenţie şi de performanţă este afectată de ritmul cicardian, controlat de hipotalamus şi poate fi
observat prin analiza evoluţiei temperaturii corpului. Astfel nivelul cel mai jos al funcţionării corpului este între orele
3-5 dimineaţa (când alături de temperatura corpului, sunt pe nivel minim, atenţia şi performanţa), iar la persoanele
care lucrează noaptea somnolenţa este maximă. Atunci există riscul accidentelor de muncă. Maximum de atenţie şi
performanţă este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un al doilea minim între orele 3-5 după amiază şi un nou maxim
între orele 9-11 seara.
Somnolenţa din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit masa de prânz, dar dacă s-
a servit prânzul, între aceste ore somnolenţa se exacerbează.

Necesarul de somn
Din raţiuni încă necunoscute, necesarul de somn este o chestiune extrem de personală. Nu are legătură cu
sexul (chiar dacă se crede că femeile ar dormi mai puţin), gradul de inteligenţă sau cantitatea de exerciţiu fizic
efectuată. Thomas Edison, marele inventator american, se descurca cu numai 4-5 ore de somn pe noapte, în vreme ce
Albert Einstein, genialul om de ştiinţă, avea nevoie de cel puţin 9 ore ca să fie în formă.
Nevoia de somn variază însă în funcţie de vârstă. Un nou-născut doarme în medie 20 de ore pe zi, un copil de
6 ani, 10 ore, unul de 12 ani, 9 ore. Un adult are nevoie în medie de 7-8 ore de somn pe zi (cu variaţii destul de mari
faţă de aceste medii), iar când durata somnului este prelungită cresc semnificativ atât atenţia cât şi performanţele
intelectuale, emoţionale şi fizice pe timpul întregii zile. Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptată
şi cumulativă a performanţelor intelectuale, atenţiei şi comportamentului. În acelaşi timp creşte timpul de reacţie la
evenimente, se reduce vigilenţa, gândirea devine înceată şi confuză şi creşte durata rezolvării problemelor. Somnul
insuficient pe termen lung generează sau agravează problemele de sănătate, scurtând astfel speranţa de viaţă.
Experţii din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare pentru a putea evidenţia dacă o
persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare persoana respectivă nu este somnoroasă, ci vigilentă şi
odihnită, atunci a fost asigurat necesarul de somn în noaptea anterioară.

Visele
În plin somn, inconştientul se întrerupe şi constiinţa ia act, pe neaşteptate, în mod pasiv şi imprevizibil, de o
serie de viziuni, de trăiri asemănătoare, dar şi deosebite de ceea ce se întâmplă în stare de veghe. În desfăşurarea
acestei trăiri frapează întotdeauna marea ei diversitate. Uneori, putem visa mult, alteori puţin sau chiar deloc. Mai
mult, visul poate fi “lung” sau “scurt”, putem visa în fiecare noapte, sau numai din când în când, putem avea un singur
vis, două vise sau mai multe. Acesta este aspectul cantitativ al visului. Cât priveşte latura lui calitativă, se are în
vedere că visul poate fi “vag” sau “viu”, coerent sau incoerent, omogen sau neomogen, logic sau absurd, plăcut sau
neplăcut. Când e neplăcut vorbim despre coşmar. Bipolaritatea visului are însă numai un caracter abstract şi didactic,
deoarece de cele mai multe ori visul cuprinde simultan şi succesiv caracteristici contrarii, adică el poate fi coerent şi
incoerent, logic şi absurd, clar şi confuz.
Cercetările neurofiziologice moderne au adus multe clarificări, arătând că procesele bioelectrice din creier au
altă evoluţie în stare de somn decât în stare de veghe şi că visele apar mai mult în condiţiile somnului paradoxal atunci
când anumite porţiuni ale scoarţei crebrale sunt excitate şi când unele engrame (urme, depozite ale memoriei) sunt
reactivate. Materialul informaţional din care este alcătuit visul are ca sursă experienţa proprie. În consecinţă, orbii nu
pot visa cu imagini vizuale. Există cazuri când oamenii declară că au visat locuri pe care nu le-au văzut niciodată.

129
Realitatea este că anumitor fapte, în stare de veghe, nu li se acordă importanţă, ele nu sunt conştientizate, dar în stare
de somn devin dominante pentru că, ceea ce în timpul stării de veghe a fost un reflex extrem de slab şi izolat, în timpul
somnului poate deveni un stimul puternic. Se ajunge astfel la ideea că mecanismul visului este condiţionat atât de
influenţa stimulilor externi care transmit atenuat senzaţii “obiective” din mediul încojurător cât şi de stimulii interni
care transmit impulsuri spre creier.
De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, între ele numărându-se preocupările, grijile, sentimentele, care
pot să se reactiveze în somn şi să se propage în vis. De exemplu, în preajma unui eveniment aşteptat, vom visa cu
siguranţă ceva în legătură cu el. Iată de ce psihanaliza susţine nu fără temei, că dorinţele noastre ascunse şi trebuinţele
reprimate de conştiinţă răbufnesc în vis.
I. P. Pavlov consideră că visul este o expresie a manifestărilor anumitor “puncte de veghe speciale, existente
pe aria corticală cufundată într-o stare de inhibiţie” specifică stării de somn.
Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pînă la urmă disciplina ştiintifică obiectivă despre vise.
Cercetătorii, urmărind cronologia, ritmicitatea si durata celor două tipuri de somn pe parcursul unei nopţi ajung la
explicaţii senzaţionale. Mai întâi se constată că de fapt toţi oamenii visează, fără excepţie, chiar şi cei care neagă că
ar visa. La aceştia însă negarea este efectul unei amnezii de trezire. În al doilea rând s-a ajuns la părerea că faza de
somn rapid, paradoxal, deci somnul cu vise, este esenţială, vitală, strict necesară. Cu alte cuvinte, nici nu se poate trăi
fără vise. Nici oamenii, dar nici animalele nu pot să renunţe la ele. Aceasta, pentru că visele sunt atât biologic, cât şi
psihologic, utile. Subiecţii care nu au fost lăsaţi să viseze, fiind treziţi ori de câte ori aveau mişcările oculare
simptomatice pentru activitate onirică, deşi dormeau cantitativ suficient au suferit unele tulburări de tip nevrotic.
Necesitatea absolută de a visa a fost demonstrată de profesorul Michel Jouvet, de la facultatea de medicină
din Lyon. În acest scop el a supus unor experienţe radicale de “lipsire de vise” nu oameni, ci, pisici. După doar o
săptămână nevoia de a visa a fost totală, subiecţii nemaiputând să se autocontroleze. În continuare el extirpează la 65
de pisici partea tânără a creierului (neocortexul), lăsând neatinse părţile străvechi (paleocortexul) adică centrul viselor.
Rezultatul a fost că animalele visau continuu, ceea ce dovedeşte că visele au apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei
şi că ele constituie forme atavice, legate de structuri vechi ale creierului, dar foarte necesare vieţii.
Iată cum şi misterele viselor se destramă tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu există nimic supranatural.
Coşmarul este un vis cu imagini terifiante şi halucinaţii hipnagogice. Provoacă spaimă subiectului, mai ales
prin imposibilitatea acestuia de a fugi de pericole, ca urmare a inhibiţiei reflexelor monosinaptice spinale.
Coşmarurile apar mai ales în situaţii stresante, după ingestia de alcool, barbiturice şi tranchilizante.
Hipnoza reprezintă o stare de conştienţă modificată asemănătoare somnului. Este un fenomen încă neelucidat,
dar se ştie că se bazează pe sugestibilitate. Cercetările moderne de psihofiziologie atestă ideea că hipnoza se aseamăna
mai mult cu starea de veghe decât cu cea de somn. Tehnica hipnozei se bazează, în toate cazurile, pe diferite procedee
sugestive. Într-un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt sugestionabili. Dar sugestibilitatea diferă de la un individ
la altul în funcţie de particularităţile psihice ale persoanei, vârstă, sex, experienţă de viaţă, grad de cultură, capacitate
de discernământ etc. Deşi ştiinţa nu poate încă explica în întregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic se atribuie
funcţiei reglatoare a limbajului, capacităţii de sugestibilitate a subiectului şi, după unii autori, chiar particularităţilor
deosebite pe care le-ar poseda hipnotizatorul. În hipnoză, activitatea psihică nu dispare, dar au loc fenomene de
concentrare maximă asupra celor sugerate. În aceste condiţii subiectul poate executa o serie de acţiuni automatizate
şi chiar adoptă poziţii mai puţin confortabile asemănătoare cu starea de catalepsie. Acest fapt se datorează inhibiţiei
realizată la nivelul creierului, consecutiv cu menţinerea unei singure zone de excitabilitate prin intermediul căreia se
exercită influenţe asupra subiectului.
Atunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural dacă se întrerupe sau
slăbeşte legătura dintre hipnotizator şi hipnotizat. Trecerea se poate face şi invers: de la somnul natural la somnul
hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta şi atunci când omul vorbeşte în somn şi îi sunt adresate întrebări pe un
ton potrivit, legate de conţinutul visului. Dacă cel care doarme răspunde, somnul natural se transformă în somn
hipnotic şi se acţionează prin sugestie. În felul acesta se poate recurge la sugestia hipnotică în scopul înlăturării unor
deprinderi şi înclinaţii negative din comportamentul copiilor. Unii oameni bolnavi pot fi învăţaţi să se autohipnotizeze,
în aşa fel încât atunci când se apropie criza, să-şi provoace o stare de hipnoză. Spre exemplu, bolnavii de astm, când
simt că se apropie criza îşi provoacă un somn hipnotic, iar criza dispneică nu mai are loc, iar bolnavul se trezeşte
automat (după circa un sfert de oră).
Tot prin metode de autosugestie, bolnavii pot obţine starea de relaxare, atât de necesară pentru controlul
durerii.
Apreciind utilitatea practică a hipnozei, o serie de specialişti o aplică cu succes în stomatologie, psihiatrie,
chirurgie, logopedie. S-a creat chiar o disciplină aplicativă numită hipnologie. Astfel, hipnoza este folosită ca adjuvant

130
în tratamentul nevrozei astenice, a obsesiilor, a ticurilor, a insomniei, a bâlbismului (bâlbâiala), a alcoolismului. Dar
cel mai mult, cu rezultate excelente, este folosită în terapia durerii.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Fiinţa umană consacră o parte importantă a vieţii somnului şi odihnei.

ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se completează resursele
energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului, fie în ficat - acidul lactic, fie în rinichi, organ
excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească energia necesară activităţii
cotidiene.
In timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea metabolismului bazal, a tonusului
muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii arteriale. Sporeşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Se cunosc două tipuri de somn: somnul lent, clasic sau ortodox, şi somnul paradoxal cu activitate rapidă corticală.
Somnul lent reprezintă o veritabilă perioadă de odihnă pentru organism (numai parţial pentru creier), are un
rol reparator, restaurator, fortifiant, cu funcţie în creşterea şi reînnoirea ţesuturilor corporale.
Somnul rapid, paradoxal, este important pentru refacerea creierului (creşte fluxul sanguin în creier).
Visele se produc în somnul paradoxal. Cei treziţi din somnul paradoxal îşi amintesc precis conţinutul visului
cu detalii.
In alte faze, îşi amintesc greu sau deloc.
Ciclul de somn este constituit din perioade de somn lent, care pe măsura înaintării în noapte îşi pierde din
calitatea de somn profund şi din perioada de somn rapid.
Variaţiile în producerea ciclurilor de somn sunt mari de la individ la individ.
Pentru a se menţine starea de independenţă este necesară respectarea ritmului somn-veghe.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn

Biologici - vârsta.
Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:
- copilul, în timpul creşterii, are nevoie de mai multe ore de somn, care se
diminuează progresiv până la vârsta adultă, când se stabilizează
- la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne nemodificată, se modifică
calitatea somnului (superficial, dificultăţi de adormire, frecvenţa trezirilor nocturne, facilitatea
aţipirilor diurne);
- necesităţi proprii organismului.
Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi puterea de muncă, în timp ce
altele necesită un număr mare de ore de odihnă şi somn.
- activitatea.
O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator.
- alimentatia.
Fluctuatiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afecteaza paternul de somn.
- deprinderi legate de somn.
Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se ţină seama; culcarea la
aceeaşi oră, somnul nocturn, confortul, unele deprinderi înainte sau la culcare cum sunt: lectură
plăcută, baie caldă, băutură caldă sau rece; la copii, poveştile sau jocul cu jucăria preferată
favorizează somnul.
- ritmul veghe-som.
Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este legată de alternanţa
zi-noapte. Schimbarea acestei alternanţe poate explica perturbările funcţiei veghe-somn apărute
la speologi, cosmonauţi, muncitori care lucrează în ture. Această perturbare veghe-somn atrage
după sine perturbarea numeroaselor sisteme biologice. Somnul nocturn este mult mai odihnitor
decât cel diurn.
- capacitatea de a te destinde.

131
 Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice; relaxarea fizică şi psihică favorizează
instalarea somnului; dacă nu se eliberează de acestea, este posibil să adoarmă cu mare greutate.
- stilul de viaţă
Modul de viaţă al oamenilor este diferit şi prezintă în componenţa lui comportamente
dezirabile sau indezirabile, unele dintre acestea influenţând cantitatea şi chiar calitatea
somnului.
Psihologic - anxietatea, teama, neliniştea, stresul emotional.
Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin conştientă, care produce o puternică tensiune
interioară, manifestată prin nesiguranţă şi tulburări neurovegetative, modifică, calitatea şi
cantitatea somnului.
- substantele psihoactive (alcoolul,drogurile, cafeaua, ceaiul, unele medicamente influenteaza
cantitatea si calitatea somnului;
- somniferele altereaza calitatea somnului.
Sociologic - programul de activitate:
Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn modificat; aceasta
influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
- locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi liniştea locului de
odihnă pot modifica repausul şi somnul.

Manifestări de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără întreruperi si fără coşmaruri,
stare de relaxare).
Somnul - durata- in funcţie de vârstă:
- sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o lună şi se
desăvârşesc la vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
- copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade de somn, ziua. La trei
ani, al doilea episod de somn diurn este eliminat.
- preşcolarul :totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 şi 11 ore, zilnic.
- şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari variaţii individuale.
- adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai lungă culcat
în pat.
- adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă unele persoane
au nevoie de 9 ore de somn pentru a se recupera, altora le sunt suficiente numai 6 ore, zilnic.
- calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se trezeşte
odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-
a, organizarea este ca la adult.
- vise agreabile, plăcute.
Perioade de - pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate trebuie intercalate cu
repaus perioade de repaus;
- durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în raport cu
activitatea depusă şi necesităţile organismului au un efect binefăcător, recreativ asupra
organismului. Exemplu: pauza după ora de curs.
Perioade de - este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade de relaxare şi timp
relaxare şi liber, care să permită refacerea forţei fizice şi a capacităţii intelectuale. Exemplu: vacanta
timp liber elevilor.
Modalităţi - din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi complexitate vor fi adesea cele mai
folosite adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate modalităţile care nu oferă posibilitatea
pentru destinderii şi nu contribuie la menţinerea sănătăţii.
odihnă şi - cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice - activităţi intelectuale; după
relaxare activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni

132
- menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile persoanei;
- observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile organismului şi munca depusă;
- îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit;
- îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii, demonstraţii, material
documentar.

Reguli pentru păstrarea capacităţii de odihnă şi somn

Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obţinerea unui somn odihnitor şi să informeze clienţii
despre rolul comportamentelor sanogene în păstrarea ritmului veghe-somn. Problemele de somn sunt adesea rezultatul
unor proaste deprinderi de somn, care cu timpul devin o parte importantă a vieţii cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obţinerea unui somn de calitate:
- activitate moderată: exerciţiul fizic în cursul zilei (atleţii beneficiază de mai mult somn decât ceilalţi oameni);
- respectarea cu stricteţe a orelor de culcare şi de trezire, chiar şi în week-end sau în vacanţă; oamenii sunt programaţi
să funcţioneze după principiul obişnuinţei;
- respectarea, pe cât posibil, a principiului regularităţii în toate activităţile desfăşurate, inclusiv în domeniul
alimentaţiei;
- evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în repaus; o masă de seară uşoară, cu 3-4
ore înainte de a merge la culcare este ideală;
- evitarea alcoolului, cafelei, ceaiului chinezesc sau rusesc şi oricărui alt drog; acestea suprimă somnul de tip REM.
- evitarea programelor TV cu tentă emoţională puternică, a lecturilor tensionate şi a discuţiilor în contradictoriu;
- plimbări liniştite în aer curat însoţite de exerciţii de respiraţie;
- băi calde (nu fierbinţi);
- dormitor aerisit, cât mai liniştit şi mai puţin luminos cu putinţă (dacă zgomotul e o problemă, dopurile pentru urechi
sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi textile aplicate pe ochi, pentru a împiedica lumina nedorită să
producă disconfort); temperatura din cameră trebuie să fie plăcută;
- practicarea unor exerciţii de relaxare: relaxarea minţii înlătură gândurile şi grijile acumulate pe parcursul unei zile
care pot ţine pe cineva treaz mai mult decât orice altceva. De aceea, este foarte utilă concentrarea minţii asupra unei
teme unice. Meditaţia pe teme spirituale cu deconectarea de la lumea reală oferă apoi, cel mai bun somn.

În completarea regulilor de mai sus:

- nu este bine să luptăm cu oboseala; persoana obosită trebuie să meargă imediat la culcare;
- nu este bine să ne culcăm dacă nu suntem obosiţi; acest lucru nu va face decât să ducă la deprinderi proaste, ca de
exemplu statul întins în pat şi privitul tavanului în gol. Patul trebuie asociat cu somnul; conversaţiile telefonice, uitatul
la televizor, cititul etc., vor asocia patul cu alte activităţi şi vor programa creierul în direcţii greşite;
- unele persoane consideră că ţigările îi ajută să se relaxeze, dar de fapt nicotina este un stimulent care va accentua
starea de veghe;
- alcoolul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. El poate ajuta la adormire, dar mai târziu somnul va fi întrerupt.
Alcoolul distruge paternul de somn, iar în dimineaţa următoare va determina stare de oboseală şi dureri de cap;
- învăţarea tehnicilor de relaxare poate fi o soluţie salvatoare.
Somnul este, fără îndoială, marele restaurator. În timpul somnului, celulele se divid şi dau naştere altor celule,
cu o viteză dublă faţă de cea din timpul perioadei de veghe; de aceea, cei care îşi păstrează capacitatea de a performa
un somn de calitate se menţin tineri mai mult timp. Se spune că dacă dormi mult trăieşti mult, dacă dormi puţin trăieşti
puţin. Adevărul este că fiecare individ are necesarul lui de somn pe care trebuie să-l obţină, dar importantă este mai
ales calitatea somnului.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă:
- insomnie/ hiposomnie,
- hipersomnie,

133
- disconfort/ incomoditate,
- fatigabilitate.
INSOMNIA

= dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.

Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul de insomnie se referă la
hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la fragmentarea somnului şi/sau alterarea paternului de somn,
ca şi alterare a calităţii somnului. Există multe forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin lipsa de somn sau
prin reducerea duratei şi a profunzimii somnului, având drept consecinţe dereglarea proceselor metabolice de refacere
desfăşurate în timpul somnului. Când în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează diverse afecţiuni
cronice. Organele afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea lor, dar la o frecvenţă mai mică decât
în mod normal, ceea ce duce la crearea unei stări de alertă şi hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor informaţii,
creierul se comportă în permanenţă ca şi cum individul ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se instalează starea
de somn. Fiind dereglate circuitul energetic şi impulsurile nervoase cerebrale, metabolismul de bază nu mai asigură
refacerea şi regenerarea organismului. Acumularea permanentă a oboselii şi lipsa de odihnă întreţin cercul vicios al
insomniilor.

Surse de dificultate
Fizice:
- surmenajul fizic şi intelectual;
- sedentarismul şi lipsa de activitate;
- regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
- stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
- prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
- consum excesiv de alcool sau droguri;
- consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea, ceaiuri, energizante,
sucuri etc.;
- administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect asemănător;
- administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
- dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:
- stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);

Sociologice:
- schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea continentului şi fusului orar
etc.);
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Manifestări de dependenta

Somn - numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore;
perturbat - insomnii iniţiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până dimineaţa;
- insomnii terminale - după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate adormi;
- calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
- insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la cateva saptamani;
- insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la intervale de timp
neregulate ;
- insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut dormi cel putin cateva
nopti pe saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :

134
 - insomnii dormiţionale - apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin în timpul nopţii,
fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt chinuitoare; aceste treziri
pot fi după vise cu conţinut neplăcut sau coşmaruri;
- insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea somnului;
- insomnii post-dormiţionale - survin la vârstnici şi mai ales la cei care se culcă la ore
timpurii.
- insomnie reala – nu dorme deloc;
- insomnia falsa- pacientul doarme ziua , nu doarme noaptea.
Aţipiri în - pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi numărul lor, ele pot
timpul zilei completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii pacienţi dorm în timpul zilei şi somnul de
noapte este de scurtă durată, dar totalizează numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
Coşmaruri - vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat, adoarme din nou
cu greutate.
Somnam- - tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble prin cameră,
bulism străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări dezordonate, nu vorbeşte, nu răspunde la
întrebări; după un timp se întoarce, se culcă, adoarme.
Apatie - lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp îndelungat în
căutarea somnului.
Pavor - stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii; pacientul se
nocturn trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are privirea rătăcită, încearcă să
fugă; după câteva minute, această stare dispare, pacientul adoarme.

Nelinişte - teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând odihna
pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa pacientului contrar
voinţei, unor reprezentări, idei, sentimente pe care se străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins de realitatea
lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin nelinişte, frământare;
adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment de Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit toată noaptea.
depresie -
tristeţe
Diminuare a Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este diminuată, are gesturi
puterii de nesigure.
concentrare
Oboseală Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi încercănaţi, vorbire
tremurată, tremurătura extremităţilor.

Intervenţiile asistentei medicale -pacient cu insomnie

Obiectiv Intervenţiile autonome şi delegate
- învaţă pacientul să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii câteva minute înainte
de culcare;
Pacientul să - oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
beneficieze de - învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva minute, să citească, să
somn asculte muzică, apoi să se culce din nou;
corespunzător - identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
cantitativ şi - observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;
calitativ - întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
- administrează tratamentul medicamentos;
- observă efectul acestuia asupra organismului.

În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu recomandă trei etape terapeutice în
lupta împotriva insomniei:

135
1. Respectarea igienei somnului - menţinerea orarului de somn, evitarea somnului diurn, desfăşurarea unor activităţi
fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara şi activităţilor excitante de tipul vizionării TV sau folosirii
Internetului, aerisirea camerei etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul respectivelor disfuncţii somatice. De
exemplu, nu ne putem aştepta să doarmă eficient o persoană cu obstrucţie nazală care nu poate respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante şi necesită diagnostic şi tratament de specialitate. Vor fi
folosite tehnici de meditaţie, placebo-terapie, ceaiuri sedative, medicaţie de specialitate, dar numai sub îndrumarea
medicului.
2. HIPERSOMNIE
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.

Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a obişnuinţei şi a lipsei de
griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au nici o explicaţie morfologică, neexistând modificări
organice cunoscute. S-au descris forme “esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează mult (de la ore
la zile) nu se însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut faptul că hipotiroidienii
dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât şi în calitatea somnului. Una dintre formele
hipersomniei este narcolepsia.
Surse de dificultate:
- tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
- disfunctii ale sistemului nervos autonom;
- abuzul de alcool sau de droguri;
- tumori ale creierului;
- traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
- anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
- diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie sau obezitatea;
- predispozitia genetica la hipersomnie;
- hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza cunoscuta (afecteaza de
obicei adolescentii si adultii tineri);
- sindromul Kleine-Levin - tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie recurenta.

Manifestări de dependenţă

Somn - numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se exclud
modificat condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau insomnii,
care necesită o recuperare de somn);
- calitatea somnului;
- se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei. Durata,
modul de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii cauzale.
Somnolenţa - aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate,
(accese de laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de inversări
somn diurn) ale ritmului nictemeral.
Letargia - hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin excitaţii
violente, păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura ore, zile, luni
ani. Funcţiile vitale sunt diminuate.
Narcolepsia - supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică şi se
manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins.
Aceste „accese de somn” apar brusc, în plină activitate şi sunt cauzate se pare, de
alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de narcolepsie este somnoroasă
în timpul zilei şi se „prăbuşeşte” în stare de catalepsie.
- Catalepsia este o stare de prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul
emoţiilor, fără pierderea stării de conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la
atacul paralitic. Se presupune că “adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul
este declanşat de prezenţa emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în

136
 timpul râsului), s-a apreciat de către oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei
ar fi implicat sistemul limbic, ştiindu-se deja faptul că, rinencefalul este angrenat în
stările afective, mai ales în emoţiile puternice. Pacientul este confuz şi nu poate face
diferenţa între vis şi realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire, asociate
cu halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile reprezintă forme
patologice ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar diabet
etc.
Apneea de = fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.
somn Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral.
Somnul paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest nivel,
neuroni care ratează transmiterea influxului nervos către muşchii respiratori. În
consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur şi simplu să
respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu unde
lente, în condiţii de tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte trecând
printr-o stare de hipotonie mai marcată în somnul REM. Apneea obstructivă se produce
ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii negative instalate. Presiunea
negativă survine în timpul hipotoniei exagerate şi conduce atât la alungirea căilor
respiratorii, cât şi la mărirea lumenului acestora. Atunci când oxigenarea sângelui devine
ineficientă apar fenomene de hipoxie cerebrală, moment în care persoana se trezeşte. De
asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi în circulaţia pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu obezitate
sunt mai expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile din Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor
somn automatisme gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de
adormire. Unele sunt manifestări motorii precum mioclonii fiziologice, tresăriri, spasme
tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul), iar altele sunt manifestări
psihosenzoriale (iluziile şi halucinaţiile hipnagogice).
Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.
Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de somn,
se modifică organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea de - somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la aparitia unor
somn simptome specifice, afectand mentalul individului, dar si capacitatile sale fizice.
Comporta- - lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
ment verbal şi
nonverbal
Oboseala - stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivitate - starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea
efectuării unor activităţi fizice.

Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu hipersomnie

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să beneficieze Asistenta medicală:
de un număr de ore de - identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
somn corespunzător - identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori;
vârstei - creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte pacientul pentru a-şi
recăpăta echilibrul psihic;
- observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
- administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, - identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
cooperant - elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să corespundă
stării pacientului şi posibilităţilor organismului;
137
 - observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn.

3. DISCONFORT/ INCOMODITATE
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.

Surse de dificultate
Surse de - afecţiuni organice - cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre, durerea, surmenajul;
ordin fizic - constrageri fizice,
- surmenajul.
Surse de - afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere, separare
ordin psihic
Surse de - eşecul funcţiei,
ordin social - anturaj inadecvat,
- temperatura, ambianţa inadecvată,
- creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Lipsa - cunostinte insuficiente despre sine si mediu
cunoaşterii

Manifestări de dependenţă
Iritabilitatea - imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se comporta liniştit şi
adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă - stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză - transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri - suferinţă fizică;
Contracturi musculare - contractie musculară involuntară si persistentă determinată de poziţia
incomodă.

Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu disconfort

Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să beneficieze - discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului (teamă etc);
de confort fizic şi psihic - favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i pot determina
disconfortul şi iritabilitatea;
- creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile purtate;
- facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei;
- aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de satisfacţie;
- observă şi notează schimbările.

4. FATIGABILITATE
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.

Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire,
situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte
sociale lipsa de cunostinţe,etc. .

Manifestări de dependenţă
Facies - palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul - rar, lent, slab bătut;
Tensiunea - tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul - somnolenţă diurnă;
Aspectul tegumentelor - palide, transpiraţii reci;

138
 Starea psihică - plictiseală, apatie;
Vorbire - lenta, greoaie;
Greutatea corpului - scăderea acesteia;
Astenie - scăderea forţei;
Oboseala - senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi
musculară;
Tremor al membrelor - mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.

- Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu fatigabilitate

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să fie odihnit cu - identifică cauza oboselii;
tonusul fizic şi psihic bun - ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene;
în decurs de … zile - observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor organismului;
- stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei care îl îngrijesc;
- învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare;
- ajută la aplicarea corectă a acestora;
- observă şi notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada somn-odihnă,
comportamentul pacientului;
- administrează medicaţia indicată de medic, observă efectul acesteia.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie cauzata de somnolenta
accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se misca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activitate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala determinate de somnolenta patologica si insomnie
cronica.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si insomnie .
A evita pericolele
•risc de expunere si vulnerabilitae crescuta prin oboseala, somnolenta, tratamente specifice.
A acţiona conform credinţelor si valorilor sale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale cauzata de oboseala si degradare spirituala prin somn
agitat ,vise urate.
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profesional datorită lipsei de somn si
odihnei.
A se recrea
• oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi şcolare şi a
preocupărilor intelectuale.
PROCES DE INGRIJIRE/NURSING
139
 Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpreatrea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in comportamentele verbale si
nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri musculare, facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A. si a
pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire, situaţiile de
criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale lipsa de
cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.

Planificarea ingrijirilor

Obiective:
Pacientul:
- sa-si reduca disconfortul;
- sa-si amelioreze starea generala;
- sa-si recupereze orele de somn;
- sa efectueze exerciti de relaxare;
- sa exprime stare de confort;
- sa indeplineasca activitati zilnice dupa activitati zilnice dupa ritm, dorinta, intensitate.

Interventii:
Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de somn şi odihnă ale pacienţilor
spitalizaţi
-importanţa modificărilor depinde de starea fiziologică şi psihică a pacientului şi de locul unde este plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să le supravegheze somnul
din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să recunoască semnele care indică nesatisfacerea nevoii de odihnă, să
depisteze cauzele şi să le îndepărteze.
Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:
- închiderea uşilor la saloane;
- reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V., compresoare etc.);
- purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
- evitarea discuţiilor cu voce tare, a trântitului uşilor -manipularea cu grijă a cărucioarelor, a truselor cu instrumente
şi a materialelor de curăţenie (găleţi) .

Asigurarea confortului:
- diminuarea surselor de iritaţie fizică;
- atenuarea durerii;
- asigurarea unei bune igiene corporale;
- asigurarea lenjeriei de pat curată şi uscată;
- asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
- adoptarea unei poziţii comode, pe saltele confortabile;
- diminuarea intervenţiilor de îngrijire în perioadele de somn;
- promovarea unei activităţi zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
- crearea unui mediu de siguranţă fizică şi psihică (bare laterale la pat, lumină de veghe);
- sfătuirea pacientului să-şi golească vezica urinară înainte de culcare.

140
 Favorizarea ritualurilor adormirii:
- aerisirea salonului;
- exerciţii de relaxare;
- citit;
- privit la televizor.
Educaţia pacientului:
- stabilirea unui orar de somn şi odihnă;
- explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea evitării factorilor care influenţează
somnul şi odihna (oboseala, stresul, cafeaua, alcoolul, mediul cu supraîncărcare de stimuli senzoriali).

Exerciţii de relaxare
Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate, model bazat pe prezumţia
că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi dacă vrea să înveţe o anumită
tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur. Dacă pacientul îşi manifestă dorinţa de a învăţa, asistenta îi
va prezenta o vedere generală asupra a ceea ce i se va cere sa facă. I se va arăta cât de important este ca grupele mari
de muşchi şi articulaţiile să nu fie încordate şi în tensiune; în timpul aplicării tehnicii de relaxare, asistenta va folosi
o voce calmă, liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
- să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-o poziţie confortabilă
- să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit şi fericit
- să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
- să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
- să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
- să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe aceeaşi durată); se începe de la
labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la cap, în felul următor:
- se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
- se încordează şi se relaxează gleznele;
- se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit foarte grele, iar salteaua le
presează în sus;
- se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar apoi se relaxează. Tehnica include
şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se efectuează mişcări de flexie şi extensie ale degetelor de la
mâini. Din când în când, i se sugerează pacientului că salteaua îi presează spatele, coatele sau o altă parte a corpului,
acest lucru dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute. Metoda este deosebit de eficace
atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi: dimineaţa la trezire, înainte de prânz, înainte de cină şi
înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a pacientului în intervalele
dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este meditaţia.

Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizaţiei Alertnes Solution)

Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi următoarea metodă de calcul:
- se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii şi apoi totalul / săptămână;
- i se cere să-şi amintească una din zilele de maximă performanţă şi atenţie şi apoi să noteze numărul de ore dormite
în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind durata optimă a somnului de noapte = n); dacă nu îşi aminteşte
numărul de ore dormite, va trece valoarea implicită de 8 ore, care este durata medie de somn pe o noapte;
- deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite - 7 x n
Exemplu: luni = 6; marţi = 5; miercuri = 7; joi = 6; vineri = 5; sâmbătă = 8; duminică = 6 total ore / săptămână
= 43 ore
Deficitul de somn = 43 - (7 x 8) = -13 ore
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopţi.

141
Dacă diferenţa este pozitivă însemnă că persoana se odihneşte suficient şi trebuie să continue acest stil de viaţă. Dacă
diferenţa este negativă înseamnă că are un deficit de somn şi va trebui să se culce cu 1 sau 2 ore mai devreme sau să
adauge câte 1 oră de somn după prânz până când diferenţa va deveni pozitivă.
Evaluarea ingrijirilor:
Se va referi la :
- numarul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
- caracteristicile somnului:intrerupt sau nu, somn agitat, cosmaruri, vise;
- nivelul de odihna;
- durere si alte semne asociate;
- conditii de mediu ambiant;
- gradul de oboseala de peste zi;
- respectarea orelor de odihna;
- nivelul de cunostinte;
- alte semne variate.

142
 11. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA Şl DEZBRĂCA
Definiţie:
Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca este o necesitate proprie fiinţei umane de a purta haine adecvate în
funcţie de circumstanţe (momentul zilei, activităţile preconizate), pentru a-şi proteja corpul de rigorile climei (rece,
cald, umiditate) şi pentru a-şi permite libertatea mişcărilor.
Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertăţii (când este obligat să poarte ceea ce nu-i face plăcere) şi un
mijloc de pedepsire.
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentaţia este un semn de sănătate. O îmbrăcăminte bizară, stridentă, cu multe
podoabe poate exprima chiar o boală psihică.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Fiinţa umană, spre deosebire de animale, pentru a supravieţui trebuie să poarte veşminte. Pentru majoritatea
societăţilor, omul se îmbracă din pudoare. Dacă hainele permit asigurarea stării de bine şi protejarea intimităţii sexuale
a individului, ele conferă, de asemenea, o semnificaţie de apartenenţă la un grup, la o ideologie sau la un statut social.
Din motive de sănătate, omul trebuie să îşi aleagă haine adaptate după circumstanţe şi necesitate. Obiceiurile
se schimbă de la o cultură la alta şi „limbajul” pudorii se manifestă prin comportamente variate, lăsând îmbrăcămintea
să joace un rol în acest sens.
Din motive estetice, veşmintele contribuie la expresia corporală şi participă la comunicare într-un mod
semnificativ: îmbrăcămintea poate deveni un element de comunicare prin atracţia pe care o suscită între indivizi.
Justificarea alegerii veşmintelor se referă la aspectul fizic, respectarea personalităţii proprii şi impresionarea
celorlalţi, acceptarea propriei persoane într-un grup, afişarea propriului statut si obţinerea unei satisfacţii personale.
Veşmintele pot deveni element de prelungire a personalităţii, alegerea unui ornament, exprimând
Individualitatea, sentimentul de demnitate şl autorespect.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Biologici •Vârsta:
- temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură veşmintele adecvate
pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii mediului ambiant;
- copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă decât persoanele
adulte, deci trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase (copiii au tendinţă mai mare de pierdere a
temperaturii datorită unui sistem de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar vârstnicii,
datorită diminuării funcţiilor organismului).
• Talie, statură:
- în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie de talie şi statură.
•Activitate:
- pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea preconizata poartă
veşmintele adecvate.
Psihologici • Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte sau obiecte care sunt
semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin. În plus, purtarea uniformei
permite indivizilor să se distingă în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup.
• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit exprimarea unor sentimente
şi a unei stări de confort psihic.
• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.
• Sentimentele, etc.
Sociologici • Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă veşminte care să le
şi culturali permită menţinerea temperaturii corpului; pentru a împiedica acumularea de căldură şi umiditate
se vor purta veşminte albe, largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare închisă şi groase
menţin temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea căldurii.
•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut care-i obligă să se
îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească rangul lor social. După condiţiile financiare,
pot apărea limite în alegerea si purtarea îmbrăcămintei.

143
 •Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea
veşmintelor.Siguranţa muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de vestimentaţie,
protectiv împotriva accidentelor, frigului, zgomotelor etc.
•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de aceea, oamenii adoptă
îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul popular).

Manifestări de independenţă
Semnificaţia - veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează; ele sugerează
veşmintelor apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social, profesional, cultural, religios etc..
Alegerea - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului, ocazii festive, protejarea
personală corpului de intemperii, preferinţe vestimentare, modă).
Sortarea - adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social , în concordanţă cu
veşmintelor importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;
Calitatea - adecvate climatului, statutului socio-cultural;
veşmintelor - starea de curăţenie a hainelor foarte buna.

Proprietatea - reliefează nivelul socio-economic, statutul social.

veşmintelor
Purtarea de - pune în evidenţă rangul social, însemnătatea personală (prin medalion, talisman), funcţie
obiecte religioasă, secta religioasă, calitatea de funcţionar de stat, ritualuri etc.
semnificative
Exigenţe în - modă, norme sociale;
intimitate - ordonat, curat tot timput, în orice activitate;
- funcţională, estetică.
Capacitatea - mobilitate articulară, tonus muscular, maturitate psiho-motorie
fizică de
îmbrăcară şi
dezbrăcare
Talie şi statură - vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei nevoii

- învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii mediului înconjurător, activităţii,
vârstei;
- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile dorite.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Probema de dependenta: INABILITATE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de dependentă: neîndemânarea /
inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca. Aceasta se poate raporta la luarea de decizii faţă de alegerea hainelor
adaptate si / sau la capacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca legată de starea de sănătate a persoanei.
Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea hainelor adecvate pentru
protecţia împotriva frigului sau căldurii.
O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi să se dezbrace.
În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă haine care arată „delirul” său.

Surse de dificultate
De ordin - incapacitatea intrinsecă:
fizic - lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi);
- diminuarea motricitatii membrelor superioare (slăbiciune, paralizie, hipotonie, pareze);
- absenţa unui membru superior sau unei porţiuni din membru (bont);
- incapacitatea extrinsecă:
144
 - constrângeri fizice -obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate
gipsate,sisteme de imobilizare - chingi, benzi adezive, pansamente, plăgi);
- dezechilibre :
- durere,
- slăbire,
- fatigabilitate.
De ordin - tulburări de gândire,
psihologic - anxietate,
- stres,
- pierderea imaginii de sine,
- pierderea/separaţia,
- situaţie de criză.
De ordin - conflictul de rol sau eşecul de rol familial sau social,
socio- - lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea hainelor adecvate.
economic
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine, a mediului înconjurător
cunoaştere

Manifestări de dependenţă
Dificultatea/ incapacitatea - dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii;
de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultatea sau incapacitatea de a-si misca membrele superioare ;
- dificultatea de a se incalta si descalta ;
Dezinteresul faţă de ţinuta - apatie in a se imbraca;
sa - acces de melancolie ;
Refuzul de a se îmbrăca şi
dezbrăca
Alegerea inadecvată de - îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare;
veşminte
Veşminte inconfortabile - neadecvate taliei, masei corporale;
Dificultatea de a-si păstra
veşmintele curate,
Dezbrăcare continuă

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu inabilitate a se îmbrăca şi dezbrăca

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să cunoască - educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea personalităţii;
importanţa satisfacerii - notează zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca;
de a se îmbrăca şi - supraveghează cu ce se îmbracă;
dezbrăca în termen - explică legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de sine;
de... - încurajează pacientul.
Pacientul să se poată - identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite;
îmbrăca şi dezbrăca - îi acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca: recomandă, dacă ameţeşte, să
singur în termen de... se îmbrace în fotoliu şezând;
- sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor de îmbrăcat, cu mod
de încheiere simplu; încălţăminte fără şiret
-face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul descriindu-i gestica necesară
îmbrăcării;
- asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de paralizii ale membrelor, susţinând
membrul paralizat în timpul îmbrăcării; începe îmbrăcarea cu membrul paralizat şi apoi
cu cel sănătos şi dezbrăcarea în mod invers.
Pacientul cu tulburări - evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de comportament, orientându-l
psihice recâştigă regulat în timp şi spaţiu;
independenţa de a se - solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu respect şi răbdare,
respectând ritmul acesteia;
145
 îmbrăca şi dezbrăca în - explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în limbaj inteligibil;
termen de... - aşaza obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar tainele în ordinea folosirii lor
şi solicită pacientului la dezbrăcare să le pună în ordine inversă.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Apariţia problemei de dependenţă sau de îngrijire „Neândemânarea / Inabilitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca”
poate duce la apariţia unor semne de dependenţă sau a unor probleme de dependenţă ca:
- modificarea amplitudinii şi ritmului respirator,
- alimentaţie inadecvată prin surplus sau deficit,
- eliminare inadecvată,
- imobilitate, poziţie incorectă, oboseală,
- alterarea tegumentelor şi fanerelor,
- vulnerabilitate faţă de afectarea integrităţii fizice şi / sau psihologice,
- comunicare ineficientă la nivel afectiv,
- frustrare,
- devalorizare,
- neputinţă,
- diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.

Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca, refuzul de a se îmbrăca/dezbrăca,
vesminte inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate, dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine
inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres, situaţii de
criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- pacientul sa cunoasca importanta satisfacerii nevoii de a se imbraca si dezbraca;
- pacientul sa se poata imbraca si dezbraca singur;
- pacientul cu tulburari psihice sa-si recastige independenta de a se imbraca si dezbraca.
Inteventii:
- autonome
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
1. Procurarea unor haine adecvate
- asistentul medical ajută persoana să se îmbrace şi dezbrace
- asistentul medical respectă intimitatea persoanei in orice moment
2. Diminuarea anxietăţii
- asigurarea (securizarea) persoanei faţă de starea sa
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
3. Notarea oricărei schimbări la nivelul:
- amplitudinii mişcărilor;
- atitudinii persoanei faţă de îmbrăcăminte.
Evaluarea îngrijirilor
Se face in functie in functie de rezultatele asteptate/ dorite; schimbarea s-a facut fara incidente/ pacientul
reclama vreun inconvenientcare necesita remediere (oboseala, manevre brutale, dureri, lenjerie curata, etc.).

146
 12. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI
ÎN LIMITE NORMALE
Definiţie:
Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a conserva o temperatură la un
grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de bine.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi termoliză. Menţinerea
echilibrului este asigurată de funcţionarea centrilor termoreglatori, situaţi în hipotalamus.
În producerea de căldură - termogeneza - intervin procesele biochimice, căldura fiind rezultatul proceselor
oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi glandulară dar si prin aport de alimente (în special
alimente energetice ca lipide şi glucide) .Muşchii şi ficatul sunt organele principale ale termogenezei.
Producerea de căldură este rezultatul:
- activităţii fizice şi contracţiei musculare;
- aportului de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide)
- aportului hormonal (secreţie hipofizară sau tiroidiană);
- variaţiei temperaturii mediului înconjurător.
Scăderea temperaturii aerului intensifică arderile din organism rezultând eliberarea compensatorie de căldură.
Scăderea accentuată şi continuă a temperaturii aerului conduce reflexogen la apariţia contracţiilor musculare minore
manifestate prin tremurături şi frison.
În pierderea de căldură - termoliza - intervin mecanisme fizice, căldura pierzându-se prin piele, plămâni,
rinichi.
Pierderile se realizează prin:
- evaporare, care reprezintă pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării ei prin piele. Respiraţia
antrenează o pierdere de căldură şi, astfel, răcirea corpului; chiar în stare de repaus când pielea pare uscată are loc
evaporarea sudorii foarte lent - perspiraţie insensibilă.
- radiaţie, care reprezintă pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice, atunci când temperatura mediului
înconjurător este mai mică decât temperatura corpului;
- conducţie, care reprezintă pierderea căldurii prin contactul direct al corpului cu obiecte reci (băi reci, cuburi de
gheaţă);
- convecţie, care reprezintă pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului.
Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
- când temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă, se produce o creştere a activităţii musculare
(tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative.
- când temperatura mediului înconjurător creşte, se produce pe cale reflexă o diminuare a proceselor oxidative.
În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice:
- vasoconstricţie, în caz de frig, deci pierderi reduse de căldură;
- vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului, deci pierderi mal mari de căldură.
Echilibrul dintre termogeneza şi termoliză se numeşte homeotermie.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - vârsta
biologici Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului reglator, de
aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de cea a mediului ambiant. Temperatura
corpului la nou-nascut este cuprinsă între 36,1 şi 37,4° C.
Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.
Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi în jur de 35-36°
C (prin diminuarea proceselor oxidative).
Exerciţiul - în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura corpului poate creşte cu
2,2-2,7° C peste valorile normale, dar revine când activitatea încetează. Temperatura corpului
scade în timpul inactivităţii.
147
 - alimentatia- ingestia de alimente, în special proteinele,creste temperatura corpului;
- ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este minimă între
orele 3-5 dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor metabolice în timpul
somnului; este maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea vesperală); valorile matinale sunt
cu 0,5° C mai mici decât vesperale;
- sexul - la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua
jumătate a ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei;
- activitatea hormonala: temperature femeilor este mai fluctuanta decat a barbatilor din
cauza de perioada ciclului menstrual.
Factori - anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a temperaturii corporale.
psihologici
Factori - locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii mediului ambiant pot
sociologici determina dereglări ale temperaturii corpului
- climatul - umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi
umed determină scăderea temperaturii corpului
- locuinţa - temperatura încăperii influenţează temperatura corpului. Astfel: camera
supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către individ. Acelaşi
fenomen, în sens invers, se întâmplă când temperatura locuinţei este scăzută.

Manifestări de independenţă
Temperatura - nou-născut şi copilul mic 36,1-37,7° C;
corporală - adult 36-36,9° C obţinută prin măsurare în cavitatea axilara;
- vârstnic 35- 36,9° C , in functie si de activitate;
- prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea bucală) valorile
sunt cu 0,3-0,5° C mai mari decât cele axilare.
Exemplu: rect, vagin -37,5° C, axila-36,7 ° C, cavitatea bucală- 37° C
esofag-37,3° C.
Piele - culoare roz, temperatură călduţă ;
- transpiraţie minimă;
- senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură.
Stare de - pacientul exprima stare de bine;
confort
Starea de - fara modificari .
constienta si
functiile vitale
Temperatura - 18- 24° C.
mediului
ambiant

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

- când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:
- să reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu, grăsimile;
- să consume lichide şi alimente reci;
- să aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă;
- să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.
- când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:
- să crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special;
- să ingere lichide şi alimente calde;
- să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;
- să poarte îmbrăcăminte călduroasă.

II. Depedenţa în satisfacerea nevoii de a menţine constantă temperatura corpului

Survin două probleme de dependenţă:
1. Hipertermia
148
2. Hipotermia

Sursele de dificultate ale acestor probleme de dependenţă

Surse de ordin - dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii cerebrale, de substanţe
fizic toxice piretogene (bacterii, droguri);
- imaturitatea sistemului de termoreglare ;
- supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul;
- dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană;
- alimentatia- săracă/bogată, în:
-hidraţi de carbon;
-proteine;
-grăsimi;
-lichide.
- sedentarism: prin inactivitate temperatura scade.
Surse de ordin - anxietatea;
psihologic - mania.
Surse de - umiditatea şi temperatura ridicată din mediu;
ordin - umiditatea şi temperatura scăzută din mediu;
sociologic - calitatea necorespunzătoare a veşmintelor.
Lipsa - cunoştinţe insuficiente despre mediul înconjurător, despre sine.
cunoaşterii

1. Hipertermia

Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale deasupra limitelor normale: 37° C la
adult.
Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în momentul invaziei
microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului.
Manifestări de dependenţă
Subfebrilitatea - menţinerea temperaturii corporale între 37-38° C
Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-39° C
Febră ridicată - menţinerea temperaturii corporale între 39-40° C
Hiperpirexie - menţinerea temperaturii corporale peste 40° C
Frisoane -reactie nervoasa la frig sub actiunea S.N.V., datorita ascensiunii bruste a temperaturii
interne si se manifesta prin contracţii musculare puternice.
Piele roşie, caldă, - pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată.
umedă
Piloerecţia - piele de găină, senzaţie de frig.
Sindrom febril - grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urini
concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare.
Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Febră continuă - menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii peste 37° C cu diferenţa
sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.
Febră intermitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara în perioada de
stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37° C.
Febră remitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în perioada de
stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37° C.
Febră recurentă - perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6 zile,
trecerile făcându-se brusc.
Febră ondulantă - perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea făcându-se lent.
În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:
- perioada iniţială (de debut) ;
- perioada de stare ;
- perioada de declin.
149
Perioada de debut poate fi de câteva ore - debut brusc - sau de câteva zile - debut lent.
Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit, în funcţie de boală.
Perioada de declin poate fi scurtă - declin în criză — sau de câteva zile—declin în liză.

Intervenţiile asistentei medicale–pacient cu hipertermie

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să-şi - aeriseste încăperile fără scăderea exagerată a temperaturii ambiante, minim 18°C;
menţină - aplică comprese şi împachetări reci, pungi de gheaţă;
temperatura - fricţioneaza cu alcool pacientul;
corpului în limite - asigură toaleta pe regiuni şi generală a pacientului;
fiziologice - schimbă lenjeria de corp şi de pat;
- schimbăm poziţia pacientului în pat;
- asigura regim alimentar sărac în proteine, calorii, regim alimentar bogat în hidraţi de
carbon;
- unde nu sunt contraindicaţii supliment de Na;
- în caz de frison asigură pacientului pături, sticle cu apă caldă, etc;
- administeaza medicaţia prescrisă de medic cu acţiune antitermică, antibiotice;
- administreaza O2;
- comunică efectele medicaţiei prescrise medicului;
- foloseste aparate pentru ventilaţie şi climatizare a aerului;
- efectueza educaţie pentru prevenirea hipertermiei;
- monitorizeaza şi evalueaza funcţiile vitale;
- supraveghem starea de conştientă a pacientului;
- efectueaza la indicaţia medicului recoltări sanguine în puseu febril: hemoculturâ;
- preleveaza probe biologice pentru examene de laborator.
Pacientul să fie - calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;
echilibrat - serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;
hidroelectrolitic - administreza soluţii perfuzabile prescrise.
Pacientul să aibă o - schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;
stare de bine fizic - menţine igiena tegumentelor ;
şi psihic - pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

2. Hipotermia
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale
(< 35° C), cauzată de un dezechilibru între termogeneza şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât hipertermia.
In functie de temperatura, hipotermia se poate clasifica in:
- usoara: temperatura corpului intre 35-32 ° C ;
- medie: temperatura corpului intre 32-28 ° C ;
- grava: temperatura corpului sub 28 ° C .

Surse de dificultate
- in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de termoreglare;
- la adult - de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative şl alcool;interventii
chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia si/sau inanitia,
sepsis (de obicei bacterian), leziunile hipotalamice (tumori, inflamatii), leziunile maduvei spinarii la nivelul primei
radacini a nervului toracic sau deasupra acesteia
- la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.

Manifestări de dependenţă
1.imediate
- tremuraturi;
- frisoane;
- pielea rece la inceput palida apoi roşie (la nivelul feţei, urechilor, mâinilor) sau albastruie (cianoza);
- apatie (lipsa de interes sau grija);

150
 - afectarea capacitatiilor intelectuale;
- tulburari de echilibru;
- tulburari de vorbire (pronuntie nedeslusita);
- parestezii (amorteli) la nivelul mainilor si degetelor;
- dificultate in a indeplini sarcini.
2.tardive
- trunchiul rece, la palpare;
- rigiditatea musculara;
- bradicardia (batai cardiace cu frecventa sub normal);
- respiratii superficiale si bradipnee (respiratii cu frecventa joasa);
- hipotensiune arteriala;
- slabiciune;
- somnolenta;
- pierderea constientei;
- frisoanele se opresc atunci cand temperatura scade sub 32 C.
- durere la nivelul extremitatilor expuse la frig;
- edem;
- tumefiere a intregului corp;
- degeraturi- leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de temperatura scăzută;

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu hipotermie

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să aibă - încălzeşte lent pacientul.
temperatura corpului Restabilirea temperaturii normale a corpului se face lent, nu brusc (cu aproximativ 1 grad
în limite fiziologice pe ora) si consta in:
- incalzire pasiva: aducerea victimei intr-un mediu cald, inlocuirea imbracamintei ude cu
una uscata si invelirea cu paturi; aceste masuri pot fi suficiente in hipotermiile usoare si
medii cu temperaturi peste 31 grade celsius;
- incalzire externa activa: imersie in apa calda (40 grade celsius), acoperirea cu paturi
electrice, infasurarea in haine sau paturi calde, pungi sau sticle cu apa calda;
- incalzire interna activa: care se face dupa transportul victimei la spital (ventilatie cu O2
cald, fluide calde etc.).
Cea mai eficienta tehnica de reincalzire este incalzirea sanguina extracorporala.
Se neglijeaza intentionat incalzirea membrelor deoarece prin reincalzire vasele de sange
se vor dilata si vor prelua o mare cantitate de sange, putand apârea reducerea circulatiei
sangvine
- creşte treptat temperatura mediului ambiant;
- recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, hemogramei, hematocrituiui;
- monitorizeaza functiile vitale, electrocardiograma;
- corecteaza depletia de volum circulant(perfuzie cu ser fiziologic incalzit (sau glucoza
5%/ser fiziologic);
- administreaza medicatia recomandata de medic.
Pacientul să fie - administrează lichide uşor călduţe, în cantităţi mici, la intervale regulate de timp;
echilibrat - calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore.
hidroelectrolitic
Pacientul să- şi - pune extremităţile pacientului în apă călduţă de 37° C ;
păstreze integritatea - masează extremităţile;
tegumentelor - administrează tratamentul prescris: antibiotice, corticoizi, analgezice.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii afectează relaţia de normalitate a celorlalte nevoi

A comunica
• comunicare ineficace datorită stărilor de hipo/hipertermie.

151
 A se mişca, a avea o bună postură
• diminuarea/incapacitatea mobilizării datorită frisoanelor, tremurăturilor, convulsiilor.
A respira
• aport insuficient de 02 prin hipertermie sau bradipnee prin hipotermie.
A mânca şi a bea
• deficit alimentar sau regim alimentar neadecvat termoreglarii deficitare.
A elimina
• eliminare neadecvată cauzată des febră sau scăderea exagerată a T°.
A dormi, a se odihni-
• insomnie, oboseală, somnolenţă prin variaţia gradelor de temperatură şi stărilor de
hipo/hipertermie.
A se îmbrăca
•abilităţi manuale deficitare prin hipo/hipertermie.
A fi curat, a avea tegumente intacte
• diminuarea/incapacitatea autoîngrijirii cu apariţia de tulburări trofice şi cutanate prin
transpiraţii excesive procese infecţioase, septicemii.
A evita pericolele
• risc crescut al lezării integrităţii fizice şi psihice, cauzat de perturbarea procesului de termoreglare.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
• regim de viaţă strict contrar obiceiurilor pentru intervenţii în caz de hipo/hipertermie.
A se realiza
• indiferenţă/incapacitate, autodevalorizare determinate de acţiuni febrile.
A se recreea
• diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative prin lipsa echilibrului termic.
A învăţa
• izolare socială, ignorarea factorilor predispozanţi şi de risc.

PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING

Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: hipertermie, hipotermie.

Manifestări de dependenţă: temperatura corporală crescută (peste 38° C) sau scăzută (sub 36° C), frisoane,
diminuarea sau cresterea pulsului si a T.A., senzaţie de frig sau de căldură, piele caldă sau rece, cefalee, agitaţie,
roseaţă sau paloare, cianoză, dezorientare, diaforeză, convulsii, halucinaţii, nevoia imperioasă de a dormi, dureri la
nivelul regiunilor afectate, degerături/arsuri, etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, dereglări in funcţionarea hipotalamusului, expuneri excesive la căldură sau la
frig, anxietate, condiţii de mediu inadecvate, îmbrăcăminte inadecvată, lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.

Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• sa isi amelioreze curba termică;
• să-şi diminueze T° cu ..................................... grade, să-şi ridice T° cu grade;
• să menţină echilibrul termic,
• sa fie hidratat corespunzător.

Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
•măsurarea, interpretarea şi înregistrarea valorilor de T°;
•folosirea şi păstrarea termometrelor;
152
•metode de măsurare a T°;
•atitudinea în cazul febrei, atitudine în caz de hipotermie;
•folosirea factorilor fizici pentru combaterea hipertermiei - tehnici de împachetare;
•combaterea pierderilor de căldură - încălzirea pacientului;
•atitudine în timpul frisonului, hidratarea pacientului febril, igiena pacientului febril.

Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
• valorile T.° corporale determinate de 2 sau mai multe ori/24 ore;
• tipul de febră, transpiraţii, diaforeză, frison, măsurarea corectă a T° corporale;
• prezenţa hipo - sau hipertermie;
• cum se acţionează la valori extreme ale T°, prin mijloace nefarmacologice;
• cantitatea de lichide primită, îngrijirea tegumentelor si mucoaselor, starea psihică, comunicare, nivel de cunoştinţe,
alte semne asociate.

153
 13. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA
TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Definiţie:
A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele sunt o necesitate pentru a-ţi menţine o ţinută
decentă şi pielea sănătoasă, pentru a mentine integre funcţiile sistemului tegumentar format din piele şi structurile
complementare: păr, unghii, glande.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Datorită alcătuirii sale variate, pielea îndeplineşte o serie de funcţii, şi anume:

- apără organismul împotriva agenţilor patogeni, împiedicând pătrunderea acestora(stratul cornos pentru micro-
organisme, acţiune uşor bactericidâ a sebumului, descuamare continuă a epidermului;
- îl apără împotriva unor radiaţii (ultraviolete), prin pigmenţii pe care îi conţine organ de protecţie împotriva agenţilor
mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită . stratului adipos din hipoderm), chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze,
enzime prin keratina din stratul cornos), termici (datorită aceloraşi elemente structurale), actiniei (rol de protecţie
împotriva radiaţiilor ultraviolete conferit de keratina din stratul cornos şi melanină din celulele pigmentare ale
epidermului);
- recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase;
- participă la excreţia substanţelor rezultate din metabolism: prin glandele sudoripare, elimină apa, clorură de sodiu,
uree, glucoză, corpi cetonici;
- participă la termoreglare atât prin termoliză, cât şi prin menţinerea temperaturii, prin stratul adipos ce are rol de
izolator termic;
- participă la absorbţie (unele medicamente pot fi absorbite prin piele intrând apoi în circulaţia generală);
- participă la respiraţie, o cantitate mică de O2 poate intra prin piele: la fel, se elimină o cantitate mică de CO2;
- organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi sânge în vasele din stratul papilar
intervenind la redistribuirea acestuia în caz de ne în favoarea organelor vitale: inima şi creierul
Pentru a îndeplini aceste roluri trebuie ca pielea să fie curată, sănătoasă şi îngrijită. Pielea se prelungeşte prin
mucoase care acoperă orificiile (nas, ochi, urechi, vagin, rect), care la rândul lor trebuie să fie curate şi îngrijite pentru
a asigura binele individului şi buna funcţionare a organelor respective.

Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii

• Vârsta.
- la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă şi cad,
părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.
- datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii), glandelor, se produc
anumite perturbări:
-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;
-descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;
Factori
-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;
biolo-
-subţierea, decolorarea, căderea părului;
gici
-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;
-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;
-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei corporale şi riscul
de expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.
• Climatul.
- datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când temperatura este prea
ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o cantitate de sudoare
(transpiraţie).

154
 • Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia, respiraţia,
menţinerea greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile pielii (facilitează eliminarea
deşeurilor din organism prin piele).
• Alimentaţia. :o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia dezechilibrului
hidroelectrolitic şi acidobazic, cu manifestări directe asupra stării tegumentului (absorbţia unei cantităţi
suficiente de lichide dă elasticitate pielii).
• Sexul
- femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au nevoie de măsuri
de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile cosmetice (vopsitul părului,
coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în asigurarea
igienei.
• Factorul constituţional
- există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent decât altele. De
asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun comportamente igienice
personalizate.
• Talia
- persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor ce se
formează din cauza masei corporale în exces.
• Starea de sănătate
- condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai important care
influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel optim, în
concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.
• Deprinderi personale:
- obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la altul constând în a
acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate punctele de vedere, pentru alţii doar o toaleta
parţială zilnic iar unii omit sau neglijează noţiunea de curăţenie corporală.
• Imagine de sine:
- imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală - depinde de personalitatea şi percepţia
individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
- respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă şi invers,
degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria imagine.
• stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia perturbă funcţiile pielii
şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie, lacrimi,micţiuni frecvente, emisie de materie fecală).
• Pudoarea:
- pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul intimităţii personale;
- în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea îngrijirilor şi toaletei,
pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat sau a lipsei de respect şi pregătire
Factori
profesională a celui care acordă îngrijirile.
psiho-
• Tipul de personalitate
logici
- anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun. Nu numai mediul în
care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial în existenţa lor. Ordinea şi
curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o condiţie de asigurare a sănătăţii, ci chiar
raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei” stabilite de persoana respectivă devine un puternic
factor de stres.
- alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând factorului
igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a menţine ordinea şi
curăţenia şi pentru a se spăla mai des.
•Stresul psihic
- stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor tulburări la
nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Dacă se ia în consideraţie numai faptul singular că stresul
influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor vom deduce importanţa condiţiilor de declanşare a
stresului în comportamentele igienice. Adaptarea la stres (coping) este un proces personal şi poate fi
însoţită de fenomene neurovegetative precum hiperhidroza. Aceasta are impact social important, scade
imaginea de sine şi determină o creştere a preocupării individului pentru igiena corporală.

155
 •Cultura:
- importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena şi curăţenie care
variază ca frecvenţă şi manifestare.
• Curentul social :
- apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
• Organizarea socială :
- obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O locuinţă
corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă, căldură,canalizare, baie, duş)determină
obiceiurile personale pentru igienă şi vestimentaţie.
• Statutul social:
- profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.
•Locul de muncă
Factori - anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se numără şi
socio- profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât şi igiena personală
logici trebuie să fie riguroase.
•Educaţia:
- comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din fragedă
copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte acut disconfortul în
lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.
•Starea economico-financiară
-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei curente, lipsa căldurii, dar
şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo unde există lipsuri, produsele
cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a spaţiului în care trăiesc.
•Clima
- în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă. Frecvenţa
duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai des. Folosirea
pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare.

Manifestări de independenţa
- lungime, supleţe, strălucire.
Păr Parul-este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.

- configuraţie normală, curăţenie.

Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar de cale acustică şi vestibulară;
Urechi
configuraţia normală determină integritatea şi îndeplinirea rolurilor sale fiziologice.

- mucoasă umedă, fose nazale libere.

Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie respiratorie şi senzorială; mucoasa
Nas nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală olfactivă (are 2-3 cm2), este de culoare
gălbuie.

- dentiţie albă. completă, fără carii;

- mucoasa bucală umedă şi roz;
Cavitate
- gingiile aderente dinţilor şi roz;
bucala
In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la masticaţie, procesul
vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.
- curate, tăiate scurt, culoare roz.
Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor falange de la maini si de la
Unghii
picioare.Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei se numeste lunula.

-curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.

Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă fiind determinată
Piele
de pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.
Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:
156
 - determinarea genetică;
- starea de sănătate;
- starea emoţională;
- condiţiile climaterice.
Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină prezentă în
piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană care se expune la soare
intens are o piele închisă la culoare.

- baie, duş (frecvenţă, durată);

Deprinderi
- spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);
igienice
- spălarea părului (frecventă, produse folosite).

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

in satisfacerea nevoii

- explorează obiceiurile pacientului,

- planifică un program de igienă cu pacientul, în funcţie de activităţile sale,
- îl învaţă măsuri de igienă corporală
Atunci când sistemul tegumentar este sănătos şi intact contribuie la menţinerea homeostaziei, la buna
desfăşurare a activităţii celulare şi îndeplinirea în bune condiţii a tuturor funcţiilor sale.
Igiena corporală, a fanerelor, a părului, lipsa carenţelor în igienă (spălat pe dinţi, păr îngrijit, unghii tăiate
etc) asigură individului stare de confort, relaxare, capacitate muncă şi învăţat, rezistenţă crescută împotriva agenţilor
patogeni;
Pe lângă îndeplinirea conditiilor de mişcare, alimentaţie, hidratare, igienă, vestimentaţie şi posibilităţi materiale există
câteva principii pentru a evita apariţia tulburărilor trofice cutanate.
Examineaza, controleaza:
- tegumentele pentru a observa:
-culoarea normală sau modificările patologice, consistenţa suplă sau aspră;
-elasticitatea, mirosul, prezenţa edemelor, ulcerelor de presiune etc.
-mucoasele, cu o notă aparte pentru cea bucală ţinând cont de:
-culoarea şi starea lor, dentiţia completă/lipsa cu/fără carii;
-starea gingiilor şi a buzelor, depistarea eventualelor mirosuri şi leziuni.
- părul pentru:
-lungime, supleţe, strălucire, pigmentaţie, desimea;
-gradul de încărcare cu grăsime (uscat, gras), gradul de curăţenie.
- unghiile pentru:
-consistenţă culoare, fribilitate şi aspect general;
-gradul de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni sau leziuni.
- nasul şi cavitatea nazala 'pentru:
-mucoasa umedă, fose nazale libere, depistarea eventualelor modificări
- urechile pentru:
-configuraţie normală, starea de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni şi leziuni. evaluăm:
Evalueaza:
• deprinderile şi obiceiurile igienice ale pacientului pentru:
- numărul şi durata duşurilor/ băilor;
- frecvenţa şi periajul corect la spălarea dinţilor precum şi produsele utilizate;
- frecvenţa pentru spălarea părului şi produsele utilizate;
- tăiatul unghiilor şi toaleta periunghiala.
Examinarea tegumentelor si mucoaselor are rolul de a descoperi cât mai precoce manifestările patologice
care trebuie aduse la cunostinta medicului constituind indici importanţi pentru stabilirea diagnosticului şi
prevenirea complicaţiilor.

157
 II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Când această nevoie nu este satisfăcuta, apar urmatoarele probleme de dependenţa:

1. Carenţe de igienă- murdaria.
2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor; alterarea mucoaselor.
3. Deficit de autoingrijire.

Modificările patologice care apar la nivelul tegumentelor şi mucoaselor privind:

- transpiraţia excesivă;
- culoarea;
- edemul;
- descuamaţiile;
- erupţiile cutanate;
- hemoragiile cutanate etc.

Surse de dificultate
• insuficienţă intrinsecă:
- slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare
- lezare fizică
- circulaţie inadecvată
• insuficienţa extrinsecă:
Surse de - orice piedică a mişcării
ordin fizic - imobilitate
- puncte de presiune
• dezechilibru:
- durere
- slăbiciune
- dezechilibru endocrin
- tulburari de gândire
Surse de
- anxietate, stres
ordin
- pierderea imaginii corporale
psihologic
- situaţie de criză
Surse de - sărăcie
ordin - eşecul profesional,
sociologic - conflictul de rol
- lipsă de cunoştinţe
Lipsa
- insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului înconjurător
cunoaşterii
- ignoranţa.

1. CARENŢE DE IGIENĂ/ DEFICIT DE AUTOINGRIJIRE

Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din cauza bolii sau a slăbiciunii,
fie prin refuzul de a se spăla are drept consecinţă aparenţa de neîngrijit. Tegumentele sunt murdare şi lasă poartă
deschisă infecţiilor.

Manifestări de dependenţă
- murdar şi gras, în dezordine,
părul
- pediculoză.
- murdărie acumulată în conductul auditiv extern
urechile - pavilioane murdare
- murdărie retroauriculară
158
 - rinoree,
nasul
- cruste.
- absenţa dinţilor,
- carii dentare,
- culoare galbenă a dinţilor,
cavitatea - proteze dentare neîngrijite,
bucală - prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive),
- halena fetidă (miros neplăcut al gurii),
- limbă încărcată,
- fisuri ale buzelor.
- netăiate,
unghiile
- murdărie acumulată la capătul unghiilor.
- gri sau neagră, în anumite locuri,
- barbă murdară,
pielea
- aspră,
- cu leziuni de grataj.
- nu se spală;
deprinderi - nu se piaptănă;
igienice - dezinteres faţă de măsurile de igienă;
- degajă miros dezagreabil.

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu carenţe igienice

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

- ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau îi efectuează toaleta
pe regiuni;
- pregăteşte materialele pentru baie;
Pacientul să
- pregăteşte cada;
prezinte
- asigură temperatura camerei (20-22* C) şi a apei (37-38* C);
tegumentele şi
- ajută pacientul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie
mucoasele
unghiile;
curate
- pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregăteşte salonul şi materialele, protejează pacientul cu
paravan şi-l convinge cu tact şi cu blândeţe să accepte;
- efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi.
- identifică, împreună cu pacientul cauzele şi motivaţia preocupării pentru aspectul fizic şi
Pacientul să-şi îngrijirile igienice;
redobândea-scă - ajută pacientul să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic şi faţă de îngrijirile igienice;
stima de sine - conştientizează pacientul în legătură cu importanţa menţinerii curate a tegumentelor, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor.

2. ALTERAREA TEGUMENTELOR ŞI FANERELOR

Leziunile la nivelul tegumentelor pot fi cauzate de diminuarea circulaţie sanguine în punctele de presiune,
prin iritaţia produsă de veşminte (haine necorespunzătoare) şi prin acumulare de murdărie.
Organismul uman, prin funcţia de apărare a pielii, este protejat împotriva agenţilor externi. Totuşi, aceştia
reuşesc, uneori, în funcţie de gradul de vulnerabilitate, să provoace leziuni.
O presiune exercitată un anumit timp asupra unei regiuni prin tulburările trofice pe care le determină, produce
apariţia escarelor sau chiar necroza ţesutului.
Murdăria acumulată la nivelul pielii produce cruste ce pot degenera în ulceraţii.
Orice leziune a pielii este o poartă de intrare a germenilor patogeni, de unde rezultă importanţa menţinerii
integrităţii ei.

Manifestări de dependenţă

159
 1. Leziuni la nivelul pielii si mucoaselor –apar in boli de piele, boli infecto- contagioase dar si in
afectiuni generala, sistemice.
- pată congestivă datorată vasodilataţiei; roseata a pielii sau a mucoaselor care dispare la
eritem
presiune;
- modificare de culoare a pielii, datorită unei reactii inflamatoare pe o zona limitata
macula
circumscrisa;
excoriaţii - leziune superficiala a pielii sau a unei mucoase cu pierdere de substanţă superficială, apărută
în urma unui traumatism sau produsa prin grataj (frecvent după prurit);
- leziune elementara constand intr-o mica ridicatura circumscrisa , consistenta si bine
delimitata la suprafata pielii (d<5mm) rosiatica sau neagra, rezultata fie prin hiperplazia
papula celulelor din derm sau epiderm, fie prin infiltrate seros localizat in derm; poate fi tranzitorie,
pruriginoasa, persistenta; are caracter rezolutiv, nu lasă cicatrici şi apare în urticarie, febre
eruptive etc.
- leziune solida tridimensionala, cu diametru mai mare decat al papulei, localizata in derm sau
nodulul
hipoderm;
- ridicături ale epidermului (băşici cu d<5 mm)) rotunde, de dimensiuni mici, pline cu lichid clar
vezicule sau galbui şi de cele mai multe ori însoţite de prurit şi durere;
- flictena: d >5mm.
- abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de păr şi constituind aşa-
pustule numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi primitive sau secundare, prin infectarea veziculelor
care se pustulizează.
fisuri - întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului;
- desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă:
- furfuracee descuamare fină - „tărâţe";
- pitiriazica;
descuamaţie
- lamelar (descuamaţie brută);
- in lambour (detaşare accidentală sau chirurgicală a fragmentului de piele).
La copii în bolile infecţioase descuamările sunt frecvente.
- leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină caracterizată prin pete acromice,
vitiligo
mărginită de o zonă hiperpigmentată;
- pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează asupra pielii;
ulceraţii - poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi ulceraţie propriu-zisă);
- poate fi cutanat (de gamba) sau de mucoasa (gastroduodenal);
- distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală, de obicei, prin leziuni vasculare
escare sau prin compresiune continuă se pot produce şi prin acţiunea directă a unor factori infecţioşi
sau prin toxinele lor, sau sub acţiunea unor substanţe chimice caustice
- dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa valvulelor peretelui venos;
varice
sensul circulaţiei venoase este inversat în ortostatism
- afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului, constând în dilatarea
hemoroizi
acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi trombotice.
ulcere - erodare a ţesutului pe teren varicos.
varicoase
-reprezintă modificarea tegumentelor determinate de:
• boli infecţioase acute (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, herpes etc);
eruptia • reacţii alergice (urticarie, boala serului);
cutanata • hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ale,pielii (meningite, Basedow etc);
• efectul toxic şi de desensibilizare al unor medicamente (iod, morfină, salicilat, antibiotice etc).

crusta -leziune elementară secundară rezultată în urma uscării unei serozităţi provenite dintr-o
ulceraţie, prezentându-se ca mici depozite de fibrina din plasma sanguină (vezicula, flictena).
- afecţiune a pielii cauzată de inflamaţia glandelor sebacee şi polisebacee; localizarea este în
acneea general pe faţă, umeri, spate iar forma cel mai des întâlnită survine în perioada pubertăţii =
acneea juvenilă/vulgară.

160
 - reprezintă inflamaţia unui folicul polisebaceu produsă de stafilococul auriu;
- are aspectul unui burbion gălbui care se elimină la deschiderea furunculului prezentând cicatrice
după vindecare;
furunculul • atenţie, nu se stoarce, sau presează furunculul în ideea de eliminare a puroiului deoarece există
riscul de diseminare a microbilor si în funcţie de localizare (buza superioară) risc de tromboză a
vaselor;
• furunculoza apariţia succesivă sau simultană în diferite regiuni ale corpului a mai multor
furunculi.
- apare mai ales la obezi la nivelul cutelor abdominale sau interfesiere, la noi născuţi la nivelul
feselor şi părţilor genitale;
intertrigo
- micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată prin eritem pruriginos,
apoi, decolorare epidermica, secreţie şi depozit albicios, prin macerarea epidermei cornoase cu
fisurarea fundului pliului

2. Modificari ale culorii tegumentelor:

• paloarea- reprezintă decolorarea pielii;
- paloarea pielii este cauzată de anemii şi deficit de irigare a pielii;
- paloarea instalată brusc se constată în hemoragii;
- paloarea accentuată se constată în colaps, şoc, prin fipsa de irigare a pielii cauzată de depozitarea sângelui în
vasele abdominale.
•cianoza- reprezintă coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor;
- este determinată în cazul afecţiunilor aparatului respirator de:
- obturarea căilor respiratorii;
- micşorarea suprafeţei respiratorii;
- deficit funcţional al muşchilor respiratori;
- apare în cursul afecţiunilor aparatului circulator, bolilor cardiace congenitale;
Cianoza poate fi localizată:
-discret la nivelul extremităţilor degetelor şi al lobului urechilor;
- intensă la nivelul nasului, buzelor, ochilor;
-foarte intensă la nivelul feţei şi limbii;
- generalizată la nivelul unei anumite regiuni prin tromboză sau compresie venoasă.
• roşeaţa-reprezintă coloraţia intensă a pielii apărută în emoţii, eforturi fizice, stări febrile,diferite afecţiuni
hemoragice.
In pneumonie aspectul roşu congestionat este caracteristic pentru jumătatea de faţă a părţii afectate pulmonar.
• hiperpigmentarea
- difuza generalizata in afara cazului care reprezinta o trasatura rasiala; apare in boala Addison;
- circumscrisa- limitata:
- periocular in hipertiroidie, nevroze;
- la fata- cloasma gravidelor;
- frunte, obraji, perioral- masca biliara;
- difuza si circumscrisa:
- albinismul- anomalie congenitala: tegument alb-rozat, iris roz-rosu, par blond
subtire si mat;
- vitiligo- pete decolorate cu margini hiperpigmentate, neregulate si tegument
normal in rest;
- discromii- datorate acumularii in piele a unor pigmenti patologici:
- cianoza- coloratia albastruie a pielii si mucoaselor datorita cresterii hemoglobinei reduse in sange; poate fi
localizata la extremitati si generalizata;
- icterul coloratia galbena de nuante diferite:
- intensitatea mica si nuanta flavinica ( galben deshis) ne orienteaza spre icterul hemolitic,
- intensitatea moderata si nuanta rubinica( galben rosiatic) ne orienteaza spre icterul hepatitic,
- intensitatea mare si nuanta verdinica( galben verzui) ne orienteaza spre icterul obstructiv.
- icter melas (cenusiu inchis) in cancerul de cap de pancreas

161
 3. Leziuni cutanate vasculare
-poate fi cauzată de:
- tulburări de coagulare a sângelui;
- fragilitatea capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă;
hemoragia - modificarea funcţională sau cantitativă a trombocitelor;
cutanata -petesii= hemoragii mici de formă punctiformă, ovalară sau rotundă;
-echimoze = pată hemoragică de culoare albăstruie sau negricioasă produsă prin extravazarea
sângelui şi infiltrare difuză în ţesutul subcutanat;
• hemoragia cutanată nu dispare la presiunea digitală ca în cazul eruptiilor congestive.

-epistaxis = hemoragie nazală;

-hemoragii gingivale;
hemoragia
-hematemeza= sânge eliminat prin vărsătură;
mucoaselor
-melena= eliminarea în Scaun de sânge negru (digerat în tubul digestiv).

4. Modificari de aspect si de volum

Edemul reprezintă acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum a regiunii edemaţiate;
pielea este palidă, lucie, străvezie, fără elasticitate şi păstrează impresiunea degetelor(godeu).
Edemul poate fi:
- localizat prin staza venoasă în părţile declive (înclinate) ale corpului;
- generalizat în afecţiuni cardiace şi pulmonare = anasarca;lichidul se acumuleaza in cavitatile seroase(pleural,
peritoneala, pericardica);
- cardiac: este de culoare albastra; apare la inceput in regiunile declive;
- renale: albe, moi, pufoase, lasa semnul godeului;
- caşectic; consecinta scaderii proteinelor plasmatice în tuberculoză, subnutriţie, cancer prin scăderea albuminelor din
sânge creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari;
- inflamator localizat în jurul proceselor inflamatoare (de culoare roşie); se insotesc de semnele inflamatie: rubor,
dolor, calor, tumor, lezarea functiei segmentului respectiv.
- angioneurotic când are o cauză alergică şi se instalează rapid;
Uscăciunea la nivelul mucoaselor ne indică o deshidratare.
Secreţiile cu aspect modificat sau în exces au şi ele conotaţie patologică.

5.Alte modificari la nivelul tegumentelor si mucoaselor

Hiperhidroza înseamnă creşterea anormală a secreţiei sudorale şi poate fi localizată sau generalizată.
Deasemeni poate fi transpiraţie continuă în stările febrile continue din criza pneumonică si transpiraţia periodică
= în stările febrile intermitente.
Hiperhidroza localizată este, de obicei, simetrică şi atinge zona feţei, axilele, palmele şi plantele.
Localizările asimetrice trădează o tulburare organică, cel mai adesea neurologică.
Hiperhidroza axilară, palmară şi plantară sunt cele mai frecvente, adeseori asociate una cu alta. Prezintă
caractere comune: debut la pubertate, tendinţă la remisie după 40 de ani, dispariţia la subiecţii vârstnici, dar mai ales
apariţia unor crize sudorale psihogene la cel mai mic şoc emoţional (uneori, chiar frica de a transpira devine motiv
în sine). Crizele pot genera o stare de jenă, mai ales la persoanele investite social la care imaginea are mare
importanţă.
Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală. Hiperhidroza palmară este deosebit
de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă sugestie. Este incomodă, afectând activitatea în anumite profesii:
chirurgi, violonişti, electricieni etc.
Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de descompunerea bacteriană.
Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice prin acţiunea germenilor. Planta este hiperhidratată,
devine sensibilă la presiunea mersului şi poate dezvolta dermite de contact la diverşi alergeni din încălţăminte
(vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente, utilizarea de pulberi absorbante, evitarea ciorapilor
din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de piele care împiedică evaporarea.

162
 Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toată abundenţa lor în axilă, glandele sudoripare apocrine
nu joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este declanşată de factori stresanţi şi există în afara crizelor
sudorale. Este inodoră din cauza diluţiei sudorii apocrine şi constituie un adevărat handicap, mai ales pentru femei,
prin aspectul inestetic şi implicaţiile vestimentare.
Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la puberi, dar întâlnită şi la
adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe fond de piele seboreică.
Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a imaginii şi stimei de sine.
Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că poate prezenta modificări comportamentale. Igiena
reprezintă principala preocupare a acestui pacient.
Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nici o legătură una cu cealaltă: celulita estetică sau
comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime subcutanată, oferind un aspect de îmbătrânire a pielii şi
celulita infecţioasă, care are o conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce poate lua forme grave. Fiecare
formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri speciale, mai ales în spectrul igienei.
Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor şi pielii şi sunt, în general,
localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp se poate maturiza. Din acest motiv majoritatea
hemangioamelor cutanate dispar spontan până la vârsta de 7 ani.
Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a pilozităţii, cu topografie specific
masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai frecvent ovariană, suprarenală sau iatrogenă (consum de
medicamente), dar poate fi şi idiopatică (cauză necunoscută).
Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.
Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod normal nu prezintă
pilozitate sau în care pilozitatea este slab reprezentată.
Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate sunt date de anumite afecţiuni
precum mixedem, porfirie etc. sau de consumul de medicamente (cortizonice, difenilhidantoina sau minoxidil).
Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare, roşiatică, până la una abia vizibilă.
Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar poate fi gravă, uneori letală, mai ales dacă insecta a inoculat
venin prin înţepătură. Este recomandată prezentarea la medic.
Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă provocată de un artropod
(Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al epidermei. În urma scărpinatului şi prin intervenţia
mecanismelor imunologice, o parte din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare, numărul lor poate fi foarte
mare. Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea primară poate rămâne asimptomatică pentru
4-6 săptămâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie de hipersensibilitate.

6. Modificari patologice la nivelul părului

Mătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a pielii capului la care se adaugă
(sau nu) o ciupercă (phityrosporum). Există mătreaţă uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă grasă (pitiriazis gras - atunci
când cantitatea de sebum este abundentă). Deşi mătreaţa reprezintă un simplu dezechilibru al părului sănătos, datorită
implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi poate face adeseori obiectul consultului dermatologic.
Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea difuză sau localizată a
părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele căderi ale părului sunt fiziologice (căderea părului
la nou-născut şi cea aşa-zisă seboreică la sexul masculin).
Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are predispoziţie ereditară.
Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă, o intervenţie chirurgicală,
un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completă după un astfel de episod se realizează în 4 până la 6 luni.
Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice, antitiroidiene de sinteză,
anticoagulante, anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A etc.).
Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem, insuficienţă hipofizară, diabet sever,
colagenoze, carenţe alimentare, sifilis.
Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor traume psihice. Leziunea se
prezintă ca o zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la nivelul scalpului, limita zonei fără păr fiind bine conturată,
iar pielea strălucitoare, punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi înconjurată de fire rupte la aproximativ 1 cm,
în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau multiplă. Evoluţia merge spre creşterea spontană a părului
sau dimpotrivă, spre generalizare.

163
 Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile se prezintă ca nişte plăci
rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi acoperite cu pustule din care la apăsare ies picături
de puroi. Aceste dermatomicoze sunt contagioase şi necesită tratament şi măsuri igienice speciale.
Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei în pielea cu păr a capului,
mai frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent preşcolarii şi şcolarii, dar se întâlneşte şi la adulţi, în
condiţii de igienă precară.
Există şi o pediculoză pubiană.

7. Modificari patologice la nivelul unghiilor

Aspectul unghiilor reflectă într-o oarecare măsură dezechilibrele hidro-minerale, dar uneori ne oferă indicii
preţioase despre eventuale condiţii patologice.
Culoarea modificată înseamnă ori o circulaţie periferică insuficientă (unghii palide), ori o cianoză (unghii
vineţii). Luciul unghiei este un alt indicator de sănătate. O unghie sănătoasă este transparentă. Rezistenţa unghiei arată
echilibrul mineral. Unghiile moi, friabile denotă lipsa calciului şi a altor minerale.
Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea devenind o cauză a apariţiei
infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară a unghiei sau purtarea de încălţări foarte strâmte.
Infecţiile unghiale şi periunghiale
Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona interdigitală sau pe plantă, iar după
o perioadă se extind la nivelul unghiilor. În micoze, la început apare o modificare a culorii şi a grosimii unghiei. La
marginea unghiei apare o pată albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină friabilă (se sfărâmiţează). Disconfortul de
ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de obicei în cazul onicomicozelor. Din acest motiv, multe
persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că este vorba despre o boală.
Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în comun a unor obiecte de igienă
personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop, săpun), a hainelor sau a pantofilor reprezintă mare risc de
infecţie. De asemenea, contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de coafură şi cosmetică, bazinele de înot,
grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de infecţie. Onicomicozele afectează în primul rând
persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi dulce (cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.
Cele mai multe onicomicoze se găsesc la unghiile de la picioare. Onicomicozele localizate la nivelul unghiilor
de la picioare sunt mai frecvente la persoanele cu unghii încarnate sau care îşi taie exagerat unghiile. Încălţamintea
strâmtă, sau cea care păstrează piciorul cald şi umed favorizează apariţia onicomicozelor.
Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panariţiul este produs de cauze multiple. Poate fi de natură
infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe chimice, detergenţi).
Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a degetelor pot duce la apariţia
panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu

Intervenţiile asistentei medicale

Obiective Interventiile autonome şi delegate

- ia măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale ;
- leziunile care s-au suprainfectat vor fi protejate cu pansament efectuat în condiţii de
perfectă asepsie, atât a tegumentelor, materialelor cât şi a mâinilor persoanei care îl
Pacientul să nu devină execută ;
sursă de infecţii - pansamentul se va face cu blândeţe, pentru a nu distruge ţesuturile nou formate prin
nosocomiale procesul de vindecare ;
- desfacerea pansamentelor se va face blând, umezindu-le la nevoie ;
- supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse, pentru a nu împiedica
circulaţia sanguină;
- multe dintre leziuni sunt determinate de hipersensibilitatea organismului faţă de
Pacientul să fie unele alimente; ca urmare, asistenta îndrumă pacientul să consume alimente neiritante
echilibrat nutriţional, şi neexcitante;
pentru favorizarea - controlează alimentele provenite de la aparţinători;
cicatrizării leziunilor - învaţă pacientul să consume legume, făinoase, fructe şi zarzavaturi;
cutanate - conştientizează pacientul şi familia în legătură cu rolul nociv al alcoolului, cafelei,
condimentelor, alimentelor prăjite, conservelor, afumăturilor;

164
 - încurajează pacientul în permanenţă (leziunile sunt supărătoare prin pruritul pe care
Pacientul să aibă o îl produc, prin aspectul dizgraţios prin posibilitatea de a lăsa cicatrice) ;
stare de bine fizic şi - îi explică necesitatea intervenţiilor;
psihic - prelevează produse specifice pentru investigaţii de laborator (cruste, puroi, fire de
păr, unghii).

DEFICIT DE AUTOÎNGRIJIRE

- referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat, deprimare, sistem neuromuscular
modificat; starea depresivă, oboseală, slăbiciune, perturbarea imaginii de sine, neadaptare la rol.
Mod de manifestare:
- nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de autoîngrijire, acceptă situaţia nouă/rolul, îi este
frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.
- lipsa autonomiei:referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrangeri fizice, intoleranţa la activităţii,anxietate
gravă;
- aspect murdar - neîngrijit; are nevoie de ajutor;
- dezinteres faţă de măsurile de igienă: nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau refuză aplicarea
măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.

Obiective :
- sa se asigure curăţenia corporală şi sa învete modalităţi de păstrare a igienei;
- pacientul sa fie capabil de autoîngrijire, sa exprime acceptul de a efectua îngrijiri zilnice;
- pacientul sa îşi redobândeasca interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor;
- pacientul sa fie ajutat în activităţile igienice, sa fie promovata curăţenia corporală sau a unei regiuni;
- pacientul sa exprime diminuarea leziunilor si a starii de disconfort;
- pacientul sa preziente tegumente, mucoase, fanere normale, curate, integre.
Interventii:
- se evalueaza caacitatile persoanei de a desfasura activitati de autoingrijire utilizand urmatoarea scala de coduri:
0 - complet independent;
1- utilizeaza autonom mijloace adaptate;
2- are nevoie de ajutor minim;
3- este asistat partial;
4- este asistat total;
5- are nevoie total de ajutor.
- se asigura mijloace de igiena adaptate gradului de autonomie/ dependenta;
- se exploreaza obiceiurile persoanei legate de igiena;
- se planifica impreuna cu pacientul, intalniri cu alte persoane care au trecut prin situatii similare si s-au adaptat;
Se permite pacientului sa-si exprime sentimentele de neputinta sau frustrare, la nevoie;
Se evidentiaza, se lauda progresele facute de pacient.

PROCESUL DE INGRIJIRI / NURSING

Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.

Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: murdăria, alterarea tegumentelor si fanerelor, deficit de autoingrijire.
Manifestări de dependenţă: piele murdara, leziuni la nivelul tegumentelor, semne de inflamaţie, fanere murdare
(par gras, secreţii nazale, prezenţa de tartru pe dinţi), halenă, pediculoză, dezinteres pentru igiena corporală, edeme,
leziuni de grataj, etc.
Surse de dificultate: imobilizarea, constrângerile fizice, circulaţie inadecvată, tulburări de gândire, anxietate, stres,
situaţii de criză, sărăcia, esecul profesional, conflictul de rol, lipsa de cunostinţe, ignoranţa.

Planificarea îngrijirilor

165
Obiective potenţiale pentru pacient:
- să cureţe pielea de substanţele străine şi de produşii de excreţie;
- să menţină integritatea, elasticitatea şi starea de hidratare;
- să asigure permeabilitatea sa pentru păstrarea în condiţii adecvate a rolului de respiraţie, absorbţie şi excreţie;
- să o protejeze de agresiunea externă.
Interventii:
- evaluarea gradului de dependenta al pacientului( starea tegumentelor si mucoaselor, gradul de mobilitate, etc. );
- acordarea îngrijirilor igienice corporale;
- efectuarea toaletei cavităţii bucale la pacientul conştient/inconştient;
- îngrijirea tegumentelor pentru prevenirea escarelor de decubit;
- observarea apariţiei unor manifestări : edem, tulburări de coloraţie, leziuni de grataj, erupţii, tulburări de
sensibilitate, tulburări de pilozităţi sau alte ficări ale tegumentelor sau fanerelor;
- efectuarea igienei mediului ambiant;
- îngrijirea părului, a unghiilor, îngrijirea plăgilor chirurgicale sau traumatice;
- efectuarea pansamentelor
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
• asigurarea igienei pacienţilor este una din funcţiile autonome ale asistentului medical. Sub indicativul “ori de câte
ori este nevoie”, dar nu mai rar decât se stabileşte prin protocoale şi standarde de calitate, măsurile de igienă constituie
o prioritate în îngrijirea pacienţilor (nursing).
Asistentul medical este responsabil pentru:
- igiena secţiei (coridoare, saloane, săli de tratamente şi pansamente, grupuri sanitare);
- igiena patului bolnavilor;
- igiena lenjeriei de corp;
- igiena personală a pacientului.
Asistentul medical îndeplineşte următoarele sarcini:
- schimbă zilnic (cel puţin) lenjeria de pat;
- schimbă lenjeria de corp a pacientului;
- asigură materialele necesare aplicării intervenţiilor (săpun, prosop, pieptene etc);
- execută / supraveghează (după caz) toaleta parţială (toaleta cavităţii bucale, toaleta pe regiuni);
- execută / supraveghează baia generală a pacientului (sau duşul zilnic);
- execută / supraveghează anumite manevre igienice necesare, precum: pieptănatul, tăierea unghiilor etc.;
- învaţă pacientul anumite reguli de igienă.
Igiena secţiei înseamnă aplicarea măsurilor de asepsie (curăţenie, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare). Asistentul
medical trebuie să cunoască regulile de igienă, chiar dacă nu el execută cea mai mare parte a acestor sarcini, ci numai
le deleagă.
• educatia pacientului pentru protecţia tegumentelor şi mucoaselor, pentru menţinerea integrităţii şi a funcţiilor lor,
pentru păstrarea aspectului estetic (culoare, strălucire, elasticitate etc.), prin respectarea urmatoarelor principii
generale:
- alimentaţie corectă: regim echilibrat bazat pe fructe, legume şi produse lactate.
Factorii nutritivi proveniţi din alimentaţie întreţin pielea şi mucoasele. Numeroase afecţiuni de nutriţie (exemplu:
avitaminozele A, C etc.) se reflectă la nivelul pielii.
- odihnă şi somn suficiente. Somnul „de frumuseţe” nu este numai o vorbă lipsită
de conţinut, ci o realitate. Lipsa odihnei, precum şi somnul insuficient sau de proastă calitate determină apariţia
cearcănelor şi a ridurilor timpurii. Pielea resimte stresul psihic şi capătă aspecte maladive.
- folosirea obiectelor personale de igienă. Obiectele de igienă personală nu trebuie
împrumutate. Periuţa de dinţi, pieptănul, prosopul etc., trebuie să aibă caracter personal pentru evitarea transmiterii
germenilor de la o persoană la alta.
- evitarea fumatului şi a excesului de alcool.
- evitarea expunerii prelungite la soare şi vânt. Soarele are efecte benefice pentru
sănătate. Sub acţiunea ultravioletelor se sintetizează vitamina D care favorizează absorbţia calciului. Razele solare
stimulează formarea melaninei şi pielea devine bronzată, bronzul fiind necesar chiar pentru protecţie împotriva
radiaţiilor solare. Numai că excesul de expunere epuizează resursele de apărare şi favorizează apariţia arsurilor, iar
pe termen lung, şi a cancerelor de piele. Vântul şi soarele usucă pielea, modificându-i pH-ul şi, ca o consecinţă,

166
reducându-i capacitatea de a se apăra şi de a apăra organismul. Folosirea săpunurilor grase şi a uleiurilor sau loţiunilor
hidratante poate ajuta pielea să reziste mai bine la acţiunea radiaţiilor solare şi a vântului.
- evitarea temperaturilor extreme. Căldura excesivă sau frigul supun pielea unor
eforturi maxime, pe de o parte pentru menţinerea constantă a temperaturii corporale, iar pe de altă parte pentru
menţinerea integrităţii sale.
- evitarea contactului cu substanţe chimice sau cu potenţial alergic. Detergenţii,
produsele chimice folosite pentru treburile casnice etc., pot afecta epiderma, conducând la apariţia unor afecţiuni
locale şi chiar generale.
- folosirea serviciilor cosmetice în mod adecvat. Serviciile de frizerie, coafură,
cosmetică trebuie să fie asigurate prin reţele controlate sanitar. Unele proceduri, precum epilatul, manichiura,
pedichiura trebuie să respecte reguli stricte pentru că pun în pericol însăşi viaţa clientului.
- folosirea corectă a cosmeticelor. Produsele cosmetice afectează funcţionarea
pielii, drept pentru care nu trebuie folosite în exces. Sunt cunoscute afecţiuni locale, cum ar fi dermatitele de contact
care sunt cauzate de folosirea inadecvată a substanţelor cosmetice. Machiajul zilnic trebuie însoţit de demachiere
consecutivă corespunzătoare. Viaţa modernă cu stresul continuu, poluarea, radiaţiile atmosferice cauzate de subţierea
stratului de ozon, impun utilizarea unor produse adjuvante pentru întreţinerea pielii şi fanerelor. Cremele trebuie
adaptate tipului de ten, iar şampoanele tipului de păr. Deodorantele vor fi alese cu grijă, cât mai puţin agresive şi în
niciun caz antiperspirante.
- consultarea specialistului. Folosirea produselor cosmetice trebuie să aibă avizul
specialistului pentru prevenirea unor efecte neplăcute. În cazul apariţiei unor tulburări la nivelul tegumentelor şi
mucoaselor, automedicaţia este interzisă, fiind necesară consultarea dermatologului.
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
• aspectul tegumentelor şi mucoaselor: erupţii, culoare, leziuni de decubit;
• integritatea tegumentelor (plăgi);
• poziţie, imobilitate, starea psihică, satisfacţia pacientului, rezultatele obţinute;
• menţinerea sau redobândirea independenţei;
• efectuarea de îngrijiri igienice zilnice, calitatea îngrijirilor;
• nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a menţine tegumentele curate şl integre afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficace, la nivel senzorial, motor şi intelectual prin confuzie, dezorientare, apatie, dezinteres, cu efecte
dintre cele mai negative pentru pacient prin lipsa de igienă.
A se mişca şi a avea o bună postură
• carenţele de curăţenie, dezinteresul pentru modul cum se prezintă etc. determină în final pe lângă sentimentul de
izolare, afectarea tegumentelor şi mucoaselor cu implicaţii directe pentru mobilizare şi postura deficitară.
A-si menţine temperatura corpului in limite normale
•lipsa masurilor de igiena si alterarea mucoaselor/tegumentelor conduce la modificari ale temperaturii
corpului(exemplu:hipertermie,in cazul lezarii tesuturilor si suprainfectarea lor).
A respira
• doar prin afectarea mucoaselor respiratorii şi a căilor respiratorii superioare libere cauzate de lipsa de igienă şi a
celor mai elementare măsuri de autoprotecţie, nevoia de a respira devine deficitară.
A se alimenta si hidrata
• prin leziunile prezente la nivelul cavităţii bucale, endonazal etc. sunt produse mari tulburari în posibilităţile de
hidratare şi alimentare.
A elimina
• eliminare de urină şi fecale neadecvată, cauzate de lezarea integrităţii fizice.
A dormi si a se odihni
• diminuare/incapacitatea de odihnă şi somn prin acumulare de murdărie şi apariţia tulburărilor trofice cutanate.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• incapacitate de a se-îmbrăca şi dezbrăca determinate de lezarea integrităţii fizice.
167
 A evita pericolele
•vulnerabilitate în faţa pericolelor prin lipsa de curăţenie, igienă, cauzată de dezinteres, lipsa deprinderilor igienice.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
• diminuarea/imposibilitatea de a practica religia, serviciul religios şi a acţiona conform valorilor sale prin aspect
neglijent, murdar, halena fetidă etc.
A se realiza:
• incapacitatea de a se realiza şi fenomenul de respingere al colectivităţii pentru participare la viaţa socială şi
profesională prin izolare, lipsa măsurilor de curăţenie, dezinteres faţă de propria-i persoană.
A se recreea
• diminuarea posibilităţilor de recreere în colectivitate, cauzată de aspect fizic, murdărie,miros neplăcut etc.
A învăţa
• diminuarea/incapacitatea de a învăţa prin sentiment de izolare, neglijenţa şi refuzul pentru aspect îngrijit.

168
 13. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Definiţie:
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată contra tuturor agresiunilor
interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Viaţa oricărui individ poate fi ameninţată la un moment dat de o suferinţă bruscă, care îl va aduce într-o
situaţie critică.
De-a lungul vieţii, oamenii sunt continuu asaltaţi de stimuli veniţi din mediul înconjurător şi anturaj.
Organismul uman este protejat contra agresiunilor de toate felurile (agenţi fizici, chimici, microbieni sau
din alte motive), pentru că posedă numeroase medii naturale ca: părul la nivelul orificiilor, secreţiile pielii, ca
obstacole de penetrare a agenţilor externi.
El este capabil să-şi menţină integritatea prin mecanismele naturale de autoapărare (rezistenta si forta fizica
,imunitate, resurse fizice si intelectuale si de posibilitatea aplicarii masurilor si strategiilor in scop profilactic.

Terminologie

Integritate = insusirea de a fi integru si incoruptibil; inusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg.

Integritatea fizica include cunoasterea si aplicarea masurilor de prevenire a accidentelor, a imbolnavirilor, a
agresiunilor fizice, chimice, precum si a agresiunilor umane sau animale.
Integritatea psihica presupune folosirea metodelor de relaxare, destindere si control emotional, dar si
practicarea unui crez, obicei, religii.
Securitate = faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de incredere si de liniste pe care il da cuiva
absenta oricarui pericol; protectie, aparare.
Securitatea sociala implica atat evitarea poluarii fonice, chimice, microbiene, cat si asigurarea unui mediu
salubru, a mediului de siguranta si a protectiei sociale.

Factori care influenţează satisfacerea nevoii

• vârsta
Persoana adultă are abilitatea de a se proteja. Are cunoştinţe despre sine şi dezvoltarea sa.
Copilul percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale mintale, descoperă puţin
câte puţin autoprotecţia contra pericolelor, până la vârsta adultă.
Persoanele în vârstă prezintă diminuarea funcţiilor senzoriale şi motorii şi, în consecinţă, trebuie
Factori să-şi ia măsuri particulare de autoapărare.
fizici • sexul: sexul feminin determina vulnerabilitate si fragilitate;
• starea generala de sanatate;
• mecanismul de autoapărare: individul posedă mecanisme de autoapărare înnăscute (exemplu:
termoreglarea) sau însuşite de-a lungul experienţei sale; rezistenţa la îmbolnăviri este dată de
protecţia sa imunitară naturală sau dobândită, prin crearea de anticorpi specifici în urma unor
îmbolnăviri infecţioase sau prin vaccinare;
• emoţiile şi anxietatea pot provoca la individ utilizarea mecanismelor de apărare ce permit
Factori conservarea integrităţii faţă de agresiuni de ordin psihologic;
psiho-logici • stresul: fiecare stare de stres poate influenţa adaptarea individului la toate formele de agresiune
stimulate de mecanismele de apărare;
• salubritatea mediului
Un mediu sănătos este esenţial persoanelor pentru un trai fără pericole in locuinta, la locul de
Factori munca, in institutiile pentru copii si batrani.
socio- Sunt necesare următoarele condiţii:
culturali - temperatura ambiantă 18° - 24° C;
- umiditatea între 30%-60%;
- lumina - nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă;
169
 - zgomot - a cărui intensitate să nu depăşească 120 decibeli;
- mediul ambiant să conţină un minim de microorganisme, produse chimice, fum;
- condiţii de securitate (precauţie atunci când se folosesc aparate, obiecte care ar fi surse de
accident);
• rolul social
În funcţie de exigenţele locului de muncă şi ale muncii lor, indivizii trebuie să utilizeze măsuri de
protecţie împotriva tuturor pericolelor.
Astfel, salariaţii trebuie să aibă un mediu înconjurător şi condiţii de muncă care să le permită
satisfacerea nevoilor de muncă; cei cu un post cu responsabilităţi trebuie să folosească perioada de
destindere pentru a preveni stresul şi surmenajul.
• organizarea socială
Societatea prevede masuri legale care trebuie luate pentru protecţia individului contra pericolelor;
în toate societăţile sunt legiferate măsuri de prevenire a accidentelor, de prevenire a
îmbolnăvirilor; în plus, societatea se ocupă şi de bunul mers al individului pe parcursul anilor de
viaţă, prin măsurile de protecţie şi de asigurări sociale.
Aceste măsuri vizează: prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate, folosind un
evantai multiplu de metode de educaţie, informaţii, publicitate etc.
• clima
În funcţie de climă, individul utilizează metode de autoapărare faţă de condiţiile nefavorabile
climatice, în locuinţă sau în locurile colective.
• religia
Practicarea unor religii este o preocupare ideologică ce permite individului să-şi menţină
securitatea psihologică.
• cultura
Măsurile de protecţie contra pericolelor sunt variate în funcţie de cultură, ele sunt reliefate în
tradiţii, fiind măsuri socio-economice ale unei societăţi.
• educaţia
Părinţii informează copilul în ceea ce priveşte măsurile de securitate ce trebuie luate în lunga
perioadă de creştere; şcoala se ocupă de educaţia copiilor, adultul socialmente este obligat să
cunoască posibilele pericole pentru a stabili măsurile de prevenire pe care să le aplice.

Manifestări de independenţă

Măsuri de prevenire a:
- accidentelor;
Securitatea - infecţiilor;
fizică - bolilor;
- agresiunilor, agenţilor fizici (mecanici, termici), chimici (arsuri chimice, intoxicaţii), agresori
umani, animale şi autoagresiuni (mutilări, suicid);
Stare de linişte a individului care se simte la adăpost de toate pericolele. Individul poate realiza
control liber asupra mediului înconjurător.
Măsuri:
Securitatea
• metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor;
psihologică
• utilizarea mecanismelor de apărare în diferite situaţii;
• răspuns eficace şi adaptat la agent stresant;
• practicarea unui obicei, crez, religie;
•Mediu sănătos:
- salubritatea mediului;
- calitatea şi umiditatea aerului 30%-60%;
Securitatea - temperatura ambiantă între 18°-24° C;
socio-culturala - fără poluare fonică, chimică, microbiană;
- mediu de siguranţă;
- măsuri de protecţie socială;
- mediu de siguranta impotriva agresiunilor umane;

170
 - mediu de siguranta consolidate de masurile de protectie sociala;
- mediu de siguranta asigurat de salubritate corespunzatoare;
- locuinţa corespunzătoare limitează accidentele şi îmbolnăvirile;
•Apartenenta sociala.
•Activitatea.
•Venitul material.
•Apartenenta religioasa.
•Educatia.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei

Pentru menţinerea unui mediu sănătos:

- educa pacientul pentru mentinerea unei locuinte corespunsatoare, a unui mediu adecvat la locul de munca.
Locuinţa ar trebui să asigure o securitate maximă şi să deţină o serie de caracteristici obligatorii:
- să ofere spaţiu suficient şi corect împărţit (cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie etc.);
- să fie aerisită, dar izolată termic şi uscată (lipsită de igrasie);
- să fie dotată cu apă curentă şi încălzire eficientă;
- să fie izolată fonic;
- să fie curată şi igienizată periodic;
Locul de muncă trebuie să confere aceleaşi condiţii. În cazul în care lucrează mai multe persoane într-o încăpere,
trebuie să existe spaţiu suficient pentru fiecare persoană.
- educă pacientul pentru evitarea poluării atmosferei cu praf, încărcătură microbiană prin ştergerea umedă a
mobilierului şi aerisirea încăperilor;
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participă la programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei pentru menţinerea unui mediu sănătos, în
comunitate, unităţi de învăţământ;
Pentru prevenirea accidentelor:
- face educaţie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt respectate normele de securitate a muncii, normele
ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc de accidente;
- mobilierul să fie adecvat (exemplu: paturile, scaunele prea înalte pot favoriza accidente);
- mobilierul să fie astfel aşezat încât să nu devină obstacol pentru locatari;
- să prezinte protecţie la sursele de electricitate sau de gaze (prize, robineţi de gaze etc.);
- obiectele casabile şi tăioase trebuie aşezate în locuri sigure;
- explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu;
- instituţiile pentru copii şi bătrâni vor fi amenajate astfel încât să respecte în totalitate regulile de securitate raportate
la gradul de risc pe care îl determină vârsta subiecţilor.
Pentru prevenirea infecţiilor:
- supraveghează dacă sunt respectate normele de igienă, salubritate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare şi circuitele
funcţionale;
- asigură implicarea populaţiei în aplicarea programelor pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii;
- supraveghează starea de sănătate a populaţiei şcolare prin controale periodice; face controale periodice
persoanelor cu risc crescut la infecţie;
- organizează - efectuează imunizările obligatorii;

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Când nevoia de a evita pericolele nu este satisfăcută, pot surveni mai multe probleme de dependenta :
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole.
2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora.
3. Alte diagnostice de ingrijire legate de perturbarea nevoii de a evita pericolele din lista de diagnostice de ingrijire
elaborate de ANADN:
- durerea acuta si cronica;
- anxietatea;
- teama;
171
- alterarea imaginii corporale;
- alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;
- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate;

Sursele de dificultate

- deficit senzorial;
- afectare fizică;
- durere;
Surse de
- dezechilibru metabolic;
ordin fizic
- dezechilibru electrolitic;
- surmenaj;
- saturaţie senzoro-perceptuală;
- tulburări de gândire ;
- anxietate ;
Surse de - stres ;
ordin psihic - pierdere – separaţie;
- pierderea imaginii corporale;
- situaţie de criză;
- insalubritatea mediului;
- poluare;
Surse de - condiţii deficitare de muncă (absenţa măsurilor de protecţie);
ordin - lipsa amenajărilor sanitare;
sociologic - lipsa protectiei sociale;
- sărăcie;
- promiscuitate;
Lipsa - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile de protectie
cunoaşterii si securitate;

1. Vulnerabilitatea fata de pericole.

Pericolul fata de infectii , accidente , boli este mare la organismele slabite , obosite , surmenate.

Surse de dificultate :

- vârsta reprezintă unul din principalii factori responsabili de accidente.

De la naştere şi până la vârsta când devine conştient de pericolele din jur, copilul trebuie supravegheat în permanenţă
pentru că este expus continuu la pericolele din jur.
Vârstnicul îşi pierde din abilitatea de a se feri de agenţii agresori din cauza încetinirii capacităţii de reacţie, dar şi a
reducerii acuităţii senzoriale.
- deficit motor:deficienţele locomotorii îngreunează deplasarea şi favorizează căderile şi lovirile.
- deprivarea senzorială poate fi congenitală (surdomutitate, cecitate vizuală etc.) sau dobândită pe parcursul vieţii în
urma unor boli sau traumatisme. Ea apare şi ca o manifestare de tip degenerativ la persoanele vârstnice.
- durere;
- dezechilibru metabolic si electrolitic;
- tulburari de gandire;
- detresa imunitara- recunoscută ca principala cauză de apariţie a îmbolnăvirilor;
- anxietate;
- stres;
- surmenaj;

172
- tulburări psihice determină comportamente inadecvate protecţiei persoanelor din jur, dar şi autoprotecţiei.
Agresivitatea, detaşarea de la relitatea înconjurătoare, interpretarea eronată a unor evenimente etc., sunt factori care
conduc la apariţia riscului crescut de incidente şi accidente;
- insalubritatea mediului , poluare;
- saracie;
- conditie deficitara de munca;
- insuficienta cunoastere de sine , a altora si a mediului inconjurator;

Manifestari de dependenta :

- scaderea rezistentei organismului;

- stare depresiva;
- risc de infectii;
- risc de aparitie a fatigabilitatii;
- neatentia;
- leziuni ale tegumentului;
- deshidratarea;
- manifestari pulmonare , ale aparatului cardiovascular , din partea S.N.C;
- surmenaj = slabire fizica excesiva care influenteaza organismul;
- fatigabilitate = slabire fizica , lipsa de forta;
- acte antisociale (crima , automutilare mergand pana la sinucidere).

Interventiile asistentei medicale

Obiective Interventii autonome si delegate

Pacientul sa fie in - asistenta ia masuri pentru asigurarea conditiilor de mediu;
siguranta fara - asigura pozitia fiziologica si transportul adecvat starii generale a
accidente si pacientului( in siguranta);
infectii permanent - amplaseaza pacientul in salon , in functie de starea sa , afectiune si
Pacientul sa nu fie receptivitatea lui;
vulnerabil fata de - ia masuri de prevenire a transmiterii infectiilor;
pericole - alege procedurile de investigatie si tratament cu risc minim de infectie;
- aplica masuri de profilaxie nespecifica si specifica;
- informeaza si lamureste pacientul asupra necesitatii respectarii masurilor
de protectie impotriva accidentelor;
- asigura o dieta adecvata, cu surplus de legume si fructe pentru cresterea
rezistentei organismului;
- participa la examinarea bolnavului;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul acesteia;
Paccientul sa fie - favorizeaza adaptarea pacientului la conditiile de spital;
echilibrat psihic - comunica cu pacientul si-l lamureste asupra starii sale;
cat mai curand - raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in
echipa de ingrijire;
- asigura intimitatea pacientului;
- incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele, ideile, necesitatile;
- invata pacientul tehnici de relaxare ;
- creaza conditii de lecturare , activitati, etc;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmareste efectul acesteia.
- participa la reintegrarea pacientului in societate.

2. Atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau amândurora

173
 a) Atingerea integrităţii fizice

Surse de dificultate:
Fizice:
- accidente prin răniri, traumatisme datorită lipsei măsurilor de protecţie şi de prevenire (accidente la locul de
muncă, accidente rutiere, accidente casnice, etc.);
- contaminări chimice şi radioactive prin expunere la mediu fără echipament de protecţie sau accidente nucleare;
- afectare tegumentară prin manipulare de substanţe iritante, agenţi termici sau în cazul (mai ales) copiilor datorită
neglijenţei şi neatenţiei supraveghetorilor, arsuri, opărit, ingestie de substanţe caustice, etc.
- mutilare fizică prin risc profesional (pompieri, genişti, cascadori, etc.) automutilare şi tentative de sinucidere;
- muşcăturile provenite de la agresori umani, animale, reptile;
- îmbătrânire cu apariţia handicapurilor fizice:
-deficit senzorial (auz, vedere);
-deficit de mobilizare;
- durerea;
- dezechilibru metabolic;
- dezechilibru electrolitic;
- deficit de autoîngrijire;
- dependenţă fizică;
- îmbătrânire cu scăderea capacităţii de apărare a organismului:
-creşterea vulnerabilităţii la boli;
- efect neasteptat, nedorit al terapiei medicale;
- consumul neadecvat de medicamente poate afecta anumite organe sau sisteme la nivelul absorbţiei, metabolizării
şi eliminării; poate induce reacţii de dependenţă, somnolenţă, agitaţie, pierdere de echilibru, pierderea conştientei;
- excesul de efort fizic prin muncă sau exerciţii fizice predispune organismul la oboseală, surmenaj, crescând riscul
de accidentare şi lezare a integrităţii fizice;
Psihologice: anxietate, stres, neliniste, tulburari de gandire.
Sociologice:
- mediul fizic inadecvat, mediul psihosocial inadecvat;
- condiţii deficitare de muncă;
- lipsa unui venit sigur;
- absenţa contactelor sociale;
- lipsa de educaţie şi cultură;
- insalubritatea mediului, poluarea constituie factorii determinanţi pentru apariţia accidentelor, bolilor,
contaminărilor;
- lipsa amenajărilor, izolarea, dependenţa şi suportul insuficient acordat de societatea în care trăieşte individul îl
expune la insecuritate şi lipsa îngrijirilor preventive şi curative;
- actele de agresiune verbală, fizică, abandonul de către familie şi prieteni produc fiinţei umane pierderea încrederii
în sine, daune fizice, psihice şi sociale;
- consumul abuziv de medicamente şi alcool modifică personalitatea individului, comportamentul, randamentul fizic
şi intelectual cu prejudicii directe asupra vieţii socioculturale şi integrităţii sale fizice;
- lipsa profilului de toleranţă, siguranţă şi a resurselor de trai induce individului permanentă stare de expunere la
pericole potenţiale, simptome depresive şi neapartenenţa socio-culturală;
- lipsa activităţilor sociale, neintegrarea socială, lipsa motivaţiei şi a resurselor afectează individul determinând
comportament antisocial, tendinţă la automutilare şi tentative de suicid.
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător, despre masurile de protectie
si securitate.

Manifestari de dependenta :
- semnele inflamaţiei:
- durere;
- roşeaţă locala a regiunii respective;
- tumefacţie;

174
 - limitarea mişcării segmentului afectat;
- căldură locală;

Obiective/ interventii:
1.Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Interventiile asistentei medicale:
- evalueaza gradul de afectare fizica;
- asigura mediu securizant si de protectie;
- asigura o pozitie fiziologica in pat;
- mobilizeaza pacientul si-i asigura transportul;
- supravegheaza starea generala;
- respecta masurile de asepsie/ antisepsie;
- efectueaza pansamentul plagii;
- ajuta si suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor organismului;
- determina pacientul sa participe la luarea deciziilor privind ingrijirile;
- administreaza tratamentul medicamentos , la indicatia medicului;
2. Pacientul sa aiba siguranta psihica in termen de……………….
Interventiile asistentei medicale:
- Asigura si mentine un mediu de protectie psihica adecvat starii de boala a pacientului;
- aplica tehnici de psihoterapie adecvata;
- foloseste metode de relaxare pasiva (masaj , muzica).
- incurajeaza pacientul sa comunice cu cei din jur , sa-si exprime emotiile , nevoile, frica , opiniile;
- raspunde la intrebarile pacientului si faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- asigura legatura pacientului cu familia;
- invata pacientul sa foloseasca mijloacele de autoaparare;

b)Atingerea integrităţii psihologice

- pierderea respectului de sine, a imaginii, afectarea potenţialului intelectual au efect direct asupra propriei securităţi
modificând capacitatea de autoprotecţie şi instituirea măsurilor individuale corespunzătoare;

Principalele cauze de ordin psihic pentru expunerea la pericole sunt:

- emoţiile, anxietatea, teama, stresul, depresiile, singurătatea, pierderea speranţelor;
- tulburări intelectuale, tulburări psiho-motorii, tulburări psihice;
- alté tulburări organice (ex: tulburări de activitate sexuală);
Adams şi Hurwitz au grupat cele mai importante tulburări astfel:
- tulburări psihice:
-depresie, anxietate, frică, pierderea iniţiativei;
- tulburări intelectuale:
-amnezie, lipsa perseverenţei;
-scăderea puterii de înţelegere, scăderea capacităţii de judecată;
- tulburări psiho-motorii:
-agitaţie, apatie, confuzie, refuz la orice ofertă, stări delirante;
- alte tulburări psihice:
-agnozia (incapacitatea de a recunoaşte corect obiectele - pacient fără tulburări senzoriale);
-apraxia (incapacitatea de a executa corect gesturile - pacient fără tulburări motorii;
- tulburări de schemă corporală;
-anomalii proporţionale;
-neglijarea membrelor paralizate;
- pierderea personalitatii;
- tulburări de comportament (agresiv faţă de cei din jur);
- pacientul refuză orice colaborare, devine negativist;
- pacientul prezintă tulburări de orientare temporo-spaţială;

175
 Manifestari de dependenta:
- agresivitate;
- acte antisociale;
- insecuritate psihologica;
- agitaie;
- neliniste;
- agresivitate;
- neincredere;
- frica;
- idei de suicid;

Atitudini, intervenţii ale asistentei medicale:

- îndepărtăm obiectele traumatizante din jurul pacientului cu agitaţie psiho-motorie;
- pentru a evita rănirea pacientului în caz de crize convulsive îl scoatem din mediul periculos; la nevoie recurgem la
imobilizarea (nu forţată) a pacientului;
- combatem starea confuzională şi dezorientarea pacientului şi asigurăm supraveghere permanentă;
- nu îndepărtăm sau eliminăm obiectele care pot asigura pacientului ameliorarea funcţiilor senzoriale: ochelari,
proteze auditive, etc.
- asigurăm în caz de necesitate accesibilitatea pacientului la baston,carje, cadru de mers, fotoliu rulant;
- administrăm personal medicaţia orală pentru a evita confuzia, erorile, interacţiunile dintre medicamente;
- efectuăm administrarea parenterală a medicamentelor respectând riguros dozele prescrise, modul, orarul de
administrare, normele de sterilizare şi asepsie;
- efectuăm perfuziile, transfuziile, sondajele, clismele cu un grad înalt de profesionalism şi supraveghem pacientul
pentru eventualele reacţii post-intervenţie;
- pregătim fizic şi psihic pacientul pentru orice fel de examinare, intervenţie şi tratament;
- instituim toate măsurile necesare pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale;
- asigurăm integritatea psihică a pacientului:
-respectăm dorinţele şi intimitatea pacientului;
-evităm comportamentul distant, agresiv verbal şi de tragere la răspundere a pacientului în cazul eventualelor
reţineri ale acestuia în faţa manoperelor de recoltare, repartizare în salon, distribuirea mesei, feluri de
mâncare, tratament şi investigaţii;
-instaurăm un climat de încredere şi speranţă în terapia medicală şi personal;
-diminuăm stările emoţionale şi sentimentele de teamă, nelinişte prin explicaţii profesionale şi redarea
speranţei;
-încurajăm vizitele familiei şi prietenilor ce pot asigura un suport moral benefic pentru pacient;
-interzicem stările conflictuale între pacient şi rude;
-reducem stresul şi anxietatea pacientului prin informaţii şi eliminarea sentimentelor de inutilitate, neputinţă,
devalorizare;
-satisfacem preocupările intelectuale ale pacientului;
-stimulăm interesul intelectual al pacientului;
-educăm pacientul prin psihoterapie adecvată;
-indiferent de cauza care a produs starea de agitaţie a pacientului, acesta trebuie făcut inofensiv pentru a nu
pune în pericol siguranţa propriei persoane cât şi a celor din jur;
-supraveghem atent comportamentul pacientului;
- la indicaţia medicului administrăm sedative, tranchilizante, hipnotice, etc.
- educăm pacientul şi familia pentru:
-înlăturarea sentimentului de dependenţă pentru îngrijire;
-instaurarea unui climat de apropiere şi empatie;
-înlăturarea sentimentelor de devalorizare şi neputinţă;
-evitarea consumului abuziv de medicamente;
-redarea speranţei în recuperare şi însănătoşire;
-înlăturarea factorilor de stres şi a afectării imaginii de sine;
-respectarea regimului alimentar, terapeutic şi de viaţa impus de afecţiune;

176
 -acceptarea bolii şi adaptarea pentru precauţiile de izolare;
-comunicarea nevoilor şi complicaţiilor survenite pe parcurs;
-evitarea exagerărilor în precauţiile de contact;
-evitarea izolării şi singurătăţii;
-evitarea exagerării handicapului funcţional;
-menţinerea încurajărilor pentru activităţile duse la bun sfârşit de către pacient;
-planificarea de activităţi de rutină şi recreative;
-menţinerea metodelor de reeducare activă;
-continuarea activităţilor sociale sau profesionale;
-reintegrare socială şi profesională conform stării de sănătate şi posibilitate fizico-psihică;
-depunerea eforturilor fizice în mod gradat, treptat cu autoevaluare pentru capacitate şi rezistenţă;
-în cazul afecţiunilor cronice explicăm pacientului şi familiei cu răbdare, competentă că este vorba de o afecţiune în
care poate avea o activitate îndelungată şi o viaţă relativ normală = ergoterapie şi reinserţie socială.

ALTE DIAGNOSTICE DE INGRIJIRE LEGATE DE PERTURBAREA NEVOII DE A EVITA

PERICOLELE

Unul dintre diagnostice se refera la evaluarea durerii acute si cronice, problema care influenteaza individul
si il face vulnerabil fata de pericole sau ii altereaza integritatea fizica si psihica.
Din lista de diagnostice de ingrijire elaborata de ANADI, semnificative sunt urmatoarele:
- anxietate;
- teama;
- alterarea imaginii corporale;
- alterarea stimei de sine;
- alterarea integritatii tesuturilor, pielii sau mucoasei bucale;
- risc de infectie, ranire, sufocare sau traumatizare;
- intoleranta la activitate.
In lucrarea lui J.Fuller si J. Schaller-Ayers Health Assessment – A Nursing Approach, pe langa anxietate ,
diagnostice asemanatoare intalnim in evaluarea conceptului de sine (autonotiunii), cum ar fi:
- imagine corporala perturbata;
- diminuarea temporara sau permanenta a stimei de sine;
- tulburarea identitatii personale;
- tulburarea stimei de sine;

Grija de sine: curatenia si igiena reflecta imaginea de sine a persoanei. Oamenii cu

stima de sine diminuata neglijeaza aceasta nevoie de a se ingriji.
Imbracamintea poate da indicii pentru imaginea personala. De exemplu, o persoana
care se imbraca intr-un stil potrivit poate avea o imagine de sine pozitiva. Pe de alta parte, o mama de 45 ani imbracata
ca fiica ei de numai 10 ani poate fi expresia inabilitatii acceptarii varstei sau rolului de mama.
Expresia fetei poate da alte detalii despre imaginea de sine, in special in cazul exprimarii verbale,
contradictorii. De exemplu, daca o persoana spune ca totul este bine, dar plange si evita contactul vizual, este un
indiciu suplimentar in culegerea datelor despre persoana (si ulterior in analiza si interpretarea lor). Privirea incruntata,
speriata, grimasele pot indica neintelegere, durere in ascultare sau o reactie brusca la ce se discuta. Privirea fixa
(“holbatul”) indica ingrijorare, neincredere, placere sau neplacere. Lipsa contactului vizual poate reprezenta o
insuficienta stima de sine sau poate fi un raspuns specific al culturii individului. Inrosirea, transpiratia excesiva sau
paloarea pot fi indicii ale raspunsurilor afective ca teama, anxietatea, sfiala, (jena) sau supararea. Lacrimile pot
reprezenta mahnire, durere sau bucurie – in esenta, sau o emotie intensa.
Postura care indica o diminuare a stimei de sine include aplecarea capului, privire fixa in pamant, asezare
inro-o pozitie “prabusita”, cu umerii cazuti. O postura foarte rigida poate indica disconfort fizic, lipsa de receptivitate
sau atitudine defensiva.
Raspunsurile afective cum ar fi anxietatea, iritatbilitatea, supararea, retragerea (izolarea) pot fi indicii in
perturbarea conceptiei despre sine sau raspunsuri asociate ca pierderea puterii.

177
 Anxietatea

Anxietatea este o stare patologică de neliniste, de teamă din cauza durerii, traumatismului,
surmenajului/pierderii, stresului/esecului/insuficientelor cunostine (sursa de dificultate caracteristica
pacientului/cazului studiat).
Frica si anxietatea reprezinta reactii afective la un pericol potential sau actual.
Este foarte important sa se diferentieze corect anxietatea si frica, deoarece interventiile de ingrijire sunt
influentate de diagnosticul de ingrijire. Persoanei ii este frica de durere, frica de a-si pierde controlul, frica de
interventii chirurgicale. Anxietatea este relatata la cateva situatii si nu este intotdeauna asociata cu o amenintare
specifica.
In general, anxietatea reprezinta o reactie mai primitiva la o amenintare. De
exemplu, un copil poate reactiona la un pericol intr-o maniera mai degraba de anxietate decat de frica. Anxietatea are
loc cand o amenintare este perceputa, dar persoana nu poate intelege sau identifica sursa. Invers, frica este reactia la
o amenintare clara, identificata.
In rezumat, frica este o reactie la o amenintare identificata, pe cand amenintarea specifica este mai putin
evidenta in anxietate. Carpenito (1987) sugereaza ca frica si anxietatea de obicei coexista iar in acest caz se paote
formula diagnosticul de ingrijire ca “Frica/Anxietate relatate la….”, diagnostic la care se vor lua in considerare
ingrijirile directe sau indirecte.
Surse de dificultate
- stresul la locul de munca, la scoala , din relatia personala, cum ar fi casatoria, financiar,
rezultat dintr-o trauma emotionala, cum ar fi decesul unei persoane dragi;
- stresul cauzat de o boala medicala grava;
- efectele secundare ale unor medicamente;
- utilizarea de droguri ilicite;
- manifestarile unei boli medicale (atac de cord, accident vascular cerebral, hipoglicemie)
- lipsa de oxigen din cauza a diferite circumstante (cum ar fi altitudinea mare, emfizemul, embolia pulmonara).

Manifestari de dependenta:
- tensiune musculara;
- dureri musculare;
- cefalee;
- oboseala;
- modificari ale obiceiurilor alimentare (sub/ supraalimentare);
- iritabilitate;
- depresie;
- palpitatiile;
- incapacitate de concentrare;
- diaree;
- dureri toracice;
- uscaciunea gurii;
- transpiratii excesive;
- insomnie;
- senzatie de sufocare , de lipsa de aer;
- hiperventilatie;
- pierderea impulsului sexual.

Obiectiv 1: Diminuarea/indepartarea gradului de anxietate sau Pacientul sa nu mai prezinte anxietate.

Interventiile asistentei medicale:
• cu rol propriu:
- asigura un mediu securizant si de protectie;
- evalueaza gradul de afectare si identifica factorii stresori;
- identifica sursa de dificultate si incearca, impreuna cu pacientul, sa o indeparteze;
178
- supravegheaza starea generala si comportamentul;
• cu rol delegat:
- participa la examinarea bolnavului;
- administreaza medicatia prescrisa; (vitamine);
Obiectiv 2: Refacerea/mentinerea echilibrului psihic sau Pacientul sa fie
echilibrat psihic.
Interventiile asistentei medicale:
• cu rol propriu:
- comunica cu pacientul si il lamureste asupra starii sale;
- raspunde la intrebarile pacientului;
- faciliteaza mentinerea increderii in echipa de ingrijire;
- incurajeaza pacientul sa-si exprime sentimentele;
- stabileste impreuna cu pacientul activitati care sa-i redea sentimentul utilitatii si increderea in convingerile
personale;
- supravegheaza pacientul si urmareste efectul terapiei;
- faciliteaza legatura cu persoanele apropiate;
- pregateste pacientul pentru toate tehnicile de investigatii si tratament;
• cu rol delegat:
- administreaza medicatia prescrisa.

Teama( Frica)

Definitie: stare de neliniste sufletească cauzată de un pericol adevărat sau închipuit;

Anxietatea se asociază adesea cu frica. Frica este un sentiment pe care îl resimte persoana faţă de un pericol fizic sau
psihologic. Nu trebuie să minimalizăm importanţa acestui sentiment faţă de un tratament, faţă de intervenţii sau faţă
de moarte. Atunci când asistenta ştie să deceleze frica la persoane îngrijită, este important ca ea să demonstreze
înţelegere, voinţă sa de a-l asculta şi de a-l asigura.
Manifestări de dependenţă
- teamă nedesluşită;
- temeri;
- spaimă, groază;
- panică;
- reacţii psihosomatice;
- teroare;
Obiective
- să-şi exprime diminuarea fricii în termen de … zile;
- să-şi exprime dispariţia fricii în termen de … zile ;
- să-şi diminueze semnele fricii în termen de … zile ;
- să demonstreze absenţa semnelor fricii în termen de … zile;
Intervenţiile asistentei medicale
- identifică împreună cu persoana natura, intensitatea, cauzele fricii, la nevoie;
- familiarizează persoana cu mediul nou;
- furnizează explicaţii scurte, precise, asupra îngrijirilor programate;
- planifică cu o echipă de îngrijire o perioadă de … minute zilnic, în preajma persoanei;
- explorează obiectul fricii, pentru a identifica cu precizie ce găseşte persoana ca ameninţare în această experienţă:
mijloace de investigare, anestezie, intervenţie; frica de diagnostic grav, de durere, de a fi singură;
- identifică nivelul anxietăţii persoanei;
- clarifică perceperea eronată faţă de obiectul fricii;
- explică persoanei care se teme de singurătate că un membru al echipei de îngrijire va fi la dispoziţia sa, la nevoie;
- asigură un climat de securitate: ridică lateralele patului, elimină toate obiectele ce ar putea răni persoana sau pe
ceilalţi.

179
 Durerea

Durerea este senzatia neplacuta si experienta emotionala , ce insotesc o leziune tisulara reala sau potentiala,
ori descrisa ca leziune.
Ea este însoţită de reacţii psihologice, de preocupări sociale, iar întrebările cu caracter religios se
intensifică. Există diverse forme de durere, dar putem să le clasăm în două mari categorii:
- durerea acută - considerată o manifestare de dependenta(un simptom) şi anunţă o dereglare în fiziologic, este un
terminal de alarmă care anunţă o boală;
- durerea cronică- este o dereglare a mecanismului normal de protecţie împotriva agresiunilor interne şi externe, o
putem deja numi boală şi se menţine între 1-6 luni sau chiar ani;
Rolul asistentei faţă de această dificultate constă în a-i administra medicamentele, în a-i acorda îngrijiri care să-i
potolească starea de rău fizic, dar comunicarea terapeutică cu aceeaşi pacienţi care suferă, are o importanţă unică.
Manifestări de dependenţă
- creşterea sau micşorarea frecventei respiratorii;
- ţipăt, strigăt;
- transpiraţii abundente;
- hipotensiune sau hipertensiune;
- dilatarea pupilelor;
- facies crispat;
- geamete;
- iritabilitate;
- mişcări continui;
- plângeri, văicăreli;
- plânsete;
- tahicardie;
Plan de ingrijire
a)durerea acută
Obiective
- să-şi exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
- să-şi exprime absenţa durerii în … ore;
Intervenţiile asistentei medicale:
- evaluează caracteristicile durerii: localizare, intensitate, durată, frecvenţă, factorii care cresc sau îi diminuează
intensitatea;
- stabileşte schema apariţiei şi diminuarea durerii pentru a regrupa îngrijirile în consecinţă;
- observă poziţia de protecţie adoptată de persoană;
- plasează persoana într-o poziţie antalgică;
- utilizează mijloace suplimentare pentru reducerea durerii: băi calde, pungă cu gheaţă;
- recomandă persoanei să semnaleze durerea de la apariţie;
- asociază medicaţia analgezică cu un masaj, o atingere terapeutică;
- determină persoana să practice o respiraţie abdominală 5 – 10 minute după administrarea medicaţiei analgezice;
- arată persoanei că se preocupă de ea ca un tot unitar, nu numai de durerea sa;
- informează pacientul asupra evoluţiei durerii, a diminuării şi toleranţei şi acţiunii medicamentului;
- ajută persoana în activităţile zilnice, la nevoie, pentru a-i permite să-şi conserve energia;
- schimbă poziţia în pat la ……… ore;
- explică persoanei că îi este permis să se plângă sau să-i fie teamă, să-şi exprime mânia sau frustrarea;
- învaţă persoana cum să-şi administreze medicamentele, efectele lor secundare şi durata lor de acţiune;
- pentru diminuarea durerii ajută persoana în activitatea zilnică, alimentaţie, hidratare, igienă, mobilizare etc şi
progresiv lasă persoana să le îndeplinească singură;
- ajută persoana în deplasările sale, la nevoie;
- î-l determină să practice exerciţii ale musculaturii în limita toleranţei;
- administrează analgezicul cu 20 – 30 minute înainte de a face exerciţii sau activitate;
b) durerea cronică

180
Obiective
- să-i exprime diminuarea durerii în … ore;
- să-i exprime absenţa durerii în … ore;
- să-şi diminueze semnele durerii în … ore;
- să demonstreze absenţa semnelor durerii în … ore;
Intervenţiile asistentei medicale
- foloseşte la alegerea persoanei mijloace de destindere: masaj, lectură, muzică etc;
- imobilizează regiunea dureroasă;
- programează activităţile ţinând cont de limitele persoanei;
- sugerează să crească progresiv durata exerciţiilor şi mişcărilor fără să exagereze;
- face un masaj al spatelui, mâinilor şi picioarelor;
- în caz de migrenă, sugerează persoanei să se culce într-o cameră liniştită cu o pungă de gheaţă pe cap şi un şerveţel
rece pe ochi, la primele semne ale migrenei;

Alterarea stimei de sine

Definiţie: diminuarea sentimentelor propriei valori şi a competenţei.

Manifestări de dependenţă
- idei pesimiste;
- incapacitatea de a lua decizii;
- lipsa încrederii în sine;
- reacţii psihosomatice;
- sentiment de inferioritate;
- sentiment de devalorizare;

Obiective
- să-şi exprime creşterea stimei de sine în termen de … zile;
- să-şi exprime sentimentele pozitive în termen de … zile ;
- să-şi exprime capacitatea de a face faţă dificultăţilor în termen de … zile ;
- să ia decizii legate de activităţile cotidiene în termen de … zile ;

Intervenţiile asistentei medicale

- după ce ascultă persoana , limitează expresia sentimentelor negative;
- identifică cu persoana situaţiile şi evenimentele care sunt cele mai ameninţătoare pentru ea ;
- explorează cu persoana mecanismele de adaptare pe care le foloseşte pentru a face faţă situaţiilor: cerere de
informaţii, reflectare, confidenţe, repaus, canalizarea energiilor în muncă, menaj, alcool, umor, drog, medicamente,
hipersomnie ;
- întăreşte mecanismele sănătoase de adaptare ;
- determină pacientul să participe la activităţi recreative, educative, care să-i permită recâştigarea stimei de sine ;
- explică persoanei că toate pierderile ocazionale (divorţ, şomaj, retragere) cer o perioadă de adaptare;
- subliniază că fiecare adaptare aduce la început un sentiment de insecuritate ;
- ajută să accepte situaţia explicându-i că dependenţa fizică nu-i diminuează valoarea umană ;
- determină pacientul să participe, pe cât posibil la îngrijirile sale pentru a-i da sentimentul de control a-l situaţiei ;
- planifică împreună cu persoana îngrijirile cotidiene, astfel încât să-i redea progresiv independenţa.

Alterarea imaginii corporale

Definiţie : percepţie negativă pe care individul o încearcă privind aspectul fizic în urma pierderii unui organ
sau a unei funcţii sau ameninţare la adresa integrităţii personalităţii.

Manifestări de dependenţă:
- perceperea negativă a propriului corp şi a funcţiilor sale;
- reacţii psihosomatice;

181
- sentiment de frustrare;
Obiective:
- să exprime sentimente pozitive legat de imaginea de sine în termen de … zile ;
- să-şi exprime acceptul de aşi atinge partea mutilată a corpului în termen de … zile ;
- să-şi atingă partea mutilată a corpului fără repulsie în termen de … zile ;
Intervenţiile asistentei medicale
- evaluează gradul anxietăţii care însoţeşte pierderea fizică ;
- permite să-şi exprime negarea, la început, pentru a o ajuta să se adapteze;
- după câtva timp va limita negarea şi o va readuce la realitate cu abilitate;
- ajută persoana să se pună în valoare prin aspectul ei: coafură nouă, îmbrăcăminte nouă
- explică persoanei că e normal să resimtă mânie, frustrare sau depresie în această situaţie;
- o determină progresiv să-şi privească plaga, amputaţia, colostomia, mastectomia, arsura etc.;
- îl face să participe progresiv la îngrijiri;

Intoleranta la activitate
(1982)
Definiţie: Insuficientă energie /biologică şi psihologică pentru a-şi desfăşura sau completa activităţile zilnice
cerute sau dorite.

Caracteristici definitorii

Răspunsul anormal al TA la activitate

Răspunsul anormal al ritmului inimiii la activitate
Schimbările electrocardiografice reflectă aritmiile
Schimbările electrocardiografice reflectă ischemia
Relatarea verbală a oboselii
Relatarea verbală a slăbiciunii
Disconfort la efort
Dispnee la efort

Factori de legătură
Repaus la pat
Slăbiciune generalizată
Dezechilibru între rezerva de oxigen /cerere
Imobilitate
Stil de viaţă sedentar

Obiective:
Pacientul sa exprime stare de bine la efort.
Pacientul sa prezinte functii vitale adaptate la efort.

Intervenţiile asistentei medicale

- evaluează statusul pacientului la efort ;
- permite pacientului să-şi exprime oboseala, slabiciunea;
- ajuta pacientul să se adapteze situatiei;
- limiteaza activitatiole pacientului pana la reabilitarea acestuia;
- ajută pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- îl determina pe pacient să participe progresiv la îngrijiri;
- supravegheaza functiile vitale inainte, in timpul si dupa desfasurarea activitatilor, comportamentul, starea de
constienta;
- asigura mediu de siguranta;
- administreaza medicatia prescrisa.

182
 INTERDEPENDENTA CU CELELATE NEVOI FUNDAMENTALE

Afectarea nevoii de a evita pericolele influenteaza celelalte nevoi.

A comunica
• inhibarea/diminuarea/incapacitatea de a comunica prin afectarea biofiziologica (deficit de vorbire in urma
traumatismelor craniene si afectiuni cerebrale) si psihologica (determinata de depresie, anxietate, stres).
A respira
• afectare respiratorie determinata de tulburarile psihicului sau suprasolicitarilor nervoase si fenomene dispneice,
insuficienta respiratorie acuta prin lezarea integritatii fizice (aparatului respirator) in urma agresiunilor sau
traumatismelor.
A se mişca si a avea o bună postură
• afectarea mobilizarii prin traumatisme fizice si psihice, lipsa de miscare, activitate cu aparitia fenomenelor de
dependenta pentru ingrijiri cauzate de consumul excesiv de medicamente si alcool.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
• perturbarea mecanismului de termoreglare pentru termogeneza sau termoliza cauzat de lipsa de protectie si
securitate in expunere la agresiunea agentilor fizici, chimici si microbieni.
A mânca şi a bea
• dezechilibru in hidratare si alimentatie prin stare depresiva si incapacitatea de nutritie in urma traumatismelor si
ingerarilor accidentale de substante chimice, toxice.
A elimina
• aparitia tulburarilor de mictiune si defecatie postafectiune depresiva, consum abuziv de alcool si medicamente
precum si in urma afectarii starii generale de sanatate cu modificarea mecanismelor de eliminare prin interventii
chirurgicale sau imobilizare terapeutica (fortata).
A se îmbrăca si a se dezbrăca
• afectare majora prin obligativitatea de a se imbraca si dezbraca cu vestimentatie neajustata sau chiar lipsa de
vestimentatie prin lezarea litegritatii fizice (traumatisme, fracturi, arsuri, aparat gipsat).
A fi curat, a avea tegumente intacte
• diminuarea/incapacitatea de autoingrijire prin handicap fizic cauzat de accidente, raniri, etc.si indiferenta pentru
igiena si salubritate cauzata de tulburarile psihice.
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
• afectarea religioasa si a traditiilor prin shimbarea mediului si neintegrarea in noul mediu inconjurator.
A se realiza
• eliminarea posibilitatilor de realizare pe plan intelectual si social in urma afectarii integritatii fizice si psihice prin
accidente traumatisme, handicap fizic si stari depresive.
A se recrea
• lipsa activitatilor recreative prin schimbarea mediului ambiental cu lipsa de cunoastere a noului mediu (spital, camin
spital, azil) sau imposibilitatea efectuarii acestora, datorita lezarii integritatii fizice si psihice precum si lipsa
posibilitatilor financiare.
A învăţa
• diminuarea posibilitatilor de scolarizare la orice nivel prin neadaptare, stari depresive, handicap intelectual sau
imposibilitatea participarii cauzata de traumatisme, accidente, raniri.

PROCESUL DE INGRIJIRI/NURSING

Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.

Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: vulnerabilitate faţă de pericole, atingerea integrităţii fizice sau psihologice sau
amândurora.
Manifestări de dependenţă: predispoziţie la accidente, la infecţii, la boli, surmenaj, depresie sau agresivitate, semne
de inflamaţie, durere.

183
Surse de dificultate: semne de insecuritate psihologică, tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii
corporale, situaţia de criză, mediul insalubru, poluarea, condiţii grele de muncă, sărăcia, promiscuitatea, lipsa de
cunostinţe, deficit senzorial.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.

Planificarea ingrijirilor
Obiective:
Pacientul sa sa beneficieze de mediul securizant şi de protecţie.
Pacientul sa fie echilibrat fizic.
Pacientul sa fie ferit de pericole permanent.
Pacientul sa nu fie vulnerabil fata de pericole.

Interventiile asistentei medicale

1. Asigurarea mediului securizant şi de protecţie
Mediul securizant este mediul care reduce la minimum riscurile de rănire, accidente, infecţii, reacţii nedorite la
tratament, asigură intimitatea pacientului. Mediul terapeutic de protecţie are rolul de a crea o ambianţă plăcută, care
are acţiune favorabilă asupra sistemului nervos central şi izolează pacientul de condiţiile negative ale mediului, posibil
suprasolicitant sau epuizant al scoarţei cerebrale.
● Caracteristicile mediului securizant:
- nevoile umane pot fi satisfăcute;
- riscurile fizice, chimice sunt diminuate;
- riscurile de transmitere a agenţilor patogeni şi parazitari sunt minime;
- măsurile de igienă sunt respectate;
- poluarea este minimă.
● Efectele asigurării unui mediu securizant:
În spital
- reducerea duratei de spitalizare;
- diminuarea frecvenţei accidentelor asociate şi riscului de urmări judiciare;
- reducerea numărului de îmbolnăviri profesionale;
- scăderea costului global al serviciilor de sănătate.
La domiciliu
- reducerea riscului de accidente şi îmbolnăviri, de apelare la serviciile de sănătate;
- promovarea sănătăţii;

Asigurarea mediului terapeutic de protecţie presupune:

- crearea unei ambianţe plăcute în spital – holuri, coridoare, saloane aranjate cu flori, curate;
- înlăturarea excitanţilor auditivi, vizuali, olfactivi;
- pregătirea psihică a pacientului înaintea efectuării oricărei tehnici de nursing;
- asigurarea odihnei pasive şi active a pacientului;
- prezenţa permanentă a asistentei în preajma pacientului;
- atitudinea de bunăvoinţă, solicitudine, răspuns prompt la chemarea pacientului şi familiei acestuia.

Asigurarea securitatii pacientului:

- asigurarea satisfacerii nevoilor fundamentale.
Oxigenul necesar respiraţiei este asigurat prin aerisirea corespunzătoare a camerei. Asistentul medical are
responsabilitatea să aerisească salonul, în primul rând dimineaţa, dar şi în cursul zilei, dacă este nevoie.
Umiditatea adecvată a aerului asigură confortul în respiraţie. Un aer corespunzător prezintă între 60 % şi 70
% umiditate. Administrarea oxigenului, ca formă de terapie, se face având grijă să se asigure umectarea acestuia prin
barbotare.
Temperatura din mediul ambiant poate fi o alegere personală, dar confortul este asigurat între 18oC şi 24oC.
Asistentul medical are grijă ca temperatura din salon să fie adecvată şi să nu se producă curenţi de aer.

184
 Nutriţia corectă nu înseamnă numai cantitatea şi calitatea de conţinut a alimentelor, ci şi păstrarea acestora în
condiţii corespunzătoare, astfel încât să se prevină alterarea şi contaminarea lor. De aceea frigiderul este indispensabil.
De asemenea, depozitarea şi manipularea alimentelor trebuie să respecte normele sanitare. Locul unde se serveşte
masa trebuie să fie adecvat, iar resturile alimentare îndepărtate, urmând circuitul corect.
Fiecare pacient va avea tacâmuri, pahare şi căni personale pe care le va folosi la servitul mesei sau la
administrarea medicamentelor pe cale orală.
- reducerea riscului de accidente.
Asigurarea iluminatului previne căderile, lovirile sau alte tipuri de accidente, mai ales pe timpul nopţii sau în
zonele neluminate natural (săli de baie, coridoare etc.).
Evitarea dezordinii. Obiectele aruncate la întâmplare constituie obstacole ce favorizează căderile şi lovirile.
Dacă mobilele şi obiectele din încăpere au un loc potrivit, riscul de acidente scade.
Securizarea spaţiului împotriva intruşilor. În secţiile de spital trebuie să existe pază sau sisteme de securitate
pentru a preveni intrarea persoanelor indezirabile (hoţi, vânzători ambulanţi etc.).
Butonul de panică care este declanşat în cazul unui incident nedorit poate fi folosit şi în cazul unei alarme
medicale.
Pentru prevenirea incendiilor există detectoare de fum, optice sau cu ionizare, care avertizează personalul prin
declanşarea unei sirene – alarmă. Există, de asemenea, detectoare de gaz, detectoare de inundaţii sau depăşirea unui
anumit nivel al apei (de exemplu, în cazul piscinelor sau bazinelor de tratament).
Dispozitivele de monitorizare sau comunicare pot fi sub formă de pandantiv, inel, brăţară etc. Ele sunt purtate
permanent şi au rol de a monitoriza copii, bătrâni sau anumite persoane cu dizabilităţi. Sunt sisteme de detecţie video
a căderilor persoanelor şi, dacă se întâmplă ceva anormal, transmit automat sau la acţionarea unui buton, un semnal
de alarmă.
Unele persoane, cum ar fi persoanele inconştiente sau bătrânii cu pierderi de memorie au nevoie de
monitorizarea funcţiilor vitale ale (puls, tensiune, ritm respirator etc.).
- reducerea riscului de transmitere a agenţilor patogeni şi a paraziţilor.
În afară de regulile de igienă generală care trebuie respectate la domiciliu şi la locul de muncă, în comunităţile
de copii, bătrâni sau în spitale se impun reguli stricte pentru prevenirea transmiterii germenilor. Măsurile ce trebuie
luate în acest sens sunt măsuri antiepidemice. ( actiuni impotriva verigilor lantului epidemiologic, acţiuni specifice
pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale)
- aplicarea de masuri impotriva abuzului de substanţe: alcoolul, tutunul, drogurile şi medicamentele care, în
ultimul timp, au devenit o reală problemă la nivel populaţional.
Consumul de substanţe de abuz înseamnă nu numai dependenţă, cu tot ceea ce decurge de aici, dar mai ales
pierderea capacităţii de a raţiona cu grave tulburări de judecată şi pierderea contactului cu realitatea.
Abuzul de substanţe reprezintă o problemă a întregii societăţi, dar asistentul medical are un rol cheie, de ordin
educativ şi suportiv.
În concluzie, securitatea persoanei implică o serie de acţiuni, unele laborioase, altele curente, de rutină, care
conduc împreună la limitarea pericolelor ce apar de-a lungul vieţii.

2. Actiuni si interventii preventive pentru securitatea copilului mic

Asistenta medicala va explica familiei necesitatea respectarii urmatoarelor obiective:
- respectarea igienei (personale, a locuintei, jucariilor, lenjeriei etc.);
- asigurarea ferestrelor;
- restrictionarea accesului la balcoane;
- indepartarea firelor electrice accesibile copiilor si securizarea prizelor;
- asigurarea snururilor de la perdele sau jaluzele;
- acoperirea etansa si sigura a galetilor de gunoi;
- indepartarea mobilierului instabil;

3. In cazul persoanelor cu risc crescut sau cu vulnerabilitate fata de pericole, interventiile asistentei medicale sunt
urmatoarele:
• asigura un mediu linistit, securizat si de protectie;
• participa la programe de educare in masa si de control in institutii;
• supravegheaza starea de sanatate a populatiei; aplica imunizarile necesare;
• exploreaza mediul persoanei si existenta eventualelor pericole;
185
 • evalueaza deprinderile cotidiene ale persoanei. Observa si noteaza obieciurile gresite ale individului;
• explica si lamureste persoana (sau grupul de indivizi) asupra importantei:
- mentinerii conditiilor unui mediu sanatos;
- evitarii poluarii mediului;
- respectarii masurilor de prevenire a accidentelor si a imbolnavirilor;
- respectarii normelor de protectie si securitate;
- respectarii normelor de igiena, a salubritatii mediului;
• colaboreaza cu membrii echipei.

Evaluarea interventiilor aplicate

In evaluarea interventiilor aplicate asistenta medicala respecta urmatoarele etape:
1. Stabileste gradul de autonomie/dependenta a pacientului;
2. Efectueaza bilantul ingrijirilor pe baza evidentelor:
• foaia de observatie – evolutie;
• plan de ingrijire – obiective realizate/nerealizate;
3. Apreciaza starea pacientului in raport cu nevoile de baza:
• stationara, ameliorata, agravata;
• autonomie recastigata, sanatate restabilita;
• nevoile de baza satisfacute (= pacient independent), nesatisfacute (= pacient dependent);
4. Revizuieste etapele procesului de ingrijire in caz de bilant negativ.
• Criterii de revizuire:
◊ identificarea cauzelor bilantului negativ;
◊ revizuirea etapelor procesului de nursing;
◊ reformularea obiectivelor, refacerea planului de ingrijire, evaluarea;

186
 15 . NEVOIA A SE OCUPA DE PROPRIA REALIZARE
Definiţie:
A te preocupa în scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activităţi care-i permit
satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permit să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi folosească potenţialul la
maxim.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef - subaltern pot genera
starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie, dragoste, stimă şi respect reciproc în
activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unică şi necesară pe tot parcursul vieţii.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce altii pot să aprecieze just criticile şi
să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a nu deveni o povară, ci o
plăcere.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

•Vârsta şi creşterea
Activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să se dezvolte, să cunoască
mai adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Prin joc el reuşeşte să cunoască.
Jocul influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie, memorie, imaginaţie, gândire,
sentimente, interese, voinţă. Se practică jocuri colective, jocuri în care apar conducători şi conduşi
şi care dau posibilitatea de afirmare.
Preadolescenta este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea. Activitatea dominantă
este învăţătura, dar copilul preadolescent participă şi la jocuri. Sunt preferate jocurile de echipă,
de întrecere, care cer inventivitate, dârzenie, dăruire.
Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a personalităţii proprii. Conştiinţa
de sine se afirmă puternic, începe să cunoască, observând pe alţii şi comparându-se cu ei. Este mai
critic faţă de altii decât faţă de sine.
Adolescenţa - experienţa, nivelul intelectual şi experienţa
Factori socială permit o mai mare independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi
biologici responsabilităţi pentru faptele săvârşite. Adolescenţa este vârsta formării unui ideal în viaţă, a
proiectării personalităţii adolescentului în viitor; el este capabil să lupte pentru realizarea acestora.
Se autoapreciază mai corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de punctul de vedere al altora.
Maturitatea - adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în valoare pe măsura
alegerii acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le dau aspiraţiilor lui. Interesul şi pasiunea
faţă de muncă, atingerea scopului propus, reprezintă un puternic factor de bucurie.
Persoanele în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe care le înfăptuiesc
conform gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind experienţa acumulată. Este unul din cei mai
importanţi factori ai longevităţii.
• Constituţia şi capacităţile fizice.
Indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le permită să se realizeze în concordanţă cu
constituţia şi capacităţile fizice, încredinţarea unor mari răspunderi sau activităţi ce solicită
eforturi deosebite unor persoane nepotrivite pentru astfel de sarcini, le copleşesc şi este cauza
majoră a oboselii fizice şi nervoase.
• Emoţiile.
Apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun evaluarea, acordarea de
Psihologici
semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate. Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea şi
bunăstarea influenţează satisfacerea acestor nevoi.
187
 • Cultura.
în funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită afirmarea prin folosirea
cunoştinţelor acumulate.
Sociologici • Rolurile sociale.
Individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se poate realiza deplin în funcţie de
normele sociale. De asemenea, individul se realizează în funcţie de rolurile pe care le joacă în
societate pe măsura pregătirii sale, a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor roluri.

Manifestări de independenţă

Autonomia -funcţionarea optimă a mecanismelor fiziologice, în raport cu tipul constituţional;

-activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu constituţia individului;
-dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru orice gen de
activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale;
Manifestări de - manifestarea bucuriei şi a fericirii;
satisfacţie - activitatea pozitivă (stările de satisfacţie, mulţumire, bucurie, entuziasm, dragoste,
caritate) este de obicei creatoare, sursa sănătăţii organice şi psihice, deoarece se asociază
cu creşterea energiei vitale, cu crearea unei atmosfere de destindere;
Autocritica - tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca formă de exprimare a
independenţei voinţei, se conjugă cu adoptarea unei atitudini critice faţă de ideile şi
acţiunile proprii şi cu receptivitatea faţă de opiniile celor din jur.
Luarea de decizii - rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi urgentă şi adoptă
hotărârea cea mai potrivită;
Stima de sine - aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale predominante prin
comparaţie cu alţii; o trăsătură a cunoaşterii de sine este demnitatea; demnitatea înseamnă
conştiinţa propriei valori în condiţiile respectului faţă de alţii, a neacceptării înjosirii şi a
puterii de a adopta decizii;
Imaginea de sine - este satisfăcut de imaginea sa, se consideră în stare de sănătate;
pozitiva - la copii apar comportamente legate de stadiul de dezvoltare şi comportamente faţă de un
succes şcolar, în timpul unei activităţi operative, în timpul unor servicii făcute altora;

Conceptul de sine - este conştient de valoarea şi capacitatea sa; - imaginea de

sine;

Valorizarea - la adulţi se dezvoltă comportamente legate de munca prestată, valorizarea prin muncă,
propriei munci participarea la luarea deciziilor, satisfacţia faţă de recunoaşterea activitătii de către
superiori, faţă de condiţiile de lucru, promovarea, ambiţia, motivaţia. Stăpânirea
diferitelor roluri sociale: valorizarea faţă de aceste roluri, valorizarea faţă de împlinirea
sarcinilor;

Comportamentul • Copilul
(legat de stadiul Mulţumire faţă de un succes şcolar.
de dezvoltare) - Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui îi
provoacă emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se afirma;
Activităţi sportive:
- inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei;
Activitate pe plan social, familial:
- îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu seriozitate,
răspundere ;
• Adulţi pi persoane în vârstă.
Dragoste faţă de muncă:
- interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi capacitatea de a muncii ;
Aprecierea muncii:
188
 - munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în echilibru cu
capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi condiţiile de
lucru corespunzătoare - respectarea tuturor normelor igienice, aparatura corespunzătoare,
colectiv în care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc - sunt factori care
stimulează activitatea ;
Ambiţia - dorinţa arzătoare de a realiza cât mal mult în activitatea depusă;
Motivaţia - totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se realizeze;
Roluri sociale - stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine satisfacţia
realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate);
- apartenenţa la un grup social;

Folosirea timpului - ocupaţie individuală care permite satisfacerea nevoii;

liber - exprimata prin apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.) dau
posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile;

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Lipsa autonomiei persoanei duce la apariţia uneia din cele două probleme de dependenţă: devalorizarea sau
neputinţa.
Devalorizarea este perceperea negativă a valorii şi a comportamentelor proprii.
Indivizii caută să acţioneze în corelaţie cu mediul înconjurător natural şi social care răspunde valorilor lor.
Dacă o persoană are o imagine de sine modificată, ea percepe mediul înconjurător ca ostil, se simte blocată,
ameninţată şi devalorizată, deoarece mediul şi anturajul nu răspund sau nu corespund cu valorile şi dorinţele
individului.

Surse de dificultate

Surse de ordin Sursa

- diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns fizic,
Fizic
obstacol pentru mişcări, durere;
- tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de
Psihologic
sine, pierdere - separare, situaţia de criză ;
- eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi reglementări în
Sociologic dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienta cunoaştere de sine, a
altora, a mediului;

Manifestări de dependenţă

Sentiment de inferioritate şi
de pierdere a imaginii de
sine
Dificultatea în a participa la
activităţi obişnuite sau noi
Descurajare, depresie
Sentimente de izolare, de
inutilitate, de respingere
Incapacitatea de a trece
peste dificultăţi
Somnolenţă, pasivitate
Agresivitate
Diminuarea
motivaţiei,
interesului, concentrării
- pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul cum
arată, înfăţişarea sa;
- starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la
activităţi;
- stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire ;
- îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi;
- nu poate depăşi anumite momente critice care i-au diminuat încrederea
în sine;
- senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său ;
- comportament provocator pus mereu pe ceartă;
- pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este dezinteresat,
neatent;

189
Incapacitatea de a face ceea - starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite pacientului
ce preferă să facă efectuarea activităţilor preferate;
Disperare - starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită;
Obsedare de - pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care au
problemele prioritate faţă de activitatea depusă, în vederea realizării;
sale

Pacient cu sentiment de devalorizare

Obiective Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să fie - ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime sentimentele privind
conştient de propria dificultatea de a se realiza;
sa valoare şi - ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său; apreciază posibilităţile
competenţă fizice şi intelectuale;
- sesizează orice formă de interes pentru o anumită activitate şi-l antrenează în
desfăşurarea ei;
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată utile;
- observă şi notează orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie,
satisfacţie);
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului;
- identifică cu pacientul factorii care o împiedica să se realizeze: familia, limite
economice, starea de sănătate;
Pacientul să-şi - cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului;
recapete interesul - îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale;
faţă de sine şi de alţii - îl susţine în stabilirea unor proiecte;
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său;
- îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în colectiv;
- observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale pacientului;
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor din jur;

2.Neputinţa

= percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o situaţie dată.

Manifestări de dependenţă

- incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă de

rolurile profesionale alese sau impuse;
Conflict personal
- se datorează conflictului dintre valorile individului şi normele sociale sau starea
de sănătate;
- nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul profesional pe
Eşec profesional
care l-a ales sau i s-a impus;
Dificultate în a lua - pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp util, nu poate cunoaşte
decizii şi a controla şi corela evenimentele;
evenimentele
Apatie - prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă ;
Resemnare, - renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în această
supunere situaţie ;
Docilitatea - se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin;
Agresivitate - caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv ;
- consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod prestabilit de o
Fatalitatea
forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile;
Lipsa de ambiţie - nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume;
Agasare - stare de enervare, de iritare pe care pacientul o are în permanenţă sau periodic;
190
 Tristeţe - stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire, amărăciune;
Sentiment de - stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în comparaţie cu ceilalţi.
inferioritate

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu sentiment de neputinţă

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

- identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei sale şi situaţiile care îi
provoacă sentimentul de inutilitate;
- câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportament şi prin discuţiile purtate;
Pacientul să-
- îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale;
şi recapete
- îl consultă în planificarea activităţilor propuse;
încrederea şi
- informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc;
stima de sine
- observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor;
- îl convinge de importanţa lor şi de responsabilitatea ce-i revine .

- orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu capacităţile sale;
Pacientul să
- ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi obţinerea
poată realiza
independenţei;
şi aprecia
- ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în aprecierea
obiectiv
activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale;
activităţile
- observă obiectivitatea aprecierilor pacientului;
sale
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.

Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv despre sine

-reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de vedere
Conceptul de
fizic, emoţional şi social;
sine
-se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente ;
-identitatea- se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare;
Componentele
-imaginea corporală- este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp;
conceptului
-stima de sine- este aprecierea valorii personale;
despre sine
-performanţa rolului -este comportamentul prin care o persoană participă la un grup social;
-identitatea:
- probleme sexuale;
- alcool, droguri;
- viol;
- agresiune;
- spitalizare;
- separarea familială;
- imaginea corporală:
Factori care
- alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice;
afectează
- pierderea unui organ sau a unei funcţii;
componentele
- obezitatea;
conceptului
- prezenţa unei cicatrice;
despre sine
- stima de sine:
- incapacitate de satisfacere a nevoilor;
- eşecuri repetate;
- dependenţa de alţii;
- neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor;
- viol,
- agresiune;
- performanţa rolului;
191
 - incapacitatea de a îndeplini un rol;
- izolare socială forţată;
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit;
- evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii;
- are aspect neîngrijit;
- îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv este indecis;
- nu poate să-şi rezolve problemele;
Reacţia
- îşi ascunde unele părţi ale corpului;
pacientului cu
- exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii;
un concept de
- prezintă anxietate, teamă, disperare;
sine perturbat
- manifestă ostilitate, mânie, furie;
- se considera un ratat;
- are impresia că este neglijat de cei din jur;
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte;
a) stabilirea unei relaţii terapeutice
- manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine înţelegătoare;
- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el;
- respectarea pacientului;
- abordarea de subiecte care-l privesc;
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
- i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care
pacientul se percepe
Exemple:
- Ce faceţi mai bine?
- Ce talente aveţi?
- Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi?
- Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
- Vă simţiţi apreciat?
- Care este idealul dumneavoastră?
- Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele ;
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii ;
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
Intervenţii-
- îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston, cârjă,
execuţie
cadru) ;
d) menţinerea identităţii pacientului;
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult;
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui;
- a-l încuraja să afirme „eu pot";
- a-l incita sa aiba iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare;
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (sa se coafeze, să se radă
etc.);
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările;
- a-i aprecia progresele făcute;
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului (interes
pentru activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.);
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului;
- a nu-l judeca sau critica în timpul acordării îngrijirilor;
- a-i respecta intimitatea;
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea
dinamicii familiale;
- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă ;
■ DE REŢINUT:

192
-este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini ;
-sarcinile nu trebuie să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul unui eşec într-o sarcină
importantă ;
-sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului -schimbările să se facă gradat, pentru a da
pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite compromiterea, din nou, a conceptului despre sine ;
- intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai întâi să ia cunoştinţă de problemele şi
agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să acţioneze pentru a le depăşi;
- Intervenţiile asistentei medicaletrebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a se realiza afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.

A comunica
• comunicarea ineficace la nivel afectiv.
A se misca, a avea o buna postura
• imobilitate, pozitie neadecvata.
A respira
• modificari ale amplitudinii si rolului respirator.
A-si mentine temperatura in limite normale
• scadere sau crestere usoara.
A se alimenta si hidrata
• alimentatie si hidratare neadecvata in surplus sau deficit.
A elimina
• eliminarea necorespunzatoare cantitativ/ calitativ.
A fi curat, a avea tegumente integre
• dezinteres fata de masurile de igiena a tegumentelor si mucoaselor.
A dormi, a se odihni
• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca
• dezinteres fata de imbracamintea sa.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice sau ambele.
A actiona dupa credinte si valori
• neglijenta, neputinta.
A se recreea
• diminuarea centrului de interes.
A invata
• ignoranta.

PROCES DE INGRIJIRI/NURSING

Culegere de date despre modul in care pacientul îsi satisface nevoia.

Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: devalorizarea, neputinţa.
Manifestări de dependenţă: sentiment de inferioritate si de pierdere a imaginii de sine, dificultatea de a participa la
activităţi obisnuite sau noi; dificultatea de a lua decizii si de a controla evenimentele, izolare, depresie sau
agresivitate, sentiment de inutilitate, de respingere.
Surse de dificultate: handicap fizic, alterarea unor funcţii, constrângeri fizice, tulburări de gândire, anxietate,
pierderea imaginii de sine, situaţie de criză, conflicte de rol, constrângeri din mediul social, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.

193
 Planificarea ingrijirilor

Obiectivele pacientului vizeaza :

- identificarea cauzei devalorizării;
- creşterea interesului faţă de el însuşi;
- crearea unui mediu înconjurător adecvat;
- creşterea controlului situaţiei ;
Interventii
- autonome;
- delegate;
Aplicarea interventiilor
Interventii autonome:
- ajutarea pacientului să identifice motivele comportamentului său;
- propunerea către pacient a activităţilor care sunt conforme gustului său;
- aplicarea tehnicilor de îngrijire adaptate (mijloace de suplinire);
- numirea pacientului pe nume de fiecare dată când ne adresăm;
- consultarea pacientului cât mai des posibil în timpul planificării îngrijirilor;
- informarea pacientului despre dreptul său de a participa la deciziile, privitoare la spitalizare, cât şi în viaţa privată;
- ajutarea pacientului să recunoască şi să înveţe măsurile de control privind activităţile sale cotidiene, controlul
obiectivelor realizate;

Interventii delegate :
- supravegherea pacientului după administrarea medicaţiei (tranchilizante şi antidepresive;

Evaluare
Se va analiza gradul de realizare al obiectivelor.

194
 16. NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI Şl
VALORI
Definiţie:
A acţiona conform propriilor convingeri/credinţe şi valori este o necesitate a individului de a face/exprima
gesturi, acte conforme formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, de urmare a unei ideologii.
Religia, convingerile, sistemul de valori pe care individul le-a interiorizat sub influenţa factorilor sociali,
determină modul său de viaţă. Fiecare set de valori cuprinde anumite atitudini şi conduce la promovarea anumitor
activităţi şi comportamente. Influenţele culturale reprezintă pentru fiecare persoană un puternic factor motivant
(activator sau restrictiv) pe parcursul întregii vieţi.
Convingerile sunt puncte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre situaţiile pe care le considerăm
adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe fapte, interiorizate în structurile noastre mentale prin
influenţa factorilor externi, de obicei educaţionali, dar şi ca urmare a unor experienţe trecute.
Convingerile noastre se reflectă sub forma atitudinilor-valori. În funcţie de aceste valori, pe tot parcursul vieţii, luăm
tot timpul decizii care ne afectează existenţa.
Exemple de valori: generozitate, altruism, responsabilitate, respect, bună-cuviinţă, onestitate, sinceritate,
seriozitate etc.
Valorile sunt mai abstracte decât convingerile şi mai profunde. Ele constituie suportul moral al personalităţii
individului. Sunt dobândite prin influenţa mediului socio-cultural şi devin foarte puternice. Încălcarea convingerilor
şi valorilor personale determină disconfort psihic maxim. Uneori, convingerile şi atitudinile-valoare împiedică
indivizii să ia decizii raţionale. De exemplu, o persoană care crede că homosexualitatea este “un păcat de moarte”, va
avea atitudini ostile faţă de comunitatea gay.
Valorile ne racordează întreaga personalitate la viaţa cotidiană.
Fiecare are o ierarhie proprie a valorilor deţinute, iar această ierarhie este unică pentru fiecare individ. În funcţie de
priorităţi, individul acţionează şi îşi rezolvă problemele. Valorile sociale nu se nasc odată cu individul. Formarea
atitudinilor de valoare şi a sistemelor de valoare reprezintă o parte organică a procesului de socializare. Socializarea
este un proces de continuă interacţiune şi adaptare socială prin care se asimilează sistemul de valori al comunităţii şi
devine sistem de valori propriu fiecărui individ. Sistemul de valori este un sistem normativ.
Valorile, ca şi concept prezintă generalitate şi centralitate în universul spiritual al societăţii şi în structura
personalităţii umane şi se regăsesc ca standarde (criterii evaluative) ale acţiunilor umane, vectori motivaţionali care
determină şi orientează acţiunea. Au caracter conştient, intenţional, în sensul de adeziune la ceea ce se doreşte în
sistem.
Valorile nu pot fi identificate cu nevoile şi trebuinţele umane. Ele apar ca o reprezentare în plan mental a
nevoilor, ca o sinteză a trebuinţelor personale cu cele sociale. Valorile ocupă un loc central în configuraţia
personalităţii umane şi ghidează deopotrivă atitudinile, judecăţile şi acţiunile oamenilor. Ele determină procesele de
apărare şi manifestare a eului, imaginea şi stima de sine. Valorile, ca principii generale despre ceea ce este de dorit,
se transcriu în norme şi atitudini, iar atitudinile se specifică şi se exprimă în opinii. Astfel, se poate considera că şi
profilul axiologic al indivizilor se bazează pe sistemul de valori încorporat prin socializare.

I. INDEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII

Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţti indivizi, membri ai societăţii, şi
cu viaţa cosmică\ sau Fiinţa supremă/absolută.
Această interacţiune scoate în evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile, credinţele şi valorile propriei fiinţe
şi, pe de altă parte, dezvoltarea personalităţii.
Căutarea unei concepţii unificatoare despre lume, care să ne ajute să vedem viaţa în ansamblu şi să găsim o
semnificaţie în fiecare parte a ei este la fel de veche precum omenirea. Acest rol l-au jucat religiile antice, precum şi
credinţele cu o orientare teologică din timpurile ulterioare. Antropologii constată că şi în culturile contemporane
primitive există concepţii despre lume, prin care se interpretează experienţele oamenilor şi le sunt ghidate activităţile.
195
 Cultura apuseană a fost, de asemenea, influenţată într-o asemenea măsură de ştiinţă şi de tehnologie, încât
unii afirmă, în prezent, că noi deţinem o concepţie ştiinţifică sau tehnologică despre lume: ştiinţa şi utilizările ei ne
conturează modul de a gândi şi dau o nouă dimensiune vieţii noastre.
Căutarea perenă a unei concepţii despre lume este o căutare a unei vieţi care să fie mai degrabă bună decât
rea, o căutare a unui scop al existenţei, spre a acoperi un gol, o căutare a ceva care promite mai curând speranţă, decât
disperare.
Concepţiile despre lume diferă în această privinţă. Unele sunt mai optimiste, iar altele mai pesimiste. Unele
sunt profund etice, iar altele doar incidental morale. Nu toate satisfac în mod egal şi în acelaşi fel dorinţa omenească,
însă toate exprimă o profundă nevoie umană.
Concepţia despre lume este necesară ca un ghid al gândirii. O lume plină de lucruri la care ne putem gândi şi
în care se află o mulţime de idei şi teorii, cu privire la tot ce există sub soare, ne obligă să fim selectivi. însă concepţia
despre lume mai este necesară şi pentru a ne călăuzi acţiunile, cum trebuie să hotărăşti între nenumăratele lucruri care
trebuie efectuate şi printre nenumăratele locuri în care trebuie să te duci, numeroasele genuri de acţiuni şi numeroasele
vocaţii posibila.
Este necesară o concepţie despre lume pentru a clasifica activităţile posibile şi pentru a stabili priorităţi pentru
anumite acţiuni, în cadrul unei activităţi concrete (decizii cu privire la carieră, decizii morale, modul de utilizare a
timpului, viata de familie etc.).
Nici o societate nu poate trăi fără un set de standarde asupra cărora s-a căzut de acord; dragostea, grija,
onestitatea, integritatea, încrederea, iertarea, libertatea alegerii, iată numai o parte dintre acestea.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori - gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în funcţie de
biologici convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă;
- căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii, fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii şi al
morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile care răspund
credinţelor/convingerilor şi valorilor sale;
- dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinta umană, în esenţa şi spiritul
Factori
său, se simte legată de Fiinta superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte acţiuni care îl permit
psihologici
această comunicare;
- emoţiile: emoţiile şi impulsurile individului determină să realizeze activităţi umanitare,
religioase;
- stresul.
- cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de practicile
religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o practică religioasă
specifică, în timp ce altele aderă la practici religioase complet diferite; cultura şi istoria
popoarelor influenţează în mare măsura fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa supremă sau
relaţiile lor cu ceilalţi;
- apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte individul,
pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă un rol important în
obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul este, de asemenea,
Factori
influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu toate acestea, există o anumită
sociologici
alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de convingerile personale.
La persoanele vârstnice, practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost abandonată
ulterior. Astăzi, în lume sunt cunoscute:
- creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob;
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu;
- budismul, întâlnit la popoarele asiatice;
- hinduismul, practicat de hinduşi;
- mozaismul (Iudaism), religia evreilor;

Manifestări de independenţă
- convingeri personale ale individului fată de realitate;
Credinţe
- asistarea la ceremonii religioase;

196
 - folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini);
- formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe supranaturale;
Religie - observarea regulilor unei religii;
- parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare;
- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii;
Ritual
- apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare;
- ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului;
Spiritualitatea - timp de rugăciune şi meditaţie;
- gesturi şi atitudini corporale;
- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate:
- participarea la fapte de caritate;
Morală
- participarea la fapte de umanitate;
- angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă;
- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în aceeaşi
Valori
măsură, ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul, binele;
- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are libertatea
Libertatea
deplină de acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat).

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei:

- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori;
- planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase;
- îl informează despre serviciile oferite de comunitate;
- mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele şi credinţele bolnavului;
Asistentul medical, prin tipul de activitate pe care o desfăşoară, poate oferi îngrijire unor persoane provenite
din spaţii geografice diferite, de religii diferite, cu sisteme de valori proprii, diferite de cele ale profesionistului. De
aceea, asistentul medical trebuie să adopte o atitudine tolerantă, bazată pe respect şi înţelegere, fără să încerce să
schimbe convingerile pacienţilor săi. Mai mult decât atât, el trebuie să cunoască sau să se informeze asupra
obiceiurilor, ritualurilor, diverselor practici religioase ale pacienţilor, astfel încât să-i ajute pe aceştia să îndeplinească
acele activităţi pe care le impune sistemul lor de valori.
În clinicile moderne se construiesc anumite zone de spiritualitate (capelă, loc de rugăciuni etc.) în care clienţii
pot să-şi satisfacă trebuinţele lor în legătură cu practicile religioase. Este binecunoscut faptul că omul, mai ales în
suferinţă, are nevoie de descoperirea părţii sale spirituale şi de o comuniune cu absolutul. Acest deziderat poate fi
atins dacă este acceptată practica religioasă sau ritualurile de tip spiritual, de orice fel, în funcţie de credinţele
clientului, obţinându-se astfel o formă de depăşire a suferinţei.
Asistentul medical are responsabilitatea de a facilita accesul clienţilor la practicile religioase şi de a-i ajuta
să-şi găsească resursele proprii pentru depăşirea stresului generat de boală.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

De fiecare dată când această nevoie nu este împlinită pot apărea probleme de dependenţă:
1. Culpabilitatea.
2. Frustrarea.

Codul etic al profesiei medicale prevede:

- îngrijirea bolnavului fără diferente de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
- păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav.
Surse de dificultate
- lezare fizică;
Surse de - dezechilibre;
ordin fizic - supraîncărcare;
- durere surmenaj;
Surse de - tulburări de gândire;
ordin - anxietate;
psihologic - pierdere, separare - divorţ, doliu;
197
 - situaţii de criză - anestezie, bariere lingvistice, spitalizare;
- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare;
- stres;
Printre factorii stresanţi se regăsesc:
- interzicerea practicilor religioase;
- neputinţa practicării ritualurilor;
- apariţia problemelor de ordin etico-religios (exemplu: sarcina la vârste fragede impune
avortul; în toate religiile, avortul este considerat crimă);
- marginalizarea pe criterii socio-axiologice (sistem de valori, religie);
- separarea de grupul de apartenenţă religioasă;
- perceperea suferinţei ca o pedeapsă divină; autoblamare şi autoculpabilizare;
- angoasă din cauza reprezentărilor cu caracter religios; teama de pedeapsă divină;
- implicaţiile de ordin etic;
Surse de - conflicte sociale;
ordin - eşecuri;
sociologic - contradicţii cu familia şi societatea;
Lipsa - lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi;
cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului;

1. Culpabilitatea
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv pentru care
individul se simte vinovat.
Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau evenimentele nefericite îi pot
provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele trăite şi de educaţia
primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă in surdină, în afara cunoaşterii
adevăratei sale semnifiicaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate: boala, pierderea stimei şi a
respectului, anxietatea, conflictele sociale.
Manifestări de dependenţă
- amărăciune;
- autopedepsire;
- autoacuzare;
- înţelegerea bolii ca o pedeapsă;
Sentiment de culpabilitate - sentiment de a fi nedemn;
- poziţie umila;
- mişcări lente;
- tahicardie, piele rece, hiperventilaţie ;

- manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu ;

- plâns ;
Manifestări de depresie - insomnie;
- bâlbâială;
- autoînvinuire ;
- tahicardie ;
- tegumente reci, umede ;
Manifestări de anxietate - hiperventilaţie ;
- furie ;
- mânie ;

Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentiment de culpabilitate

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să-şi păstreze -încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
imaginea pozitivă de sine -facilitează satisfacerea convingerilor sale;
198
 - acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului;
- planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea sentimentul utilităţii;
- îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate;
Pacientul să fie echilibrat
- administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă, tranchilizante (la indicaţia
psihic
medicului);

2. Frustrare
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi.
Obstacolele în îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau dreptate şi
dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de frustrare.
Manifestări de dependenţă
- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă
Senzaţia de pierdere
folosite de individ, datorită nivelului cultural scăzut, a carenţelor educative etc.; aceasta
a libertăţii de
îl determină la izolare sau devianţă (agresivitate) ;
acţiune
- acţiuni contrare dorinţelor individului ;
Sentiment de - amărăciune, tristeţe;
Inutilitate - plans;
- tratament nedorit;
Supunere la un
- medicare;
regim
- alăptare;
- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile grupului sau
de apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii;
Incapacitatea da a - absenta locurilor sau a modalităţilor de practicare;
exercita practici - căderea la pat;
religioase - constrângeri fizice;
- deficit audio-vizual;
- efecte secundare ale unei medicaţii;
- confuzie;
Tulburări de gândire
- dezorientare;
- halucinaţii;
Ingrijorare fată de - grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale ;
sensul propriei sale - grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii ;
existente - preocupare pentru credinţe şi valoarea lor ;

Intervenţiile asistentei medicale– pacient cu sentimentul de frustrare

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să-şi recapete - ajută bolnavul să identifice cauza frustrării;
încrederea in sine - îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi nevoile;
- îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele;
Pacientul să albă o stare - comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine ;
psihică bună - caută modalităţi de practicare a religiei (citirea unor documente religioase);
- administrează la nevoie medicaţie sedativă ;

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.

•A comunica
- comunicare ineficacitate la nivel afectiv.
• A de se misca, de a-si păstra o bună postură
- imobilitate, postura neadecvata, hiperactivitate.
•A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
- usoara crestere/scadere atemperaturii corporale.
•A respira
- dispnee.
199
•A mânca şi a bea
- alimentatie si hidratare inadecvata prin deficit sau prin surplus.
•A elimina
- eliminari inadecvate.
• A fl curat, ingrijit si a-si proteja tegumentele
- modificari ale tegumentelor si fanerelor.
• A dormi, a se odihni
- insomnii, oboseala, disconfort.
• A se îmbrăca şi dezbrăca
- dezinteres.
• A evita pericolele
- vulnerabilitate, atingerea integritati fizice si/sau psihice.
• A se ocupa de propria realizare
- dificultate in a se realiza.
• A se recreea
- dezinteres pentru activităţi recreative.
• A învăţa
- nesiguranta.

PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING

Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: culpabilitate, frustrare.
Manifestări de dependenţă: poziţie umilă – miscări lente, insomnie, plâns, autoînvinuire, depresie, manifestări de
anxietate (tahicardie, piele rece, hiperventilaţie), agresivitate, senzaţie de pierdere a libertăţii, sentiment de
inutilitate etc.
Surse de dificultate: atingere fizică, surmenaj, dureri, tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea – separarea,
situaţiile de criză, pierderea imaginii si a stimei de sine, esecuri personale si profesionale, constrângeri familiale si
sociale, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
• sa fie indepartat gradul de culpabilitate;
• să fie echilibrat psihic;
• să fie echilibrat psihic;
• să aiba o imagine pozitiva despre sine;
• să nu fie frustrat;
• sa fie capabil sa ia propriile decizii;
• să fie imbunatatite/refacute relatiile sociale.
Inteventii
- autonome;
- delegate.
Aplicarea îngrijirilor
Intervenţii generale:
-aprecierea importantei credinţei pentru fiecare pacient, în funcţie de stadiul sâu de dezvoltare:
- credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului fată de boală şi moarte;
- copilul mic nu cunoaşte semnul binelui sau al răului, credinţa spirituală; spune rugăciuni înainte de culcare,
imitându-i pe părinţi;
- preşcolarul pune întrebări despre religie şi începe să creadă într-o fiinţă supra-umană, doreşte să afle
semnificaţia sărbătorilor şi ritualurile acestora;
- şcolarul şi adolescentul învaţă despre religie, urmează practici religioase, decide dacă acceptă religia familiei
sau se converteşte în funcţie de experienţa personală;
200
 - adultul dedică mai mult timp practicilor religioase;
- sesizarea şi clarificarea impactului credinţei religioase asupra îngrijirilor de sănătate:
- restricţii asupra dietei alimentare;
- restricţii la administrarea de medicamente, vaccinuri, sânge;
- refuzul unei intervenţii chirurgicale sau al altor proceduri terapeutice;
- refuzul unui transplant;
- neacceptarea avortului;
- neacceptarea internării în spital şi a tratamentului în timpul unor sărbători;
- descurajarea eforturilor de prelungire a vieţii;
- dorinţa de a sta lângă pacientul muribund şi a îndeplini anumite ritualuri;
- identificarea persoanelor care au nevoie de asistenţă spirituală:
- pacienţii singuri, care au puţini vizitatori;
- cei care-şi exprimă frica, anxietatea;
- pacienţii care vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale;
- pacienţii care trebuie să-şi schimbe modul de viaţă după boală sau intervenţia chirurgicală;
- pacienţii care sunt preocupaţi de relaţia între religie şi sănătate;
- pacienţii a căror boală are şi implicaţii sociale;
- muribunzii;
- cei care prezintă manifestări de dependenţă în satisfacerea nevoii;
- facilitrea satisfacerii nevoii spirituale:
- permite vizita preotului;
- permite pacientului citirea cărţilor religioase;
- informeaza pacientul asupra posibilităţii de participare la serviciul religios din cadrul unităţii spitaliceşti;
- răspunde la întrebări referitoare la subiecte religioase;
- marcheaza evenimentele religioase (Paşti, Crăciun), utilizând decor adecvat şl alte facilităţi permise;
- pacientul va fi ajutat să-şi exprime disconfortul spiritual;
- educaţia pacientului: în cazul unul conflict între doctrina religioasă şl recomandările terapeutice, pacientul să
fie informat despre necesitatea promovării sănătăţii;
Evaluarea îngrijirilor
Se va reteri la:
• stabilirea gradului de autonomie /dependenta a pacientului;
• efectuarea bilantului ingrijirilor pe baza evidentelor;
• apreciera starii pacientului in raport cu nevoile de baza(stationara, ameliorata, agravata, resabilita);
Revizuirea etapelor de ingrijire in caz de bilant negativ.

BENEFICIUL OBŢINUT PRIN PRACTICAREA RELIGIEI

La nivel conştient sau nu, fiinţa umană are nevoie să se împace cu sine şi să fie valorizată de ceilalţi.
Comportamentele morale, în general, aduc satisfacţii şi atrag stima şi respectul celor din jur. De aceea oamenii
încearcă să se conformeze normelor şi să trăiască în acord cu ei înşişi şi cu ceilalţi.
Pe de altă parte, norma asigură securitate individului pentru că îi satisface expectaţia. Religiile, în marea lor
majoritate, promovează morala şi viaţa. Conduc individul pe căi decente şi oferă sprijin atunci când se află în impas.
Atâta timp cât o persoană este sănătoasă, practicarea religiei reprezintă o alegere personală. Însă, atunci când boala
aduce suferinţă şi neputinţă, iar moartea devine din ce în ce mai apropiată, religia poate să fie un refugiu şi o şansă
pentru acceptarea inevitabilului. Multe persoane, în faza terminală a bolii, se spiritualizează şi capătă liniştea
sufletească de care are nevoie.
Pentru fiecare persoană, convingerile, credinţele, atitudinile-valoare stau la baza concepţiei despre lume şi
viaţă, influenţând în mod fundamental acţiunile, comportamentele şi deciziile.

201
 17. NEVOIA DE A SE RECREEA
Omul a fost, dintotdeauna, conştient de necesitatea de a-şi ocupa o parte din timp cu activităţi recreative,
pentru a realiza un anumit echilibru afectiv, compensator în raport cu îndeletnicirile sale cotidiene, responsabile şi
uneori stresante.
În perspectiva educaţiei permanente, activităţile recreative trebuie integrate pe tot parcursul vieţii şi concepute într-o
legătură nemijlocită cu funcţia lor formativă.
În şcoală, elevii trebuie să-şi însuşească diverse procedee raţionale de învăţare şi practicare a jocurilor, să-şi
formeze atitudini favorabile faţă de activităţile recreative, să le aprecieze valoarea, să înţeleagă importanţa şi
necesitatea lor în viaţa omului.
Sedentarismul - adică lipsa de mişcare, solicitările profesionale monotone, uniforme, şi mai ales, necompensate, plus
viaţa în atmosfera poluată a oraşelor la care se adaugă şi alta cauze, predispun la o serie de tulburări organice şi
psihice, capabile să zdruncine sănătatea şi să ducă în final, la scăderea capacităţii de muncă.
Loisir-ul, noţiune caracteristică civilizaţiei timpurilor noastre, are un rol fundamental în efortul continuu al
omului de a-şi menţine echilibrul fizic şi psihic, respectiv sănătatea.
Divertismentul, distracţia, relaxarea sunt principalele funcţii ale acestor tipuri de activităţi accesibile pentru
toate vârstele.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE RECREA

Factori care influenţează satisfacerea nevoii

Factori • Vârsta
biologici - copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea ce va favoriza
dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor psihice, cât şi personalitatea acestora;
- şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc;
- adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii în forme modificate şi face trecerea spre
activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor;
- maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea activităţilor recreative în
raport de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi anturaj;
- dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează alegerea şi exotică interesul diminuat
pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre cele de interior.
• Constituţia şi capacităţile fizice
- activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie selectate şi practicate după
constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
Factori • Dezvoltarea psihologică.
psihologici - jocul şi celelalte activităţi ludice contribuie la formarea principalelor trăsături ale personalităţii
şi conduitei copilului, precum şi la realizarea controlului emoţional.
• Emoţiile
- activităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi eliberarea tensiunii;
- pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul care i se pare potrivit.
Factori • Cultura
sociologici Fiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune organizează şi derulează activităţi recreative
specifice comunităţii respective. La noi în ţară, serbările populare (ex, sărbătoarea narciselor,
lalelelor etc), ceremoniile (nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o largă participare, ceea ce
demonstrează eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a nevoii de recreare.
• Roluri sociale
Persoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim pot să-şi satisfacă
această nevoie printr-o recreare cotidiană, periodică (la sfârşit de săptămână) şi anuală (vacanţe,
concediul de odihnă).
Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor, care pot să-şi organizeze activităţile recreative
după gustul şi posibilităţile lor.
• Organizarea socială
202
 Asigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a timpului liber:
odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează satisfacerea acestor nevoi. Ele sunt
diferite de la tară la ţară depinzând de condiţiile socio-economice.

Manifestări de independenţă
Destinderea - starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări da încordare.
Satisfacţia - sentiment de multumire, de placere.
Plăcerea - senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii de relaxare.
Amuzamentul - distracţie, divertisment, înveselire.

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea independenţei

- explorează gusturile şi interesul pacienţilor pentru activităţi recreative, pentru petrecerea timpului liber;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- asigură condiţiile necesare;
- organizează activităţi recreativa individuale sau în grup, în funcţie de vârsta, posibilităţi şi locul de desfăşurare al
acestora:
- jocuri distractive, formativ-educative, de echilibrare şi tonificare;
- audiţii muzicale;
- vizionări de filme;
- întâlniri cu personalităţi artistice;
- facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste
- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste activităţi.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE RECREA

Reducerea sau lipsa autonomiei pacientului la nivelul nevoii de a se recrea poate fi exprimată prin apariţia
unei probleme de dependenta:
1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative.
2. Nemulţumire pentru a îndeplini activităţi recreative.
3. Deficit de diversificare a activităţilor recreative.
Dezinteresul faţă de activităţile recreative duce la plictiseală, tristeţe sau inactivitate şi izolare. În cursul vieţii,
indivizii pot să resimtă la un moment dat, pe o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă , un sentiment de plictiseală,
tristeţe, de pierdere a interesului pentru viaţă. Aceste reacţii pot să se producă fără o cauză precisă sau în urma
surmenajului, stresului, oboselii sau a producerii unui eveniment neplăcut.
Persoana nu mai poate să se bucure, să se înveselească, să se amuze sau să se distreze.
Manifestările de dependenta posibile sunt:
- aspect trist, abătut, cu apariţia crizelor de plâns;
- pacientul exprimă sentimente de descurajare;
- lipsă de interes faţă de activităţile sau evenimentele vieţii cotidiene;
- dificultăţi în concentrare;
- dereglări ale somnului: insomnie sau hipersomnie;
- lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate;
- slăbiciune, oboseală, pasivitate, stare de slăbiciune, de rău inexplicabil;
- plictiseală, inactivitate, izolare;
- agresivitate, iritabilitate;
- indiferentă faţă de aspectul, igiena şi veşmintele propriei persoane;
- incapacitatea de a se implica în activităţi recreative, distractive;
Sursele de dificultate implicate în apariţia problemei de dependenţă pot fi fizice, psihologice, sociologice sau
insuficienta cunoaştere de sine şi a resurselor proprii pentru depăşirea dificultăţilor. Reducerea autonomiei se poate
datora tulburărilor nervoase, anxietăţii, stresului, pierderii sau separării de cineva drag,;apariţiei unei situaţii de criză,
modificării imaginii de sine, pierderii sau diminuării stimei de sine, neadaptării la starea de boală. Mai pot contribui
singurătatea după decesul partenerului de viaţă sau plecarea copiilor după căsătorie, munca de rutină sau pensionarea,
conflictul sau eşecul de rol: neadaptarea la rolul de bolnav.
203
 Plan de ingrijire

Obiective Intervenţiile asistentei medicale, autonome şi delegate

Pacientul să - asistenta medicală explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere pacientului;
prezintă stare - analizează şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa psihică şi fizică;
de bună - planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
dispoziţie - organizează activităţi recreative specifice pentru copii, adulţi, vârstnici;
- antrenează bolnavul în activităţi şi-l ajută;
- asigură mediul corespunzător;
- amenajează camere de recreare: pentru audiţii muzicale, vizionari de filme, TV;
- are în vedere ca activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l obosească ci să-i creeze stare de
bună dispoziţie;
- notează reacţiile şi manifestările pacientului cu referire directă în:
- starea de plictiseală şi tristeţe;
Pacientul să- - determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele;
şi recapete - câştigă încrederea bolnavului şi-l ajută să depăşească momentele dificile;
încrederea în - administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic:
forţele - antidepresive;
proprii - tranchilizante;
Pacientul să - învaţă pacientul tehnici de relaxare;
beneficieze de - îl ajută să le execute şi observă modul cum le realizează;
somn
odihnitor
Pacientul - va fi consecventă în planificarea el organizarea activităţilor recreative;
să-şi - perseverează în acele activităţi recreative care corespund constituţiei psihosomatice a
amelioreze bolnavului;
condiţiile - asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi
fizice

Asigurarea mijloacelor de recreare a pacientului

Scop - diminuarea anxietăţii;
- favorizarea repausului;
- ameliorarea condiţiilor de spitalizare;
Rolul - alegerea mijloacelor de recreare (individualizate în funcţie de vârstă, preferinţele pacientului şi
asistentei starea lui fiziologică);
- asigurarea condiţiilor optime pentru aceste activităţi;
- supravegherea pacientului în timpul activităţilor de recreare pentru a nu se produce agravări ale
stării lui fizice şi psihice;
- aprecierea impactului activităţii lor recreative asupra pacientului;

Evaluarea ingrijirilor
Se va referi la realizarea obiectivelor propuse.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a se recreea afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica
• comunicare ineficace, lipsa de comunicare.
A se misca, a avea o buna postura
• lipsa de activitate.
A respira
• modificari ale respiratiei si circulatiei sangelui.
A-si mentine temperatura in limite normale
• usoara crestere sau diminuare a valorilor de temperatura corporala.
204
A se alimenta si hidrata
• alimentatie / hidratare in surplus sau deficit.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
A fi curat, a avea tegumente integre
• dezinteres fata de sine.
A dormi, a se odihni
• insomnie sau hipersomnie.
A se imbraca si a se dezbraca
• dezinteres fata de aspectul estetic.
A evita pericolele
• vulnerabilitate fizica si psihica.
A actiona dupa credinte si valori
• frustrare, vinovatie.
A se realiza
• devalorizare, neputinta.
A invata
• ignoranta.

205
 18. NEVOIA DE A ÎNVĂŢA
(CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI SĂNĂTATEA)
Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi pentru
modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în scopul menţinerii sau redobândirii
sănătăţii.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Învăţarea este o problemă comună a pedagogiei, psihologiei, eticii, sociologiei şi a altor a altor ştiinţe, care
cercetează comportamentul uman din diferite puncte de vedere.
Procesul învătării este deosebit de complex si cuprinde organizarea întregii comportări a individului, pentru a
deveni capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator, în funcţie de condiţiile în care se află, pe baza
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor însuşite anterior.
Pedagogia şi medicina sunt două domenii care se interacţionează şi au analogii. Finalitatea practică pentru
medicină este păstrarea sănătăţii şi/sau vindecarea.
De-a lungul vieţii sale, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu, care modifică
măsurile necesare menţinerii sănătăţii. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi analiza unele
obişnuinţe, astfel încât să poată verifica dacă a luat măsurile adecvate menţinerii sănătăţii.
În urma acestei analize, omul poate simţi nevoia da a învăţa mijloacele cele mai eficace de menţinere a
sănătăţii.
După ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii, el capătă un sentiment de
siguranţă, prin care devine capabil să lupte împotriva bolii, anxietăţii şi stresului vieţii cotidiene.
Terminologie
• Învăţarea - activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândireatea de noi deprinderi în toate sectoarele vieţii
psihice (cunoaştere, voinţă, emotivitate).
Produsul final al învăţăturii poate fi: un concept teoretic, o atitudne, o deprindere motorie sau poate fi
multidimensional.
• Deprinderea - componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii de a
învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt conştienţi de necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte,
necesare obţinerii unei stări de bine.
• Cunoştinţe (informaţii) - reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective.
• Dorinţa- interesul în acumularea cunoştinţelor.
• Educaţia - ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a deprinderilor şi comportamentului.
Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau redobândire
a sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).
•Gândirea - proces psihic, ce reflectă nemijlocit - dar abstractizat şi generalizat - obiectele, fenomenele, relaţiile
dintre ele.
•Memoria - capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive acumulate.
•Anxietatea - sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa problemelor vieţii.
•Stresul - dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi capacitatea sa de a realiza acest lucru,
cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
• Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii social-istorice.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factori • Vârsta
biologici Copilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele de a-şi
menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat.
Adultul învaţă şi se perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii
sănătăţii.

206
 Vârstnicul acumulează mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea de a le
utiliza şi adapta pe cele învăţate anterior.
• Capacităţi fizice
Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a organelor de simţ,
facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru
menţinerea sănătăţii.
Factori •Motivatia - totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe om, îl incită
psiholo- la acţiune, îi jalonează direcţia acesteia.
gici Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi năzuinţele.
Învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci se
supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii finalităţii:
finalitatea practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în vindecare.
• Emoţiile
Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere (pacientul
devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii sale).
• Sentimentele.
Factori • Mediul ambiant
sociolo- Un mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de calm şi
gici linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.

Manifestări de independenţă:
- exprimarea dorinţei de a învăţa;
- manifestarea interesului de a învăţa;
- starea de receptivitate;
- dobândirea de cunoştinţe, singur, prin lectură;
- dobândirea cunoştiinţelor împreună cu alţii prin intermediul radioului, tv, cursuri, conferinţe;
- dobândirea de noi atitudini, deprinderi si modificarea comportamentului pentru menţinerea sănătăţii.

Intervenţiile asistentei medicalepentru menţinerea Independenţei

- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului;
- elaborează obiective de studiu cu pacientul;
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi, pliante, reviste, diapozitive
etc;
- susţine motivarea pacientului fată de cunoştinţele care urmează să le dobândească;
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, filme, demonstraţii practice;
- prezintă materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace şi procedee adecvate nivelului de cultura şi
gradului de înţelegere a pacienţilor.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A ÎNVĂŢA

Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfăcută survin următoarele probleme de dependenţă:
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi.
2. Deficit de conostinte.
Surse de dificultate
Surse de - lezarea integritătii fizice ;
ordin fizic - deficitele senzoriale, în special, auditive şi vizuale, tulburările de vorbire (dislalie, afazie),
diminuarea sau abolirea simţului senzorial vocal ;
- durerea în funcţie de intensitatea ei determină manifestări fizice (modificări ale ritmului
respirator şi cardiac, ale T.A. pană la starea de şoc) şi psihice (nelinişte, agitaţie, iritabititate,
teamă) ;
Surse de - afectarea stării de conştientă: obnubilare, delir, comă;
ordin psihic - dezvoltare intelectuală; un interes redus limitează acumularea de cunoştinţe;
- tulburări de gândire şi memorie;
- anxietatea;
207
 - stresul;
- situaţia de criză- este determinată de situaţii majore din viaţă:
- pierderea unei persoane dragi;
- modificarea importantă a schemei corporale;
- modificarea modului de viaţă ;
Surse de - mediu necunoscut (de exemplu emigrarea într-o ţară cu limbă necunoscută);
ordin - lipsa interesului de a învăţa legată de educaţie şi cultură;
sociologic - lipsa cunoştinţelor sau un nivel scăzut de cunoştinţe despre regulile generale de igiena fizică şi
mentală, despre sănătate şi menţinerea ei;
- insuficienta cunoaştere de sine - conduce la comportamente şi fenomene negative, care
depăşesc posibilităţile de adaptare ale individului;
- insuficiente cunoaştere a mediului înconjurător.
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi

Manifestari de dependenta
Refuzul de a - neacceptarea insusirii cunostintelor noi
invata
Lipsa de -nu are predispozitie de a primi impresii sau influente din afară.
receptivitate
Nesiguranţa şi - datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul trebuie să facă faţă unor necesităţi de
frica de schimbare a stilului de viată şi a obiceiurilor pentru redobândirea sănătăţii. El ignoră
necunoscut măsurile ce pot fi luate pentru redobândirea independenţei ;
Neobişnuinţa în - bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii, nu respectă sfaturile medicale în tratarea
abordarea îmbolnăvirilor sau prevenirea imbolnăvirilor ;
anumitor acţiuni
pentru
redobândirea
sănătăţii

Lipsa interesului - este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare menţinerii sau redobândirii
de a învăţa sănătătii;

2. Deficit de conostinte
Manifestari de dependenta
Cunoştinţe Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la:
insuficiente - boală ;
- prevenirea îmbolnăvirilor ;
- importanta respectării tratamentului ;
- prevenirea complicaţiilor ;
- perioada de convalescenţă ;
- reintegrarea socio-profesională ;
Dificultate în Nu înţelege necesitatea de a învăta şi nu este receptiv datorită:
învăţarea - tulburărilor de gândire;
măsurilor - ritmul gândirii poate fi accelerat - fuga de idei: ideile se succed cu
preventive şi repeziciune, încât nu pot fi ordonate într-o însuşire raţionala;
curative - încetinirea ritmului gândirii : scăderea puterii de judecată, imposibilitatea de a gândi;
- inoperanţa gândirii: priveşte legătura logică dintre noţiuni si idei (amestec de cuvinte fără
legătură);
- tulburari de memorie: amnezie de fixare si/sau de evocare ;
- intelect limitat;
- incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a cunoştinţelor;
- carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind alimentaţia raţională etc.;

208
 Lipsa de - bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de procurarea lor ;
informaţii
Intervenţiile asistentei medicale

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - explorează nivelul de cunoştinţe al bolnavului privind boala, modul de manifestare, măsurile
acumuleze noi preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi la procesul de recuperare;
cunoştinţe - identifică manifestările de dependenţă, sursele lor de dificultate, interacţiunile lor cu alte
nevoi;
- stimulează dorinţa de cunoaştere;
- motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe;
- conştientizează bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;
- organizează activităţi educative, folosind metodele de învăţământ cunoscute:
- expunerea, conversaţia, demonstraţia respectând principiile pedagogice;
- verifică dacă bolnavul a înţeles corect mesajul transmis si dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe;
Pacientul să - identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului;
dobândească - corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
atitudini, - ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională, mod de viaţă echilibrat,
obiceiuri şi administrare a diferitelor tratamente;
deprinderi noi - efectuează demonstraţii practice;
- întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi motorii
(gimnastică medicala, kinetoterapie);
- va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.

ROLUL ASISTENTEI ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Definiţie - educaţia este un proces interactiv ce favorizează învăţarea

Scop - cuprinde acţiuni care au scopul de a promova sănătatea, de a preveni boala, de a ajuta persoana să
dobândească mai multă autonomie, de a asigura continuitatea îngrijirilor din spital la domiciliu
- creşte stima de sine a unei persoane, pentru că-i permite să-şi asume responsabilităţi mei mari fată
de propria-i sănătate
Caracteristici - se bazează pe aplicarea principiilor de comunicare interpersonală, care constau în a transmite
le procesului mesaje semnificative unei persoane şi de a primi de la ea o retroacţiune ;
educaţional - se desfăşoară în domeniul cognituv, afectiv şi psihomotor utilizând metode adecvate fiecărui
domeniu ;
Identificarea pe baza informaţiilor culese se va aprecia:
nevoilor de - nevoia de a învăţa (ce ştie pacientul referitor la starea de sănătate actuală, experienţele pacientului
educaţie a având incidenţă asupra nevoii de a învăţa, informaţiile de care membri familiei au nevoie pentru a
pacientului răspunde nevoitor pacientului);
- dorinţa de a învăţa (capacitatea de concentrare când i se pun întrebări, atenţia, factorii care
motivează pacientul să întrebe, tendinţa de a pune întrebări);
- capacitatea de a învăţa (stadiul de dezvoltare a pacientului, forţa fizică, coordonarea mişcărilor,
prezenţa unor deficienţe senzoriale);
- mediul de învăţare (prezenţa surselor de perturbare a învăţării, confortul camerei);
- resurse de învăţare (felul în care familia percepe şi înţelege boala pacientului şi consecinţele ei,
dorinţa pacientului de a face familia să participe la programul educaţional, resursele de care
dispune pacientul la domiciliu);
Stabilirea - Obiectivele educaţionale pot fi pe termen scurt şi pe termen lung;
obiectivelor - fiecare obiectiv educaţional va cuprinde trei aspecte:
educaţionale - anunţul şi descrierea unui comportament (pacientul va fi capabil să îndeplinească o sarcină în
limitele perioadei de învăţare);
- identificarea condiţiilor educaţionale (de exemplu,pacientul va merge cu cârjele din cameră până
la baie);
- stabilirea criteriilor de evaluare (în funcţie de gradul de precizie dorit, de reuşită, de satisfacţie);
209
 Principii - să se aleagă momentul potrivit (la internare, la externare, pe timpul spitalizării) când pacientul
educative este dispus să înveţe ;
- durata să nu depăşească 20-30 de minute;
- repetarea să fie suficient de frecventă pentru a consolida învăţarea;
- structurarea materialului: noţiuni elementare, explicaţii; se va începe cu probleme mai importante,
se va recapitula;
- se va utiliza limbajul pacientului, putând recurge la analogii simple;
- se va menţine atenţia pacientului, care va fi determinat să participe (vor fi stimulate mai multe
simţuri, se va discuta pe ton variat şi intensitate diferită, se va puncta prin gesturi aspectul mai
important);
- se vor completa cunoştinţele existente;
- se vor adopta metode educative, în funcţie de nevoile pacientului;
Rolul - să respecte principiile educative;
asistentei în - să sesizeze orice comportament care indică o scădere a interesului sau a atenţiei;
procesul - să ţină cont de atitudinea pacientului faţă de faptul că a reuşit să execute o tehnică;
educaţional - să stabilească, împreună cu pacientul, obiectivele educaţionale;
- să ghideze şi să sfătuiască pacientul, dându-i informaţii pertinente;
- să observe progresele pacientului în autoîngrijire şi să rămână la dispoziţia lui pentru a-l ajuta;
- să demonstreze tehnicile ce urmează a fi învăţate de pacient (etapă cu etapă, fără grabă, cu
explicarea fiecărui gest);
- înainte de demonstrarea unei tehnici, să înlăture anxietatea pacientului prin explicaţii pregătitoare
- să utilizeze metode de educaţie în grup, care permit schimbul de idei şi participanţii învaţă unii de
la alţi;
- să încerce integrarea educaţiei în procesul de îngrijire (de exemplu, educaţie sanitară în timpul
efectuării îngrijirilor igienice sau în timpul efectuării unui pansament);

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a invata afectează buna relaţie cu celelalte nevoi.
A comunica
• iritabilitate, neacceptare, neadaptare.
A se misca, a avea o buna postura
• sedentarism, hiperactivitate, pozitie si circulatie sanguina necorespunzatoare.
A respira
• modificarea amplitudinii si ritmului respirator prin necunoastere.
A-si mentine temperatura in limite normale
• lipsa masurilor de protectie pentru caldura si frig.
A se alimenta si hidrata
• alimentatie si hidratare neadecvata.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
A fi curat, a avea tegumente integre
• obiceiuri igienice nerespectate corespunzator.
A dormi, a se odihni
• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca
• imbracaminte, incaltaminte neadecvata.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice.
A actiona dupa credinte si valori
• frustrare.
A se realiza
• neputinta.
A se recreea

210
• incapacitate de a desfasara activitati pentru destindere.

PROCES DE ÎNGRIJIRI/NURSING

Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a bolii sale, a măsurilor preventive, a tratamentului, refuzul de a
învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare, neînţelegerea informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa,
dificultatea de a învăţa măsurile preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere, tulburări de gândire, anxietate, stres, pierdere – separare,
situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie, schimbarea rolului, lipsa de cunostinţe.

Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.

Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- sa fie îmbogăţite cunoştinţele pacientului aplicând principiile pedagogice, despre boala , măsuri preventive,
curative;
- pacientul sa participare la îngrijirile proprii.

Inteventii
Aplicarea îngrijirilor
Acţiunile asistentului medical
- explorarea nevoilor de a învăţa ale persoanei;
- elaborarea de obiective de învăţare cu pacientul;
- verificarea motivaţiei persoanei pentru a învăţa;
- expunerea în faţa individului a resurselor şi mijloacelor folosite pentru a învăţa;
- acordarea ajutorului persoanei în timpul procesului de învăţare;
- observarea şi notarea achiziţionării, dobândirii treptate a cunoştinţelor, atitudinilor şi deprinderilor, a modificării
comportamentului său, a dobândirii unui comportament nou;
- verificarea îndeplinirii obiectivelor propuse împreună cu pacientul.

Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
- observarea si notarea dobandirii treptate a cunostintelor, atitudinilor si deprinderilor, modificarii
comportamentului sau a dobandirii unui comportament nou;
- urmarirea indeplinirii planului de educatie sanitara.

211
 19. BIBLIOGRAFIE

1. Anexa nr. 3 la O.METC nr. 2713/29.11.2007; CURRICULUM PENTRU NIVEL 3 AVANSAT; SCOALA
POSTLICEALĂ;CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL GENERALIST; DOMENIUL:
SĂNĂTATE SI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ
2. MARCEAN CRIN, „TRATAT DE NURSING, EDITURA MEDICALA” ,2010;
3. MARCEAN CRIN, „MANUAL DE NURSING, EDITURA ALL EDUCATIONAL”, 2012;
4. *** dexonline.ro/.
5. TITIRCA LUCRETIA, “GHID DE NURSING” , ED VIATA MEDICALA ROMANEASCA, 2003;

6. CHIRU FLORIAN , “INGRIJIREA OMULUI BOLNAV SI A OMULUI SANATOS” ED. CISON, 2001;

7. NANDA LIST OF DIAGNOSIS/http://nclex.ucoz.net/_ld/0/30_NANDALISTOFDIAG.pdf

212