CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE ,,RAISA PACALO’’

CATEDRA NURSING

Suport teoretic

Principiile generale ale alimentaţiei

Chişinău
 Planul lecţiei

1. Principiile gernerale ale alimentaţiei.

2. Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului.

1. Principiile gernerale ale alimentaţiei

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale
bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de
vindecare şi administrarea alimentelor  pe cale naturală sau artificială, constituie
sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
Alimentația rațională – aportul de alimente în concordanţă cu nevoile
organismului, diferenţiate după vârstă, muncă, stare de sănătate sau de boală, stare
fiziologică.
O alimentaţie adecvată trebuie sa conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii și
asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale:
- glucide (hidraţi de carbon)
- proteine
- lipide
- vitamine
- apă și săruri minerale

 Alimentaţia bolnavului trebuie să respecte urmatoarele principii:

- înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului-cele necesare
creșterii la copii sau cele necesare refacerii pierderilor prin consum la adult
-asigurarea aportului de vitamine și săruri minerale necesare metabolismului
normal, creșterii la copii și celorlalte funcţii.
-favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave
-prevenirea evoluţiei nefavorabile în bolile latente, transformarea bolilor acute în
boli cronice și apariţia recidivelor
-consolidarea rezultatelor terapeutice

2. Asigurarea necesităţilor cantitative şi calitative ale organismului

Compoziția chimica a alimentelor. Regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi
factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor funcţiilor
organismului in condiţiile normale:

a) Hidraţii de carbon reprezintă sursa principală energetică a organismului

normal şi în timpul majoritaţii bolilor, mai ales în bolile febrile. Digerarea şi
asimilarea lor nu solicită organismului prea multă energie, de aceea este bine ca
50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de
carbon, dacă bine înţeles nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor
(ca diabetul zaharat, colită de fermentaţie etc.). În cursul stărilor febrile
hidrocarbonatele pot fi administrate sub formă de lichide (siropuri,ceaiuri
îndulcite, limonade, sucuri de fructe etc.). Ele refac depozitele de glicogen ale
ficatului şi asigură astfel o bună funcţionare a celulelor hepatice cu un rol atit de
important în metobolismul intrermediar şi în funcţia de dezintoxicare a
organismului. Aportul de glucide trebuie mărit în stările caşectice, denutriţie,
afecţiuni hepatice şi renale.
b) Substanţele proteice reprezintă materialele plastice ale organismului ele
înlocuind substanţele distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Substanţele
proteice reprezintă în acelaşi timp o sursă importantă de energie şi constituie
materia primă a fermenţilor şi a hormonilor. Orice modificare în metabolismul
proteic survenită în mod fiziologic ca sarcina, alaptarea, sau în mod patologic - ca
în cursul insuficienţei hepatice, tulburărilor de digestie sau absorbţie, sau prin
pierderi patologice în arsurile întinse, în expectoraţii abundente, prin evacuări
repetate de exudat în hemoragii precum şi în caz de arderi exagerate în organism,
ca in bolile febrile - va determina creşterea necesitaţii organismului în proteine.
Rezistenţa organismului faţă de infecţii depinde în mare masură de modul cum
sunt satisfăcute necesităţile lui în proteine. Aportul insuficient de substanţe
proteice de lungă durată determină scăderea proteinelor plasmatice, distrugerea
parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi prin scăderea presiunii
coloidosmotice a sângelui, retenţia apei în organism cu formare de edeme.
Necesitatea de substanţe proteice a organismului sănătos este de 1-1,5 g/kilocarp
în 24 ore. Astfel o persoană de 60 kg necesită zilnic 60-90 g proteine. Această
cantitate echivalează cu 240-360 de calorii şi reprezintă 10-15% din necesităţile
totale ale organismului. În caz de afecţiuni cu insuficienţă renală, în vederea
menajării rinichiului, raţia zilnică de proteine se va reduce temporar de exemplu
la 0,5 g /kilocorp.
c) Grăsimile sunt substanţe alimentare cu o valoare calorică înaltă, întroducând
în organism substanţe cu o valoare energetică mare într-un volum mic. Alături de
rolul lor energetic ele întră şi în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei
eritrocitare, iar, în formă depozitară, reprezintă rezervele de energie ale
organismului şi ţesutul de susţinere pentru organele interne. Cantitatea de lipide
necesară organismului sănătos este de 1-1,5 g/kilocorp in 24 ore, ceea ce
reprezintă 30-40% din raţia energetică totală organismului. Raţia de grăsimi se va
reduce în cazul tulburărilor în metabolismul grăsimilor, precum şi în cazul
insuficienţei glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă
hepatică, pancreatită, nefroză lipoidică, ateromatoza etc., precum şi în caz de
obezitate).
Digestia şi metabolizarea grăsimilor necesită eforturi din partea
organismului;din acest motiv, în cursul bolilor febrile, lipidele vor fi administrate
numai în cantităţi necesare pentru aportul vitaminelor liposolubile. În unele
cazuri, grăsimile se exclud complet din regimul dietetic pentru un anumit interval
de timp. În aceste cazuri necesităţile minime de grăsimi ale organismului sunt
asigurate de grăsimea scunsă în alimente.
 Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie şi în cazurile de arderi
exagerate în cursul hipertiroidismului. Aportul de grăsimi trebuie să fie, atît de
origine animală (cu acizii graşi saturaţi), cît şi vegetală (cu acizii graşi nesaturaţi),
în proporţii aproximativ egale pentru a asigura toţi acizii graşi necesari
organismului.
d) Vitaminele sunt absolut necesare pentru menţinerea metabolismului normal
al organismului. Necesitatea în vitamine creşte în timpul activităţii celulare
exagerate din cursul majorităţii îmbolnăvirilor. Necesităţile de vitamine în cursul
diferitelor boli pot ajunge pîna la 150-300 mg vitamină C, 25 mg vitamină B1 şi 6
mg vitamină B6, 15 mg vitamină PP şi 20 mg vitamină K, ceea ce asigură prin
întroducerea fructelor sucurilor şi legumelor în raţia zilnică de alimente şi prin
preparate de vitamine.
e) Apa şi sărurile minerale trebuie administrate în proporţia necesară
organismului. Stabilirea raţiei zilnice este deosebit de importantă. În apă se petrec
toate reacţiile biochimice din organism, sărurile minerale fiind necesare ca
substanţe structurale şi catalizatoare. Necesităţile zilnice de apă ale organismului
sănătos variază între 2500-3000 ml. Ele se acoperă pe de o parte prin lichidele
ingerate, pe de altă parte din arderea hidraţilor de carbon şi a grăsimilor. Paralel
cu nevoile de apă se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul sănatos
necesită în 24 ore: 4 g Na, 3-4 g K, 2 g Ca, 0,15 g Mg, precum şi o serie de alte
substanţe minerale ca: fier, cupru, iod etc.
Satisfacerea nevoilor de apă şi de săruri minerale trebuie să se facă în mod
proporţional, astfel, cu tot aportul de apă şi de săruri, dacă acestea sunt în
proporţii neadecvate, organismul rămâne în dezechilibru hidro-mineral.

Bibliografie:
1. Negrean M., coordonator de ediţie, Standarde/protocoale a deprinderilor
practice, Chişinău 2008.
2. Carol Mozes, Tehnica îngrijirii bolnavului Bucureşti 2006.
3. Stempovscaia E., responsabil de ediţie, Standarde de îngrijiri nursing pentru
asistente medicale şi moaşe, Chişinău 2007.
4. Borundel C., Medicină internă pentru cadre medii, Bucureşti, 2008.
5. Vasilenco V., Propedeutica bolilor interne, Editura Universitas, Chişinău 2001.