Administrarea Medicamentelor

Administrarea medicamentelor
MEDICAMENTUL= e substanţa administrată în scopul de a preveni, ameliora sau vindeca o

boală sau simptom sau care poate fi utilizată în scopul diagnosticării unei boli. Medicamentul poate
fi constituit din o singură substanţă sau mai multe substanţe cu efect terapeutic (substanţe active sau
principii active).
Denumirea medicamentelor
a denumirea clinică:  formula chimică completă
b denumirea chimică internaţională -D.C.I  sugerează structura chimică a medicamentului;
figurează obligatoriu pe ambalajul prospectului
c denumirea comercială sau “nume depus”  diferă în funcţie de “casa” producătoare
Clasificarea medicamentelor:
I) După  naturală  vegetală; ceaiuri, extracte, tincturi, etc.
origine  animală; insulină, tiroidă, plasmă
 minerală; ex. talc, kaolin
 biologică; ex. seruri, vaccinuri.
 de sinteza sau semisinteză
II După  cu acţiune  administrate pe cale digestivă sunt considerate de “uz intern”
modul de sistemică  administrate parental:
administrare (generală);  subcutanat, intramuscular, intrarahidian, intravenos
 administrate pe cale respiratorie
 gaze şi lichide foarte volatile şi aerosoli
 cu acţiune locală  “de uz extern” -cele aplicate pe piele sau mucoase
III După  puţin active  anodine
toxicitate:  foarte active  au doze maxime (DM)
 figurează în Farmacopeea Română (FR) în tabelul intitulat
SEPARANDA.
 se păstrează în rafturi sau dulapuri separate.
 toxice şi  intră sub incidenţa “ legii stupefiantelor”
stupefiante  figurează în tabelul din Farmacopeea română intitulat
VENENA.
 se păstrează în dulapuri speciale cu uşi duble,
 se eliberează cu menţiunea: OTRAVĂ
 se prescrise pe blocuri de reţetă specială, cu file numerotate,
prevăzute cu timbru sec, sau în spitale pe condici speciale,
cu file numerotate, prescrise în 4 exemplare;
 se prescrie doza pentru 3 zile, neputând depăşi doza maximă
V. După 1. officinale:  au o compoziţie bine definită,
modul de  au un mod de preparare, condiţii de calitate şi conservare
formulare: prevăzute de Farmacopeea Română
2. tipizate:  sunt preparate industrial
3. magistrale:  sunt preparate de farmacie după prescripţia medicului
VI. După  cu admini-  pe suprafaţa cutanată şi a mucoaselor,
calea de strare  pe cale digestivă (orală, sublinguală, gastrică, intestinală),
administrare directă  pe cale respiratorie (nazală, traheo-bronşică);
 pe cale urinară (uretrală).
 cu admini-  parenteral: prin ţesut celular subcutanat, ţesut muscular,
strare intravenos, intradermic.
indirectă  mai rar intraarterial, seros, intrarahidian, intracerebral,
medular, epidural, osos, sinusal (folosite de medici)
1
Forma farmaceuticã: este modalitatea concretă de condiţionare a substanţelor medicamentoase.
Ele pot fi clasificate după consistenţă în forme farmaceutice:
1. solide:  pulberi: forme farmaceutice în care substanţele sunt fin divizate
 comprimate, tablete: rezultă prin comprimarea pulberilor
 drajeurile: comprimate având un înveliş protector
 capsule: forme farmaceutice în care substanţele se află sub formă de
pulbere într-un înveliş rezonabil
 supozitoare (rectale, vaginale, auriculare, bujiuri) forme farmaceutice
care conţin un excipient care se topeşte uşor la temperatura corpului
2. semisolide sau  unguente, forme farmaceutice ce conţin una sau mai multe substanţe şi
moi: care se aplică în general pe piele (creme, paste)
 cerate,
 săpunuri medicinale,
 lichide adezive
3. lichide care pot fi clasificate după vehicol:
 apoase: soluţii apoase, extractive, siropuri etc.
 alcoolice: tincturi, vinuri medicinale
 uleioase
 glicerinate
 eterice
 amestecuri de lichide: hidroalcoolice, hidroglicerinate, etc.
4. gazoase:  aerosoli,
 lichide foarte volatile,
 gaze
Pentru utilizarea corectă a medicamentelor trebuie să ţinem cont de o serie de cantităţi precum:
DOZA  cantitatea de medicament care se administrează bolnavului pentru a
obţine efectul terapeutic urmărit
Doza utilă  cantitatea minimă de medicament la care apare efectul farmacodinamic
Doza maximă DM  doza limitată în care se poate administra un medicament o dată sau în 24 ore
Doza terapeutică  cantitatea de medicament cuprinsă între doza utilă şi doza maximă care dă
DT răspunsurile farmacodinamice cele mai bune pentru tratament
Doza toxică  cantitatea minimă de medicament care poate da efecte nedorite
Doza letală 50-  cantitatea de medicament care produce moartea a 50% din animalele de
DL50 experienţă
Zona terapeutică  zona maniabilă = zona între doza utilă şi doza maximă
Doza de atac  cantitatea de medicament administrată iniţial, necesară obţinerii
efectului dorit
Doza de întreţinere  doza necesară menţinerii efectului dorit; e mai mică decât doza de atac
Pentru copii doza maximă se calculează după diferite formule:
 formula lui Young:[A: ( A + 12 ) ]x D
 A= vârsta copilului (în ani)
 D= doza maximă a adultului
 formula lui Clark: (greutatea copilului în kg: la 70) x D unde D= doza maximă a adultului
 Aceste două formule sunt aplicabile copiilor peste 2 ani.
 formula lui Fried: vârsta în luni: 150 x D unde D= doza adultului, este utilizată la sugari
Dozele pot fi exprimate în unităţi precise: g, ml, U.I, (unităţi biologice internaţionale); sau cu
ajutorul unor unităţi aproximative care se referă la modul de administrare. Ex.
l vârf de cuţit = aprox. 1 gr.
2
1 linguriţă = aprox. 5 gr.
1 lingură = aprox. 15 gr.
20 picături = aprox. 1 gr dacă vehicolul este apa
50 picături = aprox. l gr. dacă vehicolul este alcool
1 pahar de apă = 200 ml
Asistenta medicală trebuie să cunoască:
 modul de administrare al medicamentelor,
 acţiunea şi efectele secundare ce pot apărea, pentru a putea lămuri şi linişti pacientul la nevoie
şi a nu transforma efectul lor salutar într-o otravă cu acţiune ireversibilă.
 faptul că medicamentele se administrează numai după prescripţia medicului
 caracteristicile medicamentelor pentru a le putea recunoaşte după aspectul lor exterior şi
proprietăţile fizice (pentru a preveni schimburile de medicamente)
 doza terapeutică, maximă şi limita inferioară a dozei toxice
 indicaţia medicamentelor utilizate pentru a descoperi eventualele greşeli din condica de predare
şi preluare a serviciului
 calea de administrare obişnuită a medicamentelor
 modul de administrare, artificiile şi manevrele utilizate pentru a masca gustul sau mirosul
neplăcut al unor medicamente
 incompatibilităţile medicamentoase, în special în cazul infecţiilor când se obişnuieşte a se
combina în aceeaşi seringă mai multe fiole pentru a reduce numărul înţepăturilor
 modul de păstrare a medicamentelor în "farmacia" secţiei = aparat
 efectul care se aşteaptă de la medicamentul administrat şi timpul necesar apariţiei acestuia
 efectele secundare ale medicamentelor administrate, dintre care unele pot fi pozitive asupra
organismului iar altele nedorite, dăunătoare; trebuie să diferenţieze manifestările afecţiunii de
bază de cele survenite ca efecte secundare
 fenomenele de obişnuinţă şi de acumulare legate de administrarea sistematică şi de lungă
durată a unor medicamente
 fenomenele de hipersensibilitate legate de acţiunea unor medicamente: idiosincrazia sau alergia
medicamentoasă.
Circulaţia medicamentelor şi distribuirea lor
Medicamentele prescrise la vizita medicală se notează în foaia de observaţie şi pe foaia de

temperatură, menţionându-se doza unică, numărul dozelor/24 ore şi calea de administrare. Pe baza
prescripţiilor din aceste foi se completează condica de medicamente sau reţetele către farmacia
spitalului/ policlinicii şi condica de predare şi preluare a serviciului.
Pentru satisfacerea necesităţilor de medicamente neprevăzute, a urgenţelor, a medicaţiei
pacienţilor internaţi după ora de vizită, precum şi a materialelor necesare pentru tratamente curente,
în fiecare secţie cu paturi, servicii de policlinică şi dispensare, există un stoc de medicamente şi
materiale depozitate într-un dulap farmaceutic denumit aparat. Acesta este dotat pe baza unor
baremuri specifice secţiei sau serviciului respectiv.
Medicamentele sunt etichetate corespunzător căii de administrare:
 cele destinate uzului intern poartă etichete albe cu chenar albastru, cu menţiunea "intern"
 cele destinate uzului extern sunt cu chenar roşu şi menţiunea "extern"
 soluţiile injectabile au etichete cu chenar galben cu menţiunea "injectabil"
 substanţele toxice au etichete cu cap de mort cu inscripţia "otravă"
 la nevoie, medicamentele poartă şi etichete speciale datorită modului de conservare: "a se feri
de lumină", "a se păstra la rece".
Aspectul medical al administrării medicamentelor nu-l exclude pe cel medico-legal. Astfel,
asistenta medicală trebuie să aibă evidenţa exactă a prescripţiilor care să corespundă cu
3
medicamentele eliberate de farmacie. Orice neconcordanţă va fi raportată medicului de salon sau
medicului de garda. Asistenta medicală nu va administra niciodată, nici un medicament, fără
indicaţia medicului.
După preluarea medicamentelor de la farmacie, asistenta medicală le va repartiza în paharele
speciale, numerotate corespunzător pentru fiecare pat/ pacient, le va aşeza pe tava medicală şi le va
acoperi cu un şervet urmând a le distribui fiecărui pacient. Întreaga operaţie de pregătire va fi
executată în sala de tratamente şi nu în salon, în faţa pacienţilor. Aceştia vor înghiţi medicamentele
în faţa asistentei medicale. Este interzis a se lăsa medicamentele pe noptieră sau la bolnav.
Pentru a putea administra medicamentele asistenta medicală trebuie să dea dovadă de răbdare,
perseverenţă şi o bună pregătire profesională, pentru a putea explica şi lămuri pacienţii asupra
necesităţii medicamentelor respective, astfel încât să nu jignească demnitatea lor iar prezenţa sa să nu
lase impresia de neîncredere în bolnavi.
Pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale se vor respecta cu stricteţe normele igienice de
administrare.
Organizarea şi funcţionarea aparatului de medicamente:
Aparatul este un mic depozit de medicamente şi materiale necesare pentru acordarea primului
ajutor, ce se găseşte în fiecare dispensar teritorial, de întreprindere, şcolar, în cabinetele din
dispensarele policlinice, în camerele de gardă ale spitalelor, blocurilor operatorii, sălilor de naştere,
în secţiile de anestezie şi terapie intensivă, chirurgie, boli interne, pediatrie etc.
1. aparatul este organizat într-un dulap special, ţinut închis. Medicamentele şi materialele
necesare - conform baremului stabilit de M.S. pentru fiecare unitate sau secţie - sunt păstrate
în evidenţă într-un caiet.
2. utilizarea medicamentelor în cazul urgenţelor se descarcă în condica de farmacie proprie şi vor
fi înlocuite în maximum 24 ore.
3. cheia aparatului o deţine asistentul şef de secţie ce o predă unui cadru medical la fiecare tură.
4. depozitarea şi păstrarea medicamentelor se face conform cerinţelor fiecăruia.
5. dacă nu se poate asigura consumul medicamentelor înainte de termenul de expirare, prin
transferarea lor la alte secţii, vor fi înlocuite cu altele proaspete.
6. medicamentele neutilizate de la bolnavii externaţi mai devreme sau decedaţi, se înregistrează
la aparat şi vor fi administrate ulterior altor pacienţi.
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
1. Respectarea medicamentului prescris - nu se înlocuieşte cu alt medicament cu efect

asemănător fără aprobarea medicului.
2. Identificarea medicamentului de administrat - se verifică eticheta sau medicamentul însuşi
(forma de prezentare, culoare, consistenţă, miros etc.)
3. Verificarea calităţii medicamentului - să nu fie alterat, degradat.
4. Respectarea căii de administrare - administrarea pe altă cale a unor medicamente poate
determina accidente grave: embolie uleioasă la administrarea i.v. a soluţiilor uleioase, necroza
ţesuturilor în cazul administrării i.m. sau s.c. a soluţiilor hipertone.
5. Respectarea orarului şi ritmului de administrare prescris de medic- unele substanţe se
descompun şi se elimină din organism într-un anumit timp iar distanţarea dozelor duce la
anularea efectului terapeutic sau rezistenţa organismului faţă de germeni (în cazul
antibioticelor); altele au doză terapeutică apropiată de cea toxică transformându-se în otrăvuri
prin acumularea dozelor; pentru obţinerea efectului terapeutic unele medicamente se
administrează înainte de mese, altele în timpul meselor iar altele după mese.
6. Respectarea dozei prescrise
7. Respectarea somnului fiziologic al pacientului - orarul de administrare va fi stabilit astfel încât
să nu fie necesară trezirea bolnavului, cu excepţia antibioticelor şi chimioterapicelor.
4
8. Evitarea incompatibilităţii dintre medicamente - unele asocieri devin ineficace, dăunătoare
9. Servirea bolnavului cu doza unică de tratament
10. Luarea medicamentului în prezenţa asistentei medicale
11. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule, soluţii, picături,
injecţii, ovule, supozitoare.
12. Lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise- indicaţii, contraindicaţii,
incompatibilităţi, efecte secundare ale medicamentelor.
13. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare - schimbarea medicamentului, nerespectarea
dozei, a orarului sau a căii de administrare se va anunţa medicul pentru a se putea interveni şi
preîntâmpina complicaţiile ce ar putea fi fatale pentru pacient.
14. Administrarea imediată a medicamentului deschis: soluţiile injectabile vor fi administrate
imediat după deschiderea fiolei deoarece păstrarea lor permite infectarea, scăderea eficacităţii
medicamentului sau chiar degradarea lui.
15. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti - respectarea măsurilor de asepsie şi igiena stabilite
pentru fiecare cale de administrare.
Timpul administrãrii medicamentelor

Trebuie să ţinem cont de:
 alimentaţie:
 înainte de masă cu 15-30 min. medicamentele stimulatoare ale organismului
 în timpul mesei sau imediat după masă pentru medicamentele care au şi efect de iritare gastrică
 după mese la intervale mai mici pentru alcalinizante şi pansamentele gastrice
 perioadele de odihnă şi activitate
 atât cât e posibil este important să se respecte timpul de odihnă
 seara, cu 15-30 min. înainte de culcare pentru somnifere, dimineaţa- diureticele
 momentul secreţiilor fiziologice
 medicamentele hormonale se pot administra în funcţie de nivelul secreţiilor; de exemplu
preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doze dimineaţa şi 1/3 după amiaza
 necesitatea obţinerii eficienţei terapeutice
Pãstrarea medicamentelor
Trebuie să ţină cont de:
 perioada de valabilitate:
 este obligatoriu să fie cunoscută şi respectată
 condiţiile ce trebuie asigurate pentru păstrarea medicamentelor
 lumină:
 unele medicamente îşi modifică caracteristicile în prezenţa luminii
 trebuie păstrate în recipiente de culoare închisă şi/ sau învelite într-un material protector
 pe ambalaj scrie "ferit de lumină"
 ex.: unele colire, adrenalina
 umiditate:
 unele medicamente îşi modifică caracteristicile în condiţii de umiditate
 se păstrează în recipiente etanş, în loc uscat, împreună cu materiale deshidratante
 ex.: în general comprimatele, pulberile, caşetele
 temperatură:
 medicamentele se păstrează:
 la rece: 2-80C
 în loc răcoros: 9-150C
 temperatura camerei: 18-250C
5
 la cald, căldură: 30-400C
 la o temperatură bine precizată
 condiţii speciale (ţin deobicei de semnificaţia unor expresii):
 se prepară la nevoie
 se prepară în cantităţi mici
 separandum şi Venenum semnifică că trebuie păstrate în dulapuri speciale
Administrarea medicamentelor în unele condiţii fiziologice trebuie să ţină cont de anumite
elemente:
la vârstnici  necesită ajustarea dozelor în funcţie de afecţiunile pe care le au, de scăderea odată
cu vârsta a capacităţii de metabolizare a substanţelor
 trebuie avut în vedere că apare de obicei scăderea memoriei- deci administrarea
trebuie supravegheată cu mai multă atenţie
la gravide  administrarea trebuie evitată (dacă acest lucru e posibil)
 în situaţii speciale trebuie alese acele medicamente care nu au efect teratogen sau
toxic
în perioada  trebuie evitată administrarea medicamentelor care se elimină prin lapte, sau se
de alăptare întrerupe alăptarea în perioada administrării acestora
la copii  trebuie avut în vedere că există o diferenţă între doza copilului şi cea a adultului,
că administrarea se poate face cu greutate şi trebuie supravegheată de părinţi
 e de preferat să se folosească forme farmaceutice mai accesibile (comprimate
efervescente cu gust de căpşuni, fragi, etc.)
în condiţii  în cazul conducătorilor auto trebuiesc precizate medicamentele care modifică
particulare capacitatea acestuia de a conduce, la fel pentru cei care lucrează la înălţime sau
acolo unde deciziile lor greşite ( pot duce la accidente)
 la pacienţii cu afecţiuni hepatice, renale doza trebuie ajustată
Intoxicaţiile
Intoxicaţiile medicamentoase pot fi acute sau cronice şi apar:
1. în cazul unei supradozări absolute
 accidentală
 intenţională
2. în cazul unei supradozari relative:
 bolnavului i se administrează doze normale dar din cauza unor disfuncţii hepatice, renale şi mai
rar, intestinale se pot produce acumulări de medicamente în organism- ceea ce duce la
intoxicaţii
Tratamentul intoxicaţiilor acute- presupune măsuri nespecifice şi specifice.
În primul rând se recurge la măsuri nespecifice care presupun: îndepărtarea cât mai rapidă a
toxicului din organism şi susţinerea funcţiilor vitale.
Măsurile specifice se materializează prin administrarea unui antidot care să anihileze acţiunea
toxicului. Ex: în intoxicaţia cu morfină se administrează Nalofrina; în intoxicaţia cu barbiturice se
administrează Stricnina etc.
Intoxicaţiile cronice apar la administrări repetate, timp îndelungat a unor medicamente, ceea ce
poate duce la acumulări ex. barbiturice.
Dependenţa este o formă de intoxicaţie cronică, care se caracterizează prin necesitatea subiectivă
şi/ sau obiectivă de folosire a medicamentului sau toxicului de care este dependent. Această
necesitate imperioasă poate duce în anumite situaţii la fapte antisociale. Cele mai cunoscute substanţe
care produc dependenţă sunt: opiu, morfina şi derivaţii, cocaina, amfetamina, lisergida (LSD),
canabis, alcool etilic şi în mai mică măsură nicotina şi cafeina.
Tratamentul dependenţei- este foarte complex cuprinzând: măsuri profilactice educative,
psihoterapie pe lângă tratamentul medicamentos aplicat sub supraveghere atentă.
6
Reacţii adverse
Datorită activităţii ridicate, medicamentele moderne determină şi numeroase reacţii adverse

produse prin modificarea proceselor biologice fundamentale ale organismului. Ele sunt deosebite de
efectele secundare care însoţesc efectul medicamentului- datorită mecanismului de acţiune. Reacţiile
adverse pot fi uneori foarte severe putând pune în pericol viaţa bolnavului. După mecanismul de
producere efectele adverse pot fi clasificate în:
 efecte adverse toxice-
 depind de doza, de felul medicamentului, de starea fiziologică a bolnavului, de reactivitatea şi
antecedentele patologice ale acestuia, tropism
 Unele medicamente au un tropism particular pentru un organ sau sistem. Ex. Streptomicina
este ototoxică; Cloramfenicolul toxic pentru măduva hematopoetică.
 efecte mutagene-
 produc modificări ireversibile ale genotipului. Astfel, ar putea fi explicat numărul mare de boli
genetice care apar. Ex. Citostatice şi imunosupresive.
 efecte carcinogene-
 unele medicamente pot iniţia transformarea canceroasă a celulelor. Ex.: aminofenazona.
 efecte embriotoxice-
 unele medicamente administrate în primele 3 luni de sarcină pot duce la moartea embrionului
 efecte terotogene-
 prin administrarea unor medicamente între a II-a şi a VIII-a săptămână de sarcină pot apărea
malformaţii ale fătului.
 efecte de tip idiosincrazic- sau de intoleranţă-
 se manifestă ca reacţii neobişnuite la doze normale; aceste efecte sunt puse pe seama unor
particularităţi genetice.
 efecte de tip alergic- sau reacţii de hipersensibilitate-
 care apar independent de doza (uneori la doze minime sau numai mirosind substanţa) şi
presupun un contact anterior cu substanţa respectivă sau cu o substanţă înrudită structural.
Sensibilizarea apare mai frecvent la aplicarea locală, pe mucoase sau tegumente, şi mai rar
după aplicare locală sau parenterală.
După mecanismul de producere putem deosebi:
1. Reacţii alergice de tip anafilactic: astm bronşic, angioedem, urticarie, şoc anafilactic
2. Reacţii alergice citolitice: granulocitopenii, trombocitopenii, anemii hemolitice
3. Reacţii alergice de timp întârziat: dermatite
Profilaxia acestor fenomene se face prin evitarea tratamentelor inutile, a aplicării locale timp
îndelungat a medicamentelor alergene şi antetestare.
Medicaţia de urgenţă în cazul alergiilor grave constă în administrarea i.v. de Hemisuccinat de
hidrocortizon, de adrenalină şi un antihistaminic.
Interacţiuni medicamentoase
La administrarea a două sau mai multe medicamente concomitent pot apărea interacţiuni, pe care
le putem clasifica astfel:
 interacţiuni dorite-
 când asocierea este favorabilă efectului urmărit potenţând acţiunea acestuia. Ex.: asocierea
amoxicilinei cu acid clavulonic în medicamentul Augmentin duce la efecte mărite
 interacţiuni nedorite- care pot fi:
 fizice- se mai numesc şi incompatibilităţi de siringă şi pot surveni mai ales în cazul “cocktaill-
urilor” perfuzabile, fiind însoţite de coloraţii, opalescenţă sau precipitaţii ceea ce duce la
inactivarea medicamentului sau la fenomene toxice
7
 farmacocinetice- când asocierea poate duce la modificări de absorbţie, distribuţie metabolizare,
eliminare, ducând la fenomene nedorite.
 farmacodinamice
 sinergice - când medicamentele asociate acţionează în acelaşi sens. Ex.: alcoolul +
hipnotice; simptomimetice (bronhodilatatoare) + aminofilina
 antagonice-
 antagonism competitiv, când tind să se fixeze pe acelaşi receptor. Ex. Histamina +
antihistaminice
 antagonism fiziologic- când acţionând asupra unor receptori diferiţi efectele sunt
contrare, se anihilează reciproc. Ex.: vasoconstrictor adrenergic + vasodilatator
musculotrop
8
Căile de administrare a medicamentelor
Depind de:
 starea fizică a medicamentului:
 substanţele gazoase, volatile- pe cale respiratorie, prin inhalaţie
 substanţele solide, lichide- per os
 substanţele lichide sterile-parenteral
 starea organismului:
 în cazul existenţei unei afecţiuni hepatice sau renale ce modifică metabolizarea, respectiv
eliminarea substanţei administrate aceasta se administrează în cantitate mai mică
 dacă este necesară ocolirea metabolizării hepatice a medicamentului acesta se poate administra
de exemplu pe cale rectală
 scopul terapeutic urmărit:
 acţiune locală:
 medicamentele trebuie aplicate cu ajutorul unor substanţe care să acţioneze timp cât mai
îndelungat asupra locului unde au fost aplicate
 ! componenta generală nu poate fi întotdeauna neglijată
 acţiune generală:
 substanţele pentru a acţiona asupra întregului organism trebuie să se absoarbă şi să intre în
circulaţie
Circuitul medicamentelor presupune următoarele etape:
1. participarea la vizita medicală şi notarea particularătăţilor de tratament şi administrare a
medicamentelor
2. participarea la scrierea condicii de medicamente şi ducerea acesteia la farmacie în timp util
3. preluarea medicamentelor de la farmacia spitalului, verificarea acestora şi repartizarea lor pe
salon şi bolnav
4. depozitarea medicamentelor în secţie
5. administrarea medicamentelor
! Orice tehnică începe şi se termină cu spălarea pe mâini
*D=definiţie, *Av=avantaje, *Dv=dezavantaje, *Ex=exemple, *T=tehnică, *I,A=incidente,

accidente, *CI=contraindicaţii, *P=particularităţi, *Mn=materiale necesare, *Pp=pregătirea
pacientului, *Îu= îngrijiri ulterioare, *R= reorganizarea locului de muncă
1. Administrarea pe cale orală, perorală, internă:
D  constă în introducerea medicamentelor şi absorbţia acestora la nivelul tubului digestiv

Av  comoditate; (calea cea mai frecvent utilizată)
 posibilitate de autoadministrare
 corespunde unei căi naturale
 nu necesită personal specializat
 poate fi folosită atât pentru efecte locale cât şi generale
 local:
 dizolvă mucozităţiile de pe pereţii intestinali (apele minerale, alcaline)
 favorizează cicatrizarea ulceraţiilor (bismutul, nitratul de argint)
 protejează mucoasa gastro-duodenală (magnezia-usta, carbonatul de calciu)
 excită peristaltismul intestinal (unele purgative)
 inhibă peristaltismul intestinal (HCl, alcalinele, fermenţii digestivi etc.)
 dezinfectează tubul digestiv (saprosanul, antibioticele neresorbabile etc.)
 scad procesele fermentative din tubul digestiv (cărbunele animal, carbonatul de Ca etc.)
 general -se resorb la nivelul mucoasei digestive, pătrund în sânge şi îşi desfăşoară
9
activitatea:
 fie asupra organismului în întregime (antibiotice, chimioterapice, calmante,
hipnotice analeptice etc.),
 fie asupra unor organe şi aparate iar prin intermediul acestora sunt influenţate
starea şi funcţionarea întregului organism (cardiotonice, antiastmatice etc.).
Dv  absorbţia poate fi inflenţată de motilitatea stomacului şi intestinului prin:
 medicamente,
 stări patologice: vărsături
 alimente
 HCl din stomac, enzime digestive
 flora intestinală
 solubilitatea substanţei (depinzând de dimensiunile particulei, structura)
 necesită cooperarea pacientului
 absorbţia lentă, greu de controlat
 poate determina iritarea mucoasei gastrice
 posibilitatea automedicaţiei
 necesită modificarea gustului, mirosului pentru a putea fi ingerate
Ex  lichide:
 soluţii- substanţe dizolvate în apă, alcool
 infuzii soluţii extractive obţinute din produse vegetale şi menţinute în contact cu apa
la o temperatură aproape de fierbere (frunze, flori)
 decocturi- soluţii extractive obţinute prin fierberea în apă a unor produse vegetale de
consistenţă tare (rădăcini, seminţe, coji)
 tincturi- soluţii extractive alcoolice, obţinute din produse de origine vegetală sau
animală
 extracte- lichide rezultate din concentrarea soluţiilor extractive obţinute din produse
de origine vegetală sau animală
 uleiuri
 emulsii- preparate din două lichide ce nu se pot amesteca, fiind dispersate între ele.
 mixturi: amestecuri de soluţii sau soluţii cu substanţe insolubile care rămân în
suspensie
 solide:
 pulberi sau prafuri
 tablete(comprimate): discuri mici de diferite mărimi şi culori
 drajeuri- forme medicamentoase asemănătoare tabletelor dar acoperite de un strat
protector, diferit colorate, cu rol de a masca gustul şi mirosul preparatului sau de a-i
preveni degradarea protejându-l de agenţii atmosferici; uneori, stratul protector
favorizează acţiunea medicamentului numai în intestin.
 granule- preparate farmaceutice de formă sferică sau vermiculară
 mucilagii
Mn  lingură, linguriţă, pipetă, pahar gradat, ceaşcă
 apă, ceai, lapte
Pp  pregătirea psihică, explicarea necesităţii administrării medicamentelor
 poziţie: şezând; la nevoie în decubit
T  verificarea calităţii medicamentului (culoare, aspect, data expirării)
 dozarea medicamentului (pentru cele lichide) respectiv verificarea dozei
 oferirea medicamentului şi verificarea faptului că acesta este luat sau nu:
 lichidele pot fi luate sau nu prin diluare cu ceai sau pe zahăr, etc.
10
 mixturile se agită înainte de administrare
 solidele pot fi sau nu dizolvate
 după administrarea unui medicament solid se administrează lichide (apă, lapte, ceai)
 administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin sondaj (rar utilizat):
 la pacienţii inconştienţi sau cu tulburări de deglutiţie
 pentru introducerea medicamentelor care irită mucoasa gastrică
 pentru parazitozele tubului digestiv cu localizare duodenală
 pentru administrarea antibioticelor care, prin vena porta, ajung la ficat de unde sunt
excretate prin căile biliare împreună cu bila.
R 
I,A  atingerea dinţilor de soluţiile acide şi feruginoase atacă smalţul dentar (se administrează
prin tub de sticlă)
CI  boli psihice, stări de inconştienţă sau comatoase, vărsături, diareei severe, sugari, copii
sub 4 ani
 administrarea medicamentelor ce pot fi distruse de aciditatea gastrică
 bolnavul refuză medicamentul administrat per os
 este nevoie de o acţiune promptă
 medicamentul are proprietăţi iritative asupra mucoasei gastrice
 în caz de trismus sau în stări comatoase (lipsa reflexului de deglutiţie)
 medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă
 dacă medicul doreşte ocolirea sistemului venei porte
P  Unele medicamente se administrează exact sub forma de prezentare eliberată de
farmacie iar altele necesită unele modificări (agitarea unor substanţe lichide, adaos de
zahăr pentru tincturi sau extracte, administrarea unei anumite cantităţi dintr-un praf sau
dintr-o tabletă etc.).
 ceaiurile medicinale se utilizează proaspete deoarece substanţele active se volatilizează.
 gustul neplăcut al unor medicamente poate fi mascat prin diluare sau adaos de ceai,
sucuri, limonade etc.; uleiul de ricin se va combina 2/3 cu cafea, bere, lapte cald sau
sirop de zmeură iar după înghiţire se oferă pacientului o băutură acidulată.
 Se va evita:
 manipularea comprimatelor direct cu mâna, după scoaterea din ambalajul lor
 amestecarea medicamentelor cu cărbune medicinal deoarece acesta absoarbe şi reduce
acţiunea medicamentelor
 administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare, la copiii sub 2 ani
 atingerea dinţilor cu substanţe acide sau feruginoase pentru că atacă smalţul dentar
 utilizarea aceloraşi pahare, linguri, linguriţe la mai mulţi pacienţi
Forma Instrumente necesare Cantitatea conţinută Observaţii

medicamentoasă
uleiuri, siropuri, - pahar de lichior - 15 g ulei medicamentele cu
ceaiuri,ape - pahar de vin - 100 g apă sediment se agita
minerale, vinuri - pahar de apă - 200 g apă înainte de
medicinale - ceaşca de cafea - 50 g apă administrare.
soluţii, mixturi, - linguriţa - 5g apă, 4,5g ulei, 6,5g sirop soluţia Bourget se
infuzii, decocturi, administrează
uleiuri - lingura de supă -15g apă, 12,5g ulei, 20g sirop încălzită.
tincturi, extracte, - sticla picurătoare 20 pic. =1 g sol. apoasă Se administrează pe
substanţe foarte - pipeta 60 pic =1 g sol alcoolică zahăr sau în apa, ceai
active sau 1 g tinctură alcoolică etc.
11
40 pic. =1g sol uleioasă
medicamente cu pahar, ceaşcă sau - încălzite, cu adaos
baza de gelatină lingură de sucuri
prafuri divizate - direct pe limba - se dau cu apă, ceai,
(în pliculeţe) bolnavului limonadă.
caşete amilacee sau idem - se înmoaie înainte cu
capsule cerate apă.
prafuri nedivizate - 1 linguriţă rasă = 1,5 - 2,2 g pulbere la copii se amestecă
(în pungă) - 1 linguriţă plină = 2,5 - 5 g pulbere cu ceai, sirop etc.
- 1 vârf de cuţit = 0,5 - 1 g pulbere
tablete - direct pe limbă sau - la copii se dau numai
drajeuri transformate în praf pulberi.
granule - linguriţă - + lichid
purgative saline - pahar - 30 g subst. + 50 g apă -
2. Administrarea sublinguală sau bucală

D  constă în introducerea medicamentelor şi absorbţia acestora la nivelul mucoasei bucale
Av  cale comodă de administrare
 posibilitate de autoadministrare- în urgenţe
 corespunde unei căi naturale
 absorbţia este rapidă datorită faptului că e o mucoasă bine vascularizată
 efectul se instalează rapid
 se evită inactivarea medicamentului datorită pH-ului acid al sucului gastric sau al celui
alcalin din intestin.
Dv  necesită cooperarea pacientului
 folosirea repetată a acestei căi produce leziuni ale mucoasei bucale
 nu pot fi administrate decât cantităţi mici de substanţă sub forma de soluţie, pulberi sau
comprimate sublinguale
ex  nitroglicerina în angina pectorală, faringoseptul în faringo-amigdalite
T  se introduc comprimate în smalţul dintre gingii şi mucoasa obrazului sau sublingual
 tabletele zaharate sau drajeurile sunt menţinute în cavitatea bucală (pe/sub limbă) până
la topirea lor completă, absorbţia lor fiind integrală.
3. Administrarea rectală
D  constă în introducerea medicamentelor şi absorbţia acestora la nivelul rectului

Av  poate fi folosită:
 la pacienţii cu tulburări de deglutiţie
 la cei operaţi pe tubul digestiv superior
 la administrarea medicamentelor ce se distrug masiv la nivel hepatic
 la pacientul cu intoleranţă digestivă: greaţă, vărsături, hemoragii digestive
 pentru medicamentele iritante ale mucoasei gastrice
 în caz de refuz de a înghiţi din partea partea pacientului
 în caz de stază din sistemul portal (ciroză hepatică, insuficienţă cardiacă dreaptă,
pericardită constrictivă ş.a.)
 poate avea atât efect local (supozitor cu glicerină) cât şi general (supozitoare cu digitală)
Dv  absorbţia substanţelor e relativ lentă, inegală
 efecte mai ales locale, de iritare a rectului
12
 nu poate fi folosită în caz de diareei severe sau leziuni grave
Mn  supozitoare: mănuşi de cauciuc, vaselină, tăviţă renale, supozitorul
 clismă: vezi clisma
Pp  pregătirea psihică: informare asupra tehnicii, a poziţiei, a importanţei administrării şi a
posibilei senzaţii de defecare ce poate apărea (în cazul administrării supozitoarelor se
lămureşte că după câteva minute acesta se topeşte iar senzaţia dispare)
 poziţie:
 supozitoare: decubit lateral cu membrele inferioare flectate
 clismă: vezi clisma
 efectuarea unei clisme evacuatorii dacă pacientul nu a defecat
 administrarea supozitorului:
 asistenta medicală se spală pe mâini, îmbracă mănuşile, despachetează supozitorul din
ambalaj
 cu mâna stângă se îndepărtează fesele pacientului evidenţiind orificiul anal iar cu mâna
dreaptă introduce supozitorul (uns în prealabil cu vaselină) cu partea ascuţită în anus,
cu ajutorul indexului/ inelarului împingându-l până trece de sfincterul anal intern
 asistenta medicală îşi îndepărtează mănuşile, le aşează în tăviţa renală şi se spală pe mâini
Îu  necesită îngrijire specială după tehnică
R  spălarea, dezinfectarea şi pregătirea mănuşilor pentru sterilizare, îndepărtarea deşeurilor
şi spălarea tăviţei renale.
ex  prin clismă medicamentoasă se pot administra medicamente cu absorbţie rectală
(digitală, clorură de calciu cloralhidrat, tinctură de opiu, chinină etc.), medicamente cu
efect local (soluţii izotonice) în microclisme (apă, ser fiziologic, glucoză izotonă) cu
ajutorul unei seringi adaptate la canulă rectală sau clisme "picătură cu picătură" (soluţia
se menţine la temperatură constantă cu ajutorul unui rezervor termostat).
 supozitoarele sunt medicamente care se prezintă sub formă conică sau ovală cu o
extremitate mai ascuţită iar substanţa activă este încorporată într-o masă solidă
(glicerină sau stearină cu efect purgativ, sau unt de cacao) care se topeşte la temperatura
corpului. Acţiunea lor poate fi locală (calmarea durerilor, golirea rectului, atenuarea
peristaltismului intestinal) sau generală (antiinfecţioasă, antipiretică, antialgică -
Morfină, Algocalmin, tonicardiacă - digitala).
I,A  nemenţinerea soluţiei de clismă la o temperatură adecvată (39-42 0C) poate determina
senzaţie de defecare
 încălzirea exagerată a supozitorului determină topirea lui
4. Administrarea parenterală
Av  poate fi folosită:
 în situaţii urgente
 pentru medicamente care se absorb greu sau insuficient pe cale digestivă
 pentru bolnavii care nu cooperează, la cei inconştienţi
 absorbţia rapidă
 absorbţia nu e influenţată de pH, de manifestări clinice ca: greaţa, voma, diareea,
constipaţia
Dv  necesită o tehnică specială, instrumentar special, condiţii de asepsie, personal calificat
 e neplăcută pentru bolnav
 pot să apară infecţii, noduli, accidente de incompatibilitate deobicei mai grave decât în
13
cazul căi per os
 dificultate de a repeta injecţia în acelaşi loc
Mn  materiale sterile: seringi, ace, casoletă cu tampoane (de vată sau tifon),
 muşama, aleză, garou de cauciuc (pentru injecţia i.v.), tăviţă renală, alcool, eter, tinctură
de iod, pile
 substanţa de administrat, medicamente pentru eventualele accidente (adrenalină, HHC,
calciu, etc)
Pp  psihică: explicarea nenecităţii tehnicii
 fizică: aşezarea în poziţie, aducerea materialelor şi instrumentelor lângă bolnav
T  se verifică seringa, substanţele de administrat
 spălare pe mâini cu apă şi săpun
 se montează seringa
 se dezinfectează gâtul fiolei (tampon cu alcool, flambare),
 se flambează pila,
 se taie gâtul fiolei
 se deschide fiola
 se aspiră conţinutul fiolei cu ajutorul acului
 se elimină bulele de aer
 se introduce acul în fiolă golită până la efectuarea injecţiei
 injecţia se efectuează cu alt ac decât cel cu care s-a aspirat
R  se îndepărtează seringile şi acele
a. Administrarea subcutanată
D  constă în introducerea medicamentului în ţesutul conjunctiv subcutanat

S  terapeutic: administrarea de soluţii cristaline sau perfuzarea pentru hidratare
Av  poate asigura un efect prelungit (dacă administrarea se face sub formă de pelete
administrate implantate sub piele efectul este şi mai prelungit)
 această cale este utilizată şi pentru unele grefe şi implante
Dv  trebuie administrate cantităţi mici de substanţe (sub 2 ml)
 e relativ dureroasă
 nu se pot injecta soluţii iritante: hipotone, hipertone, prea acide, prea alcaline
 absorbţia se face relativ lent,
Le  faţa externă a braţului
 faţa superoexternă a braţului
 faţa superoexternă a coapsei
 regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului
 regiunea deltoidiană
 regiunea subclaviculară
 flancurile peretelui abdominal
Mn  + ace cu diametru 6/10, 7/10, 8/10, lungi de 52-300 cu bizou lung
T  după tehnica generală
 se cutează cu policele şi indexul mâinii o porţiune de tegument, fixând-o şi ridicând-o de
pe planurile profunde
 se pătrunde cu acul prin axul longitudinal al cutei 2-4 cm
 se verifică dacă acul nu a juns într-un vas
 se injectează lent substanţa
 se retrage brusc acul şi se tamponează locul
14
I,A  lezarea unei terminaţii nervoase (durere)
 ruperea acului
 hematom
 abces
P  ritmul de absorbţie poate fi micşorat prin:
 injectarea de suspensii lichide (ex.: suspensiile de insulină)
 asocierea substanţei active cu o substanţă vasoconstrictoare (ex. + Adrenalina)
 implantarea de substanţe active b sub formă de implante
 ritmul de absorbţie poate fi mărit prin:
 masaj local
 asocierea substanţei active cu o substanţă vasodilatatoare
 nu se administrează
 soluţii uleioase decât în cazuri speciale
 compuşii metalelor cu greutate moleculară
 clorură de sodiu
 se vor altera locurile de administrare
 nu se vor administra substanţele în regiuni cu afecţiuni dermatologice
b. Administrarea intradermică
D  constă în introducerea medicamentului în derm

S  explorator- intradermoreacţia la tuberculină, Casoni
 anesteziant- infiltraţia dermică cu novocaină
 terapeutic- desensibilizarea în afecţiuni alergice
Av  acţiune locală prelungită
Dv  dureroasă
 absorbţie redusă
Le  faţa anterioară a antebraţului
 faţa externă a braţului şi a copasei
Mn  + ace fine, cu vârful tăiat scurt
T  + se întinde şi se imobilizează tegumentul cu policele şi indexul sau degetul mediu al
mâinii stângi
 se introduce vârful acului în grosimea tegumentului tangenţial pe suprafaţa pielii, cu
bizoul în sus, până dispare orificiul
 se injectează lent lichidul din seringă
 trebuie să apară o papulă (aspect de coajă de portocală)
 se retrage brusc acul fără a tampona locul injecţiei
I,A  revărsarea lichidului în afară
 tumefacţie fără apariţia papulei
 lipotimie
 şoc la testarea alergenilor
 necroză
P  nu se aseptizează tegumentul cu alcool dacă se face intradermoreacţia la tuberculină
c. Administrarea intramusculară
D  constă în introducerea medicamentului într-un muşchi
15
S  terapeutic- administrarea de soluţii izotonice, uleioase, substanţe coloidale
Av  absorbţie rapidă a medicamentelor
 administrare puţin dureroasă (deobicei)
 se pot administra soluţii uleioase, apoase sau suspensii care se dizolvă treptat (acţiunea
fiind de durată mai lungă decât în cazul administrării i.v.)
Dv  durere
 posibilitatea apariţiei nodulilor
Le  regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter; se reperează
 punctul Smîrnov, la un lat de deget deasupra marelui trohanter şi înapoia lui
 punctul Barthelemy la unirea treimii externe cu cele două treimi interne ale liniei
care uneşte spina iliacă antero-superioară cu extremitatea superioară a şanţului
intero-fesier
 zona situată deasupra liniei care uneşte spina iliacă posterioară cu marele trohanter
 faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie
 faţa externă a braţului în muşchiul deltoid
Mn  + ace intramusculare lungi de: 40, 50, 60, 70 mm, cu diametru 7/10, 8/10, 9/10, 10/10,
bizou lung
T  după tehnica generală
 se invită pacientul să-şi relaxeze musculatura
 se întinte tegumentul între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi
 se înţeapă perpendicular pielea şi se introduce acul 4-7 cm
 se aspiră
 se injectează lent lichidul
 după injectare se scoate acul brusc
 se masează locul cu un tampon cu alcool
I,A  necroze locale,
 abcese, infecţii cu anaerobi,
 injectare i.v.- embolii
 atingerea nervului sciatic- durere intensă
 paralizie- prin lezarea nervului sciatic
 hematom
 supuraţie aseptică- dacă substanţele nu sunt resorbite
P  poziţia acului în cazul administrării de soluţii colorate se verifică detaşând seringa
d. Administrarea intravenoasă
D  constă în introducerea medicamentului direct în circulaţia sanguină prin puncţionarea

unei vene
S  terapeutic
 diagnostic
Av  asigură cea mai rapidă pătrundere a medicamentului în organism
 asigură cea mai rapidă instalare a efectului dorit
 poate fi folosită în caz de urgenţe
 doza administrată poate fi controlată exact
 poate fi transformată în administrare continuă - perfuzia
Dv  necesită stăpânirea corectă a tehnicii şi o anumită manualitate
Le  venele de la plica cotului
16
Mn  + 2-3 ace de 25 mm diametru, de 6/10, 7/10, cu bizou scurt
T  se aplică tehnica puncţiei venoase
 se desface garoul încet
 se injectează soluţia lent
 se verifică periodic prin aspirare poziţia acului în venă
 se scoate acul cu seringa brusc, apăsând tamponul cu alcool
I,A  şoc anafilactic,
 embolii, flebite,
 dureri şi infiltraţii locale,
 decompensări cardiace
 senzaţie de uscăciune în faringe şi valuri de căldură
 hematom
 necroză datorită injectării intravenoase
 ameţeli, lipotimie, colaps
P  repuncţionarea unei vene se face tot mai central
 nu se efectuează injecţia în poziţie sezândă
e. Administrarea intraarterială:
D  constă în introducerea medicamentului în circulaţia sanguină prin puncţionarea unei

artere
S  în scop diagnostic: substanţe radioopace
 în scop curativ: administrarea de citostatice
Av  acţiune locală
Dv  tehnică dificil de realizat
Le. 
Mn 
T 
I,A 
P 
f. Administrarea în seroase
D  constă în introducerea substanţelor medicamentoase în cavităţile seroase ale

organismului
S  în scop diagnostic
 în scop terapeutic: introducerea de citostatice, radioizotopi
Av  acţiune locală
Dv  poate fi utilizată numai de personal calificat şi în condiţii de spitalizare
 risc mare de infecţii
Le 
Mn 
T 
I,A 
P 
17
Administrarea medicamentelor prin inhalaţie
D  constă în introducerea substanţelor medicamentoase prin inhalaţie

S  în scop terapeutic: anestezicele generale, lichidele volatile, bronhodilatoare
 pe această cale se administrează medicamente sub formă de gaze sau substanţe
gazeificate, prafuri dizolvate, lichide fin pulverizate sau vapori, soluţii prin instilaţie
traheală, în scopul dezinfectării şi descongestionării mucoasei căilor respiratorii.
Av  absorbţia este rapidă
 efectul este rapid
Dv  condiţii speciale de realizare
Mn  inhalator, prosop, vaselină, apă clocotită, substanţa medicamentoasă
Pp  pregătirea psihică, explicarea necesităţii administrării medicamentelor
 poziţie: şezând
T  spălarea pe mâini
 aşezarea unui prosop în jurul gâtului
 ungerea buzelor şi tegumentelor peri-bucale cu vaselină
 verificarea calităţii medicamentului (culoare, aspect, data expirării)
 dozarea medicamentului
 introducerea în vasul inhalatorului cu apă clocotită a unei linguriţe de inhalant
 ! se menţine o distanţă de 30-80 cm faţă de pâlnie
 pacientul trebuie să inspire pe gură şi să expire pe nas
 durată: 5-20 min/ şedinţă
 ştergerea feţei pacientului cu un prosop moale
R  se curăţă, se spală, se dezinfectează inhalatorul
P  bolnavul nu trebuie să inhaleze imediat din aparat (vapori de apă fierbinte)
Administrarea medicamentelor prin aplicare locală pe mucoase
D  constă în introducerea medicamentelor în organism prin aplicarea acestora la nivel local

pe mucoase: orală, nazală, conjunctivală, rectală, vaginală, etc.
S 
Av  efecte în special locale
 modern putem avea şi forme care au efect general
Dv  pătrunderea substanţelor este lentă
 absorbţia este dependentă calitatea mucoasei
Ex  soluţii
 unguente
 pulberi
A. Aplicarea medicamentelor pe suprafaţa conjunctivală
a. Instilaţia oculară constă în picurarea unor soluţii pe mucoasa conjunctivală.
Mn  pipetă, tampon de vată steril, soluţie medicamentoasă izotonică (sau apropiate de
aceasta), tăviţă renală
Pp  psihică: se informează asupra tehnicii şi a importanţei acesteia
 fizică: se aşează pacientul în decubit dorsal sau pe un scaun cu capul aplecat pe spate şi
sprijinit
T  asistenta medicală se spală pe mâini şi deschide fanta palpebrală, deprimând uşor
pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi; invită pacientul să privească în sus
 cu mâna dreaptă se lasă să picure din pipetă 1-2 picături de soluţie medicamentoasă în
18
fundul de sac conjunctival inferior, înspre unghiul extern; solicită pacientul să-şi mişte
globul ocular; la nevoie se repetă la celălalt ochi
 picătura de soluţie sau lacrima care se scurge se şterge cu un tampon, care se va arunca
în tăviţa renală
Îu  aşezarea acestuia în poziţie comodă şi supravegherea lui cel puţin 5 minute după instilare
R  se aruncă deşeurile, se spală şi se dezinfectează pipeta (când nu este de unică folosinţă)
iar tăviţa renală se spală şi se introduce soluţie antiseptică.
P  se administrează doar soluţii izotonice sau apropiate de acestea
b. Unguentele se aplică în fundul de sac conjunctival sau pe marginea pleoapelor, direct din tub, prin
apăsarea acestuia la capătul opus, sau din cutie cu ajutorul unei baghete de sticlă (rotunjită fin pe
toate laturile şi lăţită sub formă de lopată la o extremitate).
Mn  baghetă de sticlă, unguent, tampoane sterile, tăviţă renală
Pp  psihică: informare, lămurire asupra tehnicii
 fizică: aşezare în poziţie şezândă cu capul aplecat spre spate şi cu privirea în sus
T  asistenta medicală se spală pe mâini,
 se trage în jos şi în afară pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi, folosind un tampon,
 se aplică unguentul cu extremitatea lăţită a baghetei pe faţa internă a pleoapei sau se
presează din tub,
 se lasă pleoapa şi se solicită pacientul să închidă şi să deschidă ochiul pentru a antrena
unguentul pe toată suprafaţa oculară,
 surplusul se şterge cu alt tampon,
R  aruncarea deşeurilor, spălarea şi dezinfectarea instrumentelor folosite; asistenta medicală
se spală pe mâini.
c. Pulberile se introduc în sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane de vată montate pe baghete
de sticlă.
Mn  bagheta de sticlă, tampoane, pulbere, tăviţă renală
Pp  psihică: informare, lămurire asupra tehnicii
 fizică: aşezare în poziţie şezândă cu capul aplecat spre spate şi cu privirea în sus
T  asistenta medicală se spală pe mâini şi încarcă tamponul cu pudră
 trage în jos pleoapa inferioară cu policele mâinii stângi
 se presară pudra prin lovituri uşoare asupra baghetei, pe suprafaţa interesată
 se solicită pacientul să închidă ochii, antrenând astfel pudra pe toată suprafaţa
R  aruncarea deşeurilor, spălarea şi dezinfectarea instrumentelor folosite; asistenta medicală
B. Aplicarea medicamentelor pe mucoasa nazală
a. Instilaţia constă în picurarea unor soluţii medicamentoase pe mucoasa nazală.
Mn  soluţie, pipetă, tampoane, tăviţă renală
Pp  psihică: informare asupra tehnicii
 fizică: se invită pacientul să-şi sufle nasul şi se aşează în decubit dorsal fără pernă sau în
poziţie şezândă cu capul aplecat spre spate
T  asistenta medicală se spală pe mâini
 introduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a-i atinge pereţii
 se lasă să cadă numărul de picături prescrise şi se repetă pentru nara opusă
Îu  este rugat să rămână în această poziţie 30 - 40 secunde pentru ca soluţia să ajungă în
faringe; se aşează în poziţie comodă.
R  aruncarea deşeurilor, spălarea şi dezinfectarea intrumentelor folosite; asistenta medicală
19
P  !!! medicamentul să nu fie aspirat deoarece poate pătrunde în laringe provocând accese
de tuse şi spasme laringiene. !!!
b. Unguentele se aplică cu ajutorul unor tampoane montate pe porttampoane.
Mn  unguent, tampoane sterile, porttampon, tăviţă renală
 se încarcă tamponul cu unguent (de mărimea unui bob de grâu)
 se ridică uşor vârful nasului cu policele mâinii stângi şi se depune unguentul pe suprafaţa
internă a vestibulului nazal
 se scoate tamponul, se închide narina şi se apleacă capul pacientului uşor înainte,
solicitându-l să aspire medicamentul treptat, pentru a nu-l înghiţi
 se repetă la nevoie şi pentru nara opusă
Îu  nu necesită îngrijire specială după tehnică
R 
C. Aplicarea medicamentelor în conductul auditiv extern
a. Instilaţia constă în picurarea soluţiei medicamentoase în conductul auditiv extern.
Mn  baghetă de sticlă, tampoane de vată sterile, soluţie medicamentoasă, vas cu apă la
temperatura de 37°C, tăviţă renală
 fizică: aşezare în decubit lateral sau în poziţie şezândă, cu capul şi trunchiul aplecate
lateral de partea opusă urechii în care se efectuează instilaţia
 se curăţă conductul cu un tampon de vată montat pe baghetă
 se încălzeşte soluţia în baia de apă până la 37°C
 se trage uşor pavilionul urechii, în sus şi înapoi, cu mâna stângă şi se lasă să cadă
numărul de picături prescrise
Îu  se menţine în aceeaşi poziţie timp de câteva minute şi se introduce un tampon de vată în
ureche; la nevoie se repetă pentru urechea opusă.
R  conform tehnicii învăţate
P  se utilizează tampoane separate pentru fiecare ureche
 trebuie să nu se pătrundă în ureche peste limita vizibilităţii (risc de lezare a timpanului)
b. Unguentele se aplică cu ajutorul tampoanelor de vată fixate pe porttampon.
Mn  tampoane de vată sterile, porttampon, unguent, tăviţă renală
 se încarcă tamponul cu o cantitate mică de unguent
 se introduce cu multă precauţie în conductul auditiv extern
 se depune pe porţiunea interesată sau se întinde pe toată suprafaţa lui
Îu  se aplică în conductul extern un tampon steril; se repetă pentru urechea opusă cu alt
tampon.
R  conform tehnicii
P  !!! Nu se pătrunde în ureche peste limita vizibilităţii pentru a nu leza timpanul !!!
D. Aplicarea medicamentelor pe mucoasa bucală şi faringiană
20
a. Badijonarea mucoasei bucale se efectuează total sau parţial.
Mn  spatula linguală, tampoane sterile, soluţie, porttampon, tăviţă renală
Pp  psihica: se informează asupra tehnicii si a necesitaţii colaborării in timpul acesteia
 fizică: se aşează în poziţie şezândă cu capul aplecat spre spate
T  asistenta medicală se spală pe mâini şi inspectează cavitatea bucală cu ajutorul spatulei
 se îmbibă tamponul cu soluţie prin turnare, se descoperă porţiunea de mucoasă afectată
cu ajutorul spatulei şi se atinge sau se pensulează regiunea interesată
 în cazul badijonării întregii cavităţi bucale se respectă următoarea ordine: faţa dorsală a
limbii, palatul dur, vălul palatin, pilierii anteriori, faţa internă a obrajilor, mucoasa
gingivală suprafaţa internă a buzelor, faţa ventrală a limbii şi planşeul bucal, lojile
amigdaliene, pilierii posteriori, amigdalele (când există), peretele posterior al faringelui
Îu  aşezare în poziţie comodă
 este rugat să nu ingere nimic timp de 30 minute (de aceea, tehnica este de preferat să se
efectueze după servirea mesei).
P  tamponul de vată nu se reintroduce în soluţia medicamentoasă
b. Badijonarea mucoasei faringiene
Mn:  spatulă linguală sterilă, tampoane sterile, porttampon, soluţie, tăviţă renală
T  as. med. se spală pe mâini şi îmbibă tamponul cu soluţie prin turnare
 se apasă limba cu ajutorul spatulei iar cu cealaltă mână se pensulează pilierii, peretele
posterior al faringelui, amigdalele, răsucind uşor tamponul la nivelul lor, astfel încât
soluţia să pătrundă în criptele amigdaliene
Îu  aşezare în poziţie comodă şi este rugat să nu ingere nimic timp de 30 minute (de aceea,
tehnica este de preferat să se efectueze după servirea mesei).
c. Gargara se efectuează cu soluţii medicamentoase conform tehnicii învăţate la spălătura buco-
faringiană (se respectă cele două etape: spălarea gurii şi a orofaringelui).
E. Aplicarea medicamentelor la nivelul mucoasei vaginale
a. Tampoanele vaginale sunt confecţionate dintr-o bucată de vată presată, de formă alungită,
îmbrăcată într-o faşă (sau înfăşurată cu aţă), care se prelungeşte de la tampon încă 20-25 cm.
Capetele feşii, rămase parţial în afara vaginului, permit extragerea tamponului. Prin tampoane se
introduc în vagin medicamente sub formă de soluţii sau unguente.
Mn  valve vaginale sau valva rotunda Meyer, pensa ginecologică sterilă, soluţie
medicamentoasă, tăviţa renală, glicerină, tampoane sterile, mănuşi de cauciuc sterile
 fizică: aşezare în poziţie ginecologică
T  se execută de către două cadre medicale
 asistenta medicală se spală pe mâini şi îmbracă mănuşile de cauciuc
 primul cadru medical lubrifiază valvele vaginale cu glicerină şi depărtează peretele
vaginului cu valvele, menţinându-le în poziţia corespunzătoare
 al doilea cadru medical îmbibă tamponul cu medicamentul prescris şi îl fixează pe pensă
ginecologică, introducându-l până în fundul de sac posterior al vaginului astfel încât să
nu atârne în afara vaginului; se îndepărtează tamponul la ora şi ziua indicată de medic
Îu  se aşează pacienta în poziţie comodă
21
b. Globulele vaginale sunt preparate farmaceutice ovoide sau sferice, care au medicamentul activ
înglobat în substanţe care se topesc sub influenţa temperaturii vaginale.
Mn  pentru spălătura vaginală, mănuşi de cauciuc sterile, globule vaginale prescrise
Pp  psihică: la fel ca la punctul a.
 pregătirea fizică: ca la punctul a. şi efectuarea spălăturii vaginale
T  asistenta medicală se spală pe mâini cu apă curentă şi săpun şi îmbracă mănuşi de
cauciuc sterile
 se depărtează labiile cu degetele mâinii stângi pentru a evidenţia vaginul
 se introduce globulul cu mâna dreaptă şi se împinge spre colul uterin cu indexul
 se aplică un tampon exterior
Îu  se aşează pacienta în poziţie comodă
Administrarea medicamentelor prin aplicare locală pe tegument
D  constă în introducerea medicamentelor în organism prin aplicarea acestora la nivel local

tegument
Av  efecte în special locale; modern putem avea şi forme care au efect general
 cale simplă
 indoloră
 bine suportată de bolnav
Dv  pătrunderea substanţelor este lentă
 absorbţia este dependentă calitatea tegumentului
Ex  pudra -praf de origine minerală sau vegetală (talc, oxid de zinc, caolin, făina de grâu) în
care sau înglobat diferite substanţe active (chimioterapice, antibiotice etc.).
 comprese medicamentoase- comprese obişnuite îmbibate în soluţii medicamentoase
(Burow, soluţii dezinfectante, ceai de muşeţel) care pot fi aplicate reci sau calde, pe
tegumentul curat. Soluţia, timpul de aplicare, regiunea şi orarul sunt stabilite de medic.
 unguente- preparate farmaceutice semisolide cu substanţa activă încorporată în vaselină,
grăsimi animale sau vegetale, care se înmoaie la temperatura corpului (de aceea se
păstrează la rece).
 paste- produse mai consistente decât unguentele, preparate din grăsimi şi pudre.
 linimente- preparate farmaceutice lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos.
 mixturi- produse farmaceutice formate dintr-un amestec de substanţe lichide şi solide
(pudre) nemiscibile - înainte de utilizare se agită foarte bine.
 săpunuri medicinale- produse farmaceutice formate din substanţe (sulf, gudron, ihtiol)
înglobate într-un săpun neutru.
 creioane cu stilete caustice- din sulfat de cupru sau nitrat de argint şi au forma unor
bastonaşe care sunt introduse în tuburi protectoare. Sunt folosite pentru cauterizarea
unor formaţiuni papilomatoase, a excrescenţelor ce apar în ulceraţii sau ca hemostatice.
 emplasture medicamentos- format dintr-o substanţă vâscoasă, aderentă, neiritantă, uneori
lipită pe o bucată de pânză.
 băile medicinale- utilizate pentru efectul lor dezinfectant, calmant, decongestiv şi
antipruriginos asupra tegumentelor.
Mn  muşama, aleză, pudriere cu capac perforat, tăviţă renală, prosop de vată, pense,
porttampon, spatule, comprese, tampoane, mănuşi de cauciuc
Pp  psihică, explicarea necesităţii administrării medicamentelor
 fizică: depinde de locul unde medicamentul trebuie aplicat
22
 metode de administrare:
 badijonare= constă în aplicarea unei soluţii medicamentoase sau a unei mixturi
 cu ajutorul unui tampon montat pe un porttampon (tinctura de iod, albastru de metilen,
violet de genţiana);
 tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei din flacon şi nu prin scufundarea lor în
recipient.
 tamponul se arde după fiecare utilizare, nu se refoloseşte.
 mixturile se întind pe suprafaţa pielii într-un strat subţire, cu ajutorul tampoanelor,
fiind lăsate să se usuce
 aplicare de compresă medicamentoasă= impregnarea soluţiei într-un strat textil mai gros
care apoi se aplică pe tegumentul bolnav (Rivanol, Burow)
 pudrarea = presărarea medicamentelor sub formă de pulbere, pe suprafaţa pielii.
 se execută cu tampoane, pudriere cu capac perforat, pulverizatoare.
 scop: absorbirea excesului de grăsimi de pe tegumente, uscarea şi răcorirea pielii
 pentru fiecare pudraj se foloseşte alt tampon curat (nu se utilizează a doua oară)
 pudrierele, pulverizatoarele se pot folosi la mai mulţi pacienţi deoarece nu vin în contact
direct cu tegumentele (se utilizează de la o înălţime de 5 - 10 cm. de tegument).
 ungerea = constă în aplicarea de unguente şi paste într-un strat subţire
 unguentele se aplică cu ajutorul spatulelor, prin fricţionare sau direct din tub pe
tegument.
 pastele se aplică pe tegument cu ajutorul spatulelor.
 aplicare de linimente
 cu mâna liberă sau protejată de mănuşa de cauciuc, sau cu ajutorul tampoanelor
 spălarea regiunii:
 se face cu ajutorul săpunurile medicinale
 pentru obţinerea unui efect terapeutic mai puternic săpunul este lăsat să se usuce
pe piele şi îndepărtat după o anumită perioada de timp (câteva ore -> 2 zile).
 ! săpunul adăugat la clisme are efect purgativ.
 aplicarea emplastrului:
 înainte de aplicarea emplasturelui, tegumentul trebuie spălat, degresat pentru ca
substanţa medicamentoasă să adere mai bine.
 emplasturele lichid se întinde direct pe piele, cu ajutorul unei pensule; după
evaporarea solventului se prezintă sub forma unui strat subţire aderent.
 emplasturele vâscos se va încălzi în prealabil, în baie de apă (aburi).
 cauterizarea= cu ajutorul unor creioane
 baie medicinală (parţială sau completă)
 temperatura apei va fi apropiată de temperatura corpului.
 în apa de baie se adaugă soluţii foarte slabe de permanganat de potasiu, soluţii din
plante (muşeţel) etc., în funcţie de scopul urmărit.
 după aplicarea substanţei se poate aplica o compresă de tifon
R 
P  compresele medicamentoase vor fi stoarse pentru a preveni macerarea pielii
 tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei şi nu prin introducerea acestuia în borcan
 nu se păstrează unguentele la temperaturi mari
23
Administrarea medicamentelor pe cale percutanată
D  constă în introducerea unor medicamente în organism pe cale cutanată

 fricţionarea: constă în administrarea substanţelor înglobate în lipoizi prin aplicarea
acestora pe zona cutanată şi masarea zonei
 ionoforeza: constă în introducerea medicamentelor în organism cu ajutorul curentului
galvanic. Curentul galvanic atrage ionii de sens contrar polului şi respinge ionii cu
aceeaşi sarcină, fiind posibilă introducerea ionilor medicamentoşi în organism
ex  fricţionare: substanţe (salicilat de metil -Saliform sau de sulf, nicotinat de benzil -
Revulsin) înglobate în lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau emulsii uleioase.
Aceste medicamente sunt iritante locale cu consecinţe revulsive (activează circulaţia şi
stimulează nespecific fenomenele de apărare) şi antireumatice.
 ionoforeză: substanţele medicamentoase care se ionizează în soluţie (iod, magneziu,
salicilat de sodiu, novocaină) şi alcaloizi (histamină, stricnină, cocaină etc).
Mn  fricţionare: medicament, mănuşi de cauciuc sterile, cearşaf
 ionoforeză: generator de curent continuu cu electrozi curaţi, soluţie medicamentoasă
Pp  fricţionare
 psihică: explicarea tehnicii, a poziţiei necesare (în funcţie de regiunea interesată)
 fizică: se spală suprafaţa tegumentului cu apă caldă şi se usucă bine
 ionoforeză
 psihică: se anunţă şi i se explică importanţa tehnicii
 fizică: se ajută pacientul să se dezbrace şi se aşează în poziţie şezândă în pat
T  fricţionarea-
 asistenta medicală se spală pe mâini şi îmbracă mănuşile
 aplică medicamentul pe tegument şi masează, cu vârful degetelor sau cu toată palma,
prin mişcări circulare cu o uşoară presiune, timp de 20-25 minute, pe o suprafaţă
mică, până când medicamentul dispare în aparenţă, rămânând un slab luciu de grăsime
pe piele
 ionoforeza:
 se efectuează numai la sala de fizioterapie:
 se spală tegumentele pacientului cu apă şi săpun şi se clătesc din abundenţă
 se îmbibă electrodul activ în soluţia medicamentoasă, se leagă de polul negativ al
generatorului şi se fixează pe regiunea interesată pentru a introduce ionii
medicamentoşi
 se oferă pacientului polul opus pentru a închide astfel circuitul
 se reglează intensitatea curentului de la 20-100 mA (pentru fiecare 10 cm 2 de tegument
se socotesc câte 10 - 15 mA)
se supraveghează pacientul pe toată durata tehnicii (10'-30'-60'-la indicaţia medicului)
se îndepărtează electrozii şi se tamponează uscat regiunea tratată
Îu  pacientul este ajutat să se îmbrace, este condus la salon şi ajutat să se aşeze în poziţie
comodă
 se supraveghează starea generală.
R 
PA  fricţionare
CI  !!! împiedicarea contactului cu suprafaţa ochilor a medicamentului (efect iritant).
EN  cantitatea medicamentului, regiunea interesată, durata tehnicii şi orarul tratamentului
T sunt stabilite întotdeauna de către medic. !!!
 în fricţionarea pe tot corpul, pentru protejarea lenjeriei de pat, se înveleşte pacientul în
cearşaf, iar în cazul fricţionării unei regiuni, aceasta se înfaţă pentru a proteja lenjeria
24
de corp a pacientului
 ionoforeză
 pentru ionoterapie se poate utiliza şi baia electrică cu 4 celule în care se află
electrozii şi electroliţii. Ionoterapia este o metodă preferată de pacient pentru că este
mai puţin traumatizantă decât o administrare parenterală iar avantajul primei metode
constă în eliminarea mai lentă a ionilor introduşi în organism decât cei introduşi prin
injecţii subcutanate.
Incompatibilităţi:
1. nu se amestecă cu alte medicamente: Ampicilina sodică, Diazepam, sânge integral
2. nu se amestecă în flacoane de perfuzie, dar pot fi introduse printr-un tub lateral: Deslanosid,
Digitoxină, Digoxină, Etgometrină maleat, Strofantină, Vitamina K3
3. se produce precipitare la amestecarea în aceeaşi seringă a:
 adrenalină clorhidrică  vitamina C
 aminofilină  cefalotină sodică, clorpromazina, papaverină
 amobarbital sodic  cefalotină, fitomenadionă
 amfotericina B  clorpromazina, clorura de Na, penicilina G
 bicarbonat de Na  calciu clorat, calciu gluconat, codeina fosforică
 calciu clorat  bicarbonat de Na, cefalotină sodică
 calciu gluconat  bicarbonat de Na, cefalotină sodică
 cefalotină sodică  aminofilină, amobarbital sodic, calciu clorat,
calciu gluconat, eritromicina, Hidrocortizon
hemisucc Na, kanamicină, tetraciclină
 cloramfenicol hemisucc Na  Hidrocortizon hemisucc Na, tetraciclină, vitamina
B complex cu C
 clorpromazina clorhidrică  aminofilină, amfotericina B, heparina sodică,
penicilina G, vitamina B complex
 clorura de Na  amfotericina B,
 codeina fosforică  bicarbonat de Na,
 eritromicina lactobionat  cefalotină sodică, heparina sodică,
 fitomenadiona  amobarbital sodic, penicilina G, tetraciclină
 gentamicina sulfurică  heparina sodică
 heparina sodică  clorpromazina, eritromicina, gentamicina,
kanamicină, penicilina G, streptomicina, tetraciclină
 Hidrocortizon hemisucc Na  Cloramfenicol, cefalotină
 insulină  cefalotină
 kanamicină sulfurică  heparina sodică, pentobarbital sodic
 papaverină clorhidrică  aminofilină,
 penicilina G  amfotericina B, clorpromazina, heparina sodică,
pentobarbital sodic, tetraciclină
 pentobarbital sodic  cefalotină, eritromicină, kanamicină,
 streptomicină  heparina sodică
 tetraciclină  cefalotină, cloramfenicol, heparina sodică,
papaverină penicilina G
 vitamina B complex  clorpromazina
 vitamina B12  vitamina B12
 vitamina C  aminofilină
1. apare opalescenţă la amestecarea în aceeaşi seringă a:
25
 ACTH 
 aminofilină 
 amobarbital sodic 
 amoniu clorat 
 amfotericina B 
 atropina sulfurică 
 bicarbonat de Na 
 calciu clorat 
 calciu gluconat 
 carbenecilina 
 cefalotină sadică 
 cloramfenicol hemisucc Na 
 clorpromazina clorhidrică 
 clorura de Na 
 codeina fosforică 
 efedrina sulfurică 
 eritromicina lactobionat 
 fitomenadiona 
 furosemid 
 gentamicina sulfurică 
 glucoza sol 5% 
 heparina sodică 
 Hidrocortizon hemisucc Na 
 insulină 
 kanamicină sulfurică 
 lidocaina clorhidrică 
 magnezie sulfurică 
 manitol 
 meparidină clorhidrică 
 morfină sulfurică 
 noradrenalină bitartarică 
 papaverină clorhidrică 
 penicilina G 
 pentobarbital sodic 
 procaină clorhidrică 
 soluţii acide 
 soluţii alcaline 
 streptomicină 
 tetraciclină 
 vitamina B complex 
 vitamina B1 
 vitamina B2 
 vitamina B12 
 vitamina C 
26
1. se produce colorare la amestecarea în aceeaşi seringă a:
 ACTH 
 cefalotină sadică 
 furosemid 
 insulină 
 manitol 
 vitamina B1 
 vitamina B2 
27
 vitamina C 
1. se produce inactivare la amestecarea în aceeaşi seringă a:
 ACTH 
 cefalotină sodică 
 furosemid 
 insulină 
 manitol 
 vitamina B1 
 vitamina B2 
28
 vitamina C 
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
1. Administrarea antibioticelor şi chimioterapicelor

Antibioticele = substanţe folosite pentru tratamentul antiinfecţios, în scopul vindecării unor boli
bacteriene; sunt provenite din metabolismul celulelor vii (mucegaiuri, bacterii) sau obţinute prin
sinteză.
Antibioticele şi chimioterapicele acţionează asupra germenilor prin stoparea multiplicării acestora
(efect bacteriostatic) sau prin distrugere totală (efect bactericid). Aceste medicamente nu distrug toţi
germenii, determinând apariţia de germeni rezistenţi care pot supravieţui efectelor menţionate.
Antibioterapia impune respectarea următoarelor criterii:
 doza administrată să realizeze o concentraţie în sânge suficientă pentru a împiedica acţiunea
patogenă a germenului (doza eficace pentru 24h, repartizată la intervale de timp egale, pentru
a nu se ajunge la eliminarea, inactivarea sau cuplarea totală a antibioticului)
 respectarea timpului de înjumătăţire pentru fiecare antibiotic, determinat de calea de
administrare, de absorbţia şi solubilitatea lor.
a. calea orală
 este cea mai uşoară, comodă pentru pacient cu rezultate terapeutice bune (absorbţie înaltă)
 indicată în terapia infecţiilor tubului digestiv sau a unor viscere greu de abordat pe alte căi
 contraindicată în tulburări gastrointestinale acute (vărsături), la comatoşi, alienaţi mintal etc.
 reacţii adverse: dismicrobisme intestinale, selecţionarea tulpinilor rezistente, micoze digestive,
hipo- sau avitaminoze
b. calea rectală se utilizează cu totul excepţional datorită resorbţiei reduse şi inactivării produsului
b. calea parenterală
 prezintă avantajul că realizează niveluri sanguine înalte şi un control precis al cantităţii de
medicament introduse în organism.
 indicată în cazul inactivării antibioticului de tubul digestiv sau inaccesibilităţii căii orale
 uzual se utilizează administrarea i.m. şi i.v. (în afecţiuni foarte grave, care necesită
concentraţii sanguine mari)
 situaţii deosebite: realizarea unui depozit de antibiotic în organism prin administrarea celor cu
absorbţie lentă (Moldamin - ! precipită); reducerea eliminării renale (Probenecid în cazul
Penicilinei); eliberare lentă a antibioticului prin legarea substanţei active de proteinele serului
(sulfamidele-depozit).
c. calea subcutanată nu se utilizează din cauza resorbţiei neregulate din acest ţesut
d. calea intrarahidiană se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
e. calea pulmonară: se foloseşte relativ rar, datorită expunerii pacientului la accidente grave, în
special sensibilizarea la antibiotic; aerosolii se utilizează în special la copii, în afecţiunile
aparatului respirator.
f. calea tegumentară trebuie evitată din cauza sensibilizării; la nevoie se vor aplica antibiotice mai
puţin sensibilizante (neomocină, gentamicină, polimixină etc.)
Eliminarea antibioticelor din organism:
 pe cale renală - cele solubile şi sulfamidele
 pe cale intestinală- cele neresorbabile pe cale digestivă (strepto-, neomicina) se elimină prin
scaun;
 în cazul eliminării rapide, concentraţia din sânge este scăzută (şi invers); ! în insuficienţa renală
se realizează concentraţii înalte, periculoase.
Antibioticele şi chimioterapicele introduse în terapia infecţioasă prezintă:
dezavantaje:  apariţia unor noi tipuri de boli şi mascarea simptomatologiei altor afecţiuni
 adaptarea germenilor la antibiotic (stafilococ) şi selecţionarea germenilor
29
rezistenţi
 reacţii adverse: fenomene toxice locale (iritaţie, dureri, necroză), tulburări
digestive (inapetenţă, greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale), tulburări
neuropsihice (cefalee, astenie, depresie, somnolenţă, stări de excitaţie, convulsii
etc.)
 accidente sanguine (în special cu cloramfenicol şi sulfamide), accidente renale
şi hepatice (până la deces); reacţiile alergice (urticarie până la şoc anafilactic)
avantaje:  administrarea în timpul incubaţiei împiedică apariţia bolii
 în perioada de stare diminuează gravitatea bolii
 alterează unele structuri bacteriene (metabolismul, enzimele) -împiedică
dezvoltarea lor
Norme de utilizare a antibioticelor:
 tratamentul se instituie acolo unde bolile sunt determinate de germeni sensibili la acestea, în
boli grave care pun în pericol viaţă pacientului sau care pot lăsa sechele grave
 se interzic în afecţiuni cu germeni rezistenţi sau când pacientul este sensibil la acestea
 după o prealabilă informare asupra antibioterapiei anterioare (prevenirea complicaţiilor
determinate de sensibilizare)
 doza administrată să realizeze o concentraţie bacteriostatică şi bactericidă (doza mică
selectează tulpini rezistente generatoare de afecţiuni severe)
 se recomandă în general calea orală sau i.m. (i.v. - excepţional, rectală cu doze mărite)
 ritmul de administrare va ţine seama de concentraţia medicamentului la nivelul conflictului
dintre germen şi organism şi de activitatea de înmulţire a germenilor
 tratamentul va fi menţinut până la dispariţia germenului din organism şi va fi suprimat în cazul
în care se dovedeşte inactiv sau când pericolele la care este expus pacientul sunt mai mari
decât rezultatele scontate.
 antibioterapia trebuie efectuată numai de personal medical calificat, cu indicaţii precise şi sub
supraveghere atentă; se evită pericolul sensibilizării prin folosirea mănuşilor, măştilor etc.
 cantităţile de antibiotice şi chimioterapice sunt exprimate în unităţi şi grame şi se vor împărţi
egal /nr. prizelor/ 24h; în cazul flacoanelor de monodoze se dizolvă toată cantitatea şi se
împarte în doze unice, egale, ce vor fi administrate conform prescripţiei; i.m. se dizolvă numai
cantitatea ce va fi administrată.
Pentru administrarea parenterală se vor respecta cu stricteţe normele de asepsie pentru a nu
introduce în organism germeni patogeni care ar provoca o suprainfecţie (în cazul flacoanelor cu dop
de cauciuc se dezinfectează dopul cu un tampon îmbibat în alcool).
În cazul administrării per os, se vor asocia cu vit. B complex, iaurt, pentru a echilibra flora
intestinală.
Numărul de antibiotice aflate în uz este imens şi în continuă creştere, de aceea vom menţiona
câteva dintre ele: acid nalidixic (chimioterapic, bacteriostatic, bactericid), acidul paraaminosalicilic =
PAS (chimioterapic, tuberculostatic, bacteriostatic), cloramfenicol, colimicina, eritromicina,
etionamida (chimioterapic antituberculos), gentamicina (bactericid), griseofulvina (acţionează asupra
micozelor cutanate), izoniazida = HIN (antituberculos major), Kanamicina (bacteriostatic,
bactericid), neomicina, nitrofurani (furazolidon, nitrofurantoin - chimioterapice, bacteriostatice si
bactericide), penicilina (oxacilina, ampicilina - bactericid), streptomicina (bacteriostatic), sulfamide
(sulfafurazol, sulfatiazol, ftalilsulfatiazol - chimioterapice), tetracicline (doxiciclina, tetraciclina -
bacteriostatic, absorbita f. bine pe tubul digestiv).
2. Administrarea hormonilor:
A. hormonii corticosuprarenalei sau cortizonii sunt produşi naturali (cortizolul) sau de sinteză, cu
acţiune în reglarea echilibrelor metabolice, intervenind în metabolismul glucidelor, protidelor,
lipidelor. apei şi electroliţilor; posedă şi o acţiune antiinflamatorie marcată.
30
a. hormonii glucocorticoizi au efecte metabolice ca:
 stimularea formării de glucoză (pot declanşa un diabet latent sau pot agrava unul deja existent)
 intensificarea catabolismului proteic (doze prelungite duc la osteoporoză şi scădere ponderală)
 favorizarea depunerii de grăsimi în alte zone ale organismului
 reţinerea Na şi favorizarea eliminării de K din organism (apariţia edemelor)
 efect antiinflamator (efecte antireumatice intense)
 acţiune antialergică (astm bronşic, alergii medicamentoase)
 efect favorabil în tratamentul şocului (în special infecţios)
 după doze mari întârzie vindecarea plăgilor; după tratament prelungit se atrofiază suprarenala.
 sunt excitanţi ai SNC (prudenţă la persoanele labile psihic).
Se absorb rapid pe tubul digestiv, lent pe cale s.c., sunt metabolizaţi de ficat şi eliminaţi pe cale
urinară.
La sfârşitul unei cure se recomandă administrarea de ACTH*, în scopul stimulării glandei
suprarenale.
Oprirea bruscă a corticoterapiei poate fi urmată de accidente (uneori mortale), care, în timpul
tratamentului a fost scoasă din activitate.
Se prezintă sub formă de tablete sau soluţii, în fiole sau flacoane (suspensiile conţin cristale de
substanţă activă care se depun pe fundul flaconului, motiv care impune agitarea lor înaintea
administrării).
Mod de prezentare: cortizon acetat, supercortizon, hemisuccinat de hidrocortizon, hidrocortizon,
superprednol, prednison, prednisolon
1. hidrocortizonul = produs sintetic, antiinflamator, antialergic, utilizat sub formă de suspensie
apoasă, injectabilă, de hidrocortizon acetat: fiole de 1 ml. = 0,025 g hidrocortizon acetat; este
indicat în osteoartrite, artrite reumatismale; administrat intra- sau periarticular.
2. hidrocortizonul hemisuccinat= preparat injectabil, antiinflamator, antialergic, antişoc,
prezentat în flacoane cu 0,025 g HHC + fiole de solvent; utilizat în insuficienţa suprarenală
acută, boli infecţioase - faza de colaps cardiovascular, precomă şi comă hepatică, laringită
obstruantă, alergii, astm, encefalite; substanţa se solubilizează în solvent, se administrează 200
-> 1000mg i.v. lent sau în pacient.i.v. cu Glucoza 5%, timp de 24-48 h, după care se continuă
cu cortizoni administraţi pe cale orală.
3. prednisonul = delta cortizon, antiinflamatoriu, antitoxic, antialergic, mai activ de 4 ori decât
hidrocortizonul; prezentat sub formă de comprimate de 0,001 g şi 0,005 g este indicat în RAA
şi cr., astm bronşic, hepatita virală ac. - forme grave, meningita TBC, encefalite virale,
leucemia acută, alergii, şoc infecţios, în doze de 0,001 g/kcorp/zi (adult), care se reduc
progresiv, cu un regim desodat; este contraindicat în ulcer gastroduodenal, osteoporoză,
diabet, TBC evolutivă, boli infecţioase - prudenţă (asocierea cu antibiotice sau
chimioterapice), infecţii fungice, herpes zooster.
4. prednisolonul = delta hidrocortizon, cu acţiune mai puternică decât prednisonul; reţine apa în
cantităţi mai mici; prezentat sub formă de comprimate (Supercortisol) de 0,005 g sau sub
formă de soluţie apoasă de 0,025 g / fiolă; aceleaşi indicaţii ca prednisonul.
5. dexametazona= metil-fluoro-delta-hidrocortizon, de 30 de ori mai activ decât hidrocortizonul
şi de 7 ori decât prednisonul; indicat în boli de colagen, reumatism, poliartrita cr. evolutivă,
hepatita cr, coma hepatică, encefalita; prezentat sub formă de comprimate (Superprednol) de
0,0005 g (0,5mg), se administrează în timpul meselor (1- 4 comprimate/zi).
b. hormonii mineralocorticoizi = secretaţi de corticala suprarenalei, acţionează asupra apei,
electroliţilor.
- dezoxicorticosteronul = hormon sintetic care reţine Na, Cl şi apa şi creşte eliminarea de K;
indicat în boala Addison, insuficienţa suprarenală acută, toxicoza sugarului; prezentat sub
formă de suspensie apoasă injectabilă (Mincortid) de 0,010 g, se administrează 10 mg /zi (b.
Addison - adult) -> 20mg/zi.
31
- aldosteronul este de 25-30 ori mai activ în reţinerea Na şi de 5 ori în eliminarea K decât
dezoxicorticosteronul; se utilizează în doze de 0,2- 0,5 mg/zi (tratamentul bolii Addison).
B. Hormonii hipofizari
- adrenocorticotrop-hormonul = secretat de hipofiza anterioară, stimulează corticala suprarenalei;
este inactivat de enzimele digestive, se distruge repede în organism şi poate sensibiliza organismul,
acţiunea fiind de 6 h; are aceleaşi indicaţii şi contraindicaţii ca şi cortizonii.
- prezentat sub formă de pulbere liofilizată (ACTH), în flacoane de 50 U.I., se administrează i.m.
dizolvat în apă distilată (ser fiziologic) într-o cantitate egală cu nr. dozelor/24 h, la 6- 8 h, sau în
perfuzie i.v. lentă, în glucoză 5% -> 6-8pic/min; doze: 50 - 100 U.I./zi - adult, 10-12 U.I. -> 50 U.I.-
copil; se mai poate administra şi s.c. sau i.m. picătură cu picătură absorbţia fiind înlesnită de
hialuronidază; sub formă de gelatină cu precipitat de zinc sau cu un absorbant de oxiceluloză se
asigură absorbţia lentă, administrat sub formă de depozit, printr-o singură injecţie.
- administrarea se face la început în doze crescătoare pentru a nu stimula brusc secreţia suprarenalei,
sub protecţie de antibiotice (aspirate în seringi separat); vezi * A.a.
- tratamentul hormonal scade rezistenţa organismului la infecţii -> ! la asepsie.
Îngrijirea pacientului în timpul tratamentului cu cortizon şi ACTH
 lenjeria de pat şi de corp se schimbă zilnic, tratarea infecţiilor tegumentare şi ale mucoaselor
 supravegherea greutăţii, T.A. şi calcularea bilanţului ingesta-excreta (notare în F.O.)
 regim alimentar: hiposodat, hipoglucidic, hiperproteic, cu 1-3 g KCl pentru recuperarea K
pierdut.
C. Hormonii sexuali sunt reprezentaţi de:
a. estrogeni = hormoni ovarieni sau substanţe de sinteză care provoacă dezvoltarea organelor sexuale
şi a caracterelor feminine (la femei produc dezvoltarea tractului genital)
- dietilstibestrolul = estrogen de sinteză, prezentat sub formă de comprimate de 0,001 g; indicat în
insuficienţă de foliculină (menopauză, sarcină), amenoree secundară la fete şi femei tinere, metrită
senilă, dismenoree, sterilitate, neoplasm de prostată şi contraindicat în hiperfoliculinemie, neoplasm
mamar şi uterin, TBC pulmonară evolutivă.
- estradiolul diundecilinat are acţiune prelungită, prezentat sub formă de fiole (Estrolent) de 1ml
de soluţie uleioasă, de 10 şi 25 mg / fiolă; recomandat în pubertatea întârziată, amenoree (I, II) şi
contraindicat în neo genital şi mamar, metroanexită cr., TBC evolutivă, leziuni precanceroase.
- progesteronul = hormon secretat de ovare, placentă şi corticosuprarenală, prezentat sub formă de
fiole de 1 ml. (0,010 g) şi de 2ml. (0,025 g) de soluţie uleioasă; indicat în avortul prococe şi repetat,
sterilitate, dismenoree, amenoree, fibromatoză uterină; contraindicat în hiperfoliculinemie
b. androgeni = hormoni cu rol în dezvoltarea caracterelor secundare sexuale masculine, favorizează
anabolismul proteic şi retenţia hidrosalină, stimulează hematopoieza.
- testosteronul prezentat în fiole de 1 ml. (0,010 g) de soluţie uleioasă, indicat în pubertate tardivă,
distrofie adipozogenitală, hiperfoliculinemie, meno-metroragii, fibrom uterin, carcinom mamar,
osteoporoza şi contraindicat în cancer şi adenom de prostată, sarcină lunile a II-a - a IV-a, HTA,
insuficienţă hepatică şi insuficienţă cardiacă.
D. Hormonii pancreatici
Insulina = principalul hormon al pancreasului endocrin, are acţiune hipoglicemiantă, indicată în
tratamentul diabetului zaharat (pentru reducerea hiperglicemiei şi folosirea glucozei); supradozarea
produce hipoglicemie, manifestată prin: anxietate, diaforeză, tremurături, confuzie mintală, comă ->
deces. Este distrusă de sucurile digestive dar se absoarbe repede în ţesuturi administrată parenteral;
dozată în unităţi biologice, cu acţiune lentă şi prelungită. Se administrează s.c. de 2-3 ori / zi, cu 1/2
h înaintea meselor principale. Acţiunea apare după 10', devine maximă după 3-4 h şi durează 4-7 h.
Doza se fixează în funcţie de valorile glicemiei şi glicozuriei şi cu starea generala a pacientului (1U
pentru 2g glucoză eliminată).
Preparatele sunt prezentate sub formă de flacoane:
.Insulina, Insulina p.(insulina cristalină) în flacoane de 5 ml. conţinând 40 UI de insulină/ml.
32
- Izofan-zinc-insulină - la fel ca Insulina, cu acţiune manifestă după 2-4 h de la injectarea s.c. şi cu
durată hipoglicemiantă de 18-20 h
- Insulin-lente în flacoane de 10 ml. conţinând suspensie de insulină precipitată cu zinc, 400 UI (40
UI / ml.), are durată de 24 h, se administrează s.c., o injecţie /zi, înaintea micului dejun
- Long-insulin este prezentată sub formă de suspensie, conţinând 40 UI / ml., are durată de 24 h şi
se administrează s.c., înaintea micului dejun (doza cuprinsă între 10 - 18 UI / zi).
E. Hormonii tiroidieni stimulează metabolismul ţesuturilor, concomitent cu scăderea greutăţii
corporale.
Influenţează SNC şi SNV. Se absorb bine pe cale digestivă şi au eliminarea pe aceeaşi cale. Se indică
în tratamentul insuficienţei tiroidiene, al debilităţii intelectuale şi al cretinismului.
Preparatul fabricat în ţara noastră, Troton, este un hormon tiroidian de sinteză cu acţiune asupra
metabolismului tisular, rapidă şi de scurtă durată. Este indicat în insuficienţa tiroidiană, mixedem,
obezitate. Se prezintă sub formă de comprimate de 20mcg (micrograme), administrat sub control
strict.
33

Administrarea Medicamentelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Administrarea Medicamentelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Administrarea medicamentelor

MEDICAMENTUL= e substanţa administrată în scopul de a preveni, ameliora sau vindeca o

Circulaţia medicamentelor şi distribuirea lor

Medicamentele prescrise la vizita medicală se notează în foaia de observaţie şi pe foaia de

Organizarea şi funcţionarea aparatului de medicamente:

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

1. Respectarea medicamentului prescris - nu se înlocuieşte cu alt medicament cu efect

Timpul administrãrii medicamentelor

Datorită activităţii ridicate, medicamentele moderne determină şi numeroase reacţii adverse

*D=definiţie, *Av=avantaje, *Dv=dezavantaje, *Ex=exemple, *T=tehnică, *I,A=incidente,

1. Administrarea pe cale orală, perorală, internă:

D  constă în introducerea medicamentelor şi absorbţia acestora la nivelul tubului digestiv

Forma Instrumente necesare Cantitatea conţinută Observaţii

2. Administrarea sublinguală sau bucală

D  constă în introducerea medicamentelor şi absorbţia acestora la nivelul rectului

D  constă în introducerea medicamentului în ţesutul conjunctiv subcutanat

D  constă în introducerea medicamentului în derm

D  constă în introducerea medicamentului într-un muşchi

D  constă în introducerea medicamentului direct în circulaţia sanguină prin puncţionarea

D  constă în introducerea medicamentului în circulaţia sanguină prin puncţionarea unei

D  constă în introducerea substanţelor medicamentoase în cavităţile seroase ale

D  constă în introducerea substanţelor medicamentoase prin inhalaţie

Administrarea medicamentelor prin aplicare locală pe mucoase

D  constă în introducerea medicamentelor în organism prin aplicarea acestora la nivel local

Administrarea medicamentelor prin aplicare locală pe tegument

D  constă în introducerea medicamentelor în organism prin aplicarea acestora la nivel local

D  constă în introducerea unor medicamente în organism pe cale cutanată

1. Administrarea antibioticelor şi chimioterapicelor

S-ar putea să vă placă și

D=definiţie, Av=avantaje, Dv=dezavantaje, Ex=exemple, T=tehnică, I,A=incidente,