SEMIOLOGIE MEDICALĂ

SIMPTOME CHEIE
1. DUREREA
este cel mai frecvent simptom întâlnit în patologie ;
este simptomul complex ce include componentele elementare afectivo-emoţionale şi
motivaţionale rezultate din experienţa individuală ;
se menţionează : localizarea ; iradierea ; condiţiile de apariţie ( factor declanşator) ; factorul
de calmare ( ameliorare ) ; intensitatea ( severitatea descrisă de pacient ) ; durata ( minute /
ore) ; ritmul ( zi / noapte sau primăvară / toamnă ) ; simptome asociate ( greaţă, vărsături ) ;
calitatea durerii ( ex. « ca o arsură « sau « ca o lovitură de pumnal » ) ; impactul durerii
asupra calităţii vieţii ;
întrebările frecvente utilizate în anamneză : unde ? când ? de când ? cum ? cât ?
durerea poate fi :
 acută ( “ semnal de alarmă” ) : recent instalată cu debut brusc ; necesită o evaluare rapidă
şi atentă ; uneori poate fi însoţită de şoc (ex. IMC , perforaţia sau ruperea unui organ
cavitar) ;
 cronică ( sindrom caracteristic bolilor cronice) : întrebările de mai sus se urmăresc în
evoluţia cronologică ( ex. când a fost prima dată , ce a făcut, ce tratament a urmat, a cedat
sau nu, apare progresiv sau nu, se acutizează) ; asociate frecvent cu medicamente antalgice
sau alte medicamente specifice ; trebuie aflat substratul etiologic în aceste situaţii

2. CEFALEEA
 sau durerea de cap , este durerea resimţită la nivelul regiunii cefalice ca urmare a stimulării
anormale a elementelor prevăzute cu sensibilitate dureroasă de la nivelul extremităţii cefalice ;
 este un simptom de ordin general care poate fi prezent în multe boli organice sau în HTA,
anemii ; boli neurologice ( migrena, AVC ) ; boli inflamatorii a sinusurilor ( sinuzite, otite) ;
boli infecţioase ( asociată cu febră) ; în spondiloză, în limfoame maligne
 caracteristici :
 cefaleea poate fi acută sau cronică ;
 HTA : sediul fronto-occipital, senzaţie de constricţie, ameţeli, scotoame ;
 HTA intracraniană : debutează în a doua jumătate a nopţii sau matinal ; este accentuată de
poziţia culcat ; sediul unilateral, iniţial în accese , ulterior permanent , însoţit de vărsături
explozive, fără greaţă ,tulburări vizuale ;
 meningită : debut rapid în câteva ore ; cefalee intensă + febră + fotofobie ( intoleranţă la
lumină) ; stare generală alterată ;
ͳ͸
 SEMIOLOGIE MEDICALĂ
 artroza cervicală : zona occipitală ; este matinală , ameţeli ; ameliorată de primele mişcări
de rotaţie
 !!! cefaleea intensă brutală cu sediul occipital → semn de hemoragie

3. ASTENIA , FATIGABILITATEA , ADINAMIA

 oboseala
este un fenomen fiziologic reversibil ( dispare de obicei după odihnă ), corespunzător
scăderii rezervelor energetice ale organismului în urma unui efort;
oboseala simptom este acea senzație de scădere a capacităților fizice , psihice ale
pacientului și poate fi nuanțată prin limbaj de pacient ;
 fatigabilitatea : desemnează o boală rapid instalată , expresie a scăderii rezervelor
energetice ale organismului (senzație de epuizare fizică ),
 astenia :
 este o stare de oboseală generalizată și permanentă , neameliorată de odihnă;
 un nevrotic se plange mereu de astenie ;
 astenia recent instalată poate marca debutul unei boli infecțioase;
 astenia progresivă însoțită de paloare arată o anemie;
 bolile endocrine - boala Addison ( insuficiența corticosuprarenală cronică); boli metabolice ;
boli hepatice (B, C ) ;
 in bolile cardiovasculare astenia poate însoți dispneea ca urmare a creșterii nivelului de O2
la nivelul mușchilor scheletici
adinamia : este oboseala extremă pană la epuizarea capacităților funcționale și musculare,
fiind descrisă ca o slăbiciune musculară marcată ;
 sindromul oboselii cronice : în bolile psihiatrice e matinală, nefiind ameliorată de repaus

4. AMETEALA
este descrisă frecvent de pacient ca o senzație neplăcută de falsă deplasare în raport cu mediul
ambiant sau ca o senzație de nesiguranță posturală, instabilitate ;
poate fi prezentă în anemii, poliglobulii,HTA, simptom inaugural în sincopă; apanajul unor boli
psihiatrice ( nevroză, psihoză,depresia) ;
o atenție deosebită trebuie acordată amețelilor cu debut brutal, cu amețeală aparentă, vedere
încețoșată și instabilitate
cauzele unei amețeli recent instalate:
 stările hipoglicemice – amețeli însoțite de transpirație excesivă rece ( atenție la
pacienții tratați cu insulină în cazul diabetului zaharat de tip I ) ;
 hemoragii acute ( hematemeză, melene , amețeli cu debut brutal însoțite cu
transpirații )
 simptom premergător sincopei ; simptom premergător accidentului vascular cerebral
evaluarea semnelor vitale: puls, TA , respirație, temperatura .
amețeala cauzată de scăderea bruscă de TA se manifestă frecvent în ortostatism sau la
schimbarea poziției ; cauza iatrogenă a amețelilor este cel mai frecvent legată de
tratamentele diuretice aplicate brutal ( scăderea rapidă a TA )

5. VERTIJUL
 reprezintă o senzație de mișcare fie a mediului înconjurător în raport cu persoana , fie a
persoanei în raport cu obiectele din jur ; cel mai frecvent , această senzație este rotatorie ;
 dpdv al cauzelor : vertij de cauză periferică ( leziuni periferice ) și vertij de cauză centrală ;
ͳ͸
 SEMIOLOGIE MEDICALĂ
 elemente de urmărit :
modul de debut : brusc sau progresiv ;
dacă această senzație este modificată sau nu de schimbarea poziției ;
ce alte simptome însoțitoare prezintă;
dacă prezintă simptome premonitorii caracteristice ( ex. acufene=zgomot in urechi);
dacă a efectuat tratament cu eritromicină sau streptomicină ;
dacă suferă de boli organice (hematologice, cerebrale);
dacă lucrează în mediul toxic ; dacă are tulburări de vedere .
 aceste elemente sunt urmărite atat în cazul vertijului periferic/ central , dar și la amețeli;
 la vertij de tip central acordă o importanta deosebită : vărsăturilor în jet, cu caracter
exploziv ;
 cauzele vertijului periferic :
infecții labirintice ; toxicele vestibulare ( eritromicina, streptomicina) ;
particularități semiologice : înfundarea unei urechi ; tulburări de auz (debut
declanșat de schimbarea poziției) ; nistagmus ( se observă dacă există mișcări –
secuse- ale globilor oculari ; privirea fixă ) ;
boala Menier – tip de vertij periferic caracterizat prin triada : tinitus (înfundarea
unei urechi) , surditate, vertij
 cauzele vertijului central :
leziuni de trunchi cerebral , cerebeloase, ale cordoanelor posterioare medulare ;
 caractere semiologice : evoluție de lungă durată ; nesiguranța permanentă în menținerea
echilibrului ; dificultate sau imposibilitate de deplasare ; nistagmus de origine centrală ;
semne asociate de disfuncție cerebeloasă ; substratul etiologic al amețelii și vertijului se
identifică prin anamneză , examen obiectiv complet , consult interdisciplinar și explorări
complementare .

6. PRURITUL
 senzație neplăcută localizată la nivelul tegumentelor și mucoaselor care incită la grataj
(mâncărime scărpinare);
 survine în boli dermatologice, boli renale ( uremia, insuficiența renală cronică), boli
parazitare(ascaridioza, lambliaza), alergodermii;
 simptom revelator în diabetul zaharat ( pruritul vaginal vulvar)sau în cancerul de cap de
pancreas ( prurit intens în zona toraco-abdominală) ;
 dpdv al topografiei : pruritul este localizat ( pediculoza-pielea capului ; hemoroizi-regiunea
anală; diabet zaharat- prurit regiunea vulvară ; înțepături de insecte; dermatoze de contact)
sau generalizat ( scabie-acarieni ; dermatoze alergice cu substanțe autoimune ; cauze
alimentare –în general proteine animale);
 în situația în care pruritul este asociat cu leziuni elementare ( macule, pustule), acestea
trebuie diferențiate de leziunile de grataj ;
 dppdv al anamnezei : mod de debut brusc/progresiv; corelarea cu posibili factori
declanșatori ( ex. prurit după baia caldă; factori alimentari ; contact cu detergenți sau alte
substanțe ; anumite plante, păsări, animale de casă);
 evoluția : continuă / intermitentă / progresivă ;
 cauze iatrogene : efectuarea de tratament generatoare de prurit !!!!!; prurit generalizat
cu/fără erupții eritematoase din cauza administrării unor medicamente ca : antibiotice ( în
special penicilina →testare înainte de administrare )

ͳͺ
 SEMIOLOGIE MEDICALĂ
7.PALPITATIILE
sunt descrise ca un ritm rapid si neregulat, o bataie in plus, “o falfaire” sau “o lovitura de
tun”.
sunt de cele multe ori nedurereoase, inofensive dar exista si situatii in care tradeaza o
afectiune cardiaca. In ambele cazuri provoaca neliniste si o stare de anxietate celui care le
acuza, fapt care impinge de cele mai multe ori persoana respectiva sa consulte un medic. La
unele persoane palpitatiile pot fi insotite de paloare si transpiratii.
Cauzele palpitatiilor sunt sau nu legate de inima. De cele mai multe ori nu sunt expresia
unei boli de inima ci a multor factori extracardiaci. La o persoana sanatoasa palpitatiile se produc
datorita stresului, regimului alimentar defectuos (prea mult, prea putin, prea multe grasimi -
colesterolul etc), suprasolicitarilor fizice sau intelectuale, obosealii excesive sau sedentarismului.
1. consumul de substante excitante: cafea, tutun, ceai, alcool
2. unele medicamente: atropina, efedrina, extracte tiroidiene, solutiile inhalatoare pentru astm,
decongestionante
3. unele tulburari digestive: aerofagia, constipatia;
4. menopauza
5. febra
6. efortul
7. stari de excitatie psihica
8. oboseala
9. aritmie, afectiune cardiaca in care inima nu mai bate dupa ritmul normal, regulat (caz in care
acestea au o durata mai lunga, apar frecvent si eventual sunt insotite de durere in piept )
evaluare: electrocadiografia (EKG), care poate sesiza o aritmie sau poate infirma cauza cardiaca a
palpitatiilor. Uneori este nevoie de o monitorizare indelungata a activitatii cardiace (pe 24 de ore)
pentru a surprinde momentul aparitiei palpitatiilor, sau de un test de efort. Testele de laborator pot
aduce informatii despre eventualele modificari ale sodiului, potasiului, magneziului si hormonilor
tiroidieni posibil implicati in aparitia palpitatiilor.

6. FEBRA
 Temperatura normală este rezultatul echilibrului dintre procesele de termoreglare cu centrul
în hipotalamus.Se măsoară cu termometrul cu mercur, de obicei axilar. La copii se preferă
utilizarea cavităţii bucale sau rectale. Temperatura normală este între 36-37 o C, cu valori
mai scăzute dimineaţa.
 Foaia de temperatură conţine o fişă specială cu valorile luate zilnic de 2 ori, dimineaţa şi
seara. Unirea valorilor prin linii determină curba termică.
 Analiza febrei impune aprecierea tipului de debut, adică brusc sau lent, durata ei şi modul
de revenire la normal, adică defervescenţa, care poate fi tot bruscă (criză) sau în liză (lent).
 Debutul acut al febrei apare în boli infecţioase acute (scarlatină, pneumonie, gripă) iar cel
treptat apare în endocardită lentă, neoplazii, TBC.
 Scăderea febrei în criză apare în pneumonia bacteriană, boli infecţioase tratate cu antibiotice
iar în liză apare în septicemii, scarlatină.
Modificările temperaturii
Starea subfebrilă – oscilaţii ale temperaturii în jurul valorii de 370 C cu diferenţe mici de 0,4-0,60C,
între minimă şi maximă.Apare în: TBC, infecţii de focar, anexite, infecţii urinare şi respiratorii
cronice, colagenoze, hipertiroidism etc.

ͳͻ
 SEMIOLOGIE MEDICALĂ

Febra continuă – febra este prezentă toată ziua, în jur de 390C, cu oscilaţii mai mici de 10 C,
realizând aspectul febrei în platou., prelungită mai multe zile, cu valori mai mari
vesperal.(Fig.1) Apare în boli infecţioase acute: pneumonie pneumococică, tifos, febra tifoidă.

Fig. 1

Febra remitentă – febră înaltă, cu oscilaţii mai mari, de aprox. 2-3 grade, între minimă şi
maximă, fără a ajunge la valori normale (Fig. 2). Apare în: TBC activ, supuraţii pulmonare,
pleurezii, etc.
Fig. 2

Febra intermitentă – se caracterizează prin valori normale alternând cu creşteri mai mari de un
grad în cursul unei zile sau la câteva zile, valorile mari putând fi precedate de frison (Fig. 3).
Apare în: malarie, angiocolite, supuraţii, infecţii urinare acute etc.

Fig. 3

Febra inversă – valorile mai mari ale febrei apar mai ales dimineaţa (Fig. 4). Apare în aceleaşi
cazuri ca şi febra intermitentă.
 Fig. 4

Febra hectică – e caracterizată prin oscilaţii foarte mari şi neregulate (3- 50C) în cursul a 24
ore, cu valori ce scad uneori sub valorile normale având durată prelungită (Fig.5). Apare în
septicemii şi forme grave de TBC.
Fig. 5

Febra recurentă – se caracterizează prin perioade febrile de câteva zile urmate de afebrilitate,
aprox. egale ca durată (Fig.6). Apare în: leptospiroză, boala Hodgkin, spirochetoză.
Fig. 6

Febra ondulantă – prezintă o creştere de câteva zile, urmată de o perioadă cu scădere treptată
de câteva zile şi cu repetare a perioadei febrile, dând un aspect ondulant (Fig.7). Apare în:
bruceloză, boala Hodgkin.
Fig. 7

Febra neregulată – o curbă febrilă care nu se încadrează în nici una din febrele descrise
(Fig.8). Apare în: angiocolite, supuraţii cronice, osteomielite.

ʹͳ
 Fig. 8

Sindromul febril prelungit - dacă durata febrei depăşeşte 3 săptămâni, se vorbeşte de un

sindrom febril prelungit. Acesta poate să apară în colagenoze, leucemii, limfoame, febră
tifoidă, leptospiroză, difterie, etc.

Anamneza :

modul de debut brusc / progresiv ;

 prezentarea simptomelor asociate local/general;
 istoric : data și modul de debut , cronologia, tratament efectuat ;
 APP ( antecedente patologice personale): valvulopatii ( boli cardiace)-
stenoză/insuficență aortică, insuficiență mitrală; endocardită bacteriană ; patologie
neurologică (există tumori cerebrale care pot debuta cu febră de tip central dacă a
efectuat tratament cu neurotrope = febra malignă , chiar și după anestezice );
 AHC : părinții –boli organice, posibilitatea contagiozității intrafamiliare(boli
infecțioase); expunerea ocupațională; călătorii în zonele endemice ( atenție la bolile
tropicale)

Evaluarea pacientului febril cu stare gravă:

 cauze; evaluarea semnelor și simptomelor care atestă atingere viscerală ;

 starea hemodinamică; aprecierea pulsului arterial ( 1 grad de ferbă accelerează pulsul
cu 15-20 bătăi); măsurarea TA ;
 aprecierea elementelor de deshidratare (scăderea diurezei) ,somnolența; convulsii
febrile la copii ;
 starea de șoc termic se manifestă prin cefalee, polipnee/tahipnee, scăderea TA pană la
starea de șoc ;
Frisonul :
precede întotdeauna febra ;
este o senzație de frig însoțită de tremurături (intense generatoare de căldură ), la finalul
acestor fenomene , bolnavul simte căldură, moment care concide cu ascensiunea termică
;
durata : cateva minute sau zeci de minute,evoluand intermitent sau continuu ;
apare în boli bacteriene, mai rar în cele virale ; poate avea caracter solemn în pneumonia
acută bacteriană , marcand astfel dechiderea tabloului clinic al pneumoniei
pneumococice

ʹʹ
Hipotermia :
 scăderea temperaturii periferice sub 36⁰C;
 este însoțită de tulburări psihice majore ; tremurături; paloare ; cianoză; puls
slab→comă→exitus ;
 cauze : îngheț, consum de alcool, mai rar în hipotiroidism ; coma barbiturică(34⁰C-
35⁰C)

ͷͲ