PSIHOPATIA

Cu mai mult de 200 de ani în urmă, propoziția Nebunie f ăr ă delir (Manie sans delire) a fost
folosită de Phillipe Pinel, un medic francez, pentru a descrie un caz neobișnuit al unui om ale
cărui caracteristici nu au putut fi încadrate în nici una dintre categoriile de tulbur ări mentale
din vremea aceea . Pinel a caracterizat pacientul ca fiind lipsit de remușcări și insensibil.
Propoziția cu care Pinel a ales să descrie starea acestui pacient, tradusă în engleză,
înseamnă, pur și simplu, „demență f ăr ă confuzie” sau, după cum o interpretează Dr. Robert
Hare, „demență f ăr ă delir” (Hare, 1993, pag. 25). Această a fost una dintre primele
încercări de a descrie ceea ce noi astăzi numim, adesea, un psihopat.
Un individ în stare să se bucure de ceea ce majoritatea consider ă ca fiind fapte oribile,
îngrozitoare și capabil să recunoască consecințele periculoase ale acelor fapte f ăcute asupra
altora, dar incapabil să simtă remușcare și f ăr ă a avea dorința de a se opri (de la a face
acele fapte). Pinel nu i-a considerat pe acești indivizi imorali (cineva ale cărui convingeri sunt
contrare moralității general acceptate), ci, mai degrabă, amorali (cineva căruia nu-i pasă
despre interpretările tradiționale despre bine și r ău și care nu acordă nici o atenție acestor
interpretări în luarea deciziilor sale). Totuși, au fost alți autori care au considerat acești
pacienți complet imorali și, în consecință, cu desăvâr șire r ăi. Dezbaterea acestui subiect
continuă până în ziua de astăzi.  În 1835, psihiatrul englez J.C. Pritchard a denumit aceasta -
„nebunie morală”, acest termen fiind utilizat în cazurile în care anormalitatea sau „nebunia”
s-a manifestat într-o anumita zonă a moralității. Apoi, în 1888, Toch a sugerat că există o
predispoziție biologică pentru tulburare, mai degrabă decat numai o cauză care are legatur ă
cu mediul (in care tr ăiește individul respectiv) (Toch, 1979).  În nomenclatura psihiatrică
revizuită din 1952, conform cu cele spuse de Cleckley (1976, p.10-11), termenul
„personalitate psihopată” a fost în mod oficial  înlocuit cu termenul „personalitate
sociopată”; și, astfel, cuvântul sociopat a intrat în literatura de specialitate.  Apoi, în1968,
acesta a fost înlocuit cu tulburare de personalitate de tip antisocial. Deci, încă de la început,
a existat multă confuzie în ceea ce privește diagnosticarea psihopatiei, ca înțelegere a ceea
ce se întamplă în spatele manifestărilor comportamentale și a cauzelor care provoacă
tulburarea această totală. Și, în marea tradiție a psihiatriei și a sănătății mentale, fiecare
dintre cei care a  întâlnit acești termeni, i-a interpretat în felul său unic, cu mijloace
subiective. Chiar și  în prezent, clinicieni calificați și publicul larg, în aceeași măsur ă,
confundă psihopatia cu tulburarea antisocială de personalitate (Antisocial Personality
Disorder) - ASPD.
Pentru scopul acestei lucr ări și pentru a elimina orice confuzie, se vor aplica urmatoarele
definiții: 1. Psihopatie: o tulburare de personalitate evidențiată prin comportamente
distinctive și prin anumite tr ăsături de personalitate, așa cum sunt definite în Catalogul
Revizuit al Caracteristicilor Psihopatiei (PCLR) – scris de Hare (Hare, 1991). 2. Psihopat : un
om (diagnosticat cu psihopatie) care îi deposedează pe alții de bunuri si libertăți și care,
adesea, tot timpul vieții sale, are influență asupra altora și îi manipulează pe alții.
Psihpaților le lipsesc cu desăvâr șire conștiința și sentimentele pentru ceilalți, luând ceea ce vor și
f ăcând ceea ce le place, f ăr ă sa aibă cea mai mică urmă de regret sau vinovăție (Hare, 1993). Acest
termen (de psihopat) este utilizat atunci când factorii psihologici, biologici și genetici, precum și
influențele sociale și experiențele din copilărie au contribuit la dezvoltarea sindromului. 3. Sociopat:
Acest termen se utilizează pentru a descrie aceleași manifestări comportamentale și tr ăsături de
personalitate care sunt evidente într-un psihopat. Excepția evidentă este ca la sociopați acest
sindrom este cauzat în totalitate de influențele sociale și experiențele din copilărie (Hare, 1993).