Structuri intermediare

Fiecare organizaţie îşi va alege structura pe care o consideră potrivită pentru scopurile sale. În

mod practic, o organigramă este un mixaj al tipurilor structurale discutate, cazurile unor structuri

“pure” fiind rare.

Henry Mintzberg susţine că o structură este mai complexă decât apare prin reprezentarea cu

ajutorul organigramelor şi că aceasta constă dintr-un număr de “blocuri de construcţie şi

mecanisme de coordonare” ce generează o configuraţie a întregii organizaţii.

Mintzberg consideră organizaţia ca un model alcătuit din cinci grupuri umane:

 apex-ul strategic - managementul de la vârful organizaţiei,

 linia de mijloc - managementul de la mijlocul organizaţiei,

 nucleul operaţional,

 tehnostructura,

 personalul suport,

toate acestea integrate într-un tot unitar, printr-un ansamblu de şase mecanisme de coordonare. La

acestea Mintzberg adaugă ulterior o a şasea componentă:

 ideologia,

fapt ce a permis identificarea a şapte tipuri ideale denumite “configuraţii”.

Configuraţiile reprezintă, în concepţia lui Mintzberg, ipostaze ale structurii organizaţionale în

diverse etape ale ciclului de viaţă al unei organizaţii.

Mecanismele de coordonare sunt metode prin care se corelează modul de executare a diferitelor

sarcini rezultate în urma procesului de diviziune a muncii. Acestea sunt următoarele:

1. Ajustarea mutuală - se realizează printr-o comunicaţie informală între membrii nucleului

operational
2. Supervizarea directă pe cale ierarhică - munca este supervizată de apex-ul strategic prin linia

de mijloc spre nucleul organizaţional prin ordine şi decizii.

3. Standardizarea proceselor de muncă - constă în delimitarea unor sisteme ce precizează modul

în care trebuie efectuată o anumită activitate. Crearea sistemelor revine în sarcina componenţilor

tehnostructurii.

4. Standardizarea ieşirilor - constă în coordonarea pe baza specificaţiilor a produselor realizate;

se stabilesc parametrii ce se aşteaptă de la anumite produse ce devin tipizate. Firmele îşi vor

ajusta ieşirile după cerinţele consumatorilor sau utilizatorilor.

5. Standardizarea calificării - constă în coordonarea pe baza modului similar de a aplica în

anumite activităţi profesionale a unui set de deprinderi şi abilităţi de operare.

6. Standardizarea normelor - constă în acceptarea de către membrii organizaţiei a unui set comun

de valori, credinţe etc. Se utilizează în cadrul organizaţiilor constituite pe baze voluntare.

Configuraţiile lui Mintzberg pot fi explicate astfel ca rezultând dintr-un proces permanent de

echilibrare şi localizare structurală ce are loc într-o organizaţie.

Organizaţiile au un ciclu de viaţă, ca şi cel al fiinţelor – sunt iniţiate – faza de concepţie, apar pe

piaţă, cresc, ajung la maturitate şi, mai devreme sau mai târziu, dispar.