Conţinutul MRU

2.1 Evoluţia MRU În materie de gestiune a personalului, patru orientări principale marchează
practicile întreprinderilor de după revoluţia industrială.

1 Perioada liberală.

Se caracterizează prin individualism şi materialism din punct de vedere economic, juridic şi social.

a) Pe plan economic, mecanismele pieţei sunt suverane. Muncitorii îşi închiriază forţa de muncă pe
care o oferă pe piaţa muncii, supusă legii ofertei şi cererii la fel ca orice marfă. Salariul variază în
funcţie de intensităţile respective ale cererii de muncă a întreprinderilor şi ofertei de muncă a
muncitorilor, până se stabileşte un "salariu de echilibru". Astfel, este inutil ca acestui preţ "natural"
să i se opună asociaţii (sindicate) sau coaliţii (greve), la fel cum este imposibil să te opui legii
gravitaţiei, în mod special, statul trebuie să se abţină de la orice intervenţie pe piaţa muncii şi de la
orice imixtiune în raporturile dintre întreprinderi şi salariaţi, deoarece ar putea perturba delicatele
mecanisme ale pieţei şi echilibrele care rezultă.

b) Din punct de vedere juridic, singura realitate recunoscută este "contractul de muncă individual",
"negociat" între patron şi salariat, dintr-o perspectivă de egalitate juridică proclamată, care ascunde
o dublă inegalitate: juridică, deoarece nivelul de informaţie al patronului este superior celui al
angajatului, puţin informat cu privire la drepturile sale; economică, ilustrată de definiţia metaforică
şi lapidară a liberalismului economic clasic: "o vulpe liberă într-un coteţ de păsări libere".
Disproporţia raporturilor de forţe face inutilă egalitatea juridică.

c) Din punct de vedere social, muncitorii sunt consideraţi ca având exclusiv caracteristici fiziologice,
singurele luate în seamă la Managementul resurselor umane definirea conţinutului şi modului de
execuţie a muncii (organizarea ştiinţifică a muncii - a la Taylor). Motivaţiile indivizilor sunt pur
pecuniare şi esenţa politicii de personal se reduce la determinarea modurilor de remuneraţie
stimulative (salarii după randament şi salarii cu prime).

2 Perioada psihosocială.

Consecinţele politicilor urmate - apatie sau ostilitate din partea muncitorilor, dezvoltarea mişcărilor
greviste, apariţia ideilor socialiste - au condus, în urma experienţelor lui Elton Mayo la Western
Electric, la elaborarea unor politici de personal mai ample, încercând să "umanizeze munca",
acordând atenţie caracteristicilor psihologice ale indivizilor. Această perioadă începe între cele două
războaie mondiale, prin adoptarea a numeroase practici destinate să amelioreze climatul social din
întreprindere. Principalele procedee utilizate sunt: studiul factorilor de ambianţă precum: iluminatul,
temperatura, umiditatea, coloritul, zgomotul etc.; determinarea ritmurilor de muncă şi a pauzelor;
constituirea grupurilor de muncă, cu scopul de a reconstitui o viaţă socială în întreprindere;
adoptarea stilurilor de conducere participative, consultarea muncitorilor, punerea în practică a unor
sisteme prin care propunerile făcute de muncitori şi reţinute de conducere să fie recompensate prin
prime, creşterea autonomiei grupurilor de muncă, evoluţia rolului şefului a cărui autoritate să se
bazeze mai mult pe animarea unei echipe decât pe constrângere.

3 Perioada contractuală.

Faza contractuală este în curs de dezvoltare. Ea se bazează pe ideea că productivitatea muncii şi

climatul intern din întreprindere pot fi îmbunătăţite prin reducerea numărului surselor de conflict
pentru o perioadă dată, ca urmare a concluziilor contractelor colective încheiate cu sindicatele. Deşi
convenţiile colective sunt creaţii mai vechi, utilizarea lor ca mijloace ale politicii de personal este mai
recentă, în Franţa, de exemplu, unul din primele acorduri la nivel de întreprindere a fost semnat la
Renault în 1954.Statul a contribuit la difuzarea metodelor contractuale prin texte de lege şi
reglementări, în special prin participarea muncitorilor la rezultatele întreprinderii (o ordonanţă din
1967), conferind întreprinderilor avantaje fiscale în schimbul acordurilor încheiate. De asemenea,
statul a impus întreprinderilor elaborarea anuală a unui bilanţ social, o bază pentru negocierea
colectivă.