SIMȚURILE DIFERITE REPREZINTĂ MODURI DE GÂNDIRE DIFERITE Acesta este un lucru interesant.

În
funcție de impresia senzo- rială preferată, înțelegem lumea într-un anumit mod, care poate fi diferit
de modul în care alții înțeleg lumea. Ni se par impor- tante lucruri diferite și comunicăm în moduri
diferite, în funcție de impresiile senzoriale pe care le folosim pentru a interpreta lumea din jurul
nostru. Dacă știți o modalitate simplă de a afla ce impresii senzoriale preferă o persoană, veți putea și
să înțelegeți destul de bine cum gândește, cum preferă să comunice și ce i se pare important sau
neinteresant. Acest gen de cunoștințe despre alți oameni vă vor îmbunătăți imens capacitățile de
citire a gân- durilor, ca să nu mai vorbesc de capacitatea de a stabili rapport. Și acum să vă spun care
este modalitatea aceea simplă. PRIVIND ÎN JUR Mișcările oculare și impresiile senzoriale În
neuroștiință este un lucru cunoscut faptul că, atunci când gândim, activăm diferite părți ale creierului
și, în funcție de partea activată, ochii noștri se mișcă în anumite feluri. Această conexiune a fost
numită LEM* , sau mișcarea laterală a ochilor. La sfârșitul anilor șaptezeci, studentul în psihologie
Richard Bandler și lingvistul John Grinder au formulat o teorie a ceea ce ei au numit indicii de
accesare a ochilor (EAC**). Aceștia înțeleseseră deja că impresiile senzoriale erau foarte importante
pentru procesele de gândire și acum pretindeau că, observând mișcările ochilor, își puteau da seama
care impresii senzoriale erau activate. Modelul EAC arăta astfel: * Lateral Eye Movement (în engleză
în original). (N.t.)

Acest model se aplică majorității, dar există și excepții, pre- cum oamenii care sunt imaginea în
oglindă a acestui model. Orice persoană care nu respectă acest model va avea, oricum, propriul
model, care poate fi ușor descoperit cu ajutorul unor 78 Arta de a citi gândurile HENRIK FEXEUS
întrebări de control. Dar despre acestea vom vorbi mai târziu. Observați că folosesc cuvântul
„control“. Fac acest lucru pentru că trebuie să simplific și să generalizez. Dacă, după ce puneți câ-
teva întrebări de control, observați că persoana cu care discutați nu pare să urmeze acest model,
atunci nu-l folosiți. Amintiți-vă cuvintele lui Erickson: dacă nu funcționează, faceți altceva. Cu toate
acestea, modelul EAC este foarte util de obicei (dacă este corect sau nu, acesta este un alt subiect,
care nu ne interesează deocamdată, atâta timp cât modelul funcționează). Se pare că, până la urmă,
se adeverește vechiul refren că ochii sunt fereastra sufletului. Sau măcar a minții. Modelul spune așa:
oamenii care gândesc în imagini privesc în sus și spre stânga când își amintesc și în sus și spre dreapta
când construiesc imagini noi în minte. Un exemplu de gând nou construit pe baza unei imagini ar fi să
vă imaginați tabloul Mona Lisa pictat de un puști de cinci ani. (Rețineți că acest lucru este diferit de
ideea populară, dar mult prea generalizată, că oamenii privesc spre dreapta când mint.) Pentru
gândurile auditive, ochii se mișcă lateral: spre stânga pentru amintiri (de exemplu, când vă gândiți la
ce v-a spus cineva) și spre dreapta pentru gânduri noi (de exemplu când vă gândiți la ce ați dori să vă
spună cineva). Senzațiile fizice și emoțiile sunt situate în partea de jos și spre dreapta. Din păcate,
pentru acest gen de experiențe, amintirile și gândurile nou construite nu sunt separate. Când
gânditorii interni (oamenii neutri sau digitali) vorbesc cu ei înșiși pentru a rezolva probleme logice,
aceștia privesc în jos și spre stânga. Dacă întrebați o prietenă cum și-a petrecut concediul și aceasta
privește mai întâi în sus și spre stânga, apoi în jos și spre dreapta, atunci știți că prima dată își
amintește cum a fost și apoi își confirmă amintirea rememorând cum se simțea atunci. Recent, Kevin
Hogan, expert american în limbajul trupului, și-a exprimat îndoielile cu privire la modelul EAC, în
pofida reputației de care s-a bucurat în cei treizeci de ani de la formula- rea sa. Într-un studiu, acesta
a ajuns la concluzia că modelul nu 79 este deloc relevant pentru cum sunt, de fapt, folosite mișcările
ochilor. Tot ce pot să fac eu, personal, este să judec modelul în baza propriilor mele experiențe de
utilizare, care au fost mai mult decât mulțumitoare. Este posibil ca Hogan să aibă dreptate. Oricum,
nu ar conta prea mult. Așa cum explicam la început, nu trebuie să ne facem prea multe griji pentru ce
este, de fapt, adevă- rat, într-o privință sau alta. Ce funcționează, asta ne interesează.