Mânia agresivă şi mânia latentă

Uneori e în regulă să te înfurii, dar nu e niciodată în regulă să te porţi urât. Acelaşi lucru se poate
spune despre toate felurile de mânie. Supărarea agresivă este intensă, vizibilă şi imediată. Furia
agresivă se manifestă sub forma verbală a unei ameninţări sau a unui ţipăt, dar şi sub forma fizică a
unei lovituri, atunci când spargi sau distrugi ceva în jur.

Mai există însă un tip de mânie, care se furişează pe nesimţite - fără s-o recunoască la timp nici cei
care-o folosesc împotriva altora, nici cei care îi cad victimă. Poate fi subtilă şi voalată, şi nu chiar atât
de uşor de remarcat ca mânia agresivă.

Mânia la tentă, fiindcă rămâne tăinuită şi camuflată, poate dura ceva timp până să-şi facă efectul cu
adevărat distrugător. Cu alte cuvinte, consecinţele imediate ale mâniei înăbuşite pot rămâne
adeseori neobservate. Aşa se întâmplă îndeosebi în cazul agresivităţii pasive, când mânia se exprimă
în taină, iar la exterior apare ca o atitudine docilă. Adeseori, agresivitatea pasivă se manifestă prin
aceea că subiectul nu face un lucru necesar sau care ar putea fi de folos altcuiva.

Poate lua diverse forme: persoana respectivă uită să vină să vă ia la ora convenită, nu bagă bani în
parcometru ca să vă treziţi cu o amendă, vă pierde cheile şi vă lasă pe dinafară exact când vă grăbiţi
mai tare, întârzie până în ultima clipă cu materialul de predat, astfel încât nu mai aveţi ce face şi
trebuie să-I prezentaţi fără să-I fi citit dinainte. Mânia nemărturisită vă poate face să vă asumaţi o
povară financiară care o va irita pe soţia dumneavoastră sau să-i expediaţi cu întârziere alocaţia
pentru copil, să păstraţi tăcerea atunci când cineva aşteaptă un răspuns din partea dumneavoastră
sau să nu faceţi plinul cu benzină al maşinii pe care o folosiţi amândoi.

Poate să ia şi o formă ambiguă, în care gestul dumneavoastră pare să fie pe jumătate corect şi pe
jumătate greşit, cum ar fi, de exemplu, atunci când arhivaţi un raport în alt dosar decât în cel
potrivit, ceea ce echivalează practic cu a-l face pierdut. Dictonul pe care l-am pomenit mai devreme -
cum că este uneori normal să te înfurii, dar niciodată nu trebuie să te porţi nedemn - face de fapt
subiectul cărţii noastre The Angry Child ("Copilul mânios").

Ca psiholog, eu l-am folosit adeseori ca memento, cu copii şi cu adulţi deopotrivă. Indiferent unde
ne-am afla - într-o cam- Agresivitate pasivă şi mânie latentă panie electorală, în sala de şedinţe a
unei firme, în faţa calculatorului de la birou, la masă cu familia sau în cantina şcolii - mânia şi modul
în care o exprimăm este un barometru edificator a ceea ce se petrece în vieţile noastre.