1.

2 Provocările economice ale MRU

Transformările economice antrenează, de asemenea, modificări ale MRU, în special, în ceea ce

priveşte:

a) Strategia socială, aceasta devine o componentă majoră a noilor strategii economice. Este
cunoscut faptul că, în prima jumătate a secolului, trecerea la o economie de consum a
determinat producătorii să acorde o atenţie mai mare exigenţelor cantitative în detrimentul
celor calitative. Transformările economice au inversat ordinea factorilor: trebuie totuşi să
produci mai bine (de mai bună calitate) pentru a putea produce şi vinde, firesc, mai mult.
Încetinirea creşterii economice, începând cu 1980, a dus la creşterea concurenţei. Pentru
numeroase bunuri, din cauza saturării cererii (de exemplu, bunuri de folosinţă îndelungată),
cumpărătorii au devenit mai sensibili la raporturile calitate-preţ şi servicii-preţ.
b) Managementul resurselor umane Concurenţa noilor ţări industriale, în special cele din Asia
de Sud-Est, a făcut necesare importante eforturi legate de inovaţie, productivitate, calitate,
flexibilitate şi reacţie, iar în aceste domenii nu se pot obţine rezultate notabile decât printr-o
legătură strânsă între resursele umane şi obiectivele întreprinderii. Gestiunea resurselor
umane este din ce în ce mai mult percepută ca un factor-cheie al reuşitei economice.

Astfel, strategia socială devine una dintre componentele strategiei globale a întreprinderii.

c) Flexibilitatea - răspuns la incertitudinile economice. Noul mediu economic, bazat pe o

concurenţă internaţională crescândă, într-un context de încetinire a creşterii, face imposibilă
menţinerea vechilor moduri de gestiune a personalului. Evoluţia fenomenelor economice tot
mai greu de anticipat fac din supleţea adaptării organizaţiei o cerinţă şi un atu importante.
Acest obiectiv se atinge inclusiv prin flexibilitatea mâinii de lucru: mobilitatea profesională,
adaptabilitatea calificărilor, variaţia efectivelor şi orarelor de lucru.
d) Creşterea automată a remuneraţiilor devine imposibilă într-o economie neinflaţionistă.
Salariile nu mai sunt indexate colectiv în funcţie de preţuri. Intreprinderile caută
individualizarea remuneraţiilor şi evoluţiei lor în funcţie de performanţele angajaţilor. În
acest context economic, situaţia întreprinderilor este foarte diferită, în funcţie de ramura
căreia îi aparţin (de exemplu, sectorul informatic este în plin avânt, în timp ce construcţiile
navale sunt grav afectate de criză) şi în funcţie de calitatea strategiei şi gestiunii lor.
Statutele colective naţionale (legi sociale aplicabile în toate întreprinderile) sau sectoriale
(convenţii colective) nu pot ţine cont de diversitatea situaţiilor întâlnite. Rezultă, de aici,
importanţa crescândă a negocierilor sociale în întreprindere, care devin mijlocul esenţial al
înţelegerii (convenirii), elaborării şi chiar aplicării politicilor sociale. Această nouă perspectivă
lărgeşte considerabil domeniul şi importanţa MRU. Pe scurt, noile constrângeri economice
conduc la: flexibilizarea efectivelor şi a orarelor de lucru, individualizarea carierelor şi a
remuneraţiilor, dezvoltarea negocierii în întreprindere.