CIUREANU ALIN-MARIAN

PIAŢA MUNCII

Creşterea economică implică şi asigurarea resurselor de muncă. Aceastacomportă aspecte cantitative

(numărul celor ocupaţi şi volumul muncii de care
poate beneficia societatea) şi aspecte calitative (structura, nivelul şi calitatea instruirii) şi seaflă în
strânsă legătură cu mărimea populaţiei şi a acelei părţi a acesteia care estecapabilă şi poate să
muncească.Mărimea populaţiei apte de muncă este rezultatul evoluţiei demografice şi alregimului
juridic al muncii din fiecare ţară, iar asigurarea resurselor de muncă pentruîntreprinderi şi instituţii
se realizează prin intermediul pieţei muncii.

PIAŢA MUNCII: CONŢINUT, FUNCŢII, TRĂSĂTURI, MECANISM DEFUNCŢIONAREPiaţa muncii

poate fi definită ca spaţiul economic în care se întâlnesc, se confruntăşi se negociază în mod liber
cererea de muncă (deţinătorii de capital, în calitate decumpărători) şi oferta (reprezentată prin
posesorii factorului muncă).În materie de terminologie, ştiinţa economică actuală utilizează atât
formularea
de piaţă a muncii cât şi pe cea de piaţă a forţei de muncă. Există argumente care susţinfiecare dintre
aceste formulări:a) relaţiile economico-sociale în cadrul cărora se desfăşoară munca salariată, ca
facnecesară utilizarea formulării de “piaţa forţei de muncă”. Prezentăm în acest sensargumentele
aduse de unii specialişti:- obiectul tranzacţiilor pe această piaţă îl constituie, în condiţiile
contemporane, forţade muncă, adică însuşirile fizice, intelectuale, competenţa, experienţa etc. şi nu
munca – ce este doar utilizarea forţei de muncă;- beneficiarul foloseşte în interesul său, în calitate de
cumpărător, forţa de muncă, iar întreprinderile angajează forţa de muncă şi nu munca;- obiectul
sistemului de protecţie socială, determinat pe baza relaţiilor economice dincadrul pieţei
contemporane vizează în mod direct forţa de muncă şi nu munca;- opţiunea pentru piaţa forţei
de muncă implică şi recunoaşterea caracterului demarfă al forţei de muncă, inclusiv pentru ţările
europene. b) formele concrete de manifestare a relaţiilor economico-sociale implicate de muncasalar
iată, impun utilizarea formulării de piaţă a muncii, cu următoarele argumente:- piaţa forţei de muncă
are o sferă mai limitată, desemnând, după toate aparenţele,numai oferta de forţă de muncă;- piaţa
muncii include impactul dintre cerere şi ofertă, ca elemente principale ale
ei, precum şi reglementarea raporturilor de muncă sub toate aspectele lor: durata muncii,concediile
de odihnă plătite, recrutarea, condiţiile de angajare şi licenţiere, condiţiile demuncă, dreptul la grevă,
drepturile de salarizare, etc.;- acţiunea de vânzare cumpărare nu se realizează numai la angajare-
licenţiere, ci seafirmă în fiecare zi în procesul muncii;- piaţa muncii reflectă un amplu proces
de umanizare care s-a produs, în primul rând,în sfera muncii.Adăugăm acestor argumente şi pe acela
susţinut de autorii manualului universitar deeconomie: “Tranzacţiile pe această piaţă (n.n. piaţa
muncii) au ca obiect munca sau forţa

de muncă. Dacă forţa de muncă o înţelegem ca totalitate a aptitudinilor fizice şiintelectuale ce există

în personalitatea vie a omului şi pe care le pune în funcţiune atuncicând creează bunuri economice,
înseamnă că folosirea sinonimă a celor două expresii înteoria şi practica economică este benefică
pentru decizia care priveşte situaţia lor într-unflux economic.”Piaţa muncii poate fi privită într-o
dublă ipostază:-

de piaţă derivată

- sub aspectul dimensiunii şi structurii ocupaţionale, profesionale,teritoriale

a  cererii  de  muncă

şi, prin intermediul acesteia, asupra sistemului deînvăţământ, formare profesională iniţială şi
continuă, pe întreaga durată a vieţii active aindividului;-

de piaţă principală

din punctul de vedere al formării

ofertei de muncă

, sub aspectcantitativ şi structural-calitativ al potenţialului de muncă, al intrărilor-ieşirilor de pe

piaţamuncii, a structurii demografice şi ocupaţional-profesionale şi de calificare.Piaţa muncii are
particularităţi naturale sau dobândite datorită cărora se diferenţiazănet de celelalte pieţe,
imprimându-i practic atributul de piaţă principală, fundamentală:este piaţa celui mai important
factor de producţie, cu importante caracteristici demo-socio-psihosociale şi educaţional-formative;
piaţă negociată, contractuală şi, ca
atare, piaţa cea mai imperfectă, mai puţin concurenţială, în care mecanisme ale pieţei libereconlucre
ază cu reguli, convenţii, norme juridice, principii etice etc.; o piaţă cu tendinţe derigidizare

Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii

reprezintă un ansamblu de legăturiîntre partenerii  individuali autonomi, ca  viitori  salariaţi,  şi

patronatele  autonome  care  solicită  şi  utilizează  munca  salariată,  precum  şi  legăturile  şi  negocierile 
dintrereprezentanţii  acestor  două  părţi,  adică  organizaţiile  de  sindicat  şi  organizaţiile  patronatelor,
care se derulează după reguli predeterminate.

Asupra funcţionării pieţei muncii îşi exercită influenţa deopotrivă factori economici,cât şi factori de
natură social-instituţională. Factorii economici îşi pun amprenta înspecial asupra cererii de
muncă.Fiind un factor de producţie,

cererea de muncă

apare ca o

cerere derivată

. Aceastaînseamnă că volumul şi structura de calificare a cererii de muncă sunt determinate

decererea finală de bunuri şi servicii, nivelul costurilor salariale, dar şi de starea sistemuluitehnologic
exprimată prin nivelul productivităţii muncii şi al consumurilor intermediare.

Oferta  de  muncă

este modelată simultan de factori economici (nivelul salariului,

ca preţ al muncii), dar şi de factori sociali sau instituţionali. În funcţie de prioritateaacordată uneia
sau alteia dintre grupele de factori, în literatura economică există odiversitate de păreri asupra
naturii şi modului de funcţionare a pieţei
muncii.În procesul de dezvoltare şi funcţionare a economiei naţionale, piaţa munciiîndeplineşte impo
rtante

funcţii

, de ordin economic, social-politic şi educativ:a) alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare,

ramuri, profesii, teritoriu înconcordanţă cu volumul şi structura cererii de muncă; b) unirea şi
combinarea factorului muncă cu mijloacele de producţie;c) influenţarea formării şi repartizării
veniturilor