MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA: ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL: ADMINISTRAREA AFACERILOR
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: (IF/FR/ID): IF

PIATA MUNCII

Conducător ştiinţific:
Conf. univ. dr. Mureşan Jianu Daniel

LUCA STEFANIA RAMONA

Anul 1, grupa 50619

PLOIESTI 2022
 PIAŢA MUNCII

Creşterea economică implică şi asigurarea resurselor de muncă. Aceasta

comportă aspecte cantitative (numărul celor ocupaţi şi volumul muncii de care poate
beneficia societatea) şi aspecte calitative (structura, nivelul şi calitatea instruirii) şi se
află în strânsă legătură cu mărimea populaţiei şi a acelei părţi a acesteia care este
capabilă şi poate să muncească.
Mărimea populaţiei apte de muncă este rezultatul evoluţiei demografice şi al
regimului juridic al muncii din fiecare ţară, iar asigurarea resurselor de muncă pentru
întreprinderi şi instituţii se realizează prin intermediul pieţei muncii.

PIAŢA MUNCII: CONŢINUT, FUNCŢII, TRĂSĂTURI, MECANISM DE

FUNCŢIONARE

Piaţa muncii poate fi definită ca spaţiul economic în care se întâlnesc, se confruntă

şi se negociază în mod liber cererea de muncă (deţinătorii de capital, în calitate de
cumpărători) şi oferta (reprezentată prin posesorii factorului muncă).
În materie de terminologie, ştiinţa economică actuală utilizează atât formularea de
piaţă a muncii cât şi pe cea de piaţă a forţei de muncă. Există argumente care susţin
fiecare dintre aceste formulări:
a) relaţiile economico-sociale în cadrul cărora se desfăşoară munca salariată, ca fac
necesară utilizarea formulării de “piaţa forţei de muncă”. Prezentăm în acest sens
argumentele aduse de unii specialişti:
- obiectul tranzacţiilor pe această piaţă îl constituie, în condiţiile contemporane, forţa
de muncă, adică însuşirile fizice, intelectuale, competenţa, experienţa etc. şi nu munca –
ce este doar utilizarea forţei de muncă;
- beneficiarul foloseşte în interesul său, în calitate de cumpărător, forţa de muncă, iar
întreprinderile angajează forţa de muncă şi nu munca;
- obiectul sistemului de protecţie 2asur , determinat pe baza relaţiilor economice din
cadrul pieţei contemporane vizează în mod direct forţa de muncă şi nu munca;
- opţiunea pentru piaţa forţei de muncă implică şi recunoaşterea caracterului de
marfă al forţei de muncă, 2asur ace pentru ţările europene.
b) formele concrete de manifestare a relaţiilor economico-sociale implicate de munca
salariată, 2asur utilizarea formulării de piaţă a muncii, cu următoarele argumente:
- piaţa forţei de muncă are o sferă mai limitată, desemnând, după toate aparenţele,
numai oferta de forţă de muncă;
- piaţa muncii include impactul dintre cerere şi ofertă, ca elemente principale ale ei,
precum şi reglementarea raporturilor de muncă sub toate aspectele lor: durata muncii,
concediile de odihnă plătite, recrutarea, condiţiile de angajare şi licenţiere, condiţiile de
muncă, dreptul la grevă, drepturile de salarizare, etc.;
- acţiunea de vânzare cumpărare nu se realizează numai la angajare-licenţiere, ci se
afirmă în fiecare zi în procesul muncii;
- piaţa muncii 2asur a un amplu 2asur a de umanizare care s-a produs, în primul rând,
în sfera muncii.
Adăugăm acestor argumente şi pe acela susţinut de autorii manualului universitar de
economie: “Tranzacţiile pe această piaţă (n.n. piaţa muncii) au ca obiect munca sau forţa
de muncă. Dacă forţa de muncă o înţelegem ca totalitate a aptitudinilor fizice şi
intelectuale ce există în personalitatea vie a omului şi pe care le pune în funcţiune atunci
când creează bunuri economice, înseamnă că folosirea sinonimă a celor două expresii în
teoria şi practica economică este benefică pentru decizia care priveşte situaţia lor într-un
flux economic.”

Piaţa muncii poate fi privită într-o dublă ipostază:

- de piaţă derivată – sub aspectul dimensiunii şi structurii ocupaţionale, profesionale,
teritoriale a cererii de muncă şi, prin intermediul acesteia, asupra sistemului de
învăţământ, formare profesională iniţială şi 3asur ac, pe întreaga durată a vieţii active a
individului;
- de piaţă principală din punctul de vedere al formării ofertei de muncă, sub aspect
cantitativ şi structural-calitativ al potenţialului de muncă, al intrărilor-ieşirilor de pe piaţa
muncii, a structurii demografice şi 3asur ace3al-profesionale şi de calificare.
Piaţa muncii are particularităţi naturale sau dobândite datorită cărora se diferenţiază
net de celelalte pieţe, imprimându-i practic atributul de piaţă principală, fundamentală:
este piaţa celui mai important factor de producţie, cu importante caracteristici demo-
socio-psihosociale şi educaţional-formative; piaţă negociată, contractuală şi, ca atare,
piaţa cea mai imperfectă, mai puţin concurenţială, în care mecanisme ale pieţei libere
conlucrează cu reguli, convenţii, norme juridice, principii etice etc.; o piaţă cu tendinţe de
rigidizare.

Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii reprezintă un ansamblu de legături

între partenerii individuali autonomi, ca viitori salariaţi, şi patronatele autonome care
solicită şi utilizează munca salariată, precum şi legăturile şi negocierile dintre
reprezentanţii acestor două părţi, adică organizaţiile de sindicat şi organizaţiile
patronatelor, care se derulează după reguli predeterminate.
Asupra funcţionării pieţei muncii îşi exercită influenţa deopotrivă factori economici,
cât şi factori de natură social-instituţională. Factorii economici îşi pun amprenta în
special asupra cererii de muncă.
Fiind un factor de producţie, cererea de muncă apare ca o cerere derivată. Aceasta
înseamnă că volumul şi structura de calificare a cererii de muncă sunt determinate de
cererea finală de bunuri şi servicii, nivelul costurilor salariale, dar şi de starea sistemului
tehnologic exprimată prin nivelul productivităţii muncii şi al consumurilor intermediare.
Oferta de muncă este modelată simultan de factori economici (nivelul salariului, ca
preţ al muncii), dar şi de factori sociali sau instituţionali. În funcţie de prioritatea
acordată uneia sau alteia dintre grupele de factori, în 3asur ace3 economică există o
diversitate de păreri asupra naturii şi modului de funcţionare a pieţei muncii.

În procesul de dezvoltare şi funcţionare a economiei naţionale, piaţa muncii

îndeplineşte importante funcţii, de ordin economic, social-politic şi educativ:
a) alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu în
concordanţă cu volumul şi structura cererii de muncă;
b) unirea şi combinarea factorului muncă cu mijloacele de producţie;
c) influenţarea formării şi repartizării veniturilor;
 d) funcţia socială, contribuind la formarea şi orientarea climatului de muncă şi la
realizarea unei protecţii sociale adecvate;
e) funcţia cultural – educativă, întrucât furnizează informaţii pentru procesul de
orientare profesională, recalificarea şi reintegrarea forţei de muncă.
Piaţa muncii, ca piaţă a celui mai important factor de producţie, se află în legătură cu
celelalte pieţe. Pe de o parte, ea receptează semnalele de pe piaţa bunurilor şi serviciilor,
a capitalurilor ş.a. şi este influenţată de mişcarea acestora, de modul de funcţionare şi
distorsiunile acestora. Pe de altă parte, piaţa muncii transmite propriile semnale şi cerinţe
spre celelalte pieţe.
Activităţile şi schimburile care au loc pe piaţa muncii privesc o marfă deosebită
care, prin particularităţile sale – fiziologice, psihologice, sociale şi morale – se
deosebeşte de celelalte mărfuri. Ca urmare, piaţa muncii prezintă o serie de
particularităţi, în raport cu celelalte pieţe, cele mai importante fiind:
1) este o piaţă cu un grad ridicat de rigiditate şi de sensibilitate şi prin aceasta ea
condiţionează atât echilibrul economic, cât şi pe cel social-politic. Rigiditatea şi
sensibilitatea ei rezultă nu numai din particularităţile ofertei, ci şi din ponderea mare şi
întrepătrunderea ridicată a laturilor economice şi sociale. Asigurarea locului de muncă,
alegerea şi exercitarea liberă a profesiei reprezintă în egală măsură un act economic şi
unul de echitate socială, de echilibru social.
2) piaţa muncii este mai complexă, mai organizată şi mai reglementată în
raport cu celelalte pieţe. Tranzacţiile care au loc pe această piaţă nu sunt numai relaţii
de vânzare-cumpărare, iar agenţii economici nu sunt numai vânzători şi cumpărători.
Piaţa muncii este un cadru în care interacţionează şi se confruntă mai mulţi agenţi
economici şi parteneri sociali: salariaţii şi întreprinzătorii, organizaţiile patronale,
sindicale şi statul, fiecare dintre aceştia având roluri şi funcţii bine determinate. Piaţa
muncii este reglementată în cel mai înalt grad şi înregistrează cele mai multe influenţe
din partea multor factori.
3) mecanismele de acţiune ale acestei pieţe prezintă anumite trăsături, care-i
conferă un grad mai ridicat de imperfecţiune (din punct de vedere al concurenţei), în
raport cu alte forme de piaţă. Pe de o parte salariul, ca preţ al muncii, libera concurenţă,
productivitatea marginală acţionează într-un cadru reglementat, dinainte acceptat de toţi
participanţii (agenţi economici). Pe de altă parte, salariul nu mai reprezintă unica pârghie
de reglare a volumului ocupării şi utilizării eficiente a forţei de muncă, iar mărimea
salariului nu mai rezultă doar din acţiunea mecanismelor pieţei, ci din reglementări
economico-juridice adoptate în fiecare etapă. Piaţa muncii este o piaţă cu concurenţă
imperfectă, putând fi apreciată fie ca piaţă de monopol, fie ca piaţă de oligopol, în
funcţie de gradul de organizare şi de constituire a cererii şi ofertei de către patronate şi
sindicate.

Aceste particularităţi imprimă anumite trăsături tranzacţiilor cu factorul muncă, spre

deosebire de tranzacţiile cu ceilalţi factori de producţie:
 munca nu poate fi vândută sau cumpărată decât închiriind capacitatea de muncă a
proprietarului;
 contractul de angajare a factorului muncă este strict determinat de anumite
reglementări legislative cu caracter de interdicţie, cumpărătorul nu dispune în totalitate de
„marfa”sa; el nu o poate utiliza decât pentru prestarea activităţilor specificate în contract
şi în limita timpului de muncă convenit;
 deţinătorii forţei de muncă au mai puţine posibilităţi de utilizare alternativă a
acesteia ( munca în propria gospodărie, recreere), dar ei se pot sustrage pieţei cu o parte
din acest potenţial pentru anumite perioade de timp;
 tranzacţiile cu forţa de muncă sunt legate de criteriile de preferenţialitate ale
posesorilor acestei „mărfi”, înzestrarea nativă, educaţia, orientarea profesională, stilul de
viaţă, modelul cultural, motivaţiile valorice etc.;
 munca este singurul factor de producţie cu autoorganizare: posesorii forţei de
muncă se constituie în sindicate, cu scopul de a influenţa condiţiile tranzacţiilor pe piaţa
muncii:
- sindicatele, reprezentând factorul muncă organizat, negociază direct conţinutul
normativ al instituţiilor pieţei muncii: condiţiile de muncă, nivelul salarizării, durata timpului
de lucru, criteriile de promovare şi participare, clauzele disponibilizării , garantarea protecţiei
sociale, dreptul legal la grevă etc;
- sindicatele pot utiliza o strategie de monopol, monopson sau oligopol, ori pot
recurge, prin forţa lor socială, la tactica de intimidare a partenerilor;
- sindicatele pot determina numeroase abateri de la regulile pieţei, ceea ce
deformează modelul raţional de comportament pe piaţa muncii.

CEREREA DE MUNCĂ ŞI OFERTA DE MUNCĂ

Cererea de muncă reprezintă nevoia reală de muncă salariată care se formează la

un moment dat într-o economie. Cererea de muncă depinde de ritmul de creştere
economică, de nivelul şi dinamica productivităţii muncii, de structura producţiei şi
activităţilor economico-sociale, de formele de ocupare şi regimul ocupării etc. Aceasta se
exprimă prin numărul de locuri de muncă şi nu include activităţile realizate de femeile
casnice, militarii în termen, studenţii şi alţi nesalariaţi.

Este necesar să se realizeze distincţia dintre nevoia de muncă (adică necesarul

virtual al volumului total de muncă) şi cererea de muncă (adică necesarul real al
volumului total de muncă, condiţionat de efectivitatea locurilor de muncă).

Cererea de muncă provine din partea firmelor care angajează, pe bază de contract,
lucrători specializaţi în diferite domenii de activitate, la un anumit preţ al muncii, numit
salariu. Cererea de pe piaţa muncii se constituie ca o sumă a cererilor individuale.
Cererea de muncă este o cerere derivată, ea fiind determinată de cererea de bunuri
rezultate din utilizarea muncii.

La un anumit nivel al salariului, cererea de muncă poate înregistra o creştere sau o

reducere, în funcţie de o serie de factori, care se numesc condiţiile cererii de muncă.
Principalii factori care determină creşterea sau reducerea cererii de muncă sunt:
a) preţul bunurilor rezultate din utilizarea factorului muncă; între modificarea
preţurilor de pe piaţa diferitelor bunuri şi modificarea cererii de muncă există o relaţie
pozitivă;
 b) gradul de substituire a muncii cu un alt factor de producţie influenţează negativ
cererea de muncă;
c) modificarea preţului unui alt factor de producţie care poate substitui munca
determină o modificare în aceeaşi direcţie a cererii de muncă;
d) nivelul calitativ al muncii – modificarea calităţii muncii determină o modificare
în acelaşi sens a cererii de muncă;
e) aşteptările întreprinzătorilor  considerând că toţi ceilalţi factori rămân
constanţi, evoluţia cererii de muncă depinde direct de previziunile întreprinzătorilor în
legătură cu mersul afacerilor.

Oferta de muncă reprezintă munca pe care o pot depune membrii societăţii în

condiţii salariale. Ea este asigurată de resursele de muncă existente pe piaţă.

Resursele de muncă ale unei ţări reprezintă totalitatea populaţiei în vârstă de muncă
şi aptă de muncă. Limitele vârstei de muncă sunt determinate de la o ţară la alta prin
legislaţie. Resursele de muncă se compun din:
- populaţia ocupată, inclusiv cea cuprinsă în gospodăria casnică;
- persoanele în vârstă de muncă, dar care sunt în şcoli, în armată etc.
Resursele de muncă ale unei ţări depind de o serie de factori demografici cum ar fi:
natalitatea, mortalitatea, durata medie a vieţii, condiţii de trai etc.

Populaţia în vârstă de muncă cuprinde totalitatea persoanelor aflate în limitele legale

de vârstă, indiferent dacă participă sau nu la vreo activitate.

Populaţia aptă de muncă cuprinde toate persoanele având vârsta legală de muncă şi
care pot să participe la muncă. Nu cuprinde persoanele invalide. Oferta de muncă se
exprimă prin numărul celor apţi de muncă, din care se scad femeile casnice, studenţii,
militarii în termen, cei care desfăşoară activităţi nesalariale şi cei care nu doresc să se
angajeze în nici o activitate.
Cum s-a schimbat piaţa muncii în România?

Criza financiară globală s-a făcut resimţită în România începând cu luna martie
2008, când numărul locurilor de muncă a început să scadă treptat. În septembrie 2008,
perioada în care a început să se vorbească despre impactul crizei în România numărul
recrutărilor a scăzut brusc, aspect care s-a menţinut şi în 2009.

Începând cu anul 2010 companiile au început să-şi redefinească nevoile.

Majoritatea locurilor de muncă nou 7asur au fost în domeniul financiar şi IT. Definitoriu
pentru această perioadă au fost înlocuirile pentru poziţiile-cheie. Aproximativ 80% din
poziţiile de middle şi top management pe care le-am avut au fost înlocuiri făcute în urma
evaluărilor, companiile având nevoie de middle şi top management performant, axat pe
rezultate.

O altă caracteristică a anului 2010 a fost reprezentată de crearea şi implementarea

sistemelor de evaluare. Din studiile noastre, în 2008 peste 80% din companii nu aveau
sisteme coerente de evaluare. În primăvara anului 2011 legislaţia a impulsionat şi ea acest
domeniu prin introducerea obligativităţii indicatorilor de performanţă.

Cu toate că s-a vorbit mult pe această 7asu aş vrea să punctez faptul că introducerea
indicatorilor de performanţă (KPI) este o măsură de clarificare a 7asur a are de făcut un
angajat şi aliniază companiile româneşti la standardele companiilor multinaţionale.
Alături de fişele de post, indicatorii de performanţă sunt un reper pentru activitatea unui
angajat, fiind atât în beneficiul angajatorului, cât şi al angajatului. În timp ce fişele de
post precizează locul postului în cadrul organigramei, aptitudinile şi studiile necesare pe
de o parte, 8asur a are de făcut un angajat pe de altă parte, indicatorii de performanţă sunt
nişte criterii masurabile pe baza cărora ne este 8asur ac activitatea. Spre exemplu, pentru
un agent de vânzări fişa postului poate menţiona că acesta trebuie să prospecteze piaţa, să
întreţină relaţia cu clienţii şi să aducă alţii noi, în timp ce  indicatorii de performanţă vor
preciza faptul că agentul trebuie să facă X vizite pe săptămână clienţilor, să mărească cu
Y% numărul de vânzări către clienţi deja existenţi, să aducă Z clienţi noi pe lună. De
asemenea, 8asur trebui precizat că angajatului trebuie să i se prezinte fişa postului şi
criteriile de performanţă odată cu oferta de angajare.

Către sfârşitul anului 2010 asistam la o dezgheţare mai 8asur ace8 a locurilor de
muncă, lunile noiembrie şi decembrie aducând poziţiile deschise în aproape toate
domeniile. Singurul domeniu în care nu au fost mişcări semnificative este sistemul
financiar bancar, dar aici, în afară de impactul puternic al crizei sunt două explicaţii:
8asur a mare a sistemului, precum şi numărul mare de angajaţi existenţi în bănci înainte
de debutul crizei.

În prima jumătate a anului 2011 numărul de noi locuri de muncă

creşte cu aproximativ 30% din datele noastre. Acum se recrutează
semnificativ în toate domeniile, chiar şi în cele grav afectate de criză,
cum ar fi real estate (nivelul salariilor în real estate crescând 8asur
ace8a cu prima jumătate a anului trecut cu aproximativ 20-30%) şi
sistemul financiar bancar.

Comparativ cu anul 2010 când companiile şi-au centrat activitatea pe retenţia de

clienţi şi nu pe aducerea de noi clienţi în 2011 nevoia de dezvoltare a companiilor este
vizibilă şi prin numărul mare de poziţii deschise în vânzări (new business) şi marketing.
În prima jumătate a anului 2011 aproximativ 35% din poziţiile pe care le-am avut
deschise au fost pe vânzări şi marketing, poziţii care în 2009 şi 2010 au fost aproape
îngheţate.

În domeniul IT anul 2011 a adus o consolidare a trendului ascendent din 2010. Cel mai
8asur domeniu pe timp de criză, IT-ul a continuat să crească şi în 2011, în special pe
anumite segmente (dezvoltare software, project management, 8asur a). O situaţie aparte o
reprezintă piaţa de programatori Java, unde cererea mai mare decât oferta a dus la o
saturaţie, programatorii cu experienţă devenind chiar reticenţi în a răspunde pozitiv
ofertelor din piaţă. Şi pe restul specializărilor cererea este 8asur ac constantă, un element
în plus faţă de domeniile non-IT fiind ofertele de joburi din străinătate.
Domeniul financiar este şi el 8asur , însă nu s-au simţit creşteri semnificative faţă de
2010. Tendinţa este aceeaşi – de a atrage manageri sau specialişti cu experienţă.
Un alt domeniu care a crescut faţă de anii anterior este cel al serviciilor medicale private.
În această perioadă s-au deschis mai multe clinici şi spitale private, în 8asur ac cu unele
achiziţii. Astfel, pe lângă personalul medical specializat, a crescut şi cererea pe partea de
vânzări şi customer service.
Faţă de anii anteriori, 2011 aduce câteva orientări noi:
 Accentul este pus pe calitatea proceselor de recrutare, candidaţii fiind mult mai
atent evaluaţi şi selectaţi;
 Prelungirea procesului de recrutare de la o durata medie de 45 de zile la peste 60
de zile, durata care evidenţiază faptul că nu se mai recrutează doar pentru că
trebuie să mărim numărul de angajaţi, dar ne dorim angajaţi performanţi care să
aducă rezultate;
 Orientarea discuţiilor de la COMPETENTE şi COMPORTAMENTE  către
OBIECTIVE şi PERFORMANŢĂ;
 Nevoia de expertiză şi experienţă de management.

Ca şi rezumat în 2011 se menţine trendul ascendent din 2010, existând locuri de muncă în
toate domeniile. Spre deosebire de anii precedenţi este însă o piaţă a calităţii, o piaţă în
care 9asur ace este pus pe performanţă şi atingerea obiectivelor.

Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 30

septembrie 2012

La sfârşitul lunii septembrie 2012, rata şomajului înregistrat la nivel 9asur ac a fost de
5,01%, mai mare cu 0,11 pp decât cea din luna august a anului 2012 şi cu 0,12 pp faţă de
cea din luna septembrie a anului 2011.
Menţionăm ca rata şomajului înregistrat în luna septembrie 2012 a fost 9asur ace folosind
populaţia 9asur civilă la data de 01.01.2012. Populaţia 9asur civilă ne este comunicată
de către INS, în fiecare an, de regulă după luna septembrie. Populaţia 9asur civilă, la
nivel 9asur ac, a scăzut la 1 ianuarie 2012, faţă de 1 ianuarie 2011 cu 171,8 mii 9asur ac,
de la 8.998,3 mii 9asur ac la 8.826,5 mii 9asur ac. Prin urmare, rata şomajului înregistrat
a fost recalculată ţinând seama de noua populaţie activă civilă de la începutul anului
curent.
 DEZVOLTAREA DURABILA

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor

de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea
unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural.

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea 10asu de Comisia
Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul “Viitorul nostru
comun”,cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland[1]: “dezvoltarea durabilă este
dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite
posibilitatea generațiilor viitoare de a-si 10asur ace propriile nevoi”.
Conceptul de dezvoltarea durabila a evoluat in timp. Prima definire a lui s-a referit la
raporturile societatii cu mediul. Primul raport al Clubului de la Roma intitulat
„Limitele cresterii” a aparut la inceputul anilor ’70, a fost primul S.O.S. – cu mare ecou
in lumea stiintifica si in cea politica, privind conflictul dintre societate si mediu. Un
element pozitiv – cresterea in ritm inalt a economiei mondiale pe parcursul secolului
XX , a relevat doua efecte negative majore : 

a)    epuizarea resurselor naturale ( de energie, de materii prime si de hrana), si 

b)    poluarea si degradarea factorilor de mediu ( apa, aer, sol). 

Primul Summit Mondial organizat de ONU in 1972, la Stockholm a inregistrat o

11asur ac puternica  a reprezentantilor tarilor slab dezvoltate la concluziile primului
Raport, care recomanda stoparea cresterii economice – considerand-o o „teza
neoimperialista” care ar fi urmarit impiedicarea dezvoltarii tarilor sarace”. Un 11asur
ac a exprimat in mod sugestiv ca cea mai grea forma de poluare este saracia (!) si ca
eforturile conjugate ale comunitatii mondiale vor trebui indreptate spre eradicarea
acestui flagel.

Al doilea Summit, de la Rio de Janeiro  din 1992 a cautat sa imbine tematica protectiei
mediului cu cea a combaterii saraciei. In anul 2002, al 3-lea Summit de la Johanesburg 
a definit conceptul de dezvoltare durabila 11asur ace factori :

-       factorii de mediu si asigurarea sustenabilitatii din punct de vedere 11asur ace;

-          cresterea economica echilibrata, prin reducerea decalajelor de dezvoltare intre

tarile bogate si cele sarace;

-          echilibrul social prin eradicarea saraciei  pe Planeta. 

La acesti trei piloni ai conceptului de dezvoltare durabila s-a adaugat un al 4-lea, propus
de Congresul Francofoniei,  din decembrie 2004 de la Ouagadoogoo ( Burkina Faso)
preluat si de UNESCO – care a adoptat o Conventie pentru asigurarea si protejarea
diversitatii culturale – ca patrimoniu comun al umanitatii.

  Pentru noi aceste probleme sunt de maxima actualitate . Pornind de la dezbaterile

pe plan 11asur a si luand in considerare elaborarea de catre Uniunea Europeana a  unei
strategii 11asur a pentru dezvoltarea durabila, in anii 2003-2004,  am organizat in calitate
de Sef sl Statului o actiune la nivel national,  coordonata de o Comisie condusa de
Presedintele tarii, secondat de Primul Ministru, Guvernatorul Bancii Nationale, la care au
participat ministrii, 11asur ace de stat, reprezentanti ai cercetarii academice si
universitare, ai autoritatilor locale, ai sindicatelor si patronatelor. Scopul acestei comisii a
fost : elaborarea unei strategii nationale pe termen lung ( pana in anul 2025) privind
dezvoltarea durabila. 
Obiectivele generale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene:

o Limitarea schimbarilor climatice si a costurilor si efectelor sale negative pentru

societate si mediu
o Sa ne asiguram ca sistemul 12asur a de transport 12asur ace nevoile economice,
sociale si de mediu ale societatii noastre, minimizand impacturile sale 12asur ac
asupra economiei, societatii si mediului.
o Promovarea modelelor de productie si consum durabile
o imbunatatirea managementului si evitarea supraexploatarii resurselor naturale,
recunoscand valoarea serviciilor ecosistemelor.
o Promovarea unei bune sanatati publice in mod echitabil si imbunatatirea protectiei
impotriva amenintarilor asupra sanatatii.
o A crea o societate a includerii sociale prin luarea in considerare a solidaritatii intre
si in cadrul generatiilor, a asigura securitatea si a creste calitatea vietii cetatenilor
ca o preconditie pentru pastrarea bunastarii individuale.
o A promova 12asur dezvoltarea durabila pe scara larga, asigura ca politicile
interne si externe ale UE sunt in accord cu dezvoltarea durabila si angajamentele
12asur ace12al12 ale acesteia

Principiile dezvoltării durabile

Principiile Dezvoltării Durabile, aşa cum au fost enunţate în 1992, în Declaraţia de

la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării

Principiul 1: Oamenii stau în centrul preocupărilor dezvoltării durabile. Ei au dreptul la

o viaţă sănătoasă şi productivă, în armonie cu natura.

Principiul 2: Statele, în acord cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile dreptului

internaţional, au dreptul suveran de a-şi exploata propriile resurse ca urmare a politicilor
lor de mediu şi de dezvoltare, şi responsabilitatea de a asigura faptul că activităţile
desfaşurate sub jurisdicţia sau controlul lor nu cauzează daune mediului altor state sau
zonelor aflate dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale.

Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit astfel încât să întrunească nevoile

de dezvoltare şi de mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare.

Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltării durabile, protecţia mediului trebuie să

constituie parte integrantă a procesului de dezvoltare şi nu poate fi considerată izolată de
acesta.

Principiul 5: Toate statele şi toţi oamenii trebuie să coopereze în scopul esenţial al

eradicării sărăciei, ca cerinţa indispensabilă a dezvoltării durabile, pentru a diminua
inegalităţile între standardele de viaţa şi pentru a satisface mai bine nevoile majorităţii
oamenilor lumii.
Principiul 6: Situaţiei speciale şi nevoilor ţărilor în curs de dezvoltare, în deosebi a celor
mai puţin dezvoltate şi a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie să li se acorde
prioritate specială. Acţiunile internaţionale în domeniul mediului şi dezvoltării trebuie, de
asemenea, să se adreseze intereselor şi nevoilor tuturor ţărilor.

Principiul 7: Statele trebuie să coopereze într-un spirit de parteneriat global, pentru

conservarea, protecţia şi refacerea sănătăţii şi integrităţii ecosistemului Pamântului. Dată
fiind contribuţia diferită la degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilităţi
comune dar diferenţiate. Ţările dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poartă în
atingerea dezvoltării durabile la nivel internaţional, având în vedere presiunile pe care
societăţile lor le au asupra mediului global şi tehnologiile şi resursele financiare pe care le
deţin.

Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabilă şi o caliate mai bună a vieţii pentru toţi
oamenii, statele trebuie să reducă şi să elimine modelele nesustenabile de producţie şi
consum şi să promoveze politici demografice potrivite.

Principiul 9: Statele trebuie să coopereze pentru a-şi întări capacitatea administrativă

internă pentru dezvoltarea durabilă, prin creşterea nivelului de înţelegere ştiinţifică prin
schimburi de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice şi prin intensificarea dezvoltării,
adaptării, răspândirii şi transferului tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi şi
inovatoare.

Principiul 10: Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor
cetăţenilor de la nivelul relevant. La nivel naţional, fiecare individ trebuie să aibă acces
corespunzător la informaţii de mediu care sunt deţinute de autorităţile publice, inclusiv la
informaţii asupra activităţilor şi materialelor periculoase de la nivelul comunităţilor lor, şi
oportunitatea de a participa la procesul de luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze şi
să încurajeze conştientizarea şi participarea publicului făcând informaţia disponibilă la
nivel cât mai larg.

Principiul 11: Statele trebuie să promulge legislaţie de mediu eficace. Standardele de

mediu, obiectivele de management şi priorităţile trebuie să reflecte contextul de mediu şi
de dezvoltare căruia li se aplică. Standardele aplicate de unele tari pot fi nepotrivite şi cu
un cost economic şi social nejustificat pentru alte ţări, în special pentru ţările în curs de
dezvoltare.

Principiul 12: Statele trebuie să coopereze pentru a promova un sistem economic

internaţional deschis care să conducă la crestere economica şi dezvoltare durabilă în toate
ţările, pentru a se adresa mai bine problemelor privind degradarea mediului. Măsurile de
politică comercială în scopuri legate de mediu nu trebuie să constituie mijloace de
discriminare arbitrară sau nejustificată sau vreo constrângere ascunsă asupra comerţului
internaţional. Acţiuni unilaterale care să se ocupe cu probleme de mediu din afara
jurisdicţiei ţării importatoare trebuie să fie evitate. Măsurile de mediu care se adresează
problemelor de mediu transnaţionale sau globale trebuie, cât mai mult posibil, să se
bazeze pe un consens internaţional.
Principiul 13: Statele trebuie să dezvolte legislaţia naţională privind obligaţia şi
despăgubirea pentru victimele poluării şi ale altor pagube de mediu. Statele tebuie de
asemenea să coopereze într-o manieră promptă şi mai hotărâtă pentru a dezvolta legi
internaţionale privind obligativitatea şi despăgubirea pentru efectele adverse ale
pagubelor de mediu cauzate de activităţi de sub jurisdicţia sau controlul lor zonelor aflate
dincolo de jurisdicţia acestora.

Principiul 14: Statele trebuie să coopereze în mod eficace pentru a descuraja sau preveni
mutarea şi transferul către alte state a oricăror activităţi sau substanţe care cauzează
degradarea severă a mediului sau care se descoperă ca sunt periculoase pentru sănătatea
umană.

Principiul 15: Pentru a proteja mediul, abordarea precaută trebuie sa fie larg aplicată de
către state conform cu capacităţile lor. Acolo unde există ameninţări de pagube serioase şi
ireversibile, lipsa de certitudine ştiinţifică deplină nu trebuie să fie folosită ca argument
pentru amânarea măsurilor eficiente din punct de vedere al costurilor de prevenire a
degradării mediului.

Principiul 16: Autorităţile naţionale trebuie să se străduiască să promoveze internalizarea

costurilor de mediu şi utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare modul de
abordare conform căruia poluatorul trebuie, în principiu, să suporte costul poluării, având
datoria privind interesul public şi fară a distorsiona comerţul internaţional şi investiţiile.

Principiul 17: Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument naţional, trebuie

întreprinsă pentru activităţi propuse pentru care există posibilitatea să aibă un impact
advers semnificativ asupra mediului şi care sunt supuse deciziei unei autorităţi naţionale
competente.

Principiul 18: Statele trebuie să anunţe imediat alte state cu privire la orice dezastre
naturale sau alte pericole ce au probabilitatea de a produce efecte dăunătoare subite
asupra mediului acelor state. Toate eforturile vor fi făcute de către comunitatea
internaţională pentru a ajuta statele astfel lovite.

Principiul 19: Statele trebuie să furnizeze înştiinţări prealabile şi în timp util, ca şi

informaţii relevante statelor potenţial afectate, asupra activităţilor ce ar putea avea un
efect advers transnaţional de mediu semnificativ şi trebuie să se consulte cu acele state
într-un stadiu timpuriu şi în bună credinţă.

Principiul 20: Femeile deţin un rol vital în managementul mediului şi dezvoltare.

Participarea lor deplină este de aceea esenţială pentru atingerea dezvoltării durabile.

Principiul 21: Creativitatea, idealurile şi curajul tinerilor lumii trebuie să fie mobilizate
pentru crearea unui parteneriat global pentru a atinge dezvoltarea durabilă şi pentru a
asigura un viitor mai bun pentru toţi.
Principiul 22: Locuitorii indigeni şi comunităţile lor, ca şi alte comunităţi locale deţin un
rol vital în managementul mediului şi dezvoltare datorită cunoştinţelor şi obiceiurilor lor
tradiţionale. Statele trebuie să le recunoască şi să le susţină în mod just identitatea, cultura
şi interesele şi să le permită participarea eficientă la atingerea dezvoltării durabile.

Principiul 23: Mediul şi resursele naturale ale oamenilor sub asuprire, dominaţie sau
ocupaţie trebuie să fie protejate.

Principiul 24: Războiul este în mod intrinsec distructiv pentru dezvoltarea durabilă.
Statele trebuie de aceea să respecte legile internaţionale care furnizează protecţie pentru
mediu în timp de conflict armat şi să coopereze la dezvoltarea în continuare a acestora,
dacă este necesar.

Principiul 25: Pacea, dezvoltarea şi protecţia mediului sunt interdependente şi

inseparabile.

Principiul 26: Statele trebuie să îşi rezolve toate disputele legate de mediu în mod paşnic
şi prin mijloace potrivite în acord cu Carta Naţiunilor Unite.

Principiul 27: Statele şi oamenii trebuie să coopereze în bună credinţă şi într-un spirit de
parteneriat la îndeplinirea principiilor cuprinse în această Declaraţie şi la dezvoltarea în
continuare a legilor internaţionale în domeniul dezvoltării durabile.

Obiective-ţintă şi modalităţi de acţiune la orizont 2013, 2020,

2030 conform orientărilor strategice ale UE
Schimbările climatice şi energia 15asur
Obiectiv general SDD/UE: Prevenirea schimbărilor climatice prin limitarea
emisiilor de gaze cu 15asur de seră, precum şi a efectelor negative ale acestora asupra
societăţii şi mediului.
Conform prevederilor Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor
Climatice, ratificată de România în 1994, schimbările climatice sunt definite ca fiind
modificările care pot fi atribuite direct sau indirect activităţilor omeneşti şi care afectează
compoziţia atmosferei la nivel global şi se adaugă variabilităţii naturale a climei
observate în decursul unor perioade relevante. În pofida tuturor eforturilor prezente de
reducere a emisiilor de gaze cu 15asur de seră, 15asur ace15a globală va continua să
crească, fiind necesare, în acelaşi timp, măsuri urgente de adaptare la efectele
schimbărilor climatice.
Prin Strategia şi Planul de Acţiune ale României în domeniul schimbărilor climatice
în perioada 2005-2007, au fost realizate o serie de acţiuni importante atât în domeniul
limitării emisiilor de gaze cu 15asur de seră, cât şi al adaptării la efectele schimbărilor
climatice şi creşterii gradului de conştientizare în acest domeniu.
 Obligaţiile privind reducerea emisiilor de gaze cu 16asur de seră, ce vor reveni
României în perioada post-2012 în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se
conformează obiectivelor politice ale Uniunii Europene asumate la sesiunea de primăvară
a Consiliului European din 9 martie 2007, 16asur ace16 de reducere, până în anul 2020,
cu 20% a emisiilor de gaze cu 16asur de seră la nivelul UE, 16asur ace16a cu nivelul
anului 1990, şi creşterea, în acelaşi interval de timp, cu până la 20% a ponderii energiei
din surse regenerabile în totalul consumului energetic, precum şi creşterea eficienţei
energetice cu 20%, precum şi un consum minim de 10% de biocarburant din consumul
total în domeniul transporturilor. În 16asur ace16 obiectivului de reducere a emisiilor de
gaze cu 16asur de seră cu 20%, promovarea utilizării surselor regenerabile de energie
constituie un domeniu de importanţă majoră în pachetul 16asur ace16a privind
schimbările climatice şi energia din surse regenerabile prezentat de Comisia Europeană la
23 ianuarie 2008. Ţintele avute în vedere şi termenele de punere în aplicare sunt, în unele
privinţe, mai exigente decât cele stabilite în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă
revizuită a UE din iunie 2006. Pachetul 16asur ace16a menţionat este încă în dezbatere la
nivel 16asur ac, urmând ca cel târziu în anul 2009 acesta să fie adoptat.

Orizont 2013. Obiectiv 16asur ac: Satisfacerea necesarului de energie pe termen

scurt şi mediu şi crearea premiselor pentru securitatea energetică a ţării pe termen
lung conform cerinţelor unei economii 16asur de piaţă, în condiţii de siguranţă şi
competitivitate; îndeplinirea obligaţiilor asumate în baza Protocolului de la Kyoto
privind reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu 16asur de seră; promovarea şi
aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice şi respectarea
principiilor dezvoltării durabile.
Orizont 2020. Obiectiv 16asur ac: Asigurarea funcţionării eficiente şi în condiţii de
siguranţă a sistemului energetic 16asur ac, atingerea nivelului mediu actual al UE în
privinţa intensităţii şi eficienţei energetice; îndeplinirea obligaţiilor asumate de
România în cadrul pachetului 16asur ace16a „Schimbări climatice şi energie din surse
regenerabile” şi la nivel 16asur ace16al16 în urma adoptării unui nou acord global în
domeniu; promovarea şi aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor
climatice şi respectarea principiilor dezvoltării durabile.
Orizont 2030. Obiectiv 16asur ac: Alinierea la performanţele medii ale UE privind
indicatorii energetici şi de schimbări climatice; îndeplinirea angajamentelor în
domeniul reducerii emisiilor de gaze cu 16asur de seră în concordanţă cu acordurile
internaţionale şi comunitare existente şi implementarea unor măsuri de adaptare la
efectele schimbărilor climatice.
 Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile

Păstrarea patrimoniului cultural, creaţiei contemporane şi diversităţii culturale ca

17asur a a coeziunii şi solidarităţii europene este menţionată în mod expres în Strategia
pentru Dezvoltare Durabilă a UE şi se regăseşte în principalele documente politice ale
Uniunii Europene, 17asur ace în Tratatul de la Lisabona, precum şi într-o serie de
convenţii multilaterale adoptate sub egida UNESCO sau a Consiliului Europei.
Importanţa dimensiunii culturale la nivelul Uniunii Europene este evidenţiată de faptul că
în domeniul creaţiei şi serviciilor culturale lucrează aproximativ 6 milioane de cetăţeni
europeni, reprezentând 3,1% din totalul locurilor de muncă în UE.
Tema protecţiei şi valorificării bunurilor culturale (17asur ac, mobile şi imateriale,
peisajele culturale) revine frecvent în dezbaterile Parlamentului European, generând
17asur ace17 importante cum ar fi introducerea unei sigle a patrimoniului 17asur ac,
măsuri suplimentare pentru protecţia proprietăţii intelectuale, 17asur ace pentru creaţiile
online, realizarea unui echilibru 17asur ac între libertatea de 17asur şi combaterea
pirateriei digitale, promovarea unui cadru fiscal favorabil industriilor culturale. Se
subliniază, de asemenea, valoarea intrinsecă şi perenă a diversităţii şi creativităţii
culturale şi se recomandă prudenţă în aplicarea mecanică a logicii strict economice la
domeniul cultural.
Dezvoltarea durabilă ca obiectiv strategic fundamental presupune încetăţenirea unor
17asur ac şi instrumente libere şi diverse de 17asur la educaţie şi cunoaştere, la tezaurul
cultural al propriei naţiuni şi al umanităţii în ansamblu, la toate resursele care pot
dezvolta creativitatea şi spiritul novator. Este vorba de asigurarea 17asur pentru toţi
indivizii de a 17asur producători de cultură, depăşind astfel statutul de simpli
consumatori de divertisment.
În esenţă, principiile dezvoltării durabile se aplică în egală măsură patrimoniului
cultural ca şi capitalului natural, fiind vorba de resurse moştenite de care trebuie să
beneficieze şi generaţiile următoare. Întrucât avem de-a face cu resurse neregenerabile,
eventuala lor irosire, din ignoranţă sau neglijenţă, devine astfel irecuperabilă şi
ireversibilă.
STUDIU DE CAZ

Piata muncii in Romania si Uniunea Europeana

2. Resursele de munca in Romania

In trimestrul III 2008, persoanele de 15 ani si peste reprezentau 84,6% din populatia
totala a tarii; dintre acestea 52,9% erau 18asur ac ocupate, 4,0% someri BIM, iar 43,1%
18asur ac inactive.

Figura1. CATEGORII DE POPULATIE IN TRIMESTRUL 3 2008

Persoanele in varsta de munca (15-64 ani) detineau o pondere de 69,8% in totalul

populatiei tarii; in randul acestora, persoanele ocupate reprezentau 60,9%, somerii BIM
4,9%, iar persoanele inactive 34,2%.

In randul persoanelor de 15 ani si peste, de sex 18asur ace, predominau cele ocupate
(59,4%), iar pentru persoanele de sex 18asur ac, cele inactive din punct de vedere
economic (50,2%).
 Tabel 1 – Structura populatiei de 15 ani si peste dupa participarea la activitatea
economica, pe sexe si medii, in trimestrul III 2008

Distributia populatiei active din punct de vedere economic (19asur ac ocupate si someri
clasificati dupa criteriile BIM), ca si cea a populatiei inactive de 15 ani si peste, pe grupe
de varsta 19asur a este prezentata in fig. 2.

Figura 2. Distributia populatiei de 15 ani si peste dupa participarea la activitatea

economica, pe sexe si grupe de varsta, in trimestrul III 2008

Raportul de dependenta economica (numarul persoanelor inactive si in somaj ce revin

la 1000 persoane ocupate) a fost de 1235‰ (19asur ace19a cu 1281‰ in trimestrul
anterior si 1345‰ in trimestrul corespunzator din anul precedent).

Nivelul de educatie al populatiei. Repartizarea populatiei de 15 ani si peste dupa nivelul

de educatie releva ca, in al treilea trimestru din anul 2008, putin peste jumatate (51,8%)
avea nivel mediu de educatie. Persoanele cu nivel scazut de educatie reprezentau 39,2%
din totalul populatiei de 15 ani si peste, iar cele cu studii superioare detineau o pondere
de 9,0%. Barbatii reprezentau majoritatea absolventilor invatamantului superior si al
celui mediu (51,1% si 19asur ace19 53,3%). Pe medii de rezidenta, acesti absolventi
aveau, in proportie de 89,9% si 19asur ace19 65,8% domiciliul in mediul urban. Valoarea
acestui indicator a fost mai mare pentru persoanele de sex 19asur ac (1500‰, fata de
1011‰ pentru 20asur a) si pentru cele din mediul urban (1274‰, fata de 1190‰ in
mediul rural).

Distributia populatiei in varsta de 25-64 ani dupa nivelul scolii de cel mai inalt grad
absolvite arata ca majoritatea persoanelor din aceasta grupa de varsta (62,5%) aveau nivel
mediu de educatie. Persoanele cu studii superioare detineau o pondere de 12,1%; pe sexe
proportia a fost apropiata (12,4% pentru persoanele de sex 20asur ace si 11,7% pentru
cele de sex 20asur ac), diferente mai accentuate inregistrandu-se insa pe medii: 18,4%
pentru persoanele cu domiciliul in mediul urban fata de 2,9% pentru persoanele cu
domiciliul in mediul rural.

Tabel 2. Structura persoanelor in varsta de 25-64 ani dupa nivelul de educatie, pe

sexe si medii, in trimestrul III 2008

In trimestrul III 2008, gradul de participare • la procesul educational sau de instruire

al .persoanelor de 25-64 ani era de 1,4%. Rata de parasire timpurie a sistemului
educational de catre tinerii de 18-24 ani (proportia populatiei de 18-24 ani cu nivel scazut
de educatie, care nu urmeaza nici o forma de instruire in ultimele patru saptamani
precedente interviului, in total populatie de 18-24 ani) a fost in trimestrul III 2008 de
19,6%. Aceasta rata a inregistrat valori mai mari in randul persoanelor de sex 20asur ac
(19,8%, fata de 19,4% in cazul persoanelor de sex 20asur ace) si in 949e48j mediul rural
(35,9%, fata de 9,2% in mediul urban). Tinerii in varsta de 20-24 ani cu nivel de educatie
cel putin mediu reprezentau 77,3% din totalul tinerilor apartinand acestei grupe de varsta.
Pe sexe, aceasta proportie a fost a avut valori 20asur ace20a; pe medii insa, diferenta a
fost semnificativa: 88,9% in mediul urban, fata de numai 60,2% in mediul rural.

Participarea la instruire a populatiei de 15 ani si peste. Din populatia de 15 ani si

peste, in luna premergatoare intervievarii, 11,3% a urmat o forma de instruire in cadrul
sistemului national de educatie sau in afara acestuia. Pe sexe, proportia a fost apropiata:
11,5% pentru persoanele de sex 20asur ace si 11,1% pentru cele de sex 20asur ac.
Diferente mai accentuate s-au inregistrat, insa, pe medii: 14,2% pentru persoanele cu
domiciliul in mediul urban fata de 7,4% pentru persoanele cu domiciliul in mediul rural.
Rata de participare la cel putin o forma de instruire a fost de 1,9% pentru persoanele
ocupate, 2,2% pentru somerii BIM si 24,5% pentru persoanele inactive in varsta de 15 ani
si peste.
Instruirea in cadrul sistemului national de educatie. In trimestrul III 2008 au urmat o
forma de instruire in cadrul sistemului national de educatie 1980 mii 21asur ac in varsta
de 15 ani si peste; dintre acestea, ponderile majoritare au fost detinute de femei (51,5%),
de persoanele cu domiciliul in mediul urban (71,5%) si de tineri (92,5%). Pentru 92,3%
dintre aceste 21asur ac, durata totala a instruirii a fost de doi ani si peste. Timpul alocat
instruirii a fost, in medie, de 28,7 ore pe saptamana. Cele mai multe 21asur ac care au
urmat o forma de instruire in ultimele patru saptamani premergatoare intervievarii si-au
desfasurat activitatea 21asur ace21a-educativa in Sali de curs (98,7%)[2]. Scopul 21asur
ace al instruirii a fost, in 94,7% din cazuri pregatirea scolara sau universitara de baza.
Proportia persoanelor care au urmat o forma de instruire in vederea formarii profesionale
era de 4,7% din total. Din totalul celor care au urmat o forma de instruire in cadrul
sistemului national de educatie, persoanele ocupate au reprezentat 8,9%, iar somerii BIM
numai 0,8%. In 21asur a priveste domeniile de pregatire, 26,7% au urmat o forma de
instruire in domenii 21asur ac activitatilor 21asur ace21, constructii si arhitectura, 22,1%
au aprofundat cunostinte din domeniul social, economic, financiar si juridic, iar 19,2% au
urmat programe generale care asigura pregatirea de baza a persoanei.

2. Populatia 21asur si populatia ocupata

POPULATIA ACTIVA. In cel de-al treilea trimestru al anului 2008 populatia 21asur

era de 10386 mii 21asur ac, in crestere cu 199 mii 21asur ac fata de trimestrul anterior si
cu 564 mii fata de trimestrul corespunzator din anul precedent. Din numarul total al
persoanelor active 54,8% erau de sex 21asur ace, iar 55,0% aveau domiciliul in mediul
urban. Majoritatea persoanelor active (95,4%) erau in varsta de munca (15-64 ani).
Ponderea tinerilor (15-24 ani) in categoria populatiei active a fost de 10,5%.

Rata de activitate a populatiei de 15 ani si peste (proportia populatiei active de 15 ani

si peste in populatia totala in varsta de 15 ani si peste) a fost de 56,9%. Rata de activitate
a tinerilor (15-24 ani) a fost de 33,6%, iar a populatiei varstnice (55-64 ani) a inregistrat o
valoare de 49,0%. Persoanele de sex 21asur ace au inregistrat o rata de activitate de
64,5%, cu 14,7 puncte procentuale mai mare decat a femeilor. Rata de activitate din
mediul urban (55,7%) era devansata de cea din rural (58,5%).

Rata de activitate a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 65,8% si a

inregistrat niveluri mai ridicate pentru populatia 21asur ace (72,8% fata de 58,8% pentru
femei), dar 21asur ace21a pentru cele doua medii de rezidenta (64,0% in mediul urban
fata de 68,4% in mediul rural).

In functie de nivelul de instruire, cele mai active din punct de vedere economic erau
persoanele in varsta de 15-64 ani cu nivel de educatie superior (universitar de scurta si
lunga durata, 21asur ace masterat si doctorat), rata de activitate a acestora fiind de 90,2%.
Persoanele cu nivel mediu de educatie (postliceal de specialitate, liceal, 21asur ace
treapta I si 21asur ace21al, complementar sau de ucenici) erau active pe piata fortei de
munca in proportie de 71,5%. Participarea la activitatea economica a persoanelor cu nivel
scazut de educatie (gimnazial, primar si fara scoala) a fost de numai 47,4%. Pe 21asur
ace scade nivelul de educatie al persoanelor in varsta de munca, discrepantele pe sexe si
medii se adancesc.
 CUPRINS

CAPITOLUL 1

1. PIAŢA MUNCII
2. CONŢINUT
3. FUNCŢII
4. TRĂSĂTURI
5. MECANISM DE FUNCŢIONARE
6. CEREREA DE MUNCA SI OFERTA DE MUNCA

CAPITOLUL 2

1. STUDIUL DE CAZ

1.1 Piata muncii in Romania si Uniunea Europeana

BIBLIOGRAFIE

https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/vizualizareArticol/3374/Tot-ce-este-
nou-pe-piata-muncii-in-2022

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/viitorul-pietei-muncii-ce-
ne-rezerva-2022

https://ec.europa.eu/eures/public/living-and-working/labour-market-
information_ro

https://www.cedefop.europa.eu/ro/tools/resources-guidance/toolkit/what-
is-labour-market-information-for-lifelong-guidance