Sunteți pe pagina 1din 14

Damla Emine Cutai pe acest site damla emine Stiinte Economice - ECTS emine Sitemap damla emine >

Stiinte Economice - ECTS > Microeconomie > Piata muncii- referat Piaa muncii Factorul munca conditie generala a oricarei activitati se asigura, ca si ceilalti factori de productie, prin intermediul pietei. Piata muncii se intemeiaza, de asemenea, pe intalnirea si confruntarea cererii cu oferta. Ea functioneaza in fiecare tara, pe diferite grupuri de tari si la scara mondiala. Orice activitate, care se initiaza sau exista in societate, genereaza nevoia de munca. Aceasta reprezinta volumul total de munca necesar activitatilor dintr-o tara pe o perioada data. Dar ea nu constituie in intregime o cerere care se exprima (manifesta) pe piata muncii. Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, in cererea de munca nu se includ activitatile care se pot realiza de catre femeile casnice, miliari in termen, studenti, alti nesalariati. Premisele teoretice ale analizei pietei muncii sunt: munca si rolul ei in dezvoltarea social-economica, teoria pietei si a preturilor in general. Piata muncii functioneaza dupa acelasi mecanism ca si piata unui bun. Structurile ei pot fi analizate sub forma tuturor modelelor si tipurilor de piata: concurenta perfecta, monopol, monopson, monopol-monopson, concurenta monopolistica, oligopol, oligopson, oligopololigopson. Totodata, fiind principala componenta a pietei factorilor, structurile si principiile de functionare sunt asemanatoare cu cele ale celorlalte componente, piata resurselor naturale si piata capitalului. Ca si aceste componente, piata muncii asigura derularea fluxurilor reale si monetare, desfasurarea proceselor de productie, distribuire si consum. Dar, avand in vedere ca in cadrul posesorilor de factori ponderea cea mai mare o detin lucratorii salariati, ca salariul are cea mai mare pondere in totalul veniturilor realizate, piata muncii determina in ultima instanta volumul si structura bunurilor produse, precum si procesul de distribuire a acestor bunuri. In general, piata muncii reprezinta spatiul economic in care tranzactioneaza in mod liber utilizatorii de munca (detinatorii de capital) in calitate de cumparatori si posesorii resursei de munca, in calitate de vanzator, in care, prin mecanismul pretului muncii al concurentei libere intre agentii economici, al altor mecanisme specifice se ajusteaza cererea si oferta de munca. Intr-o formulare restransa, piata muncii este expresia reglarii cererii si ofertei de munca prin deciziile libere ale agentilor economici Agentii economici intalniti pe piata muncii sunt:

ofertantii, respectiv cei ce ofera marfa reprezentata de capacitatea de munca si competenta profesionala, contra unui anumit pret stabilit de piata; cumparatorii, adica intreprinderile care au nevoie de munca, intr-o anumita cantitate si structura profesionala, pentru a-si desfasura activitatea si pentru care sunt dispusi sa plateasca pretul specific-salariul; intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate intr-o gama larga de servicii, prin intermediul carora ofertantii sunt pusi in contact cu cumparatorii de munca si care, evident, pentru serviciile lor solicita un pret. Rezultatul tranzactiei pe piata muncii se materializeaza in contractul de angajare si in salariu. Deci, piata fortei de munca sau a factorului munca este constituita din indivizi care cumpara si vand forta de munca si din angajamentele care fac posibila desfasurarea acestor activitati. Acesti indivizi beneficiaza de timp liber si de timp de munca. Din punct de vedere economic timpul liber reprezinta timpul cheltuit in alte activitati decat cea economica(munca). In timp ce primul permite dezvoltarea personalitatii umane, timpul alocat muncii permite obtinerea venitului, ce este folosit pentru acoperirea trebuintelor de consum. La randul sau, venitul este impartit intre consum si economii, care la randul lor include in final si investitii productive. In functionarea oricarei economii, piata muncii indeplineste o serie de functii: a asigura alocarea resurselor de munca in concordanta cu volumul si structura cererii de munca; indeplineste o functie productiva ce asigura combinarea a doi factori de productie, capitalul si munca, ce se afla in proprietatea unor agenti economici diferiti alta functie este cea distributiva, deoarece prin mecanismele ei influenteaza modul de formare si repartizare a veniturilor specifice pentru factorii de productie combinati: salariul si profitul. Pe langa aceste functii piata muncii mai indeplineste si unele functii de natura mixta, economico-sociale, prin intermediul carora contribuie la asigurarea de locuri de munca, la protectia sociala, s.a.m.d., cat si la orientarea profesionala , la reconversia, recalificarea si la reintegrarea mainii de lucru. Piata muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere si oferta, se desfasoara in doua trepte sau faze. Prima se manifesta pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere si oferta, determinate de particularitatiile tehnico-economice ale activitatilor. In cadrul acestei faze, se formeaza coditiile generale de angajare ale salariatilor, se contureaza principiile care actioneaza la stabilirea salariilor si o anumita tendinta de stabilire a salariilor la un nivel inalt sau scazut. A doua faza reprezinta o continuare a celei dintai si consta in intalnirea cererii cu oferta de munca in termeni reali, in functie de conditiile concrete ale firmei si salariatilor ei. Cererea se dimensioneaza precis, ca volum si structura, pe baza contractelor si a altor angajamente asumate de firma, iar oferta se delimiteaza si ea pornind de

la programul de munca, numar de ore suplimentare pe care salariatii accepta sa le efectueze sau nu, in functie de nevoile si aspiratiile lor, de situatia sociala si economica etc. la momentul respectiv. Din confruntarea cererii cu oferta de munca la acest nivel se determina marimea si dinamica salariului nominal. Insuficienta ofertei la acest nivel se traduce pritr-o cerere suplimentara care se manifesta pe prima treapta, iar insuficienta cererii, printr-o oferta suplimentara pe aceeasi treapta.

Resursele de munca existente la un moment dat in societate exprima numarul persoanelor capabile de munca, respectiv acea parte a populatiei care poseda ansamblul capacitatilor fizice si intelectuale ce ii permit sa desfasoare o activitate utila.

Volumul resurselor de munca (RM) se determina pe baza urmatoarei relatii: RM=PVM-PVMIM+PAVML; unde: PVM=populatia cuprinsa in limitele varstei de munca; PVMIM= populatia cuprinsa in limitele varstei de munca, dar inapta de munca; PAVML= populatia din afara limitelor varstei de munca, dar care lucreaza.

Numarul populatiei in limitele varstei de munca (PVM) determina in mod hotarator nivelul si structura resurselor de munca si cuprinde totalitatea persoanelor a caror varsta este cuprinsa intre varsta de intrare si varsta de iesire din activitate. Limitele de varsta intre care o persoana se considera ca poate participa la activitatea sociala se stabilesc prin legislatia fiecarei tari. In Romania, in prezent, limitele varstei de munca sunt 1659 ani pentru barbati si 16-54 ani pentru femei. Avand in vedere ca in statisticele nationale limitele de varsta de intrare si/sau de iesire sin activitate sunt diferite, in comparatiile internationale trebuie utilizate limite standard. Limitele varstei de munca sunt determinate de nivelul de dezvoltare economica a fiecarei tari. Astfel, in tarile mai putin dezvoltate limita minima a fortei de munca este mai scazuta, iar in tarile dezvoltate din punct de vedere economic limita minima este mai ridicata (ca urmare a prelungirii duratei scolii obligatorii), existand si posibilitatea ca limita maxima sa fie mai ridicata (ca urmare a duratei de viata mai mare a acestei tari). Pentru caracterizarea resurselor de munca se folosesc urmatorii indicatori: populatia apta de munca se determina ca diferenta intre numarul total al populatiei in varsta de munca si numarul populatiei cuprinse in limitele varstei de munca, dar incapabila de munca;

resursele de munca disponibile exprima potentialul de munca care poate fi folosit in activitatea economico-sociala si se determina scazand din volumul resurselor de munca, populatia in varsta de munca cuprinsa in procesul de invatamant si militarii in termen; populatia potential activa cuprinde populatia in varsta de 15-64 ani si exprima, intr-o forma generala, resursele de munca; acest indicator poate fi folosit in comparatiile internationale.

Specificul pietei muncii Deoarece pieta muncii se bazeaza pe intalnirea cererii cu oferta de munca, a studia specificul acesteia presupune analizarea sa la nivelul cererii si ofertei. Astfel, se desprind urmatoarele caracteristici ale pietei muncii: este neomogena, neunitara si segmentata cea mai rigida cea mai organizata si reglementata are deviatia cea mai mare de la piata perfecta se bazeaza pe contract si negociere

statul are o implicare directa in piata muncii, prin puterile sale (legislativa, executiva si juridica)

pretul de echilibru se formeaza prin reducerea ofertei acceptate si diminuarea cererii are o predispozitie spre conflict

Echilibrul pietei muncii In scopul realizarii unui nivel optim al dezvoltarii economico-sociale, se realizeaza o diviziune pe sfere, ramuri si subramuri de activitate si pe teritoriu a resurselor, fie acestea umane, materiale sau financiare, urmarindu-se utilizarea acestora cu maximum de eficienta economica, astfel incat sa se mentina un echilibru intre nevoi si resursele disponibile. Realizarea starii de echilibru pe piata muncii presupune o rationalizare a fortei de munca, astfel incat exploatarea resurselor umane sa se faca eficient, nu abuzi, in scopul realizarii unui nivel ridicat al productivitatii muncii. Factorii cei mai importanti care modeleaza echilibrul pe piata muncii sunt cererea si oferta de munca, astfel ca un rol seminificativ il are relatia dintre ofertantul de loc de munca

(angajatorul) si cel care cere locul respectiv (angajat sau muncitor), relatie care, in scopul satisfacerii nevoilor celor doua componente ale sale, se concentreaza pe obiectul de schimb (munca) si valoarea sa (salariul). Astfel, salariul poate fi privit ca un element foarte important in mentinerea echilibrului pe piata muncii, prin reglarea raportului cerere/oferta de munca. Reglarea echilibrului pe piata muncii implica astfel mai mult decat un nivel optim de salarizare; de altfel, existenta unor fenomene considerate negative, precum somajul, nu trebuie exclusa, ci din contra, trebuie acceptata si tratata ca o parte a pietei muncii, parte care la randul ei determina alte actiuni de pe piata, precum gradul de ocupare sau nivelul salariului. Legat de nivelul salarizarii, somajul este dependent de acesta, ca factor determinant in motivatia muncii.

Motivatia muncii Orice activitate umana presupune un scop, o motivatie de atinge acel scop si mijloecele umane si materiale prin care se realizeaza. Factorul care determina motivatia muncii este cel uman, nucleul in jurul caruia se determina nivelul de obtinere a eficientei in procesul de munca, acesta fiind in stransa legatura cu nivelul de salarizare. Pentru a avea un sistem de lucru eficient, trebuie sa fie luate in considerare si alte aspete, cum ar fi asigurarea unui mediu de lucru favorabil, facilitati de transport, asigurari sociale, dar si aspecte legate de incadrarea angajatului intr-un mediu profesional si social. Cu privire la acestea, George Mayo concepe o teorie a relatiilor umane, care explica cum oamenii implicati in procesul de munca urmaresc, pe langa recompensa materiala evidenta, o recompensa profesionala si sociala, care reprezinta un stimul important in munca. Exista mai multe forme de motivatie a muncii, ce reprezinta ansamblul modalitatilor de orice natura prin care sunt stabilite strategii privind orientarea comportamentului uman in procesul muncii, in vederea satisfacerii trebuintelor umane. Astfel, prin studierea categorilor de trebuinte care determina anumite forme de motivatie in scopul realizarii lor, se pot observa 4 tipuri: economica, profesionala, profesionala si morala. In oricare forma, motivatia cuprinde doua aspecte, respectiv motivele si recompensele, caracterizate prin ceea ce dorim si ceea ce obtinem, referitor la procesul de munca. In detaliu, exista trei criterii dupa care se poate caracteriza motivatia muncii, si anume: natura recompenselor sursa care genereaza motivele si recompensele gradul de implicare a cunoasterii si a afectivitatii

In raport cu primul criteriu, intalnim doua tipuri de motivatie: pozitiva si negativa. Cea pozitiva presupune stimularea efortului sau rezultatelor prin recompensarea unor efecte pozitive inregistrate anterior, iar motivatia negativa are in vedere sanctionarea rezultatelor negative obtinute. Amandoua tipurile de motivatii au insa limite, astfel ca trebuie luate in considerare rezultatele care se pot obtine in cazul aplicarii lor, pentru a satisface atat angajatorul, cat si angajatul, pastrand o relatie de lucru eficienta.

In raport cu sursa care genereaza motivele si recompensele, exista motivatia intrinseca, determinata de obiective individuale pentru realizarea dorintelor si ambitiilor individului si motivatia extrinseca, bazata pe elemente din exteriorul procesului de munca, ce determina implicarea unei persoane in acesta. In final, referitor la gradul de implicare afectiva si a cunoasterii, se disting motivatia cognitiva, care implica creatie, cunoastere si inovatie si motivatia afectiva, care presupune dorinta de incadrare a individului intr-un anumit nivel de performanta.

Criterii de clasificare a pietei muncii

Structura interna a pietei muncii are un caracter deosebit de complex, ceea ce a permis formularea concluziei dupa care nu exista o unica piata a muncii la scara economiei nationala. in interiorul ei se identifica mai multe segmente de piata. Segmentarea pietei reprezinta totalitatea tehnicilor de functionare a unei populatii date si care urmaresc construirea unor grupuri de componenti ce satisface o anumita conditie de clasificare, in functie de criteriile considerate. Segmentarea pietei muncii este determinata atat de motive economice, de caracteristici ale fortei de munca (nivel de instructie, calificare, mobilitate profesionala), cat si de aspecte institutionale (reglementarea raporturilor de munca , gradul de organizare sindicala). in general se manifesta bariere in calea trecerii de la un segment la altul, mobilitatea fortei de munca se manifesta mai ales in interiorul fiecarui segment, si, limitat, intre diferite segmente, iar salariile nu sunt rezultatul manifestarii libere a fortelor pietei, ele fiind efectul unor factori sociali, politici si institutionali cu exprimari specifice pe fiecare segment de piata a muncii. Se stie ca in general piata muncii se structureaza si functioneaza la nivelul unitatilor economice individuale, la cel al ramurilor economiilor tarilor, ca si la nivelul mondial.

In cele ce urmeaza vom incerca sa prezentam o clasificare a fortei de munca dupa anumite criterii. Dupa cadrul (locul) desfasurarii relatiilor de schimb se distinge: piete locale, regionale, nationale, internationale si piata mondiala. La nivel local, in Romania, piata muncii este reglementata si supravegheata prin intermediul Oficiilor de forta de munca si somaj si a punctelor de lucru organizatiilor mai mici a oficiilor de forta de munca si somaj. La nivelul judetean si actorul principal care reglementeaza cadrul legal in care se manifesta fenomenele si procesele pe piata muncii il reprezintata de agentiile pentru ocupare si reconversie profesionala. La nivelul regional si national actorii implicati in administrarea pietei muncii sunt diferitele agentii de plasare a fortei de munca, precum si diferitele organizatii guvernamentale si neguvernamentale. Insa principalul organism care supravegheaza si reglementeaza desfasurarea activitatii pe piata muncii il reprezinta Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.

Economia mondiala consta din (toate) economiile nationale autonome si specializate, legate intre ele prin schimburi de bunuri materiale si servicii. Piata mondiala reflecta totalitatea relatiilor in legatura cu schimbul de marfuri corporale sau incorporale intre tari, relatii devenite obligatorii si permanente pentru existenta acestora. Notiunea respectiva are deci un sens economic si nu unul geografic, politic sau religios. Existenta unor resurse naturale diferite de la o tara la alta (ca potential general si ca marime relativa rezulta din corelatia cu populatia) a facut posibila si necesara specializarea tarilor in functie de resursele detinute. Aceasta la randul ei, a condus la exportul de capital uman ce depaseste o parte din cererea interna si, ca efect al acestuia, s-a impus nevoia de a importa capital uman necesar in anumite domenii ale activitatii. Distingem dupa forma de proprietate: sectorul public, sectorul privat si sectorul mixt. Sectorul public reprezinta forta de munca ocupata in proprietatea statului central, in proprietatea administratiilor locale, precum si persoanele angajate in intreprinderile cu capital integral al statului. Sectorul privat-particular este format din proprietatea individuala, individual-asociativa, privat-particulara de familie, privat asociativa. Forma principala actuala de proprietate este cea privat-asociativa, organizata sub forma unor proprietati de capital, in care proprietarii, fie ca utilizeaza salariati nonproprietari, fie ca ei insisi sunt participanti la activitatea economica. Sectorul mixt consta din combinarea ambelor forme de proprietate: publica si privata.

Permanenta competitie intre formele de proprietate se manifesta in participarea lor la procesul concurential general. In baza acestui proces, ponderea si rolul diferitelor forme de proprietate se modifica in functie de dezvoltarea generala a tarii, de optiunile politice ale popoarelor. Oricum, sensul pozitiv al evolutiilor respective, al modificarii diferitelor forme de proprietate este dat de progresul economico-social, de progresul factorilor de productie si de eficienta folosirii lor Alta clasificare ar fi cea dupa sectoarele in care se desfasoara activitatea economica Distingem trei sectoare si anume: primar, secundar si tertiar. Acestea se impart la randul lor in mai multe ramuri de activitate si anume: ramura agricola, cea industriala si serviciile economice din Romania. Principalele categorii de activitati sunt urmatoarele: agricultura, silvicultura si exploatarea forestiera; industriala si anume cea extractiva, prelucratoare, energie electrica si termica; constructii; comert si turism; transport, depozitare, posta de telecomunicatii;

activitati financiare, bancare si de asigurari; tranzactii imobiliare si de servicii; administratie publica; invatamant, sanatate si asistenta sociala; alte activitati ale economiei nationale

Se remarca clasificarea in functie de structura si specializarea personalului pe meserii si profesii si anume: muncitor, miner, electrician, profesor, inginer, economist etc. In general, in functie de nivelul de pregatire al salariatilor si efortul pe care il depun in activitatea pe care o desfasoara, proprietarii ii remunereaza pe acestia. Dupa gradul de organizare a ofertei de munca distingem doua tipuri de piete si anume: piata muncii sindicalizata si piata muncii nesindicalizata. Pe piata muncii sindicalizata, unele decizii privind oferta de munca sunt luate in mod colectiv. Sindicatele incheie contracte colective de munca in care este prevazut adeseori cine poate ocupa un anumit post si care sunt conditiile de lucru. De asemenea, sindicatele pot hotari declansarea unei greve, retragerea completa a ofertei de munca cu scopul de a ajunge la o intelegere mai buna cu patronatul. Pe piata muncii nesindicalizate, angajatii nu sunt reprezentati in negocierea conditiilor de munca si al salarizarii. De aceea, pot aparea anumite discriminari salariale intre angajatii care sunt reprezentati sindical si cei nereprezentati sindical, chiar daca munca prestata de acestia este identica.

Cererea de munca Trasaturile cererii de munca

Munca, pentru un economist, este rezerva de resurse umane, atat fizice cat si mentale, care este disponibila a fi implicata in productia de bunuri si servicii. Rezerva de munca depinde de doua lucruri: totalul fortei de munca disponibile, adica intreaga populatie mai putin categoriile populatiei care muncesc; numarul de ore pe saptamana in care populatia este pregatita sa munceasca.

Cererea de forta de munca reprezinta cantitatea de eforturi umane (de acea speta) pe care intreprinzatorii sunt dispusi sa o cumpere, la un tarif salarial corespunzator nivelului general al preturilor in perioada considerata. Se stie ca cererea pentru fiecare factor este o cerere determinata provenind din cererea pentru bunuri si servicii. In cazul muncii aceasta are ca rezultat o curba a cererii care este descrescatoare in maniera obisnuita; mai multa forta de munca va fi ceruta daca pretul ei este mai mic, cu conditia ca celelalte lucruri sa ramana neschimbate. In general forta de munca depinde de doi factori: productivitatea marginala a muncii;

conditiile generale ale activitatii economice, inclusiv anticiparile conjuncturale si previziunile privind marimea cererii globale. La un anumit moment si intr-un anumit stadiu de dezvoltare tehnologica, intre volumul resurselor de munca utilizate si volumul productiei se stabileste o anumita relatie. Potrivit legii randamentelor, fiecare unitate consumata din factorul de munca are o contributie din ce in ce mai mica la realizarea productiei. Productivitatea marginala si, deci salariul unui muncitor, poate creste din doua motive. In primul rand, productivitatea marginala creste daca muncitorii dispun de mijloace de productie mai multe sau mai performante. Spre exemplu a se compara productivitatea unui excavatorist cu productivitatea unui sapator care foloseste lopata, sau posibilitatile de lucru ale scribilor medievali cu cele ale secretarelor din timpurile moderne. In al doilea rand, productivitatea marginala a lucratorilor mai bine pregatiti sau instruiti este, in general, mai mare decat cea a lucratorilor cu un capital uman mai modest. Cererea de munca nu depinde insa numai de productivitatea marginala a muncii. Cu alte cuvinte, intreprinzatorul nu inceteaza sa incadreze mana de lucru exact in punctul in care salariul este egal cu venitul pe care I-l procura ultimul muncitor incadrat, independent de modalitatile de fixare a nivelului salariului. Dimpotriva, cererea de munca este mai mult sau mai putin elastica in raport de rata modificarii salariului. De asemenea, elasticitatea depinde de structurile tehnice ale productiei, adica de posibilitatea de substituire a muncii cu bunuri internationale si invers. Cererea de munca depinde, in general, si de previziunile privind marimea cererii globale, de anticiparile conjucturale, etc. In numeroase cazuri, variatia salariului nu are consecinte asupra marimii ocuparii in intreprinderi. De pilda, daca intreprinzatorul nu are alte obiective conjuncturale decat maximizarea profitului, atunci el nu se raporteaza la cresterea salariului. Sau, daca se desfasoara o reorganizare a productiei cu o componenta umana fixa, atunci efectivele de lucratori raman constante, independent de nivelul salariului. In aceste doua situatii, intreprinzatorul nu se simte obligat sa se incadreze intre cele doua limite, variabilele in timp, ale salariului (real): inferioara ce reprezinta minimul de resurse (exprimate in bani) care

permite lucratorilor si familiilor lor sa supravietuiasca; superioara venitul banesc corespunzator productivitatii numai (medii marginale). Elasticitatea cererii pentru munca este de asemenea de o mare importanta in fixarea salariilor. Daca cererea pentru munca este elastica, antreprenorii vor fi in stare sa paraseasca cu usurinta piata si de aceea, va fi dificil pentru forta de munca de a-si asigura marimea salariilor. Cererea de munca va fi elastica daca: cererea pentru produsul final va fi elastica; forta de munca poate fi inlocuita cu alta forta de munca; alti factori (in special capitalul) pot fi inlocuiti cu forta de munca; costurile datorate muncii reprezinta o parte mare din costurile totale.

Elasticitatea cererii pentru munca si cererea pentru produsul final. Furnizorul care acorda o crestere a salariilor trebuie sa mareasca preturile consumatorilor. Asta inseamna ca la fiecare valoare a pretului, cantitatea disponibila va fi mai mica si ca s-a produs o modificare a conditiilor ofertei. Elasticitatea cererii pentru forta de munca necalificata. Substituentul cel mai probabil pentru orice fel de forta de munca este o alta forta de munca. Rezulta ca muncitorii necalificati gasesc ca este dificil sa obtina mariri de salarii in fata antreprenorilor hotarati, deoarece alti muncitori pot cu usurinta sa-i substituie. Cu conditia ca cererea pentru produsul pe care acesta il face sa fie puternica, cererea pentru serviciile pentru un muncitor calificat va fi neelastica. In consecinta, pozitia sa de negociere va fi una puternica, de vreme ce el poate oricand sa se deplaseze spre o pozitie de mai mare avantaj personal net. Elasticitatea cererii pentru forta de munca care poate fi inlocuita cu masini. Cererea elastica ar putea fi intalnita acolo unde este posibil sa se substituie forta de munca cu alti factori, in special cu capital. Politicile salariale agresive din partea muncitorului ar putea sa-i determine pe antreprenori sa cumpere utilaje puternice, fapt care reduce considerabil cererea pentru forta de munca. Cererea pentru forta de munca va fi si mai elastica daca astfel de utilitati sunt ieftine. La cumpararea unei combinatii de factori echilibrate, un antreprenor ii va selecta pe acestia pana cand produsele lor marginale raportate la preturile lor sunt egale.

Elasticitatea cererii pentru forta de munca acolo unde costurile cu munca reprezinta o parte mare din costurile totale. In aceste circumstante, orice crestere a costurilor cu munca inseamna o crestere considerabila a pretului de vanzare al produsului final, si o reducere a limitelor de profit, daca cererea

pentru produs este foarte elastica. Acordarea de astfel de mariri de salarii va insemna, de aceea, reduceri serioase ale productivitatii castigului marginal al muncii, iar antreprenorul isi va reduce de aceea cererea pentru ea, la preturile mai mari pe care trebuie acum sa le plateasca.

Oferta de munca Trasaturile ofertei de munca

Satisfacerea nevoii de munca se realizeaza pe seama resurselor existente in societate, adica a volumului de munca ce poate fi depus, in perioada respectiva, de populatia apta. Oferta de munca depinde de numeroase trasaturi ale societatii in discutie. Apoi sunt obiceiurile si legile legate de educatie si angajare, disponibilitatea fortei de munca de a lucra pentru salarii si celelalte stimulente care i se ofera si gradul de emigrare si imigrare permise. Insa pentru a discuta despre aceste trasaturi se impune in primul rand definirea termenului de oferta de munca. Oferta de munca, mai precis de servicii umane de un anumit fel este cantitatea de munca, de aceeasi calificare, pe care lucratorii sunt capabili si doritori sa o furnizeze la un anumit tarif salarial, dat fiind nivelul general al preturilor in perioada respectiva. In general, oferta de munca se refera la numarul de ore pe care populatia doreste sa le petreaca presand activitati aducatoare de castig in fabrici, ferme, institutii de stat, intreprinderi, etc., sau activitati nelucrative. Factorul esential in dezvoltarea economico-sociala a oricarei tari il constituie resursele umane ( potentialul uman) de care dispune aceasta, resurse care constituie totalitatea populatiei tarii respective la un moment dat. Acest potential trebuie privit in primul rand ca un consumator colectiv, lucru ce se identifica cu populatia totala, si ca un producator colectiv, lucru ce se identifica cu resursele de munca, adica cu numarul, experienta si gradul de pregatire al acestora. Resursele de munca, existente la un moment dat in societate, exprima numarul persoanelor capabile de munca, respectiv acea parte din populatie care dispune de ansamblul capacitatilor fizice si intelectuale care ii permit sa desfasoare o activitate utila. In general, fiind exprimata prin numarul de lucratori, oferta de munca se deosebeste de cea a marfurilor printr-o serie de particularitati: Fiind atasati mediului economico-social din care provin, lucratorii au o mobilitate spatiala si profesionala redusa;

Fiind interesati atat de conditiile in care isi desfasoara munca cat si de cele in care vor trebui sa traiasca, putem afirma cu certitudine ca marirea salariului nu este singurul element care determina lucratorii sa-si ofere serviciile lor unor firme; Serviciile umane sunt eminamente perisabile, efemeri, nu se pot conserva, pentru a profita de o crestere ulterioara a pretului lor de vanzare; Oferta zilnica de munca are, in buna masura, un caracter rigid, obligatoriu; Oferta de munca nu se realizeaza, in exclusivitate, pe principiile economiei de piata.

Lucratorii nu sunt crescuti de parinti ca pe o marfa, scopul specializarii acestora nefiind acela de recuperare a investitiei sau de a obtine un beneficiu de pe urma acestora. De aceea putem afirma ca alaturi de legile economice, mai actioneaza si cele demografice. In situatia unui lucrator individual, munca prestata incumba doua dezutilitati: sacrificarea timpului liber cu toate functiile lui; eforturile si eventualele neplaceri aduse de munca.

Deci, fiecare ora de munca in plus care este prestata reprezinta pentru muncitor dezutilitate aditionala (dezutilitate marginala a muncii). Ea tinde sa creasca pe masura ce programul de lucru se prelungeste. Pentru ca salariatii sa fie mai motivati, salariul orar marginal trebuie sa fie mai mare. La acest nivel oferta de munca este influentata de urmatorii factori: marimea salariului (nominal, real);

raportul intre utilitatea si dezutlitatea muncii (relatia dintre efortul individual si costul de oportunitate); nevoia de a subzista a salariului si a familiei sale.

Oferta de munca a lucratorului depinde si de natura muncii, de securitatea ocuparii, de gradul de independenta economica etc. Modificarea salariului provoaca relatii mai putin nete in oferta de munca decat in cazul unui bun economic obisnuit. Curba ofertei poate lua o alura descrescatoare, in sensul ca la o scadere a salariului orar oferta de munca va spori. Lucratorul va sacrifica timpul sau liber si va presta mai multe ore de munca, cu scopul de a-si asigura un venit minim (efect de venit). Se remarca si efectul de substitutie, care presupune substituirea timpului liber cu timpul de munca. Marimea efectiva a acestor doua efecte va determina forma, alura curbei ofertei individuale de munca. Elasticitatea ofertei de munca are trasaturi specifice.

Analiza acestei probleme presupune formularea de raspunsuri adecvate la intrebarea privitoare la intensitatea modificarii la o anumita modificare a salariului. Raspunsul va fi urmatorul: oferta de munca este inelastica (slab elastica); coeficientul de elasticitate a acestei oferte este subunitar.

Bibliografie:

1. Capanu, P.Wagner, C.Seccareanu Satistica macroeconomica,ed.

Economica,1997

2.

N. Dobrota, D. Ciucur, M. Cosea s.a. Economie politica, ed. Economica. 1995

3. T. Baron, E. Biji, P. Wagner Statistica teoretica si economica, ed. Didactica si Pedagogica, 1996

4. Produsele software Anuar 1997 si Anuar 1996, elaborate de Comisia Nationala pentru Statistica

Comentarii Nu avei permisiunea de a aduga comentarii. Conectai-v|Raportai un abuz|Eliminai accesul|Un produs Site-uri Google