Cap 1.

Nevoile umane reprezinta dorinta noastra de a avea, de a sti, de a crede si de a ne insusi bunuri. Nevoile economice reprezinta cerinte ale existentei oamenilor ca indivizi si ca membrii ai societatii.

Raritatea reprezinta o problema fundamentala care afecteaza toate economiile, deoarece nu exista resurse disponibile pamant, munca, capital si abilitatea intreprinzatorului pentru a putea produce toate bunurile si serviciile pe care oamenii ar dori sa le comsume. Resursele sunt elemente ale raritatii utilizate la producerea de bunuri si satisfacerea de nevoi.

Costul de oportunitate reprezinta valoarea celei mai bune posibilitati la care se renunta atunci cand se face o alegere.

Curba posibilitatilor de productie = toate posibilitatile pe care o firma sau o economie le are pentru a produce bunuri folosind resursele disponibile.

Inductia este modul de a rationa, trecand de la particular la general; de la fapte la generalizari teoretice. Este operatiunea intelectuala de cunoastere a esentei sau a principiilor, plecand de la observarea atenta a fenomenelor, a faptelor si a actelor economice.

Deductia realizeaza operatiunea intelectuala de intelegere a unor manifestari sau fenomene, plecand de la principiul (legea) sau esenta acestora. Este modul de a cerceta economia, trecand de la general la particular.

Cap 2.

Economia naturala (prosumul) reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice, in care se produc bunuri aconomice pentru propria satisfactie (nevoie) a producatorului, a grupului din care face parte sau pentru altii foarte indepartati, dar care beneficiaza de ele, fara plata monetara sau alta contraprestatie.

Economia de schimb desemneaza acea forma de organizare a activitatii economice in care bunurile sunt produse in principal pentru altii, pentru a fi schimbate, obtinand in contraprestatie, alte bunuri, dar mai ales moneda folosita pentru achizitionarea altor bunuri.

Caracteristici generale ale economiei de schimb: 1. Specializarea agentilor economici. Economia de schimb are la baza diviziunea muncii, care genereaza agenti economici specializati: pe profesii, pe ramuri si teritorial. Specializarea este o forma a diviziunii muncii, amploarea acesteia fiind determinata de dimensiunile pietei si de gradul de diversificare a nevoilor. Ea este baza perfectionarii factorilor de productie, a cresterii indemanarii, priceperii si chibzuintei, a sporirii si diversificarii productiei. Specializarea fundamenetata economic genereaza atat sporirea rezultatelor obtinute cu un efort dat, cat si necesitatea cooperarii si conlucrarii agentilor economici. Ea face ca activitatea si satisfacerea nevoilor unuia sa fie dependente de ale celorlalti. 2. Autonomia si independenta agentilor economici. Ca trasatura a economiei de schimb, autonomia presupune ca agentii economici sunt abilitati cu dreptul deciziei, iar instrainarea bunurilor are la baza criterii economice. Autonomia cea mai larga se realizeaza in conditiile proprietatii particulare, cand agentul economic decide in mod direct sau prin

reprezentanti, in virtutea atributelor dreptului de proprietate: posesiunea, utilizarea, dispozitia, gestiunea (sau administrarea) si uzufruct. 3. Activitatea economica graviteaza in jurul pietei. Procesul separa, in timp si spatiu, productia de consum, pe producator de consumator, creeaza o dependenta puternica a fiecaruia de ceilalti. Intre productie si consum, intre producator si consumator se interpune schimbul piata. Piata devine institutia centrala in jurul careia graviteaza intreaga viata economica; niciun agent economic nu se poate izola de piata, care devine mecanismul, institutia care mediaza intre producatori si consumatori. Iar cum fiecare este atat producator, cat si consumator, piata devine cel mai important tablou de comanda care mediaza aceste legaturi. 4. Monetizarea economiei. Ea se concretizeaza in faptul ca banii reprezinta, alaturi de capital si specializare, cel de-al treilea aspect major al vietii economice moderne. Fluxul de bani reprezinta sangele care iriga sistemul economic... si etalonul de masura a valorii. Ansamblul tranzactiilor economice, modul de functionare a economiei, chiar structura organica a societatii sunt, intr-o forma sau alta, influentate de bani. O asemenea importanta a banilor este pusa in evidenta si de catre functiile lor. De-a lungul timpului, banii au indeplinit functii diferite. In prezent, specialistii sintetizeaza mai ales trei functii ale banilor: mijloc de schimb, mijloc de masurare a activitatii economice, mijloc de rezerva de valoare. 5. Fluxurile dintre agentii economici sunt tranzactii bilaterale de piata. In cadrul economiei de schimb, intre subiectii economici se deruleaza permanent fluxuri, deplasari, de bunuri, inclusiv de moneda. Se disting tranzactii unilaterale si tranzactii bilaterale. Primele, reprezinta miscari univoce de bunuri (donatii, subventii, impozite, taxe etc.). Tranzactiile bilaterale constau in miscari reciproce, biunivoce de bunuri intre doi agenti economici. In randul acestora se disting tranzactii bilaterale coercitive (ex: nationalizare cu despagubiri), impuse administrativ unuia dintre participantii la tranzactie, si tranzactii bilaterale de piata, generate de intalnirea cererii si ofertei, a

interesului cumparatorului de a-si maximiza utilitatea cu cel al vanzatorului de a-si maximiza profitul. 6. Bunurile imbraca forma de marfa. In conditiile economiei de schimb, majoritatea bunurilor economice imbrca forma de marfa. Marfa este un bun economic care serveste productiei sau satisfacerii nevoilor de viata ale oamnilor, destinat vanzariicumpararii prin tranzactii bilaterale de piata.

Sistemul economic reprezinta ansamblul relatiilor si institutiilor care caracterizeaza viata economica a unei societati determinate, localizate in timp si spatiu. El sintetizeaza o modalitate specifica de lupta impotriva raritatii, prin stabilirea unor optiuni cu privire la problema economica fundamentala si reglarea activitatii economice. Sitemul economic este un model teoretic, ideal de prezentare a elementelor constitutive, a functionarii si finalitatii sale.

Cap 3.

Functia obiectiv a consumatorului este maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor. Aceasta se traduce prin maximizarea satisfactiei totale pe care oamenii spera sa o obtina prin consumul diverselor bunuri sau servicii. In economie, satisfactia scontata a se obtine prin consum este desemnata prin termenul generic de utilitate. Utilitatea unui bun sau serviciu reflecta satisfactia sau placerea pe care un consumator anticipeaza sa o obtina prin consum.

Utilitatea totala arata care este satisfactia totala sau placerea pe care o persoana anticipeaza sa o obtina prin consumul unei anumite cantitati (doze) dintr-un bun sau serviciu.

Utilitatea marginala reprezinta satisfactia suplimentara pe care spera sa o obtina un consumator prin consumul unei unitati (doze) suplimentare dintr-un bun sau serviciu, ceilalti factori fiind presupusi constanti (ipoteza caeteris paribus). Umg = Umg = (UT) Utilitatea totala

Utilitatea marginala

=
Pe baza acestei relatii a fost formulata legea utilitatii marginale egale pe unitatea monetara corespunzatoare. In virtutea acestei legi, un bun sau serviciu se justifica a fi solicitat doar pana in punctul in care utilitatea marginala a unitatii monetare cheltuite pentru procurarea sa este aceeasi cu utilitatea marginala a unitatii monetare cheltuite pentru a intra in posesia altui bun. De aceea, acest principiu este cunoscut si sub denumirea de principiu al echivalentei untilitatii marginale.

Surplusul consumatorului este de dat de diferenta dintre valoarea bunului - cat de mult suntem dispusi sa platim pentru a-l procura - si pretul aferent acelui bun pe piata, la un moment dat.

Curba de indiferenta (sau curba de isoutilitate) reflecta ansamblul combinatiilor de bunuri si servicii de la care consumatorul spera sa obtina acelasi nivel de satisfactie (utilitatea totalata scontata a se obtine este constanta). Harta curbelor de indiferenta reuneste totalitatea curbelor de indiferenta care descriu preferintele unui consumator pntru anumite bunuri si servicii.

Panta curbei de indiferenta se numeste rata marginala de substitutie a bunurilor. Acest indicator se defineste ca o derivata de ordinul intai, adica:

RMS = -

sau RMS =

DREAPTA BUGETULUI. CONSTRANGEREA BUGETARA

Constrangerea bugetara arata care este ansamblul combinatiilor bunurilor pe care un consumator poate sa-si permita sa le consume, in limita venitului de care dispune (V) si in raport cu preturile practicate, la un moment dat, pe piata ( de ex., Px si Py = preturile bunurilor X si Y ).

X * Px + Y * Py

Ecuatia liniei bugetului / Ecuatia constrangerii bugetare: V = X*Px + Y*Py pas 1 . Determinarea punctelor de intersectie ale celor doua axe. X = V / Px Y = V / Py pas 2 . Se stabileste panta liniei bugetului. Y = V/Py - X * Px/Py Sau Panta = - Px / Py sau Panta =

Modificarea venitului: Cand venitul creste, noua linie a bugetului se va deplasa spre dreapta, perfect paralel cu prima. Cand venitul scade, noua linie a bugetului se va deplasa spre stanga, perfect paralel cu prima.

Modificare pretului: Cand pretul bunului X va creste, restul fiind constante, linia bugetului se va deplasa spre stanga. Cand pretul bunului X va scadea, restul fiind constante, linia bugetului se va deplasa spre dreapta. , deci , deci

ECHILIBRUL CONSUMATORULUI

Din punct de vedere analitic, conditia de echilibru al consumatorului este ca raportul utilitatilor marginale ale celor doua bunuri care reflecta preferintele consumatorulor sa fie egal cu raportul preturilor celor doua bunuri, ca expresie a constrangerilor carora trebuie sa le faca fata consumatorul:

sau

Cea de-a doua ecuatie folosita va fi ecuatia constrangerii bugetare: V = X*Px + Y*Py

Efectul total al modificarii pretului poate fi descompus in: Efectul de substitutie, care reprezinta schimbarea in cantitatea ceruta ca urmare a modificarii pretului, caeteris paribus, determinand o miscare de-a lungul curbei de indiferenta initiale; Efectul de venit, care reprezinta schimbarea in cantitatea ceruta, cauzata de modificarea venitului real, caeteris paribus, implicand trecerea de pe curba de indiferenta initila, pe o alta curba de indiferenta, care va ilustra o utilitate mai mare sau mai mica.

Cap 4.

Societatile comerciale imbraca urmatoarele forme: Societate in nume colectiv, ale caror obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor; Societate in comandita simpla, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor; Societate in comandita pe actiuni, ale carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor; Societate pe actiuni, ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; actionarii raspund numai pana la concurenta aportului lor; Societatea cu raspundere limitata, ale carei obligatii sunt garantate cu patrimoniul social; asociatii raspund numai in limita partilor sociale subscrise.

La producerea bunurilor participa trei factori: munca, natura (pamantul) si capitalul. Primii doi factori munca si natura sunt factori primari sau originari, intrucat ei reprezinta punctul de plecare a activitatii economice. Celalat factor, capitalul, este factor derivat, care rezulta din interactiunea primilor.

Munca reprezinta o actiune constienta, specific umana, indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia sunt puse in miscare aptitudinile, experienta si cunostintele ce il definesc pe om, consumul de energie fizica si intelectuala. Munca este un factor activ si determinant al productiei, ce antreneaza ceilalti factori, in vederea obtinerii de bunuri si servicii.

Factorul natural constituie atat substanta si conditiile materiale primare ale productiei, cat si forta motrice, virtuala, necesara pentru dezvoltarea productiei de bunuri materiale si servicii. In cadrul factorilor naturali un loc important revine pamantului.

Capitalul reprezinta ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei activitati anterioare, utilizate in producerea de bunuri materiale si servicii destinate realizarii ca marfuri pe piata, in scopul obtinerii unui profit. Kth = Kfix + Kc

Combinarea factorilor de productie reprezinta un mod specific de corelare a factorilor de productie privit atat sub aspect cantitativ, cat si din perspectiva structural calitativa, atat din punct de vedere tehnic, cat si economic. Premisele combinarii factorilor de productie. In combinarea factorilor de productie, intreprinzatorul porneste de la urmatoarele premise: - Caracterul limitata al factorilor supusi combinarii, cu ajutorul carora trebuie sa realizeze volumul proiectat al productiei - Caracteristicile factorilor si concordanta lor cu specificul activitatii - Conjuctura pietelor factorilor de productie Proprietatile factorilor de productie: Divizibilitatea Adaptabilitatea Complementaritatea Substituibilitatea

Limitele productiei, ca si relatia dintre intrari (fact de prod) si iesiri (bunuri obtinute), respectiv relatia dintre productia scontata a se obtine dintr-un bun

(pt a satisface cerintele pietei) si cantitatile din diferiti factori de productie necesare pentru obtinerea acestuia sunt exprimate prin functia de productie. Q = f (K,L) In analiza comportamentului producatorului este folosita, de regula, o functie de productie omogena. O functie de prod. de tipul Q=f(L,K) se spune ca este omogena de gradul n daca: F( )= f(K,L) ,

unde, in situatia functiilor de productie omogene, n=1 ( intreg pozitiv).

ANALIZA PE TERMEN SCURT. Influenta factorului variabil se poate masura cu ajutorul urmatorilor indicatori: - Productia totala, obtinuta in urma utilizarii factorilor de productie si exprimata cu ajutorul functiei de productie, in care un factor este variabil si ceilalti sunt constanti; - Productivitatea medie, care se obtine ca raport intre productia totala si factorul de productie variabil utilizat (ex: munca L);

=
- Productivitatea marginala, definita ca productie suplimentara obtinuta in urma folosirii unei unitati suplimentare din factorul de productie variabil;

Legea randamentelor neproportionale se poate enunta astfel: daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multi factori de productie si daca se adauga progresiv aceeasi doza, respectiv cantitatea folosita dintr-un factor, in timp ce cantitatea altor factori nu se schimba, productivitatea marginala a factorului variabil creste pana la un punct. Pornind de la acest punct, productivitatea marginala descreste, iar productia totala continua sa creasca, dar cu cote din ce in ce mai mici.

COSTURILE FIRMEI PE TERMEN SCURT. Costurile de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor pentru producerea si desfacerea de bunuri si servicii. Costul contabil reflecta cheltuielile efectiv suportate de catre intreprindere, care rezulta din evidenta contabila a acesteia. Aceasta mai poarta si denumirea de cost explicit. Costul economic reflecta acel consum de resurse ale agentului economic neinclus in costul platit de catre acesta. Este vorba despre cheltuielile cu forta de munca ale proprietarului firmei respective, care nu se inregistreaza sub

forma salariului ce i s-ar cuveni, ca parte a costurilor, chiria care s-ar obtine prin cedarea folosirii cladirii catre alt utilizator etc. Costul economic mai poarta numele si de cost implicit. Profit contabil = Venit total - Cost contabil (explicit) Profit economic = Venit total - (Cost contabil + Cost economic)

Tipologic, exista trei categorii de costuri la nivelul firmei, si anume: Cost total (CT) reprezinta cheltuiala totala necesara obtinerii unui anumit nivel al productiei. Acesta este alcatuit din costuri fixe si costuri variabile Costul fix total (CF) este dat de acele cheltuieli care sunt independente de volumul productiei obtinute. Costul variabil total (CV) este dat de acele cheltuieli care variaza in acelasi sens cu productia.

Costul total mediu (CTM) este alcatuit din costul variabil mediu (CVM) si costul fix mediu (CFM), in functie de acelasi criteriu care a astat la baza impartirii costurilor totale.

CTM =

CFM =

CVM =

Costul marginal (Cmg) reprezinta costul suplimentar necesar cresterii cu o unitate a volumului productiei. Cmg = = (CT) La pretul dat al factorilor de productie, costul total mediu si costul marginal se afla in raport invers proportional fata de productivitate. Astfel, CTM se micsoreaza atunci cand creste si invers. Cmg se reduce atunci cand Wmg creste si invers, el se mareste cand Wmg scade.

Relatia dintre productivitatea medie si cea marginala formeaza continutul unei legi economice celebre: legea randamentelor marginale neproportionale. Legea randamentelor marginale neproportionale exprima faptul ca pe masura ce se asociaza unitati sucesive dintr-un factor de productie variabil la o cantitate data de factor de productie fix, productivitatea marginala incepe la un moment dat, inevitabil, sa scada. In exemplu anterior, pe masura ce cresteam numarul de muncitori ce reveneau la cele cinci masini de tricotat, la un moment dat, de la doi muncitori, productivitatea marginala a inceput sa scada. Legea randamentelor marginale descrescatoare este validata de numeroase studii empirice, dar in acelasi timp este si logica. Imaginati-va, de exemplu, ca o firma ar dispune de un hectar de teren si de un numar infinit de muncitori. Daca aceasta lege nu ar actiona, inseamna ca s-ar putea produce infinit pe acel hectar, ceea ce este evident absurd. Tocmai aceasta lege explica de ce tarile cu populatie numeroasa, dar cu suprafata arabila redusa sufera de o lipsa acuta de alimente.

Cap 5.

Cererea reprezinta un set de cantitati dintr-un anumit bun pe care un cumparator intentioneaza sa le achizitioneze la diferite niveluri imaginabile ale pretului, intr-o perioada determinata.

LEGEA CERERII Modificarea pretului unitar, in sensul reducerii sale, determina procesul de extindere a cererii, respectiv de crestere a cantitatii cerute, in timp ce cresterea pretului unitar determina contractia, respectiv scaderea cantitatii cerute pe piata unui produs. Legea generala a cererii se verifica in cazul bunurilor normale, precum si in cazul majortatii bunurilor inferioare. Pentru unele bunuri inferioare, cresterea preturilor, este insotita de o extindere a cererii, iar reducerea preturilor, de o contractie a acesteia. Fenomenul, cunoscut ca paradoxul Giffen, poate fi explicat pornind de la cele doua efecte generale ale cresterii pretului unui anumit bun, si anume: - Cresterea cantitatii cerute din alte bunuri ale caror preturi nu au crescut efectul de subtitutie; - Reducerea venitului real efectul de venit. Pentru bunurile inferioare, intre modificarea veniturilor reale si cantitatea ceruta exista o relatie inversa, negativa. In cazul in care pretul unui bun inferior creste, iar efectul de venit este mai mare decat efectul de substitutie, cantitatea ceruta creste. Raporturile de cauzalitate dintre modificarea pretului unitar al unui bun si schimbarea cantitatii cerute constituie continutul legii generale a cererii.

Principalii factori sau principalele conditii ale cererii, care determina cresterea sau reducerea cererii pe piata a unui anumit bun, sunt: Modificarea veniturilor banesti ale consumatorilor. In cazul bunurilor normale, intre evolutia veniturilor si cererea pentru aceste bunuri exista o relatie directa (pozitiva). Cresterea veniturilor va determina o crestere a cererii, iar scaderea veniturilor o reducere a cererii. In cazul bunurilor inferioare, intre venituri si cerere exista o relatie negativa (inv. proport.), deoarece majorarea veniturilor va fi insotita de o reducere a cererii, iar scaderea veniturilor, de o crestere a cererii pentru aceste bunuri. Modificarea preturilor altor bunuri. In situatia in care bunurile A si B sunt substituibile, intre modificarea pretului bunului A si evolutia cererii pentru bunul B exista o relatie pozitiva. In cazul in care bunurile X si Y sunt complementare, intre schimbarea pretului bunului X si evolutia cererii pentru bunul Y exista o relatie negativa. Numarul de cumparatori. Intre numarul de cumparatori si cerea pentru un anumit bun exista o relatie pozitiva. Preferintele cumparatorilor. Daca preferintele consumatorilor pentru un anumit bun se accentueaza, cererea pentru bunul respectiv va creste, si invers, in situatia in care se inregistreaza o diminuare a preferintelor. Previziunile privind evolutia pretului si a veniturilor. In situatia in care se prevede o crestere a pretului unui anumit bun, cererea pentru bunul respectiv creste, si invers, cererea se reduce daca se prevede o reducere a pretului. In cazul in care se prevede o crestere a veniturilor banesti, cererea prezenta pentu un anumit bun creste, iar daca se prevede o reducere, cererea prezenta scade, presupunand ca toate celelalte conditii nu se schimba.

ELASTICITATEA CERERII.

Elasticitatea cererii exprima sensibilitatea cererii la modificarea pretului sau a unei conditii a cererii. Coeficientul elasticitatii cererii arata gradul, fractiunea sau procentul modificarii cererii, in functie de schimbarea pretului sau a altei conditii a cererii. Elasticitatea cererii in functie de pret:

a) b) c)

= = = -

Elasticitatea cererii in functie de venit: a)

= = =

b)

c)

FACTORII CARE INFLUENTEAZA ELASTICITATEA CERERII.

Dintre acesti factori, cei mai importanti sunt cei care determina elasticitatea cererii in functie de pret, si anume: Ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun in bugetul total al unei familii. Cu cat ponderea cheltuielilor pentru cumpararea unui anumit bun este mai ridicata, cu atat coeficientul elasticitatii cererii la pret este mai mare, si invers, in situatia in care celelalte conditii raman constante. Gradul de substituire a bunurilor. Intre gradul de substituire a unor bunuri si elasticitatea cererii in functie de pret exista o relatie pozitiva. Coeficientul elasticitatii cererii este cu atat mai mare, cu cat gradul de substituire este mai mare, si invers. Gradul necesitatii in consum. Din punctul de vedere al naturii trebuintelor care pot fi satisfacute, bunurile se grupeaza in doua categorii: - Bunuri de lux - Bunuri necesare Nivelul coeficientului elasticitatii cererii pentru bunurile de lux, in functie de pretul acestora, este mai mare decat al celui pentru bunurile necesare. De regula, bunurile care pot fi considerate de lux au o cerere elastica, iar cererea pentru bunurile vitale este inelastica. Durata intervalului de timp de la modificarea pretului. Intre durata intervalului de timp de la schimbarea pretului unui anumit bun si marimea coeficientului elasticitatii la pret exista o relatie directa pozitiva. Astfel, daca pretul bunului A se dubleaza, atunci cantitatea ceruta pentru bunul respectiv intr-o perioada scurta se va reduce, de ex cu 80%, dar pe o perioada indelungata se va reduce cu un procent mult mai mare, de ex 120%.

In situatia in care cererea pentru anumite bunuri este elastica in functie de pretul acestora, intre modificarea pretului si venitul total incasat exista o relatie inversa, negativa. In cazul in care cererea este inelastica, intre evolutia pretului si venitul total exista o relatie pozitiva. In situatia in care exista o cerere cu elasticitate unitara, venitul total incasat nu se modifica.

Cap 6.

Oferta reprezinta cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vanzator intentioneaza sa o vand intr-o perioada determinata, la un anumit pret.

In functie de natura bunurilor, se pot distinge urmatoarele forme de oferta: - Oferta de bunuri independente (ex: oferta de calculatoare, autoturisme, confectii etc.) - Oferta complementara, cand din productia unor bunuri principale rezulta unele bunuri secundare (ex: productia de carne, de miere etc.) - Oferta mixta, cand mai multe bunuri oferite satisfac aceeasi cerere (ex: cafeam ceai, lapte)

LEGEA OFERTEI. Modificarea pretului de pe piata unui bun determina extinderea sau contractia ofertei, in asa fel incat fiecarui nivel de pret ii va corespunde o anumita cantitate oferita. Daca pretul creste, oferta se extinde, adica va creste cantitatea oferita, iar daca pretul se va reduce, oferta se contracta, adica se reduce cantitatea oferita. Modificarea cantitatii oferite la acelasi nivel al pretului este determinata de o serie de factori, care mai poarta denumirea de conditiile ofertei si care sunt: Costul de productie. Intre nivelul costului si cantitatea oferita exista o relatie negativa. Reducerea costului de productie a unui bun determina cresterea cantitatii oferite, iar cresterea costului determina scaderea ofertei.

 Pretul altor bunuri. O cantitate determinata de resursele economice poate fi utilizata in aceleasi conditii de eficienta pentru obtinerea a doua bunuri, de exemplu X si Y. Daca pretul bunului X se reduce, o parte mai mare din volumul de resurse sau chiar intreaga cantitate va fi folosita pentru producerea bunului Y al carui pret nu s-a schimbat; modificarea pretului bunului X va determina o crestere sau o reducere a ofertei pe piata bunului Y. Se aplica si in cazul relatiei bunuri principale bunuri secundare. Numarul firmelor care produc acelasi bun. Intr-o anumita industie isi pot desfasura activitatea mai multe firme. Daca productia acestor firme nu se modifica intr-o anumita perioada, si noi firme vor intra in industria respectiva, oferta va creste. In situatia in care unele dintre firmele respective vor da faliment, oferta se va reduce. Taxele si subsidiile. Majorarea taxelor pe profilul firmelor dintr-o anumita industrie va determina o reducere a ofertei, iar reducerea taxelor, o crestere a ofertei. Totodata, unele firme si industrii pot beneficia de subsidii din bugetul statului, rezultand astfel o crestere a ofertei, celelalte conditii ramananad neschimbate. Previziunile privind evolutia pretului. Orice firma isi desfasoara activitatea atat pe o piata prezenta, cat si pe o piata viitoare. In situatia in care una sau mai multe firme dintr-o anumita industrie prevad ca in viitor pretul pe piata al bunului produs va creste, oferta de pe piata prezenta va creste, celelalte conditii ramanand constante. Evenimentele social-politice si naturale. Productia oricarui bun presupune anumite conditii social-politice si naturale. Cadrul social-politic si juridic reprezinta o importanta deosebita pentru asigurarea oricarei activitati economice. In unele domenii de activitate, importante sunt si conditiile naturale. In conditii social-politice si naturale

favorabile, ceilalti factori ramanand neschimbati, oferta creste, iar o inrautatire a unora sau altora dintre aceste conditii va determina o reducere a ofertei. ELASTICITATEA OFERTEI.

Elasticitatea ofertei in functie de pret:

a) b) c)

= = =

FACTORII CARE INFLUENTEAZA ELASTICITATEA OFERTEI.

Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt: Costul de productie In situatia in care pe piata unui bun se inregistreaza o crestere a cererii, iar celelalte conditii raman neschimbate, cresterea ofertei depinde de nivelul costului de productie. La un nivel dat al eficientei utilizarii factorilor de productie, marimea costului depinde de pretul resurselor economice utilizate. Intre nivelul costului si elasticitatea ofertei exista o relatie negativa. Cresterea costului va determina o scadere a elasticitatii ofertei , si invers, daca toate celelalte imprejurari raman costante. Posibilitatea de stocare a bunurilor. Pastrarea oricarui bun costa. In acest cost sunt incluse atat cheltuielile de depozitare, chirii, salarii etc., cat si cheltuielile legate de pierderea, prin depreciere sau schimbarea modei, a nivelului calitativ al bunurilor stocate.

Aceste cheltuieli se adauga la costul productiei, rezultand costul total, care se afla in relatie inversa cu elasticitatea ofertei la pretul de pe piata bunului respectiv. Perioada scursa de la modificarea pretului. Daca pretul de pe piata bunului X se majoreaza, iar celelalte conditii ale ofertei raman costante, forma elasticitatii ofertei depinde de durata intervalului de timp care a treut de la modificarea pretului. In acest context exista trei perioade: - Perioada pietei se caracterizeaza printr-o durata foarte scurta de la modificarea pretului bunului X, ca urmare a cresterii cererii, perioada in care ofertantii se gasesc in imposibilitatea sporirii productiei, oferta fiind perfect inelastica. - Perioada scurta imprima ofertei un caracter inelastic. In aceasta perioada, in conditiile cresterii pretului bunului X ca rezultat al cresterii cererii, exita posibilitatea sporirii, in anumite limite, a cantitatii ofertei prin utilizarea unui volum mai mare de resurse disponibile (munca, materii prime, materiale, energie etc.). - Perioada lunga asigura posibilitatea unei oferte elastice a bunului X. In cadrul acestei perioade, producatorii pot spori cantitatea factorilor de productie implicati in producerea bunului X, printr-un proces investitional sustinut, in scopul largirii capacitatii de productie existente sau prin intrarea de noi firme in industria bunului respectiv, ca urmare a cresterii cererii si, in final, a pretului.

Echilibrul ntre cerere i ofert

ntre cerere i ofert se stabilete un echilibru al preurilor i cantitilor sau un echilibru de pia. Pret de echilibru Cantitate de echilibru

Cand cantitatea cerut nu egaleaz cantitatea oferit, piaa este n dezechilibru. Ipoteze privind o piaa concurenial: - Toate curbele cererii au pante negative n ntreg graficul. - Toate curbele ofertei au pante pozitive n ntreg graficul. - Preurile se modific dac i numai dac exist exces de cerere; ele cresc dac excesul de cerereeste pozitiv i scad dac excesul de cerere este negativ. Implicaii: - Exist un singur pre la care cantitatea cerut egaleaz cantitatea oferit: preul de echilibru este unic. - Doar la preul de echilibru preul pieei va fi constant. - Dac fie curba cererii, fie cea a ofertei, se deplaseaz, preul i cantitatea de echilibru se vor modifica. Punctul de echilibru al pieei se gsete la intersecia curbei cererii i a ofertei.

PUNCTUL DE ECHILIBRU:

CAND CEREREA CRESTE:

CAND CEREREA SCADE:

CAND OFERTA CRESTE:

CAND OFERTA SCADE:

Cap 7.

Echilibrul pietei. Pretul de echilibru. Variatia cererii si ofertei.

Echilibrul pietei reflecta situatia n care cantitatile oferite si cele cerute sunt egale, la pretul pietei. Se poate spune ca piata este n echilibru la pretul care permite egalitatea cantitatii cerute de consumatori cu cea oferita de producatori. Atunci cnd se ia n calcul o singura piata a unui produs, vorbim despre un echilibru partial, iar cnd sunt luate n calcul toate pietele, tinnd seama de interdependenta lor, vorbim despre echilibru general. Echilibrul pieei, respectiv cantitatea de echilibru i preul de echilibru, se schimb n funcie de variaia ofertei i cererii.

n cazul variaiei ofertei exista dou situaii: a) cnd cantitatea oferit scade (presupunnd cererea constant); b) cnd cantitatea oferit crete (presupunnd cererea constant)

n cazul variaiei cererii intalnim dou situaii: a) cnd cererea crete (oferta rmnnd constant); b) cnd cererea se micoreaz (oferta rmnnd constant) Astfel, preul variaz n raport direct proporional cu cererea i n raport invers proporional cu oferta Definiii: pre de echilibru microeconomic: preul la care cantitatea cerut este egal cu cantitatea oferit dintr-un bun dat cantitatea de echilibru: cantitatea dintr-un bun care este vndut/cumprat la preul de echilibru microeconomic

Rolul statului. Statul promoveaz, n acest scop, trei categorii de msuri: a) Msuri de elaborare a regulilor jocului, a normelor de drept pe baza crora se desfoar activitatea economic n genere i concurena; b) Msuri, tot de ordin juridic, ndreptate mpotriva piedicilor n calea concurenei, a abuzurilor monopolurilor ; c) Msuri de limitare a excesului de concuren ; Interventia statului in domeniul preturilor: a) fixarea de preturi maxime, n perioade critice, vizeaza marfuri care se adreseaza trebuintelor fundamentale ale populatiei; b) garantarea preturilor la unele produse agricole sau a veniturilor agricultorilor. Din multiplele situaii n care statul intervine pe diverse piee, analizm succint numai dou: - fixarea de preuri maxime la unele mrfuri - vizeaz mrfuri care se adreseaz trebuinelor fundamentale ale populaiei (produse alimentare strict necesare, energie etc.).; - garantarea preurilor ori a veniturilor pentru bunurile agricole.

Guvernele intervin asupra preturilor: - direct fixand preturile - indirect prin masuri de politica economica: achizitii de stat, majorarea veniturilor, prime pentru producatori etc.

Cap 8.

Ca model teoretic, piata cu concurenta pura si perfecta se bazeaza pe o serie de caracteristici care, in interactiunea lor, constituie mecanismul perfect de functionare a pietei. a) Atomicitatea pietei Se apreciaza ca agentii cererii si ai ofertei sunt de forta economica redusa si in numar mare. Astfel, niciunul nu poate sa influenteze prin deciziile si actiunile sale starea pietei : nivelul si evolutia pretului de echilibru, cererea pietei si oferta industriei. Pe o asemenea piata, producatorii si cumparatorii sunt primitori de pret (price takers). b) Omogenitatea perfecta Omogenitatea perfecta inseamna identitatea intriseca si extrinseca a tuturor bunurilor care fac obiectul tranzactiilor pe respectiva piata. Aceasta caracteristica face ca, ipotetic, cumparatorul sa nu aiba nici un motiv sa prefere marfa producatorului X, Y sau Z ; el le trateaza pe toate in mod identic. Doua sau mai multe bunuri sunt omogene intrinsec daca, prin proprietatile lor, si care le definesc, sunt identice prin : compozitie, calitate, forma, culoare etc. Omogenitatea extrinseca se refera la forma de prezentare, conditiile si termenii de comercializare, de livrare si de plata, amploarea publicitatii care se face in jurul produsului si al firmei care il comercializeaza etc. c) Intrarea-iesirea libera de pe piata. Se presupune ca agentii pietei intra, respectiv ies liber de pe piata oricarui bun, fara a se lovi de barierele juridice, economice, institutionale sau cutumiare. Intrarea si iesire se fac exclusiv pe baza de rationament economic. d) Transparenta pietei Se apreciaza ca o piata este transparenta, atunci cand agentii ei sunt permanent, complet si corect informati asupra variabilelor pietei. Ca atare ei actioneaza in cunostinta de cauza, aleg pe baza unor criterii de rationalitate economica, avand la baza o perfecta informare.

e) Factorii de productie au o mobilitate perfecta Fact de prod au o mob perfecta, ceea ce presupune lipsa unor limite tehnice, economice, juridice in calea orietarii libere si naturale a acestora spre domeniile unde sunt folositi cu cea mai inalta eficienta.

Cand una, mai multe sau toate aceste conditii nu sunt satisfacute, piata este caracterizata prin concurenta imperfecta.

Echilibrul defineste situatia ideala, cand interesele participantilor, producatorilor si cumparatorilor, sunt cel mai bine stisfacute, astfel ca surplusul cumparatorului si al producatorului sunt maxime, resursele sunt alocate pe domenii in stricta concordanta cu structura si intensitatea nevoii de consum si utilizate pe baza unor criterii si la nivel normal de eficienta pentru etapa data. Orice modificare a alocarii resurselor ar diminua eficienta.

ECHILIBRUL PIETEI CU CONCURENTA PURA SI PERFECTA. Echilibrul pietei concurentiale se realizeaza la acel pret (Pe) si volum de tranzactii (Qe) pentru care cererea si oferta pietei sunt egale, adica in punctul la care curba cererii pietei si cea a ofertei industriei se intersecteaza.

Analizarea sistemul preurilor de echilibru pe termen scurt nseamn, n primul rnd, definirea echilibrului prin prisma relaiei dintre cererea total i oferta total, ale cror curbe pot avea o form normal sau nu. Preurile de echilibru presupun egalitatea dintre cerere i ofert, iar excesul de ofert sau excesul de cerere determin abaterile preului de pia fa de preul de echilibru. n final, preul de echilibru se impune firmei, iar oferta acesteia va fi reprezentat de acel volum de producie pentru care costul marginal este egal cu preul. Echilibrul pieei pe termen lung presupune luarea n considerare a influenei cererii i ofertei asupra preului, tiut fiind c, n situaia unor costuri egale pe termen lung poate fi evideniat formarea profitului, iar n cazul diferenierii lor ntr n discuie selecia productorilor. Preul factorilor de producie i formarea sa prin mecanismul cererii i ofertei poart amprenta faptului c cererea de factori de producie este o

cerere derivat i interdependent i pe fondul elasticitii cererii se poate manifesta efectul de producie i efectul de substituire. Oferta de factori de producie depinde de cantitatea total, de forma proprietii i de posibilitile de utilizare alternativ. Fixarea autoritar a preurilor presupune promovarea unor politici de preuri prin care pot fi impuse limite de preuri, pot fi susinute preurile, intervenindu-se n organizarea pieelor sau se intervine prin impozite i subvenii asupra preurilor i cantitilor de echilibru

Cap 9.

MONOPOLUL.
Spre deosebire de cazul concurentei perfecte, unde oferta provine de la un numar foarte marre de producatori, piata cu structura de monopol presupune un singur ofertant pentru un bun sau serviciu. In virtutea acestui fapt, monopolistul dispune de posibilitatea controlului asupra pretului de vanzare. Un producator se afla in situatie de monopol daca este unic ofertant al unui bun omogen, iar acesta este lipsit de subtitute apropiate. In general, exista trei cauze principale care determina situatia de monopol si impiedica intrarea in ramura a altor producatori : a) Monopolul asupra unei resurse : Posesia unei firme asupra unei resurse ; b) Monopolul creat prin lege : Acordarea prin lege a dreptului exclusiv de producator sau vanzator a unui bun unei singure firme ; c) Monopolul natural : Nivelul costurilor de productie prin care un producator este mai eficient in raport cu multi alti producatori. Cererea catre firma, in cazul concurentei perfecte, este perfect elastica in raport cu pretul, iar pretul este acelasi, indiferent de cantitatea ceruta. In cazul monopolului, curba cererii are panta negativa, cantitatea ceruta modificanduse in sens opus modificarii pretului. Conditia de maximizare a profitului, in cazul monopolului, seamana cu cea de la concurenta perfecta, cu singura deosebire ca, in cazul monopolului, incasarea marginala nu mai este egala cu pretul, ci inferior acestuia. Monopolistul cunoaste ca orice unitate suplimentara oferita va reduce pretul, acesta fiind aplicabil si unitatilor anterir produse. Deoarece incasarea marginala este intotdeuna mai mica decat pretul, pentru un monopolist care opereaza la acest nivel de productie la care incasarea marginala este egala cu costul marginal, pretul devine superior si costului marginal.

Monopolistul obtine nu numai profituri normale. Ci si supraprofituri. Acest lucru exercita o atractie pentru noi firme de a patrunde in ramura. Daca monopolul este deschis, firma existenta dezvolta o strategie de contracarare a nou-venitilor, iar in caz de insucces isi poate pierde pozitia de monopol.

Discriminarea prin pre const n perceperea unor preuri diferite pentru uniti diferite din acelai produs, atunci cnd diferenele de pre nu sunt justificate de diferene de costuri. Pentru ca discriminarea prin preuri s fie posibil este necesar existena sinultan a trei condiii: firma care o practic trebuie s aib o anumit putere pe pia (adic, s poat s stabileasc, n mod profitabil, un pre mai mare dect costul marginal); cele dou sau mai multe piee pe care se vinde un produs s poat fi separate; cu alte cuvinte, s nu poat exista posibilitatea transferului sau revnzrii produsului respectiv de pe o pia pe cealalt, n caz contrar prin arbitraj preurile egalndu-se n mod natural; curbele cererii de pe pieele segmentate s aib elasticiti diferite la niveluri date ale preurilor. n plus, vnztorii trebuie s poat clasifica cumprtorii n funcie de tipul de elasticitate a cererii pentru produsul respectiv astfel, pentru cei cu o cerere inelastic se pot practica preuri mari, iar pentru cei cu cerere elastic se pot practica preuri mai mici.

Preturile discriminatorii: Discriminare de gradul I, apare atunci cand firma vinde aceluiasi consumator fiecare unitate exact la pretul pe care acesta este dispus sa il plateasca; Discriminare de gradul II, aplicata pe pachete de produse; in acest caz consumatorul plateste cu atat mai putin, cu cat consuma o cantitate mai mare; Discriminare de gradul III, prin care firma vinde la preturi diferite pe piete diferite, izolate geografic sau artificial prin anumite tehnici cum ar fi: calitatea serviciilor, ambalajul, marca etc.

Trasaturi: Monopolul este o structur a pieei cu urmtoarele caracteristici: pe pia exist o singur firm, care vinde un produs unic i care este protejat de intrarea rivalilor pe pia. Aceasta este o structur ideal. n lumea real, condiiile monopolului pot fi doar aproximate deoarece: (1) rareori se poate gsi o pia pe care opereaz o singur firm, (2) rareori se poate identifica un produs pentru care nu exist substitueni i (3) nici o firm nu este perfect protejat de intrarea altor firme concurente pe pia.

In economiile de piata monopolurile imbraca diferite forme, printre care mentionam: a. Intelegerile secrete intre marile firme. Concentrarea productiei si capitalului prin acumulari si prin cumparari si fuziuni de intreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala are ca rezultat reducerea numarului de firme concurente. Intre acestea se realizeaza cu mai multa usurinta intelegeri secrete pentru impartirea pietelor, stabilirea cotelor de productie si a marimii pretului de vanzare a produselor pe piata. b. Monopolul natural. Economia de scara realizata in anumite domenii contribuie la scaderea costurilor de productie intr-o masura atat de mare incat alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o atare performanta. In acelasi timp, in anumite domenii nici tehnologic si nici economic nu ar fi posibila existenta mai multor intreprinderi concurente deoarece ar insemna cheltuile prea mari de investitii. Sunt exemplele clasice privind retelele de distributie a electricitatii, gazelor si apei, retelele de termoficare, sistemele de irigatii, reteaua de cai ferate. Dublarea sau triplarea acestor retele numai din dorinta de a exista intreprinderi concurente ar fi irational din punct de vedere economic, intrucat pe de o parte, ar necesita o dublare sau triplare a volumului de investitii, iar pe de alta parte, intre aceste intreprinderi s-ar putea realiza intelegeri secrete, pentru fixarea preturilor si, in fond, problema restaurarii concurentei tot nu s-ar rezolva. c. Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes strategic (apararea nationala) si de interes public care trebuie sa intre sub

incidenta controlului public. In aceasta privinta pot fi mentionate cele apartinand sectorului sanatatii sau celor care trebuie supuse controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea si distributia unor medicamente sau substante farmaceutice (morfina) productia si comercializarea tutunului si alcoolui, precum si productia si utilizarea uranului, a izotopilor radioactivi, productia banilor, timbrelor etc. d. Monopolul tehnologic. Generat in special de proprietatea asupra patentului de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii intreaga perioada prevazuta de lege (15-17 ani pentru patente) De altfel orice producator de produs nou vandut pe piata dispune, o perioada, de pozitia de monopol, perioada care va dura pana cand alte firme vor veni pe piata cu produse similare sau substitubile. In conditiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte raspandit datorita, pe de o parte, sistemului in care se desfasoara cercetarile si inovarile, iar pe de alta parte, preocuparilor de a stimula si extinde activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul principal al procesului de inovare. e. Monopolul asupra marcii comerciale. Cuprinde astazi un mare numar de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creata de originalitatea modelelor reinnoite la anumite intervale de timp, si garantia calitatii produselor sunt legate de marca comerciala care este unica, irepetanbila si recunoscuta prin investitia facuta in reclama insistenta, prin seriozitatea si promptitudinea cu care sunt serviti clientii. f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorita in special raritatii acestora si proprietatii asupra unor zacaminte importane.

Pierdere social

O pierdere de surplus al consumatorului sau al productorului care nu este compensat de un ctig al altcuiva.

Aceast pierdere social de bunstare constituie justificarea pentru considerarea monopolului dept form de eec al pieei.

Guvernele furnizeaz ajutor ntreprinderilor (sub forma ajutoarelor de stat). Acest tip de ajutor se prezint sub mai multe forme mprumuturi i subvenii, scutiri de taxe, bunuri i servicii furnizate la preuri prefereniale sau acordarea de garanii guvernamentale care consolideaz ratingul de credit al unei companii, n comparaie cu concurenii si. Ajutorul de stat nu se acord, sub nicio form, ntreprinderilor care nu prezint garania c vor deveni vreodat viabile din punct de vedere economic.

Interventia statului in domeniul preturilor: a) fixarea de preturi maxime, n perioade critice, vizeaza marfuri care se adreseaza trebuintelor fundamentale ale populatiei; b) garantarea preturilor la unele produse agricole sau a veniturilor agricultorilor. Din multiplele situaii n care statul intervine pe diverse piee, analizm succint numai dou: - fixarea de preuri maxime la unele mrfuri - vizeaz mrfuri care se adreseaz trebuinelor fundamentale - garantarea preurilor ori a veniturilor pentru bunurile agricole.

CONCURENTA MONOPOLISTICA

Concurenta monopolistica reprezinta acea structura de piata in care oferta pietei provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare, sunt diferentiate.

Concurena monopolistic se manifest n cadrul pieei prin mbinarea unor elemente specifice pieei perfecte cu altele, caracteristice monopolului. Atomicitate: Agenii economici, cumprtori i vnztorii, sunt numeroi, ns au putere economic sczut. Produsele similare, dar neomogene: Produsele de pe pia sunt similare, ns nu identice. Produsele se difereniaz printr-un element particular (exemplu: bomboane cu cpuni - bomboane cu fragi). Accesul liber ntr-o ramur: Nu exist restricii pentru un produs la intrarea ntr-un anumit domeniu. Fidelitatea clientului: Este dobndit prin calitatea produsului, reclam, ambalare, condiii, servicii post-vnzare.

n condiii de concuren monopolistic, preul se supune unor tendine contradictorii: - tinde s creasc din cauza cheltuielilor promoionale sporite; - tinde s scad prin preocuparea firmelor pentru creterea vnzrilor.

Pe termen scurt: - maximizarea profitului total se va realiza la acel volum al produciei la care costul marginal este egal cu venitul marginal i cu preul (Cmg = Vmg = P); - firma monopolist poate exercita putere de monopol prin marca de fabricaie; - preul este mai mare dect costul total mediu i costul marginal, prin urmare firma obine supraprofit; - firmele pot obtine nu numai profituri normale, ci si economice. Pe termen lung, n cadrul pieei cu o concuren monopolistic: - se nteete concurena ntruct n cadrul pieei intr mai multe firme; - profitul maxim este obinut atunci cnd venitul marginal este egal cu costul marginal (Vmg = Cmg); - pretul este egal cu costul mediu; la acest nivel nu mai exista nici un stimulent pentru intrarea sau iesirea unei firme in/din ramura. Daca intrarea noilor firme va continua si dupa acest punct, vor aparea pierderi, iar unele firme vor fi constranse sa se retraga.

OLIGOPOLUL Oligopolul apare in situatia in care cateva firme mari, care realizeaza un produs omogen sau diferentiat, domina piata. Intre aceste firme exista relatii de interdependenta, in sensul ca fiecare trebuie sa aiba in vedere posibilele reactii ale rivalilor la preturile sale, publicitate si decizii referitoare la imbunatatirea calitatii produsului. Principala pia cu concuren imperfect n economia de pia contemporan este oligopolul. Caracteristicile acestei piee sunt prezentate n schema alturat. Firmele aflate n concuren pot oferi bunuri omogene sau difereniate. Incertitudine: Cuttori de pre. Numr mic de productori: Oferta este concentrat. Accesul dificil in ramur: Avantajele tehnologice sunt foarte bine valorificate, producia este mare, costurile sunt meninute la un nivel sczut, iar preul trebuie s fie flexibil. Interdependena ntre productori: Decizia unuia dintre productori va influena i celelalte firme prezente pe pia. Produs (omogen sau neomogen) oferit de un numr mic de firme: Cererea i pstreaz atomicitatea.
Formarea preului pe piaa cu o concuren de oligopol= Agenii economici - cuttori de pre n condiii de oligopol, preul se formeaz n funcie de comportamentul firmelor i are caracteristicile unui joc strategic.

n cazul oligopolului necooperant orice decizie a unui productor influeneaz deciziile celuilalt. Fiecare firm va avea un comportament de adaptare.
Interdependena i incertitudinea sunt caracteristicile cele mai importante ale pieelor de tip oligopol.Incertitudinea poate fi eliminat n cazul nelegerilor de tip cartel. n acest caz se urmrete maximizarea profitului reunit.