Sunteți pe pagina 1din 10

Injectia intramusculara

Introduce substanta medicamentoasa adanc in tesutul muscular. Aceasta cale de administrare (tip de injectie)permite o actiune rapida prin absorbtia in circulatia sistemica. Locul de injectare trebuie ales cu multa grija. Acest loc poate fi muschiul deltoid, muschiul dorsogluteal, muschiul ventrogluteal sau muschiul vastus lateralis (nu recomandam aceasta zona intrucat este mai dureroasa, dar daca totusi doriti sa incercati, nu utitati sa folositi un ac de maxim 25 mm/1 inch, intrucat distanta pana la muschi este mult mai mica). De asemenea trebuiesc obligatoriu evitate zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere sau echimoze.

Noi recomandam urmatoarele doua zone ca fiind cele mai putin dureroase, prima selectandu-se prin impartirea fesei intr-un patrat imaginar si alegand coltul superior exterior (astfel putand fii siguri ca evitam nervul sciatic aflat in zona) iar cea de-a doua aflandu-se la o distanta de aproximativ 2-3 degete din capatul umarului, in sectiunea din mijloc (se utilizeaza doar atunci cand cantitatea de solutie este de maxim 1 ml):

Materiale necesare:
medicatia prescrisa seringa 2 ace (unul pt a extrage solutia din fiola si unul pt injectia propriu-zisa) manusi vata alcool medicinal (spirt) Seringa si acul trebuie alese adecvat pentru injectia intramusculara acul trebuie sa fie mai lung, in functie de tesutul adipos al pacientului (daca este mai slab sau mai gras), de locul ales pentru injectie si cu un calibru potrivit pentru vascozitatea substantei de injectat. Recomandarile noastre sunt urmatoarele : (injectia va fi astfel mult mai putin dureroasa si va ajunge fara probleme in muschi) pt persoanele cu o constitutie slaba utilizati un ac cu lungimea intre 25mm-32mm (in functie de persoana, varsta, pt copii lungime mai mica 25mm) atat pentru muschiul deltoid cat si pentru cel dorsogluteal, iar pentru persoanele cu o constitutie mai solida utilizati ace intre 34mm-40mm. Pt o persoana normala recomandarea noastra este sa se utilizeze ace de 30 32 mm. Noi ne-am inteles cel mai bine ceu acele de seringa intramusculare KDM 0.6 x 30 (le-am utilizat pt injectii cu B12), Va sfatuim, mai ales daca ajungeti in spitalele din Romania, sa va luati ace adecvate pt fizicul dumneavoastra, intrucat acolo am observat 2 lucruri: de regula sunt doar ace de 40 mm si se utilizeaza acelasi ac atat pt a extrage substanta din fiola cat si pt injectie.

Pregatirea echipamentului:
se verifica medicatia prescrisa ca data de expirare, coloratie , aspec t se testeaza pacientul sa nu fie alergic, in special inaintea administrarii primei doze daca medicatia este in fiola, aceasta se dezinfecteaza, se sparge si se trage doza indicata, apoi se scoate aerul din seringa (se intoarce seringa cu acul in sus, se loveste putin seringa cu unghia pt ca bulele de aer sa se duca la suprafata, dupa care se impinge pistonul pana iese f putin din medicament); apoi se schimba acul cu unul potrivit pentru injectare intramusculara daca medicamentul este in flacon sub forma de pudra, se dezinfecteaza capacul de cauciuc, se reconstituie lichidul , se trage doza indicata, se scoate aerul din seringa si se schimba acul cu cel pentru injectia intramusculara;

Tehnica de extragere a substantei dintr-un flacon este urmatoarea:


se dezinfecteaza capacul flaconului, se introduce acul, seringa (fara ac) se umple cu aer (tragand de piston) pana atinge aceea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasa din flacon (pt 1ml de solutie pistonul se opreste la gradatia de 1 ml), se ataseaza apoi la acul din flacon si se introduce aerul, se intoarce flaconul si seringa se va umple singura cu cantitatea necesara (un alt exemplu video gasiti si la finalul articolului)

Administrarea:
- se spala mainile, se pun manusile - se va avea in vedere sa se roteasca locul de injectare daca pacientul a mai facut recent injectii intramusculare - se pozitioneaza pacientul si se descopera zona aleasa pentru injectare - se stimuleaza zona de injectare prin tapotari usoare - se sterge cu un pad alcoolizat prin miscari circulare - se lasa pielea sa se usuce - se fixeaza si se intinde pielea cu ajutorul mainii nedominante - se pozitioneaza seringa cu acul la 90 de grade si se introduce printr-o singura miscare, repede , acul prin piele , tesut subcutanat, pana in muschi - se sustine seringa cu cealalta mana, se aspira pentru a verifica daca nu vine sange; daca apare sange, se va retrage acul si se va relua tehnica - daca la aspirare (se trage din piston f putin) nu apare sange, se va injecta substanta lent pentru a permite muschiului sa se destinda si sa absoarba gradat medicatia - dupa injectare se retrage acul ptrintr-o singura miscare, brusca, sub acelasi unghi sub care a fost introdus - se acopera locul punctionarii cu un pad alcoolizat si se maseaza usor pentru a ajuta distribuirea medicamentului ( masajul nu se va efectua atunci cand este contraindicat, cum ar fi la administrarea de fier) - se indeparteaza padul cu alcool si se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele sangerari sau reactii locale - daca sangerarea continua se va aplica compresie locala sau gheata in caz de echimoze - se vor arunca materialele folosite in recipientele specfice de colectare - la pacientii care au tratament indelungat intramuscular, se va tine o evidenta clara a zonelor de injectare pentru a le roti; daca locul de injectare nu se roteste ci se fac injectii repetate in acelasi loc, aceasta poate conduce la o slaba absorbtie a medicamentului si, implicit, la scaderea eficientei acestuia Pt ca injectia sa nu doara mai deloc sau mai putin (depinde si de medicament, ex.vit B12 nu doare mai deloc): - se poate tine gheata cateva secunde pe zona de injectare inainte de adminstrare, pentru a anestezia intrucatva locul - cu jumatate de ora inainte masati cateva minute viitorul loc al injectiei (sfat pt pacienti) - cu 2-3 secunde inainte sa introduceti acul (in timp ce intr-o mana aveti seringa cu acul pregatita de injectie), utilizati mana libera pt a plesni (moderat- nici f usor nici f tare) zona unde urmeaza a fi facuta injectia, dupa care introduceti repede acul - f important utilizati acul adecvat in functie de dimensiunea si varsta pacientului si chiar daca cantitatea de solutie utilizata pt injectie este de 1 ml sau mai mica, utilizati o seringa mai mare, de 5 ml (se manevreaza mult mai usor)

Injectia subcutanata si intradermica


Procedura de lucru pentru ambele tipuri de injectii este aceeasi ca si la cea intramusculara, doar ca difera unghiul de injectare, tipul de ac si seringa folosita, zona de injectare, si cantitatea maxima de solutie (medicament) care se poate administra printr-o asemenea injectie.

In tabelul de mai jos va vom prezenta pe scurt (pt a fi cat mai usor de retinut) un rezumat, pe care orice persoana care doreste sa faca o injectie, trebuie sa si-l intipareasca in memorie.

Pentru pacientii care sunt nevoiti sa efectueze injectii subcutanate in mod repetat, se pot roti zonele dupa schema de mai jos (zonele albastre). De asemenea, la finalul articolulul va vom pune la dispozitie o serie de filmulete despre cum se face o injectie (toate cele 3 tipuri) si cum se extrage corect cu seringa medicamentul dintr-o fiola sau flacon, fara a contamina instrumentele de lucru.

2. INJECTIILE
Definiie Injeciile reprezint mijlocul prin care introducem o substan n esuturi, cu ajutorul seringii, n scop terapeutic sau diagnostic. Obiective administrarea parenteral ofer o serie de avantaje: dozarea precis a substanei aciune rapid dup administrare absorbie complet se poate folosi cnd calea oral este inutilizabil se pot administra substane ce sunt distruse sau inactivate de sucurile digestive se pot administra la bolnavii aflai n stare de incontien sau recalcitranti se pot introduce substane n scop explorator sau diagnostic

Tehnica a) Materiale necesare: Pentru efectuare unei injecii avem nevoie de: sering ace sau branule substana injectabil antiseptice, tampon, leucoplast - Seringa se folosesc seringile din material plastic, de unic folosin, sau din sticl. Este alctuit din:

corpul de pomp cilindric, are marcate pe el gradaii -capacitate de 1, 2, 5, 10, 20 ml. piston este clindric, etan. Orice sering trebuie s fie - etan, gradat corespunztor scopului pentru care este folosit, steril - Acele au diferite dimensiuni, n funcie de utilizare: pentru injecii intradermice au lungime 10 25 mm, grosime 0,4 mm i bizou scurt pentru injecii subcutanate au lungime 25 30 mm, grosime 0,6 0,8 mm i bizou lung pentru injecii intramusculare sunt lungi de 50 80 mm, grosime 0,7 0,8 mm i bizou lung pentru injecii intravenoase au lungime 30 40 mm, grosime 0,8 1 mm i bizou scurt 10-

Substanele injectabile sunt livrate n fiole, flacoane, pungi, n stare lichid sau sub form de pulberi (insotite de solvent), coninutul fiind steril. Obligatoriu trebuie specificate: denumirea substanei, cantitatea, concentraia, calea de administrare, data fabricaiei i valabilitatea.
- Substanele antiseptice alcool, tinctur de iod - pentru dezinfecia regiunii - Garou n cazul injeciilor intravenoase b) Calea de administrare exista mai multe cai de administrare a substantelor parenteral. Substanele injectabile se pot administra:

intradermic subcutanat (hipodermic) intramuscular intravenos intraarterial intracavitar

intraosos
n principiu, diferitele substante se administreaza astfel: sarurile metalelor grele (bismut, mercur, iod, calciu,aur) se introduc intramuscular substanele uleioase se injecteaz intramuscular profund soluiile izotonice se pot injecta pe orice cale soluiile hipotonice se administreaz n circulaia sanguin (intravenos, intraarterial) cantitile mari de substane (soluii perfuzabile, snge, derivate de snge) se introduc intravenos sau intraarterial pentru explorarea funciei anumitor organe sau vizualizarea sistemului arteriovenos, substanele se introduc direct n circulaia sanguin (intravenos,intraarterial).

Unele substane pot determina reacii de hipersensibilitate din partea bolnavului,ceea ce necesit testarea prealabil a sensibilitii.
c) Pregtirea seringii: montarea seringii (cele de unic folosin sunt montate) i adaptarea acului ncrcarea seringii se face respectnd regulile se asepsie i antisepsie.

- Se ia fiola i se golete lichidul din gtul acesteia -Se dezinfecteaz cu alcool i se taie cu o pil special,sau se rupe catul fiolei - Se introduce acul n fiol i se aspir cu grij coninutul - Se evacueaz aerul din sering - Se schimb acul seringii. d) Pregtirea regiunii n care se execut injecia. Tegumentul trebuie s fie indemn, fr leziuni sau infecii (dermit, foliculit). Se dezinfecteaza locul. n funcie de tipul de injectare se fac si alte manevre: aplicarea garoului i fixarea venei, reperarea pulsaiilor unei artere.

e) Efectuarea injeciei propriu-zise Bolnavul este bine s fie n clinostatism (pericol de lipotimie).

1. Injecia intradermic
Scop: diagnostic se injecteaz diverse antigene sau alergeni care in contact cu anticorpii din organism produc o reacie eritemopapuloasa la locul injectarii (intradermoreactie) terapeutic n desensibilizri Zona de electie faa anterioar a antebraului Tehnic: se folosete seringa de 1 ml, ace mici, subiri, cu bizou scurt. dezinfecia zonei respective se introduce vrful acului paralel cu suprafaa pielii, strict intradermic i se injecteaz 0,1 0,3 ml. La locul injectrii apare o mic papul, iar pielea ia aspectul de coaj de portocal.

2. Injecia subcutan se face n scop terapeutic


Zona de elecie: faa anteroextern a coapsei faa posterioar a braului faa lateral a toracelui perete anterolateral abdominal Tehnic: se dezinfecteaz tegumentul se prinde pielea cu indexul i policele stng pn face o cut, la baza creia introducem acul paralel cu suprafaa zonei

3. Injecia intramuscular se face n scop terapeutic


Zona de elecie: regiunea fesier obligatoriu cadran superoextern regiune deltoidian 12 faa anterioar a coapsei Tehnic se dezinfecteaz tegumentul acul ataat la sering se introduce profund n masa muscular printr-o micare brusc se aspir puin cu seringa (pentru a verifica dac nu s-a ptruns ntr-un vas) se injecteaz lent substana

Injecia intravenoas
Scopul: diagnostic (introducere de substan de contrast) terapeutic i const n introducerea substanei direct n circuitul sanguin. Zona de elecie venele superificale de la plica cotului (n principiu se poate injecta n orice ven superficial) Tehnic se aplic un garou strns moderat, care s comprime numai reeaua venoas superifical, nct s produc staza venoas se dezinfecteaz regiunea cu indexul se imobilizeaz vena ce urmeaz s fie puncionat acul montat la sering, bizoul n sus, n unghi ascuit, se introduce acul se aspir uor (sngele ptrunde n sering) se nltur garoul i se injecteaz substana lent sau rapid

Injecia intraarterial se face n scop explorator (arteriografii) sau terapeutic.

Se puncioneaz artera femural, artera carotid, aorta abdominal.

Injecia intracavitar se face n scop diagnostic sau terapeutic.


Injecia intraosoas - se face n scop terapeutic (perfuzii de snge la copil stern,creasta iliac, trohanter, maleola tibial, peronier) sau pentru anestezii intraosoase.

f. Incidente, accidente:
- neparea unui vas sanguin apare snge n sering la aspiraie. Se retrage puin acul. - neparea unui nerv apare durere vie, intens, ce iradiaz de-a lungul nervului. Se retrage acul. - Hematomul postinjecional - Ruperea acului - Flegmonul postinjecional datorit unor defecte de asepsie sau injectrii unor substane necrozante - Tromboflebita iritaia lumenului venos de substan injectat intravenos - Embolia prin injectarea de aer sau substane uleioase.

S-ar putea să vă placă și