BILETUL 1

1.Globul ocular.(alcatuire)
Globul ocular este alcatuit din trei membrane concentrice in interiorul carora se
afla aparatul dioptric-mediile transparente si refringente.
Membranele:
-Tunica externa este constituita din sclerotica posterior si corneea transparenta
anterior,
-Tunica medie cu trei segmente: coroida , corpul ciliar , irisul
-Tunica interna sau retina care este fotosensibila , responsabila de receptia si
transmiterea stimulilor luminosi in influx nervos.
Mediile refringente sunt reprezentate de corneea transparenta , umoarea
apoasa, cristalinul si corpul vitros. Ele au rolul de a refracta razele de lumina.
2.Injectia intradermica.
Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în
derm cu ajutorul unui ac adaptat la seringă care traversează zone lipsite de
foliculi piloși.
Scop
Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni
Terapeutic: anestezie locala, desensibilizări
Locuri de elecție
Cele lipsite de foliculi piloși, în special fața anterioară a antebrațului sau orice
loc care necesită anestezie locală.
Resorbția este foarte lentă.
Materiale necesare
Tavița renala
Tampoane sterile și alcool
Manuși de unica folosință
Seringă sterilă
Substanța de injectat
Ser dizolvant
Ac steril pentru injectare (27 G)
Ac pentru încarcarea subsțantei în seringa
Plasturi
Pregatirea pacientului
Se explica tehnica și necesitatea acesteia
Se obține consimțămantul acestuia și colaborarea
Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat
Se asigură intimitatea
Tehnica
Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia
Se antiseptizează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior
Asistenta se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință
Incarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare
Se montează acul pentru injectarea substanței în derm
Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului
Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index si degetul mediu și se
introduce într-un unghi de 10-15 grade.
Se patrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus și se
injectează substanța cu policele mâinii drepte
Se observa la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de
portocală cu diametrul de 5-6 mm si inaltime de 1-2 mm
Se retrage acul brusc
Nu se tamponează cu alcool!
Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.
Îngrijirea ulterioară
Se informeaza pacientul sa nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime
Accidente / incidente
Revarsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul in direcție
gresită
Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea
profund
Lipotimie
Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz
de soc anafilatic se intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon.
Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va aparea sânge pe seringă la aspirație
Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă
Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.
 BILETUL 2
1.Anexele ochiului.
Anexele ochiului:
-Anexe de miscare – muschii globului ocular (patru drepti si doi oblici)
-Anexele de protective – sprancenele , pleoapele, conjunctiva si aparatul
lacrimal.
2.Injectia Intramusculara.
Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe
medicamentoase (soluţii izotone cristaline, uleioase sau substanţe coloidale) în
țesutul muscular prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Injecția intramusculară –
Scop
Terapeutic
 Absorbție rapidă în circulația sanguină.

 Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile

intradermice sau subcutanate.
Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la
injectare. 
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară
Locul de elecție al administrarii intramusculare se alege în functie de starea
generală a pacientului, scopul injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele
inflamate, infectate, cu edem.

 Mușchi voluminoși
– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea
injectiilor cu volum mic. (= 2 ml). Zona deltoidiană se folosește de regulă la
administrarea vaccinurilor.
– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa
in 4 cadrane. Locul propice pentru injecția intramusculară este cadranul
superior extern (pentru a nu se atinge nervul sciatic).
– Muschiul ventrogluteal. 
– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară;
regiunea este folosită de obicei la copii; există însă riscul lezării nervului
femural sau al atrofiei musculare.
– Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.

Materiale necesare
  Tava medicală

 Medicația prescrisă de medic;

 Seruri pentru dizolvare;

 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii

 Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament (5 ml) ce

trebuie injectată și ac steril intramuscular lung (4-7 cm);

 Mănusi de unică folosință;

 Comprese sterile și alcool.

Pregatirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;

 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțămantul și colaborarea acestuia.

Pregatirea medicamentelor

 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează; îmbracă

mânuși de unică folosință;

 Se verifica prescripția: medicația de administrat, doza de administrat,

calea de administrare (în acest caz calea intramusculară), ora la care
trebuie administrată substanța.

 Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform

regulilor de administrare.

 Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de

expirare a sterilității;

 Pentru medicamentele fiole: se examinează soluția; se aplică o

lovitură blândă la gâtul fiolei pentru ca tot lichidul să fie în partea de
jos; se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de presiune la locul marcat; se
verifică să nu fie fragmente de sticlă căzute în interiorul fiolei (în
acest caz nu va putea fi utilizată); se trage doza necesară în seringă; se
schimbă acul cu unul potrivit pentru administrarea intramusculară
(20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pentru medicamentele sub formă de pudră: dacă medicamentul este în

flacon sub formă de pudră, se desface capacul flaconului; se sterge
 dopul cu alcool; se introduce acul în flacon și se dizolva cu ser
întreaga cantitate de pulbere (conform cu instructiunile
medicamentului); se aspira medicamentul dizolvat în seringă; se
schimbă acul cu unul potrivit pentru administrarea intramusculară
(20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pregătirea substanței de administrat se face respectând toate normele

de asepsie.

 Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin urmatoarea tehnică:

Seringa se umple cu aer, trâgand de piston acea cantitate echivalenta
cu doza care trebuie extrasă din flacon. Se atașează apoi la acul la
flacon și se introduce aerul cu care seringa a fost umplută anterior. Se
intoarce apoi flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea
necesară de lichid.

Tehnica

 Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă

mănușile de unică folosință;

 Stimulează zona de injectare prin tapotari ușoare;

 Șterge cu un tampon alcoolizat zona;
 Recomandă pacientului sa rămână relaxat și să nu încordeze
mușchiul;

 Seringa se ține cu policele și celelalte degete, în mâna dominantă.

  Fixează locul si injectează cu acul în pozitie de unghi de 90 de grade,
perpendicular, pătrunzând 4-7 cm (în funcție de constituția
pacientului) cu rapiditate şi siguranţă.

 Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de

sânge. Dacă apare sângele, acul trebuie sa fie retras sau dus mai în
profunzime; Pentru aspirație se utiliează cealalta mâna pentru
acționarea pistonului, în timp ce mâna dominanta e utilizată pentru
menținerea poziției acului.

 Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă

și să absoarbă gradat medicația; Nu se forțează injectarea susbstanței
prin apararea puternică a pistonului.
 Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în
timp ce mâna dominantă e folosită pentru menținerea poziției seringii;

 După injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în

același unghi de 90 de grade;

 Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;

 Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.

 Se supraveghează în continuare starea bolnavului pentru a observa
reacțiile administrării.

Reorganizarea locului de muncă după injectia intramusculară

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele

asistentei care a efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul
soluţiei administrate, doza.

Observatii
 Locul se alege in funcție de constituția pacientului;
 Se evită zonele cu edeme, iritații, patologii dermatologice, zone cu
abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule, regiuni inflitrate.
 Injecțiile intramusculare sunt contraindicate pacienților cu tulburari de
coagulare, dupa terapii antitrombotice sau infarct miocardic acut.
 Medicatia administrată este limitată la 2-5 ml, pentru a nu se mări
riscul de infecţii – abces postinjectabil.
  Atenție! Daca se administrează pentru prima dată este indicat să se
facă testarea pentru ca pacientul să nu fie alergic la substanță.
 La pacienții cu tratament lung intramuscular este indicat să se țină o
evidență a zonelor de injectare, iar acestea să alterneze
 Dacă avem un pacient anxios sau care se teme, putem să punem
aplicații cu gheață pe zona unde urmează să efectuam injectia
intramusculară, pentru a amorți zona și a reduce durerea.

 Se atenționează întotdeauna pacientul să nu încordeze mușchiul la

injectare pentru că va spori gradul de durere.

 Dacă este nevoie de mai multe injecții IM, de fiecare data locul
injecției se va schimba.

 Injectiile musculare pot duce la cresterea nivelului de creatinkinaza.

Se pot crea confuzii, deoarece creatinkinaza crește în infarct
miocardic acut. De aceea, la pacientii cărora le trebuie testat nivelul
de creatinkinaza, este recomandat ca administrarea să se
facă intravenos.
Accidente/ Incidente injecția intramusculară
 Durere prin atingerea nervului sciatic;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin lezarea unui vas;
 Ruperea acului;
 Embolie si deces prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor
uleioase;
 Infecții locale în cazul nerespectarii regulilor de asepsie și antisepsie;
 Flegmon postinjectional.

BILETUL 3
1.Masuri de prevenire primara in bolile oculare.
Educatia populatiei pentru ingrijirea ochiului:
-Spalarea cu apa curata zilnic , mai frecvent daca se lucreaza in mediu cu praf,
-Nu se duce mana murdara la ochi,
-Nu se indeparteaza corpii straini oculari de catre persoanele necalificate
-Nu se vor freca ochii deoarece se produc mici traumatisme ale conjuctivei si
corneei,
-Controlul prenatal al gravidei pentru prevenirea conjunctivitei gonococice a
nou nascutului.
Igiena vederii:
-Sursa de lumina trebuie sa vina din partea stanga in timpul scrisului, lucrului,
-Distanta pentru scris-citit trebuie sa fie de la 25-30 cm,
-Persoanele care executa activitate migaloasa , de finete , ce necesita
concentrarea vederii , vor face pauze , din timp in timp, privind la distanta
-Se recomanda alimentatie completa cu respectarea necesarului zilnic de
proteine , vitamina C, A, B
-Examen periodic al vederii pentru pacientii cu boli generale (diabet zaharat,
HTA)
-Indrumarea catre oftalmolog a persoanelor cu cefalee repetata.
2.Injectia Intravenoasa.
Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe
medicamentoase direct în sistemul vascular. Aceasta tehnica permite
o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege atunci când se dorește un efect
imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții
medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone în circulația venoasă, prin
intermediul unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se administrează cantități
mai mari de substanțe active hidrosolubile.
Atentie!  Nu se introduc soluții uleioase deoarece produc embolii grăsoase și
consecutiv moartea.

Scop
 Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid;
realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un
timp scurt.
  Explorator –  prin administrarea substanțelor de contrast în
radiologie
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă
 Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică)
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Atenție! Abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip
protocol-operator (vena femurală, jugulară, subclaviculară).
Materiale necesare
 Tavă medicală

 Medicația prescrisă de medic

 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)

 Seringă sterilă

 Ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru

injectare, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris)

 Garou

 Mănuși de unică folosință

 Tampoane dezinfectante

 Plasturi

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Contraindicații
 refuzul pacientului

 alergii medicamentoase

 substanțe incompatibile (liposolubile, iritante)

Pentru efectuarea injecției intravenoase se evita zonele cu:

 arsuri
 eczeme
 infecții
 fracturi
 paralizii ale membrului respectiv
 fistule
  celulita
 tromboflebita.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia

 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestui

Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie

injectat, pentru a-i fi cât mai comod (decubit dorsal, poziţie
semişezândă)
 Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie
completă sau în poziţie sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul
sprijinit pe un suport textile pe spătarul scaunului;

 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție

Tehnica 

1. Verificarea
se verifică recomandarea medicală
se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de
expirare a sterilității
2. Pregătirea asistentului medical
asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează
îmbracă mănușile de unică folosință
3. Pregătirea soluțiilor de administrat
 aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul
înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac
capișonat și elimină aerul menținând seringa în poziție verticală

4. Stabilirea și pregătirea locului puncției

-selectează o venă accesibilă
-se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru
realizarea stazei venoase
-se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre
exterior și se așteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic
-se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea
intravenoasă prin palpare
-dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care
favorizează evidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate
de închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese
calde, introducerea mâinii în apă caldă, poziționarea declivă a mâinii
-după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări
circulare din interior spre exterior
5. Puncționarea venei
se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul
acului în sus

6. Verificarea poziției acului

se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar
prezența sângelui indică prezența acului 

7. Injectarea soluției medicamentoase

se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând
reacțiile pacientului

8. Extragerea acului
se extrage rapid acul din venă

9. Finalizarea tehnicii
se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără
a îndoi brațul
se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele
administrării de medicamente pe cale intravenoasă sunt imediate

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

  Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele

asistentei care a efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul
soluţiei administrate, doza.

Evaluarea tehnicii
Rezultate aşteptate/dorite ale injecției intravenoase:

 medicamentul este injectat lent

 vena este corect puncţionată

 pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat

în acest scop

 pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat

în scop explorator

 locul puncționării nu prezintă efecte secundare

Accidente / Incidente
 durere  
 amețeală, lipotimie
 valuri de căldură  (se injectează soluția lent și se comunică cu
pacientul);
 alergie la substanță, soc anafilactic. Pune viața în pericol a
pacientului. Trebuie să se intervină de urgență (se anunţă medicul și
se intervine de urgenţă conform protocolului: se întrerupe
administrarea medicamentului, se păstrează acul în venă, se schimbă
seringa şi se administrează medicaţia de urgenţă ex: Adrenalină,
Hemisuccinat de hidrocortizon sau Metilprednisolon).
 embolie gazoasă prin introducerea accidentală de aer în vena (! poate
duce la moartea pacientului)
 hematom prin străpungerea, perforarea venei sau retragerea acului
fără îndepărtarea garoului (se aplică comprese umede reci);
 tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei
 flebalgia prin injectarea rapidă a substanței sau din cauza efectului
iritativ resimțit prin durere vie
BILETUL 4
1.Masuri de prevenire secundara in bolile oculare.
In cazul infectiilor ochiului:
-Indrumarea pacientului catre medical specialist pentru a trata in mod correct
aceste infectii
-Educarea pacientului sa evite transmiterea infectiei si la ochiul sanatos sau la
alte personae.
In cazul deficientelor de vedere:
-Educarea pacientilor care necesita corectarea vederii cu ochelari sa-I poarte
conform prescriptiilor
-Invatarea pacientilor sa-si curete ochelarii-lentilele, stergandu-le cu material
moale pentru a preveni zgarierea lor
-Dispensarizarea pacientilor cu defecte de vedere
-Indrumarea pacientilor al carui copil prezinta strabism sa se prezinte la medical
oftalmolog
-Invatarea purtatorilor de lentile de contact sa le foloseasa numai cat este necesar
, sa le scoata in timpul noptii, nu le vor folosi in mediu cu pulberi, praf.
2.Injectia Subcutanata.
Injecția subcutanată reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase
(insulină, anticoagulant) în hipoderm prin intermediul unui ac adaptat la o
seringă.
Soluțiile (maxim 1,5 ml) vor forma un depozit din care se va difuza lent,
către sistemul capilar, soluția medicamentoasă. 
Scop
 Terapeutic 
Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.
Locurile de elecție pentru injecția subcutanată
Locuri bogate în țesut celular lax  
 Regiunea deltoidană
 Faţa externă a braţului
 Fața anteroexternă a coapsei
 Regiunea supra şi subspinoasă omoplatului
 Flancurile peretelui abdominal
 Regiunea periombilicală
 Regiunea subclaviculară
 Regiunile centrale fesiere.
! Nu se administrează subcutanat în zone de infiltrare ale altor injecții, zone
infectate, zone edematoase sau cu modificări dermatologice.
Fața laterală a brațului este preferată pentru că este o zonă puțin dureroasă, iar
regiunea periombilicală este aleasă pentru că la acest nivel stratul adipos este
bine reprezentat.

Materiale necesare pentru injecția subcutanată

 Tavă medicală

 Mănuși de unică folosință;

 Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie
injectată (0,5 – 2 ml) și ac steril hipodermic de 30-52 mm și diametru
de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung;

 Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în

cazuri speciale);

 Tampoane cu alcool

 Taviță renală

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Pregatirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;

 Verificați dacă pacientul are alergii la anumite

substanțe/medicamente;

 Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;

 Se asigură intimitatea pacientului;

Pregătirea fizică
 Întrebați dacă pacientul preferă un anumit loc de injectare după ce i-
ați expus locurile de elecție. Dacă pacientul primește injecții
subcutanate regulate, asigurați-vă că locurile de injectare sunt facute
prin rotație.

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie

injectat, pentru a-i fi cât mai comod și în funcție de starea acestuia; în
mod obişnuit se poziționează pacientul în poziţie şezândă cu mâna
sprijinită pe şold sau în decubit dorsal.
 Se stabilește locul de elecție.
  Se expune locul în care va fi efectuată injecția.

Reguli generale de administrare

Înainte de a continua, verificați cele șapte reguli de administrare:

1. Pacientul corect: cereți pacientului să confirme identitatea și apoi

comparați-o cu brățara pacientului (dacă există)/ fișa pacientului și cu
prescripția medicală.
2. Medicament corect: verificați dacă medicamentul corespunde
prescripției și asigurați-vă că medicamentul nu a expirat.
3. Doza corectă: verificați doza de medicament în comparație cu
prescripția pentru a vă asigura că este corectă.
4. Momentul corect: verificați orarul pentru administrarea
medicamentului și când pacientul a primit o doză anterioară, dacă este
relevant.
5. Calea corectă: verificați dacă administrarea subcutanată este
adecvată pentru medicamentul pe care îl administrați.
6. Consimțământul: asigurați-vă că a fost obținut consimțământul
informat înainte de administrare.
7. Documentare corectă a prescripției și alergiilor: asigurați-vă că
prescripția este valabilă și verificați dacă pacientul nu este alergic la
medicamentul pe care urmează să îl administrați.
Odată confirmate toate cele de mai sus, pregătiți medicamentul.
Tehnica 

1. Verificarea
Se verifica medicația prescrisă.
Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de
expirare a sterilității, conform regulilor de administrare;
2. Pregătirea asistentului medical
 Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă
manușile de unică folosință;
3. Pregătirea soluțiilor de administrat
Încarcă în seringă soluția, cu excepția seringilor preîncărcate cu
medicație;
Dacă medicamentul e sub formă de fiole/ flacoane, e necesară etapa
de pregătire a seringii:
Pregătirea cuprinde următorii pași:
• Se deschide ambalajul seringii;
• Se atașează acul la seringă;
• Se verifică vizual soluția din fiolă (un aspect tulbure sau sedimentat
ar putea însemna că soluția nu e potrivită pentru administrare);
• Se aplică câteva lovituri cu degetul la nivelul superior al fiolei;
• Se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de presiune în locul marcat (pentru
a se evita accidentele, se poate rupe fiola acoperită cu un tampon);
• Se încarcă seringa cu soluția din fiolă;
• Schimbă acul cu care a tras soluția cu un ac pentru injectarea în
hipoderm ( 23/26 G);
• Se ține seringa în sus și se aplică câteva lovituri pentru ca bulele să
se ridice, apoi se elimină bulele din seringă.
! Atenție – Toți pașii se efectuează păstrând toate materialele sterile.
În cazul seringilor preumplute nu e necesară eliminarea bulei de
aer din seringă; aceasta are rolul de a împinge substanța
medicamentoasă rămasă în ac pentru ca întreaga doză de soluție să fie
administrată.
4. Stabilirea și pregătirea locului de elecție pentru injecția
subcutanată
Dacă trebuie să administrați mai multe injecții, utilizați locuri diferite
pentru fiecare injecție.
Dacă se administrează injecții frecvente, rotiți locurile de injectare.
Dezinfectează locul puncției;
Cu policele și indexul mâinii se formează un pliu cutanat ridicat de
pe planurile profunde de aproximativ 5cm;
5. Executarea injecției
Pătrunde cu acul cu bizoul în sus, în profunzimea stratului
subcutanat în unghi de 45 de grade la o adâncime de 2-4 cm;
Injecția se poate executa și într-un unghi de 90 de grade dacă acul este
scurt și stratul subcutanat al pacientului este gros.
6. Verificarea poziției acului
Se aspiră pentru a se verifica dacă nu s-a atins accidental un vas de
sânge;
Aspirarea nu este obligatorie pentru injecțiile subcutanate, deoarece
nu există vase de sânge majore în țesutul subcutanat și riscul de
 administrare intravenoasă accidentală este minim. Cu toate acestea, ar
trebui să respectați întotdeauna recomandările.
7. Injectarea soluției
Se relaxează pliul și se injectează lent, cu presiune ușoară pentru a nu
destinde brusc țesutul subcutanat.

8. Scoaterea acului
Se retrage acul și se tamponează cu vată cu alcool, masând ușor zona
pentru a închide traiectoria acului și a favoriza circulația locală în
vederea accelerării resorbției (în cazul administării de insulină nu se
tamponează cu alcool, iar în cazul administrării de anticoagulante nu
se masează);
9. Finalizarea tehnicii
Se aplică un plasture la locul injecției.
Așezați pacientul într-o poziție comodă
observând faciesul, tegumentele și comportamentul acestuia.
Explicați pacientului că procedura este completă.
Resorbția substanței administrate subcutanat va începe după 5-10
minute de la injectare.
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform
precauțiilor universale (PU).

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele
asistentei care a efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul
soluţiei administrate, doza.
Observatii
 pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea
deltoidiană (pacientul se poziţionează cu mâna în şold);
 pentru injectarea insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a
preveni apariţia lipodistrofiei;
 nu se injectează substanțe iritante;
 nu se injectează în regiuni infiltrate.
Accidente / Incidente
 Durere prin lezarea unor terminații nervoase
 Durere prin injectarea rapidă de substanță care duce la distensia
bruscă a țesuturilor: 
 Hematom din cauza perforării accidentale a unui vas de sânge;
 Injectarea accidentală intravasculară care poate duce la embolie;
 Ruperea acului;
 Infectii locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie și antisepsie.
 BILETUL 5
1.Evaluarea morfofunctionala a ochiului si anexele sale.(examenul
anatomic)
Examenul anatomic:
-Se realizeaza :-la lumina zilei
-instrumental
 -iluminat lateral
-Se examineaza pleoapele , genele, conjunctiva
-Se evidentiaza corpii straini
-In camera obscura se examineaza corneea , camera anterioara , irisul, pupila si
cristalinul.
2.VSH
Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă destul de
frecventă care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia
acesteia.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge cu
anticoagulat într-o ora. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-
ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de faza acută.
Indicații
 Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infectii, boli
autoimune, discrazii plasmocitare.

 Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita

temporala, polimialgie reumatica, artrita reumatoidă, reumatism
articular acut, lupus eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză,
endocardită bacteriană.
Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă

Pregătirea materialelor
– materiale pentru puncţia venoasă
– seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
– eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu
citrate de sodium 3,8% (capac negru)
Pregătirea pacientului
 informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul

  informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial;

 poziţionaţi-l ca pentru puncţia venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor

abordabilă

Tehnica
– se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru și se
efectuează puncția venoasă conform tehnicii de recoltare prin metoda
Vacutainer ®
– se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul
sânge/anticoagulant trebuie să fie 4/1
– se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool, şi se răstoarnă lent tubul
vacuette
– se etichetează vacutainerul, se completează fişa de laborator și se transportă
proba la laborator
VSH valori normale:
-Barbati – 0-15 mm/hr sau 0-20 mm/hr la cei cu varsta peste 50 de ani
-Femei – 0-20 mm/hr sau 0-30 mm/hr la cele cu varsta peste 50 de ani
-Copii – 0-10 mm/hr
-Nou-nascuti – 0-2 mm/hr
Îngrijirea pacientului
– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică
deasupra tamponului
– Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei.
 BILETUL 6
1.Determinarea acuitatii vizuale.
-Se examineaza vederea centrala cu ajutorul oplotipului,
-Ochiul emetrop este cel care vede de la 5 metri ultimul rand pe optotip-
VOD=5/5=1, VOS=5/5=1.
2.Administrarea oxigenului pe sonda nazala.
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale respiratorie pentru
combaterea stării de hipoxie.
Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de oxigen în
țesuturi. Poate fi determinată de scăderea oxigenului alveolar, diminuarea
hemoglobinei, tulburări în sistemul circulator.

În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98

mmHg. 
Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele
periferica, iar pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu
necesită ventilație mecanică.

Scop
Terapeutic

Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de oxigen

din sânge.

Indicații
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar
acut, infarct miocardic acut
 Insuficiență respiratorie acută şi cronică

 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive

cronice
 Leziuni toracice

 Stări de șoc

 În anestezia generală

 Complicații post operatorii

Materiale necesare 
Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o
reţea de distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație
sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un
umidificator.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică:
Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,
importanță, durată.

Se obține consimțământul informat al pacientului.

Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la

tehnică și a diminua anxietatea.

Pregătirea fizică:
Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la
nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

Se verifică sursa de oxigen.

Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregătirea asistentului medical 

Se spală pe mâini

Îmbracă mănuși sterile

Oxigenoterapia 
Tehnica
Administrarea oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este modalitatea prin
care pacientul primește oxigen prin două canule de plastic atașate la nările
pacientului.
Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

-simplu de folosit;

-fără riscuri;

-confortabile, ușor de tolerat;

-eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații

scăzute;

-oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;

-nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

-nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

-nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,

-adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei

nazale,

-pot aluneca ușor.

Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale

Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şi se asigură o
ventilație eficientă
Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru
căile respiratorii
Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen
Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în dreptul
narinelor pacientului
Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie
Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen
Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
Îngrijirea pacientului după tehnică
Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze
respirația

Se monitorizează respiraţia

Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge

prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după administrare
Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii
Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului  dată,
numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita
accidentele care se pot produce:

Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate

fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului
Iritarea locală a mucoasei

Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)

Acumularea de mucus

Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită

Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice

BILETUL 7
1.Determinarea campului vizual.
-Examineaza vederea periferica cu ajutorul perimetrului Forstek.
-Interpretarea se face utilizand o schema tip pentru ochiul drept si alta pentru
ochiul stang.
2.Masurarea , TENSIUNII ARTERIALE.
Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra
pereților arteriali.

Scopul măsurării T.A.

 evaluarea funcției cardiovasculare

 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente

 aprecierea forței de contracţie a inimii,

 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor

Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89

mmHg. 

Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se

contractă (valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune
arterială diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
 Artera humerală

 Artera radială

 Artera pedioasă

Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale

 Tensiometru cu manșetă (1)

 Sfigmomanometru (1)

 Stetoscop biauricular (2)

 Tava medicală (4)

 Alcool sanitar (5)

 Comprese (6)

 Foaie de temperatură (7)

  Pix roșu (8)

Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale

Pregătirea psihică
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;

 Se obține consimțământul pacientului;

 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii

pentru a nu influența valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;

 Se atentioneaza pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii,

deoarece acest lucru poate modifica rezultalele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță

de la servirea mesei, deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;
 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau
dacă are dureri.

Pregătirea fizică
 Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând sau
ortostatism, în funcție de indicația medicului;
 Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea
sau stimulente adrenergice;

 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în

funcție de capacitatea acestuia de mobilizare;

 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin

dezbrăcare (dacă mâneca este prea strâmtă);

 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi

limfedemul post-mastectomie.

Tehnica – măsurarea tensiunii arteriale cu tensiometru manual 

 Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;

 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul
de siguranță, dacă este necesar.

 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în

zona arterei radiale sau humerale (palpați artera exercitând o ușoară
presiune cu degetele pentru a o localiza);
  Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm
deasupra plicii cotului și se fixează;

 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a

manșetei la nivelul arterei;

 Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este

necesar, se sterg și se dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile
metalice ale stetoscopului);

 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma

îndreptată în sus;

 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de

cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile;

 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

 Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în

momentul în care auziţi prima bătaie clară (sunet Korotkoff);

 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea

tensiunii diastolice;

 Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele

pacientului, data și valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70
mmHg).

 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

Reprezentarea grafică a tensiunii arteriale 

 Calculați pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10

mmHg sau 1 cmHg.

 Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale

printr-un dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D
sau S);

 Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura

de jos a dreptunghiului reprezintă tensiunea diastolică;

Foaia de temperatură 
Pe foaia de temperatură, T.A. se poate nota:
 cifric în rubrica rezervata acestui scop;
  grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și cea
minimă – un pătrațel este egal cu o unitate.
Rezultatele normale ale tensiunii arteriale 
Valori orientative pe categorii de vârstă
 6-9 ani – între 100/65 mmHg – și 119/79 mmHg;

 10-13 ani – între 110/65 mmHg – și 124/84 mmHg;

 14-17 ani – între 120/80 mmHg – și 134/89 mmHg;

 adult – între 120/80 mmHg – și 139/89 mmHg;

Peste 139/89 mmHG, la adult = Hipertensiune arterială

Sub 100/65 mmHG = Hipotensiune arterială
Între minim si maxim = Tensiune arteriala normală.
Stadiile hipertensiunii arteriale 
 Stadiul 1 – 130-139 mmHg/ 80-89 mmHg

 Stadiul 2 – peste 140 mmHg/peste 90 mmHg

 Stadiul 3 – peste 180 mmHg/peste 120 mmHg

Modificările tensiunii arteriale

Modificările T.A. pot să apară în:

 Emoții, stres;

 Exces de volum lichidian;

 Alterarea nutriției și a sănătății;

 Intoleranță la activitate;

 Alterarea randamentului inimii;

 Diverse patologii.

 Diferența mai mică de 25 mmHg între tensiunea arterială sistolică

și diastolică. Cauzele includ stenoza aortică, insuficiența cardiacă
congestivă și tamponadă cardiacă.
 Mai mult de 100 mmHg diferență între tensiunea arterială sistolică
și diastolică. Cauzele includ regurgitarea aortică și disecția aortică.
 Diferența dintre brațe: diferența mai mare de 20 mmHg a tensiunii
arteriale între fiecare braț este anormală și poate sugera disecția
aortică.
Educația pacientului
  Recomandați pacienților să își măsoare periodic tensiunea arterială, la
domiciliu;
 Explicați modalitațile de a măsura tensiunea arterială (prin
echipament digital) și faceți-le un instructaj în acest sens;

 Învățați pacienții cu HTA să reducă consumul de sare, să își mențină

greutatea corporală în anumite limite și să elimine stresul sau emoțiile
puternice prin gestionarea acestora cu ajutorul tehnicilor de relaxare.

BILETUL 8
1.Oftalmoscopia si masurarea tensiunii oculare.
OFTALMOSCOPIA
-Examineaza fundul de ochi – straturile profunde ale ochiului : retina , corpul
vitros , papila nervului optic si vasele retiniene.
MASURAREA TENSIUNII INTRAOCULARE
-Valorile normale 14-20 mmHg
-Valorile crescute se inregistreaza in glaucom.
2.Masurarea , PULSULUI.
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan
dur și este sincronă cu sistola ventriculară. Scopul măsurării pulsului este de
evaluare a funcției cardiovasculare.
Frecvența se măsoară în bătăi/minut.
Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult este de
60-80 bătai pe minut.
Valori orientative ale pulsului în funcție de vârstă
 nou-născut – 120-160 bătăi/minut

 1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut

 1-2 ani – 80-130 bătăi/minut

 2-6 ani – 75-120 bătăi/minut

 6-12 ani – 75-110 bătăi/minut

 adolescent – 60-100 bătăi/minut

 adult – 60-80 bătăi/minut.

Aceste valori se referă la ritmul cardiac de repaus, atunci când inima pompează
cea mai redusă cantitate de sânge, în lipsa activității fizice.

Dacă pacientul adult stă în decubit, relaxat și nu prezintă semne de boală, pulsul
se încadrează de obicei între 60-80 bătăi/minut.

Caracteristicile pulsului
Prin măsurarea pulsului se apreciază:
 Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic)

 Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare)

  Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic sau
accelerat și ritmul bradicardic sau lent)

 Celeritatea

 Volum

Scop
 Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea
inimii și starea arterelor.

 Aprecierea răspunsului la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.

 Recunoașterea complicaţiilor.

Loc de măsurare
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi
comprimată pe un plan dur.

Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:

 Artera temporală superficială la copil

 Artera carotidă (A)

 Regiunea apicală

 Artera humerală (B)

 Artera radială (cea mai des folosita – C)

 Artera femurală (D)

 Artera din regiunea poplitee (E)

 Artera pedioasă (F)

 Artera tibială (G)

 Apex (vârful inimii)

Materiale necesare
 Ceas cu secundar

 Foaie de temperatură

 Pix de culoare roșie

Pregătirea pacientului pentru măsurarea pulsului
Pregătirea psihică

 Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;

 Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute (o stare emotivă poate

modifica valoarea);

Pregătirea fizică
 Se poziționează pacientul (în funcție de starea acestuia) în decubit
dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în
extensie, mâna în supinaţie (cu palma orientată în sus) sau în poziţie
semişezândă cu antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului,
mâna în supinaţie şi extensie;
Tehnica
Măsurarea pulsului

 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;

 Se reperează artera pentru măsurare (la extremitatea distală a

antebrațului, în sanțul radial localizat în continuarea policelui)

 Se fixează degetul index, medius și inelar pe traiectul arterei;

 Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile;

 Se măsoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne dupa ceas;

 Se poate măsura și timp de 30 de secunde, iar valoarea obținută se

înmulțește la doi, însă pentru o acuratețe maximă este bine să se
măsoare timp de 1 minut;

 Se apreciază în același timp și ritm, amplitudine, elasticitate;

 Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.

 Se poate nota valoarea și cifric în carnetul personal.

Rezultate
Rezultate normale

 puls cu pauze egale, ritmic;

 pulsul este bine bătut, regulat;

  frecvența pulsului se află în limite, în funcție de vârstă (adult între 60-
80 bătăi/min)

Alte rezultate
 Pulsații cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT

 Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus

 Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC

 Peste 100 pulsații pe minut = TAHICARDIE

 Sub 60 de bătăi pe minut = BRADICARDIE

Notarea pulsului în foaia de temperatură

 Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix de culoare roșie.
 Se calculează pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură
câte 4 pulsații (4 valori / pătrat).

 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de

culoare roşie, făcut pe linia orizontală sau în mijlocul pătratului (în
funcție de valoare) din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa)
sau S (seara);
 Obține-ți curba pulsului unind punctul obținut cu punctul măsurat
anterior.

Variații ale pulsului

 La atleți și persoane foarte active pulsul poate fi între 40-60
bătăi/minut.

 În condiții de activitate fizică sau stres, valorile pot crește

 Administrarea unor medicamente (beta-blocante)

 Atunci când temperatura este ridicată, inima pompează mai mult

sânge, astfel pulsul poate crește

 După modificarea poziției din șezând în ortostatism sau invers se

poate modifica temporar valoarea pulsului

 Stresul, anxietatea, teama, bucurie pot duce la accelerarea pulsului;

 Obezitatea poate duce la creșterea valorii pulsului.

 BILETUL 9
1.Examene de laborator in oftalmoscopie.
-Secretia conjunctivala – pentru examen bacteriologic si antibiograma.
-Sange: glicemie , uree, TS, TC, hemograma (in vederea pregatirii
preoperatorii).
2.Masurarea , TEMPERATURI.
Menținerea temperaturii în limite normale este o necesitate a organismului de
a pastra constant echilibrul dintre termogeneza (producerea căldurii)
si termoliza (pierderea căldurii).
Centrii nervoși care reglează temperatura se afla în hipotalamus.

Scopul măsurării temperaturii

Temperatura corpului poate fi un indicator major al stării de sănătate a unei
persoane.
Factori care influențează temperatura
Temperatura corpului poate varia în funcție de individ.  Anumite lucruri pot
influența temperatura corpului unei persoane, cum ar fi: sexul, vârsta și
expunerea la mediu:
 Femeile au, de obicei, o temperatură a corpului mai mare decât
bărbații, în special în timpul ovulației;

 Pacienții vârstnici pot avea o temperatură corporală mai scăzută

 Bebelușii pot avea o temperatură normală mai mare a corpului

 Expunerea mediului la frig sau căldură poate ridica sau scădea

temperatura corpului unui pacient.

 Alți factori comuni care pot influența temperatura corpului includ

emoții, stres, depresie, tulburări metabolice, cancer (cum ar fi
tumorile cerebrale), medicamente și proceduri medicale sau
chirurgicale.

 Clisma – în determinarea rectală.

 Fumatul – eroare +/- 0,2 grade C daca pacientul a fumat, în cazul
determinării orale.

Locul de măsurare
o   Axila
o   Cavitatea bucală
o   Plica inghinală
o   Ureche
o   Rect
o   Vagin
Valori normale în funcție de locul de măsurare
 O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1
grade C până la 37,5 grade C;
 Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.
Extremele 
Hipotermia
Organismul poate tolera perioade trecătoare de hipertermie sau hipotermie.
Totuși, expunerea continuă la temperaturi ale corpului extrem de ridicate sau
scăzute poate fi letală și poate provoca leziuni profunde localizate sistemice și
organice.
Dacă o persoană este hipotermică, corpul său va încerca să genereze
căldură tremurând.
Hipotermia începe la 35 grade C, iar pacienții își vor pierde cunoștința 32,7
grade C.
Tratamentele medicale obișnuite pentru inversarea hipotermiei includ
aplicarea păturilor de încălzire sau a unui dispozitiv de încălzire sau infuzie de
soluție salină caldă printr-un periferic I.V.
Hipertermia
Dacă o persoană este hipertermică, corpul său va încerca să se răcească
prin transpirație pentru a răci suprafața pielii.
În timpul episoadelor hipertermice, ritmul cardiac, debitul cardiac și ritmul
metabolic cresc, ceea ce duce la creșterea consumului global de oxigen de țesut
și organ.
Monitorizați frecvent nivelul de oxigen al unui pacient hipertermic; poate fi
nevoie de oxigen suplimentar.
Temperaturile de 45,5 grade C sunt incompatibile cu viața. Copiii sub 6 ani
pot avea convulsii febrile atunci când temperatura lor este de doar 38 grade
C. În mod obișnuit, când temperaturile ating 41,1 C, este o urgență
medicală.
Tratamentul medical de urgență pentru inversarea hipertermiei poate include
perfuzarea unei soluții saline refrigerate printr-un I.V periferic, aplicarea unei
pături de răcire sau plasarea pachetelor de gheață la inghinal și a axilelor.

Dispozitive de măsurare a temperaturii

Cele mai frecvente dispozitive de evaluare a temperaturii sunt:

• termometru analog clasic 
• termometre digitale din sticlă sau electronice pentru a măsura temperaturile
orale, rectale, axilare sau vaginale;

• termometre cu infraroșu
• termometre ureche (timpanic);

• benzi de temperatură a frunții cu cristale lichide.

Aceste metode pot fi utilizate în spital, dar și la domiciliul pacientului.

Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic

 Termometru

 Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%

 Taviță renală

 Ceas

 Mănuși de unică folosință

 Foaie de temperatură și pix albastru.

Pregătirea pacientului
 Se solicită consimțământul

 Se explica necesitatea procedurii

 Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica
    Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o
compresă;

    Se pozitioneaza în locul de măsurare;

    Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;

    Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică

acesta.

Măsurarea temperaturii la axilă

 Se așează pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;

 Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația

mâinii până la coborârea lichidului sub 36 grade C

 Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;

 Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața

anterioară a trunchiului;
  Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;

 Termometrul se menține 10 minute;

 Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în

foaia de temperatură

 Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta

fiind cu până la 0,5 grade C mai joasă decat temperatura internă.

Reprezentarea grafică în foaia de temperatură

 socotiți pentru fiecare linie orizontala din F.T câte două diviziuni de
grad;
 notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare
albastră aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare
pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru cifrele cu soţ (pare);
exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră
aşezat în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s)
dacă cifrele sunt fără soţ (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;

 uniti astfel punctele obtinute si veti avea curba febrilă

 uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea

dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură.

Rezultate
36-37 grade C = VALOARE NORMALĂ
37-38 grade C = SUBFEBRILITATE
38-39 grade C = FEBRĂ MODERATĂ
39-40 grade C = FEBRĂ RIDICATĂ
Peste 40 grade C = HIPERPIERXIE
 BILETUL 10
1.Semne + simptome in oftalmologie.(scaderea acuitatii vizuale)
-Scaderea brusca a acuitatii vizuale poate fi cauzata:-traumatisme oculo-orbitale
in antecedentele imediate ( plagi , corpi straini intraoculari, arsuri)
Este insotita de lacrimare , fotofobie si semnele locale ale traumatismului.
-Cauze netraumatice-glaucom acut , nevrita nervului optic, intoxicatii cu alcool
metilic , embolia arterei centrale a retinei.
-Scaderea lenta si progresiva a vederii este intalnita in cataracta , leziuni
retiniene.Scaderea progresiva a vederii de aproape este intalnita in presbitie.
2.Masurarea , RESPIRATIEI.
Măsurarea respirației poate fi un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,
urmărirea evoluției bolii, prevenirea sau identificarea complicațiilor, dar și
prognosticul bolii.
Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de oxigen
necesar proceselor vitale, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.
Respirația normală, sau eupneea, se desfășoară fără efort, silențios, cu mișcări
toracice simetrice, ritmice, puțin vizibile.

Masurarea respirației – Scop

 Evaluarea funcției respiratorii;
  Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra
sistemului respirator;

 Recunoașterea complicațiilor;

 Aprecierea evoluției bolii;

 Prognosticul bolii;

 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care

afectează sistemul respirator.

Valori normale respirații/minut

Frecvența respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura
mediului ambiant, starea de veghe sau de somn, efort fizic.
 Numărul de respirații normale la adult este în medie de 16-18
respirații pe minut.
 Numărul de respirații la nou-născut este de 30-50 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un copil de 2 ani este de 25-35 respirații pe
minut.
 Numărul de respirații la femeie este de 16-20 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la bărbat este de 14-18 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un vârstnic (≥  65 de ani) este de 12-28
respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un vârstnic (≥  80 de ani) este de 10-30
respirații pe minut.
Tipuri de respirație
 Respirație costal superioară – întâlnit la femei prin ridicarea părții
superioare a cutiei toracice
 Respirație costal inferioară – întâlnit la bărbați prin mărirea
diametrului lateral al cutiei toracice
 Respirație abdominală – prin mărirea diametrului vertical al cutiei
toracice, întâlnită la copii și vârstnici.
Loc măsurarea respirației
 Suprafața toracelui

Elemente care se pot aprecia prin tehnica de măsurare

 tipul de respirație;
  amplitudinea mișcărilor respiratorii;

 frecvența;

 ritmul respirator;

 simetria expansiunii toracice

 tusea
 expectorația
 dispneea
 durerea toracică

Pregătirea pacientului pentru măsurarea respirației

 IMPORTANT: Nu se anunță pacientul atunci când se efectuează
tehnica de măsurare a respirației pentru că pacientul își poate
influența numărul de respirații și astfel se va obține un rezultat
modificat.
Materiale necesare 
Pentru măsurarea respirației avem nevoie de:

 Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;

 Pix verde/ albastru;

 Foaie de temperatură.
Tehnica
Tehnica pentru măsurarea respirației:

 Poziția pacientului este decubit dorsal;

 Se poate efectua și în timp ce pacientul doarme;

 Asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;

 Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut.

 O altă variantă este măsurarea timp de 30 de secunde și se înmulțirea

cu 2.

 Putem număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața

toracelui, numai prin observarea mișcărilor cutiei toracice.

 Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

Reprezentarea grafică a respirației

  Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde
(unii autori menționează culoarea albastru pentru notare) aşezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D)
sau seară (S);

  Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontală din F.T.

 Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte

valori ale măsurătorilor efectuate ulterior.
 Curba respirației, curba pulsului, curba temperaturii, au reprezentări
grafice paralele pe foaia de temperatură. Acest lucru se întâmplă în
stare de normalitate.

 Intersectarea acestor curbe reprezintă indicii referitoare la perturbarea

funcțiilor vitale

Rezultate
Sub 10 respirații pe minut – BRADIPNEE
Peste limitele normale – TAHIPNEE
Evaluare generală
 observăm starea generală a pacientului și supraveghem toate funcțiile
vitale;
 urmărim tipul, frecvența, efortul respirației

 observăm dacă pacientul este răgușit, dacă prezintă tuse sau spută

 observăm dacă pacientul depune efort pentru a respira, dacă

prezintă dispnee, dacă are dureri la inspirație/expirație, febră,
anorexie, cianoză, HTA, tahicardie.
 Poziționează pacientul în:

o semișezând cu repaus absolut pentru reducerea nevoilor de

oxigen, la nevoie

o decubit dorsal fără pernă, cu capul înclinat lateral pe partea

sănătoasă pentru aspirația mucozităților și secrețiilor oro-
faringiene

o bărbia ridicată pentru deschiderea căilor aeriene.

În funcție de gravitatea tulburărilor respiratorii, medicul va decide:

 dezobstrucția căilor aeriene
  intubație orofaringiană/orotaheală
 traheostomia

 oxigenoterapia.

BILETUL 11
1.Semne si simptome in oftalmologie. (durerea)
-Este un semn subiectiv cu diferite grade de intensitate de la jena oculara , arsura
, pana la durere atroce.
-Cauze:-eforturi oculare intense indeosebi seara
-insuficienta circulatorie cerebrala.
-Se poate asocia cu miscarile globului ocular , cu scadere acuta a acuitatii
vizuale (glaucom acut) sau cu eruptie veziculare ( Zona Zoster).
2.Spalatura gastrica.
Spălătura gastrică sau lavajul gastric presupune evacuarea continutului
stomacului si curatarea acestuia de substante straine. Aceasta tehnica trebuie sa
fie facuta in primele 4 ore de la ingerarea produsului.
Scop
 Terapeutic
 Evacuator

Spălătura gastrică – Contraindicatii

 In ulcer gastric in perioada dureroasa
 Cancer gastric

 In intoxicatii cu substante caustice

  In hepatite cronice
Materiale necesare pentru spălătura gastrică
 Sorturi de protecție
 Sonda gastrica Faucher

 O cana de capacitate 5 L cu apa la 25-26 grade C

 Recipient pentru lichidul evacuat

 Palnie
 Prosop

 Tavita renala

 Seringa Guyon

Pregatirea pacientului pentru spălătura gastrică

 Se explica tehnica si necesitatea acesteia
 Se obtine consimtamantul si colaboarea pacientului
 Se asaza pacientul pe un scaun, cu spatele drept
 Se protejeaza pacientul cu sort
 I se da tavita renala si i se spune sa o mentina sub barbie pentru
captarea salivei
Tehnica spălăturii gastrice
 Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 Imbraca manusile de unica folosinta si sortul de protectie
 Umezeste sonda pentru alunecarea usoara in faringe si esofag
 Se aseaza de-a dreapta pacientului si ii fixeaza capul cu mana stanga
 Apuca extremitatea rotunjita a sondei
 Cere pacientului sa deschida gura si introduce sonda la radacina
limbii
 Invita bolnavul sa inghita, introducand in acelasi timp sonda
  Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee),
introducem capătul liber al acesteia într-un pahar cu apă: apariţia
bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se
îndepărtează sonda.
 Cand gradatia de 40-50 cm a ajuns la nivelul arcadei dentare e semn
ca sonda a ajuns in stomac
 Verificam cu ajutorul seringii daca sonda se afla in stomac, aspirand
 Dupa ce a ajuns in stomac, la capatul sondei se fixeaza o seringa
Guyon umpluta cu apa potabila
 Se introduce apa in stomac si apoi se aspira continutul gastric pentru
analize
  Se scoate seringa si se pune o palnie prin care se toarna 300-500 ml
apa calduta (se poate adauga o lingura de sare)
 Se ridica palnia deasupra capului bolnavului, iar inainte sa se goleasca
lichidul din palnie, se coboara sonda la nivelul toracelui bolnavului si
se rastoarna continutul in lighean.
 Se repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de
extragerea acestuia, până se ajunge la o cantitate de 3-5 litri.
 Se indeparteaza palnia de la capatul distal al sondei si se penseaza cu
o pensa hemostatica
 Extrage cu atentie folosind aceleasi metode  ca la introducerea
acesteia numai ca in sens invers (comprimam capatul distal pentru a
impiedica scurgerea continutului stomacal in faringe de unde ar putea
fi aspirat de bolnav si ar provoca bronhopneumonie de
aspiratie),  cand a ajuns in gura bolnavului, cu miscari blande si
rapide se va indeparta.
 I se ofera bolnavului un pahar cu apa pentru a-si clati gura. 
Accidente / Incidente
 Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând
respiraţie profundă.
 Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se
cianozează – se îndepărtează imediat sonda.
 Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin
insuflare de aer.
 BILETUL 12
1.Semne si simptome.(reactia pupilara)
-Midriaza – dilatarea pupilei
-Mioza – micsorarea pupilei
2.Clisma simpla.
Clisma este o forma specială a tubajului prin care se introduc diferite lichide,
cu ajutorul unui irigator, în intestinul gros prin anus/rect în scop de curățare
curativă.
Scop
 Evacuator – evacuarea conținutului intestinului gros
 Pregătirea pacientului pentru examinări paraclinice 
 Pregătirea pentru intervenții chirurgicale 
 Terapeutic prin administrarea de medicamente.
Clasificarea clismelor – Tipuri
  1.   Clisme evacuatorii
•    simple
•    înalte
•    prin sifonaj
•    purgative
•    uleioase
2.     Clisme baritate pentru explorare
3.     Clisme terapeutice
•    medicamentoase
•    cu efect local
•    anestezice
4.     Clisme alimentare
•    hidratante
Clisma evacuatorie simplă
Scop
Clisma evacuatorie simplă are scopul de a evacua intestinul gros în vederea:
 efectuării unei intervenții chirurgicale
 efectuării unor examinări (rectoscopie, colonoscopie, irigoscopie)
 pentru pacienții constipați (!Atenție: pentru combaterea constipației,
este recomandat să se alterneze metodele de a produce scaun, iar
clisma evacuatorie să nu reprezinte singura modalitate.)

Efectul ei este să acționeze asupra materiilor fecale solidificate prin

deshidratare care s-au acumulat în ampula rectală.
Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduță la temperatura de  35-37°C cu
0,75-1,5l apă.
În apa clismei se pot adăuga:
 2-3 linguri glicerină
 1-2 lingurițe săpun lichid

 ulei de măsline, cu scop de înmuiere și lubrifiere asupra căilor

evacuatorii

Materiale necesare pentru clisma

 Materiale de protecție: paravan, aleză, învelitoare
 Canula rectală sterilă, lungă de 10-12 cm

 Un irigator de 0,5-3 L și tubul de cauciuc (1,5-2m lungime)

 Stativ pentru irigator

 Pentru clisme înalte, canule lungi de 30 cm din cauciuc

 O ploscă pentru evacuarea conținutului colonului

 Ulei pentru lubrifierea canulei

 Apă pentru clismă (aproximativ 1000 ml pentru adulți, 250 ml pentru

adolescenți, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari)

 Sorț din plastic pentru protecție

 Mănuși din cauciuc

 Tăviță renală
  Glicerina, ulei, săpun lichid sau sare pentru a se adaugă în apa.

 Para de cauciuc (pentru copii)

Contraindicatiile clismei
 Durerea abdominală de origine neprecizată ca și diagnosticul cert
de apendicită acută sunt contraindicații absolute ale clismei de orice
fel
 Afecțiuni ale rectului sau anusului (fisuri, tromboze etc)
 Pacientul operat pe abdomen sau pe colon la mai puțin de 3 luni
(pentru acest lucru cereți în mod expres acordul chirurgului, deoarece
clisma poate produce desfacerea suturilor și complicații care derivă
din acest lucru)

 Pacienți cardiaci sau cu probleme renale. Pentru aceasta categorie

sunt contraindicate clismele repetate.

Pregătirea pacientului
 Se pregătește pacientul psihic, se explică tehnica și necesitatea
efectuării clismei;
 Se izolează patul cu paravan și se protejează cu mușama și aleză;

 Se respecta intimitatea pacientului.

Tehnica
 Pacientul este așezat în decubit lateral stang cu membrul stâng în
flexie forțată a coapsei pe abdomen, iar membrul inferior drept este
întins
 Clisma se poate face și in poziție genu-pectorală sau decubit dorsal (în
cazul pacienților comatoși)

 Sub capul bolnavului se așază o pernă

 Se fixează canula la tubul irigatorului

 Se suspendă irigatorul pe un stativ și se umple cu soluția respectivă

 Se evacuează aerul și prima coloana de apă în tăvița renală

 Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula, apoi se

pensează tubul cu o pensă (pensa Mohr)
 Se lubrifiază canula cu o compresa de tifon. Setul de unică folosinţă
pentru clismă poate avea canula prelubrifiată.

 După ce asistentul a îmbrăcat mănușile de cauciuc, depărtează fesele

cu degetele de la mâna stângă

 Cu mâna dreaptă, se introduce canula prin anus, în rect, până la o

distanță de 10-12 cm, cu vârful îndreptat înainte în direcția vezicii
urinare
 Dacă apare o rezistență la introducere, se menține canula și după
trecerea de anus, se lasă să se scurgă o cantitate mică din soluția
pentru clismă, se retrage puțin canula și apoi se continuă introducerea,
rugând pacientul să respire adânc de câteva ori

 Nu se forțează introducerea canulei!

 Se deschide robinetul și se reglează viteza de curgere

 Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălțime, de unde soluția din irigator

va pătrunde în colon în timp de aproximativ 5 minute

 Pacientul este rugat să respire adânc, să își relaxeze musculatura

abdominală și să rețină lichidul timp de 10-15 minute pentru ca
materiile fecale să fie înmuiate, după care o sa apară scaunul

 Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul

tubului de scurgere

 Se scoate canula

 După scoaterea canulei, bolnavul e așezat în decubit dorsal, iar peste 3

minute în decubit lateral drept, pentru ca apa să pătrundă la adâncime
cât mai mare
  Când bolnavul anunță că apare defecația, se pune plosca și se așteaptă
expulzarea conținutului intestinal

 Se face toaleta anală dacă pacientul este imobilizat

 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă

 Înlăturați mănuşile și spălaţi-vă pe mâini

 Se aeriseşte salonul

 Se notează în F.O. efectuarea clismei și comportamentul pacientului

pe parcursul procedurii

 Se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

Observații
 La sugari sau la copii mici, clisma evacuatorie se face cu o pară de
cauciuc de o capacitate de 50-60 ml (copil cu vârsta până în 6 luni)
sau 100 ml (vârsta 6 luni – 1 an).
 Dacă apar dureri sau crampe în timpul clismei se va opri curentul de
apă pentru câteva minute până când musculatura colonului își revine.

 În cazul în care canula întâmpină rezistență, se poate da drumul la apa

din irigator pentru ca aceasta să permită înaintarea canulei (prin
lărgirea rectului si/sau dizolvarea materiilor fecale).

Accidente/Incidente
 Perforații
 Hemoragii

 Tenesme rectale

 Crampe, dureri.

! Atentie: Perforația rectului și sângerarea sunt complicații care necesită

consultul chirurgical de urgență, intervenția operatorie de urgență putând fi
indicată.
 BILETUL 13
1.Semne si simptome.(fotofobia)
Intoleranta fata de lumina (pacientul strange pleoapele , se intoarce cu spatele
spre lumina).
-Cauze: - conjunctivite , corpi straini oculari dar si afectiuni cerebrale (migrena,
meningite , tumori cerebrale) si afectiuni sinuzale.
2.Clisma uleioasa.
Clisma uleioasă se face în caz de fecalom sau de constipaţie cronica care e
însoţita de dureri abdominale şi atunci când clismele obişnuite sunt ineficiente.
Materiale necesare
–          Materiale de protectie: paravan, musama, aleza, invelitoare
–          Sonda, canula, irigator  
–          Seringa Janet
–          Ulei pentru lubrifiere
–          Uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la temperatura de
38°C.
–          Sort din plastic
–          Manusi din cauciuc
–          Tavita renala
Tehnica
Se face cu un irigator sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă
(seringă Janet) şi se apasă cu o presiune moderată pe piston.
Pacientul trebuie sa retina lichidul cateva ore.
 BILETUL 14

1.Semne si simptome.(diplopia)
-Vedere duba intalnita in paralizia muschilor globului ocular, creierul
percepand doua imagini distincte.
2.Administrarea medicamentelor pe tegumente si mucoase.
Administrarea medicamentelor pe tegumente – obiective:
 Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor;

 Stimularea circulaţiei;

 Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.

Pregătirea materialelor pentru administrarea pe tegumente

 medicamentele prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi,
plasturi, patch-uri)

 mănuşi de unică folosință

 comprese, tampoane, spatulă

 pense porttampon, spatulă

 material pentru protecţia patului

 tavă sau carucior pentru medicamente

Pregătirea pacientului 
a) psihică:
 informaţi pacientul asupra efectului medicamentului

 explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor:

badijonare, pudraj, comprese medicamentoase

 informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate avea

 informaţi asupra eventualelor alergii

b) fizică:
 asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se
aplice medicamentul
  sfătuiţi pacientul să stea relaxat

Tehnica administrării medicamentelor pe tegumente

 Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior

 Verificaţi recomandarea medicală

 Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică

administrarea

 Asiguraţi intimitatea

 Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată

 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosință

a) Aplicarea pe tegumente a unguentelor şi alifiilor

 Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul
spatulei

 Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau

cu spatulă.

 Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât

medicamentul să nu fie îndepărtat

 Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în

care medicul recomandă astfel.

b) Aplicarea lichidelor pe tegumente

 Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon;

 Lăsaţi pielea să se usuce;

 Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată;

 Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în

care medicul recomandă altfel;

c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare

 Puneţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamentelor
de propriile tegumente;

 Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului

indicată de medic;
  Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă;

Îngrijirea pacientului
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

 Observaţi eventualele reacţii locale

 Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea

tratamentului la domiciliu

Reorganizarea locului de muncă

 Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există
condiţii adecvate;

 Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite;

 Spălaţi mâinile;
 Notaţi: Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele
asistentului medical, orice observaţie legată de starea pacientului,
aspectul local al tegumentelor:
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente

 Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute

 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor

primite

Rezultate nedorite /Ce faceţi ?

 Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături. Explicaţi
pacientului dacă senzaţiile care fac parte din efectul medicamentelor
sau anunțați medicul;

 Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie.

Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin
raportul de activitate;
 BILETUL 15
1.Semne si simptome.(cecitate)
-Disparitia vederii
-Cauze: -leziuni ale ochiului (cornee , cristalin, retina)
-leziuni ale nervului optic
-psihice.
-Cecitatea diurna, diminuarea acuitatii vizuale la lumina , cauzata de perioade
lungi petrecute in intuneric (pesteri , inchisori) sau de boli infectioase si
avitaminoze.
2.Exudatul faringian.
Exsudatul reprezinta orice lichid care filtreaza din sistemul circulator in
tesuturile vecine in cazul unor leziuni sau zone de inflamatie.
Exsudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui proces inflamator
faringian.
Scop
–          explorator: depistarea germenilor patogeni in vederea tratamentului si
depistarea agentilor patogeni la purtator sanatosi, efectuarea antibiogramei
Materiale necesare
–          spatula linguala sterila de unica folosinta
–          eprubeta cu mediu de cultura
–          manusi de unica folosinta
–          masca de protectie
–          tavita renala
–          etichete
Pregatirea pacientului
–          se explica procedura si necesitatea tehnicii
–          se obtine consimtamantul si colaborarea pacientului
–          se incurajeaza pacientul
–          se atentioneaza pacientul sa nu isi administreze niciun fel de tratament,
sa nu manance, sa nu bea apa, sa nu se spele pe dinti cu 4 ore minim in prealabil
–          se aseaza pacientul in pozitie sezanda
Tehnica
–          asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
–          isi pune manusi de unica folosinta
–          se invita pacientul sa deschida gura larg
–          se apasa limba cu spatula sterila
–          daca pacientul are senzatie de voma se retrage spatula si i se recomanda
sa se relaxeze. Se introduce spatula mai putin adanc
–          se sterge cu tamponul depozitul faringian si amigdalian, si daca este
cazul se dezlipeste si o portiune din falsa membrana
–          se retrage tamponul fara sa se atinga dinti, limba sau obraji
–          se plaseaza aplicatorul in tubul cu mediul de cultura si se eticheteaza,
apoi este trimisa la laborator.   
Accidente / Incidente
–          se pot obtine rezultate eronate daca se atinge cu tamponul faringian
saliva, dintii sau limba. In acest caz procedura se va repeta
–          greata, voma. In acest caz se intrerupe procedura, se roaga pacientul sa
inspire adanc si sa se pregateasca pentru o noua procedura
Erori de recoltare
–          contaminarea probei prin nerespectarea conditiilor de asepsie si
antisepsie
–          folosirea antisepticelor poate conduce la inhibitia dezvoltarii germenilor
–          atingerea limbii, buzelor, salivei, dintilor poate modifica rezultatul din
cauza germenilor prezenti in aceste zone
 BILETUL 16
1.Corpi straini intraoculari , conjunctivali si coreeni.
-Se spala cu apa din abundenta ochiul pentru a indeparta corpurile straine
conjunctivale , sau le indeparteaza cu un tampon din tifon steril,
-Pregateste solutiile anestezice , instrumentale (acul pentru corpi straini ) si
pacientul pentru scoaterea corpilor straini de catre medic,
-Aplica pansament steril si transporta de urgenta la spital pacientul cu corpi
straini intraoculari,
-In spital , se pregateste pacientul pentru examinare (oftalmoscopie, radiografie,
ecografie),
-Pregateste instrumentarul pentru extragerea corpilor straini metalici , radioopaci
sau radiotransparenti,
-Ingrijeste pacientul dupa extragerea prin aplicare de pansament steril,
-Invata pacientul cum sa foloseasca mijloace de protectie la locul de munca
pentru a preveni accidentele ochiului.
2.Spalatura ,OCULARA.
Spălătura oculară reprezintă prin introducerea unei solutii antiseptice în sacul
conjunctival.
Scop
 Pentru indepartarea corpilor straini
 Pentru indepartarea unor secretii conjunctivale
 In procesele inflamatorii ale conjunctivei
Materiale necesare pentru spălătura oculară
 Tavita renala
 Aleza
 Comprese sterile si tampoane de vata sterile
 Udina sau pipeta sterila
 Soluţii medicamentoase sau ser fiziologic
Pregatirea pacientului
 Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii
 Se obtine consimtamantul si colaborarea

Spălătura oculară – Tehnica 

  Se asaza bolnavul in pozitie sezand, cu capul aplecat pe spate, privirea
in sus
 Daca starea pacientului nu permite sa stea in pozitie sezand, el va sta
in decubit dorsal, cu capul in extensie
 Se protejeaza ochiul sanatos cu o compersa sterila
 Se protejeaza pacientul cu un prosop sau aleza
 In partea ochiului ce urmeaza a fi spalat se aseaza tavita renala ce va
fi sustinuta de catre pacient
 Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 Se verifica temperatura solutiei de spalare. Aceasta trebuie sa fie la 37
grade C.
 Se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia
antiseptică de spălare
 Cu degetele mâinii stângi se deschide fanta palpebrală.
 Se toarnă încet lichidul de spălătură în sacul conjunctival, evitând
corneea.
 Ciocul undinei trebuie sa fie tinut la 6-7 cm distanta pentru a se evita
ranirea ochiului
 Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul în toate direcţiile.
 Se repetă tehnica de mai multe ori
 Se îndepărtează tăviţa renală
 Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
 Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Ingrijirea ulterioara
 Se sterge fata bolnavului cu un prosop curat
 Se indeoarteaza compresa sterila de protectie de la celalalt ochi
 Se tamponeaza lichidul ramas in unghiul nazal al ochiului
Accidente/ Incidente
 Infectarea celuilalt ochi prin omiterea protejarii cu o compresa sterila
 Ranirea ochiului prin atingerea cu pipeta
 Lezarea ochiului prin manevre incorecte ale asistentei sau miscari
reflexe ale pacientului.

BILETUL 17
1.Conjunctivita.(semne si simptome)
Conjunctivita – este inflamarea mucoasei conjunctivale.
-In conjunctivite – inrosirea conjunctivei , senzatie de arsura , secretie
conjunctivala – seroasa , mucoasa sau purulenta.
2.Perfuzia intravenoasa.
Perfuzia este o metodă de tratament care constă in introducerea, în organismul
unui pacient pe cale parenterală, a unei cantități de sânge sau de diferite
soluții medicamentoase, în scop terapeutic.
Perfuzia se efectuează într-un ritm lent (picătură cu picătură), pentru a nu
dezechilibra mecanismele de reglare, tensiunea arterială sau schimburile de apă și
săruri minerale dintre sânge și țesuturi.

Ce se administrează prin perfuzie?

Perfuziile venoase permit administrarea de:
 medicamente

 soluţii electrolitice (sodiu, potasiu etc.)

 soluții glucozate („seruri”)

 de derivate de sânge

 de produse de hrănire artificială (pe bază de glucide, de lipide şi de acizi

aminaţi).

Perfuzia – Scop
 hidratarea și mineralizarea organismului;

 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;

 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor

toxici;

 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale

parenterală;

 alimentarea pe cale parenterală.

Pregatirea materialelor necesare

Necesarul de materiale pentru perfuzia intravenoasă depinde de:

 rata de administrare;

 tipul terapiei;

 specificul solutiei care trebuie administrata intravenos.

Materiale necesare pentru perfuzia intravenoasă

 soluția de administrare intravenoasă

 paduri alcoolizate

 perfuzor

 stativ

 medicamentele prescrise dacă trebuie administrate în perfuzie

 mânuși

 taviță sau cărucior de lucru

Pregatirea materialelor
 se verifică data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul
soluțiilor

 se examinează soluțiile (de plastic sau de sticlă), să nu fie perforate sau

sparte

 se examinează soluțiile pentru a verifica aspectul lor (sa nu fie tulburi,

precipitate etc).

Pregatirea pacientului
 procedura trebuie explicată pacientului în detaliu pentru a reduce teama
și anxietatea. Astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul
puncționării un cateter de plastic la care se va atașa un perfuzor pentru
perfuzarea diferitelor soluții indicate de medic. Se vor explica avantajele
tehnicii și anume faptul că aceasta îl scutește de înțeparea repetată pentru
administrarea tratamentului;

 i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentului vor fi

indicate de medic;

 se aduce la cunoștință pacientului orice modificare survenită în schema

de tratament;
  de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice
modificare în rata de administrare potrivită de asistenta (daca perfuzia se
oprește sau merge mult mai rapid), dacă începe să-l doară .De asemenea,
i se va preciza că nu va trebuie să lovească sau sa bruscheze locul unde
branula este inserată;

 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie

la locul de inserție cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna
respectivă la fel de bine ca înainte de montarea branulei.

Tehnica perfuziei
 se spală mâinile bine;
 se pun mânușile;

 se agață soluția în stativ;

 se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad

alcoolizat porțiunea unde va fi introdus perfuzorul;

 se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă

dacă acest lucru este indicat și se va eticheta flaconul specificând
medicația introdusă;

 se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem

capătul pentru a îl păstra steril;

 se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până

când se umple jumătate;
 se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în
tăviță până când nu mai este nici o bulă de aer;

 dacă soluția este în flacon de sticlă, va trebui să se deschidă filtrul de aer

pentru ca ea să curgă;

 dacă soluția este în pungă de plastic. nu este nevoie să se deschidă filtrul

de aer;

 se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se

atașează perfuzorul la branulă;

 se etichetează flaconul de soluție cu data si ora administrării;

 Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea

generală, se verifică periodic debitul perfuziei.
Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat deja montată
în stativ
 Se închide clema sistemului de perfuzie;

 Se dezinfectează dopul pungii;

 Se înţeapă cu acul ataşat la seringă sterilă şi se injectează medicamentul

în pungă;

 Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de

perfuzat;

 Se deschide clema şi se ajustează ritmul de curgere conform

recomandărilor;

 Se etichetează punga cu soluţie perfuzabilă, notând soluția

medicamentoasă introdusă.

 Se supraveghează pacientul și se observă starea generală;

 Se verifică periodic debitul perfuziei.

Reorganizarea locului de muncă

 Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale P.U.

 Se notează tehnica în foaia de observaţii – data, ora administrării,

medicamentul adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare,
numele asistenului medical care a efectuat tehnica.

Calculare ritm curgere perfuzie

Calculul ritmului de administrare pentru soluțiile perfuzabile (rata de flux):

– Formula 1: total soluție/total ore = ml/oră

– Formula 2: ml/oră x factor picurator = picături/oră
– Formula 3: total soluție x factor picurator/nr.ore x 60min = picături/min
Unde factor picurator:

Picurator copii =micro= 60pic/ml

Picurator adulți =macro= 15pic/ml

Picurator sânge =10picaturi/ml

Exemplu – un pacient are prescris 1000 ml de soluție de administrat în 6 ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60= aproximativ 42

Complicații
Complicațiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter
periferic trebuie avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de
acționare în aceste situaţii. Aceste complicaţii sunt:
 flebitele

 extravazarea soluţiilor

 impermeabilitatea cateterului

 hematom

 secționarea cateterului

 spasme venoase

 reacții vasovagale

 tromboze

 infecții sistemice (septicemie)

 reacții alergice

 încărcare circulatorie

 embolie
 BILETUL 18
1.Keratita.(definitie + cauze)
Keratita – este inflamarea mucoasei conjunctivale.
-mediu cu praf
-persoane cu rezistenta scazuta
-persoane cu conditii de igiena precara
-lipsa obiectelor de toaleta individuala
-traumatisme oculare.
2.Recoltarea secretiei otice , executie.
Recoltarea secreției otice are ca scop efectuarea examenului
bacteriologic. Patologia infecțioasă a urechii este dominată de otitele externe
(infecții ale pavilionului și ale conductului auditiv extern) și de otitele medii
(infecții ale urechii medii).
Scop
 stabilirea principalilor agenți etiologici implicați în patologiile
infecțioase auriculare.

 stabilirea sensibilității germenilor la antibiotice (antibiogramă).

 Materiale necesare
 tampon de exsudat cu mediu de transport
 specul (când recoltarea se efectuează în cabinetul de specialitate)

 tampoane sterile din tifon

 mănuși

 container pentru deșeuri medicale inscripționat corespunzător

Tehnica
 Se recomanda ca asistentul care efectuează recoltarea sa aibă un
instructaj minim privind precauțiile de recoltare efectuat de către
medicul orelist.
 Este recomandat ca recoltarea să fie făcută de către personal mediu
doar în cazul unei otite externe sau într-o otita medie supurată cu
secreții abundente, fără perforarea sau fisurarea timpanului.
  Înainte de recoltare se pregătește numărul corespunzător de tuburi de
exsudat cu mediu de transport necesar: dacă pe recomandare se
specifică doar examenul bacteriologic al secreției otice dintr-o
anumita ureche (stânga sau dreapta) se pregătește doar un tub;

 Dacă pe recomandare nu se specifică urechea din care sa se facă

recoltarea sau se specifica examen bacteriologic al secreției otice din
ambele urechi, se pregătesc două tuburi de exsudat cu mediu de
transport.

 Pe tuburile de exsudat si pe cererea de analize se lipesc etichete cu

cod de bare, unic, corespunzător, identic pentru cerere și tuburile de
exsudat sau alte recipiente cu produse recoltate în același moment,
pentru același pacient.

 Pacientul este așezat pe scaun cu urechea îndreptată spre sursa de

lumină.

 Se introduce cu grija tamponul în conductul auditiv extern și se

rotește.

 Se recoltează două tampoane din același loc.

 Dacă secreția este foarte abundentă, se recomandă ștergerea secreției

scurse în pavilion cu un tampon steril și apoi recoltarea exsudatului.
 Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix US, respectiv UD pe tubul
corespunzător urechii stângi și respectiv drepte, sau doar US sau UD
dacă se recoltează doar secreție otică din urechea stângă respectiv
dreaptă.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele

asistentei care a efectuat tehnica, data și ora.

Accidente/incidente
 se pot obține rezultate eronate atunci când în timpul recoltării
tamponul este atins de mediul din jur. Repetați recoltarea folosind alt
tampon.
 pacientul se poate mișca brusc, se poate răni conductul auditiv extern,
perfora timpanul. În acest caz, anunțați medicul. 
Observații 
 În cazul timpanului perforat, se colectează fluidul cu un tampon
flexibil cu ajutorul unui speculum auditiv.
 Obligatoriu se recoltează două tampoane din același loc.

 În cazul secreției aspirate sau biopsiei se folosește sistemul de

transport anaerob.

 Culturile de la nivel nazofaringian sau exsudat faringian nu sunt

predictive pentru agenții etiologici în otita medie.
 Pentru secreția otică externă se va efectua rotirea riguroasă a
tamponului.
 BILETUL 19
1.Dezlipirea de retina.(definitie + simptomatologie + tratament)
Dezlipirea de retina – este o complicatie grava ce poate surveni in boli oculare
inflamatorii:
-miopie forte
-traumatism
-tumora a coroidei
Simptomele constau in :
-alterarea vederii
-scaderea acuitatii vizuale
-reducerea campului vizual
Tratamentul este chirurgical cu laser.
2.Dizolvarea pulberilor.
 se aspiră solventul în seringă;

 se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului se dezinfectează capacul

de cauciuc, se așteaptă evaporarea alcoolului;

 se pătrunde cu acul prin capacul de cauciuc și se introduce cantitatea de

solvent prescris;

 se scoate acul din flacon și se agită pentru a completa dizolvarea.

BILETUL 20
1.Vici de refractie.(miopie, hipermetropie)
-Miopia – viciul de refractie in care imaginea obiectelor asezate la infinit se
formeaza inaintea retinei.

-miopia - apare in copilarie prin asezarea incorecta a obiectelor de scris-citit

-miopie – pacientul pentru a vedea obiectelor trebuie sa le aduca in apropierea

ochiului.

-Hipermetropia – este viciul de refractie in care imaginea obiectelor asezate la

5 metri nu se formeaza pe retina ci inapoia ei , imaginea este stearsa , slaba.

-hipermetropie ,presbitism – pacientul vede slab obiectele apropiate (25-30) si

are tendinta de a le departa de ochi.

2. Aspirarea continutului fiolelor.

-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie
-se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat in alcool
-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii
drepte  protejate cu o compresa sterila se deschide partea subtiata a fiolei
-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte si avand
grija ca bizoul acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat
-fiola se rastoarna progresiv cu orificiul in jos
-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul indreptat in
sus ,prin impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face;

BILETUL 21
1.Vicii de refractie (persbitia, astigmatismul, strabismul)
-Presbitia – scaderea puterii de acomodare a cristalinului dupa varsta de 45 de
ani.
-Astigmatismul – viciul de refractie cauzat de defectiuni in convexitatea corneei
care fac ca razele luminoase sa se concentreze pe retina in puncte diferite.
-astigmatismul, strabismul pot fi congenitale.
-in astigmatism pacientul are imagini deformate ale obiectelor.
-Strabismul – reprezinta lipsa de paralelism a globilor oculari.
-privire inauntru – convergent,
-privire in afara – divergent.
2.Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivala.
Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală (în sacul
conjunctival) are ca și obiectiv obținerea efectului terapeutic.
Pregătirea materialelor
 tavă medicală/cărucior pentru medicamente

 picături (colire) sau unguente prescrise de medic

 ser fiziologic steril

 comprese de tifon sterile

 şerveţele

 pipetă

 mănuşi sterile

 recipient pentru colectarea materialelor folosite

Pregătirea pacientului
a) Psihică:
 informaţi pacientul şi explicaţi procedura

 explicaţi efectul terapeutic şi eventualele reacţii

 informaţi-vă asupra eventualelor alergii

 instruiţi pacientul să nu se mişte pe parcursul administrării

 explicaţi orice altă recomandare terapeutică adiţională necesară

b) Fizică:
 asiguraţi intimitatea

 asiguraţi poziţia corectă a pacientului – decubit dorsal sau şezând cu

capul dat pe spate
Tehnica Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală
 verificaţi recomandarea medicală

 identificaţi pacientul

 atenţionaţi pacientul să nu se mişte în timpul procedurii

 asiguraţi o lumină adecvată

 poziţionaţi pacientul culcat sau şezând cu capul dat pe spate

 spălaţi mâinile cu apă şi săpun/ îmbrăcaţi mănuşi sterile

 deschideţi fanta palpebrală din interior spre exterior folosind

comprese sterile îmbibate în ser fiziologic

 aspiraţi cu pipeta cantitatea de soluţie necesară (sau deschideţi tubul

cu unguent, după caz)

 protejându-vă degetele cu comprese sterile, trageţi blând pleoapa

inferioară pentru a evidenţia sacul conjunctival

 instruiţi pacientul/ clientul să privească în sus şi înapoi pentru a

proteja corneea, sub pleoapa superioară şi pentru a preveni clipitul în
momentul când vă apropiaţi cu pipeta sau tubul

 sprijiniţi mâna care ţine medicamentul pe fruntea pacientului pentru a

evita rănirea cu pipeta sau vârful tubului dacă pacientul se mişcă,
plasaţi pipeta sau vârful tubului cu unguent deasupra sacului
conjunctival la l-2 cm

 instilaţi numărul de picături prescris sau aplicaţi aproximativ 1cm

liniar din unguent, pe suprafaţa pleoapei inferioare;

 NU ATINGEŢI PIPETA SAU TUBUL, DE OCHIUL

PACIENTULUI!
 eliberaţi pleoapa inferioară

 instruiţi pacientul/clientul să închidă ochiul şi să-şi mişte globul

ocular pentru a împrăştia medicamentul

 îndepărtaţi orice exces de medicament din jurul ochiului cu o

compresă sterilă sau un şerveţel
  NU FOLOSIŢI ACELEAŞI TAMPOANE SAU COMPRESE LA
AMBII OCHI!
 spălaţi-vă pe mâini, schimbaţi mănuşile şi repetaţi intervenţiile pentru
celălalt ochi dacă este necesar

Îngrijirea pacientului
  aşezaţi pacientul în poziţie comodă

 observaţi eventualele reacţii locale: congestii, lăcrimare, prurit

Reorganizarea locului de muncă

 puneţi medicamentele la locul de păstrare

 asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru păstrarea medicamentelor

 spălaţi mâinile

 notaţi: data, ora, medicamentul, calea de administrare, numele

asistentei care a administrat medicamentul și orice observaţie legată
de starea pacientului sau aspectul local: secreţii, roşeată, senzaţie de
corp străin.

Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente

 Pacientul/clientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute:

usturime, lăcrimare, înglodeală

 Pacientul/clientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea

informaţiilor primite

Rezultate nedorite / Ce faceţi ?

 Pacientul nu cooperează şi există risc de lezare a corneei: întrebaţi
medicul

 Pacientul/clientul acuză senzaţii neplăcute (usturime, lăcrimare,

arsură, hiperemie): explicaţi pacientului/clientului că sunt efecte
obișnuite ale medicamentului, dacă acesta este cazul sau anunţaţi
 medicul dacă acestea nu sunt obişnuite în cazul administrării
medicamentului recomandat

 Semnalaţi medicului orice manifestare ieşită din comun: vedere

neclară, diplopie, cefalee, palpitaţii.

BILETUL 22
1.Culegerea datelor in ingrijirea pacientilor cu vicii de refractie.
Circumstante de aparitie
-miopia - apare in copilarie prin asezarea incorecta a obiectelor de scris-citit
-astigmatismul, strabismul pot fi congenitale.
Manifestari de dependenta

-miopie – pacientul pentru a vedea obiectelor trebuie sa le aduca in apropierea

ochiului.

-hipermetropie ,presbitism – pacientul vede slab obiectele apropiate (25-30) si

are tendinta de a le departa de ochi.

-in astigmatism pacientul are imagini deformate ale obiectelor.

-strabismul neparalitic – copilul nu prezinta vedere dubla dar prezinta riscul
pierderii vederii unuia dintre ochi (cel neîntrebuintat).
-strabismul paralitic – pacientul prezinta vedere dubla.
2.Reguli generale de administrare a medicamentelor.
Administrarea medicamentelor presupune pentru asistenta medicală o foarte
mare responsabilitate. Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a cailor de
administrare, administrarea unor medicamente alterate sau schimbările de
medicamente pot da naștere unor accidente grave, chiar fatale.
Din acest motiv la administrarea medicamentelor asistenta medicala va tine
seama de anumite reguli generale:
1.Respectarea intocmai a medicamentului prescris.
2.Identificarea medicamentelor administrate si a pacientului.
3. Verificarea calității medicamentului administrat.
4. Respectarea căilor de administrare.
5. Respectarea dozajului prescris.
6. Respectarea orarului de administrare.
7. Respectarea somnului bolnavului.
8. Evitarea incompatibilității dintre medicamente.
9. Administrarea imediată a medicamentelor deschise.
10. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor.
11. Luarea medicamentelor în prezenta asistentei.
12. Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente.
13. Prevenirea infecțiilor intraspitalicesti.
14. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise.
15. Raportarea imediata către medicul secției a greșelilor de administrare a
medicamentelor.
16. Prevenirea erorilor în administrarea medicației
Înaintea administrării oricărei medicații aceasta trebuie comparată cu medicația
prescrisă de medic din foaia de observație. Se va verifica mental regula celor
cinci “P”:
– pacientul potrivit;
– medicamentul potrivit;
– doza potrivită;
– calea de administrare potrivită;
– timpul (ora) de administrare potrivit.

BILETUL 23
1.Probleme si obiective la pacientii cu vici de reflaxie.
Probleme
-comunicare ineficienta la nivel senzorialăvizual
-anxietate
-risc de izolare sociala.
Obiective
-pacientul sa prezinte vedere buna prin cercetarea viciului de refractie
-corectarea in timp util a strabismului neparalitic – al copilului- pentru a preveni
infirmitatea.
2 Recoltarea secrețiilor purulente .
Recoltarea secrețiilor purulente dintr-o leziune se efectuează pentru a se
identifica prin intermediul examenelor de laborator microorganismele ce
provoacă procesul infecțios.
Loc de elecție
Secrețiile purulente se recoltează de pe suprafața tegumentelor din plăgi
supurate, ulcerații, organe genitale, conjunctivo-oculare, cavitate bucală și
conduct auditiv.
Scop
 Explorator: depistarea florei microbiene și efectuarea antibiogramei
(stabilirea sensibilității germenilor față de antibiotice)
 Terapeutic: evacuarea și tratarea secrețiilor purulente

 Stabilirea diagnosticului și evaluarea tratamentului.

Materiale necesare

 Pense 
 Comprese sterile

 Soluții dezinfectante (betadină)

 Mănuși sterile

 Recipiente, eprubete sterile pentru colectarea secrețiilor

 Tampoane sterile

 Pipeta

 Tava medicală

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Pregătirea mediului
 se asigură intimitatea pacientului

 se izolează patul cu paravan

Pregatirea pacientului
  se explică procedura și necesitatea tehnicii
 se obține consimțământul și colaborarea pacientului

 se încurajează pacientul

 se poziționează pacientul în funcție de locul leziunii (plagă

chirurgicală cu supurație parietală, plăgi septice, abces, flegmon
deschis, vezicule, pustule)
Tehnica
 asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;
 îmbracă mănușile sterile;
 se curăță și se dezinfectează suprafața din jur cu comprese sterile;

 se curăță prin absorbție cu comprese sterile suprafața;

 recoltarea secrețiilor din ulcerație, flegmon deschis: se recoltează

exsudatul sau puroiul prin aspirație cu pipeta, cu tampon steril sau cu
o ansa sterilizată, se dezinfectează zona și se pansează;

 recoltarea secrețiilor din papulă, abces, flegmon: se puncționează

leziunea cu un ac steril de unică folosință montat la o seringă, se
mișcă acul până când se obține lichidul (puroi, serozitate etc); se pune
materialul recoltat în eprubetă, se dezinfectează zona puncționată și se
pansează;

 în funcție de modul de recoltare: realizați 2-3 frotiuri în care să

întindeți uniform secreția sau introduceți produsul recoltat într-o
eprubetă sterilă;

 probele se etichetează și se trimit la laborator.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU;

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor;

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele

asistentei care a efectuat tehnica.

Accidente / Incidente
 suprainfectare cu alți germeni
 produsul nu e trimis în timp util la laborator

 durere, sângerare
Recomandări
 lucrați cu blândețe
 respectați cu strictețe asepsia și antisepsia

 trimiteți în timp util probele la laborator.

BILETUL 24
1.Cataracta.(definitie + culegerea datelor)
Cataracta este o boala oculara caracterizata prin opacifierea progresiva a
cristalinului.

Culegerea datelor

Circumstante de aparitie :

-persoane varstnice (cataracta senila)

-traumatisme (cataracta traumatica)

-boli metabolice - diabet zaharat , avitaminoze (cataracta secundara)

-boli infectioase ale mamei in timpul sarcinii (cataracta congenitala)

Manifestari de dependenta:

-scaderea acuitatii vizuale care poate fi cu instalare insidioasa (cataracta senila)

sau instalare rapida (cataracta traumatica)

-localizarea cataractei unilaterala si apoi la celalalt ochi (cataracta senila ) si

bilaterala (in cataracta congenitala)

2.Dezinfectia pielii de tip 2.(risc mediu de infectie)

Indicatii-cateterizarea venelor in vederea perfuziei continue , injectia
intramusculara ,recoltarea sangelui pentru hemocultura
Tehnica-se curata pielea cu tamponul imbibat in dezinfectant , apoi cu un
tampon steril
-se aplica inca o data dezinfectantul si se sterge pielea cu tamponul steril , durata
de actiune fiind de cca 30”.

BILETUL 25
1.Cataracta.(probleme+obiective)
Probleme:

-comunicare ineficienta la nivel senzorial vizual

-anxietate

-izolare

-risc de accidente , caderi – in special la varstnici

-reducerea autonomiei in autoingrijire

Obiective:

-pacientul sa-si recapete vederea

-sa fie ferit de riscul accidentelor si complicatiilor.

2.Dezinfectia pielii de tip 3.(risc mare de infectii)

Indicatii-operatii,punctii arteriale,punctiile unor
cavitati(pleurala,articulara,osoasa etc.)
Tehnica-se curata pielea cu apa si sapun,se epileaza, se degreseaza
-se aplica de doua ori dezinfectantul,la interval orar de 2’30’’.durata totala de
actiune este de 5 minute
Persoana care executa dezinfectia poarta manusi sterile.