Reumatologie

Subiectul nr. 1
1. Reumatismul articular acut (RAA)
Reumatismul articular acut este o boală secundară unei infecții cu streptococ betahemolitic de tip A. Aceasta
afecțiune inflamatorie afectează articulațiile, inimă, pielea și sistemul nervos central.
Streptococul betahemolitic de tip A declanșează o infecție faringiană, iar ulterior se răspândește în organism
depunându-se articulații, inimă. Anticorpii antistreptococici atacă antigenele și implicit țesuturile respective.
Etiologie
 infecția cu streptococ beta hemolitic grup A
 predispoziție genetică.
Debut
Boala este precedată de o faringită sau scarlatină. După vindecare, urmează o perioadă de latență, după care
se instalează procesul imuno-alergic, cu febră și afectarea articulațiilor mari. Tumefacțiile dispar în 3-10 zile,
articulațiile fiind prinse simultan sau succesiv. Articulațiile sunt dureroase, calde, roșii și tumefiate(dolor-calor-
rubor-tumor) și se vindecă fără sechele.
Importanța bolii de reumatism articular acut stă în gravitatea sechelelor cardiace. Cardita interesează toate
straturile inimii, endocardul, miocardul și pericardul, iar uneori toate la un puseu (pancardita). În Reumatismul
articular acut există și manifestări cutanate, neurologice, pulmonare, digestive sau renale.
Semne și simptome în reumatism articular acut
Semnele și simptomele principale: infecție faringoamigdaliană cu febră, astenie, epistaxis în perioada de
debut. La 3-4 săptămâni de la debut apar manifestările articulare, poliartrită acută mobilă, fugace, în special la
articulațiile mari. Febra este aproape constantă. Apar manifestări cutanate: eritem marginat, eritem nodos.
Apare coreea (mișcări involuntare ale extremităților) și confuzia.
După aproximativ două luni, apar manifestările care dau notă de gravitate bolii. Se spune că reumatismul
articular acut “linge articulațiile, dar mușcă inima”. Cardita, termenul folosit pentru leziunile cardiace produse
în RAA, duce la afectarea tuturor straturilor inimii, miocardită, endocardită, pericardită ,tahicardie, afectarea
valvelor, frecătura pericardică cu posibilă evoluție către exitus.
Diagnostic în reumatism articular acut
Diagnosticul se pune în urma exsudatului faringian care confirmă prezența streptococului betahemolitic de tip
A, pe baza semnelor caracteristice: poliartrită, cardită, coree, eritem marginat, noduli subcutanați.
Examenul de sânge va evidenția leucocitoză, VSH, fibrinogen, Proteina C reactivă, ASLO crescute.
Tratament în reumatism articular acut
Tratamentul include:
 antibioterapie (penicilina G);
 antiinflamatoare;
 corticoterapie (prednison);
 recomandările sunt de repaus la pat și regim alimentar hiposodat.
Îngrijirea pacientului cu reumatism articular acut
Problemele pacientului cu reumatism articular acut
 dureri articulare, mobilitate redusă;
 potențial de complicații;
 risc de pierdere a capacitații funcționale;
 incapacitate de autoîngrijire și de satisfacere a nevoilor fundamentale;
Obiectivele asistentului medical pentru pacientul cu reumatism articular acut
 diminuarea durerilor;
 menținerea independenței funcționale a pacientului;
 prevenirea complicațiilor.
Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu reumatism articular acut
 asigură repausul la pat al pacientului cu reluarea treptată a mișcării și un microclimat corespunzător;
 asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;
 măsurarea funcțiilor vitale :T,P,TA., sesizând apariția unor modificări ale acestora, determinate de
complicații;
 folosirea de perne pentru suportul articulațiilor dureroase;
 recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
 administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic și urmărirea efectelor acestuia;
 supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru prevenirea
potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
 educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se tratează, previne;
 ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
 face bilanțul zilnic intre lichidele ingerate și cele excretate;
 pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
 furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;
 administrează tratamentul antialgic, antiinflamator sau corticoizi cu aceleași masuri de precauție ;
 asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile cantitative si calitative ale organismului;
 învață pacientul să execute exerciții posturale și respiratorii ;
 educă pacientul să execute singur la domiciliu aceste exerciții ;
2. Fibrinogenul
Recoltare
Recoltarea sângelui pentru fibrinogen și probe de coagulare
Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care, în cursul procesului de
coagulare este transformată în fibrina. Este o analiză biochimică efectuată din sânge venos.
Timpul de protrombina (timp Quick sau PT) evaluează activitatea pe cale extrinsecă a coagulării.
Sinonim = timp Quick, include INR.
Scop
explorator
Pregatirea pacientului
– fizică – recoltare à jeun (pe nemâncate)
– psihică – se explică tehnica se obține consimtamântul
Materiale necesare
– Materiale pentru puncția venoasă
– Vacuetă cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrate de sodiu)
Pentru timp de protrombină – vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9). Ex. vacutainer de
2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2 ml citrat
Pentru fibrinogen – vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9)
Tehnica
se identifică pacientul și se verifică recomandarea;
se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP.
Presiunea realizata de garou nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o noua
tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.
se aplica tamponul;
se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.
Interpretarea rezultatelor
➔ Scăderi:
• Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen.
• Scaderea sintezei de fibrinogen: in afectiuni hepatice severe: ciroza hepatica, intoxicatie cu ciuperci;
insuficienta cardiaca dreapta.
• Terapia trombolitica: streptokinaza si urokinaza determina scaderea pronuntata a fibrinogenului(valori <
10mg/dL);
• Terapia cu L-asparaginaza.
• Afibrinogenemia congenitala, caracterizata prin lipsa completa a fibrinogenului, este una din cele mai rare
deficiente de factori ai coagularii.
• La pacientii cu disfibrinogenemie congenitala fibrinogenul coagulabil este scazut, iar concentratia plasmatica
a acestuia este normala sau scazuta.
➔ Creșteri:
• în cadrul raspunsului de faza acuta din infectii, inflamatii, tumori, traumatisme, arsuri.
• în cazul distructiei celulare intinse (de ex. interventii chirurgicale, infarct miocardic, radioterapie)
• ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special a albuminei) la pacientii cu sindrom nefrotic,
mielom multiplu;
• boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare intravasculara compensata;
• hipertensiune, diabet, obezitate
• nivelurile crescute de fibrinogen se asociaza cu risc crescut de boala cardiovasculara aterosclerotica (de ex.
IMA si AVC) .
Limite și interferențe
• La nou nascuti concentratia fibrinogenului poate fi scazuta datorita imaturitatii sistemului hemostatic si
atinge nivelul de la adulti pana la 21 zile postnatal.
• La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic.
• Niveluri crescute pot fi intalnite la fumatori.
Probe de coagulare
Exprimarea rezultatelor
ca timp de coagulare – în secunde;
ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP); domeniul măsurabil = 10-100%;
ca raport protrombinic (PR=PT pacient in sec/PT plasma normala in sec);
ca INR (International Normalized Ratio).
Valori de referința
– normal, activitatea de protrombina > 70%;
Valori normale
Varsta Valori normale
0-1 an 160-390 mg/dL
2-10 ani 140-360 mg/dL
11-18 ani 160- 390 mg/dL
peste 18 ani 200-400 mg/dL

Subiectul nr. 2
1. RAA
Manifestarile reumatice sunt foarte variate si sunt determinate de cauze microbiene sau nemicrobiene, cauze
autoimune sau necunoscute.
2. ASLO
Definitie
Antistreptolizina O este un tip de anticorpi care neutralizeaza streptolizina (toxina streptococica).
Antistreptolizina O apare in sange dupa afectiuni streptococice; orice faringita streptococica se poate insoti de
cresterea ASLO. Dozarea antistreptolizinei in serul sanguin este un test util in suspiciunea de reumatism
articular acut si prin care se poate urmari evolutia reumatismului articular acut.
Recoltare
PREGATIREA MATERIALELOR
- Tava medicala/carucior
- Seringa de 5 - 10 ml si ace sterile sau holder cu ac dublu a acoperit la ambele capete cucauciuc
- Stativ cu eprubete curate, uscate sau flacoane
- Tuburi vacuette simple sau cu gel (capac rosu)
- Solutie dezinfectanta
- Tampoane de vata
- Manusi de unica folosinta
- Garou, musama
- Tavita renala
- Recipiente pentru colectarea deseurilor
PREGATIREA PACIENTULUI
PSIHICA
- Informam si explicatm pacientului procedura
- Obtinem consimtamantul informat
- Incurajam pacientul
FIZICA
- Atentionam pacientul sa nu manance si sa stea in repaus la pat
- Pozitionam pacientul in functie de starea sa :sezand sau decubit dorsal cu mana sprijinita
Tehnica
 Recoltarea se face de regulă dimineaţa (intre orele 7,00-9,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepţia
urgenţelor medicale.
 Se notează nr setului si numele bolnavului pe eticheta recoltorului
 Se recoltează din venele antecubitale (sau din v. jugulară sau venele epicraniene la copiii mici sau din
alte vene superficiale de la bolnavi, la care este imposibil de găsit o venă accesibilă la plica cotului).
 Se aplică garoul la cel puţin 2-3 laturi de deget (3-5 cm) deasupra locului de înţepare (Maximum 1
MINUT înainte de recoltare). Bolnavul va strânge pumnul pentru a creea o presiune venoasă crescută şi
o distensie maximă a venelor acelui segment de membru.
 Se dezinfectează cu un tampon cu alcool 70% sau cu tinctură de iod.
 Se pătrunde cu un ac steril cu calibru adecvat cantităţii de sânge necesar să fie recoltat, cuplat apoi la
un container vidat, etanş, cu marcher de nivel indicat
 Sângele se recoltează ca atare (fără aditivi) pentru testele de biochimie, imunologie, serologie,
hormoni, toxicologie şi pe anticoagulanţi pentru testele de coagulare şi VSH.
 Pentru testele de coagulare, este preferabil să se îndepărteze garoul după puncţionarea venei (înainte
de recoltarea în vacutainer), iar dacă se recoltează mai multe tuburi, cel pentru hemostază va fi al
doilea în care se recoltează.
 Importantă în infecţii streptococice.
Valori normale
Valorile de referinta pentru anticorpii anti streptolizina O sunt cuprinse in urmatoarele intervale: 0-16 ani:
<150 UI/mL; >16 ani: <200 UI/mL.
Subiectul nr. 3
1. RAA
Manifestari de dependenta
Semnele și simptomele principale: infecție faringoamigdaliană cu febră, astenie, epistaxis în perioada de
debut. La 3-4 săptămâni de la debut apar manifestările articulare, poliartrită acută mobilă, fugace, în special la
articulațiile mari. Febra este aproape constantă. Apar manifestări cutanate: eritem marginat, eritem nodos.
Apare coreea (mișcări involuntare ale extremităților) și confuzia.
După aproximativ două luni, apar manifestările care dau notă de gravitate bolii. Se spune că reumatismul
articular acut “linge articulațiile, dar mușcă inima”. Cardita, termenul folosit pentru leziunile cardiace produse
în RAA, duce la afectarea tuturor straturilor inimii, miocardită, endocardită, pericardită ,tahicardie, afectarea
valvelor, frecătura pericardică cu posibilă evoluție către exitus.
2. VSH
VSH este o analiză care masoară viteza de sedimentare (sau de așezare) a hematiilor (globule roșii ale
sângelui) în tubul de test în decurs de o oră.
Valoarea este mai mare cu cât hematiile sedimentează mai repede în intervalul precizat.
Când organismul are o inflamație, hematiile sedimentează mai repede sub acțiunea unor proteine care sunt
produse în inflamații, infecții, boli autoimune, cancer. În mod normal, hematiile sedimentază lent.
Rezultatul trebuie să fie corelat și cu alte teste, deoarece sunt multe cauze care pot duce la valori crescute.
Testul poate să confirme, impreună cu alte analize, un diagnostic sau să arate eficiența tratamentului prescris.
Indicațiile testului VSH
Testul este recomandat pentru:
• Screening pentru a afla dacă o inflamație sau o afecțiune este prezentă în organism
• A verifica evolutia și funcționarea tratamentul aplicat în anumite boli, precum: RAA, poliartrită reumatoidă,
tuberuloză, Hodgkin, etc.
Cum se face testul VSH?
Testul se face prin puncție venoasă care presupune recoltarea de sânge venos. Analiza face parte din analizele
de sânge uzuale. Vezi aici: Recoltarea sângelui pentru VSH.
Pregătire pacient: recoltarea se face a jeun (pe nemâncate).
VSH valori normale
Valorile normale diferă de la laborator la laborator, depinzând de condițiile de analiză si metodele folosite.
Valorile normale pot varia în funcție de varstă, sanatatea generală a organismului și alți factori sau
circumstanțe.
• Barbati – 0-15 mm/hr sau 0-20 mm/hr la cei cu varsta peste 50 de ani
• Femei – 0-20 mm/hr sau 0-30 mm/hr la cele cu varsta peste 50 de ani
• Copii – 0-10 mm/hr
• Nou-nascuti – 0-2 mm/hr
VSH valori mărite
Valorile pot crește în:
• Boli autoimune
• Boli de colagen
• Boli neoplazice
• Boli cronice ale rinichilor
• Infectii, cum ar fi pneumonie, boala inflamatorie pelvină sau apendicita
• Inflamatii ale articulațiilor
• Afecțiuni ale glandei tiroide: hipertiroidism, hipotiroidism.
• Infectii ale rinichilor, oaselor, pielii sau ale valvelor cardiace
• Sarcina
• Infectii virale
• Distrucții de țesut: infarct miocardic acut, postoperator.
VSH valori scăzute
Valorile pot fi scăzute în:
• Ulcer peptic
• Mononucleoză
• Policitemie vera
• Anemie feriprivă
• Boli ale ficatului
• Insuficiență cardiacă
• Hiperglicemie
Variații ale VSH
VSH poate varia în
• Sarcină
• Menstruație
• Tratament medicamentos.
Observații
• Deși anumite afecțiuni, aproape mereu determina valori mărite ale VSH, testul nu poate identifica singur o
anumită boală. Rezultatele trebuie coroborate cu cele ale altor teste și interpretate de medic.
• Valorile normale ale VSH nu exclud prezența unei anumite boli.
Subiectul Nr 4
1. Poliartrita cronica evolutiva- etiopatologie , simptomatologie in stadii de evoluție
Poliartrita reumatoidă este o boala inflamatorie cronica ce poate afecta mai mult decât articulațiile. La
anumite persoane, poliartrita reumatoidă poate afecta ochii, pielea, plămânii sau vasele de sânge.
Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventa afecțiune reumatica de tip inflamator, estimându-se ca
afectează aproximativ 1% din populație in decursul vieții. Este o boala autoimună in care sistemul
imunitar” se ataca “ in mod eronat structurii proprii ale organismului ( de exemplu articulațiile).
 Artrita reumatoida apare atunci cand sistemul imunitar ataca membrana sinoviala (membrana
care captuseste cavitatea articulara) si determina cresterea in exces a acesteia, cu erodarea
capetelor osoase, limitarea mobilitatii, durere, ducand in timp la deformarea articulatiilor si
pierderea functionalitatii acestora. Cauzele nu sunt cunoscute, dar boala poate fi declansata de
anumiti factori, la indivizi predispusi genetic.
 Factori de risc:
 sexul feminin (boala este de 9 ori mai frecventa la femei)
 varsta (40 - 60 de ani), desi boala poate fi intalnita la orice varsta
 istoricul familial
 fumatul
 expunerea la azbest, siliciu
 obezitatea
Semne și simptome
 articulatii umflate, calde, dureroase spontan si la atingere
 rigiditate articulara (redoare, “intepenire”), ce apare in special dimineata, sau dupa inactivitate
 semne generale : oboseala, astenie fizica, subfebra / febra
Stadii de evoluție
 deformari articulare, anchiloze in pozitii vicioase, pierderea sau reducerea capacitatii de
munca si autoingrijire
 osteoporoza (scaderea mineralizarii oaselor, cu cresterea fragilitatii acestora si a riscului de
fractura)
 uscaciunea mucoaselor oculare si bucala (in cadrul sindromului Sjogren secundar)
 infectii (anumite medicamente care combat poliartrita reumatoida au ca efect secundar
scaderea imunitatii)
 sindromul de canal carpian
 ateroscleroza accelerata, cu risc crescut de complicatii cardio-vasculare (datorita starii
persistente de inflamatie)
 afectare pulmonara (pneumonita, fibroza)
 limfom
Diagnostic
 Poliartrita reumatoida poate fi dificil de diagnosticat in stadiu precoce, deoarece
simtomatologia poate semana cu a altor boli reumatologice. Din pacate, nu exista teste de
laborator specifice 100 % pentru confirmarea diagnosticului. Acesta se suspicioneaza si se
sustine, pe baza intrunirii unui scor (dintr-un set de criterii), de catre clinicianul experimentat.

2. TS, TC
 TS (timp de sangerare) este un test de investigare a hemostazei primare, fiind astfel un
indicator al eficientei fazelor vasculara si plachetara. TS depinde de functia si numarul
trombocitelor, prezenta proteinelor plasmatice de adeziune, integritatea matrixului peretelui
vascular
 Pregatire pacient – pacientul nu va lua medicamente care contin aspirina timp de 7 zile inainte
de test si se va abtine de la consumul de bauturi alcoolice1.
 Tehnica de efectuare – se dezinfecteaza lobul urechii cu eter (nu cu alcool); se incizeaza ferm
lobul cu lanteta de 1.5 mm latime si reglata la o adancime de 3 mm, declansandu-se
concomitent cronometrul; din 30 in 30 de secunde se absorb picaturile de sange pe o hartie de
filtru pana la oprirea sangerarii (metoda Duke)4.
 Valori de referinta  – 1-4 minute (metoda Duke)1.
 Valori critice – TS>15 minute3.
 Semnificatie clinica
 TS crescut in prezenta unui numar normal de trombocite indica prezenta bolii von Willebrand
sau a unei disfunctii trombocitare.
 TS scazut poate fi observat la unii pacienti cu hiperlipoproteinemie, diabet zaharat sau
ateroscleroza. La acesti pacienti semnificatia clinica nu este precizata 5. 
 TS crescut :
 1.  Trombocitopenii: – pentru 80000/µl,TS va fi ~10 minute, pentru 40000/µl TS va fi ~20 de
minute, pentru mai putin de 10000/µl,TS va fi > 30 de minute daca functia trombocitara este
normala3.
 2.. Afectari ale functiei trombocitare
 –   ereditare: boala von  Willebrand, trombastenie Glanzmann, sindrom Bernard-Soulier,
sindrom Wiskott-Aldrich, sindrom Chediak-Higashi;
 – dobandite: uremie, paraproteinemii (mielom multiplu, macroglobulinemia Waldenstrom),
sindroame mieloproliferative acute si cronice, infectii virale, insuficienta hepatica severa,
medicamente.
 3.  Tulburari ale hemostazei secundare: la 20% din pacientii cu hemofilie, 30% din pacientii cu
deficit de factor V, in unele cazuri de afibrinogenemie.
 4.  Unele boli de tesut conjunctiv: sindrom Ehlers-Danlos1;5;6.
TC:
 Metoda Lee-White este adesea folosită pentru monitorizarea coagulării în timpul tratamentului
cu heparină. Intervalul normal de coagulare este de 5-10 minute.

 Timpul de coagulare este perioada necesară pentru ca o probă de sânge să coaguleze, in vitro,
în condiții standard. În situația unei disfuncționalități, coagularea sângelui se face fie prea încet,
ceea ce înseamnă risc de hemoragie, fie prea repede, ceea ce favorizează formarea de cheaguri
sangvine.
 Timpul de coagulare (Testul Lee-White) a fost utilizat în trecut. În prezent, este utilizat mai
puțin și este de multe ori înlocuit cu timpul de tromboplastină parțial activat - APTT. 
 Metoda Lee-White constă în recoltarea a 2 ml de sânge prin puncție venoasă, pe
o eprubetă fără anticoagulant. Sângele este pus la termostat la 37 de grade Celsius. În mod
 normal, după aproximativ 6 - 10 minute se formează un cheag care rămâne atașat de la pereții
eprubetei. Cheagul se examinează ulterior de mai multe ori pe parcursul a 24 de ore.
TIMPUL DE COAGULARE ESTE PRELUNGIT ÎN SITUAȚIILE URMĂTOARE:
 Deficiență severă a factorilor de coagulare;;
-administrarea heparinei;
-coagulare intravasculară diseminată (DIC);
- administrarea de medicamente, precum anticoagulante.
 ANOMALIILE ÎN COAGULAREA SÂNGELUI POT DUCE LA URMĂTOARELE AFECȚIUNI: 
- creșterea timpului de sângerare: boala de coagulare intravasculară diseminată (CID),
sindromul Bernard-Soulier, trombastenia Glanzmann;
- perioade anormale: sindromul Cushing, afecțiuni hepatice severe, leucemie și în cazul
deficienței de măduvă roșie hematogenă;
- deficiență de antitrombină: tromboza venoasă profundă și embolismul pulmonar;
- deficiență ereditară a factorului von Willebrand: boala von Willebrand;
- deficite dobândite și ereditare ale coagulării sângelui: hemofilia și hipercoagularea sangvină
(trombofilia).
 Recomandări :
 Testul de coagulare este recomandat înaintea unei intervenții chirurgicale, pentru a indica riscul
hemoragic, sau atunci când există sângerări anormale.
 Este indicat și în cazul în care trebuie monitorizat tratamentul anticoagulant sau pentru
punerea diagnosticului unor boli de sânge, precum hemofilia.
Subiectul Nr.5
1.Reumatismul articular acut: definiție, cauze
Reumatismul articular acut este o boala reumatismala inflamatorie, care este precedata, in majoritatea
cazurilor, de o infectie cu streptococ beta-hemolitic A (localizat, cel mai adesea, la nivelul cailor respiratorii
superioare: angina, rinofaringita). Boala afecteaza in special:
 articulatiile (de aici denumirea);
 inima (in astfel de cazuri afectiunea poate fi fatala. Poate, de asemenea, sa duca la boala cardiaca
reumatismala);
 sistemul nervos central
 Cauzele reumatismului articular acut
 Reumatismul articular acut este produs de streptococii localizati exclusiv la nivel faringian. In general,
afectiunea apare la un anumit interval de timp după faringita. Prevenirea puseului si a recidivelor se
realizeaza prin tratamentul adecvat infectiei streptococice.
2.Proteinemie, VSH, Fibrinogen- Defintii, recoltare și valori normale
Proteinele sunt macromolecule alcătuite din aminoacizi. Din grupa proteinelor serice fac parte: enzimele,
factorii coagulării, anticorpii, precum și proteinele transportoare de alte elemente.

Majoritatea proteinelor sunt sintetizate în ficat de către hepatocite, cu excepția imunoglobulinelor, a căror
sinteză are loc la nivelul plasmocitelor. Acestea au un rol esențial în imunitatea tumorală.

Proteinele serice se împart în următoarele grupe:

 albuminele, care se găsesc în concentrația cea mai mare și sunt alcătuite numai din aminoacizi;
 globulinele, alcătuite din aminoacizi și glucide +/- lipide.
Dozarea proteinelor serice este utilă în investigarea sindroamelor edematoase, precum și a statusului
nutrițional.
Variații ale valorilor:

Scăderea nivelului de albumină serică duce la apariția hipoproteinemiei.

Scăderea concentrației proteinelor serice (hipoproteinemia) poate apărea în caz de:

 insuficiență cardiacă;
 sindrom nefrotic;
 glomerulonefrită;
 ciroză hepatică;
 alcoolism cronic;
 colită ulceroasă;
 boala Crohn;
 enteropatii cu pierdere de proteine;
 tulburări digestive cu sindrom de malabsorbție;

Valori de referință: Valori normale

 Sub un an 4,2-7,4
 1 pana la 2 ani 5,6-7,5
 2-18 ani 6,0-8,0
 Peste 18 ani 6,4-8,3
 Pregătire pacient:Recoltare (pe nemâncate). Se recomandă recoltarea în poziție culcată (altfel
concentrația proteinelor serice poate fi crescută cu 5% până la 10%). Se va evita staza venoasă
prelungită și nu se recoltează de la brațul la care pacientul a primit o perfuzie. 
 Material biologic:Sânge venos (nu se testează specimene hemolizate). 
 Recipient de recoltare:Vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator. 
 Eșantion recomandat:Ser
 Pregătire material biologic:După formarea cheagului de sânge la temperatura camerei, se va separa
serul prin centrifugare. 
 Stabilitate:După centrifugare, serul este stabil 1 zi la temperatura camerei, 7 zile la 2-8 °C sau 1 lună la -
20 °C. 
 Transport:Refrigerat 
 Metodă:Spectrofotometrie

VSH -reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge anticoagulat într-o oră. Cu cât
hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută.
O creştere a VSH-ului apare la cel puţin 24 ore după iniţierea răspunsului inflamator, iar după încheierea
răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătăţire de 96-144 ore.

VSH-ul nu este un test diagnostic pentru o anumită boală şi nu trebuie utilizat pentru screening-ul pacienţilor
asimptomatici1.

Pregătire pacient – ; o masă lipidică poate determina alterări plasmatice 1;4.

Specimen recoltat – sânge venos4.

Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3.8% tamponat sau vacutainer cu EDTA K3 (pentru
metoda microfotometrică capilară)4.
Cantitate recoltată – cât permite vacuumul4.

Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat, specimen hemolizat 5.

Stabilitate probă
 2 ore la temperatura camerei (18-26°C); testul ar trebui efectuat la cel mult 2 ore după recoltare. Dacă
este ratată citirea la 1 oră, sângele nu poate fi remixat şi refolosit pentru VSH. Testul trebuie efectuat la
temperatura camerei4.
 12 ore la 2-8°C; dacă sângele a fost refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura camerei înaintea
efectuării testului4.
 24 ore la 4 – 8 ° C – pentru probele recoltate pe K3 EDTA; sângele refrigerat, trebuie reechilibrat la
temperatura camerei înaintea efectuării testului4.

Metode
 metoda manuală Westergren: se aşează tubul în poziţie verticală într-un suport gradat milimetric şi se
citeşte nivelul de sedimentare a hematiilor în mm după 1 ora; în unele teste este citit rezultatul şi după
un interval de 2 ore, dar acesta nu furnizează informaţii suplimentare 2;4.
 metoda automată de citire VSH (cu ajutorul unui sistem de raze infraroşii) 4.
 metoda microfotometrică capilară: măsoară capacitatea de agregare a eritrocitelor (prima etapă a
sedimentării) în prezenţa aglomerinelor, la 37°C4.

Valori de referinţă6

Bărbaţi:                                                                  Femei:

<50 ani:    <15 mm/h                                          <50 ani:     <20 mm/h

50-85 ani: <20 mm/h                                         50-85 ani: < 30 mm/h

>85 ani:    <30 mm/h                                          >85 ani:     <42 mm/h

Copii (0-18 ani): <10 mm/h

Sarcina (săptămânile 1-20): 18-48 mm/h           Sarcina (săptămânile 21-40): 30-70 mm/h

VSH crescut
 Boli de colagen; este cel mai util test pentru diagnosticul şi monitorizarea arteritei temporale, artritei
reumatoide şi polimialgiei reumatice.
 Infecţii, pneumonii, sifilis, tuberculoză, endocardită bacteriană subacută.
 Boli inflamatorii: boala inflamatorie pelvină acută, guta, artrita, nefrita, nefroza.
 Boli neoplazice.

VSH normal:
 Policitemie vera.
 Anemie feriprivă.
 Infecţii virale necomplicate, mononucleoza infecţioasă.
  Insuficienţa cardiacă congestivă, boala renală activă cu insuficienţă cardiacă.
 Alergie acută.
 Ulcer peptic.

Fibrinogenul reprezintă o proteină sintetizată în ficat, cu rol în procesul de coagulare. De asemenea, aparține

grupului proteinelor de fază acută (valori crescute apar după 24-48 ore de la producerea evenimentului). 
VALORI DE REFERINȚĂ FIBRINOGEN: 
0-1 an: 160-390 mg/dL;
2-10 ani: 140-360 mg/dL;
11-18 ani: 160-390 mg/dL;
> 18 ani: 200-400 mg/dL.
VALORI MODIFICATE FIBRINOGEN: 
 >700 mg/dL indică un risc crescut pentru aparitia bolilor coronariene si cerebrovasculare.
Nivelul fibrinogenului creşte brusc în afecţiunile care produc inflamaţii sau deteriorări acute ale ţesuturilor.
Concentraţiile crescute de fibrinogen indică de obicei cauza sau locaţia afecţiunii. Aceste creşteri sunt
temporare, revenid la valori normale după ce afecţiunea a fost tratată.
VALORI CRESCUTE APAR ÎN:

o Infecţii acute;
o Cancer;
o Boală cardiacă coronară, infarct miocadric;
o Atac cerebral;
o Artrită reumatoidă şi glumerulonefrită;
o Traumatism.
Valorile fibrinogenului în sânge reflectă capacitatea de coagulare a organismului. O activitate semnificativ
redusă a fibrinogenului se poate datora faptului că în organism există fibrinogen disfuncţional sau în cantităţi
reduse. Concentraţiile reduse de fibrinogen pot afecta capacitatea organismului de a forma cheaguri de
sânge. 

fibrinogenul crescut poate indica prezenta unor afectiuni precum cele renale, ciroza hepatica, artrita
reumatoida, cancerul, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, existenta unei infectii sau inflamatii, unele
traumatisme. Testarea fibrinogenului sau a factorului I al coagularii se recomanda de catre medicul specialist
pentru a depista procesele inflamatorii, unele probleme congenitale, pentru a supraveghea pacientii cu
tromboze, in depistarea bolilor cardiovasculare, a leucemiei, dar si inaintea unor intereventii chirurgicale,
pentru a elimina riscul de producere a hemoragiilor (aici fiind vorba despre un nivel scazut de fibrinogen).

Valori crescute se regăsesc la pacienții cu neoplasm sau boli inflamatorii cronice. Valorile fibrinogenului cresc
fiziologic uşor cu vârsta. Valorile crescute de fibrinogen reprezintă un risc pentru boli cardiovasculare.

Subiectul Nr.6

1.Tablou clinic in RAA

 Reumatismul articular este o boala inflamatorie care poate afecta atat articulatiile, cat si alte parti ale
corpului. In unele cazuri, aceasta poate ajunge sa afecteze pielea, plamanii, vasele de sange sau inima.
  Cateva dintre acestea pot fi reumatismul inflamator, poliartrita reumatoida, reumatismul degenerativ
ori reumatismul abarticular. Reumatismul articular este o afectiune dureroasa care afecteaza aparatul
locomotor si care poate avea o forma acuta sau, in cele mai multe cazuri, o forma cronica.

 Reumatismul articular acut (RAA) este o boala inflamatorie sistemica ce este intalnita cu precadere in
randul copiilor cu varsta cuprinsa intre 8 si 15 ani, fiind mai putin frecventa in randul adultilor.

 Principala cauza pentru aparitia reumatismului articular este infectia cu streptococ beta-hemolitic A.
Aceasta infectie este localizata de cele mai multe ori la nivelul cailor respiratorii superioare. De aceea,
cazurile de faringita pot favoriza aparitia reumatismului articular. In randul copiilor, streptococul este
responsabil de 15% din cazurile de faringita.
  manifestari clinice:
▪ Febra
▪ Dureri abdominale
▪ Epistaxis
▪ Dureri precordiale
▪ Pneumopatie
▪ Proteinurie/hematurie tranzitorie
 Oboseala
 Lipsa poftei de mâncare

Alte manifestari ale reumatismului articular acut pot include:

 Determinari cardiace (cardita) - sunt afectate structurile cardiace precum pericard, endocard si
miocard, iar simptomele includ durere in piept, tuse, puls accelerat, palpitatii, senzatie de
sufocare sau respiratie ingreunata
 Afectare cutanata - in cazuri rare, poate sa apara eritemul marginat, care se manifesta sub forma unor
pete mari cu margini rosiatice, neregulate. Eritemul este nedureros si trecator si apare de regula pe
trunchi si brate. 

Manifestari neurologice (coree si encefalita reumatismala) - din cauza inflamarii unor zone din creier,
poate fi afectata miscarea. Boala se manifesta prin miscari necontrolate ale corpului, iar simptomele
includ dificultati motorii (mers, scris, imbracat)
Cardita:
 
▪ Endocardita :
 
- mitrala > aorta  >>>tricuspida, pulmonara
- RAA – regurgitare valvulara            insuficienta cardiaca  
- examen obiectiv : 
- Zg 1 diminuat/normal ± Zg 3 
- suflu holosistolic de RM ± suflu diastolic de RAo
- suflu diastolic Carey Coombs
- soc apexian proeminent si lateralizat (IVS)
 
▪ Miocardita 
- insuficienta cardiaca
- examen obiectiv : 
- Zg 1 diminuat
 - tahicardie peristenta in cursul noptii
!! Troponina normala 
 ▪ Pericardita 
- insoteste endocardita 
- clinic silentioasa/ durere + frecatura pericardica
          - rar revarsat pericardic – exudat
▪ Subclinica
▪ Clinic manifesta
▪ Cardita fulminanta – insuficienta cardiaca acuta severa, deces
 
• 40-60% din RAA cu cardita – boala cardiaca reumatismala cronica 
• 90% din RAA cu RM severa – valvulopatie cronica
Artrita:
▪ Cea mai frecventa  si cea mai precoce manifestare a RAA
▪ 30-50%  din cazuri – izolata
▪ Artralgii / artrita severa – articulatii mari, asimetric, migrator
▪ Autolimitanta in maximum 1 luna
▪ Dg diferential 
- artrita reumatoida, LES
- artrita septica, virala
- leucemii, limfoame
- artrita reactiva poststreptococica
 
Coreea Sydenham:
▪ Manifestare tardiva a RAA 3 luni (1-7 luni)
▪ Specificitate crescuta
▪ Rezolutie in 2-3 luni
▪ Tulburare neurologica de tip extrapiramidal
- miscari involuntare fata, maini
- hipotonie musculara
- labilitate emotionala
▪ Dg diferential
- hiperkinezie
- ticuri
- atetoza
- sindrom PANDAS
 
Eritemul marginat:
▪ Manifestare precoce a RAA
▪ Specificitate crescuta
▪ Eritem nepruriginos - macule/papule circulare cu margini colorate si centru palid
▪ Apare pe trunchi si membre
▪ Se extinde centrifug
▪ Ore/zile
▪ Asociere cu cardita
  
Nodulii subcutanati:
▪ Manifestare tardiva a RAA
▪ Noduli de 0,5-2 cm, consistenta ferma, nedurerosi 
▪Tegumentul supraiacent normal 
▪Apar pe suprafata de extensie a articulatiilor/proeminentele osoase
▪Zile/1-2 saptamani/luni
▪Asociere cu cardita – nodulii multipli

Explorari paraclinice:
▪Reactantii de faza acuta
▫VSH ↑, proteina C reactiva ↑
▫leucocitoza, anemie normo/hipocroma
 
▪Dovezile infectiei streptococice in antecedente
▫cultura faringo-amigdaliana pozitiva cu streptococ beta-hemolitic de grup A
▫titrul crescut in dinamica al Ac antistreptococici – ASLO, anti-DNA-za B, antihialuronidaza,
antinicotinamid-adenin-dinucleotidaza

Electrocardiograma:
▪Tahicardie sinusala
▪Tulburari de conducere atrio-ventriculara (30%): 
▫PR ↑
▫BAV grad II sau III
▪QT prelungit
▪Modificari ST-T (pericardita)

Rx toracica:
 
Ecocardiografia transtoracica:
▪Confirmarea regurgitarilor valvulare 
▪Evidentierea mecanismului regurgitarii 
▪Evaluarea cineticii VS, a functiei globale VS
▪Evidentierea afectarii pericardice
▪Urmarirea evolutiei valvulopatiei
▪Dg diferential
- sufluri fiziologice
- BCC
- alte valvulopatii

2.Exudatul faringian
  Cultura exsudatului faringian reprezinta o analiza de laborator efectuata pentru stabilirea
diagnosticului etiologic al faringo-amigdalitelor bacteriene prin insamantare pe medii speciale a
secretiilor faringiene. In lipsa tratamentului antibiotic corespunzator, faringitele si tonsilitele
bacteriene se pot propaga mai departe catre tractul respirator inferior sau catre trompa lui
Eustachio determinand infectii respiratorii joase si infectii ale urechii medii.
 Recoltarea exsudatului faringian in vederea insamantarii pe medii speciale de cultura este
indicata in prezenta simptomatologiei clinice sugestive de faringita sau amigdalita atat la copii
cat si la adulti.

 Exsudatul faringian se recolteaza dupa repaos alimentar si al aportului lichidian de minim 4 ore
si inainte de efectuarea toaletei bucale, conditii de prelevare care cresc sansele de depistare ale
patogenului in secretiile faringiene.

 Pacientul este pozitionat pe un scaun cu fata catre o sursa de lumina si gatul in usoara
hiperextenise ci ceafa sprijinita de spatar. Se apasa limba cu o spatula sterila si in timp ce
pacientul este rugat sa pronunte vocala A cu un tampon steril se sterge peretele posterior
faringian mai ales zonele eritematoase si inflamate sau cu depozite purulente. Atat la
introducerea cat si la extragerea tamponului steril se evita atingerea palatului si a limbii pentru a
nu contamina proba cu secretii orofaringiene care pot influenta rezultatul testului.

 Cele mai frecvente infectii bacteriene ale tractului respirator superior detectabile la nivelul
secretiilor faringiene sunt determinate de catre:
 Streptococcus pyogenes sau streptococul betahemolitic de grup A - determina in mod frecvent
faringite acute si abcese periamigdaliene;
 Arcanobacteryum heamolyticum determina faringita si abces periamigdalian;
 Staphylococcus aureus este raportat in exsudatul faringian doar la cererea medicului, patogenul
avand semnificatie clinica doar la anumiti pacienti si contactii acestora;
 Fusobacterium spp, Bacteroides;

SUBIECTUL NR 7.

1. Spondilită anchilozantă - simptome:

 -durere lombară cu iradiere în membrele inferioare, mai accentuată dimineața:

 uneori, rahialgie care se accentuează nocturn

 -dureri coxofemurale sau scapulohumerale (în 20-40% din cazuri)

 -postură caracteristică „de schior” (bolnavul flectează genunchii, pt a-și menține

 ortostatismul)

 -poziție în scândură (coloană vertebrală rectilinie)

 -dureri toracice cu senszație de constricție toracică

 -reducerea capacității funcționale prin anchiloză

 2. Proteina C reactivă - definiție, recoltare și valori normale:
Definiție: Proteina C reactiva este produsa de ficat, fiind un indicator/marker
sensibil al inflamatiei generale si al leziunilor tisulare prezente in organism.
Proteina C reactiva este un reactant care creste rapid, fiind un indicator mult mai
prompt decat testul VSH.
Recoltare: preg.pacient = pe nemâncate
specimen recoltat = sânge venos
recipient de recoltare = vacutainer fără anticuagulant
prelucrare necesar după recoltare = se separă serul prin centrifugare
Valori normale: pentru proteina C reactiva sunt situate sub 0.5 mg/dL. Atunci
cand infectia si/sau inflamatia sunt prezente in organism, valorile CRP cresc
exponential, chiar si de 100 de ori mai mult decat valorile de referinta.
Cauzele cresterii CRP pot indica : arsuri, infectii, boli cronice inflamatorii, precum
si anumite tipuri de cancer.
SUBIECTUL NR 8.
1. Reumatismul cronic degenerativ: factori etiologici, simptomatologie:
Factori etiologici: -persoane în vârstă de peste 40-50 ani
-persoane cu traumatisme și malformații congenitale
-persoane cu obezitate
-persoane cu tulburări edocrine, tiroidiene, ovariene, climax
-condiții de muncă (frig, umiditate și effort fizic mare)
-debutul lent și evoluția este progresivă în decurs de mai mulți ani, cu manifestări
discrete

Simptomatologie: noduli la nivelul degetelor; rigiditate a spatelui si gatului; durere

cronica si disconfort in timpul sederii sau mersului; tumefactii ale genunchilor.

2. VSH: Reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge

anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul
este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută.

-Pregătire pacient – o masă lipidică poate determina alterări plasmatice

-Specimen recoltat – sânge venos
-Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3.8% tamponat sau
vacutainer cu EDTA K3 (pentru metoda microfotometrică capilară)
-Cantitate recoltată – cât permite vacuumul
-Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat,
specimen hemolizat

Stabilitate probă
-2 ore la temperatura camerei (18-26°C); testul ar trebui efectuat la cel mult 2 ore
după recoltare. Dacă este ratată citirea la 1 oră, sângele nu poate fi remixat şi
refolosit pentru VSH. Testul trebuie efectuat la temperatura camerei
-12 ore la 2-8°C; dacă sângele a fost refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura
camerei înaintea efectuării testului.
-24 ore la 4 – 8 ° C – pentru probele recoltate pe K3 EDTA; sângele refrigerat,
trebuie reechilibrat la temperatura camerei înaintea efectuării testului.

Metode
-se aşează tubul în poziţie verticală într-un suport gradat milimetric şi se
citeşte nivelul de sedimentare a hematiilor în mm după 1 ora; în unele teste este
citit rezultatul şi după un interval de 2 ore, dar acesta nu furnizează informaţii
suplimentare
-metoda automată de citire VSH (cu ajutorul unui sistem de raze infraroşii)
-metoda microfotometrică capilară: măsoară capacitatea de agregare a
eritrocitelor (prima etapă a sedimentării) în prezenţa aglomerinelor, la 37°C

Valori de referinţă
Bărbaţi: Femei:
<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h
50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h
>85 ani: <30 mm/h >85 ani: <42 mm/h
Copii (0-18 ani): <10 mm/h
Sarcina (săptămânile 1-20): 18-48 mm/h Sarcina (săptămânile 21-40): 30-70
mm/h
Semnificaţie clinică

1. VSH crescut
 Boli de colagen; este cel mai util test pentru diagnosticul şi monitorizarea
arteritei temporale, artritei reumatoide şi polimialgiei reumatice.
Infecţii, pneumonii, sifilis, tuberculoză, endocardită bacteriană subacută.
 Boli inflamatorii: boala inflamatorie pelvină acută, guta, artrita, nefrita,
nefroza.
 Boli neoplazice.
 Creşterea imunoglobulinelor serice, mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenström.
 Intoxicaţii acute cu metale grele.
 Distrucţii tisulare/celulare, infarct miocardic acut, postoperator (valorile crescute se pot menţine până
la 1 lună).
 Toxemie, hipotiroidism, hipertiroidism.
 Anemia acută sau din bolile cronice.
VSH normal:
 Policitemie vera.
 Anemie feriprivă.
 Infecţii virale necomplicate, mononucleoza infecţioasă.
 Insuficienţa cardiacă congestivă, boala renală activă cu insuficienţă cardiacă.
 Alergie acută.
 Ulcer peptic.
 Valori critice – creşteri extreme ale VSH apar în limfoame, carcinoame maligne
 de colon/sân, mielom multiplu şi artrita reumatoidă1.
 VSH >100 mm/h apare în: metastaze, boli renale (în special cele cu azotemie), infecţii severe
(osteomielită, endocardită bacteriană subacută),
 polimialgie reumatică
1. Variaţii fiziologice:
Menstruaţia: VSH-ul creşte în timpul ciclului menstrual, atingând nivelul
maxim în faza premenstruală şi scăzând în timpul menstruaţiei1.
Sarcina: VSH-ul creşte continuu începând cu a 4-a săptămână de sarcină
până în a 3-a săptămână postpartum3 şi atinge un nivel maxim de până la 45 mm/h
în prima săptămână postpartum1.
Nou-născuţi: VSH-ul este scăzut datorită hematocritului crescut şi nivelului
scăzut de fibrinogen1.
Femei vârstnice (70-89 ani) aparent sănătoase pot avea un VSH foarte mare
(până la 60 mm/h)
2. Factori care determină VSH crescut:
 Sânge refrigerat
 Anemia: datorită numărului scăzut de eritrocite; în anemia feriprivă creşterea VSH nu corespunde
numărului de eritrocite deoarece microcitoza concomitentă încetineşte sedimentarea hematiilor.
 Macrocitoza.
 Medicamente: contraceptive orale, dextrani (datorită absorbţiei pe suprafaţa eritrocitelor),
anticonvulsivante, aspirina, carbamazepina, cefalotin, ciclosporina A,
 dexametazona, etretinat, fluvastatin, hidralazina, indometacin, isotretinoin,lomefloxacin, metisergid,
misoprostol, ofloxacin, procainamida, propafenona, quinina, sulfametoxazol, zolpidem1;2.
3. Factori care scad VSH-ul:
 Temperaturi >20-24°C2.
 Hiperglicemia1.
 Hiperlipoproteinemia (in special chilomicronii)2.
 Hipofibrinogenemia.
 Policitemia.
 Hiperleucocitoza1.
 Prezenţa de eritrocite anormale: microcite, drepanocite, echinocite, poichilocite, stomatocite,
acantocite, sferocite (prin scăderea suprafeţei necesare pentru agregarea hematiilor)4.
 Casexia3.
 Medicamente: aspirina, aur, corticotropin, ciclofosfamida, glucocorticoizi,hidroxiclorochina,
metotrexat, antiinflamatorii nesteroidiene, penicilamina, sulfasalzina, tamoxifen, trimetoprim1.
SUBIECTUL NR 9.
1.Reumatismul cronic degenerativ: semne și simptome, obiective de îngrijire:
Semne și simptome
 -durere articulară
 -caracteristici- se accentuează dimineața, la sculare, articulația nu anchilozează
 -localizare: -articulația cotului , articulația umărului , articulația genunchiului accentuatăn la urcarea
scărilor , articulația coxofemurală accentuată la mers ,articulațiile coloanei vertebrale la diferite
niveluri.
 -în regiunea cervicală, durerea iradiază la nivelul gâtului; în regiunea occipitală, vertex sau în membrul
superior uni- sau bilateral
 -în regiunea dorsală, durerea iradiază anterior, imitând suferințe cardiace
 -în regiunea lombară, durerea iradiază în membrul inferior
 -miscări articulare limitate
 -crepitații articulare
 -mărirea volumului articulației
 -cefalee, amețeli, tulburări de vedere și auz (în spondiloza cervicală)
Obiective de îngrijire
 -să se diminueze durerile articulare
  -să se păstreze mobilitatea articulaților, pacientul putându-și satisface autonom nevoile de deplasare,
de igienă, de îmbrăcare
 -să se păstreze greutatea corporală în limitele normalului, în funcție de vârstă
 -pacientul să poată exprima o stare de confort fizic și psihic
 -să se prevină apariția complicațiilor invalidante
2.Achinezie, Ataxie, Opistotonus - definiții:

Achinezie - Imposibilitatea sau dificultatea de a efectua unele miscari spontane ale

corpului, lentoare anormala a miscarilor voluntare.
Ataxie - se definește ca o incapacitate de a coordona activitatea musculară în timpul mișcării voluntare, în
absența oricărui deficit al forței musculare; pot fi afectate ritmul, amplitudinea, coordonarea, direcția și forța
mișcării.
Opistotonus - Spasm prelungit al mușchilor spatelui, ducând la poziția de arc de
cerc a acestuia.

Subiectul 10:
1.Coxartroza definiție :
Coxartroza este o boală degenerativă, caracterizată prin degradarea progresivă a articulaţiei şoldului. Efectele
acesteia sunt distrugerea cartilajului articular şi apariţia la nivelul şoldului a osteofitelor (ciocuri osoase).

2.Regimul igieno-dietetic
Formele cu artrita necesita repaus la pat timp de trei saptamâni in conditii de spitalizare.
Formele cu cardita si cardiomegalie si/sau insuficienta cardiaca impun repaus la pat, supravegheat pina la
compensare si dieta hiposodata.

Evitati sa consumati: sare de bucatarie sau in mancaruri, mezeluri, crenvusti, branza sarata, muraturi etc

Subiectul 11
1.Coxartroza definiție simptomatologie

Coxartroza definiție :
Coxartroza este o boală degenerativă, caracterizată prin degradarea progresivă a articulaţiei şoldului. Efectele
acesteia sunt distrugerea cartilajului articular şi apariţia la nivelul şoldului a osteofitelor (ciocuri osoase).

Simptomatologie:
• Durere in articulatie, care nu trece nici in timpul odihnei, si dureri nocturne. Durerea se
intensifica chiar si cu mici eforturi fizice si se extinde in articulatii inghinale, genunchi, tibie si
sold.
• Tensiunea constanta a muschilor pelvini sau a muschilor soldului.
• Rigiditatea si limitarea semnificativa a mobilitatii articulatiilor.
• Schiopatat in timp ce mergeti pe jos.
• Trosnit in articulatii.
• De-a lungul timpului, membrul bolnavului devine mai scurt si muschii se atrofiaza.
• Deformarea articulatiei.
 2.ASLO (ANTISTREPTOLIZINA O)

Streptococii Beta hemolitici grup A produc o serie de toxine care pot acționa ca și antigene. Una dintre aceste
exotoxine este streptolizina O.
Anticorpii anti streptolizina O permit aprecierea gradului de infecție datorată streptococilor Beta hemolitici.
Nivelul ASLO crește la o săptămână de la infecție, cu un maxim la 2-3 săptămâni.
În absența complicațiilor/reinfecției, titrul ASLO revine la normal după 6-12 luni.

Manifestări clinice
Infecțiile cu streptococii de grup A pot fi urmate de complicații severe (cum ar fi reumatismul articular acut sau
glomerulonefrita acută poststreptococică) care apar după o perioadă de latență a infecției (de aproximativ 10
zile în cazul glomerulonefritei, respectiv 20 de zile în cazul reumatismului articular acut).

Semnificație clinică
Nivelul crescut de ASLO indică o infecție acută sau recentă.
Răspunsul ASLO nu este prezent în toate cazurile. Astfel, doar 85 % dintre pacienții cu reumatism articular acut
prezintă un nivel crescut.
Infecțiile cutanate, spre deosebire de infecțiile faringiene sunt asociate cu un răspuns ASLO slab. Pacienții cu
glomerulonefrită acută secundară unei infecții streptococice cutanate au un raspuns imun atenuat la
streptolizina O. În cazul acestor pacienți, se recomandă efectuarea unui test alternativ, cum ar fi anticorpii anti
DNaza B (antistreptodornaza B, prezintă o sensibilitate mai crescută ca și ASLO).

Subiectul 12

1.Afecțiuni generale apărute in bolile reumatismale

Ex boli(osteoartrita,artrita reumatoidă,artrita psoriazica,fibromialgia etc)
• durerea, în special la nivelul mâinilor, șoldurilor, genunchilor sau, câteodată, la nivelul
coloanei vertebrale;
• limitarea mișcărilor articulare;
• deformări articulare ce apar în stadiile tardive ale bolii.
• articulații calde, umflate;
• rigiditate articulară, care este, de obicei, mai severă dimineața și după perioade de
inactivitate;
• oboseală;
• febră;
• scădere în greutate.

2.Calcemia

Situatiile in care este indicata determinarea calcemiei sunt reprezentate de catre:

• Screening ul osteoporezei la persoanele cu factorii de risc asociati: varsta>50 de ani,
fumatori, postmenopauza;
 • Tetanie (criza de tetanie acuta manifestata prin o stare de amorteala la nivelul limbii,
degetelor, membrelor inferioare, trismus, spasm laringian) pentru stabilirea tipului
hipocalcemic;
• Afectiuni ale sistemului osos care sunt determinate de modificari ale nivelului normal a
calciului seric: fracturi osoase spontane, dureri, modificari radiologice, tulburari de crestere,
afectiuni dentare;
• Nefro sau urolitiaza, nefrocalcinoza, boli renale cronice;
• Pancreatita acuta;
• Evaluarea postoperatorie a pacientilor cu tiroidectomie, paratiroidectomie, sau
hiperparatiroidism;
• Bolile granulomatoase.

Analiza medicala pentru determinarea calcemiei se realizeaza din sange recoltat prin punctie venoasa
periferica cu pacientul a jeun.
Important de retinut este faptul ca administrarea de suplimente pe baza de calciu cu 8-12 ore inainte de
recoltare poate influenta valoarea calcemiei obtinute. Analiza nu se poate efectua la pacientii tratati cu EDTA
acid etilendiaminotetraacetic (anticoagulant care complexeaza ionii de calciu) sau care au primit substante de
contrast radiologice.

Valorile de referinta ale calciului seric sunt influentate de varsta pacientului si sunt reprezentate de catre:
Varsta Valori
Nou nascuti 0-10 zile 7.6-10.4
Copii 10zile-2ani 9.0-11.0
Copii 2-12 ani 8.8-10.8
Copii 12-18 ani 8.4-10.2
Adulti 18-60 ani 8.6-10
Adulti 60-90 ani 8.8-10.2
Adulti >90 ani 8.2-9.

Cresteri ale valorilor calcemiei sunt intalnite in: hiperparatiroidism primar si secundar, tumori maligne (cancer
osos metastatic, cancer pulmonar, san, tiroida, ficat, pancreas, prostata, mielom multiplu, sindrom
paraneoplazic), boli granulomatoase (tuberculoza, sarcoidoza), reactii adverse la medicamente (intoxicatie cu
vitamina D), insuficienta renala cronica, hipotiroidsm, osteoporoza acuta.

Subiectul 15
1.Obiective de ingrijire la pacinetul cu spondiloza
 diminuarea durerilor;
 prevenirea deformărilor si anchilozei vertebrale;
 menținerea independenței funcționale a pacientului;
 prevenirea complicațiilor.

2.TGO.TGP
TGO/ASAT/AST ( sau aspartataminotransferaza) și TGP/ALAT/ALT ( sau transaminaza glutampiruvica/
alaninaminotransferaza) sunt enzime din clasa transaminazelor care se regăsesc în celulele ficatului (și nu
numai).
Atunci când celulele ficatului sunt distruse, o cantitate mare de transaminaze ajunge în sânge, iar la analizele
de laborator valorile acestora sunt crescute.
TGP/ALT se gaseste in principal la nivelul ficatului, iar TGO/AST este prezentă în mai multe țesuturi: miocard,
ficat, mușchi, rinichi, pancreas, țesut cerebral, etc.
Când cresc transaminazele?
Valorile transaminazelor cresc în aproape toate patologiile hepatice, dar și în afecțiuni cu sediu extrahepatic,
cum ar fi infarctul miocardic acut sau alte afecțiuni ale mușchilor striați.
Recomandări pentru analiza TGO/TGP
 diagnostic patologii hepatice
 evoluție și tratament hepatite
Pregătirea pacientului pentru recoltare: recomandat pe nemâncate (a jeun)
Specimen recoltare: sânge venos prin puncție venoasă.

Valori normale TGO/ASAT/AST

 0-12 luni <58
 1-3 ani <59
 4-6 ani <48
 7-12 ani <44
 13-17 ani <39
 F: >17 ani <32
 M: >17 ani <40
Valori normale TGP/ALAT/ALT
 0-12 luni <56
 1-6 ani <29
 7-17 ani <37
 F: >17 ani <33
 M: >17 ani <41
*Valorile diferă în funcție de laborator si metoda de lucru folosită.

Transaminazele – Creșteri
 hepatite, ciroză
 steatoză hepatică
 intoxicații
 aritmii, sepsis, hemoragii
 insuficiență cardiacă
 anemii
 infarct miocardic acut
 mononucleoză infecțioasă
 medicamente
 creșteri moderate pot să apară și după injecțiile intramusculare1
Transaminazele – Scăderi

 dializă
 malnutriție
 sarcină
  neoplazii
 medicamente

Subiectul 18

1.Tratamentul in RAA
Iata in ce consta tratamentul reumatismului articular acut:
 pacientii diagnosticati trebuie sa evite efortul.
 repausul este recomandat pana cand semnele inflamatorii acute dispar. In cazul pacientilor cu
probleme cardiace, repausul la pat poate fi recomandat pentru o perioada indelungata (cateva
saptamani).
 reluarea activitatilor se face gradual.
 tratamentul medicamentos amelioreaza simptomele care se manifesta: medicamente antiinflamatoare
pentru reducerea inflamatiei (acid acetilsalicilic), antibiotice (penicilina, eritromicina, in urma
prescriptiilor medicului specialist), corticosteroizi (mai ales in cazul pacientilor care nu raspund la
tratament sau la cei cu afectiuni cardiace severe) pentru a preveni o noua infectie.
 medicul recomanda medicamente suportive: diuretice, digoxin, antihipertensive, haloperidol.
 tratamentul anginei streptococice reduce incidenta reumatismului articular acut.
 purtatorii cronici au un risc relativ mic de dezvoltare a reumatismului articular acut. Acestia nu au
nevoie de tratament de rutina, decat in urmatoarele cazuri: daca exista un istoric familial de reumatism
articular acut, daca faringita la debut se manifesta intr-o comunitate inchisa, in cazul unei epidemii de
reumatism articular acut, daca exista transmiteri repetate in cadrul aceleiasi familii.

2.Ingrijirea pacientului imobilizat la pat

 la fiecare 1-2 ore persoana imobiliazat trebuie repozitionata (schimbata pozitia) pentru a preveni
aparitia escarelor
 Pentru prevenirea complicatiilor vasculare ale membrelor inferioare, este important ca persoana
imobilizata sa stea cu picioarele ridicate pe o perna, in mai multe sesiuni pe zi cu o durata de 20-30
minute, pozitie care faciliteaza circulatia de intoarcere.
 Pentru prevenirea complicatiilor pulmonare, se mentine pozitia sezand la marginea patului, mai multe
ore pe zi, asociindu-se si un usor tapotament ( tehnica de masaj) al spatelui si frictionari repetate cu
solutii care contin alcool.
 Igiena si ingrijirea tegumenteler trebuie facuta zilnic, cu un sapun special care are pH neutru si apa
calduta. Pielea uscata se hidrateaza ulterior cu ajutorul unei creme.

In ceea ce priveste alimentatia persoanei imobilizate la pat, se va respecta regimul dietetic recomandat de
medic si cel mai important se va insista pe hidratarea corespunzatoare.

Subiectul 19
1.Obiective de ingrijire la pacientul cu postura inadecvata
 Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată
 Pacientul să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare
 Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie
 Pacientul să fie echilibrat psihic
 Pacientul să-şi menţină satisfăcute celelalte

2.Hemoleucograma
Hemoleucograma este un test screening de bază, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator,
reprezentând adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic şi diagnosticul diverselor afecțiuni.
Acest examen de laborator care evaluează cantitativ și calitativ elementele figurate (celulele) din sânge.
Hemoleucograma furnizează informații atât despre numărul tuturor tipurilor de celule sanguine, cât și despre
mărimea, forma și alte caracteristici ale acestora.
În ce constă hemolecuograma completă?
Hemoleucograma completă măsoară:
 leucocitele, eritrocitele;
 concentraţia de hemoglobină;
 hematocritul;
 indici eritrocitari: VEM, HEM, CHEM, RDW
 concentrația medie de hemoglobină
 număr de trombocite;
 indici trombocitari;
 formulă leucocitară;
 numărul de reticulocite.

 Globulele roșii (hematii sau eritrocite), sunt celule ale sângelui care transportă oxigenul (fixat în
hemoglobină).
 Hemoglobina (Hgb) este o proteină prezentă în globulele roșii care are rolul de a transporta oxigenul.
 Hematocritul(Hct) este procentul volumic eritrocitar (de globule roșii) dintr-un volum de sânge.
 Volumul celular mediu (MCV) arată volumul mediu al globulelor roșii (util în diagnosticarea anemiei).
 Concentrația medie a hemoglobinei (MCHC) este valoarea concentrației de hemoglobină în celula
roșie.
 Globulele albe (leucocitele) au în general acestea au funcții de apărare împotriva microorganismelor.
Pot fi împărțite în: neutrofile, eozinofile, bazofile, monocite, limfocite.
 Trombocitele (plachete sanguine PLT) sunt elemente celulare ale sângelui cu rol important în procesul
de coagulare.

Valori de referința pentru Hemoleucogramă

 RBC Eritrocite
o bărbați, 4,5-6 milioane/mm³;
o femei, 4-4,5 milioane/mm³
 Hgb Hemoglobină
o 14-18 g/100 ml pentru bărbați
o 12-16 g/100 ml pentru femei.
 Hct Hematocritului
o 36%-48% la femei
o 40%-53% la bărbați.
o Atleții 36%-41% (femei) și 40%-45% (bărbați).
 MCV Volumul celular mediu – 80-95 fL (1 femtolitru (fL) = 10−15L)
 MCHC Concentrația medie a hemoglobinei – 31%-37%
 RDW Lărgimea distribuției eritrocitare – 11%-16%
 WBC Numărul leucocitelor: 4,500 – 10,000 celule/mcL
 Neutrofile – 52-62% din leucocite
 Eozinofile – 1-3% din leucocite
 Bazofile – <1% din leucocite
  Monocite – 3-9% din leucocite
 Limfocite – 25-33% din leucocite
 PLT Trombocitele (plachete sanguine) – 150 la 440 mii/microlitru.

Subiectu 20

1.Poliartrita reumatoidă (PR) este o boală inflamatorie sistemică cronică, cea mai frecventă suferinţă
reumatică de tip inflamator, caracterizată clinic printr-o artropatie cu evoluţie deformantă şi distructivă,
alături de manifestări generale şi extra-articulare (ex. cutanate – nodulii reumatoizi – cea mai frecventă
manifestare extra-articulară, cardiace, pulmonare, oculare).

Etiologia este necunoscută, posibil mutifactorială, factorii favorizanţi (de mediu, infecţioşi, hormonali,

imunologici) acţionând pe un teren genetic predispozant (HLA-DR4/DR1). Poliartrita reumatoidă este asociată
cu fenomene autoimune, dar nu se cunoaşte încă dacă autoimunitatea este un eveniment secundar sau
primar.

2. Metodele de prevenire a escarelor

Pentru că prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul, imediat după identificarea cauzelor și a
factorilor de risc cu potențial în formarea escarelor, trebuie să se ia măsuri de prevenire a ulcerului de decubit.

 În cazul persoanelor imobilizate la pat sau în scaunul cu rotile, primul și cel mai important pas este
schimbarea poziției din două în două ore (dacă se poate și mai des, cu atât mai bine), pentru evitarea
acumulării de presiune în unele zone ale corpului;
 Pacienții care stau în scaunul cu rotile și își pot mișca partea superioară a corpului, se pot folosi de
mâini pentru a se ridica pentru câteva secunde și pentru a-și schimba mai des poziția;
 Mutarea pacientului dintr-un loc în altul (din pat în scaunul cu rotile sau în alt pat, de exemplu) se face
prin ridicarea lui, nu prin tragere;
 Pernele care previn formarea unor zone de presiune sunt, la rândul lor, indicate în prevenirea
escarelor. Acestea pot fi așezate sub regiunile preponderent osoase, cum ar fi genunchii sau coatele;
 De asemenea, asigurarea unei poziții confortabile a pacientului este foarte importantă. Pernele puse
sub cap sau sub spate, care îl înalță, pot fi de ajutor;
 Nu în ultimul rând, alimentația joacă un rol esențial pentru sănătatea organismului. Consumul de
lichide și produse bogate din punct de vedere nutrițional este un aspect ce nu trebuie neglijat atunci
când vine vorba de prevenirea escarelor.

Ce poţi face dacă ai în îngrijire o persoană cu (risc de) escare

Escarele apar, de cele mai multe ori, în cazul bătrânilor imobilizați la pat, însă această problemă se poate
manifesta și la adulții tineri, care, ca urmare a unor probleme de sănătate, ajung să nu se mai poată mișca.
Aceste persoane au nevoie de supraveghere constantă, motiv pentru care cei care le îngrijesc pot fi atenți la
anumite semne, pentru a preveni dezvoltarea ulcerului de decubit sau a altor complicații.

Concret, ce pot face oamenii care îngrijesc persoanele cu (risc de) escare?

 Să îi ajute să își schimbe poziția la fiecare două ore și să se asigure că pacienții lor se simt confortabil;
 Să se ocupe de igiena personală a celor suferinzi, inclusiv de schimbarea scutecelor, în cazul
persoanelor imobilizate la pat;
  Să verifice constant zonele în care sunt sau ar putea apărea escarele și să le îngrijească atent, folosind
produse hidratante;
 Să se ocupe de curățenia spațiului în care se află pacientul, punând accent pe igiena lenjeriei de pat și a
hainelor care intră în contact cu pielea celui care are escare;
 Să îi ajute pe cei aflați în grija lor să mănânce alimente bogate din punct de vedere nutrițional și să
consume lichidele necesare bunei funcționări a organismului.

Subiectul 21
1. Metodele de prevenire a escarelor
Pentru că prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul, imediat după
identificarea cauzelor și a factorilor de risc cu potențial în formarea escarelor, trebuie să
se ia măsuri de prevenire a ulcerului de decubit.
o În cazul persoanelor imobilizate la pat sau în scaunul cu rotile, primul și cel mai important pas
este schimbarea poziției din două în două ore (dacă se poate și mai des, cu atât mai bine),
pentru evitarea acumulării de presiune în unele zone ale corpului;
• Pacienții care stau în scaunul cu rotile și își pot mișca partea superioară a corpului, se pot
folosi de mâini pentru a se ridica pentru câteva secunde și pentru a-și schimba mai des
poziția;
• Mutarea pacientului dintr-un loc în altul (din pat în scaunul cu rotile sau în alt pat,de
exemplu) se face prin ridicarea lui, nu prin tragere;
• Pernele care previn formarea unor zone de presiune sunt, la rândul lor, indicate în
prevenirea escarelor. Acestea pot fi așezate sub regiunile preponderent osoase,cum ar fi
genunchii sau coatele;
• De asemenea, asigurarea unei poziții confortabile a pacientului este foarte importantă.
Pernele puse sub cap sau sub spate, care îl înalță, pot fi de ajutor;
• Nu în ultimul rând, alimentația joacă un rol esențial pentru sănătatea organismului.
Consumul de lichide și produse bogate din punct de vedere nutrițional este un aspect ce nu
trebuie neglijat atunci când vine vorba de prevenirea escarelor.
Ce poţi face dacă ai în îngrijire o persoană cu (risc de) escare
Escarele apar, de cele mai multe ori, în cazul bătrânilor imobilizați la pat, însă această problemă se poate
manifesta și la adulții tineri, care, ca urmare a unor probleme de sănătate, ajung să nu se mai poată mișca.
Aceste persoane au nevoie de supraveghere constantă, motiv pentru care cei care le îngrijesc pot fi atenți la
anumite semne, pentru a preveni dezvoltarea ulcerului de decubit sau a altor complicații.
Concret, ce pot face oamenii care îngrijesc persoanele cu (risc de) escare?
• Să îi ajute să își schimbe poziția la fiecare două ore și să se asigure că pacienții
lor se simt confortabil;
• Să se ocupe de igiena personală a celor suferinzi, inclusiv de schimbarea
scutecelor, în cazul persoanelor imobilizate la pat;
• Să verifice constant zonele în care sunt sau ar putea apărea escarele și să le
îngrijească atent, folosind produse hidratante;
• Să se ocupe de curățenia spațiului în care se află pacientul, punând accent pe
igiena lenjeriei de pat și a hainelor care intră în contact cu pielea celui care are
escare;
• Să îi ajute pe cei aflați în grija lor să mănânce alimente bogate din punct de
vedere nutrițional și să consume lichidele necesare bunei funcționări a
organismului.
2. Obiective de îngrijire la pacienții cu afecțiuni reumatismale
INGRIJIREA PACIENTILOR CU AFECTIUNI REUMATISMALE
Aceste boli afectează oasele și constituie una din cauzele de suferinte fizice si pierderi econimice pe motiv
de boala prin incapacitateatemporara de munca pe care o creeaza. Ele implica probleme ale
individului, familiei si comunitatii.Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu aceste
suferinte prezinta particularitati inraport cu cauza si evolutia acestor imbolnaviri.
Principalele afectiuni reumatismale sunt:
Bolile reumatismale inflamatorii:
• Reumatismul articular acut (RAA), cu evolutie acuta;• Poliartrita reumatoida (PR) si
Spondilita anchilozanta (SA), cu evolutie cronica.
Bolile reumatismale degenerative:
• Artrozele: gonartroza, coxartroza, spondiloza.
Boli reumatismale abarticulare:
• Periartrita scapulohumerala (PSH), nevralgie sciatica, nevralgie cervico- brahiala.Boli
reumatismale metabolice:• Guta.
EDUCATIA PENTRU SANATATE IN VEDEREA PREVENIRII BOLILOR REUMATISMALE
Asistenta medicala din dispensare medicale teritoriale, din intreprinderi si institutii, scoli,
prinactivitatea sa, contribuie la prevenirea formelor inflamatorii si a formelor
cronice degenerative dereumatism, cat si la aparitia unor complicatii grave, cu modificari
scheletice invalidante.
Masuri de profilaxie primara:
Pentru profilaxia reumatismului articular acut (RAA):
- Efectuarea de controale in unitatile de ingrijire a copiilor (crese, gradinite), pentru epistarea purtatorilor
sanatosi de streptococ beta hemolitic prin examenul bacteriologic al exsudatului faringian;
- Depistarea purtatorilor de infectii streptococice acute si tratarea lor corecta.
Pentru prevenirea artrozelor:
- Educareapopulatiei pentru o alimentatie echilibrata, care sa determine pastrarea
greutatii corporale ideale si sa previna tulburarile metabolice;
- Evitarea factorilor traumatici si a factorilor mecanici - pozitii vicioase, supraslicitari fizice.Acordarea unei
atentii deosebite tuturor persoanelor cu dureri lombare.
Masurile de profilaxie secundara constau in:
Educarea persoanelor cu diferite forme de reumatism pentru:
- Prezentarea la controale periodice clinice si de laborator (de exemplu in RAA - examenulASLO).
- Evitarea factorilor climatici (frig, umezeala) care favorizeza aparitia puseelor acute ale bolilor degenerative
reumatismale;
- Tratarea corecta a bolilor metabolice si endocrine;
-Evitarea ortostatismului prelungit si a eforturilor fizice mari;
- Continuarea tratamentului prescris, medicamenos si fizioterapic de recuperare;
Masurile de profilaxie tertiara
, se adreseaza persoanelor care prezinta infirmitati, secheleinvalidante:
- Invatarea bolnavului cu coxartroza sa foloseasca bastonul de sprijin
- Pregatirea pacientului pentru interventie chirurgicala ortopedica corectiva (proteze de
sold,genunchi);
-Recomandareadenoiprofesiunipacientilorcupolia
r t r i t a r e u m a t o i d a , s p o n d i l i t a anchilozanta pentru integrarea lor sociala.
Manifestări de dependență (SEMNE SI SIMPTOME POSIBILE)
Durerea articulara
- localizare:- osoasa sau articulara;- la articulatiile mici sau mari, persistand la o singura
articulatie sau migrand de la o articulatie laalta;
- conditiii de aparitie:
- la inceputul miscarii, dimineata la sculare;- permanent;- poate fi precedata de un episod inflamator
amigdalin;
- poate aparea dupa o masa abundanta, consum excesiv de alcool in accesul de guta,
diferentiind-ode durerea din puseul reumatismal;
- conditii de accentuare: miscarea, frigul;
-conditii de ameliorare: repausul, caldura.

Subiectul 22
Spondilita anchilozanta sau boala Bechterew este o afectiune inflamatorie a coloanei vertebrale care
determina fuziunea vertebrelor cu pierderea mobilitatii la nivelul segmentului cervical si toracal cu adoptarea
unor posturi vicioase. Afectiunea prezinta caracter progresiv cu debut in jurul varstei de 30 de ani si este mai
frecvent intalnita in cazul persoanelor de sex masculin

Ce reprezinta spondilita anchilozanta?

Spondilita anchilozanta sau boala Bechterew este o afectiune inflamatorie a coloanei vertebrale care
determina fuziunea vertebrelor cu pierderea mobilitatii la nivelul segmentului cervical si toracal cu adoptarea
unor posturi vicioase. Afectiunea prezinta caracter progresiv cu debut in jurul varstei de 30 de ani si este mai
frecvent intalnita in cazul persoanelor de sex masculin.

Spondilita anchilozanta prezinta afectare sistemica determinand manifestari atat la nivel musculoscheletal cat
si la nivel ocular, cardio vascular, pulmonar, intestinal si al vezicii urinare cu posibilitatea aparitiei
complicatiilor pe termen lung.

Care sunt cauzele spondilitei anchilozante?

Studiile desfasurate pana in prezent nu au identificat o cauza specifica pentru spondilita anchilozanta insa, se
considera faptul ca prezenta genei HLA B27 sau human leukocyte antigen B27 (proteina specifica situata la
suprafata leucocitelor) determina risc crescut de dezvoltare a bolii Bechterew alaturi de alte boli autoimune
inflamatorii cum sunt artrita reumatoida juvenila, artrita reactiva sau uveita anterioara acuta.

O alta ipoteza cu privire la etiologia bolii Bechterew se refera la posibilitatea existentei unui factor declansator
de natura infectioasa care determina aparitia inflamatiei cronice prin generarea unui raspuns imun exacerbat
impotriva antigenelor microbiene patogene.

Simptomele spondilitei anchilozante

Tabloul clinic al pacientilor cu spondilita anchilozanta este constituit din simptome care apar in timp, pe
parcursul mai multor luni sau chiar ani de boala evolutiva si sunt reprezentate de:

• Rigiditate la nivelul coloanei vertebrale care se poate extinde pana la nivel lombar si sacrat, accentuata
dupa o perioada lunga de repaos;

• Sensibilitate dureroasa de cauza inflamatorie la nivelul articulatiilor intervertebrale cervicale si

toracale, soldurilor si genunchilor;

• Entezita (inflamatie dureroasa la nivelul ligamentelor si tendoanelor);

• Oboseala accentuata.

Alte simptome care pot aparea pe parcursul evolutiei nefavorabile a bolii Bechterew sunt reprezentate de:

• Dificultatile respiratorii apar ca urmare a proceselor de fuziune intervertebrale care limiteaza miscarile
fiziologice ale cutiei toracice efectuate in timpul inspirului si expirului;

Subiectul 23
1. Educația sanitară pentru prevenirea bolilor reumatismale
 Asistenta medicala prin activitatea sa, contribuie la prevenirea formelor inflamatorii si a formelor cronice
degenerative de reumatism, cat si la aparitia unor complicatii grave, cu modificari scheletice invalidante.

Masuri de profilaxie primara:

Pentru profilaxia reumatismului articular acut (RAA):

- Depistarea purtatorilor de infectii streptococice acute si tratarea lor corecta.

Pentru prevenirea artrozelor:

- Educarea pacientii pentru o alimentatie echilibrata, care sa determine pastrarea greutatii corporale
ideale si sa previna tulburarile metabolice;
- Evitarea factorilor traumatici si a factorilor mecanici - pozitii vicioase, supraslicitari fizice.
- Acordarea unei atentii deosebite tuturor pacientilor cu dureri lombare.

Masurile de profilaxie secundara constau in:

Educarea persoanelor cu diferite forme de reumatism pentru:

- Prezentarea la controale periodice clinice si de laborator (de exemplu in RAA - examenul ASLO).
- Evitarea factorilor climatici (frig, umezeala) care favorizeza aparitia puseelor acute ale bolilor
degenerative reumatismale;
- Tratarea corecta a bolilor metabolice si endocrine;
- Evitarea ortostatismului prelungit si a eforturilor fizice mari;
- Continuarea tratamentului prescris, medicamenos si fizioterapic de recuperare;

Masurile de profilaxie tertiara, se adreseaza persoanelor care prezinta infirmitati, sechele invalidante:

- Invatarea bolnavului cu coxartroza sa foloseasca bastonul de sprijin

- Pregatirea pacientului pentru interventie chirurgicala ortopedica corectiva (proteze de sold, genunchi);
- Recomandarea de noi profesiuni pacientilor cu poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta pentru
integrarea lor sociala.

2. Exudatul Faringian

Definiție:
1) Exudatul faringian reprezintă examinarea care identifică prezenţa unei infecţii bacteriene, fungice sau
virale la nivelul regiunii faringiene,având ca rezultat apariția unui lichid , ca urmare a inflamării faringelui.
2) Scop:
Explorator:
 depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui in vederea tratamentului;
 depistarea persoanelor sanatoase purtatoare de germeni.

3) Materiale necesar:
de protectie:
- masca de tifon.

sterile:
- spatula linguala;
- eprubeta cu tampon;
 - eprubeta de cultura;
- ser fiziologic sau glicerina 15%.
nesterile:
- tavita renala
- stativ pentru eprubete;
- lampa de spirt si chibrite.
Pregătirea pacientului:
a) pregătirea psihică: se anunță pacientul și i se explică tehnica.
b) pregătirea fizică:
o se anunță să nu mănânce și să nu bea apă;
o să nu se instileze solutii dezinfectante în nas, și să nu faca gargară;
o se așeaza pacientul pe un scaun.

Efectuarea tehnicii:
o se recoltează înainte de administrarea de antibiotice sau sulfamide;
o asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează cu alcool;
o își pune masca de protecție;
o invită pacientul să deschidă gura și inspectează fundul de gat;
o deschide epubreta cu tamponul faringian;
o flambează gâtul eprubretei și o închide cu dop steril;
o apasă limba cu spatula lingual;
o cu tamponul faringian șterge depozitul de pe faringe si amigdale, dezlipește o porțiune din falsele
membrane (cand este cazul);
o flambează gura eprubetei care se închide cu dopul flambat;
o la indicația medicului, întinde produsul obținut pe lame de sticle, frotiuri colorate sau insemânțează
imediat pe medii de cultură;
o se spală pe maini cu apa și sapun.

Notarea în foaia de temperatură sau de observație:

- se notează data recoltării , numele si prenumele persoanei careia i s-a efectuat recoltarea;
- dacă sau făcut insămânțare sau nu.

Îngrijirea pacientului după tehnică:

o se şterge gura pacientului;
o se îndepărtează materialele folosite;
o se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă;
o se aeriseşte salonul;
o se supraveghează pacientul în continuare.

Rezultate așteptate și neașteptate:

a) rezultate așteptate:
- nu există cretere a microorganismelor la nivelul culturii (bacterii, fungi sau virusuri).
b) rezultate neașteptate:
Exista crestere bacteriana la nivelul culturii. Cel mai frecvent exista infectii cu bacterii care produc:
 - infecții faringiene streptococice, scarlatina sau febră reumatică (streptococ B hemolitic de
grup A);
- meningită (Neisseria meningitidis);
- difteria(Corynebacteriae diphteriae);
- tuse convulsivă (Bordetela pertussis).

Accidente / Incidente
- în timpul recoltarii, tamponul se îmbibă cu saliva și atinge dinții, care, având flora microbiană ar putea
influența rezultatul;
- revarsarea lichidului în afara,dacă s-a pătruns prea în profunzimea cu spatula.
Reorganizarea locului de muncă:
Instrumentarul folosit se curață și se spală cu apă curentă și săpun, se introduce în soluție
dezinfectante si se pregătește pentru sterilizare.

Subiectul 24
1. Manifesări de dependență în afecțiunile reumatismale

Durerea articulara

- localizare:
- osoasa sau articulara;
- la articulatiile mici sau mari, persistand la o singura articulatie sau migrand de la o articulatie la alta;
- conditiii de aparitie:
- la inceputul miscarii, dimineata la sculare;
- permanent;
- poate fi precedata de un episod inflamator amigdalin;
- poate aparea dupa o masa abundanta, consum excesiv de alcool in accesul de guta, diferentiind-o de
durerea din puseul reumatismal;
- conditii de accentuare: miscarea, frigul;
- conditii de ameliorare: repausul, caldura.

Redoarea articulara

- reprezinta intepenirea reducerea mobilitatii articulare:

- instalare: dimineata;
- localizarea:
- in poliartrita reumatoida, la nivelul articulatiilor mici de la maini si picioare;
- in spondilita anchilozanta, in regiunea lombara si apoi, dorsala;

Impotenta functinala articulara sau musculara

- conditii de aparitie – inflamatie articulare sau musculara, anchiloza articulara;

- localizare:
- centurile membrelor, coloana vertebrala (spondilita anchilozanta);
- segmenrele distale (poliartrita reumatoida);
- afecteaza activitatea profesionala si autoservirea;

Tumeficatia articulara
 - este un semn obiectiv;
- caracteristici:
- articulatie rosie, calda, marita de volum (RAA);
- tumeficatie fluctuenta (hidrartroza);

Deformare articulara

- cauzata de prezenta osteofitelor, exostozelor osoare;

- apare in poliartrita reumatoida la maini si picioare;

Atrofia musculara

- se intalneste in poliartrita reumatoida, este dureroasa, incepe la muschii interososi ai mainilor;

Modificarea mobilitatii articulare

- limitarea mobilitatii;
- mobilitate excesiva.

2. ASLO, Fibrinogen – recoltare, valori normale

ASLO
Anti-streptolizina O este anticorpul specific streptolizinei O, o enzima extracelulara produsa de streptococul
beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes).

Recomandari pentru determinarea ASLO:

-infectii streptococice si monitorizarea tratamentului acestora;
afectiuni post-streptococice de tipul reumatismului articular acut sau endocardita, scarlatina, glomerulonefrita

Descriere
Streptolizina este o hemolizina produsa de streptococii de grup A. La pacientii infectati, streptolizina O
actioneaza ca un antigen fata de care organismul dezvolta un raspuns umoral specific (antistreptolizina
O=ASLO). Titrul ASLO incepe sa creasca la 1 saptamana dupa instalarea infectiei streptococice si atinge un
maxim la 2-4 saptamani. In absenta complicatiilor sau a reinfectiei, titrul ASLO revine la normal dupa 6-12 luni.

Titrul ASLO este crescut in 80-85% din cazurile de infectie streptococica A. Nivelul anticorpilor ASLO atinge
valori foarte mari in special in reumatismul articular acut, de aceea titrurile persistent scazute pledeaza
impotriva acestei afectiuni.

- Procedura de recoltare
 Analiza ASLO nu necesită pregătiri speciale, se realizează dintr-o probă de sânge recoltată a
jeun (pe nemâncate), în vacutainer fără anticoagulant cu sau fără gel separator
Pregatire pacient
Se recolteaza a jeun (pe nemancate).

Metoda
Se foloseste metoda imunoturbidimetrica.
Specimen recoltat - sange venos.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator. (eprubeta cu capac roșu)

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare.

Volum proba - minim 0.5 ml ser.

Valori de referinta

Varsta Valoare (UI/mL)

0-16 ani <150
>16 ani <200

Materiale necesare

Material pentru puncţie

 seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturaşi (butterfly);

 vacuumuri adecvate fără anticoagulant/ gel separator
 pansament adeziv;

Materiale de dezinfecţie

 tampoane (vată, tifon);

 alcool ;
 mănuşi de unică folosinţă;
 garou;

Material de protecţie:

 material impermeabil, aleză/câmp;

 container pentru materiale folosite;

Alte materiale

 etichete, cod de bare;

 tavăiță pentru materiale.

Fibrinogenul-

Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care, în cursul procesului de
coagulare este transformată în fibrina. Este o analiză biochimică efectuată din sânge venos.

Scop

- explorator

Pregatirea pacientului

– fizică – recoltare à jeun (pe nemâncate)

– psihică – se explică tehnica se obține consimtamântul
Materiale necesare

– Materiale pentru puncția venoasă

– Vacuetă cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrate de sodiu)

Pentru timp de protrombină :

– vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9).

– Ex. vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2 ml citrat
– pentru fibrinogen – vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de sodiu –
sânge=1/9)

Tehnica

– se identifică pacientul și se verifică recomandarea;

– se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP.
– Presiunea realizata de garou nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat, o
noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.
– se aplica tamponul;
– se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.

Valori de referință ale fibrinogenului

– variaza in functie de varstă:

Vârstă Valori de referință mg/dl

0-1 an 160-390

2-10 ani 140-360

11-18 ani 160-390

>18 ani 200-400

! La valori <50mg/dL pot apărea evenimente hemoragice după intervenții chirurgicale traumatice.

Valorile >700mg/dL (determinari repetate dupa remiterea procesului inflamator acut) indica un risc crescut
pentru apariția bolilor coronariene si cerebrovasculare.

Subiectul 25

1. Reumatusmul Articular Acut- simptomatologie

Semnele și simptomele principale:

– infecție faringoamigdaliană cu febră,

– astenie,
– epistaxis în perioada de debut.
La 3-4 săptămâni de la debut apar manifestările :

– articulare,
– poliartrită acută mobilă,
– fugace, în special la articulațiile mari.
– Febra este aproape constantă.

Apar manifestări cutanate:

– eritem marginat,
– eritem nodos.
– Apare coreea (mișcări involuntare ale extremităților) și confuzia.

2. Colesterol, uree, creatinină – recoltare și valori normale

Colesterolul :

Colesterolul total se determina din sange venos recoltat prin punctie venoasa periferica a jeun si presupune o
pregatire prealabila a pacietului care consta in:

 Analiza colesterolului total se efectuează din sânge recoltat prin puncție venoasă, fără o pregătire
prealabilă specială a pacientului.
 Recomandarea este ca recoltarea să fie făcută dimineața, a jeun (pe nemâncate), de regulă după un
post de 10 - 12 ore.
 Se recoltează sânge venos în vacutainer fără aditiv, de preferat cu gel separator (dop galben), dar și
fără gel separator (dop roșu). La maximum două ore de la recoltare, proba de sânge este centrifugată,
iar din serul astfel obținut analiza este efectuată imediat. Serul poate fi și stocat timp de câteva zile la
4-8 grade C
Valorile normale pentru colesterol
Colesterolul total:
valoare normala – pana la 200 mg/dcl,
valoare la limita – intre 201 – 240 mg/dcl,
valoare de risc – peste 240 mg/dcl.
Colesterolul HDL sau colesterol bun:
valoare normala – peste 60 mg/dcl,
valore la limita – intre 40 – 59 mg/dcl,
valoare de risc – mai putin de 40 mg/dcl (riscul de aparitie a afectiunilor inimii este ridicat pentru ca nu mai
este protejata de colesterol bun.
Colesterolul LDL sau colesterolul rau:
valoare normala – sub 100 mg/dcl,
valoare buna – intre 100 – 129 mg/dcl,
valoare la limita – 130 – 159 mg/dcl,
valoare de risc – intre 160 – 189 mg/dcl,
valoare de risc crescut – nivelul colesterolului trece de 190 mg/dcl.

Creatinina :

Creatinina este o analiza importantă pentru evaluarea funcției renale. Creatinina este o moleculă generată de
metabolismul muscular.
Variații ale nivelului de creatinină apar în tulburările funcției renale. Aceasta este transportată la rinichi prin
intermediul sângelui, unde este filtrată, ca mai apoi să fie eliminată prin urină.

Valorile creatininei depind de vârstă și sex. Astfel:

Vârstă Valori (mg/dL)1

0-2 luni < 0.85 mg/dl

2- 12 luni < 0.42 mg/dl

1-2 ani < 0.41 mg/dl

3-4 ani < 0.47 mg/dl

5-6 ani < 0.59 mg/dl

7-8 ani < 0.60 mg/dl

9-10 ani < 0.73 mg/dl

11-12 ani < 0.79 mg/dl

13-14 ani < 0.87 mg/dl

Femei < 1 mg/dl

Barbati < 1.2 mg/dl

Valorile pot varia în funcție de laborator și metodele folosite.

UREE :

Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniti din scindarea in stomac si
intestin a proteinelor, sub actiunea fermentilor proteolitici si absorbtia acestora prin peretele intestinal. Sediul
principal de formare a ureei este ficatul, dar si tesutul in curs de crestere (de exemplu, tesutul embrionar sau
tumoral) are proprietatea de a forma uree din arginina. Cea mai mare parte a ureei este eliminata prin filtrare
glomerulara; 40-60% redifuzeaza in sange in functie de fluxul tubular si de hormonul antidiuretic (ADH)6.

Recoltare :

Pregatire pacient –  à jeun (pe nemancate) sau postprandial4.

Specimen recoltat -sange venos4.

Recipient de recolta – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator 4.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare4.

Volum proba – minim 0.5 mL ser4.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; 1 an la -20°C4
.

Varsta Valoare (mg/dL)

< 1 an <41

1-18 ani <39

18-60 ani <43

60-90 ani <49

Recoltare:

Materiale necesare

 Ac de puncție cu in filetare

 Tub holder la care se atașează acul de puncție

 Vacutainere (cu dopuri de diverse culori în funcție de analiză)

 Tampoane de vată

 Alcool

 Taviță renală

 Garou

 Plasturi

Tehnica

– Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.

– Îmbracă mănuşile de protecţie.

– Se îndepărtează capacul acului dublu (Obligatoriu desigilarea acului se face în prezenta pacientului,
după ce i s-a arătat faptul ca este steril/sigilat)

– Ia tubul holder la care ataşează acul de puncţie prin înfiletare;

– Se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției;

– Se examinează calitatea venelor și se palpează locul puncţiei;

– Dacă venele nu sunt vizibile și nici nu se simt la palpare, rugați pacientul să închidă și să deschidă
pumnul de mai multe ori;

– O alta variantă este să se desfacă garoul și pacientul să stea cu mâinile coborâte sub nivelul inimii
pentru ca venele să devină turgescente; Aplicarea de comprese calde ar putea da de asemenea
rezultate;

– Aplicarea garoului pentru alegerea preliminară a venei nu trebuie să depășească 1 minut;

– Se dezinfectează cu tampon cu alcool prin mișcare circulară de la centru spre exterior;

– Se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis;

– Se ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziționat la 2.5-5.0 cm de locul puncției;

– Se puncționează vena la un unghi de inserție de aproximativ 10-30 grade în condiţii

de asepsie perfectă, pe direcţia axului longitudinal, împingând acul înfiletat pe holder 1-1,5 cm în
lumenul venei;

– Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată a
dopului să fie străpunsă;

– Dupa ce începe să curgă sângele în vacutainer, se cere pacientului să desfacă pumnul;

– Acul dublu străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului. Se are în vedere ca tubul să fie centrat
în holder pentru ca acul să înţepe zona centrală a capacului;

– Sângele este atras de vacuumul din vacutainer și curge cu viteză proprie. Se lasă tubul să se umple
până când vacuumul este epuizat și curgerea sângelui se oprește;

– Când tubul este plin, se extrage din holder prin apăsare pe bordura holderului cu degetul mare;

– Se introduce un nou Vacutainer prin mișcare de împingere-rotație, daca este necesar;

– Când se introduce ultimul Vacutainer si începe sa fie umplut cu sânge, se desface garoul;

– După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul (Atentie!nu se agită
energic tuburile deoarece sângele poate hemoliza);

– Se introduc câte Vacutainere sunt necesare, în ordinea corectă;

– După recoltare, se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul;

– Se menține tamponul  cca. 5 minute fără a se îndoi brațul, pentru a se preveni extravazarea sângelui în
țesuturile din jur;

– Se etichetează corespunzător tuburile și se trimit la laborator;