Injectia- Tipuri de injectii

Injecţia este procedeul medical prin care substanţa medicamentoasă în stare lichidă e
introdusă în organism cu ajutorul unei seringi şi a unui ac. Este metoda de administrare
favorizată atunci când se doreşte o rată mai rapidă de absorbţie, un efect pe un ţesut
localizat ori o substanţă medicamentoasă mai puternică decât ceea ce s-ar putea administra
pe cale orală. Există mai multe tipuri de injecţii pe care le diferenţiem în funcţie de ţesutul în
care sunt administrate.

Fiecare tip îşi are particularităţile sale, care îl fac potrivit pentru un anumit tratament

Materiale necesare:

 medicatia de administrat;
 o tavita curata în care sa fie puse materialele necesare;
 o seringa de marime potrivita;
 ± un ac pentru umplerea seringii;
 un ac subtire;
 manusi;
 un tampon steril cu antiseptic;
 un container pentru obiectele ascutite, contaminate;

Tipuri de injectii

Injectia intradermica

În cazul acestui tip de injecţie, cantitatea de lichid care se introduce în organism nu

depăşeşte 1 ml. Se administrează de cele mai multe ori în antebraţ, cu un ac scurt şi subţire.
Te vei întâlni cu injecţii intradermice dacă efectuezi teste reactive (pentru alergii ori
tuberculină), dacă treci printr-un tratament de desensibilizare la alergeni ori în anestezia
locală pentru suturarea unor plăgi. Chiar dacă vizează doar straturile superioare ale
tegumentului, antiseptizarea nu poate lipsi din pregătirea unei injecţii intradermice.

Tehnica injectiei intradermice

 toate materialele necesare se pun la îndemâna, lânga patul pacientului; se verifica

prescriptia si numele pacientului;
  daca e necesar ajutati pacientul sa se aseze confortabil si sa îsi scoata hainele pentru
a expune locul injectiei;
 badijonarea locului injectiei cu un tampon cu alcool;
 cu mâna non-dominanta se întinde pielea antebratului (se prinde în palma fata
posterioara a antebratului si se întinde pielea fetei anterioare între degetele 2-5 de o
parte si a policelui de cealalta parte);
 tinând seringa cu mâna dominanta se introduce acul cu bizoul in sus prin piele la un
unghi de cca 15° (aproape paralel cu planul cutanat); acul se introduce 1-2 mm astfel
încât sa se vada acul prin transparenta epidermului;
 introducerea substantei medicamentoase prin împingerea lenta a pistonului.Prin
introducerea substantei epidermul este ridicat, aparând o mica papula de 5-6 mm
diametru;
 scoaterea acului; se aplica un tampon, dar nu se apasa;
 acul si seringa folosite se pun imediat în containerul special pentru materiale ascutite,
contaminate.

Injectia hipodermica sau subcutanata

Se referă, după cum îi spune numele, la introducerea sub piele a substanţei

medicamentoase. Avantajul acestui tip de injecţie e că formează un depozit local, din care
substanţa ajunge lent în vasele de sânge. Această absorbţie lentă o face potrivită pentru
administrarea de insulină, anticoagulante sau anestezice. Se administrează pe faţa externă a
braţului sau a pulpei, în omoplat sau în abdomen. În cazul unui tratament îndelungat (cum
ar fi cel al diabeticilor), este recomandat să se alterneze punctele de injectare.

Tehnica injectiei hipodermice sau subcutanate

 toate materialele necesare se pun la indemană, langă patul pacientului. Se verifică

prescripţia şi numele pacientului;
 dacă e necesar ajutaţi pacientul să se aşeze confortabil şi să i şi scoată hainele pentru
a expune locul injecţiei;
 badijonarea locului injecţiei cu un tampon cu alcool;
 cu mana non-dominantă se face un pliu din tegument şi adipozitatea subcutanată
(pentru a preveni introducerea sunstanţei in musculatura subiacentă);
 tinand seringa cu mana dominantă se introduce acul prin piele in pliul făcut anterior.
Intr-un unghi de 90† dacă acul este scurt şi stratul subcutanat este gros iar intr-un
unghi de 45† dacă acul este lung şi stratul subcutanat este subţire.
 verificarea poziţiei acului:
- cu degetele care menţin pliul cutanat se palpează varful acului; dacă acesta se simte
poziţia este corectă; dacă nu, ar putea fi prea profund;
 - nu e necesară aspirarea, deoarece este foarte improbabil să se inţepe un vas sanguin
la acest nivel.

 introducerea substanţei medicamentoase prin impingerea lentă a pistonului;

 scoaterea acului:
- se aşteaptă 1-2 secunde pentru a preveni ieşirea substanţei;
- se scoate acul.

 se aplică un tampon; nu e nevoie de masaj local;

 acul şi seringa folosite se pun imediat in containerul special pentru materiale ascuţite,
contaminate;
 inregistrarea administrării medicamentului in fişa pacientului; se menţionează
eventualele incidente;
 ne asigurăm că pacientul se simte confortabil.

Injectia intramusculara

Acest tip de injecţie, în care substanţa medicamentoasă e introdusă în ţesutul muscular, e

preferat atunci când e nevoie de un vaccin. Rata de absorbţie e de 4-5 ori mai rapidă decât
în cazul injecţiilor subcutanate, având avantajul de a putea fi folosite substanţe care pentru
piele ar fi iritante. Locul administrării se alege în funcţie de starea generală a pacientului şi
de necesităţi, cu accent pe muşchii voluminoşi de pe braţe şi de pe coapse. Injecţiile
intramusculare nu sunt recomandate celor care au suferit un infarct miocardic acut ori celor
care au o tulburare de coagulare. Volumul maxim care se poate injecta astfel este de 5 ml.

Tehnica injectiei intramusculare

 materialele necesare se pun la îndemâna în vecinatatea patului bolnavului;

 explicati pacientului procedura; asigurati intimitatea;
 spalarea mâinilor;
 alegerea locului injectiei:
- regiunea gluteala este de obicei folosita în cazul adultilor;
- muschiul deltoid este potrivit pt. administrarea injectiilor cu volum min(= 2 ml);
- vastul lateral este zona preferata în cazul copiiilor;
- schimbati de fiecare data locul injectiei în cazul în care pacientul are nevoie de IIM
repetate.

 badijonarea tegumentului cu alcool;

  introducerea acului la 90°;

Modul in care se tine seringa si se introduce acul

 se aspira prin miscarea pistonului înapoi pentru a verifica daca vârful acului nu e într-
un vas de sânge:
- se foloseste cealalta mâna pentru actionarea pistonului în timp ce mana dominanta e
folosita pentru mentinerea pozitiei seringii;
- daca vine sânge în seringa, se scoate imediat acul; injectia se va face apoi în alt loc.

 se introduce medicamentul în masa musculara prin apasarea pistonului:

- nu se forteaza injuctarea medicamentului prin apasarea puternica a pistonului;
- unele medicamente provoaca durere la injectare; acestea provoaca o durere mai
intensa daca medicamentul e injectat rapid.
 se scoate acul;
 se aplica un tampon si se se apasa usor;
 seringa si acul se arunca într-un container pentru materiale ascutite, folosite;
 asigurati-va ca pacientul se simte confortabil;
 se înregistreaza medicatia administrata în fisa pacientului.

Injectia intravenoasa

Substanţa medicamentoasă e injectată intravenos atunci când e nevoie de efectul cel mai
rapid. Acest tip de injecţie se foloseşte de asemenea în administrarea substanţelor de
contrast pentru un examen radiologic. De regulă se aleg venele accesibile de pe mâna
nondominantă. Pentru că un vas de sânge are nevoie de 24 de ore de refacere, în cazul în
care se fac injecţii repetate acestea nu se administrează în aceeaşi venă. Fixarea unei branule
are avantajul de a scuti pacientul de înţeparea repetată a vaselor de sânge.

Tehnica injectiei intravenoase

 se verifică recomandarea medical;

 se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a
sterilității;
 asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează si îmbracă mănușile de unică folosință;
 aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul;
 înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac capișonat și elimină
aerul menținând seringa în poziție vertical;
 selectează o venă accesibilă;
 se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea stazei
venoase;
 se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior și se
așteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic;
 se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea intravenoasă prin
palpare;
 dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează
evidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate de închidere-deschidere a
pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă,
poziționarea declivă a mâinii;
 după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări circulare din
interior spre exterior;
 se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus;
 se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar prezența sângelui
indică prezența acului;
 se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând reacțiile
pacientului;
 se extrage rapid acul din venă;
 se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a îndoi brațul;
 se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele administrării de
medicamente pe cale intravenoasă sunt immediate.