AADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALA

Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor pe altă cale decât tubul digestiv.
În mod curent se înţelege introducerea în organism a medicamentelor aflate înstare lichidă, cu ajutorul
unor ace care traversează ţesuturile, deci prin injecţii.

Dintre avantajele utilizării acestei căi cităm:

- absorbţia uşoară, cea ce determină o instalare rapidă a efectului
- ocolirea tubului digestiv în cazul medicamentelor sensibile la acţiunea sucurilor digestive,
- introducerea medicamentelor în organismul bolnavului inconştient

Aceasta pastreaza in sfera ei numai calea injectabila de administrare a medicamentelor. Injectia consta
in introducerea substantelor medicamentoase lichide in organism , prin intermediul unor ace care
traverseaza tesuturile , acul fiind adaptat la seringa.

Avantajele caii parenterale sunt : dozarea precisa a medicamentelor; obtinerea unui efect rapid ;
posibilitatea administrarii medicamentelor la pacientul inconstient ,cu hemoragie digestiva ,varsaturi.

Scopul injectiilor:
-explorator, care consta in testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante;
-terapeutic;
-administrarea medicamentelor.

Locul injectiilor (ca si scopul ) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:

- grosimea dermului;
- injectia intradermica;
- sub piele,in tesutul celular subcutanat;
- injectia subcutanata;
- tesutul muscular;
- injectia intramusculara;
- in vasele sanguine;
- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
- in inima – injectia intracardiaca;
- in interventia de urgenta –in maduva rosie a oaselor;
- injectia intraosoasa-in spatiul subarahnoidian.

Administrarea prin injectare se realizeaza, de obicei, in urgentele medicale pentru un efect rapid, fiind
folosita si atunci cand nu este posibila sau nu este avantajoasa administrarea orala: medicamente care se
absorb putin sau deloc, fie sunt distruse in tubul digestiv, cand bolnavii sunt necooperanti, aflati in stare
de coma sau inconstienta sau in caz de contraindicatie pentru administrare orala. In urma administrarii
medicamentelor pe aceasta cale, in sange se realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind
extrem de eficace in urgente, dar si foarte periculoasa.

Injecţia intradermică se face cu scop explorator, anestezic, curativ.

In scop diagnostic- injectarea diverselor antigene sau alergene care,in contact cu anticorpii din organism ,
produc o reactie maculo-papuloasa locala (intradermoreactie),direct proportionala cu gradul de
sensibilizare. Citirea reactiei se face intre 30 minute si 72 deore ,in functie de antigenul introdus
(tuberculina,antigen hidatic,difteric,etc).
In scop terapeutic se introduc substante medicamentoase pentru desensibilizarea sau seincepe anestezia
locala prin infiltrare.
Zona de electie pentru astfel de injectii este fata anterioara a antebratelor ,fiind mai accesibila si lipsita de
foliculi pilosi.
Se utilizeaza seringa de 1 ml si ace mici si subtiri ,cu bizoul scurt.Dupa dezinfectiategumentului ,acesta se
intinde usor ,patrunzand cu acul paralel cu suprafata pielii ,strictintradermic,injectand 0,1-0,3 ml. Daca
injectia este corect facuta ,la locul injectarii apareo papula ,iar pielea ia aspectul unei “coji de portocala”.

Injectarea intraarteriala este rezervata pentru substantele radioopace folosite in vederea diagnosticului
radiologic. De asemenea ,in situatii de exceptie se pot injecta regional substante citotoxice sau metaboliti
protectori fata de acestea.
Injectiile in seroase se folosesc foarte rar. Injectarea intraperitoneala,de exemplu, poate servi ,
ocazional,pentru introducerea de substante citotoxice sau de radioizotopi la bolnavii cu tumori
abdominale si ascita . Administrarea intraarteriala a medicamentelor poate cauza reflexe puternice sau
poate fi urmata de aparitia unui hematom la locul injectiei.

Injecţia subcutanată se face numai in scop terapeutic si consta in introducerea substantei in hipoderm .
In pricipiu injectia se poate efectua pe toata suprafata corpului cu exceptia zonelor tegumentare care
acopera reliefuri osoase ,vase mari sau trunchiuri nervoase,fata interna a membrelor,regiunea gatului si
capului si zonele unde se exercita presiuni .
Totusi,se prefera anumite zone de electie ca: fata antero-externa a coapsei, fata posterioara a bratului, fata
laterala a toracelui,fata peretelui antero-lateral alabdomenului ,unde hipodermul este mai dezvoltat si
tegumentul mai mobil pe planurile subjacente.
Se utilizeaza seringi proportionale cu cantitatea de solutie ce trebuie injectata,cu ace mai lungi si bizoul
lung. Se dezinfecteaza pielea in zona respectiva si apoi prindem intre indexul si policele stang tegumentul
pana face o cuta, la baza caruia introduce acul cu omiscare rapida, paralel cu suprafata zonei, apoi dam
drumul la cuta. Pin miscari de lateralitate verificam daca acul este in hipoderm; aspiram apoi putin pentru
a verifica daca varful acului nu a patruns intr-un vas hipodermic, dupa care injectam lent solutia pentru a
nu produce dureri prin distensia brutala a pielii.
Injecţia intramusculară se efectuează în scop curativ.
Calea intramusculara prezinta unele particularitati. Pe cale intramusculara se administreaza medicamente
in solutii sau suspensii apoase si uleioase.
Aceasta cale se utilizeaza de obicei pentru administrarea medicatiei de depozit (penicilina,hormoni).
O injectie intramusculara, utilizata mai ales in cazul administrarii de produse ca solutiile uleioase (relativ
dureroase), permite o actiune mai rapida si mai precisa a medicamentului decat administrarea pe cale
orala, dar mai putin rapida si mai putin precisa decat cea pe cale venoasa.
Pregatire si desfasurare - Injectarea se practica intr-o regiune in care muschii sunt grosi, in afara
traiectului vaselor mari sau al nervilor importanti, cel mai des in fesa. Pentru a evita nervul sciatic,
intepatura trebuie facuta in sfertul superoextern al fesei. Acele, lungide la 6 la 8 centimetri - mai mult
pentru solutiile uleioase -, sunt fine si cu bizoul lung. Utilizarea unui material de injectare de unica
folosinta a devenit obisnuita. Acul este infundat perpendicular, cu o lovitura seaca, cu scopul de a evita
durerea. Este important sa se verifice ca nu curge sange si deci ca acul n-a patruns intr-un vas sangvin.
Este bine sa se alterneze locurile de injectare pentru a limita riscul formarii de mici hematoame saude
mici induratii, susceptibile sa survina in cursul unor serii lungi de injectii, si tratarea induratiilor prin
aplicarea de comprese calde de mai multe ori pe zi.

Injecţia intravenoasă se efectuează în scop explorator sau curativ şi oferă o instalare rapidă a efectului
dorit, administrarea în totalitate a dozei prescrise. Se recurge la calea intravenoasa cand este necesar sa se
administreze cantitati mari de solutii injectabile, folosind in aceste cazuri perfuzia. Nu se pot administra
pe cale intravenoasa suspensii sau emulsii, substante care produc hemoliza, precipita proteinele
plasmatice, lezeaza endoteliul vascular, sunt toxice pentru miocard. Pe cale intravenoasa pot fi injectate
cantitati de 1-500 ml solutie, administrarea durand intre 1 sau mai multe minute (in cazul injectilor
obisnuite) si cateva ore (in cazul perfuziilor).

O injectare intravenoasa, prin introducerea directa a medicamentului in circulatia sangvina, permite o

actiune terapeutica difuzata in tot organismul, mai intensa si mai rapida decat pe alte cai. Ea se utilizeaza
atunci cand produsele prescrise sunt iritante si deci putin adecvate la injectarea intramusculara.
Pregatire si desfasurare - O injectie intravenoasa necesita cunostinte anatomice precise (deosebirea
venelor de artere, localizarea venelor etc.) si nu poate fi practicata decat de un personal specializat, medici
sau asistente medicale cu diploma de specialitate. Injectia se face de cele mai multe ori in plica cotului,
unde venele sunt mai vizibile comparativ cu alte locuri ale corpului, dar ea poate fi facuta si in venele
antebratului sau in cele dedeasupra mainii.
Injectarea necesita aplicarea unui garou, destinat sa faca vena sa iasa in evidenta si se indeparteaza dupa
ce vena a fost punctionata, ceea ce se stie atunci cand intra sange in seringa. O injectie intravenoasa se
face foarte lent cu seringi de capacitate 5-10 mililitri si cu ace de 4-5 centimetri lungime, cu bizou scurt.
Injectia o data terminata si acul scos, se dovedeste necesar sa se comprime vena trei-patru minute pentru a
evita formarea unei echimoze.

Dezavantaje in administrarea injectabila a medicamentelor:

1. Efecte secundare mai puternice si frecvente decat la administrarea orala

2. Durere la locul injectarii
3. Infectii locale sau sangerari locale
4. Necroza locala a tesuturilor
5. Transmiterea de diferiti agenti patogeni (de exemplu virusuri hepatitice, SIDA, bacterii)
6. Incarcarea vaselor cu solutiile injectate; la administrarea pe cale orala, medicamentul este partial
transformat de tubul digestiv, care poate sa si elimine o parte din medicament, care nu mai trece in vasele
de sange.
7. Evitarea trecerii medicamentului prin ficat - lucru care se intampla la administrarea orala, toate
substantele din tubul digestiv trecand mai intai prin ficat, care le si poate metaboliza.
8. Costuri mai mari - medicamentele injectabile sunt mai scumpe, sunt necesare dezinfectate, seringi, ace,
crematorii pentru neutralizarea lor, etc,
9. Necesita mobilizarea personalului medical pentru administrare.
10. Necesita deseori internare, cu costurile aferente
11. Pot fi atinse cu acul structuri vasculare sau nervoase