Sunteți pe pagina 1din 5

Sistemul social şi politic al Europei anului 1000 este feudal.

Acest termen
caracterizează atât sistemul în întregul său, cât şi clasa socială dominantă a
acestui sistem, precum şi normele care îi sunt proprii. Aceste norme pun în
evidenţă valorile societăţii feudale : legăturile personale
şi pământul.
În schema trifuncţională a societaţii feudale seniorii
şi vasalii sunt “cei ce luptă “. Acest ordin oferă protecţie
celorlalte două ordine , clerul şi ţăranii. Formarea
ordinului cavalerilor este rezultatul destrămării
Imperiului Carolingian în zeci de principate şi a declinului
puterii monarhice.
Atacurile ungurilor , normanzilor şi sarazinilor
favorizează ascensiunea unei clase de războinici (cavaleri)
care-şi arogă funcţia de protecţie în societate. Şi cum
unica bogăţie este pământul , serviciile acestui ordin sunt
plătite prin danii funciare.
Cei care oferă protecţie sunt numiţi “seniori “ sau
“suzerani “ , iar cei care solicită “vasali” . Legătura dintre
senior şi vasal se face prin contractul vasalic. Acesta are la bază feudul (feuda)
şi creează obligaţii reciproce.
Cele două instituţii , vasalitatea şi feudul , dau naştere regimului feudal,
propriu lumii occidentale , ieşite din Imperiul Caroligian . Prin regimul feudal se
definesc raportulrile feudo-vasalice stabilite la nivelul clasei cavalerilor din
Occident.
Raporturile feudo-vasalice se stabilesc ăn cadrul unui dublu ceremonial : al
omagiului şi al învestiturii.
Aceste raporturi erau determinate de datină. Vasalul era obligat să-şi
recunoască în mod solemn dependenţa de seniorul care i-a dat pământ cu drept
de posesiune. El se prezenta înaintea senorului pentru a-şi depune omagiul ,
declarând că devine “ omul lui ”.
“ În primul rând ei au depus omagiul în felul următor : contele îl întreba pe
fiecare dacă el vrea să devină omul său , fără rezervă, şi acesta răspundea : << Eu
vreau>>, apoi îşi împreuna mâinile sale între cele ale contelui , ei se legau apoi prin
sărut . În al doilea rând, acela care depusese omagiul făgăduia credinţa sa ,
declarând contelui următoarele : << Eu promit pe credinţa mea de a fi din acest
moment cedincios contelui Guillaume şi de a-l
apăra contra tuturor, cu bună credinţă şi fără
înşelătorie >>. În al treilea rând , el jura pe
moaştele sfinţilor , apoi contele, cu varga pe care
o ţinea în mână , le dădea învestirea tuturor celor
care-I făgăduiseră credinţă, îi depuseseră omagiul
şi rostiseră un jurământ.. “

În schimbul jurământului , seniorul dădea vasalului o feudă ( o bucată de


pământ , un sat , o parte dintr-un sat ). Depunerea omagiului şi învestirea creau
între senior şi vasal o serie de obligaţii reciproce.
Vasalul se obliga să respecte persoana, familia, onoarea şi averea seniorului.
Aceasta era datoria de credinţă ( fidelitate ). Vasalul trebuia să-şi însoţească
seniorul în război ( dar nu mai mult de 60 de zile pe an ). El trebuia să ia parte la
consfătuirile la care îl convoca şi să asiste la scaunul de judecata. Aceastea erau
îndatoririle de sfat. În cazul în care seniorul îşi înălţa fiul la rangul de cavaler sau
îşi mărita fica sau când el însuşi pornea înn cruciadă , vasalul era obligat să-i dea
seniorului un ajutor în bani.
La rândul său , suzeranul ( seniorul ) era dator să-şi susţină vasalul contra
duşmanilor acestuia, să-I facă dreptate , să-l sfătuiască la nevoie şi să-i
ocrotească familia în caz de moarte. Seniorul şi vasalul erau legaţi deci printr-un
adevărat contract .
Când vasalul sau suzeranul nu-şi respectau obligaţiile , jurământul înceta să
mai fie valabil . Vasalul care-şi înşela suzeranul se făcea vinovat de trădare şi îşi
pierdea feudul. Suzeranul care nu-şi respecta vasalul sau abuza de drepturile sale
faţă de acesta îşi pierdea drepturile asupra feudului.
În principiu , toţi nobilii erau egali. Întinderea pământului şi numărul vasalilor
stabileau însă o ierarhizare pe care ei o recunoşteau şi o exprimau în termeni
precişi.
Organizarea nobilimii pe baza acestor relaţii vasalice reprezintă ierarhia
feudală .

Domeniul feudal

Iniţial, feudul este un beneficiar cu caracter provizoriu . La moartea


vasalului acesta trebuie returnat suzeranului . Cu timpul, feudul capătă un
caracter ereditar .
Conform dreptului de imunitate acordat de monarh , proprietarul domeniului
(Dominus) beneficiază de privilegii militare , judiciare , administrative şi fiscale
care exclud amestecul puterii centrale. EL are dreptul de judecată , conform legii
şi cutumei tradiţionale . Are dreptul de a percepe veniturile rezultate ( taxe şi
amenzi ). Domeniul feudal îi conferă nobilului putere economică şi politică, având
în stăpânire pământul , bunurile , animalele şi supuşii. Seniorul îşi rezervă şi
drepturi exclusive numite monopoluri : monopolul de a construi mori , unde sunt
obligaţi să macine ţăranii , monopolul de a vinde băutură pe domeniu , monopolul
vânatului şi pescuitului.
Ca exploatare economică , domeniul seniorial constă într-o suprafaţă de
câteva mii de hectare. El cuprinde rezerva senioriala şi loturile ţăranilor ( manse).
Rezerva seniorială , unde se găseşte şi castelul , cuprinde terenurile arabile ,
lucrate de ţărani , livezile , fâneţele , pădurile şi păşunile , apele.
Mansele ţăranilor cuprind gospodăriile şi ogoarele.
În centrul domeniului se află castelul feudal. Castelul are o funcţie militară,
dar şi social-politică. Este simbolul puterii nobilului. Aici se află reşedinţa
stăpânului , cu toate dependinşele , dar şi locul de refugiu al ţăranilor de pe
domeniu în caz de pericol .
Castelul este construit pe înălţimi , pe insule sau în zone inundabile. Accesul
se face cu ajutorul unui pod mobil , care face legătura cu zidul de apărare.
Construcţia principală o reprezintă donjonul , turnul principal , cel mai bine
fortificat , care poate exista şi izolat . În donjon se află locuinţa familiei
stăpânului. În afara donjonului se află curtea şi dependinţele. Acest ansamblu
este înconjurat cu ziduri groase şi înalte , prevăzute cu turnuri de apărare. În
exterior, zidul este înconjurat cu un şanţ larg cu apă , peste care se poate trece
în castel pe un pod mobil .
Castelul şi donjonul acestuia au reprezentat uneori punctul de plecare pentru
înfiinţarea unor oraşe.

Motivaţia pesonală :
Am ales această temă
deoarece mi-a plăcut foarte mult
faptul că deşi existau
ranguri atât superioare cât
şi inferioare , ambele presupuneau
oarecum aceeaşi obligaţii una
faţă de cealaltă , spre
deosebire de alte popare unde datoriile celor superiori erau
foarte limitate faţă de cei inferiori . Un alt motiv pentru
alegerea făcută îl reprezintă ritualurile acestora , de ex.
omagiul care crea între senior şi vasal o serie de obligaţii
reciproce.

Concluzia personală : Ierarhia feudală a fost un


domeniu de mare suprafaţă în care trăiau persoane care
depindeau unele faţă de altele, astfel ambele părţi au putut
avea o viaţă mulţumitoare.

Bibliografia : Cartea : Localitatea : Bucureşti


Denumirea: Istorie
Autor : Cristian Greşanu
Editura: Corint
Anul: 1983
Paginile: 18, 23, 24, 25

Internet : www.google.ro – Ierarhia


feudală

Manual : Paginile 70 şi 71