Sunteți pe pagina 1din 2

Domnitorul Tarii Romanesti - Mircea cel Bătrân

Anul nasteri: 1355

Data decedari: 31 ianuarie 1418

Unde este inmormantat: Manastirea Cozia

Copii: Alexandru 1 Aldea, Mihai 1,Vlad dracul al 2- lea

Sotie: Doamna Mara

Mircea cel Bătrân este un simbol al istoriei românilor, atât datorită longevității domniei sale, cele
circa trei decenii plasându-l în topul domnitorilor Țării Românești, cât și din cauza războaielor cu turcii,
multe dintre ele prezentate într-un mod mistificator specific istoriografiei noastre. În ciuda eforturilor
unor istorici din perioada național-comunistă de a-i preschimba numele în Mircea cel Mare, vechiul
nume sub care a intrat în atenția istoricilor – Mircea cel Bătrân – a rămas consacrat în istoriografie și în
conștiința poporului român.

Mircea a fost fiul lui Radu I și frate, se pare vitreg, cu Dan I. Istoricii încă nu au căzut de acord
dacă cei doi frați au aceeași mamă. Potrivit cronicilor, Dan ar fi fost fiul lui Radu I și al Doamnei Ana, iar
Mircea și fratele său Staicu, fiii născuți de a doua soție a lui Radu, pe nume Calinichia. Unii istorici susțin
că ar fi aceeași persoană, dar al doilea nume ar fi fost luat de Doamna Ana cu ocazia călugăririi.

La urcarea pe tron, Mircea cel Bătrân găseşte o ţară aflată în plină ascensiune economică şi
politică, datorită chibzuinţei înaintaşilor săi. Acţiunile sale se vor îndrepta spre dezvoltarea economiei,
spre întărirea armatei, consolidarea administraţiei şi construirea lăcaşurilor de cult.Luarea acestor măsuri
a ajutat Ţara Românescă să reziste tendinţei de expansiune a Ungariei şi Poloniei până la gurile Dunării.
Mircea este domnitorul care a implementat măsuri prin care a întărit economia ţării. Amintim emiterea
de monede cu valori potrivite, încurajarea comerţului cu statele vecine prin încheierea de tratate în plan
comercial. Totodată, apar noi surse de venit pentru bunăstarea populaţiei prin deschiderea minelor de
aramă şi sare, încurajarea creşterii animalelor şi cultivării cerealelor.

Relaţii strânse a purtat şi cu Moldova, în timpul voievodatului lui Petru Muşat. Mircea cel Bătrân
este cel care îl susţine pe Alexandru cel Bun să preia tronul Moldovei în anul 1400. Dibăcia sa în
conflictele armate a făcut ca Ţara Românească să rămână în picioare în faţa atacurilor otomanilor.
Memorabilă este bătălia de la Rovine, când în faţa unei armate de 40.000 de soldaţi, Mircea reuşeşte
doar cu o armată de 12.000 de soldaţi să-i înfrângă pe turci.

Bătălia de la Rovine a fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești și a avut loc în
data 17 mai 1395.

S-ar putea să vă placă și