UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ISTORIE

DOMNIILE FANARIOTE
ARGUMENTE PENTRU DEPĂȘIREA CLISEELOR ISTORIOGRAFICE

Nume: Toader
Prenume: Elena-Cătălina
Modul: științe auxiliare în cadrul muzeului
An:I
Secția: Istorie
 Am ales să fac acest referat despre regimul fanariot deoarece aceasta epocă mi se pare
interesanta, plină de informații ce pot fi analizate din diferite puncte de vedere. Din această
epoca se pot desprinde numeroase subiecte, dar eu am ales să aduc argumente pentru depășirea
cliseelor istoriografice.
În primele rânduri voi vorbi despre cauzele instaurării domniile fanariote,
caracteristicile acestor domnii, părerile unor istorici despre aceste domnii, ulterior voi aduce
argumente care să confirme faptul că în această perioadă au avut loc și mari realizări care au dus
la modernizarea statului, iar în final câteva concluzii.
Din cauza trecerii lui Dimitrie Cantemir, care a fost crescut la curtea sultanului, de partea
rușilor în bătălia de la Stănilești din anul 1711, sultanul îsi pierde încrederea în domnii români.
Astfel, acesta hotărăște să-i încredințeze tronul Moldovei unui grec care era legat prin slujbă,
familie și interese de Împărăție pentru a-l avea permanent în mână.
Fanarioții erau aduși din cartierul Fanarului care se afla în Constantinopol, pe malul
Bosforului. Aici locuiau atât greci cât și urmași ai unor vechi familii bizantine. Locuitorii erau
oameni pricepuți în afaceri, aveau multe relații, cunoșteau bine oamenii cu funcții mari în
Împărăție cărora le furnizau diferite mărfuri. Constantin C. Giurescu îi consideră pe acești
fanarioți „ambițioși, dar în același timp, intriganți și lacomi”1în timp ce abasadorul francez
Roland Pucht afirma în august 1748 că domni fanarioți “nu înseamnă nimic astăzi”, că sunt “un
fel de arendași ai sultanului”.2 Cei
care nu se ocupau cu negoțul erau dragomani ai Poții, folosiți drept traducători în relațiile cu
celelalte state. În acest context, grecii ocupau funcții importante, dețineau chiar secrete de stat
drept pentru care erau plătiți cu sume mari de bani.
Acești domni aveau rolul de a asigura și consolida controlul Porții asupra Țarii
Românești si Moldovei și de a crea condiții optime de exploatare a bogățiilor Principatelor
Române. Turcii aveau un triplu interes asupra Țărilor Române: politic, militar și economic. Din
punct de vedere economic turcii depindeau de grâul românesc, din punct de vedere politic și
militar aveau nevoie de sprijin în luptele cu rușii și de pozitia strategică a spațiului moldo-
muntean.
Deoarece Poarta nu putea sa administreze direct spațiul românesc, sultanul a decis să
mențină autonomia Principatelor, dar le-a limitat simțitor, abolind alegerea domnului de către
boierime și investind pe domnii fanarioți cu o putere de facto, superioară domnilor pământeni din
secolul XVII și începutul secolului XVIII.
Nicolae Bălcescu vedea în instaurarea domniilor fanariote „apunerea naționalității”, idee
ce este confirmată și de A. D. Xenopol care se temea că afluența grecească o “să înghită” viața
românească. N. Iorga, care constatase inițial declinul statelor românești sub trimișii sultanului, a
revenit asupra opiniei sale, întrebându-se dacă „Au fost Moldova și Țara Românească provincii
supuse fanarioților?”3, apreciind că se putea vorbi despre un “fanariotism de tradiție
românească”4 până la 1768. Constantin C. Giurescu considera că “privită în general, epoca
1
Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor vol.3, București, ed Fundația regală pentru literature
și arta, 1994, p.225
2
Coord.:Dr. Paul Cernovodeanu, prof. univ. dr.Nicolae Edroiu, Istoria românilor vol.6, București,
ed. Enciclopedică, 2002, p.455 apud Hurmuzaki, Supl, 1/1, p.594-595
3
Ibidem, p.442 apud N. Iorga, Au fost Moldova și Țara Românească provincii supuse
fanarioților, AARMSI,sr. 3, t. 18, 1936-1937, p.347-366
4
, Coord.:Dr. Paul Cernovodeanu, prof. univ. dr.Nicolae Edroiu, Istoria românilor vol.6, București,
ed. Enciclopedică, 2002, p.452 apud N.Iorga, Istoria românilor prin călătorii (ed. Adrian
Fanarioților este o epocă de decădere politică și morală”5.
În perioada regimului fanariot, în Moldova au fost 36 de domnii, iar în Muntenia
40 făra a mai lua în considerarea ocupațiile ruse și austriece. Astfel, media unei domnii era foarte
scurtă, undeva la 3 ani. Turcii fixaseră durata unei domnii la 3 ani, iar pentru reînnoirea ei domnii
trebuiau să plătească o suma importantă numită mucarer.
Eu consider că în epoca fanariotă s-au realizat și lucruri care au condus statul spre
modernizare. Deși domnia era scurtă și se cumpăra cu sume mari de la sultan, pe tronul Țărilor
Române au fost și domni care au încercat și în unele cazuri chiar au reușit să facă ceva pentru
popor. Deși în acea perioadă intriga, bacșisul, mita cunoscuse un având deosebit, unii domni au
încercat să le distrugă.
Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă Constantin Mavrocordat. Datorită
relațiilor și a marilor sume cheltuite la Poarta, acesta a ocupat de șase ori tronul Țării Românești
și de patru ori tronul Moldovei. Prima domnie în Țara Românească a cumpărat-o cu suma de
2000 de pungi (1.000.000 lei), o importantă sumă pentru acea vreme. În această domnie,
Constantin Mavrocordat hotărăște ca impozitul personal să fie plătit în patru transe, iar la fiecare
100 de parale se adaugau încă cinci drept taxa pentru cei ce strâng darea. De asemenea el a numit
ispravnici în fruntea județului, i-a scutit de taxe pe boierii mazilii si pe urmașii lor, iar celorlalți
mazili le-a acordat ușurări fiscal, iar preoții si mănăstirile au fost scutite complet de taxe.
În a doua domnie în Țara Românească (octombrie 1731-aprilie 1733), Constantin
Mavrocordat caută să-și asigure domnia într-una din cele doua țări românești. În aceste condiții
urmărește să aibe relații bune cu demnitarii de la Stambul, cu oamenii de afaceri. Lupta pentru
tron l-a adus în competiție cu Racovițești, iar ulterior cu Ghiculești.
Cu aceste relații, dar și cu o sumă mare de bani, el reușește să schimbe tronul din
Muntenia cu cel din Moldova. Aici preoții au fost supuși unui control sever în ceea ce privește
învățătura, iar cei care erau gașiți nepregătiti erau obligați să plătească bir ca și țăranii care nu
știau sa scrie și să citească. Deoarece nu erau suficiente cărți de slujbe religioase scrise în
română, Constantin Mavrocordat a adus câteva din Muntenia, iar ulterior a înființat doua
tipografii la Iași și Rădăuți. Tot în această domnie Constantin Mavrocordat a luat măsuri
împotriva negustorilor turci care începusera să se așeze statornic și chiar să-și cumpere moșii
interzicăndu-le să cumpere moșii, iar daca se împotriveau ei erau alungați, iar bunurile lor erau
arse.
În perioada noiembrie 1735-septembrie 1741 Constantin Mavrocordat revine iarăși pe
tronul Țării Românești. Prin Marele Hrișov din 7 februarie 1741 domnul desființează văcăritul și
pogonăritul.
Văcăritul a fost cea mai detestată taxa a fiscalitații medieval. Ea era obținută de la
toți locuitorii și lovea în prima sursă de venit a țării: negoțul cu vite. Deși a fost desființată în
repetate rânduri chiar prin blesteme, această taxă a fost reînființată ori de cate ori aveau nevoie
de bani domnii sau Poarta. Constantin Mavrocordat și-a exprimat părerea în acest hrișov despre
bunăstarea țării care depine în mare măsură de comerțul cu vite: “ hrana și belșugul tuturor
locuitorilor de mulțimea vitelor se pricinuieste”, dar si despre consecințele dezastruase ale
văcăritului: “fiind pe la toți vite multe, îndată au început cu toții a vinde vitele și a le risipi,
împuținându-le desăvârșit”6.
Pogonăritul afecta de asemenea o importantă sursa a economiei și anume vița de vie.

Angelescu), București, 1981, p.351

5
Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor vol.3, București, ed Fundația regală pentru literature
și arta, 1994, p.225
Larga răspândire a culturii viței de vie deținută de boieri și mănăstiri, ofereau o sursă importantă
pentru fiscalitate, însă apăsătoare pentru contribuabili. După abolirea acestor dări, domnul a
revenit la sistemul dării unice care se plătea în patru părți. În hrișovul dat, domnul subliniază
avantajele acestui sistem:”poruncile împărătești se împlinesc cu lesnire și trebile țării se
chivernisescu cu bună liniște pe deplinu și țara se întemeiază cu adăogire de oameni.”7
Prin acest hrișov domnul a introdus și salarizarea dregătorilor și slujbașilor pentru a evita
ca boierii să obțină câstiguri mari folosind munca foarte putin plătită a locuitorilor. Această
modificare a însemnat și un pas înainte spre modernizarea aparatului de stat, dar și instituirea
unei relații de dependență între dregător-salariat și autoritatea centrală care îl numește și îl
plătește.
La sfârșitul acestei perioade, domnul plătește suma de 500 de pungi de bani și obține din
nou tronul Moldovei până în la data de 20 iulie 1744. În această domnie moldoveană, Constantin
Mavrocordat a realizat reforma fiscal. Principiul de bază al acestei reforme a fost generalizarea
ruptei. Rupta (sau ruptoarea) era o înțelegere încheiată de visterie cu un grup de contribuabili,
prin care se stabilea cuantumul dării ce urmau să o plătească și termenele de achitare.8
Generalizarea ruptei a însemnat că la darea cu cuantum fix și termen de achitare fixe era
supusă toată masa de contribuabili. Prima componentă a reformei fiscal se referea la abolirea
solidaritații fiscal în limitele satului, a doua componentă prevedea stabilirea unei riguroase
evidențe a contribuabililor, iar cea de-a treia componentă prevedea restrângerea categoriilor de
privilegiați fiscali.
Constantin Mavrocordat reușește în această perioadă sa-i gonească pe laji (negustori
turci de pe țărmul anatolian al Marii Negre) din majoritatea târgurilor și orașelor moldovene.
Domnul începuse acest proiect încă din a doua domnia, iar acum dorea să-l finalizeze deoarece
negustori turci începuseră să facă averi mari întrucât se ocupau și cu cămătoritul cerând dobânzi
foarte mari.Acești negustori își băteau joc de casele oamenilor, necinsteau femeile și chiar fetele
ceea ce a constituit un alt motiv de a-i alunga. Constantin Mavrocordat, sprijinit de Pașa de Hotin
și Pașa de Babadag a reușit să obțină de la Poarta un act de expulzare al acestor negustori. Tot în
această domnie domnul a desființat rumânia (una din cele mai vechi și însemnate instituții).
A patra domnie în Muntenia o obține contra sumei de 600 de pungi de bani,
domnind aici până în aprilie 1748. În această domnie, Constantin Mavrocordat a urmărit doua
obiective fundamentale: să elimine autoritatea seniorială exercitată de boieri și egumeni asupra
țăranilor șerbi și uniformizarea obligațiilor față de stăpânii de domenii pentru a înlătura astfel
deplasarea țăranilor de pe o moșie pe alta din motivul datoriilor. Reforma social s-a realizat aici
în trei etape. Prima etapă are loc în octombrie 1745, când printr-un act tipărit se decide că toți cei
care se întorc să beneficieze de anumite avantaje, a doua etapă are loc la 1 martie 1746 când
domnul decide că oricare fugar care se întoarce să devină om liber, iar ultima etapă are loc la
mijlocul lui martie 1746 când mitropolitul Neofit a dat un exemplu elitei.
A treia domnie la Iași și-o desfășoară între aprilie 1748 și 31 august
1749. În această perioadă, domnul a încercat să aplice reforma socială și în Moldova, dar fără
success însă. Boierii moldoveni au opus o rezistentă mult mai mare în comparație cu cei din
Muntenia, astfel încât domnul a fost nevoit să mențină vecinia, dar a stabilit ca oamenii liberi să
6
Coord.:Dr. Paul Cernovodeanu, prof. univ. dr.Nicolae Edroiu, Istoria românilor vol.6, București,
ed. Enciclopedică, 2002, p.502 apud P. Teulescu, Documente istorice, București, 1860, p.71
7
Ibidem, p.76
8
Coord.:Dr. Paul Cernovodeanu, prof. univ. dr.Nicolae Edroiu, Istoria românilor vol.6, București,
ed. Enciclopedică, 2002, p.503 apud Șerban Papacostea, art. cit., SMIM 3, 1959, p.256
participle 12 zile pe an la clacă, iar vecinia la 24 de zile pe an. Cu scopul de a-i prelungi domnia,
marele vizir Abdulah Pașa i-a cerut suma de 300 de pungi de bani. Domnul nu a fost de accord
astfel că a fost alungat de la domnie și exilat în turnul Lemnos.
Constantin Mavrocordat a păstrat legăturile cu demnitarii Porții astfel ca a fost
eliberat și a obținut a șasea domnie în Țara Româneasca în perioada iunie 1761-martie 1763. În
această perioadă, domnul a trebuit să se lupte cu predecesorii săi: Constantin Racovița și Matei
Ghica, dar și cu boierimea munteană care era veșnic nemulțumită. Domnul a fost acuzat că ar fi
luat în 16 luni 100.000 de pungi de bani, iar sultanul a decis să-l înlăture de la tron.
Cea de-a patra domnie de la Iași și-a desfășurat-o între iunie-decembrie
1769. Primind suma de 50.000 de lei pentru zeherea, Constantin a pleacat la 4 iulie spre tabăra de
la Bender. Măsurile care le-a pentru aprovizionarea oastei turcești au dat roade însă ele nu au
putut împiedica înfrângerea oastei. Un ofițer turc înfuriat de faptul că au pierdut bătălia l-a lovit
pe domnul Mavrocordat cu sabia în cap. Din cauza frigului și a lipsei unor medicamente rana s-a
cangrenat și la scurt timp domnul a murit.
Un alt domn fanariot care a încercat și chiar a reușit să modernizeze Țarile Române a fost
Alexandru Ipsilanti, grec de origine, care a ocupat funcția de dragoman al Porții și care a domnit
de doua ori în Țara Românească și o data în Moldova. Constantin C. Giurescu îl consideră “un
om foarte învățat și, în acelaș timp, înțelept și bun gospodar”9. În Țara Românească acesta a avut
cea mai lunga domnie dintre ultimii domni fanarioti și anume opt ani (1774-1782). Nicolae Iorga
îl consider pe Alexandru Ipsilanti drept unul dintre cei mai de seamă “despoti luminați” în răndul
fanarioților.10
În primul an de domnie, Alexandru Ipsilanti a încearcat să-i scoata de sub robia turcilor
pe locuitori, a stabilit modalitatea cumpărării produselor românești de către negustorii turci, a
fixat dobânda maximă, a dat o atenție deosebită meseriilor. Domnul a reorganizat aparatul
administrativ fixând salariile dregătorilor mici și mari precum și cel postal, stabilind minuțios
modul de funcționare.
În ceea ce privește fiscalitatea, domnul a reluat principul de bază al reformei
mavrocordătești, caruia i-a dat o noua formă. Astfel în locul sferturilor s-a stabilit patru termene,
purtând numele de sămi, dintre care trei erau date pentru nevoile interne, iar cealaltă era destinată
hariciului. Prin acest sistem, domnul spera să pună capat depopulării țării și în acelaș timp să
crească și numărul de contribuabili.
De asemenea Alexandru Ipsilanti a reorganizat și sitemul juridic, el introducând
pentru prima dată o separarea între litigiile civile, comerciale și penale. Astfel a organizat patru
departamente dintre care unul se ocupa de „judecățile de criminalion”, iar celelalte trei de
„lucruri și datorii”. Hotărârile departamentelor puteau fi rejudecate la o instanță de apel, iar
divanul domnesc reprezenta instanța supremă. În acest domeniu, domnul a stabilit modul de
judecată precum și reguli stricte, morale pentru judecători care erau aleși din rândurile boierilor
mazili. Deoarece nu exista nici un cod scris, domnul a ordonat să fie scris unul, iar în anul 1780,
Alexandru Ipsilanti a promulgat Pravilniceasca Condică, primul cod de legi al perioadei
fanariote. Acest cod de legi a fost redactat în limba română și greacă și reprezentă o sinteză între
9
Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor vol.3, București, ed Fundația regală pentru literature
și arta, 1994, p. 293
10
Prof. univ. dr. Nicolae Isar, Din istoria politică a Principatelor Române. De la Fanarioți la
Domniile pământene (1774-1829), editura universitații din București, anul 2008, p.39 apud
Nicolae Iorga, Le despotisme eclaire dans les pays roumains au XVIII-e siecle, în Bulletin des
sciences historiques, pp.112-114
dreptul bizantin și “dreptul pământului”.
În domeniul învățământului, domnul a impus o reformă care a reușit în scurt timp spre
deosebire de celelalte reforme care au cunoscut anumite obstacole. În anul 1776, Alexandru
Ipsilanti a reorganizat Academia domnească de la București, stabilind un loc încăpător la Sfântul
Sava, iar printr-un act dat în ianuarie 1776 și întărit de Patriarhia de la Constantinopol se stabilea
modul ei de funcționare. Se prevedea ca studiul să dureze doisprezece ani, iar elevul să înceapă
școala la vârsta de șapte ani. Elevii studiau la început gramatica, iar ulterior latina, greaca,
poetica, retorica și etica, iar în ultima etapă studiau matematica, istoria, geografia, filosofia și
astronomia. Cu ajutorul unor fonduri strânse de la mănăstiri erau acordate 75 de burse. De
asemenea s-a făcut o școală de preoți la mitropolie și două școli inferioare la Craiova și Buzău.
În schimbul sumei de 4000 de pungi de bani, (2.000.000lei) Alexandru Ipsilanti a
obținut tronul Moldovei în perioada decembrie 1786-aprilie 1788. Fiind interesat de politica
europeana, domnul a adus la curtea sa doi secretari francezi: Jean-Baptiste de Chevaliei și
Alexandre Maurice Blanc. Primul menționat îi instruiește pe demnitarii Sfatului moldovean în
afacerile diplomatice, iar cel de-al doilea a realizat trei scrieri referitoare la trecutul și prezentul
țării. Grigore al III-lea Ghica, contemporan cu Alexandru Ipsilanti a dorit să realizeze o operă
asemănătoare cu cea a contemporanului său, însă nu a reușit să se ridice la acelaș nivel. Intențiile
sale reformatoare au fost mai reduse asta și din cauza faptului că domnia sa a durat doar trei ani.
Domnul s-a preocupat să înlăture abuzurile fiscale, administrative, agrare. În domeniul
învățământului, Grigore al III-lea Ghica a avut realizări concrete. În anul 1775 a reorganizat
Academia domnească de la Iași, a ajutat școlile existente și chiar a înființat unele noi.
Constantin Ipsilanti, fiul lui Alexandru Ipsilanti a încercat în scurta sa domnie (1802-
1807) să continue opera tatălui său. În anul 1802 a luat o serie de măsuri pentru a îmbunătăți
administrația, iar în 1804 realizează un registru al finanțelor care prevedea modalitatea de
repartizare a impozitelor. Domnul a avut relații bune cu boierimea, a sprijinit lupta sârbilor
declanșata în 1804, a elaborat un proiect al oștii române cu scopul declanșării luptei antiotomane.
În urma argumentelor aduse putem afirma că perioada fanariotă nu a fost exclusiv o
perioadă de decădere. Deși tronul se cumpăra cu sume foarte mari, iar majoritatea domnii odată
ajunși la tron încercau să-și recupereze investiția mărind taxele și impozitele au existat și domni
care au contribuit la modernizarea spațiului românesc.
Constantin Mavrocordat a rezolvat problema țăranilor care se mutau de pe o moșie pe alta
evitând astfel să plătească taxele, a reuși să țină o evidență a contribuabililor, a desființat
văcăritul și pogonăritul, taxe ce îi afectau foarte mult pe țărani, a înființat doua tipografii
determinând astfel o creștere a culturii poporului român.
Alexandru Ipsilanti a reluat principiul reformei fiscale a lui Mavrocordat dându-i o noua
formă, ajutându-i astfel pe țărani. De asemenea, Ipsilanti a elaborat și primul cod de legi din
perioada fanariota și a acordat o atenție deosebită învățământului prin înființarea Academiei
domnești la București și a unor scoli inferioare în principalele județe.
Domni precum: Grigore al III-lea Ghica, Constantin Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Scarlat
Calimachi au încercat să înfăptuiască reforme asemenea înaintașilor săi, dar viciile de sistem nu
au făcut posibile aceste lucruri.
 Bibliografie

 Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor vol.3, București, ed Fundația regală pentru

literature și arta, 1994
 Coord.:Dr. Paul Cernovodeanu, prof. univ. dr.Nicolae Edroiu, Istoria românilor vol.6,
București, ed. Enciclopedică, 2002
 Prof. univ. dr. Nicolae Isar, Din istoria politică a Principatelor Române. De la Fanarioți la
Domniile pământene (1774-1829), editura universitații din București, anul 2008