Fanariotismul a reprezentat un sistem politic, economic, social si cultural nou, impus

de Poarta in secolul al-XVIII-lea in Moldova si Tara Romaneasca. El a durat între 1711

în Moldova și 1716 în Țara Românească, până în 1821. Fanarioții erau greci ortodocși
(deci creștini de rit răsăritean).
 Principala cauză a instaurării regimului fanariot a fost reprezentată de actiunile
antiotomane ale domnitorilor romani (D. Cantemir si C. Brancoveanu, de exemplu) si
neincrederea sultanilor in acestia. Astfel, se preintampină o miscare de eliberare a
celor doua tari romane: Moldova si Tara Romaneasca si o eventuală "tradare" a
domnilor romani;

- exploatarea resurselor economice de catre otomani;

Imperiul Otoman era numit în epocă Omul bolnav al Europei și Imperiul rus, Imperiul
Habsbsburgic, Anglia și Franța negociau soarta sa.
Rusia se considera moștenitoarea Imperiului Bizantin și vroia să elibereze Constantinopolul, A doua Romă,
și să-i gonească pe musulmani din Europa. Să cucerească Peninsula Balcanică, să îi elibereze pe creștinii
de aici dar să ia locul Imperiului Otoman. Marea Neagră ar fi devenit lac rusesc. Se opuneau Anglia și
Franța care apărau din considerente politice și economice existența Imeriului Otoman.
În presă, în întâlnirile diplomatice, Chestiunea orientală, adică situația Imperiului otoman,
era pe buzele tuturor. Imperiul Otoman refuză modernizarea, turcii nu învață limbi străine
și nu pot avea diplomație proprie, În același timp, în Imperiu se păstrau aceleași ritualuri
vechi, același ritm al încoronărilor. Imperiul supraviețuia.
Fanar, Constantinopol. Cartierul creștin din capitala imperială de pe malul Bosforului.
Familii de greci vor da viitorii domnitori ai țărilor române. Tot din rândul lor luaseră
turcii interpreți (traducători) în diplomație. Aceștia se numeau dragomani.
Ajunși în Țările Române, grecii au introdus ceremonii complicate, luate din sistemul de ceremonii
vechi, bizantin. Domnul este numit direct de sultan si devine functionar al Imperiului
Otoman avand rangul de pasa cu doua tuiuri.
Domniile au avut o durată scurtă. In total au fost 36 domnii in Tara Romaneasca si 34 in Moldova,
ceea ce a dus la instabilitate. Institutiile tarii sunt desfintate (armata in 1741) sau mentinute
formal (Sfatul Domnesc), autonomia tarii este astfel grav incalcata iar politica externa lichidata
Au adus cu ei greci, cărora le-au oferit titluri boierești în dauna boierilor pământeni. Și
Biserica s-a grecizat.
 Odată ce noul principe era numit, el era escortat la Iași ori București de o suită formată din familia sa, favoriți și creditori, (de la care împrumutase bani
pentru ploconul oferit la investire). Haraciul, peşcheşurile, mucarerurile sau obligaţiile în natură au fost constant majorate. Domnitorii trebuiau să strângă
banii necesari pentru a-şi plăti creditorii care îi ajutaseră să dobândească domnia sau pentru a-şi cumpăra din nou domnia în cazul că erau maziliţi.
 Între 1711 şi 1821, pe teritoriul românesc s-au purtat şase războaie între marile puteri, Turcia,
Rusia şi Austria (1711, 1716-1718, 1736-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812), războaie care
au provocat distrugeri şi mutilări teritoriale grave. Astfel, principatele au cedat învingătorilor
Oltenia (anexată de Austria între 1718 şi 1739), Bucovina (anexată tot de Austria în 1775, prilej
cu care domnitorul Grigore III Ghica a fost mazilit şi ucis din porunca sultanului fiindcă s-a opus
acestei cedări) şi Basarabia (cedată Rusiei în 1812). Din cauza lipsei armatei, românii nu puteau
avea o politică externă.
 Cu toate acestea, regimul fanariot a însemnat pentru ţările române şi iniţierea unor paşi către
modernizare. Astfel, schimbarea frecventă a domnilor dintr-o ţară în alta a dus la crearea unei
veritabile uniformizări instituţionale. Fanarioţii au promovat şi o politică de reforme care au
cuprins treptat, începând cu sectorul fiscal, toate sectoarele vieţii sociale, învăţământul şi
cultura în primul rând. Domeniul cel mai fecund al reformelor fanariote a fost însă legislaţia, cele
mai importante coduri de legi fiind Codul Callimachi (1817, Moldova) şi Legiuirea Caragea (1818,
Ţara Românească).
Cum era şi firesc, membrii familiei domnitoare din cele două Principate au optat, din motive de
oportunitate, pentru moda ţarigrădeană, mai ales că mulţi dintre domnii fanarioţi trăiseră la
Istanbul înainte de ocuparea tronului. Acest fapt se reflectă şi în portretele lor, în calitate de
ctitori, din tablourile votive ale unor lăcaşuri de cult. De obicei, domnul ţării era prezentat în
costum de ceremonie, având pe cap o căciulă de blană cu muche înaltă deasupra, iar corpul
înveşmântat într-un caftan lung până la pământ, fără mâneci, cu ceaprazuri late de aur, îmblănit
cu hermină şi agrafat la gât.
 La rândul ei, doamna ţării era înfăţişată în rochie de brocard acoperită parţial de o mantie cu
revere îmblănite, iar pe cap de asemenea o căciuliţă din blană, aşa cum apare pe peretele bisericii
Frumoasa de lângă Iaşi doamna Zoe Ghica, soţia lui Grigore al II-lea Ghica.
Fanarioții au adus termeni noi în limba română. Sunt de origine turcească tutunul şi cafeaua, caldarîmul, fanarul, cîntarul, odaia, duşumeaua,
giurgiuveaua, geamul şi bagdadia (direct sau indirect pătrunse în română), marama-năframa, tichia, testemelul şi mosorul, tot astfel cum sînt
ligheanul, salteaua, cearşaful, muşamaua, cişmeaua, divanul, giuvaerul, schela, perdeaua. Sunt meserii noi, precum băcani sau zarafi.
Domnitorul fanariot Alexandru Moruzi îl primește pe ambasadorul britanic Robert
Liston la Curtea Nouă, iar ritualurile sunt orientale.
 I

Influenţa greacă s-a manifestat asupra noastră pe mai multe căi: în primul rând prin şcolile superioare, cu limba de predare
greacă, din Constantinopol şi Bucureşti şi Iaşi. Având ca profesori învăţaţii cei mai de seamă ai lumii orientale, aceste şcoli
au fost adevărate centre de creare şi difuzare a culturii greceşti. S-a constatat de curând că în epoca fanariotă s-au tipărit
mai multe cărţi în limba română decât în greceşte. Pe de altă parte, cele două Şcoli Domneşti, înfiinţate dinainte la
Bucureşti şi Iaşi, au devenit în epoca fanariotă instituţii de învăţământ superior la care au venit să studieze tineri din tot
sud-estul european. Profesorii, mai toţi greci, erau oameni învăţaţi, şcoliţi în universităţi apusene, iar unele cursuri s-au
predat şi în italiană sau franceză. Una dintre realizările cu importante consecinţe a fost introducerea studiului limbii
franceze care devenise lingua franca - adică mijlocul general de comunicare - în Europa Apuseană.
De semnalat de asemeni că în cursul a două dintre ultimele domnii fanariote, a lui Ioan Caragea în
Muntenia (1812-1818) - cel vestit din cauza ciumei din zilele lui! - Şi a lui Scarlat Callimachi în
Moldova (1812-1819), s-au alcătuit primele două coduri de legi relativ moderne din ţările noastre -
întâiul, rămas apropiat de tradiţia bizantină, al doilea, mai influenţat de dreptul austriac.
 Bărbaţii purtau caftane şi anterie largi şi cu mâneci lungi orientale. Papucii erau lungi cu
vârf ascuţit, iar pe cap purtau calpac sau işlic. Turcismele au pătruns şi în domeniul culinar,
după cum o arată şi cuvintele rămase în limba română precum ghiveci, musaca, baclava,
sarailie sau şerbet. Și o mulţime de expresii turceşti au rămas mult timp în limba română
din această perioadă precum zevzec, tembel, derbedeu, haimana, pişicher, babalâc, chior
sau obişnuitul sictir. Casele au fost şi ele adaptate unor cerinţe a modei orientale.
 Totuși, au existat și domnitori fanarioți care au făcut lucruri pozitive. Constantin Mavrocordat a
suprimat la noi şerbia. Mai întâi în Muntenia, în 1746, apoi în Moldova, în 1749, după îndelungi
sfătuiri cu Adunările de stări, a decretat că ţăranii care lucrau pe moşiile altora nu mai erau legaţi de
glie, şi de asemeni a limitat numărul de zile de clacă la 6 pe an în Muntenia şi 12 în Moldova (trebuie
subliniat că în ţările învecinate - Transilvania, Polonia, Rusia, chiar şi în Prusia Orientală, numărul
zilelor de clacă urca uneori la mai multe pe săptămână! De altfel, şerbia în aceste ţări n-a fost
desfiinţată decât în veacul următor).
Domnita Ralu, fata cea mai mica a lui Voda Caragea (1812-1818), inzestrata cu un simt
al artelor, cu fantezie fecunda si crescuta in cultul marilor creatori europeni de
literatura si muzica, era la vremea ei o prezenta uimitoare pentru boierimea
bucuresteana. Mezina lui Voda, fara a tine seama de barfele pe care le anticipa, a
amenajat in palatul domnesc un mic teatru, cu decoruri din hartie vopsita. Actorii i-a
gasit in randul tinerilor care frecventau Scoala Domneasca, asezata la Schitu
Magureanu. La 12 decembrie 1817, Caragea a reorganizat scoala, numind-o
"universala", avand mai multe clase si profesori de latina, elina, franceza, stiinte
naturale, istorie, matematica, studii de drept si literare.
 Spre a marca aceasta reforma, domnita Ralu a organizat spectacole artistice in micul ei teatru, la care a invitat pe langa
Voda si rudele sale, boierii si curtenii de vaza, ceea ce a starnit nu numai invidia celorlalti membri ai protipendadei fata de
cei ce fusesera poftiti de domnita, dar chiar cu o mare curiozitate. Spre a nu provoca boierimea si asa pornita impotriva lui
Voda Caragea, domnita Ralu a reamenajat "o sala de club" de pe actuala Calea Victoriei, transformand-o in teatru, deschis
tuturor celor mai instariti. Pentru inaugurarea teatrului a fost invitata sa dea reprezentatii o vestita trupa vieneza de
melodrama. Vedeta era cantareata si tragediana Dilly. Inapoierea localnicilor, surprinsi de gesturile dramatice ale actritei
vieneze, a nascut cuvantul "diliu" cu sensul de nebun sau ticnit, pastrat in argoul limbii romane pana astazi. Trupa vieneza
a debutat cu opera lui Rossini "Italiana in Alger", in seara de 8 septembrie 1818.
 Pe străzile podite cu bârne de stejar, printre trăsuri şi forfota de lume, cu negustori ambulanţi,
florărese, slugi boiereşti, se amestecă varii arome, sunete şi culori. Condimente, tutun, parfumuri,
mirosul înţepător al spiţeriilor îţi asaltează simţurile şi se asociază variat cu sunetele străzii. Bucureştiul
fanariot este oraşul boierilor, al târgoveţilor, al bragagiilor, şerbegiilor, cafavilor, abagiilor, băcanilor şi
precupeţilor. Este oraşul pieţelor şi târgurilor, al circulaţiei oamenilor şi mărfurilor din varii colţuri ale
ţării sau ale Europei. Oameni care au nevoie să se odinească undeva, să se hrănească şi să îşi desfete
simţurile în hanuri, cafenele şi diverse alte localuri, găsesc tot ce-şi doresc aici.
Mănăstirea Radu Vodă
Hanul lui Manuc