DIETA TRANSILVANIEI

Dieta Transilvaniei este un organism reprezentativ, asemănător în anumite privințe cu

Sfatul Domnesc, dar mult mai diferit decât acesta. Acest formă politică de organizrae
transilvăneană este organizată după modelul instituțiilor asemănătoare din lumea germană și s-a
constituit treptat în secolele XIII-XV. Noul organism se va defini ca o instituție legislativă si
politică unitară comună etniilor transilvănene. Dieta a evoluat din Congregațiile generale ale
Transilvaniei care includeau, pe lângă unguri și români, pe sași și secui.

În 1437, în părțile de mijloc ale Transilvaniei a izbucnit răscoala țăranilor din județe. La
început țăranii au luptat împotriva trupelor voievodului, repurtând victorii, dar după ce nobilimea
i-a chemat în ajutor pe secui și pe sași (la care nu au existat iobagi), răscoala a fost înăbușită.
Cele trei națiuni au încheiat o înțelegere în 1437 în comuna Căpâlna (județul Szolnok-Doboka),
în care s-au obligat la ajutor mutual împotriva pericolului lăuntric: (țăranii) și a dușmanului
dinafară: turcii. Organizarea Dietei se va face, mai ales după 1438 , pe principiul Unio Trium
Nationum, grupând reprezentanții nobililor maghiari, sași și secui. Prin impunerea sistemului
religiei recepte ( romano-catolică , luterană , calvină și mai târziu, cea unitariană), Dieta
contribuie la eliminarea treptată din viața politică a românilor din Transilvania, majoritar
ortodocși. Nobilii români catolici și ulterior protestanți care se regăsesc în cadrul Dietei sunt
asimilați treptat de maghiari sau germani și pierd calitatea de reprezentanți și susținători ai
intereselor românești.1

Instalarea propriu-zisă a unui nou regim de stări se realizează într-o perioada de criză :
perioada imediat următoare morții lui Sigismund de Luxemburg și anume 1438 - 1440. Pe
fondul amenințărilor interne și externe, puterea centrală este nevoită să își asocieze la guvernare
dieta, organul politic reprezentativ al nobilimii. În cadrul dietei se conturează două ordine
distincte : primul fiind constituit din marea nobilime, baronii și înaltul cler și al doilea din
nobilimea mijlocie. În împrejurări excepționale, la dieta au participat și reprezentanți ai stării
orășenești,însa rolul acestora este nesemnificativ.

Principalele atribuții ale organului reprezentativ al stării nobiliare constau în alegerea și

încoronarea regelui , legiferarea , alături de suveran , alegerea palatinului, a păstrătorului
coroanei, a membrilor scaunului suprem de judecată și a membrilor consiliului regal. Iar
începând cu 1495 se pronunță și în cazurile de infidelitate. Participarea la dietă era obligatorie.
Se va recurge de timpuriu nobiles electi ai comitatelor

Odată cu asaltul otoman asupra regatului ungar se impun o serie de modificări în politică
internă a acestuia și, implicit, creșterea rolului dietei,care va decide impozitele extraordinare.

În timpul domniei lui Matei Corvin,venit la tron in 1458, acesta a promovat o politică de
centralizare statală reducând rolul dietei, întărind Consiliul regal şi, odată cu aceste modificări
provocând o înnoire masivă a aparatului de stat, inclusiv a baronilor, cu elemente ridicate din

1
Constantin C. Giurescu, Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București 2010, p. 91
straturile inferioare ale nobilimii. Cu toate acestea, regele a fost nevoit să apeleze la organul
reprezentativ al nobilimii, care i-a reamintit de fiecare dată obligaţiile „constituţionale”, și care îi
controla tendinţele „absolutiste”.

Perioada ulterioară domniei lui Matei Corvin (1490-1526), cunoscută şi ca epoca domniei
baronilor, este segmentul de timp cel mai potrivit aristocraţiei, care va domina viaţa politică în
acest interval. Instrumentul de guvernare al noului regim nobiliar a fost Dieta, care a căpătat
putere deplină, în cadrul căreia se confruntau două partide, cel al latifundiarilor şi cel al
nobilimii mijlocii. Acesta din urmă, condus în fond tot de latifundiari, din familia Zapolya,
exprima interesele nobilimii de frunte din comitate şi a reuşit să-şi impună reprezentanţi ai săi în
tribunalul suprem (asesori). În Transilvania, stările s-au constituit într-o măsură importantă pe
alte criterii decât în Ungaria şi aveau alte rosturi şi moduri de manifestare. Dacă în Ungaria
stările erau clerul şi nobilimea, ultima divizată între magnaţi nobilimea mijlocie, la care se
adăuga cu o importanță scăzută orăşenimea, în Transilvania stările erau entităţile sociale
privilegiate, „naţiunile” constituite pe criteriu social, în cazul nobilimii, şi etnic-privilegial, în
cazul saşilor şi secuilor. Spre deosebire de Ungaria, nobilimea era unitară ca stare, iar clerul
lipsea cu desăvârşire. În „naţiunea săsească” rolul preponderent îl avea patriciatul urban.

În ceea ce privește atribuţiile, dieta ardeleană era esența promovării particularismului şi

autonomiei provinciale, în raport cu deciziile fundamentale ale vieţii de stat care se elaborau de
instituţiile centrale. În anumite cazuri, în chestiuni de apărare, ea putea amenda hotărârile dietei
regatului. Cu precădere rezolva chestiuni de judecată, prin intermediul scaunului prezidat de
voievod sau vicevoievod, în care nobilimea îşi alegea judecători proprii.După acţiunea
secesionistă din anul 1467, dieta ardeleană nu s-a mai întrunit. Stările au revenit în forţă după
moartea regelui Matei, când au reuşi în ianuarie 1493, să-l depună pe voievodul Ştefan Bathori,
acuzându-l în faţa regelui de un lung şir de ilegalităţi. La începutul secolului următor Unio Trium
Nationum, şi-a reafirmat obiectivele de apărare a ţării Transilvaniei cu ocazia adunării de la
Sighişoara din februarie 1506. Cu acest prilej a luat fiinţă un organism juridic alcătuit din câte 14
reprezentanţi ai fiecărei naţiuni,în vederea soluţionării conflictelor apărute între ele, care diminua
mult importanţa scaunului voievodal de judecată.

La nivelul comitatului funcţionau de asemenea congregaţiile nobilimii, care se întruneau

periodic sub preşedinţia comitelui sau vicecomitelui, pentru rezolvarea unor probleme
administrative, fiscale sau militare. Mai frecvent se întrunea scaunul de judecată, care a devenit
un organism cvasipermanent.Adunarea alegea anual juzii nobiliari, câte patru în comitatele
ungureşti şi doi în Transilvania, şi juraţii (juraţi, assessores).2

Raporturile dintre stări şi autoritatea centrală în regatul ungar în perioada 1440-1514,

scoate în evidență faptul că hegemonia în stat era disputată între grupări oligarhice ale marii

2
Ioan-A. Pop, Națiunea română medievală.Solidarității etnice românești în secolele XIII-XVI, București , 1998 , p.
37 - 128
nobilimi. Până şi a doua parte a domniei lui Matei Corvin a fost marcată de consultări ale
reprezentanţilor nobilimii şi de respectarea destul de consecventă a hotărârilor elaborate în
comun cu aceştia. Se prefigurează o guvernare mai degrabă „constituţională” decât „absolutistă”,
iar centralizarea s-a manifestat mai ales prin funcţionarea aparatului de stat şi fidelitatea
dregătorilor şi funcţionarilor, a căror componenţă a fost masiv împrospătată afirmând şi chiar
consolidând particularismului autonomiilor locale.

Până la instituirea principatului, Dieta nu pare să fi jucat un rol major în viaţa voievodatului
şi a Transilvaniei decât în plan legislativ. După 1541 ea devine principalul organism legislativ
şi de politică internă şi externă, luând hotărâri împreună cu principele sau independent de
acesta, dar pe care el trebuia să le respecte. Cu toată dominaţia otomană asupra Transilvaniei,
sistemul a funcţionat, Dieta căpătând puteri sporite în secolul XVII după adoptarea legilor
constitutive ale Principatului: Approbatae şi Compillatae.

După încorporarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic şi mai ales după Diploma

leopoldină din 1691, rolul Dietei s-a restrâns în ciuda protestelor reprezentanţilor „celor trei
naţiuni”. Instituirea Curţii Aulice a Transilvaniei, a guvernatorului şi Guverniului a restrâns şi
mai mult rolul Dietei, care a ajuns doar un organism care punea în practică hotărârile luate la
Viena veghind la respectarea lor, fără să poată interveni în adoptarea acestora ori în modificarea
lor decât cu mare greutate, situaţie care s-a menţinut până la 1848 când rolul Dietei va fi cu totul
altul. Dieta Transilvaniei a existat până la crearea statului dualist Austro-Ungaria în 1867.

Discriminarea românilor și a confesiunii acestora

Românii nu erau recunoscuți oficial nici ca națiune și nici când venea vorba de religie,
deși reprezentau între jumătate și două treimi din populația țării fiind răspândiți peste tot. Unul
dintre instrumentele principale pentru păstrarea discriminării era Dieta. Congregațiile și dietele
nu s-au referit decât foarte rar la entitatea românilor, aceștia nefiind recunoscuți ca stare sau
natio.

În secolul al XVI-lea , cînd națiunile medievale încep transformarea treptată spre stadiul de
națiuni moderne, mai ales în epoca Reformei, în cadrul dietelor transilvane românii sunt mai des
menționați 3:

I. Dietă de la 1542 : Ungurul (Hungarus) acuzat de tâlhărie se poate apăra prin jurământul
judelui sătesc și a trei oameni cinstiți, dar românul (Valachus) are nevoie de jurământul
cnezului sătesc, a patru români și a trei creștini.
II. Dietă din 1552 : ,,Românul să nu poată denunța pe ungur sau pe saș, dar ungurul sau
sașul sa poată denunța pe român.”

3
Ibidem, p. 61-62
 III. Dietă din 1554 : ,,Nici un tăran maghiar nu poate fi acuzat doar cu trei martori, ci este
necesară adevărata și recunoscuta mărturie a șapte oameni de încredere și astfel să fie
pedepsit de facto ; însă românul poate fi pedepsit prin pronunțarea a trei oameni de
încredere.”
IV. Dietă din 1555 : ,,De asemenea, omul țăran și creștin poate fi ridicat prin jurământul a
șapte crestini, românul prin jurământul a trei creștini, șapte români trebuind să fie martori
pentru un român.”

Din cele patru exemple, se pot constata dicriminările etnice și religioase : românul este contrapus
ungurului și tratat mai aspru în justiție , ,,oamenilor cinstiți, demni de încredere” și ,,creștinului”,
prin urmare, în ochii legislatorului , românul ortodox nu era un creștin.
Chemarea în fața justiției se facea in funcție de etnia și confesiunea făptuitorului ci nu în funcție
de gravitatea faptei comise, iar pedepsele se aplicau diferit în funcție de aceleași criterii. Mărturia
a trei maghiari sau ,,creștini” era egală cu mărturia a șapte români,ceea ce înseamnă că românii
erau tratați de două ori mai aspru de către justiție.

Presiunea etno-confesională din societate era clară și era consființită prin lege. De o parte
erau stările si confesiunile privilegiate de către Dietă și de cealaltă erau ,,valahii” , ,,schismaticii”
sau ,,iobagii”. Elita românească, formată din cnezi și nobili în secolele XIV-XV, denumiți adesea
în izvoare valahi (Nobiles Valachi) nu mai existau în secolul la XVI-lea. În acest context a
pătruns în Transilvania Mihai Viteazul.

Din punctul de vedere al relațiilor cu Austria, Mihai era locțiitorul împăratului Rudolf al II-
lea, acceptat de către impreiali drept guvernator al Transilvaniei în numele împăratului. Deși era
trimis oficial al Habsburgilor , Mihai Viteazul era privit cu ostilitate de stări, mai ales de
nobilime, care vedea în el un uzurpator, astfel, Mihai a sprijinit națiunile Transilvaniei, mai ales
pe secui, dar și pe sași și pe unguri.

Dietele din timpul domniei lui Mihai Viteazul au luat în dezbatere chestiuni care priveau starea
generală a țării în condiții de razboi. Nobilimea, sașii și secuii îl asigurau pe voievod de
fidelitatea lor, dar cereau cu insistență respectarea privilegiilor acestora, acordarea unor
avantaje,etc. Deciziile dietale sunt rezultatul a două inițiative , una a domnului Mihai și cealaltă a
națiunilor. 4 Domnul a avut două categorii de cereri : cele îndreptate spre binele patriei,
privitoare la oștire și purtarea războiului și cele referitoare la soarta românilor. Membrii Dietei s-
au preocupat de interesele stărilor.5

4
Ioan Drăgan, Nobilimea româneasca din Transilvania între anii 1440 - 1514, București , 2000
5
Ștefan Pascu , Mișcari tărănești prejiluite de intrarea lui Mihai Viteazul în Transilvania, în ,,Studii și materiale de
istorie medie” , vol. I , 1956