UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ DREPT

TEMA DE CERCETARE:
Reformele ,,Mavrocordaților” în țările române , în perioada medievală

DISCIPLINA:
Istoria dreptului român

PROFESOR COORDONATOR:
Conf. Univ. Dr. Marilena Marin

STUDENT:
Tulceanu Florina Mara

CONSTANȚA
2020
 Umaniștii italieni au folosit pentru prima oară in a doua jumătate a secolului al –XV-lea
expresia Ev Mediu, adică ,,timpul de mijloc” pentru a desemna perioada intermediară între
epoca veche și epoca noua sau modernă. Istoricii împart evul mediu în trei perioade:
feudalismul timpuriu; feudalismul dezvoltat şi perioada de descompunere a feudalismului.

Evul mediu constituie în istoria noastră o durată lungă, de aproximativ un mileniu, pentru
care se mai folosesc şi denumirile de orânduire feudală , feudalism, epocă medievală .
Raportat la cele trei etape istorice ale evului mediu, din perspectiva istoriei statului şi
dreptului românesc există următoarea periodizare:

1. Perioada obştei săteşti şi a normelor sale de conduită (271/275 – sec. VIII d. Hr.)

2. Perioada ţărilor şi a legii ţării în feudalismul timpuriu (sec. IX- XIV d. Hr.)

3. Perioada statelor româneşti şi a dreptului în feudalismul dezvoltat (sec. XIV- 1821)

Cea de a treia perioada a fost marcata de epoca domniior fanariote, cele două luând sfârșit in
același an 1821. Instaurarea regimului fanariot a avut loc dupa plecarea lui Dimitrie
Cantemir şi a curţii sale în Rusia, când Poarta numeşte, fără a mai consulta părerea sfatului
domnesc, domni în scaunul Moldovei si al Țării Românești. Mai mult: Poarta nu mai permite
la tronul Moldovei si al Țării Românești domni pământeni, adică localnici. Noii domnitori
erau recrutaţi din cartierul Fanar al Istanbulului. În această epocă societatatea românească a
cunoscut clar un regres in evoluția ei , întrucât crește exploatarea otomană caracterizată prin
sporirea cantităţii de bani,grîu,lemn,animale livrate Porţii;se întreţinea astfel corupţia şi
abuzul. Deși au fost limitate multe domenii ,iar majoritatea domnilor ce ajungeau la
conducerea Țărilor Române își promovau doar propriile interese au existat și câțiva fanarioți
care prin intermediul reformelor pe care le-au inrodus au contribuit la dezvoltatea societății.

Reformele domnilor fanarioți au schimbat înfățișarea societății în Moldova și Țara

Românească. Secolul fanariot a fost socotit și „secolul reformelor” deoarece a premers
modernizarea rapidă a societății românești. Debutul reformelor l-a făcut primul domn fanariot,
Nicolae Mavrocordat. Remarcabil om de cultură, s-a dovedit atent la problematica timpului și
un bun cunoscător al literaturii europene a vremii, inclusiv a celei politice. Acesta a ajuns
pentru prima data pe tronul Moldovei in anul 1709 datorita tatălui său , Alexandru
Mavrocordat. Format în mediul otoman, noul domn a încercat să adapteze sistemul de relaţii
sociale din ţară la cele existente în imperiu. El îi trata pe boieri nu ca pe nişte sfetnici(1) ai
domnului, ci ca pe funcţionari de rând.
N. Mavrocordat a încercat să reformeze sistemul de impunere la dări. A introdus un
impozit stabil – “rupta”, colectat în patru rate. Sumele impuse erau, însă, foarte mari.Domnul
a încercat să repopuleze ţinuturile de la marginea ţării, pustiite în urma operaţiilor militare. A
trimis în aceste ţinuturi boieri cu sarcina de a întemeia acolo slobozii.(2)

În anul 1711 Nicolae Mavrocordat devine pentru a doua oară domn al Moldovei ,marcând
începutul ,,epocii fanariote”. În timpul celei de a doua domnii a luat măsuri pentru uşurarea
presiunii fiscale asupra populaţiei. Domnul i-a scutit pe preoţi de birul de doi galbeni, a redus
plata vădrăritului de la 4 bani la 2 bani de vadră, a suprimat pogonăritul , a redus darea
boierilor pe oi – goştina.

N. Mavrocordat a favorizat dezvoltarea învăţământului în Moldova. In 1714 el a

reorganizat Academia Domnească de la Iaşi, fondată în 1707 de către Antioh Cantemir.
Domnul era un pasionat cititor, făcând note pe marginea lucrărilor celebrului cugetător politic
flortentin Nicolo Machiavelli, îl admira pe vestitul filosof englez Francis Bacon”. Din
porunca lui N. Mavrocordat cronicarul Nicolae Costin a alcătuit un corp de cronici, închegând
într-o singură povestire istoria Ţării Moldovei.

Astfel, deşi a fost un reprezentant al Porţii în Moldova, domnul fanariot a dus o politică
“luminată”, continuată apoi de fiul său Constantin Mavrocordat căruia i-a întocmit un
adevărat program de guvernare. Tată şi fiu, au făcut dovada calităţilor de conducători -
concepţie coerentă de guvernare,autoritate, larg orizont de informare, contact permanent cu
cele mai noi curente de gândire - dar arta guvernării, în care au excelat cei doi Mavrocordaţi,
au pus-o în slujba Porţii otomane, faţă de care au manifestat o indefectibilă fidelitate.

Constantin Mavrocordat a fost numit domn al Ţării Româneşti în 1730, primind coroana
la moartea tatălui său, Nicolae. El a domnit de şase ori în Ţara Românească şi de patru ori în
Moldova, între anii 1730 şi 1769. În această vreme are loc războiul ruso-austro-turc din 1736-
1739, care aduce realipirea Olteniei la Ţara Românească, dar vin totodată şi sarcini grele
asupra populaţiei, ce a dus la risipirea contribuabililor şi la nevoia totală de reorganizare a
vieţii de stat prin intermediul unor reforme. Cele 2 evenimente menționate anterior au dus la
promulgarea de catre Constantin Mavrocordat a Marelui Hrisov(3) pe data 7 februarie 1741
ce marca începutul reformelor.

Marele hrisov prevedea adoptarea unor reforme fiscale şi administrative în Ţara

Românească. Textul a fost publicat în ”Mercure de France” în luna iulie 1742. Scopul urmărit
era de a-l prezenta pe domn în plan internaţional în calitate de promotor de reforme, adică de
prinţ luminat. Dar după promulgarea hrisovului în 7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit de
răgazul care a intervenit pentru a-l aplica în practică. În septembrie 1741, Constantin
Mavrocordat este transferat de Poartă în Ţara Moldovei. Aici încearcă să pună în aplicare
prevederile”Constituţiei” sale.

Prima reformă înfăptuită de el a fost cea fiscală prin care era reorganizat si modernizat
sistemul fiscal.Pentru că anii de război aduseseră — aşa cum se întâmpla de obicei —
pauperizarea(4) populaţiei şi restrângerea considerabilă a negoţului C. Mavrocordat a unificat
impozitele şi a desființat impunerea pe vite mari cornute, văcăritul şi cuniţei(5). În
fiscalitatea medievală a Ţărilor Române, văcăritul a fost darea cea mai detestată, întrucât era
percepută de la toţi locuitorii (inclusiv boierimea) şi lovea în principala sursă de venit a ţării:
negoţul de vite. Pogonăritul afecta şi el o importantă ramură a economiei şi, în acelaşi timp, o
esenţială sursă de venit. Larga răspândire a culturii viţei de vie şi monopolul vinului şi
rachiului, deţinut de boieri şi mănăstiri, ofereau fiscalităţii un mijloc important de taxare,
apăsător însă pentru contribuabil.

Principiul de bază al reformei fiscale a fost Rupta - o înţelegere încheiată de vistierie cu

un grup de contribuabili, prin care se stabilea cuantumul dării ce urmau să o plătească şi
termenele de achitare care erau in numar de 4 pe an .În Moldova şi Ţara Românească,
fiscalitatea a fost apăsătoare nu numai prin mărimea sumelor stoarse de la contribuabili, ci şi
prin totala instabilitate a dărilor: nici un contribuabil nu ştia dacă şi-a încheiat socotelile cu
vistieria întrucât, în orice moment - în funcţie de exigenţele Porţii sau de interesele domnului -
putea să apară o dare nouă. Rupta, elimina acest mare inconvenient, care, după însăşi mărturia
celor fugiţi din ţară din cauza fiscalităţii, era principalul motiv al strămutării lor. Astfel o
familie avea de plătit 105 parale din care cinci erau datorate celui care strângea banii. Holteii
sau celibatarii plăteau 55 de parale. În fiecare localitate suma totală de plată era împărţită
după averea fiecărei familii, astfel că cei bogaţi plăteau mai mult, conform recensământului
fiscal. Prin această reforma, a scutit boierimea și clerul.

O altă reformă prevedea organizarea structurilor sociale. În anul 1741 Constantin

Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu şi mic.
Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului. Leafa reprezenta o anumită
cotă-parte din suma impozitelor de stat acumulate. Încă până la domnia lui C. Mavrocordat o
parte de ţărani se “închinau” boierilor cu slujbe. În schimbul unui număr de zile de muncă
sporit, aceşti ţărani erau scutiţi de a presta dări către stat. În anul 1742 domnul C.
Mavrocordat a legiferat printr-un aşezământ special această categorie de ţărani, limitându-le
totodată numărul. El a stabilit pentru fiecare reprezentant al ierarhiei boiereşti, precum şi
pentru clerul înalt un număr fix de ţărani – “scutelnici”, eliberaţi de la plata impozitelor pentru
stat (câte 80, 60, 50, 20, 16, 10 şi 5 oameni), care, în schimbul dărilor către stat, erau obligaţi
să îndeplinească prestaţii în favoarea acestor persoane .

Desfiinţarea rumâniei şi a veciniei a fost cea mai însemnată dintre reformele lui
Constantin Mavrocordat. Această reformă are un caracter deosebit faţă de reformele
anterioare. În scopul sporirii producţiei pentru piaţă, boierii se străduiau să extindă suprafeţele
cultivate ale moşiilor lor şi să-şi asigure un număr cât mai mare de braţe de muncă.