TEMA C2

STATUL ROMÂN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC LA

REALIZAREA ROMÂNIEI MARI (SECOLELE XVIII-XX)

PROIECTE POLITICE

I. PREMISE ŞI CARACTERISTICI

1. Caracteristici

- instaurarea regimului fanariot în Moldova (1711) şi Ţara Românească (1716) a modificat

regimul politic, afectând instituţiile fundamentale, Domnia, Sfatul domnesc şi sistemul politico
administrativ

- meritul elaborării unui proiect politic, care avea ca obiectiv apărarea existenţei politice a
Ţărilor Române, aparţine boierimii mari şi mijlocii, ca principală purtătoare a conştiinţei istorice,
dar şi unora dintre domnii fanarioţi (cazul Moldovei şi al Ţării Româneşti), respectiv împăraţii
habsburgici (cazul Transilvaniei)

- Programul politic nu s-a fixat într-un act fundamental, ci în totalitatea memoriilor şi proiectelor
de reformă redactate în timpul războaielor ruso– austro- turce (1711-1812)

- ideile fundamentale vizau revendicarea unui nou statut juridic, în baza dreptului istoric,
recâştigarea autonomiei prin înlăturarea regimului turco-fanariot, reorganizarea administraţiei şi
refacerea potenţialului distrus al ţării, noi forme de guvernământ (republică, domnie
luminată/despotism luminat, monarhie constituţională

2. Context extern – problema orientală

 La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor „Problema sau chestiunea

orientală sau problema omului bolnav” capătă o nouă formă, din cauza declinului
Imperiului Otoman (considerat „omul bolnav al Europei”), începutul acestui declin fiind
considerat, de către istorici, anul 1683, când armata otomană ce asedia Viena este învinsă
de către coaliţia creştină formată din Imperiul Habsburgic şi Polonia
 După acest eveniment Poarta se va afla în defensivă, încercând să-şi apere posesiunile
disputate de Imperiul Habsburgic/Austria şi Imperiul Ţarist/Rusia

1
  De la sfârşitul secolului al XVII-lea şi până la începutul secolului al XIX-lea vor avea loc
numeroase războaie între cele trei puteri, care vor provoca importante pierderi teritoriale
pentru Ţările Române:

Nr. Războiul Tratatul Prevederi – pierderi teritoriale

crt.
1. 1683 – 1699 1699, Karlowitz Transilvania e anexată de către Imp.
Austro-turc Habsburgic
2. 1710-1711 1711, Vadul Cetatea Hotin e transformată în raia
Ruso-turc Huşilor
3. 1716-1718 1718, Passarowitz Banatul şi Oltenia sunt anexate de
Austro-turc către Imperiul habsburgic
4. 1735-1739 1739, Belgrad Imperiul habsburgic restituie Oltenia
Austro-turc Ţării Româneşti
5. 1768-1774 1774, Kuciuk Deschide calea protectoratului rusesc
Ruso-turc Kainargi (Rusia îl obligă pe sultan să
recunoască vechile capitulații și
autonomia Principatelor,
impunându-și dreptul de intervenție
la Poartă în favoarea acestora)
Se internaţionalizează problema
principatelor
6. 7 mai 1775, Austria anexează partea de nord a
convenţia de la Moldovei, pe care o va numi
Constantinopol Bucovina („Ţara pădurilor de fag”)
7. 1787-1791 1791, Şistov Rusia anexează teritoriul dintre
Austro-turc (pacea cu Austria) Nistru şi Nipru, devenind vecină cu
1792, Iaşi (pacea Moldova)
cu ruşii)
8. 1806-1812 1812, Bucureşti Rusia anexează Basarabia (teritoriul
Ruso-turc Moldovei dintre Prut şi Nistru)

3. Contextul intern

- agravarea constantă a regimului dominației otomane, în sec. XVI, dar mai ales sec. XVII, când
domnul, inițial ales de boieri și confirmat de Poartă, va fi tot mai mult impus de către turci;

- de la începutul secolului al XVIII-lea, domniile pământene sunt înlocuite de către cele

fanariote, domnii fiind exclusiv numiți de către turci, dintre grecii din cartierul Fanar al
Constantinopolului/Istanbulului;

2
- Poarta conducea Principatele Române prin intermediul unor hatișerife, acte juridice unilaterale
date de sultan, care erau de fapt ordine sau decrete ce trebuiau respectate întocmai sau prin care
se acordau unele privilegii supuşilor.

- regimul fanariot este instaurat mai întâi în Moldova, în 1711 (ultimul domn pământean a fost
Dimitrie Cantemir), apoi în Țara Românească, în 1716 ( aici (ultimul domn pământean a fost
Ștefan Cantacuzino, care i-a urmat la domnie lui C-tin Brâncoveanu);

- și într-o țară și în cealaltă, primul domn fanariot a fost același, Nicolae Mavrocordat

Caracteristici ale regimului fanariot:

 Grecizarea instituțiilor și a domniei

 Integrarea domnilor fanarioți în sistemul administrativ otoman, funcția de domn urmând

celeia de mare dragoman al Porții (traducătorul oficial al Imperiului Otoman, implicat în
relațiile politico-diplomatice ale Porții cu marile puteri). Domnii principatelor aveau
rangul de pașă cu două tuiuri (cozi de cal, acestea erau în nr. de 1, 2 sau 3, marcând
gradul generalilor - pașale turci), fiind responsabili doar față de sultan

 Durata scurtă a domniei (în medie doi ani și jumătate-trei ani)

 Creșterea obligațiilor materiale față de turci (la numirea domnilor, pentru confirmarea sau
prelungirea domniilor – mucarerul mic și mare, peșcheșurile, rușfetul, adică darurile
neoficiale date de Țările Române către turci, precum și monopolul otoman asupra
comerțului românesc). După unele aprecieri, mai bine de jumătate din veniturile
Principatelor se duceau la turci numai pentru prelungirea domniilor

 Creșterea excesivă a fiscalității (o sumedenie de taxe, biruri, impozite)

 Pe fondul nevoii de bani a domnilor fanarioți se generalizează sistemul venalității

(practica vânzării, chiar în sistem de licitație, a dregătoriilor, urmând ca dregătorii să
obțină profit prin impunerea de noi taxe)

 Conflicte, latente sau fățișe, între marea boierime locală și domnitorii și dregătorii greci

 Dispariția armatei/oștirii, în condițiile în care Principatele nu mai aveau o politică externă

proprie

 Conectarea Principatelor la lumea orientală

 Apariția și afirmarea conștiinței naționale, mai ales după 1750

 Apariția unor proiecte politice de modernizare a statului și a instituțiilor acestuia, proiecte

aparținând domnilor, dar și boierilor

3
II. ETAPE ÎN REALIZAREA PROIECTELOR POLITICE

II.1. Secolul al XVIII-lea

A. Reformismul domnesc (Moldova și Țara Românească)

- Domnii fanarioți reformează sau înființează o serie de instituții în sectoarele politic,

social, administrativ, juridic, edilitar sau al învățământului

- Prin măsurile pe care le-au inițiat, domnii fanarioți (o parte a lor era formată din
români) se aseamănă despoților luminați contemporani din restul Europei

a. Constantin Mavrocordat (1730-1769) – un total de 10 domnii, dintre care 6 în

Moldova și 4 în Țara Românească

 a avut acordul Porții pentru reformele sale

 politica sa de reforme a fost reglementată printr-un proiect de constituție de la

jumătatea sec. al XVIII-lea

 Reforme:

 Reforma socială = desființarea șerbiei (1746 - Țara Românească,

1749, Moldova); claca (zilele de muncă ale țăranilor pe moșiile
boierilor) a fost stabilită la 12 zile/an în Țara Românească, respectiv
24 de zile/an în Moldova

 Reforma fiscală – desființarea multitudinii de dări și înlocuirea lor cu o

dare plătibilă anual în patru sferturi trimestriale pe cap de
familie/capitația

 Reforma administrativă (introduce sistemul funcționarilor/dregătorilor

plătiți, iar teritoriul Principatelor este împărțit în județe, conduse de
ispravnici

 Reforma juridică – creează instanțe de judecată în fiecare județ

b. Alexandru Ipsilanti – de două ori domn al Țării Românești și o dată al Moldovei

 Reforme:

 A reorganizat Academia Domnească de la Sf. Sava

 A organizat sistemul poștal

4
  În 1780, adoptă un nou cod de legi – Pravilniceasca condică

c. Scarlat Callimachi 1817 – Codul Callimachi

d. Ion Caragea 1818 – Legiuirea Caragea

B. Reformismul imperial (Transilvania)

- 1698 – în speranța că promisiunile imperialilor habsburgici de a oferi o viață mai

bună românilor care se vor uni cu Biserica Romei se vor materializa, are loc Sinodul
de la Alba Iulia, condus de mitropolitul Atanasie Anghel, care recunoaște unirea unei
părți a românilor din Transilvania cu Biserica Romei

Maria Tereza (1740-1780)

 1759 – reforma religioasă (restaurarea religiei ortodoxe)

 1777 – Ratio educationis (Reforma educației/învățământului) –

dezvoltarea rețelei școlare prin sporirea nr. de școli de la sate și
dezvoltarea învățământului confesional/religios

Iosif al II-lea (1780-1790)

 1781 – Edictul de toleranță se acorda libertate tuturor religiilor din

imperiul Habsburgic (liberul exercițiu pentru toate religiile necatolice)

 1785 – după răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784), era

desființată iobăgia din Transilvania, printr-o patentă/ordonanță imperială.

C. Reformismul boieresc

Premise și context:

 Între 1769-1774, pe fondul războaielor ruso-turce, are loc

internaționalizarea problemei Principatelor, care devine parte a problemei
orientale, prin asumarea, de către Rusia, a rolului de protectoare a
creștinilor din Imperiul Otoman

 Pe acest fundal, se conturează partida națională, care grupa elita

boierească românească, deschisă spre modelele de organizare oferite de
occident și contestatară a situației existente, cerând, prin memorii adresate
marilor puteri, schimbarea formei de guvernământ, reîntoarcerea la
domniile pământene, respectarea autonomiei principatelor, unirea

5
 Principatelor, independența, desființarea raialelor, neutralitate, reformarea
instituțiilor, putere politică etc.

Principalele proiecte/memorii:

 1769 – partida națională condusă de mitropolitul Moldovei, Gavriil Callimachi, a

lansat un proiect ce prevedea instaurarea unei republici aristocratice condusă de
12 mari boieri

 1772 – în contextul tratativelor de la Focșani, din cadrul războiului ruso-turc

(1768-1774), boierii din partida națională au redactat memoriul de la Focșani, în
care cereau:

 Domnii pământene

 Unirea Moldovei cu Țara Românească sub garanția Rusiei,

Austriei și Prusiei

 1791 - în contextul tratativelor de la Șiștov, boierii au cerut prin memorii:

 Desființarea raialelor

 Domn pământean

 Neutralitatea și independența sub protectoratul Austriei și Rusiei

D. Mișcarea de eliberare națională

 1744 – Supplex Libellus – Inochentie Micu-Klein

 1791 - Supplex Libellus Valachorum

 Școala Ardeleană: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Ion Budai Deleanu, Petru
Maior (pentru toate acestea, pe larg, a se revedea capitolul aferent)

II.2. Secolul al XIX-lea

Context:

- Ascensiunea și prăbușirea imperiului napoleonian și reorganizarea Europei de către

marile puteri învingătoare ale lui Napoleon, în cadrul Congresului de la Viena (1815),

6
 în cadrul căruia se formează și Sfânta Alianță, o coaliție a capetelor încoronate ce
conduceau Imperiul Țarist, Imperiul Habsburgic/Austria și Prusia

- Apariția și afirmarea societăților secrete

A. Proiecte până în 1828:

 1802 – Dumitrache Sturdza redacta memoriul intitulat ”Planul de oblăduire

aristo-democraticească”, ce prevedea ca formă de organizare a principatelor o
republică aristocratică (proiect asemănător cu cel din 1769, al lui Gavriil
Callimachi)

 Proiectul lui Naum Râmniceanu – susține unirea Transilvaniei cu cele două

principate

 1817-1818 – vistiernicul Iordache Rosetti Roznoveanu redacta 8 proiecte de

reformă în care propunea un regim politic în care puterea să aparțină Adunării
Obștești formată din boieri, domnia având un rol de supraveghere și control
(arbitru al vieții politice)

 1821 – Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, în Țara Românească

(mișcare revoluționară de tip burghez), cauzată de nevoia de reformare a societății
pe baze capitaliste și de necesitatea înlăturării regimului fanariot

Context. După moartea subită a domnitorului fanariot Alexandru Șuțu, puterea va

fi preluată de către un Comitet de Oblăduire format din mari boieri

Programe ale revoluției

 Proclamația de la Padeș (ianuarie-februarie 1821) – este mai mult o

chemare la luptă adresată locuitorilor Țării Românești, de orice neam ar fi
ei

 Cererile norodului românesc – o sinteză a memoriilor boierești

precedente, adevărat program politic al revoluției, un act cu valoare
constituțională. Prevederi:

 Afirmarea principiului suveranității poporului, suveranitate

exercitată prin intermediul Adunării norodului/poporului)

 Revenirea la domniile pământene, cu domn ales de țară

 Desființarea privilegiilor boierești

7
  Promovarea în funcții pe bază de merit

 Desființarea veniturilor din slujbe

 Armată (4000 de panduri și 200 de arnăuți) a cărei întreținere să

cadă în sarcina mănăstirilor

 Reformă fiscală cu impozit unic plătit în 4 rate

 Desființarea poslușnicilor (categorie fiscală alcătuită din țăranii

scutiți de dări și prestații către domnie în favoarea unei biserici sau
mănăstiri) și scutelnicilor ((categorie fiscală scutită de bir, cu
obligația de a lucra pe moșia boierului câteva zile pe an, categorie
provenită din rândul țăranilor șerbi eliberați)

 Desființarea vămilor interne

 Reforma școlară (extinderea rețelei școlare pe seama bisericilor)

 Îndepărtarea grecilor din dregătoriile laice și ecleziastice.

Urmări: Deși Tudor Vladimirescu este asasinat în mai 1821, cea mai importantă
consecință a revoluției sale a fost revenirea la domniile pământene. Astfel, după o
perioadă de ocupație militară turcească (1821-1822), din septembrie 1822 Poarta acceptă
înlocuirea domniilor fanariote și revenirea la domniile pământene, prin numirea ca domni
a lui Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica, în Țara Românească, respectiv a lui Ioniță Sandu
Sturdza, în Moldova, ambii domnind între 1822-1828, interval în care, în ambele
Principate, se constată accelerarea procesului de modernizare.

 1822, Moldova, Ionică Tăutul, reprezentant al micii boierimi, redacta

”Constituția cărvunarilor” (Proiectul celor 77 de ponturi), proiect respins de
domnul Moldovei:

 Revendicări inspirate de ideile revoluției franceze din 1789

 Domn pământean

 Adunare reprezentativă/obștească

 Autonomie față de Poartă

 Drepturi și libertăți cetățenești (dreptul la proprietate, egalitate în fața

legii)

8
 Observație: Între 1821-1822 au fost redactate 75 de memorii și proiecte de reformă
înaintate Imperiilor Otoman, habsburgic și Țarist, având ca idei comune domnul
pământean și recunoașterea drepturilor naționale.

 1826, boierul și cărturarul iluminist Dinicu Golescu, în lucrarea sa ”Însemnare a

călătoriei mele”, susținea unirea tuturor provinciilor românești sub forma
”Daciei mari”. Era adeptul formei de guvernământ republicane.

 Reformele lui Eufrosin Poteca (primul profesor de filosofie din Țara

Românească): impozit pe venit, libertatea tiparului și a ocupării funcțiilor
administrative

B. Proiecte în Principatele Române între 1828-1848

Între 1828-1829 are loc un conflict militar ruso-otoman, încheiat cu tratatul de la Adrianopol, din
1829, care avea următoarele prevederi referitoare la principate:

 Domnii pe viață

 Poarta retroceda Țării Românești fostele raiale Turnu, Giurgiu și Brăila

 Era desființat monopolul comercial otoman asupra comerțului Principatelor

 Poarta se obliga să recunoască regulamentele ce urmau să fie elaborate de către

Rusia pentru cele două Principate (se inaugura, astfel, de jure/de drept,
protectoratul rusesc, care exista ”de facto”/de fapt, în practică, încă din 1774,
prin tratatul de la Kuciuk Kainargi )

Observație: între 1828-1834, Principatele Române se vor afla sub ocupație militară
rusă, răstimp în care, două comisii de boieri munteni și moldoveni, conduse de consulul
general rus Minciaki, au elaborat textul Regulamentelor Organice, care au fost primele
constituții moderne ale Principatelor.

 1831-1832 – Regulamentele organice (R.O.)

 Stabileau noi reguli de organizare a statului

 Norme de drept administrativ

 Norme financiare

 Dispoziții de drept civil

9
  Principiul separării puterilor în stat (executivă – domnul și sfatul administrativ, legislativă
– adunarea obștească și judecătorească – instanțe de judecată)

Domnul:

- Era organ central

- Drept de inițiativă legislativă

- Numea miniștrii

- Putea refuza publicarea legilor votate în Adunare

- Avea dreptul de a dizolva Adunarea obștească

Adunarea obștească:

- Adopta proiectele de lege trimise de domn

- Elabora legile

Sfatul administrativ/domnesc:

- Alcătuit din miniștri

- Elabora prevederi referitoare la domeniul edilitar, sistemul social și de pensii,

învățământ

Observații: R.O. marchează actul de naștere al parlamentarismului românesc (ideea de alegeri

pe bază de sufragiu/vot), ideea de limitare a puterilor domnului. Au fost aprobate de Rusia și de
adunările obștești în 1831, la București și 1832, la Iași şi au rămas în vigoare până la Conferința
de la Paris, din 1858, cu o scurtă întrerupere în Țara Românească, în 1848.

 Erau introduse domniile regulamentare, Alexandru Ghica (1834-1842) și

Gheorghe Bibescu (1842-1848), în Țara Românească, respectiv Mihail Sturdza
(1834-1849), în Moldova.

 Acești domni au fost numiți, nu aleși, cum prevedeau R.O., abia Gh. Bibescu a
fost ales

 Toți trei domnitorii au promovat o politică de reforme la nivel instituțional,

confruntându-se cu puternice contestări.

10
  1838 – Partida Naţională din Ţara Românească, în frunte cu marele boier
prahovean Ion Câmpineanu, elabora documentele „Osăbitul act de numire
a suveranilor români” şi „Actul de unire şi independenţă”:

 Înlăturarea suzeranităţii otomane şi a protecţionismului rusesc

 Unirea celor trei principate româneşti într-un regat al Daciei

 Alegerea unui domn ereditar

 1839, Moldova – este descoperită de către autorități ”Conjurația

confederativă”, condusă de comisul Leonte Radu, ce-și propunea
înlăturarea domnului Mihail Sturza și înființarea unui stat confederat
format din Moldova, Țara Românească și Serbia

 1843 – este înfiinţată, în Ţara Românească, societatea secretă de tip

masonic „Frăţia”, iniţiatorii şi liderii săi fiind Nicolae Bălcescu (liderul
„de facto”), Ion Ghica şi Christian Tell:

 Rol important în pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei de la 1848

 Preconiza unirea şi independenţa principatelor (Moldova şi Ţara

Românească)

 Emanciparea clăcaşilor

 Egalitatea cetăţenilor în faţa legii

C. 1848 – Proiectul politic paşoptist

Premise:

a) Externe:

 Revoluţia de la 1848-1849 din spaţiul românesc s-a înscris în valul de

mişcări revoluţionare ce a cuprins întreaga Europă

 Revoluţia generală europeană, izbucnită mai întâi la Paris, în februarie

1848, reprezintă continuarea ideilor liberale, democratice, promovate în
revoluţia franceză din 1789

11
  Revoluţia generală europeană a fost un răspuns dat forţelor conservatoare
europene, ce se opuneau înnoirilor capitaliste şi democratizării şi care, în
1815, în cadrul Congresului de la Viena, au pus bazele Sfintei Alianţe.

b) Interne:

 Criza societăţii feudale – nevoia transformărilor de tip capitalist

 Probleme naţionale:

- stăpânirea otomană şi protectoratul rusesc (Moldova şi Ţ.R.)

- stăpânirea habsburgică (Transilvania, Banat, Bucovina)

- lipsa drepturilor naţionale pentru românii din Transilvania, Banat,

Bucovina

- fărâmiţarea politică

 Probleme economice şi sociale (problema ţărănească)

 Intensă activitate de presă de pregătire a revoluţiei, prin reviste precum

„Propăşirea”, „Arhiva istorică” (Moldova, ambele publicații au răspândit
aici ideile liberale ale societății Frăția), respectiv „Magazin istoric pentru
Dacia” (Ţ.R., apărut în 1845 și avându-i ca editori pe A.T. Laurian și
Nicolae Bălcescu).

Principalele obiective ale proiectului politic paşoptist, operă a intelectualilor ce

reprezentau boierimea mică şi mijlocie, obiective care vizau aplicarea, în spaţiul
românesc, a modelului politic şi cultural occidental, au fost următoarele:

- Respectarea autonomiei/independenţei Principatelor şi ideea unirii românilor într-un

singur stat

- Reforme cu caracter burghez în domeniile economic, instituţional, în sistemul

guvernamental

- Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti

- Reformă agrară

- Modernizarea instituţiilor

Observaţie: din motive strategice, ideea unirii nu a fost înscrisă explicit în majoritatea
documentelor, dar ea a fost afirmată:

12
 - În programele de la Braşov, „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” („unirea
Moldovei şi Valahiei într-un stat neatârnat românesc”) şi de la Cernăuţi, „Dorinţele
partidei naţionale din Moldova”(unirea era considerată „cheia bolţii fără de care s-ar
prăbuşi tot edificiul românesc”)

- În ziare precum „Pruncul român” sau „Poporul suveran”

- C.A. Rosetti, în articolul din ziarul ”Pruncul român”: „Către fraţii noştri din
Moldova” (12 iunie 1848)

- Cu prilejul Adunării de la Blaj (3-5 mai 1848), când martori oculari afirmau că
mulţimea a scandat „Noi vrem să ne unim cu ţara”.

Desfăşurarea revoluţiilor:

1. MOLDOVA

Revoluţia a izbucnit la Iaşi, la 27 martie/8 aprilie 1848, cu prilejul adunării de la Hotelul

Petersburg, acolo unde Vasile Alecsandri a redactat documentul programatic „Petiţiunea-
Proclamaţiune”, care cuprindea 35 de puncte și ale cărui principale prevederi, mai moderate
decât în alte părţi din spaţiul românesc, erau:

 „sfânta păzire a regulamentului Organic” (articolul era menţionat pentru a

preîntâmpina o intervenţie militară rusească)

 „grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni”

 Modernizarea statului (funcţii acordate după merit)

 Responsabilitate ministerială

 Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti (desfiinţarea pedepselor corporale, desfiinţarea

cenzurii, siguranţa personală)

 Reforma şcolilor

 Adunare obştească

 Stârpirea corupţiei.

Documentul a fost înaintat domnitorului Mihail Sturdza, dar acesta l-a respins şi a
ordonat arestarea fruntaşilor revoluţionari, cu aceasta luând sfârşit revoluţia din Moldova.
Părăsind Moldova, revoluţionarii moldoveni au redactat alte două documente
programatice, de această dată cu prevederi mai radicale:

13
  „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” – 12 mai 1848, Braşov,
redactat de V. Alecsandri şi Costache Negri:

 Desfiinţarea boierescului/clăcii şi a oricăror alte dări

 Desfiinţarea tuturor privilegiilor

 Egalitate în drepturi civile şi politice

 Unire şi independenţă

 Emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea fără despăgubire

 „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”- august 1848, Cernăuţi,

redactat de M. Kogălniceanu:

 Desfiinţarea privilegiilor

 Egalitate în faţa legii

 Învăţământ/instrucţie egal/ă şi gratuit/ă

 Libertatea întrunirilor

 Desfiinţarea rangurilor

 Libertatea cuvântului

 Contribuţie generală

 Unirea (era ”cheia bolții, fără de care s-ar prăbuși întregul edificiu
național”)

 Emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea cu despăgubire

2. ŢARA ROMÂNEASCĂ

Revoluţia de aici a fost pregătită de către un comitet revoluţionar. A izbucnit la 9/21

iunie 1848, la Izlaz, unde s-a redactat (Ion Heliade Rădulescu) documentul programatic numit
„Proclamaţia de la Izlaz”, având următoarele principalele revendicări:

 Egalitatea drepturilor politice

14
  Adunare generală reprezentativă, cu reprezentanţi din toate păturile sociale

 Domn responsabil, ales pe 5 ani, din toate stările generale (ideea de republică)

 Contribuţie generală

 Instrucţie egală, desfiinţarea rangurilor

 Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti

 Dezrobirea robilor ţigani

 Art. 13 – emanciparea clăcaşilor şi împroprietărirea cu despăgubire

 Autonomia în raport cu Imperiul Otoman

 Desfiinţarea protectoratului rus

La 11/23 iunie, revoluţia izbucneşte şi la Bucureşti, astfel încât după ce iniţial

domnitorul Gh. Bibescu a acceptat programul revoluţiei, va abdica la 13 iunie, puterea
fiind preluată de un guvern revoluţionar (13 iunie – 19 iulie 1848 – cele două luni de
guvernare revoluţionară, pe baza Proclamaţiei de la Izlaz). În urma presiunilor ruseşti,
turcii impun înlocuirea guvernului cu o conducere provizorie, o locotenenţă domnească
(I.H. Rădulescu, Nicolae Golescu, Christian Tell), apoi cu un caimacam/locţiitor de domn
(Constantin Cantacuzino)

Revoluţia din Ţara Românească ia sfârşit la 13/25 septembrie 1848, în urma

intervenţiei militare a trupelor otomane (conduse de Fuad paşa) şi ruseşti.

3. TRANSILVANIA

Evenimentele de aici au fost complicate de izbucnirea revoluţiei maghiare, al cărei

obiectiv era refacerea Ungariei Mari, prin alipirea Transilvaniei.

3-5 mai 1848 – Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii, de la Blaj, în cadrul
căreia a fost redactat şi citit mulţimii documentul programatic numit „Petiţia naţională”
(principalul autor a fost Simion Bărnuţiu). Cereri:

 Recunoaşterea naţiunii române, a limbii române şi a bisericii ortodoxe

 Şcoli în limba română

 Respingerea anexării Transilvaniei la Ungaria

 Libertate personală

15
  Desfiinţarea iobăgiei fără nicio despăgubire

 Înfiinţarea de şcoli româneşti în toate satele şi oraşele, precum şi a unei

universităţi

 Reprezentare proporţională în toate instituţiile ţării

18/30 mai 1848 – Dieta de la Cluj votează anexarea Transilvaniei la Ungaria

Septembrie 1848 – O nouă adunare la Blaj (a III-a, prima având loc în aprilie) – se
adoptă o rezoluţie cu următoarele prevederi:

 Se respinge anexarea Transilvaniei la Ungaria

 Înarmarea (15 legiuni) şi organizarea politico-administrativă a Transilvaniei (15

prefecturi)

Toamna lui 1848 – conflicte militare între români şi revoluţionarii maghiari, românii
conduşi de Avram Iancu se retrag şi rezistă în Munţii Apuseni

Martie 1849 – este adoptată o nouă constituţie a Imperiului Habsburgic:

 Era recunoscută autonomia Transilvaniei, motiv pentru ca maghiarii să dezlănţuie

acţiuni represive contra românilor, inclusiv prin organizarea unor „tribunale de
sânge”

 Se admitea existenţa naţională a românilor

Primăvara-vara lui 1849 – au loc tratative între revoluţionarii maghiari şi români,

eşuate în prima fază, dar în condiţiile ofensivei habsburgice, la 2/14 iulie 1849, la
Seghedin, este semnat „Proiectul de pacificare”, prin care maghiarii le recunoşteau
românilor anumite drepturi.

1/13 august 1849, la Şiria (lângă Arad) – armata revoluţionară maghiară capitulează,
ceea ce înseamnă sfârşitul ambelor revoluţii din Transilvania: română şi maghiară.

4. REVOLUŢIA ÎN ALTE TERITORII ROMÂNEŞTI

a. Bucovina

20 mai 1848, Cernăuţi – programul „Petiţia ţării” (elaborat de Eudoxiu Hurmuzachi):

 Autonomia bisericii ortodoxe

16
  Dietă reprezentativă

 Conducere proprie în administraţie, justiţie, politică

 Libertatea presei

 Desfiinţarea clăcii

 Autonomie.

b. Banat

15 iunie 1848, Lugoj - programul „Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat”:

 Autonomia bisericii ortodoxe

 Limba română – limbă oficială

 Recunoaşterea naţiunii române

 Autonomie

 Emanciparea clăcaşilor prin despăgubire.

5. URMĂRI ŞI IMPORTANŢĂ:

 A accelerat dezvoltarea de tip capitalist

 A impulsionat lupta de eliberare naţională

 Ideile programatice vor fi puse în aplicare, în deceniile următoare, multe dintre ele chiar
de către foştii revoluţionari paşoptişti.

D. Proiectul unirii Principatelor

Observaţie: după 1848, ideea Unirii a devenit idee centrală. În 1850, Bălcescu afirma că:
„Revoluţia viitoare va fi revoluţia naţională”

I. Context

a) Intern – stabilit prin

 Convenţia de la Balta Liman, semnată în aprilie 1849 de către Rusia şi Turcia:

 Reintroducerea Regulamentelor Organice

 Accentuarea dominaţiei/tutelei politice ruseşti şi otomane

17
  Întărirea autorităţii domneşti

 Domnii erau numiţi de către puterea suzerană/Turcia, cu acordul puterii

protectoare/Rusia

 Mandatul domnului dura 7 ani, iar domnitorul era considerat înalt funcţionar
otoman

 Adunările Obşteşti erau dizolvate şi înlocuite cu Divanuri formate din mari boieri
numiţi de domn

 Domnii regulamentare (1849-1856)

- Barbu Ştirbei, în Ţara Românească – politică reformatoare, de tip iluminist

- Grigore Alexandru Ghica, în Moldova - a permis reîntoarcerea în ţară a

revoluţionarilor din exil

b) Extern

 Redeschiderea problemei orientale, prilej cu care problema românească devine problemă

europeană

 1853-1856 – Războiul Crimeii (Rusia contra Turciei aliată cu Anglia, Franţa, Prusia şi
Sardinia, Imperiul Habsburgic fiind neutru).

II. PROBLEMA ROMÂNEASCĂ – PROBLEMĂ EUROPEANĂ

 1856 – Congresul de Pace şi Tratatul de Pace de la Paris - semnat la 30 martie 1856.

Prevederi referitoare la Principate:

 Menţinerea suzeranităţii otomane

 Era garantată independenţa administrativă a Principatelor

 Înlăturarea protectoratului rusesc şi înlocuirea cu garanţia colectivă a celor 7 mari

puteri

 Reînfiinţarea armatei naţionale

 Libertatea navigaţiei pe Dunăre, a comerţului şi a cultelor

 Neutralizarea Mării Negre

 Revizuirea Regulamentelor Organice în ceea ce priveşte organizarea internă

18
  Rusia retroceda Moldovei trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi
Ismail)

Contele Walewski, ministrul de externe la Franţei, a propus unirea Principatelor: au fost

pro-unioniste Franţa, Sardinia, Rusia şi Prusia şi antiunioniste Anglia, Austria şi Turcia. Pentru a
se evita un nou conflict european, s-a decis consultarea locuitorilor din cele două Principate prin
intermediul unor adunări Ad-hoc, care aveau caracter reprezentativ (făceau parte reprezentanţi
din toate clasele sociale) şi consultativ, hotărârile lor urmând să fie transmise unei comisii şi
analizate de o Conferinţă internaţională.

Între 1856-1859, guvernarea Principatelor a fost realizată de câte o căimăcămie

(locotenenţă domnească în perioada în care tronul era vacant). În Moldova, caimacamul Nicolae
Vogoride a încercat să falsifice alegerile pentru adunarea ad-hoc în favoarea antiunioniştilor, dar
a fost demascat de către Al. I. Cuza. În urma unei noi întâlniri dintre reprezentanţii Franţei şi
Angliei, Franţa accepta o unire formală, iar Anglia permitea anularea alegerilor falsificate.

 Octombrie 1857 – s-au desfăşurat adunările ad-hoc în cele două Principate, rezoluţiile
adoptate fiind identice:

 Unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele România

 Prinţ străin în fruntea ţării

 Autonomia, neutralitatea şi inviolabilitatea statului

 Guvern şi adunare legislativă reprezentative, sub garanţia celor 7 mari puteri

 7/19 august 1858 – Conferinţa de la Paris şi Convenţia de la Paris. Hotărâri adoptate:

 Menţinerea suzeranităţii otomane şi a garanţei colective a celor 7 mari puteri

 Se accepta o unire formală, noul stat urmând să se numească Principatele Unite

ale Moldovei şi Ţării Româneşti (domni, guverne şi adunări legislative diferite)

 Două instituţii urmau să fie comune: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Comisia
Centrală, ambele cu sediul la Focşani

 Se garantau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti (egalitate în faţa legilor, desfiinţarea

rangurilor şi privilegiilor boiereşti, garantarea proprietăţii, libertatea individuală)

 Se recomanda reglementarea raporturilor dintre moşieri şi ţărani

 Principiul separării puterilor în stat:

19
 o Executivă:

 Domn (ales pe viaţă, prin vot cenzitar, numeşte miniştrii,

sancţionează legile şi dizolvă Adunarea)

 Guvern

o Legislativă: domn şi adunare legislativă unicamerală

o Judecătorească: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie

Convenţia a jucat rol de constituţie şi a stabilit un nou statut politico-juridic al

Principatelor. Era completată de un act electoral care stabilea sistemul de alegeri pentru
cele două adunări: alegători direcţi (în funcţie de venit) şi indirecţi (votau prin
intermediul unor delegaţi). Până la alegerea domnilor, Principatele urmau să fie conduse
de câte 3 caimacami.

III. ÎNFĂPTUIREA UNIRII

Convenţia oferea românilor şansa realizării unirii, deoarece nu interzicea explicit alegerea
aceluiaşi domnitor în ambele Principate. Unirea a fost pregătită de cele două Adunări Elective,
care şi-au desfăşurat activitatea sub supravegherea caimacamilor.

La 5 ianuarie 1859, respectiv 24 ianuarie 1859, Adunările Elective de la Iaşi, respectiv

Bucureşti, îl alegeau ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza, impunând întregii Europe tactica
faptului împlinit. Prin dubla alegere a lui Cuza s-a realizat, de fapt, unirea deplină.

IV. DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859-1866)

Obiectivele domniei lui Cuza au fost:

 Consolidarea unirii, prin obţinerea recunoaşterii internaţionale şi unificarea instituţiilor

 Reforme modernizatoare

Etapele domniei lui Cuza:

1. Perioada consolidării unirii (1859-1861)

2. Perioada reformelor realizate pe cale constituţională (1862-1864) şi în timpul regimului

guvernării autoritare (1864-1866)

20
1.a. Obţinerea recunoaşterii internaţionale

 Unificarea agenţiilor diplomatice ale Principatelor

 Memorii către puterile europene pentru recunoaşterea dublei alegeri şi a unirii depline

 La Conferința de la Paris (martie-septembrie 1859) marile puteri garante acceptă dubla

alegere a lui Cuza.

 Toamna lui 1859 – Conferinţa marilor Puteri de la Paris - este recunoscută dubla alegere
a lui Cuza

 Decembrie 1861 – în urma Conferinţei de la Constantinopol a puterilor garante, Poarta

emite un firman prin care recunoştea unirea deplină a Principatelor, dar DOAR pe durata
domniei lui Cuza.

b. Unificarea instituţiilor:

 Unificarea serviciilor poştale, vamale, a telegrafului

 Unificarea armatelor celor două Principate sub comanda generalului Emanoil Florescu
(1860), în acelaşi an creându-se şi Ministerul Armatei/de Război

 Stabilirea capitalei la Bucureşti

 22 ianuarie 1862, Bucureşti – se întruneşte primul guvern unic

 24 ianuarie 1862, Bucureşti – îşi începe lucrările prima Adunare legislativă a

Principatelor (primul parlament comun, unicameral)

 Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Comisia Centrală de la Focşani îşi încetează

activitatea: unificarea administrativă şi politică era definitivă

 1863 – stemele celor două Principate s-au contopit, fiind adoptat numele de România în
actele interne şi titulatura domnească.

2. a. Guvernarea Barbu Catargiu (ianuarie-iunie 1862) – guvernare conservatoare

- 1862 – conservatorii, care formau guvernul şi erau majoritari şi în Adunare, propun un proiect
de lege rurală, care lăsa neatinse bazele marii proprietăţi funciare; proiectul acesta a căzut

- liberalii moderaţi, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, propun un alt proiect de reformă, care
prevedea emanciparea clăcaşilor şi împroprietărirea diferenţiată a ţăranilor

21
- iunie 1862 – primul ministru conservator, Barbu Catargiu, este asasinat

b. Guvernarea Mihail Kogălniceanu (octombrie 1863 – ianuarie 1865)

- 25 decembrie 1863 – legea secularizării averilor mănăstireşti (trecerea proprietăţilor Bisericii

în patrimoniul statului)

- martie 1864 – este adoptat Codul Penal şi de procedură penală

- martie 1864 – Adunarea, dominată de marii proprietari, dezbate proiectul Legii Rurale a lui
Kogălniceanu, pe care îl respinge, pentru că era prea progresist. În această situaţie Cuza avea
două soluţii: să accepte demisia lui Kogălniceanu, sau să dizolve Adunarea, printr-o lovitură de
stat. A ales a doua soluţie.

- 2 mai 1864 – lovitura de stat – Cuza dizolvă Adunarea, păstrând guvernul şi lansând o
Proclamaţie către armată şi popor”. Tot atunci sunt adoptate, prin plebiscit, un nou act cu
valoare constituţională, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris şi o nouă lege electorală.

Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris:

 Instaura un regim autoritar, prin creşterea atribuţiilor domnului şi a executivului în faţa

legislativului

 Va fi recunoscut de către Marile Puteri

 Domnul:

Iniţiativă legislativă

Drept de veto

Numea preşedinţii Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului

 Parlamentul devine bicameral, prin introducerea Corpului Ponderator/Senatului

 Este înfiinţat Consiliul de Stat, care elabora legile.

Noua lege electorală:

 Menţine votul cenzitar

 Măreşte numărul alegătorilor, prin scăderea censului (venitului pe care trebuiau să-l
dovedească alegătorii pentru a vota)

 Alegătorii erau împărţiţi în alegători primari (votau prin delegaţie) şi alegători direcţi
(votau în funcţie de venit)
22
14/26 august 1864 – este adoptată, prin promulgarea de către domn, Legea Rurală:

 Emanciparea clăcaşilor prin despăgubire, pe care trebuiau să o achite în 15 ani

 Desfiinţarea clăcii

 Țăranii au fost eliberați de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile și

desființa monopolurile feudale din interiorul satelor.

 Împroprietărirea ţăranilor se făcea în funcţie de numărul de vite cu care aceştia lucrau

pământul şi în funcţie de care erau împărţiţi în pălmaşi (fără vite), clăcaşi (aveau minim 2
boi) şi fruntaşi (minim 4 boi)

 Pământul nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani

 Au fost împroprietărite circa 460.000 de familii ţărăneşti, cu loturi totalizând circa 30%
din suprafaţa agricolă a ţării

 A contribuit la dezvoltarea agriculturii

 A uşurat situaţia ţăranilor

Consecinţe negative ale reformei:

 Lipsa inginerilor topografi a specialiştilor în măsurători a dus, în multe rânduri, la

înşelarea ţăranilor

 Suprafeţele mici de pământ au dus la lotizarea excesivă a proprietăţii, astfel încât, la a

doua generaţie, mulţi ţărani au rămas fără pământ

 O parte din pământ a rămas nelucrat între 1865-1867

 Despăgubirile şi taxele mari (peste 30% din venitul anual al ţăranilor) au dus inclusiv la
revolte ale ţăranilor sau fuga lor la sudul Dunării.

Alte reforme:

 Domeniul juridic:

 Legea pentru organizarea Curţii de Casaţie

 Legea pentru organizarea judecătorească

 Martie 1864 – Codul Penal şi de Procedură Penală

 Ianuarie 1865 – Codul Civil şi de Procedură Civilă

23
  Domeniul militar – nov. 1864 – Legea organizării puterii armate

 Domeniul educaţiei:

 7 decembrie 1864 – Legea instrucţiunii publice, prin care învăţământul primar

devenea gratuit şi obligatoriu

 Înfiinţarea universităţilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864)

 Domeniul economic:

 Legea contabilităţii

 Sept. 1864 – Legea introducerii sistemului de unităţi/greutăţi şi măsuri metrice

 1 dec. 1864 – înfiinţarea CEC (Casa de Economii şi Consemnaţiuni)

 Domeniul politicii externe:

 Înfiinţarea Ministerului de Externe

 Înfiinţarea agenţiilor diplomatice româneşti în străinătate

 Limitarea jurisdicţiei consulare (a influenţelor marilor puteri în treburile interne

ale ţării)

 Încheierea unor convenţii vamale, poştale, comerciale cu alte ţări.

Sfârşitul domniei lui Cuza:

- Deteriorarea relaţiilor dintre Cuza şi Kogălniceanu, culminând cu demiterea ultimului

din funcţia de prim ministru

- Intensificarea activităţii „monstruoasei coaliţii”, o alianţă apărută încă din 1865, între
conservatori şi liberalii radicali, care avea drept obiectiv înlăturarea lui Cuza

11 februarie 1866 - „monstruoasa coaliţie”, în urma unui complot, îl obligă pe Cuza

să abdice şi să ia calea exilului, unde va şi muri, în 1873.

Este înlocuit de o locotenenţă domnească

Trupul său va fi înhumat la Ruginoasa, iar din timpul celui de-al doilea război
mondial odihneşte la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi

24
Semnificaţia şi importanţa domniei lui Cuza:

- o etapă decisivă în modernizarea statului român

- punerea în aplicare a programului paşoptist

- politica reformatoare şi întărirea statului român au reprezentat o premisă importantă

în dobândirea independenţei.

 1866 – Proiectul monarhiei constituţionale

După înlăturarea lui Cuza, unirea era în pericol (turcii o recunoscuseră doar pe
durata domniei lui Al. I. Cuza), astfel că liberalii şi conservatorii au făcut demersuri
pentru aducerea prinţului străin, în acord programele politice ale Partidei Naţionale, din
1802 și cu rezoluţiile adunărilor ad-hoc din 1857, recurgând din nou la ”tactica faptului
împlinit”. Iniţial, tronul îi este propus prinţului belgian Filip de Flandra, dar acesta refuză
de teama complicaţiilor. Ulterior, propunerea îi este făcută lui Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen, sprijinit de împăratul francez Napoleon al III-lea, de regele Prusiei şi de
prim-ministrul Prusiei, Otto von Bismarck.

Carol I (1866-1914) – 48 de ani de domnie, cea mai lungă domnie din istoria
românilor

La 10/22 mai 1866 Carol depunea jurământ în faţa Parlamentului bicameral, ca

domn constituţional, fiind susţinut de capetele încoronate ale Franţei şi Prusiei, cu care,
de altfel, se şi înrudea. O zi mai târziu, la 11/23 mai 1866, Carol adresează o proclamaţie
către poporul român.

Este adoptată, tot în 1866, o nouă constituţie (vezi Tema: Constituţiile României)

Aducerea prinţului străin este acceptată de Imperiul Otoman, după vizita lui Carol
la Istanbul, în oct. 1866, când sultanul acordă un firman de confirmare care însemna
recunoaşterea:

- Prinţului străin

- Principiului eredităţii

- Regimului monarhic constituţional pe baza principiului britanic „Regele domneşte,

dar nu guvernează”.

Etape în evoluţia monarhiei:

25
A. CAROL I

1. 1866-1887

 Consolidarea instituţiilor statului

 Câştigarea independenţei (războiul din 1877-1878)

 Consolidarea monarhiei:

1879 – Carol I ia titlul de Alteţă Regală, prin modificarea Constituției

din 1866

10/22 mai 1881 – Parlamentul îi conferă lui Carol titlul de rege,

România devenind astfel regat

18 mai 1881 – „Pactul de familie” reglementa succesiunea la tron,

moştenitor prezumtiv al tronului fiind desemnat Ferdinand de
Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol (Carol nu avea
copii, singura fetiţă murindu-i cu ani în urmă).

2. 1881-1914

 Etapă a modernizării instituţiilor statului

 Stabilitate politică, prin aplicarea, de către domn, a principiului „rotativei

guvernamentale (alternanţa la guvernare a celor două mari partide, Liberal
şi Conservator)

 În politica externă, Carol I a urmărit apărarea integrităţii teritoriale şi

sprijinirea românilor transilvăneni

 1883 – prin tratatul rămas secret, Carol include România în sistemul de

alianţe al Puterilor Centrale/Tripla Înţelegere

 În timpul său România devine un factor de stabilitate în sud-estul Europei

(implicarea în al doilea război balcanic, din 1913, şi semnarea tratatului de
pace din 1913 la Bucureşti)

B: FERDINAND I (1914 – 1927)

 Continuă modernizarea instituţiilor

 Politică reformatoare: vot universal, reformă agrară, o nouă constituţie

26
Concluzie: în toată această perioadă, monarhia a jucat un rol de arbitru al vieţii politice.

 Proiectul Independenţei de Stat a României (vezi Tema D2: Relaţiile

internaţionale)

 Proiectul partidelor politice

Evoluție:

o La începutul sec. XX – debutul separării între liberalism și conservatorism

o 1821 – cele două orientări se conturează tot mai clar (confruntarea dintre ideile
carbonare/revoluționare și cele conservatoare ale marii boierimi)

o 1848 – adâncirea diferențelor, în problemele reformei agrare și a reformelor interne

o După 1862 – liberalii se scindează în moderați și radicali

FORMAREA ȘI IDEOLOGIILE PARTIDELOR POLITICE

I. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (PNL)

Ideologia liberală/Liberalismul

 avea în vedere reformarea societății după modelul european

 avea ca origine proiectele de reformă în spirit liberal ale Partidei Naționale și

documentele programatice ale revoluției de la 1848

 conține principii ale revoluției franceze și liberalismului european, combinate cu

tradițiile culturale românești

Evoluția ideilor liberale – doctrina liberală era ”prin noi înșine”

Până în 1918:

 protejarea economiei naționale printr-o politică protecționistă

27
  promovarea inițiativei naționale

 protejarea micii proprietăți

 întărirea rolului statului în industrie

 încurajarea industriei naționale, a capitalismului și a comerțului

 promovarea dezvoltării agriculturii (prin instituții de credit și reforma agrară din

1913)

 constituționalismul, pluripartidismul, garantarea drepturilor și libertăților

cetățenești

După 1918 - neoliberalism

 România se găsea la începutul capitalismului

 Întărirea poziției burgheziei și a democrației parlamentare.

Formarea PNL

 1866 – s-a creat regimul parlamentar modern, premisă favorabilă apariției

partidelor

 1867 – Înțelegerea de la Concordia – o încercare de unificare a grupărilor liberale

într-un partid (liberalii radicali și moderați), I. C. Brătianu și C. A. Rosetti

 Mai 1875 – se înființează PNL, în urma coaliției de la Mazar - Pașa

Programul PNL:

 Respectarea legilor și a regimului constituțional

 Apărarea libertății presei

 Organizarea învățământului și a armatei

 Promovarea inițiativei particulare

 Întărirea rolului statului

 Împroprietărirea tinerilor proaspăt căsătoriți (”însurățeii”)

28
  Reducerea cheltuielilor fiscale și publice

 Pace și respectarea tratatelor.

Evoluții ale programului:

- 1892

 Respectarea legilor

 Alegeri libere

 Măsuri pentru ameliorarea situației țăranilor

 Sprijinirea românilor din afara granițelor

- 1906

 Lărgirea dreptului de vot

- 1913 (proiectele de reformă sunt legate de venirea lui Ion I. C .Brătianu, în 1909, la
conducerea partidului)

 Proiect de reformă agrară

 Proiect de lege electorală – vot universal

LIDERI GUVERNĂRI

1875-1891 I.C. Brătianu 1876-1888

1891-1892 Dimitrie Brătianu 1895-1899

1892-1909 Dimitrie A. Sturdza 1901-1904

1902-1927 Ion I.C. Brătianu 1907-1910

1927-1930 Vintilă Brătianu 1914-1918

1930-1933 I. Gh. Duca

1933-1947 Constantin I.C. Brătianu

II. PARTIDUL CONSERVATOR

29
Ideologia conservatoare – Conservatorismul

Origini:

 Memoriile boierești de la sfârșitul sec. XVIII- începutul sec. XIX

 1863 – Societatea Junimea din Iași

 1867 – Grupul Juna dreaptă, din București, creat de P. P. Carp, Alexandru Lahovari,
Gh. Grigore Cantacuzino

 Are la bază teoria „formelor fără fond”, a lui Titu Maiorescu, extinsă la viața
economică și socială, potrivit căreia forma (modelele europene/din afară) nu se pot
adapta la fondul existent (realitățile românești), de aceea se cere ca aceste modele
europene să fie introduse lent, gradual.

Idei:

 Statul „natural”/”organic” (cuprinzând doar români, nu un stat format prin

cuceriri), care trebuia să intervină pentru asigurarea armoniei sociale

 Respingea parlamentarismul şi susţinea monarhia

 Minimaliza rolul burgheziei şi susţinea rolul ţărănimii

 Transformările trebuiau să fie treptate/graduale şi să nu imite modelul occidental,

inaplicabil la realităţile româneşti

 Dobândirea şi exercitarea libertăţilor politice în paralel cu ridicarea gradului de

cultură.

Formarea Partidului Conservator:

1880 – prin unirea grupărilor conservatoare în jurul lui Lascăr Catargiu, Manolache
Costache Epureanu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor (ultimii doi erau şi membri ai Junimii).
Noul partid îşi propunea menţinerea ordinii sociale şi a structurilor existente, precum şi
restrângerea dreptului la vot.

Programul P.C.:

 Politica „paşilor mărunţi”- dezvoltare graduală, conform cu tradiţiile istorice

30
  Menţinerea privilegiilor marilor proprietari de pământ (de exemplu menţinerea
celor două colegii de alegători pentru boieri)

 Progresul lent şi continuu

 1884 – s-a opus revizuirii Constituţiei, în condiţiile în care conservatorii afirmau

că drepturile politice se fundamentează pe dezvoltarea economică

 1888 – este redactat un nou program, „Era nouă”, de către junimişti, program
aplicat în timpul guvernării dintre 1888-1895

 1910 – P.P. Carp adoptă măsuri în favoarea ţăranilor, în domeniul administraţiei –

doctrina „porţilor deschise” (erau pentru pătrunderea capitalului străin în economia
românească).

LIDERI GUVERNĂRI

1880 Manolache Costache-Epureanu 1871-1876

1880-1889 Lascăr Catargiu 1888-1895

1889-1907 Gheorghe Grigore Cantacuzino („Nababul”) 1899-1901

1907-1913 P.P. Carp 1904-1907

1913-1914 Titu Maiorescu 1910-1913

1914-1925 Alexandru Marghiloman

Din 1895, regele Carol I inaugurează rotativa guvernamentală – alternarea la guvernare a

celor două partide.

 INSTITUŢIA PARLAMENTULUI

- a avut ca precursori, în istoria românilor, mai întâi „Adunările de stări” (Evul

mediu), apoi „Regulamentele organice”, care au marcat începutul regimului
parlamentar în Principate, conferind Parlamentului atribuţii legislative

- revoluţia de la 1848 – propunea un sistem politic bazat pe o largă reprezentare

- Convenţia de la Paris – 1858:

 Parlament unicameral

 Puterea legislativă exercitată de domn, Adunarea Electivă şi Comisia Centrală

de la Focşani (care trebuia să elaboreze legile comune celor două Principate)

31
 - Constituţia din 1866:

 Punea bazele sistemului legislativ modern

 Conferea legislativului rol preponderent în stat

 Rolul parlamentului era egal cu cel al domnului în elaborarea legilor

 Parlamentul avea drept de interpelare a executivului (adresa întrebări

miniştrilor)

 Activitatea parlamentului viza toate domeniile: economic, social, politic,

cultural

 Îşi desfăşura activitatea în sesiuni (activitatea începea la 5 noiembrie, cu

mesajul Tronului, dura 8 luni şi se încheia cu mesajul Parlamentului)

 Era ales prin vot cenzitar (după 1918 se introduce votul universal)

Obs. Era menţinut, totuşi, rolul decisiv al domnului în procesul legislativ (dreptul
de veto, dreptul de iniţiativă legislativă).

Între 1866-1914 sunt adoptate mai multe legi care au contribuit la modernizarea
României:

 Aprilie 1866 – se înființează Societatea Literară Română, care din 1867

devine Societatea Academică Română și din 1879 Academia Română

 1867 - se introduce moneda naţională – leul

 1880 – Legea pentru organizarea Dobrogei şi înfiinţarea BNR (Banca

Naţională a României)

 1887 – Legea pentru încurajarea industriei (va fi completată cu o altă lege,

în 1912)

 1895 – Legea minelor (statul prelua proprietatea asupra zăcămintelor

metalifere şi minerale.

 INSTITUŢIA GUVERNULUI:

Istoric :

1. 22 ianuarie 1862 – primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu

32
 2. 1866 – Constituţia punea bazele guvernului modern, care răspundea în faţa
Parlamentului pentru activitatea desfăşurată (dreptul de interpelare al Parlamentului)

Activitatea:

- Faţă de occident exista un element de specificitate: mai întâi se forma guvernul, după
care se dizolva parlamentul şi erau organizate alegeri generale, fapt care permitea
guvernului să-şi constituie majoritatea parlamentară

- În prima parte a domniei lui Carol I a existat o perioadă de instabilitate

guvernamentală dar după 1895, când este introdusă rotativa guvernamentală, asistăm
la o perioadă de stabilitate.

 JUSTIŢIA

Istoric:

1. Regulamentele organice – instituiau primele instanţe judiciare moderne

2. După 1859

- dezvoltarea instanţelor judiciare moderne

- apariţia Codului Civil, Penal, de procedură criminală, Condica de comerţ

- 1861 – Curtea de Casaţie şi Justiţie

3. 1866 – Constituţia:

 Puterea judecătorească exercitată de curte şi tribunale

 Hotărârile şi sentinţele judecătoreşti se pronunţau în virtutea legii şi se executau în

numele domnului

Obs. Potrivit Constituţiei din 1866, întreaga activitate administrativă se făcea în virtutea
legii. Aparatul administrativ local era subordonat celui central.

4. 1868 – Curţi de juraţi la nivelul judeţelor.

 ARMATA

după 1864 – procesul de modernizare a armatei

33
 1868 – legea pentru organizarea puterii armate, care susţinea:

 O armată permanentă, rezerve şi unităţile de dorobanţi, grăniceri, miliţie, gardă

civilă, gloate

 Principiul mobilizării generale

1872 – o lege nouă:

 Creşterea efectivelor militare

 Creşterea instruirii şi pregătirea flotei de război

 Armata era pusă sub administrarea Ministerului de Război

 BISERICA

- În 1864, în timpul regimului liberal din Imperiul Habsburgic, prin decizie imperială,
biserica ortodoxă română e ridicată la rangul de Mitropolie

- 1885 – autocefalia Bisericii ortodoxe în raport cu Patriarhia de la Constantinopol

- Legea clerului mirean şi a seminariilor – introducea salarizarea preoţilor

- Biserica ortodoxă a susţinut efortul păstrării identităţii naţionale şi spirituale a

românilor

- Din februarie 1925, Biserica Ortodoxă Română e ridicată la rangul de Patriarhie

 1918 – MAREA UNIRE (Făurirea României Mari)

Premise:

 Contextul internaţional favorabil

 se lansează două principii:

- al autodeterminării (Lenin, 1917, cu prilejul revoluţiei din Rusia)

- principiul naţionalităţilor (preşed. american Wilson, 1918)

 destrămarea imperiilor austro-ungar şi ţarist

34
  context intern

 1878 – 1914 – perioadă de profunde transformări sociale, economice şi politice –

modernizarea României:

 1881 – înfiinţarea creditului agricol

 1889 – vânzarea unor proprietăţi ale statului la ţărani

 1907 – sistemul învoielilor agricole

 Legi de încurajare a industriei

 Politica vamală protecţionistă

 Dezvoltarea transporturilor

 Modernizarea sistemului financiar (1867 – leul, 1880 – BNR)

 Progrese în cultură

 Afirmarea în plan internaţional:

 1881 – România devine regat

 1916 – 1918 – participarea României la primul război mondial:

- România a obţinut legitimarea dreptului asupra provinciilor româneşti

- România a fost în tabăra învingătorilor la sfârşitul războiului şi a participat ca stat

învingător la tratativele de pace

- România a putut beneficia de prăbuşirea marilor imperii, în urma acestui război

 Afirmarea ideii de Unire – mobilizarea maselor

 Istoricul ideii de unire:

1802 – Naum Râmniceanu afirmă ideea unirii

1804 – necesitatea unirii românilor e susţinută de Ion Budai Deleanu

1838 – boierul prahovean Ion Câmpineanu şi A. Gh. Golescu Albu prezentau necesitatea
unirii Ţării Româneşti cu Moldova

1848 – la Blaj se scandează „Noi vrem să ne unim cu ţara!”, unirea era legată de
prăbuşirea Imperiului Habsburgic

35
 1852 – Dimitrie Brătianu foloseşte termenul de „România Mare”

1868 - Pronunciamentul de la Blaj a fost declarația politică a adoptată în data de 3/15

mai 1868, la împlinirea a 20 de ani de la Adunarea de la Blaj. Pronunciamentul, inițiat
de Ioan Rațiu și George Barițiu, a fost prezentat la Blaj în timpul unei adunări populare,
la care au participat în jur de 60.000 de țărani din Transilvania.
Pronunciamentul s-a pronunțat pentru autonomia Transilvaniei și pentru repunerea în
vigoare a legilor adoptate de Dieta de la Sibiu în1863, anume legea privind egalitatea
politică și confesională a națiunii române, precum și legea prin care limba română a fost
declarată limbă oficială în Marele Principat al Transilvaniei, alături de limba maghiară și
germană. Pronunciamentul a solicitat redeschiderea Dietei Transilvaniei.
1871 – cu prilejul sărbătoririi, la Putna, a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii, A.D.
Xenopol făcea referire la Marea Unire ca la un fapt inevitabil. Ideea de unire era susţinută
de I.C.Brătianu şi Mihai Eminescu

1881 – se formează PNR (Partidul Național Român) din Transilvania, care-și alege ca
tactică de luptă pasivismul (refuzul de a participa la viața politică și de a candida la
alegeri). Din 1905, PNR alege ca tactică de luptă activismul, participând la alegeri, iar
mai mulți membri ai săi devenind deputați în parlamentul de la Budapesta

1891 – se înfiinţa „Liga Culturală” (din 1914 se va numi „Liga pentru unitatea politică a
tuturor românilor”), reunind reprezentanţi ai românilor de peste tot

1892 – Memorandumul românilor transilvăneni - a reprezentat o petiţie semnată de

liderii românilor din Transilvania (Ioan Rațiu, Gh. Pop de Băsești, Eugen Lucaciu etc.) şi
adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării
dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni,
printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.

Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare

practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi
aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale
a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de

deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791)
şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868.

Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al
XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

36
 1913 – în contextul celui de-al doilea război balcanic, la care participa şi armata română,
Iorga afirma că peste Dunăre începe războiul nostru pentru eliberarea Ardealului

Realizarea Unirii – în procesul Unirii, în fiecare dintre cele trei provincii care s-au unit cu Ţara,
au fost parcurse aceleaşi trei etape:

1. autonomia

2. independenţa

3. unirea

I. BASARABIA

1. Autonomia – În condiţiile destrămării Imperiului ţarist şi al aplicării principiului

autodeterminării, românii din Basarabia au iniţiat lupta pentru unire

 Martie/aprilie 1917 – formarea Partidului Naţional Moldovenesc, având ca organ de

presă ziarul ”Cuvântul Moldovenesc”, condus de Onisifor Ghibu

 Octombrie/noiembrie 1917 – are loc, la Chişinău, Congresul Ostaşilor Moldoveni:

 Se proclamă autonomia Basarabiei faţă de Rusia

 Se constituie, ca organ reprezentativ, Sfatul Ţării, condus de Ion Inculeţ, iar ca

organ executiv, Consiliul Directorilor Generali

 2 decembrie 1917 – Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică Moldovenească

2. Independenţa – La începutul lui ianuarie 1918, situaţia Basarabiei s-a agravat ca urmare a
destrămării armatei ruse, care a provocat o stare de dezordine şi anarhie. În aceste condiţii,
românii basarabeni cer ajutorul României.

 Ianuarie 1918 – intervenţia armatei române, care restabileşte ordinea

 13/26 ianuarie 1918 – Rusia rupe relaţiile diplomatice cu România şi-i confiscă tezaurul
care fusese transportat acolo în timpul războiului

 24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării proclamă independenţa Basarabiei/Republicii

Democratice Moldovenești

37
3. Unirea

 27 martie/9 aprilie 1918 – Sfatul Ţării a votat declaraţia de unire a Basarabiei cu

România

II. BUCOVINA

Asupra Bucovinei aveau pretenţii teritoriale Ucraina, dar şi Austria, care după destrămarea
Imperiului dualist Austro-Ungar dorea să alipească la Galiţia nordul Bucovinei.

1. Autonomia

 Octombrie 1918 – deputaţii români din parlamentul de la Viena constituie Consiliul

Naţional Român Central (CNRC)

 9 octombrie 1918 – CNRC cere oficial dreptul Bucovinei la autodeterminare şi solicită

secesiunea (separarea de imperiu), idei promovate şi de Sextil Puşcariu, în ziarul „Glasul
Bucovinei”

 14/27 octombrie 1918 – este convocată, la iniţiativa lui Sextil Puşcariu, Adunarea
Naţională de la Cernăuţi:

 Se proclamă Adunare Naţională Constituantă, condusă de Iancu Flondor

 Hotărăşte unirea Bucovinei cu celelalte provincii româneşti din imperiul austro-

ungar, într-un singur stat naţional independent

 Se formează şi un organ executiv, Consiliul Naţional, condus de Ion Nistor.

2. Independenţa

 Ucraina, prin Adunarea ucraineană, face presiuni tot mai mari pentru încorporarea
Bucovinei, determinând Consiliul Naţional să solicite ajutorul armatei române, care
intervine şi restabileşte ordinea

 12 noiembrie 1918 – Consiliul Naţional stabileşte instituţiile Bucovinei; s-a creat un

guvern condus de Iancu Flondor, care a convocat Congresul General al Bucovinei.

3. Unirea

38
  15/28 noiembrie 1918, Cernăuţi - Congresul General al Bucovinei, în care erau
reprezentate toate naţionalităţile, hotărăşte unirea Bucovinei cu România.

III. TRANSILVANIA

Aici, mişcarea pentru autodeterminare şi unire a avut un caracter de masă, în condiţiile în

care, după retragerea armatei române din teritoriile transilvănene eliberate în 1916, autorităţile
maghiare au luat măsuri dure împotriva populaţiei româneşti.

1. Autonomia

 Toamna lui 1918 – îşi reiau activitatea partidele politice (Partidul Naţional Român şi
Partidul Social Democrat)

 29 septembrie/12 octombrie 1918 - Partidul Naţional Român adoptă „Declaraţia de la

Oradea”:

 Afirmarea principiilor autodeterminării, suveranităţii naţionale

 Libertatea naţiunii

 Separarea de Ungaria

 Plebiscit

 A fost prezentată în Parlamentele de la Budapesta, de către Alexandru Vaida-

Voevod, şi de la Viena, de către Iuliu Maniu

2. Independenţa

 3/16 octombrie 1918 – Imperiul Austro-Ungar lansează, prin împăratul Carol I de

Habsburg, manifestul numit „Către popoarele mele credincioase”, prin care propunea
federalizarea imperiului şi acordarea de autonomie provinciilor, în încercarea de a salva
integritatea imperiului

 5/18 octombrie 1918 , Arad – se constituie Consiliul Naţional Român Central (CNRC),
format din 6 membri PNR şi 6 PSD. CNRC devine organismul politic al românilor din
Transilvania, conducător al luptei de eliberare naţională a românilor

 Noiembrie 1918 – după modelul CNRC, se formează, în plan local, consilii şi gărzi
naţionale, care preiau conducerea administrativă şi politică la nivel local

 9 noiembrie 1918 – CNRC adresează o notă ultimativă guvernului maghiar, căruia îi

cereau întreaga putere de guvernare

39
  13-14 noiembrie 1918 – au loc tratative, la Arad, între reprezentanţi ai CNRC şi
maghiari, care eşuează, pentru că partea maghiară le oferea românilor doar autonomia

3. Unirea

Obs. Se formează o puternică mişcare unionistă, promovată şi prin presă: „Românul”,

„Drapelul”, „Glasul Ardealului”, „Adevărul”, „Gazeta poporului”, „Telegraful român”,
„Unirea”

 5/18 noiembrie 1918 – este lansat manifestul „Către popoarele lumii”, prin care se arată
altor popoare că unirea Transilvaniei cu România este dorinţa românilor din Transilvania

 16/29 nov. 1918 – CNRC lansează manifestul „Istoria ne cheamă la fapte”, prin care era
convocată o mare Adunare Naţională la Alba Iulia

 18 noiembrie/1 decembrie 1918 – Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia:

 100.000 de oameni, 1228 de delegaţi aleşi

 Adunarea a fost deschisă și prezidată de Gheorghe Pop de Băseşti

 Raportul şi declaraţia/rezoluţia de unire (potrivit căruia Transilvania, Banatul,

Crişana şi Maramureşul se uneau cu Transilvania) au fost citite de către Vasile
Goldiş. Erau cerinţe care trebuiau să fie aplicate noului stat, precum respectarea
drepturilor minorităţilor, vot universal, reformă agrară radicală, legislaţie
muncitorească după modelul european

 S-au ales două organe de conducere, care urmau să conducă Transilvania până la
integrarea Transilvaniei în noul stat: Marele Sfat Naţional (avea rol legislativ, era
condus de Gheorghe Pop de Băseşti) şi Consiliul Dirigent (cu rol executiv, condus
de Iuliu Maniu).

CONSFINŢIREA UNIRII

 22 decembrie 1919 – Parlamentul român adoptă Legea de ratificare a Unirii

 15 octombrie 1922 – în Catedrala de la Alba Iulia, are loc încoronarea lui Ferdinand I şi
a reginei Maria ca regi ai României Mari

 Recunoaşterea internaţională a unirii s-a realizat prin mai multe tratate încheiate în cadrul
Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920):

40
 i. Septembrie 1919 - Tratatul de la Saint Germain, cu Austria, recunoştea unirea
Bucovinei cu România

ii. Iunie 1920 – Tratatul de la Trianon, cu Ungaria - recunoştea unirea Transilvaniei

cu România

iii. Octombrie 1920 – Tratatul de la Paris – semnat cu Marea Britanie, Franţa, Italia
şi Japonia – recunoştea apartenenţa Basarabiei la România.

Succes 

41