PERSOANA FIZICA SI JURIDICA

Sintagma “subiect de drept civil” desemneaza doua categorii de persoane: persoane fizice si
persoane juridice.

Astfel, la raporturile juridice civile pot participa, in calitate de subiecte de drept, atat persoanele
fizice, deci oamenii priviti individual, cat si persoanele juridice, adica oamenii organizati in diferite
structuri, in conditiile legii.

Calitatea de subiect de drept a acestora se exprima in capacitatea lor civila. Capacitatea civila
cuprinde doua elemente : capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu (art. 5 din Decret).

& 1. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

Capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala a persoanei fizice de a fi titulara de

drepturi si obligatii civile, de a fi subiect de drept civil.

Capacitatea de folosinta, ca parte a capacitatii civile, reprezinta premisa dobandirii de drepturi si

asumarii de obligatii concrete prin participarea persoanei la raporturile juridice civile.

“Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor”. Capacitatea de folosinta incepe de la

nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia” (art.7 din decret).

“Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta…” (art.6 alin.2 din
Decret).

“Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit, in tot sau in parte, de
capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege” (art.6 alin.1 din Decret).

Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei. De la data nasterii persoana fizica

dobandeste capacitatea de folosinta, adica aptitudinea generala, abstracta de a dobandi drepturi si
obligatii.

Ca exceptie “Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste
viu”. Astfel, copilul conceput se socoteste nascut ori de cate ori aceasta este in interesul sau.

In cazul in care copilul s-a nascut mort, acesta este considerat ca nu a dobandit capacitatea de
folosinta anticipat, ca nu o fost subiect de drept. Prin urmare, pentru perioada conceptiei legislatia
civila recunoaste copilului o personalitate conditionata, care se consolideaza daca el se naste viu si
este retroactiv desfiintata daca se naste mort.

Deci capacitatea de folosinta anticipata este afectata de o conditie rezolutorie, in timp ce

capacitatea de folosinta obisnuita (dobandita la nastere) este pura si simpla.

Pentru stabilirea datei conceptiei, legiuitorul a instituit o prezumtie legala potrivit careia “Timpul
cuprins intre a treia suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al
conceptiunii” (art. 61 C fam.)..

Capacitatea de folosinta cuprinde in continutul sau atat drepturi, cat si obligatii si are doua laturi:
latura activa (aptitudinea de a avea drepturi subiective civile) si latura pasiva (aptitudinea de a avea
obligatii).

Exceptie face capacitatea de folosinta anticipata, al carei continut este format numai din latura
activa, deoarece copilul conceput si nenascut nu poate avea decat drepturi subiective civile, nu si
obligatii.
 In anumite cazuri capacitatea de folosinta suporta anumite ingradiri sub forma unor incapacitati
speciale de a incheia anumite acte juridice ori de a dobandi anumite drepturi.

O sesie de incapacitati speciale sunt prevazute de Codul civil. De exemplu,

- incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune de bunurile sale prin donatie sau testament
(art.806);

- incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune, prin testament, de mai mult de o jumatate din
bunurile sale (art.807);

-incapacitatea minorului de 16 ani de a dispune, prin testament , in folosul tutorelui sau

(art.809);

-incapacitatea tutorelui medicilor si farmacistilor de a primi donatii sau legate de la o persoana pe

care au tratat-o si aceasta a decedat de boala respectiva (art.810);

- incapacitatea ofiterilor de marina de a primi legate, printr-un testament facut pe nava in cursul
unei calatorii maritime (art.883);

-incapacitatea sotilor de a vinde unul celuilalt (art.1307);

-incapacitatea judecatorilor, procurorilor si avocatiilor de a fi cesionarii drepturilor litigioase

(art.1309).

Alte incapacitatiile speciale sunt prevazute de Codul familiei. De exemplu,

-incapacitatea tutorelui si a rudelor sale apropiate de a incheia acte juridice cu minorul aflat sub
tutela (art.128);

-incapacitatea de folosinta a minorului cu capacitate de exercitiu restransa de a face donatii ori de

a garanta obligatia altuia (art.133 alin.3);

-incapacitatea sotilor de a imparti voluntar bunurile comune in timpul casatoriei (art.36 alin.2);

Sanctiunea aplicabila acestor acte este nulitatea.

“Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia”

(art.7 alin.1 din decret).

Constatarea mortii unei persoane se realizeaza prin doua moduri: prin moartea constatata fizic,
direct, prin examinarea cadavrului si prin declararea judecatoreasca a mortii.

& 2. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Pentru a incheia acte juridice este necesar ca o persoana fizica sa aiba, pe langa capacitatea de
folosinta o anumita maturitate psihica, care sa-i permita sa aprecieze consecintele actiunilor sale (sa
aiba discernamant).

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice ca fiind acea parte a capacitatii civile a omului care
consta in aptitudinea acestuia de a exercita drepturi civile si a-si asuma obligatii civile prin incheierea
de acte juridice civile.

Potrivit art.8 din decret persoana fizica dobandeste capacitatea deplina de exercitiu la varsta
majoratului.

“Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma
obligatii, savarsind acte juridice” (art. 5 alin. 3 din decret).
 Caracterele juridice ale capacitatii de exercitiu sunt: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea,
intangibilitatea, egalitatea.

- Legalitatea capacitatii de exercitiu semnifica faptul ca este reglementata prin lege.

- Generalitatea este aptitudinea persoanei de a inchei oricare act juridic civil.

- Inalienabilitatea (imposibilitatea instrainarii) exprima ideea ca nici o persoana nu poate incheia

valabil un act juridic de renuntare sau de instrainare a capacitatii de exercitiu.

- Intangibilitatea consta in faptul ca nici o persoana nu poate fi lipsita in intregime sau in parte de
aceasta capacitate, decat in cazurile si conditiile prevazute de lege.

- Egalitatea exprima idee ca aceasta capacitate este egala pentru toate persoanele.

In dreptul civil roman, capacitatea de exercitiu deplina constituie regula, iar lipsa capacitatii de
exercitiu si capacitatea de exercitiu restransa constituie exceptii de la regula.

Capacitatea de exercitiu deplina consta in aptitudinea persoanei fizice de a-si exercita drepturile
subiective civile si de a-si asuma obligatii prin incheierea personal si singura a tuturor actelor juridice
ingaduite de lege.

“Capacitatea de exercitiu deplina incepe de la data cand persoana devine majora”. Persoana
devine majora la implinirea varstei de 18 ani (art. 8 din decret).

Minorul care se casatoreste, dobandeste prin aceasta capacitatea deplina de exercitiu. Barbatul se
poate casatorii numai daca a indeplinit varsta de 18 ani iar femeia daca a indeplinit varsta de 16 ani.
Pentru motive temeinice se poate incuviinta casatoria femeii care a implinit 15 ani, de catre prefectura
judetului (sau, dupa caz, a Primariei Municipiului Bucuresti), pe baza avizului dat de medic, oficial.

Capacitatea de exercitiu deplina inceteaza in prin moartea sau declararea judecatoreasca a mortii
persoanei fizice ori prin punerea prin interdictie judecatoreasca.

“Nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub
interdictie” (art. 1 din Decretul nr. 31/1954).

Desigur ca textul se refera la minorii care n-au implinit 14 ani, deoarece numai ei sunt lipsiti de
capacitate de exercitiu.

Potrivit art.11 alin. 2 din Decretul nr.31/1954 “Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu,
actele juridice se fac cu reprezentantii lor legali”.

Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana, numita reprezentant, incheie
un act juridic in numele si pe seama altei persoane, numita reprezentat, astfel incat efectele actului
incheiat se produc direct in persoana celui reprezentat.

Reprezentarea poate fi: conventionala, legala si judiciara.

Reprezentarea legala a persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu este asigurata pentru minorii
pana la 14 ani prin parinti sau tutori, iar pentru interzisii judecatoresti, prin tutore.

Incapacitatea de exercitiu ia sfarsit la implinirea varstei de 14 ani, cand minorul dobandeste

capacitate de exercitiu restransa (sau prin deces) iar in cazul persoanei pusa sub interdictie
judecatoreasca, prin ridicarea interdictiei.
 Potrivit art. 9 alin.1 din decretul nr.31/1954 minorul care a implinit varsta de 14 ani are
capacitate de exercitiu restransa, motiv pentru care actele juridice ale acestuia se incheie personal de
catre minor dar, cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal (parinti sau tutore).

Capacitatea de exercitiu restransa cand minorul dobandeste deplina capacitatea de exercitiu,

adica la implinirea varstei de 18 ani, ca regula, si la data incheierii casatoriei de catre minora (16 ani,
iar in anumite conditii chiar 15 ani).

& 3. Identificarea persoanei fizice

Identificarea persoanei fizice se realizeaza cu ajutorul atributelor acesteia: numele, domiciliul,

starea civila si codul numeric.

Numele cuprinde: numele de familie , prenumele si preudonimul.

Domiciliul cuprinde: domiciliul de drept comun, domiciliul legal si domiciliul ales sau conventional,
iar in legatura stransa cu domiciliul se afla resedinta.

Starea civila se infatiseaza ca un complex de raporturi juridice, cu caracter personal

nepatrimonial, prin care se individualizeaza persoana fizica in societate si in familie.

Atributele de identificare a persoanei fizice constituie drepturi personale nepatrimoniale.

Atributele de identificare a persoanei fizice se caracterizeaza prin aceea ca sunt: drepturi

absolute, opozabile erga omnes, drepturi inalienabile, (neputand fi instrainate), drepturi
imprescriptibile, drepturi strict personale, drepturi neevaluabile (aparate atat prin mijloacele altor
ramuri de drept administrativ, drept penal, cat si prin mijloacele dreptului civil).

a). Potrivit art.12 alin.2 din Decretul nr.31/1954 “Numele cuprinde numele de familie si
prenumele”.

“Numele” este folosit intr-un dublu sens.

In sens larg (lato sunsu), prin nume se intelege numele de familie (in legislatia veche, denumit si
nume patronimic) si prenumele (in vorbire curenta, denumit si nume de botez).

In sens restrans (stricato sensu), prin nume se intelege numai numele de familie .

Numele poate fi compus fie dintr-un grup de doua cuvinte, fie dintr-un grup de mai multe
cuvinte, in ipotezele in care numele de familie al persoanei casatorite este format din numele reunite
ale sotilor ori in ipotezele in care o persoana fizica are mai multe prenume.

Numele de familie apartine, de regula, membrilor aceleiasi familii; cu ajutorul lui, persoana fizica
se individualizeaza in societate.

Stabilirea numelui de familie al copilului din casatorie se face dupa regulile cuprinde in art.62
Codul familiei si anume: “Copilul din casatorie ia numele de familie comun al parintilor. Daca parintii
nu au nume de familie comun, copilul ca lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor
reunite.

Numele de familie al persoanei fizice se modifica, de regula, datorita schimbarilor survenite in

starea civila a acesteia (dar si prin adoptie, filiatie, ori pe cale adminstrativa).

b). Prenumele este acea componenta a numelui care individualizeaza persoana in cadrul familiei.

Stabilirea prenumelui este lasata la libera alegere a parintilor copilului.

Prenumele poate fi schimbat pe cale administrativa, dupa aceeasi procedura ca si in cazul

schimbarii numelui (art. 4 si 7 din Decretul nr.975/1968).
 c). Pseudonimul individualizeaza persoana fizica intr-un anumit domeniu de activitate , de regula
printr-un cuvant sau un grup de cuvinte.

Pseudonimul este lasat la libera alegere a persoanei fizice nefiind supus nici unei reguli speciale
de inregistrare.

Fiind un drept personal nepatrimonial, pseudonimul are aceleasi caractere juridice ca si numele,
adica este un drept absolut, imprescriptibil, inalienabil, personal si universal si este consacrat, ocrotit
de lege.

d). “Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala
(art.13 din Decretul nr. 31/1954).

Cetatenii romani cu domiciliul in Romania nu pot avea in acelasi timp decat un singur domiciliu si
o singura resedinta.

Resedinta este locuinta la care cetatenii romani cu domiciliul in Romania locuiesc temporar, alta
decat cea de domiciliu.

In cazul in care cetatenii romani detin mai multe locuinte isi pot stabili domiciliul sau resedinta in
oricare dintre ele.

In raport de modul de stabilire, domiciliul este de trei feluri: domiciliul de drept comun,
domiciliul legal, domiciliul ales (conventional)

Potrivit art. 24 din Legea 105/1996 dispune “Cetatenii romani cu domiciliul in Romania au dreptul
sa-si stabileasca domiciliul ori resedinta in orice localitate din tara, in conditiile legii”.

Libertatea de stabilire a domiciliului presupune si libertatea de schimbare a acestuia. Potrivit art.

28 din Legea nr.105/1996 , persoana care isi schimba domiciliul este obligata ca in termen de 15 zile
de la mutarea la noua adresa sa se prezinta la formatiunea de evidenta a populatiei pentru eliberarea
unei noi carti de identitate.

Domiciliul legal este domiciliul stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice carora
legea le stabileste in mod obligatoriu domiciliul. Acestea sunt: minorii, interzisii judecatoresti,
disparutii si mostenitorii.

Domiciliul ales sau conventional este reglementat de Codul de procedura civila si Codul civil. El nu
constituie un atribut de identificare in spatiu a persoanei fizice, ci este o conventie prin care partile
deroga de la efectele normale ale domiciliului.

e). Prin stare civila sau statut civil se inteleg toate elementele strict personale care contribuie la
individualizarea persoanei fizice in societate si familie.

Calitatile strict personale, care configureaza starea civila a persoanei fizice, sunt: nascuta din
casatorie, din afara casatoriei, din parinti necunoscuti, adoptata, casatorita, divortata, vaduva,
recasatorita, ruda sau afin cu alta persoana etc.

Starea civila, ca ansamblu de calitati strict personale ale persoanei fizice, are urmatoarele
caractere juridice: indivizibilitatea, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea si
universalitatea.

Starea civila izvoraste din fapte si acte de stare civila.

Sunt fapte de stare civila nasterea, sexul si moartea.

Actiunile de stare civila sunt actiuni in justitie care au ca obiect elemente privind starea civila a
persoanei fizice.
 In raport cu obiectul lor, actiunile de stare civila (actiunile de stat) se divid in trei categorii:
actiuni in reclamatie de stat; actiuni in contestatie de stat si actiuni in modificare de stat.

In raport de persoanele care pot sa le exercite, actiunile de stare civila se impart in: actiuni care
pot fi interesate de orice persoana interesata, actiuni care pot fi pornite numai de persoane expres
determinate de lege si actiuni care pot fi introduse numai de titularul starii civile.

Sunt actiuni de stat: actiunea in contestarea recunoasterii voluntare a filiatiei fata de mama,
actiunea in contestarea recunoasterii voluntare a filiatiei fata de tata a unui copil din afara casatoriei,
actiunea in contestarea filiatiei din casatorie, actiunea in nulitatea absoluta a unei casatorii, actiunea
in nulitate absoluta a adoptiei.

Sunt acte de stare civila (negotium): recunoasterea filiatiei, adoptia, casatoria, hotararile
instantelor de judecata pronuntate in actiunile de stare civila.

Sunt acte de stare civila (instrumentuum) : actul de nastere, actul da casatorie si actul de deces.
Acestea sunt inscrisuri autentice, intocmite , potrivit legii in registrele de stare civila de catre delegatul
de stare civila, care cuprinde elementele starii civile a persoanei fizice (art.1 din Legea nr.119/1996).

Ca act administrativ, actul de stare civila reprezinta inscrisul doveditor (instrumentum

probationis) al actului administrativ (negotium juris), ce constituie inregistrarea in registrele de stare
civila.

Starea civila se dovedeste cu actele intocmite in registrele de stare civila, precum si cu

certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora.

Prin exceptie, starea civila se va putea dovedi inaintea instantei judecatoresti prin orice mijloc de
proba admis de lege, daca: nu au existat registre de stare civila, registrul de stare civila s-a pierdut
ori s-a distrus, in tot sau in parte, intocmirea actului de stare civila a fost omisa, procurarea
certificatului de stare civila din strainatate este cu neputinta.

f). Codul numeric personal constituie mijlocul de individualizare a persoanei fizice alaturi de
nume, domiciliu si stare civila ce se inscriu in cartea de identitate.

Codul numeric este singurul identificator pentru toate sistemele informatice, care prelucreaza
date nominale privind persoana fizica.

& 4. Elementele constitutive ale persoanei juridice

Elementele constitutive general valabile pentru existenta unei persoane juridice sunt: o
organizare de sine statatoare, un patrimoniu propriu, un scop propriu in acord cu interesul public
(general).

a). Organizarea de sine statatoare (proprie) priveste doua aspecte: organizarea interna,
respectiv, structurarea pe compartimente (de productie, cercetare, comert si functionale) si
desemnarea organelor de conducere si a persoanelor care reprezinta persoana juridica.

b). Patrimoniul propriu cuprinde totalitatea drepturilor si obligatiilor cu continut economic, avand
ca titular persoana juridica. El este format din: drepturile patrimoniale (reale si de creanta), alcatuind
latura activa si din obligatiile patrimoniale (contractuale si extracontractuale), alcatuind latura pasiva.

Patrimoniul trebuie sa fie distinct de patrimoniul persoanelor fizice ce alcatuiesc persoana juridica,
precum si fata de patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.

Patrimoniul persoanei juridice se fundamenteaza, in principal, pe dreptul de proprietate principiul

fiind consacrat in legislatia noastra actuala.
 c). Scopul propriu, ca element esential, constitutiv al oricarei persoane juridice, reprezinta in
realitate obiectul de activitate al persoanei juridice. Scopul justifica ratiunea de a exista a persoanei
juridice.

Scopul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in acord cu interesul public; sa fie
determinat; sa fie legal.

& 5. Infiintarea, reorganizarea, incetarea persoanei juridice

I. Persoana juridica se infiinteaza: prin actul de dispozitie al organului de stat competent, prin
actul de infiintare al celor ce o constituie, recunoscut de organul competent, care verifica daca sunt
intrunite cerintele legii pentru ca persoana juridica sa poata lua fiinta, prin actul de infiintare al celor
ce o constituie, cu prealabila autorizare a organului competent ce apreciaza oportunitatea infiintarii ei
si prin alte moduri reglementate de lege.

Infiintarea persoanelor juridice presupune intocmirea si adoptarea mai multor documente cu

diferite finalitati, alcatuind o procedura de constituire a persoanei juridice, procedura ce se realizeaza
intr-un anumit interval de timp.

Procedura incepe cu intocmirea primului act de constituire (contract si/sau statut) si se incheie cu
inmatricularea persoanei juridice, toate actele adoptate urmand crearea unui nou subiect de drept.

Momentul in care se naste un nou subiect de drept este momentul in care acesta dobandeste
personalitate juridica. Acest moment este stabilit de lege in mod diferit, in functie de modul de
infiintare a persoanei juridice.

Precizam ca in prezent aproape toate categoriile de persoane juridice (cu exceptia celor de drept
public) sunt supuse procedurii de inregistrare intr-un regim anume. Inregistrarea are doua sensuri:
inmatricularea ori inscrierea si inscrierea de mentiuni.

Persoanele juridice dispun, in temeiul legii, de “capacitatea de a avea drepturi si obligatii”, adica
de capacitatea juridica. In virtutea acestei calitati persoana juridica participa la raporturi juridice
apartinand diferitelor ramuri de drept.

Sintagma “capacitate juridica” exprima atitudinea persoanei juridice de a participa la orice

raporturi juridice, reglementate de normele oricarei ramuri de drept.

Capacitatea civila a unei persoane juridice este aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile, de
a dobandi si exercita drepturi subiective civile si de a-si asuma si indeplini obligatii civile.

“Cu toate acestea, chiar inainte de data inregistrarii sau de data actului de recunoastere, ori de
data implinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazute, persoana juridica are capacitate chiar de la data
actului de infiintare cat priveste drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a
oricaror masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt cerute ca persoana
juridica sa ia fiinta in mod valabil” (art. 33 din Decretul nr. 31/1954)..

Aceasta capacitate de folosinta restransa (anticipata) rezulta din insasi scopurile in vederea
carora acestea se infiinteaza spre a ingadui persoanei juridice sa dobandeasca drepturile si sa-si
asume obligatiile cerute pentru a lua fiinta in mod valid.

Continutul “capacitatii de folosinta se reduce la acele drepturi si obligatii care sunt necesare
realizarii scopului acestor subiecte de drept”. Aceasta regula se exprima in principiul specialitatii
capacitatii de folosinta a persoanei juridice si este formulata in art. 34 din Decretul nr.31/1954. Orice
act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul”.

Capacitatea de exercitiu consta in aptitudinea persoanei juridice de a dobandi si exercita drepturi

subiective civile si de a-si asuma si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice civile de
catre organele sale de conducere.

Prin “identificarea persoanei juridice” se intelege individualizarea, cunoasterea nominala a

subiectelor de drept care participa la raporturile juridice in nume propriu.
 Identificarea are doua intelesuri: prin identificarea persoanelor juridice intelegem institutia
juridica, care cuprinde totalitatea normelor ce reglementeaza mijloacele si atributele de individualizare
a persoanelor juridice, iar in al doilea sens, din identificare se inteleg atributele de identificare:
denumirea, sediul, nationalitatea, contul bancar, marca, emblema, codul fiscal, telefonul, telexul, faxul
etc.

Identificarea persoanei juridice este o necesitate permanenta, din momentul infiintarii si pana la
incetarea ei.

Prin “denumire”, ca atribut de identificare se intelege cuvantul sau cuvintele care au primit in
conditiile prevazute de lege, semnificatia de a individualiza persoana juridica.

Dreptul la denumire are, in continutul sau, urmatoarele prerogative (drepturi): de a folosi

denumirea stabilita potrivit legii, de a cere tuturor persoanelor fizice sau juridice sa o individualizeze
prin denumirea sa, de a cere in justitie, respectarea dreptului la denumire incalcat.

Schimbarea denumirii persoanei juridice urmeaza regula prevazuta de lege pentru stabilirea ei
deci schimbarea denumirii se face prin modificarea, in conditiile legii, a actului de infiintare ori a
statutului si publicitatea corespunzatoare.

De mentionat ca “denumirea” este un atribut general de identificare a oricaror persoane juridice

fie ele de drept public, fie de drept privat, in timp ce “firma” este o denumire specifica numai pentru
comercianti.

Sediul este atributul de identificare prin aratarea unui loc stabil care individualizeaza persoana
juridica in spatiu. Conform art.39 din Decretul nr.31/1954, “Sediul persoanei juridice se stabileste
potrivit actului care a infiintat-o sau statutului”.

Nationalitatea persoanei juridice exprima relatia ce exista intre persoana juridica si statul pe
teritoriul caruia acesta si-a stabilit sediul principal. Art.1 alin. 2 din Legea nr.31/1990 republicata,
prevede ca: “Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane”.

Pentru persoanele juridice de stat nu este necesara o asemenea prevedere, deoarece prin definire
sunt persoane juridice romane. Ceea ce reprezinta cetatenia pentru persoana fizica, reprezinta
nationalitatea pentru persoana juridica.

Nationalitatea persoanei juridice prezinta interes practic mai ales in raporturile de drept
international de drept international privat si de drept comercial international.

Marca este semnul distinctiv privat, folosit de o persoana juridica pentru a deosebi produsele,
lucrurile si serviciile sale de cele identice ori similare ale altor persoane juridice.

Marca de fabrica este marca producatorului, pe cand marca de comert este a comerciantului, care
se aplica pe produsele pe care le distribuie pentru a-si castiga si mentine clientela.

Emblema este un element facultativ de identificare a comerciantilor.

II. Reorganizarea persoanei juridice poate fi definita ca un proces complex de unire sau divizare
la care participa cel putin doua persoane juridice existente ori care iau astfel fiinta.

In aceasta conceptie, prin reorganizare se produc, dupa caz, urmatoarele efecte: infiintarea de
noi persoane juridice, modificarea reorganizarii unor persoane juridice, incetarea unor persoane
juridice.

Conform art. 40 din Decretul nr.31/1954, formele juridice ale reorganizarii sunt: comasarea si
divizarea.
 Conform art.41 din acelasi decret, comasarea se realizeaza prin: absorbtie si fuziune, iar
divizarea prin divizare totala sau partiala.

Este de remarcat ca formele de reorganizare sunt reglementate ca moduri de incetare a

persoanei juridice. “Persoana juridica inceteaza de a avea fiinta prin comasare, divizare sau dizolvare”
(art.40 din Decret). In cazul fuziunii, absorbtiei si chiar a diviziunii totale are loc incetarea unei
(unora) persoane juridice, dar si continua activitatea (reorganizata) o alta persoana juridica sau se
nasc mai multe persoane juridice.

De esenta reorganizarii este legata transmiterea universala sau cu titlu universal a patrimoniului,
ceea ce nu se intampla in cazul dizolvarii.

Cele doua forme ale comasarii sunt: fuziunea si absorbtia

Fuziunea consta in unirea (contopirea ) a doua sau mai multe persoane juridice, care inceteaza sa
mai existe si in alcatuirea pe aceasta baza a unei persoane juridice. Asadar prin fuziune pot inceta
doua sau mai multe persoane juridice, dar se naste numai una singura. “Comasarea se face … prin
fuziunea mai multor persoane juridice, pentru a alcatui o persoana juridica noua” (art.41 din Decret).

Fuziunea produce urmatoarele efecte: efectul creator, insemnand infiintarea unei noi persoane
juridice, efectul extinctiv, insemnand incetarea persoanelor juridice fuzionate si efectul transmisiunii
universale, insemnand ca drepturile si obligatiile persoanelor juridice fuzionate trec asupra noii
persoane juridice astfel infiintate (art.46 din Decret).

Absorbtia consta in incorporarea (inglobarea) unei persoane juridice ce inceteaza sa mai

existe intr-o alta persoana juridica, care isi pastreaza fiinta. “Comasarea se face prin absorbtia unei
persoane juridice de catre o alta persoana juridica…” (art.41 din Decret).

Absorbtia produce urmatoarele efecte: efectul extinctiv, insemnand incetarea persoanei juridice
absorbite si transmisiunea universala, in sensul ca intregul patrimoniu al persoanei juridice absorbite
este preluat de persoana juridica ce continua sa existe.

In cazul absorbtiei, persoana juridica dobandeste drepturile si este tinuta de obligatiile persoanei
juridice pe care o absoarbe”.

Divizarea persoanei juridice consta in impartirea intregului patrimoniului al unei persoane juridice
care inceteaza si transmiterea fractiunilor patrimoniale astfel rezultate, catre doua sau mai multe
persoane juridice existente sau care iau fiinta in acest fel.

“Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei persoane juridice intre mai multe
persoane juridice care exista sau care iau, astfel, fiinta” (art.41, alin.2 din Decret).

Intregul patrimoniu al persoanei juridice este impartit si transmis, pe fractiuni intre mai multe
persoane juridice, fie existente, fie care iau astfel nastere.

Persoana juridica poate fi supusa diviziunii totale sau unei divizari partiale. Divizarea partiala
consta in desprinderea unei parti din patrimoniul unei persoane juridice, care-si mentine existenta si
transmiterea acestei parti catre una sau mai multe persoane juridice existente ori care iau fiinta in
acest mod.

Prin divizare se produc urmatoarele efecte: efectul creator, care priveste numai cazurile
cand fractiunea de patrimoniu se transmite persoanelor juridice care iau fiinta, efectul
extinctiv priveste numai divizarea totala, deoarece in acest caz, totdeauna, inceteaza persoana
juridica divizata si efectul transmiterii unei fractiuni de patrimoniu de la persoana juridica divizata la
mai multe persoane juridice.

III. Incetarea persoanei juridice inseamna disparitia subiectului de drept, sfarsitul capacitatii
juridice a acestuia, in cazurile si conditiile prevazute de lege.

In cazul incetarii definitive a persoanei juridice, subiectul de drept respectiv nu transmite, in tot
sau in parte, patrimoniul sau la persoanele juridice existente sau nou infiintate, ci el primeste
destinatia stabilita de lege sau statut ori hotarata odata cu dispunerea desfiintarii.
 Regula generala, exprimata in art.40 din Decretul nr.31/1954, consta in aceea ca persoana
juridica inceteaza de a avea fiinta prin comasare, divizare sau dizolvare.

Dizolvarea este o operatiune juridica ce are ca efect in cazurile si in conditiile prevazute de lege,
incetarea unei persoane juridice asociative sau aceleia asimilate cu aceasta.

Cazurile in care intervin dizolvarea sunt prevazute expres de lege. Dupa cum rezulta din definitie,
domeniul de aplicare a dizolvarii cuprinde persoanele juridice asociative, ceea ce nu se poate spune si
in privinta reorganizarii.

Ceea ce este specific dizolvarii consta in aceea ca, dupa hotararea dizolvarii, se trece, in mod
obligatoriu, la lichidarea persoanei juridice.

Potrivit art.222 din Legea nr. 31/1990, cazurile de dizolvare sunt: trecerea timpului pentru durata
societatii, imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau nerealizarii acestuia, declararea nulitatii
societatii, hotararea adunarii generale, hotararea Tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru
motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati care impiedica functionarea societatii,
falimentul societatii si alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv.

Efectul esential al dizolvarii este trecerea in lichidare a persoanei juridice. Astfel, potrivit art. 51
din Decretul nr.31/1954 “Prin efectul dizolvarii, persoana juridica intra in lichidare, in vederea realizarii
activului si platii pasivului “.

Rezulta ca odata cu dizolvarea nu inceteaza persoana juridica, ci se va mai parcurge o faza

specifica, lichidarea. In momentul incheierii operatiunilor de lichidare inceteaza fiinta persoanei
juridice dizolvate.

Prin lichidarea persoanei juridice se intelege efectuarea tuturor operatiunilor juridice de realizare
a activului si de plata a pasivului subiectului de drept civil si care au ca efect incetarea definitiva a
persoanei juridice intrata in dizolvare.