Ierom.

Ioan Buliga: JOCURILE DESFRANARII

cuvantul-ortodox.ro/ierom-ioan-buliga-jocurile-desfranarii/

June 2, 2009

“Una din principalele probleme ale omenirii este pacatul desfranarii.

Spuneau Sfintii Parinti, ca atunci cand copiii vor avea patimile celor mari,
sfarsitul este aproape. Astazi se observa cum copiii mimeaza, sau sunt
cuprinsi de pornirile patimase ale celor mari. Care este cauza? In primul
rand societatea alterata in care ei traiesc, apoi un rol deosebit il are
„educatorul” din viata noastra: micul ecran, care sugereaza o viata
depravata. Fructul oprit este tentant, iar sarpele ne indeamna prin ganduri,
prieteni sau TV, sa gustam din el. „Frumusetea”, „placerea” si dorinta de
„a fi mare” inainte de vreme, ne indeamna si ele sa nu intarziem.
Urmarea o stim cu totii: odata faptul consumat, ni se deschid ochii si ne
este rusine ca suntem goi; incercam sa ne indreptatim si ne trezim intr-
un iad al parerii de rau. Aceasta este povestea unei caderi, care a fost sau
poate fi a fiecaruia dintre noi. Cand copilul creste, odata cu dezvoltarea
fizica, patima desfranarii incepe sa se manifeste tot mai mult. Pentru a
evita complicatiile, dar si din timiditate, majoritatea fac pacatul de unul
singur, adica se masturbeaza. Este un pacat, care facut in exces, duce la
boli grave ce pot afecta persoana respectiva toata viata.

Studiile indelungate sunt o alta cauza a mentinerii pacatului desfranarii la

cote inalte. Ideal ar fi ca studiile sa se termine la 14-16 ani, pentru ca apoi
sa se porneasca in viata. Nu ar fi imposibil, numai ca cei care impart si dau
legi vor da socoteala pentru ca au pus interesele lumesti mai presus de
lucrarea lui Dumnezeu. Toata viata trebuie sa invatam, insa lucrul acesta se
poate combina cu munca si cu viata de familie, iar daca unii vor sa se
dedice studiului, nu trebuie sa generalizam.

Casatoria este un remediu pentru desfranare. Cel care traieste impreuna

cu femeia, dupa un timp in care vede toate neputintele femeiesti, nu mai
este asa de atras de femeie. La randul ei, femeia, care in mod normal
asteapta un copil, trece de la starea de a atrage pe cineva la cea de a fi
mama. Astfel si unul si altul ajung intr-o noua ipostaza in care nu-si mai
pot face de cap, pe cand, daca ar fi trait necasatoriti, fiecare dintre ei era
tentat sa traiasca in destrabalare, aprofundandu-si pornirile patimase.

1/4
Inainte de casatorie se creeaza o iluzie (…) cum ca prin dragostea
trupeasca s-ar ajunge la fericire. Bineinteles, dupa ce vor vedea ca s-au
inselat vor aparea problemele; de aceea spunea cineva ca, atunci cand
prin casatorie urmarim placerea, deja este o casatorie ratata. O minte
matura care vede casatoria ca pe un altar de jertfa, poate sa fie constanta
in iubire si nici nu va fi dezamagita de greutatile inevitabile ce vor urma.

Cei care prelungesc perioada de dinainte de casatorie traiesc o stare de

hartuiala din punct de vedere sexual; orice atingere, dansuri, etc, ii vor
aduce o senzatie de apropiere fata de fructul oprit, pe cand daca ar fi trait
langa femeia sa ii venea demult mintea la cap. Cei care traiesc in
destrabalare nu sunt nicidecum fericiti, ci zi de zi, ei isi aduna pacate din
cele mai grele, de care se vor cai amarnic; daca nu in aceasta lume,
atunci sigur dincolo. Daca si dupa casatorie pacatul desfranarii continua,
vina este si mai mare. Casatoria ar fi trebuit sa fie un remediu pentru
boala desfranarii, iar daca remediul nu si-a facut efectul, atunci inseamna
ca boala este mult mai adanca. De aceea, caderea in acest pacat inainte
de casatorie se numeste curvie, iar dupa casatorie preacurvie. Deoarece
pacatul este o groapa fara fund, dorintele patimase raman neimplinite;
atunci se cauta altceva si se ajunge la relatii nefiresti, adica la
perversiuni. Astfel, omul care ar fi trebuit sa ajunga dupa asemanarea
lui Dumnezeu, ajunge sa faca lucruri pe care nici dobitoacele nu le fac.
Este o coborare josnica unde nu mai avem nici o demnitate si de unde ar
trebui sa ne ridicam oricare ar fi pretul. Obisnuinta cu pacatul este un
pericol real, de aceea sa nu mai staruim in relele obiceiuri, pentru ca, cu
cat aceste pacate prind radacini mai adanci in noi, cu atat ne va fi mai
greu sa le dezradacinam.

Spuneam ca un remediu pentru boala desfranarii este casatoria, insa

pentru cei care aleg sa traiasca in curatie, fie ca duc crucea monahismului, a
vaduviei, sau a singuratatii, razboiul este diferit. Cei care au ales una dintre
aceste cai, trebuie sa evite pe cat posibil imprejurarile care ar duce la
cadere. Apoi razboiul se duce la nivelul gandurilor; este o stare mai
avansata a luptatorului care in lupta ce o duce pentru curatia vietii,
implineste chemarea noii legi, aceea de a se lupta ca nici macar sa nu
pofteasca cu gandul. Diavolul ne ataca atunci cand suntem mai
vulnerabili, adica cand dormim. De aceea cei care sunt angrenati in
aceasta lupta incearca pe cat posibil sa se controleze si in somn. Pentru a
face acest lucru mananca seara cu masura, evita imaginile care iar putea
urmari in somn si chiar se scoala noaptea la rugaciune. Totusi cu toate
precautiile luate, a ne stapani in somn este o lucrare ce se castiga in
timp si atunci numai daca am dus o lupta adevarata. In lupta cu
gandurile, pierdem atunci cand le primim sau ne indulcim cu ele, iar
2/4
daca le respingem imediat, ramanem pe picioare chiar daca am fost
raniti. A le opri cu totul este imposibil, pentru ca aceste incercari, fac parte
din decorul acestei vieti si prin ele vom fi rasplatiti sau osanditi.

Nu trebuie sa cautam un vinovat; barbatul da vina pe femeie, femeia pe

diavol iar urmarea o stim cu totii: cu totii au fost osanditi. Fiecare sa luam
vina asupra noastra si sa vedem in dreptul nostru ce avem de facut:
barbatul sa fie intelept si sa evite provocarile, femeia sa nu provoace prin
nimic si sa evite a locui acolo unde nu-i este locul.

Este un razboi pe care il ducem pana la sfarsitul vietii si trebuie sa vedem in

pacatul desfranarii focul nestins si viermele neadormit al chinului vesnic.
Sfintii Parinti ne spun sa privim intr-un horn intunecos iar apoi sa ne
ridicam ochii catre soare, sa vedem deosebirea si sa fugim de lucrurile
intunericului. Nu este usor, insa imparatia lui Dumnezeu este o comoara
care merita orice efort“.

ATUNCI CAND NE LIPSESC COPIII (fragment)

“Lipsa unui copil din sangele si carnea noastra nu este nici o tragedie,
din contra. Sa nu gandim precum evreii ci sa meditam la nasterea mai
presus de fire a Maicii Domnului care a dorit sa-si pastreze fecioria si si-a
pastrat-o nascand in acelasi timp. Atunci cand renuntam, atunci primim,
si iata, Maica Domnului a primit cel mai frumos dar: sa nasca pe
Mantuitorul lumii. Sa meditam la Lucrarea Lui Hristos; care au fost copiii
Sai? Trupesti, niciunul; insa sufletesti cat numarul stelelor de pe
cer. Hristos a nascut pe cruce, atunci cand un gand spunea: in zadar te-ai
trudit, ai nascut vant; apoi insa, deschizand ochii a vazut multimi de
oameni venind la Ierusalim spre inchinare, si a zis: dar pe acestia cine i-a
nascut?

Hristos este Parintele tuturor celor care se nasc in duh, asa ca nu va

zadarniciti ca sa fiti parinte, pentru ca nu exista parinte pe pamant; Parinte
este doar unul in ceruri iar noi nu trebuie sa fim decat niste copii buni si nu
precum acei copii care se mai bat pentru jucarii, adica pentru femei, masini
si cravate de boss.

Sotii care nu au copii sa fie ei insine copii, unul pentru altul si sa se

gandeasca ca in lumea aceasta avem oameni credinciosi si necredinciosi.
Cei necredinciosi sunt nenascuti si sunt asa de multi … Ei traiesc in intuneric,
de ce nu vreti sa facem putina jertfa pentru ei? Dupa ce am cunoscut
lumina putem sa o facem cunoscuta si celorlalti, acelor copii care ne
lipsesc“.

3/4
(Ierom. Ioan Buliga,Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV,
Ed. Man. Jacul Romanesc).

De acelasi autor:

Parintele Ioan Buliga: POVESTEA RACILOR FIERTI

Ierom. Ioan Buliga: FRICA MARTURISIRII

4/4