Peter Kelder – Ochiul renaşterii

Din partea traducătorului în loc de prefaţă

"Aceasta – e o mare taină:

pe cât de mult ar fi încercat să fie distrus corpul uman
de timp sau boală, intemperii sau supraîndestulare,
îl va renaşte căutătura Ochiului Ceresc,
şi-i va întoarce tinereţea şi sănătatea,
şi forţa vieţii mai mare o va avea”…

Cartea lui Peter Kelder este unica sursă în care se conţine inestimabila
informaţie despre cele cinci practici rituale tibetane, care ne oferă cheia de la poarta
unei tinereţi imperceptibil de lungi, a sănătăţii şi a unei uimitoare forţe vitale. Pe
parcursul a mii de ani informaţia despre ele a fost păstrată, în cea mai mare taină,
de către călugării unei mănăstiri izolate în munţi.
Au fost descoperite în 1938, atunci când a fost publicată cartea lui Peter Kelder.
Dar Occidentul nu era pregătit să asimileze o astfel de informaţie, deoarece abia
începea să cunoască realizările fantastice ale Orientului. Acum, la sfârşitul
secolului XX, după ce uraganul informaţiei practice şi teoretice despre cele mai
diverse sisteme ale ştiinţelor ezoterice din est a scuturat planeta, aducând revelaţii
fantastice şi deschizând o nouă pagină în istoria gândirii omeneşti, a apărut
insistenta necesitate de a trece de la teorie şi filozofie la implementările practice,
alegând cele mai efective şi neobişnuite metode. Fiecare zi ajută de a ridica vălul la
tot mai multe şi mai multe aspecte ale cunoaşterii ezoterice, dezvăluind omenirii,
prin fiecare pas parcurs în această direcţie, noi şi noi grandioase perspective de
cucerire a spaţiului şi a timpului. De aceea nu este de mirare că lucrarea lui Peter
Kelder iarăşi a ieşit la suprafaţă din nefiinţa uitării şi că a sosit timpul ei.
De ce? În ce constă originalitatea ei? Doar practicile descrise pe paginile ei nu
ne dau senzaţia de ceva complicat, precum afirmă însuşi autorul, ci dimpotrivă sunt
accesibile oricărui om…
Din ce cauză aveam nevoie de atâţia ani pentru a accepta lucruri atât de simple
şi evidente?
Totul constă în faptul că nu se descriu simple exerciţii fizice de recuperare, dar
şi acţiuni rituale, care întorc înapoi cursul timpului intern. Chiar şi acum, după ce
am văzut atâtea minuni, conştiinţa noastră nu poate accepta aceasta. Dar este
necesar să constatăm: metoda funcţionează şi funcţionează anume în acest mod!
Bazându-se pe ce? Incredibil! Pe lucruri atât de elementare… De necrezut!
Dar să nu ne grăbim să tragem concluzii, deoarece sacramentalul „tot ceea ce
este genial este atât de simplu” nu a fost anulat de nimeni. Şi unicul criteriu al
adevărului în cazul dat (precum şi în orice alt caz) poate fi doar practica. Acei care
o vor încerca, se vor convinge singuri că metoda funcţionează. Oare e chiar atât de
important să ştim pe ce se bazează? Comoara fără de preţ a strămoşilor este
destăinuită pentru fiecare din noi. Absolut inofensivă. Accesibilă oricui.
Inacceptabil de misterioasă în simplitatea sa. Trebuie doar să întinzi mâna şi să iei.
În fiecare zi…Câte zece-douăzeci minute…Şi gata…Oare e atât de complicat?
Probabil nu este atât de important dacă colonelul Bradford a fost un personaj
real sau Peter Kelder a inventat această istorie doar pentru a ne relata, într-o formă
captivantă, despre practicile unice, transmise lui de către învăţătorul tibetan.
Desigur, mulţumim enorm autorului pentru acele câteva ore plăcute, pe care le vom
petrece citind povestirea lui, dar această mulţumire nu se poate compara cu nimic
dacă ne gândim la gratitudinea pe care o simţim pentru el, pentru darul lui –
informaţia practică despre „Ochiul renaşterii”, un izvor infinit al tinereţii şi al
vitalităţii, care ne este accesibilă datorită cărţii lui.

P. Kelder – Ochiul renaşterii

Cartea Întâi
Taina antică a lama tibetani

Povestirea lui Peter Kelder

despre incredibila descoperire
a infinitului izvor al tinereţii, făcută, în munţii Tibetului,
de către colonelul armatei britanice
Sir Henry Bradford.

Primul capitol
Fiecare om ar dori să trăiască mult, dar nimeni nu doreşte să
îmbătrânească.
-Johnatan Swift
S-au întâmplat toate câţiva ani în urmă.
Şedeam pe o bancă din parc, citind ziarul de seară. Un domn în etate s-a
apropiat şi s-a aşezat alături. După aspect, avea cam şaptezeci de ani. Păr cărunt şi
rar, umeri aduşi în faţă, avea un baston şi mergea cu paşi târâţi. Cine putea intui că,
din acel moment, viaţa mea se va schimba în mod radical?
În scurt timp am intrat în vorbă. Am aflat că interlocutorul meu este un colonel
în rezervă al armatei britanice, şi a slujit, de asemenea, pentru o perioadă de timp, şi
în corpul diplomatic regal. Pe parcursul anilor de exerciţiu militar, acest domn a
vizitat toate colţurile posibile şi imposibile ale lumii. În această zi, Sir Henry
Bradford (aşa se prezentase) mi-a povestit câteva istorii captivante din viaţa sa
plină de aventuri, cu ajutorul cărora m-a delectat enorm.
Luându-ne rămas bun, am stabilit o nouă întâlnire şi curând relaţiile noastre
amicale s-au transformat în prietenie. Aproape în fiecare zi mă întâlneam cu
colonelul la mine sau la el acasă şi, până noaptea târziu, şedeam în faţa şemineului,
ducând pe îndelete discuţii pe cele mai diverse teme. Sir Henry era o personalitate
remarcabilă.
 Într-o seară de toamnă, şedeam, ca de obicei, în fotoliile adânci din salonul vilei
sale londoneze. Afară se auzeau murmurul ploii şi şuieratul pneurilor
autovehiculelor de după gardul forjat. Mai trosnea şi focul din şemineu.
Colonelul tăcea, dar simţeam în comportarea sa o careva încordare internă. De
parcă vroia să-mi zică ceva foarte important pentru el, dar nicidecum nu se putea
hotărî de a-mi dezvălui taina. Astfel de pauze în discuţiile noastre se întâmplau şi
mai înainte. De fiecare dată simţeam o curiozitate, dar nu îndrăznisem, până în acea
zi, să-l întreb direct care este motivul neliniştii sale. Acum însă am simţit că nu era
vorba doar de un simplu secret referitor la trecutul lui. Colonelul dorea, vădit, să
îmi ceară un sfat sau să-mi propună ceva. Şi atunci am zis:
- Stimate Henry, am observat deja demult că aveţi ceva, ce nu vă dă pace. Şi eu
desigur, înţeleg că e ceva foarte, foarte important pentru Dumneavoastră. Dar, de
asemenea, pentru mine e evident faptul că, nu ştiu din ce cauză, doriţi să aflaţi care
ar fi părerea mea despre această problemă ce vă frământă. Dacă vă reţin doar
anumite dubii privitor raţionalitatea faptului de a mă consacra pe mine, om străin,
în această taină (căci sunt sigur că în spatele tăcerii Dumneavoastră se ascunde o
taină), puteţi avea încredere în mine. Despre ceea ce îmi veţi povesti, nu va afla nici
un suflet viu. Cel puţin până în momentul în care Dumneavoastră însuşi nu mă veţi
ruga să povestesc cuiva. Şi dacă vă interesează părerea mea sau dacă aveţi nevoie
de sfatul meu, fiţi sigur că voi face tot ce îmi stă în putere să vă ajut. Aveţi cuvântul
meu de gentilom.
Colonelul a început să vorbească pe îndelete, alegând cu seamă cuvintele:
- Vezi Pete, nu e doar o taină. În primul rând, nu e taina mea. În al doilea rând –
nu ştiu cum s-o abordez în mod adecvat. Şi în al treilea rând, dacă această taină va
fi dezvăluită, ea poate să schimbe direcţia vieţii întregii omeniri. Totodată, o va
schimba atât de radical, că nici cele mai îndrăzneţe fantezii nu ar pute să o reflecte.
Sir Henry a tăcut un timp.
- Pe parcursul a câţiva ultimi ani ai serviciului meu militar - continuase el după
pauză - aveam în subordine o unitate amplasată în munţii din nord-estul Indiei. Prin
orăşelul în care se găsea unitatea mea, trecea un drum – calea antică a caravanelor,
care duce din India în regiunile interne, de pe podişul ce se întindea după lanţul de
munţi principal. În zilele de piaţă, de acolo, din îndepărtatele colţuri ale regiunilor
interne, în orăşelul nostru sosea o mulţime de oameni. Printre ei erau şi locuitorii
unei localităţi pierdute în munţi. Ca regulă, aceşti oameni veneau într-un mic grup –
opt, zece persoane. Uneori între ei erau şi lama – călugări montani. Mi s-a povestit
că acel sătuc din care veneau aceşti oameni se află la douăsprezece zile depărtare.
La aspect, toţi erau foarte puternici şi rezistenţi, de aceea am ajuns la concluzia că
pentru un european nu prea obişnuit cu expediţiile prin munţii sălbatici, o călătorie
în părţile acelea ar fi o peripeţie complicată, iar fără ghid – practic imposibilă, şi
calea doar într-o direcţie ar ţine nu mai puţin de o lună. Întrebasem locuitorii
orăşelului nostru şi pe alţi veniţi din munţi unde se află, cu exactitate, locul de unde
vin aceşti oameni. De fiecare dată răspunsul era acelaşi: „Întreabă-i pe ei personal”.
Şi imediat urma sfatul de a nu încerca să o fac. Se spunea că oricine începea să se
intereseze, în mod serios, de aceşti oameni şi de sursa legendelor legate de locuri
provenienţei lor, mai devreme sau mai târziu, dispărea în mod misterios. Şi, în
ultimii două sute de ani, nimeni din cei dispăruţi nu s-a întors viu. „Alergătorii
munţilor” – Lung-gom-pa sau „Admiratorii vântului” – solii sau cărăuşii de marfă
tibetani – povesteau, din când în când, despre proaspetele oase omeneşti roase de
animalele sălbatice în unul din îndepărtatele defileuri, nu se cunoştea dacă acest
fapt era într-adevăr explicaţia acelor misterioase dispariţii sau nu. Se spunea că din
orăşel, în ultimii douăzeci de ani în acest mod au dispărut nu mai puţin de
cincisprezece persoane, dar au fost găsite doar cinci-şase schelete. Chiar dacă erau
oasele celor dispăruţi, nu se ştia unde se găsesc celelalte persoane.
Colonelul a mai tăcut un timp, apoi mi-a relatat taina ce înconjura veniţii acelei
localităţi muntoase îndepărtate, taină, pe care locuitorii altor regiuni o cunoşteau
doar din legenda transmisă, în şoaptă, din gură în gură şi însoţită de priviri furişate.
Conform acestei legende, undeva în acele ţinuturi era o mănăstire în care
locuiau lama şi deţineau secretul izvorului infinit al tinereţii. În mănăstire ar fi
existat ceva, ce povestitorii numeau „Ochiul Ceresc” sau „Ochiul Renaşterii”. Cel
care se posta în faţa „Ochiului” avea norocul de a descoperi taina izvorului infinit al
tinereţii. „Această mare tăinuire există, căci pe cât n-ar fi de distrus de timp şi
boală, intemperii sau supraîndestulare, corpul omenesc, va renaşte prin „Ochiul
Ceresc” şi va regăsi, astfel, tinereţea şi sănătatea, şi o mai mare putere a vieţii.”
Astfel glăsuia legenda. Povesteau chiar, cândva, foarte demult, cam cu trei sute –
patru sute de ani în urmă erau bătrâni pe care lama acelei mănăstiri îi luau cu ei şi
care apoi se întorceau în orăşel întineriţi, la aspect având vârsta ca cei de cel mult
patruzeci de ani.
Lama acelei mănăstiri deţineau, din vechi timpuri, secretul izvorului infinit al
tinereţii. Ziceau, că pe acei care ajungeau în mănăstire, călugării îi consacrau în
taina izvorului. Dar să ajungi încolo nu era aşa de simplu.
Ca şi majoritatea oamenilor, colonelul Bradford a început să simtă povara anilor
atunci când a trecut de patruzeci de ani. Cu fiecare an simţea cum se apropie
bătrâneţea, corpul începe să asculte tot mai puţin şi nu era departe ziua fatală când
va trebui să se conformeze cu victoria definitivă a ramolirii bătrâneşti asupra
corpului şi minţii care i-au slujit cu o mare fidelitate. Nu e de mirare că legenda
stranie despre izvorul tinereţii i-a stârnit cel mai viu interes. Nefiind incomodat de
fricile reverenţioase caracteristice localnicilor în faţa tabuului tradiţional, el a
întrebat pe toţi care puteau furniza careva detalii, punând, cap la cap, fărâme
împrăştiate de informaţie şi, încetul cu încetul, ajungând la concluzia că în spate se
ascunde ceva veridic. Se apropia ziua demisiei lui Sir Henry. Într-o zi de piaţă
colonelul s-a decis să se adreseze direct unui lama din munţi – unul din acei veniţi
din locurile îndepărtate – întrebând despre acel locaş unde se afla izvorul tinereţii.
Dar acela nu i-a putut răspunde nimic clar, deoarece nu cunoştea nici un cuvânt în
engleză, iar colonelul cunoştea doar dialectul din partea de sud al principalului lanţ
muntos. Localnicii care cunoşteau acel dialect montan, pe care colonelul îi lua ca
tălmăcitori, se întorceau şi plecau fulgerător, imediat ce se aducea vorba despre
izvorul tinereţii. Iar din frânturile de date pe care Sir Henry reuşea să le afle din
acea discuţie, nu reuşea să stabilească o localizare precisă a mănăstirii. Însă la
sfârşitul convorbirii munteanul l-a scrutat pe colonel cu o privire atent-detaşată şi
foarte clar a rostit câteva cuvinte, de la care părul ulteriorului tălmăcitor s-a ridicat
în sus. Cel din urmă s-a făcut sur la faţă, s-a ghemuit şi a făcut o tentativă de a se
amesteca în mulţime (toate astea se întâmplau în mijlocul pieţii ce se afla la
marginea orăşelului). Colonelul a reuşit să-l prindă de mânecă, l-a tras spre sine şi a
întrebat:
- Ce a zis lama?
- El zis, că zis lama Kî despre tu… - în sfârşit a stors din sine tălmăcitorul
speriat.
Colonelul s-a întors ca să-l întrebe pe muntean cine e lama Kî, dar acela demult
dispăruse în mulţime.
Înarmându-se cu straniul nume al necunoscutului lama precum o cheie,
colonelul a început cu entuziasm o nouă cercetare. Dar dacă până atunci localnicii,
relativ uşor, începeau discuţiile despre izvorul tinereţii, acum, de îndată ce auzeau
numele magic „lama Kî”, demonstrau o reacţie identică cu cea a tălmăcitorului
speriat până la moarte.
Şi iată că a sosit acea zi de vară când colonelul şi-a luat demisia. Un alt ofiţer a
preluat conducerea unităţii şi în dimineaţa următoare Sir Henry urma să plece în
Anglia pentru a primi o nouă numire – slujirea în corpul diplomatic regal. Seara
colonelul a plecat să se plimbe prin împrejurimile de lângă orăşel. A dorit să
admire, pentru ultima dată, un apus deasupra munţilor, rămânând doar el şi cerul
înstelat. Când s-a întunecat de tot, Sir Henry s-a culcat la pământ. A privit îndelung
cerul şi nici nu a sesizat când a adormit. Deodată a auzit în somn un glas, care a zis
lent într-o engleză corectă:
- Lama Kî-Niam este trimisul lăcaşului. El conduce spre mănăstire pe cei aleşi.
El a aflat despre tine şi te va ţine minte. Să nu ai frică de timp şi să te întorci.
Surprins, colonelul s-a trezit. Stelele licăreau. Orăşelul dormea liniştit la poalele
colinei înconjurate de măreţii şi întunecaţii munţi.
- Şi atunci ferm am decis ca, în ziua când mă voi pensiona definitiv, mă voi
întoarce în India şi voi face tot posibilul ca să găsesc izvorul tinereţii şi să dezvălui
taina „Ochiului renaşterii”, - şi-a sfârşit povestirea colonelul. – De atunci această
idee nu îmi dă pace şi îmi pare, că, în sfârşit, a sosit timpul să o realizez. Din câte
aţi observat, nu există nici o taină straşnică pe care trebuie să o păstraţi. Eu şi
Dumneavoastră nu suntem munteni, ci nişte gentilomi destul de inteligenţi. Doar că
vroiam să Vă povestesc toate acestea pentru a Vă propune să mergem împreună în
căutarea izvorului infinit al tinereţii. Iar nehotărârea mea se explică prin aceasta: mă
îndoiesc mult de faptul că veţi avea o atitudine serioasă faţă de tot acest misticism.
Înţelegeţi-mă corect, nu Vă voi cere insistent de a participa – să numim lucrurile pe
nume – la aventura mea, de aceea cuvântul dat de Dumneavoastră nu Vă va obliga
la nimic. Doar dacă dispuneţi de timp şi Vă interesează, îmi veţi face o mare
plăcere dacă mă veţi însoţi în această călătorie.
Colonelul avea pe deplin dreptate. Desigur prima mea reacţie faţă de povestirea
lui a fost o reacţie tipică faţă de astfel de subiecte, caracteristică oricărui om care
gândeşte raţional şi nu am ezitat să îmi exprim imediat reflecţiile privitor la
imposibilitatea existenţei unui astfel de fenomen, precum e izvorul tinereţii. Pur şi
simplu, nu puteam să îmi imaginez ce ar putea fi aceasta. Însă Sir Henry mi-a
insuflat întotdeauna senzaţia unui om deosebit de înţelept şi atât de mult credea în
faptul relatat, încât nici nu puteam să mă îndoiesc de veridicitatea atitudinii proprii
faţă de povestirea lui. La un moment dat, chiar mi-a apărut dorinţa de a-l însoţi pe
colonel, dar cântărind toate pro şi contra şi conferind acea importanţă, pe care pe
acele vremuri o prezenta cariera mea în ascensiune, am preferat să refuz. Totuşi nu
am tentat să îl conving să rămână. Chiar de încercam să o fac, sunt sigur că aş fi
suferit eşec. Intenţia lui Sir Henry era intenţia unui militar obişnuit să îşi asume
toată responsabilitatea pentru orice pas şi pentru fiecare decizie.
Peste două săptămâni colonelul a plecat.
Amintindu-mi de el, uneori simţeam regrete că nu l-am însoţit la această
expediţie. Pentru a scăpa de acest sentiment din interior, făceam un efort de a mă
autoconvinge că este imposibilă existenţa izvorului tinereţii.
- Prostii, - îmi ziceam, - oare poate o persoană să amăgească bătrâneţea? Doar
este un proces natural şi niciodată, nici într-o parte a pământului, timpul nu a curs
înapoi. Trebuie doar să ne conformăm şi să îmbătrânim frumos. Doar există bătrâni
cu aspect plăcut, bătrâneţea cărora e minunată.
Dar, undeva în adâncul sufletului, totuşi un gând nu mă lăsa în pace: Şi dacă e
posibil? Dacă izvorul infinit al tinereţii există? Dacă cineva a reuşit să întoarcă
timpul înapoi? Doamne, e aproape imposibil să îţi imaginezi aşa ceva.
Doream atât de mult ca „Ochiul renaşterii” să nu fie doar o legendă frumoasă şi
colonelul Bradford să reuşească să dezvăluie taina lui.
***
Au trecut trei ani. În vâltoarea preocupărilor cotidiene gândurile despre colonel
şi visul lui au trecut pe al doilea plan. Dar odată, întorcându-mă din birou acasă, am
găsit prin corespondenţa mea un plic. Imediat am recunoscut scrisul colonelului.
L-am deschis cu nerăbdare şi am citit scrisoarea. În textul lui se întrezărea o
speranţă amestecată cu disperare. Sir Henry scria că s-a lovit de o mulţime de
lacune supărătoare, şi că cercetarea lui mergea foarte încet, dar acum, în sfârşit, îi
pare că a rămas doar un pic până va atinge scopul. Căci, la scurt timp, se va înfăţişa
în faţa „Ochiului renaşterii”. Pe plic nu era nici o urmă de adresă a emitentului, dar
m-a bucurat însuşi faptul că colonelul este în viaţă.
Următoarea scrisoare de la colonel a sosit după multe luni. Deschizând-o, am
observat că mâinile îmi tremurau. Scrisoarea conţinea, într-adevăr, o veste
fantastică. Sir Henry nu doar a găsit izvorul tinereţii, dar el se întorcea în Europa şi
aducea „Ochiul renaşterii” cu sine! În scrisoare mi-a scris că va sosi aproximativ
peste jumătate de an.
Deci, din ziua când m-am văzut cu colonelul ultima dată au trecut mai mult de
cinci ani. Necontenit, îmi puneam întrebări de acest gen:
- Cum e astăzi Sir Henry? Oare i-a schimbat concepţia despre viaţă „Ochiul
renaşterii”? A reuşit oare bătrânul colonel să oprească timpul intern şi să „frâneze”
procesul de îmbătrânire? Oare când va apărea, va fi la fel cum l-am văzut în ziua
despărţirii noastre? Sau poate va fi mai în vârstă nu cu cinci şi ceva ani ci doar cu
un an-doi?
În final, am primit răspunsuri nu doar la acele întrebări ale mele dar şi la multe
altele care mai înainte nici nu puteau să îmi treacă prin gând.
Într-o seară, când şedeam în singurătate în faţa şemineului, a sunat telefonul
intern. Când am răspuns, uşierul mi-a comunicat:
- A sosit colonelul Bradford, domnule.
Am tresărit pe neaşteptate, un val de entuziasm m-a înăbuşit şi am exclamat:
- Să urce imediat!
 În câteva secunde s-a auzit soneria apartamentului meu, am deschis larg uşa,
dar, cu părere de rău ... în faţa mea stătea un gentilom zvelt, în floarea vârstei,
absolut necunoscut. Observându-mi nedumerirea, s-a interesat:
- Nu m-aţi aşteptat?
- Nu, Sir. Adică, aşteptam, dar nu pe Dumneavoastră – am răspuns eu pierdut. –
Probabil, domnul care urmează să sosească la mine încă urcă scările.
- Mda, dar eu, sincer să Vă spun, mă aşteptam la o primire mult mai călduroasă,
- a zis vizitatorul pe un ton de parcă am fi fost mulţi ani prieteni – priviţi mai atent,
oare chiar e necesar să mă prezint?
Mă urmărea, primind o vădită plăcere cum nedumerirea din ochii mei s-a
transformat în surprindere, surprinderea în mirare, şi, în sfârşit, definitiv uimit, am
exclamat:
- Henry?! Dumneavoastră?! Imposibil!!!
Trăsăturile feţei acestui om, într-adevăr, aveau ceva comun cu colonelul
Bradford, dar nu cu acel pe care îl cunoşteam, dar cu acel care a început, în calitate
de căpitan, cariera sa militară mulţi-mulţi ani în urmă! Probabil, aşa arăta, după
părerea mea, pe atunci – un domn înalt, cu umerii laţi, sub un costum gri deschis,
ce-i stătea impecabil, se putea ghici o musculatură puternică, o faţă virilă bronzată,
păr întunecat des, atins doar la tâmple de cărunţie. Atitudinea degajată, mişcările
moi şi uşoare, nici un baston – nimic din acel bătrân obosit de viaţă pe care îl
cunoscusem cândva în parc.
- Sunt eu, eu, - a răspuns colonelul şi a adăugat, - şi, dacă nu mă lăsaţi imediat
să intru în salon, voi crede că manierele Dumneavoastră în aceşti ani s-au schimbat
vizibil. În rău.
Nemaiputând să mă reţin, l-am cuprins bucuros pe Sir Henry şi, până a ajunge
în faţa şemineului şi a se aşeza în fotoliu, l-am asediat imediat cu o mulţime de
întrebări.
- Aşteptaţi, aşteptaţi, - râzând a protestat el, - opriţi-vă, inspiraţi adânc şi
ascultaţi. Vă promit Pete să Vă povestesc totul fără ocolişuri, doar că toate luate
rând pe rând.
Şi el şi-a început povestirea.
***
Ajungând în India, colonelul imediat a plecat spre acel orăşel, unde cândva se
disloca unitatea lui. După două decenii multe s-au schimbat. Trupele engleze nu
mai erau acolo. Dar piaţa şi zilele de iarmaroc au rămas. Ca adineaori, în orăşel
soseau de pe drumul cel mare oameni, şi ca şi înainte, pe deasupra munţilor, plutea
duhul legendei despre mănăstirea misterioasă, care păstrează taina izvorului
tinereţii, despre lama în vârstă de două sute de ani, care la aspect aveau nu mai mult
de patruzeci de ani, despre dispariţiile misterioase şi scheletele găsite în defileurile
din sălbăticie.
După aproape douăzeci de ani colonelul începea totul de la capăt – întrebări,
contacte, eforturi de a-i convinge pe localnici să-l ajute în realizarea propriei
aventuri. Organizase, una după alta, expediţii în regiunile montane, dar totul era în
zadar. O dată a încercat să urmărească pe acei lama care soseau la piaţă, atunci când
se întorceau acasă. Dar s-a adeverit că era imposibil – lama cunoşteau la perfecţie
munţii, erau foarte viguroşi şi mergeau atât de repede, încât unui bătrân de şaizeci
de ani îi era imposibil să ţină pasul cu ei.
Convorbirile directe cu ei eşuau, se făceau că nu îl înţeleg, cu toate că negociau
cu localnicii destul de vioi. Adevărat că fiecare vorbea în dialectul său, dar se
înţelegeau între ei de minune. În urma celor întâmplate, colonelul a hotărât că nu
alesese o linie de comportament corectă. Dar înţelegea că este deja târziu să dea
înapoi, după atâtea cercetări, în toate împrejurimile s-a zvonit despre bătrânul alb
care caută izvorul tinereţii. Din această cauză îşi continua, în mod metodic,
cercetarea începută.
Erau momente, când îi părea că totul este pierdut, şi chiar dacă în spatele
legendelor despre „Ochiul renaşterii” există careva fenomen real, tibetanii nu vor
accepta niciodată ca un bătrân european să pătrundă în inima tainei lor. Dar îşi
aminti visul văzut în ultima noapte pe vârful colinei. Cuvintele ce le auzise atuncea
sunau foarte clar în urechile lui. Însă colonelul nu avea deplina certitudine că acel
vis ar fi fost ceva mai mult decât un simplu vis. Şi Sir Henry se aruncă cu forţe noi
şi, deja a câta oară, începea totul de la capăt. Peste trei ani de apropiere, continuă şi
înceată, i-a apărut senzaţia că este urmărit de cineva. Acest sentiment straniu nu îl
lăsa nici în momentele când era absolut convins că se află în deplină singurătate.
Anume atunci mi-a scris prima scrisoare. Iar, după câteva zile, s-a întâmplat
evenimentul care a pus capăt incertitudinii.
Era o zi primăvăratică de piaţă şi dimineaţa colonelul a plecat spre corturile de
la periferie pentru a câta oară să întrebe lumea despre „Ochiul renaşterii”.
Mugeau iacii, pe tonalităţi diverse strigau ceva negustorii, cumpărătorii
colindau printre corturi, cercetând vesela, hăţurile, armele şi alte mărfuri. Colonelul
mergea încet prin piaţă, scrutând publicul. Deodată a simţit o împunsătură moale în
spate. S-a întors dar alături de el nu a văzut pe nimeni. Însă la douăzeci de metri a
văzut un lama înalt, care îl privea insistent. Întâlnindu-se cu privirile, colonelul
iarăşi a simţit împunsătura, dar de această dată în interior. Era o senzaţie de
neperceput – de parcă puterea privirii lui lama prin ochi pătrundea în interiorul
corpului lui Sir Henry şi acolo exploda într-o lovitură mută şi moale. Lama i-a făcut
semn colonelului.
- Am venit după tine, - a comunicat el într-o engleză destul de decentă, atunci
când Sir Henry s-a apropiat. – Mergem.
- Aşteaptă, trebuie să îmi iau câte ceva din lucrurile mele.
- Am eu tot ceea de ce poţi avea nevoie în timpul călătoriei. Când te vei
întoarce, îţi vei regăsi toate lucrurile în perfectă ordine. Stăpânul hotelului va avea
grijă de ele.
Cu aceste cuvinte Kî-Niam – acesta era chiar el – s-a întors şi a plecat.
Şchiopătând şi sprijinindu-se pe baston, colonelul l-a urmat.
Nimeni din oamenii ce îi înconjurau nu s-a întors, nimeni nu a privit în urma
lor. Colonelul avea senzaţia, că din momentul când privirea lui s-a întâlnit cu cea a
lui lama, pentru cei din jur el a dispărut – ei pur şi simplu au încetat să-l observe, de
parcă explozia privirii lui lama în interiorul corpului colonelului l-a învăluit într-un
ecran netransparent pentru perceperea omenească. Colonelul simţea – totul ce el
cunoştea, toate relaţiile cu care era obişnuit, toate, ce incorporau importanţa socială
şi experienţa de viaţă a personalităţii (cum se considera el însuşi) au rămas în afară,
după acest ecran invizibil, acolo, între forfota zilei de piaţă.
Iar în interior – în interior se afla ceva neputincios, lipsit de un punct de sprijin,
acel ceva care urma să-l înveţe de la început cum să trăiască. El îl urmă supus pe
lama, de parcă prin aceasta s-ar fi prins de firul subţire al ultimei speranţe.
Au mers întreaga zi. Când a amurgit, colonelul a observat mirat că nici nu prea
obosise. Întunericul i-a prins la intrarea într-un defileu îngust.
- Vom înnopta aici, - a declarat Kî. Acestea erau primele lui cuvinte, rostite pe
parcursul unei zile de călătorie. – Iată acolo deasupra treptei este o peşteră. În ea
este apă şi mâncare.
Ambii au urcat panta. Peştera nu era adâncă, dar foarte confortabilă. În fundul
ei, într-o lespede, era cioplit ceva de forma unui pat. Lama Kî a făcut focul şi într-
un castronaş, pe care l-a scos dintr-o fisură adâncă, a fiert nişte ovăz. Apa a luat-o
dintr-o gropiţă, situată lângă peretele peşterii.
Când colonelul a mâncat, lama Kî a coborât din peşteră şi a rupt de pe fundul
defileului un mănunchi de iarbă mirositoare, a înşirat-o pe patul din piatră şi i-a zis
colonelului să se culce. Când acela s-a întins în pat, lama Kî l-a învelit grijuliu cu
mantaua lui din stofă aspră arsă de soare de culoare şofran-aurie.
- Vorbeşti nu chiar aşa de rău în engleza – a zis colonelul.
- Am avut timp să învăţ, - spuse evaziv Kî – Şi nu doar engleza.
- Şi demult duci oamenii spre locaş? – s-a interesat colonelul.
- Demult.
- Dar cine a fost lama Kî până la tine?
- Nimeni.
- Da, dar am auzit că lama Kî venea după cei aleşi şi trei sute de ani în urmă.
- Venea.
- Deci cine era lama Kî-Niam până la tine?
- De ce insişti cu această întrebare?
- Doar nu puteai fi tu...
- De ce?
- Tu eşti foarte tânăr! La aspect nu ai mai mult de patruzeci de ani. Trei sute de
ani în urmă. Chiar şi datorită izvorului tinereţii.
Şi aici colonelul a muţit. A început să înţeleagă.
- Dormi, - i-a zis lama Kî, - mâine te voi trezi la răsărit.
Apoi el s-a apucat să facă nişte exerciţii. Colonelul nu putea să îl vadă în
întuneric, adormind, doar auzea respiraţia lui ritmică.
Dimineaţa Kî a fiert nişte bob de munte, a hrănit colonelul şi, după aceea, au
continuat călătoria. La întrebarea colonelului, de ce lama nu mănâncă nimic, acela a
răspuns: „Lama niciodată nu mănâncă pe parcursul călătoriei”. Seara colonelul nu a
putut să-l studieze pe lama la lumina focului ce se stingea. Iar în ziua precedentă de
călătorie acela nu şi-a scos niciodată mantaua sa cu glugă. Acum însă colonelul
avea ocazia să-l vadă pe lama Kî fără manta. Purta cizme moi din piele neprelucrată
de iac, pantaloni uşori de bumbac şi un pieptar roşu dintr-o stofă stranie. Pielea de
culoarea măslinei netedă şi elastică, liniile ideale ale corpului musculos şi uscăţiv
au făcut asupra colonelului o impresie cutremurătoare. Punându-şi mantaua peste
umăr, lama păşea uşor pe pietre şi tăcea. Colonelul notă cu uimire că nu îi este atât
de greu să îl urmeze pe lama. Desigur, acela mergea încet, însă nu într-atât ca Sir
Henry cu bastonul său să îl poată urma cu o astfel de uşurinţă. L-a întrebat pe lama
care ar fi cauza.
- Acesta este lucrul meu – de a conduce bătrânii peste munţi la izvorul tinereţii.
Acum puterea mea este puterea ta. Dar să te întorci vei putea şi singur.
- Să mă întorc? Dar oamenii zic, că de acolo nu se întoarce nimeni?!
- Oamenii? Prea mult asculţi ce zic oamenii...nu se întorc aceia care doresc să
rămână. Însă tu aparţii unei alte lumi şi, fără îndoială, vei decide să te întorci.
- Şi mă vor lăsa?
- Ai auzit poveşti îngrozitoare? Te-au chemat ca să te înveţe. Dar să pleci sau să
rămâi – e alegerea ta. Nimeni nu ţine pe nimeni, nu ademeneşte pe nimeni prin
şiretlicuri sau nu-i fugăreşte în locaş cu forţa. Tu ai căutat şi ai fost destul de
insistent, înseamnă că, într-adevăr, ai nevoie de aceasta, ţi-ai asumat răspunderea să
te schimbi şi eşti pregătit să mergi până la capăt. Şi e deja de competenţa noastră
privelegiul de a te învăţa cum sa parcurgi această cale...
- Să mă învăţaţi modalitatea? Vrei să spui că „Ochiul Renaşterii” e...
- Vei vedea. Toate la timpul lor.
- Spune-mi te rog, cum crezi, voi reuşi să învăţ?
- Şi de ce nu? Sau tu nu eşti ca ceilalţi oameni?
- Şi de voi învăţa eu, voi putea învăţa şi pe alţii?
- Mai întâi învaţă. Cu toate că, dacă e să fim sinceri, noi mizăm pe aceasta
foarte mult.
Până în seară nu a fost pronunţat mai mult nici un cuvânt. Au înnoptat într-o
peşteră mică, asemănătoare cu prima. Probabil datorită sutelor de ani de trecere a
bătrânilor peste munţi, practica a fost cizelată până la cele mai mici detalii.
Colonelul adormea, ca şi în noaptea precedentă, sub sunetul respiraţiei ritmice al lui
lama făcând exerciţii. Şi iată că într-o zi, deja era mijlocul verii, ei au ajuns.
Peste două ore după ce au pornit dimineaţa la drum, defileul, pe fundul căruia
mergeau de-a lungul unui râuleţ de munte, a început să se lărgească şi spre miază-zi
au ajuns într-o vale îngustă. Râuleţul în acest loc se lărgea, se bifurca şi făcea
câteva bucle. La un cot al lui, colonelul a văzut un mic sătuc, compus aproximativ
din cincisprezece-douăzeci de case mici cu acoperişuri plate, pe jumate îngropate în
coasta înaltă. Din sat spre poduleţul de peste râu cobora o cărare. Pe alt mal cărarea
trecea valea şi brusc urca în sus, ascunzându-se în pădurea deasă ce acoperea coasta
înaltă. Mai sus, acolo unde pădurea ceda locul stâncilor de piatră golaşe, se vedea
ceva asemănător cu o scară ce ducea spre pereţii mănăstirii, care se amplasa parţial
în construcţiile compuse din bucăţi de piatră cioplită, şi parţial în încăperile săpate
direct în stânci, ferestrele întunecate ale cărora se căscau deasupra prăpastiilor
stâncoase.
- Iată că am şi ajuns, - i-a zis colonelului lama Kî. – Mai departe vei merge
singur. Vezi cărarea? Te ridici pe ea direct la mănăstire. Acolo te vor primi.
- Şi tu? Tu unde locuieşti? Oare nu în mănăstire? – s-a mirat Sir Henry.
- Locuiesc peste tot, - a răspuns lama Kî-Niam, arătând cu un gest larg peste
înalţii munţi albaştri ce înconjurau din toate părţile valea.
Şi, sub văzul surprinsului colonel, a început să se facă transparent şi în ceva
timp s-a topit în inertul aer curat şi cristalin al munţilor.
 Să zici că Sir Henri era şocat, e ca şi cum nu ai zice nimic. Pentru a-şi reveni
după impresia lăsată de modalitatea atât de excentrică a lui lama Kî-Niam de a zice
„la revedere”, i-a fost necesar nu mai puţin de un sfert de oră.
Restul drumului i-a luat colonelului toată ziua până în seară. Cărarea urca în sus
atât de abrupt şi aproape peste fiecare 100 de picioare bătrânul era forţat să se
oprească pentru a se odihni. În sfârşit, când în vale a pogărât, îndesindu-se, amurgul
mov, colonelul s-a apropiat de peretele mănăstirii şi a bătut la o uşa joasă din
cherestea.

- Exact din acea zi m-am adâncit până peste cap într-o stranie şi, în multe de
neînţeles pentru un european, viaţă, într-o mănăstire din Tibet pierdută în munţii
sălbatici şi de netrecut, - îşi continuă povestirea colonelul. – Totul ce am văzut
acolo mai curând semăna cu o invenţie ciudată decât cu o realitate aparţinând
acestei lumi. Practicile acelor lama tibetani, cultura lor, felul de trai, indiferenţa lor
totală pentru toate ce veneau din „lumea mare”, o izolare deplină în lumea lor mică,
în care nimic nu se schimba de-a lungul veacurilor – toate acestea sunt greu de
perceput pentru o persoană cu o mentalitate din occident.
În mănăstire trăiau nu chiar aşa de puţini oameni, dar nici bărbaţi, nici femei
bătrâni colonelul nu a văzut printre ei. Chiar din primele zile ale staţionării lui acolo
i s-a lipit temeinic respectabila poreclă de „Străvechiul Domn”. Mulţi ani au trecut
din ziua când lama au văzut prin părţile lor pe cineva atât de bătrân ca Sir Henry.
- Iar pentru unii din ei faptul că omul se poate transforma în aşa hodorog, pe
care o prezentam eu atunci, era o descoperire veridică, - povestea colonelul. –
Primele două săptămâni mă simţeam ca un peşte pe uscat. Mă miram de toate câte
le vedeam, şi deseori mai că nu credeam propriilor ochi.
Mă pomenisem că noaptea eu pot dormi liniştit un somn veridic şi profund, iar
dimineaţa să mă simt energic şi perfect odihnit. Cu fiecare zi forţele mele se
măreau, şi foarte curând am început să utilizez bastonul doar când mergeam în
excursii prin munţi.
- Şi iată că într-o frumoasă dimineaţă am trecut printr-o a doua mare zguduire
din cele mai importante două din viaţa mea. Prima a fost şocul dispariţiei
supranaturale a lui lama Kî. Iar a doua iată care a fost:
În acea zi mi s-a permis pentru prima dată accesul în arhiva manuscriselor
vechi. La capătul celei mai lungi săli am văzut o oglindă, probabil unica din acea
regiune. Iar eu până atunci nu îmi vedeam imaginea din oglindă deja pe parcursul a
multor luni. Cu o mare curiozitate m-am îndreptat spre ea. Imaginaţi-vă însă
mirarea mea când am văzut în oglindă ceva de necrezut şi, din punctul de vedere al
unui om civilizat, ceva imposibil. Priveam imaginea mea din oglindă, dar nu mă
vedeam pe mine, ci o persoană mai tânără ca mine cel puţin cu cincisprezece ani!
Atâţia ani aveam speranţa că izvorul tinereţii există cu adevărat, şi iată că acum
vedeam în faţa mea confirmarea fizică a realităţii lui!
Bucuria şi entuziasmul care m-au cuprins în acel moment erau imposibil de
descris în cuvinte. Iar în zilele ce au urmat, starea mea a mai trecut prin schimbări
dramatice. Am dat jos complet, de pe umerii mei, complet greutatea bătrâneţii.
Acum nimeni nu mă numea „Străvechiul Domn” şi toţi lama mă tratau ca pe un
egal al lor, care fapt, sincer, mă flata.
 Aici povestirea colonelului a fost întreruptă. Au sunat la uşă. Cu o oarecare
supărare am deschis uşa. Erau prietenii mei – soţ şi soţie. Întotdeauna eram bucuros
să comunic cu ei, dar, de data aceasta, vizita lor m-a cam iritat. Am încercat totuşi
să nu-mi afişez emoţiile şi foarte amabil le-am prezentat pe Sir Henry. Am discutat
un pic, apoi colonelul s-a ridicat şi a zis:
- Rog să mă scuzaţi, însă trebuie să mă retrag, deoarece astă seară am o întâlnire
de afaceri.
Lângă uşă s-a întors şi a zis:
- Dacă nu aveţi nimic împotrivă, Peter, aş dori să Vă invit mâine să luăm
prânzul la mine.
Vă promit că, dacă acceptaţi, Vă voi povesti despre „Ochiul renaşterii” şi
cealaltă parte care nu am reuşit să Vă relatez astăzi.
Ne-am înţeles asupra locului şi a orei întâlnirii, apoi colonelul a plecat. Când m-
am întors, soţia prietenului meu s-a interesat:
- Câţi ani are prietenul Dumneavoastră, Pete? Este fermecător, însă e atât de
tânăr, căci e imposibil să fie ofiţer in rezervă. Cu atât mai mult colonel...
- Dar câţi ani credeţi că are?
- Păi, la aspect nici măcar patruzeci. Cu toate că... din discuţia noastră cu el, aş
conclude că nu poate avea mai puţin de patruzeci.
- Nu mai puţin, aceasta la sigur, - evaziv am căzut de acord şi am schimbat
subiectul discuţiei pe o altă temă.
Nu vroiam să repet istoria incredibilă despre „Ochiul renaşterii”, cel puţin până
când colonelul nu îmi va dezvălui-o până la capăt.
În următoarea zi, după prânzul din restaurant, eu şi colonelul am plecat la el şi,
în detalii, mi-a povestit despre izvorul infinit al tinereţii.

*.*.*

- Când m-am instalat în mănăstire, în primul

rând, mi-au explicat că corpul omenesc are
nouăsprezece centri energetici, numiţi „vârtejuri”, -
continuase povestirea întreruptă colonelul. – şapte
din ei sunt de bază, iar ceilalţi douăsprezece sunt
secundari. Aceşti vârtejuri reprezintă nişte
formaţiuni puternice ale câmpurilor, invizibile
ochiului, dar existente în mod veridic. Amplasarea
vârtejurilor secundare corespunde amplasării
articulaţiilor membrelor: şase vârtejuri secundare
superioare corespund poziţiei articulaţiilor umerilor,
articulaţiilor coatelor, şi a încheieturilor mâinilor;
cele şase vârtejuri secundare posterioare corespund
articulaţiilor bazinului, genunchilor şi gleznelor cu tălpile (Des. 1.) Când picioarele
omului sunt amplasate lateral formând un unghi de deschidere inferior a 90°,
vârtejurile genunchilor formează un vârtej mare, care, datorită conţinutului de
energie concentrată în el, este aproape identic cu cel a vârtejurilor de bază. Şi,
deoarece o persoană obişnuită foarte rar se află în situaţia când sunt necesare
mişcări intense de amplitudine mare, efectuarea „şpagatului” şi alte exerciţii de
acest fel, vârtejurile genunchilor aproape întotdeauna formează un vârtej, forma
spaţială a căruia se schimbă, continuu, în concordanţă cu mişcările corpului. De
acea uneori vârtejului genunchiurilor este atribuit la cele de bază ca unul
suplimentar, al optulea, şi se vorbeşte nu despre nouăsprezece vârtejuri ci despre
optsprezece.
Poziţionarea centrilor celor şapte vârtejuri principale este
următoarea: primul cel mai de jos– la baza corpului, al doilea
– la acelaşi nivel cu cel mai înalt punct al organului sexual, al
treilea – un pic mai jos de ombilic, al patrulea – la mijlocul
cutiei toracice, al cincilea – la nivelul bazei gâtului, al şaselea
– între sprâncene în regiunea celui de al treilea ochi, pe când
cel de al şaptelea – reprezintă un con cu baza mai largă
îndreptată în sus şi poziţionat pe creştetul capului (Des. 1.1-
2). Într-un corp sănătos, aceste vârtejuri se rotesc cu o viteză
mare, asigurând cu „prană” sau „forţa eterică” pentru toate
sistemele organismului uman. Însă, când funcţionarea unuia
sau a mai multor vârtejuri este perturbată, fluxul pranei slăbeşte sau se blochează...
Pe scurt, tulburarea circulaţiei pranei este exact ceea ce noi numim „boală” sau
„bătrâneţe”.
- La o persoană normală, - continuă colonelul, - frontierele externe ale
vârtejurilor ies foarte mult în afara corpului. La cele mai puternice şi dezvoltate în
multe privinţe persoane, toate vârtejurile se contopesc într-un câmp de formaţiune
densă ce se roteşte formând la aspect un gigantic ou energetic. (Des. 1 – 1.3).
La un om obişnuit tot are
aspectul unui ou. Doar că
densitatea câmpului este
diversă – centrul vârtejurilor,
după densitate, este diferit la
periferie. (Des. 1 – 1.4).
Da, la un individ bătrân şi
bolnav, aproape toată energia
vârtejurilor este concentrată
lângă centrul lor şi deseori nu
ies în afara corpului. (Des. 1 –
1.5). Cea mai rapidă şi radicală
metodă de restabilire a sănătăţii
şi tinereţii constă în redarea vârtejurilor caracteristicile lor energetice normale.
Pentru a o face, există cinci exerciţii simple. Mai exact sunt şase, dar al şaselea este
deosebit şi eu vă voi povesti despre el separat. În momentul de față ne oprim asupra
celor cinci exerciţii, fiecare acţionând benefic, însă plinătatea efectului se atinge
doar din îndeplinirea sistematică a tuturor cinci. De fapt, nu sunt doar simple
exerciţii, nu în zadar lama le numesc „mişcări rituale”. Aceste mişcări rituale şi
compun simplul sistem al antrenamentului eteric, numele căruia este „Ochiul
renaşterii”. Acum vă voi povesti despre toate mişcările rituale pe rând.
 Prima Mişcare Rituală
- Prima mişcare rituală, - continuă Sir Henry povestirea sa, - e foarte simplă. Se
efectuează cu scopul de a oferi rotirii vârtejurilor un moment adiţional de inerţie.
Mai simplu vorbind, cu ajutorul primei mişcări rituale ca şi cum am
accelera vârtejurile, conferindu-le viteză şi stabilitate.
- Poziţia iniţială pentru prima mişcare rituală: staţi în picioare
drepţi cu mâinile întinse lateral orizontal la nivel umerilor. Având
deja această poziţie, începeţi rotirea în jurul propriei osiei până veţi
simţi o uşoară ameţeală. Este foarte importantă şi direcţia în care vă
rotiţi – de la stânga la dreapta. Cu alte cuvinte, dacă aţi fi in centrul
unui cadran de ceas aflat pe podea şi cu faţa în sus, v-aţi roti în
direcţia acelor de ceasornic. (Des. РД - 1). Femeile se rotesc în
aceeaşi direcţie.
Pentru marea majoritate de adulţi e de ajuns să se rotească de
cinci ori în jurul osiei sale pentru a simţi ameţeală. Din această
cauză, lama recomandă pentru începători să se limiteze doar la trei
ori. Dacă, după efectuarea primei mişcări rituale, veţi simţi nevoia
de a vă aşeza sau culca, pentru a scăpa de ameţeală, în mod obligatoriu ascultaţi-vă
această necesitate naturală a corpului vostru. Eu, la început, procedam anume în
acest mod.
- În perioada de început a efectuării mişcărilor rituale este important să nu
supradozaţi. Să fiţi atenţi ca să nu treceţi acea limită, după care o uşoară ameţeală
trece în una mai puternică şi e acompaniată de uşoare accese de greaţă, deoarece
practica următoarelor mişcări rituale poate duce la vomă. Practicând toate cele cinci
mişcări rituale, veţi observa cu timpul că puteţi să vă rotiţi în prima parte tot mai
mult şi mai mult fără a ajunge la o ameţeală evidentă.
- În afară de aceasta, pentru a „îndepărta” limita ameţelilor, puteţi folosi metoda
larg aplicată în practică de către dansatori şi sportivii patinajului artistic. Înainte de
a începe rotaţia, fixaţi privirea pe un punct imobil direct în faţa voastră. Începând
rotirea, nu luaţi privirea de la punctul ales pe cât e posibil. Când însă, din cauza
rotirii capului, punctul fixării privirii va pleca din câmpul vostru de vizualizare,
întoarceţi rapid capul anticipând rotirea corpului, şi, pe cât e posibil de repede,
iarăşi „prindeţi” cu privirea acel punct imobil. Această metodă de lucru cu
utilizarea punctului de reper permite de a îndepărta considerabil limita ameţirii.
- Când îmi exercitam serviciul militar în India, permanent mă mira cum puteau
aşa zişii „dervişii dansatori”să se rotească fără oprire, ore întregi, într-un dans
straniu religios. Cunoscând prima mişcare rituală mi-am amintit două momente
destul de importante: primul – dervişii dansatori se roteau permanent în aceeaşi
direcţie, de la stânga la dreapta, după acele ceasornicului, şi al doilea – toţi ei aveau
un aspect puternic şi tânăr – nu se puteau compara cu persoanele de aceeaşi vârstă.
- Am întrebat pe unul din învăţătorii lama din locaş dacă are vreo legătură
practica dervişilor dansatori cu mişcările rituale. Mi-a răspuns că dervişii folosesc
în practica lor acelaşi principiu, însă l-au dus până la absurd. Ca rezultat a
hipersolicitării vârtejurilor prin acţiunea corpului, la un anumit moment apare o
tulburare serioasă. Are loc ceva asemănător cu o „explozie internă”, ce are acţiuni
destul de malefice asupra corpului. Dervişii explică această „explozie” ca pe o
„iluminarea psihică” – ceva de genul unei iluminări religioase dar în majoritatea
cazurilor aceasta este o eroare, deoarece starea ce rezultă are foarte puţine tangenţe
cu „iluminarea adevărată”.
- Spre deosebire de dervişi, lama, în practica lor, nu se rotesc niciodată până la
completa epuizare, efectuând mişcarea nu de sute de ori, ci doar zece-douăsprezece
ori, exact atâtea ori cât e necesar, în fiecare caz, anume pentru stimularea
vârtejurilor. Cifra maximală de rotaţii pentru o singură dată însă nu trece de
douăzeci şi una de ori.
A doua mişcare rituală
- Imediat după prima mişcare rituală, -
continuă Sir Henry Bradford, - se
efectuează a doua mişcare rituală, care
umple vârtejurile cu forţa eterică, mărind
viteza lor de rotire şi conferindu-le
stabilitate. Efectuarea ei este şi mai simplă
decât prima. Poziţia iniţială a celei de a
doua mişcări rituale este culcat pe spate. Ar
fi optim să staţi culcat pe un covor gros sau
pe ceva destul de moale şi cald. Lama
utilizează covoraşele pentru meditare. Este
o rogojină groasă din fibre vegetale şi lână
de iac. Scopul principal al covoraşului este
de a izola corpul de răceala podelii, cu
toate că lama utilizează covoraşele şi în
timpul practicilor de meditaţie pentru a
şedea confortabil, de aici vine şi denumirea
de „covoraş pentru meditaţie”. Lama
acordă rolul principal în special
meditaţiilor, folosind „Ochiul renaşterii”
doar ca mijloc pentru a menţine corpul în
formă şi asigurându-i acea imensă energie, care e necesară pentru o meditaţie
efectivă.
- A doua mişcare rituală se efectuează astfel: întindeţi mâinile de-a lungul
corpului cu degetele unite strâns lipite de podea şi ridicaţi capul lipind cu putere
bărbia de piept. Apoi ridicaţi picioarele drepte vertical în sus, fiind atenţi de a nu
dezlipi bazinul de podea. Dacă puteţi, ridicaţi picioarele nu doar vertical în sus ci şi
spre voi până în momentul când simţiţi că bazinul se ridică de la podea. Scopul
principal – să nu îndoiţi picioarele în genunchi. Apoi, încet, întoarceţi la podea
capul şi picioarele. Relaxaţi toţi muşchii şi repetaţi mişcarea încă o dată.
- În această mişcare rituală o mare importanţă o are coordonarea mişcărilor
cu respiraţia. La început expiraţi pentru a scoate tot aerul din plămâni. Pe parcursul
ridicării capului şi a picioarelor urmează să faceţi o lină inspiraţie foarte profundă şi
completă, în timpul coborârii lor – tot o astfel de expiraţie. Dacă aţi obosit şi aţi
decis să vă odihniţi un pic între repetări, stăruiţi-vă să păstraţi acelaşi ritm al
respiraţiei, ca şi pe parcursul mişcărilor. Cu cât mai profundă este respiraţia, cu atât
mai înaltă este eficacitatea practicii.
- Unul din lama îmi povestea că a venit în mănăstire foarte bolnav şi slăbit şi
nu putea ridica nici un pic picioarele drepte de la podea. Din această cauză a
început prin ridicarea picioarelor îndoindu-le în genunchi şi abia de putea ridica
capul de la podea. Treptat a reuşit să ridice coapsele cu genunchii în sus, însă
gleznele rămâneau în jos. Apoi, datorită antrenamentului zilnic, a învăţat să
îndrepte picioarele îndoite şi să strângă bărbia la piept, la scurt timp, a reuşit să
ridice în sus vertical picioarele perfect drepte (Des. РД - 2).
- Şi în genere, acest lama mă surprindea. Când îmi povestea despre păţaniile
lui de la începutul practicii, el avea aspectul unui etalon al tinereţii virile şi al
puterii, cu toate că ştiam, ca vârstă era cu mulţi-mulţi ani mai în vârstă ca mine.
Dar, sincer vorbind, în admirarea mea faţă de acest om nu era acea fracţiune de
uimire indescriptibilă ce o aveam faţă de lama Kî. După lama Kî, să mă uimeşti cu
tinereţea şi puterea sau supraomenescul unui bătrân era practic imposibil. Acelaşi
lama, despre care vă povesteam, periodic se distra prin acea, că ducea jos în sătuc
fructe din livada mănăstirii pentru a le schimba pe lapte de iac. În mănăstire aveau
capre, dar acest om prefera laptele de iac. Si alţi lama îl preferau. Pe semne,
altitudinea de la nivelul mării, unde se afla valea noastră, nu era chiar aşa de mare,
deoarece în mica grădină, cultivată de lama pe terasa de jos a mănăstirii, acoperită
cu un strat gros de pământ fertil adus din luncă, creşteau pomi fructiferi scunzi, ce
reuşeau peste vară să dea o roadă destul de bună. De obicei, lama încărca cu fructe
un coş mare (în el încăpeau nici mai mult nici mai puţin de o sută de livre de mere
mărunte şi pere) şi cu un pas cadenţat cobora în jos pe cărare. În sat dădea merele şi
aranja în coş câteva ulcioare grele cu lapte, apoi, tot atât de cadenţat, se ridica
înapoi în mănăstire. După câteva luni de trai în mănăstire, în momentul când pentru
prima dată m-am decis să îl însoţesc într- o astfel de plimbare, am fost nevoit să mă
opresc nu mai puţin de zece ori pentru a-mi trage răsuflarea. E şi adevărat, mai
târziu am fost şi eu în stare să fac plimbări în sus şi în jos cu aceeaşi uşurinţă, dar
aceasta e o altă poveste.

A treia mişcare rituală

- A treia mişcare rituală trebuie efectuată imediat după primele două. Şi, la
fel ca şi primele două este foarte simplă. Poziţia iniţială este de a sta pe genunchi, îi
depărtaţi unul de altul la nivelul bazinului, astfel ca coapsele să fie situate strict
vertical. Palmele le amplasaţi pe partea posterioară a muşchilor coapsei exact sub
fese. Apoi aplecaţi capul înainte, lipind bărbia de piept. Aruncând capul înapoi în
sus, bombaţi cutia toracică şi încovoiaţi coloana vertebrală înapoi, sprijinindu-vă un
pic cu mâinile de coapse, după ce vă întoarceţi în poziţia iniţială cu bărbia lipită de
piept. Un pic vă odihniţi, şi dacă e necesar repetaţi de la început. Aceasta este a
treia mişcare rituală a „Ochiului renaşterii”(Des. РД - 3).
- Ca şi a doua mişcare rituală, a treia cere o sincronicitate a mişcărilor cu
ritmul respiraţiei. La început faceţi o expiraţie la fel de profundă şi completă ca la
exerciţiul doi. Îndoindu-vă înapoi urmează să inspiraţi, iar întorcându-vă în poziţia
iniţială – să expiraţi. Profunditatea respiraţiei are o importanţă majoră, deoarece
anume respiraţia este veriga de legătură între mişcările corpului fizic şi dirijarea
forţei eterice. Din această cauză în timpul efectuării exerciţiilor „Ochiul renaşterii”
se cere o respiraţie cât mai profundă şi completă. Cheia unei respiraţii profunde şi
complete este în expiraţie. Dacă expiraţia este făcută complet, la fel de completă va
fi şi inspiraţie ce urmează natural.

- Am avut ocazia să urmăresc cum aproximativ cincizeci de lama efectuează

simultan practică „Ochiul renaşterii”. Ca atenţia să nu fie distrasă de la procesele
interne ce se petrec în corpul eteric, ei îndeplineau toate mişcările rituale, în afară
de primul, cu ochii închişi.
- Deja de mii de ani, lama au descoperit, că omul poate găsi în interiorul său
răspunsurile la toate misterele de neînţeles ale existenţei. Şi unica metodă veridică
este practica, deoarece începând cu un anumit nivel de complexitate al organizării
materiei lumii, intelectul devine neputincios - nu are mijloacele necesare pentru
perceperea întregii complexităţi şi totodată a întregii simplităţi chiar şi a lumii
astrale, nemaivorbind deja de multele lumi de rang mai înalt.
- Totul, din ce este creată această lume în care trăim, îşi are originea în
chintesenţa noastră internă, de aceea viaţa reprezintă întotdeauna propria noastră
creaţie. Doar alegerea noastră defineşte cum se vor constitui circumstanţele, doar
datorită dorinţelor noastre şi deciziilor, luate sau neluate, se formează acele situaţii
în care noi ne aflăm. Pentru majoritatea oamenilor din occident, predispuşi să
creadă că totul depinde de nişte forţe ale lumii externe imposibil de controlat prin
propria noastră voinţa, această concepţie este incomprensibilă şi inacceptabilă. Însă
lama consideră, că e viceversa, voinţa personală a omului este, într-adevăr,
atotputernică. Totul depinde de nivelul „cunoştinţei practice” pe care o deţine omul.
Dar cunoştiinţa practică este nu doar informaţia, dar mai exact cunoaşterea a ceea
cum să conduci conştientizat voinţa proprie în manifestarea ei nu doar în această
lume, ci şi în alte lumi mult mai „fine”. Acum, printre oameni, se propagă eronata
idee de a confunda cunoaşterea cu informaţia şi informatizarea. Poţi poseda graţios,
în masă, informaţia intelectuală, dar, de fapt, necunoscând nimic, adică fără a
poseda capacitatea de aplicare a cunoştinţelor. Poţi cunoaşte, neacumulând
mulţimea de informaţie, adică manipulând, în mod practic, voinţa personală pe
toate nivelele de manifestare a existenţei.
- Un exemplu notoriu reprezintă starea fizică a corpului. Majoritatea
oamenilor din occident, inclusiv fiziologii profesionali, savanţii şi intelectualii
superinstruiţi sunt ferm convinşi de ireversibilitatea proceselor de îmbătrânire şi
imposibilitatea restabilirii corpului. Însă practica tuturor lama, a căror restabilire
este doar etapa primară în dezvoltarea fiinţei omeneşti, demonstrează opusul
convingerilor intelectualilor. Deci avem de-a face cu o iluzie, totul constă în
capacitatea utilizării mecanismelor ce oferă omului accesul la conducerea
conştientizată a voinţei personale.
- Lama, şi în particular locuitorii mănăstirii, unde se păstrează cunoaşterea
despre „Ochiul renaşterii”, efectuează, la nivel astral şi eteric, un lucru imens,
orientat spre bunăstarea omenirii. Deoarece nivelele mai fine sunt şi mult mai
înalte, având, prin urmare, un caracter regent pentru nivelurile mai brute sau mai
joase, schimbările neînsemnate efectuate la nivelele eterului şi în special la nivelele
astrale, provoacă schimbări globale esenţiale la nivel fizic, cu toate că cer aplicarea
a unei mai mici energii decât ar fi necesară pentru schimbările corespunzătoare
nemijlocit la nivel fizic fără aplicarea forţei, ce aparţine nivelurilor mult mai înalte.
- Într-o zi lumea va urma să se trezească uimită şi să admire rezultatele
lucrului măreţ, făcut de adepţii învăţăturilor tainice (printre care se numără şi lama
tibetani) în colaborare cu alţii, cu forţe la moment necunoscute omenirii.
Va sosi clipa, când deasupra planetei oamenilor se va aprinde răsăritul unei
epoci noi, va fi clipa naşterii unei noi omeniri. Va apărea noul om, care îşi va
controla voinţa şi care va învăţa prin acţiunile ei conştiente să descopere imensul
potenţial ascuns în propriile forţe, trecând prin durere şi suferinţe pentru a eradica
războaiele şi lipsurile din practica acestei planete*.
- Ne aşteaptă încă multe încercări, deoarece aşa zisa „omenire civilizată” se
află acum în necuprinsele adâncuri ale întunericului şi ale celor mai întunecate
vremuri dintotdeauna, însă ne sunt rezervate cele mai bune destine şi viitorul nostru
este văzut plin de glorie şi de bucuria ascensiunii spre culmile spiritului. Şi fiecare
persoană, care va decide să facă măcar cel mai mic pas către dezvoltarea şi
descoperirea conştiinţei proprii, un pas către înţelegerea propriului suflet, va
contribui cu micul său ajutor la generala evoluţie a inteligenţei omeneşti, apropiind
victoria întregii omeniri în crâncena luptă pentru o nouă calitate a conştientizării.
- Toate acestea sunt spuse de mine doar pentru a sublinia: practicarea
mişcărilor rituale ale „Ochiului renaşterii” nu e doar un simplu antrenament fizic şi
un mijloc de autoîntremare, ci şi ceva mult mai global – unul din instrumentele de
stăpânire a voinţei.

A patra mişcare rituală

- Atunci când pentru prima dată am început a patra mişcare rituală, -
povestea colonelul, - îmi părea foarte complicată. Însă, peste o săptămână de
antrenamente, o executam cu aceeşi uşurinţă de care dădeam dovadă la efecturea
exercitiilor precedente.

*
Cred ca este important să ţinem con de faptul că cartea „Ochiul Renaşterii” a fost scrisă de P. Kelder înaintea celui
de-al doilea război mondial.
 - Pentru executarea celei de a patra mişcări rituale, aşezaţi-vă pe podea,
întindeţi picioarele în faţă cu tălpile poziţionate în părţi la nivelul umerilor.
Îndreptând coloana vertebrală, puneţi palmele cu degetele unite între ele pe podea,
în părţi, lângă fese. Degetele mâinilor trebuie să fie îndreptate înainte. Aplecaţi
capul în jos, lipind bărbia de piept.
- Apoi daţi capul pe spate, pe cât e posibil în
sus şi în urmă, şi ridicaţi trunchiul în faţă până la
poziţionarea lui pe orizontală. În faza finală,
coapsele şi trunchiul trebuie să se afle pe acelaşi
plan orizontal, iar gambele şi mâinile – să fie
poziţionate vertical, precum picioruşele unei
mese. Atingând această poziţie, pentru câteva
secunde încordaţi toţi muşchii corpului, apoi
relaxaţi-i şi reveniţi la poziţia iniţială cu bărbia
lipită de piept (Des. РД - 4). Apoi – repetaţi totul
de la început.
- În această mişcare punctul cheie este
respiraţia. Iniţial, expiraţi. Ridicându-vă şi, dând
capul pe spate, efectuaţi o inspiraţie lină şi
adâncă. În timpul încordării muşchilor – reţineţi
respiraţia, iar când coborâţi la poziţia iniţială –
expiraţi complet. În timpul odihnei dintre
repetări – menţineţi acelaşi ritm al respiraţiei.

- Înainte de a pleca din mănăstire, continuă povestirea sa colonelul, lama-

învăţătorii mi-au spus, că trebuie să transmit învăţătura primită acelor persoane care
vor dori să se familiarizeze cu ea, dar, nici într-un caz, să o nu transform într-o
sursă de îmbogăţire proprie. Este exact acelaşi lucru pe care mi l-a spus şi lama Kî.
Din această cauză am hotărât să călătoresc un timp prin India, şi, ca probă, să ofer
în câteva oraşe mari lecţii de practicare a „Ochiului renaşterii” – pentru doritori
indieni sau chiar englezi. Chiar din primele zile ale predării mele am avut de
înfruntat, cu primii mei ucenici, o problemă care îmi părea de nerezolvat pe atunci.
Elevii englezi şi americani, care erau aproximativ cincisprezece la număr, au
început să mă întrebe, cât îmi datorează pentru studii. Când le-am spus că sunt un
om cu o stare financiară destul de satisfăcătoare şi ţin aceste lecţii nu pentru a
câştiga bani, câţiva din ei au încetat să mai vină la mine. Cei care au rămas însă nu
au contenit să îmi ceară să fixez mărimea costului de studii. Un domn în etate mi-a
explicat, că, luând lecţii la mine gratis, se simte dator şi acest fapt îi provoacă
permanent o senzaţie de disconfort intern. Conform tuturor aparenţelor, aceeaşi
senzaţie o simţeau şi ceilalţi ucenici ai mei. Eram într-o profundă confuzie şi nu îmi
imaginam cum să rezolv această problemă, când, într-o zi, plimbându-mă seara de-
a lungul râului, am văzut pe un învăţător-yoghin indian înconjurat de ucenici. Şi
atunci m-a luminat o idee: iată pe cine trebuia să întreb cum tradiţia soluţionează
astfel de probleme. Datorită unuia dintre ucenici, care şi-a oferit ajutorul de
translator, m-am adresat către guru – astfel sunt numiţi în India învăţătorii-yoghini
– şi l-am rugat să mă ilumineze. „Văd în faţa mea ochii unui om înţelept, - mi-a
răspuns guru, - şi nu înţeleg de ce nu poţi găsi soluţia unei probleme atât de simple.
Dascălii tăi ţi-au dat instrucţiuni de a nu transforma această învăţătură în sursa unei
îmbogăţiri, dar oare ei ţi-au interzis de a primi plata pentru învăţarea celora care
simt necesitatea interioară de a achita costul lecţiilor? „Guru-varta” şi „guru-
dakshina” – astfel numesc cei înţelepţi mulţumita, pe care ucenicii recunoscători o
aduc învăţătorului, răsplatind în acest mod, cel puţin simbolic, pentru tot ceea ce el
le dă. Şi dacă învăţătorul nu primeşte mulţumita, atunci el ori procedează incorect,
ori dă de înţeles ucenicului că, în careva fapt, nu i-a justificat încredere şi urmează
să plece. Lasă fiecare să aducă ceea ce doreşte, în acea cantitate pe care o consideră
justă. Astfel, ei vor înceta să sufere din cauza senzaţiei de a fi dator, satisfăcându-şi
necesitatea de a te mulţămi corespunzător posibilităţilor lor şi acelei importanţe pe
care o are pentru ei învăţătura ce le voi oferi. Vezi, totul e foarte simplu. Aceasta
este tradiţia şi nu e necesar să o încalci. Dacă consideri că ai dreptul de a da
oamenilor ceea ce posezi, trebuie să le acorzi acelaşi drept şi lor. În caz contrar, va
apărea o nedreptate şi fiecare nedreptate are, în aceeaşi măsură, un efect malefic
asupra karmei profesorului şi a karmei ucenicului. Or, puţini sunt predestinaţi de a
fi binefăcători, iar karma de a fi binefăcător în mod merituos este apanajul celor
aleşi. L-am mulţămit pe guru şi, cu o mare uşurare, m-am îndreptat spre camera
mea din hotel. Din acea zi problema achitării nu am mai avut-o. Am adus în clasă o
vază, în care orice doritor putea pune atât cât considera de cuviinţă. Şi nimeni, nici
chiar eu, nu ştia cine şi cât a pus în ea. Iar banii pe care mi-i aduceau ucenicii îi
utilizam achitând chiria pentru încăperea în care ţineam lecţiile.
- Să ne întoarcem însă la cea de-a patra mişcare rituală, - a zis Sir Henry. –
În grupele mele erau mulţi bătrâni, care, nu ştiu din ce cauză, considerau, că, dacă
ei nu vor putea chiar de la început să facă integral cea de-a patra mişcare rituală,
nu vor reuşi niciodată nimic. Eram pus în situaţia de a irosi o mulţime de timp şi
efort pentru a-i convinge de a încerca să facă aşa cum reuşesc. Atunci când ei, pur
şi simplu, au început să se apropie maximal de forma dorită, succesul nu a întârziat
să sosească şi peste o lună de practică, nimeni nu mai avea probleme în efectuarea
celei de-a patra mişcări rituale.
- Îmi amintesc cum în Kalkuta o grupă era compusă, aproximativ două
treimi, doar din bătrâni. Majoritatea din ei nu doar ca nu puteau ridica trunchiul
orizontal în cea de-a patra mişcare rituală, dar abia de putea să-şi dezlipească fesele
de la podea. Ceilalţi membri ai grupului – bărbaţi şi femei de vârstă medie şi tinerii
– efectuau această mişcare rituală cu uşurinţă, cea ce îi jena foarte mult pe bătrâni şi
îi făcea să se simtă inferiori. La urma urmei, am fost nevoit să divizez grupul în
două şi să predau separat bătrânilor. Chiar la prima lecţie a „grupului vârstnic” am
menţionat că nu este esenţială efectuarea perfectă a mişcării, ci regularitatea
încercărilor insistente. Le-am comunicat că eu pot efectua cincizeci de repetări a
celei de a patra mişcări rituale şi nu simt nici cea mai mică oboseala, ceea ce am şi
demonstrat imediat pentru a le înlătura orice dubiu. Şi apoi am mai adăugat că eu,
când am început însuşirea acestui exerciţiu, aveam aceeaşi problemă ca şi oricare
dintre ei. Şi ei m-au crezut. Din acea zi, această grupă a devenit una dintre cele mai
bune în ceea ce priveşte viteza de ameliorare a rezultatelor.
- Unica diferenţă între tinereţe şi bătrâneţe, sănătate şi boală constă în
diferenţa regimului de funcţionare a vârtejurilor. Este suficient să readuci
vârtejurile în ordine şi bătrânul iarăşi va întineri.

A cincea mişcare rituală

- Deci am ajuns şi la a cincea mişcare rituală, anunţă colonelul.
– Poziţia iniţială reprezintă sprijinirea corpului culcat şi încovoiat. Corpul se
sprijină pe palme şi pe buricele degetelor de la picioare. Genunchii şi bazinul nu
ating podeaua. Vârfurile degetelor, lipite, ale mâinilor sunt orientate strict înainte.
Distanţa dintre palme este puţin mai largă de nivelul umerilor. Distanţa dintre tălpi,
de asemenea.
- Începem mişcarea prin
ridicarea capului, insistând de
a-l da pe spate. Apoi trecem
într-o poziţie a corpului, care
are aspectul unui unghi
ascuţit, cu vârful orientat în
sus. Simultan, mişcând gâtul,
lipim bărbia de piept. Fiţi atenţi ca picioarele să rămână
drepte, iar mâinile drepte şi trunchiul să fie în acelaşi plan. În această poziţie copul
pare a fi îndoit în jumătate din zona bazinului. Şi atât. După aceasta, ne întoarcem
în poziţia iniţială – sprijin culcat şi încovoiat – şi executăm totul de la început (Des.
РД - 5).
- După o săptămână de practicare, această mişcare devine cea mai simplă
dintre toate cele cinci. După ce vă obişnuiţi cu ea, atunci când reveniţi la poziţia
iniţială, să încovoiaţi spatele înapoi cât mai mult posibil, dar nu din contul regiunii
lombare, ci îndreptând umerii şi bombând la maxim pieptul. Să nu uitaţi însă ca
genunchii şi bazinul nu trebuie să atingă podeaua. Suplimentar, introduceţi în
exerciţiu şi o pauză în timpul căreia încordaţi maximal toţi muşchii în ambele
poziţii – cea iniţială şi cea de vârf.
Schema respiraţiei la cea de-a cincea mişcare rituală este un pic neobişnuită.
Începeţi cu o expiraţie profundă când staţi sprijinit culcat şi încovoiat, faceţi o
inspiraţie adâncă, pe cât e posibil, atunci când vă „puneţi” corpul în jumătate.
Reuşiţi să faceţi o respiraţie, aşa numită, paradoxală. Când vă întoarceţi în poziţia
iniţială, faceţi o expiraţie completă. Atunci când vă opriţi în punctul iniţial şi cel de
vârf, pentru a face pauza cu încordarea muşchilor, reţineţi respiraţia pentru câteva
secunde, corespunzător după inspiraţie şi după expiraţie.
- Oriunde, unde am predat mişcările rituale „Ochiul renaşterii”, - continuă
povestirea sa Sir Henry, - la început le numeau exerciţii izometrice. Parţial este
adevărat, deoarece unul din aspectele acţiunii lor constă în extinderea corpului,
redându-i elasticitate şi mărind tonusului general al muşchilor. Dar scopul principal
nu constă în aceasta. Efectul-cheie al „Ochiului renaşterii” se manifestă în acţiunea
lui asupra caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor corpului fin.
- Într-o persoană tânără şi sănătoasă, caracteristicile dinamice ale tuturor celor
şapte vârtejuri sunt identice şi corespund armonios cu acele ale vârtejurilor
secundare. În corpul fin al unei persoane obişnuite de vârstă medie, vârtejurile
principale se rotesc divers, armonia între ele fiind dezechilibrată. Despre o armonie
între vârtejurile principale şi secundare în acest caz deja nici nu mai poate fi vorba.
De fapt, aceasta este cauza principală a dereglării procesului schimbului de
substanţe ce duce la dezechilibrul sărurilor şi la diverse afecţiuni ale articulaţiilor.
Dezacordul ulterior în caracteristicile dinamice ale vârtejurilor şi pierderea lor de
energie duce la dezvoltarea în organismul fiinţei umane a unor patologii serioase şi
provoacă îmbătrânirea părţii fizice.
***
Colonelul a tăcut. Părea că povestirea lui a luat sfârşit. Atâta timp cât vorbea,
în mintea mea s-au acumulat o mulţime de întrebări, pe care am şi început să le
pun, profitând de tăcerea lui.
- De câte ori e necesar de a repeta fiecare mişcare rituală? – a fost prima mea
întrebare.
- La început, - răspunse colonelul, - vă recomand să efectuaţi fiecare mişcare
de trei ori consecutiv o dată pe zi. Păstraţi acest ritm pentru o săptămână. Apoi,
fiecare săptămână, adăugaţi câte două repetări. Astfel, pe parcursul celei de a doua
săptămâni efectuaţi câte cinci repetări ale fiecărei mişcări rituale, pe parcursul celei
de a treia – câte şapte, pe parcursul celei de a patra – câte nouă şi astfel până când
veţi ajunge la repetările zilnice de douăzeci şi una de ori /21/. Dacă efectuarea
tuturor exerciţiilor într-o aşa cantitate creează dificultăţi, puteţi să le divizaţi în
câteva runde şi să le efectuaţi în două sau chiar trei episoade. Dar fiecare episod
trebuie în mod obligatoriu să includă toate cele cinci mişcări rituale strict în ordinea
corespunzătoare. A schimba ordinea mişcărilor rituale „Ochiul renaşterii”,
precum şi a le distribui în timp este interzis. Spre exemplu, în loc de un
antrenament matinal, să zicem, de douăzeci şi una de repetări ale fiecărei mişcări,
puteţi face două – una de dimineaţă şi alta de seară, efectuând, de exemplu, zece
repetări dimineaţa şi unsprezece seara. Sau trei antrenamente, a câte şapte repetări
fiecare, dimineaţa, la amiază şi seara.
- Deseori apar probleme legate, în special, de efectuare a primei mişcări
rituale – rotirea în jurul propriei osii. Dacă vă veţi ciocni de ele, să nu disperaţi şi să
nu vă grăbiţi. Faceţi atâtea rotaţii, câte rezistaţi. Va trece ceva timp şi veţi învăţa,
fără nici o dificultate, să efectuaţi toate cele douăzeci şi una de rotaţii prescrise. Un
ucenic de-al meu a avut nevoie de un an pentru aceasta. Celelalte patru mişcări
rituale nu îi cauzau probleme, de aceea le efectua de douăzeci şi una de ori, iar
prima o deprindea treptat. Asupra rezultatelor nu a avut nici o influenţă, iar peste un
an a reuşit perfect să se rotească în jurul osiei sale atâtea ori câte era necesar.
- Există persoane care nu sunt capabile să se rotească nici măcar o dată în
jurul osiei lor, deoarece au aparatul vestibular foarte slăbit. În acest caz, se
recomandă de a efectua, pe parcursul primelor patru – şase luni, celelalte patru
mişcări rituale, începând cu a doua, iar prima - de omis. Iar după expirarea acestui
termen – treptat se încearcă de a executa şi prima mişcăre.
- În ce perioadă a zilei este mai eficient antrenamentul? – am întrebat.
- Dimineaţa sau seara. Cel mai bine – la răsărit şi la apus. Dar dacă aveţi
mult de lucru şi nu reuşiţi să vă treziţi până la răsărit, nu disperaţi. Puteţi efectua
partea matinală a mişcărilor rituale atunci când vă este mai comod, important să o
faceţi până la amiază, deoarece după amiază începe partea de seară. Dar la acest
regim se trece treptat, începând cu o rundă completă de mişcări o dată pe zi –
dimineaţa sau seara. După ce practicaţi „Ochiul renaşterii” a câte douăzeci şi una de
ori odată pe zi, pe parcursul a minim patru luni, puteţi începe cu a doua rundă,
începând cu trei ori şi exact ca la început, mărind cu două repetări în fiecare
săptămână. Desigur, puteţi să nu vă opriţi la efectuarea a douăzeci şi una de
repetări, ajungând la treizeci şi şase, şaptezeci şi două sau chiar până la o sută
opt/108/, însă pentru aceasta trebuie să aveţi o motivaţie foarte serioasă, deoarece,
în acest caz, nu se va trata deja doar de grija pentru propria sănătate, ci de o practică
de dezvoltare spirituală.
- Sunt oare importante în aceeaşi măsură toate cele cinci mişcări rituale? –
m-am interesat.
- Desigur, - răspunse colonelul. – Una fără alta nu funcţionează atât de
eficient. Cum deja am menţionat, în cazuri excepţionale, temporar se poate exclude
prima mişcare, dar celelalte patru se efectuează doar împreună. Însă şi prima trebuie
să fie însuşită cât mai curând. În cele mai excepţionale cazuri, se poate exclude din
antrenament una din cele patru mişcări finale. Dar numai atunci când nu există vreo
posibilitate de a o efectua, dar şi aceasta să fie temporar. Cu stăruinţa
corespunzătoare în efectuarea a celorlalte exerciţii posibile, şi acea mişcare care
părea imposibilă, la început, cu timpul, va putea fi realizată.
- Un alt moment important: nici într-un caz nu acceptaţi supraefortul şi
oboseala! Ele pot duce doar la rezultate negative. Toate mişcările vor fi efectuate în
corespondenţă cu propriile posibilităţi, conform reuşitei, treptat mărind-le numărul
şi apropiindu-le de forma ideală. Timpul şi răbdarea, în acest caz, sunt aliaţi fideli.
Nu am avut încă ucenici care nu ar fi putut, în final, după multe antrenamente, să
ajungă la practicarea exerciţiilor în forma desăvârşită.
- Ei bine, - am zis, - dar dacă din anumite motive persoana nu poate efectua
deloc una din cele cinci mişcări rituale. De exemplu, în urma unei traume a
coloanei vertebrale sau din cauza pierderii braţului ori piciorului?
- Am avut şi astfel de cazuri. Desigur, dacă există o careva posibilitate de a
trece obstacolul, de exemplu inventând un dispozitiv special sau fiind ajutat de
cineva, este de dorit să fie aplicate şi practicate toate cele cinci mişcări. Însă, dacă e
ceva ieşit din comun şi nu există o altă soluţie, se efectuează doar ce e posibil. Căci
se ştie: „Ochiul renaşterii” este o metodă foarte puternică şi eficientă şi, de aceea,
chiar anumite părţi ale ei funcţionează separat. Această afirmaţie poate fi
demonstrată şi pe exemplul dervişilor dansatori. Dacă cei tineri trădează, aparent,
semne de epuizare din cauza cantităţii excesive de rotaţii, atunci cei mai în vârstă,
mai temperaţi în practicarea rotaţiilor, ating o imensă forţă, rezistenţă şi vitalitate.
Prin urmare, chiar şi practicarea doar a unui element al mişcării rituale „Ochiul
renaşterii” poate fi benefică. Fiecare să facă partea maximă din ce îi este accesibil,
neajungând la epuizare, şi totul va fi perfect.
- Iar dacă o persoana mai practică şi un alt tip de sport sau de antrenament
fizicopsihologic – căci „Ochiul renaşterii”, pe câte înţeleg, se referă la o asemenea
categorie de metode practice – urmează să-l continue sau este forţată să-l
abandoneze? Oare „Ochiul renaşterii nu acţionează în contradicţie cu alte tipuri de
practici?
- Nici într-un caz, - a răspuns cu fermitate Sir Henry. – Dacă practicaţi şi
altceva – continuaţi spre binele vostru. „Ochiul renaşterii” doar vă va ajuta şi mai
mult, mărind, în mod considerabil, eficacitatea antrenamentelor voastre de bază.
Chiar şi lama utilizează această practică ca pe una auxiliară. Pentru ei „Ochiul
renaşterii” este un fel de bază energetică pentru practicile meditative şi
antrenamentele mult mai complexe şi sofisticate. În lăcaş soseau oameni simpli şi
lama nu doar din sud-vest, de unde venisem şi eu, dar şi din nord, din est – de
pretutindeni. Şi unii din lama aduceau cu ei practicile lor personale – arte marţiale
foarte complexe, diverse tehnici de yoga tibetană, printre ei erau şi pictori, erau şi
copiatori de manuscrise... Toţi erau bineveniţi în mănăstire, toţi erau instruiţi, şi
tuturor „Ochiul renaşterii” le ajuta să atingă noi înălţimi în arta lor personală. Sunt
convins, orice sistem construit armonios contribuie la menţinerea tinereţii şi a
forţelor. Iar datorită practicii „Ochiul renaşterii”, la acestea se adaugă şi corecţia
caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor.
- Gândiţi-vă Henry, nu aţi omis nimic? – rugasem eu.
- Probabil mai sunt două lucruri care pot avea însemnătate. Vă amintiţi,
menţionasem că în intervalul dintre repetările mişcărilor rituale trebuie să
continuaţi să respiraţi în acelaşi ritm ca şi în timpul practicii. Dar dacă nu simţiţi
dificultăţi, intervalele între repetările aceleiaşi mişcări rituale nu au rost, efectuaţi
mişcările ca pe un continuu episod. Însă, între fiecare două mişcări rituale, pauza
este necesară. Şi nu doar o simplă pauză. Trebuie să staţi în picioare drepţi, puneţi
mâinile pe talie şi efectuaţi câteva respiraţii line complete, urmărind atent, între
timp, senzaţiile care apar în corp şi concentrând atenţia pe partea corpului care se
află în abdomen la nivelul ombilicului. Mai devreme sau mai târziu, veţi simţi
neapărat curgând prin corp în timpul inspiraţiei fluxurile de prană. Iar peste un
timp, probabil veţi începe a vedea vârtejurile. Respirând în pauzele dintre mişcări,
încercaţi, în timpul expirării, să vă relaxaţi la maxim şi să simţiţi cum prana
„deteriorată”, împreună cu finele blocaje întinate şi bolnăvicioase, iese din corp,
fiind eliminată de fluxurile pranei „proaspete”, care soseşte în corp în timpul
inspiraţiei.
- Al doilea moment, care poate fi de mare ajutor: procedurile cu apă de după
practicarea „Ochiului renaşterii”. Cel mai bine e să faceţi un duş cald sau doar un
pic răcoros. S-ar putea, la fel, să vă frecaţi întregul corp cu un prosop înmuiat în apă
caldă şi apoi să vă ştergeţi complet pentru a vă usca. După practicare este strict
interzis duşul răcoritor sau cu atât mai mult cel cu apă rece. Şi încă un
moment: niciodată să nu faceţi baie cu apă rece sau duş, stropiri sau ştergeri
până în momentul, când frigul pătrunde adânc în corp, deoarece toate acestea
vor distruge considerabil structura eterică pe care o restabileşte practicarea
mişcărilor rituale. Nici înainte de antrenament, nici după, nici în altă perioadă. Şi
chiar dacă până la antrenament sau în altă perioadă procedurile scurte şi superficiale
cu apă rece pot fi folosite pentru o generală călire a corpului, atunci imediat după
antrenament ele sunt strict interzise, deoarece pot declanşa schimbări patologice,
care, având arsenalul vostru accesibil de mijloace la îndemână, pot deveni
ireversibile. De acea, dacă nu aveţi posibilitatea de a primi, imediat după
antrenament, proceduri cu apă caldă, aşteptaţi ca corpul să se răcească şi, doar după
cel puţin o oră de pauză, să vă folosiţi de apa rece.
Eram încântat de toate cele spuse de Sir Henry, dar scepticismul caracteristic
unui om intelectual având mentalitatea occidentală nu îmi dădea pace, din când în
când şoptindu-mi cu neîncredere de undeva din adâncul conştiinţei:
- Nu domnule, ceva aici nu se leagă. E imposibil să fie atât de simplu.
Iată de ce nu am putut să mă abţin şi să nu întreb:
- Pentru Dumnezeu, scuzaţi Henry, însă nu mă lasă senzaţia, că totuşi îmi
ascundeţi ceva. Oare să fie într-adevăr totul atât de simplu?
- Ceva mai simplu nu există, Vă asigur, Pete. E necesar doar să practici
sistematic mişcările rituale, începând cu trei repetări ale fiecărei şi treptat ajungând
la douăzeci şi una pe zi. E acceptabilă o omitere nu mai mare de o dată pe
săptămână, nici într-un caz mai multe. Dacă însă o călătorie sau o altă cauză va
întrerupe practicarea mai mult de două zile pe săptămână, toate rezultatele atinse
vor fi în pericol. În cazul unei pauze de durată, apare riscul ca corpul
dumneavoastră să înceapă a se degrada cu o viteză mai mare decât cea pe care o
aveaţi înainte de începerea practicii.
- Spre fericire, marea majoritate a celor care încep a practica „Ochiul
renaşterii”, la scurt timp observă că nu doar e util, dar şi foarte plăcut. Senzaţia
mobilizării, a puterii şi a disponibilităţii de a înfrunta cu toate forţele necesare orice
problemă, îl inspiră atât de mult pe cel ce practică mişcările rituale, întrucât el
aşteaptă cu nerăbdare momentul rezervat pentru următoarele exersări. Şi, la urma
urmei, pentru efectuarea celor cinci mişcări rituale în volumul lor complet sunt
necesare doar cincisprezece - douăzeci de minute! Iar o persoană bine antrenată le
face toate în doar opt – zece minute! Şi dacă ziua voastră este într-atât de
aglomerată cu afaceri, şi nu puteţi să găsiţi nici aceste câteva minute, atunci, pur şi
simplu, sculaţi-vă puţin mai devreme şi culcaţi-vă un pic mai târziu. Aceasta nu vă
va schimba cu mult ritmul, doar câteva minute…
- Cele cinci mişcări rituale, despre care v-am relatat, sunt destinate restabilirii
rapidă a sănătăţii şi tonificarii generale a organismului. Dar schimbarea aspectului
vostru exterior depinde de un şir întreg de factori. Cred că exemplul meu este destul
de convingător pentru a demonstra că, totuşi, o astfel de metamorfoză este posibilă.
Or, la exterior, par de două ori mai tânăr decât sunt în realitate. E adevărat?
Nu i-am răspuns nimic în faţa evidenţei.
- Păi, - continuă colonelul, - nu e nici un secret, unii au înfăţişarea de bătrân
la patruzeci, iar alţii par tineri şi la şaizeci. Factorii-cheie sunt reprezentaţi de starea
psihologică şi de intenţia de a rămâne tânăr. Dacă dumneata înşuţi, uitând de vârsta
voastră cronologică, vă simţiţi tânăr, vârsta voastră biologică va începe să se
„ajusteze” determinările autoconştiinţei voastre, şi cei din jur vă vor percepe ca pe
o persoană tânără. Începând a practica „Ochiul renaşterii”, am făcut totul ce a fost
posibil pentru a înlătura complet din conştiinţa mea propria imagine a unei
persoane bătrâne şi ramolite. În loc de aceasta, mi-am format imaginea internă
proprie a unui gentilom în floarea vârstei. Apoi am suplimentat această formă
mentală cu un conţinut energetic, exprimat prin intermediul unei intenţii inflexibile
de a fi tânăr şi puternic. Intenţia a mărit puterea voinţei. Iar rezultatul – iată-l, îl
aveţi în faţa ochilor.
- Pentru mulţi, o astfel de transformare a autoconştiinţei este una dintre cele
mai grele sarcini, deoarece majorităţii oamenilor le este extrem de greu să se rupă
din lanţurile schemelor mentale deja formate. Credeţi-mă, există atâtea fiinţe
omeneşti, care nu o pot face nici sub ameninţarea morţii. Nu le ajunge energie
pentru a-şi forma intenţia. Au fost învăţaţi de a crede ferm că trupul omenesc este
programat să îmbătrânească, să se ramolească şi să piară. Practicarea „Ochiului
renaşterii” le oferă energia necesară. Pe neaşteptate pentru ei înşişi, încep să se
simtă tot mai energici şi mai energici. Şi încep a crede în posibilitatea renaşterii.
Iar în continuare: totul ţine de tehnică. Atitudinea faţă de vieţă începe radical să li
se schimbe, iar, peste un timp, şi cei din jur încep să perceapă aceste persoane într-o
perspectivă diversă. Când o astfel de persoană aude: „O, domnule, arătaţi atât de
tânăr!” sau „Doamnă, sunteţi încântătoare”, ultimele obstacole din calea
metamorfozei sunt distruse praf, iar intenţia devine inflexibilă şi, în lumea
oamenilor, nu rămâne nimic inaccesibil voinţei acestei persoane.
- Şi atât? – mă interesasem.
- Nu, nu e totul, - pe aceeaşi tonalitate şi cu un zâmbet misterios, mi-a
răspuns colonelul. – Am pomenit doar despre doi factori. În realitate sunt trei.
- А-а-а, - m-am amintit eu, - nu mi-aţi povestit încă despre cea de-a şasea
mişcare rituală. Chiar la început, dacă nu mă înşeală memoria, aţi menţionat despre
ea, aşa e?
Exact! A şasea mişcare rituală reprezintă cel mai important factor pentru cei
care au intenţia de a-şi schimba aspectul şi de a arăta mai tineri decât sunt în
realitate. Acest exerciţiu este cunoscut în yoga indiană sub denumirea „Uddiana-
bandha”. Neapărat vă voi povesti despre el, doar că nu acum.

Capitolul doi
Şi nu poate fi liber acel, care este sclavul trupului său.
- Lucius Annaeus Seneca
Au trecut aproximativ trei luni din ziua întoarcerii lui Sir Henry Bradford din
India. În acest răstim s-au întâmplat multe evenimente. Eu însumi am început să
practic „Ochiul renaşterii” imediat din ziua în care colonelul mi-a povestit despre
el. Rezultatele nu s-au lăsat de aşteptat. Eram foarte mulţumit. Aproape tot timpul
colonelul era ocupat cu organizarea afacerilor sale, restabilirea relaţiilor care se
întrerupseseră în timpul lipsei sale, şi cu crearea unei afaceri noi, căci acum forţe
pentru a munci avea în exces. Din această cauză, după acea memorabilă zi, când am
descoperit esenţa „Ochiului renaşterii”, nu ne-am mai văzut destul de mult timp.
Când în sfârşit Sir Henry m-a sunat, începusem cu entuziasm să-i povestesc cât de
vizibil s-au schimbat, doar după câteva săptămâni de practicare, starea mea
energetică şi statutul psihologic. De asemenea, i-am comunicat că sunt mult mai
mult decât mulţămit de rezultate şi chiar şi ultimele fărâme de îndoială au dispărut,
fără urmă, din conştiinţa mea.
Eram într-atât de însufleţit, încât jinduiam neapărat să împărtăşesc minunatul
secret al izvorului tinereţii cu toţi cei cărora acestă experienţă putea fi de ajutor. De
aceea, la sfârşitul convorbirii noastre, i-am pus colonelului următoarea întrebare:
- Ascultaţi, Henry, care ar fi atitudinea Voastră faţă de propunerea de a
profesa însuşirea mişcărilor rituale „Ochiul renaşterii” pentru doritori, aici, în
Londra?
- Nu e rea ideea, - a răspuns el, - cu mare plăcere m-aş apuca de aceasta, dar
cu respectarea a patru condiţii.
Prima, în grup să fie aproximativ un număr egal de femei şi de bărbaţi, care, pe
cât e posibil, să reprezinte toate straturile societăţii – de la sfera de acţiune a
profesioniştilor intelectuali de rang înalt până la cea a casnicelor şi a muncitorilor
necalificaţi. Desigur, ar fi bine să implicăm şi pe cineva din aristocraţie, dar mă tem
că, iniţial, aceasta va fi destul de complicat, mai ales ţinând cont de compoziţia atât
de pestriţă a grupului.
În al doilea rând, grupul să fie compus din persoane cu o vârstă nu mai mică de
cincizeci de ani. Partea de sus a limitei de vârstă nu se fixează: dacă veţi reuşi să
găsiţi un bătrân centenar, aş fi foarte fericit. Desigur, practica „Ochiul renaşterii”
este benefică, indiscutabil, şi pentru cei tineri, însă doresc ca prima grupă să aibă o
valoare indicativă, din această cauză insist să se respecte cea de-a doua condiţie. Şi
apoi, cei tineri mai au timp la dispoziţie, nu atât de mult pe cât cred ei, dar…
În al treilea rând, numărul membrilor grupului să nu depăşească cincisprezece
persoane.
Şi a patra, să nu existe o taxă fixă. Acel care va dori să achite studiile, să
plătească atât cât va considera de cuviinţă. Dacă suma acumulată nu va acoperi
cheltuielile de închiriere a localului, voi compensa eu din mijloacele mele diferenţa,
căci, slavă Domnului, le am îndeajuns.
Sincer vorbind, a treia condiţie a colonelului m-a decepţionat un pic. Deja îmi
imaginam o sală spaţioasă, plină de o mulţime de lume, practicând cu zel „Ochiul
renaşterii”. Să schimb ceva însă nu am putut şi am acceptat toate cele patru condiţii
ale colonelului.
De curând am reuşit să formez un grup ce corespundea tuturor acelor cerinţe
care le înaintase Sir Henry şi cursurile au început. Chiar de la început am înţeles că
ideea noastră e sortită succesului. Colonelul ţinea câte o lecţie de iniţiere pe
săptămână şi dădea „temă pentru acasă” fiecărui membru al grupului conform
posibilităţilor sale individuale. Deja peste două săptămâni mi se păruse că observ
semne vădite de ameliorare a situaţiei la câţiva membri ai grupului. Colonelul însă
cerea ca noi să nu discutăm între noi rezultatele obţinute, şi, din această cauză, nu
aveam posibilitatea de a-mi verifica veridicitatea. După o lună de exersări,
colonelul a pus capăt acestei incertitudini. El a propus să organizăm ceva
asemănător cu o şedinţă de grup, în cadrul căreia fiecare să aibă oportunitatea de a-
şi împărtăşi propriile observări şi de a primi răspunsuri la întrebările care-l
preocupă.
Toţi membrii grupului, fără excepţii, relatau despre văditele îmbunătăţiri ale
stării sănătăţii şi ale tonusului. Aspectul exterior al multora s-a schimbat spre bine.
Dar cel mai mare progres l-a avut cel mai în vârstă dintre ucenicii colonelului: un
bătrânel plăcut şi uscăţiv de şaptezeci şi cinci de ani. La a zecea săptămână, toţi
membrii grupului efectuau toate cele cinci mişcări rituale în cantitatea deplină – a
câte douăzeci şi una de ori. Toţi susţineau că se simt nu doar mai sănătoşi, dar şi
mai tineri. Unii susţineau, în glumă, că nu mai ziceau nimănui câţi ani au într-
adevăr. În legătură cu aceasta mi-am amintit cum cineva, chiar la începutul lecţiilor,
îl întrebase pe colonel câţi ani are şi acesta a răspuns că preferă să nu discute despre
vârsta sa până la sfârşitul celei de-a zecea săptămâni de exersări. Termenul indicat
de către Sir Henry a sosit, iar el continua să tacă şi să nu dezvăluie membrilor
grupului vârsta sa. Eu însă mi-am luat un aer, de parcă nu am nici cea mai vagă idee
despre aceasta. Atunci cineva a propus să se facă un fel de concurs: să scrie fiecare
pe o bucată de hârtie câţi ani crede că are colonelul, iar apoi adevărul va fi afişat şi
se va vedea a cui ipoteză a fost cea mai corectă. Aşa şi am făcut şi, în momentul
când Sir Henry a intrat în sală, toate hârtiuţele cu cifrele presupuse au fost deja
colectate.
Când i-am povestit colonelului ce am întreprins, el a rugat:
- Fiţi amabil, Pete, daţi-mi acele foiţe mie. Este destul de interesant ce
impresie obiectivă îşi formează oamenii despre vârsta mea. Iar apoi voi anunţa
tuturor câţi ani am în realitate.
A luat hârtiile şi a început să citească în glas cifrele. Cu fiecare variantă nouă,
expresia feţii colonelului se făcea tot mai mulţumită. Toţi membrii grupului au
decis: colonelul are circa patruzeci sau un pic mai mult de patruzeci de ani.
- Deci, doamnelor şi domnilor, consider de datoria mea să vă exprim cea mai
profundă recunoştinţă pentru complimentele atât de plăcute la adresa mea, a zis
colonelul, terminând citirea presupunerilor. – Şi deoarece aţi fost cu toţii sinceri cu
mine, voi fi nevoit să vă plătesc cu aceeaşi monedă şi fără ocolişuri să vă destăinui
– anul acesta împlinesc şaptezeci şi trei.
În sală a coborât o linişte mortală. Un bătrân de şaptezeci şi trei de ani care
părea să fie de două ori mai tânăr? Inacceptabil! După ceva timp, când a trecut
starea de şoc primară, au început să curgă şuvoi întrebările.
- Cum aşa, de ce rezultatul atins de Dumneavoastră este atât de diferit în
comparaţie cu ce am obţinut noi? – acesta era sensul majorităţii din ele.
- Întâi de toate, - răspunse colonelul, - nu uitaţi că practic „Ochiul renaşterii”
nu doar un singur an, iar voi toţi îl exersaţi doar de zece săptămâni. Chiar şi urmând
acest regim al exersărilor care îl aveţi acum, peste doi ani veţi vedea schimbări mult
mai esenţiale. Dar nu e tot. Căci nu vă povestisem despre practicarea „Ochiului
renaşterii” până la sfârşit. Cunoaşteţi cele cinci mişcări rituale, care restabilesc
sănătatea şi forţa vitală. Aduc, de asemenea, schimbări evidente în aspectul
persoanei, permiţându-i să arate mai tânără decât este în realitate. Dar, pentru a
aduce corpul într-o stare perfectă şi pentru a-l întineri considerabil, mai există şi a
şasea mişcare rituală. Până acum nu v-am povestit nimic despre ea, deoarece fără
însuşirea preventivă a celor cinci şi obţinerea rezultatelor considerabile după
practicarea lor, efectuarea celei de-a şasea mişcări rituale este fără sens.
- Şi, în afară de aceasta, practicarea celei de-a şasea mişcări rituale nu dă
rezultate fără anumite restricţii, destul de semnificative, legate de modul de viaţă şi,
în particular, de viaţa sexuală. Odată ce a început practicarea celei de-a şasea
mişcări rituale şi a introdus schimbările necesare în comportamentul cotidian,
persoana trebuie să respecte pentru totdeauna acest stil de viaţă. La fel ca şi în cazul
primelor cinci mişcări rituale, pauza nu trebuie să depăşească o zi. Încetarea
practicării în acest caz are urmări foarte rapide şi chiar distructive. Din această
cauză nu vă voi povesti acum despre cea de-a şasea mişcare rituală, dar vă voi
propune să vă gândiţi, pe parcursul unei săptămâni, la avertizările mele. Acei care
se vor hotărî să continue învăţătura pot să vină la lecţia următoare. Pentru cei care
doresc să se limiteze la cele cinci mişcări rituale, cursul de studii a luat sfârşit.
Peste o săptămână în sala de exerciţii au apărut cinci persoane. Colonelul
zise că până la capăt doreşte să meargă o treime din grup – este foarte bine, în India
niciodată nu a avut un indice atât de înalt.
În continuare ne-a explicat că mişcarea rituală suplimentară rearanjează şi
schimbă starea energiei sexuale a persoanei. Şi, ca rezultat, nu doar mintea, ci şi tot
corpul se schimbă calitativ. Adevărul este că pentru aceasta trebuie să limitezi
raţional ceea ce majoritatea oamenilor doresc să limiteze cât mai puţin posibil –
viaţa sexuală.
Apoi Sir Henry ne-a povestit cum se efectuează cea de-a şasea mişcare
rituală a practicii „Ochiul renaşterii”.

A şasea mişcare rituală

- Partea majoră din energia liberă a unei fiinţe omeneşti obişnuite, - explică
colonelul, - este reprezentată de energia sexuală – energia sferei de reproducere.
Marea majoritate de oameni cu uşurinţă o cheltuieşte, în timpul actului sexual,
pentru propria plăcere. Iată de ce deseori, când apare necesitatea de a folosi energia
liberă în scop de apărare sau în lupta pentru supravieţuire, ea nu mai există în
organism. Şi acolo, unde avem o atitudine mai raţională a omului faţă de forţa
vitală, organismul câştigă cu uşurinţă boala. În caz contrar, el pierde lupta cu ea,
fiind forţat, în scopul depăşirii factorilor fatali, să micşoreze forţa unor funcţii vitale
şi importante, dar nu critice în acel moment, compensând, astfel, pe baza energiei
lor, insuficienţa celei cheltuite iraţional. Condiţionate de aceasta, tulburările şi
greşelile funcţionale se acumulează treptat. Când însă cantitatea lor trece in calitate,
ele se ancorează şi se fixează în codul genetic. Iraţionala şi nedemna utilizare, faţă
de fiinţele conştiente, a propriei energii este principala cauză a marii majorităţi de
nenorociri personale şi interumane, deoarece toate acestea se răsfrâng negativ nu
doar în plan fizic, ci şi în plan psihic, nu doar asupra indivizilor în parte, ci şi
asupra întregilor naţiuni. La sigur, nici nu poate fi vorba despre rearanjarea şi
transformarea calitativă a energiei libere – sexuale – atunci când este irosită în mod
necontrolat. Persoanele îşi fixează singure limita pe care nu o pot depăşi în
dezvoltarea. Din prostie sau dintr-o neînţeleasă nebunie iresponsabilă, oamenii
benevol se agaţă de partea lor animalică, condamnându-se la o dependenţă înrobită
faţă de această parte joasă a propriei naturi.
- Pentru a deveni „supraom” – şi de fapt aceasta este unica şi normala demnă
calitate a vieţii unui om adevărat – e necesar de a învăţa cum se economiseşte
energia sexuală, de a o concentra în corp şi a o „transmuta”, orientând-o din cel de-
al doilea vârtej în toate celelalte, şi în special – în ultimele două de sus. Dar prin
aceasta să avem grijă să nu lipsim cel de-al doilea vârtej complet de energia liberă,
deoarece din el energia pleacă, automat, şi în cel mai de jos – primul vârtej,
responsabil de construcţia carcasei corpului fizic - aparatului locomotor, adică a
oaselor, a muşchilor şi a tendoanelor. Energia liberă trebuie să fie repartizată
armonios între vârtejuri, în mod natural „împletindu-se” în rotaţiile lor. Pentru a
ajunge la aceasta, este necesară respectarea unor anumite reguli ale abstinenţei
sexuale, despre care vom vorbi mai târziu.
     - A ridica forţa vitală în sus e simplu. Dar pentru a o face, trebuie să o aveţi.
Aceasta explică cauza principală a eşecurilor, care pe parcursul a sute de ani îi
urmăreau în Orient pe mulţii căutători ai „elixirului nemuririi”. Căci, în tradiţiile
occidentale ale ordinelor religioase, exista practica abstinenţei forţate – inhibarea
agresivă în sine a dorinţei sexuale. Încercând în acest mod de a supune energia
sexuală, adepţii pur şi simplu distrugeau bazele vitalităţii corpului. Există doar o
singură cale de a poseda cel mai puternic şi nărăvaş aspect al puterii din om –
energia lui sexuală, care se manifestă prin pasiunea iubirii – cea mai de netrecut din
dorinţele umane, maximal de a o dezvolta şi apoi de a o transmuta. Nici inhibarea,
nici favorizarea ei nu duc la nimic. Prima nu permite puterii de a se dezvolta, a
doua – o împrăştie fără rost. Şi în primul, şi în al doilea caz, omul rămâne în
pierdere, deoarece îşi iroseşte posibilitatea de a acumula energia liberă şi a o aplica
conştient.
- Transmutarea forţei sexuale lama o
efectuează prin intermediul celei de a şasea
mişcări rituale. Se practică doar atunci când în
corp se simte prezenţa dorinţei sexuale, care
semnalizează despre prezenţa unei cantităţi
suficiente de energie liberă. Cea de-a şasea
mişcare rituală constă în următoarele: stând
drept în picioare faceţi o inspiraţie adâncă,
contractaţi sfincterul anal, sfincterul vezicii
urinare, încordaţi muşchii bazinului şi părţii de
jos a peretelui abdomenului, iar apoi rapid vă înclinaţi, rezemaţi mâinile în şolduri
şi intensiv expiraţi prin gură producând sunetul „Ha-a-a-a-ah-h-h”, stăruiţi-vă să
eliminaţi din plămâni tot aerul, inclusiv şi pe cel aşa numit restant, după aceasta
trageţi cât mai tare abdomenul din contul ridicării încordate în sus a diafragmei şi
relaxării peretelui din faţă al abdomenului şi vă îndreptaţi. Bărbia pe parcursul
acestei mişcări trebuie să fie lipită de gropiţa suprasternală, palmele se află pe talie.
Menţinând poziţia cu abdomenul tras în interior cât mai mult timp posibil – atâta
timp pe cât vă permite reţinerea respiraţiei, relaxaţi diafragma, ridicaţi capul şi
inspiraţi adânc foarte calm (Des. РД - 6). Restabilind respiraţia, repetaţi. De obicei,
pentru a redirecţiona energia liberă şi a „dizolva” dorinţa sexuală apărută, sunt de
ajuns trei repetări. De dorit să nu efectuaţi mai mult de nouă repetări ale celei de-a
şasea mişcări rituale într-o singură dată.
- Ca antrenament, cea de-a şasea mişcare rituală se face o dată pe zi într-o
singură rundă cu nu mai mult de nouă repetări. Însuşirea se face treptat, începând
cu trei repetări şi adăugând săptămânal câte două. „Implementarea” practică a
acestui exerciţiu este posibilă oriunde şi oricând cu condiţia ca stomacul şi
intestinnul să nu fie prea plin şi, de asemenea, ca să fie prezent semnalul corporal
al dorinţei sexuale ivite. Mai mult ca atât, cel care a însuşit mişcarea a şasea rituală,
efectuează calm cu uşurinţă o expiraţie pe deplin completă fără a se apleca şi fără a
atrage atenţia. Iată de ce practicarea transformării energiei sexuale în forţă vitală
este valabilă oriunde şi oricând, în orice moment, când se atestă apariţia în corp a
dorinţei sexuale.
- Există doar o singură diferenţă între un om obişnuit sănătos, puternic,
inteligent şi un supraom, care deţine puterea magică şi capacitatea de a utiliza după
propria dorinţă calităţile speciale ale conştientizării, ce-i deschide calea în
perceperea lumilor paralele. Ea constă în atitudinea complet opusă faţă de propria
energie liberă. Un om obişnuit o lasă în vârtejurile de jos în forma energiei sexuale,
care îşi caută ieşirea în sexul de dragul plăcerii, prin aceasta irosindu-se permanent.
Astfel, cât de înalt ar fi potenţialul energetic al unui om obişnuit, el este determinat
în general de puterea caracteristicii animalice, incapabile de a schimba calitativ
caracterul aparenţelor fiinţei umane. Pentru a ridica conştientizarea la un nivel mai
înalt şi de a dezvolta trăsăturile pur umane prezente în ea, e necesar de a stoca mult
mai multă energie decât poate încorpora în sine un complex compus din cele două
vârtejuri de jos. A o face e posibil doar printr-o singură metodă – ridicând energia
liberă din centrii de jos în sus şi eliberând astfel pe cele mai de jos pentru
acumularea unei noi „porţii”. Ridicând forţele, caracteristicile ei se schimbă, ea
devine mai fină datorită schimbării caracteristicilor frecvenţelor. Frecvenţele
caracteristice forţei libere pompate din ea şi prezente în vârtejul al doilea, se
măresc. Datorită acesteia „porţia” de energie ce se ridică ca şi cum se comprimă şi
„pomparea” energiei în sus deschide în faţa fiinţei omeneşti perspective de
perfecţionare într-adevăr de neimaginat.
- Deseori, povestind despre izvorul tinereţii, mi-l amintesc pe dl Leon, care a
plecat într-o inadmisibil de îndepărtată şi riscantă călătorie şi s-a întors cu nimic.
Aşa şi nu a găsit izvorul tinereţii nici în Himalaia, nici în Tibet, nici în China, nici
în alte regiuni exotice. Însă putea să îl găsească fără a ieşi din Paris. Şi cum deja ne
e cunoscut (aşa e?) izvorul nesecat al tinereţii noastre este în permanenţă cu noi. Şi
sunt necesare doar oarecare cunoştinţe şi o anumită disciplină pentru a ne învăţa
cum să-l utilizăm†.
- Totodată e necesar să ţinem minte următorul lucru: pentru ca izvorul
tinereţii să devină un aspect veridic al fiinţei noastre, este absolut necesar de a
obţine în corp apariţia unei dorinţe sexuale active şi puternice. Încercarea de a
transmuta energia liberă, care e puţină sau nu e deloc, duce la inevitabila
autodistrugere. De aceea unei persoane care nu sesizează o necesitatea acută în
†
O descriere destul de generală, însă care ne oferă o anumită percepere despre esenţa proceselor ce au loc. E necesar
să adăugăm, nu e vorba despre procese lineare, toate transformările, inclusiv şi ridicarea vibraţiilor, au loc în ordin
exponenţial sau prin interdependenţe graduale. Din această cauza „volumul” energetic sumar al celor cinci vârtejuri
superioare e cu mult, practic la infinit, mai mare decât a celor două de jos.
satisfacerea sexuală practicarea celei de-a şasea mişcări rituale îi este strict
interzisă. Mai întâi de toate, trebuie să obţineţi o restabilire a unui înalt potenţial
sexual prin intermediul celor cinci mişcări rituale şi doar după aceasta să treceţi la
transformarea în fiinţe supraomeneşti.
Dar mai există încă un moment, care explică de ce nu sunt aşa de mulţi
supraoameni. De ar fi fost totul atât de simplu, atunci ei ar fi trebuit să mişune în jur
pe această planetă, neştiind unde să aplice forţele lor dezlănţuite. Nu observăm însă
aşa ceva. Care e cauza? Explicaţia constă în faptul că a atinge un stadiu nou prin
intermediul transmutării energiei sexuale e posibil doar în cazul când interesul
pentru sex este complet epuizat. Aici, nici într-un caz, nu trebuie să greşiţi,
amăgindu-vă sau supraestimând starea proprie. Doar acel, care într-adevăr a
epuizat pentru sine sexul ca aspect al cunoaşterii existenţei umane, poate să
efectueze cu succes trecerea într-un nou stadiu al conştientizării. Însă acela,
pentru care relaţiile sexuale încă mai prezintă un anumit interes ca sursă a plăcerii
sau ca un aspect neexplorat până la sfârşit al părţii animalice a vieţii omeneşti, nici
într-un caz nu are voie să utilizeze careva practici de transmutare. Autoamăgirea
aici este mortală, deoarece inevitabil va duce la aceea că energia liberă
redirecţionată nu va fi asimilată de vârtejurile de mai sus şi, în loc de a dezvolta
armonios fiinţa omenească, doar va acutiza lupta sa internă şi conflictele interne,
care mai devreme sau mai târziu vor distruge inevitabil psihicul individului din
interior, impunându-l să piară din cauza bolilor fizice incurabile sau distrugând
trăsăturile umane ale conştiinţei lui cu ajutorul tulburărilor psihice şi aruncându-l în
vâltoarea infernală ale propriilor pasiuni animalice. Aici e foarte importantă
maxima puritate cristalină internă şi maxima sinceritate cu sine însuşi. Acel care
doreşte să treacă limita, trebuie să cunoască spre ce se îndreaptă. Şi trebuie să ştie
că niciodată nu va putea să se întoarcă de acolo înapoi.
- De acea vreau, încă o dată, să vă avertizez: de însuşirea celei de-a şasea
mişcări rituale se poate apuca acel care simte că a epuizat complet pentru sine tot
ceea ce poate oferi sexul şi, prin urmarre, nu mai are nevoie de el. Nici într-o
formă: aparentă, tăinuită sau mediată de alte manifestări psihologice.
- Pentru marea majoritate a oamenilor normali, refuzarea, în mod natural, a
activitatăţii sexuală, este pur şi simplu inadmisibilă. Din această cauză, foarte,
foarte puţini pot practica cea de-a şasea mişcare rituală. Uneori, în unele situaţii,
practicarea primelor cinci mişcări schimbă, cu timpul, ordinea priorităţilor, şi,
posibil, unii vor putea trece acel hotar în dezvoltarea propriei conştiinţe, după care
se află libera alegere. Dacă aceasta se întâmplă, următorul pas va fi luarea deciziei
de a schimba propria viaţă. Hotărârea se ia o singură dată. Pentru totdeauna. Nici o
ezitare, nici o privire înapoi. Exact ca în poveste, de te întorci, pieri. Doar acel care
este capabil să facă un astfel de pas va deveni maestru – veritabilul posesor al
puterii, în fața căreia este deschisă orice cale și voința căruia nu cunoaște
înfrângeri. Fiecare pas al acestei persoane duce, inevitabil și permanent, spre
succes, indiferent ce ar face sau ce scopuri și-ar propune. Dar oricare, chiar și cea
mai mică abatere sau un singur gând la o privire înapoi, chiar și o mică dorință de
a se întoarce pentru a privi înapoi îl poate distruge pentru totdeauna.
 Capitolul trei
Pentru a lungi viaţa scurtează raţia
- Benjamin Franklin
Pe parcursul a zece săptămâni Sir Henry a încetat să mai frecventeze
consecutiv toate lecţiile şi venea doar atunci când apărea vreo întrebare care cerea
explicaţii din partea lui. Una din întrebări a fost cea despre alimentaţie. În una din
zile am invitat colonelul să vină şi să ne ilumineze privind tot ce e permis de
mâncat, ce nu e de dorit, ce e interzis, în ce cantităţi şi în care perioadă a zile e mai
bine să ne alimentăm ş.a.m.d.
- În mănăstire nu existau probleme legate de alegerea produselor alimentare,
- începuse colonelul. – Însăşi orânduirea vieţii din mănăstire garanta că fiecare din
locatarii ei să se alimenteze în mod optimal. Fiecare lama face o parte din lucrul
comun. Împreună produc totul ce e necesar pentru viaţă. Utilizează, în măsura
posibilităţilor, tehnologii cât mai primitive. Chiar şi pământul este afânat manual.
Lama ar fi putut utiliza sapa sau plugul, dar ei consideră că contactul direct cu
pământul este mult mai important decât înalta eficienţă a muncii.
- Lama sunt preponderent vegetarieni. Dar nu de tot. Utilizează în
alimentaţie lapte şi produse lactate şi, din când în când, şi ouă în cantităţi reduse.
Însă carnea mamiferelor, păsărilor şi cea de peşte ei nu mănâncă.
- Lama nu fac exces în alimentaţie – pur şi simplu nu au posibilitatea de a
alege. Produsele întrebuinţate de ei sunt întotdeauna naturale şi integrale, dar la o
mâncare lama consumă doar un tip de produse. Este foarte important. Niciodată
la o trapeză lama nu amestecă produsele care sunt din diverse categorii. Dacă
dimineaţa mănâncă terci din orz, atunci dejunul său se va limita doar la acel terci.
Dacă sunt bobi de munte – atunci doar bobi, dacă fructe – atunci doar fructe,
legume crude – atunci doar legume crude, legume fierte – atunci doar legume fierte,
lipii din făină de orz, atunci doar lipii din făină de orz făcute pe apă.
- De la sine înţeles, sunt departe de a vă propune să vă limitaţi astfel propria
raţie. Chiar nici nu insist ca să excludeţi din ea carnea şi peştele. Dar vă sugerez să
nu amestecaţi la luarea unei mese produsele ce sunt din diverse categorii. Ca
exemplu, vă propun să folosiţi în mâncare carbohidraţii, legumele, fructele separat
de carne de vită, de pasăre şi peşte. Dacă doriţi, puteţi combina câteva tipuri de
carne. Utilizarea untului, ouălor, caşcavalului cu carne nu vor aduce o mare daună,
e admisibil şi a bea un pic de ceai sau cafea, însă nu combinaţi, nici într-un caz,
toate acestea cu ceva dulce sau feculent – bomboane, budincă, prăjituri.
- Uleiurile vegetale şi untul se combină cu orice tip de mâncare. Laptele se
combină cel mai bine cu carbohidraţii. Cafeaua sau ceaiul nu trebuie combinate cu
produsele lactate, adaosul de lapte sau frişcă le transformă în otravă, însă adaosul
unei cantităţi mici de zahăr nu dăunează atât de mult.
- Pe parcursul perioadei petrecute în mănăstire am aflat lucruri interesante
despre întrebuinţarea în mâncare a ouălor. Oul întreg este mâncat de un lama doar
după ore lungi de muncă fizică grea. Dar nu mai mult de un ou pentru o singură
dată. Şi le fierb moi. În schimb, din când în când (în medie o dată pe zi), fiecare
lama mănâncă un gălbenuş de ou crud. Albuşul îl fierb, îl fărâmiţează şi îl dau la
găini. La început credeam că lama irosesc un produs alimentar atât de preţios, dar
apoi mi-au explicat, că după părerea lor, albuşul de ou se asimilează în corpul
omenesc doar atunci când ţesutul muscular necesită o alimentaţie intensă. În
gălbenuşuri însă se conţin substanţe importante, care, într-o cantitate mică, trebuie
să pătrundă continuu în organism.
- O mare importanţă lama acordă ceremoniei de luare a mesei. La ei nu se
obişnuieşte să se mănânce în grabă şi să se vorbească la masă. În timpul mesei ei
sunt întotdeauna concentraţi şi tăcuţi. Se consideră, că mestecarea minuţioasă a
mâncării are o importanţă majoră în asimilarea ei. De aceea, ei se conduc de
principiul: „Mâncarea solidă – să o beai, mâncarea lichidă – să o mesteci”. Îmi
spuneau că e necesară crearea unei obişnuinţe de a mesteca orice mâncare până la
consistenţa unei paste lichide omogene, care să se prelingă, aproape de sine stătător,
prin esofag în stomac când este efectuată mişcarea de înghiţire.
- Ca băutura este percepută doar apa curată, pe care o beau încet cu
înghiţituri mici. Orice alt lichid, chiar şi ceaiul verde şi cu atât mai mult laptele, nu
este considerat băutură ci mâncare, asupra cărora se răsfrâng aceleaşi reguli de
mestecare.
- Când am întrebat despre ceai sau cafea, mi s-a spus că fiecare decide singur
pentru sine, să le întrebuinţeze sau nu, bazându-se pe reacţiile propriului organism.
Dacă reacţia nu este chiar plăcută, este necesar de a le exclude din raţie. Dar, în
orice caz, a adăuga lapte sau frişcă în ceai şi cafea e interzis. Învăţătorii mei
consideră că utilizarea băuturilor tonifiante, precum ceaiul sau cafeaua, uneori este
justificată, însă e important ca utilizatorul lor să fie un văzător şi să poată exact
depista şi, ce este şi mai important, evidenţia, din întregul spectru al puterilor, acel
tip de energie pe care aceste produse o introduc în sistemul fin al organismului
omenesc. Atunci există posibilitatea unei conştiente repartiţii a energiei şi evitarea
pierderii ei de sub control. Cu părere de rău, în majoritatea cazurilor, această
condiţie nu este îndeplinită, utilizatorul ceaiului şi al cafelei nu are nici o idee
despre ce se întâmplă şi cum să distribuie optimal rezultatul. Iată de ce, mai
devreme sau mai târziu, dependenţa de cafea şi de ceai forte se răsfrânge distructiv
asupra funcţionării umane a conştiinţei şi a corpului.
Capitolul patru
Un organism bolnăvicios slăbeşte mintea.
- Jean Jacques Rousseau
Colonelul Bradford se pregătea să plece în Statele Unite şi, înainte de
plecare, ni s-a adresat pentru ultima dată.
Stătea în faţa noastră – zvelt, puternic şi tânăr. Când l-am întâlnit pentru
prima dată după întoarcerea din Tibet, a produs asupra mea impresia unui om
perfect în toate privinţele. Şi nu în zadar se zice că perfecţiunea nu are limite. Acum
arăta şi mai impresionant.
- Mai întâi de toate, - spuse Sir Henry, - aş vrea să cer scuze doamnelor care
se află aici, deoarece ceea ce intenţionez să spun se adresează în mare măsură
domnilor. Nu are nici o legătură cu însemnătatea celor cinci mişcări rituale, care
sunt la fel de benefice atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Dar, deoarece eu fac
parte din reprezentanţii sexului masculin, din această cauză există unele momente
specifice, care aş dori să le împărtăşesc în special bărbaţilor.
- Mai întâi de toate, vorba e despre vocea bărbătească. Cu toţii aţi auzit nu
odată timbrul înalt tremurător al bătrânilor. Există o legătură directă între
tonalitatea vocii şi starea individului. Ridicarea tonalităţii şi apariţia tremurului în
glas atestă, unilateral, distrugerea corpului slăbit. Permiteţi-mi să vă explic din ce
cauză.
- Între vârtejul al doilea – cel sexual – şi cel de-al cincelea – al gâtului -
există o legătură directă. Desigur, toate vârtejurile sunt interconectate nemijlocit şi
sunt reprezentate unul prin altul, însă conexiunea acestor două este deosebită. Din
această cauză tremurul şi ridicarea tonalităţii vocii masculine este indicatorul direct
al slăbirii celui de-al doilea vârtej. Pentru a readuce în normă caracteristicile
dinamice ale vârtejului doi şi cinci, este îndeajuns de a practica cele cinci mişcări
rituale. Însă există şi posibilitatea accelerării acestui proces. Tot de ce este nevoie
pentru aceasta e voinţa. E necesar doar de a pronunţa toate sunetele pe o tonalitate
joasă, mai suculentă şi plină pe cât e posibil. Pentru acei, a căror voce deja a suferit
schimbări considerabile din cauza vârstei, aceasta poate deveni o veritabilă
provocare. Iar rezultatele practicii merita ca ea să fie acceptată. Conştient, timbrul
jos al vocii foarte curând va schimba caracterul curgerii proceselor vibraţiilor,
legate de rotirea celui de-al cincelea vârtej. Vârtejul va deveni mai complet şi va
începe să se rotească mai rapid. În consecinţă, se vor schimba inevitabil şi
caracteristicile celui de-al doilea vârtej. Lama utilizează acest principiu în lucrul cu
mantrele. De fapt, relevant nu este atât conţinutul mantrei cât structura vibraţiilor
ei. Iată de ce nu e prea important ce veţi alege ca sunete de antrenament, este
important principiul – faceţi efortul de a obţine un răsunet jos şi plin şi o rezonanţă
a vocii în cap şi în coşul pieptului. Apropo, femeile, ale căror voce cu vârsta devine
mai joasă şi grosolană, pot utiliza această metodă, dar viceversa, pentru a întoarce
vocii răsunetul înalt tineresc şi sonor.
- Mii de ani în urmă au fost descoperite caracteristicile vibraţiilor perfecte
ale mantrei „OM”. Atât bărbaţii, cât şi femeile pot beneficia enorm în urma
repetării ei corecte. Bărbaţii trebuie să le pronunţe cu un timbru cât mai jos, iar
femeile, cu unul cât mai înalt. De dorit, ca repetarea să fie făcută de câteva ori în
fiecare dimineaţă. E foarte bine, dacă aveţi posibilitatea de a repeta „OM”, de
asemenea, câteva ori ziua şi seara
- Pentru a pronunţa corect mantra „OM”, inspiraţi maximal profund şi apoi
expiraţi încet scoţând cu vibrare sunetul „O-O-O-O...”, la sfârşit el trece pe scurt
timp în „U-U-U-U...”, concomitent ridicându-se din coşul pieptului spre gât, iar
apoi se transformă într-un lung „M-M-M-M...”, vibraţiile căruia trec cât mai sus
posibil în mijlocul capului. Se pot efectua multe unde lungi ale sunetului „OM”
doar dintr-o singură expiraţie. Acest exerciţiu simplu armonizează caracteristicile
dinamice ale tuturor celor şapte vârtejuri principale. Şi pe parcurs nu e necesar de a
ne lăsa pasionaţi nici de însuşi procesul cântării mantrei, nici de încărcătura ei
semantică, deoarece însemnătatea principală constă în caracteristicile vibraţiilor
mantrei şi în ceea ce ea ne permite să facem cu glasul.
- Cu aceasta, probabil, se sfârşeşte tot ceea ce intenţionam să vă povestesc
despre vârtejurile eterice ale corpului uman şi cele mai simple metode de a lucra cu
ele. Ne-a rămas să discutăm doar un singur aspect al practicii „Ochiul renaşterii”,
care însă are o însemnătate deosebită.
- Imaginaţi-vă ca s-ar putea lua un bătrân ramolit, „extirpând” personalitatea
lui din corpul în degradare şi să îl „plantăm” într-un corp tânăr şi sănătos, care are
vârsta de, să zicem, douăzeci şi cinci de ani. Vă asigur că, în noul corp, bătrânul va
rămâne tot bătrân. Şi dependenţa de slăbiciunea lui va distruge foarte repede noul
corp.
- Majoritatea oamenilor care îmbătrânesc, plângându-se de incomoditatea
care le cauzează bătrâneţea, mint cu neruşinare, în primul rând lor înşişi. Le place
să fie bătrâni şi umili, le place să-şi încurajeze slăbiciunile personale, le place să le
fie milă de ei înşişi. Şi acel care, într-adevăr, vrea să rămână tânăr, trebuie să
găsească curajul de a-şi recunoaşte acest fapt. Iar apoi să refuze definitiv atitudinea
faţă de sine şi comportamentul caracteristic bătrâneţii. Nu a şi-o imagina, ci a o
refuza categoric. Momentul-cheie în toate acestea este intenţia. Atât timp cât
reîntoarcerea tinereţii pentru voi este un vis irealizabil, o aşa zisă poveste frumoasă
din rândul visurilor dulci, sunteţi sortiţi eşecului. Imediat ce veţi începe a şti că
totul este realizabil şi veţi putea să vă formaţi în sine o intenţie de a obţine
rezultatul, prima înghiţitură din izvorul nesecat al tinereţii va fi făcută. În
continuare – acţionează tehnica. V-am învăţat cea mai simplă metodă de realizare a
acestei intenţii. Cum se ştie deja, cele mai efective chestii întotdeauna sunt foarte
simple. Din această cauză, totul ce se cere din partea voastră – e practicarea
continuă.
Intenţia inflexibilă şi practicarea insistentă fac minuni. Deoarece noi
suntem, cu toţii, fiinţe divine veridice, capabile de orice avânt.

"Capitolul pierdut"
Ediţia originală din 1939 a cărţii lui Peter Kelder „Ochiul renaşterii”
sfârşeşte cu finalul capitolului patru. Cu toate acestea, după opt ani, în 1947, textul
cărţii a fost revăzut şi suplimentat prin adăugarea capitolului cinci cu denumirea
„Mantram – Magia Conştiinţei”, dar, din motive necunoscute, nici o copie a
publicaţiei din 1947 nu s-a păstrat şi doar în 1994 o carte a fost găsită printre
hârtiile personale ale autorului.
În publicaţia dată, pentru prima dată, sunt incluse toate schimbările care au
fost făcute în publicaţia din 1947, incluzând capitolul cinci, acel capitol, care, odată
descoperit, a fost numit „Capitolul pierdut”.

Capitolul Cinci: Mantram – Magia Conştiinţei

"Tot ce ia naştere în cap,
se bazează pe Conştiinţă
şi e modelat tot de Conştiinţă."
Pāli Canon. 500-250 î. e. n.
Tipurile manipulărilor corporale
Dându-şi seama o dată despre existenţa a unora sau a altor senzaţii, ce
însoţesc trecerea prin corp a fluxurilor de prană, omul învaţă treptat să le observe şi
să-şi găsească mişcările proprii, individuale, şi manipulările, cu ajutorul cărora e
posibil de a le direcţiona şi a le fortifica. Anume pe baza unor astfel de observări
ale diferitor acţiuni fizice şi ale urmărilor lor bioenergetice au fost elaborate
multiple stiluri şi şcoli de exersări psihofizice, precum cele orientale, la fel şi cele
occidentale. Pentru ca ele să ia forma tradiţiilor stabilite yoghine, dao şi ale altor
tipuri de practici, au fost necesare milenii. Însă datorită stocării cantităţii imense de
informaţie şi a selecţiei minuţioase a celor mai efective căi, ca urmare, s-au format
tehnici care acţionează impecabil şi, în urma unei utilizări corecte, duc la rezultatul
exact planificat. Cu ele ne vom întâlni în cartea dată. Acum însă să cercetăm
procedeele cele mai elementare, ce ne permit să „umplem” formele exerciţiilor cu
senzaţiile fluxurilor de prană. Toate manipulările descrise mai jos trebuie
îndeplinite având coloana vertebrala strict în poziţie verticală.
1. Înainte să încercaţi de a efectua
manipulările descrise mai jos, se
recomandă de a „fixa” aspectul corporal
al atenţiei pe punctul aşa numitului al
„treilea ochi” – trikuta, care este una din
principalele adhare – „deschiderea
corpului fin”. Prin aceste deschideri este
efectuat schimbul de prană al omului cu
mediul înconjurător. Pentru a fixa atenţia
pe trikută, amplasaţi buricele degetului
mare al mânii drepte în aşa mod pe
mijlocul frunţii, încât degetele mânii cu
palma deschisă spre faţă să fie îndreptate în jos. Apăsând cu degetul fruntea, faceţi
o rotaţie pe un arc de o sută optzeci de grade schimbând poziţia palmei în direcţia
indicată de degete. Neatingând fruntea cu celelalte degete, reveniţi la poziţia
iniţială. Repetaţi de 3-9 ori (Des. 0-1)
2. Mişcarea rotativă încordată a umerilor înainte şi înapoi. Pentru a atinge
efectul maximal, e de dorit să efectuaţi, rapid şi puternic, câteva cercuri într-o
direcţie. Mişcarea trebuie să fie încordată, amplitudinea ei – maximă. Observaţi
senzaţiile care apar în regiunea creştetului capului, feţei, cefei,
gâtului, suprafeţei spatelui, a părţii din faţă şi din spate a
şoldurilor. Efectuând mişcarea dată cu umărul drept sau stâng
consecutiv, puteţi intensifica fluxurile pranei în partea
corespunzătoare acorpului. Pentru o mai mare eficacitate,
mişcările umerilor trebuie făcute sincronizându-le cu o inspiraţie
moale dar destul de intensivă după o completă expiraţie. Relaxaţi-
vă şi urmăriţi atent senzaţiile care apar în corp.
3. Mişcări rotative cu ochii. Reţinând respiraţia relaxată la
o semi-expiraţie sau la o incompletă inspiraţie, rotiţi, cu
insistenţă, ochii după şi contra acelor de ceasornic, atingând la maxim periferia
câmpului vizual. Faceţi trei-nouă cercuri în fiecare direcţie (Des. 0-2). Pe parcurs,
urmăriţi senzaţiile care apar în interiorul şi pe suprafaţa capului, în partea de sus a
spinării, în umeri, mâini şi picioare.
[Cei bolnavi de glaucom sau cu predispoziţia spre tensiunea intraoculară
ridicată, trebuie să manifeste o deosebită atenţie. Ar fi mai indicat de a lăsa
încercarea acestei metode până atunci, când cu ajutorul practicilor descrise în
capitolele acestei cărţi, boala va fi învinsă. Dând dovadă de o vădită insistenţă şi
încredere în sine, acele timpuri vor veni destul de repede. Până atunci, puteţi
efectua celelalte metode descrise aici.]
Relaxaţi-vă şi urmăriţi senzaţiile ce apar în corp.
4. Inspiraţia întretăiată. Lipiţi vârful limbii de gingia de sus un pic mai sus
de baza dinţilor din faţă. Aduceţi ochii la mijloc şi ridicaţi-i în sus, de parcă aţi
încerca să vă uitaţi la mijlocul frunţii proprii. Fixaţi atenţia pe linia imaginară, ce
trece de la rădăcina nasului spre creştetul capului. Expiraţi un pic de aer, inspiraţi şi
opriţi respiraţia, urmărind senzaţiile. Inspiraţi încă un pic şi iar opriţi-vă. Repetaţi
până când plămânii se vor umple la maximum. Încet expiraţi şi relaxaţi-vă,
urmărind senzaţiile.
[Cei bolnavi de hipertensiune şi boli ale inimii trebuie să fie extrem de
atenţi cu această metodă]
5. Blocarea limbii. Poziţia ochilor şi atenţia fixată exact ca în metoda
precedentă. Respiraţia liberă. Deplasaţi încet vârful limbii pe cerul gurii de la dinţii
din faţă până la cerul gurii moale cât mai adânc spre gâtlej şi înapoi. Urmăriţi, pe
parcurs, senzaţiile din interiorul capului şi ale părţii superioare a corpului. Această
metodă este una din cele mai eficace. Şi e absolut inofensivă.
Toate aceste metode sunt foarte simple şi se califică în categoria celor
necondiţionat active. Dacă după numeroase încercări rezultatul dorit nu este atins,
nu disperaţi. Cauza poate fi impuritatea excesivă a canalelor corpului energetic, în
urma căreia fluxurile de prană sunt foarte slabe şi nu sunt percepute de organele de
simţ. Dar ele există, în caz contrar corpul nu ar putea să trăiască. În această situaţie,
urmează să începeţi practicarea sistematizată conform metodelor descrise în această
carte, din când în când revenind la încercările de a învăţa sesizarea fluxurilor de
prană cu ajutorul unuia sau al mai multor metode propuse mai sus. Ajungând la un
anumit nivel de curăţenie al corpului fin, succesul va sosi neapărat.
În afară de aceste metode descrise mai sus, există o mulţime de alte mişcări
simple şi manipulări, ce permit sesizarea fluxurilor de prană şi a învăţă cum acestea
să fie utilizate.
La moment însă memorizaţi următoarele:
Eficacitatea unui exerciţiu „plin”, adică a acelui pe parcursul efectuării
căruia omul simte fluxurile de prană, este cel puţin cu un nivel mai înalt decât
un exerciţiu „gol” – a formei goalei ce corespunde mişcării „sportive” a corpului,
lipsite de conţinutul psiho-energetic.
O abordare corectă a însuşirii şi a efectuării formei clasice a oricărui
exerciţiu oriental, mai devreme sau mai târziu, întotdeauna inevitabil, duce la
descoperirea, de către practician, a sensului său veridic şi a naturii sale energetice,
transformându-se dintr-un procedeu de antrenament fizic într-un mijloc de dirijare a
conştiinţei. La acest nivel, potenţialul de tămăduire al metodelor tradiţionale ale
antrenamentului psihofizic este, într-adevăr, fantastic.
Acel care a învăţat să redistribuie conform propriei voinţe prana în sistemul
corpului fin, primeşte în mâinile sale cea mai puternică armă de luptă cu bolile,
deoarece îmbogăţirea intenţionată cu prană a locurilor bolnave şi generalele
„exersări cu prană” ale organismului sunt în stare să facă minuni chiar şi (pare) în
cele mai disperate cazuri.
____________________________________
 Din când în când, noi primeam mesaje scurte, dar interesante de la colonelul
Bradford. Făcea lecţii în grup, ici şi colo prin întreaga lume, şi nu se reţinea mult
timp nicăieri. Odată am primit o scrisoare destul de lungă. Conţinea informaţie
nouă şi ne era adresată nouă.
Titlul scrisorii „Mantram – Magia Conştiinţei” ne-a stârnit o oarecare
curiozitate, deoarece cuvântul Mantram era necunoscut multor din noi, cu toate că
unii îşi aminteau că au văzut deja acest cuvânt prin presă. Scrisoarea colonelului
relata:
„Este o deosebire între cuvintele Mantra şi Mantram. Ambele sunt luate din
sanscrită de la cuvântul ce înseamnă Instrumentul Gândului. Deosebirea este doar
că Mantram semnifică instrumentul gândului, iar Mantra este fără sunet.
Totul constă în faptul, conştientizaţi aceasta sau nu, că vă creaţi şi vă formaţi
viaţa voastră prin gândurile voastre. Toate lucrurile, care devin parte a realităţii
voastre fizice, la început sunt create în conştiinţa voastră, Din, aşa numita, materie
primară: gând. Şi utilizând puterea acestuia, a Instrumentului Gândului, puteţi
utiliza Mantram, formându-vă viaţa aşa cum doriţi să o vedeţi.
“Acum, pentru a utiliza Mantram în propriul beneficiu, trebuie să vă
înţelegeţi, mai întâi, natura conştiinţei şi mecanizvele ei funcţionale. În zilele
noastre noţiunea de Subconştiinţă este utilizată foarte des, dar rareori se ştie ce
înseamnă aceasta. În loc de subconştient, lama întrebuinţează cuvântul care s-ar
traduce Supra-conştiinţă – conştiinţă de un ordin mai înalt. Lucrul supraconştiinţei
constă în a prelua gândul (sau formaţiunea gândului), care reprezintă energia
primară, şi a-i da formă fizică în lumea materială.
Despre aceasta putem scrie o mulţime de cărţi, dar acum trebuie să ţineţi
minte un lucru important:
Supraconştiinţa voastră este o slugă care arde de nerăbdare să vă
îndeplinească orice ordin în forma unui gând. Atunci când creaţi o idee, daţi deja un
ordin. Sluga voastră o îndeplineşte prin materializarea ei în lumea fizică, acolo
unde gândurile devin obiecte şi evenimente ale vieţii voastre. Realitatea fizică este
oglinda gândurilor voastre. Schimbaţi-vă gândurile şi veţi putea schimba imaginea
din oglindă. Cu alte cuvinte, vă veţi schimba viaţa.
Acest lucru, foarte simplu pentru mulţi oameni, devine o adevărată piatra de
încercare.
Ei ne relatează cazurile nefaste sau chiar tragice din viaţa lor şi refuză să
creadă că ei înşişi au putut să le creeze prin propriile gânduri. Dar, dacă ei ar urmări
cu atenţie şirul propriilor gândurilor, ar vedea că gândurile negative înfruntă pe cele
pozitive. Într-un anumit moment vă veţi spune „Vreau să fiu fericit!”, dar în
următorul moment veţi aduce mii de cauze de a fi nefericit: munca plină de stres,
timpul urât de afară, chinurile cu facturile, obezitatea, vecinii gălăgioşi, întârzierea
la o întâlnire, şi aşa mai departe. Deci, atunci când vă puneţi directiva de a fi fericit,
gândurile voastre lucrează extra-program la crearea situaţiei exact inverse.
Iar Mantram este acea metodă, pe care o puteţi utiliza pentru consolidarea
gândurilor voastre şi ridicarea lor la nivelul celor mai înalte şi benefice dorinţe.
Pentru a începe utilizarea acestui instrument puternic, trebuie să clarificaţi mai întâi
ce trebuie să „vă livreze viaţa”. Iată un exerciţiu foarte simplu care vă va ajuta să o
faceţi. Vă va lua doar câteva minute, aşa că, vă recomand să-l repetaţi lunar.
Aşezaţi-vă şi alcătuiţi o listă a lucrurilor pe care le visaţi/doriţi.
În listă nu trebuie să fie lucruri care ar fi trebuit să le doriţi. Enumeraţi
visurile/dorinţele voastre, incluzând totul ce vă vine în minte în acest moment.
Acum verificaţi cu atenţie lista şi întrebaţi-vă CE poate să vă ofere realizarea
visurilor (dorinţelor) voastre enumerate. Exact ACEASTA şi trebuie să fie scopul
vostru. Scrieţi aceste realizări sau înfăptuiri tot aici, în listă.
De exemplu, dacă aţi scris, „Vreau un serviciu bun”, semnifică probabil, că
doriţi într-adevăr tot ceea ce poate oferi un serviciu bun. Poate doriţi să primiţi
satisfacţia creativă, punând aptitudinile şi talentul vostru în serviciul societăţii.
Poate aţi dori să lucraţi într-o atmosferă caldă şi prietenoasă.
Ceea ce doriţi să primiţi, trebuie să fie exprimat în emoţii. Emoţiile sunt
fructele dulci şi amare ale trăirilor vieţii. Ele şi sunt recompensa pe care noi ne
străduim să o primim în această viaţă. Atunci când veţi părăsi această lume, veţi
lăsa toate bunurile materiale, însă emoţiile voastre vă vor însoţi permanent. Aşa
deci alegeţi cu atenţie ce aţi dori să aveţi ca tovarăş permanent de drum.
Acum revedeţi lista voastră de dorinţe şi realizări. Citiţi totul, de sus în jos, şi
cât timp faceţi aceasta, căutaţi două-trei cuvinte sau fraze care ar uni toate astea. La
început ar părea imposibil. Dar cum numai veţi cerceta mai atent, veţi vedea
grupuri de dorinţe şi realizări care, la prima vedere, nu se aseamănă, dar sunt toate
îndreptate spre un scop comun. Divizaţi dorinţele voastre în două, trei grupuri de
acest fel şi găsiţi cuvântul sau fraza care include în sine totul. De exemplu, dacă
doriţi o casă mai bună, o maşină scumpă şi haine noi, scopul comun din toate
acestea reiese de a fi Bunăstarea şi Belşugul.
Acum ar trebui să aveţi o imagine clară a dorinţelor voastre fundamentale,
aşa că adunaţi-le toate împreună şi formulaţi-le într-o listă succintă. Ea trebuie să
fie scurtă, preciză şi să aibă un caracter pozitiv. De exemplu, „Eu doresc Fericire,
Putere şi Prosperitate, imediat!” Şi veţi primi. Când lista este pronunţată cu voce, ea
se transformă în Mantram, sau explicând mai clar, în instrumentul, care îl puteţi
utiliza pentru a pune Supraconştiinţa în acţiune.
A dori Putere este o dorinţă bună, aceasta poate să vă aducă sănătate,
rezistenţă şi energie corpului vostru fizic. Iar, la nivel mental, aceasta vă va oferi
puteri pentru a deveni maestrul propriei vieţi. Ordinul vostru „imediat” comunică
Supraconştiinţei când doriţi ca aceasta să se întâmple: ACUM. Ea dă ordin
Supraconştiinţei de a acţiona imediat, implementând dorinţele voastre în viaţă.
Acum aveţi Mantram şi îl puteţi utiliza fără mari dificultăţi. Simţiţi puterea
propriei voci şi vorbiţi astfel, de parcă ordonaţi unu spirit magic să îndeplinească
tot ceea ce doriţi. Trebuie doar să pronunţaţi în glas Mantram, cu ferma convingere
că totul se va îndeplini. Doar atât!
Pronunţaţi Mantram-ul vostru înainte de somn, noaptea şi dimineaţa când vă
treziţi. Străduiţi-vă ca repetarea Mantram-ului, la intervale egale de timp pe
parcursul întregii zile, să devină o obişnuinţă. Puterea Mantram-ului se măreşte
dacă îl veţi pronunţa cu convingere fermă în faţa oglinzii, privind în imaginea
propriilor ochi. Pe parcursul întregii zile, urmăriţi atent ce vorbiţi şi ce gândiţi.
Fiţi perseverenţi, nu admiteţi gânduri negative sau cuvinte care pot intra în conflict
cu ordinile date Supraconştiinţei. Aceste gânduri pot neutraliza puterea pozitivă a
Mantram-ului. Atunci când le observaţi, opriţi-vă, inspiraţi adânc şi revocaţi
gândurile şi cuvintele negative, din nou pronunţând Mantram-ul cu ferma
convingere. Desigur, puteţi să fiţi în prezenţa altor oameni şi nu puteţi, pe
neaşteptate, să ziceţi „Eu doresc Fericire, Putere şi Prosperitate, imediat!” În acest
caz, v-aş recomanda să folosiţi Mantra. Trebuie doar să repetaţi Mantra în gând,
creând imaginile cuvintelor în conştiinţa proprie. Mantra care nu e alimentată de
puterea vocii nu e atât de efectivă ca un Mantram pronunţat, dar, cel puţin, tot va
aduce un rezultat bun. Indiferent de faptul dacă folosiţi Mantram sau Mantra,
important e să memorizaţi următorul lucru: atunci când ordonaţi Supraconştiinţei
voastre, trebuie să vă concentraţii doar pe rezultatul final. Niciodată nu încercaţi să
dictaţi Supraconştiinţei modul în care trebuie să-şi înfăptuiască minunile sale.
Supraconştiinţa este mult mai deşteaptă şi ingenioasă decât vă puteţi imagina. Dacă
a început ceva, nu va ceda niciodată şi nu va abandona ce a început, deoarece
cunoaşte că există zeci de mii de căi de a atinge rezultatul dorit. Dacă, prin
gândurile proprii şi prin ideile preconcepute, veţi încerca să indicaţi
Supraconştiinţei cum să-şi efectueze lucrul, doar îi veţi limita posibilităţile şi veţi
înnoda puterea Magiei care ar putea fi în completă în desfăşurare. Supraconştiinţa
noastră reprezintă un lucru minunat: ea obţine o mare satisfacţie, lucrând la
realizarea tuturor dorinţelor noastre. Visurile, dorinţele – sunt o putere foarte mare
şi atunci când le folosiţi pentru a pune Supraconştiinţa în acţiune, ea va fremăta de
plăcere, implementând visurile voastre cordiale în modul cel mai neaşteptat.
Încă un lucru pe care trebuie să îl ştiţi – zona Supraconştiinţei nu
analizează gândurile voastre până a începe implementarea lor. Ea nu face
diferenţă între durere şi plăcere, îndurerare sau succes, tristeţe sau bucurie. Mai
exact, Supraconştiinţa nu are sentimente sau emoţii plăcute sau neplăcute. Scopul ei
este de a transforma gândurile sau programarea mentală în materie. Toate gândurile
şi stările emotive, bune şi rele. Supraconştiinţa nu ar fi putut să îşi exercite funcţia
dacă mai întâi de toate ar fi trebuit să analizeze gândurile voastre, şi cele bune, şi
cele rele, vesele sau triste, veritabile sau inutile.
Vă dezvălui deci un secret uimitor, care poate permite fiecăruia să obţină tot
ce visează: Schimbaţi gândurile voastre (programarea voastră mentală), şi vă
veţi schimba viaţa. Dacă vă gândiţi la ceva minunat, la ceva ce vă provocă emoţii
pozitive, Supraconştiinţa voastră va inunda viaţa cu toate aceste lucruri, în locul
tuturor lucrurilor şi evenimentelor neplăcute din viaţa voastră.
Supraconştiinţa este un lucru neobişnuit, dar ea nu poate folosi gândurile
care nu sunt alimentate cu vizualizări. Prin urmare, pentru eficacitate, Mantram-ul
vostru trebuie să sune pentru vouă înşivă cu un sens plin de însemnătate. Ca să fiţi
convinşi, că este aşa, trebuie să ţineţi cont de două lucruri:
Prima: este important ca Mantramul vostru să vă urmeze în mişcările
evolutive. Atunci când simţiţi că, în rezultatul creşterii personale, scopurile voastre
s-au schimbat, introduceţi schimbările necesare şi în Mantram-ul vostru, care le va
oglindi.
Doi: Mantram-ul vostru trebuie spus în limba pe care o posedaţi la perfecţie
(sau în limba maternă). Aduc acest exemplu, deoarece unii învăţători orientali
răspândesc Mantrame care sunt bune pentru oamenii orientali sau pentru cei care
vorbesc limbile orientale. Însă aceste Mantrame sunt inutile pentru oamenii care nu
înţeleg aceste limbi. Chiar dacă vi se explică sensul acestor cuvinte, ele sunt doar o
aberaţie pentru Supraconştiinţa voastră şi, ca rezultat, scopul nu va fi atins.
Cu toate acestea există o excepţie. Un cuvânt deosebit, venit din orient, are
un efect magic asupra Supraconştiinţei şi, totodată, asupra creerului şi a sistemului
nervos central. Cuvântul OM. Ceea ce îl face deosebit nu e cuvântul în sensul
sunetului, şi nici ceea ce înseamnă. Preţiozitatea este în vibraţia tonalităţii. Toţi acei
care vor folosi OM în contextul vibraţiei, vor beneficia indiferent de limba pe care
o vorbesc. Succesul va depinde doar de gradul de pregătire a persoanei pentru a
primi vibraţii de o astfel de putere şi înălţime. Utilizarea lui OM, o voi numi al
şaptelea ritual, poate duce persoanele, pregătite pentru aceasta, să obţină rezultate
excepţionale. Cu o intonaţie corectă, frecvenţa vibraţiei are un puternic efect
stimulator asupra glandei pineale – epifizei, care este conectată cu cel de-al şaptelea
centru superior (Sahasrara). Iar, dacă viaţa voastră personală nu este concentrată
asupra planului superior, nu trebuie să începeţi stimularea Epifizei.
Exact ca şi seminţa care nu poate creşte pe un teren arid, astfel şi vibraţiile
de un nivel superior nu pot să se dezvolte într-o conştiinţă care nu este pregătită
pentru a le primi. Nu încercaţi să practicaţi al şaptelea ritual până când primele
cinci nu au sistematizat componentele fizice şi mintale. Vibraţiile voastre trebuie să
fie destul de înalte, în sensul că deja nu mai întrebuinţaţi droguri, alcool şi tutun.
Pregătindu-vă de al şaptelea ritual, ţineţi cont de dietă. Ea nu trebuie să conţină
grăsimi şi substanţe care conţin zahăr, deoarece zahărul este vărul alcoolului.
Amidonul tot e dăunător dacă nu este mestecat minuţios. Dacă amidonul a trecut,
cu bine, prima parte a procesului digestiv în cavitatea bucală, atunci în cantităţi
mici nu este dăunător. Îndeosebi de importantă este mărirea cantităţii de apă pe care
o folosiţi. O persoană de talie medie trebuie să bea 3 litri de apă pură. Dacă sunteţi
de talie mai mică sau mai mare, beaţi corespunzător mai puţin sau mai mult. Nu
începeţi să beţi imediat toată această cantitate. Măriţi cantitatea apei utilizate treptat
timp de 60 zile. Apa nu doar că va ajuta să cureţe organismul vostru de impurităţi,
ea este de asemenea şi un conductor perfect al electricităţii şi al vibraţiilor sonore.
Utilizaţi cantitatea maximă de apă timp de minim o lună, şi doar după aceasta vă
puteţi permite să începeţi al şaptelea ritual, aşteptând rezultate bune. Pentru
practicarea ritualului staţi pe podea sau aşezaţi-vă într-un fotoliu comfortabil.
Relaxaţi-vă total, dar nu vă gârboviţi. Îndreptaţi şi ţineţi sus bărbia voastră, astfel
încât coardele vocale să nu fie incomodate de nimic. Aţi putea chiar şi să vă culcaţi
pe spate pe un pat rigid sau pe podea, dacă doriţi, însă nu puneţi nimic sub cap.
Altfel, capul va veni în faţă şi va strânge coardele vocale.
Sunetul OM se pronunţă exact ca în cuvântul POM. Pentru a obţine intonaţia
corectă la pronunţarea acestui sunet magic, începeţi cu o inspiraţie adâncă, dar nu
umpleţi plămânii până la limită. Apoi cu o voce plină scoateţi sunetul O-O-O...
Maxilarul vostru să fie deschis pe jumătate. Buzele să fie rotunjite, limba trasă şi să
se afle în partea de jos a gurii, dar un pic ridicată la rădăcină. Menţineţi sunetul O-
O-O timp de 5 secunde. Apoi, continuând sunetul, închideţi şi relaxaţi maxilarul şi
buzele, relaxaţi limba, aducând-o în poziţie plată, concomitent formând sunetul M-
M-M... şi menţineţi-l pentru 10 secunde. La sunetul O-O-O, să simţiţi rezonanţa în
piept, iar la sunetul M-M-M, rezonanţa sunetului trebuie simţită în nas. Dacă totul
este făcut corect, două sunete formează o consonanţă într-un sunet pozitiv O-O-O-
M-M-M-M...... Când terminaţi, relaxaţi-vă, faceţi 1-2 inspiraţii profunde, înainte de
a începe iar. Repetarea exerciţiului trei-patru ori consecutiv este deajuns. Nu
exageraţi, dacă simţiţi o uşoară ameţeală sau o slăbiciune, opriţi-vă. După un
interval de o oră repetaţi încă de câteva ori. La început să nu repetaţi ritualul mai
mult de 10 ori pe zi, chiar dacă nu simţiţi slăbiciune sau ameţeală. Stimularea
intensă a epifizei nu este recomandată începătorilor. Va fi mai bine dacă nu veţi
pronunţa Mantram pe parcursul celui de al şaptelea riual. Ritualul trebuie îndeplinit
atunci când conştiinţa este liniştită şi liberă de gânduri. Cu toate acestea puteţi
combina cu succes ritualul cu Mantra: atunci când pronunţaţi O-O-O... pe parcursul
a 5 secunde menţineţi conştiinţa voastră în linişte şi pace, apoi când treceţi la
sunetul M-M-M... pe parcursul a 10 secunde repetaţi mantra voastră în gând de
câteva ori. Mantra trebuie pregătită din timp şi poate fi identică cu Mantram-ul
vostru. Mantra se pronunţă în gând, sub formă de ordin, cerând executarea
scopurilor voastre principale. Verificaţi ca mantra sa nu conţină gânduri negative şi
cuvinte care ar putea anula puterea pozitivă a mantrei voastre.
Este un ritual foarte puternic prevăzut pentru adulţi. Persoanelor mai tinere
de 21 ani nu li se recomandă de a practica cel de-al şaprelea ritual. Această practică
îşi manifestă cel mai puternic efectul asupra persoanele care au atins vârsta când
înţelepciunea începe să se maturizeze în inimă.
În general, la persoanele vârstnice progresul ridicării vibraţiilor se manifestă
mult mai puternic decât la tineri. Acest rezultat se explică prin faptul că ei nu sunt
distraşi de iluziile lumii materiale, unde satisfacţiile zboară atât de rapid, ca şi
frunzele uscate purtate de vânt. Ei ştiu că darurile adevărate ale vieţii se află nu în
exterior,ci în lumea din interiorul nostru.
Înţelepţii antichităţii – Oamenii Luminii/ Iluminaţii (probabil e vorba despre
o civilizaţie antică) - foloseau al şaptelea ritual pentru ridicarea vibraţiilor
conştiinţei şi ale corpului fizic. De asemenea, această tehnică era folosită de ei în
călătoriile prin alte lumi. Efectuând la fel, veţi merge înainte pentru obţinerea
tinereţei conştiinţei, tinereţei corpului însoţiţi de darul înţelepciunii. În încheiere, vă
invit să răspundeţi chemării şi să începeţi totul imediat. Chiar dacă aţi obţinut un
progres enorm şi aţi realizat multe, nimic nu se compară cu ce vă aşteaptă, atunci
când veţi începe călătoria în interiorul vostru (autocunoaşterea). Începând aceasta
călătorie şi văzând toate acele lucruri minunate, care se află doar la distanţa
unei mâni întinse, nimic nu vă va face să vă întoarceţi înapoi.
Cu plăcere,
Colonelul Bradford