Luna nu există, fiind o hologramă sau o

halucinaţie colectivă a oamenilor!
2,002 vizualizari / 92 comentarii 
Cuvinte-cheie:astronomie , Conspiratii si 
Societati secrete , gravitaţie , Lună , NASA ,
Newton , Pământ 

Site-ul 
“Secretele lui Lovendal” continuă să vă
 prezinte în premieră în limba română
articole despre teorii ale conspiraţiei care
mai de care mai incredibile. Astăzi vom vorbi 
 puţin despre Lună…care se pare că, conform
unora, nu există! Să le vedem împreună
argumentele.
 

În anul 1995, Asociaţia Americană de Istorie

aniversa 50 de ani de înfrângere a
nazismului, cu o rezoluţie prin care îndemna
să se studieze semnificaţia Holocaustului.
Preşedintele Asociaţiei a fost întrebat de ce
nu s-a mers mai departe, recunoscându-se
că Holocaustul a existat ca fapt istoric. El a
răspuns că, pentru un grup de istorici, a
spune că a existat Holocaustul este ca şi 
cum “un grup de astronomi ar spune că
există Luna pe cer”. Acest răspuns ar trebui 
să pună pe gânduri. De ce a fost 
nominalizată Luna, ca şi cum aceasta n-ar 
exista? Este totuşi preşedintele Asociaţiei 
 Americane de Istorie! Ce a vrut el să
ascundă prin aceste cuvinte? Dar dacă Luna
n-ar exista? Cred că aţi rămâne cu toţii 
şocaţi de această afirmaţie. Dacă n-aţi fi fost 
învăţaţi la şcoală, de unde ştiţi cu adevărat 
că Luna există?
Mulţi ar spune următoarele argumente (cu
adevărat alogice):
1) Luna o putem vedea! Ea există!
 

Obiecţii la acest argument: Ar putea fi o

hologramă, proiectată de diverse instalaţii 
guvernamentale din lume. Ar putea fi un
balon uriaş, ţinut sus cu ajutorul heliului (de
aceea se mişcă pe cer atât de încet). Sau ar 
 putea fi diferite lucruri, la diferite momente
şi diferite locuri, aceasta depinzând de
tehnologia disponibilă pentru conspiratori,
sau de cultura şi de credinţele populaţiei 
înşelate.
Farsa Lunii ar fi putut fi impusă asupra unei 
lumi naive, în diferite momente din istoria
umană. Poate că a început ca o halucinaţie
colectivă sau ca un mit religios, sau poate că
era, la un moment dat, doar o stea mai 
strălucitoare, de care s-a exagerat. Odată ce
 povestea Lunii a început, cei care au
organizat această farsă au văzut că ar putea
ieşi în câştig folosindu-se de ea. Aşa că ei au
început să răspândescă zvonuri, observaţii 
ştiinţifice falsificate şi să inventeze multe
alte lucruri privind acest corp celestial fals.
Pentru a face această farsă mai plauzibilă, ei 
au asociat ciclurile lunii care să coincidă cu
lunile anului.
2) Toţi astronomii din lume spun că Luna
există!
 

Obiecţii la acest argument: Tocmai, această

unanimitate e puţin suspicioasă, odată ce
universităţile ar trebui să fie forumuri de
dezbateri libere pe chestiuni controversate.
Oamenii de ştiinţă n-ar trebui să abordeze
aspectele cu idei preconcepute. Însă tocmai 
acest principiu este lăsat deoparte, atunci 
când vine vorba de Lună. N-o să vedeţi 
niciodată o dezbatere privind această
chestiune; din contra, ca să faci parte din
“curentul academic” trebuie să accepţi 
dogma ştiinţifică prestabilită. În caz contrar,
eşti văzut ca un simplu nebun.
3) Dacă Luna nu există, cum s-a putut 
 perpetua această farsă din antichitate până
în ziua de astăzi?
Obiecţii la acest argument: Deşi e imposibil de
a vă da seama de dimensiunea înşelăciunii 
fără o cercetare mai amănunţită, totuşi s-ar 
 putea identifica uşor sursele de unde a
 provenit farsa Lunii. Primele ar fi diferitele
societăţi secrete şi ordine religioase, la care
au aparţinut oamenii de ştiinţă responsabili 
cu perpetuarea farsei. Am putea numi aici,
Cavalerii Templieri, rozicrucienii, masonii 
sau Illuminati – societăţi secrete din care au
făcut parte diverşi astronomi de renume, de
la Ptolemeu, Copernic, până la Newton. În
 zilele noastre, Universităţile de prestigiu şi 
agenţiile spaţiale guvenamentale, precum
NASA, sunt pline de “oameni de ştiinţă” de
acest gen.
 

Totuşi, responsabili nu sunt doar oamenii de

ştiinţă care au iniţiat această farsă, şi 
organizaţiile din care ei au făcut parte. De-a
lungul timpului, multe instituţii au fost 
cooptate până în clipa de azi, când credinţa
în existenţa Lunii este universală şi nepusă
la îndoială.
4) Dar în 1969 a avut loc aterizarea omului pe
Lună!
Obiecţii la acest argument: Se ştie că
aterizarea omului pe Lună n-a avut loc, de
fapt, niciodată, totul fiind filmat într-un
studio secret din Nevada. Mai multe despre
această farsă puteţi citi AICI:
http://www.lovendal.net/wp52/40-de-ani-de-
la-marea-farsa-a-aselenizarii-omul-n-a-fost-
niciodata-pe-luna/ 

5) N-a fost menţionată

Luna de atâtea ori în istoria literaturii? Cum
de s-a întâmplat asta, dacă ea n-a existat 
niciodată?
 

Obiecţii la acest argument: În limba engleză,

nu s-a făcut niciodată referire la Lună
înainte de 1066. Totuşi, întâlnim la William
Shakespeare, în opera Romeo şi Julieta
următorul text: “ROMEO: Domniţă, jur pe
luna care ninge / Polei de-argint pe pomii 
toţi din preajmă… JULIETA: O, nu jura pe
lună; luna-şi schimbă / Rotundul chip în
fiecare lună / Şi nu te vreau ca ea de
nestatornic”. Julieta consideră Luna ca ceva
efemer, căci, dacă ar considera existenţa
Lunii ca fiind ceva sigur, atunci n-ar mai 
considera jurământul ca fiind ceva de
neîncredere.
Sau examinaţi piesa “Othello” de acelaşi 
Shakespeare: “E o greşeală că Luna / Ar veni 
mai aproape de Pământ cum n-a fost 
niciodată / Şi în înnebuneşte pe oameni”. În
acest pasaj, Othello se referă la unul din
miturile greşite privind Luna, şi anume că
aceasta ar afecta minţile oamenilor.
Pentru cei care cred că Luna a fost prezentată
de-a lungul istoriei în multe locuri, atunci 
trebuie să vină cu dovezi, şi anume:
- să fie un document original, fără să fie
interpretat greşit;
- în document să se refere clar la un obiect 
cu diametru de 2.160 de mile, care se află la
o distanţă medie de Pământ de 240.000 de
mile.
 

 Alte referinţe în istorie, fără să fie îndeplinite

aceste 2 condiţii, sunt considerate a fi 
eronate.
6) E ceva patetic! Care ar fi motivul pentru
care ar trebui ca existenţa Lunii să fie
falsificată?
Care e cel mai vechi motiv din lume? Banii.
Încă de la sfârşitul celui de-al doilea război 
mondial, s-au cheltuit miliarde de dolari în
aşa zisa explorare a spaţiului. Publicul a fost 
naiv şi a crezut tot ce i s-a oferit pe tavă,
crezând că omul a aterizat pe Lună, pe când 
ei au filmat totul într-un studio, folosind 
echipamente dintre care mai ieftine. Şi farsa
nu se sfârşeşte aici. Ea continuă şi astăzi,
miliarde de dolari cheltuindu-se inutil. Iar 
 povestea Lunii serveşte ca justificare
 perfectă.
Legea gravitaţiei demonstrează că Luna n-ar 
trebui să existe
Fizica a avut întotdeauna o “jenă” în a explica
de ce un obiect atât de greu ca Luna, odată
 prinsă de gravitatea Pământului, n-ar reuşi 
să se prăbuşească inevitabil pe Terra. Fizica
vine cu argumentul teoriei lui Newton,
binecunoscut pentru legea atracţiei 
universale. Dar, ceea ce nu se ştie este
faptul că Newton făcea parte din diferite
societăţi secrete ale căror scop era
dominarea lumii.
 

Şi totuşi, faptul e evident. Un obiect de

dimensiunile Lunii n-ar putea exista, întrucât 
el n-ar putea rămâne fixat pe cer prea mult 
timp.
Să ne aducem aminte de legea atracţiei 
universală, care spune că forţa de atracţie
dintre două corpuri este cu atât mai mare,
cu cât masele corpurilor sunt mai mari şi cu
cât distanţa între ele este mai mică. Ea este
dată de formula:

unde k = acceleraţia gravitaţională

m1, m2 = masele celor două corpuri 
r = distanţa dintre cele două corpuri 
 Această ecuaţie stabilită de Newton, se
bazează pe presupunerea că Luna
traversează planeta noastră în cercuri 
concentrice. F (adică forţa gravitaţională
care ţine Luna pe calea sa “dreaptă”)
necesită ca distanţa (r) dintre cele două
corpuri cereşti să rămână constantă. Dacă
distanţa s-ar micşora, atunci forţa
gravitaţională ar creşte în putere. Dacă s-ar 
întâmpla acest lucru, Luna ar fi atrasă spre
Pământ. Conform legii lui Newton, acest 
incident ar naşte o serie de evenimente
logice care ar avea un singur rezultat haotic:
atragerea satelitului din ce în ce mai multe
spre Pământ, până când cele două corpuri 
cereşti s-ar ciocni.
 

Teoria că aceste corpuri cereşti ar urma

traiectorii circulare a fost abandonată, aşa
că a fost schimbată de mai mulet ori, până s-
a ajuns la concluzia că ar urma o traiectorie
spiralată. Astfel, Luna n-ar menţine o
distanţă constantă faţă de planeta noastră.
Orbita Lunii oscilează permanent faţă de
Pământ, mai aproape, apoi mai departe,
într-un ciclu continuu. Fiecare ciclu de acest 
gen aduce Luna mai aproape de noi. De ce
nu se spune că Luna este adusă din ce în ce
mai aproape de noi? De ce acest lucru este
atât de puţin cunoscut?
La urma urmei, nu-i aşa că Luna ar putea fi 
doar o proiecţie sau o halucinaţie colectivă a
oamenilor?

Luna nu există! (partea 2): încă 7 dovezi care

arată că Luna e o farsă
2,118 vizualizari / 53 comentarii 
Cuvinte-cheie:astronomie , Biblie , ciclu ,
Conspiratii si Societati secrete , femeie ,
Lună , Pământ  , sex 
 , Venus
 

Se pare că
 primul articol originar despre inexistenţa
Lunii ( http://www.lovendal.net/wp52/luna-
nu-exista-fiind-o-holograma-sau-o-
halucinatie-colectiva-a-oamenilor/   ) a produs
destulă vâlvă, aşa că am decis astăzi să
continui cu prezentarea altor dovezi care ar 
demonstra, conform adepţilor săi, că Luna
nu ar exista ca astru al nopţii, ea fiind doar o
simplă hologramă/reflecţie/halucinaţie
colectivă.
Să vedem care ar fi aceste noi dovezi:
1) Luna poate fi văzută şi în timpul zilei 
 

Cel mai mare argument pe care ţi-l poate

aduce cineva ce crede în Lună este acela că
“Ea există! Poţi s-o vezi şi cu ochii tăi!” Şi 
totuşi apare o chestie foarte ciudată: Luna
 poate fi vizibilă şi în timpul zilei. Soarele
este atât de strălucitor, încât nicio stea nu
se poate vedea în timpul zilei. Şi în plus,
stelele au şi propria lumină. Aşa cum poate
remarca cineva noaptea, Luna, chiar dacă e
mai mare, nu străluceşte la fel de intens ca
şi o stea. Aşa că Luna, dacă ar fi un corp
ceresc, ar putea fi văzută în timpul zilei,
doar dacă ar putea fi văzute şi stelele. Şi 
totuşi, Luna poate fi văzută şi ziua şi 
noaptea. Aşa că, ea ar trebui să existe în
atmosfera noastră, la fel cum pot fi văzuţi şi 
norii.
2) În civilizaţiile vechi din America, Luna nu
apare
Civilizaţiile vechi din America pot constitui un
adevărat test dacă există sau nu o farsă a
Lunii. Se ştie faptul că mayaşii şi incaşii erau
mari astronomi. Odată cu ajungerea
europenilor pe continentul american, în
secolul al XVI-lea, toate documentele şi 
cărţile vechi ale acestor civilizaţii au fost 
arse. Ce au încercat să ascundă? Faptul că
aceste civilizaţii nu aveau niciun concept de
“Lună”?
3) Comportamentul animalelor faţă de Luna
 plină
 

Este binecunoscut faptul că multe animale (ca

de exemplu, lupii) manifestă un
comportament neobişnuit în perioadele de
Lună plină. În mod evident, e ceva ce-i 
deranjează pe animale. Totuşi, dacă Luna ar 
fi existat încă de la începuturi, animalele ar 
fi trebuit să se obişnuiască până acum.
4. De ce era nevoie de cuvântul “lunatic”?
Se ştie faptul că “lunatic” are sensul, în ziua
de azi, de “nebun”. Totuşi, în trecutul 
omenirii, Luna nu era luată prea în serios.
Oamenii ştiau că Luna este o invenţie a
omului. Interesant e faptul că în trecut 
“lunatic” avea sensul de “cei ce cred în
Lună”. Iar cei care credeau că Luna ar fi un
corp ceresc erau consideraţi a fi proşti.
5) În antichitate, al doilea corp ceresc după
Soare era Venus
Interesant e faptul că, pentru oamenii din
vechime, cel de-al doilea corp ceresc după
Soare era planeta Venus, şi nu Luna! De ce?
Pentru că era cel mai strălucitor obiect 
ceresc, după Soare. Unde era Luna atunci?
6) Ce legătură există între Lună şi ciclul 
femeii?
 

 Aşa cum mulţi înţelepţi au învăţat de-a lungul 

timpului, de la Darwin la Freud, de la
civilizaţiile vechi, până la lumea
contemporană, impulsul sexual a dominat 
lumea încă de la începutul omenirii. Aproape
totul poate fi explicat în termeni de sex.
Poate fi o coincidenţă faptul că cea mai mare
farsă a lumii – un ciclu de patru săptămâni 
de semne pe cer – coincide cu ciclul 
reproductiv feminin? Cum poate cineva
crede că femeia şi Luna, au din întâmplare,
acelaşi ciclu? Ce mai bună modalitate –
 pentru o societate dominată de bărbaţi 
 pentru a controla femeile – ar fi decât aceea
de a se inventa un semn uriaş pe cer? S-ar 
reaminti constant faptul că ciclul sexual al 
femeii trebuie să servească zeilor bărbaţi.
Luna a fost inventată ca o zeitate feminină,
 pentru a servi unui zeu bărbat.
7) Unde e Luna în Biblie?
Primele părţi ale Bibliei nu fac referire la Lună.
De exemplu, în povestea Creaţiei din
Geneză, se referă la lumini mai puţin
strălucitoare, adică la stele. Interesant e că
Luna în ebraică se pronunţă “yareach”, care
înseamnă în acelaşi timp şi “ciclul lunar al 
femeii”. Cu alte cuvinte, ciclul femeii e
asociat cu Luna.
Să analizăm împreună un pasaj din Faptele
 Apostolilor (2:18-20):
 

18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele

Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi 
vor prooroci.
19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe
 pământ semne: sânge, foc şi fumegare de
fum.
20. Soarele se va schimba în întuneric şi 
luna în sânge, înainte de a veni ziua
Domnului, cea mare şi strălucită.
 Acest pasaj ar putea fi interpretat astfel:
Există minuni în cer (masculin, deasupra) şi 
 pe pământ (feminin, dedesupt). Soarele este
întunecat (cerurile, deasupra), iar “luna”
(ciclul menstrual) sânge (se combină astfel 
imaginea morţii cu cea a menstruaţiei).
Din timpuri imemoriale, omenirea a venerat 
 zeităţile care locuiau în ceruri. Aceasta este
caracteristica omului încă de la apariţia sa
 pe Pământ. Astăzi, “zeitatea” este
reprezentată de ştiinţă. Ştiinţa ne-a spus, de
exemplu, că omul a aterizat pe Lună. Pe de
altă parte, întotdeauna ni s-a spus că
generaţia trecută se înşela, pe când 
generaţia actuală se află în lumina
adevărului. Dar nu credem acest lucru cu
fiecare generaţie în parte? Atunci, unde este
totuşi adevărul?