KEKRAGARION

AL DUMNEZEESCULUI ŞI SFINŢITULUI
AUGUSTIN EPISCOPULUI IPONIEI
 KEKRAGARION.
AL DUMNEZEESCULUI ŞI SFINŢITULUI
AUGUSTIN EPISCOPULUI IPONIEI.

ADICĂ PATRU CĂRŢI.

ÎNTÂIA, CUGETĂRI. A DOUA, SINGURATICE CUVINTE. A TREIA,
PENTRU PRIVIREA LUI HRISTOS. A PATRA, PENTRU ZDROBIREA
INIMII.

ÎNTRU CARE SĂ CUPRIND LAUDE, ŞI RUGĂCIUNI, ŞI MULŢUMIRI PREA

FIERBINŢI, PE CARE DUMNEZEIESCUL PĂRINTE NEÂNCETAT
ÎNĂLŢÂNDU-LE CĂTRE DUMNEZEU, STRIGA.

CARE SAU TĂLMĂCIT DE CUVIOŞII DASCĂLI GHERONTIE ŞI GRIGORIE. ŞI

ACUM ÎNTĂI SAU DAT ÎN TIPAR, CU BLAGOSLOVENIA ŞI CHELTUIALA PREA
O SFINŢIEI SALE CHIRIO CHIR: VENIAMIN, ARIEPISCOP ŞI MITROPOLIT A
TOATĂ MOLDAVIA.

ÎN TIPOGRAFIA SFINTEI MĂNĂSTIRI NEAMŢUL. ÎN VREMEA CUV: ARHIM:

ŞI STAREŢ CHIR SILVESTRU
ÎN ANUL DE LA HRISTOS, 1814. IUNIE, 5.

„SĂ MĂ ÎNTOARCĂ PRE MINE CEI CE SĂ TEM TINE, ŞI CEI CE CUNOSC MĂRTURIILE
TALE.”1

„OCHII MEI SAU STINS SPRE MÂNTUIREA TA, ŞI SPRE CUVÂNTUL DREPTĂŢII TALE.” 2

„DORIT-AM DE MÂNTUIREA TA DOAMNE, ŞI LEGEA TA CUGETAREA MEA ESTE.” 3

CĂTRE CETITOR.

Alţii de alte fapte bune să se minuneze ale sfinţitului şi fericitului acestuia Părinte
Augustin, celui întru toate decât nimenea mai jos, iar întru teologie decât mulţi mai sus:
Unii adică lăudându-i învăţătura şi cea în limba elinească, iar mai vârtos în cea latinească,
întru care multe cărţi alcătuind, ca alt soare pe vremea sa, la suta a cincea a anilor de la
1
Ps. 118, 74.
2
Ps. 118, 123.
3
Ps. 118, 174
2
Hristos Mântuitoriul nostru, în Biserica Lui au strălucit: Iară alţii, înfrânarea cea după
Botez a vieţii, şi curăţenia minţii, cu care întraripându-să, în norul cel luminos uşor au
intrat, şi de acolo dogmele Teologiei nouă ne-au pogorât: Şi unii cu flori de laude
încununându-i pronia cea păstorească, şi păstoria cea înţeleaptă a turmei lui Hristos ceii ce
era în Ipponul Cartagenii: Iar alţii, starea cea împotriva eresurilor tare, şi tăria cea pentru
mărturiile scripturilor ne biruită, prin care sprânceana ereticilor prea cu cuviinţă o surpă,
şi socotelile Pravoslavnicilor ca şi cu nişte legături nerupte le întăreşte. Iar mie mai mult
decât toate vrednică de laudă mi să pare umilinţa lui cea multă, şi dragostea către
Ziditorul cea înfocată, pentru care şi de Dumnezeiască strălucire sau învrednicit, şi darul
Teologiei din destul de la Dumnezeu au luat, precum este arătat şi din celelalte ale lui
cuvinte, dar nu mai puţin şi dintru aceste privitoare şi Teologiceşti rugăciuni, întru care
atâtea înţelegeri înalte şi Teologiceşti se află, atâta dragoste fierbinte şi înfocată se simte,
atâta umilinţă adâncă se vede, întru cât nu numai pentru dânsul nu poate cineva a cunoaşte,
oare cu sineşi au fost el mai mult unit, sau cu Dumnezeu: Ci şi cel ce le va ceti cu luarea
aminte cea cuviincioasă, se va răni minunat de Dumnezeiască dragoste ceia ce izvorăşte
dintrânsele şi cu totul tot se va lipi de Dumnezeu cel iubit de el şi îndrăgit. Şi cum pe
această minunată patimă o au pătimit şi prea o sfinţitul nostru Stăpân Arhiepiscopul şi
Mitropolitul Moldaviei Chir VENIAMIN. Pentru aceia şi după ce sau tălmăcit ele din
limba elinească de cel întru fericita pomenire cinstitul meu stareţ Gherontie în Sfânta
Mănăstire Neamţul, prea o sfinţia sa ca un iubitor de fii Părinte, aflând vinul cel ascuns al
umilinţei, nu au suferit a nu-şi adăpa acum cu el şi pre fii săi cei însetaţi, ci cu tipărirea
lor, ca şi cu un fluier păstoresc trâmbiţând, pre toţi la cetirea lor, ca la un pahar
duhovnicesc îi cheamă, vrând cu adevărat, ca împreună cu toţi de vinul acesta al umilinţei
şi al dragostei cei-i Dumnezeieşti să se împărtăşească, şi inimile cu veselie adevărată, de
care Dumnezeu să veseleşte, să-şi veselească, ca şi către Dumnezeu a zice să poată, iată
eu şi pruncii, pe care mi-ai dat Dumnezeule. Iar de la Dumnezeu a auzi să se
învrednicească: Bine Slugă bună şi credincioasă şi celelalte. Să se bucure dar acum iarăşi
Moldavia, că şi-au mai dobândit pre Părintele cel iubitor de fii, pre Păstorul cel adevărat
şi priveghetor, pre lucrătorul şi păzitorul viei cel osârduitor şi fără de preget, pre
Voievodul cel râvnitor şi ca şi cu foc suflător împotriva eresurilor şi a ne dumnezeirii: Şi
către Dumnezeu Părintele cel ceresc, Începătorul păstorilor, Săditorul viei, Împăratul cel
Mare, glas de umilinţă să înalţe ca să-l păzească până la adânci bătrâneţe, aşa spre
mântuire povăţuind, şi de sus povăţuindu-să,
Amin.

Cel întru ascultare împreună cu tălmăcitorul petrecător

Grigorie.

VIAŢA CELUI ÎNTRU SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU

AUGUSTIN.

3
 Augustin al Ipponiei dumnezeiescul Episcop (după Evghenie pururea pomenitul
Arhiepiscop al Slaveniei şi al Hersonului Tomul 1, al lui Zirincavie, Lucrarea 4,
însemnarea 29, foaia 387.) S-au născut în Tagastul Numidiei în anul Mântuirii 355,
Iscusindu-se la toate învăţăturile cele ce în judecătorii să lucrează. Iar după iscusinţa
aceasta la Roma mutându-să matimile cele ritoriceşti învăţa, şi pentru aceste matimi nu
după multă vreme chemat fiind de la Mediolan sau mutat acolo de obşte pre acestea
învăţându-le, unde de Dumnezeiescul Ambrozie învăţându-să cele ale Credinţei, şi pre
cele manihiceşti eresuri şi bârfiri scuipându-le, de care mai înainte să adăpase,
mântuitoriului Botez sau învrednicit la anul 383. .Deci de la Mediolan la Ipponia Africii
venind fără voie, şi de multă silă la vrednicia Preoţiei sau suit în anul 341, iar după
aceasta Episcopia Ipponiei o au moştenit de la Valerie Procatohul lui, de către carele din
început au fost luat ca să-i fie ajutător, precum şi după aceasta înpreună cu dânsul Episcop
până la anul 376, aflându-să el în viaţă.
Iar după aceasta la multe alte soboare strălucind, dintru care la altele adică s-au
aflat de faţă, iar la altele şi şedea înpreună pre păstoreştile scaune, şi prin multe voroviri
din gură, şi din cărţile dascălilor dreptul adevăr împotriva eresurilor adeverindu-l, au
schimbat vremelnica aceasta viaţă cu cea vecinică, fiind de 80, fără de patru ani: Şi cele
pentru viaţa acestui sfânt Părinte din început până în sfârşit, aşa în scurt adunându-le,
înţeleptul Evghenie le însemnează.
Iar Zirincavie mult învăţatul cel de dânsul cu dinadinsul tâlcuit mai pe larg
descopere mai sus (lucrarea 3, foaia , până la 306.) Stricările cele ce de către latini sau
făcut în scripturile lui cele pentru purcederea Sfântului Duh, şi în aceste scripturi ale
sfântului potrivit scriindu-să pilda cea pentru Sfânta şi cea de o fiinţă Treime, Soborul al
cincilea cel a toată lumea luând au primit, în Lucrarea sa cea 2, Tomul 2, al sfinţitelor
soboare 382, foaia. Şi nimeni au scris aşa împotriva palaghianilor şi a celor asemenea lor,
precum sfântul acesta, precum Fotie în Biblioteca sa cetirea 84 arată, şi Meletie al
Atinelor în Istoria Bisericească tom: 2, veacul 5 Cap 3, foaia 13, şi iarăşi acesta-şi mai jos
(Cap 5, foaia 19, paragraf 7,) pomenind cele pentru viaţa sfântului ne trimite ca mai pe
larg să ne adeverim cele pentru viaţa părintelui acestuia către Pisidie Episcopul
Calaminsiei care o au scris pe ea.

ARĂTARE A CAPETELOR CARE SĂ CUPRIND

În toată cartea aceasta.
A celor din cartea 1, care se numeşte cugetările Dumnezeiescului Augustin.

1. Sufletul cel ce cheamă pe Dumnezeu carele are putere peste toate, spre
îndreptarea năravurilor, şi a vieţii sale.
2. Omul cel ce însuşi prihănitor lui-şi se face, şi la Mila lui Dumnezeu cu
fierbinţeală pe sineşi se aruncă.
3. Omul cel ce se tânguieşte, căci ca un neascultător, nu este auzit de Domnul.
4. Frica Judecătorului.
5. Chemare a Tatălui prin Fiul.
6. Aicea omul pune înaintea Tatălui pe Patima Fiului.
7. Aicea omul se cunoaşte pre sineşi că este pricinuitor al patimilor lui Hristos.

4
8. Aicea omul, pentru ca să se împace cu Dumnezeu şi Tatăl, pre Patima Fiului o
pune înainte
9. Chemare a prea Sfântului Duh.
10. Rugăciune a robului lui Dumnezeu celui ce smerite cugetă pentru sineşi.
11.Rugăciune către prea Sfânta Troiţă.
12. Mărturisire către Dumnezeu cel ce poate toate, şi propovăduire a Mărimei
Lui.
13. Cum că Dumnezeu şi Tatăl cu cuviinţă au judecat să ajute neamului omenesc:
Şi pentru Întruparea lui Dumnezeu şi Cuvântul laudă mulţămitoare.
14. Cum că sufletul dator este a nădăjdui spre Iisus Hristos Domnul, şi spre
patimile Lui.
15. Pentru cea către oameni nemărginită bunătate a Tatălui celui mai înainte de
veci.
16. Pentru firea cea îndoită a lui Hristos: Ceia ce ne-au miluit pe noi, şi ceia ce să
roagă pentru noi.
17. Câtă mulţemită este dator a avea către Dumnezeu, pentru izbăvirea care de la
El sau învrednicit a dobândi.
18. Rugăciune către Iisus Hristos prea fierbinte.
19. Deosebire a înţelepciuni, care este casa lui Dumnezeu, şi a înţelepciunii, care
este însuşi Înţelepciunea cea Dumnezeieşte Începătoare.
20.Aicea omul se roagă, ca şi Casa lui Dumnezeu să se roage pentru el.
21. Cu câtă amărăciune este amestecată viaţa aceasta.
22. Pentru viaţa cea de trei ori fericită, pre care Dumnezeu o au gătit celor ce îl
iubesc pe El.
23.Câtă este fericirea sufletului celui ce se duce de aicea întru cuvioşie.
24. Rugăciune către sfinţi, ca să se facă nouă ajutători, când în primejdii ne
aflăm.
25. Dorinţă a sufletului celui ce să înalţă către Ierusalimul cel de sus.
26. Laudă neîncetată, pre care sufletul o înalţă, ridicându-să întru privirea
Dumnezeirii cei mai presus de început.
27. Ce este a vedea oarece pe Dumnezeu şi a-l avea; Şi cum se cuvine nouă a
socoti pentru Dumnezeu.
28. Rugăciune care numără multe din cele ce sunt la Dumnezeu.
29. Pentru Treimea feţelor, şi unimea firii lui Dumnezeu.
30. Rugăciune către prea Sfânta Troiţă.
31. Cum că Dumnezeu este Viaţa cea adevărată şi prea desăvârşit.
32. Laudă a Îngerilor şi a oamenilor.
33. Aicea omul se tânguieşte, că nu să umileşte în vremea întru care să roagă lui
Dumnezeu, când şi singur Îngerii privind pre Dumnezeu se cutremură.
34. Rugăciune care către evlavie şi Dumnezeiască dragoste nu puţin aduce.
35. Rugăciune prea cu evlavie, înpreună cu cântări, şi cu laude.
36. Prin această rugăciune prea mult să umileşte sufletul cetindu-să în linişte.
37. Rugăciune la împresurarea necazului.
38. Rugăciune către Fiul prea evlavioasă.
39. Rugăciune folositoare.
40. Rugăciune cu cerere prin aducere aminte a patimii Domnului nostru Iisus
Hristos.
5
 Acelor din cartea, 2, care să numeşte singuratice cuvinte.

1. Întindere a sufletului spre cunoştinţa lui Dumnezeu, şi dragostea Lui.

2. Pentru ticăloşia şi neputinţa omului.
3. Pentru Dumnezeiasca Lumină cea minunată.
4. Pentru firea omului cea supusă morţii.
5. Ce este aceasta a se face nimic.
6. Ticăloşia sufletului cuprins întru păcate.
7. Pentru cele multe şi în multe feluri faceri de bine ale lui Dumnezeu către om.
8. Pentru vrednicia omului cea în veacul viitor.
9. Pentru Atotputernicia lui Dumnezeu.
10. Pentru Dumnezeiasca laudă cea neînţeleasă
11. Pentru nădejdea care se cuvine a o întinde către Dumnezeu.
12. Pentru cursele cele din pofte.
13. Pentru ticăloşia omului, şi pentru facerile de bine ale lui Dumnezeu.
14. Cum că Dumnezeu neîncetat este văzător al faptelor şi al cugetelor omeneşti.
15. Cum că nimic nu poate omul singur, fără de Darul lui Dumnezeu.
16. Pentru diavolul, şi ispitele cele multe de la dânsul.
17. Cum că Dumnezeu este lumină drepţilor.
18. Pentru facerile de bine cele de la Dumnezeu.
19. Dorul cel fierbinte al sufletului celui ce pofteşte a iubi pe Dumnezeu.
20. Cum că Dumnezeu toate le-au supus să slujească omului.
21. Cum că dintru a socoti, bunătăţile cele vremelnice, să adună mărimea
bunătăţilor celor cereşti.
22. Cum că dulceaţa cea Dumnezeiască ridică pe toată amărăciunea cea de acum a
lumii.
23. Cum că toată nădejdea noastră, şi pofta inimii noastre se cuvine să fie întru
Dumnezeu.
24. Cum că mântuirea noastră este de la Dumnezeu:
25. Cum că voinţa omului este neputincioasă ea singură către lucrurile cele bune,
fără de Darul lui Dumnezeu.
26. Pentru facerile de bine ale lui Dumnezeu cele dintru început.
27. Pentru Îngerii cei ce sau rânduit spre păzirea oamenilor.
28. Pentru adâncul celei mai înainte hotărâri, şi a Dumnezeieştii mai înainte
cunoştinţe.
29. Pentru cei ce mai înainte era drepţi, şi pe urmă s-au făcut necredincioşi, şi
împotrivă.
30. Cum că sufletul credinciosului este Jertfelnic al lui Dumnezeu.
31. Cum că nici prin simţirile cele de afară, nici prin cele dinlăuntru, poate a să
afla Dumnezeu.
32. Mărturisire a credinţii celei adevărate.
33. Mărturisire a netrebniciei sale.
34. Chemare a Măririi celei Dumnezeieşti.
35. Pentru dorul sufletului celui ce însetează de Dumnezeu.
36. Pentru Lumina Slavei.
37. Rugăciune către prea Sfânta Troiţă.
6
 Acelor din cartea a 3, pentru privirea lui Hristos.
Înainte cuvântare.

1. Pentru Dumnezeiasca Fiinţă cea mai presus de fiinţă.

2. Pentru Dumnezeiasca cunoştinţă cea netâlcuită.
3. Pentru dorinţa sufletului celui ce simte pre Dumnezeu.
4. Pentru ticăloşia sufletului, celui ce pe Domnul nostru Iisus Hristos nu-l iubeşte,
nici îl caută.
5. Dorinţa sufletului.
6. Pentru fericirea sufletului celui ce sau slobozit din temniţa cea pământească.
7. Pentru veselia cea din rai.
8. Pentru Împărăţia cea din Ceruri.
9. Cum că Dumnezeu pre sufletul cel ce să tânguieşte după plânsurile cele multe îl
mângâie.
10. Pentru dulceaţa dragostei lui Dumnezeu.
11. Cum că se cuvine să fim toţi gătiţi, pentru răscumpărarea noastră.
12. Pentru bucurie.
13. Cum că Dumnezeu Cuvântul cel ce s-au întrupat, ne este pricinuitor nădejdii
noastre.
14. Cum căci cu cât mai cu dinadinsul se face îndeletnicirea cea către Dumnezeu,
pe atâta este mai dulce.
15. Cum că în viaţa aceasta necazurile cele pentru Hristos sunt poftite.
16. Cum s-ar putea câştiga împărăţia cerurilor.
17. Ce este Raiul; Şi ce fel sunt cele dintrânsul.
18. Cum că omul nimic nu are, cu care ar fi răsplătit lui Dumnezeu, fără numai
prin dragoste.
19. Cum că Dumnezeu cere întru noi pe cea după asemănarea Lui.
20. Pentru nădăjduirea sufletului celui ce iubeşte pe Dumnezeu.
21.Ce au lucrat Dumnezeu pentru om.
22. Pentru aducerea aminte de rănile Domnului nostru Iisus Hristos.
23. Cum că aducerea aminte de rănile lui Hristos, este doftorie prea lucrătoare
împotriva a toată ispita ce să aduce asupră.
24. Sufletul cel ce face cugetare pe dragostea lui Hristos.
25. Nimic afară de vârful bunătăţilor nu poate să fie din destul sufletului.
26. Ce este cunoştinţa adevărului.
27. Ce lucrează în noi trimiterea prea Sfântului Duh.
28. Ce fel este petrecerea celui ce iubeşte pe Dumnezeu.
29. Care este adevărata odihnă a inimii.
30. Tot orice smulge de la Dumnezeu, pe privirea minţii, cu totul este vrednică de
urât şi blestemat.
31. Cum că omul pentru păcat sau lipsit de a putea vedea pre Dumnezeu, şi au
aflat ticăloşia şi mişelia.
32. Pentru bunătatea lui Dumnezeu.
33. Pentru dobândirea lui Dumnezeu cea prea veselitoare.
34. Pre vârful bunătăţilor să cuvine să-l dorim.
35. Pentru dragostea cea între dânşii a sfinţilor celor din Ceruri.
7
 36. Pentru veselia cea din plin care va fi în viaţa cea vecinică.

ACELOR DIN CARTEA a 4:

Pentru zdrobirea inimii.

1. Cum că umilinţa să naşte din cercetarea cea dimprejurul nostru.

2. Cum că înşine întregi, şi încă, suntem datori lui Dumnezeu.
3. Dorinţa cea către Dumnezeu.
4. Ticăloşia cea din ştiinţa cea rea şi ne cuv:
5. Chemarea milei lui Dumnezeu.
6. Primejdia păcătosului câtă este.
7. Celor păcătoşi legături, şi temniţă, şi întuneric.
8. Cum că păcătosul este orb, având ochi.
9. Pentru cele trei adâncuri.
10. Aşezarea celui ce să pocăieşte.
11. Rugăciune de cerere a milostivirii lui Dumnezeu celui întru tot îndurat.
+ Psaltirea cea de sfinţitul Augustin maicii sale scurtată.
Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi: şi Eu vă voi odihni pe voi.
Mat: 11, 28.

CUGETĂRILE

DUMNEZEIESCULUI ŞI SFINŢITULUI AUGUSTIN

CAP, 1.

Sufletul cel ce cheamă pre Dumnezeu carele are putere peste toate, spre îndreptarea
năravurilor, şi a vieţii sale.

Doamne Dumnezeu meu, dăruieşte-mi mie ca din toată inima mea să te doresc pre
Tine: Dorindu-te să te caut: Căutându-te, să te aflu: Aflându-te, să te iubesc: Şi iubindu-
te, de răutăţile cele ce sunt întru mine, să mă izbăvesc: Şi izbăvindu-mă, să nu mă mai
întorc iarăşi la aceleaşi.
Doamne Dumnezeul meu dă pocăinţă sufletului meu, umilinţă inimii mele, izvor de
lacrimi ochilor miei, şi mâinilor mele necruţată dare de milostenie.
Împăratul meu, stinge poftele trupului cele aprinse întru mine, şi aprinde focul
dragostei Tale.
Izbăvitorul meu, risipeşte de la mine pre duhul mândriei, şi cu milostivire dă-mi mie
bogăţia bunătăţii Tale.
Mântuitorul meu, întoarce de la mine mânia urgiei Tale, şi milostivindu-Te,
îngrădeşte-mă pre mine cu zeaua răbdării.
Ziditorul meu, smulge din sufletul meu toată amărăciunea cea putredă, şi dulceaţă
de blândeţe dă cugetului meu.

8
 Părinte al Îndurărilor şi al milei, dăruieşte-mi mie credinţă neclintită, nădejde
neruşinată, dragoste neîncetată.
Povăţuitorul meu, abate de la mine toată deşertăciunea, a minţii nestatornicie, a
inimii răspândire, a gurii bârfire, a ochilor înălţare, a pântecelui nesaţiu, a aproapelui
defăimare, fărădelegea clevetitorilor, zădărârea iscodirii, dorinţa îmbogăţirii, răpirea
silniciei, pofta slavei deşarte, măiestria făţărniciei, vicleşugul măgulirii, defăimarea
săracilor, necăjirea neputincioşilor, aprinderea iubirii de argint, otrava zavistiei, moartea
hulii.
Făcătorul meu, taie de la mine neînţelegerea, nemulţumirea, pizma, neliniştirea,
lenevirea, adormitarea, trândăvia, a cugetului amorţire, a inimii împietrire, a minţii
îndrăzneală, a năravurilor neânblânzire şi cruzime, pe cea către lucrurile bune nesupunere,
pe cea către sfătuiri împotrivire, ne înfrânarea limbii, răpirea de la cei ce sunt lipsiţi,
necazul către cei ce sunt în sărăcie, clevetirea asupra celor nevinovaţi, ne purtarea de grijă
pentru cei ce sunt sub mine, asprimea cea către slugi, nedragostea cea către prieteni,
sălbăticimea cea către vecini.
„Dumnezeul meu mila mea!”4 La Tine căzând prin cel iubit Fiul Tău, mă rog, dă-mi
fapte de milostenie, dă-mi blândeţea năravului, să o am către toţi cu osârdie, cu cei
necăjiţi înpreună să pătimesc, pe cei amăgiţi, cele cuviincioase să-i sfătuiesc, celor ce sunt
în nevoi să le ajut, celor ce sunt în lipsă să le dau, pe cei mâhniţi să-i mângâi, pe cei
strâmtoraţi să-i uşurez, pe cei săraci să-i ocrotesc, pe cei ce plâng să-i mângâi,
datornicilor mei să le las, pe cei ce îmi greşesc mie să-i iert, pe cei ce mă urăsc pe mine să-
i iubesc, şi în loc de rele, bune lor să le răsplătesc:
Pre nimeni să nu defaim, pre toţi să-i cinstesc, celor buni să le urmez, de la cei răi să mă
abat: Fapta bună să o fac, şi de la răutate să mă depărtez. Dă-mi întru rele întâmplări
răbdare, iar întru bune întâmplări înţelepciune. Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de
îngrădire împrejurul buzelor mele: Ps, 104: 3 Dă-mi mie să calc pre cele de pre pământ,
şi să însetez de cele din cer.

CAP, 2.

Omul cel ce însuşi prihănitor luişi se face, şi la mila lui Dumnezeu cu fierbinţeală pre
sineşi se aruncă.

Iată Ziditorul meu, multe am cerut, cel ce nici de puţine nu sunt vrednic a dobândi.
Mărturisesc (vai mie!) mărturisesc, nu numai cum că sunt nevrednic de darurile cele ce cer
eu, ci împotrivă, cum că şi de multe şi cumplite munci sunt vinovat: Dar însă mă fac pre
mine să îndrăznesc vameşii, şi curvele, şi tâlharii, care din gâtlejurile vrăjmaşului
smulgându-se, înăuntrul staulului turmei sau adus: Că Tu, Ziditorul tuturor Dumnezeule,
cel ce eşti minunat întru toate lucrurile Tale, mai minunat eşti încă întru a face milă: Drept
aceia şi pentru Sineţi, prin oarecarele din slugile Tale ai zis cea grăită: „Că îndurările Lui
peste toate lucrurile Lui.”5 Şi pre Tine cel ce ai zis pentru unul, pentru tot norodul Tău
credem că ai zis: „Mila Mea nu o voi risipi de la Dânsul.” 6 Pentru că nici pre unul nu treci

4
Psalm 58, 17/ (Biblia 1914 )– Psalm 58, 21.
5
Psalm 144, 9
6
Psalm 88, 33
9
cu vederea, nici pre unul nu lepezi, nici de către unul nu te întorci, fără numai de către cel
ce întru nebunie se întoarce de la tine.
Deci nu numai mâniat fiind Tu, nu îndată-şi baţi, ci şi celor ce Te întărâtă pre Tine,
daruri dacă cândva vor cere de la Tine, le dai. „Dumnezeul meu! Cornul mântuirii mele!
Sprijinitorul meu!”7 Eu ticălosul, eu pre Tine te-am mâniat. Eu rău înaintea Ta am făcut,
mânia Ta o am întărâtat, urgiei Tale vrednic m-am făcut. Am păcătuit, şi Ai suferit,
fărădelege am făcut, şi încă îndelung rabzi: De mă voi pocăi Te milostiveşti, de mă voi
întoarce, mă primeşti, iar ceia ce este încă mai mare, că şi mutând eu vremea mă aştepţi:
Rătăcindu-mă iarăşi mă chemi, încă şi mă strigi fiind eu de faţă, mă îngădui lenevindu-mă,
mă îmbrăţişezi întorcându-mă, mă înveţi nepricepându-mă, mă mângâi mâhnindu-mă, mă
ridici căzând eu, căzut fiind, iarăşi mă scoli: Cerând eu, îmi dai. Căutându-te Te afli de
faţă, bătând îmi deschizi: „Iată Doamne Dumnezeul mântuirii mele,”8 ce voi zice, nu ştiu:
Cum voi răspunde, nu mă pricep: Nici o scăpare nu este de la Tine: Nu este cu putinţă
nicăieri a mă ascunde de Tine: Ci mi-ai arătat mie cărarea cea spre viaţa cea bună: Mai
învăţat pre mine cum se cuvine a călători pre dânsa: Cu gheena m-ai înfricoşat pre mine
mai întâi, şi desfătarea cea din rai mi-ai făgăduit.
Deci acum o Părinte al Îndurărilor, şi Dumnezeule a toată mângâierea, „pironeşte cu
frica ta trupul meu,”9 ca înfricoşându-mă să scap de îngrozirile Tale: „Şi îmi dă mie
bucuria mântuirii Tale,”10 ca întru dragostea Ta întărit fiind, să dobândesc cele ce mi-ai
făgăduit mie. Doamne puterea mea! Doamne întărirea mea! Doamne Dumnezeul meu,
scăparea mea, izbăvitorul meu! Luminează-mă pe mine ce mi se cuvine să socotesc pentru
Tine: Învaţă-mă pre mine cu care graiuri mi se cuvine mie să te chem pre Tine: Cu care
lucruri, bine să plac Ţie: Pentru că ştiu, că tu lesne în păcat eşti: Aceasta întâi ştiu: Iar a
doua, că pre nimeni nu treci cu vederea. Pentru că la Tine, duhul cel umilit şi zdrobit, jertfă
este: Şi tu pre inima cea înfrântă şi smerită o primeşti: Cu acestea dar Dumnezeul meu,
ajutorul meu, cu aceste daruri mă îmbogăţeşte, cu aceste întăriri asupra vrăjmaşului mă
îngrădeşte, cu această rouă împotriva văpăii greşelilor mele mă răcoreşte: Această scăpare
întinde-mi mie de către împătimirile poftelor.
Fă Doamne cela ce eşti puterea mântuirii mele ca „să nu fiu numărat cu cei ce la o
vreme cred, iar în vremea ispitei se leapădă.”11 Umbreşte peste capul meu în ziua de
război: fii mie nădejde în ziua necazului, şi mântuire în ziua nevoii.
„Iată Doamne, cela ce eşti luminarea mea şi Mântuitorul meu,” 12 am cerut acelea de
care am trebuinţă, am arătat acelea, de care mă tem; Însă mă îmboldeşte ştiinţa, mă mustră
cele ascunse ale inimii. Şi ceia ce mă sfătuieşte dorinţa, risipeşte frica. Râvna adecă mă
îndeamnă, iar temerea mă opreşte. Lucrurile mă fac a mă înfricoşa, iar milostivirea ce este
întru Tine a îndrăzni. Bunătatea Ta sileşte, iar răutatea mea şi năravul cel rău zăbovesc. Şi
ca să mărturisesc ceia ce este, cad în pomenirea mea năluciri oarecare ale răutăţilor, prin
care se izgoneşte îndrăzneala sufletelor celor ţinute de oarecare deprinderi.

CAP, 3.
Omul cel ce se tânguieşte, căci ca un neascultător nu este auzit de Domnul.
7
Psalm 61, 3/ ( Biblia 1914) – Ps. 61, 6
8
Psalm 87, 1
9
Psalm 118, 120
10
Psalm 50, 12/ ( Biblia 1914) Ps. 50, 13
11
Luca 8, 13
12
Psalm 26, 1
10
 Că cel ce este vrednic de a se urî, cu ce faţă caută dar; Cel ce este vinovat muncii,
cu câtă obrăznicie cere a se slăvi; ocară aduce judecătorului, cela ce mai înainte de a se
pocăi pentru cele ce au greşit, pofteşte a se şi dărui. Batjocoreşte oarecum cel vinovat pre
Împăratul, când încă daruri cere să i se dea, care nicidecum lui nu i se cuvine: Încă şi
dragostea Părintelui cea dulce o întărâtă fiul cel fără de minte, carele după ocările ce au
turnat asupra lui, nicidecum pocăindu-să, apoi se prigoneşte să intre încă şi în clironomie.
Ci o Părinte, aducumi eu aminte de cele ce am făcut: Moarte pentru acestea îmi zace mie
asupră, iar eu viaţă cer. Amărât-am pre Stăpânul meu, şi acum neruşinatul strig chemând
ajutorul cel de la dânsul. Pre judecătorul meu L-am defăimat, pre carele acum îl chem
ajutor. Trufindu-mă, n-am ascultat pre Părintele meu, pre carele acum socotesc să-l am şi
Dătător de clironomie.
Vai mie! Cât de târziu viu! Amar amar mie! Cât de cu zădărnicie socotesc! Ah mie
celui ce după ce m-am rănit mă sârguiesc, şi nu am voit mai înainte de a mă răni, a mă păzi
de săgetături. Nu am avut grijă, mai înainte a vedea săgeţile, şi acum pentru moartea aceia
ce se apropie mă grijesc. Răni peste răni am adaos, pentru că fărădelegi peste fărădelegi a
grămădi nu m-am înfricoşat: La stricăciunea cea proaspătă alte răni am alăturat, căci către
cele ce am păcătuit eu mai demult, cu alte păcate mai noi m-am întors: Şi pre cele ce
vindecarea cea de la Dumnezeu le-au tămăduit, scărpinarea nebuniei mele iarăşi le-au
zgândărit. Pielea ceia ce au apucat de sau întins peste rănile mele, şi au ascuns
stricăciunea, după ce au curs puroaiele şi sângele, sau împuţit şi au putrezit: Pentru că
poftorindu-să fărădelegea, au arătat netrebnică pre mila cea mai înainte dăruită mie. Căci
ştiu ceia ce sau scris: „Când se va întoarce dreptul de la dreptăţile lui, nu se vor pomeni
dreptăţile lui.”13 Deci dacă dreptatea dreptului celui ce au căzut, se pierde, cu cât mai
vârtos pocăinţa celui ce au păcătuit, carele iarăşi sau întors la aceleaşi; Carele au venit
înapoi ca câinele la a sa borâtură, şi se tăvăleşte ca porcul întru acelaşi noroi;
Mărturisesc, că nici a-mi aduce aminte îmi este cu lesnire, pre câţi din cei nemişcaţi
către păcat, eu a păcătui i-am învăţat, lepădându-se ei de a greşi eu i-am plecat,
împotrivindu-se ei eu i-am supus, voind ei eu înpreună m-am unit. La câţi bine călătorind
ei, eu le-am pus curse, pre cărare dreaptă mergând ei eu le-am săpat groapă! Şi precum de
ale face pre acestea nu m-am înfricoşat, aşa nici de ale uita pre acestea nu m-am îngrozit.
Ci o Tu cela ce eşti drept Judecător, carele însemnezi fărădelegile, toate cărările mele ca
întru un sac le-ai păzit, şi toţi paşii mei numărându-i pururea ai tăcut, n-ai zis nimic,
îndelung ai răbdat: Vai mie! Dar vei zice mai pre urmă, precum când ceia ce se chinuieşte
se apropie să nască.

CAP, 4.
Frica judecătorului.

Dumnezeule al dumnezeilor! Doamne de al căruia ochiul cel a toate văzător răutate

oarecare nu poate vreodată să se ascundă! Ştiu că „arătat Vei veni: Ştiu că nu pururea vei
tăcea: Că înaintea Ta foc va arde, şi împrejurul Tău vifor foarte se va vărsa, când Vei
chema cerul de sus, şi pământul, ca să judeci pe norodul Tău.” 14 Atuncea dar înaintea a mii
de noroade se vor goli păcatele mele toate, şi înaintea a atâtea cete de Îngeri se vor arăta
13
Iezechil 3, 2/ ( Biblia 1914) Iez. 3, 20
14
Psam 49, 3-4-5.
11
toate fărădelegile mele, nu numai cele ce am făcut, ci şi câte am gândit, şi câte am grăit,
deci înaintea a atâţia judecători voi sta de faţă nedumerindu-mă: Încă şi câţi mai înainte de
mine au fost, carii cele bune au făcut, de atâţia pârâşi mă voi mustra, carii pre sineşi sau
pus mie înainte pildă de viaţă bună. Că înaintea a atâţia martori fără de nici un răspuns mă
voi osândi, câţi şi cele ce era să-mi fie mie de folos mă sfătuia să fac, cu cuvinte
îndemnându-mă , şi cu faptele lor cele bune şi lăudate, spre râvna urmării ridicându-mă.
Doamne, nimic nu am ce să zic, nimic nu-mi vine ce să răspund. Şi pentru aceasta acum,
ca şi cum aş sta înaintea înfricoşatei aceia judecăţi, ştiinţa mă munceşte, cele dinlăuntru ale
inimii mă dor, iubirea de avere mă strâmtorează, înălţarea mă vădeşte, pizma mă topeşte,
pofta mă aprinde, înverşunarea mă împunge, îmbuibarea pântecelui mă ruşinează, beţia mă
descoperă, clevetirea mă rupe, iubirea de slavă mă face deşert, răpirea mă mustră, vrajba
mă rupe, iuţimea mă tulbură, blândeţele mă slăbănogesc, lenevirea mă tâmpeşte, făţărnicia
mă înşeală, măgulirea mă sfărâmă, darul prietenilor mă înalţă, clevetirea mă îmboldeşte.
„Iată Cela ce mă izbăveşti pre mine de vrăjmaşii mei cei mânioşi:” 15 Iată cu care eu
de la naştere înpreună am vieţuit, la care m-am şi nevoit, şi cărora m-am încredinţat!
Singure acestea, întru care sârguindu-mă le-am iubit, mă osândesc pre mine: Cele ce am
lăudat mă prihănesc pre mine: Aceştia sunt prietenii mei cu carii m-am mulţumit şi i-am
iubit, dascăli pre carii i-am ascultat, stăpâni cărora am slujit, sfetnici cărora m-am supus,
cetăţeni cu care înpreună am locuit, casnicii cu carii înpreună m-am unit la socoteală. „Vai
mie Împăratul meu şi Dumnezeul meu! Pentru ce nemernicia mea sau îndelungat; Vai mie
luminarea mea! Că m-am sălăşluit cu sălaşele lui Chidar.” Psalm 19 5. Şi dacă David
sfântul au zis multe, cu cât mai vârtos mai multe voi putea să zis eu ticălosul. Mult au
nemernicit sufletul meu. Dumnezeul meu, întărirea mea: Nu se va îndrepta înaintea Ta tot
trupul. Nici întru fii oamenilor sau întărit nădejdea mea.
Că pre Tine, când vei judeca Tu (de vei depărta mila Ta) vei afla drept; De nu Tu
înainte apucând Te vei milostivi spre cel fărădelege. Nu este nici unul, pre carele cineva
deosebindu-l, ca pre cel ce după lege au petrecut, îl va proslăvi. Cred Doamne, Doamne al
mântuirii mele, cred auzind, că la pocăinţă mă cheamă pre mine bunătatea Ta: Buzele cele
prea dulci ale gurii Tale au răsunat în urechile mele: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu
Tatăl Meu cel ce m-au trimis pre Mine îl va trage la El.” 16 Deci de vreme ce Tu aşa m-ai
învăţat şi ca Cela ce eşti milostiv şi îndurat aşa prin sfântă învăţătura Ta mi-ai arătat, din
mijlocul inimii mele acum, şi din tot cugetul meu te rog pre Tine, o Părinte Atotţiitorule,
înpreună cu iubit Fiul Tău, şi pre Tine naşterea cea prea dulce, înpreună cu mângâietorul
tău Duh te chem, trage-mă pre mine ca să merg în urma Ta, îndulcindu-mă de mirosul cel
prea dulce al Mirurilor Tale.

CAP, 5.
Chemare a Tatălui prin Fiul.

Chemu-te pre Tine Doamne Dumnezeul meu, chemu-te pre Tine: „Că aproape eşti
de toţi cei ce Te cheamă pre Tine întru adevăr:” 17 Pentru că Tu eşti Adevărul. Învaţă-mă
pre mine (rogu-mă Ţie) pentru mila Ta, o Prea Sfinte Adevărule! Învaţă-mă pre mine a te
chema pre Tine întru adevăr! Căci cum este cu cuviinţă a se face aceasta, eu nu ştiu, ci de
15
Psalm 17, 18/ (Biblia 1914) Ps. 17, 20
16
Ioan 6, 48/ (Biblia 1914) Ioan 6, 44
17
Psalm 144, 14/ (Biblia 1914) Ps. 144, 19
12
Tine Acela ce eşti Adevărul cel prea fericit, cu smerenie mă rog, să fiu învăţat: Pentru că a
socoti cineva fără de Tine, aceasta este aşi ieşi din minte: Iar a Te cunoaşte pre Tine,
aceasta este prea desăvârşit şi a socoti şi a şti. Deci înţelepţeşte-mă pre mine o
Înţelepciunea lui Dumnezeu, şi din legea Ta învaţă-mă pre mine! Căci cred, că „fericit este
acela, pre carele vei certa Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pre el.” 18 Doresc a-te
chema pre Tine. Care lucru o să se şi facă mie mă rog întru adevăr. Şi oare ce este a chema
întru adevăr pre Adevărul, fără numai a chema întru Fiul pre Tatăl; Deci o Părinte Sfinte,
„Cuvântul Tău este adevărul, şi începutul cuvintelor Tale, este adevărul.” 19 Pentru că
acesta este începutul cuvintelor Tale, „că întru început era Cuvântul.” 20 Deci întru
începutul acesta, slujesc Ţie începutului celui mai presus de început, întru însuşi Cuvântul
adevărului te chem pre Tine Adevărul cel prea desăvârşit, Tu întru carele este însuşi
Adevărul, să mă îndrepţi pre mine şi să mă înveţi întru adevăr.
Pentru că ce ar fi fost mie mai dulce, decât, întru numele celui Unuia Născut a
chema pre Cel ce L-au născut; Decât prin pomenirea Fiului a pleca spre milă pre Tatăl;
Decât prin chemarea celui foarte iubit Fiu a îmblânzi pre Împăratul; Pentru că aşa se
obişnuiesc cei vinovaţi a se izbăvi din temniţe: Aşa cei legaţi a se slobozi din legături: Aşa
cei ce sunt duşi la moarte, nu numai a fi iertaţi, ci şi dar a dobândi pre carele nu-l
nădăjduia, punând ei înainte către stăpânitori cei mâniaţi asupra lor dragostea cea către cei
prea iubiţi fii. Aşa slugile cele ce au greşit scapă de muncile stăpânilor, mijlocind pentru
dânşii dulceaţa fiilor. Aşa o Părinte Atotţiitorule, rogu-te pre tine pentru dragostea
Atotputernicului Fiului Tău, „scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească
numelui Tău:”21 Izbăveşte-mă de legăturile păcatelor mele, rogu-mă, pentru Cel înpreună
veşnic Unul Născut al Tău, şi mie, (celui ce greşelile îmi îngrozesc osânda cea mai de pe
urmă) prin darul cel prea cinstit, şi mijlocirea Fiului celui ce şade de-a dreapta Ta
înblânzindu-Te, la viaţă mă schimbă.
Că pre cine altul pentru mine voi pune ţie mijlocitor, afară de însuşi acesta, carele
este îmblânzirea cea pentru fărădelegile noastre, carele şade de-a dreapta Ta solind pentru
noi, nu ştiu. Şi iată dar la cine este la Tine Dumnezeul şi Tatăl, Părtinitorul meu: Iată
„Arhiereul cel Mare, carele nu are trebuinţă de sânge străin, ca să te îmblânzească pre
Tine,”22 pentru că de sângele Său despre toate părţile fiind plin străluceşte. Iată jertfă
sfântă, bine plăcută, desăvârşit, întru miros de bună mireasmă aducându-să Ţie bine
primită. „Iată Mielul cel fără de prihană, cel ce înaintea celui ce îl tunde pre El este fără de
glas,”23 Cel ce s-au pălmuit, Cel ce s-au scuipat, Cel ce s-au defăimat, şi gura Sa
nicidecum nu şi-au deschis. Iată cel ce păcat n-au făcut, cel ce păcatele noastre au suferit,
şi neputinţele noastre prin însuşi rănile Sale le-au vindecat.

CAP, 6.
Aicea omul pune înaintea Tatălui pre patima Fiului.
3

18
Psalm 93, 12
19
Psalm 118, 106,/ (Biblia 1914) Ps. 118 1690
20
Ioan 1, 1
21
Psalm 141, 10
22
Evrei 7, 26, 27, 28
23
Isaia 53, 7
13
 Caută o Părinte pre Milostive spre Fiul cel prea îndurat, carele pentru mine au
pătimit cele aşa de prea cumplite şi fără de milă (patimi). Vezi o Împărate prea îndurate,
cine este cel ce au pătimit, şi îţi adu aminte cu milostivire de acela pentru carele au
pătimit. O Doamne al meu, au nu acesta este Fiul Tău cel fără de păcat, pre carele, pentru
ca să răscumperi pre robul L-ai dat; Au nu acesta este Dătătorul de viaţă, carele „ca o oaie
spre junghiere sau adus,”24 „Şi S-au făcut ascultător până la moarte:” 25 Carele şi chipul
morţii cel prea cumplit a-l lua nu s-au cutremurat: Socoteşte Cel ce toată mântuirea ai
economisit, că însuşi Acesta este pre carele din puterea Ta născându-să, părtaş al neputinţei
mele a se face bine Ai voit.
Aceasta este cu adevărat Dumnezeirea Ta, ceia ce s-au îmbrăcat cu a mea neputinţă,
care sau suit pre Cruce, şi în trupul cel ce au luat, pre osândirea mea au primit. Întoarce
ochii Tăi Doamne Dumnezeul meu peste lucrul mărimii milei Tale celei nespuse. Vezi pre
iubit Fiul Tău întins cu tot trupul. Vezi pre mâinile Lui cele nevinovate că izbucnesc
sângiuri, şi milostivindu-te, iartă-mi păcatele cele ce au făcut mâinile mele. Vezi goală
coasta, ceia ce s-au găurit de suliţa cea aspră, şi mă înnoieşte pre mine întru izvorul cel
tainic ce au izvorât de acolo, precum am crezut. Vezi „urmele cele neîntinate, care
niciodată în calea păcătoşilor, n-au stătut, ci pururi calea Ta au umblat,” 26 căci cu aspre
piroane sunt găurite, şi mutând în drepte cărări paşii mei, fă-mă pre mine o mult Milostive
a mă abate şi a mă întoarce de la toată calea fărădelegii. Depărtează de la mine toată calea
fărădelegii, şi cu milostivire îmi dăruieşte mie să aleg cărarea adevărului. O Împărate al
sfinţilor, pentru acela, carele este Sfântul sfinţilor, te rog pre Tine, pentru însuşi Acela,
carele este Răscumpărătorul meu, fă-mă pre mine a umbla pre calea poruncilor Tale, ca
întru Duhul să pot a mă uni cu Cel ce n-au socotit fi cu nevrednicie de a purta trupul meu.
Că au nu vezi o părinte iubitorule de Fiu, cum prea cinstitul cap al iubitului Tău plecându-
se de pre grumazul cel strălucit sau slăbănogit spre moarte. Caută dar o prea Îndurate
Ziditorule spre omenirea prea dulcelui Tău Fiu, şi Îţi fie milă de slăbănogirea omului,
carele este zidirea Ta cea neputincioasă.
Străluceşte pieptul Lui gol, cu sânge s-au roşit coasta Lui, uscate stau întinse cele
dinlăuntru ale Lui, slăbănogiţi sunt ochii cei frumoşi, galbenă este faţa cea Împărătească,
tremură braţul cel prea Înalt, spânzurate stau cele strălucite fluiere ale picioarelor, udă
curgerea fericitului sânge pre picioarele cele găurite. Vezi o prea slăvite Părinte
Mădularele prea dulcelui Tău Fiu, cum sau sfărâmat, şi cu milostivire adu-ţi aminte ce este
statul meu. Vezi pătimirea acestuia ce este Dumnezeu înpreună şi om, şi iartă ticăloşia
omeneştii zidiri. Caută la plata celui ce au răscumpărat, şi iartă greşeala celui răscumpărat.
Aceasta este o Doamne al meu, Acela pre carele pentru fărădelegile norodului Tău L-ai
bătut, măcar deşi iubit Fiu al tău este, întru carele bine ai voit. „Acesta este Însuşi Acela
Cel ce este fără de păcat, întru carele nu s-au aflat vicleşug,” măcar deşi întru cei
„fărădelege s-au socotit.”27 bine

CAP, 7.
Aicea omul se cunoaşte pre sineşi că este pricinuitor al patimilor lui Hristos.

24
Isaia 53, 7
25
Filip 2, 8
26
Psalm 1, 1-2
27
Isaia 53, 9-10/ (Biblia 1914) Isaia 53 9 şi 12
14
 Ce ai făcut o Fiule prea dulce, ca să ei acest fel de osândă; Ce ai făcut o Tânărule
prea iubite, ca să suferi atât de cumplite patimi; Care este fărădelegea Ta; Care este
vinovăţia Ta; Care este vina morţii Tale; Care este pricina osândirii Tale; Eu sunt, eu, rana
durerii Tale, pricinuitorul junghierii Tale, eu, vina morţii Tale, şi greşeala izbândirii celei
către Tine: Eu sunt rana patimii Tale, şi usturimea durerii Tale. O judecată străină şi de
mirare! O rânduială de taină netâlcuită! Păcătuieşte călcătorul de lege, şi se munceşte
dreptul! Greşeşte vinovatul, şi se bate cel nevinovat! Face răul cel fărădelege, şi cel cuvios
se osândeşte! Ceia ce era dator a pătimi cel rău, o suferă Cel Bun! Stricăciunea ce face
sluga, o plăteşte stăpânul! Ceia ce greşeşte omul, o suferă Dumnezeu! O cât de mult, o
Fiule al lui Dumnezeu, o cât de mult, smerenia Ta pogorându-se s-au întins! Cât de tare
sau înfierbântat dragostea cea întru Tine! Cât s-au înmulţit mila Ta! Cât s-au mărit
bunătatea Ta! Cât s-au vărsat iubirea Ta! Întru cât au ajuns îndurările Tale! Eu adică însumi
am făcut fărădelelge, iar Tu ai luat munci: Eu am făcut răul, şi Tu Te-ai osândit. Eu am
greşit, şi Tu Te-ai bătut: Eu m-am înălţat, şi Tu Te-ai smerit: Eu întru mândrie m-am trufit,
şi Tu Te-ai defăimat: Eu nu am ascultat, şi Tu ascultând, greşeala neascultării mele o ai
plătit. Eu fără de înfrânare m-am lăcomit, şi Tu ai flămânzit: pre mine pomul, către
mâncarea cea călcătoare de lege m-au tras, iar pre Tine dragostea cea desăvârşit pre lemnul
Crucii Te-au adus: Eu din rodul cel oprit m-am împărtăşit, şi Tu lemnul cel de osândă A-i
suferit: Eu de hrană mă îndulcesc, iar Tu pre Cruce Te chinuieşti: Eu mă desfătez, iar Tu te
sfărâmi cu picioarele: Eu de dulceaţa mărului m-am amăgit, iar Tu din fierea cea amară A-i
gustat: Cu mine înpreună se bucură râzând Eva, iar cu Tine înpreună pătimind durere se
tânguieşte Maria. Iată Prea Slăvite Împărate şi lucrarea mea cea fărădelege arătată stă de
faţă, şi milostivirea cea întru Tine: şi nedreptatea mea se arată şi dreptatea Ta.
Ce dară o Împăratul meu şi Dumnezeul meu, ce-ţi voi răsplăti Ţie, pentru toate cele
ce a-i dat mie; Că nici va putea afla cineva în inima omului ce şi ar fi fost vrednic a
răsplăti, pentru unele ca acestea daruri. Că ce lucru ca acesta vreodată ar fi aflat isteţimea
omului, cât şi a se asemăna ar fi putut cu mila cea de la Tine; Că nici este putincioasă fire
zidită a afla răsplătire, care să fie întocmai cu ajutorul ce s-au făcut ei de la Ziditorul. Dar
este cu adevărat, o Fiule al lui Dumnezeu, la această prea slăvită iconomie a Ta, este
oarece, care şi neputinţa mea ar fi îndestulată oarecum a răsplăti Ţie, dacă prin cercetarea
Ta cea către mine, sufletul meu umilindu-se, „trupul său şi-ar fi răstignit înpreună cu
patimile şi cu poftele.”28 Că aceasta de o vei da Tu, îndată şi el va începe a pătimi înpreună
cu Tine, cel ce Ai primit a răbda moarte pentru mine. Şi aşa omul cel din lăuntru al meu,
povăţuit fiind de Tine, se va întări şi se va întrarma ca să facă biruinţă împotriva celui de
afară. Că de se va ridica ispita cea duhovnicească ce este întru mine, atuncea măcar deşi
sub sabie materialnică voi fi tras, pentru dragostea cea către Tine, nu mă voi teme. Pentru
că întru acest chip, de vei bine voi Tu, puterea cea mică ce este întru mine se va întări,
întrucât se va potrivi oarecum cu mărimea milei Tale acelui ce M-ai zidit pre mine.
Aceasta, cerească vindecare va fi mie o prea Bunule Iisuse! Aceasta răsplătirea cea de la
dragostea Ta va fi mie. O .... Varsă peste rănile mele (rogu-mă Ţie) milele Tale cele dintru
început! Ca scuipând eu fierea vătămării celei de viperă, să mă întorc la cea dintâi
întregime. Ca, din dulceaţa Ta gustând, să defaim robia patimilor lumii ceia ce mă
amăgeşte pre mine, şi de nimic din cele ce întru această lume împotrivă mi se aduc mie,
pentru Tine să nu mă înfricoşez, ci neîncetat, de buna cuviinţă şi slava ce mi s-au dăruit
mie de la Tine aducându-mi aminte, pururea să trec cu vederea înfricoşarea cea de la
vânturile cele ce împotrivă îmi suflă mie despre dânsa.
28
Gal. 5, 24
15
 Nimic nicidecum, fără de Tine, dulce să nu-mi fie mie, mă rog Ţie, nimic plăcut,
nimic cinstit, nimic pre mine, fără de Tine, să nu mă îndulcească, orice sar fi părut
veselitor, şi frumos. Fără de Tine, toate să fie mie defăimate, rogu-mă, toate întru urâciune
mie să mi se afle. Lucrul cel ce este Ţie împotrivă, să-mi fie mie supărăcios, şi cel ce este
Ţie bine plăcut, să mi se facă mie pururea poftit: Amar să mi se pară mie a mă bucura fără
de Tine, iar a mă mâhni pentru Tine, dulce. Să-mi fie mie numele Tău spre răsuflare, şi
pomenirea Ta spre mângâiere. „Să mi se facă mie lacrimile mele pâine ziua şi noaptea,” 29
„când mă voi învăţa judecăţile gurii dreptăţii Tale.” „Să-mi fie mie bună legea gurii Tale
mai vârtos decât mii de aur şi de argint.” 30 Să-mi fie mie poftit a mă supune Ţie, iar
blestemat a mă împotrivi Ţie. O .... nădejdea mea! Rogu-mă Ţie, după mulţimea
îndurărilor Tale curăţă păcatele mele! Deschide-mi urechile mele ca să ascult poruncile
Tale, şi „să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, a pricinui pricinuiri întru
păcate.”31 Rogu-mă Ţie pentru numele Tău cel sfânt! Şi încă pre lângă acestea, pentru
minunată deşertarea Ta, mă rog Ţie, „niciodată să nu-mi vie mie piciorul mândriei, şi mâna
păcătosului să nu mă clătească.”32

CAP, 8.
Aicea omul, pentru ca să se împace cu Dumnezeu şi Tatăl, pre patima Fiului o
pune înainte.

Şi acum Stăpâne Atotţiitorule Dumnezeule şi Părinte al Domnului meu, pleacă-te cu

îndurare, şi mă miluieşte pre mine! Că din toate cele ce am putut afla, pre cel mai cinstit
am adus Ţie cu rugăciune: Pre Cel decât toate mai vârtos iubit Ţie l-am pus Ţie înainte:
Nimic mie nu mi-au mai rămas ce să aduc înaintea milei Tale: Nimic nu mai am eu ce să
mai adaog. Tot la ce puteam eu a mă nădăjdui ca pre un epitrop am pus Ţie înainte ca să
solească pentru mine. Pre Mângâietorul meu l-am pus Ţie înainte, pre Fiul Tău cel iubit.
Am adus Şie pre pruncul Tău cel Preaslăvit, ca pre Cel ce mijloceşte între Tine şi între
mine. Ca pre un solitor pentru mine l-am trimis Ţie, pre Acela, prin carele nădăjduiesc că
voi dobândi iertare de cele ce am greşit. Am trimis către Tine prin cuvinte Cuvântul: Că
am zis, că acesta au fost trimis pentru lucrurile mele: Şi am numărat patimile Celui Prea
Sfânt Născut al Tău, pre care, crez, că pentru mine Le-au pătimit. Căci cred, că
Dumnezeirea cea trimisă de Tine au luat pre a mea omenire, şi cu aceasta, şi S-au legat, şi
S-au pălmuit, şi S-au scuipat, şi S-au batjocorit: Încă şi cu piroane pe Cruce S-au pironit:
Şi cu suliţa în coastă S-au împuns: Pentru că omenirea aceasta, crez că pruncă adică fiind,
cu scutece S-au înfăşat, iar crescând şi în vârstă venind, în sudori S-au ticăloşit, în postiri
S-au topit, în privegheri S-au chinuit, în călătorii S-au ostenit: Apoi prinzându-se cumplit
S-au bătut, şi s-au chinuit, şi S-au sfărâmat, şi cu cei morţi S-au socotit. Iar după ce au
înviat cu slavă, la ceruri S-au înălţat, şi au şezut de-a dreapta măririi Tale. Aceasta este
îndurarea cea către mine, aceasta este milostivirea cea de la Tine.
Deci aicea ia aminte o Tu Cela ce eşti nemărginit întru bunătate: Cine este Fiul, pre
carele fericit L-ai născut: Şi cine este robul, pre carele l-ai răscumpărat: Aicea priveşte
spre Ziditorul, şi nu trece cu vederea zidirea: Înbră (pagina28v-29f)

29
Psalm 41, 3
30
Psalm 118, 7 şi 72
31
Psalm 140, 4
32
Psalm 35, 11
16
Îndurate măcar pentru însuşi Fiul Tău cel iubit. Ia aminte la Fiul, şi te milostiveşte spre
robul. Priveşte la taina Întrupării Aceluia, şi iartă păcatul cel din trupul meu. Când se pun
Ţie înainte rănile fericitului Fiu, să se acopere, mă rog Ţie, răutăţile mele. Când roşeşte
înaintea Ta prea cinstitul sânge cel din curată coasta Aceluia, să se spele în Dânsul, mă rog,
spurcăciunile cele din necurăţia mea. Şi fiind că trupul spre urgie te-au întărâtat pre Tine,
trupul să te plece pre Tine, mă rog, spre îndurare: Ca precum trupul meu spre a păcătui m-
au îndemnat, aşa trupul pre mine spre a mă învrednici de iertăciune să mă aducă. Că
măcar, deşi de multă osândă este vinovată nelegiuirea mea, dar cu mult covârşeşte, ceia ce
cu dreptate cere milostivirea Răscumpărătorului meu. Că mare este nedreptatea mea, dar
mult mai mare dreptatea Celui ce au plătit pentru mine răscumpărarea: Că pre cât
Dumnezeu mai presus este decât omul, pre atâta răutatea mea, mai jos este de bunătatea
Lui, şi cu felurimea, şi cu mărimea.
Pentru că ce ar fi greşit omul, care Fiul lui Dumnezeu întrupându-se n-ar fi
răscumpărat; Care ar fi fost îngâmfarea cea atâta de umflată, pre care Smerenia cea atât de
mare nu o ar fi surpat; Cât de mare ar fi fost stăpânirea morţii, pre care osândirea cea prin
Cruce a Fiului lui Dumnezeu nu o ar fi pierdut; Căci cu adevărat, o Dumnezeul meu, dacă
fărădelegea omului celui ce au păcătuit, şi darul lui Dumnezeu omului celui răscumpărat,
înpreună sar fi cumpănit, nu atâta răsăriturile de la apusuri, nici locul cel de sub pământ al
iadului de crugul ceresc cel mai de sus ar fi fost departe. Deci acum, o Ziditorule cel prea
bun al luminii, iartă-mi mie greşelile mele, pentru ostenelile cele nenumărate ale Unuia
Născut Fiului Tău. Cu bunătatea Lui răutatea mea, cu blândeţea Lui asprimea mea, cu
smerenia Lui semeţia mea să se împileze. Acum smerenia Lui pre trufia mea, îndurarea pre
învârtoşarea inimii. Răbdarea pre mâhnire şi pre nerăbdare, ascultarea pre nesupunere,
liniştirea pre tulburare şi pre neastâmpăre, dulceaţa pre amărăciune, blândeţea pre mânie,
iubirea de oameni a Lui pre sălbăticimea şi cruzimea mea să biruiască.

CAP. 9.
CHEMARE A PREA SFÂNTULUI DUH.

Dragoste a Dumnezeirii celei mai presus de început! Împărtăşire şi unire Prea

Sfântă şi de o fiinţă a întru tot Puternicului Părinte, şi a întru tot fericitului Fiu! Duhule
cela Atotputernic şi Mângâietor! Prea Milostive Mângâietorului al celor ce suntem întru
dureri şi necazuri! Suflă-mi mie acum întru ascunsurile inimii, prin puterea Ta cea prea
lucrătoare, şi pre adâncurile cele întunecate ale sufletului meu, luminează cu strălucirea
sălăşluirii Tale celei luminătoare, şi pre roua cea de la Tine cu îndestulare îmi dă, ca pre
brazdele lui cele uscate şi veştede, născătoare şi roditoare să le arate prin cercetarea Ta.
Răneşte-mi mie pre cele ascunse ale omului celui dinlăuntru, cu săgeata dragostei Tale,
însăgetându-le, şi pre măduva ficaţilor mei celor amorţiţi, cu văpaie mântuitoare
străbătându-o aprinde-o, şi cu focul sfintei Tale călduri înfierbâtând şi luminând, întinde-te
peste toate cele din lăuntru ale mele, şi peste cele ale sufletului şi peste cele ale trupului.
Adapă-mă pre mine din râul desfătării Tale, şi nimica de aceia să nu mă mai
amăgească pre mine ca să poftesc a gusta din dulceaţa lumii. „Judecă-mă pre mine
Doamne, şi judecă mie judecata mea, de neamul necuvios izbăvindu-mă.”33(citat) „Învaţă-
mă pre mine să fac voia Ta: că Tu eşti Dumnezeul meu.” 34 Căci cred, că întru carele Tu te
33
Pslam 25, 1
34
Psalm 142, 11
17
vei sălăşlui, lăcaş al Tatălui şi al Fiului îl faci pre el, şi fericit este carele se va învrednici a
Te primi pre Tine: Că prin Tine şi Tatăl şi Fiul lăcaş la el vor face. Vino dar, vino, o
Milostive Mângâietorule al sufletului celui mâhnit! Cel ce eşti acoperitor în vremile cele
bune, şi întru necazuri sprijinitor: Vino Cela ce răutăţile cureţi, şi rănile vindeci: Vino Cela
ce eşti al celor zdrobiţi puterea, şi al celor sfărâmaţi îndreptare; Cela ce întorci pre cei
smeriţi, şi răstorni pre cei mândri: Vino Cela ce eşti al sărmanilor milostiv Părinte, şi al
văduvelor prea dulce izbânditor: Vino Cela ce eşti al celor săraci nădejdea, şi al celor
scăpătaţi ridicarea: Vino Cela ce eşti steaua acelor ce înoată cu corabia, limanul celor ce se
înviforează: Vino Cela ce eşti a tuturor celor vii covârşitoarea frumuseţe şi buna cuviinţă,
şi a celor ce s-au săvârşit cea una mântuire: Vino Duhule Prea Sfinte, vino şi mă miluieşte!
Uneşte-mă cu Tine însuţi, şi milostiv Te pogoară mie! Ca şi cu a Ta mărime a mea
micşorare, cu a Ta putere a mea neputinţă bine plăcută să se facă, după mulţimea
îndurărilor Tale, prin Hristos Iisus Mântuitorul meu, Cela ce înpreună cu Tatăl, şi cu Tine
este Unul şi înpreună împărăţeşte, în vecii vecilor Amin.

CAP, 10
Rugăciune a robului lui Dumnezeu celui ce smerite cugetă pentru sineşi.

Ştiu Doamne Dumnezeul meu, ştiu şi mărturisesc, că nu sunt vrednic de dragostea

cea de la Tine: Ci Tu cu adevărat vrednic eşti a fi iubit de mine. Nevrednic sunt eu de a-ţi
sluji Ţie, dar Tu, pentru aceasta, nimic ceva nicidecum nu eşti mai puţin vrednic de slujirea
ce se aduce Ţie de la zidirea Ta către Tine Ziditorul ei. Dă dar de unde eşti Tu vrednic, şi
din nevrednic vrednic voi fi şi eu de aţi sluji Ţie. Fă-mă pre mine să încetez de a mai
păcătui, aceasta care Tu voieşti, ca să pot sluji Ţie, cum sunt dator. Dăruieşte-mi mie întru
acest chip să mă păzesc pre sine-mi, şi să mă îndrept, şi să-mi sfârşesc viaţa ca Ţie în pace
să adorm, şi să dorm. Iar la sfârşit îmi dă mie ca somnul să mă apuce întru odihnă, iar
odihna întru întemeiere, iar întemeierea întru înveşnicire. Amin.

CAP, 11.
Rugăciune către Prea Sfânta Troiţă.

Pre Tine Dumnezeu şi Tatăl cel ne născut: pre Tine Fiul cel Unul Născut: Pre Tine
Sfântul Duh cel mângâietor, o Treime prea Sfântă, întru unime, şi singură, şi nedespărţită,
pre Tine cu mintea şi cu inima şi cu gura, Te mărturisim, Te lăudăm, şi bine te cuvântăm în
veci, Amin

CAP, 12.
Mărturisire către Dumnezeu cel ce poate toate şi propovăduire a mărimii Lui.

Troiţă prea Înaltă, Puterea cea una, Mărimea cea nedespărţită! Dumnezeul cel
Atotţiitor! Mărturisescu-mă Ţie eu care sunt cel mai de pre urmă din robii Tăi, şi
mădularul cel mai mic al Bisericii Tale: Mărturisescu-mă Ţie şi Te slavoslovesc, jertfă de
laudă cea după datorie aducându-ţi Ţie, după măsura cunoştinţei mele şi a puterii, câtă mie
celui mai mic ai socotit să-mi dai. Deci fiindcă de cele afară de mine, care aş fi adus Ţie,
18
sunt lipsit, iată dar, pre rugăciunile cele ce se săvârşesc întru mine prin laude, pre care din
mila Ta mi le-ai dăruit mie, pre acestea, întru ne făţarnică credinţă, şi întru curată ştiinţă,
bucurându-mă şi veselindu-mă le aduc Ţie.
Deci cred întru Tine Domnul cel ce împărăţeşti în cer şi pre pământ, şi te chem pre
Tine, Te mărturisesc pre Tine, pre Tatăl, şi pre Fiul, şi pre Duhul cel Sfânt, pre cel Unul şi
singur Dumnezeu, pre Cel întru treime după feţe, dar după fiinţă întru unime şi Unul.
Dumnezeu adevărat, Atotputernic, singuratic cu firea, fără de trup, nevăzut, nescris
împrejur, şi nehotărât: Carele nimic nu ai mai mare nici sus nici jos: Pre Cel cu totul fără
de tot felul de prefacere prea desăvârşit: Pre Cel mare fără de câtăţime: Pre Cel bun fără de
felurime; Pre Cel veşnic fără de vreme, Pre Cel ce eşti viaţă fără de moarte: Puterea fără de
neputinţă: Adevăr fără de minciună: Pre Cel fără de aşezare de a sta undeva, pretutindeni
eşti de faţă: Fără de loc în fiecare loc Te afli: Fără de întindere pre toate le împlineşti: Fără
de împotrivire pre toţi îi întâmpini: Fără de mişcare pre toate le covârşeşti: Fără de mişcare
înăuntrul tuturor petreci: Carele fără de lipsă pre toate întru fiinţă le aduci: Fără de
osteneală pre toate le povăţuieşti: Fără de începere pre începutul de a fi celor ce sunt le dai.
Fără de prefacere pre toate a se face le faci.
Te mărturisesc pre Tine, cu mărimea nemărginit: Cu tăria Atotputernic: Cu
bunătatea prea desăvârşit: Cu înţelepciunea neînţeles: În sfaturi înfricoşat: În judecăţi
drept: În socotele ascuns: În graiuri ne mincinos: În lucruri prea cuvios: Întru îndurări
bogat: Spre cei ce greşesc ne pomenitor de rău: Către cei ce se pocăiesc lesne iertătător.
Acelaşi pururea înpreună mai înainte de veci şi mai presus de veci, nestricăcios şi
neschimbat: Pre carele nici lăţimea locurilor Te întinde, nici strîmtorimea te zgârceşte, nici
vas Te închide, nici voinţa Te schimbă, nici vreo nevoie te preface, nici vreo mâhnire Te
tulbură, nici bucurie Te îndulceşte. Căruia nici uitarea îţi pricinuieşte vre-o lipsă de ceva,
nici aducerea aminte îţi arată ceva: La carele nici cele ce au trecut trec, nici cele ce vor să
fie vin: A căruia nici estimea au avut început, nici îndelungarea aceasta, creştere primeşte,
sau sfârşit va avea. Că în veacuri, şi întru veacuri, şi prin veacuri pururea viu eşti Tu, şi
neîncetată este lauda Ta, şi veşnică slava, şi prea desăvârşit puterea, şi prea covârşitoare
cinstea, şi pururea fiitoare împărăţia, întru nestricaţi, neîncetaţi, nemărginiţii veci ai
vecilor.

CAP, 13.
Cum că Dumnezeu şi Tatăl cu cuviinţă au judecat să ajute neamului omenesc:
Şi pentru Întruparea Lui Dumnezeu şi Cuvântul laudă muţumitoare.

Atotţiitorule Doamne, cela ce eşti Mântuitorul şi văzătorul inimii mele: Până aicea
am lăudat puterea mărimii Tale, şi mărimea puterii Tale: Iar acum, cum că, şi când au venit
plinirea vremii, cu cuviinţă ai judecat să ajuţi neamului omenesc, „precum cu inima cred
întru dreptate, aşa şi cu gura mărturisesc spre mântuire:” 35 Deci pentru Tine şi numai
Dumnezeu şi Tatăl, nicăieri nicidecum nu este scris cum că Te-ai trimis: Iar pentru Fiul
Tău Apostolul aşa scrie: „Când au venit plinirea vremii, au trimis Dumnezeu pre Fiul
Său:”36 Iar zicând au trimis, de ajuns au însemnat, că în lumea aceasta au venit Cel trimis
de Dânsul: Când din fericita Pururea Fecioară Maria cu trup născându-se sau arătat nouă
Om adevărat şi desăvârşit. Dar ce este ceia ce pentru însuşi acesta au zis, vârful
35
Romani 10, 10
36
Gal 4, 4
19
evangheliştilor: „Că Acesta în lume era, şi lumea prin trânsul s-au făcut;” 37 Ce alt, fără
numai că aicea sau trimis cu omenirea, unde şi era, şi este pururea cu Dumnezeirea; Deci
cum că trimiterea aceasta, lucru este al toatei Prea Sfintei Troiţe, şi cu inima cred, şi cu
gura mărturisesc: O cât ne-ai iubit pre noi Părinte Prea Sfinte şi Prea Bunule! Cât ne-ai
ocrotit pre noi mult Îndurate Stăpâne! Carele nici pre însuşi Fiul Tău nu L-ai cruţat, de a
nu-l da pre El pentru fărădelegile noastre! Iar „El Te-au ascultat pre Tine până la moarte, şi
moarte a Crucii:”38 Şi zapisul păcatelor noastre ridicându-l, au pironit pre Cruce păcatul,
„şi au surpat pre moarte omorându-o:” 39 Unul şi numai El între morţi slobod fiind, „Ca
Cela ce are stăpânire aşi pune sufletul Său pentru noi, şi iarăşi a-l lua pre El pentru noi.”40
Drept aceia, acestaşi S-au arătat înpreună şi biruitorul, şi arderea de tot cea de
biruinţă: Şi pentru aceasta biruitor, că şi pentru noi făcătoare de biruinţă jertfă sau făcut:
Acestaşi Ţie şi Jertfitor şi Jertfă. Şi pentru aceasta Jertfitor, pentru că şi Jertfă. Deci cu
cuviinţă este spre Acela toată nădejdea mea a se întări, că Tu toate neputinţele mele le vei
vindeca, pentru aceasta carele şade de-a dreapta Ta, şi pentru noi prin Tine Te roagă. Deci
neputinţele mele Doamne, mari sunt şi multe, multe sunt şi mari: Că multe are întru mine
stăpânitorul lumii aceştia: Ştiu eu şi nu ascund: Ci izbăveşte-mă pre mine, (rogu-mă Ţie)
Pentru Izbăvitorul meu cel ce şade de-a dreapta Ta, întru carele nimic nicidecum din
răutăţile sale acela n-au putut să afle. „Pentru însuşi acesta îndrepteaz-mă pre mine, carele
păcat N-au făcut, nici s-au aflat vicleşug în gura Lui”: Pentru aceasta, carele este Capul
nostru, întru Carele nici o prihană nu este: Izbăveşte-mă pre mine, ca pre cel ce sunt al
însuşi Acestuia mădular neputincios şi bolnav. Scapă-mă pre mine de cele de multe feluri
de păcate, căderi, greşeli, care multe am făcut din lenevirea şi nebunia mea. Umple-mă pre
mine de faptele bune ale Tale cele dumnezeieşti, către năravurile cele bune închipuindu-
mă, şi spre a face cele bune întăreşte-mă pentru numele Tău cel Sfânt, ca până în sfârşit să
fiu întărit, şi să petrec întru voia Ta.

CAP, 14.
Cum că sufletul dator este a nădăjdui spre Iisus Hristos Domnul, şi spre
patimile Lui.

M-aşi fi deznădăjduit de a de a mea mântuire, o Doamne Dumnezeul meu, pentru

cele multe şi mai presus de număr fărădelegile şi greşelile mele, de nu Fiul Tău şi
Cuvântul s-ar fi făcut trup, şi S-ar fi sălăşluit întru noi. Iar acum a mă deznădăjdui nu mai
îndrăznesc. „Că dacă vrăjmaşi fiind noi, ne-am împăcat cu Tine prin moartea Fiului Tău,
cu cât mai vârtos împăcaţi fiind printrânsul ne vom mântui.” 41 Deci toată nădejdea mea, şi
toată întemeierea îndrăznirii mele, stă întru sângele Lui cel ce S-au vărsat pentru mântuirea
noastră. Întru aceasta răsuflu, şi spre aceasta întărindu-mă doresc a veni către Tine, nu vreo
dreptate osebită a mea având, ci numai pre a Domnului nostru Iisus Hristos Fiului Tău.
Pentru aceasta mulţumite mărturisim Ţie Prea Înduratului şi Iubitorului de oameni
Dumnezeu, Celui ce prin Fiul Tău Domnul nostru, pre noi nimic fiind întru început ne-ai
adus întru fiinţă, apoi pierzându-ne singuri cu păcatul, minunat ne-ai izbăvit şi ne-ai
mântuit.
37
Ioan 1, 10
38
Fil. 2, 8
39
Psalm 87, 4
40
Ioan 10, 17
41
Rom 5, 10
20
 Mulţumesc milei Tale, şi multă laudă din toată inima aduc Ţie, că după nespusa
dragostea Ta, cu care pre noi cei ticăloşiţi şi nevrednici minunat iubindu-ne a ne milui cu
cuviinţă Ai judecat, şi pre însuşi Cel Unul Născut Fiul Tău, încă spre cea de obşte facere
de bine a noastră, din Sânurile Tale cele Părinteşti A-L trimite bine ai voit, ca pre noi
păcătoşii să ne mântuieşti, cei ce mai înainte eram fii ai pierzării. Mulţumescu-ţi Ţie
pentru Înomenirea Aceluia, şi pentru prea slăvita Maica Lui, din care Trup a lua pentru noi,
şi pentru mântuirea noastră Au binevoit: Ca precum adevărat Dumnezeu din Dumnezeu
era, aşa şi om adevărat din om să se facă. Mulţumescu-ţi Ţie pentru patima Lui, şi pentru
Cruce, pentru Moarte Lui, şi pentru Înviere. „Pentru Înălţarea Lui la cer, şi pentru şederea
cea de-a dreapta Măririi Tale.” Că „după patruzeci de zile de la Înviere, ucenicii privind,
peste toate cerurile Înălţându-Se”42 şi de-a dreapta Ta şezând, „au vărsat, precum S-au
făgăduit, pre Prea Sfântul Său Duh”43 peste cei ce fii după dar s-au făcut Ţie Printrânsul.
Mulţumesc Ţie pentru Preacurata vărsare acelui cu nemărginire Scump Sângele Lui, prin
care ne-am răscumpărat: Înpreună încă, şi pentru preasfânta şi de viaţă făcătoarea Taină a
trupului Lui şi a Sângelui, prin care în fiecare zi în Biserica Ta ne hrănim, ne adăpăm, ne
spălăm, şi ne sfinţim, şi părtaşi a unei dumnezeirii celei Dumnezeieşte începătoare ne
facem. Mulţumescu-ţi Ţie pentru mila Ta cea negrăită şi necuprinsă de minte, cu care pre
noi cei nevrednici atâta ne-ai iubit, şi prin Cel Unul Născut şi iubit Fiul Tău ne-ai mântuit.
„Că atâta Ai iubit lumea cât pre Fiul Tău Cel Unul Născut L-ai dat, ca tot cel ce crede în
El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” 44 „Şi aceasta este viaţa veşnică, ca să Te cunoască
pre Tine pre Cel Unul adevăratul Dumnezeu, şi pre carele ai trimis pre Iisus Hristos,” 45
întru credinţă dreaptă, şi prin lucruri ce se cuvin după vrednicie uneia ca aceştia credinţe.

Cap, 15.
Pentru cea către oameni nemărginită bunătate a Tatălui celui mai înainte de
veci.

O bunătate nemărginită! O dragoste neasemănată! Ca să slobozeşti pre robul, ai dat

pre Fiul! Dumnezeu S-au făcut om, ca omul cel pierdut să se izbăvească de tirania
demonilor! Câtă este bunătatea Fiului Tău şi Dumnezeul nostru! Carele nu S-au îndestulat
pogorându-se pentru îndurările milei, din Pururea Fecioara Maria a se face om, ci şi
moartea cea pe Cruce răbdând, pentru noi, şi pentru mântuirea noastră Sângele Său şi-au
vărsat. Au venit Prea Înduratul Dumnezeu, au venit după a Sa milă, şi după a Sa bunătate,
au venit ca să caute şi să mântuiască pre cea prăpădită: Au căutat pre oaia cea pierdută: O
au căutat şi o au aflat, şi pe umere ridicându-o Domnul cel Prea Îndurat, ca un Păstor cu
adevărat Milostiv la turmă o au întors pre ea.
O dragoste! O milă! Cine vreodată unele ca acestea au auzit; Cine nu se va
spăimânta pentru atâta de mare milostivire a îndurărilor; Cine nu se va minuna; Cine nu se
va bucura pentru dragostea Ta cea multă Doamne, cu care pre noi atâta ne-ai iubit; „Ai
trimis pre Fiul Tău întru asemănarea trupului păcatului făcându-Se, ca pentru păcat, să
osândească păcatul:”46 Ca noi să ne facem dreptate a Ta întru El. Că „Acesta este

42
Fapte 1, 3 şi 9. Marcu 16, 19
43
Fapte 2, 2-3-4.
44
Ioan 3, 16
45
Ioan 17, 3
46
Romani 8, 3
21
Mieluşelul Cel fără prihană, care au ridicat păcatul lumii,” 47 Cel ce pre moartea noastră cu
moartea Lui cea pentru noi o au stricat, şi la viaţă ne-au întors prin Învierea Sa.
Dar oare ce îţi vom aduce noi Ţie Dumnezeului nostru; Pentru atâtea de multe şi
atâta de mari faceri de bine ale iubirii Tale de oameni; Sau ce mulţumită îţi vom da; că
măcar însăşi cunoştinţa şi puterea cea multă a Îngerilor da sar fi aflat la noi, nimic vrednic
nu avem ce să dăm la atâta bunătate şi facere de bine: Şi măcar toate mădulările noastre în
limbi de sar preface, nici aşa prostimea şi neputinţa noastră spre răsplătirea laudelor celor
cuviincioase, nu ar fi ajuns; Că pre toată mintea covârşeşte cea nepovestită iubirea Ta de
oameni, pre care din singură blândeţea şi bunătatea Ta, o ai arătat către noi cei nevrednici.
Pentru că Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, „nu pre Îngeri au luat, ci din sămânţa lui Avraam
au luat: Asemănându-se nouă întru toate, afară de păcat:” 48 Deci dar pre firea omenească,
iar nu pre a Îngerilor luând, şi cu slava Învierii şi a nemuririi împodobindu-o pre ea, mai
presus de ceruri o Au înălţat, şi mai presus de toate cetele Îngerilor: Mai presus de
Heruvimi şi de Serafimi de dreapta Ta punându-o o Au aşezat: Şi pre aceasta Îngerii o
laudă, aceştia Domniile i se închină, de aceasta toate Puterile cele mai presus de lume se
cutremură, mai presus de dânsele văzând că şade cel ce este Dumnezeu şi om.
Deci acesta este toată nădejdea şi îndrăznirea mea. Că în Hristos Iisus Domnul
nostru, este parte a trupului şi a Sângelui fiecăruia din noi: Şi unde dar partea mea
împărăţeşte, acolo cu adevărat ştiu şi cred că şi eu Împărăţesc: Unde Trupul meu se
proslăveşte, acolo, cunosc că şi eu mă proslăvesc: Unde Sângele meu stăpâneşte, acolo,
am înţeles că şi eu stăpânesc. Şi măcar deşi sunt cuprins de păcate, dar însă nu mă îndoiesc
pentru împărtăşirea acestui dar: Că măcar deşi păcatul meu mă opreşte, dar fiinţa mea
cere: Măcar deşi şi greşelile mele mă închid afară, dar împărtăşirea firii nu mă leapădă. Că
nu aşa de nemilostiv este Dumnezeul meu, ca şi cu totul să uite pre om, şi nicidecum să
nu-şi aducă aminte de el, pre carele însuşi îl poartă, pre carele pentru mine l-au luat, pre
carele pentru mine îl cercetează.
Ci Blând şi Milostiv desăvârşit fiind Domnul Dumnezeul nostru, îşi iubeşte Trupul
Său, şi Mădulările Sale, şi Măruntaiele Sale. Deci întru Însuşi Dumnezeu şi Domnul nostru
Iisus Hristos, Cel prea Dulce şi prea Blând şi prea Îndurat, întru Carele ne-am şi sculat, şi
la cer ne-am înălţat, şi cu cei cereşti acum înpreună şedem, trupul nostru ne iubeşte pre
noi. Iar o dreptate ca aceasta am dobândit noi, din sângele nostru care este întru El: Că noi
suntem mădulare ale Lui, şi Trup al Lui: Iar El este Capul nostru, de carele tot trupul se
atârnă; Că scris este: „Os din oasele mele, şi Trup din Trupul meu. Şi vor fi amândoi un
Trup.”49 „Şi nimeni niciodată trupul său nu şi-au urât, ci îl iubeşte şi poartă grijă de el.
Taina aceasta mare este; Iar eu zic, de Hristos şi de Biserică,”50 precum au zis Apostolul.”

CAP, 16.
Pentru firea cea îndoită a lui Hristos: Ceia ce ne-au miluit pre noi, şi ceia ce se
roagă pentru noi.

Deci şi cu buzele, şi cu inima, şi cu toată puterea mea, aduc mulţumită Milei Tale
celei nemărginite Doamne Dumnezeul meu, pentru toate îndurările Tale, cu care a ne ajuta

47
Ioan, 1, 29.
48
Evrei, 2, 16.
49
Facere, 2, 23-24.
50
Efes 5, 29, 32
22
nouă celor pierduţi, minunat ai judecat cu cuviinţă, prin însuşi Fiul Tău, Mântuitorul şi
Izbăvitorul nostru, carele pentru păcatele noastre au primit moarte, şi spre a noastră
îndreptare au înviat, şi acum fără de sfârşit viază, şi de-a dreapta Ta şade, şi pentru noi
mijloceşte, şi înpreună cu Tine pre noi ne-au miluit: Că El este Dumnezeu din Tine
Dumnezeu şi Tatăl, şi înpreună veşnic cu Tine, şi de o fiinţă, întru toate, şi a ne mântui pre
noi pururea poate: Dar şi ca de un om (după care aceasta şi m-ai micşorat decât Tine este.)
„Toată Stăpânirea în cer de la Tine luându-o o are:” 51 „Ca întru numele lui Iisus tot
genunchiul să se plece al celor cereşti şi a celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi
toată limba să mărturisească, că Domnul nostru Iisus Hristos, întru slava Ta este a lui
Dumnezeu şi Tatăl”52 celui ce Împărăţeşte peste toate. Deci aceasta, de Tine şi Judecătorul
a fi s-au rânduit, al viilor şi al morţilor. „Că Tu pre nimeni nu judeci: Pentru că toată
judecata o Ai dat Fiului,”53 întru carele sunt toate Visteriile Înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
Aceasta Martor este şi Judecător, Judecătorul acestaşi şi Martor, de carele nici o
ştiinţă ce este ţinută de păcate, a scăpa nu va putea: „Pentru că toate sunt goale şi
descoperite înaintea Ochilor Lui.”54
Deci Aceasta carele au fost osândit cu nedreptate, „va judeca lumea întru dreptate, şi
noroadele întru îndreptare.”55 Pentru aceasta binecuvintez numele Tău Cel Sfânt în veac, şi
din toată inima mea te slăvesc pre Tine a Atotţiitorule mult Milostive Doamne, pentru cea
mai presus de fire şi netâlcuită Împărtăşirea Ta aceasta, care între dumnezeire şi între
omenire, întru una şi aceiaşi faţă, aşa minunat s-au iconomisit, cât a nu fi altul Dumnezeu,
şi altul omul, ci Unul şi Acelaşi, Dumnezeu înpreună şi Om: Om înpreună şi Dumnezeu:
Căci deşi după această străină şi prea slăvită pogorâre Cuvântul S-au făcut trup, dar nici
una dintru amândouă firile întru alta nu sau prefăcut nici sau mutat: Nici la taina Treime-i
vre-o faţă a patra nu sau adaos: Căci sau unit Firea Lui Dumnezeu Cuvântului cu a omului,
dar nu sau amestecat, cât ceia ce sau luat de la noi să ajungă la a fi Dumnezeu, (*) 56 şi ceia
ce au fost vreme când nu era ea, aceiaşi să rămână şi să fie cu ceia ce pururea este.
O taină minunată! O schimbare netâlcuită! O Bunătate a îmblânzirii lui Dumnezeu,
străină şi pururea preaslăvită, şi care covârşeşte în veac pre toată dragostea! Robi
netrebnici eram, şi iată fii ai lui Dumnezeu ne-am arătat! „Moştenitori ai lui Dumnezeu, şi
înpreună moştenitori cu Hristos!”57 De unde aceasta s-au făcut nouă; Şi Cine la aceasta ne-
au adus pre noi; Ci rogu-te pre Tine prea Îndurate Părinte Dumnezeule, pentru însuşi
aceasta a Ta ne urmată blândeţe şi bunătate şi dragoste, fă-ne pre noi a ne arăta vrednici
făgăduinţelor Tale, celor multe şi mari, pre care Însuşi Fiul Tău, şi Domnul nostru Iisus
Hristos, ni l-au făgăduit nouă. Porunceşte cu puterea Ta, şi întăreşte cei ce pentru noi Ai
lucrat! Săvârşeşte ceia ce Ai început, ca să ne învrednicim a ajunge la darul cel deplin al
milei Tale! Luminează-ne pre noi prin Sfântul Tău Duh, ca să înţelegem şi să ne arătăm
vrednici, şi pururea să cinstim, şi să ne cucerim cum se cuvine de această mare a iubirii
Tale de oameni Taină, care S-au arătat în Trup, sau îndreptat prin Duhul, sau descoperit
Îngerilor, sau propovăduit neamurilor, sau crezut în lume, sau înălţat întru Slavă.

51
Mat: 28, 18
52
Fil: 10, 11.
53
Ioan, 5, 22.
54
Evrei, 4, 13
55
Psalm 97, 10
56
Sau aşa: Şi ceia ce are început, să rămâie şi să fie aceiaşi cu cea fără de început.
57
Romani 8, 17.
23
 CAP, 17.
Câtă mulţumită este dator omul a avea către Dumnezeu, pentru izbăvirea care
de la El sau învrednicit dobândi.

O câtă mulţumită suntem datori a mărturisi Ţie Doamne Dumnezeul nostru, noi cei
ce cu atâta de scump preţ, de Tine ne-am răscumpărat! Cei ce cu atâta de mare dar ne-am
mântuit, cei ce cu aşa de prea slăvită facere de bine ne-am dăruit! O cât de mult noi
ticăloşii suntem datori a ne teme de Tine, cât de mult a Te iubi, cât de mult a Te lăuda, a Te
binecuvânta, a Te cinsti, şi a Te slăvi pre Tine cel ce aşa ne-ai iubit pre noi, aşa ne-ai
mântuit, aşa ne-ai sfinţit, aşa ne-ai înălţat! Că de la Tine ne este nouă tot orice putem, tot
orice vieţuim, tot orice ştim. Pentru că ce ar avea cineva, care să nu fie al Tău; Că Tu eşti
Domnul şi Dumnezeul nostru, de la Carele toate bunătăţile ne vin nouă: Deci pentru Tine,
şi pentru numele Tău cel Sfânt, dă-ne nouă dintru ale tale bunătăţi, ca dintru ale Tale
bunătăţi cele dăruite nouă să slujim Ţie, şi Ţie bine să plăcem întru adevăr, şi mulţumitele
şi slavosloviile cele ce suntem datori Ţie să le dăm în fiecare zi cele pentru atâtea faceri de
bine de la Bunătatea Ta.
Pentru că nu de aiurea de undeva putem să-şi slujim Ţie, nici bine să plăcem, de nu
Tu ne vei dărui. „Că tot darul cel desăvârşit, de sus este pogorându-se la noi, de la Tine
Părintele Luminilor, La Carele nu este schimbare, nici umbră de prefacere.” 58 Doamne
Dumnezeul nostru, Dumnezeul milei şi al îndurărilor, Dumnezeul cel prea bun,
Dumnezeul cel Puternic, Dumnezeul cel ne urmat, şi cu firea nescris împrejur, Dumnezeul
cel purtător de grijă şi împodobitor a toate, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, Cela
ce pre iubit Fiul Tău acesta, şi pre dulcele Domn, spre cea de obşte facere de bine a
noastră, din sânurile Tale cele Părinteşti L-ai trimis ca să ia viaţa noastră, şi să ne
arvunească nouă în locul aceia viaţa Lui, şi Dumnezeu desăvârşit din Sineşi fiind, din
Maică Om desăvârşit să se facă, Dumnezeu deplin, şi deplin Om: Unul şi numai acestaşi
Hristos: Veşnic şi sub vreme, fără de moarte şi muritor, Ziditor şi zidire, Puternic şi
neputincios, Biruitor şi biruit, Hrănitor şi hrănit, Păstor şi Oaie, în vreme omorât, şi trăind
înpreună cu Tine în veac: Încă şi celor ce-l iubesc pre El făgăduindu-se a dărui pre a fi
înpreună cu El şi înpreună a petrece, precum au zis ucenicilor Săi grăind: „Că orice veţi
cere de la Tatăl întru numele Meu va da vouă.”59
Deci pentru Însuşi acesta Preotul cel mare şi Arhiereu ca acesta Adevărat, şi Păstor
bun, „Carele sau adus pre Sineşi spre Jertfă,” 60 şi „Sufletul şi-au pus pentru turma Sa,” 61 te
rog pre Tine o Părinte, pentru însuşi Acesta ce şade de-a dreapta Ta, şi pentru noi
mijloceşte, pentru însuşi Acesta Izbăvitorul şi Părtinitorul nostru, rog pre Milostivirea şi
Îndurarea Ta mult Milostive, şi prea iubitorule de oameni Dumnezeule Prea Bunule: Dă-mi
mie, ca şi cu inimă zdrobită, şi întru izvoare de lacrimi, cu frică şi cu cutremur bine să
cuvintez şi să Te slăvesc pre Tine înpreună cu însuşi Fiul Tău, şi cu Prea Sfântul Tău Duh:
Că a cărora fiinţa este una, şi ceia ce se dă de la dânşii una şi aceiaşi este.
Dar de vreme ce acest trup al meu ce este supus stricăciunii, este ca o sarcină
oarecare sufletului meu ce îl îngreunează, mă rog, deşteaptă amorţirea mea cu boldurile
Tale, şi mă fă să petrec întemeiat întru poruncile Tale, şi noaptea şi ziua neîncetat să te
slăvesc pre Tine: „Dă să se înfierbinteze inima mea, Şi întru cugetarea mea să se aprindă

58
Iacov 1, 17
59
Ioan 16, 23
60
Evrei 7, 27
61
Ioan 10, 11
24
foc:”62 Şi fiindcă Cel Unul Născut Fiul Tău au zis: Că „nimeni nu vine către Mine, de nu
Tatăl cel ce M-au trimis pre Mine îl va trage la El,” 63 şi cum că „nimeni nu vine la Tatăl,
fără numai prin Mine:”64 Mă rog Ţie cu umilinţă şi mă cuceresc, trage-mă pre mine o
Părinte cel fără de început către Fiul Tău, ca El pre mine să mă aducă mai pre urmă la
Tine, unde dea dreapta Ta şade, unde este viaţa cea veşnică, întru veşnica fericire: Unde
este dragostea cea desăvârşit, şi vreo frică nicidecum nu este: Unde ziua cea ne înserată
luminează, şi aerul unul este la toţi: Unde este prea desăvârşit întemeierea, şi întemeiată
liniştea, şi liniştită veselia, şi veselă îndestularea, şi îndestulată veşnicimea, şi veşnică
fericirea, şi fericită fără de sfârşit vederea Ta şi lauda, unde eşti Tu cu dânsul, şi el cu Tine,
înpreună cu Duhul cel de o fire cu Voi şi de o fiinţă, Dumnezeu Unul, carele viază şi
Împărăţeşte în vecii vecilor, Amin.

CAP, 18.
Rugăciune către Iisus Hristos prea fierbinte.

Hristoase Dumnezeul meu cela ce eşti Dragostea cea prea Dulce a oamenilor:
Lumina, Calea, Viaţa, Mântuirea, toată Podoaba şi buna Cuviinţă a celor ce sunt ai Tăi,
pentru care toate a suferi ai binevoit: A Te lega, a Te răstigni, cu suliţa a Te împunge, a
muri, a Te îngropa: Cela ce după ce ai surpat moartea, a treia zi Ai înviat, şi ucenicilor Te-
ai arătat, şi inimi clătite ai întărit: Şi după patruzeci de zile la cer Te-ai înălţat, şi Vieţuieşti
acolo, şi Împărăţeşti în vecii vecilor. Tu eşti Dumnezeul meu cel Viu şi adevărat: Tu eşti
Tatăl meu cel Sfânt, Domnul meu cel Îndurat, Împăratul meu cel mare, Păstorul meu cel
Bun, Dascălul meu cel Unul, Ajutorul meu cel Puternic, Dragostea mea cea prea frumoasă.
Pâinea mea cea vie, Preotul meu cel Veşnic, Povăţuitorul meu cel către patria mea, Lumina
mea cea Adevărată, Dulceaţa mea cea sfântă, Calea mea cea dreaptă, Înţelepciunea mea
cea prea Luminată, ne răutatea mea cea Preacurată, Unirea cea făcătoare de pace,
Străjuirea mea cea tare, Partea mea cea Bună, Mântuirea mea cea Veşnică, Mila mea cea
Mare, Răbdarea mea cea Puternică, Arderea de tot a mea cea fără de prihană,
Răscumpărarea mea cea Sfântă, Nădejdea mea cea prea întărită, Umplerea mea de Daruri
cea prea desăvârşit, Scularea mea cea Adevărată, Viaţa mea cea neîncetată, Bucuria mea, şi
Veselia mea cea prea Dulce, Privirea mea cea prea fericită, şi Desfătarea mea cea pururea
petrecătoare şi fără de sfârşit: Rogu-mă Ţie şi mă cuceresc ca prin Tine călătorind la Tine
să ajung, şi întru Tine să mă odihnesc, „carele eşti Calea, şi Adevărul, şi Viaţa, fără de care
nimeni către Tatăl nu vine.”65 Că pre Tine te doresc Stăpânul cel prea Dulce şi prea Bun.
O raza Slavei celei Părinteşti, Cela ce şezi pre Heruvimi, cela ce vezi adâncurile,
Lumina cea Adevărată, Lumina cea prea Luminoasă, Lumina cea ne apusă, la care doresc
Îngerii să privească: Iată inima mea înaintea Ta este, risipeşte ceaţa ce de pre dânsa, ca mai
mult să se lumineze prin strălucirea dragostei celei către Tine. Dă-te mie Tu însuţi pre
Sineţi o Dumnezeul meu, Tu însuţi pre Sineţi te dă mie! Iată dar că te iubesc pre Tine: Şi
de este puţin aceasta, mai tare Te voi iubi! Nu am măsură ca să cunosc câtă dragoste îmi
trebuieşte mie ca să aib către Tine, ca să ajung unde îmi este din destul mie, ca să alerg, şi
să Te îmbrăţişez pre Tine viaţa mea fără de întoarcere înapoi, până ce de către mine întru

62
Psalm 38, 4
63
Ioan 6, 44
64
Ioan 14,6
65
Ioan 14, 6
25
ascuns se acoperă faţa Ta. Dară însă aceasta ştiu eu, că tot ce este fără de Tine, întru rău mi
se face mie Stăpâne, nu numai ceia ce este afară de mine, ci şi ceia ce este înăuntrul meu.
Că toată îndestularea, ceia ce nu ar fi Dumnezeul meu, lipsă îmi este mie.
Pentru că Bunul cel ce nici spre mai bine, nici spre mai rău a se schimba nu poate,
numai Tu Unul eşti cel ce numai singur eşti, la carele nu alta este viaţa, fără numai viaţa
cea fericită: Că a Ta fericire Tu însuţi eşti: Iar zidirea Ta, la care alta este viaţa, şi alta viaţa
cea fericită, nu la altul, fără numai la darul Tău, se cuvine a o da aceasta: Şi pentru aceasta
noi avem trebuinţă de Tine, însă Tu nicidecum nu ai trebuinţă de noi: Pentru că şi de nu am
fi fost noi întru fiinţă nicidecum, nici de un bine Tu nu ai fi fost lipsit, pentru că Tu eşti
însuţi Binele acesta: Deci de Tine Domnul şi Dumnezeul nostru nevoie este pururea să ne
lipim noi, ca prin cea nelipsită sprijinirea Ta, curat, şi cu blagocestie, şi drept să putem
vieţui: Căci de greutatea neputinţei noastre la cele de jos ne tragem, iar de darul Tău ne
înfierbântăm şi ne înălţăm, ne înfocăm, şi sus ne suim: Şi suindu-ne, suişuri în inimă
punem, şi Cântarea Treptelor cântăm, şi cu focul Tău cel bun ne aprindem, şi înainte
sporim.
Şi oare unde sporim; La pacea Ierusalimului celui de sus: „Că m-am veselit de cei
ce mi-au zis mie în Casa Domnului vom merge. Că acolo buna voinţă pune de stau
picioarele noastre,”66 cât alt nimic să nu voim noi, fără numai întru aceasta să petrecem în
veci. Că de vreme ce întrucât în trup, ne aflăm înstrăinaţi despre Tine Stăpâne, „nu avem
aicea cetate stătătoare, ci cea viitoare căutăm:”67 Iar petrecerea noastră în cer este. Pentru
aceasta, Darul Tău povăţuindu-mă, în cămara inimii mele intru, şi cântări de dragoste cânt
Ţie, „Împăratul meu şi Dumnezeul meu,”68 întru suspinuri negrăite tânguindu-mă, întru
această lature a nemerniciei mele, unde Îndreptările Tale cântate au fost de mine.
Deci de Ierusalimul cel de sus aducându-mi aminte, pre inima mea o vărs peste el,
peste „Ierusalim zic patria mea, peste Sion Maica mea,” 69 şi peste Tine cel ce împărăţeşti
întrânsul, cel ce îl luminezi pre el, cel ce eşti Tatăl, Păzitorul, Apărătorul, Îndreptătorul,
Păstorul, desfătările întru el cele Curate şi Puternice, Veselia cea întemeiată şi
neschimbată: Şi cu un cuvânt, toate înpreună bunătăţile cele negrăite, între care cel prea
Înalt şi prea desăvârşit şi adevărat însuşi Bun, Tu eşti: Şi nu mă voi întoarce, până ce în
pacea prea doritei Maicii mele aceştia, unde sunt pârgile duhului meu, cu totul tot pre mine
mă vei aduna, şi cât sau adaos întru mine dintru această risipire şi ne podoabă, vei lua de la
mine, şi mă vei înnoi pre mine, şi mă vei întări în veac, „Dumnezeul meu, Mila mea!”70

Cap, 19:
Deosebire a înţelepciunii, care este Casa lui Dumnezeu, şi a înţelepciunii, care
este însăşi Înţelepciunea cea dumnezeieşte începătoare.

Aceasta este, o Doamne Dumnezeul meu, Casa Ta, dară nu casă pământească
oarecare, nici zidire alcătuită din oarecare grosime trupească, sau cerească, ci Casă
Duhovnicească şi care se împărtăşeşte de vecinicime, fiindcă fără de întinăciune petrece
totdeauna. Că o ai întemeiat pre ea în veacul veacului: „Poruncă ai pus, şi nu va trece.” 71
Pentru că aceasta este pururea vecuitoare înpreună cu Tine Dumnezeule, măcar deşi nu
66
Psalm 121, 1-2.
67
Evrei, 13, 14.
68
Psalm 5, 2.
69
Galateni: 4, 26.
70
Psalm 58, 19.
71
Psam, 148, 6.
26
fără de început sau adus întru fiinţă. (Că mai înainte de toţi vecii sau zidit înţelepciunea.)
Însă aceasta nu este însăşi Înţelepciunea aceia, care cu adevărat cu Dumnezeu şi Tatăl, este
de o fire şi înpreună fără de început, ceia ce au făcut lumea, întru care început fiind ea sau
zidit Cerul şi pământul: Ci înţelepciune este şi aceasta pentru care este cuvântul, care are
fire duhovnicească şi nematerialnică, adică, care prin privirea Luminii este lumină. Că ce
zice şi această înţelepciune, (măcar deşi este zidită,) dară însă pre cât este departe Lumina
ceia ce luminează, de lumina ceia ce se luminează, pre atâta este departe Înţelepciunea cea
desăvârşit care zideşte de înţelepciunea aceasta care este zidită. Pre cât adică este
deosebirea între Dreptatea ceia ce se face drept, care eşti Tu Dumnezeul nostru, şi între
dreptatea care sau făcut nouă îndreptare. Căci cu adevărat şi noi înşine ne-am luminat
„dreptate a lui Dumnezeu şi Tatăl, întru Tine Fiul Lui, Domnul nostru,” 72 precum
mărturiseşte Apostolul. Deci fiindcă este oarecare înţelepciune care sau zidit mai înainte
de toate, aceasta cu adevărat cea cuvântătoare şi gânditoare: Care s-au zidit, este aceia a
cetăţii Tale adică celei neîntinate şi prea Curate, a Maicii noastre celei sus aşezate şi care
petrece veşnic în ceruri. GALATENI..... 6084 Dar oare în care ceruri; Fără numai întru
acelea, întru care „pre Tine Te laudă Cerurile Cerurilor;” 73 Că aceasta este şi „Cerul
Cerurilor Domnului.”74 Că măcar deşi vreme nu aflăm, mai înainte de zidirea aceia, care
sau făcut mai înainte de întemeierea vremilor, ca ceia ce sau zidit mai înainte de toate, dar
mai înainte de aceia eşti Tu Dumnezeul cel mai înainte de veci, Ziditorul tuturor, de Carele
şi vecinicimea acestei zidiri sau adus întru fiinţă, care au luat început când sau făcut, deşi
nu pre cel în vreme început: (Că încă nu era vreme,) însă acest fel de început au luat,
întrucât aşa cu acela a fi despărţită de Tine Dumnezeule, pentru că alt oarece osebit de
Tine cu adevărat este, măcar deşi nici mai înainte de începutul acela, nici întru însuşi
acela, vreme nu aflăm nicidecum. Că zidirea aceia poate pururea a privi faţa Ta, şi
nicidecum de la dânsa nu se abate întorcându-se, pentru aceasta nici dintru vreo schimbare
nu se felureşte nicidecum. Dar este însă şi întru aceasta putere de a se abate, cât ar putea şi
a se întneca şi a se răci, de nu cu mulţimea Dragostei Tale lipită fiind de Tine, ar fi stătut
neabătut ca întru amiazăzi, de Tine strălucindu-se şi încălzindu-se.
Pentru că aceasta, cu aşa curată dragoste sau lipit de Tine Dumnezeul cel adevărat şi
cu adevărat veşnic, cât măcar deşi nu cu Tine înpreună veşnic este, dar însă de nici o
schimbare, sau premenire de vremi de la Tine nu se despărţeşte nici cade, ci întru privirea
cea prea adevărată, a Ta unuia se odihneşte: Că Tu Dumnezeule, pe cât însărcinezi pre cel
ce Te iubeşte pre Tine, pre atâta pre Sineţi Te arăţi, şi îi ajuţi lui: Pentru aceia nu se
întoarce Dscn 6085 Faţa2 rând7 nici de la Tine, abătându-se nici de la sineşi nicidecum,
ci întru aceiaşi stare pururea asemenea stă, neîncetat văzându-te pre Tine, şi necurmat
iubindu-te pre Tine Lumina cea adevărată, şi Dragostea cea prea Curată. O de trei ori
fericită aceia, şi mai presus de zidiri Zidire! Cât de prea fericită este aceasta, care pururea
este unită cu fericirea Ta! Cât de fericită, ca ceia ce veşnic întru sineşi Te are pre Tine
locuind, şi împodobindu-o pre ea.
Nimic ceva mai vârtos nu aflu că se poate mai cu cuviinţă a socoti, pre cel ce se
numeşte Cerul Cerului Domnului, fără numai pre Casa ta, care este privitoare a frumuseţii
Tale, neîncetat, fără de lipsire, şi fără de nici o plecare de a se abate spre privirea altuia
oarecăruia, ca ceia ce este minte curată şi ne întinată şi unită. Acest fel este întemeierea
păcii duhurilor celor fericite: acestea sunt cele cereşti din Ceruri. Deci de aicea priceapă
72
2Cor, 5, 21
73
Psalm 148, 4.
74
Psalm, 113, 24.
27
sufletul, „a căruia nemernicia sau îndelungat,”75 de este acum ţinut de setea Ta: „De i s-au
făcut lui acum lacrimile sale pâine,”76 de au cerut acum şi de au dorit aceasta şi numai, „Ca
să locuiască în casa Ta în toate zilele vieţii sale.”77 Şi care este viaţa lui, fără numai întru
Tine; Şi care sunt zilele lui, fără numai vecinicimea Ta, „şi anii Tăi, care nu se vor
împuţina;”78 Deci de aicea priceapă sufletul cel ce poate pricepe, cât de mult mai presus de
toată vremea, eşti Tu cel veşnic, cât Casa Ta ceia ce nu este trecătoare, măcar deşi nu este
înpreună cu Tine veşnică, însă neîncetat şi nelipsit este de Tine lipită, nici o prefacere a
vremii suferind, ci pururea întru întărită curăţenie fiind aşezată, şi nici o schimbare ca
dintru a sa vină trăgând, nicidecum niciodată de la Tine nu se depărtează, Tu fiind de faţă
lângă dânsa, de carele cu osârdie se ţine, nimic viitor având, care să nădăjduiască, nici
către ceva trecut întorcându-se, de care să-şi aducă aminte, pentru că este neschimbată şi
pururea petrecătoare, şi nici către o vreme nu se întinde nici se abate.

CAP, 9.
Aicea omul se roagă, ca şi Casa lui Dumnezeu să se roage pentru el.

O Casa lui Dumnezeu cea prea luminoasă şi prea frumoasă! „Cât am iubit
bunăcuviinţa ta, şi locul locaşului Slavei Domnului Dumnezeului meu,” 79 Celui ce pre tine
şi te are şi te-au zidit! Suspină noaptea şi ziua că de la Tine depărtându-mă mă înstrăinez!
Priveşte neîncetat inima mea! La Tine luând aminte pururea se întinde cugetul meu! La
împărtăşirea fericirii tale iubeşte de a dori să ajungă sufletul meu! Strig către cel ce te-au
făcut pre tine, ca El să mă dobândească pre mine întru tine Cel ce şi pre mine m-au zidit şi
pre tine. Iar mai vârtos tu strigă, tu te roagă lui pentru mine, ca şi pre mine vrednic de a mă
împărtăşi de slava Ta să mă facă. Căci ca să mă număr eu înpreună cu cei ce cu sfinţenie
petrec cu tine, şi se îndulcesc de minunată frumuseţea ta, nu pentru vrednicia şi cuviinţa
mea cei, ce pentru Sângele cel ce sau vărsat spre răscumpărarea mea, nu mă
deznădăjduiesc că nu voi dobândi cererea. Numai darul cel ce străluceşte întru tine
Locaşul lui Dumnezeu să-mi ajuţi mie: Să ajute ticăloşiei mele prea sfintele şi prea
curatele tale rugăciuni, care nu pot fi vreodată nelucrătoare către Dumnezeu.
„M-am rătăcit (mărturisesc) precum oaia cea pierdută:”80 „Şi nemernicia mea pre
pământ sau îndelungat,”81 şi departe am sărit, lepădându-mă afară de la faţa Domnului
Dumnezeului meu, întru această orbime a izgonirii mele, unde, izgonit fiind din desfătarea
Raiului, mă tânguiesc în toate zilele pentru ticăloşiile robiei mele, întru suspin cu durere, şi
întru cumplite tânguiri, când îmi aduc aminte de tine o Maică „Ierusalime, când picioarele
mele stau în Curţile Tale,”82 o Sfinte şi prea încuviinţate Sioane, că a mă ivi la cele mai din
lăuntru, şi a vedea arătat pre cele ce sunt întru tine nu pot: Dar însă pre Umeri-le Păstorului
meu, şi Ziditorului tău, nădăjduiesc că voi fi adus la tine, ca înpreună cu tine să mă
desfătez întru nepovestită bucuria şi veselia aceia, întru care se veselesc toţi cei ce stau
înpreună cu tine înaintea lui Dumnezeu şi „Mântuitorului nostru, carele prin Trupul Său au

75
Psalm 119, 5.
76
Psalm 41, 3.
77
Psalm 26, 7.
78
Psalm 101, 28.
79
Psalm 25: 8
80
Psalm 118, 176.
81
Psam 119, 5.
82
Psalm 121, 2.
28
stricat vrajba, şi prin Sângele Lui pre toate cele din Cer şi cele de pre pământ le-au
împăcat. Că Acesta este pacea noastră care au făcut amândouă una, carele zidurile cele
despărţite le-au împreunat,”83 şi pre fericirea aceia ce veşnic petrece întru el, asemenea şi
de o potrivă a ne o da nouă sau făgăduit, zicând: „Că vor fi ca Îngerii lui Dumnezeu cei din
ceruri.”84 O Ierusalime, Casa lui Dumnezeu cea veşnică! După dragostea lui Iisus
Hristosului meu, tu îmi fii mie bucuria mea şi mângâierea, pomenirea cea dulce a Numelui
tău, să-mi uşureze mâhnirea mea, şi să risipească greutatea ce este asupra mea.

CAP, 21.
Cu câtă amărăciune este amestecată viaţa aceasta.

Mâhnicioasă îmi este mie o Domnul meu, viaţa aceasta, şi nemernicia mea cea
întrânsa ticăloasă: Viaţă ticăită este viaţa aceasta, viaţă stricăcioasă, viaţă fără de rânduială,
viaţă cu dureri, viaţă necurată: Viaţă întru care domnesc răutăţile, şi stăpâneşte trufia: Viaţa
plină de ticăloşie şi de înşelăciune: Pre care nici viaţă nu este cu cuviinţă a o numi pre ea,
ci moarte, fiindcă întrânsa în fiecare clipeală murim, cu multe feluri de prefaceri, şi cu
multe chipuri de morţi omorându-ne.
Că au doară aceasta ce vieţuim în lumea aceasta, viaţă putem să o numim; viaţă, pre
care umezelile o umflă, iar durerile o slăbesc: arşiţa o usucă, aerul o îmbolnăveşte, hrana o
îngreuiază, nemâncare o topeşte: desfătarea o slăbănogeşte: scârba o împuţinează: grija o
strâmtorează, îndestularea o tâmpeşte, bogăţia o îngânfează, iar sărăcia o smereşte:
Tinereţile o înalţă, iar bătrâneţile o gârbovesc: Boala o sfarmă, iar mâhnirea o chinuieşte;
Şi după toate aceste răutăţi năvălind moartea cu turbare, răutatea cea mai de pre urmă,
primeşte ea rândul, şi tuturor înpreună ale vieţii acestei ticăloase aşa pune sfârşitul cât
după ce în acest fel au încetat ea, nici se socoteşte nicidecum că au fost. Dar însă această
vieţuitoare moarte, şi muritoare viaţă, măcar deşi de cele mai sus zise, şi de altele mai
multe amărăciuni este plină, pre câţi, vai mie! Cu dezmierdările trăgându-i îi vânează; Pre
câţi cu mincinoasele ei făgăduinţe îi amăgeşte;
Acest fel întru sineşi fiind viaţa aceasta, şi aşa de mincinoasă şi amară, cât nu se
poate tăinui nici de cei orbi îndrăgitori ai ei, dar însă nici numărul nu este cu putinţă a-l
spune, pre câţi nebuni au fermecat, din paharul ei cel cu chipul de aur ce ţine în mâini
adăpându-i pre ei şi îmbătându-i! Apocalipsa6088 Prea fericiţi (însă puţini la număr sunt
aceştia:) cei ce de prietenia cea către dânsa s-au lepădat, şi defăimând dulceţile ei cele
trecătoare, au scuipat prietenia ei, ca nu înpreună cu această înşelătoare şi pierzătoare, şi ei
să piară.

CAP, 22.
Pentru viaţa cea de trei ori fericită, pre care Dumnezeu o au gătit celor ce îl
iubesc pre El.

O viaţa aceasta, pre care Dumnezeu o au gătit celor ce î-L iubesc pre El! O viaţă cu
dulceaţă de vieţuit, viaţă fericită, viaţă întemeiată, viaţă liniştită, viaţă frumoasă, viaţă
83
Efeseni, 2, 14- 15- 16/ (Biblia 1914) Efes: 2, 15-16-14)
84
Matei 22, 30.
29
curată, viaţă cinstită, viaţă sfântă, viaţă care pre moarte nu cunoaşte, mâhnire nu ştie! Viaţă
fără de întinăciune, fără de durere, fără de greutate, fără de greşeală, fără de turburare, fără
de prefacere, şi schimbare! Viaţă, de toată buna cuviinţă şi podoaba plină! Viaţă, întru care
nimeni nu este carele să se pună şi să stea împotrivă: Întru care nici o tragere de
dezmierdare nu este care să ducă spre păcat.6089 Unde dragostea este desăvârşit, şi frica
au lipsit. Unde ziua este ne înserată şi veşnică, unde aerul la toţi este unul, unde Dumnezeu
faţă către faţă se priveşte, şi prin hrana cea cuviincioasă uneia ca aceştia vieţi mintea
neîncetat se satură. Cât de iubit îmi este mie (o Viaţă fericită) a privi la strălucirea ta: Prea
veselitoare îmi sunt bunătăţile tale mie celui ce din suflet le doresc pre ele. Pre cât mai
mult întru sine-mi pot să socotesc, pre atât mai mult mă sfârşesc de dragostea cea către
tine, şi de dorinţa cea fierbinte către tine, şi de aducerea aminte cea pre dulce de tine foarte
mă bucur. Îmi place mie, cu adevărat, îmi place mie, Ochii inimii mele către tine a-i ridica.
Plecarea cugetului meu la tine a o tinde, aşezarea sufletului după asemănarea ta a o
închipui. Dulce îmi este mie pentru tine a grăi, pentru tine a auzi, pentru tine a scrie,
pentru tine a gândi, pentru fericirea cea întru tine şi slava în toate zilele a ceti, şi cele cetite
iarăşi ale socoti, că întru acest chip doară aşi fi putut din arşiţa şi primejdiile şi sudorile ale
acestei vieţi stricăcioase şi trecătoare, la răcoreala cea dătătoare de viaţă a aerului tău celui
subţire şi dulce a mă muta, şi mutându-mă, pre capul meu cel ostenit şi obosit măcar puţin
în sânurile tale să-l culc a adormi eu şi dormind.
Pentru aceasta dar intru în livezile cele veselitoare ale Sfinţitelor Scripturi, şi culeg
păşunile cele verzi ale învăţăturilor celor din trânsele, şi adunându-le pre acestea le
mănânc, şi des le rumeg, în minte socotindu-le: Şi strânse fiind ele acum, întru adâncul
pomenirii le pun, ca aşa gustând din dulceaţa ta mai puţin să pot simţi amărăciunea vieţii
aceştia.
O viaţă de trei ori fericită! O Împărăţie norocită cu adevărat, care nu ai moarte, nu
aştepţi sfârşit! De la care prefacerile au lipsit, cele ale vremilor şi ale anilor: Unde ziua
fără de noapte neîncetată fiind, ceasuri nu ştie: Unde cel ce ostăşia după ce acum au biruit,
împreunându-se cu cetele cele cântătoare ale Îngerilor, „Cântarea cea din cântările
Sionului,”85 neîncetat cântă lui Dumnezeu, cu cunună nevestejită pre cap fiind încununat.
O de sar fi făcut mie ca dându-mise iertare de cele ce am greşit, şi lepădând după puţin
sarcina trupului acestuia al meu, să fiu băgat întru bucuria Ta, spre a dobândi odihna cea
adevărată, şi să intru înăuntrul zidurilor celor luminoase şi strălucitoare ale Cetăţii tale,
spre a primi cununa cea de viaţă din mâna Domnului, ca înpreună cu prea Sfinţitele Cete
cele de acolo să prăznuiesc: Ca înpreună cu prea fericitele acelea Duhuri, întru Slava
Ziditorului meu să stau înainte, ca însăşi faţa lui Hristos de faţă fiind să o văd, ca pre
Lumina cea prea înaltă aceia şi negrăită şi nescrisă împrejur pururea să o văd, şi nici cu o
temere de moarte care să vină asupră să nu mă tem, ci pentru darul cel veşnic acela şi
neschimbat, fără de sfârşit să pot a mă veseli.

CAP, 23.
Câtă este fericirea sufletului celui ce se duce de aicea întru cuvioşie.

Fericit este sufletul acela care dezlegându-se de locaşul acesta pământesc, slobod
este de trup: Că se înalţă în cer întru întemeiată şi fără de valuri aşezare, nici de vrăjmaşi
temându-se, nici de moarte. Pentru că totdeauna are de faţă, şi pururea priveşte spre
85
Psalm 136, 4
30
Stăpânul lui Cel prea frumos, căruia au slujit, pre carele L-au iubit, şi către El acum se
întoarce luminat şi slăvit: Şi pre acest fel de slavă mare a fericirii lui, nici vreo zi nu va
putea să i o micşoreze, nici vreun om rău să i o ea. Au văzut pre acest fel de suflet fetele
Sionului şi prea fericit pre el l-au propovăduit. Împărătesele şi ţiitoarele l-au lăudat pre el,
zicând: „Cine este acesta care se suie din pustie; Carele se suie albit, răzămându-se de
fratele lui;”86 „Cine este acesta ce se iveşte ca zorile; Frumos ca luna; Ales ca Soarele;
Spaimă ca cei rânduiţi;”87 Cum de luminat este! Cum se sârguieşte! Cum aleargă! Cu
urechi spăimântate auzind pre frăţiorul său, zicând: „Scoală-te, vino cea de aproape a mea,
cea frumoasă a mea, porumbiţa mea:” „Că iată iarna au trecut, ploaia s-au dus, au mers la
sineşi.” „Florile sau ivit pre pământ, vremea privelii au sosit: Glas de turturea sau auzit în
pământul nostru.” „Smochinul au scos cele ne coapte smochine ale lui: Viile înfloresc, au
dat miros.
Scoală-te, vino cea de aproape a mea, cea frumoasă a mea, porumbiţa mea” . ...
„Întru acoperământul pietrei, lângă zidul cel dinainte: Arată-mi mie faţa ta, şi auzit îmi fă
mie glasul tău, căci glasul tău este dulce, şi faţa ta frumoasă.” 88 Vino cea aleasă a mea, cea
frumoasă a mea, Porumbiţa mea, întru care prihană nu este, Mireasa mea. Vino, şi voi
pune întru tine Scaunul meu, „că am poftit frumuseţea ta.” 89 Vino, ca înaintea mea să te
veseleşti înpreună cu sfinţii Îngeri ai mei, cu care înpreună să fii tu m-am făgăduit.
MATEI 21cu12 unde pun ghilimele Dscn6091 penuultimul citat Vino după cele multe
primejdii şi osteneli, ce ai suferit. „Intră întru bucuria Domnului tău, pre care nimeni de la
tine niciodată nu o va lua.”90

CAP, 24.
Rugăciune către sfinţi, ca să se facă nouă ajutători, când în primejdii ne aflăm.

Fericiţi sunteţi voi toţi sfinţii lui Dumnezeu, cei ce aţi trecut noianul acesta al
muririi, şi va-ţi învrednicit a intra în limanul odihnei celei veşnice şi al păcii, unde cu
întemeiere şi neclătit întărindu-vă, petreceţi veselindu-vă în Praznicul cel ce nu are nici un
sfârşit. Pentru aceasta mă rog, întru întemeiere aflându-vă voi acum, după dragostea ce
aveţi, purtaţi grijă şi de ticăloşia noastră. Mă rog pentru însăşi Dragostea celui ce v-au ales
pre voi, şi unii ca aceştia v-au arătat, de a căruia frumuseţe acum săturaţi, de a căruia
nemurire întru împărtăşire va-ţi făcut, de a căruia preafericită vedere pururea vă îndulciţi,
aduceţi-vă aminte neîncetat şi de noi: Ajutaţi-ne nouă ticăloşilor, celor ce încă ne învăluim
în viforul şi în tulburarea ce ne stă împrejur a acestei vieţi.
Ci şi voi Porţile Cereşti cele prea frumoase, care sunteţi ridicate întru înălţime mare,
ajutaţi-ne nouă, celor ce ne aflăm jos departe de voi întru acest loc mai de pre urmă. Daţi-
ne mână de ajutor, şi căzuţi fiind noi jos, ridicaţi-ne pre picioare, ca împuternicindu-ne,
tari să fim în război. Mijlociţi şi vă rugaţi cu stăruire şi nelipsit pentru noi ticăloşii, cei ce
şi în mijlocul fărădelegilor aflându-ne ne trândăvim, ca şi cu mijlocirile şi rugăciunile
voastre şi noi vrednici să ne arătăm de împărtăşirea şi petrecerea cea înpreună cu voi,
fiindcă întru alt chip nicidecum mântuire nu putem dobândi: Că oameni foarte neputincioşi
suntem noi, şi de tot felul de faptă bună lipsiţi, asemenea cu dobitoacele cele ce slujesc
86
Cântarea Cântărilor: 8, 5
87
Cânt: Cântărilor: 6, 9
88
Cântarea Cântărilor: 2, 10-11-12-13-14.
89
Psalm: 44, 13.
90
Ioan 16, 22
31
pântecelui şi trupului, nimic ceva nicidecum, nici măcar mică urmă de faptă bună putând a
arăta, măcar deşi rânduiţi fiind spre mărturisirea lui Hristos, cu lemnul Crucii ne purtăm,
înotând această „mare largă şi mare, întru care sunt târâtoare, cărora nu este număr: Întru
care sunt jivini mici cu mari: Întru care este balaurul cel prea sălbatec,” 91 care pururea se
află gata să ne facă pre noi mâncare lui-şi. Unde sunt locuri pline de primejdii, schile şi
harivde (*)92 dscn6092 şi altele nenumărate, întru care se îneacă cei ce nu iau aminte, şi
cei ce la credinţă se îndoiesc.
Rugaţi-vă pentru noi către Domnul, rugaţi-vă milostivindu-vă spre noi: Rugaţi-vă
înpreună toate cetele sfinţilor, şi toate mulţimile cele ce sunteţi întru fericire, ca şi cu
mijlocirile, şi rugăciunile voastre cele vrednice de plată, pentru faptele cele bune ale
voastre, ajutoraţi fiind noi, şi corabia noastră, şi încărcătura ei păzindu-se, înăuntru-l
limanului mântuirii să ne învrednicim a ajunge, şi odihna cea veşnică şi pacea cea
neîncetată a dobândi, şi întemeierea ceia ce nu primeşte niciodată vreun sfârşit.

CAP, 25.
Dorinţă a sufletului celui ce se înalţă către Ierusalimul cel de sus.

„Maică Ierusalime,”93 „Cetatea cea sfântă a lui Dumnezeu, Mireasa cea fără de
prihană a lui Hristos,”94 cât te iubeşte pre tine inima mea, cât de mult doreşte sufletul meu
de frumuseţea ta, cât de slăvită, cât de încuviinţată eşti! „Toată eşti frumoasă, toată
împodobită, şi prihană nu este întru tine.” 95 Bucură-te şi te veseleşte cea prea frumoasă
fiică a Împăratului tuturor, „că au poftit Împăratul frumuseţea ta, că au iubit bună cuviinţa
ta cel frumos cu podoaba mai mult decât fii oamenilor.”96 „Dar ce frăţiorul tău de la frăţior
cea frumoasă între femei; Ce este frăţiorul tău de la frăţior; frăţiorul meu alb şi rumen, ales
din milioane.”97 „Ca mărul între lemnele dumbrăvii, aşa frăţiorul meu în mijlocul fiilor, în
umbra lui am poftit, şi am şezut, şi rodul lui este dulce în gâtlejul meu.” 98 „Frăţiorul meu a
trimis mâna lui din gaură, şi pântecele meu sau turburat spre el.”99

„Pre patul meu în nopţi am căutat, pre carele au iubit sufletul meu…. Căutatul-am
până ce l-am aflat: Ţinelvoi pre el, şi nu-l voi lăsa, până ce mă va băga în casa lui, şi în
cămara lui. O Maica mea Ierusalime prea slăvite!” Cânt. C. 3. 1, 4. DSCN 6093 faţa 2 la
mijloc…. Că acolo mie pre ale tale ţâţe mi le vei da mai cu îndestulare şi mai desăvârşit, şi
cu saţiu minunat mă vei sătura, cât nicidecum să nu mai flămânzesc, nici să mai însetez în
veac. Cap idem Cât de fericit! Cât de norocit va fi sufletul meu, de mă voi învrednici a
privi slava ta şi frumuseţea şi fericirea! Încă şi zidirile, şi porţile şi uliţile tale, şi locaşurile
tale cele multe, şi slăviţii tăi cetăţeni, şi mare cuviinţa celui Atotputernic ce Împărăţeşte
întru tine. …..94…APOC 21: 12,13,14…………. „Pentru că zidurile tale sunt de pietre

91
Psalm 103, 26-27-28.
92
Schila şi harivvdis sunt două bolboace, sau sorburi, în mare nu departe una de alta, între Sicilia şi Calabria, foarte
primejdioase corăbierilor, şi pentru aceia se zic la tot lucrul ce aduce peire şi pierzare.
93
Galateni: 4, 26.
94
Apocalipsa: 21, 2-3.
95
Cântarea Cântărilor: 4, 7.
96
Psalm 44: 13 şi 3
97
Cânt. C. 5, 10-11.
98
Cânt. C. 2, 3.
99
Cânt. C. 5, 5.
32
scumpe,”100 „iar porţile de mărgăritarii cei aleşi, iar uliţile de aur prea curat,” 101 întru care
cel prea veselitor Aliluia se cântă ne-încetat, iar locaşurile tale cele multe, cu pietre în
patru colţuri sunt întărite, cu safir zidite, cu lespezi de aur pe jos aşternute, „întru care
nimeni nu intră necurat fiind, nimeni nu locuieşte ne curăţit.”102

100
Apoc.21, 19.
101
Apoc. 21, 21.
102
Apoc. 21, 27
33
 Frumoasă eşti tu şi prea dulce întru desfătările tale o Maică Ierusalime! Nimic întru
tine nu este întru acest fel ca cele ce aicea pătimim, ca cele ce întru această ticăloasă
vieţuire vedem. Isaia Nu este întru tine întuneric, nici noapte, nici prefacere oarecare cât
de cât a vremilor şi a anilor, nu luminează întru tine lumină de făclie, nici rază de lună, nici
strălucire de stele, ci Dumnezeu cel din Dumnezeu, Lumina cea din Lumină, Soarele
Dreptăţii, acesta este cel ce pururi pre tine te luminează: „Mielul cel prea alb şi neîntinat
este Lumina ta cea prea luminoasă şi prea frumoasă.” 103 Iar Soarele tău, şi podoaba ceia se
străluceşte dintru dânsul, şi tot binele cel dintru tine, este privirea cea neîncetată a prea
frumosului acestuia Împărat. Că acesta carele este Împărat al împăraţilor stă în mijlocul
tău, şi slugile lui împrejurul lui. Acolo întru tine sunt cetele cele cântătoare ale Îngerilor.
Acolo locuinţa petrecerii celei mai presus de lume, acolo este sărbătoarea şi Praznicul cel
prea vesel al tuturor celor ce sau mutat din nemernicia aceasta cu multe dureri, la veseliile
şi desfătările cele ce sunt întru tine. Acolo este adunarea cea mai înainte văzătoare a
Proorocilor. Acolo este ceata cea cu numărul de doisprezece a Apostolilor, acolo oastea cea
purtătoare de biruinţă a nenumăraţilor Mucenici. Acolo mulţimea cea sfinţită a sfinţilor
mărturisitori. Acolo Călugării cei adevăraţi şi desăvârşit. Acolo muierile cele sfinte, care
poftele cele lumeşti, şi neputinţa cea muierească o au biruit. Acolo tinerii şi tinerele care
întru sfinţenia năravurilor au covârşit pre micşorarea vârstei. Acolo şi oi şi miei ce au
scăpat de cursele poftelor: Toţi împreună întru locaşurile cele ce se cuvin lor se bucură
veselindu-se. Slava adică cea întru fiecare nu este întocmai, iar veselia şi desfătarea la toţi
este de obşte.

„Deplin şi desăvârşit este dragostea ceia ce Împărăţeşte acolo, că toate acolo întru
toţi este Dumnezeu, pre Carele toţi neîncetat îl văd, şi văzându-l de dragostea Lui se
aprind, îl iubesc şi î-L laudă, î-L laudă şi î-L iubesc. Tot lucrul lor este, pre Dumnezeu a
lăuda nelipsit neîncetat fără de osteneală. Fericit voi fi eu, cu adevărat pururi fericit voi fi,
dacă după dezlegarea din trupuşorul acesta, mă voi învrednici a auzi cereasca cântare a
cântărilor acelora. Pre care spre lauda veşnicului Împărat al tuturor, cetăţenii aceia mai
presus de lume, şi cetele fericitelor duhuri ce cântă:” 104 Fericit şi de trei ori fericit voi fi,
dacă şi eu vrednic mă voi face acestea şi a cânta, şi înaintea a însuşi Dumnezeului meu şi
Împăratului şi Izbăvitorului a sta, şi pre El întru slava Lui al vedea, precum El au socotit
cu cuviinţă de sau făgăduit, zicând: „Părinte, pre carii ai dat Mie, voiesc, ca unde sunt Eu,
şi aceia să fie cu Mine, ca să vadă slava Mea, pre care o ai dat Mie, care o aveam la Tine
mai înainte de a fi lumea:”105 (Şi întru alt loc:) „Cel ce îmi slujeşte Mie, Mie să urmeze, şi
unde sunt Eu acolo şi sluga mea va fi.” 106 (Şi iarăşi:) “Cel ce mă iubeşte pre Mine, iubit va
fi de Tatăl meu, şi Eu îl voi iubi pre el, şi Mă voi arăta pre sine-mi lui.”107

CAP, 26.

103
Apoc. 21, 23.
104
Apoc. 14, 2-3-4.
105
Ioan 17, 24.
106
Ioan 12, 26.
107
Ioan 14, 21.
34
 Laudă neîncetată, pre care sufletul o înalţă, ridicându-se întru privirea
dumnezeirei celei mai presus de început.

„Bine cuvintează suflete al meu pre Domnul, şi toate cele din lăuntrul meu numele
cel Sfânt al Lui.” „Bine cuvintează suflete al meu pre Domnul, şi nu uita toate răsplătirile
Lui.”108 „În tot locul stăpânirii Lui bine cuvintează suflete al meu pre Domnul.” 109 Să
lăudăm pre Dumnezeu, pre Carele îl laudă Îngerii, i se închină Domniile, se cutremură
Puterile. Căruia Heruvimii şi Serafimii strigă neîncetat: „Sfânt Sfânt Sfânt:” 110 Să unim
glasurile noastre cu ale sfinţilor Îngeri, şi pre Stăpânul nostru cel de obşte să-l lăudăm,
după măsura puterii noastre.Apocalipsa

Că laudă pre Domnul aceia întru toată curăţia, şi neîncetat, pururi luând aminte cu
mintea la vedenia dumnezeieştii Începătorii, ca cei ce „nu în oglindă, nici în chip
întunecos, ci faţă către faţă privesc.”111 Dară cine vreodată va fi putincios a spune, ce fel
este privirea fericitelor acelora Duhuri care sunt în ceruri, şi a Puterilor celor nenumărate
cu care privesc pre Domnul Atotţiitorul; Câtă este întru dânsele prăznuirea ceia neîncetată
şi dulceaţa, şi veselia cea nesfârşită ce se face prin privirea lui Dumnezeu; Care este
căldura dragostei ceia ce se aprinde cu învăpăiere, care nicidecum vreo durere pricinuieşte,
ci prea deplin îndulceşte; Care este dorul cel înfocat împreună cu saţiul al vederii lui
Dumnezeu, şi saţiul cel împreună cu dorul; Cărora nici dorul le face necaz, nici saţiul
îngreţoşare; Cum de fericirea cea prea desăvârşit sunt lipsiţi fericiţii, cum împreunaţi fiind
cu Lumina sau făcut Lumină; Cum pururi privind pre Troiţa cea neschimbată, întru ne
schimbare sau prefăcut şi ei.

Dară cum, când nici înălţimea vredniciei celei îngereşti nu ajungem a o înţelege,
când nici firea a însuşi sufletului nostru a o cunoaşte cu dinadinsul nu putem; Ce fel oare
este aceasta, care trupului adică poate a-i da viaţă, iar pre sineşi întru curate înţelegeri a se
strânge, cum ar voi, nu poate; Cine este acesta, care este atâta de putincios, şi atâta de
neputincios; care este atâta de mic şi atâta de mare; „Care cearcă adâncurile lui Dumnezeu,
şi pre cele din ceruri le cercetează,”112 şi pre iscusinţa ceia ce foloseşte la trebuinţele
omeneşti, încă şi pre tot felul de meşteşuguri cu isteţime şi cu bună potrivire se arată că le-
au aflat.

108
Psalm 102, 1-2.
109
Psalm 102 23.
110
Isaia 6, 3.
111
1Cor. 13, 12.
112
1Cor. 2-10.
35
 Cine este acesta care atâtea de multe şi atâta de mari lucruri pentru celelalte ştie,
(sau a şti se făgăduieşte, sau a se învăţa se ispiteşte:) Iar pre sineşi ce fel sau făcut,
nicidecum nu ştie; Că măcar deşi oarecare cu îndoială se aduc de unii şi se pun înainte
pentru înfiinţarea şi începutul lui, dar însă noi atâta ştim, cum că este el oarecare duh
înţelegător, şi cu puterea Ziditorului sau adus întru fiinţă, viu adică fără de sfârşit cu
deosebit chip, şi trupului celui muritor, pre care sau rânduit a-l formălui Dătătorul de viaţă,
schimbării şi stricăciunii fiind acela supus şi la uitare dat: Şi cum că de multe ori de frică
se poartă, şi de bucurie se înalţă. O lucru de mirare, şi vrednic de a porni mare
înspăimântare! Pentru Dumnezeu carele au zidit toate, Carele este neînţeles şi ne tâlcuit,
înalte oarecare şi minunate foarte, fără de îndoială şi cetim, şi grăim, şi scriem: Iar pentru
Îngeri, şi pentru jivini, oare ce vom zice nu aşa arătat putem a întări! Ci mintea înalţe-se
mai presus de unele ca acestea, şi suie-se mai sus decât tot ce este zidit, alerge, ridică-se,
zboare, meargă mai înainte: Iar la Cel ce au zidit toate, pre cât poate, îndrepte-zişi ochii
credinţei. Deci eu trepte ale suirii voi pune în inima mea, şi prin trânsele voi trece la
sufletul meu, iar prin acesta şi prin cugetul lui mă voi sui la Dumnezeul meu, cel ce stă
deasupra capului meu. Orice se vede cu ochii trupeşti, orice se închipuieşte încă în minte
mai duhovniceşte cu închipuiri mai nematerialnice din gândirea inimii şi a cugetului, cât
de departe să se arunce. Numai singură mintea cea curată şi singuratecă, cu zburare iute
mergând să alerge cu sârguinţă către însuşi Ziditorul Îngerilor şi al sufletelor şi al tuturor
celor ce sunt. Fericit este sufletul cel ce trece cele de jos, şi aleargă la cele de sus: Cel ce
şi-au pus starea locuinţei sale peste cele înalte, şi de pe pietre vârtoase cu ochii ca de vultur
priveşte la Soarele Dreptăţii. Că nimic nu este aşa de frumos şi de veselitor, precum cu
priviri gânditoare a căuta la Iisus, şi cu dorinţă a inimii fără de saţiu a zări nevăzut, şi cu
ochi minunaţi a vedea pre Dumnezeu cel nevăzut: Şi aşa nu din alta, ci din dulceaţa aceia a
gusta, nici la alta, fără numai la lumina aceia a se întoarce. Că lumina aceasta de la noi
fiindcă se cuprinde în loc, pentru aceasta şi devreme se hotărăşte, şi de urmările nopţilor se
curmă şi se felureşte, şi este de obşte nouă, fiind ea trebuincioasă, şi viermilor, şi
dobitoacelor, întrucât asemănându-se către lumina aceia ce este prea înaltă, nici lumină nu
este vrednică a se numi, ci noapte mai vârtos şi întuneric.

Cap, 27.
Ce este a vedea oarece pre Dumnezeu şi a-l avea; Şi cum se cuvine nouă a socoti
pentru Dumnezeu.

Şi măcar că firea aceia cea Prea Înaltă, şi care este mai presus de toată schimbarea,
Lumina cea adevărată, Lumina cea neîncetată, Lumina Îngerilor, de nimeni nu se poate
vedea în viaţa aceasta: (Că acest dar este rânduit numai celor din laturea cea cerească.) Dar
însă a crede întru Dânsa, şi a gândi şi a cugeta pentru Dânsa, şi fierbinte a o pofti pre Ea,
aceasta este a o vedea oarecum pre Ea şi a o avea. Deci glăsuiască şi glasul nostru mai
presus de Îngeri, şi privească pre Dumnezeu şi omul cel de pre pământ, laudă lui prin
graiurile care are înălţându-i. Că prea cu dreptate este ca să laude zidirea pre Ziditorul.
Căci El ca să-l lăudăm pre Dânsul ne-au făcut pre noi, măcar deşi nicidecum nu are
trebuinţă de laudele cele de la noi.
Pentru că El este Putere necuprinsă de minte, nelipsită de ceva nicidecum, ea ei-şi
fiind îndestulată. „Mare este Domnul nostru, şi mare este tăria Lui, şi priceperi Lui nu este
36
număr.”113 „Mare este Domnul nostru şi lăudat foarte.” 114 Pre Acesta dar sufletul să-l
iubească, limba să-l laude, mâna pentru El să scrie, şi în cugetări dumnezeieşti tot cugetul
credinciosului cu totul să se îndeletnicească: Şi cu bucatele cele prea dulci ale uneia ca
aceştia cereşti îndeletniciri cu adevărat bărbatul doririlor şi privitorul celor mai presus de
lume neîncetat să se hrănească, ca de hrana aceasta umplându-se din cer, să strige cu glas
mare, să strige din creierii inimii, să strige întru veselie, şi cu dorinţă aprinsă a sufletului
înălţând glas să zică.

Cap, 28.
Rugăciune care numără multe din cele ce sunt la Dumnezeu.

Dumnezeule Prea Înalte, Prea Bunule, Atotputernice, întru tot Îndurate, Prea Drepte:
Cel negrăit şi prea ascuns, cel ce pretutindeni Eşti şi toate le plineşti, Cel ce şi cu
frumuseţea şi cu puterea eşti minunat, Cel ce petreci şi eşti nepipăit, Cel ce eşti nevăzut şi
toate le vezi, Cel ce eşti neschimbat şi toate le schimbi: Cel ce eşti fără de moarte,
neîncăput, ne hotărât împrejur, nescris împrejur, nemărginit, nepreţuit, nespus, ne urmat:
Cel ce eşti nemişcat şi toate le mişti: Cel ne cercat şi ne tălmăcit: Cel groaznic şi
înfricoşat: Cel vrednic de a fi slăvit şi temut, cinstit şi închinat: Cel ce niciodată eşti nou, şi
niciodată vechi: Cel ce pre toate le înnoieşti, şi spre vechime pre cei mândri scoţi, şi nu
pricep ei.
Cel ce pururi lucrezi, şi pururi linişteşti: Cel ce aduni şi de nimic trebuinţă nu ai: Cel
ce toate le porţi fără de purtare, Cel ce toate le umpli fără de cuprindere. Cel ce toate el-ai
adus întru fiinţă, toate le cercetezi, şi le hrăneşti, şi le ocârmuieşti: Cel ce ceri fără de a fi
lipsit, Cel ce iubeşti fără de clătire, Cel ce râvneşti cu adevărat şi fără de prepus. Te căieşti,
şi nu te amărăşti: Te mânii şi nu te turburi: Schimbi lucrul, dar nicidecum sfatul: Aştepţi
ceia ce nu afli, şi ceia ce nu ai pierdut: Niciodată întru lipsă fiind, te bucuri de câştiguri:
Niciodată nu te lăcomeşti spre mai mult, şi ceri dobânzi: oricine ce îţi va da, primeşti ca să
fii dator.
Că cine are cândva ceva, care nu este al Tău; Datorii plăteşti, nimănui fiind dator:
Datorii laşi, nimic pierzând: Cel ce numai Tu dai tuturor viaţă, Cel ce pre toate le zideşti,
Cel ce pretutindeni de faţă eşti, şi pretutindeni tot deplin: Cel ce a te înţelege oarece, iar a
te vedea nu te poţi: Cel ce de nicăieri nu te depărtezi, iar de la sfaturile celor fărădelege
departe eşti: Cel ce nici de acolo nu lipseşti, de unde departe te depărtezi. Că unde nu Eşti
cu darul, eşti de faţă cu izbândirea: Cel ce pre toate le sprijini, dar nu pre toate deopotrivă.
Că pre unele le sprijini, ca să fie ele, dar nu ca să şi vieze, şi să simtă, şi să gândească: Iar
pre unele ca şi să fie şi să vieze, şi să simtă dar nu încă ca să şi gândească. Iar pre unele ca
să şi fie, şi să vieze, şi să simtă, dar nu însă ca şi să gândească. Iar pre unele, ca şi să fie, şi
să vieze, şi să simţească, şi să gândească. Şi niciodată Tu ne asemenea Ţie fiind, ne
asemenea însă te atingi de cele ne asemenea, Cel ce în tot locul, şi în toată vremea, la toate
eşti de faţă, dar abia undeva poţi a te afla. Carele stai, şi noi în urma Ta alergăm, şi a Te
ajunge nu putem: Cel ce toate le umpli, toate împreună le păzeşti, toate le cuprinzi, toate le
covârşeşti, şi toate le ţii. Că nici, despre o parte ţii, iar despre alta lipseşti: Nici, pre aiurea
umpli, iar pre aiurea înconjuri: Ci înconjurând umpli, şi umplând înconjuri: Ţinând
covârşeşti, şi covârşind ţii. Cel ce înveţi inimile credincioşilor, fără sunet de graiuri: Cel ce
113
Psalm 146, 5.
114
Psalm 144, 3.
37
Te întinzi din margine până în margine cu buna virtute, şi ocârmuieşti toate cu folos. Acela
ce nici după locuri te întinzi nici după vremi te prefaci: Acela ce nici apropieri ai, nici
depărtări, ci în lumină ne apropiată locuieşti, pre care nici unul din oameni nu o au văzut,
nici o va vedea. Şi întru sine-ţi nemişcat rămânând, pretutindeni înconjuri toate, în tot
locul tot deplin fiind cu totul. Că nu poţi a Te tăia, sau a Te despărţi, pentru căci cu
adevărat Unul eşti: Nici împărţi a fi nu poţi, pentru că tot deplin pre toate deplin le Ţii, pre
toate deplin le plineşti, pre toate deplin le luminezi, pre toate deplin le stăpâneşti.
Deci pre adâncimea cea nemăsurată a acestei taine cu mintea omenească o va
ajunge, nu limbă grăitoare o va spune, nici curgeri de cuvinte lungi, nici cărţi cu multe foi
ale Bibliotecilor o va povesti: „Nici măcar toată lumea de o vor umplea cărţile cele ce sar
scrie,”115 pre înţelepciunea lui Dumnezeu cea nepovestită nu o vor tâlcui. Pentru că şi cu
adevărat negrăit eşti Doamne, şi nescris împrejur cu totul, şi necuprins cu mintea, Acela ce
eşti izvorul Luminii, şi Soarele strălucirii celei veşnice. Că mare eşti fără de câtăţime,
pentru aceasta şi nemăsurat: Bun eşti fără de felurime, pentru aceasta şi cu adevărat Prea
Bun: „Şi nimeni nu este bun fără numai tu Unul,”116 a căruia voinţă este lucrarea, iar
aceasta a voi este a putea.
Acela ce pre toate dintru nimic le-ai adus întru fiinţă, câte ai voit, ai făcut: Acela ce
pre toate cele zidite de Tine fără de a avea trebuinţă le ai, şi fără de osteneală le
ocârmuieşti, şi fără de supărare le povăţuieşti: întrucât nimic nu este care va tulbura
rânduiala cea pusă de stăpânirea Ta, nici întru cele de sus, nici întru cele de jos, nicidecum
câtuşi decât: Carele în tot locul fără de loc locuieşti, şi toate le cuprinzi fără de cuprindere,
şi pretutindeni eşti de faţă fără de stare şi mutare: Carele nici unui rău nu eşti pricinuitor,
pre carele nici a-l face nu poţi: Care nimic nu este nicidecum care să nu poţi: Şi căruia
pentru nimic niciodată din cele ce ai făcut nu ţi-au venit căinţă pentru că ai făcut: Nici de
vreo furtună şi vifor cândva poţi a te tulbura, şi nici măcar a tot pământul primejdiile pot a
te vătăma. Că nimic rău şi necuvios Tu nici binevoieşti, nici porunceşti.
Prea foarte departe este izgonită minciuna de la Tine: de vreme ce Tu eşti Adevărul
cel veşnic, de carele, fiindcă eşti Bun, ne-am adus întru fiinţă: Iar fiindcă eşti Drept, ne
pedepsim: Iar fiindcă eşti Îndurat, ne izbăvim. Deci nimic din cele din cer, nici din cele din
eter, nici din cele de pre pământ, nimic nicidecum orice ar fi prins prin simţire, nu se
cuvine nouă să cinstim în locul Tău celui ce cu adevărat eşti ceia ce eşti, şi nici o
schimbare nu primeşti. „Că Tu eşti chiar şi cu adevărat Cel Ce Este” 117 „Pentru că pururi
acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.”118
Acestea m-au învăţat pre mine Sfânta Maică Biserica, al căreia mădular sunt eu cu
darul Tău. Că drept m-au învăţat, cum că Tu Unul şi numai eşti cel adevărat Dumnezeu,
fără de trup şi mai presus de toată patima, şi nimic din cele ce sunt împrejurul fiinţei şi firii
Tale nu este silit, sau schimbăcios, sau alcătuit, sau făcut. Şi pentru aceasta fără de grăire
împotrivă nici cu ochii trupeşti nu poţi a fi văzut, „nici vreodată cineva din cei muritori nu
te-au văzut pre Tine după însuşi fiinţa.” 119 De unde este cu putinţă a cunoaşte, că aşa şi noi
în laturea cea după viaţa aceasta Te vom vedea, „precum şi Îngerii Te văd.” 120 Că nici ei cu
adevărat nu pot să te privească, precum eşti. Că nimeni altul mai apoi de toate, fără numai
Tu Însuţi pre Sineţi Te cunoşti, o Prea Sfântă Treime, ceia ce toate le ştii, şi toate le poţi.
115
Ioan 21, 25
116
Luca 18, 19
117
Ieşirea 3, 14.
118
Psalm 101, 28
119
Ioan 1, 18.
120
Matei 18, 10
38
 CAP, 29.
Pentru Treimea feţelor, şi unimea firii lui Dumnezeu.

Deci Tu o dumnezeieşte începătoare Unime, care cu feţele Te înmulţeşti, numărat

eşti nenumărată: Şi pentru aceasta şi măsurat nemăsurată, şi cumpănit ne cumpănită. Că nu
ne făgăduim firea bunătăţii celei prea desăvârşit, care eşti Tu, a o şti, de la carele sunt
toate, prin care sunt toate, întru care sunt toate, ci după împărtăşirea ei zicem bune pre
toate. Că fiinţa Ta cea mai presus de dumnezeire pururi au fost şi este ne împărtăşită de
materie, măcar că nu este ne împărtăşită de chip, de chip adică fără de chip, de chip al
chipurilor, de chip cu totul prea chipeşi, pre care când îl însemnezi ca pre o pecete în
fiecare din cele ce sunt, fără de creşterea Ta şi scăderea, ca Acela ce eşti neschimbat, în alt
fel deosebite de Sineţi cu adevărat pre ele le arăţi. Că ori ce sau adus întru fiinţă, Făptură a
Ta este.
O Treime întru unime, şi unime întru Treime, Dumnezeule! Acela ce cu tăria Ta cea
Atotputernică pre toate le ţii şi le ocârmuieşti, şi pre toate le plineşti, câte Ai făcut! Nu aşa
zicem cum că plineşti Tu toate, întrucât a Te şi cuprinde de dânsele, ci întrucât Tu mai
vârtos cuprinzându-le pre ele. Că nu deosebit câte o parte pre toate le plineşti: Nici se
cuvine a socoti că fiecare din zidiri după măsura mărimii sale, te primeşte pre Tine, adică
ceia mai mare mai mult, şi cea mai mică mai puţin: Pentru că Tu mai vârtos eşti întru toate,
decât acelea toate întru Tine. Pentru că stăpânirea Ta cea peste toate le cuprinde pre toate:
Şi nu va putea a afla cineva chip ca să fugă de puterea Ta. Că acela ce nu te va avea pre
Tine îmblânzit, nu va putea scăpa de Tine fiind mâniat, „nici de la răsărituri, nici de la
apusuri,”121 (precum este scris) nici de la munţii pustii: Că Dumnezeu judecător este: Şi
(aiurea) „unde mă voi duce de la Duhul Tău; Şi de la faţa Ta unde voi fugi;”122
Mărimea Ta cea nemăsurată ne aduce pre noi să Te înţelegem înăuntrul tuturor, dar
nu închis înăuntru; Afară de toate, dar nu închis afară. Şi înăuntru eşti pentru aceasta,
fiindcă pre toate împreună le ţii: Iar afară pentru aceasta, fiindcă pentru mărimea Ta cea
nemăsurată şi nescrisă împrejur pre toate înăuntru le cuprinzi. Şi pentru că eşti înăuntru, Te
vezi Ziditor: Iar pentru că eşti afară, Te arăţi a toate Ocârmuitor. Şi înăuntru eşti pentru că
toate câte ai făcut, nu sunt fără de Tine: Iar afară eşti, pentru că toate de Tine înăuntru se
cuprind, nu cu mărimea locului, ci cu starea de faţă cea Puternică a Estimei Tale celei
pretutindeni, şi pentru că toate sunt de faţă înaintea Ta: Măcar că unii pre acestea le pricep:
Iar alţii nicidecum nu le înţeleg.
Deci unimea cea nedespărţită a firii Tale, pre feţe despărţite ale avea nu este cu
putinţă: Că precum eşti Treime întru Unime, şi Unime întru Treime, aşa despărţire a feţelor
a avea nu poţi. Că se numesc uneori câte una deosebit feţele, dar aşa ai voit Dumnezeule
cel Treelnic123 să Te arăţi pre sineţi nedespărţit a fi cu feţele, întrucât nici un nume al Tău la
fiecare din feţe să nu fie, care să nu se aducă cu ţinere către celălalt. Că precum Tatăl către
Fiul, şi Fiul către Tatăl, aşa şi Duhul cel Sfânt şi către Tatăl şi către Fiul prea adevărat se
aduce: Iar numele cele ce însemnează sau fiinţă sau fire sau putere a Ta, sau orice cu
adevărat se zice Dumnezeu, la toate feţele deopotrivă se potrivesc: Adică, Dumnezeu,
Mare, Atotputernic, Veşnic, şi toate cele ale fiinţei şi ale firii ce să zic pentru Tine
121
Psam 74, 6
122
Psalm 138, 6.
123
Sau cel ce eşti întru Treime. Sau, cel în Troiţă.
39
Dumnezeule. Pentru aceasta nici un nume asemănător al firii celei dumnezeieşte
începătoare nu este, ci aşa să fie potrivit la Tine Dumnezeu şi Tatăl, care să nu se
potrivească acelaşi şi la Fiul Tău, şi la Duhul Tău cel Sfânt. Deci zicem cum că Tu Tatăl
din fire eşti Dumnezeu: Dar şi Fiul din fire este Dumnezeu: Şi Duhul Sfânt din fire
Dumnezeu: Însă nu trei Dumnezeu, ci un Dumnezeu după fire, Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul
Duh.
Pentru aceasta dar eşti nedespărţită Prea Sfântă Treime Dumnezeule, ceia ce în trei
feţe te înţelegi, şi re nume despărţite cu glasul le porţi, pentru că număr înmulţit nu
primeşti la numele, cele de la fire să zic. Căci cu aceasta se arată că nicidecum nu se pot
despărţi între sineşi feţele Sfintei Treimi, care este un Dumnezeu adevărat, că numele
fiecăreia din feţe, pururea se aduce către altă faţă. De voi zice Tată, am arătat Fiu, de voi
numi Fiu, vestesc Tată : De voi chema Duh Sfânt, înţeleg de nevoie al cărui Duh este, al
Tatălui adică şi al Fiului. Aceasta este credinţa cea adevărată, care este din învăţătura cea
sănătoasă. Aceasta este negreşit credinţa cea sobornicească şi Pravoslavnică, care
Dumnezeu m-au învăţat în sânurile Maicii Bisericii prin darul Său.

CAP , 30.
Rugăciune către Prea Sfânta Troiţă.

Deci te cheamă pre Tine, Doamne Dumnezeul meu, credinţa aceasta care este întru
mine, pre care spre mântuirea mea mi-o ai dăruit mie pentru bunătatea Ta. Că sufletul celui
credincios, din credinţă viază, iar cu nădejdea ţine, ceia ce cu lucru va vedea. Te cheamă
pre tine Dumnezeul meu ştiinţa mea cea curată, şi dragostea cea dulce a credinţei mele,
prin care risipind întunericul neştiinţei cei dintru mine, la cunoştinţa adevărului m-ai
povăţuit, şi din nebunia cea amară a veacului acestuia m-ai scos, şi cu mila cea mai dulce
decât mierea şi fagurul a iubirii Tale de oameni m-ai îndulcit. Te strigă pre Tine o fericită
Troiţă, cu strigare limpede, şi cu dorinţă curată credinţa cea întru mine, cu care din pruncie
prin strălucirea darului Tău pururea m-ai luminat : Şi prin învăţăturile maicii Bisericii
crescându-o întru mine o ai întărit. Pre Tine te chem o fericită, şi prea blagoslovită, şi prea
lăudată Treime întru Unime şi Singurime, Părinte, şi Fiule, şi Duhule Sfinte, cel unul şi
singur Dumnezeu şi Domn Mângâietorul, Dragostea, Darul, cea a tot binele dăruirea şi
darea.
Cel Născător, cel ce s-au Născut, cel ce a doua naşte: Lumina cea adevărată, Lumina
cea adevărată din Lumina cea adevărată, Luminarea cea adevărată : Izvorul, Luminarea,
Curgerea. Dintru unul toate, prin unul toate, întru unul toate. Dintru carele, prin carele,
întru carele toate. Viaţă vieţuitoare, viaţă viaţă din viaţă, viaţă făcătoare de viaţă. Unul din
sineşi, două din unul, şi câtetreile unul. Adevăr Tatăl, Adevăr Fiul, Adevăr Duhul. O fiinţă
dar, (Tatăl, Cuvântul, Mângâietorul,) o Putere, o Bunătate, o fericire este cel din carele, şi
prin carele, şi întru carele, fericite sunt, câte din cele ce sunt întru fiinţă, au dobândit
fericire.

CAP, 31.
Cum că Dumnezeu este viaţa cea adevărată, şi prea desăvârşit.

40
 Dumnezeule, cela ce eşti viaţa cea adevărată, de la carele, şi prin carele, şi întru
carele viază toate, câte cu adevărat şi fericit viază : Dumnezeule cela ce eşti însăşi
bunătatea şi însăşi frumuseţea, de la carele, şi prin carele şi întru carele se înbunătăţează şi
se înfrumuseţează toate, câte sunt bune şi frumoase : Dumnezeule, către carele credinţa pre
noi ne ridică, nădejdea ne întraripează, dragostea ne uneşte : Dumnezeule, carele a cere
porunceşti, şi a te afla cei ce te caută faci : Carele a bate îndemni, şi celui ce bate deschizi :
Dumnezeule, de la carele a se întoarce, este a cădea : Către carele a se întoarce, este a se
scula, întru carele a rămânea, este a se întări : Dumnezeule, prin carele nimenea nu te
leapădă, fără numai amăgit fiind : Nimeni nu te caută, fără numai sfătuit fiind : Nimeni nu
Te află, fără numai curăţit fiind : Dumnezeule, pre carele a Te cunoaşte, este a fi viu :
Căruia aţi sluji, este a împărăţi : Pre carele a te lăuda, este mântuire şi veselie a sufletului :
Pre Tine şi cu buzele, şi cu inima, şi cu toată puterea ce este întru mine Te laud, bene te
cuvintez, şi mă închin : Şi bunătăţii Tale pentru toate facerile de bine cele de la Tine
mulţumită Ţie aduc, şi lauda slavosloviei Tale cânt, Sfânt, Sfânt, Sfânt.
Te chem pre Tine, o fericită Treime, ca apropiindu-te de mine, să mă faci locaş
vrednic al slavei Tale. Rog pre Tatăl prin Fiul, rog pre Fiul prin Tatăl, şi împreună cu Tatăl
şi cu Fiul rog pre Duhul : Precum şi pre Fiul şi pre Tatăl prin Duhul. Ca toată răutatea
păcatului cât de departe să se ducă de la mine, şi tot felul de faptă bună cea sfântă să se
sădească întru mine. O Dumnezeul meu, a căruia puterea este nemărginită : De carele
toate, prin carele toate, întru carele toate sau făcut, şi cele văzute şi cele nevăzute. Carele
pre cele zidite de Tine dinafară le cuprinzi, dinăuntru le umpli, de sus le povăţuieşti, şi de
jos le mişti : Păzeşte-mă pre mine, pre cel ce sunt lucrul mâinilor Tale, pre cela ce întu
Tine nădăjduiesc, şi numai la mila Ta mă încredinţez : Păzeşte-mă, rogu-mă, aicea şi
pretutindenea, acum şi pururi dinăuntru şi dinafară, dinainte şi dinapoi, împrejur, despre
toate părţile, întrucât nici o încăpere să nu se deschidă vrăjmaşilor, celor ce pândesc asupra
mea.
Tu eşti Dumnezeul cel Atotputernic, sprijinitorul şi păzitorul tuturor celor ce
nădăjduiesc spre Tine : Fără de carele, nimeni nu este întărit, nimeni de primejdi nu este
izbăvit : Tu eşti Dumnezeul, şi afară de Tine nimeni nu este Dumnezeu, nici în cer sus, nici
pe pământ jos : Cel ce faci cele mari, şi minunate, şi neajunse, cărora nu este număr. Ţie se
cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine : Ţie toţi îngerii, şi cerurile, şi
puterile cerurilor toate îţi cântă, şi Ţie slavă neîncetat înalţă ca nişte zidiri Ziditorului, ca
nişte robi Stăpânului, ca nişte ostaşi Împăratului : Pre Tine Prea Sfântă şi nedespărţită
Treime toată zidirea Te măreşte, şi tot duhul Te slavosloveşte.

CAP, 32.
Laudă a Îngerilor şi a oamenilor.

Ţie cei cuvioşi şi cei smeriţi cu inima, Ţie duhurile şi sufletele Drepţilor, Ţie toţi cei
ce petrec în laturea cea de sus, şi toate cetele duhurilor celor fericite, slavă şi cinste şi
închinăciune înălţând fără tăcere se roagă. Laudă Doamne pre Prea Cinstitul şi de mare
cuviinţă numele Tău împreună toţi cetăţenii cei mai presus de lume. Te laudă încă şi omul,
partea partea cea mare a zidirii celei zidite de Tine. Ci şi eu omuşorul cel mult păcătos a te
lăuda pre Tine şi a Te iubi foarte doresc şi poftesc. Dumnezeul meu, Viaţa mea, Tăria mea,
Lauda mea, fă-mă şi pre mine vrednic de a Te lăuda şi a Te slăvi pre Tine ! Dă lumină

41
inimii mele, cuvânt gurii mele : Ca inima mea adică să cugete slava Ta, iar limba mea să
grăiască cântând toată ziua lauda Ta.
Dar fiindcă nu este frumoasă lauda în gura păcătosului, şi fiindcă «om ce are buze
spurcate sunt eu, «124 pentru aceasta curăţă-mi rogu-mă de toată spurcăciunea inima mea!
Sfinţeşte-mă Sfinţitorul cel Atotputernic, dinăuntru şi dinafară, şi mă fă pre mine vrednic
de a Te lăuda pre Tine. Primeşte cu bună voire şi cu bună plăcere din mâna inimii mele, şi
din dragostea cea din cugetul meu, primeşte dar pre cea din buzele mele această jertfă, şi
facă-se aceasta bine primită înaintea Ta, şi suie-să la Tine spre miros de bună mireasmă:
Pomenirea cea întru mine a Sfinţeniei Tale, şi desfătarea dulceţei Tale celei fericite
cuprindă pre sufletul meu tot, şi pre acesta hrăpească-l către dorinţa celor nevăzute
ridicându-l! Mută-se cugetul meu de la cele văzute la cele nevăzute! De la cele pământeşti
la cele cereşti! De la cele vremelnice la cele veşnice! Mută-se dar şi privească privire
minunată.
O Veşnicule Adevărule, şi
prea adevărată Dragoste, şi foarte drăgăstoasă Veşnicime! Tu eşti Dumnezeul meu: Către
Tine suspin noaptea şi ziua: La Tine privesc: Către Tine mă ridic, la Tine a ajunge cât de
mult doresc! Cel ce te va cunoaşte pre Tine, au cunoscut adevărul, au cunoscut
veşnicimea: Adevărul acela ce este mai presus de toate, Tu însuţi eşti: Şi pre Tine noi Te
vom vedea precum eşti, când viaţa aceasta oarbă şi stricăcioasă va trece, întru care ni se
zice nouă: „Unde este Dumnezeul tău;”125 Încă şi eu acum zic: Unde eşti Dumnezeul meu;
„Şi întru Tine puţin oarece răsuflu, când vărs către Tine sufletul meu,” „strigând în ceasul
bucuriei şi al mărturisirii sunetului ce prăznuieşte şi ospătează.” Ci iarăşi mâhnit este
sufletul meu, pentru că alunecând cade, şi se face adânc, iar mai vârtos se simte pre sine că
este adânc: Iar credinţa mea, pre care ca noaptea înaintea picioarelor mele o ai aprins, de
sineşi întorcându-se zice sufletului meu acestuia.
„Pentru ce eşti mâhnit sufletul meu, şi pentru ce mă tulburi; Nădăjduieşte spre
Dumnezeu:”126 „Făclie este picioarelor mele Cuvântul Lui.” 127 Nădăjduieşte dar şi aşteaptă
până când se va schimba noaptea trecând, ceia ce este născătoarea celor fărădelege: Până
când va trece urgia Domnului, ai căreia oarecând am fost fii. (Că am fost odinioară
întuneric:) Până când va curge această repejune a apelor, să târâm încă rămăşiţele în trupul
nostru cel omorât de păcat: Cânt. Cântărilor Până când va lumina ziua, şi se vor pleca
umbrele, nădăjduieşte spre Domnul: Dimineaţa voi veni şi voi privi, şi pururi mă voi
mărturisi Lui: Dimineaţa voi sta înainte, şi voi vedea „mântuirea feţei mele pre Dumnezeul
meu:”128 Carele va învia trupurile noastre cele muritoare, prin Duhul Lui cel ce locuieşte
întru noi: Pentru aceia şi acum suntem noi lumină, când încă întru nădejde am dobândit
mântuirea, şi „fii ai luminii suntem, şi fii ai zilei, nu ai nopţii nici ai întunericului.” 129 „Că
am fost oarecând întuneric, iar acum suntem lumină întru Tine Dumnezeul nostru,” 130 fără
numai, că prin credinţă încă, şi nu prin vedere: ……..Romani108 Pentru că nădejdea ceia
ce se vede nu este nădejde.
Te laudă pre Tine Doamne Soboarele Tale cele fără de moarte, acelea ale Îngerilor şi
slăvesc Numele Tău Puterile cele cereşti, care nici au trebuinţă de a ceti Scriptura noastră
124
Isaia 6, 5.
125
Psalm 41, 3
126
Psam 41 , 6-7.
127
Psalm 118,105.
128
Psalm 41, 7.
129
1Tes. 5, 5.
130
Efeseni 5, 8.
42
aceasta, ca să te cunoască pre Tine Treimea cea întreit Sfântă şi nedespărţită. „Că pururi
văd faţa Ta,”131şi acolo cetesc fără de sloveniri petrecătoare de vremi, care este voia Ta cea
din veac: Cetesc, şi voiesc şi iubesc: Şi fiindcă pururi cetesc, niciodată nu uită ceia ce au
cetit: Pentru că voind şi iubind, pre ne schimbarea sfatului Tău cetesc, şi condica lor nu se
va închide, nici cartea lor nu se va strânge, că Tu le eşti lor aceasta, 132 şi în veac vei Fi. O
prea fericite aceste Puteri ale cerurilor, care limpede şi curat pot a lăuda cu multă bucurie,
şi cu nespusă veselie! Că de acolo este lor lauda, de unde este veselia, fiindcă neîncetat
privesc, de unde şi a se veseli şi a lăuda pot.
Iar noi cei ce ne cheltuima de grosimea trupului, şi departe de la faţa Ta întru această
nemernicie ne rătăcim şi cu aceste lumeşti învârtiri suntem cuprinşi şi ne smulgem, după
vrednicie a Te lăuda pre Tine nu putem. Dar însă Te lăudăm şi noi prin credinţă, dar nu
întru vedere : Iar duhurile cele Îngereşti întru vedere Te laudă pre Tine, nu din credinţă. Că
aceasta ne pricinuieşte nouă trupul, a Te lăuda pre Tine în alt chip departe, nu ca acelea.
Dar măcar deşi cu deoebit chip Te lăudăm, însă un Dumnezeu eşti Tu, Ziditorul a toate,
căruia în cer şi pre pământ jertfa laudei se aduce. Însă vom veni oarecând şi noi prin mila
Ta la soarta cea împreună cu aceia, şi împreună cu ei pururea Te vom vedea, şi fără de
sfârşit te vom lăuda. Ci dă-mi şi mie Doamne, ca şi întru cât sunt cu acest muritor trup, să-
ţi cânte Ţie inima mea, să Te laude pre Tine limba mea, şi «toate oasele mele să strige
grăind : Doamne, cine este asemenea Ţie »133
Tu eşti Dumnezeul cel Atotţiitor, căruia întru Treimea feţelor, şi întru Unimea firii
cinstindu-te ne închinăm: Tatălui celui ne născut, Fiului carele din Tatăl s-au născut,
Duhului Sfânt carele din însuşi Tatăl se purcede, şi întru Fiul se odihneşte: Treimei cei
Prea Sfinte şi nedespărţite, Dumnezeului Unuia ce toate le poţi, carele pre noi cei ce nu
eram nicidecum, cu puterea Ta cea tare ne-ai zidit, şi după ce pentru răutatea noastră ne-
am pierdut, cu mila Ta şi cu bunătatea şi cu iubirea de oameni iarăşi ne-ai dobândit. Nu ne
lăsa pre noi, rugămu-ne Ţie, că să ne arătăm nevrednici îndurărilor Tale, şi către mulţimea
facerilor Tale de bine cele către noi nemulţumitorii, cu căldură foarte ne rugăm Ţie
Doamne, şi cu osârdie ne cucerim şi cerem, creşte întru noi credinţa cea întru Tine, creşte
nădejdea cea către Tine, creşte dragostea! Fă-ne pre noi prin darul Tău, să fim „întru
credinţă pururi întăriţi, iar întru fapte lucrători şi osârduitori, ca prin credinţa cea dreaptă,
şi prin lucrurile cele ce se cer după vrednicia ei,” 134 109 Tu miluindu-ne să ajungem la
viaţa cea veşnică: Unde prin slava Ta, precum este, să slujim Măririi Tale, şi asemenea cu
aceia, pre care i-ai învrednicit a fi privitori ei, să putem şi noi să zicem: Slavă Tatălui Celui
ce ne-au făcut pre noi: Slavă Fiului celui ce ne-au răscumpărat pre noi: Slavă Sfântului
Duh celui ce ne-au sfinţit pre noi: Slavă celei ce este în cele înalte Sfintei şi celei de o
fiinţă şi nedespărţite Troiţe, ale cărei lucrurile sunt nedespărţite, a căreia stăpânirea este
veşnică: Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine: Ţie toată cinstea,
şi închinăciunea, şi buna cuvântare, şi mulţumirea Celui a tot Tare şi Atotputernic
Dumnezeului nostru în vecii vecilor, Amin.

CAP, 33.

131
Matei 18, 10
132
Carte
133
Psalm 34, 9.
134
Iacov 2, 14: 24-26.
43
 Aicea omul se tânguieşte, că nu se umileşte în vremea întru care se roagă lui
Dumnezeu, când şi singuri Îngerii privind pre Dumnezeu se cutremură.

Slăbeşte Doamne, iartă Prea Bunule, iartă şi miluieşte! Fie-Ţi milă de ne socoteala
mea, şi de ticăloşia cea multă! Nu mă lepăda ca pre un îndrăzneţ, pentru că eu robul Tău (o
de aş fi fost măcar bun, şi nu netrebnic şi rău) după ce sunt şi cu totul rău, îndrăznesc pre
Tine Dumnezeul meu cel nemărginit întru putere, şi înfricoşat, şi groaznic, fără de inimă
umilită şi zdrobită, şi care să verse izvoare de lacrimi, fără de cucernicia cea cuviincioasă,
şi fără de cutremur, a Te lăuda, a Te bine cuvânta, şi a mă închina Ţie cutez. Că dacă
îngerii închinându-se Ţie şi cântându-ţi se cutremură, măcar deşi sunt plini de minunată
veselie, cum eu cel cuprins de mulţimea păcatelor, nu mă înspăimânt, când stau înaintea Ta
şi-ţi aduc cântare de jertfă şi laudă; Pentru ce nu mi se înfricoşează inima; Pentru ce nu mi
se îngălbeneşte faţa; Cum nu-mi tremură buzele; Cum nu mi se cutremură tot trupul; Cum
nu plâng înaintea Ta vărsând lacrimi neîncetat; Voiesc Stăpâne, voiesc cu adevărat, dar nu
pot.135 De unde îmi vine mie foarte a mă minuna eu singur, când Te privesc pre Tine
Dumnezeul cel înfricoşat cu ochii cei din credinţă. Dar cine vreodată şi aceasta va putea,
de nu va ajuta darul Tău; Că toată mântuirea noastră este mare Milă a Ta.
Vai mie ticălosului şi păcătosului, cum aşa de nebun şi nesimţitor sau făcut sufletul
meu, întrucât să nu se cuprindă de frică şi de cutremur, când stă înaintea lui Dumnezeu, şi
grăieşte cântându-i Lui laudele! O prea ticălosul de mine, cum sau împietrit inima mea!
Cum nu varsă neîncetat izvoare de lacrimi ochii mei, când robul vorbeşte cu Domnul său!
Omul cu Dumnezeu! Zidirea cu Ziditorul! Cel din lut, cu Cel ce au înfiinţat toate din
nimic! Iată Doamne, pune-mă înaintea Ta, şi orice în taină cuget pentru sine-mi, nu voi
tăcea la urechile fraţilor. Tu cel bogat întru îndurări, şi îndestulat întru răsplătiri, dă-mi mie
din bunătăţile Tale, ca dintrânsele să-ţi slujesc Ţie. Că nu putem de aiurea să-ţi slujim Ţie,
nici să-ţi bine plăcem, fără numai din cele ce Tu ne vei da nouă.
„Pătrunde, rogu-mă, cu frica Ta trupul meu!” 136 „Veselească-se inima ea ca să se
teamă de numele Tău!”137 O de ar fi fost Doamne, ca sufletul meu cel mult păcătos, aşa să
se teamă de Tine, precum sfântul acela, carele au zis, că pururi se teme de Dumnezeu, ca
de valurile cele din furtună ce vin asupra lui. Ci Dătătorule de bunătăţi Dumnezeule, dă-mi
împreună cu cântările cele către Tine să vărs şi izvoare de lacrimi întru curăţenia inimii şi
veselia duhului, ca iubindu-te pre Tine desăvârşit, şi cântându-ţi Ţie după vrednicie întru
însuşi gâtlejul sufletului meu să simt, să gust, şi să cunosc, că Dulce şi Bun eşti Tu
Doamne, precum este scris: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul „ 138 Fericit bărbatul
carele nădăjduieşte spre Dânsul: Fericit norodul care ştie strigare. CITAT NEGĂSIT 111
„Fericit bărbatul, căruia este ajutorul lui de la Tine, suişuri în inima sa au pus, în valea
plângerii, în locul care au pus.”139 „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre
Dumnezeu.”140 „Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta Doamne în vecii vecilor Te vor lăuda.”141

CAP, 34.
135
Romani 7, 15.
136
Psalm 118, 120.
137
Psalm 85, 10.
138
Psalm 33, 8
139
Psalm83, 6.
140
Matei 5, 8.
141
Psalm 83, 5.
44
 Rugăciune care către evlavie şi dumnezeiască dragoste nu puţin aduce.

Iisuse răscumpărarea noastră, şi dragostea şi dorinţa: Dumnezeul cel din

Dumnezeu: Vino la mine robul Tău: Pre Tine Te chem, către Tine strig, cu glas mare, din
toată inima mea Ţie mă rog, intră în sufletul meu, şi îl fă Ţie cuviincios pre el, ca să-l ai
fără de întinăciune şi spurcăciune. Pentru că Domnului celui Prea Curat, curată cu adevărat
i se cuvine locuinţa. Deci sfinţeşte-mă pre mine, vasul Tău, carele L-ai făcut: Deşartă-l pre
El de toată răutatea, umple-l de Darul Tău şi plin de acesta îl păzeşte, ca să-l arăţi vrednic
locaş de locuinţa Ta, şi acum, şi pururi. O Prea Dulce, Prea Drăgăstosule, Prea Poftitule,
Prea Plăcutule, Prea Puternice, Prea Doritule, Prea Cinstitule, Prea Iubitule, Prea
Frumosule, decât mierea mai dulce, decât laptele şi zăpada mai Albule, decât nectarul mai
Bunule, decât aurul şi pietrele cele scumpe mai Scumpule, şi decât toată avuţia şi slava cea
pământească fără de asemănare mai Covârşitorule.
Ce zic, o Doamne Dumnezeul meu; Nădejdea mea cea una; Mila mea cea prea
mare; Ce zic, o dulceaţă prea fericită, şi cu totul întărită; Ce zic, acestea zicând; Zic ceia ce
pot: Dar nu zic ceia ce se cuvine să zic. O de aş putea să zic unele ca acestea, precum
cetele Îngereşti cele cântătoare ale Tale! O … cum de cu dulceaţă întru laudele cele către
Tine şi eu cu totul m-aşi fi vărsat! O … Cu câtă evlavie, şi cu câtă dorinţă cântările
viersului celui ceresc, spre lauda şi slava Numelui Tău, stând în mijlocul Bisericii, fără de
osteneală şi eu aş fi strigat! Dar fiindcă unele ca acestea eu nu pot, oare pentru aceasta voi
tăcea; Vai celor ce aleg să tacă pentru Tine, Cel ce dezlegi şi gurile gângavilor, Cel ce şi
„din gurile pruncilor, şi a celor fără de răutate sugători, Ţie îţi săvârşeşte laudă: 142 Vai celor
ce tac pentru Tine, că şi prea grăitori de vor fi ei, se văd că bolesc cu ne grăire, când nu
vestesc cântările Tale.
Şi cine este cel ce după vrednicie poate a Te lăuda pre Tine, Înţelepciunea şi Puterea
cea netâlcuită a lui Dumnezeu şi Tatăl; Dar fiindcă nu ar fi graiuri, care ar fi putut să Te
arate oarece pre Tine Cel ce toate şi le poţi şi le ştii, zic ceia ce acum pot, până când îmi
vei porunci să vin la Tine, unde voi putea să grăiesc ceia ce Ţie se cuvine şi mie mi se
cade. Pentru aceia cucernicindu-mă mă rog Ţie, să nu cauţi numai la ceia ce acum zic, ci şi
la ceia ce acum poftesc să zic. Pentru că poftesc cu poftă mare foarte pentru Tine a grăi
orice se cade Ţie şi să cuvine: Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, şi Ţie toată
cinstea şi închinăciunea se cuvine.
Deci ştii Ştiutorul celor ascunse Dumnezeul meu, că şi decât cerul, şi decât
pământul, şi decât toate cele dintrânsele, Tu eşti mie mai Bun, Tu eşti mie mai poftit.
Pentru că Te iubesc pre Tine mai mult decât Cerul, şi decât pământul, şi decât toate cele ce
sunt întrânsele: Iar mai vârtos, pentru dragostea numelui Tău, toate câte trec, fără de
îndoială judec că nicidecum nu se cuvine eu să le iubesc. Deci te iubesc pre Tine
Dumnezeul meu şi Domnul cu dragoste mare: Şi încă foarte poftind poftesc ca şi mai mult
să te iubesc.
Pentru aceasta dă-mi Doamne, ca pururi să Te iubesc, pre cât voiesc, şi pre cât mi se
cuvine, ca numai Tu să fii tot gândul meu, şi toată cugetarea mea. Deci o de aş cugeta
pentru Tine în toate zilele neîncetat! Pre Tine şi dormind încă de te-aşi simţi! Pre Tine şi
noaptea de te-ar întâmpina duhul meu! Cu Tine de ar vorbi sufletul meu: Întru lumina
sfintei Tale vederi de sar lumina inima mea. Ca Tu îndreptându-mă, Tu povăţuindu-mă, din
putere să merg suindu-mă în putere, Psalm113dscn şi mai apoi de toate pre Tine să te văd
Dumnezeul dumnezeilor în Sion: „Acum adică întru oglindă şi prin închipuire: Iar atunci
142
Psalm 8, 3.
45
faţă către faţă, unde Te voi cunoaşte precum m-am şi cunoscut.” 143 „Fericiţi cei curaţi cu
inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu;” 144 „Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta Doamne,
în vecii vecilor Te vor lăuda.”145 Deci mă rog Ţie Doamne, după mulţimea îndurărilor Tale,
întru care de moarte ne-am izbăvit, moaie-mi inima mea aceasta aspră, şi vârtoasă, şi
pietroasă, şi ca de fier, prin ungerea Ta cea prea tainică şi prea lucrătoare: Şi în focul
umilinţei, jertfă vie şi neîncetată a mă arăta mă fă.
Fă-mă să am inimă zdrobită şi smerită înaintea Ta, care să izvorască izvoare de
lacrimi. Fă ca dorinţa mea cea către aceste lumeşti cu totul să se stingă, şi pre cele de aicea
trecătoare toate să le uite: Şi pentru mărimea dorinţei şi dragostei cei către Tine, aşa să mă
aflu eu către aceste vremelnice, întrucât nici să mă tânguiesc pentru dânsele, nici să mă
bucur, nici să mă înspăimânte când vin asupră: Şi nici cu osârdie pre ele să le poftesc, nici
când veselesc, să mă stric, nici când se pornesc împotrivă, să mă clătesc. Şi fiindcă
„dragostea Ta este puternică, ca moartea,”146 să înghită pre sufletul meu, rogu-mă, despre
toate câte sunt sub cer, puterea cea înfocată şi curgătoare de miere a dragostei Tale, ca de
Tine Unul lipindu-mă, numai cu pomenirea bunătăţii Tale celei prea dulci să mă hrănesc.
Să se pogoare Doamne (rogu-mă Ţie) să se pogoare pre inima mea mirosul Tău cel
prea dulce! Să pice întru mine îndrăgirea Ta cea curgătoare de miere! Să vie la mine
minunata şi nespusa buna mireasmă cea prin gustarea Ta, care să lucreze întru mine
neîncetate pofte, „şi să izbucnească din inima mea vine de ape săltătoare în viaţă
veşnică:”147 Nemăsurat eşti Tu Doamne, pentru aceasta şi fără de măsură Eşti vrednic de
iubit şi de lăudat, de cei ce sau răscumpărat prin sângele Tău cel cu nemărginire scump, o
Acela ce eşti al oamenilor îndrăgitorul prea drăgăstos: Stăpân Prea Milostiv, şi Judecător
Prea Drept: „Căruia judecata toată Ţi-o au dat Tatăl:” 148 Şi orice Tu vei judeca cu dreptatea
Ta cea prea înţeleaptă, aceia este drept şi adevărat. Mirare! Cum fii veacului acestuia, fii
nopţii şi ai întunericului, cu mai multă dorinţă, şi osârdie, şi putere, iubesc şi caută bogăţia
cea pieritoare, şi cinstirile cele trecătoare, decât noi cei ce ne-am făgăduit să fim Ţie
slujitori, Te iubim pre tine Dumnezeul nostru, carele nicidecum fiind noi ne-ai făcut, şi
după ce ne-am robit ne-ai răscumpărat.
Că dacă om pre om aşa de multe ori iubeşte, cât unul de altul abia sufere a se
despărţi: Dacă mireasa aşa se lipeşte de mire, cât pentru mulţimea îndrăgirii nicidecum nu
poate să aibă vreo odihnă, nici pre ducerea celui îndrăgit fără de amărăciune să o sufere:
Oare cu care dragoste, cu ce fel de osârdie, şi cu câtă fierbinţeală se cuvine sufletul cel ce
pentru mila prin credinţă l-ai făcut Ţie mireasă să te iubească pre Tine Mirele cel Prea
Frumos şi împodobit, carele atâta ne-ai iubit pre noi, cât pentru mântuirea noastră atâtea de
multe şi aşa de mari ai lucrat; Că măcar deşi acestea de jos au oarecare pofte trăgătoare
spre dragoste, dar însă dragostele acestea nu aşa veselesc, precum Tu Dumnezeul nostru.
Că dreptul de Tine se îndulceşte, pentru că dragostea Ta este dulce oarecare şi fără de
turburare: Pentru că inima pre care Tu o vei stăpâni, o umpli de dulceaţă de bucurie şi de
linişte: Iar dragostea veacului acestuia şi a trupului împotrivă, este cu multe griji şi
tulburătoare, şi sufletele, întru care ea se va încuiba, nicidecum nu le lasă să se liniştească,
ci cu neîncetate turburări, şi cu de tot felul de prepusuri şi temeri le turbură şi le
învăluieşte.
143
1Corinteni 13, 12.
144
Matei 5, 8.
145
Psalm 83, 5.
146
Cânt. Cânt. 8, 6.
147
Ioan 4, 14.
148
Ioan 5, 27.
46
 Că Tu eşti veselia celor ce întru dreptate călătoresc, şi după cuviinţă cu adevărat. Că
tare este la Tine liniştirea, şi netulburată viaţa: Şi cel ce intră la Tine Prea Bunule Doamne,
„intră întru bucuria Domnului său,” 149 şi mai mult nu se va teme: Ci laturea cea prea bună
apucând, va zice: „Aceasta este odihna mea în veacul veacului: Aicea voi locui, că l-am
ales pre el.”150 Şi, „Domnul mă paşte, şi nimic nu-mi va lipsi: în locul păşunii acolo m-au
sălăşluit.”151 Hristoase al meu prea dulce, Iisuse al meu Prea Bunule, umple-mi inima mea,
rugu-mă, de dragostea Ta cea nestinsă, şi de pomenirea Ta cea neîncetată, ca să mă aprind,
ca văpaia ce arde, de dulceaţa dragostei celei către Tine, pre care, măcar nenumărate ape
de se vor turna deasupra, să nu poată să o stingă. Fă Prea Dulce Doamne, ca să te iubesc
pre Tine, şi prin dorinţa Ta să lepăd toată greutatea poftelor mele celor trupeşti, şi de
celelalte însărcinătoare pământeşti dulceţi să mă descarc, care pre ticălosul meu suflet îl
chinuiesc şi îl necăjesc. Ca înapoia Ta spre mirosul miresmelor Tale alergând cu osârdie,
povăţuindu-mă Tu, să mă învrednicesc, cât este cu putinţă mai degrabă, a dobândi din
destul şi vederea frumuseţii Tale. Că două fiind dragostele, una bună, iar alta rea: Una
dulce, iar alta amară, nu pot încăpea înpreună întru aceiaşi dată întru o inimă. „Pentru
aceasta şi de va iubi cineva altceva afară de Tine, nu este dragostea Ta, Dumnezeule, întru
el.”152 O dragoste a dulceţei, şi dulceaţă a dragostei! O dragoste ceia ce nicidecum durere
nu pricinuieşti, ci îndulceşti! O dragoste ceia ce curat şi nemăsurat în tot veacul petreci!
Dragoste ceia ce pururea arzi, şi niciodată nu te stingi. Hristoase al meu Prea dulce, Iisuse
Prea Bunule, Dragostea, Dumnezeul meu, aprinde-mă tot cu focul Tău, cu dragostea Ta, cu
dulceaţa şi cu bunătatea Ta, cu bucuria şi veselia Ta, cu desfătarea şi pofta Ta, care este
sfântă şi bună, neprihănită şi Prea Curată, liniştită şi prea întemeiată, ca şi cu totul fiind
plin de dulceaţa dorinţei Tale, cu totul aprins de văpaia dragostei Tale, să Te iubesc pre
Tine Dumnezeul meu din toată inima mea, din toată măduva măruntaielor celor dinlăuntru
ale mele, şi aşa să te am pre Tine şi în inimă, şi în gură, şi înaintea ochilor mei totdeauna şi
pretutindeni, nici un loc rămânând întru mine spre intrarea dragostelor celor străine şi
mincinoase.
Ascultă-mă Dumnezeul meu! Ascultă-mă lumina ochilor mei! Ascultă-mi cererile
mele, şi dăruieşte mie a mă asculta pentru cele ce cer de la Tine! Îndurate şi mult Milostive
Doamne, să nu fii mie neîmblânzit pentru mulţimea păcatelor mele, ci pentru bunătatea Ta
primeşte rugăciunile robului tău, şi aşa îmi dăruieşte împlinirea cererilor şi dorinţei mele,
mijlocind, şi rugându-se pentru mine, şi îmblânzindu-te pre Tine, Prea Proslăvita Pururea
Fecioară Maica Ta Maria Doamna mea, împreună cu toţi sfinţii Tăi. Amin.

CAP, 35.
Rugăciune Prea cu evlavie, împreună cu cântări, şi cu laude.

„Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cela ce ai venit în lume să

mântuieşti pre cei păcătoşi,”153 rogu-mă Ţie, pentru îndurările milostivirii Tale,
149
Matei 25, 21.
150
Psalm 131, 15.
151
Psalm 22, 1-2.
152
1Ioan 2, 15.
153
1Timotei 1, 15
47
ocârmuieşte viaţa mea, bune fă năravurile mele, îndreptă faptele mele: Ridică de la mine
tot ce pre mine mă vatămă, şi Ţie îţi este neplăcut, şi îmi dă mie, ceia ce ştii Tu că Ţie îţi
este plăcut, şi mie de folos. Cine poate să arate curat, pre cel ce din necurată sămânţă sau
născut, fără numai Tu singur; Tu eşti Dumnezeul cel Prea Puternic şi Prea Bun. Carele
îndrepţi pre călcătorii de lege, şi învii pre cei omorâţi pentru păcat. Carele schimbi pre cei
ce păcătuiesc şi nu sunt, ia de la mine, orice Ţie din cele ale mele este neplăcut: Că pre
mulţimea greşelilor mele o văd ochii Tăi. Întinde mâna bunătăţi Tale celei către mine, şi ia
de la mine tot ce este potrivnic ochilor Bunătăţii Tale: Înaintea Ta Doamne este şi
sănătatea mea, şi neputinţa mea: Pre aceia mă rog Ţie o păzeşte iar pre aceasta o vindecă.
Vindecă-mă Doamne, şi mă voi vindeca: Mântuieşte-mă şi mă voi mântui. Tu eşti
acela ce pre cele bolnave le tămăduieşti, şi pre cele tămăduite le păzeşti: Tu eşti Acela ce
numai cu ameninţarea Ta pre cele surpate şi căzute iarăşi le întocmeşti. Pentru că de vei
voi să semeni bună sămânţă în holda Ta, ceia ce este inima mea, nevoie este mai întâi să
smulgi din rădăcină spinii răutăţilor mele. Prea Dulce, Prea Drăgăstosule, Prea Iubitule,
Prea Îndrăgitule, Prea Doritule, Prea poftitule, Prea Frumosule, varsă peste inima mea
dulceaţa Milei Tale, ca nimic pământesc, nimic trupesc să nu poftesc nici să gândesc, fără
numai pre Tine singur să te iubesc, pre Tine singur în inimă să te port, şi în buze! Tipăreşte
cu degetul Tău pre pieptul meu pomenirea cea prea dulce a numelui Tău celui curgător de
miere, care niciodată de uitare nu se va şterge. Scrie pre tablele inimii mele voia Ta, şi
îndreptările Tale: Ca pre Tine Domnul meu cel Prea Dulce, şi pre poruncile Tale,
totdeauna, şi pretutindeni, înaintea ochilor să le am. Aprinde sufletul meu cu „focul Tău
acela, carele pre pământ L-ai aruncat şi prea ai voit să se aprindă el,” 154 „Că Ţie jertfă de
duh umilit, şi de inimă zdrobită”155 întru curgeri de lacrimi în toate zilele să-ţi aduc.
Hristoase al meu Prea Dulce, Iisuse Prea Bunule, precum doresc, precum din tot
sufletul meu cer, dăruieşte-mi mie pre cea către Tine Sfântă şi Prea Curată Dragoste, care
umplându-mă pre mine să mă stăpânească, şi stăpânindu-mă, cu totul şi tot să mă facă al
ei, încă şi semn arătat al aceştia dă-mi mie pâraie de lacrimi pururi curgătoare: Ca şi
singure lacrimile mele acestea să mărturisească, şi pre acest fel de dragoste a mea către
Tine, acestea să arate, acestea să spună cât Te iubeşte pre Tine sufletul meu, carele pentru
mulţimea dragostei ce are către Tine, nici pre sineşi nu poate a se ţinea de a nu plânge cu
lacrimi.
Îmi aduc aminte, o Stăpâne mult Milostive, de „Ana Femeia cea bună, care au venit
la Cort, să Te roage pentru naşterea de fii: Pentru care spune Scriptura: Că după lacrimi şi
după rugăciuni, faţa nu ş-au mai întristat încă.”156 Dară însă eu aducându-mi aminte, şi se
atâta mare faptă bună, şi de atâta stăruire şi ne clătire, ştiinţa mă chinuieşte şi mă turbură,
că decât aceasta mă văd pre sine-mi că sunt mult mai jos ticălosul. Că dacă aşa cu plâns şi
aşa au stăruit plângând o muiere care cere fiu, oare cât este dator a se tângui şi întru
plângere a petrece sufletul meu care caută pre Dumnezeu şi-l iubeşte, şi de dânsul a se lipi
prin dragoste pofteşte; Cât este dator a plânge şi a se tângui aceste fel de suflet, care pre
Dumnezeu caută noaptea şi ziua, şi afară de Hristos, pre nimeni altul a iubi nu voieşte;
minune cu adevărat ar fi, dacă nu „în toate zilele şi nopţile pâine i sar fi făcut lui
lacrimile.”157 „Caută dar spre mine Doamne, şi mă miluieşte, că necazurile inimii mele sau
înmulţit.”158 Dă-mi mie mângâierea Ta cea cerească, nu trece cu vederea suflet care este
154
Luca 12, 49.
155
Psalm 50, 18.
156
1Împăraţi 1, 12. 18-19.
157
Psalm 41, 3.
158
Psalm 24, 17-18.
48
ţinut de păcate, pentru care şi a muri Ai voit. Dă-mi lacrimi, rogu-mă, izbucnitoare
dinăuntru din toată inima mea, care să poată dezlega lanţurile păcatelor mele, şi să umple
de bucurie cerească neîncetat sufletul meu: Ca, de nu cu monahii cei adevăraţi şi
desăvârşiţi, (pre ale cărora urme a le urma nu pot) măcar cu femeile cele cuvioase să mă
învrednicesc a avea oarece parte întru Împărăţia Ta.
Mi-au venit mie asemenea întru aducere aminte şi de cuvioşia altei femei ce cu
osârdie te căuta pre Tine după ce Te-ai pus în mormânt, care, şi după ce singuri Apostolii
sau dus, ea nicidecum nu s-au depărtat, ci la multă vreme „tânguindu-se sta lângă mormânt
mâhnită şi întristată:”159 Apoi sculându-se, şi lacrimi multe vărsând, iarăşi şi iarăşi au venit
cercând cu ochii deştepţi groapa mormântului celui deşertat, nu cumva Te va vedea undeva
pre Tine pre carele cu fierbinte dorinţă Te căuta. Căci cu adevărat aceasta, şi odată, şi de
două ori au intrat în Mormânt căutând împrejur: Dar însă aceştia ce era ţinută prea mult de
dragoste, nu i-au ajuns atâta: Că bine este a petrece întru lucrările cele bune: Ci şi mai mult
decât cei mulţi au iubit, şi iubind au plâns, şi plângând au căutat, şi căutând au stăruit: Şi
pentru aceasta şi întâi ea a Te afla pre Tine, şi a Te vedea, şi împreună a vorbi cu Tine sau
învrednicit.
Şi nu numai, ci şi însăşi ucenicilor ea sau arătat mai înainte vestitoare a Slăvitei
Învierii Tale, Tu poruncindu-i, şi cu iubire de oameni îndemnându-o: „Mergi şi spune
fraţilor mei, să meargă în Galileia, acolo mă vor vedea.” 160 Deci dacă aşa plângea, şi întru
tânguire petrecea femeia, ceia ce întru cei morţi pre Tine cel viu te căuta, şi de Tine se
atingea cu mâna cea din credinţă, oare cât este cu cuviinţă să plângă, şi întru tânguire să
petreacă sufletul cel ce cu inima Te crede, şi cu gura Te mărturiseşte pre Tine Mântuitorul
şi Izbăvitorul lui, carele în ceruri pre scaun acum şezi, şi peste toţi împărăţeşti; Cât este
dator să suspine şi să se jelească acest fel de suflet, care din toată inima Te iubeşte, şi din
tot cugetul doreşte să Te vadă pre Tine cel ce singur Eşti scăparea celor ticăloşi, şi singur
nădejdea, căruia fără de nădejde de a se milui nimeni vreodată nu se va ruga.
Dă-mi mie Doamne acest dar pentru Tine însuţi, şi pentru numele Tău Cel Sfânt!
Ca, de câte ori eu pentru Tine voi gândi, pentru Tine voi grăi, pentru Tine voi scrie, pentru
Tine voi ceti, pentru Tine voi socoti: De câte ori pentru Tine îmi voi aduce aminte, şi
înaintea Ta voi sta jertfă de laudă şi de rugăciune aducând, de atâtea ori ploi de lacrimi
următoare mie, cu îndestulare şi dulceaţă, să vărs: „Cât noaptea şi ziua, lacrimile mele să
mi se facă mie pâinea mea.”161 Că Tu Împăratul Slavei, şi Domnul a toată fapta cea bună,
ne-ai învăţat pre noi şi cu cuvântul, şi cu pilda, a plânge şi a ne tângui; „Fericiţi (zicând)
cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” 162 „Tu pentru prietenul Tău cel mort Ai plâns,” 163
„încă şi pentru peirzarea cetăţii mult Ai lăcrimat.”164
Pentru aceasta mă rog ţie Iisuse Prea Bunule, pentru lacrimile Tale acele de mult
preţ, şi pentru toate îndurările Tale cu care a ne ajuta nouă celor pierduţi, minunat Ai voit,
dă-mi mie acest dar al lacrimilor, pre care foarte îl doreşte şi îl pofteşte sufletul meu: Că
pre acesta Tu ne dându-l, de la sine-mi a-l avea nu pot, fără numai prin Sfântul Tău Duh,
carele moaie inimile celor ce păcătuiesc, şi spre a plânge le umileşte. Dă-mi mie darul
lacrimilor, precum l-ai dat pre el Părinţilor noştri, pre ale cărora urme mi se cuvine mie să
le urmez, în toată viaţa mea pre sine-mi tânguindu-mă, precum aceia noaptea şi ziua
159
Ioan 20, 11.
160
Matei 28, 10.
161
Psalm 41, 3.
162
Matei 5, 4.
163
Ioan 11: 35.
164
Luca 19, 41.
49
neîncetat se tânguia: Pentru rugăciunile acelora care bine au plăcut Ţie, şi cu credinţă au
slujit Ţie, milostiveşte-te şi spre mine cel foarte ticălos şi nevrednic robul Tău, dăruieşte-
mi mie darul acesta, neîncetat să lăcrimez, dă-mi mie această udare şi de sus şi de jos
arătându-mă şi pre mine cu ploile lacrimilor mele udat: „Ca întru acest chip unele ca
acestea lacrimi să mi se facă mie noaptea şi ziua pâinea mea:” 165 Şi să stau înaintea Ta o
Dumnezeul meu, ca o ardere întreagă hrănită şi grasă, care prin focul zdrobirii, întru miros
cu bună mireasmă să aduce Ţie, „jertfită fiind pre jertfelnicul inimii mele, şi plină de
grăsime şi de seu primită.”166
Dă-mi mie o Acela ce eşti Prea Dulce, acest fel de izvor pururi curgător, izvor curat,
întru care această jertfă întinată a mea, spălându-se să se aducă Ţie! Că deşi ajutându-mi
darul Tău, pre mine tot m-am afierosit, dar întru multe în toate zilele mă poticnesc
păcătuind pentru neputinţa mea cea multă: Deci dăruieşte-mi mie darul lacrimilor
Dumnezeule cel bine cuvântat şi Prea Bun, şi prin dulceaţă mai vârtos a dragostei Tale, şi
prin aducerea aminte a îndurărilor Tale, „găteşte-mi mie această masă înaintea Ta,”167 şi mă
întăreşte, ca de câte ori aş fi voit, să mă satur dintru dânsa.
Dă-mi mie după mulţimea bunătăţii Tale şi a milei Tale, „ca paharul Tău îmbătându-
mă pre mine ca un puternic,”168 cu îndestulare să sature cetatea mea: Pentru ca şi către Tine
să privească duhul meu şi către dragostea Ta să se aprindă cugetul meu, uitând el toată
deşertăciunea şi ticăloşia. Auzi-mă o Dumnezeul meu! Auzi-mă o luminătorul meu! Auzi-
mă pentru cele ce cer de la Tine, şi dă-mi mie a cere acelea pentru care mă vei auzi, o Prea
Îndurate şi lesne împăciuite Doamne! Nici să fii neîmblânzit către mine pentru cele multe
păcatele mele, ci pentru bunătatea Ta primeşte rugăciunile robului Tău, şi împlineşte
cererile pentru care mă rog, cu mijlocirea şi darul Prea Slăvitei Fecioare Marie-i Doamnei
mele, şi ale tuturor sfinţilor Tăi Amin.

CAP, 36.
Prin această rugăciune prea mult se umileşte sufletul cetindu-se în linişte.

Iisuse Dumnezeul meu, Iisuse Prea Îndurate, Iisuse nemărginite întru bunătate,
carele Ai primit a muri pentru păcatele noastre, şi Αi înviat pentru îndreptarea noastră:
Rogu-mă Ţie pentru Învierea Ta cea Prea Slăvită, înviază-mă şi mă scoală pre mine din
mormântul tuturor greşelilor şi fărădelegilor mele, şi parte îmi dă mie în fiecare zi întru
sculare şi înviere ca aceasta ce apucă mai înainte, ca să mă fac vrednic, a dobândi cu
adevărat şi parte a Învierii Tale. O Prea Dulce, Prea Drăgăstosule, Prea Iubitule, de daruri
Izvorâtorule, Prea Cinstite, Prea Doritule, Prea Poftitule, Prea Frumosule, care Te-ai înălţat
la cer ca să Te arăţi întru Slava Ta, şi să şezi dea Dreapta Tatălui ca un Împărat Prea
Puternic: Trage-mă pre mine sus către Tine, „ca întru mirosul mirurilor Tale să alerg în
urma Ta.”169 Voi alerga cu adevărat, şi nu voi rămânea de mă vei trage Tu, de mă vei
povăţui pre mine cel ce alerg. Trage gura sufletului ce însetează de Tine. La curgerile cele
mai presus de lume ale veşnicului saţ: Iar mai vârtos mă trage pre mine către Tine Însuţi
Acela ce eşti Izvorul Cel Viu, ca, după cât este cu putinţă mie, dintru dânsul să beau. Din
care pururi voi fi viu, Dumnezeul meu, Viaţa mea!
165
Psalm 41, 3.
166
Psalm 62, 6.
167
Psalm 22, 5./ Biblia 1914: 22, 6.
168
Psalm 22, 7.
169
Cântarea Cântărilor 1, 3.
50
 Că Tu Stăpâne, cu Sfântă şi Blagoslovită Gura Ta Ai zis: „Cel însetat să vină la
Mine, şi să bea:”170 O Izvorule cel ce izvorăşti viaţă, dă sufletului celui însetat pururi din
Tine să bea, ca, după cea Sfântă şi ne mincinoasă făgăduinţa Ta, „să curgă din pântecele
meu ape vii!”171 O Izvorule al vieţii, satură cugetul meu „din pârâul desfătării Tale:” 172
Îmbată inima mea cu cea trează şi Înţeleaptă beţie a dragostei Tale, ca să uit cele deşarte şi
pământeşti, şi Pre Tine nelipsit întru pomenire avându-te să mă veselesc, după cum este
scris: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.”173
Dă-mi mie Duhul Tău cel Sfânt, pre care îl însemna apele acelea, care celor însetaţi
ale da Te-ai făgăduit! Dă-mi ca să mă silesc cu deplină dorinţă şi cu toată sârguinţa acolo
unde credem că după patru zeci de zile de la Învierea Ta Te-ai suit: Ca întru această
ticăloşie numai cu trupul să fiu ţinut, iar împreună cu Tine totdeauna cu gândul şi cu
osârdie să mă aflu: Ca acolo inima mea să fie, unde eşti Tu Vistieria mea cea dorită şi
neasemănată şi mie foarte poftită. Că în potopul acest mare al vieţii acesteia, întru care de
valurile ce suntem împresuraţi ne tulburăm, unde nici o stare întărită şi întemeiată, nici loc
iubit nu este unde „picioarele porumbiţei ar fi putut să se razăme,” 174 nicăieri nu este nouă
întemeiată pacea, nicăieri fără de temere odihna: Pretutindeni lupte şi priciri, pretutindeni
cei ce vrăjmăşesc: De afară războaie, dinăuntru temeri.
Şi fiindcă noi oamenii parte suntem din cer, şi parte din pământ, şi trupul cel
stricăcios năpădeşte asupra sufletului, din care pricină, sufletul cel părtaş cu acela şi
împrietenit, ostenit fiind acum de cale şi obosit, au slăbit şi zace slăbănogit: Şi sfărâmat şi
zdrobit fiind de deşertăciunile, prin care au trecut, este ţinut de multă foame şi sete, şi nu
am ce să-i pun lui înainte, „căci sărac şi lipsit sunt eu:” 175 Pentru aceasta Tu Doamne Acela
ce eşti îndestulat de toate bunătăţile, Ospătătorul cel bogat al ospeţelor celor mai presus, dă
celui flămând hrană, adună pre cel risipit, vindecă pre cel sfărâmat! Iată au stătut înaintea
uşii şi bate. Rogu-mă Ţie pentru îndurările Milei Tale, întru care, răsărit arătându-te Cel
dintru Înălţime, ne-ai cercetat pre noi: Deschide celui vrednic de milă carele bate, tinzând
Mâna milei Tale: Şi Milostiv a Te face lui bine voind, porunceşte ca să intre la Tine, să se
odihnească întru Tine, şi să se răsufle, hrănindu-se din Tine Acela ce eşti Pâinea cea
cerească şi vie: ca săturându-se şi întărindu-se, la cele mai înainte să sporească, şi valea
aceasta a plângerii pre sus trecându-o, şi de aripa Dragostei celei Dumnezeieşti răpindu-se
să zboare la Împărăţia cea cerească.
Să ia o Doamne, să ia (rogu-mă Ţie) duhul meu aripi ca de vultur, şi să zboare, şi să
nu se sfârşească. Să zboare şi să ajungă până la „buna cuviinţa casei Tale, şi până la locul
locaşului slavei Tale:”176 Ca la masa care se ospătează cetăţenii cei mai presus de lume, şi
duhul meu acesta să se împărtăşească de păşunea celor negrăite ale Tale, în loc de
verdeaţă, la râurile cele îndestulate care curg acolo: Să se odihnească întru Tine
Dumnezeul meu inima mea. Inima mea, noianul cel mare, şi umflat cu valuri cu spumă: Tu
Acela ce „ai poruncit viforului, şi au stătut întru linişte,” păşeşte pe valurile inimii mele, ca
să înceteze, şi întru liniştire şi alinare să se facă toate cele ale mele,” 177 ca numai pre Tine
singur cel ce eşti Bunul meu cel adevărat să te îmbrăţişez eu şi să te cuprind, şi Pre Tine

170
Ioan 7, 37.
171
Ioan 7, 38.
172
Psalm 35, 8.
173
Psalm 76, 3.
174
Facere 8, 9.
175
Psalm 85, 1.
176
Psalm 25, 8.
177
Psalm 106, 29.
51
lumina cea Prea Dulce a ochilor mei să Te privesc, de negura cea oarbă a pomenirilor celor
mult tulburate izbăvindu-mă eu. Scape sufletul meu sub acoperământul Aripilor Tale
Doamne, din tulburarea gândurilor veacului acestuia, ca de răcoreala cea de la Tine
umbrindu-se, cu bucurie să cânte zicând: „În pace împreună mă voi culca şi voi adormi.”178
Culcă-se, mă rog Doamne Dumnezeul meu, şi doarmă pomenirea mea încetând şi
nelucrătoare făcându-se de tot răul: Întoarcă-se de nedreptăţi, şi păzească cele drepte: Că
ce mai bun, şi ce mai dulce sar fi făcut ei, decât întru această pâclă a vieţii, şi întru
amărăciunile cele ce plutesc întru dânsa, către dulceaţa lui Dumnezeu să privească, şi să
suspine în urma fericirii celei veşnice; Şi acolo cu tot sufletul să ia aminte, unde cu
întemeiere poate a dobândi veseliile cele adevărate; o Prea Dulce, Prea Drăgăstosule Prea
Iubitule, de daruri izvorâtorule, Prea Doritule, Prea Îndrăgitule, Prea Frumosule, când Te
voi vedea pre Tine; Când voi sta înaintea Feţei Tale; Când de frumuseţea Ta mă voi sătura;
„Când din temniţa aceasta întunecată mă vei scoate, ca să mă mărturisesc Numelui Tău,” 179
ca să nu mai am de aceia trebuinţă de zdrobirea inimii şi de umilinţă;
„Când mă voi muta la cea minunată şi frumoasă casa Ta, întru care răsună glas de
bucurie şi de mărturisire, în corturile drepţilor;”180 „fericiţi sunt cei ce locuiesc întru
această Casă a Ta Doamne, în vecii vecilor, Te vor lăuda pre Tine.” 181 „Cât de fericiţi şi cu
adevărat prea fericiţi şi cu adevărat prea fericiţi sunt, pre care i-ai ales şi i-ai luat întru
Cereasca aceia Moştenire a Ta:”182 Iată Doamne sfinţii Tăi, ca şi crinii înfloresc înaintea
Ta.” „Că se umplu din grăsimea Casei Tale, şi din pârâul desfătării Tale îi vei adăpa pre ei.
Că Tu eşti izvorul vieţii, şi întru lumina Ta văd lumină,” 183 cât şi ei făcându-se lumină,
„aceia adică ce sau luminat de Tine Dumnezeule Cel ce ai luminat lumea, strălucesc la faţă
ca soarele.”184 „O! Cât de minunate, cât de frumoase, cât de iubite sunt locaşurile Tale
Doamne al Puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu cel păcătos a intra întru
dânsele.”185 „Doamne iubit-am buna cuviinţa Casei Tale, şi locul locaşului slavei Tale.”186
„Una am cerut de la Domnul, aceasta voi căuta: ca să locuiesc eu în Casa Domnului
în toate zilele vieţii mele:”187 „În ce chip doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa doreşte
sufletul meu spre Tine Dumnezeule: Când voi veni, şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu;” 188
„Când voi vedea pre Dumnezeul meu, de carele au însetat sufletul meu;” 189 Când pre El îl
voi vedea în pământul celor vii; Că pre acest pământ al muritorilor, nu se va vedea cu ochi
muritori. Ce dar voi face eu ticălosul; Cel ce sunt ferecat cu greutatea obezilor muririi
mele; Ce voi lucra; „Până când suntem în trup, ne aflăm departe de Domnul:” 190 „Nu avem
aici cetate stătătoare, ci cea viitoare căutăm:” 191 „Iar petrecerea noastră în ceruri este”
FILIPENI 3,2

178
Psalm 4, 8.
179
Psalm 141. 10.
180
Psalm, 41. 4-5.
181
Psalm 83, 5.
182
Psalm 64, 4.
183
Psalm 35, 8-9.
184
Matei 13, 43.
185
Psalm 83, 1.
186
Psalm 25, 8.
187
Psalm 26.7
188
Psalm 41, 1-2.
189
Psalm 62, 2.
190
2Cor. 5, 6.
191
Evrei 13, 14.
52
 „Vai mie, că nemernicia mea sau îndelungat! Sălăşluitu-m-am cu sălaşele lui
Chidar: mult au nemernicit sufletul meu:” 192 „Cine îmi va da mie aripi ca de porumbiţă, şi
voi zbura, şi mă voi odihni;”193 Nimic nu este mie aşa dulce, precum a fi împreună cu
Domnul meu. Că bine este mie, a mă lipi de Dumnezeu. Dă-mi mie Doamne, în câtă
vreme voi fi împreună cu mădulările acestea stricăcioase, a mă lipi de Tine, precum este
scris: „Că cel ce se lipeşte de Domnul, un Duh este cu Dânsul.” 194 Dă-mi mie Doamne
aripi de vedenie, cu care întraripându-mă, să zbor sus: Şi fiindcă toate cele de-a stânga jos
se află, ţine pre sufletul meu, ca nu cândva întru cele mai de pre urmă ale căii celei
întunecoase să cadă: Nu pâcla cea pământească punându-se în mijloc, de Tine Soarele
Dreptăţii să se despartă, şi negura cea din umbre întunecând, să se oprească de a căuta în
sus la cele înalte. Deci pentru aceasta mă ridic către pacea cea dulce şi către aşezarea cea
veselă şi lină care este întru lumină.
În Mâinile Tale ţine inima mea: Că fără de Tine, nu este putincioasă la cele mai
înalte a se răpi. Acolo mă sârguiesc, unde pacea desăvârşit împărăţeşte, şi seninul neîncetat
roşeşte: Cine şi îndreptă duhul meu, după voia Ta înălţându-l: Ca, Tu povăţuindu-l, să se
suie în laturea cea prea roditoare, unde este acela ce paşte pre Israil cu păşunea adevărului:
Ca acolo cu răpită cugetare, să te îmbrăţişeze pre Tine Acela ce Eşti Înţelepciunea cea Prea
Înaltă, care în toate încapi, prin toate străbaţi, pre toate le chiverniseşti. Şi cu adevărat pre
sufletul meu întru acest chip către Tine Zburând, multe sunt cele ce îl tulbură şi-l
învăluiesc: Ci prin porunca Ta, Doamne, toate mi se vor alina mie. El numai singur
sufletul meu să tacă, toate să le treacă, de toate câte sunt zidite mai presus să se înalţe, şi
către Tine să vină, către Tine Unul Ziditorul tuturor ochii cei din credinţă să-şi razime:
Către Tine să se întindă, la Tine să caute, pre Tine să te socotească, pre Tine să Te
privească, Pre Tine înaintea ochilor lui dea pururi să te pună, pre Tine din toată inima să te
cheme, pre Bunul cel Adevărat şi Prea Înalt, pre veselia ceia ce petrece fără de sfârşit.
Multe sunt vedeniile, întru care sufletul cel ce s-au afierosit Ţie, minunat sar fi
hrănit. Dar nici întru una dintru acestea aşa sufletul meu nu se îndulceşte nici se odihneşte
precum întru Tine, când pre Tine numai Te gândeşte şi Te socoteşte. „Cât de multă este
mulţimea bunătăţii Tale Doamne!”195 Cât de minunat întru inimile celor ce Te iubesc pre
Tine insufli! Cât de prea slăvită este dulceaţa dragostei Tale, de care se desfată cei ce
nimic nu iubesc afară de Tine, nimic alt nu caută, nici a gândi doresc! Fericiţi sunt aceia
cărora numai Tu singur le eşti nădejdea, al cărora tot lucrul le este a se ruga! Fericit este
pustnicul şi liniştitul, cel ce neîncetat la straja sa stă ziua şi noaptea, carele şi întru acest
trup stricăcios încă fiind, gustă oarece din Dulceaţa Ta.
Rogu-mă Ţie pentru Rănile cele dătătoare de viaţă care Ai suferit pentru mântuirea
noastră, prin carele au izvorât „Sângele cel Prea Scump acela, întru care ne-am
răscumpărat cu preţ,”196 răneşte-mi sufletul meu cel iubitor de păcate, pentru care şi a muri
Ai voit: Pătrunde-l pre el cu săgeata cea înfocată şi Prea Puternică a dragostei Tale celei
prea covârşitoare: Pentru că viu este Cuvântul lui Dumnezeu, CITAT
NEGĂSIT.EVR..dscn 126 şi lucrător, şi decât toată sabia cea cu două ascuţişuri mai tăios.
Tu Acela ce eşti Arcul cel ales, şi sabia cea prea ascuţită, care cu puterea Ta poate a trece
prin coiful cel prea tare al inimii celei omeneşti, străbate inima mea săgeata dorinţei Tale,

192
Psalm 119, 5-6./ Biblia 1914 Psalm 119, 5.
193
Psalm 54, 6.
194
1Cor. 6, 17.
195
Psalm 30, 19.
196
1Petru 1, 18-19.
53
ca să zică către Tine sufletul meu: „Rănit sunt eu de dragostea cea către Tine:” 197 Întrucât
dintru acest fel de rană a dragostei celei către Tine să-mi curgă cu îndestulare din ochi mei
noaptea şi ziua lacrimile.
Loveşte Doamne loveşte (rogu-mă Ţie) sufletul meu cel prea împietrit, cu vârful cel
puternic şi milostiv al Suliţei dragostei Tale, şi mai întru adânc la acela dinăuntru ale mele
prin cea minunată puterea Ta ajungând, scoate din capul meu apă din destul, ca să
izbucnească izvoare pururi curgătoare de lacrimi din ochii mei, celui ce sunt cuprins de
prea înfocată îndrăgire şi dorinţă a vederii Tale celei prea frumoase: Şi aşa mă fă pre mine
să plâng neîncetat, nici o mângâiere în viaţa aceasta primind eu, până când întru cereasca
Ta Cămară mă voi învrednici a Te vedea Pre Tine Mirele cel Prea Frumos cu podoaba, şi
Dumnezeul meu şi Domnul: Ca acolo pre cea Slăvită şi minunată, şi prea Frumoasă, şi de
tot felul de dulceaţă prea plină faţa Ta privindu-o, împreună cu ceilalţi aleşi ai Tăi, rugători
şi eu să stau înaintea Măririi Tale: Şi plin făcându-mă de cereasca Ta aceia şi netâlcuita
veselie, să strig şi eu împreună cu cei ce Te iubesc pre Tine, zicând: Iată dar, pre Acela de
carele doream, acum îl văd: Ceia ce nădăjduiam, acum o ţin: Ceia ce pofteam, acum o am.
Că în ceruri m-am unit cu Acela, pre carele, pre pământ petrecând eu, din toată tăria mea l-
am iubit: Pre Carele cu toată dragostea l-am îmbrăţişat, de carele cu toată dorinţa m-am
lipit. Pre Acesta îl laud, pre Acesta bine îl cuvintez, şi mă închin Acestuia: Dumnezeului
meu celui viu, şi carele împărăţeşte în vecii vecilor, Amin.

CAP, 37.
Rugăciune la împresurarea necazului.

Miluieşte-mă Doamne, miluieşte-mă mult Îndurate, miluieşte-mă pre mine cel

păcătos şi ticălos, pre mine cel ce nevrednice am făcut, şi vrednice pătimesc. Pre mine cel
ce adeseori Ţie greşesc, şi în fiecare zi bătăile cele de la Tine sufăr. De voi cumpăni răul
cel ce în fiecare zi am făcut, nu este deopotrivă cât sufăr. Mai grea este ceia ce am făcut,
mai uşoară ceia ce pătimesc. „Drept eşti Doamne, şi dreaptă este judecata Ta:” 198 Toate
judecăţile Tale, şi drepte sunt, şi adevărate. Drept şi adevărat eşti Doamne Dumnezeul
nostru, şi nu este nedreptate întru Tine. Că nu fără de dreptate, nici fără de milostivire ne
pedepseşti pre noi când păcătuim. Doamne Atotputernice şi Prea Îndurate, carele,
nicidecum fiind noi, cu puterea Ta cea tare ne-ai făcut, şi după ce pentru răutatea noastră
am pierit, cu milă şi iubire de oameni minunat ne-ai mântuit.
Ştiu eu, şi bine şi fără îndoială ştiu, că viaţa noastră nu în deşert şi cum sar întâmpla
se poartă, ci de Tine Domnul şi Dumnezeul tuturor se iconomiseşte şi se ocârmuieşte, şi Tu
porţi grijă de toţi adică, iar mai cu deosebire de robii Tăi cei ce toată nădejdea lor la mila
Ta şi-au pus. Pentru aceasta mă rog Ţie cu osârdie cucerindu-mă, să nu-mi faci mie după
păcatele mele, pentru care urgiei Tale m-am făcut vinovat, şi după mila Ta, care, şi decât
păcatele a toată lumea este mai mare: Deci Tu Doamne Dumnezeul meu, Acela ce de afară
mă cerţi cu bătăi, dă-mi dinăuntru răbdare, care pururi să fie cu mine neîncetat, ca
niciodată lauda Ta să nu lipsească din gura mea.
„Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă,”199 şi-mi ajută, precum Tu ştii că este de
nevoie şi sufletului meu şi trupului: Că Tu toate le ştii, toate le poţi, Acela ce viezi în veci.
197
Cântarea Cântărilor: 5, 9.
198
Psalm 118, 137.
199
Psalm 56, 1.
54
 CAP, 38.
Rugăciune către Fiul prea evlavioasă.

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu celui viu, Acela ce ţi-ai întins Mâinile
Tale pre Cruce, şi pentru răscumpărarea tuturor oamenilor, ai băut paharul Patimii,
binevoieşte a-mi da mie astăzi ajutorul Tău: Iată vin eu cel sărac la Tine cel Bogat: Cel
ticălos la Cel Milostiv: Să nu mă duc deşert, sau trecut cu vederea: Flămând fiind încep, să
nu sfârşesc de la Tine nemâncat: Leşinat de foame vin, să nu mă duc nehrănit: Şi fiindcă
mai înainte de a mânca suspin, măcar după suspinări dă-mi să mănânc: Deci mai înainte de
toate, o Prea Dulce Iisuse, înaintea Bunătăţii Tale celei mari, PSALM 51, 6dscn128.
mărturisesc asupra mea fărădelegea mea: „Iată Doamne întru fărădelegi m-am zămislit eu,
şi m-am născut,”200 şi Tu m-ai scăpat pre mine, şi m-ai curăţit, iar eu după aceia iarăşi,
întru mai mari căderi m-am întinat: Că m-am născut întru cele de nevoie, şi pre urmă m-
am ticăloşit întru cele de voie.
Ci de mila Ta Doamne, aducându-mi aminte, m-ai scos pre mine de la casa tatălui
meu celui trupesc, şi din locaşurile păcătoşilor, şi mi-ai insuflat mie a urma Ţie împreună
cu neamul celor ce caută faţa Ta, celor ce călătoresc pre calea cea dreaptă a Ta, celor ce
petrec în crinii curăţiei şi ai cuvioşiei, şi împreună cu Tine pururi şed în casa cea de ospăţ a
sărăciei celei prea înalte: Iar eu pentru acest fel de facere de bine nemulţumitor fiind,
măcar deşi m-am afierosit pre sine-mi celor sfinţite ale credinţei, multe din cele ne
cuvioase am îndrăznit, multe din cele nespuse am făcut, şi trebuinţă fiind de a îndrepta
cele păcătuite, eu păcate peste păcate am adaos. Acestea sunt răutăţile mele Doamne, prin
care eu, pre Tine te-am necinstit, iar pre mine m-am întinat, pre mine cele ce sunt zidit
după chipul Tău şi după asemănare: Mândria, slava deşartă, şi altele, şi altele, foarte multe:
Întru care ticălosul meu suflet se chinuieşte şi se necăjeşte, se sfarmă şi se prăpădeşte. Iată
Doamne, „fărădelegile mele au covârşit capul meu, şi ca o sarcină grea sau îngreuiat peste
mine:”201 Şi de nu Tu (al Căruia este a milui şi a mântui) milostivindu-te îmi vei întinde
Dreapta Mărimei Tale, silit sunt a mă afunda întru adânc ticălosul. Ia aminte dar spre mine
Doamne Dumnezeul meu, şi vezi, că Sfânt eşti: Şi acum vrăjmaşul bucurându-se năvăleşte
asupra mea, şi zice: „Dumnezeu l-au părăsit pre el, să-l gonesc şi să-l prind pre el, că nu
este cel ce izbăveşte.”202 „Şi Tu Doamne, până când; Întoarce-te Doamne, izbăveşte
sufletul meu, mântuieşte-mă pentru mila Ta!”203 Miluieşte pre fiul Tău, pre care întru
durere nu puţină, l-ai născut: Nici să ei aminte la răutatea mea, întrucât să-ţi uiţi bunătatea
Ta. Carele Tată nu izbăveşte pre fiul său; Sau carele fiu nu se ceartă de tatăl său cu toiag de
blândeţe;
Deci, o Tată Stăpâne, deşi păcătos sunt, dar nu pot să nu fiu fiul Tău, că Tu pre mine
şi m-ai zidit, şi m-ai înnoit! Deci fiindcă am păcătuit, îndreptă-mă: şi cu bătăi întâi
îndreptându-mă, aşa Unuia Născut Fiului Tău mă dă. „Au doară va uita maica naşterea
pântecelui său; Cu adevărat deşi aceasta va uita, dar însă Tu o Tată, te-ai făgăduit, că
nicidecum nu vei uita.”204 Iată strig, şi nu mă auzi, mă chinuiesc, şi nu mă mângâi, ce voi
zice; Şi ce voi face eu ticălosul; De această dară mângâiere lipsit fiind eu ticălosul; „m-am
200
Psalm 50, 6.
201
Psalm37, 4.
202
Psalm 70, 12.
203
Psalm 6, 3-4.
204
Isaia 49, 15.
55
lepădat de la faţa Ochilor Tăi.”205 Vai mie! Din câte bunătăţi, în câte răutăţi am căzut!
Unde mă sârguiam, şi unde am ajuns! Unde sunt: Şi unde nu sunt; Către care răsuflam, şi
acum întru care suspin; Am căutat cele bune, şi iată tulburare! Iată acum mor, şi Iisus nu
este cu mine! Şi cu adevărat mai bine îmi era mie nicidecum să nu fiu, decât fără de Iisus
să fiu: mai cu plăcere îmi era mie nicidecum să nu trăiesc, decât să trăiesc fără de Viaţă.
(fără de Hristos)
Şi acum Doamne Iisuse, „unde sunt milele Tale cele din început;” 206 Au doară Te-ai
mâniat asupra mea până în sfârşit; îmblânzeşte-te, rogu-mă Ţie, şi nu-ţi întorci faţa Ta de
la mine, Acela ce pentru ca să mă răscumperi pre mine, nu Ţi-ai întors faţa Ta despre cei
ce Te lovea cu palme, şi Te scuipa. Am păcătuit, mărturisesc, şi mă ştiu pre sine-mi, că
sunt vrednic de urâciune şi de osândire, şi cum că nici căinţa mea numai este mie din
destul spre îndreptare: Dar cu adevărat iubirea Ta de oameni covârşeşte toată poticnirea
cea în păcate. Nu dar o Nemărginitule întru bunătate Doamne, nu scrie asupra mea (rogu-
mă Ţie) câte pre Tine Te-am amărât, ca să intri la judecată cu robul Tău: „Ci după
mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.”207
Vai mie ticălosului când va veni ziua judecăţii, şi cărţile ştiinţelor se vor deschide!
Când pentru mine se va zice: Iată omul, şi lucrurile lui: Ce voi face atunci, Doamne
Dumnezeul meu, când cerurile vor descoperi fărădelegea mea, şi pământul se va scula
împotriva mea; Iată nu este ce voi putea să răspund: Ci plecând capul de ruşine, voi sta
înaintea Ta cutremurându-mă şi tulburându-mă.
Vai mie ticălosului! Ce voi zice; către Tine Doamne Dumnezeul meu voi striga.
Pentru ce şi tăcând mă chinuiesc! Dară însă, şi de voi grăi, nu va alina durerea mea: Şi de
voi tăcea, cu amărăciune amară la cele dinăuntru ale mele voi pătimi durere. Plângi şi te
tânguieşte o suflete al meu, precum ceia ce au rămas văduvă în vârsta ei cea foarte tânără,
de bărbatul său cel tânăr. Vaietă-te o de trei ori ticăloase, şi te jeluieşte, că Hristos, Mirele
tău, te-au lepădat pre tine. Ci aşa asupra mea, o A tot ţiitorule cândva să nu Te porneşti! Că
nu vei încăpea întru mine, nici cu adevărat nu este întru mine nimic, care ar fi putut câtuşi
decât să Te sufere pre Tine. Milostiveşte-te spre mine, ca nu cu totul să mă deznădăjduiesc,
ci şi când mă deznădăjduiesc, încă să răsuflu. Iar de am făcut eu rele, pentru care cu
cuviinţă vei să mă osândeşti, dar Tu nu Ai lepădat aceia, pentru care obişnuieşti a mântui.
„Tu o Stăpâne, nu voieşti moartea păcătoşilor,” 208 nici Te bucuri de pierzarea celor
morţi: „Ci mai vârtos, ca cei morţi viaţă să aibă,” 209 Tu ai voit a muri: Iar moartea Ta, pre
moartea păcătoşilor o au omorât, şi Tu murind, ei au înviat. Deci mă rog Ţie şi mă
cuceresc, ca să nu mor eu fiind Tu viu. Tinde dintru înălţime Mâna Ta, şi mă scoate pre
mine din mâna 210vrăjmaşilor mei, ca nu cândva să se bucure pentru mine, şi să zică:
Mâncare să-l facem pre el. Cine vreodată, o Prea Bunule Iisuse, pentru iubirea Ta de
oameni se va îndoi, „când şi vrăjmaşi Ţie fiind noi, prin Sângele Tău ne-ai răscumpărat, şi
cu Dumnezeu ne-ai împăcat;211 Iată dar sub umbra Aripilor Tale acoperit fiind, la Scaunul
Slavei Tale voi veni. Alergând cer, strig, bat, până ce Te vei milostivi spre mine: Că dacă
Tu, ne căutând noi ne-ai chemat spre iertare, cu cât mai vârtos Te vei milostivi spre noi
rugându-ne să dobândim iertare;
205
Psalm 30, 23.
206
Psalm 88, 48.
207
Psalm 50, 2.
208
Matei 18, 14.
209
Ioan 10, 10.
210
211
Romani 5, 9-10.
56
 Să nu-ţi aduci aminte de dreptatea Ta, o Iisuse Prea Dulce, împotriva celui ce au
păcătuit Ţie, ci cu bunătatea Ta cea către zidirea Ta Îţi adu aminte! Nu de urgia Ta asupra
celui vinovat să-ţi aduci aminte, ci de Mila Ta cea către cel ticălos Îţi adu aminte. Uită pre
cel trufaş, când strigă către Tine, şi caută spre cel ticălos carele Te cheamă pre Tine. Pentru
ce este Iisus, fără numai Mântuitor; Deci pentru Tine însuţi, o Iisuse, „scoală-te întru
ajutorul meu:”212 Zi sufletului meu: Mântuirea ta sunt Eu. Cât de mult, o Doamne,
îndrăznesc la bunătatea Ta! Că Tu însuţi eşti Cel ce m-ai învăţat pre mine a cere, şi a căuta,
şi a bate: Şi pentru aceasta plecându-mă sfătuirii Tale, cer, caut, şi bat.
Tu dară o Doamne, „Acela ce mi-ai poruncit mie să cer, fă ca să iau: Acela ce m-ai
sfătuit să caut, dă să aflu. Acela ce m-ai învăţat să bat deschide celui ce bat:” 213 Şi slăbit
fiind, întăreşte-mă, pierdut, întoarce-mă, mort învie-mă: Şi toate simţirile mele, şi
pomenirile, şi faptele, învredniceşte-mă ale îndrepta şi ale ocârmui spre bine a plăcea Ţie:
Ca de acum înainte Ţie să slujesc, Ţie să vieţuiesc, Ţie pre sine-mi să mă afierosesc. Ştiu
Doamne, că de vreme ce Tu m-ai făcut pre mine, cu sine-mi tot întreg sunt dator: Dar
fiindcă mai şi răscumpărat, şi pentru mine om te-ai făcut, încă cu ceva mai mult decât cu
sine-mi aş fi fost dator Ţie de aşi fi avut, pre cât Tu mai mare Eşti, decât mine, pentru
carele Te-ai dat pre Sineţi. Dară iată, nici ceva mai mult eu nu am, nici însăşi aceasta ce o
am, a o da Ţie, fără de Tine nu pot. Ci Tu îmi ajută mie, şi către Tine mă trage, ca al Tău să
fiu cu urmarea şi cu dragostea, precum sunt al Tău cu aşezarea şi cu zidirea al Tău Celui
Viu, şi Carele Împărăţeşti în veci, Amin.

CAP, 39.
Rugăciune folositoare.

Dumnezeule şi Doamne Atotţiitorule, Dumnezeule cel întru Treime şi întru Unime:

Acela ce totdeauna, şi întru toate, şi mai înainte de toate, şi mai presus de toate şi eşti, şi
mai înainte ai fost, şi vei fi: Dumnezeule cel ce eşti binecuvântat în veci. Ţie astăzi, şi
totdeauna, îţi dau şi îţi afierosesc sufletul meu, trupul meu, vederea mea, auzul, gustul,
mirosul, pipăirea, şi toate pomenirile mele şi plecările şi faptele: Toate cele ce sunt afară
de mine şi cele ce sunt înăuntrul meu: Simţirea şi cugetul, credinţa mea şi supunerea,
stăruirea şi statornicia. Acestea toate în Mâinile Puterii Tale le dau, ca în toate zilele şi
nopţile, în toate ceasurile şi minutele ceasurilor, pre acestea să mi le păzeşti mie. Auzi-mă
pre mine o Troiţă Prea Sfântă, şi mă păzeşte de tot răul, şi de toată sminteala, şi de toată
căderea cea de moarte, şi de toată pândirea şi vicleşugul şi ispita diavolilor, şi de toţi cei
văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi ai mei. Auzi-mă pre mine cel ce pun Ţie înainte cererile
Patriarhilor, mijlocirile Proorocilor, solirile Apostolilor, răbdarea Mucenicilor, credinţa
Mărturisitorilor, curăţenia feciorelnicilor, şi în scurt rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, celor
ce de la întemeierea lumii bine au plăcut Ţie.
Goneşte de la mine înălţarea minţii, şi creşte întru mine zdrobirea şi umilinţa inimii:
Alină-mi mândria şi trufia, şi îndreptă întru mine pre cea adevărată smerenie: Ridică-mă
pre mine spre plângere, moaie-mi inima mea cea aspră şi împietrită: Izbăveşte sufletul meu
de toate pândirile luptătorului, şi întru voia Ta păzeşte-mă pre mine. „Învaţă-mă Doamne
să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.” 214 Dă-mi mie Doamne simţire desăvârşit, şi
212
Psalm 34: 2.
213
Matei 7, 7.
214
Psalm 142, 11.
57
pricepere, ca să pot cunoaşte blândeţea şi bunătatea Ta. Dă-mi ca să cer de la Tine ceia ce
Ţie este bine plăcută, iar mie de folos: Dă-mi lacrimi care izbucnesc din curată dragoste,
prin care să pot rupe lanţurile păcatelor mele.
Auzi-mă O Domnul meu şi Dumnezeul meu! Auzi-mă o luminarea ochilor mei!
Auzi-mă pre mine pentru acelea care cer de la Tine: Şi dă-mi mie ca să cer de la Tine
acelea, pentru care mă vei asculta! De mă vei trece cu vederea, sunt pierdut: De vei căuta
spre mine, viez: De vei cere dreptatea cea de la mine, mort sunt eu şi îţi put: De vei privi
spre mila cea de la Tine, împuţit fiind eu mă scoli din mormânt. Ori de ce din cele ale mele
Te întorci, departe de la mine depărtează-o pre aceasta, şi duhul curăţeniei şi al înfrânării
seamănă întru mine, ca orice voi cere, când voi cere, să nu mă arăt că greşesc cândva. Ia de
la mine tot ce este mie de vătămare, şi îmi dă ce-mi este de folos. Doftorie îmi întinde mie
Doamne, prin care se vor putea vindeca rănile mele. Dăruieşte-mi mie Doamne să mă tem
de Tine: Dăruieşte-mi mie umilinţă a inimii, smerenie a cugetului, curăţenie a conştiinţei:
Dăruieşte-mi mie ca să pot păzi totdeauna dragostea cea frăţească, şi răutăţile mele
niciodată să nu le uit, iar pre ale altora nicidecum să nu le iscodesc.
Fie-ţi milă de sufletul meu, curăţă răutăţile mele, curăţă fărădelegile mele, curăţă
greşelile mele cele cumplite. Cercetează-mă pre mine cel neputincios, tămăduieşte-mă pre
mine cel bolnav, vindecă-mă pre mine cel slăbănog, scoală-mă pre mine cel mort. Dă-mi
mie Doamne inimă care să se teamă de Tine, suflet care să Te iubească, simţire care să te
înţeleagă, urechi care să Te asculte, ochi care să Te vadă. „Miluieşte-mă Dumnezeule
miluieşte-mă.”215 Caută spre mine din Scaunul Măririi Tale celei Sfinte, şi luminează cu
raza strălucirii Tale pâcla cea de pre inima mea. Dă-mi mie Doamne să deosebesc cu
socoteală dreaptă între bine şi între rău, şi îmi dăruieşte să am simţire deşteaptă. Iar după
acestea şi mai înainte de acestea, iertare a tuturor căderilor mele cer de la Tine Doamne, de
la carele, şi pentru carele, o să mi se facă mie mângâiere în vreme de nevoie şi de necaz.
O Prea Sfântă şi Prea fără Prihană Fecioară de Dumnezeu Născătoare Marie, Maica
Domnului nostru Iisus Hristos, binevoieşte a te face pentru mine mijlocitoare către Dânsul,
Căruia te-ai învrednicit a te face locaş. Încă şi voi o Mihaile, şi Gavriile, şi Rafaile, şi toate
Sfintele Cete ale Îngerilor, şi ale Arhanghelilor, şi toate adunările Patriarhilor, ale
Proorocilor, ale Apostolilor, ale Evangheliştilor, ale Mucenicilor, ale Mărturisitorilor, ale
Preoţilor, ale Leviţilor, ale Călugărilor, ale Fecioarelor, şi ale tuturor Drepţilor, şi voi pre
însuşi Cel ce v-au ales, (de a Căruia vedere vă îndulciţi,) mă rog, nu vă lepădaţi a-L ruga
pentru mine păcătosul, ca să mă izbăvesc din gâtlejul diavolului, şi de moartea ceia ce nu
are nici un sfârşit, după cea prea bună a Lui iubire de oameni, şi Mila cea nemăsurată.
Şi dă Doamne Iisuse Hristoase Preoţilor întocmire la socoteală şi unire: Împăraţilor
şi stăpânitorilor, şi tuturor celor ce sunt rânduiţi să judece cu dreptate, linişte şi pace. Încă
mă rog Ţie, şi pentru toată Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserica Ta: Pentru
bărbaţi şi femei, şi care sunt în călugărie şi care sunt din celălalt norod: Şi pentru cei ce au
luat soartă să cârmuiască plinirea cea numită cu numele Tău, şi pentru toţi cei ce cred întru
Tine, şi din dragostea cea sfântă care au către Tine se ostenesc, ca şi cu osârdie la lucrurile
cele ce sunt lor cuviincioase să se îndeletnicească: Dăruieşte o Doamne Veşnice Împărate
celor ce petrec întru feciorie, curăţenie: Celor ce sunt întru împreunare, sfinţenie: Celor ce
se află în pocăinţă, iertare: Văduvelor şi sărmanilor, îndestulare de cele trebuincioase:
Săracilor ajutor: Celor ce sunt în străinătate întoarcere la patrie: Celor ce plâng,
mângâiere: Celor ce au adormit întru credinţă, veşnică odihnă: Celor ce înoată cu corabia
pre mare, liman de mântuire: Celor buni, întărire întru bunătate: Iar celor mai cu măsură
215
Psalm 56, 1.
58
buni, sporire la mai bine: Iar celor ce e află rău şi greşind, (precum eu ticălosul) grabnică
îndreptare. O îndelung Răbdătorule şi Mult Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu Celui viu, Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii, între toţi, şi cu toate, mărturisesc
pre sine-mi că sunt ticălos păcătos mai mult decât toţi. Ci Tu o Părinte Prea Înalte şi Prea
Bunule, acela ce spre toţi Te milostiveşti, nu mă lăsa pre mine să mă arăt străin de mila Ta.
Doamne Împăratul împăraţilor, Acela ce îndelung m-ai răbdat pre mine de a trăi, dă-mi
mie şi a mă îndrepta şi Ţie a mă afierosi. Ridică cugetul meu, ca pre Tine să te caute, pre
Tine să te dorească, şi pre Tine Cel întru Treime şi întru Unime, carele pretutindeni tot
deplin eşti, pururi mai mult decât toate să te iubească, şi de Tine să se teamă, şi voia Ta să
săvârşească. Iar mai vârtos Prea Sfinte Stăpâne, mă rog Ţie Celui ce bine eşti cuvântat şi
prea proslăvit în veci, pentru toţi cei ce la rugăciunea lor mă pomenesc pre mine, şi iarăşi
la rugăciunile mele cele nevrednice se sprijină, şi orice lucru al bunătăţii şi al dragostei a
săvârşi mie se sârguiesc. Încă şi pentru cei îmi sunt mie ceva rudenii, sau după apropierea
neamului, sau după nuntă, şi care până acum încă în trup vieţuiesc, şi care în pământ sau
acoperit, toţi aceştia a dobândi mântuire pentru mila Ta binevoieşte! Ca nici unul dintru
dânşii să nu piară.
Binevoieşte încă, a fi ajutător şi tuturor Hristianilor, celor vii adică spre sprijin: Iar
celor adormiţi întru credinţă, spre iertare şi odihna cea veşnică. Încă şi pentru aceasta
foarte mă rog Ţie Doamne, Cel ce eşti Alfa şi Omega, ca, atunci când mă va ajunge pre
mine ziua cea de pre urmă, şi va sosi sfârşitul vieţii mele, atunci împotriva pârâşului meu,
demonului celui viclean şi măiestru, să-mi fii mie milostiv Judecător, şi Părtinitor, şi
Apărător împotriva vrăjmaşului meu aceluia şi luptătorului celui dintru început. Şi cu
cetele Îngerilor, şi ale tuturor sfinţilor Tăi împreună stătător şi pre mine să mă rânduieşti,
Cel ce eşti bine cuvântat în vecii vecilor, Amin.

CAP, 40.
Rugăciune cu cerere prin aducere aminte a Patimii Domnului nostru Iisus
Hristos.

Doamne Iisuse Hristoase, Răscumpărarea mea, Mila mea, Mântuirea mea, multe
mulţumiri doresc să înalţ către Tine, măcar deşi prea mult nepotrivite cu facerile de bine
ale Tale: Măcar deşi foarte mai de jos de smerenia cea cu evlavie care mi se cuvine mie:
Măcar deşi proaste şi slabe pre acestea, şi de Grăsimea cea poftită a dorinţei Tale celei prea
dulci cu totul departe. Dar însă mulţumiri ori în ce fel, nu pre cât de mari ştiu că sunt dator,
ci pre cât poate după osârdia lui ce are, îţi aduce Ţie sufletul meu. O Nădejdea inimii mele,
Tăria cugetului meu, să împlinească Puterea Ta cea Atotputernică, aceasta ce se ispiteşte să
săvârşească uncropirea neputinţei mele! O Viaţa mea! Tu Eşti hotarul întinderii mele: Şi de
nu sunt eu încă vrednic atâta a Te iubi pre cât sunt dator, dar însă cu adevărat măcar cât de
puţin doresc a Te iubi, după cum este mie cu cuviinţă.
Lumina mea, Tu pre a mea ştiinţă o vezi, că „înaintea Ta este toată dorirea mea,” 216
şi Tu dăruieşti orice lucru bun doreşte şi pofteşte inima mea, Deci fiindcă bun lucru
Doamne este ceia ce Tu îmi sufli, iar mai vârtos, fiindcă bun lucru este, a voi eu a Te iubi
pre Tine, dă-mi, ceia ce voieşti a voi eu: Dă-mi, ca pre cât porunceşti, pre atâta să mă fac
vrednic de a te iubi pre Tine. Laude şi mulţumiri îţi aduc Ţie, ca să nu-mi fie mie
nefolositor acest Dar al Tău, care binevoind mi L-ai dăruit mie. Săvârşeşte ceia ce ai
216
Psalm 37, 9.
59
început, şi dăruieşte ceia ce cu dragoste mai înainte ai apucat, şi m-ai făcut a dori pre mine
cel cu totul nevrednic. Întoarce o Prea Bunule spre dorinţă fierbinte către Tine pre
amorţirea mea, că spre aceasta o mult Îndurate priveşte rugăciunea mea aceasta, spre
această cugetare, şi aducere aminte de facerile Tale de bine, ca să aprinzi dragostea mea
cea către Tine.
Bunătatea Ta Stăpâne pre mine m-au zidit. Milostivirea Ta pre mine cel curat de
Tine zidit, apoi prin păcatul cel strămoşesc de sine-mi întinat, m-au curăţit puterea Ta,
după curăţirea cea prin Botez, măcar deşi până acum m-am tăvălit în noroiul de tot felul de
păcate, cu îndelungă răbdare m-au suferit, şi m-au hrănit, şi până acum m-au aşteptat.
Aştepţi Tu adevărat Dumnezeule Cel nemărginit întru Bunătate îndreptarea mea: şi
aşteaptă sufletul meu, insuflarea cea prin Darul Tău. Spre a se pocăi, şi bine de aceia a
vieţui. Dumnezeule, Ziditorul meu, carele şi mă suferi, şi mă hrăneşti, cât însetez de Tine,
cât flămânzesc, cât te doresc, şi suspin către Tine, şi te poftesc: şi precum pruncul carele
după ce s-au lipsit de starea de faţă a iubitului său părinte, plângând şi tânguindu-se
neîncetat, cu toată inima îmbrăţişează faţa cea dorită a aceluia: Aşa eu: Nu pre cât sunt
dator, ci pre cât pot aducându-mi aminte de patima Ta, aducându-mi aminte de lovirile
peste obraz care Ai suferit, şi de bătăile şi de rănile Tale, aducându-mi aminte că pentru
mine Te-ai omorât, cu giulgiu Te-ai înfăşurat, Te-ai îngropat: Împreună încă aducându-mi
aminte şi de slăvita Ta înviere, şi minunata Ta Înălţare: Pre acestea toate cu credinţă ne
îndoită ţinându-le: Şi de ticăloşiile izgonirii mele tânguindu-mă, numai pre mângâierea cea
din aflarea de faţă a Ta, o am: Şi cu dor fierbinte mă aprind, de a veni către dobândirea
slăvitei vederi a Feţei Tale.
Vai mie, că nu am putut vedea pre Stăpânul Îngerilor, „Carele S-au smerit până şi
împreună cu oamenii a petrece,”217 „ca pre oameni la petrecerea cea împreună cu Îngerii
să-i înalţe:”218 Când Dumnezeu, căruia au greşit omul, se omora, ca păcătosul cel ce au
greşit lui Dumnezeu viaţă să aibă! Vai mie, că la atâta minunată şi neasemănată iubire de
oameni a fi de faţă şi a mă înspăimânta nu m-am învrednicit. Pentru ce nu mai vârtos „prin
tine o suflete ar fi trecut sabia cea ascuţită;” 219 Pentru ce nu ai fi îngăduit să vezi „Coasta
Celui ce te mântuieşte pre tine rănindu-se cu suliţa:” 220 Pentru că nu ai fi suferit să priveşti
pre Cel ce te-au zidit pre tine pătruns cu piroane în Mâini şi în Picioare: Pentru că de frică
ai fi fost cuprins, văzând sângele Celui ce Te-au răscumpărat pre tine vărsându-se pre
pământ.
Cum nu te-ai fi îmbătat de amare lacrimi, când Acela au gustat fierea; Cum nu ai fi
pătimit împreună cu Prea Curata Fecioară, şi Prea slăvită Maica Lui, şi Stăpâna Ta; O
Doamnă şi Stăpână Prea Milostivă, oare câte izvoare de lacrimi voi zice să au curs din
ochii tăi cei fără de prihană, când stătea-i atunci lângă Fiul tău Cel Unul Născut, Cel
nevinovat şi cu totul fără de păcat, carele se bătea şi se junghia înaintea ta; Ce fel de
plânsuri şi de tânguiri voi crede că se vărsa pre faţa ta cea de Maică, când vedeai pre Fiul
tău împreună şi Domnul pre Cruce pironindu-se, şi pre Trupul cel din trupul tău fără
milostivire de cei fărădelege rupându-se; Oare cu care icnituri voi socoti că se chinuia Prea
Curatul tău Piept, când auzeai, o Maică: „Iată Fiul tău: Şi ucenicul: Iată Maica ta;” 221
Când, în locul dascălului, pre ucenicul ai primit, şi în locul Stăpânului pre slugă.

217
Filipeni 2, 6-7-8.
218
Luca 20, 36.
219
Luca 2, 35.
220
Ioan 19, 34.
221
Ioan 19, 26-27.
60
 „O de aş fi pogorât şi eu împreună cu Iosif de pre Cruce pre Domnul meu, şi cu
miresme şi aromate împreună l-aş fi uns, şi în Mormânt de l-aş fi pus! Sau măcar împreună
de l-aş fi petrecut, şi după Dânsul aş fi mers, ca la îngroparea Lui să fi făcut şi eu ceva
împreună şi să fi lucrat,”222 şi nu cu totul să fi rămas lipsit de slujbă. O de m-aş fi
spăimântat şi eu împreună cu fericitele acelea femei de vederea cea purtătoare de fulger a
Îngerilor, auzind buna vestire a Învierii Domnului! Buna vestire a mângâierii mele, buna
vestire cea atâta de aşteptată, cea atâta de dorită! O de aş fi auzit, zic, şi eu din gura
Îngerului: ”Nu vă temeţi. Pre Iisus căutaţi Cel răstignit; S-au sculat: Nu este aicea.” 223 Prea
Blândule, Prea Dulce, Prea Linule, când mă vei aşeza şi pre mine, cel ce nu am văzut
atunci ne stricăciunea aceia a fericitului Tău Trup; Cel ce nu am sărutat semnele rănilor
Tale, şi găurile cele din piroane; Cel ce nu am vărsat lacrimi de bucuri peste semnele cele
din răni ale Trupului Tău: Prea Minunate Doamne, ne urmate, neasemănate, când mă vei
mângâia pre mine: Când vei înceta durerea mea; Că nu lipseşte durerea, până când sunt
depărtat de Domnul meu!
Vai mie Doamne, vai sufletului meu! Te-ai dus de la mine Mângâietorul sufletului
meu, „şi nici mi-ai zis cuvânt.”224 Intrând în căile Tale, ai blagoslovit pre ai Tăi: Iar eu nu
am fost de faţă. „Ridicând-ţi Mâinile Tale, Te-ai Înălţat la cer de nor,”225 iar eu nu Te-am
văzut.” Îngerii Te-au propovăduit că iarăşi vei să Vii,” 226 iar eu nu am auzit. Ce voi zice;
Ce voi face; Unde mă voi întoarce; unde Îl voi căuta pre El; Sau când Îl voi afla; Pre cine
voi întreba; Cine va vesti Celui iubit, „că rănit sunt eu de dragoste;” 227 „Sau sfârşit bucuria
inimii mele, şi în plâns sau întors râsul meu.”228 „Sau sfărâmat trupul meu şi inima mea,
Dumnezeul inimii mele, şi partea mea Dumnezeule în veac:” 229 „Sau lepădat a se mângâia
sufletul meu de altul, fără numai de Tine, Acela ce eşti dulceaţa mea.”dscn140PS 70 3 „Că
ce îmi este mie în cer, şi de la Tine ce am voit pre pământ;” 230 Pre Tine te voiesc, Pre Tine
te aştept, Pre Tine te caut: „Ţie au zis inima mea, pre Domnul voi căuta: Căutat-am faţa
Ta: Faţa Ta Doamne voi căuta: Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine.”231
Iubitorule de oameni Prea Bunule! „Ţie s-au lăsat săracul: Sărmanului Tu îi fii
ajutor.”232 O Părtinitorule Prea Puternice al meu celui ticălos, celui lăsat sărman: Prunc
sunt eu sărman de tată, şi sufletul meu ca o văduvă: Caută spre lacrimile sirmăniei şi ale
văduviei mele, care aduc Ţie, până ce Te vei întoarce. Vino dar Doamne, vino dar Tu,
arată-te mie, şi mă voi mângâia. Fii mie de faţă, şi voi dobândi dorinţa mea: Descoperă
mie Slava Ta, şi se va împlini bucuria mea. „Însetat-au de Tine sufletul meu, de câte ori
trupul meu Ţie:”233 „Însetat-au sufletul meu spre Dumnezeu, cel Tare Cel Viu: Când voi
veni, şi mă voi arăta feţei Lui Domnului meu;”234
Când vei veni o Mângâietorul meu; Pre cine voi aştepta; O. … de te-aş vedea
cândva pre Tine bucuria mea, pre care o doresc! „O … de m-aş sătura cândva când mi se

222
Ioan 19, 38-39-40-41-42,
223
Matei 28, 5-6.
224
Luca, 24, 8.
225
Luca 24, 51.
226
Fapte 1, 9-10-11.
227
Cânt. Cânt. 5, 9.
228
Tobit 2, 6
229
Psalm 72, 25.
230
Psalm 72, 24.
231
Psalm 26, 13-14.
232
Psalm 9, 34.
233
Psalm 62, 2.
234
Psalm 41, 2.
61
va arăta mie slava Ta,”235 de a căruia foame acum sunt cuprins! O… de m-aş îmbăta
cândva de grăsimea casei Tale, către care suspin! O de m-ai adăpa din pârâul desfătării
Tale,”236 pre mine cel ce aşa de nesuferită sete mă topesc! O de mi s-ar face mie acum
Doamne al meu, „de mi s-ar face mie lacrimile mele pâine ziua şi noaptea,” 237 până când
va auzi sufletul meu: ”Iată Mirele tău.” 238 Paşte-mă pre mine acum întru tânguirile mele:
(Aşează-mă pre mine,) odihneşte-mă pre mine întru durerile chinurilor mele. „Veni-va cu
adevărat Cel ce m-au răscumpărat pre mine,”239 că Bun este: Veni-va, şi nu va zăbovi, că
Milostiv este. Acestuia Slava, în vecii vecilor. Amin.
Sfârşit al cugetărilor Sfinţitului Părinte Augustin.

ALE DUMNEZEIESCULUI ŞI SFINŢITULUI AUGUSTIN,

SINGURATICE CUVINTE

ADICĂ

RUGĂCIUNI ALE SUFLETULUI, CELUI CE SINGUR CU

SINGUR DUMNEZEU VORBEŞTE.

CAP, 1.
ÎNTINDERE A SUFLETULUI SPRE CUNOŞTINŢA LUI DUMNEZEU, ŞI
DRAGOSTEA LUI.

O de te-aş cunoaşte pre Tine Doamne, Acela ce mă cunoşti pre mine! O de te-aş
cunoaşte pre Tine Puterea sufletului meu! Arătat Te fă pre Sineţi mie Mângâietorul meu! O
de te-aş vedea lumina ochilor mei! Vino bucuria duhului meu: O de te-aş vedea veselia
inimii mele: Iubite-voi pre Tine Viaţa sufletului meu. Arată-te mie veselia mea cea mare,
Mângâierea mea cea dulce. Doamne Dumnezeul meu, Cel ce Eşti toată Viaţa şi Slava
sufletului meu. O de te-aş afla Pre Tine dorinţa inimii mele! O de te-aş ţinea pre Tine
Îndrăgirea sufletului meu! O de te-aş îmbrăţişa Pre Tine Cerescule Mire, Bucuria cea
covârşitoare, cea dinăuntru şi dinafară! O de te-aş dobândi pre Tine, fericirea cea veşnică!
O de te-aş dobândi în mijlocul inimii Pre Tine, Viaţa cea fericită, Desfătarea şi veselia cea
desăvârşit a sufletului meu! „Iubite-voi Doamne Tăria mea, Domnul este Întărirea mea, şi
Scăparea mea, şi Izbăvitorul meu,”240 iubite-voi Pre Tine Dumnezeul meu, Ajutătorul meu,
Turnul tăriei mele, nădejdea cea dulce întru toate necazurile mele. Îmbrăţişate-voi Pre Tine
Cel Bun, fără de Carele nimic nu este bun: Dobândite-voi Pre Tine Cel Dulce, fără de
Carele nimic nu este dulce. Deschide-mi adâncurile urechilor mele, Acela ce Eşti Cuvântul
„Cel mai tăios decât toată sabia cea cu două ascuţişuri,” 241 ca să aud Glasul Tău. „Tună

235
Psalm 16, 5/ Biblia 1914 Psalm 16, 15.
236
Psalm 35, 8.
237
Psalm 41, 3.
238
Matei 25, 6.
239
Apocalipsa 22, 12.
240
Psalm 18, 1./Biblia 1914 Psalm 17, 1.
241
Evrei 4, 12.
62
dintru înălţime Doamne, cu glas mare şi tare: Răsune Marea şi plinirea ei: „Clătească-se
pământul, şi toate cele de pre dânsul.”242
Străluceşte-mi ochii mei, o Lumina cea ne apropiată. „Fulgeră fulger, şi risipeşte
negura cea despre dânşii, ca să nu vadă deşertăciune.”243 Înmulţeşte fulgerele şi îi turbură
pre dânşii, ca să nu vadă deşertăciune. Psalmdscn142 Înmulţeşte fulgerele şi îi turbură pre
dânşii. Arată-se izvoarele apelor, şi să se descopere temeliile pământului. O lumina mea
cea nevăzută dă-mi vedere, care să te vadă pre Tine. O bună mireasmă a vieţii, zideşte
întru mine miros nou, „care să alerge înapoia Ta spre mirosirea Mirurilor Tale.” 244
Însănătoşează-mi gustul meu, ca să aibă bună simţire de a cunoaşte şi a judeca, „Cât este
de multă mulţimea bunătăţii Tale Doamne, care o Ai ascuns celor ce se tem şi te iubesc pre
Tine.”245 Dă-mi inimă care să te dorească, suflet care să te iubească, cuget care să-şi aducă
aminte de Tine, minte care să te priceapă, cuvânt care dea pururi să se ţină tare de Tine
vârful bunătăţilor, şi să te iubească cu înţelepciune pre Tine Dragostea cea nemărginită
întru Înţelepciune.
O Viaţă, întru care viază toate, care şi mie mi-ai dat viaţă: Viaţă, care este viaţa mea,
prin care viez, şi fără de care mor: Viaţă, prin care mă ridic, şi fără de care pier: Prin care
mă bucur, şi fără de care mă mâhnesc: Viaţă pricinuitoare de viaţă, Dulce şi iubită, şi
vrednică de a te păzi în mintea dea pururi. Unde, unde oare eşti; Rogu-mă Ţie: Unde Te
voi afla; Ca întru mine însumi sfârşindu-mă, întru Tine să stau; Aproape fii de inima mea,
aproape de buzele mele, aproape de urechile mele, aproape spre ajutorul meu: Că de
dragostea Ta mă sfârşesc: Că fără de Tine mor: Că aducându-mi aminte de Tine înviez:
Mirosul Tău mă răcoreşte: Aducerea aminte de Tine mă întăreşte: Ci săturamăvoi, când mi
se va arăta Slava Ta, Viaţa sufletului meu: Psalmdscn142 Doreşte şi se sfârşeşte sufletul
meu de a-şi aduce aminte de Tine. Când voi veni şi voi sta înaintea Ta, o veselia mea;
Pentru ce îţi întorci faţa Ta de la mine Bucuria mea, întru care mă bucur: Unde eşti ascuns
Cel frumos cu podoaba, de carele doresc; Buna mireasmă cea de la Tine o simt, şi trăiesc,
şi mă veselesc, dar pre Tine nu te văd. Glasul Tău îl aud, şi cu viaţa mă înnoiesc: Dar
pentru ce îţi ascunzi faţa Ta de la mine; Oare pentru că Ai zis: „Nu va vedea omul faţa
Mea, şi va fi viu;”246 Ci o de aş muri Doamne, ca să te văd pre Tine! O de te-aş vedea pre
Tine, ca să mor aicea! Nu voiesc a trăi, aleg a muri. Voiesc să mă dezleg, şi să fiu
împreună cu Hristos. „Doresc a muri, ca să văd pre Hristos.” 247 Mă lepăd de a trăi, ca să
vieţuiesc împreună cu Hristos. „Doamne Iisuse Hristoase primeşte duhul meu:”248 Viaţa
mea ia sufletul meu: Bucuria mea, trage la Tine inima mea: Hrana mea cea dulce, o de m-
aş împărtăşi cu Tine! Tu eşti capul meu, îndreaptă-mă: Tu lumina ochilor mei, luminează-
mă: Tu mădularul meu închei-mă: Mirosul meu, dă-mi viaţă. Cuvinte a lui Dumnezeu, de
iznoavă mă zideşte: Lauda mea, veseleşte sufletul robului Tău: Intră în dânsul Bucuria cea
adevărată, ca să se bucure întru Tine: Intră în dânsul Dulceaţa cea desăvârşită, ca să se
îndulcească: Străluceşte peste dânsul Lumina cea mai înainte de veci, ca pre Tine şi să te
gândească, şi să Te cunoască şi să te iubească. Că pentru aceasta nu te iubeşte pre Tine
Doamne, dacă nu te iubeşte, pentru că nu te cunoaşte: Şi pentru aceasta nu te cunoaşte,

242
Psalm 97: 8.
243
Psalm 143, 3./Biblia 1914 143, 7.
244
Cînt. Cânt. 1, 3.
245
Psalm30, 19.
246
Ieşirea 33, 20.
247
Filipeni 1, 23.
248
Fapte 7, 59.
63
pentru că nu te înţelege: Şi pentru aceasta nu te înţelege, pentru că Lumina Ta nu o
cuprinde. „Şi lumina întru întuneric luminează, şi întunericul pre ea nu o au cuprins.”249
O Lumină înţelegătoare! O Adevăr purtător de lumină! „O Rază adevărată, ceia ce
Luminezi pre tot omul cel ce vine în lume!” 250 (Ce vine adică, dar nu iubeşte lumea. Că
acela ce iubeşte lumea, este vrăjmaş al lui Dumnezeu cu adevărat.) Risipeşte întunericul de
pre faţa adâncului cugetului meu, ca să te vadă pre Tine gândindu-te, şi să te cunoască
cuprinzându-te, şi să te iubească cunoscându-te, că tot acela ce te cunoaşte pre Tine, te şi
iubeşte, încă şi se uită pre sineşi, şi te iubeşte mai mult decât pre sineşi, şi-şi iasă din
sineşi, şi vine la Tine, ca să se bucure întru Tine. Şi dintru aceasta mi se întâmplă Doamne,
a nu te iubi atâta, pre cât mi se cuvine, pentru că nu de ajuns te cunosc pre Tine. Căci
fiindcă puţin te cunosc, puţin te şi iubesc, şi fiindcă puţin te iubesc, puţin mă şi bucur de
Tine: Iar de bucuria Ta cea dinăuntru şi adevărată, prin cele de afară depărtându-mă,
întrucât de Tine Unul sunt Lipsit, oarecare curveşti prieteşuguri întru acestea de afară
DSCN144rînd2 cuvânt 4 caut: Şi aşa (vai mie ticălosului!) Pre inima mea, pre care din
dragostea cea desăvârşit şi din suflet eram dator să o dau Ţie Unuia şi numai, o am dat
celor deşarte, şi m-am făcut deşert ticălosul, iubind deşertăciunea. Şi dintru aceasta încă mi
sau făcut mie a nu mă bucura de Tine Doamne, şi a nu mă lipi de Tine. Pentru că eu iau
aminte întru cele de afară, iar Tu eşti întru cele dinăuntru: Eu întru cele vremelnice, iar Tu
întru cele duhovniceşti: Eu întru cele trecătoare mă revărs cu sufletul: Mă îndeletnicesc cu
gândul: Mă învăluiesc cu graiul: Iar Tu Doamne locuieşti întru cele veşnice, şi iarăşi
Veşnicimea Tu Însuţi eşti: Tu în cer, iar eu pre pământ: Tu iubeşti pre cele de sus, iar eu
pre cele de jos: Tu pre cele cereşti, iar eu pre cele pământeşti: Ci când acestea întru una se
vor împreuna, care sunt atâtea de potrivite între dânsele;

CAP, 2.
Pentru ticăloşia şi neputinţa omului.

Vai mie ticălosului! Oare când strâmbănogirea mea se va putea întocmi cu dreptatea
Ta; Tu Doamne Te bucuri iubind singurătatea, iar eu aleg tulburarea: Tu tăcerea, iar eu
zarva: Tu adevărul, iar eu deşertăciunea: Tu curăţenia, eu gonesc necurăţia. Ce trebuie a
grăi mai multe; Tu Stăpâne eşti Cel cu adevărat Bun, iar eu rău: Tu Îndurat, iar eu
nemilostiv: Tu Sfânt, iar eu necurat ticălosul: Tu Drept, iar eu nedrept: Tu Lumina, iar eu
orb: Tu Viaţa, iar eu mort: Tu Vindecarea, iar eu bolnav: Tu Bucuria, iar eu mâhnirea: TU
Adevărul cel desăvârşit, iar eu deşertăciunea cea deplin, precum şi tot omul ce este viu.
Vai mie! Ce dar o Făcătorule voi zice; Ascultă Făcătorul meu: A Ta făptură sunt eu, dar
iată am pierit: A TA plăsmuire sunt, dar acum mor: Al Tău lucru sunt, dar acum mă întorc
întru nimic: A TA Zidire sunt eu, „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit:” 251 Mâinile (zic)
acelea, Care pre Cruce pentru mine s-au pironit. „Doamne lucrul Mâinilor Tale nu-l trece
cu vederea!”252 Caută, rogu-mă Ţie, la rănile Mâinilor Tale! Iată pre Mâinile Tale acestea,
Doamne, Dumnezeul meu, m-ai scris pre mine: Ceteşte scrisoarea aceasta, şi mă
mântuieşte! Iată către Tine suspin eu făptura Ta: Ziditor eşti, de iznoavă zideşte-mă. Iată
către Tine strig eu zidirea Ta: Viaţă Eşti, viază-mă. Iată către Tine caut eu plăsmuirea Ta:

249
Ioan 1, 5.
250
Ioan 1, 9.
251
Psalm 118, 73.
252
Psalm 137, 9.
64
Plăsmuitorul meu eşti Tu, de iznoavă mă plăsmuieşte. Fie-ţi milă de mine Doamne! Că
nimic nu sunt zilele mele.
Ce este omul, ca să şi poată grăi către Dumnezeu, Acela ce l-au făcut pre el; Fie-ţi
milă Doamne de mine cel ce vorbesc către Tine! Iartă pre robul Tău, carele au îndrăznit a
deschide buze către acest fel de mare Domn al său! Nevoii lege nu îi zace: Durerea mă
sileşte a grăi: Ticăloşia care pătimesc mă nevoieşte a striga. Bolnav sunt, pre doftorul
chem: Orb sunt, la Lumină mă grăbesc: Mort sunt, către viaţă suspin: Tu eşti Doftorul, Tu
Lumina, Tu Viaţa. „Iisuse Nazarineanule, Îndurările Tale arată-le către mine: Fiule al lui
David, miluieşte-mă:”253 Izvorule al milei ascultă ce strigă cel bolnav către Tine. Lumina
cea trecătoare*254 aşteaptă pre cel orb: Întinde-i lui mâna, ca să vină la Tine, şi întru
Lumina Ta să vadă lumină. Viaţa cea vie, cheamă la viaţă pre cel omorât. Cine sunt eu cel
ce grăiesc către Tine; Vai mie Doamne: Fie-ţi milă de mine Doamne: Eu sunt stârv putred,
hrană a viermilor, vas puturos, materie a focului: Ce sunt eu cel ce grăiesc către Tine: Vai
mie Doamne: Fie-ţi milă de mine Doamne: om sunt eu ticălosul: „Om născut dine femeie,
întru puţină vreme trăitor, de multă ticăloşie plin.” 255 Om (zic) asemănat cu deşertăciunea,
alăturat cu dobitoacele cele fără de minte, şi făcut asemenea lor.”256
Ce iarăşi sunt eu: Adânc întunecos, pământ ticălos, fiu al urgiei, vas de necinste
carele m-am născut întru necurăţie, trăiesc în ticăloşie, voi să mor întru strâmtorare. Ah
ticălosul! Oare ce sunt; Şi ce voi fi; Vas de gunoi, găoace a putreziciunii, de înfricoşată
putoare şi îngreţoşare şi urâciune plin: Orb, sărac, gol, şi la nenumărate nevoi supus, nici
intrarea mea ştiind nici ieşirea: Ticălos şi muritor: „Ale căruia zilele ca umbra trec:” 257 A
căruia viaţa ca o întunecare a luni piere: Şi ca o floare de pom se iveşte, şi îndată se
vestejeşte: Acum înfloreşte, şi după puţin se usucă. Viaţa mea zic, este viaţă lesne zdrobită,
viaţă lesne căzută, viaţă care pre cât mai vârtos sporeşte, pre atâta mai mult se
împuţinează: Pre cât mai vârtos merge mai înainte, pre atâta mai mult se apropie de
moarte: Viaţă amăgitoare şi ca umbra trecătoare, plină de curse ucigaşe. Acum mă bucur,
şi după puţin mă mâhnesc: Acum sunt în vârtute, şi îndată mă îmbolnăvesc: Acum sunt
viu, şi fără de veste mor: Acum mi se pare că sunt întru îndestulare, şi degrabă mă schimb
întru ticăloşie: Acum râd, şi curând plâng. Aşa toate îmi sunt supuse sub prefacere, întrucât
abia ceva dintru acestea întru acelaşi ceas îmi rămâne întru una şi aceiaşi aşezare. Despre o
parte frică, iar despre alta iarăşi cutremur: Despre o parte foame, despre alta sete: Despre o
parte arşiţă, despre alta frig: despre o parte slăbiciune, despre alta durerea se înmulţeşte.
Iar după acestea urmează ca o sarcină moartea, care pre ticăloşii oameni în toate zilele, cu
nenumărate chipuri, fără veste îi răpeşte. Că pre unul îl omoară cu friguri, iar pre altul îl
chinuieşte cu dureri: Şi pre unul îl topeşte cu foamea, iar pre altul îl stinge cu setea: Şi pre
unul îl îneacă în ape, iar pre altul îl pierde cu sugrumarea: Pre acela în foc îl mistuie, pre
altul dinţilor fiarelor celor sălbatece mâncare îl face: Prea cesta îl omoară cu fier, pre acela
îl prăpădeşte cu otravă vătămătoare: Iar pre celălalt cu un cutremur de năprasnă îl sileşte
să-şi sfârşească viaţa cea întru nevoi. Încă peste toate acestea se adaogă şi ticăloşia cea cu
totul cumplită, că măcar că nici un lucru nu este mai adevărat decât moartea, dar însă
omul nu ştie sfârşitul său: Şi când socoteşte că stă, se răpeşte: Şi nădejdea lui piere deşartă.
Că nu ştie omul când, şi unde, şi cum va muri, măcar deşi cu adevărat ştie, că negreşit a
muri i s-au rânduit lui.
253
Marcu 10, 47.
254
*În alt izvod se află: netrecătoare.
255
Iov 14, 1.
256
Psalm 48, 12.
257
Iov 8, 9.
65
 Iată Doamne câtă este ticăloşia omului, întru care eu petrec, şi nu mă înfricoşez:
câtă este nevoia care pătimesc, şi nu simt durerea, nici strig către Tine. Dar voi striga
Doamne mai înainte până a nu trece, doar poate nu voi trece, ci întru Tine voi rămânea.
Voi vesti dar, voi vesti Doamne ticăloşia mea. Voi mărturisi înaintea Ta netrebnicia mea, şi
nu mă voi ruşina. Ajută-mi mie Puterea mea, prin care mă uşurez: Sprijină-mă pre mine
Virtutea mea, prin care mă ştiu. Vino Lumina, prin care văd: Arată-te mie Slava, întru care
mă veselesc: Arată-te mie Doamne Dumnezeul meu, Viaţa mea, întru care voi via.

CAP, 3.
Pentru Dumnezeiasca Lumină cea minunată

O Lumina vieţii, pre care o zărea Tobie, „când cu ochii închişi învăţa pre fiul său
calea vieţii:”258 Lumina, pre care o vedea dinăuntru Isaac, „când dinafară fiind împăinjenit
povestea fiului său cele ce era să fie:”259 TRECUT TOATE CITATELE LA UN CITAT PG
dscn147 Lumina zic cea nevăzută, căreia este văzut tot adâncul inimii omeneşti: „Lumina,
prin care Iacob (precum dinăuntru îl mişcai pre el învăţându-l,) mai înainte vestea fiilor
cele viitoare!”260 Iată întuneric întru mine sau vărsat pre faţa adâncului sufletului meu. Iată
negură întunecoasă sau întins peste apele inimii mele: Tu eşti Adevărul.
O „Cuvinte prin care toate s-au făcut, şi fără de care nimic nu s-au făcut ce sau
făcut:”261 Cuvinte Cel mai înainte de toate, decât carele mai întâi nimic nu este: Cuvinte,
Acela ce pre toate le-ai adus întru fiinţă şi Le ocârmuieşti: Fără de carele nimic sunt toate:
Cuvinte, Acela ce ai zis întru început: „Facă-se Lumină, şi s-au făcut Lumina:” 262 Zi dar şi
acum la mine: facă-se Lumină, şi să mi se facă Lumină: Şi să văd pre această lumină, şi să
cunosc tot ce nu este lumină. Că fără de Tine, întunericul întru lumină, şi lumina întru
întuneric mi se face. Şi aşa, fără de Tine Lumina, nu este adevărul, vine înşelăciunea, vine
deşertăciunea: Nu este alegere a adevărului, vine tulburare, vine neştiinţă: Nu este
pricepere, nici ştiinţă, vine orbire, lipseşte vederea: Nu este cale, vine prăpastie: Nu este
viaţa, vine moartea.

CAP; 4.
Pentru firea omului cea supusă morţii.

Iată Doamne, pentru a nu fi lumină, este moarte: Iar mai vârtos moarte nu este: Că
nimic nu este moartea: Ci prin dânsa ne ducem noi spre a nu fi nimic, GREŞEALĂ când
păcătuind noi nu ne temem a face acest nimic. Şi cu dreptate aceasta Doamne, că vrednice
celor ce am lucrat luăm. Că spre acest nimic mergem, ca apa ce curge. Că fără de Tine nu
sau făcut nimic. Deci şi noi, pentru că facem acest nimic, ne-am făcut nimic. Pentru că
suntem fără de Tine, prin carele toate s-au făcut: Fără de Carele nimic nu sau făcut. O
Doamne Cuvântule! O Dumnezeule şi Cuvântule! „Prin Carele toate s-au făcut, şi fără de
Carele nu s-au făcut nimic ce s-au făcut:”263 Vai mine ticălosului, celui ce de atâtea ori m-
258
Tobie 4, 3.
259
Facerea 27, 27, 18, 29.
260
Facrere: 49, 1.
261
Ioan 1, 3.
262
Facerea 1,3.
263
Ioan 1, 3.
66
am orbit: „Că Tu eşti Lumina”264 iar eu sunt fără de Tine. Vai mie ticălosului, celui ce de
atâtea ori m-am rănit, că Tu eşti vindecarea, iar eu sunt fără de Tine. Vai mie ticălosului
celui ce de atâtea ori m-am înnebunit: Că Tu eşti Adevărul, iar eu sunt fără de Tine. Vai
mie ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am rătăcit, că Tu Eşti Calea, iar eu sunt fără de
Tine. Vai mie ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am omorât: Că Tu Eşti Viaţa, iar eu sunt
fără de Tine. Vai mie ticălosului, celui ce de atâtea ori m-am făcut de nimic, că Tu eşti
Cuvântul prin Carele toate s-au făcut, iar eu sunt fără de Tine, fără de Carele nimic nu s-au
făcut.
O Doamne Cuvântule! O Dumnezeule Cuvântule! Carele eşti Lumina, prin Carele
sau făcut Lumina: „Carele eşti Calea, şi Adevărul, şi Viaţa:”265 Întru Carele nici întuneric
este, nici amăgire, nici deşertăciune, nici moarte: Tu Eşti Lumina, fără de care este
întunericul: Tu Eşti Calea, fără de carele este rătăcirea: Tu Eşti Adevărul, fără de carele
este deşertăciunea: Tu eşti Viaţa, fără de Carele este moartea. Zi cuvânt, zi Doamne: Facă-
se Lumină. Ca să văd Lumina, şi să scap de întuneric: Să văd calea, şi să scap de prăpastie:
Să văd adevărul, şi să scap de deşertăciune: Să văd Viaţa, şi să scap de moarte. Luminează-
mă pre mine Doamne, Luminarea mea, şi Mântuitorul meu, de carele mă voi teme:
Domnul meu, pre carele îl voi lăuda: Dumnezeul meu, pre carele bine îl voi cuvânta: Tatăl
meu, pre carele îl voi iubi: Mirele meu, căruia pre sine-mi mă voi păzi. Străluceşte zic o
„Lumina mea: Străluceşte peste acest orb, carele stă înaintea Ta, carele şede întru întuneric
şi în umbra morţii,”266 şi îndreptă paşii lui în calea păcii, prin carele „voi intra în locul
cortului celui minunat, până la Casa lui Dumnezeu, în glas de veselie şi de mărturisire.” 267
Că această adevărată mărturisire este cărarea, prin care voi intra la Tine: Calea, prin care
voi abate de la prăpastie, şi către Tine mă voi întoarce: Că Tu eşti cu adevărat Calea Vieţii.

CAP, 5.
Ce este aceasta, a se face nimic.

Mărturisimăvoi dar, mărturisi-voi Ţie Părinte, Doamne al cerului şi al pământului,

mărturisi-voi Ţie ticăloşia mea, ca să-mi fie mie cu putinţă a ajunge la mila Ta. Că ticălos
m-am făcut, şi spre nimic m-am schimbat, şi nu am cunoscut. Că Tu Eşti Adevărul, iar eu
nu am fost cu Tine. Rănitu-mau fărădelegile mele, şi nu am simţit durerea, că Tu eşti Viaţa,
iar eu nu am fost cu Tine. Întorsu-mau pre mine întru nimic, că Tu eşti Cuvântul, şi eu nu
am fost cu Tine, prin Carele toate sau făcut, fără de carele nimic nu sau făcut: Şi pentru
aceasta fără de Tine, şi pentru aceasta despărţit fiind de Tine, m-am făcut nimic: Că acest
nimic este cel ce aduce spre nimic. Toate sau făcut prin Cuvântul, câte sau făcut, şi ce fel
sau făcut. „Au văzut Dumnezeu toate câte au făcut, şi era bune foarte.” 268 Toate câte sau
făcut prin Cuvântul s-au făcut, şi câte sau făcut prin Cuvântul, sunt bune foarte. Pentru ce
sunt bune; „Că prin Cuvântul toate sau făcut, şi fără de Dânsul nu sau făcut nimic.” 269 Că
nimic nu este bun fără el ce este desăvârşit Bun. Iar răul este, unde nimic nu este bun.
Adică, unde este nimic: Că răul nimic nu este, fără numai lipsire şi nefiinţă a bunului,
precum orbirea nimic alt nu este, fără numai lipsire a Luminii.
264
Ioan 8, 12.
265
Ioan 14, 6.
266
Luca 1, 79.
267
Psalm 41, 4-5.
268
Facerea 1, 31
269
Ioan 1, 3.
67
 Deci răul este acest nimic, ca acela ce sau făcut fără de Cuvântul, fără de carele
nimic nu sau făcut: Iar răul este fiindcă prin Dânsul se lipseşte omul de cel bun, prin carele
sau făcut toate câte sau sunt: Iar cele ce nu sunt, nu sau făcut prin Dânsul, drept aceia şi
nimic sunt: Şi pentru aceasta rele sunt cele ce nu sau făcut, că toate câte sau făcut, prin
Cuvântul sau făcut, şi toate câte prin Cuvântul sau făcut, sunt bune. Deci fiindcă toate prin
Cuvântul sau făcut, cele rele prin Dânsul nu sunt: Şi rămâne dar, că toate cele ce
nicidecum de Dânsul nu sau făcut, nicidecum să nu fie bune, că toate câte sau făcut sunt
bune: Pentru aceia şi rele sunt acelea, pentru că nu s-au făcut, pentru care pricină şi nimic
sunt, pentru că fără de Cuvântul nimic nu sau făcut. Deci ce este rău, este nimic, pentru că
nu sau făcut. Dar cum este rău, dacă nu sau făcut; Pentru că ce este rău, este lipsire a celui
bun, prin carele sau făcut ce este bun: Şi deci a fi fără de Cuvântul, este răul, care nu este
cu putinţă a fi, pentru că fără de Cuvântul nu este nimic. Dar ce este aceasta a fi despărţit
de Cuvântul;
De voieşti să ştii aceasta, ascultă ce este Cuvântul: Cuvântul lui Dumnezeu zice:
„Eu sunt Calea, şi Adevărul, şi Viaţa:” 270 Deci a fi despărţit de Cuvântul, este a fi lipsit fără
de cale, fără de adevăr, fără de viaţă: Drept aceia şi a fi fără de El, este a fi nimic: Pentru
aceasta şi rău, fiindcă este despărţit de „Cuvântul, prin carele toate cele ce sau făcut sunt
bune foarte.”271 Deci dar a fi lipsit de Cuvântul prin Carele toate sau înfiinţat, nimic alt nu
este, fără numai a fi lipsit de fiinţă, şi dintru aflare a se muta la lipsire: Că fără de Cuvântul
nu este nimic. Deci de câte ori omule, te abaţi de la acela ce este Bun, de desparţi pre sineţi
de Cuvântul, pentru că El este ce Bun: Şi pentru aceasta te faci nimic, pentru că eşti fără de
Cuvântul, fără de Carele nimic nu sau făcut.
Acum dar mai luminat pre mine Doamne, ca să te văd pre Tine. Şi cu adevărat te-am
văzut, şi aşa pre sine-mi m-am cunoscut, înţelegând, că de atâtea ori m-am făcut nimic, de
câte ori de la Tine m-am depărtat: Că ce este bun, care Eşti Tu, am uitat, pentru aceia şi rău
m-am făcut. Vai mie ticălosului! Pentru ce nu am ştiut aceasta, cum că prăpădindu-te pre
Tine, mă schimbam către nimic: Dar ce caut aceasta; nimic întru acest fel fiind, cum nu
voiam să cunosc aceia;*272 ştim cum că ce este rău, este nimic: Şi ce este nimic, nu este
nicicum: Şi cum că ce nu este bun, nu este nicicum, pentru că este nimic. Deci dacă nu
eram eu, când eram fără de Tine, ca un nimic dar eram, şi ca un idol, carele nimic cu
adevărat nu este. Că acela urechi are, dar nu aude: nări are, şi nu miroasă: Ochi are, şi nu
vede: Gură are, şi nu grăieşte: Mâini are, şi nu pipăie: Picioare are, şi nu umblă: Şi toată
alcătuirea mădulărilor având, este nesimţitor.

CAP, 6.
Ticăloşia sufletului celui cuprins întru păcate.

Deci când eram eu fără de Tine, nicicum eram, pentru aceasta şi orb eram, şi surd, şi
cu totul de simţire lipsit: Şi nici ce era bun alegeam, nici de la ce era rău mă abăteam, nici
durerea cea din rănile mele o simţeam, nici întunericul cel dimprejurul meu îl vedeam: Că
fără de Tine eram, „Acela ce eşti Lumina cea adevărată, care luminează pre tot omul ce
vine în lume.”273 Vai mie! M-au rănit, şi nu m-au durut: M-au târât, şi nu am simţit, că

270
Ioan 14. 6.
271
Facerea: 1, 31.
272
În alt izvod se află aşa: De eram nimic, cum puteam să cunosc;
273
Ioan 1, 9.
68
eram nimic, ca cel ce eram lipsit de viaţa, ceia ce este Cuvântul, prin carele toate sau făcut.
Deci pentru aceasta Doamne, Acela ce eşti Lumina mea, asupra mea au lucrat, cei ce îmi
vrăjmăşeau mie, tot ce au voit. M-au lovit, m-au golit, m-au spurcat, m-au stricat, m-au
bătut, şi mai apoi de toate m-au omorât, pentru că m-am depărtat de la Tine, şi m-am făcut
nimic fără de Tine.
Vai mie Doamne, Viaţa mea, Ziditorul meu, Lumina ceia ce mă îndreaptă,
Sprijinitorul meu, miluieşte-mă pre mine, şi mă scoală. Domnul meu şi Dumnezeul meu,
Nădejdea mea cea din tinereţe, Puterea mea, şi Tăria mea, şi Mângâierea mea în ziua
necazului. Caută spre cei ce îmi vrăjmăşesc mie, şi mă izbăveşte. Să fugă de la faţa Ta cei
ce mă urăsc pre mine, iar eu voi via întru Tine, prin Tine. Că ei Doamne m-au cunoscut pre
mine, şi văzându-mă fără de Tine, m-au defăimat. Împărţit-au lor-uşi hainele faptelor bune,
cu care Tu m-ai împodobit. Cărare lor-uşi prin mine au făcut: M-au călcat sub picioarele
lor: În noroiul păcatelor m-au tăvălit, şi „au spurcat Biserica Ta cea Sfântă.” 274 Pusu-mau
pustiu, şi întru durere m-au aşezat: Umbrit-am înapoia lor orb, şi gol, şi cu funiile
păcatelor ca şi cu o cursă m-au prins. Trasu-mau după dânşii din răutate în răutate, şi din
noroi în noroi, şi umblam fără de virtute, înaintea feţei celui ce mă gonea pre mine. Rob
eram, şi cu dragoste robeam: orb, şi a fi orb doream: Legat, şi de legături nu mă
înfricoşam: Dulcele amar mi se părea, iar amarul dulce.
Ticălos eram, şi nu ştiam: Şi aceasta, pentru că eram fără de Cuvântul, fără de
Carele nimic nu sau făcut, şi prin Carele toate împreună se păzesc, şi fără de Carele întru
nimic toate se duc. „Că precum prin Dânsul toate sau făcut, şi fără de Dânsul nimic nu sau
făcut: Aşa prin Dânsul toate împreună se păzesc, câte sunt, şi cele din cer, şi cele de pre
pământ, şi cele din mare, şi din toate adâncurile.” 275 Că şi la însuşi pietrele şi la fiecare din
celelalte zidiri, nici parte cu parte nu sar fi împreunat nici sar fi ţinut, lipite între sineşi, de
nu în acest fel împreună sar fi păzit de Cuvântul, prin carele toate sau făcut. De Tine dar
Cuvântul o de m-aş ţine ne smuls, ca să mă păzeşti mântuindu-mă: Că după ce m-am
depărtat de la Tine, aş fi pierit singur, de nu ai fi apucat Tu Ziditorul meu, şi de iznoavă m-
ai fi zidit. Însă eu adică am greşit, iar Tu m-ai cercetat: Eu am căzut, iar Tu m-ai ridicat: Eu
nu am ştiut, iar Tu m-ai învăţat: Eu am fost cuprins de nevedere, iar Tu m-ai luminat.

CAP, 6.
Pentru cele multe şi în multe feluri faceri de bine ale lui Dumnezeu către om.

Arată-mi mie, Doamne Dumnezeul meu, cât eu ticălosul sunt dator a Te iubi şi a Te
lăuda pre Tine. Descoperă-mi mie, cum mi se cade aţi plăcea Ţie. Tună dintru Înălţime
Doamne, cu glas mare şi tare, în urechea cea mai dinăuntru a inimii mele. Învaţă-mă pre
mine şi mă mântuieşte, şi te voi înălţa pre Tine, Carele întru început m-ai zidit pre mine,
cel ce nu eram nimic, Carele m-ai luminat pre mine, cel ce petreceam întru întuneric,
Carele m-ai înviat pre mine cel ce eram mort, Carele m-ai hrănit din tinereţile mele cu
toate Bunătăţile Tale, şi cu toate Darurile Tale cele bune, încă şi acum mă hrăneşti, pre
mine adică viermele cel netrebnic, cel putrezit întru nenumărate păcate, şi acum împuţit.
O Cheia lui David, deschide-mi mie, Cel ce deschizi şi nimeni nu va fi cel ce să
închidă, căruia îi vei deschide! Şi închizi, şi nimeni nu va fi cel ce să deschidă, căruia îi vei
închide! Deschide mie uşa luminii Tale, ca să intru, şi să văd, şi să cunosc, şi să mă
274
Psalm 78, 1.
275
Coloseni 1, 16.
69
mărturisesc Ţie întru toată inima mea, şi „Mila Ta este mare peste mine, şi ai izbăvit
sufletul meu din iadul cel mai de jos.” 276 „Doamne Dumnezeul nostru, cât este de minunat
şi lăudat numele Tău în tot pământul!” „Şi ce este omul că îl pomeneşti pre el; Sau fiul
omului că îl cercetezi pre el;”277 Doamne Nădejdea celor ce trăiesc întru sfinţenie, şi
Turnul tăriei lor: Doamne viaţa sufletului meu, prin care viez, şi fără de care mor: Lumina
ochilor mei, prin care văd, şi fără de care sunt orb: Bucuria inimii mele, şi veselia duhului
meu: iubite-voi cu toată inima mea, şi din toată virtutea mea, şi cu toate măruntaiele cele
dinăuntru ale mele, că Tu întâi m-ai iubit pre mine.
Şi de unde mie aceasta; O Făcătorule al Cerului, şi al pământului, şi al adâncului,
„Carele nu ai trebuinţă de bunătăţile mele,”278 de unde mie aceasta, că m-ai iubit pre mine;
O Înţelepciune, care deschizi gura celor muţi! O Cuvinte, prin carele toate sau făcut!
Deschide-mi gura mea, dă-mi glas de laudă, ca să povestesc mulţimea facerilor Tale de
bine, carele dintru început Doamne mie din destul mi-ai dăruit. Că iată eu sunt, pentru că
m-ai făcut pre mine şi m-ai zidit, şi împreună cu celelalte făpturi ale Tale m-ai numărat. Tu
pre mine mai înainte m-ai hotărât din veac dintru început, până a nu face ceva, până a nu
întinde Cerurile: CITATPILDEdscn154 Când încă nu era adâncurile, nici pământul se
aşezase, nici munţii se întemeiase, nici izvoarele se deschiseseră. Că mai înainte de a face
Tu toate acestea, care prin Cuvântul Tău le-ai înfiinţat, una din zidirile Tale, după pronia
cea întărită a Adevărului Tău, şi eu a fi mai înainte m-ai cunoscut şi ai voit. Şi aceasta oare
de unde îmi este mie Prea Bunule Doamne, Dumnezeule Prea Înalte, Părinte al Îndurărilor,
Făcătorule a toate întru tot Puternice şi Mult Milostive; Care este vrednicia cea întru mine,
şi care este harul înaintea Mărimei Tale celei nemărginite, pentru care ai binevoit a mă zidi
pre mine; Nu am fost eu, şi m-ai adus întru fiinţă: Nimic am fost, şi dintru nimic a fi ceva
m-ai făcut. Dar ca ce fel de ceva; Nu picătură de apă, nu foc, nu pasăre, nu peşte, nu
târâtoare, nu dobitoc, nu piatră, nu lemn: nu din neamul acelora, care au numai pre a fi,
nici dintru acelea care şi a fi pot şi a creşte numai, nici dintru acelea care şi a fi, şi a creşte,
şi a simţi numai, ci mai presus de toate acestea, şi dintru acelea, Ai voit a fi eu, care sunt,
pentru că şi eu sunt: Şi dintru acelea, care şi sunt şi cresc, pentru că şi eu sunt şi cresc: Şi
dintru acelea care au fire deşi sunt, şi cresc, şi simte: „Şi puţin oarece decât Îngerii pre
mine m-ai micşorat,”279 pentru că de obşte împreună cu ei de la Tine m-am împărtăşit şi de
putere cuvântătoare ca să te cunosc pre Tine. Iar puţin oarece decât Îngerii, am zis, pentru
că aceia pre fericita Ta cunoştinţă prin chip acum o dobândesc, iar eu prin nădejde: Aceia
faţă către faţă te văd pre Tine, iar eu în oglindă şi prin închipuire: Aceia deplin, iar eu în
parte.

CAP, 8.
Pentru vrednicia omului cea în veacul viitor.

„Ci când va veni cea desăvârşit, se va strica cea din parte,” 280 şi atunci cu faţă
descoperită vom vedea Faţa Ta: Pentru că cine va opri atunci, de a nu ne micşora nici puţin
oarece decât Îngerii noi, pre care Tu Doamne, cu Cununa nădejdii, şi cu cinstea şi cu slava,
cu care fericirea se împodobeşte, încununându-ne, ca pre nişte prieteni ai Tăi foarte ne vei
276
Psalm 84, 12.
277
Psalm 8 1, şi 5.
278
Psalm 15, 2.
279
Psalm 8, 6.
280
1Corinteni 13, 10.
70
cinsti; Iar mai vârtos şi cu însuşi Îngerii întru toate asemenea şi întocmai cinstiţi ne vei
arăta; Căci şi aceasta mai înainte sau făgăduit Adevărul Tău, cum că, „Îngerii lui
Dumnezeu cei din Cer, şi fiii lui Dumnezeu sunt: Căci cum nu vor fi fii ai lui Dumnezeu,
dacă sunt întocmai cu Îngerii;281 Ci fii ai lui Dumnezeu vor fi cu adevărat, pentru că şi Fiul
lui Dumnezeu, Fiu al Omului sau făcut. Deci aceasta socotind eu cu îndrăzneală îmi vine a
zice: Cum că nu cu puţin oarece mai mic decât Îngerii este omul: Căci cu adevărat nu este
întocmai cu Îngerii, ci şi decât Îngerii încă mai înalt: Că omul sau făcut Dumnezeu, şi
Dumnezeu sau făcut om, iar nu Înger.
Pentru aceasta dar voi zice, că omul este cea mai cinstită zidire: Căci „Cuvântul,
carele era Dumnezeu întru început la Dumnezeu:” 282 Cuvântul, prin Carele „au zis
Dumnezeu: Facă-se Lumină, şi sau făcut Lumină:”283 (Firea adică cea îngerească.)
Cuvântul, prin Carele Dumnezeu au făcut toate întru început: „Cuvântul acesta s-au făcut
Trup, şi s-au sălăşluit întru noi. Şi am văzut slava Lui.” 284 Iată Slava pentru care cuget
mare, când cuget bine. Iată bucuria cu care mă bucur, când mă bucur drept: Doamne
Dumnezeul meu, Viaţa mea, şi toată slava sufletului meu. Mărturisescu-mă Ţie dar
Domnului şi Dumnezeului meu, Celui ce m-ai făcut părtaş Cuvântării, şi m-ai zidit
întocmai cu Îngerii oarecum, pentru aceia şi putincios a mă săvârşi prin Cuvântul Tău, cât
şi a ajunge a fi întocmai cu Îngerii, şi „a mă învrednici a mă face fiu după dar prin „Cel
Unul Născut al Tău Cuvânt Doamne”285 şi iubit Fiu, întru carele bine Ai voit:” 286 „Prin
Iisus Hristos cel împreună cu mine moştenitor,”287 şi de o fire cu Tine, şi de o fiinţă şi
împreună veşnic, Cel ce este Unul Domn şi Mântuitorul nostru, Cel ce ne luminează şi ne
mângâie pre noi, şi ne părtineşte nouă la Tine: Carele este şi Lumina ochilor noştri, şi
„Viaţa noastră,”288 şi Mântuirea, şi Nădejdea cea una: Carele şi mai mult pre noi ne-au
iubit decât pre Sineşi: Prin carele avem îndrăzneală la Tine, şi întărită nădejde, şi ne
învrednicim a dobândi venirea cea către Tine. „Că au dat putere fii ai lui Dumnezeu să se
facă, tuturor celor ce cred întru numele Lui.”289
Laudă dar voi da numelui Tău Doamne, că după chipul Tău şi după asemănare
zidindu-mă, de acest fel de slavă primitor mai făcut, cât şi Fiul al Lui Dumnezeu a putea
eu să mă fac. Că aceasta cu adevărat nu pot pomii, cu pietrele, nu nimic, ca să zic
cuprinzător, din cele ce se mişcă şi cresc în aer, pre pământ, în mare. Că nu le-au dat
acestora Cuvântul Tău stăpânire fii a lui Dumnezeu a se face, fiind ele lipsite de Putere
Cuvântătoare. Că această Putere cu Cuvântul are stare de a fi prin care pre Tine Dumnezeu
te cunoaştem: Şi pre aceasta oamenilor o ai dat, pre care cuvântători a fi, după Chipul Tău
şi după asemănare, i-ai înfiinţat. Şi eu dar cu adevărat om sunt cu darul Tău Doamne, şi fiu
al Tău după dar a mă face pot, carele acelea nu pot. De unde îmi este mie aceasta Domne,
carele eşti Adevărul cel prea desăvârşit, şi săvârşirea cea prea Adevărată, şi începutul a
toată zidirea: De unde îmi este mie Doamne aceasta, a putea eu a mă face fiu al Tău, carele
acelea nu pot: Că Tu în veac petrecând, împreună pre toate le-ai făcut oamenii, şi
dobitoacele, şi pietrele, şi tot sadul pământului: nu au fost mai înainte cu adevărat întru
dânsele vreo vrednicie, nici au apucat de au povăţuit mai înainte întru dânsele vreun Dar:
281
Luca: 20: 36.
282
Ioan 1, 1.
283
Facere 1, 3.
284
Ioan 1, 14.
285
Romani 8, 14
286
Ioan 3, 17.
287
Romani 8, 17.
288
1Ioan 1, 2.
289
Ioan 1, 12.
71
Că numai din bunătatea Ta le-ai zidit pre toate, şi a tuturor de obşte Zidirilor, ca acelor ce
era zidiri, întocmai deopotrivă era vrednicia: Că nu a fost a vreuneia vreo una. Şi de unde
dar întru mine zidirea Ta aceasta, pre care de cuvântare m-ai împărtăşit, sau arătat
bunătatea Ta mai mult decât în celelalte toate, care sunt necuvântătoare; Ce au nu şi eu
sunt, precum acelea toate. Sau ce, au nu şi acele sunt, precum eu; Sau numai eu sunt mai
presus de acele; Care este vrednicia mea, sau care este harul cel întru mine, ca să mă faci
să pot a fi fiu al lui Dumnezeu, iar la celelalte toate aceasta să o ridici; să nu fie, Doamne,
a cugeta eu întru acest fel! Numai darul Tău, numai bunătatea Ta au făcut aceasta, ca să fiu
eu părtaş de această bunătate a Ta: Deci pre Darul, cu care dintru nefiinţă m-ai adus pre
mine acest fel întru fiinţă, pre acela Doamne dă-l mie, căruia mă rog Ţie, ca să pot pentru
aceasta precum să cuvine a-ţi mulţumi Ţie.

CAP, 9.
Pentru Atotputernicia lui Dumnezeu.

Mâna Ta cea Atotputernică Doamne, una şi aceiaşi pururi fiind, în cer au zidit
Îngeri, iar pre pământ viermi, nici întru aceia mai Puternică, nici întru aceştia mai slabă
aflându-se: Că precum nu ar fi putut altă mână să zidească Înger, aşa nici viermişor:
precum nu ar fi adus întru fiinţă Cerul, aşa nici frunză de pom care este cea mai mică:
Precum nu ar fi făcut trupul, aşa nici un păr al trupului alb sau negru. Ci Mâna Ta cea
Atotputernică, căreia cu putinţă îi sunt toate deopotrivă.
Că nu-i este ei cu putinţă mai mult, a zidi vierme decât Înger, nici mai puţin cu
putinţă, a tinde Cerul decât frunză. Nici mai uşor a închipui păr decât trup: Nici mai greu a
întări pământul pre ape decât apele pre pământ: „Ci câte au vrut, au făcut, în cer şi pre
pământ, în mări şi în toate adâncurile:”290 Ci şi pre mine, precum au voit, şi au putut, şi au
ştiut: Că putea Mâna Ta Doamne, să mă facă piatră, sau şarpe, sau pasăre, sau alt oarecare
dobitoc, dar nu au voit, pentru Bunătatea Sa: Pentru aceasta dar nici piatră sunt eu, nici
pom, nici dobitoc, că aşa au rânduit bunătatea Ta: Iar spre a rândui Tu aşa, nimic ceva
vrednic nu au povăţuit mai înainte întru mine.

CAP, 10.
Pentru Dumnezeiasca laudă cea neînţeleasă.

De unde îmi este mie aceasta Doamne, de unde sunt mie spre lauda Ta cântările; Că
precum m-ai făcut pre mine fără de mine, după cum ai binevoit: Aşa şi lauda Ta fără de
mine, după bunăvoinţa Ta este înaintea Ta. Că lauda Ta Doamne, Tu însuţi eşti: Să Te
laude pre Tine lucrurile Tale, după mulţimea Mărimii Tale: Că neînţeleasă este Lauda Ta
Doamne: Nu se pricepe de inimă, nu se măsoară de gură, nu se cuprinde de auz: Că toate
acestea trec, iar Lauda Ta în veci petrece. Gând începe, şi gând se sfârşeşte: Glasul răsună,
şi glasul trece: ureche aude, şi auzul încetează, iar Lauda Ta Doamne în veac stă.
Cine dar te va lăuda pre Tine, sau cine va vesti lauda Ta; Lauda Ta este veşnică, nu
trecătoare. Acela Te laudă pre Tine, carele se cunoaşte pre sineşi că nu poate să ajungă spre
lauda Ta. O vrednică Laudă, care niciodată nu treci! „Întru Tine este lauda mea dea

290
Psalm 134, 9-10-11
72
pururi:291 „Întru Tine se va lăuda sufletul meu:” 292 Nu noi suntem cei ce Te lăudăm pre
Tine, ci Tu pre Sineţi, şi prin Tine, şi întru Tine: Însă şi nouă întru Tine ne este lauda: Că
atunci avem lauda adevărată, când o avem de la Tine: Când Lumina adevereşte pre
Lumină: Că Tu acela ce eşti Lauda cea adevărată dai lauda cea adevărată: Iar de câte ori de
la altcineva, iar nu de la Tine, cerem laudă, de atâtea ori ne scăpăm de Lauda Ta: Că aceia
este trecătoare, iar cea de la Tine veşnică: Şi de căutăm pre cea trecătoare, cădem din cea
veşnică: Iar de voim cea veşnică, să nu iubim pre cea trecătoare. O Laudă mai înainte de
veci, Doamne Dumnezeul meu, de la carele este toată Lauda, şi fără de care nici una. Nu
pot fără de Tine a te lăuda pre Tine: O de te-aş avea pre Tine, şi te voi lăuda: Că cine sunt
eu singur Doamne, ca să te şi laud pre Tine; ţărână sunt, şi cenuşă: Câine mort eu şi
împuţit: Vierme eu şi putreziciune: Cine sânt eu ca să-ţi cânt Ţie, o Doamne al Puterilor,
Dumnezeule al Duhurilor şi a tot trupul, Acela ce locuieşti întru nemurire;
Au va lăuda întunericul pre Lumină; Sau moartea pre Viaţă; „Tu eşti Lumina,” 293 iar
eu întuneric: Tu Viaţa, iar eu moarte. Au pre Adevărul va lăuda deşertăciunea; NU
ÎNŢELEG CITATUL dscn159 Tu eşti Adevărul, iar eu deşertăciunii m-am asemănat: Ce
Doamne oare te voi lăuda pre Tine; Au Te va lăuda ticăloşia mea; Au putoarea va lăuda pre
buna mireasmă; Au muriciunea cea din om, „carele astăzi este, şi mâine se risipeşte;” 294 Au
te va lăuda pre Tine omul putreziciunea, şi fiul omului viermele; Au te va lăuda pre Tine,
Doamne, „cel ce întru păcate sau zămislit, şi sau născut,”295 şi au crescut; Nu este frumoasă
lauda în gura păcătosului: Să te laude pre Tine Dumnezeule şi Doamne A tot ţiitorule
Puterea Ta cea neînţeleasă, Înţelepciunea Ta cea nepricepută, Bunătatea Ta cea nespusă: Să
te laude pre Tine Milostivirea Ta cea covârşitoare, Mila Ta cea prea bogată, Puterea Ta şi
Dumnezeirea cea mai presus de veci: Să Te laude pre Tine Tăria Ta cea A tot Stăpânitoare,
şi Iubirea Ta de oameni şi Dragostea cea prea mare, prin care pre noi ne-ai zidit Doamne
Dumnezeul meu, Viaţa sufletului meu.

CAP, 11.
Pentru nădejdea care se cuvine a o întinde către Dumnezeu.

Iar eu zidirea Ta sub acoperământul Aripilor Tale voi nădăjdui, şi întru bunătatea Ta,
prin care m-ai zidit. Ajută-mi mie zidirii Tale, pre care o au zidit Bunătatea Ta: Nu pentru
răutatea mea să piară, ceia ce au înfiinţat Milostivirea Ta: Nu întru ticăloşia mea să piară,
ceia ce au făcut Mila Ta. „Că ce îmi este mie folosul de a fi zidit de Tine, când mă voi
pogorî eu întru stricăciune;”296 „Că au în deşert Dumnezeule ai zidit pre fii oamenilor;”297
M-ai zidit Doamne, îndreaptă-mă pre mine zidirea Ta: al Mâinilor Tale sunt lucru, nu mă
trece cu vederea Dumnezeul meu. Dintru a nu fi nicidecum m-ai făcut pre mine: De nu mă
vei îndrepta Tu Doamne, spre a nu fi iarăşi mă voi duce. Că precum Doamne nimic nu am
fost, şi dintru nimic m-ai zidit pre mine, aşa, de nu mă vei îndrepta Tu pre mine, iarăşi
întru a nu fi nimic mă voi întoarce.

291
Psalm 70, 8.
292
Psalm 33, 2.
293
Ioan 8, 12.
294
Psalm 143, 5.
295
Psalm 50, 6.
296
Psalm 29, 9.
297
Psalm 88, 46
73
 Ajută-mi mie Doamne Viaţa mea, ca să nu pier întru răutatea mea. De nu m-ai fi
zidit Tu Doamne pre mine, eu nu aş fi fost: Că sunt acum, pentru că m-ai zidit: De nu mă
vei îndrepta dar, acum nu voi fi. Nu vrednicia mea, nici darul cel întru mine Te-au
îndemnat pre Tine a mă zidi pre mine, ci Milostivirea şi Bunătatea Ta cea mai presus de
bunătate, aceasta-şi Bunătate a Ta Doamne şi Milostivire, aceasta-şi Îndurare, care Te-au
îndemnat spre a mă zidi, aceasta-şi rogu-mă să te îndemne acum şi spre a mă îndrepta. Că
ce folos îmi va fi mie dintru a mă zidi de Bunătatea Ta, dacă voi pieri întru ticăloşia mea,
ne îndreptându-mă nicidecum Dreapta Ta; Deci această bunătate a Ta, Doamne Dumnezeul
meu, care te-au pornit spre a zidi, să te pornească pre Tine şi spre a mântui ceia ce sau zidit
de Tine: Că nicicum nu este mai mică, că însăşi Bunătatea Tu eşti, acela ce dea pururi
acelaşi eşti: Nu sau micşorat Braţul Tău Doamne, ca să nu poată a ajuta şi a mântui: Nici
sau tâmpit urechea Ta, ca să nu audă: Ci fărădelegile mele au despărţit între mine, şi între
Tine: Între întunericul şi între Lumina, între umbra morţii, şi între Viaţa, între
deşertăciunea şi între Adevărul, între aceasta a mea viaţă care este trecătoare, şi între cea
întru Tine, care este fără de sfârşit şi veşnică.

CAP, 12.
Pentru cursele cele din pofte.

Acesta este întunericul care mă acoperă pre mine, întru adâncul cel întunecos al
temniţei aceştia, întru care zac, „până când va lumina ziua, şi se vor micşora umbrele,” 298
şi se va face glas pre Tăria Puterii Tale: „Glas al Domnului întru Tărie, Glas al Domnului
întru mare cuviinţă,”299 „Facă-se (zicând) lumină,” şi să se îndepărteze întunericul,”300 „şi
să se arate uscatul,” „şi să răsară pământul iarbă verde, care să dea sămânţă” 301 bună a
dreptăţii, şi rod vrednic al Împărăţiei Tale. O Dumnezeule Părinte şi Stăpâne, Viaţa prin
care viază toate, şi fără de care moarte se socotesc toate, nu mă lăsa a cădea în gânduri
rele, nici mă părăsi a mă înălţa întru ochii mei: Ridică de la mine toate poftele cele
dobitoceşti, şi nu mă da la cugete ruşinate, şi ne înfrânate, ci ţine inima mea, ca să-şi aducă
aminte de Tine în toată vremea.
Luminează-mi ochii mei, ca la Tine privind ei, să nu se răspândească înaintea Ta, o
Slavă prea veşnică! Ci întru smerenie simţind „să nu se înalţe mai presus de sineşi întru
cele mari, nici întru cele minunate,” 302 şi să caute la cele dea dreapta, iar nu la cele dea
stânga care sânt departe de la Tine. Încă şi Genele Tale să povăţuiască înaintea paşilor mei:
„Că Genele Tale cearcă pre fii oamenilor.”303 Îndulceşte-mi pofta mea prin dulceaţa Ta,
”care o ai ascuns celor ce se tem de Tine,” 304 ca să doresc de a te pofti pre Tine în toată
vremea, cu pofte veşnice, şi nu prin amăgiri deşarte îndulcindu-se şi înşelându-se gustul
meu cel dinăuntru, să socotească a fi amarul dulce, şi dulcele amar, şi întunericul lumină,
şi Lumina întuneric, ca să pot a mă izbăvi, petrecând în mijlocul a atâtea curse, care sânt
gătite de luptătorul pre faţa căii aceştia spre vânarea sufletelor: Precum cel ce le-au văzut,
nu au trecut tăcând, ci au zis: „Că tot ce este în lume, sau poftă a trupului este, sau poftă a
298
Cânt. Cânt. 2, 7./ Biblia 1914 Cânt. Cânt. 2, 17.
299
Psalm 28, 4.
300
Facere 1, 3-4
301
Facere 1, 9 şi 11.
302
Psalm 130, 2.
303
Psalm 10, 4.
304
Psalm 30: 19.
74
ochilor, sau orbire şi trufie a vieţii.”305 Iată Doamne Dumnezeul meu, iată dar toată lumea
este plină de cursele cele prin pofte, care le-au gătit aceia picioarelor mele: Şi cine va
scăpa de acestea; Cu adevărat, acela de la carele vei ridica înălţarea ochilor: ca să nu se
vâneze de pofta ochilor: Şi acela de la carele vei ridica pofta trupului, ca să nu se prindă de
poftele trupeşti: Şi acela de la carele vei ridica duhul neruşinării şi al neînţelegerii, ca să
nu-l amăgească pre acesta cu totul trufia vieţii. Cât de fericit este acela, căruia Tu îi vei
face aşa! Căci cu întemeiere va călători acesta.
Acum dar o Mântuitorul meu, Ţie prin Tine mă rog ajută-mi: Să nu cad înaintea
potrivnicilor mei, prinzându-mă în cursele lor, care le-au gătit picioarelor mele, ca să-mi
împileze sufletul meu, ci scoate-mă Puterea mântuirii mele, ca să nu mă pună spre râs
loru-şi cei ce şi Ţie îţi vrăjmăşesc şi te urăsc. „Scoală-mă Doamne Dumnezeul meu,
întărească-se întru mine Mâna Ta,”306 „şi să se risipească vrăjmaşii Tăi, şi să fugă cei ce te
urăsc pre Tine de la faţa Ta: Precum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii
de la faţa Ta.”307 „Iar eu întru ascunsul feţei Tale mă voi ascunde,” 308 şi mă voi veseli
împreună cu fii Tăi, şi întru toate bunătăţile Tale mă voi sătura. Iar Tu Doamne Dumnezeul
meu, Tatăl sărmanilor, şi muma pruncilor Tăi, ascultă plângerile fiilor Tăi, şi îţi întinde
Aripile Tale, ca sub dânsele să scăpăm de la faţa vrăjmaşului nostru. Că Tu eşti turn de
tărie lui Israil, carele păzind pre Israil nicidecum nu dormi nici dormitezi, pentru că şi cel
ce luptă pre Israil nu doarme, nici dormitează.

CAP, 13.
Pentru ticăloşia omului, şi pentru facerile de bine ale lui Dumnezeu.

O Lumină: care de altă lumină nicicum nu Te poţi vedea! O Strălucire care de vreo
strălucire alta nu eşti privită! Lumină care cu alăturarea pre toată altă lumină întuneci: Şi
strălucire care pre toată raza străină orbeşti: Lumină, dintru care este toată Lumina:
Strălucire, dintru care este toată Strălucirea! Strălucire, către care toată strălucirea este
întuneric: Lumină, către care toată lumina este negură: Lumină, întru care toată umbra
luminează, şi toată negura străluceşte. Lumina cea desăvârşit, pre care orbire nu o înnoură,
ceaţa nu o tâmpeşte, negura nu o întunecă, punere împotrivă nu o închide, nici vreo o
umbră câtuşi decât o desparte: Lumină care pre toate luminează, şi deplin, şi împreună, şi
deodată, şi pururea: Înghite-mă pre mine întru adâncul strălucirii tale, ca să te văd pre tine
despre toate părţile întru sine-mi, şi pre mine însumi întru tine, şi pre toate sub tine: nu mă
lăsa pre mine, ca nu cumva să crească umbrele neînţelegerii mele, şi să se înmulţească
căderile mele: Că fără de Tine toate îmi sunt umbră mie: Toate îmi sunt rele mie. Că nimic
nu este bun fără de tine bunul cel adevărat, şi unul, şi desăvârşit.
Mărturisesc aceasta Doamne Dumnezeul meu, ştiu bine aceasta şi cunosc, că
oriunde voi fi fără de Tine, rău îmi este mie, nu numai dinafară, ci şi întru mine înăuntru:
Că toată îndestularea, care nu este Dumnezeul meu, lipsă îmi este mie: „Atunci mă voi
sătura, când mi se va arăta slava Ta.”309 De vreme ce Doamne Acela ce eşti Viaţa mea cea
fericită, (ca să-ţi mărturisesc Ţie ticăloşia mea,) de când am căzut de la unirea cea cu Tine,
am căzut de la cel Bun de la cel Unul şi desăvârşit: Şi de atunci felurimea cea în multe
305
1Ioan 2, 16.
306
Psalm 9, 32.
307
Psalm 67, 1-2.
308
Psalm 30, 20.
309
Psalm 16, 15.
75
chipuri a lucrurilor celor vremelnice risipindu-mă pre mine cel alunecat prin simţirile cele
trupeşti, dintru una m-au împărţit în multe, şi mi sau făcut mie îndestularea amară, şi lipsa
multă, fiindcă nu te aflu întru mine pre Tine Bunul cel neschimbat, şi singur, şi fără
despărţire Unul, căruia urmându-i nu voi rătăci, pre carele dobândindu-l nu mă voi mâhni,
cu a căruia câştigare se va sătura întru mine pofta mea.
O ticăloşia mea cea grea şi necurmată! Vai mie Doamne! De Tine ticălosul meu
suflet fuge, cu carele împreună pururi întru îndestularea celor bune este, şi întru veselie: Şi
urmează lumii, cu care împreună totdeauna întru lipsă este şi întru durere. Strigă lumea, şi
eu mă sfârşesc: Strigi Tu Doamne, şi eu răsuflu: Iar ticălosul meu suflet urmează mai
vârtos ceia ce-l face pre el de se sfârşeşte, decât Celuia ce îl chemi şi îl odihneşti. Aceasta
este neputinţa mea arătat: O Doftorule al duhurilor, vindecăm-i pre aceasta, ca să mă
mărturisesc Ţie Mântuitorului meu, din toată inima mea, pentru toate facerile de bine ale
Tale, întru care din tinereţile mele, şi până la bătrâneţe şi cărunteţe mă hrăneşti pre mine.
Şi mă rog Ţie pentru Numele Tău Cel Prea Sfânt: „Nu mă lăsa pre mine! Nu Te depărta de
la mine: Ia aminte spre ajutorul meu Doamne al mântuirii mele!” 310 Că Tu m-ai făcut pre
mine cel ce nu eram nicicum, m-ai răscumpărat pre mine cel ce eram pierdut. Căci am fost
pierdut, şi omorât, iar Tu Te-ai pogorât la cel mort, şi pentru mine a muri ai ales: Şi ca să
mă izbăveşti pre mine robul Tu Împăratul, pogorându-te Te-ai dat pre sineţi: ca să viez eu
ai suferit Tu moartea: Şi aşa smerindu-te pre sineţi, moartea ai stricat, iar pre mine de
iznoavă m-ai înviat. Eram pierdut, eram pierit, eram vândut întru păcate, iar Tu Te-ai
pogorât pentru mine, ca să mă răscumperi pre mine: şi atâta m-ai iubit, cât şi Sângele Tău
l-ai dat spre preţ pentru mine: şi prin acest fel de mare preţ, m-ai întors pre mine din
izgonire, m-ai izbăvit din robie, m-ai hrăpit din muncă, m-ai numit cu însuşi Numele Tău,
m-ai pecetluit cu Sângele Tău, ca să fie pomenirea Ta pururi la mine, şi să nu Te depărtezi
niciodată de la inima mea, Cel ce pentru mine nicicum de la Cruce nu Te-ai depărtat, şi cu
acelaşi untdelemn, cu care Tu Te-ai uns, pre mine m-ai uns, ca să pot a mă numi Hristian
de la Tine Hristoase şi nu numai, ci şi pre mâinile Tale m-ai scris pre mine, ca şi pururi
pomenirea mea să fie la Tine, numai dacă şi pomenirea Ta totdeauna va fi cu mine. Aşadar
în toată vremea darul Tău, şi mila Ta m-au întâmpinat pre mine, şi m-au ajutat. Că de
multe ori din multe şi cumplite primejdii m-ai izbăvit Izbăvitorul meu: rătăcindu-mă eu în
cale m-ai întors, ne ştiind eu m-ai învăţat, greşind eu m-ai mustrat, mâhnindu-mă eu m-ai
mângâiat, deznădăjduindu-mă eu m-ai întărit, căzând eu m-ai ridicat, stând eu m-ai
întemeiat, călătorind eu m-ai povăţuit, viind eu m-ai primit, dormind eu m-ai păzit,
strigând eu m-ai auzit.

CAP, 14.
Cum că Dumnezeu neîncetat este văzător al faptelor şi al cugetelor omeneşti.

Acestea adică, şi multe altele lângă aceste faceri de bine mi-ai făcut mie Doamne
Dumnezeul meu, viaţa sufletului meu, pentru care cu dulceaţă îmi este pururi a povesti,
pururi a pomeni, pururi a mulţumi, ca pentru toate bunătăţile cele de la Tine să pot a Te
lăuda pre Tine, şi a Te iubi din toată inima mea, şi din tot sufletul meu, şi din tot cugetul
meu, şi din toată virtutea mea, CITAT NU GĂSESC DSCN164faţa 2 şi din însuşi creierii
mei, şi din toate încheieturile mele cele dinăuntru: O prea fericită dulceaţă, Domnul şi
Dumnezeul meu şi al tuturor celor ce se veselesc întru Tine. Ci şi ce nu este isprăvit de
310
Psalm 37, 22-23./ Biblia 1914: Psalm 37,21-22.
76
mine au văzut Ochii Tăi: Ochii Tăi zic, care mai luminoşi fiind decât Soarele, privesc toate
căile oamenilor, şi cele mai de jos ale adâncului, şi văd pre cei din toată vremea şi din tot
locul buni şi răi.
Că toate privindu-le, şi toate plinindu-le, cu totul şi pretutindeni dea pururi eşti de
faţă, de fiecare din făpturile Tale purtând grijă, că nimic nu urăşti, din cele ce ai făcut.
Pentru aceasta şi paşii mei îi vezi, şi căile mele, şi noaptea şi ziua pentru păzirea mea
priveghezi, şi toate căile mele cu dinadinsul le însemnezi, o A toate Văzătorule Veşnice:
Ca şi cum şi cerul şi pământul, şi toată zidirea Ta uitându-o, pre mine unul şi numai m-ai fi
cercetat, şi de nimic din celelalte nici o grijă nu ai fi făcut. Că nici privirii Tale celei
neschimbate, nu-i creşte Lumina, dacă la una şi numai vei privi, nici i se împuţinează, dacă
la celelalte ce sânt peste număr şi deosebite, vei căuta. Că precum pre toate împreună şi
întru aceiaşi dată prea desăvârşit le vezi, aşa şi pre fiecare, măcar de au deosebiri,
împreună şi întru aceiaşi dată prea cu dea-mănuntul le priveşte vederea Ta cea
Atotvăzătoare cea deplin una. Aşadar pre toate ca pre una, şi aşa pre una ca pre toate, fără
despărţire, şi fără schimbare, şi fără împuţinare le priveşti. Pentru aceasta şi Tu tot eşti în
toată vremea, mai presus de vreme, şi pre mine tot întru aceiaşi dată şi pururi mă vezi, ca
şi cum afară de mine nimic alt nu Ţi-ar fi fost Ţie a vedea.
Deci aşa stai la păzirea mea, ca şi când pre toate celelalte le-ai fi uitat, şi numai la
mine să iei aminte ai fi voit. Că pururi pre sineţi te arăţi a fi de faţă, pururi eşti gata a mă
întâmpina pre mine, dacă gătit şi pre mine mă vei afla că sunt. Oriunde voi fi, nicicum Tu
Doamne nu mă părăseşti, dacă nu eu pre Tine mai întâi te voi părăsi. Oriunde voi sta, nu
Te depărtezi de la mine, că pretutindeni eşti, ca oriunde voi merge, să te aflu pre Tine, prin
carele voi putea fi, şi nu voi pieri, cel ce fără de Tine nicicum pot a fi. Mărturisesc dar, că
orice fac, şi câte fac, înaintea Ta le fac. Încă şi ceia ce fac orice fel ar fi, Tu mai bine o ştii,
decât eu cel ce o fac. Ca întrucât fac eu ceva, asemenea Tu pururi de faţă stai, ca un
Văzător Veşnic al cugetelor mele, şi al gândurilor, şi al îndeletnicirilor celor cu dulceaţă, şi
al faptelor. Toată gândirea mea, şi toată pofta, înaintea Ta totdeauna este Doamne.
Tu Stăpâne vezi, unde vine duhul, şi unde este, şi unde merge: Că Tu eşti cel ce
cumpăneşti toate duhurile: Cel ce ştii oare dulce este, sau amară rădăcina, dintru care se
ivesc frunzele cele frumoase. Căci şi ca Acela ce judeci, cele dinăuntru, Tu mai bine ştii, şi
inima rădăcinilor mai cu de amănuntul o cerci: Şi nu numai voinţa, ci şi însuşi măduva cea
mai dinăuntru a rădăcinii cu adevărul Luminii Tale cel prea cu de amănuntul cercător, o
aduni, o numeri, o socoteşti, şi o însemnezi, ca să dai fiecăruia, nu numai după lucrurile
lui, şi după voinţa lui, ci şi după măduva cea mai dinăuntru şi prea ascunsă a rădăcinii,
dintru care odrăsleşte această voinţă a celui ce face, ori spre ce adică eu mă plec lucrând, şi
orice socotesc, şi ori pentru ce îmi pare bine şi mă bucur, Tu vezi, şi urechile Tale aud, şi
Ochii Tăi caută şi văd: Şi i-ai aminte, şi însemnezi, şi scrii în cartea Ta tot sau bun, sau rău:
Că pentru lucrul cel bun daruri, iar pentru cel rău munci mai pre urmă să dai, când se vor
deschide cărţile, şi se vor judeca toţi după cele ce sau scris întru dânsele.
Aceasta poate este, ceia ce mai înainte ne-ai zis nouă: „Voi arăta ceva fi lor în zilele
cele mai de pre urmă.”311BINEdscn166 Şi ceia ce sau zis pentru Tine Stăpâne: Că şi tot
sfârşitul el cu de amănuntul îl cearcă. Că Tu întru toate cele ce facem la scop mai vârtos
iei aminte, decât la facerea lucrului. Iar întrucât cu dinadinsul acestea gândesc, Doamne
Dumnezeul meu cel Înfricoşat şi Tare, de frică împreună şi de mare ruşine mă cuprind.
Pentru aceasta foarte de nevoie este nouă ca bine şi întru dreptate să vieţuim, ca cei ce
toate le facem înaintea Ochiului celui ce vede toate.
311
2Lege: 32, 2./Biblia 1914: Facerea 49, 1.
77
 CAP, 15.
Cum că nimic nu este omul singur, fără de darul lui Dumnezeu.

Dumnezeule A tot ţiitorule şi Atotputernice, Dumnezeule al Duhurilor şi a tot trupul,

ai căruia ochi văd peste toate căile fiilor lui Adam, de la naşterea lor, până în ziua ieşirii
lor, „ca să dai fiecăruia după lucrurile lui, sau bune sau rele de vor fi:” 312 Arată-mi mie
sărăcia mea, ca să o mărturisesc pre aceasta Ţie. Că am zis cum că sunt bogat, şi de nimic
nu voi avea trebuinţă: Şi nu ştiam că eram sărac, şi mişel, şi orb, şi gol, şi ticălos, şi
netrebnic: Căci credeam că voi fi ceva, nimic fiind: Am zis, că mă voi înţelepţi, şi m-am
făcut nebun: Am socotit că sunt priceput, şi m-am amăgit: Şi acum cunosc, că al Tău este
tot Darul, fără de care nu putem face nimic. „Că de nu vei păzi Tu Doamne cetatea, în
deşert au privegheat cel ce o păzeşte.” 313 Aşa m-ai învăţat pre mine Doamne a mă cunoaşte
pre sine-mi: Că m-ai părăsit, şi m-ai ispitit, nu pentru Tine ca să mă cunoşti, ci pentru
mine, ca eu pre sine-mi să mă cunosc. Că precum am zis, Stăpâne, mi se părea cum că sunt
eu ceva de la sine-mi, adică, şi socoteam că sunt îndestul singur, şi nu gândeam, că Tu eşti
Cel ce mă povăţuieşti, până când puţin oarece depărtându-te de la mine, îndată am văzut
întru sine-mi, şi am cunoscut, că Tu mă povăţuieşti: Şi a cădea adică sau făcut de la mine,
iar a mă scula, de la Tine.
Deschisu-miai ochii mei, o Lumină, şi m-ai sculat, şi m-ai luminat, şi am priceput,
că „ispită este viaţa omului pre pământ,”314 şi „cum că nu poate tot trupul a se lăuda
înaintea Ta,”315 „nici se va îndrepta tot cel viu.”316 Că orice lucru bun, sau mare, sau mic, al
Tău este Darul acesta, şi nimic nu este al nostru, fără numai lucrul cel rău. De unde dar se
va lăuda tot trupul; Au doară pentru lucrul cel rău; Ci aceasta nu este laudă, ci ticăloşie:
Dar oare se va lăuda pentru cel bun; Au doară pentru cel străin; Al Tău este Doamne lucrul
cel bun, a Ta este Slava. Că acela ce pentru lucrul cel bun al Tău, nu Ţie, ci lui-şi va căuta
slava, acesta este fur şi tâlhar, şi asemenea diavolului, celui ce au voit să fure slava Ta. Că
acela ce voieşte ca să se laude pentru darul Tău, şi nu caută slava Ta, ci a sa, acesta, măcar
deşi se va lăuda de oameni pentru Darul Tău, dar de Tine negreşit se va defăima: Că pentru
Darul Tău, nu Slava Ta, ci a sa au căutat: Iar acela ce se va lăuda de oameni, defăimându-l
Tu, nici se va ajutora de ajutorinţe omeneşti, Tu judecându-l, nici se va dezvinovăţi, Tu
osândindu-l.
Ci Tu Doamne acela ce m-ai zidit din pântecele maicii mele, nu mă lăsa să cad întru
atâta ne socoteală, cât să mă arăt că voiesc să hrăpesc, Slava Ta: Ţie să fie Slava, de la
carele este şi tot binele: Iar nouă ne rămâne ruşinea feţei, şi ticăloşia, după care urmează
tot răul, dacă nu Tu Doamne Te vei pleca să ne miluieşti. Ci ne miluieşti Doamne,, Tu
toată zidirea Ta o miluieşti, şi nimic nu urăşti din cele ce ai făcut, şi din bunătăţile Tale dai,
şi din grăsimea Bunătăţii Tale ne îmbogăţeşti pre noi cei săraci: Că iubeşti pre cei săraci, şi
îi faci bogaţi cu bogăţia Ta. Iată Doamne, săraci suntem noi fii Tăi, şi turma Ta cea mică.
Deschide-ne nouă uşile Tale, şi „vor mânca săracii şi se vor sătura, şi Te vor lăuda cei ce
te caută pre Tine.”317 Că ştiu Stăpâne, şi mărturisesc, Tu învăţându-mă, că numai cei ce se
312
2Corinteni 5, 10.
313
Psalm 126, 2.
314
Iov 7, 1.
315
1Corinteni 1, 29.
316
Psalm 142, 2.
317
Psalm: 21, 30
78
cunosc pre sine-şi că sunt săraci, se vor îmbogăţi de la Tine: Iar cei ce se socotesc pre
sineşi bogaţi, fiind săraci, afară de Bogăţia Ta se vor închide.
Eu dar mărturisesc Ţie sărăcia mea, Doamne Dumnezeul meu, ca să fie a Ta toată
slava, pentru că al Tău este şi tot binele, care de mine sar fi făcut. Mărturisesc Ţie Doamne
precum m-ai învăţat pre mine: Nimic nu sunt eu, fără numai cu totul deşertăciune, şi
umbră a morţii, şi adânc oarecare întunecos, şi pământ nevăzut, şi ne întocmit, nimic fără
de blagoslovenia Ta răsărind, nici ceva rodind, fără numai ruşine, şi fărădelege, şi moarte.
Că şi de am avut vreodată vreun bine, de la Tine eu am avut: Şi de am ceva, al Tău este,
sau de la Tine l-am luat şi îl am. De am stătut vreodată, prin Tine am stătut: Iar când am
căzut de la sine-mi am căzut: Şi dea pururi aş fi zăcut în noroi, de nu Tu m-ai fi ridicat: Şi
dea pururi aş fi fost orb, de nu Tu m-ai fi luminat. Căzut fiind, niciodată nu m-aş fi ridicat,
de nu Tu mi-ai fi dat mâna: Iar ridicându-mă Tu totdeauna iarăşi aş fi căzut, de nu Tu m-ai
fi întărit, şi de multe ori aş fi pierit, de nu Tu m-ai fi povăţuit şi m-ai fi mântuit.
Aşa pururi Doamne, aşa pururi m-au întâmpina pre mine Darul Tău, şi milele Tale,
de tot felul de rele izbăvindu-mă, de cele trecute adică slobozindu-mă, iar de la cel de faţă
ridicându-mă, iar împotriva celor viitoare întărindu-mă, încă şi cursele cele întinse înaintea
mea mai înainte rupându-le, şi pricinile şi îndemnările spre a păcătui ridicându-le. Că de
nu mi-ai fi făcut Tu mie aceste faceri de bine, tot păcatul lumii aş fi săvârşit. Că ştiu
Doamne, că nu este vreo fărădelege, făcută vreodată de vreun om, pre care aceiaşi şi alt
om nu ar fi putut să o săvârşească, de nu ai fi fost Tu de faţă ajutătorul, cel ce au zidit pre
om: Ci ca nicidecum să nu fac eu acestea, Tu ai făcut, ca să mă depărtez de acestea. Tu ai
poruncit, şi ca să cred Ţie Darul Tău întru mine l-ai vărsat: Că Tu ai fost Stăpâne cel ce mă
povăţuieşti pre mine către Tine: Tu şi Ţie şi mie m-ai păzit depărtat prin luminarea Darului
Tău ca să nu fac prea curvie, sau altă ceva fărădelege ca aceasta.

CAP, 16.
Pentru diavolul, şi ispitele cele multe de la dânsul.

S-au dus ispititorul, iar a se duce Tu ai lucrat. Şi locul au lipsit, şi vremea, iar cel ce
au făcut a lipsi Tu ai fost. Era de faţă locul, şi nu au lipsit vremea, ci ca nicidecum să nu
mă plec eu acestora, Tu m-ai ţinut. Sosit-au cel ce ispiteşte întunecat la faţă, precum este:
Ci ca să-l defaim eu pre el, Tu m-ai întărit. Venit-au cel ce ispiteşte iarăşi întrarmat şi tare,
dar ca să nu mă biruiască, Tu pre acela l-ai înfrânat, iar pre mine m-ai împuternicit: Stătut-
au de faţă cel ce ispiteşte închipuit în Înger de lumină, iar ca să nu mă amăgească, Tu pre
dânsul l-ai certat, şi ca să-l cunosc pre dânsul Tu pre mine m-ai luminat. Că aceasta este
„balaurul acela cel mare şi mohorât,” „şarpele cel de demult, cel ce sau numit diavol, şi
satan,”318 „cel ce are şapte capete şi zece coarne: pre carele l-ai zidit” 319 a se juca în marea
aceasta, care este mare şi largă, întru care plutesc târâtoare cărora nu este număr, jivini
mici şi mari: Adică neamul a tot felul de draci, care ziua şi noaptea nimic alt nu fac, fără
numai înconjură împrejur, „căutând pre cine ar înghiţi,”320 dacă Tu nu vei izbăvi.
„Că aceste este balaurul cel vechi acela, carele sau târât în raiul desfătării,” 321 „şi cu
coada lui au tras pre pământ a treia parte din stelele cerului:”322 Cel ce cu veninul lui cel
318
Apocalipsa 12, 3 şi 9.
319
Psalm 103, 28.
320
1Petru 5, 8.
321
Facerea 3, 1.
322
Apocalipsa 12, 3, 4: / Bibllia 1914: Apoc. 12, 4.
79
otrăvitor au stricat apele cele de pre pământ, ca să moară cei ce vor bea dintru dânsele: Cel
ce şi-au aşternut lui-şi ca nişte tină aurul, şi au nădăjduit că va sorbi în gura lui tot
Iordanul: Cel ce sau făcut de a nu se teme de nimeni: Şi cine ne va izbăvi pre noi de
muşcăturile acestuia; Cine ne va scoate din gura acestuia, fără numai Tu Doamne, cel ce ai
zdrobit capul acestui atât de mare balaur, Întinde dar aripile Tale peste noi Stăpâne, ca sub
dânsele să scăpăm de la faţa unei fiare ca aceştia, care ne goneşte, şi prin zaua Ta ne
izbăveşte de coarnele ei. Că aceasta este lupta lui cea neîncetată, aceasta este mai vârtos
cea una a lui poftă, ca să pună lui-şi mâncare sufletele celor ce i-ai zidit.
Şi pentru aceasta către Tine Doamne strigăm, izbăveşte-ne pre noi de vrăjmaşul
nostru acesta cel din toate zilele, care sau de dormim noi sau de priveghem, sau de
mâncăm, sau de bem, sau altceva de lucrăm, stă asupră noaptea şi ziua, cu toate felurile de
chipuri, uneori arătat, iar alte ori întru ascuns prin taină slobozind asupra noastră săgeţi
veninoase, ca să ne omoare sufletele noastre. Dar cu adevărat Doamne cât de rea este şi
nebunia noastră, că deşi cunoaştem noi pre acest balaur că neîncetat se ridică asupra
noastră cu gâtlej deschis, şi este gata ca să ne înghită, însă nimic mai puţin dormim, şi
lenevindu-ne petrecem întru desfrânare, ca şi cum am fi fost întru întărire înaintea celui ce
nimic alta nu pofteşte fără numai pierzarea noastră. Că vrăjmaşul pururi priveghează fără
de somn, ca să ne omoare, iar noi nu voim să ne sculăm din somn, ca să ne păzim noi.
Că iată înaintea picioarelor noastre milioane de curse au întins, şi pre toate cărările
noastre tot felul de laţuri au înmulţit, ca să vâneze sufletele noastre: Şi cine va scăpa:
Curse nouă ne-au pus în bogăţie, curse în sărăcie, curse ne-au gătit în mâncare, în băutură,
în dezmierdări, în somn, în privegheri, în cuvânt şi în lucru, şi în toţi paşii noştri. „Ci Tu
Doamne izbăveşte-ne pre noi de cursa vânătorilor, şi de cuvântul turburător,” 323 ca să ne
mărturisim Ţie zicând: „Bine este cuvântat Domnul carele nu ne-au dat pre noi spre vânare
dinţilor lor: Sufletul nostru ca o pasere sau izbăvit din cursa vânătorilor: Cursa sau
sfărâmat şi noi ne-am izbăvit.”324

CAP, 17.
Cum că Dumnezeu este lumină drepţilor.

Şi Tu Doamne, Lumina mea, descoperă-mi ochii mei, ca luminându-mă să umblu

întru Lumina Ta, şi să nu mai împiedic piciorul meu de cursele ispititorului: Că cine va
scăpa de aceste multe curse, ne văzându-le pre ele; Şi cine le va vedea, fără numai acela
pre care Tu Doamne îl vei lumina; Că acesta Tatăl întunericului, întru întuneric şi-au
ascuns cursele sale, ca întru dânsele să se prindă toţi cei ce petrec întru întunericul lui, cei
ce sânt fii ai acestui fel de întuneric, cei ce nu văd Lumina Ta, întru care cel ce umblă nu
se va teme: „Că cel ce umblă ziua nu se împiedică, iar cel ce umblă noaptea, se împiedică,
pentru că nu este lumină întru dânsul:” 325 Tu eşti Lumina Doamne, Tu eşti Lumina fiilor
Luminii: Tu eşti Ziua, care nicicum nu ştii apus, întru care păşesc fii Tăi fără de
împiedicare: Şi fără de care, toţi cei ce umblă, întru întuneric umblă, fiindcă pre Tine
Lumina lumii nu te au.
Iată dar, în toate zilele vedem, că pre cât mai vârtos cineva de la Lumina Ta se
depărtează, pre atâta mai vârtos întru întunericul păcatelor se învăluie: Şi pre cât mai mult
323
Psalm 90, 3.
324
Psalm 123, 5-6-7.
325
Ioan 11, 9-10.
80
întru întuneric petrece, pre atâta mai puţin vede cursele cel întinse lui pre cale, drept aceia
şi mai puţin cunoaşte, şi mai adeseori se prinde în ele, căzând: Iar ce este mai înfricoşător,
că şi căzând nu cunoaşte: Iar cel ce nu-şi cunoaşte căderea sa, şi grijă mai puţină face de a
se scula, pre cât încă şi socoteşte că stă drept. Ci Tu Doamne, Lumina cugetului,
luminează-mi acum ochii mei ca să văd eu şi să cunosc, ca să nu pier înaintea vrăjmaşilor
mei. Că spre pierzania noastră se nevoieşte vrăjmaşul, pre carele o de îl vei face să se
topească de la faţa noastră, precum se topeşte ceara de faţa focului. „Că acesta este tâlharul
cel întâi şi de pre urmă, cel ce au pus sfat să răpească slava Ta, când trufindu-să şi
înălţându-să sau surpat, şi în groapa sa au căzut, aruncându-se din Muntele Tău cel sfânt,
şi din mijlocul pietrelor celor înfocate, între care se afla petrecând.”326
Acesta şi acum, Doamne Dumnezeul meu, viaţa mea: Acesta şi acum, şi după ce au
căzut, nu încetează a goni pre fii Tăi, pentru urâciunea care poartă asupra Ta, o Prea Înalte
Împărate, poftind ca să piardă făptura Ta aceasta, care sau zidit de Bunătatea cea
Atotputernică după chipul Tău, ca să se învrednicească de slava Ta, de care pentru
Înălţarea sa el sau lipsit. Ci Tu cel tare întru putere zdrobeşte-l, pre acesta ce se scoală
asupra noastră, celor ce suntem oile Tale: Şi ne luminează pre noi, ca să vedem cursele,
care ne-au gătit nouă, şi să scăpăm la Tine, Acela ce eşti veselia lui Israil. Şi acestea cu
adevărat toate Tu mai bine le ştii, Acela ce cunoşti pricirea lui cea cu prigonire asupra
noastră, şi cerbicea lui cea tare. Că nu povestesc acestea, ca să le fac Ţie cunoscute, Celuia
ce toate le ştii, de carele nu se poate tăinui vreodată vreo gândire: Ci înaintea picioarelor
Mărimei Tale mă jeluiesc pentru cele de la vrăjmaşul meu, o Judecătorule Prea Veşnice, ca
pre acela să-l osândeşti, iar pre noi fii Tăi să ne mântuieşti, a cărora Tu eşti tăria şi puterea.
Viclean este Doamne vrăjmaşul acesta al nostru, şi îndărătnic, şi nu va putea cineva
să înţeleagă cu lesnire învârtiturile căii lui, nici să cunoască chipul feţei lui, de nu Tu
Doamne vei străluci. Că acum aicea, iar acum acolo înconjură: Acum ca un miel, iar acum
ca un lup: Acum întuneric se arată pre sineşi că este, iar acum ca lumină: Şi întru toate
felurimile, şi locurile, şi vremile, după schimbările cele deosebite ale lucrurilor, toate
chipurile de ispite meşteşugeşte. Căci ca să amăgească pre cei ce sânt în scârbe, se
făţărniceşte şi el ca şi cum se scârbeşte: Ca să batjocorească pre cei ce sânt întru cele de
bucurie, se preface şi el că se bucură: ca să înşele pre cei ce se îndeletnicesc întru cele
duhovniceşti, se închipuieşte în Înger de lumină. Şi ca să strâmtoreze pre cei tari, se arată
ca un miel, iar ca să facă lui-şi mâncare pre cei blânzi se repede ca un lup. Şi acestea toate
obişnuieşte a le face, prefăcându-se întru asemănare a multe feluri de ispite: „Cât unii se
tem de frica de noapte, iar alţii de săgeata ce zboară ziua, iar alţii de lucrul ce umblă întru
întuneric, iar alţii de întâmplarea, şi de dracul de amiazăzi.” 327 Şi către acestea cine este
îndestulat a le judeca; Şi măiestri-le şi vicleşugurile lui cine le-au cunoscut; Cine va
descoperi chipul îmbrăcămintei lui; Şi înconjurarea dinţilor lui cine o va pricepe;
Iată au ascuns săgeţile sale în tolbă, şi cursele sale le-au acoperit în chip de lumină:
Iar a se cunoaşte el de noi nu este cu lesnire, de nu de la Tine Doamne Dumnezeul nostru,
nădejdea noastră, vom lua Lumină, ca toate să le vedem şi să le pricepem. Că nu numai
întru lucrurile trupului, care cu lesnire se cunosc, nici numai întru fărădelegile acestea, ci
încă şi întru însăşi nevoinţele cele duhovniceşti, ne-au ascuns nouă vicleanul oarecare
curse mai subţiri, şi pre răutăţi, ca pre nişte fapte bune cu adevărat le spoieşte, şi în Înger
de lumină pre sineşi se preface. Acestea şi altele mai multe ca acestea meşteşugeşte asupra
noastră fiul lui veliar, satana acesta, o Doamne Dumnezeul nostru: Şi acum ca un leu iar
326
Isaia 14, 12-13.
327
Psalm 90, 5-6.
81
acum ca un balaur, arătat, şi ascuns, dinăuntru şi dinafară, noaptea şi ziua, pândeşte ca să
răpească sufletele noastre. CI izbăveşte-ne pre noi Doamne Dumnezeul nostru, cel ce
mântuieşti pre toţi cei ce nădăjduiesc spre Tine: Ca acela de noi mâhnindu-se să se
depărteze şi să piară, iar Tu cu noi să fii de faţă Domnul nostru şi Dumnezeul, cel prea
bine cuvântat, şi prea proslăvit.

CAP, 18.
Pentru facerile cele de bine cele de la Dumnezeu.

Iar eu fiul slujnicei tale, care m-au pus pre mine Mâna Ta, prin aceste sărace ale
mele mărturisiri, cu toată inima mea voi sta înaintea Ta Mântuitorul meu, şi voi socoti cu
mintea mea toate bunătăţile cele din tinereţile mele în toată viaţa mea făcute mie. „Că ştiu
cum că foarte neplăcută îţi este Ţie nemulţumirea,” 328 cea ce este rădăcina a toată răutatea,
şi ca o suflare de vânt, tot lucrul bun îl usucă şi-l arde, şi Izvorul Milostivirii Tale către om
îl închide. Că pentru nemulţumirea şi cele rele lucruri ce sânt nişte mortăciuni, învie şi nu
mor, şi cele bune care sunt oarecum încă vieţuitoare, mor şi nu mai sporesc înainte
făcându-se mai mult vieţuitoare. Ci eu mulţumesc Ţie Doamne, ca să nu fiu ne cunoscător
şi ne mulţumitor către Tine cel ce m-ai izbăvit Mântuitorul meu şi scutitorul meu. Că de
câte ori balaurul acela m-au înghiţit, iar Tu din gâtlejul lui m-ai smuls.
De câte ori am greşit Ţie, şi acela era gata să mă soarbă, iar Tu Doamne Dumnezeul
meu m-ai apărat! Când eu împotriva Ta făceam fărădelegi, când făcând fărădelegi călcam
poruncile Tale, sta acela gata să mă răpească la iad: Iar Tu îl opreai. Eu Ţie îţi greşeam, iar
Tu îmi ajutai: Şi eu nu mă temeam, iar Tu mă păzeai: De la Tine eu mă depărtam, şi mă
lipeam de vrăjmaşul meu, iar Tu pre acela ca să nu mă prindă, îl înfricoşai: Aceste faceri
de bine Doamne Dumnezeul meu îmi făceai, iar eu ticălosul nu ştiam. Că aşa pre mine de
multe ori din gâtlejurile diavolului m-ai izbăvit, din gura leului m-ai răpit, şi din iad, măcar
ne ştiind eu, de multe ori m-ai întors. Că m-am făcut pogorât ticălosul până la porţile
iadului: Iar a nu intra eu cu totul înăuntru de porţi, Tu m-ai ţinut.
Aproape de porţile morţii am venit, iar a nu fi eu ţinut întrânsele, Tu ai lucrat. Încă
şi din moartea trupească adeseori m-ai izbăvit pre mine, Mântuitorul meu, pre cel ce am
fost cuprins de cumplite boli, şi am fost căzut în multe primejdii, şi pre uscat şi pre mare:
Încă şi de foc şi de sabie, şi de tot felul de altă ispită m-ai scăpat, pururi stând lângă mine,
şi după mila Ta păzindu-mă. Că ai ştiut o Stăpâne, că dacă atunci fiind părăsit aş fi murit,
ar fi primit pre sufletul meu iadul, şi veşnic m-aş fi osândit: Ci Îndurările Tale m-au
întâmpinat pre mine şi Darul Tău, şi din moartea sufletului împreună şi a trupului, m-au
mântuit, o Dumnezeul meu şi Doamne: Acestea, şi altele multe ca acestea faceri de bine
din destul mi-ai dat mie. Iar eu eram orb, şi nu puteam să cunosc, până când m-ai luminat.
Acum dar, o Lumina sufletului meu, Domnul meu şi Dumnezeul meu, Viaţa, prin care
viez. Luminarea ochilor mei, prin care văd: Iată acum m-ai luminat pre mine, şi te-am
cunoscut pre Tine, ca să viez prin Tine, şi mulţumite îţi mărturisesc Ţie, măcar proaste pre
acestea şi mici, şi nu potrivite cu facerile Tale de bine, însă acest fel pre cât poate neputinţa
cea întru mine aţi aduce Ţie. Că Tu Unul eşti Dumnezeul meu, Ziditorul meu, carele
iubeşti sufletele noastre, şi de nimic nu Te îngreţoşezi, din cele ce ai făcut. Iată eu sunt cel
întâi între păcătoşi, pre care i-ai mântuit, ca să mă fac pildă celorlalţi a Bunătăţii Tale celei
nebiruite.
328
Luca 17, 17-18.
82
 Mărturisi-voi Ţie toate facerile Tale de bine cele mari, că m-ai izbăvit din iadul cel
mai de jos, şi odată, şi de două ori, şi de trei ori, şi de o sută de ori, şi de o mie de ori: Şi eu
pururi mă duceam grăbindu-mă la iad, iar Tu pururi mă întorceai, şi după dreptate de mii
de ori m-ai fi osândit, de ai fi voit, dar nu ai voit, că iubeşti sufletele, şi cu îndelungă
răbdare suferi pre oameni cei ce păcătuiesc, dăruindu-le lor vreme spre pocăinţă. Cât de
multe sunt, Stăpâne, în toate căile Tale, cât de multe sunt milele Tale. Deci acum le văd pre
acestea Doamne, Dumnezeul meu, şi prin Lumina Ta le pricep: Iar sufletul meu se
sfârşeşte pentru mulţimea Îndurărilor Tale celor către mine: Că l-ai scos pre el din iadul cel
mai de jos, şi către viaţă m-ai întors: Tot mort zăceam, şi pre mine tot m-ai înviat. Ca să fie
Dar al Tău tot ce viez: Şi eu tot pre mine tot Ţie mă aduc, pre tot duhul, pre toată inima,
pre tot trupul: Deci toată viaţa mea Ţie să vieze. O Tu viaţa mea cea prea dulce: Fiindcă şi
pre mine tot m-ai izbăvit, ca şi pre mine tot să mă ai: Pre mine tot de iznoavă m-ai zidit, ca
şi pre mine tot de a doua oară să mă dobândeşti. Iubite-voi dar pre Tine Doamne
Dumnezeul meu, Puterea mea: Iubite-voi pre Tine, Veselia mea cea negrăită, şi voi via de
aceia nu mie ci Ţie. Toată viaţa mea ceia ce mai înainte sau pierdut întru ticăloşia mea, au
înviat întru Lumina Ta: Că Tu eşti Dumnezeul cel Îndurat şi Milostiv, şi carele în mii de
neamuri faci milă cu cei ce te iubesc Numele Tău.
Deci pentru aceasta „Doamne şi Dumnezeul meu, cel ce mă sfinţeşti, prin legea Ta
mi-ai poruncit mie a te iubi pre Tine cu toată inima mea, cu tot sufletul meu,” 329 cu tot
cugetul meu, cu toată tăria mea, cu toate puterile mele, şi din însăşi măruntaiele mele cele
dinăuntru, în toate ceasurile şi minutele vremii, întru care dobândesc mulţimea Bunătăţii
Tale şi Milei Tale, că pururi aş fi pierit, de nu Tu pururi m-ai fi povăţuit: Pururi aş fi murit,
de nu Tu pururi m-ai fi păzit. Şi în toată vremea dar dator sânt eu Ţie, celui ce în toată
vremea facerile Tale de bine cele mari din destul mi le dai mie. Că precum în toată viaţa
mea nu mi se întâmplă mie nici un ceas, nici un minut de ceas, întru care să nu dobândesc
facerile Tale de bine, aşa nu mi se cuvine mie a trece nici o clipă a vremii, întru care să nu
te am înaintea ochilor mei şi în minte, şi să nu te iubesc din toată puterea mea. Ci nici
aceasta nu pot, dacă nu Tu o vei da, de la carele este tot ce este bun, şi „tot darul
desăvârşit, carele de sus se pogoară de la Tine Părintele Luminilor, la care nu este
schimbare, sau umbră de prefacere.”330 Că nici este a celui ce voieşte, nici a celui ce
aleargă, ci a Ta celui ce ne miluieşti pre noi când te iubim pre Tine. Al Tău este Doamne şi
Darul acesta, al căruia este şi tot ce este bun. Deci porunceşti a Te iubi de mine; Dă ceia ce
porunceşti, şi porunceşte, orice voieşti.

CAP, 19.
Dorul fierbinte al sufletului celui ce pofteşte a iubi pre Dumnezeu.

Te iubesc pre Tine Doamne Dumnezeul meu, dar şi mai mult încă a te iubi pururi
poftesc: Pentru că Tu eşti cu adevărat, decât toată mierea mai dulce, decât tot laptele mai
hrănitor, şi decât toată lumina mai strălucitor: Pentru aceasta mie şi decât tot aurul, şi
argintul, şi pietrele scumpe m-ai cinstit: Pentru că fără de bucurie îmi era mie şi fără de
plăcere tot ce făceam în veacul acesta, asemănându-mă cu dulceaţa cea de la Tine, şi cu
buna podoabă a casei Tale pre care o am iubit. O foc care pururi eşti aprins, şi niciodată nu
te stingi! O Dragoste! Care pururi eşti fierbinte şi niciodată nu te încropeşti! Aprinde-mă
329
A DOUA LEGE, 6, 5. /Biblia 1914: A DOUA LEGE 6, 5-6.
330
Iacob 1, 17.
83
pre mine! O de m-aş aprinde tot de la Tine! Tot (am zis) de m-aş aprinde, ca tot şi să te
iubesc pre Tine! Că mai puţin te iubeşte, cel ce altceva iubeşte, afară de nu pentru Tine va
iubi. Iubite-voi Doamne, pentru că Tu mai întâi m-ai iubit pre mine. Şi de unde îmi va fi
mie grai de ajuns, ca să povestesc semnele dragostei Tale celei mari către mine, şi facerile
Tale de bine cele peste număr, cu care dintru început mai înainte m-ai apucat pre mine;
Că după facerea de bine a zidirii mele, când întru început după chipul Tău m-ai
făcut, cinstindu-mă şi înălţându-mă între celelalte zidiri ale Tale, m-ai împodobit pre mine
încă deosebit şi cu lumina feţei Tale. Care o ai însemnat pre pragul inimii mele, prin care şi
decât cele nesimţitoare, şi decât jivinile cele simţitoare, deopotrivă mai sus m-ai ridicat,
„iar decât Îngerii, puţin oarece m-ai micşorat.”331 Dar puţin şi aceasta sau părut înaintea
bunătăţii Tale. Pentru că şi cu darurile Tale cele din toate zilele cele mari şi însemnate ale
facerilor de bine, neîncetat m-ai hrănit, şi ca pre un prunc al Tău cu adevărat, mic şi moale,
cu ţâţele mângâierii Tale m-ai aplecat, şi m-ai întărit: Căci ca să-ţi slujesc Ţie eu tot, pre
toate câte ai făcut le-ai supus ca să-mi slujească ele mie.

CAP, 20.
Cum că Dumnezeu toate le-au supus să slujească omului.

„Toate le-ai supus sub picioarele omului, ca numai omul tot să se supună Ţie: Şi ca
să fie al Tău omul tot, peste toate lucrurile Mâinilor Tale l-ai pus pre el:” 332 Pentru aceia,
pre cele de afară toate pentru trup le-ai adus întru fiinţă, iar pre însuşi trupul pentru suflet,
iar pre suflet pentru tine, ca la Tine numai să se îndeletnicească, şi pre Tine numai să te
iubească: Pre Tine adică avându-te spre mângâiere, iar pre cele mai de jos spre slujbă. Că
tot ce se cuprinde sub crugul cerului, mai de jos este decât sufletul omului: Carele sau
făcut, ca să dobândească pre cel ce este mai înalt şi vârful bunătăţilor: Pre care de îl va
dobândi, fericit va fi, şi de carele de se va lipi, înălţându-se mai presus de toată prefacerea
cea prin bunătăţile cele de jos, şi de prietenia cu acestea, va vedea întru linişte netulburată
faţa cea veşnică şi fără sfârşit a mărimii celei Prea Înalte, după al căreia chip şi asemănare
sau înfiinţat. Că atunci se va desfăta în casa Domnului de bunătăţile acelea, cu care
asemănându-se toate cele de aicea câte se văd, ca o nimic se socotesc. „De acelea adică,
pre care ochiul nu le-a văzut, şi urechea nu le-au auzit, şi la inima omului nu sau suit, care
Dumnezeu le-au gătit celor ce îl iubesc pre El.” 333 Şi pre acestea Tu Doamne le vei da
sufletului, cu care şi în fiecare zi veseleşti sufletele robilor Tăi, pentru că iubeşti sufletele
lor.
Dar ce mă minunez de aceasta, o Doamne Dumnezeul meu; Chipul Tău şi
asemănarea cinsteşti, după care sau zidit de Tine sufletele. Pentru că şi trupului nostru
măcar deşi este muritor, şi necinstit, i-ai dat să vadă strălucirea cerului, prin slujitorii Tăi
cei fără preget, Soarele adică, şi Luna, pre carii i-ai pus să slujească fiilor Tăi neîncetat
noaptea şi ziua: Şi ca să răsufle omul, i-ai dăruit lui curăţirea aerului: Iar ca să audă,
deosebirea glasurilor: Iar ca să miroase, aburii cei prea dulci ale celor cu bun miros: Iar ca
să guste, felurimile umezelilor: Iar ca să pipăie, grosimile trupurilor: Lângă acestea şi
dobitoacele câmpului le-ai dat lui spre ajutor întru nevoi, şi păsările cerului, şi cu peştii
mării, şi cu roadele cele ce răsar din pământ l-ai îndestulat, ca dintru acestea trupul să-şi
331
Psalm 8, 6.
332
Facere: 1, 27. /Biblia 1914: Facere 1, 28.
333
1Corinteni 2, 9.
84
întărească şi viaţa să îşi păzească: Încă şi ierburi de leacuri ai pus în pământ împotriva
tuturor bolilor ce se întâmplă lui, şi mai deosebite mângâieri, i-ai gătit pentru stricăciunile
şi vătămările cele deosebit potrivnice lui: Că milostiv eşti şi îndurat: Şi ştii plăsmuirea
noastră „Altarul nostru: Şi noi toţi ca lutul suntem în mâna Ta.”334

CAP, 21.
Cum că dintru a socoti, bunătăţile cele vremelnice, se adună mărimea
bunătăţilor celor cereşti.

O de mi s-ar deschide mie uşa Milei Tale celei mari! Şi o de sar adăoga mai mult
lumina cea de la Tine (rogu-mă) ca şi mai multe mie să mi se deschidă! „Ca dintru acestea
mici pre cele mari ale Tale, şi dintru acestea văzute pre cele nevăzute ale Tale le înţelegem
Doamne Dumnezeule,”335 Prea Sfinte şi Prea Bunule Ziditorule şi Făcătorule al nostru. Că
dacă pentru acest trup prost şi stricăcios atâtea de multe şi mari faceri de bine ne dai nouă,
din cer şi din aer, din pământ şi din mare, prin lumină şi prin întuneric, prin fierbinţeală şi
prin umbră, şi prin rouă şi bură, şi prin vânturi şi ploi, şi prin dobitoace şi pomi, şi prin tot
felul de ierburi, şi odrăslirile cele din pământ, şi prin slujirea tuturor zidirilor Tale, care
după vremi unele după altele ne slujesc nouă, prin mâhnirile şi supărările ce ni se întâmplă
nouă le uşurezi. „336Oare ca ce fel, şi cât de mari şi nenumărate vor fi bunătăţile cele ce le-
ai gătit în Patria cea cerească celor ce te iubesc pre Tine, unde te vom vedea faţă către
faţă;” Dacă atâtea ne dăruieşti nouă celor din temniţă, oare câte vei da celor din Palate;
Mari sunt lucrurile Tale, şi nenumărate, o Doamne Împărate al Cerurilor: „Că dacă
foarte bune, şi prea dulci sunt, cele ce le dai deopotrivă celor buni şi celor răi,” 337 oare ca
ce fel vor fi cele ce le păzeşti numai celor buni; Dacă atâtea de nenumărate şi de multe
feluri sunt Darurile Tale, pre care acum le dai întocmai şi prietenilor şi vrăjmaşilor, câte de
mari şi nenumărate, cât de dulci şi cu totul veselitoare vor fi cele ce le vei dărui numai
prietenilor Tăi; Dacă atâtea sunt mângâierile Tale în ziua aceasta a lacrimilor, cât le vei
înmulţi în ziua nunţii; Dacă atâta de veselitoare cuprinde temniţa, oare ce fel va cuprinde
Patria cea slobodă; „Ochiul nu le-a văzut, fără numai al Tău o Dumnezeule, pre cele ce ai
gătit celor ce te iubesc:”338 Că după mulţimea Mărimei Tale este şi mulţimea bunătăţii Tale
celei mari, care o ai ascuns celor ce se tem de Tine.
„Mare eşti Doamne Dumnezeul meu, şi nemăsurat, şi Mărimei Tale nu este sfârşit,
nici Înţelepciunii număr, nici Bunătăţii măsură:”339 Şi nici răsplătirii celei de la Tine
asemenea nu este nici număr nici măsură: Ci precum eşti Tu mare, aşa şi darurile Tale sunt
mari: Că Tu eşti răsplătirea şi darul cel de biruinţă al celor ce se nevoiesc pentru Tine.

CAP, 22:
Cum că dulceaţa cea Dumnezeiască ridică pre toată amărăciunea cea de acum
a lumii.

334
Isaia 18, 6.
335
Romani 1, 2.
336
1Cor. 13, 12.
337
Matei 5, 45.
338
1 Cor. 2, 9.
339
Psalm 30, 19.şi Psalm 144, 3. şi 146, 5.
85
 Acestea Doamne Dumnezeul meu, acela ce sfinţeşti pre sfinţii Tăi, sunt facerile Tale
de bine cele mari, cu care vei umple sărăcia fiilor Tăi celor flămânzi: Că Tu eşti nădejdea
celor fără de nădejde: Tu eşti cununa celor ce se aduce întru Slavă, care sau gătit celor ce
biruiesc: Tu eşti săturarea cea pururi vecuitoare a celor flămânzi, care se va da celor ce
sunt întru foame: Tu eşti mângâierea cea veşnică, care se va da numai celor ce defaimă
mângâierea lumii aceştia pentru mângâierea cea de la Tine, care nu va avea sfârşit: Că cei
ce alega se mângâia aicea, nu sunt vrednici de mângâierea cea de la Tine: Iar cei ce se
chinuiesc aicea se vor mângâia întru Tine, şi cei ce se fac părtaşi patimilor Tale se vor
împărtăşi şi de mângâierile Tale: Că nimeni nu se va mângâia întru amândouă veacurile:
Nici este cu putinţă cel ce în veacul acesta petrece întru desfătare, să se bucure şi în cel
viitor ci nevoie este ca să se lipsească de unul, cel ce alege pre celălalt. Acestea socotind
eu, Doamne Dumnezeul meu, Mângâietorul meu, „sau lepădat de a se mângâia sufletul
meu,”340 ca să se facă vrednic de mângâierile Tale cele veşnice: Căci cu dreptate este să se
lipsească de Tine, tot cel ce pofteşte a se mângâia întru altceva mai vârtos decât întru Tine.
Şi deci mă rog Ţie prin Tine. O Adevărule cel prea desăvârşit, să nu mă laşi să mă mângâi
cu vreo mângâiere deşartă şi zadarnică, fără numai cu cea de la Tine. Ci toate cer să mi se
întâmple mie amare, ca numai Tu să te pari sufletului meu dulce, carele eşti dulceaţa cea
necovârşită, prin care şi cele amare toate se îndulcesc.
„Că dulceaţa Ta şi lui Ştefan pre pietrele cele din pârâu cu care îl împroşca,” 341 i le-
au îndulcit: „Şi lui Lavrentie pre grătar dulce i l-au făcut:” 342 „Pentru dulceaţa cea de la
Tine şi Apostolii se întorcea de la adunare bucurându-se că pentru numele lui Iisus s-au
învrednicit a se ocărî:”343 „Mergea încă şi Andrei către Cruce cu îndrăzneală şi cu veselie,
bucurându-se că se grăbea către dulceaţa Ta.”344 „Aceasta-şi dulceaţă şi pre căpeteniile
Apostolilor atâta i-au umplut, cât unul pentru dânsa au ales a se pironi, pre Cruce,” 345 iar
altul a-şi pleca capul fără frică sub sabie: „pre aceasta răscumpărându-o şi Vartolomeu cu
dulceaţă şi-au dat pielea:”346 „Pre aceasta ca să o guste şi Ioan, fără temere au băut paharul
de otravă:”347 Pe aceasta gustându-o încă Petru, uitând toate cele de jos, ca şi cum ar fi fost
beat, au strigat: „Doamne, bine este a fi noi aicea: Să facem aici trei colibe:” 348 Să
rămânem aicea: Să Te privim pre Tine: Că de nimic alt nu vom avea trebuinţă: de ajuns ne
este nouă, au zis, Doamne, de ajuns ne este nouă, a fi noi sătui de atâta dulceaţă. Că numai
o picătura au gustat el atunci, şi către toată altă dulceaţă fără de poftă şi cu îngreţoşare se
afla: Dar oare ce ar fi zis, de ar fi băut mulţimea cea mare a dulceţilor Dumnezeirii Tale,
pre care le-ai ascuns celor ce se tem de Tine Doamne; pre această nespusă a Ta dulceaţă
gustându-o şi fecioara aceia (Agati)*349 care cetim că bucurându-se şi mare cugetând, sau
dus la temniţă, ca şi cum ar fi fost chemată la ospăţ. Pre aceasta socotesc că o au gustat şi
cel ce au zis: „Cât este de multă mulţimea bunătăţii Tale Doamne, care o ai ascuns celor ce
se tem de Tine!”350 Încă şi sfătuia. „Gustaţi şi vedeţi, că bun este Domnul.” 351 „Că acesta

340
Psalm 76, 3.
341
Fapte 7, 58.
342
Vieţile Sfinţilor LUNA AUGUST 10
343
Fapte 5, 41.
344
Vieţile Sfinţilor LUNA NOIEMBRIE 30.
345
V. SF. LUNA IUNIE 29.
346
V. SF. LUNA IUNIE 11
347
V. SF. LUNA SEPTEMBRIE 26
348
Matei 17, 4.
349
V. SF. FEBRUARIE 5.
350
Psalm 30, 19.
351
Psalm 33, 8.
86
este Domnul Dumnezeul nostru, (*)352 pre care nădăjduim că o vei da nouă: pentru care
neîncetat Ţie Doamne ne facem ostaşi, pentru care în toate zilele ne omorâm,” 353 ca întru
Tine şi întru viaţa Ta să vieţuim.

CAP, 23.
Cum că toată nădejdea noastră, şi pofta inimii noastre se cuvine să fie întru
Dumnezeu.

Iar Tu o Doamne, nădejdea lui Israil, vârful doririlor, către carele inima noastră
toată ziua suspină, sârguieşte, nu întârzia, scoală-te, grăbeşte, şi vino, din temniţa aceasta
să ne scoţi pre noi, ca să ne mărturisim numelui Tău, ca să ne slăvim întru lumina Ta:
Ascultă glasul plângerii fiilor tăi, carii strigă către Tine: „Tatăl nostru, pâinea noastră cea
spre fiinţă dăne-o nouă astăzi,” 354 ca întru tăria ei noaptea şi ziua să umblăm noi „până
când vom ajunge în Horiv muntele cel sfânt al Tău:” 355 Iar eu cel mai mic între cei mai
mici ai casei Tale, o Dumnezeule Părinte, puterea mea, când voi veni şi mă voi arăta feţei
Tale; Ca cel ce mă mărturisesc Ţie acum la o vreme, de acum să mă mărturisesc Ţie în
veac. Fericit voi fi de mi se va face mie a vedea slava Ta: Cine îmi va da mie aceasta, ca
să-mi dai voie să vin la aceasta. Ştiu Doamne, ştiu şi mărturisesc, că nu sunt vrednic ca să
intru sub acoperământul Tău. Ci fă acesta pentru slava numelui Tău, şi nu mă ruşina pre
mine robul Tău, carele nădăjduiesc spre Tine. Că cine va intra şi la Jertfelnicul Tău, ca să
vadă minunile Tale, de nu vei deschide Tu Doamne; Şi cine va deschide, dacă Tu vei
închide; Că de vei surpa Tu, nimeni nu va fi carele să zidească: Şi de vei închide afară pre
om, nimeni nu va fi carele să-i deschidă. De vei opri apele, se vor usca toate: Iar de le vei
slobozi, vor răsturna pământul. Şi dacă toate câte ai făcut le vei întoarce întru nimic, cine
este carele să se împotrivească Ţie; Dar este veşnică bunătatea milei Tale, prin care
bunătate toate ai făcut cele ce ai voit. Tu ne-ai făcut, Acela ce ai alcătuit lumea, Tu dar pre
noi ne şi îndreaptă: Tu ne-ai zidit, nu ne trece dar cu vederea pre noi lucrurile Tale: Ci cu
adevărat, Doamne Dumnezeul nostru, noi lutul şi viermii nicicum nu putem intra înăuntru
în veşniciile Tale, dacă nu Tu Însuţi pre noi ne vei băga. Acela ce pre toate dintru nimic le-
ai adus întru a fi.

CAP, 24.
Cum că mântuirea noastră este de la Dumnezeu.

Iar eu, lucrul mâinilor Tale, mă voi mărturisi Ţie întru frica Ta. „Pentru că nu spre
arcul meu voi nădăjdui, şi sabia mea nu mă va mântui: Ci dreapta Ta, şi braţul Tău, şi
luminarea feţei Tale.”356 Că întru alt chip m-aş fi deznădăjduit, de nu ai fi fost Tu Acela ce
m-ai zidit, şi carele nu laşi pre cei ce nădăjduiesc spre Tine: Că Tu Doamne eşti
Dumnezeul nostru, cel bun, cel blând, şi îndelung răbdător, şi carele întru milă pre toate le
iconomiseşti. Iar noi, măcar de am şi păcătuit, ci ai Tăi suntem: Şi de nu am fi păcătuit, ai
Tăi suntem: Că ştim că la Tine ne-am socotit. Noi ca frunza suntem toţi, şi deşertăciune
352
În alt izvod se află: fericirea.
353
Psalm 43, 24.
354
Matei 6, 9-11.
355
3Împăraţi 19, 8.
356
Psalm 43, 8 şi 5.
87
este tot omul ce viază, şi ca vântul este viaţa noastră aceasta de pre pământ. Nu te mânia
spre noi, de cădem pruncii Tăi: Tu ştii zidirea noastră Doamne Dumnezeul nostru.
Au doară spre frunză, Doamne Dumnezeul nostru, cel neasemănat întru tărie, au
doară spre frunză, care se suflă de vânt, vei să arăţi puterea Ta; (*) 357 Au doară după
puzderie uscată vei să alergi; Au doară câine, sau purice vei să osândeşti, Împăratul lui
Israil cel ce pururi eşti; Am auzit pentru mila Ta Doamne, cum că Tu moarte nu ai făcut,
nici Te bucuri de pierzarea celor ce mor. Pentru aceasta Ţie ne rugăm, pentru Tine Însuţi.
Nu slobozi, ceia ce nu ai făcut, să stăpânească pre ceia ce ai făcut. Că dacă nu Te bucuri de
pierzarea noastră, ce este ceia ce pre Tine Doamne acela ce toate le poţi, ce este ceia ce pre
Tine te opreşte, de a Te bucura pururi de mântuirea noastră; De vei voi, poţi să mă
mântuieşti: Iar eu măcar de voi şi voi, a mă mântui pre sine-mi nu voi putea. Atâta de
multă este mărimea ticăloşiei mele.
„Că a voi este întru mine, iar a săvârşi nu asemenea: Ci şi a voi ce este bun nu pot,
de nu Tu vei voi:”358 Nici ceia ce voiesc, aceia şi pot, de nu puterea Ta mă va întări: Încă şi
ceia ce pot, uneori nu o voiesc, „de nu se va face voia Ta, precum în cer, şi pre pământ:” 359
Iar ceia ce cu adevărat şi voiesc, şi pot nu o cunosc, de nu Înţelepciunea Ta mă va lumina:
Iar de o voi şi cunoaşte, ne săvârşită şi deşartă trece înţelepciunea mea, celui ce uneori
prost voiesc, iar alte ori şi pot, de nu de la Înţelepciunea Ta se va ajutora.
Deci toate stau la voinţa Ta, şi nimeni nu este, carele să poată să se împotrivească
voii Tale, o Stăpâne al tuturor, Acela ce stăpâneşti tot trupul, şi faci şi săvârşeşti toate câte
voieşti, „în cer şi pre pământ, în mări şi întru toate adâncurile.” 360 Şi să se facă dar voia Ta
şi întru noi, peste care sau chemat numele Tău. Să nu piară această zidire a Ta, care o ai
zidit spre slava Ta! „Că cine este om născut din femeie, carele va fi viu şi nu va vedea
moarte;”361 Carele va izbăvi sufletul său din mâna iadului, dacă nu Tu singur vei izbăvi, o
Tu Acela ce eşti Viaţa cea făcătoare de viaţă tuturor, prin carele toate sau împărtăşit de
viaţă.

CAP, 25.
Cum că voinţa omului este neputincioasă ea singură către lucrurile cele bune,
fără de darul lui Dumnezeu.

Că precum acum m-am mărturisit Ţie o Doamne Dumnezeul meu, lauda vieţii mele,
şi Puterea mântuirii mele. Eram eu oarecând nădăjduindu-mă întru puterea mea, dar
aceasta nu au fost putere: Şi aşa vrând a alerga, unde mai mult socoteam că stau, acolo mai
mult cădeam, şi mergeam înapoi mai vârtos decât înainte, şi ceia ce mi se părea că o ajung,
mai mult se depărta de la mine: Şi aşa oarecum pre puterea cea întru mine în zadar o
cercam. Dar acum am priceput fiindcă m-ai luminat. Că ziceam: Aceasta voi face, aceia
voi săvârşi: Apoi, nici aceia se făcea, nici aceasta. A voi era, iar a putea lipsea. Sau era a
putea, dar lipsea a voi: Pentru că în puterea mea mă nădăjduiam.
Iar acum mă voi mărturisi Ţie Doamne Dumnezeul meu, Părinte al Cerului şi al
pământului, cum că nu întru tăria sa va putea bărbatul, ca să nu se laude nebuneşte tot
trupul: Că nu este a omului a putea orice va voi, ci de Tine mai vârtos paşii oamenilor se
357
Sau, au doară aţapoc.
358
Romani 7, 18.
359
Matei 6, 10.
360
Psalm 134, 10-11.
361
Psalm 88, 47.
88
îndreaptă, ai celor ce mărturisesc adică cum că nu de la sineşi, ci de la Tine se îndreaptă.
Deci ne rugăm, pentru îndurările milei Tale, să binevoieşti Doamne a mântui pre cei ce i-ai
zidit, că de vei voi poţi a ne mântui pre noi, şi la voinţa Ta este puterea mântuirii noastre.

CAP, 26.
Pentru facerile de bine ale lui Dumnezeu cele dintru început.

Adu-ţi aminte Doamne de mila Ta cea dintru început, „prin care ne-ai întâmpinat pre
noi cu blagosloveniile bunătăţii Tale.”362 Că mai înainte de a mă naşte eu fiul slujnicei
Tale, Doamne nădejdea mea de la ţâţele maicii mele m-ai apucat pre mine, gătindu-mi mie
mai înainte cărările prin care umblând, să merg şi să mă duc la Slava Casei Tale. „Mai
înainte de a mă zidi în pântecele maicii mele m-ai cunoscut, şi mai înainte de a ieşi eu din
mitră, după cum au fost bine plăcut Ţie mai înainte m-ai hotărât:” 363 Dar oare ca ce fel sunt
cele scrise pentru mine în cartea cea nespusă a Sfatului Tău; Eu nu ştiu, pentru aceia şi
foarte mă tem.
Dar Tu ştii, că ceai ce eu aştept întru urmări şi treceri de zile şi de vremi, de acum,
întru o mie de ani ai acestei zadarnice prelungiri, aceasta înaintea Veşniciei Tale Doamne
aceasta de acum sau făcut, şi ceia ce va să fie acum este făcută: Iar mie, fiindcă stau întru
această întunecoasă noapte, ne ştiind acestea, îmi vine a mă înfricoşa şi a mă cutremura:
Că multe primejdii despre toate părţile văd spânzurate asupră-mi, şi la mulţi vrăjmaşi stau
înainte spre vânare, şi cu mulţime de nenumărate ticăloşii ce plutesc întru această viaţă
sunt înconjurat. Şi de nu ar fi fost sprijinul Tău peste mine, cel ce petrec întru atâtea
primejdii, desăvârşit m-aş fi deznădăjduit.
Dar însă este mie nădejde mare, care se arată întru Tine Prea Blândul Împărat şi
Dumnezeul meu, şi mi se uşurează mintea, socotind ea mulţimea îndurărilor Tale, şi
semnele cele de mai înainte ale milei Tale, care mai înainte de a mă naşte m-au întâmpinat:
Şi acum mai deosebit au strălucit peste mine, care pentru cele mai bune şi mai desăvârşit
ce vor să fie, pre care le păzeşti celor ce te iubesc pre Tine, îmi aduce aminte, şi mă
îndeamnă şi pre acestea a le nădăjdui: Pentru aceasta şi mă bucur întru Tine Doamne
Dumnezeul meu, cu bucurie sfântă şi vie, prin care veseleşti pururi tinereţile mele.

CAP, 27.
Pentru Îngerii cei ce sau rânduit spre păzirea oamenilor.

Că m-ai iubit pre mine, o dragostea mea cea una, mai înainte de a te iubi eu pre
Tine: Şi după chipul Tău m-ai zidit pre mine, şi mai sus decât toate zidirile Tale m-ai pus:
Pre care această înălţime, atunci numai o păzesc, când te cunosc pre Tine, pentru carele m-
ai făcut.
Deosebit încă „faci pre Îngerii Tăi Duhuri”364 pentru mine, „cărora le-ai poruncit, ca
să mă păzească întru toate căile mele,” 365 ca nu cândva să împiedic de piatră piciorul meu.

362
Psalm 2, 3.
363
Ieremia1, 5.
364
Psalm 103, 5.
365
Psalm 90, 11.
89
Aceştia sunt păzitorii, cei ce stau pre zidurile Ierusalimului Tău celui nou: „Aceştia sunt
munţii cei dimprejurul lui,”366 „cei ce priveghează şi păzesc străji noaptea împrejurul
turmei Tale,”367 „nu cumva ne fiind cel ce izbăveşte nici cel ce mântuieşte, să răpească
sufletele noastre”368 „vrăjmaşul nostru cel vechi, cel ce răcneşte ca un leu, şi neîncetat
înconjură şi caută, pre cine ar înghiţi.”369 Aceştia sunt cetăţenii „cetăţii celei fericite a
Ierusalimului celui de sus, şi a Maicii noastre celei dintru înălţime,” 370 „cari se trimit
pentru cei ce vor să moştenească mântuire,” 371 ca să-i mântuiască pre aceştia de vrăjmaşi,
şi să-i păzească întru toate cărările lor, şi să-i întărească, şi să-i înveţe, şi rugăciunile şi
cererile fiilor tăi să le aducă înaintea Slavei Mărimei Tale.
Că iubesc pre cei împreună cetăţeni ai lor, prin carii nădăjduiesc să se îndrepte de
grijile cele din căderea şi prăpăstuirea lor. Pentru aceasta şi cu mare silinţă, şi osârdie
neadormită, sunt de faţă cu noi, pururi şi pretutindeni împreună alergând, şi de nevoile
noastre grijă purtând, şi între noi şi între Tine Stăpâne, neîncetat umblând, şi plângerile şi
tânguirile noastre către Tine aducându-le, iar plecarea bunătăţii Tale cea lesne spre
îmblânzire rugându-o, ca blagoslovenia cea dorită a darului Tău, nouă să ne o vestească:
Pentru că şi călătoresc împreună cu noi întru toate căile noastre, şi intră împreună cu noi, şi
ies, fără de clipeală luând aminte, de petrecem cu cucernicie şi cu blagocestie în mijlocul
neamului celui îndărătnic, şi cu câtă osârdie şi poftă căutăm dreptatea şi Împărăţia Ta, şi cu
câtă frică şi cutremur slujim Ţie, bucurându-se atunci împreună şi ei, şi întru bucuria
inimii noastre veselindu-se. Încă aceştia şi ostenindu-ne noi ne ajută, şi odihnindu-ne ne
apără, şi nevoindu-ne ne fac osârduitori, şi biruind ne încununează: Şi se bucură împreună
cu ceai ce se bucură: (cu cei ce se bucură, zic, întru Tine): şi pătimesc împreună cu cei ce
pătimesc (cu cei ce pătimesc, zic, pentru Tine).
Mare este cu adevărat purtarea Ta de grijă către noi prin aceştia! Mare este încă şi
plecarea lor cea cu dragoste către noi! Pentru că iubesc pre cei ce îi iubeşti Tu, şi păzesc
pre cei ce îi păzeşti Tu, iar părăsesc pre cei ce îi părăseşti Tu: Că nici iubesc pre cei ce fac
fărădelege,” pentru că şi Tu ai urât pre cei ce fac fărădelege, şi vei pierde pre toţi cei ce
grăiesc minciună.”372 Deci de câte ori facem lucrul cel bun, Îngerii se bucură, iar dracii se
mâhnesc: Iar de câte ori ne abatem de la lucrul cel bun, pre diavolul îl veselim, iar de la
Îngerii Tăi ridicăm bucuria: Pentru că bucurie este acestora adică, pentru un păcătos ce se
pocăieşte, iar diavolului pentru un drept ce păcătuieşte, şi nu se căieşte. Dă dar, o
Ziditorule al îngerilor şi al oamenilor, dă Îngerilor Tăi, a se bucura pururi pentru cei buni,
ca şi Tu prin aceia în toată vremea întru noi să fii lăudat, şi noi împreună cu ei întru o
turmă a Ta să ne aducem, şi cu aceia împreună să ne mărturisim Numelui Tău celui Sfânt.
De acestea eu aducându-mi aminte, mă mărturisesc înaintea Ta, lăudându-te pre
Tine Doamne pentru aceste mari faceri de bine ale Tale! Cu care pre noi ne-ai cinstit,
„făcând pentru noi pre Îngerii Tăi Duhuri, ce se trimit spre slujba noastră.” 373 Că ne-ai dat
tot ce se cuprinde sub cer: Şi ca şi cum, mic lucru socotind Tu acestea, ai adaos încă şi pre
cele mai presus de ceruri! Să Te laude pre Tine Doamne pentru aceasta toţi Îngerii Tăi! Să
se mărturisească Ţie pentru aceasta toate lucrurile Tale! Încă şi însuşi sfinţii Tăi să te

366
Psalm 124, 2.
367
Luca 2, 8.
368
Psalm 7,2.
369
1Petru 6, 9.
370
Galateni 4, 26.
371
Evrei 1, 14.
372
Psalm 5, 5-6.
373
Evrei 1, 14.
90
binecuvinteze! O Cinste! De care ne-ai învrednicit pre noi! Cu care ne-ai îmbogăţit! O
Daruri, cu care ne-ai împodobit! Cât de minunat este numele Tău Doamne, în tot
pământul! Căci ce este omul, că atâta l-ai mărit pre el; Şi aşa Ţi-ai pus peste el inima Ta;
Că ai zis, o Doamne, acela ce eşti Adevărul cel prea vechi. Că, desfătarea mea este cu fii
oamenilor. DSN190 citat neînţeles Au nu este putrejune omul, şi vierme fiul omului; Au
nu sunt deşertăciune toate, şi deşertăciune tot omul; Şi judeci cu cuviinţă a-ţi deschide
peste el Ochii Tăi; Şi judeci cu cuviinţă a intra împreună cu el şi la judecată.

CAP, 28.
Pentru adâncul celei mai înainte hotărâri, şi a Dumnezeieştii mai înainte
cunoştinţe.

Învaţă-mă pre mine o adâncime prea adâncă, o înţelepciunea cea ziditoare, care ai
pus munţii cu măsură, şi dealurile cu cumpănă, care ai spânzurat întru înălţime cu trei
degete (*)374 grosimea pământului: Înalţă şi greutatea grosimii celei trupeşti pre care eu o
port, sus pre aceasta către Tine ridicându-o cu cele trei degete nevăzute ale Tale, ca să văd
şi să cunosc, cât de minunat eşti în tot pământul Dumnezeule, lumina cea începătoare a
luminii, care mai înainte decât toată altă lumină, luminezi în munţii cei sfinţi ai veşniciei
celei mai presus de început: La care toate era goale şi descoperite, mai înainte de a se face;
Lumina care te întorci despre toată întinăciunea, ca ceia ce eşti preacurată şi ne spurcată:
Care cândva este desfătarea Ta cea întru oameni; Ce împărtăşire are lumina cu întunericul;
Întru ce este desfătarea Ta întru om; Unde Ţi-ai gătit Ţie întru mine Jertfelnic vrednic
măririi Tale; Întru care intrând să-l afli pricinuitor de desfătare; Căci curată cămară ţi se
cuvine Ţie, o putere curăţitoare, care numai de inimile cele curate a te vedea, cu mult mai
puţin a Te avea;
Şi unde este întru om locaş aşa de curat, care să te primească pre Tine cela ce
împărăţeşti peste toate; Cine poate să facă curat pre cel zămislit din sămânţă necurată; Au
nu Tu, Cela ce Unul eşti Curat; Că de la cel necurat cine se va curăţi; Pentru că, şi după
legea care o ai pus Părinţilor, în focul care ardea muntele, şi în locul care acoperea apa cea
întunecoasă, tot ce va atinge cel necurat, necurat va fi. Iar noi ca o tearfă acelei lunatice
fiind toţi, ca cei ce am ieşit din frământătură necurată şi stricată, pre frunte purtăm
întinăciunea noastră, pre care a o ascunde de la Tine acela ce mai înainte de toate, ştii
toate, nu putem: Pentru aceasta nici curaţi nu putem a fi, de nu ne vei curăţi pre noi Tu cel
ce eşti singur Unul curat: Şi curăţi dintre noi fii oamenilor pre aceia, întru care vei binevoi
a locui, şi pe care după adâncurile cele ne apropiate ale judecăţilor celor negrăite ale
înţelepciunii Tale, ale celor ce sunt neasemuite adică, dar pururi drepte, măcar deşi sunt
ascunse, fără de a povăţui mai înainte întru dânşii vreo cuviinţă vrednică, i-ai hotărât mai
înainte de întemeierea lumii, şi din lume i-ai chemat, şi în lume i-ai îndreptat, şi după lume
îi măreşti. Dar nu tuturor aceasta faci: De care toţi înţelepţii pământului spăimântându-se
se minunează.
Ci şi însumi eu, Stăpâne, aceasta socotind mă tem şi mă înspăimânt, luând aminte
adâncul înţelepciunii Tale, şi al cunoştinţei, la care a ajunge nu pot: Că ne înţelese sunt
judecăţile dreptăţii Tale: Căci dintru acelaşi lut pre unele le faci vase de cinste, iar pre
altele de necinste veşnică. Deci pre cei ce din cei mulţi Ţie ţi i-ai ales în locaşul Tău cel
Sfânt, pre aceştia îi şi curăţi, apă peste dânşii curată turnând, ale cărora numărul şi numele
374
În tălmăcirea elinească a lui Dimitrie Chidonie se află: Care ai pus întru înălţime cu cele trei stihii grosimea pământului.
91
Tu le ştii, „Cel ce singur numeri mulţimea stelelor, şi tuturor numele le chemi:” 375 Carii
aceia şi în cartea vieţii sunt scrişi, şi care a pieri nu pot, şi cărora toate le ajută spre bine! Şi
singure încă greşelile: Că de vor şi cădea, nu se vor zdrobi: „Că Tu le vei pune sprijin
Mâna Ta, şi toate oasele lor le păzeşti, ca să nu se zdrobească nici unul din trânsele.”376
Iar moartea păcătoşilor este cumplită, a acelora adică, pre carii mai înainte de a face
cerul şi pământul, după adâncul cel nemăsurat al judecăţilor Tale celor necunoscute adică,
dar pururi drepte, cum că vor fi spre moarte veşnică mai înainte ai cunoscut: Al cărora cu
adevărat, numărul şi al numelor şi al lucrurilor celor rele la Tine este, cel ce numeri nisipul
mării, şi măsori adâncimea adâncului: Pe carii i-ai părăsit întru necurăţii-le lor, şi cărora
toate spre rău le ajută, şi pentru aceasta şi rugăciunea lor întru păcat se mută, cari măcar
deşi până cer se vor sui, şi cu capul stelele vor ajunge, sau şi în mijlocul stelelor acestora
cuibul lor îşi vor pune, şi de acolo mai pre urmă ca nişte gunoaie vor pieri aruncându-se
jos.

CAP, 29.
Pentru cei ce mai înainte erau drepţi, şi pre urmă s-au făcut necredincioşi, şi
împotrivă.

Mari sunt judecăţile Tale acestea Doamne Dumnezeule, cel Drept şi Tare: Carele
judeci dreptăţi, şi faci ne urmate şi pentru adânc ne ajunse, care mie celui ce le socotesc,
toate oasele îmi tremură, că nu este omul întărit, întrucât trăieşte pre pământ. „Pentru
aceasta şi de foarte multă luare aminte ne este nouă trebuinţă, ca întru cuvioşie şi curăţenie
să-ţi slujim Ţie toate zilele vieţii noastre cu frică,” 377 şi să ne bucurăm cu cutremur:
Întrucât nici slujirea noastră să fie fără de frică, nici bucuria fără de cutremur. Şi
nicidecum să nu se poată a se înălţa cel încins, mai presus decât cel descins: Ca să nu se
laude înaintea Ta tot trupul, că să se teamă şi să se cutremure de faţa Ta: Fiindcă nu ştie
omul, care din două de dragoste sau de urâciune este vrednic: Că toate în vremea cea
viitoare se păzesc neştiute.
Că pre mulţi am văzut Doamne, şi de la Părinţii noştri am auzit: (care nu fără de
mare frică şi cutremur acum socotesc, şi povestesc.) Care mai întâi până la ceruri sau suit
şi între stele cuibul lor şi-au înfipt, iar după aceia, până la adâncuri s-au prăpăstuit, şi întru
răutăţi sufletele şi-au lepădat. Am văzut stele care din cer au căzut, cu pornire iute pre ele
balaurul cu coada lovindu-le. Iar pre cei ce zăceau jos în ţărâna pământului, de la faţa Ta,
uşurându-i Doamne Mâna Ta, i-am văzut că preaslăvit iarăşi sus s-au suit. Am văzut pre
cei vii morţi, iar pre cei morţi din moarte sculaţi, şi pre cei ce era între fii lui Dumnezeu,
care petrecea între pietre înfocate, ca nişte lut întru nimic ducându-se. Am văzut că lumina
sau întunecat, iar dintru întuneric lumină au strălucit. „Că vameşii şi curvele merg mai
înainte decât locuitorii întru Împărăţia Cerurilor,” 378 iar fii Împărăţiei se scot afară întru
întunericul cel mai dinafară.
„Dar pentru ce acestea toate, fără numai că sau suit înălţându-se pre muntele acela,
pre carele sau suit îngerul cel dintâi, şi sau pogorât diavol:” 379 „Însă pre cei ce mai înainte
375
Psalm 146, 4.
376
Psalm 33, 19-20.
377
Luca 1, 74-75.
378
Matei 21, 31.
379
Isaia 14, 13.
92
i-ai hotărât, pre aceştia i-ai şi chemat, şi i-ai sfinţit, şi i-ai curăţit, ca sie ei locaş vrednic de
Mărirea Ta, împreună cu carii, CITAT dscn192ROMANI şi întru carii desfătare sfântă şi
curată îţi este Ţie: Şi întru carii şi Tu te bucuri, şi pre tinereţile acelora le faci a se bucura,
locuind împreună cu dânşii în mijlocul lor, ca să fie ei locaş sfânt al Tău, care este mare
lucru spre încredinţare slavei omenirii noastre.

CAP, 30.
Cum că sufletul credinciosului este jertfelnic al lui Dumnezeu.

Că sufletul, care nu din sineşi, ci prin graiul Tău: Nu din vreo materie oarecare a
stihiilor, ci dintru nimic l-ai zidit, fire cuvântătoare, gânditoare, fără de trup, nemuritoare,
pururi mişcătoare, (pre care cu Lumina feţei Tale l-ai însemnat, şi cu puterea băii Tale l-ai
sfinţit:) atâta este primitor de Mărirea Ta, cât de Tine, iar nu de altceva are fire a se umple.
Deci când te are pre Tine, este plin de pofta sa, şi nimic alt nu-i rămâne lui, care să
poftească: Că dacă va pofti ceva din cele de afară, arătat că înăuntru lui nu te are pre Tine:
Că nu ar fi poftit ceva mai mult, de te-ar avea pre Tine.
Căci fiindcă Tu tot binele eşti, şi vârful bunătăţilor, nu are ce vine mai mult să
poftească, având pre tot: Că de nu va pofti pre Cel ce este tot binele, rămâne lui a pofti
ceva, care nu este tot binele: Deci, nici pre vârful bunătăţilor, nici dar pre însuşi
Dumnezeu, ci mai vârtos pre zidire. Iar pre zidire poftind, pururi va fi flămând: Că pre
zidirea cea poftită dobândindu-o, încă deşert rămâne. Că nimic nu este care să-l umple pre
el, fără numai Tu Unul, după al căruia chip el s-au zidit. Ar Tu umpli pre cei ce nimic alt,
fară de Tine, poftesc, şi pre aceştia îi arăţi vrednici de Tine, sfinţi, fericiţi, nespuracţi,
iubitori de Dumnezeu, şi prieteni lui Dumnezeu, ca pre cei ce toate ca nişte gunoaie le-au
socotit, ca pre Tine şi numai să te dobândească.
Aceasta este fericirea, pre care o ai dat omului moştenire: Aceasta este cinstea, prin
care pre el între toate zidirile, iar mai vârtos decât toate zidirile l-ai cinstit, ca să fie
minunat numele Tău întru tot pământul. Iată Doamne Dumnezeul meu, Prea Înalte,
Atotţiitorule, Prea Bunule, am aflat locul unde locuieşti: Că locuieşti în sufletul acela, pre
care după chipul Tău şi după asemănare Tu l-ai zidit. În sufletul acela care numai pre Tine
te caută şi te pofteşte: Nu întru acela,care nici te caută, nici câtuşi decât te pofteşte.

CAP, 31.
Cum că nici prin simţirile cele de afară, nici prin cele dinăuntru, poate a se afla
Dumnezeu.

Rătăcitu-mam eu ca o oaie pierdută, căutându-te afară de Tine cel ce eşti înăuntru :

Şi foarte m-am ostenit, afară din mine căutându-te pre Tine: Iar Tu locuieşti întru mine,
numai de te-aş fi poftit eu pre Tine. Înconjurat-am uliţi şi drumuri ale lumii aceştia
căutându-te pre Tine, şi nu te-am aflat : Fiindcă nu bine te căutam afară, pre Tine cela ce
erai înăuntru: Trimis-am pre îngeri mei, pre toate simiţirile mele cele de afară, ca să te
caute pre Tine, şi nu Te-au aflat, pentru că nu bine te căuta. Că văd (o Lumina mea,
Dumnezeul meu, cela ce m-ai luminat:) Cum că nu drept prin acelea te căutam: Că Tu erai
înăuntru meu, iar ele, cum ai intrat înăuntru, nu au priceput.

93
 Pentru că ochii zic, de nu au avut floare a feţii, prin noi nu au intrat: Urechile zic, de
nu au făcut sunet, prin noi nu au intrat: Nasul zice, de nu lasă miros, prin mine nu au intrat:
Gustul zice, de nu au avut umezeală, prin mine nu au intrat: Iar pipăirea adaoge, de nu este
ceva cu trup, nimic pre mine pentru aceasta nu mă întreba. Nu sunt acestea întru Tine o
Dumnezeul meu: Că nu formă a trupului, nici frumuseţe de floare a feţii, nu strălucire a
luminii, nu floare a feţei, nu cântări frumoase, şi câte dulce răsună, nu mirosuri de flori, şi
de miruri, şi de aromate, nu fagur de miere, nu mană, desfătările cele prea dulci ale
gustului, nu celelalte din cele poftite a se apuca şi a se cuprinde cu mâna, nici câte altele
cad sub simţirile acestea caut, să nu fie, a crede eu că acestea este Dumnezeul meu, care şi
simţirile dobitoacelor le simte.
Dar însă, când caut pre Dumnezeul meu, caut Lumina cea mai presus de toată
lumina, pre care Ochiul nu o încape: Glas caut, care este mai presus de tot glasul, pre care
urechea nu îl încape: Miros, care este mai presus de tot mirosul, pre care nasul nu-l încape:
Dulceaţă, care este mai presus de toată dulceaţa, pre care gustul nu o încape: Apucare, care
este mai presus de toată apucarea, de care pipăirea nu se atinge a omului celui de afară.
Lumina aceasta luminează, unde loc nu o cuprinde: Acest glas răsună, unde suflarea
vântului nu-l hrăpeşte: Mirosul acesta lasă bună mireasmă, unde clătirea vântului nu o
risipeşte: Gustul acesta este dulce, unde nu esta zădărâre a lăcomiei: Apucarea aceasta se
atinge de acela, de carele nu se desparte. “Acesta este Dumnezeul meu, şi nu se va socoti
altul către Dânsul:”380 Aceasta caut, când caut pre Dumnezeul meu: Aceasta iubesc, când
iubesc pre Dumnezeul meu.
Târziu te-am iubit, o frumuseţe bătrână împreună şi tânără: Târziu te-am iubit: Şi Tu
înăuntru erai, iar eu afară: Şi aicea căutându-te pre Tine, întru cele frumoase acestea, care
Tu le-ai făcut, eu cel grozav mă tăvăleam. Împreună cu mine erai, iar eu nu eram împreună
cu Tine: Acestea pre mine departe de la Tine m-au dus, care nicidecum a fi nu putea, fără
numai întru Tine. Deci înconjuram toate căutându-te pre Tine, şi prin toate umblând pre
mine mă lăsam. Am întrebat pământul de este el Dumnezeul meu: Şi mi-au zis: nu. Şi pre
cele de pre dânsul, şi toate împreună cu el aceiaşi au mărturisit. Am întrebat marea,
adâncurile, şi pre cele ce se târăsc prin ape; Şi au răspuns : nu suntem noi Dumnezeul tău,
caută-l pre el mai presus de noi. Am întrebat văzduhurile şi vânturile cele subţiri, şi mi-au
zis tot aerul, împreună cu toate cele ce petrec întrânsul: Greşeşte Anaximen (*), 381 nu sunt
eu Dumnezeul tău. Am întrebat Cerul, Soarele, Luna, şi Stelele; Şi mi-au zis: Nici noi nu
suntem Dumnezeul tău.
Şi am zis tuturor celor ce îmi sta împrejurul uşilor trupului meu: Aţi zis pentru
Dumnezeul meu, cum că nu sunteţi voi: Spuneţi-mi ceva pentru Acela: Şi au strigat toţi cu
glas mare : El ne-au făcut pre noi. Apoi am mai întrebat pre toată podoaba: (*)382 Spune-mi
mie, de eşti Tu Dumnezeul meu, sau nu; Şi mi-au răspuns cu glas tare : Nu sunt (zice) eu,
ci prin Dânsul sunt eu: Iar pre cela ce întru mine îl cauţi, acesta este cela ce m-au făcut pre
mine: Mai presus de mine caută pre cel ce mă povăţuieşte pre mine, pre cel ce m-au zidit.
A întreba de Dumnezeu pre cele zidite, este ale privi pre ele adânc : Şi răspunsul acetora
este, mărturia lor cea pentru Ziditorul. Că toate au strigat : El ne-au făcut pre noi. Că
precum zice Apostolul: «Că cele nevăzute ale lui Dumnezeu, de la zidirea lumii, din
făpturi fiind cunoscute se văd.»383NU GĂSESC CITATUL
380
Baruh 3, 36.
381
Acest anaximen au fost unul din filosofii cei vechi: Şi zicea cum că aerul era Dumnezeu, cum că au avut început, cum că era
nemăsurat, nemărginit, şi pururi mişcător.
382
Adică pre toată mărimea lumii.
383
Romani 1, 2.
94
 Şi m-am întors către sine-mi, şi am intrat înăuntrul meu, şi am zis către mine
însumi: Tu cine eşti; şi am răspuns eu mie: om sunt cuvântător şi muritor. Şi am început a
cerceta, ce este aceasta ; Şi am zis: De unde este această jivină, Doamne Dumnezeule; De
unde sunt eu, fără numai de la Tine; Tu m-ai făcut pre mine, şi nu eu pre sine-mi m-am
făcut. Cine eşti Tu; tu eşti pentru carele viez : Tu eşti pentru carele viază toate: Cine eşti
Tu ; Domnul şi Dumnezeul meu, cel Unul Adevărat, cel Atotţiitor, cel mai presus de veci,
cel mai presus de înţeles, cel nemăsurat, cel ce pururi viezi, şi nimic muritor nu porţi întru
sineţi, cel ce eşti fără de moarte şi locuieşti veacurile: Cel minunat întru ochii Îngerilor, cel
nespus, cel neurmat, cel nenumit: Dumnezeu Viu, şi Adevărat, şi înfricoşat şi tare: Cel ce
nu ştii început, nici sfârşit: Începutul tuturor şi sfârşitul: Carele eşti mai înainte de cea întâi
întemeiere a tututror veacurilor, şi mai înainte de tot începutul lor: Tu eşti Dumnezeul
meu, şi Domnul tuturor zidirilor celor ce sau zidit de Tine, şi la Tine sunt întărite pricinile
tuturor celor ce sunt nemişcate, şi începuturile celor ce au fire a se schimba la Tine
asemenea stau neschimbate, şi ale celor ce sunt împărtăşite cuvântării, şi ale celor ce nu
sunt, încă şi cuvintele celor ce sunt sub vreme întru Tine vieţuiesc veşnice.
Spune-mi mie robului Tău celui ce mă cuceresc Doamne Dumnezeul meu: Spune
mult Milostive ticălosului robului Tău: Spune, rogu-mă Ţie pentru mulţimea îndurărilor
Tale: De unde această jivină, fără numai de la Tine; Au doară se va face cineva pre sineşi
cu vreun meşteşug; Au doară de aiurea nu de la Tine va lua cineva pre a fi, şi pre a vieţui;
Au nu Tu eşti fiinţa cea Prea Înaltă, de la care este tot ce este; Că orice este, de la Tine
este, că fără de Tine nimic nu este. Au nu Tu eşti izvorul vieţii, din carele curge toată viaţa;
Că orice viază, prin Tine viază, şi fără de Tine nimic nu viază. Deci Tu Doamne ai făcut
toate: Şi voi căuta cine m-au făcut; Tu Doamne m-ai făcut, fără de care nimic nu s-au
făcut: Tu eşti făcătorul meu, şi eu sunt făptura Ta. Mulţumescu-ţi Ţie Doamne Dumnezeul
meu, prin carele eu viez, şi prin carele toate viază, că m-ai făcut pre mine. Mulţumescu-ţi
Ţie Ziditorului meu: «Că Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit».384 Mulţumescu-ţi Ţie
Luminii mele, că m-ai luminat pre mine, şi am aflat şi pre Tine, şi pre mine: Unde m-am
aflat pre mine, acolo m-am cunoscut pre mine: Unde te-am aflat pre Tine, acolo te-am şi
cunoscut pre Tine: Şi unde te-am cunoscut pre Tine, acolo m-am luminat pre mine.
Mulţumescu-ţi Ţie Luminii mele, că m-ai lumina pre mine.
Ce este aceasta ce am zis, că Te-am cunoscut pre Tine; Au nu Tu eşti Dumnezeul cel
necuprins cu mintea, cel nemăsurat; Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor; «Cel ce
unul ai nemurire, şi locuieşti în lumina cea neapropiată, pre care nimeni nu o au văzut vre
odinioară, şi nimeni a o vedea nu poate;» 385 Au nu Tu eşti Dumnezeul cel ascuns şi
neasemănat întru mărire; Cel ce Însuţi Te cunoşti pre sine-ţi, şi minunat te vezi; Deci cine
au cunoscut vreodată ceia ce nicidecum cândva nu au văzut; Că ai zis întru adevărul Tău:
«Că nu mă va vedea om şi să fie viu.»386 Încă şi propovăduitorul Tău au zis întru adevărul
Tău: «Pre Dumnezeu nimeni nu l-au văzut vreodată» Cine dar au cunoscut, ceia ce
vreodată nu au văzut; Ci au zis încă şi însuşi Adevărul Tău: «Nimeni nu au cunoscut pre
Fiul, fără numai Tatăl: Nici pre Tatăl cineva îl cunoaşte, fără numai Fiul.» 387 Numai Tu
Însuţi Troiţă te cunoşti pre sine-ţi: Troiţă ceia ce covârşeşti toată mintea.
Ce este dar ceia ce am zis eu omul, cel ce m-am asemănat deşertăciunii, cum că te-
am cunoscut ca acum; Că cine te-au cunoscut, fără numai Tu pre Sineţi; Că numai Tu Unul

384
Psalm 118, 73.
385
1Timotei 6, 16.
386
Ieşire 33, 20.
387
Matei 11, 27.
95
Dumnezeu Atotputernic, prea lăudat, şi prea slăvit, şi prea înălţat, şi Prea Înalt, şi mai
presus de fiinţă, întru sfintele şi dumnezeieştile cuvinte Te numeşti, pentru că mai presus
de toată fiinţa ce se înţelege, sau gânditoare, sau simţită, şi mai presus de tot numele ce se
numeşte, nu numai în veacul cel de acum, ci şi în cel viitor, mai presus de fiinţă şi de
înţelegere te cunoşti că eşti, ca cela ce dumnezeirea cea mai presus de fiinţă şi ascunsă,
mai presus de toată mintea şi cuvântul şi fiinţa, cu ne apropiere şi ne ajungere de minte
întru sine-ţi locuieşti, unde este lumină neapropiată, şi strălucire, ne ajunsă, şi ne înţeleasă,
şi ne spusă, pre a cărui Lumină nimic a o ajunge nu este cu putinţă: Pentru că nevăzută, şi
ne privită, şi mai presus de cuvânt, şi de toată gândirea, şi prea neschimbată şi prea ne
împărtăşită se crede a fi Lumina Ta, pre care nimeni niciodată din oameni nici din Îngeri o
au văzut, ci nici a o vedea poate. Acesta este Cerul Tău Doamne : Cerul care ascunde pre
Lumina cea dintru dânsul cea prea ascunsă, şi mai presus de cunoştinţă, şi mai presus de
cuvânt, şi mai presus de fiinţă, pentru care sau zis, Cerul Cerului Domnului.
Cerul cerului este acela, către care asemănându-se pământ este cu adevărat tot cerul
acesta, pentru că foarte minunat covârşeşte acela mai presus de acesta, încă şi mai presus
şi decât însuşi cel de foc. Pentru aceia şi Cerul Cerului Domnului sau zis, ca cela ce
nimănui nu este cunoscut, fără numai însuşi Domnului: Că la acela nimeni nu s-au suit,
fără numai cel ce s-au pogorât din cer. Că nimeni nu au cunoscut pre Tatăl, fără numai
Fiul, şi Duhul lor: Şi nimeni nu au cunoscut pre Fiul, fără numai Tatăl, şi Duhul lor,
precum şi nimeni nu au cunoscut pre Duhul, fără numai Tatăl şi Fiul, al cărora este Duhul.
Ci Tu numai Ţie desăvârşit eşti cunoscut, o Treime Prea Sfântă: Treime prea minunată, şi
prea nepovestită, şi prea neajunsă, şi prea neapropiată, şi prea nepricepută, şi prea
neînţeleasă, şi mai presus de fiinţă: Treime ceia ce mai presus de fiinţă covârşeşti toată
înţelegerea, tot cuvântul, toată mintea, tot cugetul, toată fiinţa şi a însăşi firilor celor
gânditoare care sunt mai presus de lume : Treime pre care nici a o spune, nici a o înţelege,
nici a o cunoaşte nu este cu putinţă, nici însuşi ochilor Îngerilor.
De unde dar te-am cunoscut eu Prea Înalte Doamne Dumnezeul meu,, pre Tine cela
ce eşti mai presus de tot pământul, şi mai preus de tot cerul; Pre carele nici Heruvimii
desăvârşit te cunosc, «nici Serafimii, ci cu aripile privirilor îşi acopăr feţele sale înaintea
Ta celui ce şezi pre Scaun Înalt şi înălţat, strigând ei şi grăind : Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul
Dumnezeul Puterilor, plin este tot pământul de slava Ta.» 388 S-au spăimântat atuncea
Proorocul, şi au strigat: «O ticălosul de mine, că m-am umilit : Că om fiind, şi necurate
buze având, în mijloc de norod ce are buze necurate eu locuiesc.» 389 Sau spăimântat încă şi
întru mine inima mea, şi am zis: Vai mie, că eu om sunt ce am buze necurate, nu am tăcut,
ci am zis că te-am cunoscut : Însă vai Doamne celor ce tac cele pentru Tine: Că şi singuri
cei ce vorbesc mulţi se fac fără de Tine. Şi nici eu nu voi tăcea Doamne, că m-ai făcut pre
mine, şi m-ai luminat, şi m-ai aflat, şi aşa te-am aflat pre Tine şi eu, şi te-am cunoscut, căci
Tu m-ai m-ai luminat.
Ci cum te-am cunoscut pre Tine; Te-am cunoscut pre Tine întru Tine: Şi te-am
cunoscut, nu precum Tu întru Tine eşti, ci precum eşti întru mine, aşa te-am cunoscut, şi nu
fără de Tine, nici aceasta, ci prin Tine, pentru că Tu eşti Lumina ceia ce m-ai luminat. Că
precum eşti întru Sine-ţi însuţi, aceasta numai Ţie îţi este ştiută: Iar precum eşti întru mine
după darul Tău, şi mie eşti cunoscut. Dar ce eşti mie; Spune-mi mie o Îndurate robului tău
celui ticălos: Spune-mi mie după mulţimea Îndurărilor Tale, ce eşti mie; «Zi sufletului

388
Isaia 6, 2-3.
389
Isaia 6, 5.
96
meu: Mântuirea ta sunt Eu.»390 Nu ascunde faţa Tade la mine, nu cumva să mor. Lasă-mă
să grăiesc către Mila Ta, pre mine cela ce sunt pământ şi cenuşă: Lasă-mă să grăiesc către
mila Ta, că Mila Ta este mare peste mine: «Că voi grăi către Dumnezeul meu eu cel ce
sunt ţărână şi cenuşă.»391 Spune-mi mie celui ce mă rog Ţie, spune-mi mie o Milostive,
celui ce am trebuinţă de Mila Ta: Spune după mulţimea îndurărilor Tale: Ce Eşti mie; Şi ai
tunat cu glas mare în urechea cea mai dinăuntru a inimii mele, şi ai deschis auzul meu, şi
auzit ai făcut mie glasul Tău, şi ai luminat orbirea mea, şi am văzut Lumina Ta, şi am
cunoscut că tu eşti Dumnezeul meu. Pentru aceasta am zis, că te-am cunoscut pre Tine.
Pentru că te-am cunoscut pre Tine că Tu eşti Dumnezeul meu: «Te-am cunoscut pre Tine
Unul Adevăratul Dumnezeu, şi pre carele ai trimis pre Iisus Hristos.» 392 Au fost vreme
când eu nu te cunoşteam: Vai de vremea aceia, întru care nu te cunoşteam! Vai de orbirea
mea aceia, când nu te vedeam! Vai de asurzirea aceia, când nu te auzeam! Orb şi surd
fiind, întru frumuseţile care Tu le-ai închipuit, cu necuviincioasă grozăvie şi urât petrecând
eu cădeam. Împreună cu mine Tu erai, iar eu împreună cu Tine nu eram: Acelea departe de
la Tine mă ţinea, care nicium nu ar fi fost, de nu era întru Tine. M-ai luminat pre mine o
Lumina lumii, m-ai luminat şi te-am văzut pre Tine, şi te-am iubit. Că nimeni nu te iubeşte
pre Tine, fără numai acela ce te va vedea: Şi nimeni nu te va vedea, fără numai cel ce te va
iubi. Târziu te-am iubit pre Tine frumuseţea cea atât de veche şi nouă, târziu te-am iubit:
Vai de vremea aceia întru care eu ticălosul nu te iubeam.

CAP, 32.
Mărturisire a Credinţei celei adevărate.

Mulţumesc Ţie o Lumina mea: mulţumescu-ţi Ţie celui ce m-ai luminat pre mine ca
să te cunosc pre Tine: Dar oare ce te-am cunoscut; Te-am cunoscut pre Tine Unul
Dumnezeu, viu şi adevărat Ziditor al meu: Te-am cunoscut pre Tine făcător al cerului, şi al
pământului, al celor văzute tuturor şi al celor nevăzute: Dumnezeu Adevărat, Atotţiitor,
fără de moarte şi nevăzut, nescris împrejur, nehotărât împrejur, veşnic, neapropiat,
necuprins cu mintea, ne înţeles, ne urmat, neschimbat, fără de sfârşit, nemărginit:
Începătură a tuturor zidirilor celor ce se văd, şi a celor ce nu se văd: Prin carele toate s-au
făcut, prin carele toate stihiile celor ce sau făcut stau, a căruia mărimea, precum niciodată
nu sau început, aşa nici se va sfârşi în veci. Te-am cunoscut pre Tine Unul şi numai
Dumnezeu Adevărat Veşnic, Pre Tatăl, şi pre Fiul, şi pre Sfântul Duh: Trei feţe adică, dar o
fiinţă, şi o fire singuratecă cu totul şi nedespărţită: Pre Tatăl din nimeni, iar pre Fiul din
Tatăl, şi pre Duhul din Tatăl aşijderea, mai presus de orice început şi sfârşit: Dumnezeu
Unul şi în Treime, singur Adevărat Dumnezeu Atotţiitor: O începătură a toate, un făcător al
celor văzute şi al celor nevăzute, carele cu Puterea Ta dintru nimic întru început pre
amândouă zidirile le-ai făcut, pre cea materialnică şi pre cea neamterialnică: Pre cea
Îngerească adică şi pre cea lumească: Apoi şi pre cea omenească, care este oarecum de
obşte, fiindcă este alcătuită din trup împreună şi din duh.
Te-am cunoscut şi te mărturisesc pre Tine Dumnezeu şi Tatăl, cel nenăscut, şi pre
Tine Fiul cel Născut din Tatăl, şi pre Tine Sfântul Duh Mângâietorul, cel ce nici ne
născut, nici născut, Ci din Tatăl negrăit purces: Treime Sfântă, nedespărţită: În trei feţe,
390
Psalm 34, 3.
391
Facere 18: 27.
392
Ioan 17, 3.
97
întocmai fiind ele şi de o fiinţă şi împreună Veşnice: Treime întru Unime, şi Unime întru
Treime. “Cu inima adică aşa crezând spre dreptate, iar cu gura mărturisind spre
mântuire.”393 Te-am cunoscut pre Tine Dumnezeul şi Domnul nostru Iisus Hristos, pre cel
Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, pre Ziditorul şi Mântuitorul şi Izbăvitorul meu, şi a tot
neamul omenesc: Pre carele te mărturisesc din Tatăl mai înainte de veci. Dumnezeu din
Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, nu făcut,
ci născut: De o fiinţă şi împreună veşnic cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, prin carele toate s-au
făcut întru început: Crezând cu întărire şi mărturisind cu adevărat, că Tu cel Unul Născut
Dumnezeu iisus Hristos, din (*)394 toată de obşte Sfânta Treime pentru mântuirea
oamenilor Întrupându-te, şi din Maria Pururia Fecioara cu împreună lucrarea Sfântului
Duh Zămislindu-te şi Născându-te, Te-ai făcut Om adevărat, din suflet cuvântător, şi din
trup omenesc întocmit.
Carele Unul Născut Fiul lui Dumnezeu fiind, fără de patimă aşijderea cu
Dumnezeirea şi fără de moarte, pentru mulţimea dragostei, cu care pre noi ne-ai iubit,
însuţi Tu Fiul lui Dumnezeu şi pătimitor după omenire Te-ai făcut, şi muritor: Iar pentru
mântuirea neamului omenesc, o Unule Născut Fiule al lui Dumnezeu, şi pre Lemnul Crucii
a pătimi ai voit, şi a muri ai ales, ca pre noi de moartea cea veşnică să ne izbăveşti: Încă şi
în iad a Te pogorî Dătătorule de Lumină, către părinţii noştri cei ce şedeau acolo întru
întuneric: De unde biruitor întru slavă a treia zi Ai înviat, luând iarăşi trupul cel sfânt, care
s-au pus în groapă, pentru păcatele noastre, şi înviindu-l pre el a treia zi după Scripturi, şi
de-a dreapta Tatălui punându-l.
Că răpind pre robia noastră cea din iad, pre care vrăjmaşul cel vechi al neamului
omenesc m-ai înainte o robise, ca cela ce eşti adevărat Fiul lui Dumnezeu, împreună cu
firea trupului nostru adică împreună cu sufletul, şi cu trupul cel omenesc, cel luat de Tine
din Prea Slăvita Fecioară, Te-ai suit mai presus de toate cerurile, înălţându-te mai presus
de toate cetele Îngerilor, unde şezi de-a drepata lui Dumnezeu şi Tatăl, unde este izvorul
vieţii, şi Lumina cea neapropiată, şi Pacea lui Dumnezeu care covârşeşte toată mintea.
Acolo pre Tine Dumnezeu adevărat, şi om adevărat Iisus Hristos, cinstindu-te ne
închinăm, şi mărturisindu-te credem. Încă şi nădăjduim că la sfârşitul veacurilor vei veni
Judecător, ca să judeci vii şi morţii, şi să dai tuturor şi celor buni şi celor răi după lucrurile
lor, care au făcut în viaţa aceasta, sau dar, sau muncă, după cum fieare, sau de odihnă, sau
de osândire va fi vrednic. Că vor învia în ziua aceia toţi oamenii, câţi de suflet cuvântător
în trupul lor aicea sau împărtăşit. Ca omul întreg sau spre slavă sau spre gheena să se
rânduiască după vrednicia lucrurilor celor ce au făcut. « LUCA CITAT NU-L
GĂSESC ….202dscn…… Că Tu eşti Viaţa şi Învierea noastră, pre carele şi Mântuitor te
aşteptăm pre Tine Domnul Iisus Hristos, «carele vei schimba şi trupul smereniei noastre,
ca să fie în chipul trupului slavei Tale.»395
Te-am cunoscut încă un Dumnezeu adevărat şi pre Tine Duhul Sfânt, carele din
Tatăl te purcezi, şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul eşti rânduit, ca cela ce deopotrivă eşti Duh
al Lor, şi de o fiinţă cu Dânşii şi împreună Veşnic. Duhul, carele eşti Mângâietorul şi
Părtinitorul nostru : «Duhul, carele peste însuşi Domnul nostru şi Dumnezeu Iisus Hristos

393
Romani 10, 10.
394
Această propoziţie Din, aice nu se ia întru un fel precum la Sfânta Treime, aşa şi la Pururea Fecioara, ci cu deosebită
însemnare. Pentru că la Pururea Fecioară înseamnă pricina cea materialnică, cum că din Prea Curatele Sângiurile ei ş-au luat
lui-şi trup Dumnezeu Cuvântul: Iar la Sfânta Treime, însemnează pricina cea făcătoare: Că toată Sfânta Treime s-au făcut
pricină făcătoare a Întrupării, Tatăl adică binevoind, iar Fiul însuşi lucrând, iar Duhul Sfânt împreună lucrând.
395
Filipeni, 3, 21.
98
în chip de porumb de Te-ai pogorât,396» «şi peste Apostoli în limbi de foc ai venit,» 397
carele şi pre toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu dintru început cu hărăzirea Darului Tău i-ai
învăţat, şi gurile Proorocilor le-ai deschis spre a povesti minunile Împărăţiei lui
Dumnezeu: Carele de toţi sfinţii împreună cu Tatăl şi cu Fiul eşti închinat şi slăvit. Între
carii şi eu fiul slujnicii Tale întru toată inima mea slăvesc Numele Tău, că m-ai luminat pre
mine. Că Tu eşti Lumina cea adevărată, Strălucirea cea nemincinoasă a focului
începătoriei celei Dumnezeieşti, şi Învăţătorul duhurilor, carele prin ungerea Ta ne înveţi
pre noi tot adevărul: Duhul adevărului, fără de carele cu neputinţă este a plăcea Lui
Dumnezeu: Că Dumnezeu din Dumnezeu eşti Tu, şi Lumină din Lumină, care de la Tatăl
Luminilor negrăit eşti, şi Prin Fiul Lui,Domnul nostru Iisus Hristos Te dai. Cu care şi de o
fiinţă Duh eşti, şi întocmai cinstit, şi împreună veşnic, întru o fiinţă Treialnică (*) 398 mai
presus de fiinţă cu Dânşii împreună slăvindu-te şi împreună împărăţind.
Te-am cunoscut pre Tine Dumnezeul cel viu, Unul şi adevărat: Pre Tatăl, şi pre Fiul,
şi pre Sfântul Duh: Întreit adică după feţe, dar unul după fire: Pre carele şi îl mărturisesc,
şi mă închin, şi îl slăvesc cu toată inima mea: Pre cel ce este cu adevărat Dumnezeu, pre
cel Unul, pre cel Sfânt, pre cel fără de moarte, pre cel nedespărţit, pre cel neschimbat, pre
cel ne apropiat, pre cel neurmat: O Lumină, un Soare, o Pâine, o Viaţă, o Bunătate, o
Începătură, un Sfârşit: Un Ziditor al Cerului şi al pământului: Prin carele toate viază, toate
stau, toate se povăţuiesc, se ocârmuiesc, şi se fac vii, şi cele din Cer, şi cele de pre pământ,
şi cele de sub pământ: Afară de carele nu este Dumnezeu, nici în Cer, nici pre pământ.
Aşa te-am cunoscut pre Tine Dumnezeul meu şi Domnul, carele m-ai cunoscut pre
mine, aşa te-am cunoscut. Te-am cunoscut pre Tine prin credinţă, care o ai suflat întru
mine, o Lumina mea, o Lumina genelor mele. Doamne Dumnezeul meu, nădejdea tuturor
marginilor pământului: O bucuria mea ceia ce veseleşti tinereţile mele, o bunătate ceia ce
sprijineşti bătrâneţele mele. Că de Tine Doamne se bucură toate oasele mele, strigând:
«Doamne, cine este asemenea Ţie;»399 Cine este asemenea Ţie între dumnezei Doamne;
Ţie celui ce nu eşti făcut de mâini omeneşti, ci ai făcut mâinile oamenior; «Idolii
neamurilor argint şi aur sunt, lucruri de mâini omeneşti:»400 Nu este aşa Dumnezeu cel ce
au făctut pre oameni. «Toţi dumnezeii păgânilor sunt draci, iar Domnul cerurile au
făcut.»401 «Domnul acesta este şi Dumnezeu:»402 Iar dumnezeii cei ce nu au făcut cerul şi
pământul să piară. Pre Dumnezeu cel ce au făcut cerul şi pământul să-l laude cerul şi
pământul.

CAP, 33.
Mărturisire a netrebnicie sale.

Cine este asemenea Ţie între dumnezei Doamne; Cine este asemenea Ţie; Mare eşti
întru Sfinţenie, înfricoşat, şi lăudat, şi carele faci minuni! Târziu te-am cunoscut pre Tine
Lumina cea adevărată, târziu te-am cunoscut eu pre Tine. Şi era înaintea ochilor
deşertăciuniii mele un nor mare şi întunecos carele oprea, ca să nu pot eu vedea pre
396
Matei 3, 16.
397
Fapte 2, 3.
398
Sau, întru o fiinţă de Treime, adică întru care se slăvesc trei feţe.
399
Psalm 39: 9.
400
Psalm 113, 12.
401
Psalm 95, 5.
402
Ieremia 10, 10.
99
Soarele Dreptăţii, şi pre Lumina Adevărului. Mă tăvăleam întru întuneric eu fiul
întunericului, şi iubeam întunericul neştiind lumina: Orb eram, şi orbirea o iubeam, şi prin
întuneric la întuneric mergeam. Cine este cel ce de acolo m-au scos pre mine cel ce eram
orb, şi întru întuneric şi în umbra morţii şedeam; Cine m-au luat de mână, şi m-au scos de
acolo; Cine este cel ce m-au luminat; Nu eu îl căutam, el mă căuta: Nu eu îl chemam, el
m-au chemat. Cine este acesta; «Tu Doamne Dumnezeul meu, cel Îndurat şi Milostiv:» 403
«Tatăl îndurărilor, şi Dumnezeul a toată mângâierea:»404 Tu Dumnezeul meu cel Sfânt, pre
carele întru toată inima mea te mărturisesc, mulţumind Numelui Tău. Nu eu te căutam, Tu
m-ai căutat: Nu eu te chemam, Tu m-ai chemat.
Că m-ai chemat cu numele Tău, ai tunat de sus cu glas mare în urechea cea mai
dinăuntru a inimii mele: Să se facă lumină şi s-au făcut lumină: Şi s-au ascuns norul cel
mare. Şi s-au topit pierind ceaţa cea întunecoasă care acoperea ochii mei: Şi am ridicat
ochii mei, şi am văzut Lumina Ta: Şi am cunoscut glasul Tău, şi am zis: Cu adevărat
Doamne Tu eşti Dumnezeul meu, şi m-ai scos pre mine dintru întuneric şi din umbra
morţii, şi către Lumina Ta cea minunată m-ai chemat. Şi iată acum văd. Mulţumescu-ţi Ţie
celui ce m-ai luminat pre mine, şi m-ai întors, şi am văzut întunericul, întru care eram
acoperit, şi adâncul cel întunecat întru care zăceam: Şi m-au cuprins cutremur, şi m-am
spăimântat, şi am zis: Vai, vai, în care întuneric am fost căzut! Ah, ah, de orbirea aceia,
întru care nu puteam vedea Lumina cea din Cer! Amar, amar, de necunoştinţa ce mă
cuprinsese mai înainte, când nu te cunoşteam pre Tine Doamne! Mulţumesc dar Ţie
dătătorului de lumină şi Izbăvitorului meu: Că ai strălucit peste mine, şi te-am cunoscut.
Târziu te-am cunoscut o Adevărule cela ce eşti mai presus de început, târziu te-am
cunoscut, o Adevărule cel ce eşti mai înainte de veci. Că Tu erai întru Lumină, iar eu eram
întru întuneric, şi nu te cunoşteam. Pentru că nici puteam, fără de Tine, a mă lumina: Că
nici este lumină fără de Tine.

CAP, 34.
Cugetare a Măririi celei Dumnezeieşti.

Sfinte al Sfinţilor, Dumnezeule al Măririi celei mai presus de cuget: Dumnezeule al

dumnezeilor, şi Doamne al domnilor: Minunate, şi negrăite, ne cuprinsule cu mintea: De
carele se cutremură în cer Puteriele Îngerilor, căruia i se închină domniile şi scaunele, şi a
căuta se înfricoşează toate cetele acelora, ai căruia mulţimi de tărie şi de înţelepciune nu
este număr. Carele ai întemeiat lumea, şi o ai întărit pre nimic: Carele aduni în aer, ca întru
un foale, apele mării: Atotputernice, Prea Sfinte, prea Tare: Dumnezeule al duhurilor, şi a
tot trupul, e a căruia faşă se ascunde tot cerul şi pământul: La a căruia amelinţare se pleacă
toate stihiile. Să se închine Ţie şi să te slăvescă pre Tine Doamne toate zidirile Tale.
Iată şi eu fiul slujnicii Tale, plec acum prin credinţa cea întru Tine grumazii inimii
mele sub picioarele Măririi Tale, mulţumind Ţie căci cu mila Ta m-ai învrednicit de m-ai
luminat pre mine, o Lumina cea Adevărată, Lumina cea Sfântă, Lumina cea prea
veselitoare, Lumina cea lăudată, «Lumina cea minunată, care Luminezi pre tot omul ce
vine în lume,»405 încă şi pre însuşi ochii Îngerilor. Iată dar văd cu darul Tău, iată dar văd
Lumină cerească: că rază de sus din Lumina Ta străluceşte în ochii mei cei gânditori, care
403
Psalm 85, 14.
404
2Cor. 1, 3.
405
Ioan 1, 9.
100
face de se bucură şi se veselesc toate oasele mele… O… de ar spori această Rază întru
mine spre săvârşire! Creşte-mio mie, rogu-mă, Dătătorule de Lumină, mai creşte-moi mie
pre aceasta ce au strălucit acum întru mine! Să mi se lăţească mie de la Tine, rogu-mă, să
mi se mai lăţească mie!
Ce esta aceasta care simt; Ce este focul acesta care înfierbântă inima mea; Ce este
Lumina care sloboade Raze întru cele dinăuntru ale mele; O Foc care pururi arzi, şi
niciodată nu te stingi, aprinde-mă pre mine! O Lumină care pururi luminezi, şi niciodată
nu apui, luminează-mă pre mine! O de m-aş aprinde de Tine, o foc Sfânt! Cât de dulce
arzi! Cât de ascuns luminezi! Cât de poftit aprinzi! Vai celor ce nu se aprind de Tine! Vai
celor ce nu se luminează de Tine! O Lumina cea adevărat care luminezi pre tot omul, a
căruia Raza şi strălucirea umple lumea.
Vai celor vătămaţi la ochi, şi carii pre Tine Soarele cel ce luminezi cerul şi pământul
nu te văd: Vai celor împăienjeniţi la ochi, şi care pre Tine a Te privi nu pot. Vai celor ce
întorc ochii, ca să nu caute spre Adevăr, şi celor ce nu îi întorc, ca să nu vadă
deşertăciunea: Că nu au fire ochii cei obişnuiţi întru întuneric a vedea strălucirile
Adevărului celui prea desăvârşit: Nici a face vreo grijă de Lumina aceia, a cărora locuinţa
le este întru întuneric: Întuneric văd, întuneric iubesc, la întuneric se împacă: De la
întuneric la întuneric mutându-se, nici ştiu ticăloşii, unde cad. Ticăloşi sunt, cei ce nu ştiu
de ce se lipsesc: Dar mai ticăloşi sunt, cei ce cu ochii deschişi văd, şi de vii se pogoară în
iad.
O Lumină prea fericită, care numai de ochii cei curaţi poţi a te vedea! «Fericiţi cei
curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu.»406 Curăţă-mă o Putere curăţitoare,
vindecă-mi durerea ochilor, ca şi cu vederi sănătoase să pot a te privi pre Tine, cel ce afară
de ochii cei sănătoşi, nicicum nu Te vezi. Ridică-mi peliţa cea din ceaţa cea veche cu
strălucirea luminării Tale celei neapropiate, ca să pot a căuta la Tine cu căutături neoprite,
şi întru Lumina Ta să văd lumină: Mulţumire îţi înalţ Ţie Luminii mele: Iată văd. O de mi
sar lăţi mie, rogu-mă Ţie Doamne, vederea mea! «Descoperă ochii mei, şi voi cunoaşte
minunile din legea Ta:»407 A Ta Dumnezeului celui ce eşti minunat întru sfinţii Tăi.
Mulţumesc Ţie o Lumina mea: Iată dar văd. «Văd adică, ci prin oglindă, şi întru
închipuire.»408 Dar oarecând faţă către faţă: Când va veni ziua bucuriei şi a veseliei, «întru
care voi intra la locul locaşului Tău celui minunat, până la Casa lui Dumnezeu:» 409 Ca faţă
către faţă să văd pre Acela ce mă vede pre mine, şi să se sature inima mea.

CAP, 35.
Pentru dorul sufletului celui ce însetează de Dumnezeu.

«În ce chip doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu spre Tine
Dumnezeule. Însetat-au sufletul meu spre Dumnezeu, cel Tare, cel Viu: Când voi veni şi
mă voi arăta feţei Dumnezeului meu;» 410 O Izvorule al Vieţii, o Vână de apă vii. Când voi
veni la repejunele dulceţii Tale, «de la pământul acesta pustiu, şi neumblat, şi fără de apă,
ca să văd puterea Ta, şi Slava Ta;»411 Ca să umplu setea ceia ce m-au cuprins, prin curgerile
406
Matei 5, 8.
407
Psalm 118, 18.
408
1Corinteni13, 12.
409
Psalm 41, 4.
410
Psalm 41, 1-2.
411
Psalm 62, 3.
101
milei Tale; Însetez Doamne, Tu eşti Izvorul Vieţii, satură-mă. Însetez Doamne, însetez, de
Tine Dumnezeul cel Viu: O…. Când voi veni, şi mă voi arăta feţei Tale; Oare voi vedea
ziua aceia; Ziua (zic) a veseliei şi a bucuriei; «Ziua: Pre care o au făcut Domnul, ca să ne
bucurăm şi să ne veselim întru dânsa;»412
O Zi prea luminată şi frumoasă! Care nu ştii seară, care nu ai apus: Întru care voi
auzi glas de laudă, glas de veselie, şi de mărturisire: Întru care voi auzi: «Intră întru
bucuria Domnului Tău:»413 Întru bucuria cea veşnică: În Casa Domnului Dumnezeului
Tău: Unde sunt mari şi neurmate, şi minunate, cărora nu este număr: Intră întru bucuria
ceia ce este fără de nici un fel de mâhnire, ceia ce cuprinde veselie veşnică: unde va fi tot
binele, şi rău niciunul: unde va fi de faţă Ţie tot ce vei voi, şi nimic nu va fi care nu vei
voi: unde va fi viaţă vie, dulce, şi poftită, şi pururi pomenită: unde vrăjmaş carele să
bântuiască împotrivă nu va fi nici vreo întâmplare amărâtoare, ci desăvârşită şi adevărată
întărirea, şi întărită liniştea, şi liniştită veselia, şi prea veselitoare desfătarea, şi prea
desfătaată veşnicimea, şi veşnică fericirea, şi fericita Treime, şi a Treimei Unime, şi cea
una Dumnezeire, şi a Dumnezeirii prea fericita vedere, care este bucuria Domnului meu.
O Bucurie mai presus de bucurie, care covârşeşti toată bucuria! Afară de care nu
este bucurie! Când voi intra la tine, ca să văd pre Domnul meu, carele locuieşte întru tine;
«Voi merge şi voi vedea cea mare aceasta:» 414 Ce este ceia ce mă opreşte pre mine; «Vai
mie, că nemernicia mea s-au îndelungat!» 415 Vai mie, până când mi se va zice mie: «Unde
este Dumnezeul tău;»416 Până când mi se va zice mie; Aşteaptă: Îngăduieşte: «Şi acum cine
este răbdarea mea, au nu este Domnul;»417 «Că pre Mântuitorul aşteptăm, pre Domnul
nostru Iisus Hristos. Carele va schimba trupul smereniei noastre, ca să fim noi în chipul
Trupului Slavei Lui.»418 «Să aşteptăm dar pre Domnul, când se va întoarce de la nunţi, ca
să ne bage pre noi în cămara Lui.» 419 Vino Doamne, nu Te zăbovi, vino Doamne Iisuse
Hristoase! Vino şi ne cercetează pre noi cu pace! Vino, şi ne scoate din temniţă pre noi cei
legaţi, ca înaintea Ta să ne veselim cu inimă desăvârşit! Vino Mântuitorul nostru, “vino
aşteptarea tuturor neamurilor!”420 “Arată Faţa Ta şi ne vom mântui!»421 Vino Lumina mea,
Izbăvitorul meu! «Scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească numelui Tău
celui Sfânt.»422
Până când Doamne eu ticălosul mă voi învifora în valurile muririi aceştia, strigând
către Tine, şi Tu nu vei auzi; Ascultă-mă Doamne pre mine cel ce strig către Tine dintru
această mare largă, şi mă scoate la limanul prea fericitei aşezări celei veşnice: Fericiţi sunt
cei ce din primejdia furtunii aceştia sau izbăvit, şi către Tine Dumnezeule cel ce eşti
Limanul cel Tare a ajunge s-au învrednicit. O de trei ori fericiţi sunt cu adevărat, cei ce din
noian la margine, din izgonire la Patrie, din temniţă la palaturile Împărăteşti au venit!
Aceştia pre dorita odihnă acum dobândindu-o, fericiţi sunt cu adevărat. Că darul slavei
celei neîncetate, care prin multe scârbe aicea l-au cerut, împreună cu bucuria cea fericită
dobândindu-l veşnic acum se veselesc. O fericiţi cu adevărat, şi de trei ori, şi de patru ori

412
Psalm 117, 23.
413
Matei 25, 21.
414
Ieşirea 3, 3.
415
Psalm 119, 5.
416
Psalm 41, 3.
417
Psalm 38, 11.
418
Filipeni 3, 20-21.
419
Mati 24, 44.
420
Facerea 49, 10.
421
Psalm 79, 8.
422
Psalm 141, 10.
102
fericiţi! Carii de toate răutăţile acum izbăvindu-se, şi la slava cea nevestejită cu întărire
venind, la podoaba Împărăţiei Tale a junge s-au învrednicit. O împărăţie, căreia nu va fi
sfârşit! Împărăţie a tuturor veacurilor: Unde este Lumina nelipsită, şi pacea lui Dumnezeu,
care covârşeşte toată mintea! Unde sufeletele sfinţilor se odihnesc, şi veselia cea
neîncetată peste capetele lor. Că de bucurie şi de veselie se îndulcesc, “şi toată durerea,
întristarea, şi suspinul de la dânşii au fugit.»423
Cât de prea slăvită este Împărăţia Ta Doamne, întru care toţi sfinţii împreună cu
Tine Împărţesc, îmbrăcaţi cu Lumină, ca şi cu o haină, purtând pre cap cunună de piatră
scumpă! O fericire a Împărăţiei celei veşnice, întru care Tu Doamne, nădejdea sfinţilor, şi
Stema slavei lor, faţă către faţă de dânşii văzându-te, îi faci pre ei de se bucură şi se
veselesc despre toate părţile, întru pacea Ta, care covârşeşte toată mintea. Acolo bucurie
care nu are sfârşit, dulceaţă fără de amărăciune, întreagă putere fără de durere, Cale fără de
osteneală, Lumină fără de întuneric, Viaţă fără de moarte, tot binele, neîmpărtăşit cu totul
de tot răul: Unde tinereţea niciodată nu îmbătrâneşte, unde viaţa hotar nu ştie, unde
frumuseţea nicicodată nu se îngălbineşte, unde dragostea niciodată nu se încropeşte, unde
sănătatea niciodată nu se vestejeşte, unde veselia niciodată nu se împuţinează: Unde nici o
durere nu se simte, unde nici un suspin nu se aude, unde nici un lucru de mâhnire nu se
vede, unde deasfătarea dea pururi este ne lipsită, unde nici o temere de rău nu este: Pentru
că acolo este dobândirea celui desăvârşit Bun. Iară aceasta este, a vedea acolo totdeauna
faţa Domnului Puterilor.
Deci fericiţi sunt, câţi dintru această lature, întru care urmează atâtea înnecări de
corăbii s-au învrednicit a se muta la atâtea veselii: Iar ticăloşii şi vrednicii de tânguire vai
mie! Suntem noi, care prin atâtea valuri ale acestei mare mări, şi prin adâncurile cele cu
atâta cumplit vifor, mânăm corabia, şi nu ştim de vom putea eşi la liman de mântuire.
Ticăloşi (zic) şi vrednici de tânguire suntem noi, ai cărora viaţa ne este în izgonire, calea în
primejdie, sfârşitul cu îndoială, carii nici putem şti arătat unde vom ajunge, pentru că toate
cele ce vor să fie sunt neştiute nouă, celor ce încă întru cumplita furtună a noianului ne
învârtim, ţi către tine Limanul suspinăm. O Patria noastră, Patria cea cu întărită statornicie,
de departe de tine te vedem, din marea aceasta ţie ne închinăm, din valea aceasta către tine
răsuflăm: Şi cu lacrimi ne silim, doară de vom putea ajunge la tine.
Hristoase nădejdea neamului omenesc: Acela ce eşti Dumnezeu din Dumnezeu:
Scăparea noastră şi Puterea: A căruia Lumina de departe, nouă celor ce cu corabia înotăm
în furtauna mării cu nori întunecaţi de negură, ca o rază de stea pre noian înaintea ochilor
străluceşte, ca să ne îndreptăm la liman, ocârmuieşte Doamne corabia noastră, cu Dreapta
Ta prin cârma Crucii Tale, ca să nu pierim întru atâtea de multe valuri, ca să nu ne înnecăm
în ape de atâta de mare furtună, nici să ne înghită pre noi adâncul: Ci şi cu undiţa Crucii
Tale din noianul acesta pre noi ne trage către Tine Acela ce eşti cea una Mângâiere a
noastră, pre carele de departe, ca pre un Luceafăr de dimineaţa, şi ca pre un Soare al
Dreptăţii, cu ochi plini de lacrimi abia te vedem pre Tine, şezând la ţărmurile patriei celei
Cereşti, şi aşteptându-ne pre noi.
Iată Doamne către tine strigăm, cei ce de Tine suntem izbăviţi, dar şi acum încă
departe de la Tine ne rătăcim, pre carii cu scump Sângele Tău ne-ai răscumpărat. «Auzine
pre noi Dumnezeule, nădejdea tuturor marginilor pământului, şi a celor ce sunt pre mare
departe.»424 În mare mult tulburătoare ne învârtim: Tu pre ţărm stând, vezi primejdiile cele
dimprejurul nostru: Mântuieştene pre noi pentru numele Tău. Dă-ne Doamne ca noi cei ce
423
Apocalipsa 21, 4.
424
Psalm 64, 6.
103
ne batem de valuri între Schila şi între Harivdis, (*) 425 aşa să trecem prin mijloc, cât să
scăpăm de primejdie despre amândouă părţile, şi împreună cu corabia şi cu cele din
corabie fără de primejdie să ajungem la liman.

CAP, 36.
Pentru Lumina Slavei.

«Iar când vom veni către Tine Izvorul înţelepciunii,» 426 către Tine Lumina cea
neapusă, ca să te vedem pre Tine nu în oglindă, nici întru închipuire, ci faţă către faţă,
atuncea se va sătura întru bunătăţi sufletul nostru: Că nimic afară de noi nu va rămânea
atuncea, care va zădărî pre dorinţa noastră, fără numai Tu Doamne Vârful bunătăţilor, care
vei fi celor fericiţi Darul, şi Coroană a podoabei lor, şi veşnica veselie cea peste capul lor,
împăcându-i pre dânşii dinăuntru şi dinafară, prin pacea Ta, care covârşeşte toată mintea.
Acolo te vom vedea pre Tine, şi te vom iubi, şi te vom lăuda. Acolo vom vedea întru
Lumina Ta Lumina Ta. «Că Tu eşti izvorul vieţii, şi întru Lumina Ta vom vedea
lumină.»427 Dar ce fel de lumină; Lumină minunată, Lumină fără de trup, nestricăcioasă, ne
înţeleasă: Lumină neîncetată, Lumină neapusă, Lumină neparopiată, Lumină nezidită,
Lumină adevărată, Lumină Dumnezeiască: Care luminează ochii Îngerilor: Care veseleşte
tinereţea sfinţilor: Care este Lumină a luminilor, şi Izvor al vieţii: Care eşti Tu Domnul
meu şi Dumnezeul meu.
Că Tu eşti Lumina, întru a căruia Lumină vom vedea Lumină: Pre Tine adică întru
Tine, întru străluicirea feţei Tale, când te vom vedea faţă către faţă. Şi ce este aceasta, faţă
către faţă, fără numai, ceia ce zice Apostolul: « A cunoaşte precum şi m-am şi
cunoscut. »428 A cunoaşte adevărul Tău, şi Slava Ta, aceasta este a cunoaşte Faţa Ta: A
cunoaşte Puterea Tatălui, Înţelepciunea Fiului, Bunătatea Duhului Sfânt, fiinţa şi firea cea
una şi nedespărţită a însăşi Treimei celei Dumnezeieşte începătoare. Că a vedea faţa
Dumnezeului celui Viu, însăşi aceasta este vârful bunătăţilor, Bucuria Îngerilor, şi a tuturor
sfinţilor, Darul vieţii celei veşnice, Slava duhurilor, Bucuria care nu are sfârşit, Cununa
podoabei, hărăzirea fericirii, Odihna cea bogată, frumuseţea cea mai dinăuntru a păcii, şi
Bucuria, şi Dulceaţa cea de afară, Raiul lui Dumnezeu, Ierusalimul cel ceresc, Viaţa cea
fericită, Plinirea fericirii, Veselia cea veşnică, Pacea cea Dumnezeiască care este mai
presus de toată înţelegerea gândului.
Aceasta este fericirea cea deplin, şi Slava omului cea cu totul desăvârşit, a vedea
faţa Dumnezeului său: A vedea pre cel ce au făcut cerul şi pământul, a privi pre cel ce l-au
plăsmuit pre el, şi l-au mântuit, şi l-au slăvit: Că îl va privi cunoscându-l, şi îl va iubi
îndrăgindu-l, şi îl va lăuda dobândindu-l. El este moştenirea norodului său, norodului
sfinţilor, norodului celui ce l-au răscumpărat: El este desfătarea fericirii lor: El este Darul
şi Plata aşteptării lor. Că voi fi, zice, Plata ta, multă foarte. Că mari se cuvine celor mari.
Cu adevărat Doamne Dumnezeul meu, mare eşti Tu, că foarte Te-ai înălţat mai presus
decât toţi dumnezeii, şi plata Ta este mare foarte. Că nu eşti Tu mare, iar plata Ta mică: Ci
precum eşti Tu Mare, aşa şi plata cea de la Tine este mare: Că nu altul eşti Tu, şi alta este
plata cea de la Tine: Ci Tu însuţi eşti plată mare foarte: Tu eşti cel ce încununezi, Tu eşti şi

425
Pentru aceasta sau scris în Cartea I, CAP, 24.
426
1Cor. 12, 10.
427
Psalm 35, 9.
428
1Cor. 13, 12.
104
Cununa: Tu eşti cel ce făgăduieşti, şi Făgăduinţa: Tu şi cel ce dăruieşti, şi Darul: Tu şi
puitorul de nevoinţă, şi darul fericirii celei veşnice pentru nevoinţă.
Tu dar Dătătorul de cunună fiind, Tu Doamne Dumnezeul meu eşti şi Cununa, şi
stema nădejdii mele cea cu slavă împodobită: Lumina ceia ce veseleşte, Lumina ceia ce
înnoieşte, podoaba ceia ce înfrumuseţează, nădejdea mea cea mare, Dorinţa inimii
sfinţilor, şi lucrul cel dorit de dânşii. Deci privirea Ta este răsplătirea cea deplină de la
Tine, Darul cel deplin, şi bucuria cea deplin, pre care o nădăjduim.
Că aceasta este viaţa cea veşnică, aceasta, precum au zis Înţelepciunea Ta, «viaţa
este cea veşnică, ca să te cunoască pre Tine Unul Adevăratul Dumnezeu, şi pre carele ai
trimis Iisus Hristos.»429 Deci când te vom vedea pre Tine pre Unul Dumnezeu, pre
Dumnezeul cel adevărat, pre Dumnezeul cel viu, cel tare, cel nevăzut, cel nescris împrejur,
cel necuprins cu mintea: Şi pre Fiul Tău cel Unul Născut, cel de o fiinţă cu Tine şi
împreună veşnic, pre Domnul Iisus Hristos, pre carele pentru mântuirea noastră în lume l-
ai trimis: şi pre Duhul Sfânt, cel de o fire împreună, şi nedespărţit de Tatăl şi de Fiul:
Dumnezeu, întru Treime după feţe, iar întru Unime după fiinţă şi după fire, Dumnezeu
Sfânt Unul şi numai, afară de carele nu este Dumnezeu: Atuncea vom avea, ceia ce
căutăm, pre Viaţa cea fără de sfârşit, şi Slava cea veşnică, care o ai gătit celor ce te iubesc
preTine, care o ai ascuns celor ce se tem de Tine, pre care o vei da celor ce caută faţa Ta
totdeauna.
Ci Tu Doamne Dumnezeul meu, cela ce m-ai plăsmuit pre mine din pântecele maicii
mele, care m-au încredinţat pre mine în Mâna Ta, nu mă lăsa mai mult, de la unul la multe
să mă smulg, ci de la cele de afară de mine către mine însumi, şi de la mine însumi către
Tine unul mă adună, ca Ţie să zică neîncetat inima mea: «Căutat-au pre Tine faţa mea,
faţa Ta Doamne voi căuta:»430 Faţa Domnului Puterilor, întru carele numai stă toată Slava
cea neîncetată a celor fericiţi: Pre care faţă cu adevărat a o vedea, este viaţa cea veşnică, şi
Slava sfinţilor cea fără de sfârşit. Veselească-se dar inima mea ca să se teamă de numele
Tău: «Veselească-se inima celor ce caută pre Domnul:» 431 Cu mult mai vârtos încă inima
celor ce l-au aflat. Că dacă când îl caută nu puţină veselie se face, când îl va afla, oare câtă
va fi: Deci dar fierbinte pururi şi neîncetat voi căuta eu faţa Ta Doamne, doară mi se va
deschide mie uşa şi poarta dreptăţii, «ca să mă învrednicesc «a intra întru bucuria
Domnului meu:»432 «Aceasta este poarta Domnului, Drepţii vor intra întru dânsa.»433

CAP, 37.
Rugăciune către Prea Sfânta Troiţă.

O cele trei de o cinste şi împrună veşnice feţe, Dumnezeul meu cel Adevărat,
Părinte, Fiule, şi Duhule Sfinte, «cel ce Unul ai nemurire, şi locuieşti întru Lumină
neapropiată:»434 Carele ai întemeiat pământul cu puterea Ta, şi lumea cu înţelepciunea Ta o
ocârmuieşti: Sfinte Sfinte Sfinte Doamne Dumnezeule Savaot, cel înfricoşat şi Tare, cel
Drept şi Milostiv, şi Lăudat, şi iubit: Dumnezeule cel Unul, dar feţe trei, şi fiinţă una şi
Putere şi înţelepciune şi bunătate una: Treimea cea una şi nedespărţită: «Deschide-mi mie
429
Ioan 17, 3.
430
Psalm 26, 13.
431
Psalm 104, 3.
432
Matei 25, 21.
433
Psalm 117, 19.
434
1Timotei 6,16.
105
porţile dreptăţii, celui ce strig către Tine, şi intrând în trânsele mă voi mărturisi Ţie
Doamne.»435 Iată înaintea porţii Casei Tale stau Stăpâne, şi ca un cerşetor bat: Porunceşte
dar să mi se deschidă mie celui ce bat, cel ce ai zis: Bate-ţi, şi şi se va deschide vouă. «Că
bat, o Părinte mult Milostive şi întru tot Îndurate, bat la uşa Ta,» 436 dorinţele inimii mele
celei ce răcneşte, şi strigările lacrimilor mele celor din ochi. «Şi este înaintea Ta toată pofta
mea, şi suspinul meu de la Tine nu sau ascuns:» 437 «Tu dar Doame, să nu-ţi întorci faţa Ta
de către mine, şi să nu te abaţi întru mânie de la robul Tău!» 438 Ascultă Doamne glasul
plângerii slugii Tale, şi întinde mâna Ta cea prea bună spre sprijinirea mea, ca din adâncul
apelor să mă scoţi pre mine, şi din tina, şi noroiul ticăloşiei să mă tragi, ca să nu pier
înaintea Ochilor iubirii Tale de oameni, şi înaintea îndurărilor celor cu milostivire ale celei
nemărginite bunătăţii Tale: Ci să scap la Tine Dumnezeul meu, ca să văd bogăţia
împărăţiei Tale, ca să privesc veselia feţei Tale nelipsit, şi să laud şi să slăvesc Numele Tău
cel Sfânt. Aşa Doamne, cel ce faci minunate, cel ce lăţeşti inima mea ca să-şi aducă aminte
de Tine: Cel ce luminezi tinereţile mele, şi nu treci cu vederea bătrâneţele mele, ci faci de
se veselesc toate oasele mele, şi ca ale vulturului înnoieşti cărunteţele mele. Că Ţie se
cuvine toată Slava, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, unei
Dumnezeiri, unei Împărăţii, unei Puteri: Dumnezeului celui în Troiţă închinat, Unuia mai
presus de început, şi mai presus de fiinţă, şi Atotputernic Ziditor a toate, acum, şi pururi, şi
în vecii vecilor, Amin.

Sfârşitul cuvintelor celor singuratice ale sfinţitului Augustin.

ALE ACESTUIAŞI SFINŢIT AUGUSTIN,

ENHIRIDION

(SAU CĂRTICICĂ) PENTRU PRIVIREA LUI HRISTOS.

ADICĂ,
PENTRU DUMNEZEIESCUL CUVÂNT, PRIN CARELE CĂTRE DORINŢA
CEA CEREASCĂ SE RIDICĂ POMENIREA CEIA CE ÎNTRU DORMITAREA
LENEVIRII DOARME.

ÎNAINTE CUVÂNTARE.

În mijlocul curselor petrecând noi, dorinţa de cele cereşti lesne se răceşte: Şi pentru
aceasta de nelipsită păzire ne este nouă trebuinţă, ca lepădând somnul să alergăm neîncetat
către Dumnezeu, carele ne este nouă vârful bunătăţilor, de la carele curgem. Pentru aceasta
dar nu dintru a fi cuprins de vreo îndrăzneală, ci din multa dragoste cea către Dumnezeul
meu am pus silinţă către această Cărticică spre slavs Lui: Că din cuvintele cele frumoase
ale Dumnezeieştilor Părinţi, să am dea pururi cu mine pentru Dumnezeul meu oarecare
grai scurt şi îndemânatec, pre care de câte ori mi s-ar fi întâmplat a mă uncropi, să-l cetesc,
şi către dragostea Aceluia să mă aprind. Acum dar fii mie de faţă Dumnezeul meu, pre
435
Psalm 117, 19.
436
Matei 7, 7.
437
Psalm 37, 9.
438
Psalm 26, 14.
106
carele te caut, pre carele te iubesc, căruia şi cu inima, şi cu gura, şi cu toată (câtă o am)
puterea, cântându-ţi şi închinându-mă te laud şi te slăvesc.
Sufletul meu Ţie afierosindu-se, şi din dragostea cea către Tine aprinzându-se, întru
Tine răsuflând, la Tine privind, pre Tine numai a te vedea poftind, nimic nu ştie ce l-ar fi
veselit pre el, fără numai pentru Tine a grăi, pentru Tine a auzi, pentru Tine a scrie, pentru
tine a gândi, pre slava Ta neîncetat în inimă a o cugeta, întrucât mie celui ce întru
nenumărate furtuni ale vieţii petrec, pomenirea Ta cea dulce mi se face spre odihnă. Deci
pre Tine te chem cel prea dorit: Către Tine strig din toată inima mea cu mare strigare: Şi
când aşa pre Tine te chem, la mine însumi cu adevărat te trag. Că nici aş fi fost nicicum eu,
de nu Tu ai fi fost cu mine: Iar cu mine eşti Tu, când întru mine petreci cela ce eşti
pomenirea mea. Dintru acesta pre Tine te-am cunoscut, şi întru aceasta pre Tine te aflu, de
câte ori mi-aş aduce aminte de Tine, şi m-aş fi desfătat «întru Tine, de la carele sunt toate,
prin Carele sunt toate, şi întru Carele sunt toate.»439

CAP, 1.
Pentru Dumnezeiasca fiinţă cea mai presus de fiinţă.

Tu Doamne Cerul şi pământul plineşti, toate purtându-le fără de purtare, toate

umplându-le fără de cuprindere: Pururea lucrând: Pururi liniştind: Adunând, şi de nimic
trebuinţă având: Cerând şi de nimic lipsit fiind: Iubind fără de grijă, râvnind fără de
râvnire. Te căieşti, dar fără de amărăciune: Te mânii, dar nu te turburi: Lucru schimbi, dar
sfat nu schimbi: Primeşti ceia ce afli, şi niciodată nu ai lepădat: Niciodată nu eşti lipsit, şi
te bucuri întru câştiguri: Niciodată nu Te lăcomeşti spre mai mult, şi ceri dobânzi: Dai din
destul căruia nu eşti dator: Sau, pururi Ţie ţi se mai dă, ca să fii dator. Că cine are ceva,
care nu este al Tău; Datorii plineşti, nimic fiind dator: Dăruieşti datorii, nimic pirzând,
pretutindeni eşti de faţă, şi pretutindeni tot deplin. Cunoscut eşti, dar văzut nu: Acela ce
nicăieri nu lipseşti, de la gândurile cele fărădelege departe eşti: Carele şi de acolo nu
lipseşti, de unde te-ai depărtat: Că unde nu eşti e faţă cu darul, eşti de faţă cu izbândirea:
Acela ce în tot locul eşti de faţă, dar abia poţi a te afla: Carele stai, şi noi în urma Ta
alergăm, dar a te ajunge nu putem: Acela ce toate le ţii, toate le plineşti, toate le cuprinzi,
toate le covârşeşti, toate împreună le păzeşti.
Acela ce înveţi inimile celor ce cred, fără de sunet şi glas de graiuri: Acela ce nu te
întinzi după locuri, nici te prefaci în alte feluri după vremi: Acela ce nici apropieri ai, nici
depărtări: (la carele adică nu este cu putinţă a se apropia, şi de la carele nu se poate a se
depărta:) «Acela ce locuieşti întru Lumină neapropiată, pre care nimeni din oameni nu o
au văzut, nici a o vedea poate.» 440 Întru Sineţi rămânând nemişcat, pretutindeni înconjori
cu adevărat: Că nicidecum a te tăia nu poţi, şi a te despărţi: Pentru căci cu adevărat unul
eşti, şi în părţi a fi nu poţi: Ci tot deplin pre toate deplin le ţii, pre toate deplin le plineşti,
pre toate deplin le luminezi, şi le ai.

CAP, 2.
Pentru Dumnezeiasca cunoştinţă cea netâlcuită.
439
Romani 11, 36.
440
1Timotei 6, 16.
107
 Şi de sar umple toată lumea de cărţi, nu sar tâlcui Înţelepciunea Ta cea netâlcuită.
Pentru că fiind negrăit, eşti nescris împrejur, şi necuprins cu mintea, Acela ce eşti Izvorul
Luminii celei Dumnezeieşti, şi Soarele Strălucirii celei pururea veşnice. Mare eşti fără de
câtăţime, pentru aceasta şi nemăsurat: Bun eşti fără de felurime, pentru aceasta şi cu
adevărat şi desăvârşit Bun, «şi nimeni nu este bun, fără numai Tu Unul.» 441 A căruia voinţa
este a voi, iar a voi este a putea. Carele pre toate câte ai adus întru fiinţă, dintru nimic
numai voind le-ai făcut. Carele pre toată zidirea fără de a avea trebuinţă o ai, şi fără de
osteneală o ocârmuieşti, şi fără de supărare o povăţuieşti: Şi nu va turbura rânduiala
stăpânirii Tale, nici întru cele de sus, nici întru cele de jos, nimic.
Carele în tot locul eşti, fără de loc: Toate le cuprinzi, fără de cuprindere.
Pretutindenea eşti, fără de stare şi mişcare. Carele nici unui rău nu eşti pricinuitor, pre
carele al face nu poţi. Carele nimic nu este care nu poţi, şi nici cândva ceva făcând te-ai
căit. Cu a căruia bunătate ne-am înfiinţat, iar cu dreptatea ne pedepsim, iar cu mila ne
izbăvim. A căruia Atotuternicia pre toate le ocârmuieşte, şi le povăţuieşte, şi le plineşte,
pre câte au zidit. Încă nu aşa zicem că plineşti Tu toate, întucât a te cuprinde ca şi cum şi
de dânsele, Acela ce mai vârtos pre ele le cuprinzi, nici aşa se cuvine a socoti că le plineşti
Tu cîte o parte deosebit pre fiecare, întrucât fiecare să încapă după mărimea sa, şi să
cuprindă parte de la Tine: Adică, ce este mai mare să cuprindă parte mai mică, şi ce este
mai mic mică: Că Tu cu adevărat tot deplin eşti întru toate, şi toate întru Tine: A căruia
Stăpânirea cea pre toate cuprinde pre toate, şi nimic nu va pute a afla chip, ca să fugă de
puterea Ta, că acela ce nu te va avea pre Tine Milostiv, nicidecum nu va scăpa de Tine
fiind mâniat.

CAP ; 3.
Pentru dorinţa sufletului celui ce strigă pre Dumnezeu.

Deci pre Tine Doamne întru tot Îndurate te chem la sufletul meu, pre carele îl găteşti
spre primirea Ta, prin dorinţa care sufli întru dânsul. Intră dar, rogu-mă Ţie, şi pre aceasta
aşa cu Tine îl împreunează, întrucât să dobândeşti Tu pre cel ce l-ai zidit şi de iznoavă l-ai
înnoit: Ca să te am pre Tine ca pre o pecete peste inima mea. Nu mă lăsa pre mine cel ce te
chem, rogu-mă, mult Îndurate Doamne! Că mai înainte de a te chema eu pre Tine, Tu m-ai
chemat pre mine şi ai cerut, ca eu robul tău să te caut, şi căutându-tesă te aflu, şi aflându-te
să te iubesc. Căutatu-te-am pre Tine Doamne, şi te-am aflat, şi doresc a te iubi. Creşte
dorinţa cea întru mine, şi dă-mi ceia ce cer de la Tine. Că măcar toate cîte ai făcut de mi le
vei da mie, nu îmi sunt din destul robului Tău, de nu pre sineţi te vei da mie. Dă-te dar mie
pre sineţi Dumnezeul meu, pre sineţi dă-te mie. Iată dar, te iubesc pre Tine: şi de este
puţin, încă şi mai tare te voi iubi. Că de îndrăgirea Ta sunt cuprins, de dorinţa Ta mă
aprind, întru pomenirea Ta cea dulce mă veselesc.
Că iată, întrucât sufletul meu suspină către Tine, şi întru mila Ta cea nepovestită
cugetă, sarcina aceasta a trupului meu, mai puţin mă îngreoiază: Turburarea gândurilor
încetează: Greutatea muririi, şi ale celorlalte multe ale mele ticăloşii, nu precum
obişnuieşte mă tâmpeşte. Toate împreună tac, toate mi se alinează: inima mea se arde,
sufletul se bucură, pomenirea întinereşte, cugetul se luminează, şi tot duhul cel dintru mine
aprinzându-se de dorinţa vederii Tale, se pare căse hrăpeşte spre dragostea celor nevăzute.
441
Matei 19, 17.
108
O de ar lua duhul meu aripi ca de porumbiţă, şi săzboare, şi să nu se sfârşească, şi să vină
până lapodoaba casei Tale: Şi la Scaunul Slavei Tale: Şi acolo, unde se satură de Masa Ta
mulţimile cele mai presus de lume, să se hrănească din cele ascunse ale Tale în loc de
verdeaţă, păscându-se pre la curgerile Tale cele prea bogate. Tu să-mi fii mie veselia mea,
carele eşti şi Nădejdea mea, şi Mântuirea mea, şi Izbăvirea. Tu să-mi fii Bucuria mea,
carele vei fi şi însuşi bătrâneţele mele. Pre Tine să te caute în toată vremea sufletul meu, şi
Tu fă ca să nu se sfârşească căutându-te pre Tine.

CAP, 4.
Pentru ticăloşia sufletului, celui ce pre Domnul nostru Iisus Hristos nu-l
iubeşte, nici îl caută.

Vai sufletului celui ticălos, care pre Hristos necăutându-l, nici iubindu-l, petrece
întunecat şi cu ticăloşie. Pierde orice şi viiază, cel ce pre Dumnezeu nu iubeşte: Căruia
Doamne, nu îi este grijă ca să vieze pentru Tine, nimic nu este acesta, şi cu totul sau
netrebnicit: Acela ce nu se îngrijeşte ca să vieze Ţie, de acum au murit: Acela ce nu cugetă
Ţie, este nebun. Ţie dar, o Acela ce eşti nemărginit întru îndurare, mă încredinţez pre mine,
şi mă dau, şi mă las, Aceluia prin carele sunt, şi viez, şi cuget. La Tine îndrăznesc, şi
nădăjduiesc, şi îmi pun toată nădejedea mea, prin carele şi mă voi scula, şi voi via, şi întru
odihnă voi fi. Pre Tine şi te doresc, şi te iubesc, şi îţi slujesc, împreună cu carele şi voi via
şi voi împărăţi, şi fericit voi fi. Sufletul cela ce nu te iubeşte pre Tine, iubeşte lumea,
slujeşte păcatelor, este supus răutăţilor, niciodată nu se linişteşte, niciodată întru întărire nu
petrece. Să-ţi slujească Ţie, o întru tot Îndurate, totdeauna cugetul meu: Să suspine pururi
către Tine nemernicia mea, şi întru dragostea cea către Tine să se aprindă inima mea! Să se
odihnească dar sufletul meu întru Tine Dumnezeul meu: Să te gândească pre Tine întru
uimirea cugetului: Cânta-voi cântările Tale întru veselie. Aceasta îmi va fi mie mângâiere
întru izgonirea aceasta. Să scape mintea mea sub acoperământul aripilor Tale, de la casele
fărădelegilor veacului acestuia. Să înceteze întru Tine inima mea: Inima, noianul cel mare
şi cu multe valuri. O Dumnezeule ospătătorule cel nemărginit întru bogăţie al tuturor
bunătăţilor celor mai presus de lume, obosit fiind eu hrăneşte-mă, risipit fiind eu adună-
mă, robit fiind eu izbăveşte-mă, sfărâmat fiind eu, întreg mă fă. Iată dar lângă uşă stând
bat: Miluieşte-mă după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, «întru care pre
noi ne-ai ne-ai cercetat Răsăritul cel dintru Înălţime.» 442 Porunceşte să i se deschidă
ticălosului celui ce bate ca şi cu slobozenie să intre la Tine, şi să se odihnească întru Tine,
şi împărtăşindu-se de pâinea Ta cea cerească să se întărească: Că Tu eşti Pâinea, şi Izvorul
Vieţii. Tu eşti Lumina Razei celei mai înainte de veci. Tu eşti toate, dintru care drept viază
cei ce te iubesc pre Tine.

CAP, 5.
Dorinţa sufletului.

Dumnezeule, Lumina inimilor la cei ce Te văd, şi viaţa sufletului la cei ce Te iubesc,

şi puterea cugetelor la cei ce Te caută: Dă-mi mie ca să mă lipesc de dragostea Ta cea
sfântă! Vino, rogu-mă, în inima mea! Şi din grăsimea desfătării Tale îmbată-o pre ea, ca să
442
Luca 1, 78
109
uite aceste vremelnice. Îmi vine a mă mâhni şi a mă întrista şi a mă ruşina, împătimindu-
mă spre unele ca acestea, care le face lumea aceasta: De întristare mi se face mie tot ce
văd: De mâhnire, tot ce aud pentru cei ce s-au trecut. Ajută-mi mie Doamne Dumnezeul
meu: Veseleşte inima mea: Vino către mine ca să te văd: Dar strâmtă este casa sufletului
meu: Ci de vei veni, u o vei lărgi. Dar putredă este şi căzută: Ci drege-o pre ea. Multe are
întrânsa, care sunt potrivnice ochilor Tăi: Mărturisesc, şi ştiu: Dar cine o va curăţi pre ea;
Sau către cine altul afară de Tine voi striga; “Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-
mă, şi de cele străine iartă pre robul Tău.”443 Fă-mă o Hristoase prea dulce, o Prea Bunule
Iisuse, fă-mă, rogu-mă, prin dragostea cea către Tine, şi prin dorinţa cea spre Tine, ca să
lepăd sarcina dulceţilor trupeşti, şi a poftelor pământeşti. Să stăpânească întru mine pre
trup sufletul, pre suflet cuvântul, pre cuvânt darul Tău, şi voiei Tale pre mine şi dinăuntru
şi dinafară mă supune. Dăruieşte-mi mie ca şi cu inima, şi cu buzele, şi cu toate oasele
mele să te laud şi să te slăvesc. Lărgeşte-mi mintea mea, şi îmi înalţă ochiul inimii mele,
ca şi cu gând măcar năvălitor să ajungă duhul meu la înţelepciunea Ta cea mai înainte de
veci, şi care străbate prin toate. Dezleagă-mă, rogu-mă, din legăturile cu care sunt ferecat,
ca toate acestea lepădându-le, Ţie să-ţi slujesc, de Tine Unul să mă lipesc, la Tine Unul să
iau aminte.

CAP, 6.
Pentru fericirea sufletului celui ce sau slobozit din temniţa cea pământească.

Cât de fericit este sufletul, cel ce din temniţa cea pământească s-au scos, şi la cer a
se sui se grăbeşte: Cel ce pre Tine Domnul cel prea dulce faţă către faţă te priveşte: Cel ce
nu se teme nici cu o temere de moarte, ci întru nestricăciune dobândeşte desfătarea cea
întru slava cea veşnică. Liniştit şi întărit de acum este sufletul acesta, nici de vreun
vrăjmaş având frică, nici de moarte: Că te are pre Tine Stăpânul lui cel bun, pre carele
mult te-au căutat, şi pururi te-au iubit. Şi vorbeşte cu cetele cele cântăreţe, veşnic cântând
Hristoase Împărate, Prea Bunule Iisuse, cântările cele curgătoare de meire ale praznicului
celui neîncetat, care sunt spre lauda slavei Tale, «Că se va îmbăta din grăsimea Casei Tale,
şi din izvorul desfătării Tale îl vei adăpa pre el.» 444 Cât de fericită este adunarea aceia a
cetăţenilor celor mai presus de lume, şi praznicul cel preaslăvit al celor ce se mută de la
ticăloşia cea plină de dureri a nemerniciei noastre aceştia către veselia frumuseţii Tale, şi
către toată podoaba şi buna încuviinţare a strălucirii Tale. Acolo Stăpâne cei ce vor petrece
lângă Tine, totdeauna te vor vedea pre Tine: Nimic acolo nu se aude în urechi, ce ar putea
să le tulbure lor cugetul.
Ca ce fel dar de cântări; Ca ce fel de organe muzicale; Ca ce fel de viersuri şi glasuri
fără de sfârşit se cântă acolo; Răsună neîncetat acolo organele cele dulci ca mierea ale
cuvântărilor celor de cântare, viersurile cele prea dulci ale Îngerilor, cântări ale cântărilor
minunate şi prea slăvite ce se cântă de cei ce petrec acolo pentru mântuirea cea de la Tine
spre slava Ta: Amărăciunea şi toată iuţimea de fiare, de la locul Tău acela departe au fugit.
Nu este acolo viclean, nici vicleşug, nu este potrivnic şi vrăjmaş, nici este acolo ceva
îndemnător spre păcat. Nici o lipsă nu este acolo, nici o ne frumuseţe, nici o prigonire, nici
o ocărâre, nici o cuvântare împotrivă, nici o frică, nici o tulburare, nici o pedeapsă, nici o
prepunere, nici o silnicie, nici o vrajbă: Ci pace acolo desăvârşit, dragoste deplin, veselie şi
443
Psalm 18, 13.
444
Psalm 35, 8.
110
laudă a lui Dumnezeu veşnică, şi neîncetată şi întemeiată odihnă, şi bucurie întru Duhul
Sfânt, care nu are sfârşit.
O … Cât de fericit voi fi,de voi auzi cântările cele prea dulci ale cereştilor cetăţeni
acelora, şi cuvintele cele curgătoare de miere, prin care dau ei Troiţei celei Prea Înalte
lauda cea cuviincioasă! Ci încă şi mai vârtos prea fericit voi fi, de mă voi învrednici şi eu,
a cânta lui Iisus Hristos Dumnezeului meu lauda din cântările cele prea dulci ale Sionului.

CAP, 7.
Pentru veselia cea din Rai.

O viaţă cu dulceaţă de vieţuit! Viaţă veşnică şi veşnic fericită! Unde-i veselie fără de
mâhnire, odihnă fără de osteneală, vrednicie fără de tulburare, bogăţie fără de pierdere,
sănătate fără de boală, îndestulare fără de lipsă, viaţă fără de moarte, veşnicie fără de
stricăciune, fericire fără de ticăloşie! Unde este tot binele întru dragoste desăvârşit, unde
vedere şi privire în faţă către faţă: Unde deplin ştiinţa întru toţi, şi despre toate: Unde se
vede bunătatea lui Dumnezeu cea desăvârşit, şi se slavosloveştede sfinţi Lumina ceia ce
luminează toate: Unde se priveşte fiind de faţă mărirea lui Dumnezeu, şi de aceste fel de
mâncare dătătoare de viaţă nelipsit se satură mintea celor ce privesc: Că neîncetat şi văd, şi
poftesc a vedea: Dar fără de necaz poftesc, şi fără de îngreţoşare se satură.
Unde Soarele Dreptăţii cel Adevărat, cu vederea cea minunată a frumuseţe-i Lui
tuturor le dă viaţă, şi pre locuitorii patriei celei cereşti, aşa pre toţi îi luminează, cât şi
însuşi ei cu Lumină strălucesc: Şi Lumina aceasta ce s-au luminat prin Lumina cea
Dumnezeieşte începătoare se arată şi ea că străluceşte mai mult decât toată strălucirea
soarelui nostru, şi mai mult decât slava tuturor stelelor. Că fiind ei uniţi cu Dumnezeu cel
fără de moarte, se fac şi ei fără de moarte şi ne stricăcioşi, precum şi Domnul şi
Mântuitorul nostru sau făgăduit: „Părinte (zicând) pre carii ai dat Mie, voiesc ca unde sunt
Eu, şi aceia să fie împreună cu Mine, ca să vadă slava Mea,” „ca toţi una să fie, precum şi
Tu Părinte întru Mine, şi Eu întru Tine, ca şi aceştia întru Noi una să fie.”445

CAP, 8.
Pentru Împărăţia cea din Ceruri.

Împărăţia cea cerească este împărăţie prea fericită, împărăţie mai presus de moarte,
Împărăţie care nu are sfârşit: Pre care nici o vreme alta nu o primeşte pre rând în veac:
Întru care necurmată fiind ziua fără de noapte, nu ştie vreme: Unde biruitorul cel ce se
oşteşte după nevoinţă ia mulţime de bunătăţi nespuse, încununat luminat pre cap cu
cunună veşnică.
O de ar porunci Dumnezeu, ca şi eu cel mai de pre urmă din robii lui Hristos,
izbăvindu-mă de greutatea păcatelor, după ce voi lepăda sarcina trupului, să mă mut întru
odihnă către veselia cea neîncetată a cetăţii Lui, să petrec cu cetele cele prea sfinte ale
celor mai presus de lume, să prăznuiesc împreună cu Duhurile cele fericite întru slava
Ziditorului, să văd faţa lui Dumnezeu fiind El de faţă, nici o temere de moarte venind
asupră, să mă bucur fără de frică întru ne stricăciunea cea veşnică a nemuririi: Şi unit fiind
cu Cel ce ştie toate, să scutur toată negura neştiinţei: Şi pre toate cele de pre pământ să le
445
Ioan 17, 24, şi 21.
111
defaim, iar pre calea lacrimilor nici a o vedea mai mult să nu voiesc, nici a o mai pomeni:
Întru care este viaţă ostenitoare, viaţă stricăcioasă, viaţă plină de toată amărăciunea, viaţă
care domneşte peste rele, şi de cele ce pre jos se târăsc se robeşte.
Viaţă, întru care umezelile cele zemoase umflă, durerile slăbesc, arşiţe usucă,
suflările vânturilor pricinuiesc boli, mâncărurile îngreunează, ne mâncările topesc, glumele
moleşesc, scârbele prăpădesc, grijile strâmtorează, petrecerea cea oarecum mai întărită
tâmpeşte, bogăţia îngâmfă, sărăcia smereşte, tinereţile înalţă, bătrâneţile gârbovesc, boala
sfarmă, mâhnirea chinuieşte, diavolul pândeşte, lumea măguleşte, trupul se desfătă,
sufletul se orbeşte, omul tot se tulbură: Iar după acest fel şi atât de mari rele venind
moartea primeşte ea rândul, şi veseliilor celor deşarte pune sfârşit, întrucât după ce
încetează ele de a fi, nici lasă vreo părere că au fost ele cândva.

CAP, 9.
Cum că Dumnezeu pre sufletul cel ce se tânguieşte după plânsurile cele multe îl
mângâie.

Dar oare ce fel de cântări, ce fel de mulţumiri îţi vom aduce Ţie Doamne
Dumnezeul nostru, carele şi întru acest fel de nevoi ale muririi noastre nu lipseşti a ne
mângâia pre noi cu cercetarea Darului Tău; Iată eu ticălosul de multe dureri şi necazuri
sunt înconjurat, de sfârşitul vieţii mele temându-mă, şi greşelile mele socotindu-se, de
judecata Ta înfricoşându-mă, şi de ceasul morţii aminte aducându-mi, şi de muncile cele ce
mă aşteaptă pre mine în tartar cutremurându-mă: (Căci cât de cu amănuntul se vor cerca
lucrurile mele nu ştiu, nici oare cu care sfârşit le voi pecetlui pre ele nicidecum nu cunosc.)
Dar însă acestea şi multe peste acestea altele în inimă cugetând eu, vii de faţă la
mine Doamne Dumnezeul meu după obiceiul milei Tale, şi între tânguirile mele acestea, şi
plângerile cele multe, şi suspinele cele din adâncul inimii, înalţă sufletul meu cel întru
mâhnire şi scârbă, ridicându-l pre vârfurile munţilor până la Livezile Aromatelor, şi mă
sălăşluieşti pre mine în loc de verdeaţă lângă izvoare de ape dulci, unde îmi găteşti mie
masă bogată împotriva celor ce mă necăjesc, la care se va odihni duhul meu cel ostenit, şi
se va veseli inima mea cea mâhnită. Întru care veselii mai apoi de toate dobândindu-mi
starea mea cea dintâi, uit ticăloşiile mele cele multe, şi mai presus de înălţimea pământului
ridicându-mă, mă liniştesc întru Tine acela ce eşti Pacea cea Adevărată.

CAP, 10.
Pentru dulceaţa dragostei lui Dumnezeu.

Te iubesc pre Tine Dumnezeul meu, te iubesc pre Tine: Şi a te iubi încă mai mult şi
mai mult voiesc. Dă-mi mie Doamne Dumnezeul meu, „cel frumos cu podoaba mai mult
decât fi oamenilor,”446 dă-mi mie ca să te doresc pre Tine, şi să te iubesc, pre cât voiesc, şi
pre cât sunt dator: Nemăsurat eşti, şi fără de măsură vrednic de iubit: Iar de la noi încă mai
vârtos, pre carii atâta Tu ne-ai iubit, aşa ne-ai mântuit, pentru carii atâtea şi acest fel Ai
făcut.
O Dragoste, care pururi arzi, şi niciodată nu te stingi, Hristoase prea Dulce, prea
Bunule Iisuse! O Acela ce eşti însăşi Dragostea, Dumnezeul meu! Aprinde-mă pre mine tot
446
Psalm 44, 3.
112
cu văpaia Ta, cu îndrăgirea Ta, cu Dulceaţa Ta, cu dorinţa Ta, cu bunătatea Ta, cu bucuria
şi veselia Ta, cu blândeţea şi iubirea Ta, cu plecarea cea către Tine, şi cu pofta cea sfântă şi
bună şi neprihănită şi preacurată: Ca tot fiind plin de dulceaţa dragostei celei către Tine, tot
văpaie, care se înalţă din Darul Tău cel întru tot Îndurat „să te iubesc pre Tine Domnul
meu cel prea Dulce şi prea Frumos, din toată inima mea, din tot sufletul meu, şi din toată
puterea mea, şi din tot cugetul,”447 întru duh zdrobit, şi cu izvor de lacrimi, cu umilinţă
evlavioasă, şi cu frică şi cu cutremur: Avându-te pre Tine în inimă, şi în gură, şi înaintea
ochilor mei în toată vremea şi în tot locul: Aşa cât nici o încăpere întru mine cât decât să
nu rămână dragostelor celor străine şi mincinoase.

CAP, 11.
Cum că se cuvine să fim noi gătiţi, pentru răscumpărarea noastră.

Iisuse Hristoase Prea Frumosule, rogu-mă Ţie, pentru Prea Sfânta vărsare a
Sângelui Tău celui scump, prin care pre noi ne-ai răscumpărat, dă-mi zdrobire a inimii şi
izvor de lacrimi, mai ales când aducându-ţi Ţie rugăciuni şi cereri stau înainte. Când
cântându-ţi Ţie laudă cânt: Când Preţul cel de Taină al răscumpărării noastre, semnul cel
prea arătat al iubirii Tale de oameni către noi îl socotesc cu mintea şi îl pun înainte: Când
stau de faţă la jertfelnicele Tale (măcar nevrednic fiind) poftind ca să-ţi aduc Ţie Jertfa cea
de tot aceia cea înfricoşată şi mai presus de Ceruri, „pre care Tu Doamne Dumnezeul meu,
ca un Preot neîntinat o Ai aşezat,” 448 „spre pomenirea dragostei Tale a se aduce ai
poruncit:”449 „A morţii Tale adică, şi a Patimii celei pentru mântuirea noastră, şi pentru
îndreptarea neputinţelor noastre celor din toate zilele.
Să se întărească dar duhul meu în mijlocul Tainelor celor atât de mari prin dulceaţa
stării Tale celei de aproape: Să te simtă pre Tine fiind de faţă, şi să se veselească înaintea
Ta celuia ce eşti Focul care pururi Luminezi, şi Dragostea care pururi arzi: Prea Dulce
Hristoase, Prea Bunule Iisuse, Lumina cea veşnică şi nelipsită, Pâinea cea Vie, care ne
întăreşti pre noi, şi niciodată întru Sineţi nu lipseşti, care te mănânci, şi niciodată nu te
împuţinezi: Străluceşte peste mine, aprinde-mă pre mine, luminează-mă şi mă sfinţeşte pre
mine vasul Tău: Deşartă-l pre el de toată răutatea, umple-l de Darul Tău, şi de acesta plin îl
păzeşte, ca spre mântuirea sufletului meu să mă Împărtăşesc de mâncarea Trupului Tău: Şi
mâncând să viez de la Tine, să viez prin Tine, să vin la Tine, să mă odihnesc întru Tine.

CAP, 12.
Pentru bucurie.

O dulceaţă a dragostei, şi Dragoste a dulceţei! Să te mănânce pre Tine pântecele

meu, şi de dulceaţa dragostei Tale să se umple cele dinăuntru ale mele, şi să izbucnească
inima mea cuvânt bun. Dragostea o Dumnezeul meu este miere dulce, lapte alb, mâncarea
şi veselia mea: Fă ca să cresc întru Tine, cu gâtlej sănătos gustând. Tu eşti Viaţa mea care
viez, Nădejdea mea, de care mă reazim, Slava, pre care doresc a o dobândi. Tu inima mea

447
2Legea 6, 5.
448
Matei 26, 26.
449
1Cor: 11, 24.
113
o ţine, cugetul îl îndreaptă, gândul îl povăţuieşte, dragostea o scoală, sufletul îl ridică, şi
gura duhului celui ce însetează de Tine la curgerile cele prea înalte o trage.
Să-mi tacă, rogu-mă, tulburarea trupului: Să-mi amuţească nălucirile cele de la
pământ, şi de la mare, din aer, şi din Cer: Să înceteze visurile şi descoperirile cele din
somn, şi toată limba, şi tot semnul, şi orice este din cele ce fireşte se trec: Să tacă încă întru
sineşi şi însuşi sufletul, şi să se lase pre sineşi, nicidecum pre sineşi, ci pre Tine
Dumnezeul meu şi Domnul gândindu-te: Că Tu eşti cu adevărat toată nădejdea mea şi
îndrăznirea. Că întru Tine Dumnezeul şi Domnul nostru Iisus Hristos cel prea Dulce şi
prea Blând, şi întru tot Îndurat, este a fiecăruia din noi partea, şi sângele, şi trupul. Şi unde
dar partea mea împărăţeşte, acolo cred că şi eu împărăţesc: Unde sângele meu stăpâneşte,
acolo sunt încredinţat că şi eu stăpânesc: Unde trupul meu se slăveşte, acolo ştiu că şi eu
mă slăvesc. Iar deşi sunt eu iubitor de păcate, dar pentru acest fel de împărtăşire şi
împreunare ce se află la mine după dar a fi necredincios nu pot. Şi de opresc greşelile
mele, dar fiinţa mea cere aceasta: Şi de mă încuie afară pre mine alunecările mele, dar
împărtăşirea firii nu mă leapădă.

CAP, 13.
Cum că Dumnezeu Cuvântul cel ce sau întrupat ne este Pricinuitorul nădejdii
noastre.

Că nu este aşa de nemilostiv şi ne blând Domnul, cât să nu-şi iubească Trupul Său,
şi Mădulările Sale, şi Măruntaiele Sale. M-aş fi deznădăjduit pentru cele multe ale mele
păcate şi răutăţi, şi pentru cele peste număr greşeli şi călcări, care am făcut. Şi în fiecare zi
neîncetat săvârşesc şi cu cuvântul şi cu lucrul, şi cu toate felurile de chipuri, cu câte
neputinţa omenească poate a păcătui: De nu Fiul şi Cuvântul Tău, o Dumnezeule, s-ar fi
făcut Trup, şi s-ar fi sălăşluit întru noi.
Dar a mă deznădăjdui acum nicidecum nu îndrăznesc, fiindcă Acela ce te-au ascultat
pre Tine până la moarte, iar şi moarte a Crucii, zapisul păcatelor noastre l-au luat, şi pre
Cruce pironindu-l, şi pre păcat şi pre moarte au răstignit. Deci întru aceasta cu întemeiere
răsuflu care şede dea dreapta Ta, şi mijloceşte pentru noi: Întru aceasta nădăjduindu-mă,
doresc a veni către Tine, întru carele acum ne-am şi sculat şi am înviat: Că acum la cer ne
suim, şi împreună cu cei Cereşti şedem: Ţie Laudă, Ţie Slavă, Ţie Cinste, Ţie mulţumită.

CAP, 14.
Cum că pre cât mai cu dinadinsul se face îndeletnicirea cea către Dumnezeu,
pre atâta este mai dulce.

Mult Îndurate Doamne, carele atâta ne-ai iubit pre noi şi ne-ai mântuit: Mult
Îndurate Doamne: Cât de dulce este pomenirea Ta! Pre cât mai mult mă îndeletnicesc întru
Tine, pre atâta mai dulce şi mai poftit te arăţi mie: Că foarte mă veseleşte a pofti, şi
neîncetat a gândi pre cât îmi este cu putinţă, prin curată privire a minţii, şi prin prea dulce
dorinţă a sufletului, care în locul nemerniciei mele se pleacă spre Tine, pre cea minunată a
Ta dragoste şi frumuseţe, până sunt alcătuit aicea cu acestea stricăcioase mădulări. Căci cu
săgeata dragostei Tale sunt rănit, şi cu dorinţa cea către Tine foarte ard, şi către Tine a veni
poftesc, şi pre Tine a te vedea doresc. Pentru aceia la straja mea voi sta, „şi cu ochii treji
114
voi cânta cu duhul, voi cânta încă şi cu mintea:”450 Şi cu toate puterile mele te voi lăuda
pre Tine Plăsmuitorul meu şi Înnoitorul: Voi străbate încă şi prin însuşi cerul, şi voi fi şi cu
gândul şi cu dorinţa împreună cu Tine: Ca întru această de faţă a mea ticăloşie, numai cu
trupul să fiu ţinut de cele de aicea, iar cu gândirea şi cu osârdia fără de saţiu, şi cu pofta
cea din tot sufletul meu, dea pururi să mă aflu împreună cu Tine: Că acolo este inima mea,
unde eşti Tu visteria mea, cea dorită, şi neasemănată, şi prea poftită.
Dar iată acum Dumnezeul meu cel prea Bun şi prea îndurat, când doresc a gândi
Slava îndurării şi bunătăţii Tale celei nemăsurate, nu este din destul inima mea: Căci
covârşeşte toată simţirea de suflet omenesc frumuseţea Ta, podoaba Ta, puterea Ta, slava
Ta, bună cuviinţa Ta, mărirea Ta, bunătatea Ta. Că precum este neasemănată strălucirea
slavei Tale: Aşa este nepovestită şi netâlcuită blândeţea bunătăţii Tale celei veşnice, prin
care pre cei din nimic i-ai adus întru fiinţă ăi faci fii după Dar, şi îi uneşti cu Sineţi.

CAP 15.
Cum că în viaţa aceasta necazurile cele pentru Hristos, sunt poftite.

O suflete: De ar fi fost trebuinţă în fiecare zi să ne zdrobim noi prin munci, sau pre
însăşi gheena la multă vreme să o suferim, ca să putem vedea pre Hristos întru slava Lui,
şi să petrecem împreună cu sfinţii Lui, nu va fi întocmai vrednic aceasta a suferi noi toate
cele amare, asemănându-se cu aceia, adică a ne împărtăşi de un bine atât de mare, şi a
dobândi atâta fericire. Pentru aceasta dar gata să-şi aibă dracii neîncetat ispitele lor: Să ne
sfărâme nouă trupul nemâncarea: Să-l strâmtoreze pre el hainele cele aspre: Să-l
îngreuneze ostenelile: Să strige asupra mea aceasta: Să mă supere acela, sau acela: Să mă
gârbovească tremuru-l răcelii: Să latre asupra mea ştiinţa: Să mă aprindă năpădind
fierbinţeala: Să mă doară capul: Să se umfle pieptul: Să îngălbenească faţa: Întreg pre
mine tot să mă trudească boala: Să se sfârşească întru dureri viaţa mea, şi anii mei întru
suspine: Să cadă peste oasele mele putreziciunea, şi împrejurul meu pretutindeni să răsară
răni: Ca mai pre urmă în ziua necazului să mă odihnesc, şi să mă sui la norodul meu, cel
uns cu tărie.
Că oare, ca ce fel va fi slava aceia a drepţilor; Cât de mare va fi veselia sfinţilor,
când toată faţa va străluci ca Soarele; Când osebind Domnul cetele Sale întru Împărăţia
Tatălui, va începe a le număra, şi dup vrednicia lor, şi după fapte, a da fiecăruia cele
făgăduite, în locul celor vremelnice pre cele veşnice, în locul celor mici pre cele mari; Cu
adevărat acolo va fi grămada fericirii: Când pre sfinţii Săi îi va pune împreună să şadă în
Ceruri spre privirea Slavei Tatălui Său, „ca să fie Dumnezeu toate întru toţi.”451

CAP, 16.
Cum sar putea câştiga Împărăţia Cerurilor.

Oprea fericită veselie, şi prea veselă fericire! A vedea pre sfinţi, şi împreună cu
sfinţii a fi sfânt! A vedea pre Dumnezeu, şi a-l avea pre Dumnezeu în veac şi în veac, şi
încă! Acestea cu luare aminte şi cu osârdie să le socotim. Pre acestea cu toată dorinţa să le
poftim, ca să putem la ele degrabă să ajungem. Întrebi cum sar putea face aceasta; şi cu
450
2Cor. 14, 15.
451
1Cor: 15, 28.
115
care lucruri şi ajutorinţe; Ascultă. La însuşi acela ce lucrează stă acest lucru: „Că Împărăţia
cerurilor se sileşte.”452
Împărăţia cea Cerească, o omule, nimic alt nu cere spre preţ fără numai pre tine: Că
atâta se preţuieşte, de cât preţ eşti tu. Dă-te pre sineţi şi o vei avea pre ea. Ce te tulburi
pentru cumpărarea; Hristos pre Sineşi s-au dat, ca pre tine să te dobândească, Împărăţie lui
Dumnezeu şi Tatăl: Asemenea şi tu dă-te pre sineţi, ca să fii Împărăţia lui, şi să nu
împărăţească în trupul tău cel muritor păcatul, ci duhul, întru moştenire de viaţă.

CAP, 17.
Ce este Raiul, şi ce fel sunt cele dintru dânsul;

La cetatea cea cerească, o suflete, să ne întoarcem la care ne-am scris, şi ai căreia a

fi cetăţeni ne-am hotărât. Deci ca nişte împreună cetăţeni cu sfinţii, şi prieteni ai lui
Dumnezeu, „şi ca nişte moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu
Hristos,”453 să socotim pre desfătarea cea slăvită a cetăţii noastre, pre cât este cu putinţă
nouă a socoti, şi să zicem împreună cu Proorocul: „Prea slăvite sau grăit pentru tine
Cetatea lui Dumnezeu!” „Că a tuturor celor ce se veselesc Locaşul este întru tine.” 454 Că
eşti întemeiată întru veselie a tot pământul: Nu este bătrâneţe întru tine, nici ticăloşie a
bătrâneţilor: Nu este beteag întru tine, nici şchiop, nici gârbov, nici grozav: „Că stau toţi în
viaţă desăvârşit, întru măsura vârstei plinirii lui Hristos.”455
Ce este mai fericit decât această viaţă, întru care nici frică de sărăcie este, nici rea
pătimire de boală; Nimeni nu este acolo carele se va teme, nimeni care cu iuţime să se
mânie, nimeni care să pizmuiască: Nici o dulceaţă nu aprinde, nici o poftă de mâncare nu
îndeamnă, nici o îngâmfare de iubire de slavă, sau de începătorie nu bântuieşte. Nici o
spaimă despre diavolul acolo nu este, nici vrăjmăşuirile şi pândirile cele ce se meşteşugesc
de răii diavoli: Încă şi frica gheenei departe: Şi nici moarte a trupului, nici a sufletului, ci
dar al nemuririi, viaţă veşnică. Că nici un rău atunci: Că nicăieri dezbinare, ci toate unite şi
potrivite. Că o unire va fi a tuturor sfinţilor. Pace pre toate şi veselie acolo împreună le
ţine. Şi toate sunt liniştite şi împăcate. Şi neîncetată veselia şi strălucirea, nu precum cea
de la noi acum: Ci atâta mai luminată, pre cât este mai fericită: „Că Cetatea aceia, precum
este scris, nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ci Slava lui Dumnezeu o luminează pre
ea, şi făclia ei este Mielul,”456 întru care vor străluci sfinţii pre tărie ca stelele, în vecii
vecilor.
Pentru aceia nici noapte nu este acolo, nici întuneric, nici îngroşare de nori, nici
asprime de arşiţă, sau de ger: Că aşa de bine întocmită este buna potrivire a celor de acolo,
în ce fel „nici ochiul vreodată au văzut, nici urechea au auzit, nici la inimă de om nu sau
suit,”457 fără numai la a acelora câţi sau făcut vrednici de a dobândi această desfătare, ale
cărora numele sau scris în cartea vieţii. Iar peste toate cele ce sau zis să adaoge şi a petrece
împreună cu cetele Îngerilor, şi ale Arhanghelilor, şi ale tuturor celorlalte Puteri Creşti, şi a
vedea pre Patriarhi şi pre prooroci, şi a privi pre Apostoli, şi pre toţi sfinţii, încă şi pre
născătorii noştri ai fiecăruia. Şi preaslăvite sunt acestea toate, dar fără de asemănare
452
Matei 11, 12.
453
Romani 8, 17.
454
Psalm 86, 2 şi 7.
455
Efeseni 4, 13.
456
Apocalipsa 21, 23.
457
1Cor. 2, 9
116
covârşeşte cu Slava, a privi în faţă pre Dumnezeu de faţă, şi a vedea curat lumina aceia ce
nea nescrisă împrejur. Că mai presus cu adevărat va fi Slava a vedea pre însuşi Dumnezeu
întru sine: Pentru că îl vom vedea, şi îl vom avea întru noi: Şi a acestei slave nu va fi
sfârşit.

CAP; 18.
Cum că omul nimic nu are, cu care ar fi răsplătit lui Dumnezeu, fără numai
prin dragoste.

Sufletul slăvit fiind, pentru că este după chipul lui Dumnezeu, şi luminat, pentru că
este după asemănare, are oarece prin care se îndeamnă pururi, sau împreună cu Dumnezeu
nedespărţit a petrece, sau măcar către El a se întoarce, dacă vreodată prin voinţa sa, sau
mai vârtos a zice prin răutate, de la Dumnezeu se va depărta. Şi nu numai cu nădejdea
iertării şi a milei, are de unde să răsufle, ci încă şi de unde să îndrăznească să i se dea să se
facă Mireasă Cuvântului, şi împăcându-se cu Dumnezeu, să tragă jugul cel dulce al
dragostei împreună cu Cel ce stăpâneşte pre Îngeri.
Acestea toate le săvârşeşte dragostea, dacă cu osârdie pre sineşi sufletul se va face
asemenea cu Dumnezeu, cu carele fireşte sau zidit ca să se asemene: De va iubi adică
precum sau iubit. Că întru toate cele sufleteşti mişcări, şi aşezări, şi simţiri, numai
dragostea este, cu care poate zidirea, măcar deşi nu întocmai, să întoarcă Ziditorului, sau
să-i răsplătească Lui. Că unde va veni dragostea, pre toate celelalte împreună cu sineşi le
aduce, şi robeşte patimile. Dragostea singură este din destul, şi singură ea, şi pentru sineşi,
bine plăcută se face: Ea este şi nevoinţă şi dar de nevoinţă: Ea şi pricina de a aduce roadă,
ea şi rodul, ea şi folosul: Că prin dragoste ne unim cu Dumnezeu.
Dragostea face un duh din două: Dragostea face pre amândouă aceiaşi a voi, şi
aceiaşi a nu voi. Iar lucru al dragostei este: Întâi adică a împodobi şi a îndrepta năravurile:
Apoi a socoti pre acestea ce sunt ca şi cum nu ar fi: Iar a treia, cu ochi curat al inimii a
vedea şi pre cele mai presus decât sufletul, şi pre cele mai ascunse din cele ce sunt întru
dânsul. Prin dragoste mai întâi de toate se isprăvesc cele cuviincioase în viaţă. După aceia,
cele ce sunt cinstite în veacul lumii se defaimă: Mai apoi de toate: Şi mai apoi de toate, şi
însăşi cele ce sunt mai dinăuntru la Dumnezeu se văd.

CAP, 19.
Cum că Dumnezeu cere întru noi pre cele după asemănarea Lui.

Dumnezeu şi Tatăl Dragoste este: Dumnezeu Fiul şi Cuvântul Dragoste este: Duhul
cel Sfânt Dragostea Tatălui şi a Fiului este: Iar Dragostea aceasta, asemenea oarece şi de la
noi cere, adică dragoste: Prin care ca printr-o apropiere de rudenie cu însuşi Dumnezeu şi
noi ne împreunăm şi ne unim. Dragostea mărime nu ştie, sfială nu cunoaşte. Acela ce
iubeşte, singur se apropie către Dumnezeu: Cu îndrăzneală şi prieteneşte vorbeşte cu
Dânsul, inimic temându-se, nici sfiindu-se. Pierde ori ce şi viază, acela ce nu iubeşte pre
Dumnezeu. Iar Acela ce iubeşte, ochii pururi către Dânsul îşi întoarce, pre carele iubeşte,
de carele doreşte, întru carele cugetă, de carele se veseleşte, prin carele se hrăneşte, din
carele se îngraşă.

117
 Acela ce întru acest chip este afierosit lui Dumnezeu, aşa cântă, aşa ceteşte, aşa întru
toate lucrările lui cu purtare de grijă se află şi cu luare aminte, ca şi cum ar fi fost de faţă
nelipsit Dumnezeu înaintea ochilor lui, precum cu adevărat şi este: Aşa se roagă, ca şi cum
sar fi înălţat, şi ar fi stătut înaintea Scaunului Măririi întru cele înalte, „unde mii de mii
slujesc lui Dumnezeu, şi întuneric de întuneric stau împrejur.”458 Şi pre carele suflet
vreodată această aşa Dumnezeiască dragoste va cerceta, pre acesta îl deşteaptă dormind el,
şi îl mişcă, şi-l înmoaie, şi inima lui o răneşte, şi pre cele întunecate întru el le luminează,
iar pre cele închise le deschide, iar pre cele răcite le înfierbântă, şi asprimea, şi iuţimea, şi
toată nesuferirea ce se ridică întru el o potoleşte, încă şi pre toate celelalte răutăţi le
izgoneşte. Pre pătimirile trupului le chinuieşte, năravurile le îndreaptă, duhul îl schimbă şi
îl înnoieşte, şi pornirile şi lucrările cele deşarte ale vârstei celei lesne alunecătoare le
înfrânează: Pre acestea toate le săvârşeşte dragostea, până va fi de faţă: Iar de se va depărta
şi va lipsi, începe sufletul aşa a se slăbănogi şi a se slăbi, precum de ai fi luat de la căldarea
ce fierbe focul ce arde dedesubt.

CAP, 20.
Pentru nădăjduirea sufletului celui ce iubeşte pre Dumnezeu.

Cât de mare lucru este dragostea, prin care sufletul se apropie singur către
Dumnezeu cu nădejde! Se lipeşte de Dumnezeu cu tărie, întreabă pre Dumnezeu cu
prietenie şi pentru tot lucrul voieşte să se sfătuiască. Sufletul cel ce iubeşte pre Dumnezeu,
nimic alt nu poate să socotească, nimic să grăiască, pre celelalte le defaimă, către toate cu
îngreţoşare se află: orice va cugeta, şi orice va vorbi, al dragostei şi gust şi miros aceia
aduce. Aşa dragostea lui Dumnezeu pre acest fel de suflet l-au câştigat ei-şi, şi l-au
împrietenit cu sineşi! Deci acela ce voieşte să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu, să iubească
pre Dumnezeu. Acela ce nu iubeşte pre Dumnezeu, în zadar se apucă pentru Dumnezeu să
cetească, să cugete, să propovăduiască, să se roage. Dragostea lui Dumnezeu naşte pre
dragostea cea din suflet, şi pre aceasta o face să se întindă către sineşi: Că iubeşte pre
Dumnezeu pentru ca să se iubească. Şi iubind, nimic alt fără numai aceasta voieşte, bine
ştiind aceasta, că prin dragoste se fac fericiţi cei ce sau iubit pre sineşi.
Sufletul cel ce iubeşte, se leapădă de toate celelalte ale lui pofte, şi cu totul se pleacă
numai la dragoste, ca dragostea să poată răsplăti Dragostei: Şi cu totul aşa sufletul
vărsându-se spre dragoste, oare câtă este curgerea ei asemănându-se către celălalt pururi
curgător acel Izvor; Nu curg împreună cu cea întocmai îndestulare dragostea şi cel ce
iubeşte, sufletul şi Dumnezeu, Ziditorul şi zidirea: Ci dacă sufletul din totul său iubeşte,
nimic nu lipseşte de acolo, unde este totul acesta. Nimic să nu se teamă sufletul cel ce
iubeşte, cel ce nu iubeşte să se înfricoşeze.
Sufletul cel ce cu adevărat iubeşte de rugăciuni se poartă, de dorinţă se trage,
cinstirile cele cuviincioase nu le vinuieşte, la mărime ochii minţii îşi închide, la lucrul cel
plăcut îi deschide, la cel de mântuire pre sineşi se dă, şi cu nădejde întru dânsul petrece.
Prin dragoste se depărtează oarecum sufletul, şi iese din simţirile cele trupeşti, întrucât nu
se simte pre sineşi simţind pre Dumnezeu. Iar aceasta se săvârşeşte când, de cea întru
Dumnezeu netâlcuită dulceaţă fiind trasă mintea, la sineşi oarecum se fură pre sineşi, iar
mai vârtos se răpeşte, şi cade de la sineşi, ca să dobândească pre Dumnezeu întru veselie.
Nimic nu ar fi fost aşa de vesel, de nu sar fi săvârşit întru aşa puţină vreme. Dragostea
458
Daniil 7,10.
118
pricinuieşte pre apropierea cea către Dumnezeu, iar apropierea pre îndrăzneală, iar
îndrăzneala pre gust, iar gustul pre foame. Sufletul, de care se atinge Dumnezeiasca
îndrăgire, nimic alt nu poate a socoti, nimic a dori: Ci neîncetat suspinând zice: „În ce chip
doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu către Tine Dumnezeule.” CIATAT
pagina 236.

CAP, 21.
Ce au lucrat Dumnezeu pentru om.

Din dragoste au venit Dumnezeu la oameni, au venit către oameni, sau făcut om:
Din dragoste Dumnezeu cel nevăzut, sau făcut asemenea cu robii Lui: Din dragoste pentru
păcatele noastre sau rănit. Cu totul desăvârşit şi întărită este celor neputincioşi şi păcătoşi
odihna, întru rănile Mântuitorului. Cu întemeiere locuiesc eu, unde prin rănile cele ce au
suferit, mi s-au deschis mie îndurările Celui ce au pătimit pentru mine. Ori de ce despre
partea mea aş avea trebuinţă, mi-o iau mie pre aceia de la îndurările Domnului meu: Că
bogat de acolo curg milele, nici lipsesc şanţurile, prin care vor curge: Prin găurile trupului
care au luat, arătate îmi sunt mie cele ascunse ale inimii Lui: Sau descoperit taina cea mare
a iubirii de oameni: „Sau deschis îndurările milostivirilor Dumnezeului nostru, întru care
ne-au cercetat pre noi Răsăritul cel dintru înălţime.”459 Rănile lui Iisus Hristos pline sunt de
milă, pline de milostivire, pline de dulceaţă şi de dragoste. „Săpat-au Mâinile Lui şi
Picioarele,”460 şi cu suliţa au împuns Coasta Lui. „Deci prin aceste găuri îmi este mie cu
putinţă a gusta şi a vedea,”461 cât de bun este Domnul şi Dumnezeul meu. Căci cu adevărat
„Bun este, şi Blând, şi mult Milostiv tuturor celor ce-l cheamă pre El,” 462 şi mai ales celor
ce-l iubesc pre El. Bogat răscumpărarea noastră sau plătit întru rănile lui Iisus Hristos
Mântuitorului nostru. Mare este mulţimea bunătăţii, plinirea Darului, şi Tăria şi Puterea
Lui cea prea desăvârşit.

CAP, 22.
Pentru aducere aminte de rănile Domnului nostru Iisus Hristos.

Când mă bântuieşte pre mine vreo pomenire urâtă, îndată la rănile Lui Hristos alerg:
Când mă chinuieşte trupul, prin aducerea aminte a rănilor Domnului meu mă ridic: Când
îmi găteşte diavolul curse, la îndurările cele cu milostivire ale Domnului meu scap, şi se
depărtează de la mine. De se ridică întru mădulările mele înfocare a înverşunării, prin
pomenirea Rănilor Fiului lui Dumnezeu se stinge. La toată întâmplarea ce sar scula asupra
mea, nici o doftorie aşa lucrătoare nu am aflat, ca Rănile lui Hristos: Întru dânsele eu cu
întărire dorm, şi fără de frică mă odihnesc.
Hristos pentru noi au murit: Nimic nu este aşa de amar până la moarte, care prin
moartea lui Hristos să nu primească vindecare: Toată nădejdea mea întru moartea
Domnului meu stă: Moartea Lui este vrednicia mea de plată: Ea scăparea mea, mântuirea
mea, scularea mea spre viaţă: Vrednicia mea de plată este Milostivirea Domnului meu, nici

459
Luca 1, 78.
460
Psalm 21, 18.
461
Ioan 19, 34.
462
Psalm 144, 8 şi 19.
119
sunt eu cu totul nevrednic de plată, întrucât nu lipseşte Domnul îndurărilor şi al milei: Şi
fiindcă îndurările Domnului meu sunt multe, şi eu sunt foarte vrednic de plată. Pre cât
acela este mai puternic spre a mântui, pre atâta eu mai întemeiat spre a mă mântui.

CAP, 23.
Cum că aducerea aminte de rănile lui Hristos, este doftorie prea lucrătoare
împotriva a toată ispita ce se aduce asupră.

Păcătuit-am păcat mare, şi mă ştiu pre mine că sunt cuprins de multe greşeli, dar
însă nici aşa nu cad întru deznădejde, ştiind că „unde sau înmulţit păcatul, acolo au prisosit
şi Darul:”463 Acela ce pentru iertarea păcatelor sale se află întru deznădejde, se leapădă de
a fi Dumnezeu Îndurat. Ocară mare aduce lui Dumnezeu, acela ce este necredincios către
mila Sa. Tăgăduieşte, cât despre dânsul, pre dragostea lui Dumnezeu, şi pre adevărul, şi
pre puterea, întru care stă toată nădejdea mea: Adică, Întru dragostea facerii de fii după
dar, întru adevărul făgăduinţei celei date, şi întru puterea răscumpărării celei săvârşite.
Cârtească, cât va voi, socotind nebunia cea întru mine, şi zicând: Cine eşti tu; Şi cât de
mare este Slava aceia; Şi pentru care lucruri bune nădăjduieşti să o dobândeşti pre dânsa;
Şi eu cu îndrăzneală voi răspunde: Ştiu eu bine căruia am crezut: Ştiu cu câtă dragoste au
binevoit a mă face fiu după dar pre mine: Ştiu că ne mincinos este la făgăduinţă, puternic
la Dar. Pentru că poate să facă câte voieşte.
Nu pot să mă tem pentru mulţimea păcatelor mele, aducându-mi aminte de moartea
Domnului, că cele greşite de mine a o covârşi pre aceia nu pot. Piroanele, şi suliţa îmi
strigă mie, cum căci cu adevărat m-am împăcat cu Hristos, de îl voi iubi pre El. „Loghin
cu suliţa sa mi-au deschis mie coasta lui Hristos,” 464 238dscn şi eu am intrat, şi cu
întemeiere aicea mă odihnesc, Cel ce se înfricoşează iubească: „Că dragostea afară scoate
pre frică.”465 Nici o doctorie nu este atâta de tare, nici atâta de puternică împotriva văpăii
înverşunării, ca moartea Mântuitorului meu. Au deschis braţul Său pre Cruce, şi au întins
mâinile Sale, gata fiind ca pre păcătoşi cei ce vin să-i îmbrăţişeze: În braţele Mântuitorului
meu şi a vieţui voiesc, şi a muri poftesc. Aicea întru întemeiere cu îndrăzneală voi cânta:
„Înălţate-voi Doamne, că m-ai ridicat pre mine, şi nu ai veselit pre vrăjmaşii mei asupra
mea.”466 Şi-au plecat capul Său Mântuitorul când murea, ca să sărute pre cei ce i-au iubit.
Iar noi de atâtea ori pre Dumnezeu sărutăm, de câte ori prin dragostea cea către El ne
umplem.

CAP, 24.
Sufletul cel ce face cugetare pre dragostea lui Hristos.

Suflete al meu cel ce după Chipul lui Dumnezeu te-ai împodobit, cel ce cu sângele
lui Hristos te-ai răscumpărat, cel ce cu credinţa te-ai logodit, cel ce cu duhul te-ai înzestrat,
cu fapte bune te-ai înfrumuseţat, cu Îngerii împreună te-ai rânduit: Îndrăgeşte pre Acela ce
pre Tine atâta te-au îndrăgit: Ia aminte la Cel ce la tine ia aminte: Caută pre cel ce pre tine

463
Romani 5, 20.
464
Ioan 19, 34.
465
1Ioan 4, 18.
466
Psalm 29, 1.
120
te caută: Iubeşte pre cel ce pre Tine te-au iubit, şi a te iubi mai înainte au apucat, şi încă
pricinuitor au fost de dragostea ta: Că El îţi este Ţie şi nevoinţa, şi darul nevoinţei: El
rodul, El desfătarea, El îngrădirea: Să-ţi fie Ţie grijă de Acela căruia şi Lui îi este grijă de
tine. Îndeletniceşte-te către Acela ce te cheamă pre Tine: Cu Cel Curat fii curat, cu cel
Sfânt, sfânt: În ce fel tu vei sta aproape de Dumnezeu, întru acest fel după urmare este ca
şi Dumnezeu să stea aproape de tine. Cel ce este bun şi blând şi mult Milostiv, buni şi
blânzi asemenea şi lini, şi smeriţi şi iubitori de milostivire cere pre cei ce sunt ai Lui.
Iubeşte pre „Cel ce din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului, te-au scos pre Tine.”467
Mai mult decât toţi prietenii tăi alege să ai prieten, pre Cel ce, când toate îţi vor lipsi
ţie, El numai va păzi credinţa către tine. În ziua îngropării tale, când toţi prietenii tăi se vor
depărta de la tine, El nu te va părăsi, ci de cei ce răcnesc asupra ta, şi sunt gata a te pune
mâncare, te va păzi pre tine, şi prin loc neştiut te va povăţui, şi la uliţile Sionului celui de
sus te va duce, şi acolo împreună cu Îngerii înaintea Măririi Lui te va pune, unde cântarea
cea Îngerească aceia vei auzi: Sfânt, Sfânt, Sfânt: Şi celelalte: Acolo cântare de veselie,
Glas de bucurie şi de mântuire, glas de mulţumire şi de laudă: Acolo răsună veşnic
cuvântul acela, Aliluia: Acolo mulţimea fericirii, slava cea covârşitoare, veselia cea prea
îndestulată, şi toate bunătăţile. O suflete, suspină fierbinte, doreşte tare, ca să poţi merge la
Cetatea aceia cea mai presus de lume, pentru care sau grăit cele aşa de preaslăvite: întru
care al tuturor celor ce e veselesc este locaşul. Prin dragoste te vei putea sui la dânsa:
Nimic nu este greu celui ce iubeşte, nimic cu neputinţă. Sufletul cel ce iubeşte adeseori se
suie, şi aleargă cu obişnuinţă pre uliţile Ierusalimului celui Ceresc, întâmpinând pre
Patriarhii cei ce sunt întru dânsul, şi pre Prooroci, închinându-se Apostolilor, minunându-
se de oştile Mucenicilor şi ale Mărturisitorilor, privind cetele Fecioarelor. Cerul şi
pământul, şi toate cele dintru dânsele nu încetează a-mi spune mie să iubesc pre Domnul şi
Dumnezeul meu.

CAP, 25.
Nimic, afară de vârful bunătăţilor, nu poate să fie din destul sufletului.

Inima omului, ceia ce nu este întărită pre dorinţa veşniciei, niciodată nu poate să
stea liniştită: Ci mai lesne învârtită fiind decât toată învârtirea, de la un lucru la altul pururi
se mută, căutând odihna, unde nu este. Că întru acestea ce se prefac şi se trec, întru care
împătimirile ei cu totul se revarsă, odihnă adevărată a afla nu poate, ca ceia ce sau
împărtăşit de acest fel de vrednicie, cu care întru nimic alt, fără numai întru vârful
bunătăţilor are fire a se îndestula. Că atâta slobozenie are ea, întrucât de nimic nu poate să
fie silită de nevoi: Pentru care pricină şi fiecăruia voinţa se face pricinuitoare de a lui, sau
osândire, sau mântuire. Pentru aceia nici este ceva care sar fi adus de cineva lui Dumnezeu
mai bogat decât voinţa sa cea bună. Voinţa cea bună pre Dumnezeu îl cheamă către noi, iar
pre noi ne întoarce şi ne povăţuieşte către Dumnezeu. Deci prin voinţa cea bună pre
Dumnezeu îl iubim, pre Dumnezeu mai mult decât toate alegem, către Dumnezeu alergăm,
la Dumnezeu ajungem, şi pre El îl dobândim.
O voinţă bună! Prin care după chipul lui Dumnezeu ne închipuim, şi asemenea Lui
ne facem! Şi atâta de iubită este lui Dumnezeu voinţa cea bună, întrucât El, ori în care
inimă nu se va afla aceasta, a locui niciodată nu voieşte. Voinţa cea bună pre Troiţa cea
dumnezeieşte începătoare a Mărimei celui Prea Înalt întorcându-o o face de se pleacă către
467
Psalm 39, 2.
121
dânsa. Că Înţelepciunea o luminează pre ea prin cunoştinţa adevărului: Iar dragostea o
aprinde spre dorinţa bunătăţii: Şi Dumnezeu Tatăl tuturor, păzeşte întrânsa lucrul acela ce
au făcut, ca să nu piară.

CAP, 26.
Ce este cunoştinţa adevărului.

Dar oare ce este cunoştinţa adevărului; Întâi te sârguieşte a te cunoaşte pre sineţi, şi
a fi, ceia ce ţi se cuvine a fi, şi îndreaptă, ceia ce ţi se cuvine a îndrepta: Apoi cunoaşte şi a
iubi pre Ziditorul tău. Că acest lucru este tot binele omului. Deci vezi, că nespusă este
dragostea milostivirii lui Dumnezeu celei către noi. Dintru nimic pre noi cei ce nicidecum
nu eram ne-au adus întru fiinţă, şi tot orice avem ne-au dăruit nouă. Dar fiindcă mai mult
am iubit pre ceia ce sau dat decât pre Cel ce au dat, pre zidire decât pre Ziditorul, am căzut
în cursa diavolului, şi ne-am făcut lui robi. Iar Dumnezeu îndemnându-se de milă, au
trimis pre Fiul Său ca să răscumpere pre robi, au trimis încă şi pre Prea Sfântul său Duh ca
să-i facă pre ei fii după Dar: Şi pre Fiul adică l-au dat spre preţul răscumpărării, iar pre
Duhul, ca un Pronomion şi dar al împăcării: Iar mai pre urmă pre Sineşi întreg se păzeşte
ca o soartă a moştenirii celei fireşti.
Aşa nemărginit întru bunătate, şi nemărginit întru milostivire fiind Dumnezeu, nu
numai pre cele ale Sale, ci şi pre Sineşi sau dat făcând har, ca pre om, nu numai lui-şi, ci şi
însuşi omului să-l izbăvească. Iar ca să se nască oameni de la Dumnezeu, întâi din om sau
născut Dumnezeu. Cine este atâta de aspru şi tare ca fierul, pre carele nu îl va muia
dragostea lui Dumnezeu, care au apucat mai înainte de au iubit atâta pre om; Dragostea
zic, cea atâta de puternică, prin care om a se face Dumnezeu pentru om au voit; Şi cine de
aceia înainte va urî pre acela, a căruia şi firea şi chipul îl vede la omenirea lui Dumnezeu;
Negreşit cu adevărat cel ce urăşte pre acela, urăşte pre Dumnezeu, şi aşa pierde orice va
lucra.
Că Dumnezeu pentru om, sau făcut om, ca să fie Izbăvitor Ziditorul: Ca despre
sineşi omul să se răscumpere: Încă şi ca şi cu mai multă apropiere să se iubească de om,
Dumnezeu în chip de om sau arătat: Şi mai apoi de toate ca şi amândouă simţirile cele din
om să dobândească fericirea: ochiul inimii adică veselindu-se întru Dumnezeirea celui ce
este Dumnezeu împreună şi om, iar cel al Trupului, întru omenirea cea luată de Dânsul. Ca
firea omenească cea zidită de El intrând şi ieşind, întru Dânsul să afle păşunea.

CAP, 27.
Ce lucrează întru noi trimiterea Sfântului Duh.

Că Mântuitorul nostru ni sau născut nouă, şi sau răstignit şi au murit pentru noi, ca
şi cu moartea Sa pre moartea noastră să o piardă. Iar după ce Strugurul Trupului Lui sau
adus la teascul Crucii, şi din Dânsul călcându-se au început a izvorî Mustul cel
Dumnezeiesc, sau trimis Prea Sfântul Duh, prin carele vasele inimilor sau gătit, şi vinul cel
nou în foi noi sau pus, întâi adică ca inimile fiind curăţite să nu se spurce ceia ce se toarnă,
apoi şi împreună fiind legate să nu se piardă curgând ceia ce sau turnat: Curăţite adică
fiind de desfătăciunea cea către fărădelege, iar împreună legate împotriva bucuriei celei
către cele deşarte. C nu era cu putinţă să intre cel bun, ne ieşind mai întâi cel rău. Că
122
desfătăciunea cea către fărădelege spurcă, iar bucuria cea către deşertăciune varsă afară:
Aceia adică face vasul spurcat, iar aceasta spart şi curgător.
Bucurie a fărădelegii este, când păcatul este lucrul cel iubit: Iar bucurie a
deşertăciunii, când cele trecătoare se pun între cele iubite. Aruncă dar ce este rău, ca să
poţi lua ce este bun: Varsă din tine amărăciunea, ca să te umpli de dulceaţă. Duhul Sfânt, şi
bucurie este şi dragoste: Leapădă pre duhul diavolului, şi pre cel al veacului acestuia, ca să
iei Duhul lui Dumnezeu: Cel al diavolului pricinuieşte bucurie a fărădelegii, iar cel al
veacului, bucurie a deşertăciunii: Şi amândouă bucuriile acestea sunt rele şi ne cuvioase:
Că una naşte pre păcat, iar alta pre pricina păcatului: Iar va veni Duhul lui Dumnezeu,
după ce se vor izgoni duhurile cele rele, şi va intra în cortul inimii, şi lucrează bucurie
bună, şi dragoste bună, prin care se scoate afară dragostea cea a lumii şi cea a fărădelegii.
Dragostea cea a lumii îndulceşte cu dezmerdăciune şi amăgeşte: Cea a fărădelegii spurcă
şi omoară. Dragostea cea a lui Dumnezeu pre minte o luminează, iar pre ştiinţă o curăţă,
iar pre suflet îl veseleşte, şi pre Dumnezeu cum că este de faţă lângă el îl arată şi îl
vesteşte.

CAP, 28.
Ce fel este petrecerea celui ce iubeşte pre Dumnezeu.

Acela ce iubeşte pre Dumnezeu, neîncetat gândeşte, oare când va veni către
Dumnezeu, când va lăsa lumea, când va scăpa de stricăciunea trupului, ca să afle pacea cea
adevărată. Totdeauna inima sa şi dorinţa către cele de sus o ridică: Când şede el, când
umblă, când stă fără de lucru, sau când la ceva se îndeletniceşte, inima lui niciodată de la
Dumnezeu nu se depărtează. Pre toţi acesta către dragostea lui Dumnezeu îi îndeamnă,
tuturor pre dragostea lui Dumnezeu sfătuieşte, şi pre cât de dulce este dragostea lui
Dumnezeu, iar cât de rea şi de amară cea a veacului acestuia, prin cele ce cugetă, şi
grăieşte, şi face, arată.
Râde unul ca acesta de slava veacului acestuia, batjocoreşte osârdia şi grija cea către
dânsul, şi de câtă nebunie şi ne socoteală lucru este, a se nădăjdui şi a se întări cineva pre
aceste trecătoare, arătat face. Şi prihăneşte orbirea celor ce sunt lipsiţi de unele ca acestea:
Dar se minunează, cum celor ce sunt aşa de nestatornice şi căzătoare, nu toţi le zic să se
bucure! Ci tuturor dulci se socotesc că sunt, pentru care el se bucură: Şi tuturor cum că
place aceia pre care el o îmbrăţişează: Şi cum că tuturor prea arătat este, aceia care el o
ştie. Căci cu îndeletnicire pre Dumnezeul său îl priveşte, şi de acest fel de privire cu prea
multă dulceaţă se aşează: Atâta de mai bine norocit decât sineşi făcându-se, pre cât de cu
mai cu dinadinsul l-ar privi. Că dulce lucru dea pururi este, a socoti iubit şi lăudat acel
lucru de care îndulceşte.

CAP, 29.
Care este adevărata odihnă a inimii.

Odihnă chiar adevărată este a inimii cea acelei înfipte cu întreagă dorire întru
dragostea lui Dumnezeu, şi nimic altceva nu mai pofteşte, ci întru aceia care o are, cu
fericită oarecare dulceaţă cu totul se veseleşte, şi întru veselie se străluceşte. Că dacă de
aicea de vreo deşartă deprindere, din îndeletnicirea cea întru altele oarecare, care după
123
vreo întâmplare îi vin asupră, câtuşi decât sar învălui, se sârguieşte prea foarte degrabă
îndată să se întoarcă, depărtare împotrivă socotind pre zăbovirea cea de aicea sau de acolo.
Că precum nici o cirtă de vreme nu mijloceşte, întru care omul nu se îndulceşte, şi nu
gustă din Dumnezeiasca bunătate: Aşa nici o cirtă de vreme nu se cuvine a zăbovi, întru
care să nu-şi aducă aminte că Dumnezeu îi este de faţă lui.
Pentru aceia nu cu o uşoară oarecare greşeală este vinovat, acela ce, când prin
rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu, de la firea de faţă a acestuia împotrivă se răspândeşte,
cât nici ca şi cum l-ar vedea, nici l-ar auzi: Şi aceasta se întâmplă când cineva gândurilor
sale celor deşarte urmând, oricare lucru prea prost din cele ce sunt întru zidiri, de care cu
lesnire mintea împotrivă se trage, mai întâi oarecum decât pre Dumnezeu îl pune. Mai
adeseori adică gândindu-l pre acela, decât pre însuşi Dumnezeu, pre carele neîncetat este
dator al avea în minte, ca pre Acela ce este Ziditorul, a i se închina ca celui ce este
Izbăvitor, al aştepta ca pre Acela ce este Mântuitor, a se teme ca de Acela ce este
Judecător.

CAP, 30.
Tot orice smulge de la Dumnezeu pre privirea minţii, cu totul este vrednic de
urât şi blestemat.

O prietene al lumii,
Purtarea de grijă fă pentru cele ale legii.
Pre cărarea cea rea pre care tu păşeşti,
Spre pierzania ta o săvârşeşti.

Fugi dar, o omule, puţin de ale tale îndeletniciri, şi te ascunde câtuşi decât de
gândurile şi pomenirile tale cele tulburătoare. Aruncă acum grijile tale cele însărcinătoare,
a doua le pune pre pricinile tale cele ostenitoare şi mâhnitoare. Îndeletniceşte-te cevaşi la
Dumnezeul tău, şi puţin întru El te linişteşte. Intră în cămara sufletului tău: Închide afară
pre toate, deosebit de Dumnezeu, şi de câte privesc spre căutarea Lui. Şi închizând uşa ta
caută-l pre El. Şi deci atunci zi către El cu toată inima ta: „Căutat-am faţa Ta: Faţa Ta
Doamne, voi căuta.”468
Vino dar Doamne Dumnezeul meu! Tu acum învaţă inima mea, unde, şi cum te va
căuta pre Tine: Unde, şi cum te va afla pre Tine. Doamne, de nu eşti de faţă aicea, unde te
voi căuta lipsind Tu; Iar de eşti pretutindeni, pentru ce nu te aflu fiind Tu de faţă;
CITAT245dscn Ci cu adevărat locuieşti întru lumină ne apropiată. Cum dar mă voi apropia
eu la lumina ceia ce nicidecum nu este apropiată: sau cine va fi acela ce mă va povăţui pre
mine, şi la dânsa mă va băga, ca întru dânsa să te văd pre Tine; Apoi cu care semne, şi sub
care faţă te voi căuta pre Tine; niciodată nu te-am văzut Doamne Dumnezeul meu:
Niciodată nu am cunoscut faţa Ta. Ce va lucra, Prea Înalte Doamne; De ce se va apuca cel
izgonit carele aşa sau depărtat de la Tine; Ce va face robul tău, carele de dragostea cea
către Tine se necăjeşte, iar de la faţa Ta departe este lepădat; Iată dar, voieşte a te vedea pre
Tine, şi faţa Ta departe de la dânsul sau depărtat. A se apropia de Tine pofteşte, şi ne
apropiat este Locaşul Tău: A te afla pre Tine iubeşte, şi nu ştie unde te va căuta: De Tine
doreşte, şi nu ştie faţa Ta.

468
Psalm 26, 13.
124
 CAP, 31.
Cum că omul pentru păcat sau lipsit de a putea vedea pre Dumnezeu, şi au
aflat ticăloşia şi mişelia.

Doamne, Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu, şi niciodată nu te-am văzut pre
Tine. Tu m-ai făcut pre mine şi de iznoavă m-ai înnoit, şi bunătăţile Tale toate mi le-ai
dăruit mie, şi niciodată nu te-am privit, nici te-am cunoscut! Mai apoi de toate m-am făcut
ca să te văd pre Tine, şi încă nu am făcut aceia, pentru care m-am făcut. O ticăloasă soartă
a omului, carele au pierdut aceia, pentru care sau făcut! O cădere cumplită şi groaznică!
Vai, ce au pierdut, şi ce au aflat; Ce i sau dus de la el, şi ce au rămas; Au pierdut fericirea,
pentru care sau făcut, şi au aflat ticăloşia pentru care nu sau făcut. Sau dus de la el lucrul
acela, fără de carele nimic nu este fericit: …………246……….. Şi i-au rămas lui acela,
care nimic nu este singur, fără numai ticăloşie. Mânca atunci omul pâine a Îngerilor, de
care acum pătimeşte foame. Mănâncă acum pâine a ticăloşiei, pre care întru acea vreme nu
o ştia.
O Doamne până când Tu ne vei uita până în sfârşit; Până când îţi vei întoarce faţa Ta
de la noi; Când vei căuta spre noi, şi ne vei auzi; Când vei lumina ochii noştri, şi ne vei
arăta nouă faţa Ta; Când Te vei da pre Sineţi nouă; Caută dar Doamne, şi ne auzi pre noi,
şi ne luminează, şi pre sineţi arată-te nouă, şi te dă nouă, ca bine să ne fie nouă, celor ce
fără de ine aşa de rău ne aflăm. Cheamă-ne pre noi, apără-ne pre noi, rogu-mă Ţie Stăpâne
fierbinte cucerindu-mă! Sau amărât inima mea, pentru această pustiire a sa: Îndulceşte-o
pre ea prin mângâierea Ta! Rogu-mă Ţie Stăpâne! Flămând fiind am început a cere de la
Tine, să nu rămân de la Tine nemâncat! Pătimind de foame am venit, să nu mă duc
nehrănit! La cel bogat am venit eu cel sărac,

125