Trezvia, virtute a sufletului

Liniştea neîncetată a inimii faţă de orice gînd şi atenţia împreună cu vegherea

permanentă a minţii, prin fixarea stăruitoare a gîndului şi aşezarea lui în poarta inimii ca
să păzească toate gîndurile rele ce se pot abate în mintea omului, se numeşte trezvie.

Este o metodă duhovnicească, printr-un război al minţii, izbăveşte pe om de toate cele ale
răului şi are drept scop cunoştinţa, cît este cu putinţă, a lui Dumnezeu. Trezvia urmăreşte
respectarea poruncilor lui Dumnezeu, din Vechiul şi Noul Testament. Prin trezvie se
caută o curăţie a inimii "Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu"
(Matei 5,8) şi adunarea de fapte bune pentru apropierea de Dumnezeu.

Trezvia, în acei oameni care o cultivă intens, devine o călăuză fidelă a vieţii drepte şi
plăcute lui Dumnezeu, sporind credinţa, dragostea şi nădejdea, numită fiind şi liniştea
inimii, adică isihie. Credinţa ne face să ne temem cu adevărat de Dumnezeu, nădejdea ne
uneşte cu dragostea de Dumnezeu, iar dragostea nu cade niciodată (Corinteni 3,8).

Această virtute poate fi asemănată cu o ferestruică luminoasă prin care Dumnezeu se

revelează minţii, făcîndu-ne cunoscute razele harului şi darurilor Sale pentru noi oamenii.
Prin smerenie, pomenirea lui Dumnezeu, trezvie şi atenţie; omul dobîndeşte multă ştiinţă
şi iscusinţă în arta acestui război al minţii cu lucrurile pătimaşe.

Trezvia trebuie împletită cu rugăciunea, acestea putînd duce la un Ierusalim mintal, prin
tăcerea în cunoştinţă, prin înfrînarea de la mîncăruri şi băuturi, şi prin gîndul neîncetat al
morţii. Căci Mîntuitorul ne zice: "Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne va intra în
Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu" (Matei 7,21) Iar voia Tatălui aceasta
este: "Cei ce iubiţi pe Domnul, urîţi cele rele" (Psalmi 96,11).

Modelul desăvîrşit trebuie văzut în Mîntuitorul, care ne-a învăţat cum trebuie să purtăm
lupta faţă de duhurile răutăţii, adică în smerenie, cu post, cu rugăciune şi cu trezvie.

Trezvia se poate împărţi în mai multe feluri : felul supravegherii fanteziei, felul care
constă în a avea pururea inima tăcînd adînc şi linistită de orice gînd, şi felul de trezvie în
care avem neîncetat în minte amintirea morţii şi a dreptei judecăţi.

Dacă tăiem numai pentru puţină vreme pricinile patimilor şi nu definitiv, cu uşurinţă ne
întoarcem iarăşi la patimile trupului fără să culegem nici un rod, decît întunecarea
desăvîrşită a minţii şi abaterea spre cele materiale. Pentru a trăi în continuă trezvie,
trebuie să avem smerenie, pentru a lupta faţă de dracii cei mîndri, avînd ajutorul
Mîntuitorului care urăşte pe cei mîndri; atenţie, ca inima pururea să fie fără de nici un
gînd rău; împotrivire, ca atunci cînd cunoaştem răul să se opună îndată "şi voi răspunde,
zice, celor ce mă ocărăsc" (Psalmi 118,42) "oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul
meu?" (Psalmi 61,1); rugăciune,ca îndată după împotrivire să strige sufletul către Hristos,
iar vrăjmaşul să se risipească auzind numele cel sfînt şi închinat al Mîntuitorului nostru
Iisus Hristos, cel ce nu are rugă, nu are arma pentru lupta cu vrăjmaşul.
Omul este dator să privească pentru a cunoaşte binele de rău, iar prin împotrivire să
respingă răul şi să strige prin rugăciune către Hristos, căci numai atunci va cunoaşte
ajutorul cel nevăzut de la Dumnezeu. "Spre Dumnezeu, zice, a nădăjduit inima mea şi am
fost ajutat: şi-a înflorit iarăşi trupul meu" (Psalmi 27,9-10). Cel ce petrece întru virtuţi, i
se vor lumina taine de către Mîntuitorul "în care sînt ascunse comorile înţelepciunii şi ale
cunoştinţei" (Coloseni 2,3).

Se cuvine să nu ne punem în mişcare iuţimea fără judecată, căci iuţimea are putere
stricătoare asupra gîndurilor celor bune din noi. Un cîine îndrăzneţ împotriva lupilor, dar
care sfîşie şi oile, nu este primit de nimeni. Trupul reuşeşte să ne slăbească, de aceea pînă
la moarte nu trebuie să ne încredem în el, căci "voia trupului este duşmană lui
Dumnezeu" (Romani 8,7); căci "trupul pofteşte împotriva duhului" (Galateni 5,7).

Înţelepciunea, însă, mişcă raţiunea spre trezvie deplină şi necontenită, spre contemplare
duhovnicească.

Aşadar să stăruim în credinţă "căci diavolul umbla răcnind ca un leu, căutînd pe cine să
înghită" (I Petru 5,8); iar trezvia este cu siguranţă una dintre cele mai stăruitoare virtuţi,
care împreună cu rugăciunea se susţin în lupta contra vrăjmaşului ce caută să ne abată
permanent de la calea dreptei credinţe întru Iisus Hristos. Vă invit să ne polarizăm
permanent atenţia spre un scop moral, petrecînd întru Iisus Hristos şi darurile sale cele
bogate.

Bibliografie: Filocalia 4, "Cuvinte despre trezvie", Isihie şi Filotei Sinaitul ;Elev

Balaban-Stanciu Georgian Seminarul Teologic Liceal, clasa a-XII-a
http://www.sansabuzoiana.ro/religie.html?aid=535 AZI 6.01.2010