Uleiul de in – natural cu uscare lentă, sicativat cu uscare rapidă

Am ales pentru început uleiul de in pentru că a fost si este cel mai mult folosit la noi. Uleiul de in natural este un produs cu
uscare foarte lentă, necesitând minimum 24 de ore pentru uscare pentru fiecare strat aplicat. O bună protecție se obține cu 3-
5 straturi.
Pentru a-i grăbi uscarea uleiul de in se tratează prin fierbere la 280-300 grd.C și/sau adăugarea de substanțe care-i grăbesc
uscarea. Astfel de ulei se numește sicativat. Fierberea nu-i alterează calitățile bio. Adăugarea de substanțe însă îl poate
scoate din gama produselor naturale, de aceea este bine să se verifice atent eticheta. Uleiul de in se folosește și la obținerea
vopselelor alchidice. În acest caz nu mai este vorba de un produs bio pentru că este amestecat cu rășini și produse sintetice
obținute în urma unor procese chimice.

Uleiul de tung – perfect pentru jucării – este natural, netoxic și nu e afectat de mucegai
Cu uleiul de tung se obține cea mai bună și mai frumoasă finisare naturală pentru lemn. El este obținut prin presarea
semințelor nucilor de tung, un copac care crește în centrul și sudul Chinei, în jurul râului Yangtze. A fost folosit din cele mai
vechi timpuri, fiind menționat și în scrierile lui Confucius, în jurul anului 400 iH. Chinezii foloseau uleiul pentru
impregnarea bărcilor, a pielii, a hârtiei și chiar a hainelor, pentru a le face impermeabile.
Uleiul de tung se folosește singur sau amestecat cu alte tipuri de ulei. Pentru a obține maximum de rezultat se recomandă o
metodă specială de aplicare. Primul strat se aplică normal , cu cârpa, după care este lăsat la uscat 20-24 de ore. Aplicarea
celui de-al doilea strat se face prin șlefuire, punând puțin ulei pe hârtia de șlefuit. Așa uleiul pătrunde mai adânc în lemn. O
prezentare a metodei puteți vedea aici.
Danish oil – nu este un produs cu o compoziție fixă ci un amestec de uleiuri naturale (și de materiale sintetice)
Finisarea cu Danish oil (uleiul danez) este cel mai des întâlnită pe site-urile de specialitate. Nu este un produs cu o
compoziție fixă ci o denumire generică a unui amestec de uleiuri. Denumirea vine de la aspectul lipsit de luciu al mobilei
scandinave și a apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea, atunci când această mobilă a început să fie exportată în
toată lumea.

Compoziția este diferită în funcție de producător. În formularea uleiului se găsesc uleiuri naturale vegetale (ulei de tung, de
in, de mac, de soia), ulei mineral, rășini naturale și sintetice, white spirit, aditivi. Corpul uleiului (reziduu solid) poate varia
de la 10% până la 50%. Evident, produsul este natural atunci când nu are în compoziție materiale sintetice, iar calitatea lui
este cu atât mai bună cu cât are mai mult ulei de tung.
Uleiul de teak – folosit la finisarea lemnului pentru exterior
Ca și Danish Oil, uleiul de teak este un amestec de uleiuri naturale, materiale sintetice, aditivi și solvenți. El nu se obține din
lemnul de teak. Denumirea vine de la faptul că este folosit pentru finisarea mobilierului de exterior, mobilier care este făcut
de multe ori din lemn de teak. Uleiul natural folosit în principal pentru uleiul de teak este cel de in. Aditivi folosiți la
formularea lui îl fac rezistent la acțiunea radiației UV și a factorilor de mediu.

Uleiul mineral – recomandat pentru finisarea ustensilelor din lemn pentru bucătărie
Uleiul mineral este produs rezultat din distilarea petrolului în procesul de obținere a benzinei și a altor produse petroliere.
Este incolor, inodor și este folosit în industria farmaceutică, dar și la obținerea cremelor și a loțiunilor. Este recomandat
pentru finisarea bolurilor și a ustensilelor din lemn pentru bucătărie.
Folosirea uleiurilor vegetale nu este recomandată în acest caz pentru că obiectele devin lipicioase și se îmbâcsesc.
Alte uleiuri naturale
În amestecurile de uleiuri se mai folosesc și uleiuri naturale de floarea soarelui, măsline, soia, mac, șofran, dar ele nu sunt
folosite separat pentru finisarea lemnului. De asemenea, există materiale ecologice, de tipul uleiului de cocos, de palmier,
sau alte astfel de uleiuri, care se folosesc local și se găsesc pe site-urile sau în magazinele de specialitate.
La final, câteva informații generale privind folosirea uleiurilor:
-este un mod de finisare foarte popular, folosit peste tot în lume
-umiditatea lemnului înainte de uleiere trebuie să fie în intervalul 12-14%
-colorarea lemnului este bine să se facă înainte de aplicarea uleiului. Baițurile folosite trebuie să fie pe apă sau pe solvent,
nu pe bază de ulei pentru a nu reduce absorbția ulterioara a uleiului în lemn.
uleiurile asigură protecție la umiditate, uneori și la pătări, dar nu și la agresiuni mecanice
-aplicarea uleiurilor este simplă. Se face cu pensula sau prin ștergere cu cârpa. După aplicare excesul se îndepărtează prin
ștergere.
-în general, peste suprafețele uleiate nu se mai poate aplica nimic. Produsele hidrodiluabile se cojesc iar cele pe bază de
solvenți organici sunt incompatibile. Singurele combatibile sunt cele pe bază de white spirit (petrosin), dar și acestea, dacă
lemnul este saturat în ulei, au aderența foarte scăzută. Dacă se dorește aplicarea unui strat de lac sau vopsea, este bine să se
șlefuiască înainte lemnul uleiat. În mod normal, uleiul nu pătrunde mai mult de 2-3 microni în lemn, așa că nu va fi foarte
greu de îndepărtat.
-suprafețele finisate cu ulei necesită întreținere. Cel puțin o dată pe an finisajul trebuie reîmprospătat.
-uleiurile prezintă fenomenul de autocombustie (se oxidează la lumină, cu degajare de caldură) și pot genera incendii. Nu
lăsați niciodată cârpele îmbibate cu ulei aruncate la întâmplare.
Uleiurile naturale au fost mereu folosite pentru a proteja lemnul. În trecut erau doar uleiuri naturale, acum sunt și sintetice.
Produsele pe bază de uleiuri sunt folosite pentru a finisa și lemnul care stă la exterior, fiind de multe ori chiar mai eficiente
decât unele produse sintetice.
Spor la lucru, dar grijă la etichetă, dacă vreți un ulei cât mai natural.

cin, una dintre cele mai otrăvitoare substanțe naturale, are o istorie îndelungată ca o armă chimică. De la cel puțin primul
război mondial, guvernele și-au investigat utilizarea pe câmpul de luptă. În septembrie 1978, un disident bulgar, Georgi
Markov, a fost asasinat de un pelet de ricin împușcat în picior. De asemenea, au fost înregistrate mai multe incidente de ricin
prin poștă. Cel mai recent, în aprilie 2013, plicurile conținând ricin pulverulent au fost trimise președintelui Obama și
senatorului american, Roger Wicker. Înțelegerea acestei substanțe chimice, a modului în care aceasta funcționează și a
modului în care este utilizată poate ajuta la minimizarea pericolului.

Ricin este o proteină foarte toxică care apare în mod natural în semințe de la planta de fasole de ricin, Ricinus communis L.,
membru al familiei spurge (Euphorbiaceae). Plantele de fasole roșie sunt originare din zona mediteraneană, Africa și India și
sunt comune în regiunile tropicale din întreaga lume. Plantele sunt cultivate pentru valoarea lor uleioasă și ornamentală și se
găsesc în multe locații din Statele Unite. Ricin se găsește în semințe, adesea numite "fasole", chiar dacă Ricinus nu este
membru al familiei fasole. Când este mestecat și consumat, ricinul poate elibera ricina, care otrăvește victima și poate
provoca moartea. Ricin poate, de asemenea, să fie derivat din deșeurile produse în timpul procesării semințelor pentru uleiul
lor. Cu toate acestea, uleiul de ricin nu conține ricină. O toxină de ricin extrasă poate fi transformată într-o pulbere, o ceață
sau o peletă. De asemenea, poate fi dizolvat în apă. În aceste forme, ricina poate fi folosită ca o armă.

Deoarece este o proteină (nu un virus sau un organism viu), ricina nu este infecțioasă. Persoanele expuse la aceasta nu devin
contagioase, iar simptomele nu se pot raspandi de la o persoana la alta, cum ar fi o raceala sau gripa. Odată ajunși în
organism, ricinul este capabil să intre în celule, să deterioreze membrana celulară și să dezactiveze ribozomii, împiedicându-
i astfel să producă noi proteine. În cele din urmă, acest lucru duce la moartea celulelor.

Simptomele fiziologice ale otrăvirii cu ricin depind de metoda și momentul administrării, precum și de doza. Este cel mai
periculos când este injectat, deoarece otravă intra în fluxul sanguin direct și rapid se dispersează de acolo de-a lungul
întregului corp. În termen de șase ore, victima poate începe să simtă simptome, inclusiv slăbiciune generală și dureri
musculare. Pe masura ce boala progreseaza, o persoana poate prezenta varsaturi, febra si tensiune arteriala scazuta, toate cu
potentialul de culminant in insuficienta organelor multisistemului si deces.

De asemenea, inhalarea transmite ricina rapid în sânge, dar orice cantitate de toxină care nu este absorbită imediat poate fi
expirată și / sau diluată. Dacă se inhalează suficient ricin, victima poate prezenta simptome în aproximativ opt ore,
incluzând dificultăți de respirație, febră, tuse, greață și senzație de strângere în piept. Scăderea tensiunii arteriale și
insuficiența respiratorie asociată cu această formă de otrăvire cu ricină pot fi fatale.
Ricinul ingerat nu este absorbit în totalitate de tractul gastro-intestinal, deci este mai puțin mortal decât ricina care este
injectată sau inhalată. Cu toate acestea, dacă se consumă suficient ricin, simptomele incluzând greață, vărsături și, uneori,
diaree sângeroasă, vor apărea în decurs de 12 ore. Victima va suferi o deshidratare severa si o tensiune arteriala scazuta si
eventual convulsii. Afectarea ficatului și / sau insuficiența renală sunt posibile în câteva zile.

Deoarece simptomele otrăvirii cu ricin se aseamănă cu cele ale altor afecțiuni gastro-intestinale și respiratorii mai frecvente,
diagnosticul necesită confirmarea expunerii prin teste specializate. Mai multe cazuri similare grupate împreună pot ajuta la
determinarea sursei.

Nu există vaccinuri sau antidoturi pentru ricin. Primul pas în tratament este de a preveni intrarea ricinei reziduale în sângele
victimei. În funcție de modul de expunere, pașii pot include spălarea ochilor sau administrarea cărbunelui activ prin gură
pentru a preveni absorbția ricinei în stomac. De asemenea, este esențială reducerea efectelor fiziologice ale otrăvurilor. În
funcție de calea de intrare, tratamentul poate include ajutărea respirației persoanei, furnizarea de fluide intravenoase sau
administrarea de medicamente pentru a controla convulsiile sau tensiunea arterială scăzută.

În afara ingerării accidentale a boabelor de ricin, expunerea accidentală la ricin este puțin probabilă. Este nevoie de un act
deliberat pentru a extrage și perfecționa ricina și pentru ao folosi ca o otravă. De aceea expunerea la ricină este de obicei
examinată și investigată în contextul războiului sau al terorismului.

Ca în cazul oricărei substanțe necunoscute sau suspecte, este important să luați măsuri de precauție adecvate și să
minimalizați expunerea la ricin. Pentru mai multe informații despre ricin și ce trebuie să faceți în cazul unei posibile
expuneri, vizitați Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor de la http://emergency.cdc.gov/agent/ricin/facts.asp sau
Colegiul de Medicină Baylor la http : //www.bcm.edu/news/item.cfm newsID = 7056?.
Plante otrăvitoare: Plantul Castor

Castorina, Ricinus communis, este o specie de plante înfloritoare în familia spurge, Euphorbiaceae.

Numele Ricinus este un cuvânt latin pentru căpușe, pentru asemănarea ricinului cu anumite căpușe. Denumirea specifică
"comunis" provine din cuvântul latin comun, ceea ce înseamnă "comun".

Denumirea comună "ulei de ricin" provine din cuvântul latin "castor" pentru castor, din care ulei de ricin a fost folosit ca
înlocuitor pentru castoreum, un parfum fabricat din glandele perineale uscate de castori. Uleiul de ricin are un alt nume
comun, palma lui Hristos, "Palma Christi", derivată din uleiul său terapeutic.

În ciuda numelui său, ricinul nu este o fasole adevărată. Castroarea este sursa de ulei de ricin, precum și ricina, o toxină
letală. Ricin este, de asemenea, prezent în toată planta în concentrații mai scăzute.

Originar din bazinul mediteranean, planta ricinã este în prezent plantatã peste regiunile tropicale. Producția principală de
ricin este: India, China și Brazilia.

Uleiul de ricin a fost folosit din antichitate pentru valoarea terapeutică și pentru combustibilul lămpilor. Conține în cea mai
mare parte acid ricinoleic, un acid gras monosaturat. Astăzi, uleiul de ricin este utilizat în aditivii alimentari, aromatizanți,
inhibitori ai mucegaiului, conservanți, în plus față de diverse medicamente moderne. Derivații de ulei de ricin sunt utilizați
și în fabricarea săpunurilor, lubrifianților, fluidelor hidraulice, fluidelor de frână, vopselelor, vopselelor, acoperirilor,
cernelurilor, materialelor plastice rezistente la frig, ceară, nailon și parfumuri.
 Boabele de ricin roșii sunt, totuși, renumite pentru ricina toxină letală. 4 - 8 semințe singure pot ucide un om adult. În ciuda
acestui fapt, sinuciderile și crimele care implică ingerarea fasolei ricinelor sunt nemaiauzite în țările producătoare.

Dacă ricina este ingerată, simptomele pot începe în 2 - 4 ore, dar pot fi amânate până la 36 de ore. Simptomele includ
senzații de arsură în gură și gât, dureri abdominale, purjare și diaree sângeroasă.

Cu toate acestea, otrăvirea apare numai când semințele ingerate sunt mestecate. Semințele intacte pot trece prin tractul
digestiv.

Uleiul de ricin presat la rece comercial nu este toxic pentru om în doze normale, fie intern sau extern.

Instructiuni de aplicare a uleiului de tung

Este important ca uleiu folosit să fie pur, fără aditivi de polimerizare. De asemenea ar fi bine ca uleiul folosit spă nu fie
rafinat, sau măcar simplu rafinat. În ceea ce privește alergiile, care sunt astăzi la modă mai ceva ca și cancerul am
citit că extragerea uleiului din nucile copacului de tung, anulează componenții care dau alergii la nuci și derivate de
nuci. Cu condiția să nu folosiți pentru diluarea lui nici un fel de solvent, nici terebentină, nici petrol, care sunt cele mai
uzuale, veți obține un produs total ecologic și Food Safe.
Pentru renovări, uleiul de tung, aplicat ca la carte, este cloșca cu ouăle de aur, dar procesul, clasic, după metoda
tradițională nu se pretează celor ce funcționează doar în viteză. La fel ca vinul, are nevoie de timp, iar termenul de
finalizare a aplicării finisajului cu ulei de tung este de ordinul săptămânilor.
Procesul de aplicare implică următorii pași:
1. Curățarea suprafețelor de lemn cu diverse granulații de șmirghel, până la 180-200
2. Îndepărtarea prafului și a firisporului înainte de aplicarea uleiului
3. Verificarea uleiului înainte de aplicare dacă nu a format crustă la suprafață, caz în care nu se va folosi acel ulei pentru
că a râncezit.
4. Aplicarea primului strat de ulei de tung, folosind o cârpă din bumbac, fără fire destrămate, sau dacă e cazul
împachetarea cârpei pentru a nu avea fire care pot lăsa urme.
5. Uleiul se aplică începând cu colțurile cele mai inaccesibile, pentru a evita atingerea accidentală a suprafețelor deja
tratate
6. Aplicați uleiul prin mișcări de du-te / vino de-a lungul fibrei
7. Puneți ulei întotdeauna pe cârpă, nu direct pe lemn. Chiar dacă pare un amănunt neglijabil, vă va ajuta să obțineți
suprafețe uniform impregnate.
8. Aplicați primul strat cu grijă, uniform pe întreg obiectul de lemn.
9. Lăsați să treacă minim 24 de ore pentru uscare, într-un spațiu ne-ventilat, cu temperatură ambientală normala, de 20
de grade Celsius.
10. Uleiul trebuie să se usuce perfect între cele două aplicări succesive și e nevoie de minim 3 straturi pentru a obține un
finisaj calitativ. Orice strat suplimentar va ajuta foarte mult. Unii meșteri recomandă aplicarea de 6-7 straturi și cred că
se referă la obiectele produse în interes propriu.
11. Folosiți o hârtie abrazivă extrem de fină, granulație 300 e ok, pentru a freca întreaga suprafață pe care s-a aplicat ulei,
înainte de aplicarea celui de-al doilea strat. Daca la frecare obțineți un praf alb, atunci stratul anterior este uscat și
puteți continua. Dacă rezultatul frecării este un material gumat, opriți-vă și acordați stratului anterior mai mult timp
pentru uscare. Timpul îndelungat de uscare este un indiciu bun privitor la caltatea uleiului, doar în recipientele care
conțin ulei de tung aditivat sau diluat se introduc agenți de grăbire a uscării sau a polimerizării. Uleiul de tung nu se
usucă ad-literam, ci are nevoie de contact cu aerul, cu oxigenul pentru a polimeriza natural, asta înseamnă că în
interiorul masei uleioase se produc schimbări chimice proprii procesului de polimerizare care produc întărirea
suprafeței acestuia sub forma unui lac neted, lucios.
12. Nu vă facți griji în privința frecării cu șmirghel dintre straturi nu veți pierde luciu final.
13. Doar după ce ați așteptat suficient și stratul anterior s-a uscat și l-ați șlefuit, treceți la aplicarea unui nou strat
14. Rezultatul final, după aplicarea a cel puțin 3 straturi trebuie să fie similar cu al unui lac obișnuit, perfect ecologic, să nu
se îngălbenească în timp, impermeabil, rezistent la agenții naturali de corodare cum sunt sucurile citrice sau lichidele
alimentare ca vin sau cafea, și să păstreze o anumită flexibilitate în timp.
Sper să încercați măcar o dată, în regie proprie, pentru uzul propriu un astfel de finisaj, eu vi-l recomand mai ales
pentru fundurile de lemn sau bolurile din care consumați alimente. Pentru lingurile de lemn este mai mult decât
indicat.

Unele din ustensilele pe care le avem de lemn poartă povești. Făcălețul cu care întind aluatul mi l-a dat mama și a fost
al mamei ei - babușka cum îi spuneam noi. Mi-a devenit și mai drag când îmi aduc aminte cum întindea ea foile de
plăcintă sau pe cele de chiroște / colțunași sau de tocmagi. Unul din tocătoarele de lemn pe care-l avem l-am ars
odată pe un aragaz (din totală neglijență ce putea să se transforme în ceva mai grav), apoi s-a mai crăpat, astfel încât
la un moment dat am zis că trebuie schimbat. M-am vindecat însă de acest perfecționism și am început să văd, să
accept și să apreciez trecerea timpului și la obiectele pe care le folosesc zi de zi, la fel cum o fac pentru propriul corp,
piele, păr... Dar cum avem grijă de noi, folosind diverse produse cosmetice, (și mă refer la acele produse naturale,
blânde, care doar ajută corpul să-și folosească propriile funcții de întreținere, nu de cele care încarcă inutil pielea cu
diverși compuși chimici, dăunători, care promit marea și sarea), așa și lemnul (sau alte obiecte din alte materiale
naturale) trebuie întreținut, cu blândețe și multă grijă.

Până acum am folosit un ulei mineral pentru un tocător din bambus și altul pentru blatul de lemn din bucătărie. Dar de
ceva vreme, inspirată de pe ici-colo de idei mai simple, naturiste, de făcut în casă, am zis să-mi fac singură o alifie
pentru lemnăria din bucătărie. Iar rezultatul a ieșit nespus de bun - pentru standardele mele, bineînțeles, nu prea
ridicate :). În plus, mi-a satisfăcut și plăcerea de a transforma un pic bucătăria în laborator de experimente, căci e
vorba și de un pic de chimie la mijloc. Fiind vorba însă de doar două ingrediente - ulei vegetal și ceară de albine - e
unul din cele mai simple și plăcute experimente pe care le-am făcut până acum. Ah, poate biscuiții din numai două
ingrediente se mai încadrează aici. În plus, beneficiază și mâinile de un masaj și hidratare de pe urma
acestui experiment.

Există multe rețete de a face această alifie - unt de lemn cum i-am zis eu. Am căutat și citit diverse păreri și
recomandări în special legate de uleiul folosit și apoi raportul între ulei și ceară. În principiu e bun orice ulei vegetal
neutru, dar unele sunt mai potrivite pentru lemn pentru că au proprietăți speciale - nu râncezesc așa repede, au un
grad mai mare de absorbție, se usucă mai rapid, sunt inodore și de preferat în stare lichidă. Câteva potrivite pentru
lemn sunt uleiul de nuci, uleiul de floarea-soarelui, uleiul de tung, uleiul din semințe de in sau chiar uleiul de cocos.
Unele uleiuri vor schimba un pic culoarea lemnului, dar și asta are farmecul ei, consider eu. Iar ceara de albine oferă o
protecție în plus și rezistență la apă și consistența untoasă, ușor de utilizat. Raportul este în general de 1 (ceară) : 4
(ulei).

Impulsul meu a venit odată cu o carte minunată, nici nu se putea altfel. O carte pe care o așteptam de multă vreme,
de peste un an?, un an plin de povești scrise de cele două autoare, MAV și SCB, ele fiind și autoarele blogului - 3191
Miles Apart. În cartea A Year Between Friends și-au propus să documenteze un an din prietenia lor, prin fotografii,
rețete, idei de proiecte de făcut în casă și poate cele mai frumoase sunt scrisorile pe care acestea și le-au scris lună
de lună. Ei, în ea am găsit rețeta acestui unt de lemn/spoon oil și pe care o să o împărtășesc aici prin prisma propriei
experiențe.
Ingrediente pentru aprox. 1/2 l de unt de lemn:
200 ml ulei de nuci
50 gr ceară de albine *
opțional: câteva picături de ulei esențial - lămâie, lemongrass, rozmarin, etc.
* eu am găsit o ceară de albine sub formă de fulgi, în felul acesta s-a topit mai ușor în ulei, dar se pot folosi și mici
calupuri de ceară, mărunțite/rase în prealabil.

Altele:
un borcan de sticlă, încăpător (pentru că acesta va intra în contact cu ceara caldă, va fi mai greu de utilizat pentru
viitor, poate doar de păstrat pentru astfel de proiecte)
un vas/cratiță în care să încapă borcanul
câteva bucăți de hârtie abrazivă/șmirghel
o bucată de pânză
1 borcan cu capac în care se va păstra untul de lemn
Pregătirea obiectelor din lemn
Înainte de a fi tratate cu untul de lemn, lingurile, tocătoarele și celelalte obiecte trebuie spălate și uscate bine. Eu le-
am făcut o baie pe cinste în chiuveta umplută cu apă călduță în care am turnat un pic de oțet și le-am frecat cu un
burete ușor abraziv. Dacă e nevoie, se poate folosi și detergent pentru vase.
Le-am lăsat să se scurgă de apă pe uscătorul de vase, apoi le-am mutat pe un prosop pe caloriferul cald. E adevărat
că am făcut asta la începutul iernii, așa că am profitat de căldura rapidă. Se pot lăsa însă la zvântat și pe câteva
prosoape, pe o suprafață întinsă, peste noapte.
După ce s-au uscat bine, le-am șlefuit pe cele care aveau lemnul un pic aspru și le-am șters apoi cu o cârpă foarte-
puțin-umezită.

Pregătirea untului de lemn

Se pune un vas cu apă pe plită, la foc mediu. Uleiul se toarnă în borcan și se pune în vasul de pe foc - un fel de bain-
marie. Nu se lasă să se încingă, de fapt ideea e să se încălzească suficent de mult ca ceara să se topească. Se
adaugă apoi ceara (fulgi sau mărunțită) și se amesecă cu o scobitoare de lemn mai lungă. Se ține pe foc doar cât se
topește toată ceara.
Se ia de pe foc, se adaugă apoi câteva picături de ulei esențial (eu am folosit lemongrass), se mai amestecă un pic și
se toarnă apoi în borcanele pregătite. Se lasă apoi să se răcească și să se îngroașe.
Tratarea obictelor din lemn
După ce ustensilele din lemn s-au uscat și alifia s-a răcit și a căpătat o consistență untoasă, urmează pasul cel mai
plăcut, ungerea lor. Se ia cu degetele din untul de lemn și se ”masează” fiecare bucățică de lemn, întinzând bine alifia
ca să pătrundă uniform în lemn.
Se lasă apoi pe câteva prosoape de bucătărie pe o suprafață întinsă, bine aerisită, câteva ore sau peste noapte. Se
freacă apoi excesul de unt cu o bucată de pânză.

In general uleiul ajuta lemnul sa fie mai stabil in timp la variatii de umiditate. Este ca o pelicula care nu permite vaporilor de apa
din atmosfera sa intre cu aceeasi usurinta in lemn marind umiditatea acestuia. Se stie ca lemnul isi modifica dimensiunile
( lucreaza) cind umiditatea acestuia se modifica. Aplicarea uleiului este recomandata la obiectele din lemn care sunt mai expuse la
intemperii cum este mobilierul de gradina. Trebuie insa avut grija ca dupa o perioada de timp (6 luni- un an) sa reaplicam inca un
strat de ulei deoarece acesta se usuca si suprafata nu mai are aceeasi rezistenta. Aceasta metoda nu asigura insa protectie la
expunere indelungata la ploaie, zapada ,etc.

De fapt ala acolo da cu ulei mineral si se foloseste la finisajul lemnului.uleul mineral se poate da si pe obiecte alimentare.se
reaplica de 3 ori pe an.uleiul de in are o alta intrebuintare .se da pe lemn pentru ca lacul ce se aplica ulterior sa nu fie absorbit de
lemn.el trebuie sa faca o pelicula protectoare.daca nu se aplica ulei de in in prealabil nu iti ajunge un litru de lac la un mp de lemn
si nici aspect nu ii da lemnului.
O alta intrebuitare a uleiului de in este fierberea lemnului in el.stim noi de ce:)))))
Alergia la nuci si alune
Cind ne gindim la alergie, ne imaginam lacrimat, secretii nazale, dar alergia la alune sau nuci este mai diferita. Spre
diferenta de alergia la polen, la praf, aceasta alergie se manifesta prin sufocare, probleme cu respiratia si alte
probleme mai grave. Cind cineva are o alergie la alimente, aceasta se manifesta prin o iritatie a pielii, dar organismul
reactioneaza altfel la alergia la alune sau nuci, ca si cum acestea ar fi daunatoare organismului. Ca aparare,
organismul produce anticorpi, care sa lupte cu alergia. O persoana alergica la alune sau nuci, poate avea o reactie
mai usoara sau se poate manifesta mult mai grav. Reactia alergica poate aparea imediat dupa ce o persoana a
consumat alune sau nuci sau poate aparea dupa citeva ore. Primele semne pe care le poate aveaa o persoana
alergica, poate fi o secretie nazala, mincarime a pielii cu sau fara eruptie cutanata. Alte simptome pot fi : “nod in git”,
voce groasa, stranut, varsaturi, dureri de stomac, diaree.
In cazurile cele mai grave, persoana alergica la alune sau nuci poate intra in soc anafilactic. Este o reactie
instantanee, care le cuprinde pe toate celelalte deodata si mult mai grav. Tensiunea arteriala scade brusc, iar
persoana in cauza isi poate inghiti limba. Persoanele alergice trebuie sa fie foarte atente si intotdeauna sa aiba
medicamente pregatite pentru astfel de reactii grave.
Cum se trateaza
Nu exista medicament care sa poata trata alergia la alune sau nuci. Cel mai bun medicament este sa le eviti. Trebuie
sa fiti foarte atent nu doar sa nu consumati alune sau nuci, dar nici un fel de alt produs care le contine chiar daca nu
se simte gustul.
Unele persoane cu aceasta alergie trebuie sa evite mincarurile care se fac in acelasi loc unde se fac si produse care
contin alune sau nuci, altele nu pot suporta nici mirosul si pot avea o reactie alergica doar din cauza mirosului.
Acestea sunt cazuri mai grave, dar majoritatea persoanelor alergice la alune sau nuci trebuie doar sa evite consumul
la alune sau nuci.

Uleiul de cocos extra virgin este folosit pentru gătit și pentru a trata păduchii de cap, pielea uscată, sindromul de
intestin iritabil si bolile de inima. Dacă sunteți alergic la uleiul de nucă de cocos, este posibil să apară reacții care
afectează sistemul digestiv, sistemul respirator și pielea după ce mancati sau veniti în contact cu el. Dacă aveți vreo
reacție la uleiul de nucă de cocos, consultați medicul înainte de a utiliza sau a-l consuma din nou.

Reactie alergica

Cu toate ca proteinele din uleiul de nuca de cocos sunt sigure pentru consumul uman, în cazul în care sunteți alergic,
corpul percepe gresit proteinele ca fiind periculoase și reacționează ca și în cazul în care corpul este sub atac.
Aceasta reactie determina producerea de anticorpi si imunoglobulina E, histamina si alte substante chimice care
cauzeaza inflamatie in tesuturile moi ale corpului. Cele mai multe simptome ale unei alergii la uleiul de cocos sunt
legate de inflamatie si pot provoca simptome amenințătoare la unele persoane. Inflamația poate limita respirația,
poate face tensiunea arteriale să scadă și crește ritmul cardiac. Aceste simptome pot duce la deces în cazul în care
nu sunt tratate.

Alergie de la ingerare

O reacție alergică la uleiul de nucă de cocos extra virgin, care a fost consumat va determina simptome să se dezvolte
în diferite părți ale corpului. Sistemul respirator poate reacționa, cauzând congestie nazală, astm bronșic, dificultăți de
respirație, respirație șuierătoare și tuse. Ati putea suferi de greață, vomă, diaree, umflare și gaze în exces. Pielea ta
poate deveni inflamata si declanseaza urticarie sau eczema în câteva minute de la consumarea de ulei, fie consumate
sub formă de aliment sau luat într-o pastila.
Alergia de contact la uleiul de cocos

Uleiul de nucă de cocos extra virgin este utilizat topic pentru diverse afecțiuni, cum ar fi păduchi, psoriazis si pielea
uscata. Prin aplicarea uleiului direct pe piele poti provoca o reacție alergică numită dermatita de contact alergică, care
va avea loc numai la locul de contact. Pielea ta poate deveni rosie si inflamata, cu mancarime sau poate chiar blistere.
Se tratează această reacție alergică prin spălarea uleiului cu apă și săpun. Sunați medicul dumneavoastră și întrebați
despre utilizarea de hidrocortizon - un medicament anti-inflamator comun - pentru a reduce umflarea.

Diagnostic

Testarea alergiei poate fi necesară pentru a diagnostica starea dumneavoastră. Testarea implica o provocare pentru
corpul tau, pentru a vedea dacă acesta reacționează la uleiul de nucă de cocos, prin introducerea unei cantități mici
de ulei, sub stratul superior al pielii. În cazul în care sistemul imunitar creează anticorpi E imunoglobulină, sunteți
alergic și trebuie să evitati contactul cu toate produsele care conțin nucă de cocos. Medicul va discuta rezultatele
testelor cu tine.

Avertismente

Uleiul extra virgin de cocos se găsește în orice produse care conțin nucă de cocos, cum ar fi bomboane, înghețată,
lapte de cocos și deserturi cu conținut de nucă de cocos. Uleiul de cocos este ușor de identificat și nu este de obicei
ascuns în multe alimente. Citiți cu atenție lista ingredientelor de pe ambalajul produsului anuntati ospatarul atunci
cand mergeti la restaurant că sunteți alergic la produsele cu nucă de cocos.

Care sunt motivele pentru care ar trebui ales uleiul de in

Iată câteva motive care ar trebui sa te facă să gândești uleiul de in ca alternativă pentru protecția și finisarea lemnului:
Scoate în evidență desenul lemnului fără să formeze peliculă, lăsându-i aspectul natural;
Pătrunde adânc în lemn și-l face foarte rezistent la umiditate și la intemperii;
Lasă lemnul să facă schimbul natural de umiditate cu mediul ambiant. Pentru că nu există peliculă nu apar crăpături.
Dacă în cazul finisajelor cu peliculă este nevoie de șlefuirea sau chiar îndepărtarea ei totală, în cazul uleiului se aplică
pur și simplu încă un strat;
Finisajul are un luciu discret, satinat;
Este ușor de folosit și întreținerea este simplă;
Este un produs natural care nu afectează mediul și sănătatea;
Colorează lemnul într-o frumoasă culoare aurie care în timp virează spre chihlimbar (ambră);
Nu este scump;
Poate fi folosit în amestecuri cu alte uleiuri sau ceruri pentru obținerea unor produse de finisare cu calități superioare.

Când nu se recomandă alegerea lui

Sunt și finisaje pentru care nu se recomandă folosirea uleiului.

Când se dorește ca pelicula să aibă rezistențe mecanice și fizico-chimice mari. Uleiul nu are rezistență la loviri
sau zgâriere, numai finisajele cu ceară fiind mai puțin rezistente. Totuși, folosit în amestec cu alte produse naturale,
poate fi folosit și pentru finisarea pardoselilor din lemn. Bine înțeles ca nu veți obține rezistența lacurilor poliuretanice,
dar nici nu veți vedea zgârieturi în pelicula așa cum se poate intampla în cazul lacurilor de parchet;
Atunci când nu vreți ca finisajul să-și schimbe culoarea în timp. Uleiul de in se inchide la culoare cu timpul, chiar
dacă este folosit la interior. Produsele pe bază de ulei de in care se găsesc în comerț au adăugați absorberi UV așa
că modificarea nu mai este atât de vizibilă;
Atunci când se dorește un finisaj lucios. Cu uleiul de in nu puteți obține luciu înalt;
Cand doriți să finisați MDF sau produse similare. Nu este recomandat pentru astfel de plăci compozite. Este îndă
foarte bun pentru lemn masiv sau furnir.

Ce tipuri de ulei de in se găsesc. Care este cel mai potrivit pentru protejarea lemnului

Uleiul de in natural este destul de rar folosit pentru că are un timp de uscare foarte mare, pana la 48 de ore. Pentru
a-i imbunătății uscarea este supus diferitelor tratamente.
Uleiul de in fiert sau polimerizat este obținut prin fierbere timp de câteva zile, la o temperatură în jur de 280ºC, in
absența aerului. Se obține un produs care se usucă mai repede (între 8 și 12 ore) și nu mai îngălbenește atât de mult.
Procedeul îndelungat și cu consum mare de energie face ca un astfel de ulei să fie mai scump. Dar este natural și
ușor de folosit.
Există însă și variante mult mai ieftine, dar mai puțin naturale. Este vorba de uleiul de in sicativat. Uscarea mai
rapidă este obținută prin adăugarea de substanțe chimice (derivați de cobalt sau mangan).

Cum se face finisarea cu ulei de in. Etapele procesului

Pentru a obține un rezultat bun folosind ulei de in trebuie să respectați următoarele etape:
Șlefuiți suprafața lemnului cu hârtie abrazivă cu granulația 120. Nu folosiți hârtie prea fină pentru că praful fin
împiedică absorbția în profunzime. Desprăfuiți înainte de aplicarea uleiului;
Aplicați primul strat de ulei cu cârpa, pensula sau trafaletul. Pentru ca uleiul să pătrundă cât mai adânc diluați-l 5-10%
cu white spirit (petrosin). Folosiți un ulei sicativat sau fiert;
După 15-20 min, timp necesar pentru a fi absorbit, ștergeți excesul. Dacă nu-l indepărtați riscați să obțineți o
suprafață lipicioasă;
Lăsați să se usuce între 8 și 12 ore. Pentru a fi siguri aplicați stratul următor a doua zi;
Aplicați încă 1-2 straturi de ulei, fără a-l mai dilua. Nu aplicați stratul următor până când cel anterior nu este uscat.
Stergeți de fiecare dată excesul;
Dacă doriți ca obiectul să aibă un tușeu plăcut puteți face un fel de lustruire a suprafeței cu lână de oțel fină, dar
numai după uscarea completă a uleiului. Pentru siguranță lăsați să treacă 2-3 zile de la aplicarea ultimului strat.
Întreținerea se face prin aplicarea unui strat de ulei atunci când lemnul își pierde luciul și capătă aspect uscat. Nu
lăsați ca lemnul să-și schimbe culoarea spre gri (în cazul lemnului folosit la exterior). Nu veți mai reuși sa reveniți la
culoarea inițiala.
Mobilierului folosit la interior i se poate aplica un ultim strat de ceară care poate fi lustruit pentru un grad de luciu mai

mare. Ceara face ca întreg finisajul sa dureze mai mult.

ATENȚIE! După aplicarea fiecărui strat spălați imediat uneltele folosite iar cârpele puneți-le într-un vas cu apă.
Uscarea uleiului se face cu degajare de căldură. Dacă cărpa conține și solvent sau este afară, în bătaia soarelui, se
poate autoaprinde. Fenomenul se numeste autocombustie. Nu aruncați resturile la întâplare. Cel mai simplu este să le
acoperiți cu apă.
Cum puteți obține singuri vopsele pe bază de ulei

Vă spuneam că puteti face singuri vopsele naturale pe bază de ulei. Aveți nevoie de ulei polimerizat și pigmenți
naturali. Pigmenții trebuie să fie un praf foarte fin. Dacă au aglomerări (mici bulgări) folosiți un mojar (ca cel pentru
usturoi) pentru a-i mărunți.
Amestecați o cantitate mică de ulei cu pigmentul. Amestecarea trebuie făcută foarte bine, să nu rămână nici cel mai
mic cocoloș. Pentru asta faceți amestecul pe o suprafață plană (o masa de inox sau de sticla). Întindeți pasta formată
cu o spatulă sau un cuțit cu lama lată pe suprafața dreaptă și amestecați foarte bine.
La final diluați pasta formată cu cantitatea de ulei necesară pentru a obține, în funcție de preferințe, vopsea densă sau
semitransparentă sau ulei pigmentat (pe care-l folosiți ca lazură pentru exterior).

Găsiți atât pigmenți minerali cât și diverse uleiuri pe bază de in la Naturalpaint . Puteți alege din o gamă de 24 de

pigmenți naturali. De asemenea, puteți face vopseaua amestecând mai mulți pigmenti. În plus, toate produsele din
ofertă sunt naturale. Pentru fiecare dintre ele există in site descrierea compoziției.
Succes!

ULEIUL de CEDRU

Uleiul este unul cu adevărat deosebit având o mulțime de calități. Are proprietăți antiseptice, antiseboreice,
antispastice, astringente, diuretice, este un bun tonic dar și un bun sedativ, poate fi folosit ca insectofungicid, ca
antiinflamator sau expectorant. În ultima vreme a fost folosit cu bune rezultate în cercetări privind tratarea cancerului
și a tumorilor.
Uleiul nu se obține numai dintr-un singur tip de cedru, iar calitățile lui diferă în funcție de lemnul folosit. Sub aceeași
denumire – ulei din lemn de cedru – se găsește atât uleiul extras din soiuri de cedru cât si cel din soiuri de jenupăr.
Soiurile folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru uleiul folosit în medicină și cosmetică sunt Cedrus Atlantica
(cedrul african, cedrul marocan sau cedrul mediteranean, cum mai este cunoscut) și Cedrus Deodora (cedrul
himalaian). Aceste uleiuri au proprietăți terapeutice remarcabile și sunt foarte pure pentru că se folosește lemn care
crește la mare înălțime, în zone foarte curate.

Soiurile de jenupar folosite la obținerea uleiului sunt Juniperus Funebris (ienupar chinezesc), Procera (african),
Virginiana (din Virginia, SUA) și Ashei (din Texas). Aceste uleiuri sunt folosite pentru obținerea săpunurilor, a
odorizantelor de cameră, soluțiilor de curățenie și întreținerea casei, împrospătarea mobilei, îndepărtarea moliilor, etc.

Jenupărul de Virginia mai este cunoscut și ca cedrul roșu aromatic. El este folosit la obținerea dulapurilor și a
cuferelor pentru că uleiul îi conferă un miros foarte plăcut și ține moliile la distanță.
Tot datorită prezenței uleiului lemnul se folosește la obținerea sicrielor sau a urnelor funerare. Rezistența mare la
atacul insectelor îl face foarte potrivit pentru a fi folosit direct pe pământ, la obținerea deckurilor sau a gardurilor.
Din cedrul roșu se extrage uleiul folosit pentru împrospătarea mobilei din lemn de cedru, dar mai ales a mirosului
acesteia, ținând astfel moliile la distanță. Un mod foarte bun de luptă împotriva moliilor este punerea în dulapuri a
bucăților de lemn îmbibate cu ulei de cedru. Metoda este garantată.
Uleiul se obține prin distilarea bucăților de lemn de cedru, a rădăcinilor, crenguțelor și chiar acelor, amestecate cu apă.
Se obține un ulei foarte pur, cu o culoare galben arămie. Pentru a putea fi folosit în scopuri medicale sau cosmetice el
trebuie să fie foarte pur. Când îl cumpărați încercați să nu-l luați pe cel mai ieftin. Pentru a-l face mai accesibil ca preț
unii producător il amestecă cu uleiuri vegetale. Puteți verifica daca este un ulei de calitate punând o picătură de ulei
pe o hârtie absorbantă. Dacă după evaporare nu rămân reziduuri este un ulei de calitate. Daca apar reziduuri
inseamnă ca uleiul a fost amestecat cu uleiuri vegetale.
Cele mai cunoscute utilizări ale uleiului de cedru sunt:
tratarea eczemelor și a dermatitelor,
tratarea căderii parului și a mătreții,
tratarea răcelilor, pentru desfundarea căilor respiratorii, ca expectorant și în tratarea infecțiilor pulmonare,
antiinflamator și în tratarea artritelor,
în aromoterapie pentru îndepărtarea stressului,
la obținerea săpunurilor și a odorizantelor de cameră,
la obținerea soluțiilor pentru îndepărtarea insectelor, a insecticidelor și fungicidelor,
în parfumerie,
la obținerea soluțiilor de intreținerea casei.
După cum vedeți acest ulei este o adevărată minune. Se găsește și la noi și este bine să-l aveți și voi în casă. Nu
uitați însă că există mai multe tipuri de ulei si dacă doriți să-l folosiți pentru proprietățile lui terapeutice căutați-l pe cel
himalaian sau african. Uleiurile de calitate au întotdeauna scris pe sticlă din ce tip de cedru este obținut.