RICINUL

Prof. univ. dr. Viorel ION

Șef lucr. univ. dr. Adrian Gheorghe BĂȘA
_______________________________________
Facultatea de Agricultură
USAMV București
 „Palma lui Cristos”
 „Arborele crucii”
 Ricinus, în latină = căpuşă
Importanța culturii
 Uleiul:
 Utilizat în scop:
 Industrial;
 Medicinal;

 Cosmetic;

 Ulei de ungere;

 Biocombustibil.

 Peste 200 utilizări în care nu poate fi înlocuit sau în care

excelează prin calitate ori prin procedee de obţinere
economice.
 În trecut, uleiul de ricin era utilizat ca:
 Ulei de iluminat:
 prin ardere produce o lumină albă, fără fumigare.
 Uleiul de ricin utilizat în scop industrial:
 Materie primă în diferite industrii:
 Industria pielăriei:
 fixator de culori pe pielea tăbăcită cu crom;

 fixarea lustrului;

 pentru a face pielea mai flexibilă şi impermeabilă.

 Industria textilă:
 material de impermeabilizare,

 fixare a culorii;

 obținerea fibrelor textile de tip râlsan (Nailon 11 sau Poliamida 11 ).

 Industria vopselurilor şi a lacurilor:

 ulei deshidratat pentru fixarea culorilor, care nu se mai îngălbenesc.

 Industria săpunului:
 obținerea de săpun cu efect antimicrobial și hidratant;

 obținerea de săpun transparent.

 Utilizat pentru obţinerea de:

 ambalaje pentru produse farmaceutice şi alimentare;
 cauciuc sintetic;
 linoleum;
 cerneală tipografică;
 pesticide;
 detergenţi.
 Uleiul de ricin hidrogenat (Ceara de ricin), utilizat pentru
obţinerea de:
 produse de lustruit;
 condensatori electrici;

 hârtie carbon;

 vaselină.

 Uleiul de ricin tratat cu acid sulfuric („Uleiul roşu de Turcia”):

 este considerat primul detergent sintetic;
 este utilizat la obţinerea de:
 lubrifianți;

 agenți de înmuiere;
 agenţi antispumanţi;

 aditivi pentru vopsele;

 geluri de duş;
 săpunuri lichide;
 produse de întreţinere a mâinilor.
 Uleiul de ricin utilizat în scop medicinal:
 Oleum Ricini - uleiul de ricin obținut prin presare la rece :
 Efect purgativ:
 datorat acidului ricinoleic.

 Plinius cel Bătrân spunea despre uleiul de

ricin:
 acesta „se bea pentru efectul său purgativ, în
amestec cu o cantitate egală de apă caldă”.
 În uz intern:
 Tratarea constipaţiilor :
 1-2 lingurițe ca laxativ ;
 3-4 lingurițe ca purgativ;
 efectul se instalează la câteva ore de la ingestie;
 uleiul de ricin trebuie utilizat pe o durată de
maxim 3-4 zile;
 uleiul de ricin nu trebuie utilizat intern de către
persoanele:
• cu probleme abdominale (apendicită sau
enterită);
• cu probleme de ficat;
• femeile însărcinate.
 Tratarea parazitozelor intestinale
 În uz extern:
 Tratarea:
 alopeciei (căderea părului);
 bătăturilor;

 negilor;

 papiloamelor;

 cicatricilor cheloidale;

 ulceraţiilor;

 friabilităţii unghiilor;

 petelor de ficat apărute la vârstnici pe faţă şi mâini;

 datorită proprietăţilor antiinflamatoare ale acidului ricinoleic:

 unguent pentru masajul articulaţiilor inflamate şi dureroase,

 datorită proprietăţilor antiinflamatoare şi emoliente ale
acidului ricinoleic:
 tratarea acneei;
 arsurilsau tăieturi.
 Extractele alcoolice (în etanol) din rădăcină au acţiune:
 Antiasmatică;
 Antihistaminică;

 Antidiabetică;

 Antimicrobială.

 Extractele din frunze au acţiune:

 Hepatoprotectoare;
 antiinflamatoare.
 Uleiul
de ricin utilizat în scop
cosmetic:
 Tratamente ale părului.

 Tratamente ale pielii:

 Pielea capătă un aspect
întinerit.
 Prevenirea şi tratarea
ridurilor fine din jurul
ochilor, a cearcănelor şi a
pungilor de sub ochi.
 Tratamente ale mâinilor şi unghiilor.

 Obținerea de:
 parfumuri de sinteză:
 arome sintetice de flori şi fructe;
 ruj de buze;
 creme de înfrumusețare;
 şampon etc.
 Uleiul de ricin utilizat ca lubrifiant:
 Ungerea motoarelor cu turaţie mare şi a lagărelor cu
frecări puternice:
 are capacitatea de a-şi păstra neschimbate însuşirile fizice în
condiţii de modificare a temperaturii.
 Obţinerea de lichide hidraulice de foarte bună calitate:
 lichid de frână;
 lichid de cricuri hidraulice;
 lichid folosit la tăierea metalelor.
 Uleiul de ricin utilizat ca biocombustibil:
 Biodiesel:
 Utilizare mai extinsă în America de Sud (în special în Brazilia),
dar şi în ţări precum China, India, SUA.
 Caracteristici:
 Vâscozitate şi densitate cu valori ridicate:
 trebuie amestecat cu motorină până la un procent de 45%.
 Cifră cetanică ridicată (80):
 se poate utiliza în amestec cu alte tipuri de biodiesel pentru
îmbunătăţirea cifrei cetanice a acestora.
 Ulei de amestec pentru motoarele în doi timpi.
 Şroturile

 Bogate în proteină:
 cca. 40% proteină;
 utilizate în hrana animalelor;
 numai după îndepărtarea compușilor toxici prin procedee specifice:
 Ricinină;
 Ricină.

 Conţinut ridicat în azot (cca. 7,5%) şi fosfor (cca. 2,6%):

 utilizate ca îngrăşământ organic.
 Planta de ricin:
 Meliferă:
 Florile produc atât nectar, cât şi polen.

 Ornamentală:
 Spaţii publice şi în grădinile oamenilor.
 Plantele decorează prin:
 talie şi frunzele mari şi multilobate, divers colorate;
 inflorescenţele colorate.

 Planta conţine ricinină şi ricină:

 Este toxică.
Compoziţia chimică
 45 şi 55% (până la 58-60%) ulei.
 14-18% proteine;
 15-17% substanţe extractive neazotate;
 15-17% celuloză;
 2-4% cenuşă;
 6-9% umiditate.
 Uleiul de ricin:

 Nesicativ;
 Incidele de iod cuprins între 80 şi 90 (frecvent 82 - 88).

 Lichid vâscos aproape incolor, uşor gălbui, cu miros

specific şi gust înțepător.

 Are capacitatea de a se păstra foarte bine pe

termen lung (chiar câţiva ani), fără să oxideze:
 Procesul de oxidare apare numai în condiţii de
temperaturi excesiv de mari.
 Compoziția chimică a uleiului de ricin:
 84-94% acid ricinoleic;
 0,7-1,3% acid palmitic;
 0,9-1,2% acid stearic;
 2,8-5,5% acid oleic;
 4,3-7,3% acid linoleic;
 0,2-0,5% acid linolenic.

 În anul 2004 a fost identificat un mutant natural al ricinului:

 Concentrație mare de acid oleic și scăzută în acid ricinoleic (Rojas-
Barros și colab., 2004, citat de Auld și colab., 2009):
 cca. 78% acid oleic;
 10,1-18,8% acid ricinoleic.
 Acest tip de ulei de ricin se pretează la obţinerea de biodiesel.
 Substanțe toxice:
 Ricină;
 RCA120;
 Ricinină.

 Ricina:
 Albumină foarte toxică, care a fost identificată în anul 1881.
 Conținutul de ricină din semințele de ricin este de 1,2-6% din masa
semințelor.
 Toxicitate mai mare decât a stricninei, cianurilor, acidului cianhidric
etc.
 Toxicitate asemănătoare cu a multor toxine bacteriene ori cu a
veninului de şarpe.
 Câteva seminţe sunt suficiente pentru a provoca la oameni o
intoxicaţie foarte gravă, chiar moartea.
 Ricina este prezentă în proteina din boabele de ricin:
 nu se găseşte în tegument;
 nu este solubilă în ulei:
 nu se găseşte în ulei;
 se găsește numai în turte şi şroturi.

 Eliminarea toxinelor din turtele şi şroturile de ricin:

 supunerea în autoclave:
 timp de 1,5-2 ore la presiune de cca. 12 atmosfere;
 timp de 30 de minute la presiune de cca. 15 atmosfere;
 pot fi folosite în hrana animalelor.
 RCA120 (Ricinus communis agglutinin):
 substanţă comparabilă cu ricina, dar mai puţin toxică;
 produce aglutinarea globulelor roşii.

 Ricinina:
 Alcaloid cu toxicitate moderată;
 Se găseşte:
 în special în capsulele şi în tegumentul seminţelor de ricin;
 dar şi în celelalte organe ale plantei (tulpini, frunze), de la germinare la
maturitate;
 Concentraţia de ricinină creşte în condiţii de secetă în perioada de
maturare a seminţelor.
Sistematică și soiuri
 FamiliaEuphorbiaceae
 Genul Ricinus L.
 Specia Ricinus communis L.
 Subspecii:
 Ricinus communis L. ssp. sanguineus G. Pop.
 Ricin roşu sau purpuriu.

 Tulpina și frunzele de culoare roşietică.

 Ricinus communis L. ssp. persicus G. Pop.

 Ricin persan.

 Tulpina și frunzele de culoare verde sau verde-roşcat, argintii

(pruinate).
 Ricinus communis L. ssp. chinensis (manshuricus) G. Pop.

 Ricin de Manciuria

 Plante puternic ramificate (până la 13 ramificaţii).

 Ricinus communis L. ssp. zanzibarinus (zanzibariensis) G. Pop.

 Ricin de Zanzibar.

 Cuprinde forme ornamentale.

 Soiuri pentru ulei
 Soiuri româneşti:
 Teleorman (soi timpuriu),
 Cristian (soi semitimpuriu),

 Dragon (soi semitimpuriu),

 Rivlas (soi semitardiv).

 Soiuri străine:
 Abaro
 Brigham

 BRS Nordestina

 BRS Energia

 GCH5

 GCH6

 Hale

 Hiruy
Cerinţe față de climă şi sol
 Ricinul este o plantă tropicală şi subtropicală.

 Ricinul necesită zile:

 cu temperaturi cuprinse între 20 şi 26oC;
 însorite;

 fără pericol de îngheţ;

 fără exces de umiditate.

 Cerinţe faţă de temperatură
 Plantă termofilă:
 cerinţe ridicate faţă de căldură de-a lungul întregii perioade de
vegetaţie.

 10-11oC temperatura minină de germinaţie.

 2.500-3.500oC suma a temperaturilor medii zilnice de
 Temperatura medie în luna iunie de peste 20,5oC, iar în
lunile iulie şi august de peste 23oC (Căzănaru, 1987).
 Cerinţe faţă de umiditate
 Plantă cu cerinţe moderate faţă de umiditate.
 Pentru obţinerea de producţii ridicate, ricinul necesită:
 200-300 mm precipitaţii de-a lungul perioadei de vegetaţie.
 Recolte normale la ricin se obţin la:
 180-200 mm precipitaţii de-a lungul perioadei de vegetaţie
(Bâlteanu, 1974).
 Nevoia cea mai mare de apă a ricinului (Căzănaru, 1987):
 în faza răsăririi;
 la formarea celei de-a cincea frunze;

 în faza formării şi creşterii inflorescenţei primare.

 Calendaristic:

 în prima jumătate a lunii mai;

 în luna iulie;

 prima jumătate a lunii august.

 Cerinţe faţă de lumină
 Ricinul este o plantă pretenţioasă faţă de lumină.
 Procesul de creştere se desfăşoară în optim în zilele cu
multă luminozitate.
 Ricinul prezintă forme care se comportă ca:
 plante de zi lungă;
 plante de zi scurtă ;
 plante indiferente faţă de lungimea zilei.
 Cerinţe faţă de sol
 Solul favorabil pentru cultura ricinului:
 textură mijlocie;
 bogat în elemente nutritive;
 permeabil, profund (cu apa freatică sub 1,5 m);

 pH-ul de 6,8-7,5.

 Ricinul:
 este mediu tolerant faţă de alcalinitatea solului;
 tolerează umiditatea mai scăzută a solului;
 nu tolerează fertilitatea scăzută a acestuia.

 Nu sunt indicate solurile:

 Grele;
 Uşoare;

 Cu apa freatică la suprafaţă;

 Erodate;

 Cu fertilitate scăzută;
 Acide;
 Sărăturoase.
Zone de cultură
 Factorul limitativ pentru cultura ricinului în ţara noastră îl
constituie temperatura.
 Ricinul trebuie cultivat în zonele calde din sudul ţării:
 jumătatea sudică a judeţelor Dolj şi Olt:
 în fâşia de-a lungul Dunării cuprinsă între Calafat, Segarcea şi Corabia;
 în jumătatea sudică a judeţului Teleorman:
 în arealul cuprins între oraşele Alexandria, Turnu Măgurele şi Zimnicea;
 în judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa.
 Soiurile mai timpurii pot fi cultivate şi în judeţele:
 Tulcea;
 Ialomiţa;
 Ilfov;
 sud-estul judeţului Buzău;
 sudul judeţului Brăila;
 zonele de câmpie din vestul ţării, din judeţele Timiş şi Arad.
TEHNOLOGIA DE
CULTIVARE
Rotaţia
 Ricinul nu este pretenţios faţă de planta premergătoare.

 Plante foarte bune premergătoare:

 Plante care se recoltează timpuriu:
 leguminoasele anuale: mazăre, fasole, năut;

 cerealele păioase: grâu, orz, triticale.

 Plantele bune premergătoare:

 Plante care se recoltează târziu:
 soia, porumb, sfeclă de zahăr, cartof, bumbac.

 Plantele neindicate ca premergătoare:

 Plante care lasă solul sărac în apă:
 sorgul, iarba de Sudan, meiul, lucerna, floarea-soarelui.
 Monocultura:

 Este contraindicată ca urmare:

 a înmulţirii bolilor, în special a fuzariozei, care se poate transmite
de la un an la altul prin resturile vegetale.

 Ricinul ca plantă premergătoare:

 o bună plantă premergătoare pentru culturile de
primăvară, îndeosebi pentru porumb;
 prin cultivarea soiurilor timpurii, cu recoltare până la
sfârşitul lunii septembrie:
 o bună plantă premergătoare pentru cerealele de toamnă.
Fertilizarea
 Fertilizarea minerală:

 Ricinul reacţionează moderat la fertilizarea minerală:

 sistem radicular bine dezvoltat în profunzime şi radiar;
 fertilitatea, de obicei, ridicată a solurilor din zonele de cultură ale
ricinului;
 plantele de ricin sunt expuse stresului hidric:
 în majoritatea anilor de cultură;
 în fazele de vegetaţie în care se înregistrează consumul maxim de
apă şi elemente nutritive.

 Dozele de îngrășăminte chimice

 35-70 kg/ha azot:

 40-80 kg/ha P2O5:

 40-60 kg /ha K2O.

 Administrarea îngrăşămintelor chimice
 Îngrăşămintele simple cu azot şi cele complexe:
 Administrare la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu
semănatul.
 Trebuie evitată administrarea azotului în perioada de vegetaţie:
 se întârzie maturarea racemului principal;
 se favorizează procesul de ramificare.

 Îngrăşămintele simple cu fosfor (superfosfatul) şi cele cu

potasiu (sarea potasică):
 Administrare înainte de efectuarea arăturii de vară sau de
toamnă.
 Fertilizarea organică
 Îngrăşămintele organice aplicate în doze moderate de 20 t/ha:
 sporuri de recoltă care pot ajunge la 15-27%.

 Ricinul valorifică mai slab îngrăşămintele organice decât

plantele prăşitoare din zona sa de cultură (porumb, sfecla de
zahăr, cartof).
 Este indicat ca aplicarea îngrăşămintelor organice să fie efectuată
plantelor prăşitoare premergătoare ricinului.
Lucrările solului
 Ricinul necesită un teren bine pregătit şi afânat în profunzime.
 De regulă, pregătirea terenului se face la fel ca la celelalte culturi
prăşitoare de primăvară.
 Dezmiriştit.
 Arătura:
 Cât mai repede după recoltarea plantei premergătoare;
 Adâncimea de 25-30 cm.

 Pe solurile mai grele, compacte:

 Lucrare de scarificare la adâncimea de 50-80 cm, o dată la 3-4 ani.

 Primăvara:
 Cât mai puţine lucrări ale solului, pentru conservarea apei în sol.
 Pregătirea patului germinativ:
 Combinator;
 Perpendicular pe direcţia de semănat;

 La o adâncime de până la 8-10 cm.

Sămânţa şi semănatul
 Sămânţa trebuie să fie:
 Mare;
 Întreagă (fără tegument spart);
 Lucioasă;
 Puritatea fizică de minim 98%;
 Germinaţia de minim 85%.
 Înainte de semănat se impune tratarea seminţelor:
 Produse fungicide împotriva fuzariozei şi a putregaiului cenuşiu.
 Epoca de semănat
 Semănatul ricinului se face atunci când în sol, la adâncimea de 10
cm, şi la ora 8 dimineaţa, temperatura înregistrează 10oC timp de
2-3 zile consecutiv.
 Calendaristic:
 A doua şi a treia decadă a lunii aprilie.
 Practic, ricinul se seamănă după semănatul porumbului.

 Densitatea de semănat
 Densitatea optimă:
 70 mii plante/ha în cazul soiurilor semitardive;
 80 mii plante/ha în cazul soiurilor timpurii şi semitimpurii.

 Monoracemizare fitotehnică.
 Distanţa între rânduri:
 70 cm.
 Distanța între rânduri cuprinse între 40 și 80 cm nu determină
diferențe semnificative (Căzănaru, 1987).
 Norma de semănat:
 25 - 40 kg/ha.

 Adâncimea de semănat:
 6-10 cm:
 6-8 cm la o bună aprovizionare cu apă a solului şi pe solurile mai grele;
 8-10 cm în cazul solurilor uscate la suprafaţă (în primăverile secetoase)

şi pe cele mai uşoare.

 Semănători:
 De precizie (de tip SPC).
 Diametrul orificiilor de pe discul distribuitor trebuie să fie de 5,5-6 mm.

 Viteza de înaintare a agregatului de semănat este de cca. 8 km/h.

Lucrările de îngrijire
 Combaterea buruienilor

 Combaterea bolilor

 Combaterea dăunătorilor

 Irigarea
 Combaterea buruienilor

 Ricinul este sensibil la îmburuienare în primele faze de vegetaţie.

 După ce plantele de ricin au ajuns la înălțimea de 40-50 cm:

 Buruienile care apar nu mai reușesc să se dezvolte;
 Buruienile sunt umbrite de plantele de ricin.

 Combaterea buruienilor se realizează:

 prin efectuarea de praşile;
 prin utilizarea de erbicide (combatere chimică).
 Combaterea buruienilor prin intermediul praşilelor
 2-3 praşile mecanice între rânduri:
 Prima praşilă mecanică:
 După răsărirea completă a plantelor,
 Viteza de deplasare a tractorului redusă.

 Zona de protecţie este de 12-15 cm.

 A doua praşilă mecanică:

 Atunci când plantele de ricin au 15-20 cm înălţime;
 Ultima praşilă mecanică:
 Când plantele de ricin au cel mult 35-40 cm înălţime.
 Viteza de deplasare a tractorului mai mare.

 Adâncimea la care se efectuează lucrările de prăşit este de 6 cm.

 2 praşile manuale pe rând:
 Se efectuează după efectuarea praşilelor mecanice.
 Combaterea chimică a buruienilor
 Combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi a buruienilor
dicotiledonate anuale:
 Erbicide aplicate ppi sau preemergent (după semănat, înainte de
răsărit):
 Dual Gold 960 EC (S-metolaclor 960 g/l):
 1,0 l/ha.

 Combaterea buruienilor monocotiledonate :

 Erbicide aplicate postemergent:
 Fusilade Forte (fluazifop-p-butil 150 g/l):
 0,8 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale;
 1,0 - 1,3 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor perene.
 Combaterea bolilor
 Fuzarioza – Fusarium ricini;
 Putregaiul cenușiu – Botrytis cinerea;
 Fusarium ricini

 Fuzarioza – Fusarium ricini

 Este considerată cea mai păgubitoare boală care atacă plantele de ricin în
condiţiile din ţara noastră.
 Prevenirea atacului de fuzarioză se realizează prin:
 respectarea rotaţiei, în care cultura de ricin să revină pe aceeaşi solă după 4-5
ani;
 folosirea de sămânţă sănătoasă şi tratată.
 În vegetaţie, pot fi efectuate tratamente cu zeamă bordoleză 1%.
 Botrytis cinerea

 Putregaiul cenușiu – Botrytis cinerea

 Apare, de obicei, în perioada maturării capsulelor, care putrezesc sau se
desprind din inflorescenţă şi cad pe sol.
 Se manifestă mai ales în anii umezi şi la soiurile tardive.
 Prevenirea atacului de putregai cenuşiu se realizează prin:
 respectarea rotaţiei;
 efectuara arăturii adânci cât mai repede după recoltarea ricinului.

 În vegetaţie, pot fi efectuate tratamente cu produse fungicide:

 Topsin 500 SC (tiofanat metil 500 g/l) - 1,4 l/ha.
 Combaterea dăunătorilor
 Viermii sârmă (Agriotes spp.);
 Răţişoara sfeclei (Tanymecus palliatus);
 Buha semănăturilor (Agrotis segetum);
 Omida de stepă sau omida păşunilor (Loxostege sticticalis);
 Buha verzei (Mamestra brassicae);
 Omida capsulelor de bumbac sau omida fructificaţiilor
(Helicoverpa armigera sin. Heliothis armigera).
 Irigarea

 Ricinul reacționează pozitiv la irigare:

 mai ales în zonele şi anii cu precipitaţii reduse în perioada de vegetaţie.
 Sporul de recoltă obţinut prin irigare, faţă de neirigat:
 poate ajunge până la 1 t/ha.
 Se efectuează 2-3 udări:
 Prima udare:
 La apariţia racemului principal.

 A doua udare:

 După fecundare, când începe formarea şi umplerea seminţelor.

 Cea de-a treia udare:

 Numai dacă este cazul, la 14-18 zile de la udarea a doua.

 Norma de udare:
 400-600 m3/ha la udarea prin aspersiune;
3
 1.000 m /ha la udarea prin brazde.
Recoltarea
 Recoltarea manuală:

 Se face eşalonat, pe măsură ce racemele se maturează:

 2 sau chiar 3 treceri;
 într-o singură trecere, la soiurile monoracemale.

 Momentul optim de recoltare:

 Atunci când toate capsulele dintr-un racem sunt brunificate, ceea ce
corespunde cu o umiditate a seminţelor de 13-15%.

Recoltarea manuală la ricin în Africa de Sud

(Weiss, 1971)
 Capsulele recoltate:
 se pot usca suplimentar la soare timp de 2-4 zile;
 după care se face operaţia de decapsulare:
 se efectuează cu ajutorul unor batoze speciale:
 batode de decapsulat.
 Recoltarea mecanizată :
 Se efectuează într-o singură trecere cu ajutorul combinelor de
recoltat ricin.

 Se efectuează în două etape, atunci când nu se dispune de o

combină specială pentru recoltat ricinul:
 în prima etapă se recoltează capsulele din cultura de ricin cu ajutorul
combinei pentru cereale, cu unele adaptări specifice;
 în etapa a doua capsulele se treieră cu ajutorul batozelor pentru decapsulat
ricin.