Sunteți pe pagina 1din 8

Intru aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca

va veti iubi unii pe altii. (Ioan 13:35)

IPS Parinte, preacucernici parinti, ne aflam in fata unei lucrari


unice in literatura crestina, o capodopera teologica si literara. Dat
fiind nivelul atat de inalt al acestei scrieri, imi va fi greu sa ma
ridic la nivelul ei teologic si duhovnicesc, pentru a putea emite
judecati de valoare asupra continutului ei. De aceea, am ales in
schimb cateva pasaje si idei mai importante din aceasta carte, pe
care am incercat sa le comentez sumar.
Cartea intai prezinta oarecum motivul pentru care Sf. Ioan
Gura de Aur a ajuns sa scrie aceasta lucrare, mai exact o
incercare de justificare a sa in fata prietenului sau Vasile, pe care
sfantul l-a inselat spre a fi hirotonit preot, incheind cu o idee
care noua astazi poate ni s-ar parea cel putin ciudata, cel putin
stiind ca vine de la un sfant: De multe ori trebuie sa inseli, ca
prin acest mestesug, sa poti fi de mare folos; ca daca lucrezi pe
fata, poti pricinui mare rau celui pe care n-ai vrut sa-l inseli.
Cartea a doua prezinta intaltimea slujirii preotesti, aratand
ca aceasta este cea mai mare dovada a dragostei de Hristos, pe
care un ucenic al Sau o poate aduce. Prezentand episodul in care
Petru este intrebat de catre Mantuitoru daca Il iubeste, sfantul ne
arata ca Hristos nu a facut aceasta pentru a arata cat Il iubea
Petru ci a vrut sa ii arate lui Petru si prin el noua tuturor, cat de
mult isi iubeste Hristos Biserica Sa, pentru ca si noi sa o iubim
mult...Cu toate ca ar fi putut sa-i spuna: Petre, daca Ma iubesti
tine post, culca-te pe pamantul gol, privegheaza indelung, vino in
ajutorul celor nedreptatiti, fii tatal orfanilor si al vaduvelor totusi
Mantuitorul le-a lasat la o parte pe toate acestea, si ce i-a spus:
Atat: Paste oile mele (Ioan 21: 15, 16, 17).
Cartea a doua continua cu o serie de exemple prin care
sfantul incearca sa arate ca pericolele care il pandesc pe viitorul
1

slujitor al lui Hristos sunt tot atat de mari pe masura inaltimii


deosebite la care acesta este ridicat prin harul preotiei. De aceea
afirma ca si daca toata turma va fi prinsa de dusmanii ei, nici
atunci pastorul nu va scapa de ura acestora. Un sfat deosebit mi
s-a parut acela dat viitorilor duhovnici in cap. 4 al cartii intai, care
spune: canonul nu trebuie dat pe masura pacatelor savarsite, ci
dupa starea sufleteasca a pacatosului. Aceasta introduce un
criteriu general deosebit in ceea ce priveste judecarea pacatelor
celor aflati in scaunul de spovedanie si care presupune din partea
duhovnicilor o cunoastere deosebita a sufletului omenesc si a
psihologiei sale. Tot acum sfantul Ioan arata ca unealta
duhovnicului este intotdeauna dragostea si blandetea, pentru ca
acesta nu-l poate aduce cu sila la credinta, nici nu-l poate sili cu
amenintari, ci trebuie sa-l convinga. Iar aceasta cred ca o poate
face duhovnicul mai ales prin exemplul personal, mai mult decat
orice cuvinte ar folosi.
Cartea a treia constituie apararea sfantului in fata celor care
il acuzau ca a fugit de preoti pentru ca ar fi fost mandru sau plin
de slava desarta, continuand prezentarea inaltimii slujirii preotesti
inceputa in cea de-a doua carte. In acest sens un pasaj foarte
cunoscut si adesea citat este acela in care sfantul afirma ca
Preotia se savarseste pe pamant, dar are randuiala cetelor
ceresti...Sfantul Duh a randuit ca preotii, inca pe cand sunt in trup
sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in
ceruri. Pentru aceea preotul trebuie sa fie atat de curat, ca si cum
ar sta chiar in cer, printre puterile cele ingeresti. Cuvant puternic
si tulburator, care rostit zilnic, poate ca ne-ar scoate din valtoarea
cotidiana in care traim, aducandu-ne aminte in caz ca am uitat
de inaltimea duhovniceasca la care suntem chemati, si pentru cei
care risca sa devina obisnuiti cu cele sfinte adica sa intre intr-o
oarecare rutina sacramentala, un cuvant care i-ar putea trezi,
dandu-le energii noi.

Un alt cuvant cutremurator si foarte cunoscut, acela in care


se spune ca Dumnezeu intareste sus in ceruri cele facute de
preoti jos pe pamant...Carora veti ierta pacatele, se vor ierta, si
carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20:23)...Tatal a dat toata
judecata Fiului (Ioan 5: 22). Vad insa ca toate aceasta putere a
fost incredintata de Fiul preotilor. Ce alta dovada mai mare a
smereniei lui Hristos si in acelasi timp a increderii deosebite pe
care El ne-o arata, putem avea noi preotii? Probabil niciuna.
Sfantul continua prin a arata pericolele la care sunt supusi
preotii, iar unul din cele mai mari este acela al dorintei de
stapanire si putere. De aceea preotul, spune sfantul, trebuie sa
fie infranat, veghetor, sa aiba ochii in patru, pentru ca el traieste
nu numai pentru el, ci si pentru o atat de mare multime de
oameni. Aici sfantul mi se pare ca introduce o noua
responsabilitate in viata preotului si anume aceea de a pastra
permanent o trezvie duhovniceasca care sa il fereasca de a sminti
pe vreunul din credinciosi.
Un pericol foarte mare care il paste pe pastor este acela al
maniei. Sfantul spune Poti vedea oameni [preoti] care indura cu
multa tarie postul, privegherile, culcatul pe un asternut prost, o
viata oricat de aspra, dar isi pierd atata capul, ca ajung mai
salbatici decat cele mai salbatice fiare, cand sunt ocarati, luati in
ras, mustrati pe drept sau pe nedrept. Pe acestia mai cu seama
nu-i vom lasa sa intre in curtile preotiei...pentru ca nimic nu
vatama mai mult pe slujitor si turma sa decat daca acesta se
arata vreodata manios. Nu-i nimic mai urat decat un preot lipsit
de modestie, manios si care nu stie sa indure ocara. Dealtfel Sf.
Ap. Pavel ii previne pe viitori slujitori de acest pericol, spunandu-le
Caci mi se pare ca Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a aratat ca pe
cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte, fiindca neam facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor. Noi suntem
nebuni pentru Hristos; voi insa intelepti intru Hristos. Noi suntem
slabi; voi insa sunteti tari. Voi sunteti intru slava, iar noi suntem
3

intru necinste! Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam;


suntem goi si suntem palmuiti si pribegim, Si ne ostenim, lucrand
cu mainile noastre. Ocarati fiind, binecuvantam. Prigoniti fiind,
rabdam. Huliti fiind, ne rugam. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca
maturatura tuturor, pana astazi. (I Cor. 4: 9-13). Mai ales in
societatea secularizata in care traim, cred ca suntem chemati sa
ne insusim aceste cuvinte si sa ne intarim cu ele, rabdand ocarile
si cuvintele denigratoare care ni se adreseaza, daca sunt
adevarate. Caci tot Sf. Ioan ne arata ca suntem datori sa taiem
calomniile care ni se adreseaza inca de la inceput.
Preotul care se manie pricinuieste mari nenorociri si lui si
credinciosilor pe care ii conduce. Nu este amenintat daca nu
posteste, daca nu se culca pe pamantul gol, dar este amenintat
cu iadul si cu focul iadului numai daca se manie pe cineva (Matei
5: 22). Nimic nu tulbura atat de mult curatia mintii si limpezimea
judecatii ca mania fara socoteala, care izbucneste cu multa furie.
Mania, spune Scriptura, pierde si pe cei intelepti (Pilde 15: 1).
Multimea pastoritilor se uita mai ales la purtarile conducatorilor
lor ca la un model si cauta sa semene in purtari cu ei. De aceea,
in final sfantul concluzioneaza: cum ar putea, oare un preot face
pe pe credinciosii sai sa nu se manie, cand el insusi se manie? Si
aceasta se intampla mai ales datorita caracterului public al
acestei slujiri: Nu-i cu putinta sa ramana ascunse pacatele
preotilor. Dimpotriva, ies repede la iveala chiar cele mai mici
pacate, afirma sf. De aceea trebuie ca frumusetea sufletului
preotului sa straluceasca in toate imprejurarile din viata lui, ca sa
poata, in acelasi timp, si bucura, dar si lumina sufletele celor ce-l
privesc.
Un alt pericol care paste viata interioara a preotului este cel
al invidiei. Sfantul spune direct: dupa cum tiranl se teme de
garda sa personala, tot asa si intaistatatorul Bisericii de frica celor
de langa el, iar de frica coliturghisitorilor lui mai mult decat de
toti...ca acestia, mai bine decat toti, ii cunosc toate tainele lui. In
4

loc sa spunem cu Apostolul: Si daca patimeste un madular,


patimesc toate madularele impreuna cu el; iar daca este slavit un
madular, se bucura toate madularele impreuna cu el noi ar trebui
sa spunem Daca patimeste un madular, se bucura toate celelalte
madulare; iar daca este slavit un madular, sufera toate celelalte
madulare. Probabil singura solutie pentru aceasta stare de fapt
ar fi insusirea citatului cu care am inceput aceasta recenzie si
anume cuvintele Mantuitorului Intru aceasta vor cunoaste
oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca va veti iubi unii pe altii. Nu
cred ca este un lucru care sa dauneze mai mult turmei decat
dezbinarea pastorilor ei.
Cartea a patra incepe printr-o serie de sfaturi adresate celor
care doresc sa devina preoti si episcopilor care ii vor hirotoni.
Continua prin aratarea importantei deosebite pe care o are
cuvantul rostit credinciosilor, in viata unui preot. Sfantul acorda o
atentie deosebita acestui element din viata preotului caruia ii
dedica o sectiune foarte larga din tratatul sau. Sf. Ioan arata ca
in afara de pilda prin fapta, preotii n-au decat un singur mijloc , o
singura cale de vindecare: invatatura cu cuvantul, predica. Daca
preotul nu este in stare sa taie sau sa arda pacatele celor pastoriti
prin predica sa, toate celelalte ii sunt zadarnice. Tot aici sf. arata
ca daca am fi facatori de minuni am putea convinge altfel pe cei
carora ne adresam, insa asa, pentru ca n-a mai ramas in noi nici
urma din puterea facerii de minuni si pentru ca din toate partile
ne ataca multi si nenumarati dusmani, este neaparata nevoie sa
ne intarim cu puterea cuvantului, cu puterea de a predica, pentru
ca sa nu fim loviti de sagetile dusmanilor, ci sa-i lovim noi pe ei.
Bineinteles, trebuie sa intelegem si contextul in care sf. a trait,
amenintat de multe dezbinari si erezii in Biserica, dar daca privim
mai atent, nici noi nu suntem in zilele noastre lipsiti de pericole,
doar ca ele imbraca o alta forma. Cateva dintre acestea, pe care
foarte frumos le-a subliniat si Pr. Catalin aseara intr-o predica,
sunt: indepartarea omului de natura si desfasurarea vietii tot
mai mult in mediul virtual, racirea sau uneori chiar disparitia
5

relatiilor
personale,
fata
catre
fata
dintre
oameni,
consumerismul, si utilizarea excesiva a aparaturilor
electronice si mai ales a ecranelor care prin undele emise pot
afecta chiar capacitatea creierului de a funciona normal. La
acestea as adauga distrugerea sanatatii fizile si psihice printr-un
ritm al vietii exagerat de rapid si prin munca excesiva, care
nu ne mai permite sa acordam atentia necesara nici macar
membrilor propriei familii, poluarea care ameninta viata prin
distrugerea mediului in care traim si denaturarea relatiilor
interpersonale printr-o sexualitatea exagerata, mai ales in
cazul tinerilor.
In cartea a cincea Sfantul Ioan Gura de Aur desi nu ofera o
solutie imediata probelemelor care ameninta Biserica, totusi fiind
un fin cunoscator al vietii si operei Sf. Ap. Pavel si probabil unul
dintre cei mai iscusiti comentatori ai ei, ne prezinta un exemplu
din viata Sf. Ap. Pavel care ne-ar putea oferi atitudinea necesara
pentru a intampina aceste probleme. Vorbind despre calitatile Sf.
Ap Pavel, sfantul afirma ca dintre toate virtutile care impodobeau
sufletul acestui mare atlet al lui Hristos, cea mai mare insusire a
lui era aceea ca se ruga sa ajunga in iar si sa fie dat muncii
vesnice, pentru ca sa se mantuiasca si sa vina la Hristos iudeii
(Rom 9: 23), care de atatea ori l-au lovit cu pietre si l-ar fi omorat
daca le-ar fi stat in putere. Ma gandesc ca aceasta atitudine si
acest gand de dragoste pentru cei de un sange cu el ne-ar putea
fi si noua exemplu de iubire fata de turma pe care o pastorim si
fata de toti fratii in Hristos si nu numai. Cu siguranta nu am ajuns
la masura marelui Pavel, dar dragostea noastra poate sa tinda
spre desavarsire, slujind aproapelui daca nu altfel, macar prin
rugaciunea noastra pentru intreaga faptura.
Cartea a cincea continua cele incepute in cartea a patra,
prezentand sfaturi adresate celor care predica cuvantul lui
Dumnezeu. Un pericol ambivalent care il ameninta pe predicator
si pe care Sf. Ioan Gura de Aur il reia de multe ori in cadrul lucrarii
6

sale este acela de a se inganfa si cadea in slava desarta atunci


cand este laudat pentru o predica buna sau de a cadea in
deznadejde si intristare atunci cand nu primeste laudele
asteptate. Contextul aplauze.
Cartea a sasea vorbeste mai ales despre viata
duhovniceasca a preotilor, aratand ca acestia au nevoie de mai
multa luare-aminte decat monahii. Tot aici se vorbeste despre
responsabilitatea deosebita a conducatorilor Bisericii fata
progresul duhovnicesc al celor pastoriti si de faptul ca purtarea lor
fata de acestia trebuie sa fie tot atat de felurita pe cat de feluriti
sunt acestia, neintelegand insa prin aceasta faptul ca pr. trebuie
sa fie viclean, lingusitor, fatarnic ci liber la cuvant si plin de
indrazneala. Sa stie sa fie ingaduitor cu folos, cand imprejurarile o
cer, sa fie bun dar si aspru. Nu trebuie sa se poarte la fel cu toti
credinciosii.
Ca o concluzie la toate cele afirmate Sf. Ioan Gura de Aur
arata ca cel care intra in stadionul luptelor preotesti trebuie sa
dispretuiasca mai cu seama slava, sa nu se manie si sa fie tare
priceput. Acesta trebuie sa fie o persoana care sa aiba legaturi
si cu oamenii, care sa se descurce si in toate treburile vietii, dar
sa-si poata pastra, intregi si nezdruncinate, mai bine decat
monahii, curatia vietii, linistea sufleteasca, sfintenia, rabdarea,
infranarea si celelalte virtuti ale monahilor. In acelasi timp, un
lucru deosebit care se intampla preotului este aceea ca toate
defectele sale sunt si mai mult descoperite celorlalti si nu doar
atat ci chiar marite. Dupa cum focul cearca taria metalelor, tot
asa si preotia arata cum e sufletul oamenilor; de e suparacios,
mic la suflet, iubitor de slava, ingamfat, de are vreun alt cusur, pe
toate le descopera; dezgoleste toate cusururilel; dar nu le
dezgoleste numai, ci le face si mai grozave si mai mari...Il fac pe
cel ce nu ia aminte la sine insusi sa indeageasca slava, sa ajunga
mandru si sa-i placa banii, il tarasc pe nesimtite spre desfatari,
spre petreceri, spre tihna si trandaveala; si incetul cu incetul il
7

impng la pacate mai marei decat acestea, la pacate ce se nasc


din acestea.
Convorbirile cu femeile facute cu neatentie, necontenitele
griji ale preotului, mania sunt tot atatea pericole care ameninta
viata unui pastor al Bisericii lui Hristos. De aceea Sf. conchide
aratand ca a incerca sa insiri toate greutatile preotiei inseamna sa
incerci sa masori marea. De-si va curati preotul sufletul de orice
patima, lucru cu neputinta, chiar si atunci va fi silit sa infrunte mii
si mii de greutati, ca sa indrepte pacate celorlalti. Daca mai este
insa incarcat si cu pacatele proprii...cate trebuie sa sufere de vrea
sa biruie si pacatele lui, si pe ale pastoritilor sai!

Pr. Dumitru Fecioru - Sublimitatea preotiei


Nici in sanatatea trupului, nici in prestanta fizica, nici in
cultura, nici in pregatirea literara sau stiintifica sau in formatia lui
intelectuala. Nici in elocinta sau talentul sau oratoric. Nici chiar in
viata ascetica a preotului, pt ca multi credinciosi il intrec in
posturi, privegheri, etc, dar asta nu ii face sublimi. Virtutea il pune
pe calea sfinteniei dar nu il face sublim.
Preotul este sublim in doua momente: in scaunul
spovedaniei, unde preotul are putere cat Dumnezeu 1 si in fata
Sfantului Altar2 unde preotul coboara cerul pe pamant
Concluzii si sfaturi pp. 21-23

676939647 atlasib cod 8053330413

1 p. 13
2 p. 14
8