...Icoanele ne ridică minţile de la cele pamânteşti la cele cereşti.

Sf. Ioan Damaschinul spunea astfel: "prin icoane vizibile suntem condu şi
la contemplarea a ceea ce este divin şi spiritual".
...prin păstrarea memoriei celor pictaţi în icoane, suntem inspiraţi să-i
imităm.
...Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330-395) povestea cum nu putea trece pe
lânga o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac "fără să verse lacrimi".
 .
Nu venerăm lemnul sau vopseaua, ci persoana reprezentată în icoană,
aşa cum patrioţii nu venereaza ţesătura şi culorile drapelului, ci ţara
reprezentată de steag.
Icoana este o o aducere în
constiinta credinciosilor, prin
mijloacele picturii, a persoanei
reprezentate. Icoana este şi un
mijloc de legãturã între persoana
reprezentată (prototipul) şi între
credinciosul care stã în faţa icoanei
cu cinstire şi evlavie.
 Ce sunt Sfintele Icoane?

Sfintele icoane sunt reprezentări de persoane,

scene biblice sau de sfinţi, având nu doar un
caracter artistic, comemorativ, ci în special unul
intuitiv, în care persoana reprezentată se face
simţită cu toată puterea şi sfinţenia ei.
Întruparea Domnului ne-a dat
dreptul să-L pictăm în icoane,
fără ca aceasta să însemne că
despărţim trupul Său de
dumnezeirea Sa.

Icoana ortodoxă nu-L înfăţişează

numai după frumuseţea naturală,
ci mai ales într-o formă care să
conducă pe cel ce o priveşte la
adevărul credinţei ortodoxe - că
Hristos Cel Întrupat este
Dumnezeu adevărat şi Om
adevărat.

Dacă n-am înfăţisa pe Iisus

Hristos în icoane ar însemna că
negăm firea Sa cea omenească,
viaţa Sa pe pământ şi răstignirea.
 • Fiecare sfânt a
devenit pentru creştini
un model de
renaştere în Hristos.
Pentru aceasta,
icoana trebuie să facă
evidentă, prin artă,
prezenţa harului
Sfântului Duh în
figurile sfinţilor.

Dacă iconografia ortodoxă s-ar mărgini

la frumusetea naturală, ar estompa
aşteptările spirituale ale creştinului.
Picturi murale interioare şi exterioare
Sfintele icoane, înfăţişează şi alte scene din viaţa Mântuitorului, a Maicii
Domnului şi Sfinţilor. Acestea nu rămân destinate numai celor neştiutori
de carte, ci ca prin vederea lor să ne amintim cu toţii de faptele celor care
au slujit pe Dumnezeu. Ele îndeamnă la urmarea pildei acestor slujitori ai
adevăratei credinţe.

In plus sfintele icoane, fixându-se asupra unor teme principale, ca scena

Naşterii Domnului, a Patimilor si a Învierii, care nu lipsesc din nici o
biserică pictată, stabilesc obiectivul esenţial al cultului divin.

Icoana nu numai că se inspiră din cultul Bisericii, ci formeză cu el un tot

omogen, completându-l, explicându-l şi mărindu-i acţiunea asupra
sufletelor credincioşilor.

Sfintele icoane sunt o mărturie a pogorârii lui Dumnezeu către om şi a

efortului omului de ridicare către Dumnezeu.
Dacă graiul şi cântarea Bisericii
sfinţesc sufletul prin auzire, icoana
îl sfinţeşte prin văz, căci după
cuvântul Sfântului Evanghelist
“Luminătorul trupului este ochiul”
(Matei 6, 22).
Adepţii cultelor neoprotestante spun că
icoanele sunt idoli şi că închinarea la
icoane este potrivnică celei de-a doua
porunci a lui Dumnezeu.
De nu este icoana idol?
Care este diferenţa între idol şi icoană?

Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

Idolii sunt chipuri de fiinţe imaginate, în vreme
ce icoanele sunt înfăţişări de sfinţi care au trăit
pe pământ cu adevărat, L-au proslăvit pe Hristos
prin credinţa lor şi s-au învrednicit în cer de
împărăţia lui Dumnezeu. .

Idolii îl despart pe om de Dumnezeul Cel

adevărat, în vreme ce icoanele îl duc pe om la
Dumnezeul Cel adevărat.

Prin a doua Sa poruncă, Ziditorul a vrut să abată

neamul omenesc de la ceea ce-l desparte de El,
adică să-l abată de toate minciunile, nălucirile şi
iluziile demonice.
Icoana cu chipul lui Iisus întipărită pe o
pânză - păstrată la Edesa
Regele Abgar ar fi trimis conform tradiţiei un pictor să
zugrăvească faţa lui Iisus, dar că acesta nu a reuşit. Şi atunci,
Hristos şi-ar fi pus pânza pe faţă, întipărindu-I-se astfel Chipul
pe ea.

Această pânză a fost dată de Iisus Hristos regelui Abgar al Edesei

pentru a fi vindecat de lepră. Pe mahrama a rămas imprimat chipul
Mântuitorului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru
iconografi.

Tradiţia orală spune că această icoană a fost păstrată la Edesa

şi a servit ca apărătoare a oraşului. Ea ar fi rămas o perioadă de
timp pe poarta de la intrare în oras, apoi ar fi fost mutată în
catedrala din centru cetăţii şi venerată până în anul 944, când a
fost dusă la Constantinopol. În timpul Cruciadei al IV-a, în anul
1204, cavalerii au luat-o şi au dus-o în Occident. În lumea
bizantină însă au rămas mai multe copii ale icoanei.
Icoana
Mahrama
Sf. Veronica
detaliu
catapeteasma
Icoanele sunt o creaţie divină
A doua icoană a Domnului Iisus Hristos
este Chipul de pe Mahrama Veronicăi.
Icoana realizează acea comunicare, acel
contact între privitor şi persoana
reprezentată, gândul trecând de la materia
icoanei, la persoana.
Acestor chipuri trebuie adăugat cel
rezultat din studiul Giulgiului din Torino,
declarat autentic, după mai multe rânduri
de cercetări.
 Chipul în suferinţă

Sfântul
Giulgiu de la
Torino,
dovada
materială a
Învierii
Domnului
Tradiţia ortodoxă spune că, la scurta vreme
dupa Cincizecime, Sfântul Evanghelist Luca
ar fi pictat primele trei icoane ale Fecioarei
Maria.
Apostolul Luca este autorul “Evangheliei
dupa Luca”, însoţitorul Sfântului Apostol
Pavel, făcând parte din cei 70 de ucenici. Era
medic de profesie. În tinereţe a studiat
filozofia, medicina si arta. Când a venit la
Ierusalim, L-a cunoscut pe Iisus, pe care L-a
întâlnit Înviat, împreună cu Cleopa, pe drumul
Emausului. El este şi autorul “Faptelor
Apostolilor” şi este considerat fondatorul
iconografiei creştine.
 .

Primele
icoane ale
Fecioarei
Iconografia ortodoxă nu are în centrul ei
personalitatea artistului, ci caută să
exprime semnificaţia evenimentului pictat
din revelaţia divină. Prin ea se exprimă
crezul sfintei noastre Biserici. Când vorbim
despre personalitatea unui pictor
bisericesc, înţelegem puterea lui de a
exprima cât mai profund şi mai clar
idealurile spirituale ale credinţei ortodoxe.
Fiind o artă spirituală, liturgică şi teologică,
ea înfăţişează temele în profunzime şi nu
impresionează pe cei ce se mărginesc la
suprafaţa lucrurilor.
După Edictul de la Milan, când Biserica a dobândit
libertatea de manifestare, reprezentările simbolice s-au
dovedit insuficiente pentru a exprima învăţura creştină.
In secolul IV si V numeroase scene din Vechiul si Noul
Testament ca şi din viaţa Bisericii exprimau diferite
evenimente din iconomia divină, precum şi sensul unor
sărbători, consacrate în amintirea unor momente
importante din istoria mântuirii. Când primele erezii
căutau să pună creştinismul pe acelaşi plan cu idolatria,
sfintele icoane amintesc credincioşilor învăţătura cea
adevărată a Bisericii. Astfel, literele greceşti alfa si
omega, care în perioada persecuţiilor aminteau de
veşnicia şi dumnezeirea Mântuitorului, acum aşezate pe
icoana Mântuitorului, arată deofiinţimea Fiului cu Tatăl
împotriva ereticului Arie care considera pe Fiul creatură
a Tatălui. .
In perioada anilor 726-843, datorit ă
inconoclasmului, mulţi cinstitori ai sfintelor
icoane au suferit persecuţii apărându-le ca pe
unele ce sunt roada credinţei celei adevărate, pe
care o exprimă, o nutresc şi o vestesc. De atunci
şi până azi sfintele icoane s-au păstrat fără
întrerupere în Biserica noastra. Victoria
restabilirii cinstirii sfintelor icoane, al ături de
celelalte învăţături ale Sfintei Biserici este
sărbătorită în fiecare an de către toate Bisericile
Ortodoxe în Duminica Ortodoxiei, prima
Duminică din Postul Sfintelor Paşti.
 Mântuirea înseamnă
comuniune, iar icoana ortodoxă
ajută ca această comuniune să
se realizeze mai uşor, printr-un
suport material, cu un scop
desăvârşit.