Sunteți pe pagina 1din 16

nvtura ortodox despre Icoane

I. Ce reprezint icoana ortodox pentru cretini?



Biserica Ortodox pstreaz o bogie imens n domeniul gndirii patristice i al
Sfintei Liturghii, din care face parte i icoana.

Cuvntul icoan este de origine greac: = eikon nseamn chip,
imagine, portret. Cinstirea iconanelor ocup un loc foarte important n nvtura
ortodox. Aceasta pentru c icoana nu este o simpl imagine, nici o ilustraie a
Sfintei Scripturi. Ea este ceva mai mult: mesajul evanghelic, un obiect de cult
care face parte integrant din viaa liturgic.Aa se explic importana pe care
Biserica o d imaginii (icoanei); se nelege c nu oricrei imagini (reprezentri), ci
imaginii specifice (icoanei), pe care ea nsi a furit-o n decursul istoriei sale n
lupta mpotriva pgnismului i a ereziilor, pe care a pltit-o cu sngele unui mare
numr de martiri i mrturisitori n timpul perioadei iconoclaste (726 843 d.Hr.).

n decursul istoriei sale, Biserica a biruit n toate mprejurrile asupra ereziilor
(nvturi greite). ns dintre toate biruinele sale, numai biruina icoanei, a fost
proclamat n chip solemn Biruina Ortodoxiei, pe care Biserica o srbtorete n
prima Duminic din Postul Mare, numit Duminica Ortodoxiei[1].

n icoan, Biserica vede nu una din laturile nvturii ortodoxe, ci expresia
Ortodoxiei n ansamblul ei, a Ortodoxiei aa cum este ea. Nu se poate deci nici
nelege, nici explica imaginea sfnt, icoana, n afara Bisericii i a vieii ei.
Icoana, imagine sacr, este una din formele Tradiiei Bisericii, deopotriv cu
Tradiia scris i Tradiia oral. Cinstirea icoanelor, a Domnului nostru lisus
Hristos, a Maicii Domnului, a ngerilor i a sfinilor este o dogm a credinei
cretine, formulat la Sinodul al VII-lea ecumenic (787); ea decurge din dogma
fundamental a Bisericii: mrturisirea c Dumnezeu S-a fcut om (Ioan 1, 14).
Chipul Acestuia (icoana Cuvntului Hristos) este o mrturie a ntruprii
Sale adevrate, reale i nu nchipuite, iluzorii. Tocmai pentru aceasta este
numit adesea teologie n imagine. Sfntul Vasile cel Mare precizeaz: Ceea ce
cuvntul mprtete prin auz, pictura arat n tcere prin imagine[2].

Sfinii Prini de la Sinodul al VII-lea ecumenic repet aceste cuvinte i precizeaz:
Prin aceste dou mijloace, imaginea (icoana) i cuvntul, care se completeaz
unul pe altul noi primim cunoaterea despre aceleai realiti[3].

nvtura ortodox a Bisericii a fost formulat de Sfinii Prini, ntemeindu-se pe
Sfnta Scriptur cu toat limpezimea.

Icoana, scrie Sfntul Ioan Damaschin n Cele trei tratate contra iconoclatilor, este
o asemnare, un model, o ntipritur a cuiva. ns icoana nu seamn ntru totul cu
originalul, adic cu persoana nfiat. Altceva este icoana i altceva este
originalul; este o deosebire ntre ele, pentru c aceasta nu este cellalt i cellalt nu
este aceasta. Spre exemplu: icoana omului, cu toate c ntiprete figura corpului,
totui nu are facultile sufleteti, cci nici nu triete, nici nu cuget, nici nu
vorbete, nici nu simte, nici nu se mic. Tot astfel fiul, cu toate c este icoana
natural a tatlui, totui are ceva deosebit fa de el, cci este fiu, i nu tat[4].

Icoana, spune Sfntul Teodor Studitul, este neasemntoare n ce privete esena,
ns este asemntoare n ce privete persoana. Icoana Mntuitorului lisus
Hristos ne nfieaz persoana Sa i nu firea Sa, pentru c zice Sfntul
Atanasie Sinaitul: Nu firea vede firea, ci persoana contempl
persoana. Icoana poart numele prototipului (originalul, persoana care este
nfia), ea nu conine natura sa, precizeaz Sfinii Prini de la Sinodul al VII-
lea ecumenic. Locul prezenei nu este plana de lemn, ci asemnarea pe care ea o
nfieaz. Nu exist nici o natur nscris. Nu cunoatem n icoan nimic altceva
dect nfiarea reprezentnd o asemnare a prototipului, subliniaz aceiai Sfini
Prini.

II. De ce cinstim icoanele?

Cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-moral. n general, icoanele
trezesc, ntrein i ntresc peste tot viaa duhovniceasc. Ele ntresc credina
i aduc un real folos n sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru svrirea
binelui, a dreptii i a mplinirii dragostei. Pentru viaa religios-moral, sfintele
icoane sunt purttoare ale ndemnurilor spre mplinirea poruncilor lui Dumnezeu i
spre imitarea vieii neprihnite a modelelor al cror chip l reprezint, fiind o
adevrat cluz n formarea duhovniceasc a credincioilor.

La ntrebarea: Pentru care motiv icoana trebuie cinstit?, Sfntul Ioan
Damaschin rspunde: Orice icoan scoate la iveal i arat ceea ce este ascuns.
De exemplu: pentru c omul nu are cunotine complete despre ceea ce este
nevzut, deoarece sufletul este acoperit cu corpul, nici despre cele ce vor fi dup el
i nici despre cele distanate i ndeprtate n spaiu, ca unul ce este circumscris n
spaiu i timp, a fost creat icoana pentru conducerea cunotinei i pentru artarea
i punerea la iveal a celor ascunse. n general, icoana a fost fcut spre folos,
binefacere i mntuire, pentru ca prin faptul c sunt scoase la iveal i vdite
lucrurile nevzute, s cunoatem cele ascunse i, astfel, pe cele bune s le dorim i
s le rvnim, iar pe cele contrare, adic pe cele rele, s le evitm i s le urm[5].

C icoana scoate la iveal i arat ceea ce este ascuns, nelegem i din
cuvintele Psalmistului: Cnd privesc cerurile, lucrul minilor Tale, luna i
stelele pe care Tu le-ai ntemeiat, mi zic: ce este omul c-i aduci aminte de
el? Doamne, Dumnezeul nostru, ct de minunat este numele Tu n tot
pmntul! (Psalm 3, 8, 9); Cerurile spun slava lui Dumnezeu i facerea
minilor Lui o vestete tria (Psalmul 18, 1). Sfntul Apostol Pavel subliniaz:
Cele vzute ale lui Dumnezeu se vd de la facerea lumii, nelegndu-se din
fpturi, adic din venica Lui putere i dumnezeire (Romani 1, 20). Deci
cele vzute, materiale, ne ajut (ne fac) s nelegem cele nevzute,
nemateriale, ale lui Dumnezeu, puterea, dumnezeirea, slava, nelepciunea,
fr ca aceste lucruri materiale s fie socotite idoli, cci nu pe ele le cinstim, ci
pe Dumnezeu i atributele Sale. Dac am cinsti cele materiale care ne descoper
pe Dumnezeu, n locul Creatorului, am cdea n pcatul idolatriei, cum scrie
Sfntul Apostol Pavel: tiind pe Dumnezeu, fpturile nu L-au slvit ca pe
Dumnezeu, nici nu l-au mulumit, ci s-au rtcit n gndurile lor i inima lor cea
nesocotit s-a ntunecat. Zicnd c sunt nelepi, au ajuns nebuni i au schimbat
slava lui Dumnezeu Celui nestriccios n asemnarea i chipul omului celui
striccios i al psrilor i al celor cu patru picioare i al trtoarelor. De aceea,
Dumnezeu i-a dat necuriei ca unii care au schimbat adevrul lui Dumnezeu cu
minciuna i s-au nchinat i au slujit fpturii n locul Fctorului i precum n-au
ncercat s aib pe Dumnezeu n contiin, aa i Dumnezeu i-a lsat la mintea lor
fr judecat, s fac cele ce nu se cuvine (Romani 1, 21-28). Cinstirea creaturii
n locul Creatorului (neavnd pe Dumnezeu n contiina lor) nseamn
idololatrie, falsificarea adevratei credine i cinstiri a lui Dumnezeu, dar i
perturbare a vieii morale pn la pervertirea total.

Icoanele, pictate dup nvtura ortodox, nfieaz nu chipul omului
striccios, ci chipul omului nestriccios, nnoit prin ntruparea Fiului lui
Dumnezeu. De aceea, fcnd astfel de chipuri, icoane, i cinstindu-le, nu cdem
n idololatrie, pentru c tocmai chipul nestriccios al omului nnoit duhovnicete
ne conduce la Dumnezeu, iar aceast stare de nnoire ne-a aezat din nou n
deplina vrednicie, cea dinti nscndu-ne fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12).

n icoan este nfiat i natura: lumea animal i vegetal, ca i stnca i apele;
toate i tot n starea de nnoire prin acelai har dumnezeiesc al ntruprii.

Aceast nfiare att a omului, ct i a naturii n starea de nnoire exprimat n
forme, linii, culori (i ele nnoite) realizat aici pe pmnt, sugereaz n acelai
timp starea, chipul lumii din viaa veacului ce va s fie; o sugereaz ntr-un mod
suficient i limpede pentru a trezi n sufletele noastre deplina ncredinare despre
chipul veacului ce va s fie i aprinznd n sufletele noastre rvna dup aceast
stare, frumuseea cea dinti sau chipul cel dinti[6]. Numai aceste trsturi,
acest coninut i acest mesaj al icoanei fac din imaginea sfnt icoan i nu idoli,
ne pstreaz n adevrata nchinare, ferindu-ne de idololatrie. Icoana devine, ca i
cuvntul, vehicul al Revelaiei, cale de cunoatere a puterii i slavei lui Dumnezeu,
de sfinire i comuniune cu Dumnezeu i oamenii n duhul dragostei i al nnoirii
duhovniceti.

Temeiul sfinirii noastre prin icoan ni-l ofer mrturisirea lui Iacov, care i-a
mntuit sufletul cnd L-a vzut pe Dumnezeu sub chipul unui brbat: Am vzut
pe Dumnezeu n fa i mntuit a fost sufletul meu (Facerea 32, 30). Prin
icoanele sfinilor ne mprtim de aceeai sfinire de la Dumnezeu ca i cei
care sunt prietenii lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), iar aceasta cu mult mai mult
prin icoana Maicii Domnului ca cea care este Nsctoare de Dumnezeu, a lui
Dumnezeu ntrupat (Matei 2,11; 14,20).

Cinstirea icoanelor a fost formulat de Biseric prin gura Sfntului Vasile cel
Mare, care zice: Cinstea adus icoanei se ndreapt ctre cel nfiat n
icoan.

Sfntul Ioan Damaschin, la ntrebarea: Cine a fost cel dinti care a fcut
icoana?, rspunde: nsui Dumnezeu, Cel dinti a nscut pe Fiul Su, Unul
Nscut i Cuvntul Lui, icoana Lui cea vie, natural i chipul cu totul
asemenea al veniciei Lui[7], potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: Acesta
este chipul lui Dumnezeu celui nevzut, mai nti nscut dect toat fptura
(Coloseni 1, 15); Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu (II Corinteni 4, 4);
Care fiind strlucirea slavei i chipul fiinei Lui (Evrei 1, 3).

Traductorul n limba romn al cuvntului grecesc eikon folosete termenul
de chip care este, cum bine tim, sinonim cu cel de icoan. Dumnezeu a
fcut pe om, continu Sfntul Ioan Damaschin cu cuvintele Sfintei Scripturi,
dup chipul i asemnarea Sa (Facerea 1, 26-27). Iat deci c att omul, ct i
Mntuitorul nostru Iisus Hristos sunt icoanele lui Dumnezeu pe Care nimeni nu L-
a vzut, adic nimeni nu a vzut firea lui Dumnezeu, ci Fiul Cel Unul Nscut, Care
este n snul Tatlui, Acela L-a fcut cunoscut (Ioan 1, 18; I Timotei 6, 16).
Mntuitorul Iisus Hristos este icoana natural a lui Dumnezeu, pe cnd omul este
icoana lui Dumnezeu din imitare, prin faptul c este druit de Dumnezeu cu minte,
cuvnt, duh i liber arbitru[8].

Dac lui Dumnezeu I se cuvine nchinare absolut, adorare, nva Biserica
prin gura aceluiai Sfnt printe Ioan Damaschin, icoanelor li se cuvine
nchinare relativ, venerare sau cinstire[9].

n decursul veacurilor, Biserica a luptat pentru pstrarea curiei adevrului revelat,
iar lupta cea mai mare a fost n faa pericolului iconoclast (lupttor mpotriva
icoanelor), care tgduia legitimitatea facerii i a cultului icoanelor. Aceasta pentru
c iconoclatii nu nelegeau posibilitatea facerii icoanelor. Iconoclatii nu puteau
s neleag c n icoan se nfieaz nu firea sau firile, ci persoana, iar chipul
persoanei nfiate n icoan nu este identic cu persoana nsi. Zugrvesc pe
Dumnezeu nevzut, scrie Sfntul Ioan Damaschin, nu ca nevzut, ci ca pe Unul
Care S-a fcut vzut pentru noi prin participare la corp i la snge (Evrei 2, 14). Nu
zugrvesc Dumnezeirea nevzut, ci zugrvesc corpul nevzut al lui Dumnezeu;
cci dac este cu neputin s se zugrveasc sufletul, cu ct mai mult Dumnezeu,
Care a dat sufletului imaterialitatea[10].
III. nchinarea la icoane nu este idolatrie

Iconoclastii respingeau posibilitatea facerii icoanei si a cultului ei pornind de la
cele poruncite de Dumnezeu lui Moise n Vechiul Testament: Eu sunt Domnul
Dumnezeul tau Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine! Sa nu-ti faci chip cioplit si
nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cele ce sunt n cer, sus, si din cte
sunt pe pamnt, jos, si din cte sunt din apele de sub pamnt! Sa nu te nchini lor,
nici sa le slujesti (Iesire 20, 2-5). Iar Domnul v-a grait de pe munte din
mijlocul focului si glasul cuvintelor lui L-ati auzit, iar fata Lui n-ati vazut-o, ci
numai glasul Lui l-ati auzit Tineti doar bine minte ca n ziua aceea, cnd
Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe Muntele Horeb, n-ati vazut nici un
chip. Sa nu gresiti dar si sa va faceti chipuri cioplite, sau nchipuiri care sa
nfatiseze barbat sau femeie sau nchipuirea vreunui dobitoc de pe pamnt, sau
nchipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau nchipuirea vreunei jivine ce se
traste pe pamnt, sau nchipuirea vreunui peste din apa, de sub pamnt; sau,
privind la cer si vaznd soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi
amagit ca sa te nchini lor, nici sa le slujesti (Deuteronom 4, 12-19). Oprirea
facerilor era cu un scop precis: pentru a nu se nchina lor, socotindu-le
Dumnezeu, asa cum lamureste Sfntul Apostol Pavel (Romani 1, 23-25): Si
au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului
omului celui stricacios si al pasarilor s-au nchinat si au slujit fapturii n
locul Facatorului (Iesire 32,1-8). Vitelul de aur turnat. Psalmistul David l-a
numit idol. Si au facut vitel n Horeb si s-au nchinat idolului (Psalmul 105, 19):
cinstirea si aducerea jertfei idolului se numeste idololatrie. Idolul este deci un lucru
facut de mna omului sau aflat n natura, o vietate fiinta nerationala socotita
dumnezeu. Idolul se pune n locul lui Dumnezeu, departndu-l pe om de El, pe
cnd icoana l apropie pe om de Dumnezeu.

Dupa marturiile Sfintei Scripturi, cinstirea sfintelor icoane nu poate fi
considerata idolatrie, deoarece nsusi Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca
heruvimi si chipuri de heruvimi la Cortul Sfnt (Iesire 25, 18-22; 26, 31; 36,35)
si apoi lui Solomon la Templu (III Regi 6, 23-35; II Paralip. 3,10-14), pe care
evreii i-au cinstit prin nchinare (Iosua 7,6), prin jertfe, tamieri (Iesire 30,1- 8),
aprinderea candelelor si prin cntari de lauda (Psalm 137,1). Chipurile de
heruvimi au fost respectate si de catre Mntuitorul, Care spune despre
Templu ca este Casa lui Dumnezeu (Luca 2, 49) si de catre Sfintii Apostoli
(Fapte 3, 1-3; 24,11). ntresfintele icoane si idoli nu este nici o asemanare, nici
ca reprezentare, nici ca functie, nici ca efect. n timp ce sfintele icoane
reprezinta realitati obiective, chipurile sau nfatisarile unor persoane care
exista sau au existat n viata de aici sau de dincolo, idolii sunt nascociri
imaginare, fictive ale mintii omenesti, lipsite total de realitatea celor
prezentate de chipul lor. Sfntul Apostol Pavel afirma ca: Idolul nu este nimic n
lume (I Corinteni 8, 4) si ca nchinatorii la idoli nu vor mosteni mparatia lui
Dumnezeu (I Corinteni 6, 9; Galateni 5, 20; Efeseni 5, 5). n cuvntarea sa rostita
n fata atenienilor, Sfntul Pavel, dupa ce a constatat ca cetatea este plina de idoli
(Fapte 17,16), a vrut sa le demonstreze adevarul ca Dumnezeu, Care este Duh
(Ioan 4, 24), nu poate fi asemanat cu idolii materiali. El a facut deci o distinctie
clara ntre idolii din templele pagne si nfatisarile sfinte din icoanele crestine. La
Sfntul Apostol Pavel vom ntlni marturii dupa care putem reprezenta chipul lui
Dumnezeu pe sfintele icoane (II Corinteni 4, 4; Filipeni 2, 6; I Timotei 3, 16;
Filipeni 2, 7-8), caci nsusi Mntuitorul ne ncredinteaza ca: Cel care Ma vede pe
Mine, vede pe Cel care M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 45), adica pe Dumnezeu-
Tatal.

Poporul lui Israel n-a vazut fata lui Dumnezeu (Deuteronom 4, 12) de aceea nici nu
putea sa zugraveasca chipul lui Dumnezeu. Dar cnd Hristos Iisus Care,
Dumnezeu fiind n chip S-a desertat pe Sine, chip de rob lund, facndu-Se
asemenea oamenilor si la nfatisare aflndu-se ca un Om (Filipeni 2, 5-7),
cnd Cuvntul S-a facut trup si S-a salasluit ntre noi si am vazut slava Lui, slava
ca a Unuia Nascut, plin de har si de adevar (Ioan 1, 14), atunci nfatiseaza n
icoana ceea ce nvata Biserica prin gura Sfntului Ioan Damaschin, asemanarea
Celui ce S-a facut vazut spre contemplare. Zugraveste coborrea Lui fara nume,
nasterea din Fecioara, botezul n Iordan, Schimbarea la Fata de pe Tabor, patimile,
mijlocitoarele patimirii, moartea, minunile, simbolurile firii Lui dumnezeiesti,
minuni facute prin activitatea corpului, dar cu ajutorul activitatii dumnezeiesti,
Crucea cea mntuitoare, nmormntarea, nvierea, naltarea la ceruri. Zugraveste-
le pe toate si cu cuvntul si cu culorile[11].

De aici ntelegem ca icoana are un temei si un rost dogmatic, adica ntruparea
lui Dumnezeu si marturisirea ei. Aceasta o face deci chiar prin graiul tacut al
culorilor si al liniilor desenului, aratnd ca ntruparea lui Dumnezeu nu a fost
nchipuita, ci reala; ceea ce este cuvntul pentru auz, aceea este icoana
pentru vaz, precizeaza Sfntul Ioan Damaschin[12]. Si el continua: Prin icoana
ne sfintim vederea, iar prin cuvnt auzul. Primul dintre simturi este vederea.

Chiar si n Vechiul Testament, Dumnezeu a nvatat pe poporul ales prin
graiul culorilor, liniilor si volumelor unor obiecte sau chipuri; chivotul Legii,
lucrat cu deosebita maiestrie artistica, n care au fost puse, din porunca lui
Dumnezeu, tablele legii, vasul cu mana si toiagul lui Aaron care a odraslit
pentru a-si aduce aminte de Dumnezeu si de minunile Sale facute cu poporul
ales. Mai mult, deasupra chivotului strajuiau chipurile celor doi heruvimi facuti si
asezati acolo tot din porunca lui Dumnezeu Care oprise, cum stim, facerea
chipurilor cioplite si tocmai acolo, ntre cei doi heruvimi, de deasupra chivotului
Legii, Ma voi descoperi tie si-ti voi grai de toate cte am a porunci prin tine fiilor
lui Israel (Iesirea 25, 18-22), ncredinteaza Dumnezeu pe Moise. Despre aceasta
aminteste si Sfntul Apostol Pavel (Evrei 9, 3-5), numindu-le chipuri si umbre ale
celor adevarate (Evrei 10, 1).

Icoana, ca si cuvntul, este arta liturgica este parte integranta a religiei,
unul din mijloacele de cunoastere a lui Dumnezeu, unul din modurile de
comuniune cu El. Pentru ca poporul ales sa-si aduca aminte de binefacerile
primite de la Dumnezeu, Dumnezeu le porunceste sa ia din Iordan 12 pietre si sa le
zideasca ntr-un altar (Iosua 4, 5-9). Aceste pietre nu erau idoli, ci semne de
aducere aminte de Dumnezeu si de binefacerile Sale, cum s-a zis mai sus.

Dumnezeu, Care opreste facerea chipurilor cioplite, i porunceste lui Solomon ca
sa mpodobeasca templul cu chipuri de animale, cu ornamente florale si vegetale.

Continutul si mesajul icoanei sunt mai mult dect umbrele ei din Vechiul
Testament: marturisire a ntruparii, a faptului ca Dumnezeu S-a facut om,
dar si ca omul s-a facut dumnezeu prin har, prin mpartasire, dobndindu-
si chipul cel dinti, cum nvata Sfintii Parinti ai Bisericii, una si
nedespartita. Si tot ei spun ca daca icoana Mntuitorului Iisus Hristos marturiseste
ntruparea lui Dumnezeu, lund chipul lui Adam si nnoindu-l, icoana Maicii
Domnului este aratarea chipului celui dinti dintre oameni care s-a mpartasit de
harul ntruparii, nnoirea cu chipul cel dinti, chipul celui dinti om ndumnezeit.

Sfnta Scriptura ne vorbeste foarte mult despre nnoirea omului prin
ntruparea Fiului lui Dumnezeu si despre chipul nnoit al omului. Caci n
Hristos Iisus nici taierea mprejur nu este ceva, nici netaierea mprejur, ci faptura
cea noua (Galateni 6, 15). Sa umblam si noi ntru nnoirea vietii (Romani 6,
4). Sa nfatisati trupurile voastre ca pe o jertfa scumpa, bineplacuta lui
Dumnezeu ca nchinarea voastra cea duhovniceasca. Si sa nu va potriviti cu acest
veac, ci sa va schimbati prin nnoirea mintii ca sa deosebiti care este voia lui
Dumnezeu (Romani 12, 12). mbracati-va n Domnul nostru Iisus Hristos
(Romani 13, 14), dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit, da rv-ati ndreptat n numele
Domnului lisus Hristos (I Corinteni 6,11). Daca este trup firesc este si trup
duhovnicesc (I Corinteni 15, 44). Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se
mbrace n nestricaciune si acest trup muritor sa se mbrace ntru nemurire (I
Corinteni 15,53). Iar noi, privind ca n oglinda, cu fata descoperita, slava
Domnului, ne prefacem n acelasi chip din slava n slava, ca de la Duhul Sfnt (II
Corinteni 3, 18). Deci daca este cineva n Hristos, este faptura noua; cele vechi au
trecut, iata toate s-au facut noi (II Corinteni 5,17). Aceste cuvinte si altele, pe care
nu le-am mai citat din cauza numarului lor mare ne arata, cum am amintit, adevarul
nnoirii omului prin harul ntruparii si ne fac icoana omului nnoit ntru Hristos
Iisus. Tocmai acest adevar al nnoirii si acest chip al omului nnoit ni le arata
icoana ortodoxa; fara acest mesaj si trasaturi, imaginea nu mai este o icoana ci un
tablou, un portret cu un subiect religios, al unui om cel mult placut la vedere.
Aceasta nfatisare placuta la vedere, caracteristica artei religioase a Renasterii,
trebuie sa ne duca cu mintea la cuvintele Sfintei Scripturi: De aceea femeia,
socotind ca rodul pomului este bun de mncat si placut ochiului la vedere
(Facerea 3,6), a mncat din el, dnd si lui Adam, si a murit.

Att icoana ct si Sfnta Scriptura nu ne-au pastrat trasaturile chipului istoric-fizic
al Mntuitorului Iisus Hristos. Unii Sfinti Parinti ai Bisericii spun ca
Mntuitorul avea un chip frumos, referindu-se la textele care vorbesc de
starea Sa de proslavire (Psalmul 44, 3), altii spun ca era urt, referindu-se la
momentele patimilor (Isaia 43, 2-3). A nfatisa n icoana numai chipul istoric al
Mntuitorului, nseamna a ni-L nfatisa ca si cei din vremea Sa pamnteasca, cei
care-L vedeau numai ca om, nu ca si Dumnezeu, ca Dumnezeu-Om, Care a facut
minuni ca Dumnezeu ce era, si nu ca om. (Matei 12,24). Mai mult, Fiul lui
Dumnezeu a luat chip de rob nu numai ca sa faca minuni, aratndu-Si puterea Sa
dumnezeiasca, sa ne faca sa credem si sa marturisim ca El este cu adevarat Fiul lui
Dumnezeu (Matei 27, 54), si sa dea iertare de pacate, vindecarea sufletului si
trupului, adica sa dea nnoire omului nvechit prin pacat. Aceasta nnoire a lucrat-o
mai nti n trupul Sau si ne-o mpartaseste si noua tot prin trupul Sau, trupul Sau
mort si nviat care este trupul Sau dumnezeiesc. Tocmai acest trup nnoit al
Mntuitorului ni-L nfatiseaza icoana ortodoxa.

Facem icoanele sfintilor pentru ca ei sunt prietenii lui Dumnezeu (Ioan 15, 14),
Care Se odihneste si este minunat ntru sfintii Sai. Minunate a facut voile Sale ntru
sfintii Sai. ntre voile Sale este si cea a nnoirii noastre, mpartasita prin ntrupare.
Voia lui Dumnezeu este sfintirea vietii noastre (I Tes. 4, 3). Omul, fiind chipul
lui Dumnezeu, nnoit prin ntrupare, se reflecta prin icoana sfintilor, icoana fiind,
cum s-a mai spus, o marturie a ntruparii.

De harul ntruparii s-a mpartasit ntr-o masura mai mica dect omul si faptura
care asteapta cu nerabdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu ca sa fie partasa la
libertatea maririi (Romani 8, 19-22). De aceea n icoana apare si faptura
nerationala alaturi de om, nfatisata si ea n haina nnoirii, marturisind si ea
lucrarea harului ntruparii.

Apocalipsa, care ne nfatiseaza chipul lumii n pragul venirii Domnului Iisus
Hristos ntru slava sa judece viii si mortii, ne zugraveste icoana lumii cu
numeroase scene si culori, ajungnd la starea de cer nou si pamnt nou, nct
cuvintele parca dispar, ramnnd n mintea noastra numai imaginea lumii n care
puterea si slava lui Dumnezeu ni se fac prezente n culorile icoanei Apocalipsei.
Imaginea exprima mai mult dect cuvntul: Chipul slavei Domnului de pe vrful
muntelui era n ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor (Iesirea 24,17).

Potrivit marturiei Sfintei Traditii, Biserica a folosit icoanele n cult, iar credinciosii
n casele lor, nca din primul veac. Sfntul Evanghelist Luca era nu numai doctor,
ci si pictor, si a pictat, ntre altele, icoana Maicii Domnului. Avgar s-a bucurat sa
aiba o icoana a Mntuitorului nefacuta de mna.

n Sfnta Scriptura a Noului Testament nu gasim nicaieri vreo porunca a
Mntuitorului sa se faca icoane, dar nici porunca de a scrie Sfnta Evanghelie. El a
poruncit Sfintilor Apostoli sa propovaduiasca Evanghelia, nu sa o scrie (Marcu 16,
15). Cine a poruncit Sfintilor Apostoli sa scrie epistolele? De unde a pornit
porunca sa se scrie Evanghelia, de acolo a pornit porunca sa se faca si icoane.
Icoana si Evanghelia sunt Traditia scrisa a descoperirii dumnezeiesti, prima n
culoare si desen, a doua n cuvinte. Revelatia dumnezeiasca, propovaduita mai
nti prin viu grai, nu a fost cuprinsa toata n scrierile Sfintei Evanghelii (Ioan 20,
30-31; 21, 25; Fapte 20, 35). Sfintii Apostoli au nvatat si prin epistola, dar si prin
viu grai (II Tesaloniceni 2, 15; I Corinteni 11 ,12).

Prin icoana, ca si prin Sfnta Scriptura, nu doar aflam ceva despre Dumnezeu, ci l
aflam pe Dumnezeu.

Icoana nu este o reprezentare a Dumnezeirii, ci un semn al participarii unei
persoane la viata dumnezeiasca. Este o marturie a cunoasterii concrete, practice, a
sfintirii corpului omenesc.

Icoana este o expresie exterioara a starii de transfigurare a omului, a sfintirii sale n
lumina divina necreata un fel de stralucire launtrica Stralucirea de lumina
apare n icoana ca aureola, o reprezentare picturala exacta a manifestarii reale a
luminii spirituale. Dar tocmai aceasta stare duhovniceasca, desavrsirea launtrica a
omului, al carui semn exterior este lumina, nu se poate transmite nici n cuvnt nici
n imagine. De obicei, atunci cnd Parintii si Scriitorii bisericesti ajung la
descrierea momentului ndumnezeirii, ei o caracterizeaza ca tacere, ntruct este cu
totul de nedescris si de neexprimat.

nsa efectul acestei stari asupra materiei umane si mai ales asupra timpului poate fi
ntr-o anumita masura descris si nfatisat.

ntreaga lume vazuta reprezentata n icoana se schimba, devine imaginea unitatii
viitoare a ntregii creatii, mparatia Duhului Sfnt.

Este noua ordine din noua creatie, cer nou si pamnt nou (Apoc.21, 1).

Iconarul trebuie sa participe permanent la viata sacramentala a Bisericii; de aici si
cerintele morale pe care Biserica le impune iconarilor. Pentru un pictor de icoane,
creatia este calea ascezei si a rugaciunii, adica o viata monastica n esenta. Desi
frumusetea si continutul unei icoane sunt percepute subiectiv de fiecare privitor
dupa capacitatile sale sufletesti, ele sunt exprimate obiectiv de iconar prin
depasirea constienta a propriului eu si njugarea lui la adevarul revelat
autoritatea Sfintei Traditii. Obisnuitele cuvinte eu nteleg asa, eu vad asa se
exclud cu totul n acest caz. Iconarul nu lucreaza pentru sine, nu pentru gloria sa, ci
pentru slava lui Dumnezeu. De aceea icoana nu se semneaza niciodata. Libertatea
unui iconar nu consta n exprimarea nestingherita a personalitatii sale, a eului sau,
ci n eliberarea lui de toata patima si placerea lumii si a trupului. Este libertatea
spirituala de care vorbeste Apostolul Pavel: Unde este Duhul Sfnt, acolo este si
libertate (II Cor. 3, 17). Principiul calauzitor al acestei cai este canonul
iconografic. El nu reprezinta suma totala a regulamentelor exterioare care
restrictioneaza creativitatea artistului, ci o necesitate interioara, constient acceptata
ca regula constructiva, ca unul din aspectele Traditiei Bisericii, paralel cu traditiile
liturgice, ascetice si altele. Altfel spus, canonul este forma pe care Biserica o
imprima njugarii vointei umane la voia lui Dumnezeu.

Crestinismul nu este numai revelatia Cuvntului lui Dumnezeu, ci si a chipului lui
Dumnezeu n care se descopera asemanarea Lui. Acest chip Dumnezeiesc
reprezinta trasatura distinctiva a Noului Testament, fiind marturia vizibila a
ndumnezeirii omului. Calea iconografiei ca mijloc de exprimare a lucrurilor
privitoare la Dumnezeu este calea teologiei. Ambele exprima ceea ce nu se poate
exprima cu mijloace omenesti metodele utilizate n iconografie nu pot fi dect
figurative, simbolice, ca si limbajul parabolelor din Sfnta Scriptura. Dar
continutul exprimat prin acest limbaj simbolic este imuabil att n Scriptura ct si
n imaginea liturgica icoana. Pentru omul ortodox al zilelor noastre icoana, fie ea
veche sau moderna, nu este obiect de admiratie estetica sau obiect de studiu, este o
arta vie, de Dumnezeu inspirata, care l hraneste sufleteste.

IV. Deosebirea dintre icoana ortodoxa si pictura religioasa

nchinarea n duh si adevar (Ioan 4,23) nu exclude icoana, ci dimpotriva, o cere
daca este pictata dupa nvatatura Bisericii Ortodoxe. Privind o icoana n care totul
este dematerializat, dar nu derealizat, real, dar nu realist, o lume, un chip nnoit
prin Harul ntruparii, privim ca printr-o fereastra puterea si slava lui Dumnezeu
Care salasluieste n chipul nnoit al omului si al lumii din icoana. nchinarea n duh
si n adevar nu exclude materia organizata n icoana, iconic sau iconografic, Nu
este materie cerneala si preasfnta carte a Evangheliilor? Nu este materie Trupul si
Sngele Domnului nostru?, se ntreaba Sfntul Ioan Damaschin[13]. Materia nu
este deci potrivnica nchinarii noastre n duh si n adevar. Chiar n Vechiul
Testament, n care Dumnezeu interzicea facerea idolilor, a chipurilor cioplite, sunt
prelucrate (aurul, argintul, arama, diferite fire si stofe) pentru a fi folosite la cult.
Materia folosita iconografic, att n Vechiul ct si n Noul Testament, a capatat
forme artistice de o valoare si frumusete nepieritoare, marturii ale civilizatiei lumii,
contributii valoroase ia tezaurul de cultura al lumii.

Icoanele, lucruri facute de mini omenesti, chiar cele care sunt mbracate n metal
pretios (argint), obicei trziu si strain traditiei iconografice, pentru ca materia
metalului nu poate sa exprime att de bine starea omului nnoit cum poate sa o
arate culoarea, nu pot fi socotite idoli pentru ca ele nu sunt identice prin fire, ci
prin asemanare cu cele pe care ele le nfatiseaza. Idolii pagnilor sunt aur si
argint, lucruri ale minilor omenesti; gura au si nu vor grai, ochi au si nu vor
vedea asemenea lor sa fie cei ce-i fac pe ei si se ncred n ei. Tocmai identitatea
de fire ce era atribuita idolilor socotiti persoane care vad, vorbesc si aud, face ca
aceste lucruri ale minilor omenesti sa fie idoli. Spre aceasta voia sa atraga atentia
Sfntul Apostol Pavel celor din Areopag: Nu trebuie sa socotim ca Dumnezeirea
este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de mestesugul si iscusinta
omului (Fapte 17, 29).

Biserica Dumnezeului Celui viu, stlp si temelie a adevarului (I Timotei 3, 15), a
pastrat toate cuvintele Sfintei Scripturi n curatia cea dinti, cnd aceste cuvinte au
trebuit sa fie traduse n diferite limbi din cea n care ele au fost scrise prima data.
Textul: Sa se rusineze toti cei ce se nchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii
lor (Psalmul 96, 7) nu cunoaste nici o schimbare, adica nlocuirea cuvintelor
chipuri cioplite cu icoane n nici o traducere. Ceea ce ntlnim n unele
traduceri recente facute n afara tarii, n limba romna, nu se bucura de credibilitate
nici din partea marilor grupari crestine care nu au cultul icoanelor.
Icoana facuta dupa nvatatura ortodoxa, prin mesajul si continutul ei, identice cu
cele ale Evangheliei si mai ales prin graiul universal al culorilor si liniilor, si are
pentru timpul nostru lucrarea ei ecumenica. Icoana ortodoxa tot mai mult si face
prezenta n lumea crestina din afara Ortodoxiei, ca si slujba ortodoxa din care
icoana face parte integranta.

Putem sa ne rugam, la caz de mare nevoie si fara icoane si n afara de biserica, dar
n rugaciunile noastre n fata acestei ferestre deschise catre cer, care este icoana,
vedem, ntelegem, ne mpartasim din plin de harul ndumnezeitor care a nnoit
chipul si lumea din icoana n fata careia ne aflam. Este o experienta de doua ori
milenara, cu radacini n nsusi faptul crearii omului si n Persoana celui Care este
Chipul (icoana) lui Dumnezeu celui nevazut (Coloseni 1, 15).

Ce putem spune despre icoana noastra ortodoxa romneasca? Dupa cum stim,
Ortodoxia a cultivat si cultiva si un specific national; pe care l gasim si n icoana.
Nu este locul si nici spatiul pentru a consemna ntr-o masura mai mare, asa cum
merita sa se spuna, ci vom spune doar cteva cuvinte. Icoana noastra se
caracterizeaza printr-o masura cumpanita ntre omenesc si duhovnicesc n
nfatisarea chipului omenesc: este o masura care tine seama de formula
calcedoniana: fara schimbare si fara amestecare, adica omenescul nu este nghitit
de duhovnicesc ca n unele vechi fresce bizantine, dar nici invers, ca n arta
religioasa a Renasterii. Sunt chipuri pline de bunacuviinta care acopera o adnca
traire duhovniceasca nvaluita de o smerenie de care era stapnit permanent Sfntul
Apostol Pavel (I Timotei 1,15). Duhul comuniunii persoanelor sfinte cu natura din
icoana si mai ales cu privitorul sau nchinatorul se lasa lesne de perceput chiar si
celor din afara Ortodoxiei.

Pentru a patrunde cu adevarat n duhul icoanei trebuie sa urmam drumul pe care l-a
strabatut practica Bisericii pna astazi, si occidentalul trebuie sa se situeze n
universul religios si liturgic n care se situeaza icoana.

Icoana este facuta pentru a-l ajuta pe om n desavrsirea sa duhovniceasca, caci ea
l ajuta sa primeasca harul chiar de la izvorul acestuia. Omul se concentreaza n
rugaciuni si se slujeste de icoana ca de o unealta care-i ngaduie sa-si ndrepte
rugaciunea catre arhetip (persoana nfatisata n icoana).

Faptul ca ne-am rugat lui Dumnezeu avnd n fata o icoana n care am privit o
persoana si o natura n starea de nnoire a facut sa fim mai legati de oameni si de
natura, de oamenii pamntului, de stramosi, de natura patriei n care duhul mioritic
este expresia populara a duhului Ortodoxiei noastre romnesti, n care cerul se
uneste cu pamntul n nunta bucuriei nesfrsite a celei de a opta zi, a desavrsirii.

Note:
[1] Expunerea acestei nvturi despre icoan este tratat pe larg de L. Uspenski n
cele dou lucrri ale sale: Essai sur la Theologie de licone dans lEglise
Orthodoxe, I, Paris, 1960 i Theologie de licone dans lEglise Orthodoxe, Paris,
1980.
[2] Citat luat din Sfntul loan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclatilor,
traducere din grecete cu un studiu introductiv de Pr. D. Fecioru, Bucureti, 1998,
p. 72.
[3] Mansi XIII, 3000, C.
[4] Op. cit.,p. 113.
[5] Ibidem.
[6] Canonul din Duminica Ortodoxiei.
[7] Sf. loan Dmaschin, op. cit.
[8] Ibidem, p. 114-115.
[9] Ibidem, p. 4.
[10] Ibidem, p. 4-5.
[11] Ibidem, p. 7-8
[12] Ibidem.
[13] Ibidem, p. 17.

Extrase din: nvtura Ortodox despre Icoane I.P.S. Pimen Suceveanul, 2007
(Calauza Ortodoxa)








Sfanta Manastire Pantocrator
Powered by active CMS - 16.06.2014 19:08:17

S-ar putea să vă placă și