Cinstirea sfintelor

icoane
 Sfintele icoane împodobesc de veacuri sfintele lăcaşuri, dar şi casele
credincioşilor creştini.
Cultul cinstirii sfintelor icoane s-a statornicit la Sinodul al VII- lea
Ecumenic de la Niceea din anul 787. Părinţii Bisericii ne învaţă că, prin cinstirea
icoanei, noi nu ne închinăm materiei din ea, ci persoanei pe care ea o înfăţişează.
Icoana devine sfântă atât prin sfinţenia chipului pictat pe ea, cât şi prin sfinţirea pe
care preotul o săvârşeşte cu harul Duhului Sfânt.
 Cu sufletul înălțat spre frumusețile
duhovnicești s-a putut face în sfântul locaș de
închinare exclamația: ,,În biserica măririi Tale stând, în
cer ni se pare a sta”. Nu fără temei s-au putut spune
aceste înaripate cuvinte, dată fiind ambianța care
sălășluiește în sfântul locaș. Această ambianță este
dată de harul lui Dumnezeu dar și de podoabele sfinte
aflate, care vorbesc neîntrerupt celor care le privesc
despre modul cum ne-a venit mântuirea și cum o
putem dobândi.

După învăţătura ortodoxă, cinstirea sfintelor

icoane este parte integrantă a cultului bisericesc. Aşa
se explică faptul că, în Ortodoxie, nu există serviciu
religios sau ritual liturgic fără prezenţa icoanei.
Părinţii Bisericii au văzut în icoanele sfinţilor prezenţa
lui Hristos şi a Duhului Sfânt, a energiilor
dumnezeieşti necreate, dar şi o cale de a-L vedea pe
Dumnezeu mai lămurit, prin contemplare. Or,
icoanele înlesnesc această contemplare, fiind
„ferestre care dau spre priveliştea de dincolo“, după
cum le numea cunoscutul teolog rus Paul Florensky.
 În primele pagini ale Sfintei Scripturi aflăm că omul a fost creat după „chipul
și asemănarea lui Dumnezeu”, la fel spune Sfantul Apostol Pavel despre Mântuitorul
că este „icoana Tatălui”(Coloseni 1,15) adică de aceeași ființă spirituală cu Tatăl.
Dumnezeu poruncește ca pe capacul chivotului să fie puși doi heruvimi de aur
(Ies.26,31).
DE UNDE VINE NUMELE DE ICOANĂ?
 Numele de icoană vine din grecescul EIKON = a asemăna, asemănare. În
limba latină avem în mod similar, cuvântul IMAGO = chip, reprezentare.
 DAR CE ESTE ICOANA?

ICOANA este deci, chipul sau reprezentarea pentru ochii noştri a unei fiinţe existente
în mod real, adică a adevăratului Dumnezeu, a Fiului Său Iisus Hristos, a Maicii Domnului sau a
Sfinţilor.
ICOANA este un fel de „treaptă” sau „scară”, pe care ne ridicăm cu întreaga noastră
fiinţă spirituală, prin credinţă, către Dumnezeu.
ICOANA este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva. Desigur că icoana nu seamănă
întru totul cu originalul. Nu talentul executantului, nu materia icoanei dau utilitate icoanei, ci,
unirea rugăciunii celui cinstit din Icoană cu evlavia rugăciunii celui ce se roagă,deci, altceva este
icoana şi altceva este originalul. Spre exemplu: fotografia unui om nu este identică cu omul,
întrucât fotografia reprezintă numai forma corpului, nu şi puterile sufletului, căci imaginea
fotografică nu gândeşte, nu vorbeşte şi nici nu simte.
În acest fel FIUL LUI DUMNEZEU ESTE „ICOANA NATURALĂ A TATĂLUI”, Şi iată
versetul biblic care ne dovedeşte foarte clar acest lucru: „Filip l-a zis: „Doamne, arată-ne nouă
pe Tatăl si ne este de ajuns”, Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut,
Filipe? Cel ce M-a vazut pe mine, a vazut pe Tatãl. Cum zici tu: aratã-ne pe Tatăl?” (Ioan 14.9)
 Icoana constituie „Biblia neștiutorilor de carte”. Sfântul Grigorie cel Mare
spune: ”Privind icoanele, creștinii văd calea pe care trebuie să o urmeze. Precum
cuvântul este pentru auz, icoana este pentru văz”.
 Raţiunea existenţei icoanei este bine lămurită de către Sfântul Ioan
Damaschinul, care, combătându-i pe iconoclaşti, spune: „Fiindcă sfinţii au fost plini de
Duhul Sfânt, în viaţă fiind, chiar şi când au trecut la cele veşnice, harul Sfântului Duh s-a
pogorât asupra lor în morminte şi asupra chipurilor lor în icoane, nu în esenţă, ci după
lucrare“. Aşadar, lucrarea Duhului - condiţie a vederii duhovniceşti a lui Hristos (In. 15, 26),
este esenţială pentru teologia icoanei.
Sfântul Vasile cel Mare (†379) spune că ceea ce cuvântul transmite prin auz,
pictura arată în tăcere şi prin imagine, devenind astfel o carte de teologie, ce transpune
dogma în culori.
 CE ESTE IDOLUL DESPRE CARE VORBESC CU ATÂTA ÎN FOCARE SECTANŢII?

Idolul este o bucată de materie privită în ea însăşi ca Dumnezeu.

Idolul nu are duh, iar omul prin idolatrizare înduhovniceşte un obiect, îi dă
valoare de Dumnezeu sau îl considerâ Dumnezeu.
Idolul poate avea formă de:
– animal: vacă, pisică, crocodil (în Egipt);
– monstru: jumătate de om, jumătate de animal (India);
– om statuie: zeii grecilor şi ai romanilor – Zeus = zeul zeilor, Bahus = zeul
vinului, Ares= zeul războiului, Afrodita = zeita iubirii, etc. .
 CARE AU FOST PRIMELE ICOANE?

Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi-a lăsat chipul imprimat pe pânză de trei ori:
• Prima dată, a dăruit chipul Său regelui Avgar al Edessei, pe care l-a vindecat de
lepră.La porunca acestui rege Avgar, un pictor al său a venit în Ţara Sfântă, să-L invite pe
Mântuitor în Edessa, iar dacă nu va voi să vină, cel putin să-L picteze, căci regele Avgar
dorea măcar să-i vadă chipul. Iisus Hristos, văzând că trimisul regelui nu-L poate picta din
cauza luminii ce-L înconjura, S-a atins EI însuşi de pânza pictorului şi Chipul Său a rămas
imortalizat pe ea.
• A doua oară, mergând pe drumul spre Golgota, a dăruit unei fecioare, Veronica,
ce L-a şters de sudoare şi praf cu mahrama sa, Chipul Său Cel dumnezeiesc, care s-a
imprimat în mod miraculos pe această mahramă. însuşi numele Veronica înseamnă „VERA
ICON”, adică „adevărata icoană”.
• A treia oară, şi-a lăsat Chipul Său şi toate urmele rănilor de pe trup, pe Sfântul
Giulgiu cu care a fost înfăşurat în mormânt, giulgiu care se poate vedea şi azi în Italia,  într-o
biserică din Torino.
Sf. Giulgiu din Torino
Funcţiile icoanei:
 
 
 
- dogmatică - mărturisire de credinţă în Întruparea Mântuitorului;
 
- harismatică - sau sfinţitoare, prin lucrarea Sfântului Duh;
 
- latreutică - de adorare> (latria) a lui Dumnezeu, supravenerare (iperdoulia) pentru
 
Maica Domnului şi venerare (doulia) pentru sfinţi şi puterile îngereşti;
 
- anamnetică> - de aducere-amintire a smereniei Fiului lui Dumnezeu, de îndemn
la rugăciune şi contemplaţie (Sf. Teodor Studitul).
 AVEM ÎN FAPT NEVOIE DE ICOANĂ?

Da, căci ICOANA ESTE „FEREASTRĂ SPRE DUMNEZEU.”, fără icoană ne putem
rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare după mintea, priceperea şi
credinţa noastră un Dumnezeu care, de cele mai multe ori, ar putea fi plăsmuit de
imaginatia noastră, aşa încât riscul idolatriei este mult mai mare. FĂRĂ ICOANĂ, OMUL
ESTE TENTAT SĂ-SI ÎNCHIPUIE UN „DUMNEZEU CONVENABIL”, DUPĂ PROPRIILE LUI
DORINŢE ŞI NEVOI!
 CE NE SPUNE SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN (675-749) DESPRE
ICOANELE SFINŢITE?

Sfântul Ioan Damaschin ne spune că Chipul Sfânt din icoană este plin de har,
aşadar, într-un anume sens, este „purtător de duh”, după cum era cel pe care chipul îl
reprezintă. Sfântul Ioan Damaschin compară Icoanele Sfinţite cu moaştele sfinţilor, şi spune
că şi unele şi altele sunt pline de harul de energia divină. Şi ne dă aici un exemplu,
comparând sfinţenia icoanei cu mantia imperială: „Fără să aibă valoare în sine, această
mantie se face vrednică de toată cinstirea atunci când a atins-o împăratul”.
 Recapitulare

Ce sunt icoanele?

De unde vine denumirea de icoană?

La ce sinod s-a statornicit cultul sfintelor icoane?

Despre câte tipuri de idoli am vorbit?

Care sunt funcțiile icoanei?

De ce avem nevoie de icoane?

Cum ne închinam la icoane?

Care au fost primele icoane?