Patria icoanei este Rasaritul crestin, aceasta devenind o parte a Traditiei si
construind o adevarata teologie vizuala.
Pentru a se putea intelege o taina, perceperea invizibilului, s-a trecut la reprezentarea acestuia prin diferite semne: inger, simbol, icoana, fiind mesageri ai unui mesaj de taina. Semnul informeaza si lamureste, simbolul insa in spiritul Sfintilor Parinti contine in el prezenta a ceea ce simbolizeaza. Sinodul din Trent precizeaza cinstea, explica utilitatea si reglementeaza folosirea imaginilor in termeni foarte moderati. Adevarata problema ramane deschisa: statuia cu trei dimensiuni va lua locul suprafetei iconografice, care, avand doua dimensiuni, este mai tainica. ,,Nemarginitul divin'' ia o forma precisa in Intrupare, in chipul omenesc. ,, De la icoana lui Hristos, ne ridicam privirile sufletului spre chipul nemarginit al lui Dumnezeu'' Sfantul Teodor Studitul. Arta se descompune nu pentru ca este copilul veacului ei ci pentru ca renunta la functiile ei sacerdotale: acela de a savarsi taina, de a face arta teofanica. Punerea icoanei, inger al Prezentei, in cea mai adanca umbra a mortii, in centrul cimitirelor sperantelor noastre pierdute este Taina Duhului Sfant. Simbolul este o punte care leaga lumea vazuta de cea nevazuta, ceea ce este pamantesc de ceea ce este ceresc si le transmite pe una in cealalta. Cuvantul vorbit si ascultat este continut in Biblie arhitecturat si construit, Cuvantul isi deschide usile din Templu: cantat si reprezentat pe scena ierofanica a cultului. Isi constituie Liturghia: tainic desenat. Se ofera spre contemplare in ,,teologie vizuala '' sub forma de icoana. Numai Dumnezeu este Sfantul, faptura nu este sfanta decat in mod derivat prin impartasire. In Biblie era sfant ceea ce avea , legatura directa cu Dumnezeu: era sfanta partea templului in care se gasea Chivotul legii, ,, Sfintele Scripturi'' caci ele dau marturie despre prezenta Cuvantului in cuvintele lor, dupa cum Biserica este sfanta, caci Hristos vorbeste si ni se da ca hrana in ea. Orice botezat este ,,partas dumnezeiestii firi'' (2Petru.1.4) pentru ca participa lacele sfinte. Icoanele , obiectele de cult sunt si ele ca membre ale unui trup, fiind integrate in Taina Liturgica, nu putem intelege o icoana in afara acestei integrari. In casele credinciosilor icoana este asezata i locul care domina incaperea, ea conduce privirea spre cele inalte. In functia sa liturgica icoana sfinteste natura, dintr-o locuinta neutra ea face o ,,biserica in familie,''. Icoana centreaza intregul interior pe stralucirea care vine de dincolo si care se daruieste fara partinire. Pentru rasaritul crestin icoana este unul din obiectele sfinte in care se constat prezenta, slujba sfinirii ii confer un caracter miraculos.
Prin participarea la ,,Cel cu totul Altul'' icoana face sa apara o prezenta
energetica in niciun fel localizata sau nchisa, dar iradiind in jurul sau sfintenie. Aceasta teologie a prezentei este cea care distinge in mod clar icoana de tabloul religios. Icoana prin caracterul ei sacramental se afirma ca fiind independenta atat fata de artist cat si fata de privitor si provoaca transcendentul a carui prezent o atesta. Vechiul Testament interzicea reprezentarile pentru ca puneau in pericol cultul unui singur Dumnezeu unic si nevazut. Dupa intrupare, Hristos elibereaz oamenii de la idolatrie, nu in mod negativ, suprimand orice imagine, ci in mod pozitiv, descoperind adevarata fata a Lui Dumnezeu. Daca dumnezeirea singura scapa oricarei reprezentari si daca firea umana singura, separata de firea divina, nu mai nseamn nimic, geniul Sfintilor Parinti celui de-al saptelea sinod ecumenic proclama ca ,,firea umana a Lui Hristos este icoana dumnezeirii Sale'', ,,Cel ce M-a vzut pe mine a vazut pe Tatl''. In. 14.9 Baza biblica a icoanei se afla in faptul ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu se poate privi in firea omeneasca si sa se reflecte in ea ca intr-o oglinda, deoarecd omul este dupa chipul Sau. Dumnezeu vorbeste limba omeneasca, El are deasemenea fata omeneasca. Intruparea vine din dorinta lui Dumnezeu de a se face om si de a face din firea Sa umana o Teofanie, loc si icoana a prezentei Sale. Icoana scapa in mod radical oricrei idolatrii, cuvntul icoana suprima orice identificare si arata diferenta de natura intre imagine si prototipul sau. Dimensiunea proprie a icoanei este bine definita: destinata comuniunii rugatoare, icoana opereaza o intalnire in rugaciune, locul sau nu este localizat in icoana ca obiect material ci prin si cu ajutorul ei, in calitate de vehicul al prezentei stralucitoare. Prezenta iconica este un spatiu al carui centru se regaseste in orice icoana, dar a carei circumferinta nu este nicieri. In icoana noi nu recunoastem nimic altceva decat un chip care infatiseaza asemnarea Prototipului. Tocmai pentru aceasta icoana primeste numele persoanei al cafui chip il reprezinta si numai pentru acest motiv este sfanta si vrednica de cinstire. Prin a idolatriza o icoana, a te inchina ei ca la o identitate substantiala dupa natura, inseamna a o distruge: a inchide o prezenta intr-o scndur, inseamna a face din ea un idol, o icoana inexistenta. ,, Cu cat credinciosul priveste icoanele cu atat isi aminteste de cel care este reprezentat in icoane...Vai celui care ar adora icoanele ca pe Dumnezeu''.
O icoana este frumoasa , nu pentru ca este o opera de arta ci datorita
continutului sau epifanic, adevarul este cel care se face prezent si straluceste de slava. Icoana indreapta privirea dincolo de ea insasi si cultiva o maturitate duhovniceasca. Arta lui Andrei Rubliov in icoan Sfintei Treimi transpune strlucirea trisolara care se revarsa peste lume si o lumineaza. Atributul slavei este lumina, nimburile care inconjoara subiectele iconografice nu sunt semnale distinctive de sfinenie, ci stralucirea luminozitatii lor: harul minunat al oricarei fiinte create care face o figura, o oglinda, o icoana a celui ce este necreat. Prima icoana a oricarui calugar iconograf este Schimbarea la Fata pentru ca Hristos sa-i strluceasc cu lumina Sa in inima. Canonul sinoadelor sugereaza sa se lucreze cu teama de Dumnezeu, caci iconografia este arta dumnezeiasca.