Introducere

Sfântul Ioan Botezătorul, graniță între Vechiul Testament și Noul Testament, este cel
care a propovăduit venirea lui Mesia și cel care a practicat botezul cu apă, botez de pocăință,
care purifică omul pregătindu-l pentru a primi botezul cu foc și Duh Sfânt al lui Iisus Hristos.
Înaintemergătorul, cel care este ,,mai mult decât un profet ” (Mt. 11,19), apare reprezentat în
icoane, picturi murale, mozaicuri și chiar și în reprezentările de pe pereții catacombelor
vechii Romei. Totodată chipul său îl vedem în sculpture și picture ce aparțin artei apusena.
Sfântul Ioan Botezătorul, cel ce a pregătit calea Mântuitorului face obiectul studiilor
multor cercetători preocupați de evenimentele acelei perioade de început a creștinismului, dar
este și preocuparea unor iconari și artiști din toate timpurile. Acesta este motivul pentru care
am ales și eu pentru lucrarea de dizertație tema ,,Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul în
iconografia bizantină și cea apuseană”.
Primul capitol al lucrării Viața și activitatea Profetului, este structurat în șapte
subcapitole. Aflăm din acest capitol că venirea Profetului Ioan Botezătorul pe pământ a fost
anunţată de proorocii dinaintea sa. Profetul Isaia a vorbit chiar şi de locul unde urma să
locuiască profetul, de felul cum avea să propovăduiască şi chiar despre „Botezul Domnului”.
De la Profetul Ieremia aflăm că Dumnezeu, mai înainte de veci, știa că-l va trimite pe Ioan
Înaintemergătorul pentru a pregăti calea Fiului său, Iisus Hristos. Profetul Maleahi, cu
aproximativ 400 de ani înainte de venirea lui Mesia, menționează de cel care va pregătii calea
venirii lui Mesia. Sfântul Ioan Botezătorul este cel care încheie epoca profetică și în același
timp cel care îl prezintă omenirii pe Hristos, drept pentru care multe reprezentări iconografice
ale Sfântului Ioan ni-l arată cu mâna stângă îndreptată spre Iisus Hristos, indicându-L, în timp
ce cu dreapta Îl botează, în renumita temă a Botezului Domnului.
Fiu al preotului Zaharia și al Elisabetei, dăruit de Dumnezeu la bătrânețe, Ioan
Botezătorul a fost inițiat de către tatăl său în scrierea, citirea și tămălcirea Legii. Dar, după ce
părinții săi au trecut la cele veșnice, Sfântul Ioan Botezătorul se retrage în pustie, ducând o
viață austeră și pregătindu-se pentru misiunea pe care Dumnezeu ia dat-o, aceea de a îndemna
oamenii să-și întoarcă fața spre „lumina soarelui dreptăți” care este Fiul lui Dumnezeu trimis
pe pământ pentru a răscumpăra păcatele lumii. Sfântul Ioan părăsește singurătatea pustiului și
vine pe malurile râului Iordan, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor în anul
29-30 d.Hr. în zilele arhiereilor Ana și Caiafa. Predica sa cuprinde învățături dogmatice și
morale, concise, ușor de înțeles, astfel încât cei ce-l ascultă, îi urmează cu încredere sfaturile,

1
pocăindu-se și așteptând venirea lui Mesia. Îi mângâia pe cei ce veneau la el smeriți și umili
și cu dorința de a se pocăi pentru a putea primi apoi botezul cu Duh Sfânt al lui Mesia și îi
dojenea pe farisei și pe saduchei, niște fățarnici care veneau la el din curiozitate, lipsiți de
credința în venirea Mântuitorului.
Sfântul Prooroc își alege ucenici dintre oamenii simplii, pescari nevoiași cum sunt:
Andrei, Petru, Iacov, Ioan și mulți alții. Aceștia vor fi cei care, atunci când Sfântul Ioan
Botezătorul este prins, întemnițat și apoi ucis din ordinul lui Irod, Îl vor urma pe Iisus.
Botezul în apa Iordanului săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul este unul simbolic care
îndeamnă oamenii la purificarea morală, la pocăință. Iisus Hristos are misiunea de a boteza
cu foc și Duh Sfânt, de a răscumpăra păcatele celor ce se căiesc și cred în El, Fiul lui
Dumnezeu venit din cer. Acest lucru este întărit prin spusele și atitudinea Sfântului Ioan
Botezătorul:”Cel ce vine după mine e mai presus decât toți” pentru că vine din cer, Trimisul
lui Dumnezeu. Mesia vine la Sfântul Ioan Botezătorul pentru a primi Botezul în apa
Iordanului. După ce a ieșit Iisus din apa Iordanului, cerurile s-au deschis și Sfântul Ioan a
văzut pe Duhul lui Dumnezu și a auzit glas din cer care zicea: „Acesta este Fiul Meu Cel
iubit, întru care am binevoit” (Mt. 3, 17). Aceasta este imaginea zugrăvită cel mai adesea în
iconografie și poate că este cea mai evocatoare pentru semnificația Botezului Sfântului Ioan,
cel de pocăință, pentru ca apoi să poată primi botezul cu foc și Duh Sfânt al Mântuitorului.
În capitolul al II-lea, Iconografia temei, sunt prezentate câteva lucrări semnificative,
având tema ,,Sfântul Prooroc Ioan Înaintemergătorul Domnului în iconografia răsăriteană”.
Între acestea se pot aminti câteva fresce din catacombele din Roma datate între secolele al II-
III-lea. Altele din secolele al XI-lea, al XIV-lea, al XV-lea, al XVI-lea sunt, de asemenea,
prezente, totodată se menționează și alte lucrări în tehnica mozaic și tempera pe lemn. În
lucrările prezente, Sfântul Ioan Botezătorul este redat în timp ce își îndeplinea misiunea
botezându-L pe Iisus Hristos în apa Iordanului, plasat întotdeauna în dreapta Mântuitorului
sau fiind redat bust cu mâna dreaptă în semn de binecuvântare, iar în stânga, având un
pergament, el fiind redat drept apărătorul Legii.
Capitolul al III-lea este cel dedicat Sfântului Ioan Botezătorul în arta apuseană. O
serie de reprezentări vin să întregească imaginea ultimului profet de dinaintea venirii
Mântuitorului. Picturi și sculpture din perioada medieval, cea a Renașterii sau cea a Barocului
dau mărturie plastic de felul cum o multitudine de artiști apuseni s-au apropiat de acest
subiect sau ciclu tematic. Sfântul Prooroc apare de cele mai multe ori în recuzita vestimentară
binecunoscută, păstrând elementele recognoscibile tipologieie sale, tributare Bizanțului și
respective Răsăritului.
2
 În capitolul al IV-lea, Proiect practic de pictare a icoanei, structurat în șapte
subcapitole, sunt prezentați pașii făcuți în realizarea unei icoane tematice: alegerea
modelului, realizarea unor desene și studii, pregătirea suportului, transpunerea desenului,
aurirea, pictarea propriu-zisă și vernisarea. Ca model a fost aleasă o icoană a Sfântului Ioan
Botezătorul din secolul al XVI-lea, aparținând Școlii cretane.
Piatră de hotar între Vechiul și Noul Testament, Sfăntul Ioan Botezătorul, ocupă un
loc important în iconografia tuturor timpurilor tocmai datorită misiunii sale de a pregătii
Calea Mântuitorului, de a chema credincioșii la pocăință și de ai determina să ducă o viață
chibzuită și morală.

3
Capitolul I

1.1 Profeția în Vechiului Testament

Venirea celui trimis de Dumnezeu pe pământ pentru răscumpărarea păcatelor
omenirii a fost anunţată cu mult înainte de către prooroci.
Sfântul Ioan Botezătorul este ” mai mult decât un profet ” (Mt. 11,19). Dacă un profet
dezvăluie planurile lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul , nu numai că măturisește despre
venirea Mântuitorului, dar este și martor la înfăptuirea voii lui Dumnezeu. ”Mărturirea lui
este una din condițiile umane ale misiunii lui Hristos : Așa se cuvine nouă să împlinim toate
dreptatea (Mt. 3,15).1
Cu foarte puţin timp înainte de venirea lui Mesia pe pământ, se naşte şi este
cunoscut ca cel mai mare profet, Ioan Botezătorul. I se spune astfel datorită activităţii sale de
a boteza pe cei ce se creştinau. Este cunoscut că şi iudeii îl numeau astfel (Ant. XVIII, 5, 5).
Chiar şi venirea profetului Ioan Botezătorul pe pământ a fost anunţată de proorocii
dinaintea sa. Profetul Isaia a vorbit chiar şi de locul unde urma să locuiască profetul, de felul
cum avea să propovăduiască şi chiar despre „Botezul Domnului”.
Profetul Ioan Botezătorul, prin cuvântul său, se adresează poporului târât în robie,
dându-i „speranţă că urmând calea Domnului”, acesta îşi va întoarce faţa către ei şi îi va ajuta
să se întoarcă în ţara strămoşilor lor pustiită de secetă.
Glasul profetului Ioan Botezătorului „tună” chemându-i pe oameni să se
pregătească pentru a-L primi pe Mesia. Ioan Botezătorul anunță eliberarea fizică, dar mai ales
eliberarea sufletească determinată de „pocăință, săvârșită de Mesia și desăvârșită de Duhul
Sfânt.”2
Dacă profetul Isaia spune:” Găsiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui” (Mt.
3, 3; Isaia 40, 3), Ioan Botezătorul vine și spune:” Faceți roade vrednice de pocăință”. Ioan
Botezătorul „a pregătit sufletele celor ce aveau să-l primească pe Dumnezeul tuturor”.3
Citind întreaga profeție, evanghelistul Luca spune că „toată valea se umple și tot
muntele și dealul se vor smeri, cele strâmbe se vor îndrepta, iar cele colțuroase, căi netede
vor fi și va vedea tot trupul mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3,5-6; Isaia 40, 4-5). Această
interpretare ne arată că, „cei smeriți se vor înălța, cei mândri se vor smeri și greutatea Legii se
va schimba în ușurința credinței”.4
1
Paul Evdokimo, Rugul aprins, Ed.Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994, p. 65.
2
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton, Timișoara,
2004, p. 13.
3
Ibidem, p. 13.
4
Ibidem, p.14.

4
 Vestitorii venirii lui Mesia pregătesc calea în pustia fizică care separă Babilonul de
Palestina iar poporul care se apropie de proorocul Ioan Botezătorul reprezintă „pustia
morală.”5
Profetul Ieremia ne transmite, referitor la Ioan Botezătorul:” Înainte de a te fi
zămislit în pântece te-am cunoscut și înainte, de a ieși din pântece te-am sfințit și te-am
rânduit prooroc pentru popor” (Ier. 1, 5). Aflăm că Dumnezeu, mai înainte de veci, știa că-l
„va trimite pe Ioan Botezătorul pentru a pregăti calea Fiului său” 6, venit în lume spre
mântuirea omenirii.
Profetul Maleahi, cu aproximativ 400 ani înainte de venirea Înaintemergătorului lui
Mesia, spune:” Iată trimit pe îngerul Meu înaintea feței tale, care va găsi calea Ta înaintea
Ta” (Mt. 11,10; Mal. 3,1). „Ioan Botezătorul nu este numai un prooroc, ci și vestitor înaintea
feței Domnului.”7
Mântuitorul vede în Ioan mai mult decât un prooroc pentru că este
Înaintemergătorul său, vede un sol prezis de profetul Maleahi, „superior tuturor profeților
trimiși de Dumnezeu, în lume, cel mai însemnat dintre toți oamenii lumii.”8
Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare „între cei născuți din femeie,” dar în
acelaș timp „cel mai mic întru Împărăția cerulilor”( Mt. 11,11). Pentru că Înaintemergătorul
Ioan Botezătorul aparține Vechiului Testament, el trebuie să fie mai mic înaintea lui Hristos.
Sfântul Ioan Botezătorul a mers înaintea lui Mesia „cu Duhul și cu puterea lui Ilie” ( Lc.
1,17).
Dacă Proroocul Ilie face o minune, şi anume să coboare foc din cer, Sfântul Ioan
Botezătorul nu face nici o minune, dar totuşi este „culmea sfințeniei Vechiului Testament.” 9
Înaintea lui Hristos, cel ce a venit după el, Sfântul Ioan Botezătorul este doar „ glasul celui ce
strigă în pustie Îndreptați calea Domnului” ( Ioan. 1,23).
Dacă Proroocul Ilie s-a ridicat la cer într-o căruță de foc și apoi a coborât pe pământ
împreună cu Enoh să devină martir, Înaintemergătorul suferă martiriul înainte ca Iisus Hristos
să-și fi îndeplinit lucrarea de Răscumpărător al păcatelor lumii.
Ioan Botezătorul încheie epoca profetică. Dacă ceilalți profeți și Legea (Tora) au
profețit venirea lui Mesia, Ioan este Înaintemergător și îl prezintă omenirii pe Mesia, pe Cel
ce este însăși” ținta Legii” (I Rom. 10,4).

5
Idem
6
Ibidem, p.15.
7
Idem
8
Ibidem, p.17.
9
Leonid Upsenski, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed.Sophia, 2006, București, p.127.

5
 1.2 Naşterea și copilăria a Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ pentru a
pregăti calea celui care va veni pentru răscumpărarea păcatelor lumii. Venirea
Înaintemergătorului pe pământ este cunoscută „înainte de nașterea sa, înainte chiar de
concepterea sa, numele său a fost deja rostit de îngerul Bunei Vestiri lui Zaharia și încă din
pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt (Lc.1,15)” 10. „Destinul său e prevăzut în
Sfatul etern. Cu ocazia vizitei, pruncul a săltat în pântece (Lc. 1,41); deja el este profet și
prieten al mirelui (In. 3,29). Îngerul Întrupări, el transcede limitele timpului” 11. Destinul său
e însemnat în germene „ Mâna Domnului este el” (Lc. 1, 65-66). El Însuși devine mâna lui
Dumnezeu și degetul cu care Îl arăta pe Mesia poporului zicând:„ Iată Mielul lui Dumnezeu”
(In. 1,36). Nașterea lui Iisus Hristos este anunțată de nașterea Înaimergătorului: ”Acela care
vine să dea poporului cunoștința mântuiri” (Lc. 1,77), anunța cercetarea Răsăritului celui sus
(Lc. 1,78). Este „o stea strălucitoare a soarelui, a cărei apariție precede aurora.” 12
Singurul evanghelist care relatează despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este
Luca. De la acesta aflăm că la câteva leghe de cetatea sfântă, Hebron, viețuiau preotul
Zaharia și soția sa Elisabeta care au ajuns la o vârstă înaintată fără a avea urmaș cu toate că
„erau drepți înaintea lui Dumnezeu, păzitori întru totul ai perceptelor Legii mozaice”13.
„În concepţia evreilor biblici lipsa de copii era socotită o mare rușine și chiar un
blestem din partea lui Dumnezeu”14.
Rugăciunile preotului Zaharia au fost ascultate și Dumnezeu l-a binecuvântat cu un
fiu. Nașterea lui Ioan Botezătorul” a fost prevestită” (Is. 40, 3) de Gavriil îngerul”cunoscător
al înțelepciunii lui Dumnezeu” (Lc. 1,19), același care s-a arătat Mariei, Maica Domnului,
spunându-i că va naște pe Mesia.
Îngerul Gavriil i se arătase preotului Zaharia în temple, pe când intrase ca să
tămâieze și îi spuse:” Nu te teme Zaharia pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și
Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-îl vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea și de
nașterea lui mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului, nu va bea vin, nici altă
băutură ameninţătoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe
mai mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui
cu duhul și cu puterea lui Ilie ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei

10
Paul Evdokimov, Rugul aprins, Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994, p.65
11
Idem
12
Ibidem, p. 66.
13
Idem
14
Idem

6
neascultători la înțelepciunea drepților ca să găsească Domnul un popor pregătit” (Lc. 1,13-
17).
Pentru că Zaharia, prin întrebarea pe care o pune îngerului Gavril, dă dovadă de
lipsă de încredere în puterea lui Dumnezeu, devine mut până în ziua în care se va naște fiul
său căruia îi pune numele Ioan, după voia lui Dumnezeu.
„Elisabeta se bucură în tăcere de neașteptată vrednicie la care, afară de mama lui
Mesia, nici o altă femeie din neamul ei nu putea s-o aibă”15.
La șase luni de la acest eveniment din Galileea, în Nazaret, îngerul Gavriil se arată
Fecioarei Maria căreia îi spune că dintr-însa se va naște Mântuitorul lumii Iisus Hristos.”
Duhul Sfânt se va pogorât peste tine și puterea celui Preaînalt te va umbri pentru aceea și
sfântul care se va naște din tine, fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc 1, 35).
După această minune, Sfânta Fecioară Maria își vizitează verișoara, pe Elisabeta,
pentru ai destăinui planul celui Atotputernic. La această întâlnire și la aflarea veștii, pruncul
din pântecele Elisabetei tresaltă plin de Duhul Sfânt. Elisabeta îi spune, Mariei:
”Binecuvântată ești între femei și binecuntat este rodul pântecelui tău și de unde mie această
ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată cum veni la urechile mele glasul salutării
tale pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu” (Lc. 1, 42-44). Fecioara Maria a rămas la
ruda sa” ca la trei luni și apoi s-a întors la casa sa.” (Lc. 1, 56).
Împlinindu-se cele nouă luni, se naște fiul lui Zaharia și al Elisabetei, „luceafărul
care avea să premeargă răsăritul adevăratului soare, pe Hristos”16. Fiind mut, Zaharia scrie pe
o tăbliță:” Ioan să fie numele lui”. După această își recapătă vocea și plin de Duh și de
bucuria recunoştinţei față de Dumnezeu s-a adresat fiului său:” Iar tu pruncule, prooroc al
Celui Preaînalt, te vei chema că vei merge înaintea feței Domnului, ca să găsești căile Lui,
să dai poporului său cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei
Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi răsăritul cel de sus, ca să lumineze pe cei
care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.” (Lc.
1, 76-79).
Din aceste cuvinte reiese că Zaharia cuprins de Duhul Sfânt, știa cine va fi Mesia și
că Ioan va fi Înaintemergătorul său.
Zaharia a inițiat pe Ioan în scrierea, citirea și tămălcirea Legii, dorind să-l lase la
templu. Elisabeta, bătrână fiind l-a crescut în Legea Domnului și a ocrotit-o pe Maria, fiica
lui Ioachim și a Anei și pe Iisus fiul lui Dumnezeu Tatăl, născut din Fecioara Maria.

15
Ibidem, p.19.
16
Ibidem, p. 20.

7
 Biserica a fixat sărbătorirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la 24 iunie, zi cu
lumină plină de vară după solstițiu de vară, ca simbol al Luminii pline a lui Hristos, înaintea
căruia a fost trimis.17
Toți sfinții mucenicii, mărturisitorii și cuvioșii sunt sărbătoriți de ziua sfârșitului lor,
după cum îndeamnă Sfânta Scriptură: „Priviți cu lare aminte la sfârșitul lor și urmați-le
credința” (Ev. 13, 7). Numai de trei ori întâlnim în calendar sărbătoriri de sfinți la ziua lor de
naștere: Naşterea Domnului, Naşterea Maicii Domnului și Nașterea Ioan Botezătorul.

1.3 Retragerea în pustie

Menţiunile referitoare la copilăria şi retragerea în pustie a Sfântului Ioan
Botezătorul le aflăm din Evanghelia lui Luca, acestea sunt completate de unele făcute în”
protoevanghelia lui Iacov.” Aflăm astfel că, Elisabeta mama lui Ioan Botezătorul fuge în
pustie împreună cu fiul ei pentru a-l salva de mânia lui Irod, pe când acesta avea doi an și
jumătate, după cum comentează protoevanghelia lui Iacov, prin Nechifor Calist (din sec. IV).
După alții, cum ar fi Cedremusm, Sfântul Ioan Botezătorul ar fi rămas singur în
pustie la o vârstă fragedă, după ce mama lui ar fi murit, adăpostit în grota unde se refugiase
împreună cu această.
Acestea sunt informații care nu au prea multă credibilitate. Sunt credibile
informațiile care apar în Scrierile Părinților Bisericești care spun doar că: Sfântul Ioan
Botezătorul s-ar fi retras în pustie de timpuriu, fără a preciza momentul.
Astfel de la Origen aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul „s-ar fi retras în pustie fără a
aștepta educația de la tatăl său,”18 iar Ioan Hrisostomul menționează că, Sfântul Ioan
Botezătorul s-ar fi retras în pustie din copilărie.
Sfântul Paulin de Nola are o opinie interesantă apropiate de „adevăr” 19, considerând
că Sfântul Ioan Botezătorul studiază Scripturile lângă tatăl său și să se retrage în pustie când
vârsta, îi permite acest lucru.
Toma d′Aquino afirmă că Sfântul Ioan Botezătorul a trăit în pustie încă din copilăria
sa, iar Fericitul Augustin susține că a plecat în pustie la șapte ani.
Talet, Kanobenbawer, Konrad și alți istorici sunt de părere că „Ioan nu a putut să
părăsească casă părintească înaintea vârstei de șapte, opt sau zece ani”.20

17
Diacon Dr. Ioan Caraza, Sfântul Ioan Botezătorul-Înainte-mergătorul Domnului. Botezul cu Duh Sfânt în
Hristos, Ed. Episcopiei Sloboziei i Călărașilor, 2000, p. 13.
18
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 23.
19
Idem.
20
Idem.

8
Această părere este în consonanță ceea ce spune Sfânta Scriptură: ”Iar copilul creștea și se
întărea cu duhul. Și-a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel„ (Lc. 1, 80). Este în
consonanţă cu cele scrise în Tradiții, cum că, Ioan s-a retras în pustie unde îl chema vocea lui
Dumnezeu, după ce au murit părinții lui.
Putem concluziona pe baza tuturor scrierilor că Sfântul Ioan Botezătorul s-a retras
în pustie după ce părinții săi au murit și atunci când a putut să facă, față singur unei vieți grele
în pustie. Tragem concluzia că Sfântul Ioan Botezătorul s-a retras în pustia de aici, „prin
reculegere și meditație ca să se pregătească pentru misiunea ce avea de îndeplinit”21.
Dacă Sfântul Evanghelist Luca nu face referire la locul unde se retrage Sfântul Ioan
Botezătorul, Sfântul Evanghelist Matei vorbește de „pustiul Iudeii” (Mt. 3,1). Prin aceasta
exprimare întelegem „un loc izolat, restras, un adăpost sigur și bun, cum se înțelege și în alte
locuri din Sfânta Scriptură”22. Deșertul Iudeii, o zonă deșertică nelocuită, este situat între
Ierusalim și Iordan, pe malul drept al Iordanului.
Sfântul Ioan Botezătorul pleacă din pustie spre a-și îndeplini misiunea, doar atunci
când providența a hotărât acest lucru. Înaintemergătorul se întărește cu duhul prin viața ce o
23
duce în pustie de bună voie și prin „mortificarea obișnuită a corpului prin austeritate.”
„Ioan avea îmbrăcămintea din păr de cămilă și cingătoare de piele în jurul mijlocului iar
hrana lui era lăcuste și miere sălbatică” (Mt. 3,4).
În timp ce Sfântul Ioan Botezătorul se dezvolta trupește, se dezvolta și sufletetește și
se întărea tot mai mult în acel har care I se comunicase de la început în mod misterios de la
Mântuitor la întâlnirea lor, mai înainte de a fi văzut lumina zilei. Sfântul Ioan Botezătorul s-a
pregătit prin înfrânare și rugăciune, prin pocăință, pentru a înfrunta toate piedicile care i se
vor pune în ducerea la îndeplinire a misiunii sale de Înaintemergător, a lui Mesia. Sfântul
Evanghelist Ioan menționează despre misiunea Înaintemergătorului lui Mesia, spunându-ne
„ Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mântuire, ca să
mărturisească despre Lumina, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să
mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot
omul care vine în lume” (In. 1, 6-9).
Sfântul Ioan Botezătorul a fost trimis pe pământ de Dumnezeu pentru a-i determinat
pe oameni să-și întoarcă fața spre „lumina soarelui dreptăți” care este Fiul lui Dumnezeu
trimis pe pământ pentru a răscumpăra păcatele oamenilor.

21
Ibidem, p. 24.
22
Idem
23
Ibidem, p. 25.

9
 1.4 Pregătirea și propovăduirea la poporul iudeu
Însuși Dumnezeu îi vestește Sfântului Ioan Botezătorul ziua când să-și înceapă
misiunea de mărturisitor al lui Hristos, iudeilor.
Sfântul Evanghelist Luca mărturisește:„ În zilele lui ahiereilor Ana și Caiafa a fost
cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” ( Lc. 3, 2).
Sfântul Ioan Botezătorul își începe misiunea în vremurile pe când Ponțiu Pilat era
procurator al Iudeii, Irod tetrarh al Galileii și fratele lui, Filip, tetrarh al Ituriei și Trahonitidei,
iar Lisanis tetrarh al Abilenei. Aceste lucruri se cunosc din Evanghelia lui Luca 3,1 .
Sfântul Ioan Botezătorul părăsește singurătatea și vine pe malurile râului Iordan,
propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor în anul 29-30 d.Hr., în zilele
arhiereilor Ana și Caiafa. În acest timp, de frică moștenitorul lui August s-a retras la Roma, la
reședință sa din Caprea, ducând o viață de desfrân și orgii și plănuind noi asasinate:„Cu
figura palidă și slăbită, cu focul divin, cu vocea vibrantă, de un profund entuziasm profetic,
Sfântul Ioan Botezătorul revine în lume după o perioada lungă de asceză, propovăduind
împărăția lui Dumnezeu și botezul pocăinței”24.
Sfântul Ioan Botezătorul îi îndeamnă pe iudeii „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția
lui Dumnezeu„ (Mt. 3,2). Le mai spune iudeilor că cel ce vine după mine, adică Iisus Hristos
are puterea să ierte păcatele celor fără delege dacă își întorc fața spre Dumnezeu și renunță la
fărădelegile lor.
Într-un timp de deplină ruină a conștiiței omenești, 25 Sfântul Ioan Botezătorul este cel
care prin vocea lui face cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu și îl prezintă iudeilor pe acela care
este „Calea adevărul și viața ”.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel care spune tuturor celor pe care îi întâlnește: „ Găsiți
Calea Domnului drepte faceți-l cărările. Orice vale se va umple și fiece un munte și deal se
va micșora; cele strâmbe se vor face drepte și căile colțuroase vor fi netede” ( Lc. 3, 4-5).
Cuvintele lui pătrund în inimile oamenilor aducând sufletului alinare și ușurare.

Tunetul pustiului trezi puternic conștiința poporului care fusese adormită în trecut, sub
înrâurirea formalismului înăbușitor și a împilării de către poporul roman. O mișcare puternică
se produce în toată țara, gloate din ce în ce mai mari veneau la Ioan, din Ierusalim, Iudeea și
de pretutideni. Veneau mulțimile ce înseteau dupa apa cea vie, mulțimi ținute în întuneric și
care doreau să vadă strălucirea lumii adevărate. Cuvintele sale cădeau asemenea loviturilor de

24
Ibidem
25
Ibidem, p. 26.

10
ciocan, sfărâmând până și inimile de cremene, ardeau ca adevărate flăcări, păstrunzând în
cele mai întinse cugete.26
În acest timp toate evenimentele prezise de profeți s-au îndeplinit, căci „sceptrul se luase din
casa lui Iuda și întreaga omenire era în așteptarea lui Mesia”27.
Predica Sfântul Ioan Botezătorul cuprinde învățături dogmatice și morale, este
concisă, ușor de înțeles, astfel încât cei ce-l ascultă îi urmează, au încredere în sfaturile sale,
așteptând venirea lui Mesia.
După perioada de asceză, Sfântul Ioan Botezătorul apare în lume pe malurile
Iordanului „propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor” după cum spune
Evanghelistul Luca fără a face referire exactă la locul unde profetul și-a dus la îndeplinire
misiunea.
Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că „ Sfântul Ioan Botezătorul boteza în Enom,
aproape de Salim, loc care se află dincolo de râul Iordan ” (In. 3,23).
Sfânta Tradiție și Noul Testament indică locul unde Sfântul Ioan Botezătorul și-a
îndeplinit misiunea: „la vărsarea râului Iordan în Marea Moartă, la o depărtare de numai 10-
12 km de Khibert (Qumronul actual unde își aveau cartierul principal pustnicii, care au
constituit gruparea iudaică pe care cercetătorii moderni au indicat-o cu secta esenienilor,
binecunoscută din descrierea autorilor, iudei Filon din Alexandria și Iosif Flaviu”28.
Pentru că în Sfintele Evanghelii, în afară de cea a Sfântul Evanghelistul Ioan, nu se
indică exact locul unde Sfântul Ioan Botezătorul și-a îndeplinit misiunea, putem trage
concluzia că, Sfântul Ioan Botezătorul nu și-a fixat un anumit loc pentru activitatea sa, ci se
deplasa dintr-o colonie în alta, situată pe malurile Iordanului.
Sfântul Ioan Botezătorul vorbește celor care au venit să se boteze spre pocăință, care
îl ascultau că pocăința „nu se reduce la formalități exterioare, ci trebuie manifestată printr-o
viață morală corespunzătoare conținutului noțiunii de pocăință”29.
Cei ce veneau la Sfântul Ioan Botezătorul erau oameni simpli, din clasa de jos,
asupriți de stăpânii lor, erau soldați dezorientați care erau nemulțumiți de starea lor. Sfântul
Ioan Botezătorul îi mângâia prin cuvinte frumoase, blânde, îndemnându-i să se mulțumească
cu condiția lor umilă. „Era profetul dreptății și al pregătirii neamului omenesc pentru
primirea lui Mesia”30.

26
Idem
27
Idem
28
Idem
29
Idem
30
Idem

11
 Fariseiilor și saducheiilor care veneau la Botezul din apa Iordanului, Sfântul Ioan
Botezătorul se adresa cu „pui de vipere” conștient fiind că aceștia veneau doar din curiozitate
să vadă ce se petrece și plin de invidie de faima pe care o câștigase Sfântul Ioan Botezătorul.
„Fariseii, în baza unor promisiuni făcute de Dumnezeu lui Avraam și prin el poporului evreu,
se găseau îndreptățiți de a socotii ca un privilegiu și un drept al lor, puțina lor îngrijorare de
adevărata perfecțiune, socotind că meritele patriarhale ai căror urmași sunt ei, sunt suficiente
ca să-i mântuiască”31.
Sfântul Ioan Botezătorul spunea celor care veneau la botezul pocăinței: ,,Și să nu
credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam căci vă spun că Dumnezeu poate
și din pietrele acestea să ridice fiii lui lui Avraam”(Mt. 3, 9).
În timpul Ptolemeilor și Seleucizilor, iudeii au fost influențați de moravurile păgâne
astfel încât s-a întâmplat ca în fața Sfântului Ioan Botezătorul să vină oameni care erau
preocupați de bunul trai, gustul de stăpânire, depărtați de la datorie și credință. Pe fariseii îi
mustra pentru aceleași motive, chiar și Mântuitorul Iisus Hristos: „Că leagă sarcini grele și
cu anevoie de purtat și le pun pe urmerii oamemilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le
miște, vai vouă cărturarilor și fariseiilor fățarnicii! Că mâncați oasele văduvelor și cu
fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veți lua. Vai vouă,
cărturarilor și fariseiilor fățarnicii! Că dați zeciuială din ismă, din mărari și chimen, dar ați
lăsat părțile mai grele ale Legii; judecata, mila și credința; pe acestea trebuie să le faceți și
pe acelea să nu le lăsați” (Mt. 23,4; 14,23).

1.5 Alegerea primilor ucenici

„Pe măsură ce Iisus se făcea din ce în ce mai remarcat, mulți dintre ucenicii lui Ioan
au devenit ucenicii lui Iisus, după cum spunea însuși Ioan: „Trebuie ca el să crească și eu să
mă micșorezi”. Dintre ucenicii lui Ioan care au devenit ucenici a lui Iisus sunt: Petru, Andrei,
Ioan Evanghelistul și Iacov”32.

Nu se cunoaște anul nașterii Sfântului Andrei și nici a fratelui acestuia, Petru. Iudei la
obârșie, Andrei și Petru s-au născut într-o familie de pescari din Betsaida, localitate situată pe
malul nordic al lacului Kinneret (Marea Galileei), în Siria. Sunt fii lui Iona din seminția lui
Simeon. Numele Andrei vine din greaca veche- Andreia- care semnifică ,,bărbăție”, ,,vitejie”.
Înainte de a-L întâlnii pe Iisus, Andrei și Petru au fost ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul. Se
pare că Apostolul Andrei ar fi fost primul care L-ar fi recunoscut pe Iisus după Botez, ca fiind

31
Ibidem, p.32.
32
http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=5174 , data: 13.06.2015, ora: 16:35.

12
,,Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” Andrei, trecînd cu vederea deşertăciunile
şi gâlcevile lumii acesteia, şi-a ales viaţa fără însoţire; şi, ducîndu-se la Sfântul Ioan
Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui. Toate evangheliile îl
consideră pe Sfântul Andrei cel dintâi chemat, enumerat între primii patru dintre cei 12
apostoli”33.
Îndemnați de Sfântul Ioan Botezătorul și chemați de Iisus Hristos, Andrei și Petru au
devenit discipoli ai celui din urmă amintit. După Învierea Domnului cei doi frați au rămas la
Ierusalim unde au întemeiat biserica și au dezvoltat creștinismul. Au plecat apoi să
propovăduiască creștinismul în Peninsula Balcanică, Dobrogea, Ucraina. După o vreme s-au
despărțit, plecând în direcții diferite: Petru a ajuns la Roma, iar Andrei s-a întors în Grecia
pentru a consolida comunitatea creștină creată anterior.
Sfântul Andrei își găsește sfârșitul în orașul grecesc Patras, unde este condamnat la
moarte prin crucificare. Pentru că el a considerat că este nedemn să fie crucificat, ca și
Mântuitorul, a cerut să fie răstignit pe o cruce în formă de X (Crux decussata), acum
cunoscută ca fiind ,,Crucea Sfântului Andrei”.
A murit în anul 60 d.Hr., la 30 noiembrie, zi în care credincioșii îl sărbătoresc pe
Sfântul Andrei. Sfântul Andrei este considerat patronul spiritual al României.
 ,,Petru era simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea
poruncile Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind
sărac, trebuia să-şi câştige hrana casei sale din osteneala mâinilor, ca să hrănească pe femeie,
pe copii, pe soacră şi pe bătrânul său tată, Ionă.” 34
Sfântul Apostol Petru, despărțindu-se de fratele său Andrei, se îndreaptă spre Roma
unde propovăduiește credința creștină locuitorilor Romei. Aici se află când împăratul Nero
ordonă prinderea și uciderea tuturor creștinilor romani sau de altă naționalitate. Este prins și
întemnițat împreună cu mulți credincioși, între care erau și Clement, Irodion și Olimp. Au
fost condamnați la moarte prin tăiere cu sabia dar aduși la locul execuției, Clement a fost
iertat ca fiind rudenie împărătească, iar Irodion și Olimp au fost uciși cu sabie împreună cu o
mulțime de credincioși.
,, Sfîntul Petru a rugat pe răstignitorii săi să-l răstignească cu capul în jos şi nu drept,
cinstind întru aceea pe Domnul său, Care de voie S-a răstignit pe cruce, ca să nu semene
Aceluia întru răstignire, ci sub picioarele Lui să-şi plece capul” 35. Preamărind pe Dumnezeu,

33
http://tendintein.ro/viata-sfantului-andrei/, data: 13.06.2015,ora: 16:40
34
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_petru.html, data: 13.06.2015, ora: 16:55
35
Idem

13
Petru a sfârșit prin moarte pe cruce, într-o zi de 29 iunie, din pricina piroanelor din mîini și
din picioare care i-au cauzat multă durere, dar pe care a suportat-o cu stoicism gândindu-se la
suferințele Mântuitorului. Trupul Sfântului Apostol Petru a fost luat de Sfântul Clement,
ucenicul său, și îngropat cum se cuvine, cu cinstea cuvenită și cu slavă lui Dumnezeu.
Între primii patru ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul se numără și Sfântul
Evanghelist Ioan, zis Teologul. Acesta era fiul lui Zevedei, pescar din Betsaida Galileei.
Învățase de la Sfântul Ioan Botezătorul că Iisus este Mielul lui Dumnezeu și, după ce acesta
fusese întemnițat și ucis, a răspuns chemării lui Iisus: „Pe când umbla pe lângă Marea
Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru și pe Andrei, fratele lui, care
aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis:Veniți după Mine și vă voi face
pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. (Mt. 4,18-22). Sfântul
Ioan Evanghelistul a fost unul din cei mai tineri Apostoli, drept aceea, tradiția Bisericii „arată
că el a trăit până aproape de sfârșitul veacului apostolic (până aproape de anul 100). Sfântul
Ioan a fost unul din Apostolii cei mai apropiati ai Domnului Iisus, încât, în Evanghelia sa, el
se numeşte „ucenicul pe care il iubea Iisus”(In. 21: 20), negreşit pentru curăţia sufletească și
darurile lui. Sfântul Ioan este ucenicul care la Cina de Taină s-a rezemat pe pieptul
Domnului, și căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredinţat pe Preacurata Sa
Maica”36 .
Un alt ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul a fost Iacov, fiu al lui Zevedei, pescar din
Betsaida Galileei, frate al Sfântului Apostol Ioan. La fel ca și ceilalți ucenici ai Sfântului Ioan
Botezătorul, Iacov află și recunoaște în Iisus pe Mesia, Cel mult așteptat, și după mutarea în
veșnicie a Sfântului Ioan Botezătorul răspunde chemării lui Iisus, devenind unul din cei
doisprezece apostoli. A fost numit Iacov cel Mare pentru al deosebi de Apostolul Iacov, fiu al
lui Alfeu și de Sfântul Iacov cel Drept, episcop al Ierusalimului. La chemarea Domnului, cei
doi frați au lăsat mrejele de pescari și pe tatăl lor și L-au urmat pe Hristos. Ei știau, ca foști
ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos și credeau în El, luând aminte la
învățăturile ce ieșeau în preacurata gura Lui și fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi
iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul
pe care El Însuși l-a băut. Însă și ei, atât L-au iubit pe Domnul și atâta râvna au arătat față de
Dânsul, încât și foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe acești doi frați
și pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalți
Apostoli dumnezeieștile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-și arate slava
dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea
36
http://www.orthodoxcamro.co.uk/sf-ioan-evanghelistul.html, data: 13.06.2015, ora 18:07

14
adâncă a Crucii și a smereniei Sale. 37 Ca și ceilalți apostoli, după Înălțarea la Cer a lui Iisus
Hristos, Apostolul Iacov și-a început apostolatul, mergând în Spania și în alte părți după care
s-a întors la Ierusalim, unde a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. Păgânii, purtați de mânie,
i-au cerut lui Irod Agripa (41-44 d. Hr.) să prigonească Biserica lui Hristos și să-l ucidă pe
Iacov. Iacov a fost ucis cu sabia iar Sfânta Tradiție spune că ucenicii lui, urmând semnele
divine, au luat trupul lui Iacov, l-au dus în Spania și l-au îngropat la Compostella, loc unde și
astăzi se săvârșesc minuni în slava lui Iisus Hristos-Dumnezeu. Biserica îl pomenește pe
Iacov cel Mare la 30 aprilie și la 30 iunie, împreună cu ceilalți apostoli.
Ca Apostolii Ioan, Andrei, Petru, Iacov, toți ceilalți apostoli sunt ,, strâns legați de
învățătura Sfântului Ioan Botezătorul, și pătruși întru atâta de suferința persoanei și a vieții
sale, încât pe față se dau drept următorii perceptelor și exemplelor proorocului Ioan” 38. Sunt
cuprinși de gelozie atunci când realizează că reputația dascălului lor este umbrită de o altă
persoană care răsare din mulțime, și a cărei identitate, pentru ei este îndoielnică. Neliniștea și
suferința lor sufletească, revolta și disprețul din suflet din cauză că vedeau influența tot mai
scăzută pe care o manifesta Sfântul Ioan Botezătorul, s-au adresat învățătorului lor
exprimându-și neliniștea pentru viitorullui, dar și al lor. Sfântul Ioan le spune: Nimic nu
poate lua omul dacă nu-I va fi dat lui din Cer. Aceste cuvinte pline de seninătate sădesc
pacea în sufletele apostolilor și, fără să se supere pe discipolii săi, îi face să înțeleagă natura
divină a lui Iisus și că el trebuie să se micșoreze (pentru că și-a îndeplinit misiune), iar
Celălalt să crească pentru că ,,Cel ce vine de sus este mai presus de toți. Cel ce vine din Cer
este mai mare decât toți”39. Pentru că ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul nu erau convinși în
adâncul sufletului lor de cele ce acesta le spunea referitor la Mesia, Înaintemergătorul îi
trimite la Iisus Hristos ca văzând minunile săvârșite de El și auzindu-L predicând să se
convingă de adevărul lucrurilor el le-a transmis. După ce Sfântul Ioan Botezătorul este
martirizat, ucenicii lui rămân alături de Iisus devenind discipolii Lui.

1.6 Botezul Domnului

În timp ce boteza mulțimea de oameni în apa Iordanului, Sântul Ioan Botezătorul
spunea despre Mesia: „înainte de mine a fost, mai tare decât mine este”. Sfântul
Evanghelistul Marcu ne spune: ” Și popovăduia ziând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare
de cât mine,căruia nu sunt vrednic,plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor” (Mc.
37
http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Iacov_(fiul_lui_Zevedei) , data: 13.06.2015, ora: 19:15
38
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 58.
39
Pr. Ioan Buga, Sfântul Ioan Botezătorul, primul martor public al Fiului lui Dumnezeu cel Întrupat, în rev.
„Ortodoxia”,1983, București, nr.1, p. 83.

15
1,7). Aceste vorbe îi uimeau pe cei ce veneau să fie botezați pentru că ei vedeau în Sfântul
Ioan Botezătorul un prorooc la măreț ca Ilie, un al doilea Moise, ba mai mult credeau că el
este Mesia.
Este de remarcat diferența dintre misiunea Sfântului Ioan Botezătorul și cea a lui Iisus
Hristos ” Eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu foc și Duh Sfânt” .
Botezul în apa Iordanului săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul este unul simbolic care
îndeamnă oamenii la purificarea morală, la pocăință. Iisus Hristos are misiunea de a boteza
cu foc și Duh Sfânt, de a răscumpara păcatele celor ce se căiesc și cred în El, Fiul lui
Dumnezeu venit din cer. Acest lucru este întărit prin spusele și atitudinea Sfântului Ioan
Botezătorul care spune ”Cel ce vine după mine e mai presus decât toți” pentru că vine din cer,
pentru Trimisul lui Dumnezeu, Mântuitorul fiilor lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Botezătorul măturisește tuturor celor care vin la botezul cu apă în Iordan
toate cele pe care le-a auzit și le-a văzut ăn perioada de asceză, în singurătate lumească, dar în
comuniune cu Dumnezeu: „Multe am spus despre noi și de judecat. Dar cel ce M-a trimis pe
Mine adevărat este și cele ce-au auzit de la El cu acestea le grăiesc în lume” (In. 8,26).
Sfântul Ioan Botezătorul vorbește despre Mesia folosind termeni pe care Iisus Hristos
îi va folosi vorbind lumii. Acest lucru stabilește și întărește natura divină și exactitatea
învățăturilor Sfântului Ioan cu privire la Mesia. Botezătorul, spune cel ce vine după mine
din cer e mai presus decât toți. Mântuitorul măturisește cu alte cuvinte același lucru după
cum Sfântul Evanghelist Ioan scrie în evanghelia sa „Voi sunteți din cele de jos. Eu sunt din
cele de sus. Voi sunteți din lumea aceasta, Eu sunt din lumea aceasta” (In. 8,23).
„ Și eu am vazut și au măturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu ”(In. 1,34) spune Sfântul
Ioan Botezătorul predicând divinitatea lui Hristos, nu numai când a ieșit din apa Iordanului, ci
în orice împrejurare.
Profetul Isaia ni-L prezintă pe Mesia „ca un miel spre înjunghiere s-a dus și ca o oaie
fără glas înaintea celor ce o tund , așa nu Și-a deschis gura sa„ (Is. 53,7-8). La fel și profetul
Ioan Botezătorul vorbește despre un „miel al lui Dumnezeu” trimis pe pământ să ridice
păcatele lumii.
Iată deci că această denumire pe care o privește Mesia arată întregii lumi că El este
Fiul lui Dumnezeu cel iubit întru Care a binevoit să mântuiască lumea.
„Sub vălul acestei duioase imagini trebuie să recunoaștem întreg misterul creștin
:nCunoașterea taine lui Dumnezeu Tatăl și a lui Hristos ” (Col. 1,2).

16
 Atât „ Întruparea Fiului, căt și răscupararea întregului neam omenesc, sunt termeni ce
se produc unul pe celălalt” 40. Dacă n-ar fi fost păcatul primordial n-ar fi avut loc întruparea.
Dar iată că păcatul primordial atrage după sine o avalanșă de greșeli ale posterității care
condiționează răscumpărarea păcatelor ăntregului neam omenesc. Este nevoie de sacrificiul
„ Mielului lui Dumnezeu ” pentru că oamnenii căzuți în păcat nu au avut puterea de ase
ridica din morcila păcatului și de a reveni la înălțimea naturii umane „Ruptura între noi și
Creator ”41 este rezolvată de Mesia, Cel care ridică toate păcatele lumești.
Înaintemergătorul ne lămurește spunând: „Iată mielul Domnului, Cel ce ridică păcatul
lumii”. Sfântul Ioan Botezătorul ni-l prezintă pe Mesia și„ judecător suprem a faptelor
omenești. El are lopată? In mână și va curăți aria Sa și va aduna grîul iar pliava o va arde
cu foc nestins”(Mt. 3.12).
Iisus – ființă eternă – este prezent ca „viterie a tuturor darurile din care omenirea se
împărtășește”42 „Și din plinătatea Lui noi toți ma luat și har peste har” (In. 1,16).
Sfântul Ioan Botezătorul Îl propovăduiește pe Mesia și ne arată atributele ce-L
caracterizează facându-ne să înțelegem că El este Cel așteptat de veacuri, El este Trimisul lui
Dumnezeu pe pământ pentru răscumpărarea păcatelor lumii, pentru izbăvirea noastră, că El
este Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl.
Mesia vine la Sfântul Ioan Botezătorul pentru a primi Botezul în apa Iordanului ca
oricare muritor de rând. Dar după ce a ieșit din apa Iordanului cerurile s-au deschis și Sfântul
Ioan Botezătorul, a văzut pe Duhul lui Dumnezu și a auzit glas din cer care zicea: „Acesta
este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit” (Mt. 3,17).
Iată deci că Mântuitorul își începe misiunea smerit, primiind botezul cu apă în Iordan,
care presupunea „păcătoșenia și pocăința celor botezați”43.

Deși: „N-a cunoscut păcatul, totuși Sa facut pentru noi păcat ca să dobândim întru
El, dreptatea lui Dumnezeu” (II Cor. 5,21).
Iisus Hristos se declară păcătos în fața cerului și a pământului ca să ne mântuiască pe
noi de păcate44. Sfântul Evanghelist Ioan și Sfântul Evanghelist Matei au păreri diferite în
ceea ce privește „Botezul Domnului”. Dacă unul dintre Evangheliști consideră că Sfântul
Ioan Botezătorul l-a cunoscut pe Iisus ca fiind fiu al rudei sale, neștiind ce misiune va avea.

40
Pr.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton, Timișoara,
2004, p. 38.
41
Idem
42
Ibidem, p. 39.
43
Ibidem, p. 40.
44
Idem

17
Nu-L cunoștea pe Mesia dar Îl aștepta fiindcă Dumnezeu îi spusese prin ce Îl identifica.
Despre aceste fapte vorbește Sfântul Evanghelist Ioan care ne spune: ”A doua zi a văzut Ioan
pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta
este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă
mai înainte de mine era, Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit
eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca
un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez
cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El,
Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul
lui Dumnezeu”.
În Vechiul Testament (Cărțile lui Moise) se fac referiri la spălările levitice care nu
trebuie socotite simple metode de prevenire a îmbolnăvirilor comune orientalilor. Din
descoperirea arhieologice s-a aflat că la evrei era obiceiul ca atunci când „un străin voia să se
stabilească printre iudei cu dreptul de cetățian, trebuia să primească pe lângă circumciziune
și un botez numit botezul prozeliților iar acest botez se consideră ca un fel de inițiere la
anumite drepturi noi, ca un semn exterior al treceri sale la un nou religie”45.
Și Iezechiel vorbește despre acest botez „ Și vă voi stropi cu apă curată și vă veți
curăți de toate stricăciunile noastre și de toți idoli voștri vă veți curăți ”(Iez. 36, 25). Astfel
evrei au crezut că Mesia va boteza numai pe adepți săi ceea ce a făcut ca mulțimea de
oameni să se grăbească spre apa Iordanului pentru a primit botezul lui Ioan. Toți evreii
credeau că pentru a îndeplini această misiune trebuiea investit cineva cu o mare putere ,
deci nu oricine, și care de asemenea avea și sarcina de a anunța venirea lui Mesia .
Înaintemergătorul dă un răspuns acestora: „sunt două botezuri, al apei cu care eu vă botez pe
botez pe voi și are ca scop pregătirea voastră pentru a primi botezul cel adevărat și botezul cu
Duhul Sfânt și numai cel ce vine după mine căruia nu-i sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea
vă va boteza cu Duhul Sfânt”46.
Sfântul Ioan Înaintemergătorul este cel căruia Dumnezeu îi dă această misiune
specială în mod direct pe când se afla în pustie și care prin botezul apă „îndreaptă căile pe
care va sosi Mesia”47. Însuși Iisus Hristos admite botezul lui Ioan ca fiind cerut de Dumnezeu
cu scopul pregătiri sufletelor pentru primirea botezului cu Duh Sfânt.

45
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, op. cit., p. 44.
46
Ibidem, p. 45.
47
Athanasie Negoiță, Sfântul Ioan Botezătorul a fost qumranit sau esenian?,în re. „Studii Teologice”, 1975,
p.115.

18
 Asociem noțiunea de botez cu cea de pocăința și mai mult considerăm că acestea ce
confundă pentru că botezul Sfântului Ioan nu este unul oarecare ci un botez de pocăință.
Botezul Sfântului Ioan conduce și îndrumă la praticarea pocăinței, pregătire de care e
nevoie ăn respectarea legii celei noi. Botezul Sfântului Ioan este un simbol al curățirii dar
care trebuie să fie completat cu botezul lui Mesia cu Duh Sfânt.Nu puteau primi botezul cu
Duh Sfânt numai aceia care prin spovedania păcatelor prin dorința de a trăi curat, au făcut o
schimbare în inima lor.
Botezul cu Duh Sfânt pe care l-a făcut Mesia este o taină, „poartă de intrare în
creștinism”.48 Prin botezul cu Duh Sfânt ne facem părtași a lui Hristos. Acest botez reprezintă
în viziunea Sfinților Părinți : baia renașterii, baia vieții, renașterii în Dumnezeu, naștere
spirituală, harismă, curățire sfințire.
Taina botezului este dezvăluită de Domnul Iisus Hristos atunci când după Înviere s-a
arătat Sfințiilor Apostoli spunându-le: „ Mergând învățat toate neamurile botezându-le în
numele Tatălui , al Fiului și al Sfântului Duh învățându-le să păzească toate câte v-am
poruncit vouă și iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfîrșitul veacurilor” (Mt. 28, 19-
20). Le mai cere Apostolilor să transmită tuturor oamenilor că „ Cel ce va crede și se va
boteza, se va mântuit, iar cel ce nu va crede se va osândit”(Mc. 16, 16).
Sfântul Ioan Botezătorul a botezat în apa Iordanului doar evrei, dar botezul creștin
este pentru toți oamenii și se pratică în toate timpurile . Botezul creștin se face în numele
Sfintei Treim, prin cufundare de trei ori în apa sfințită și cel ce este botezat este pătruns de
Harul Sfânt care-l curăță de păcatul strămosesc. Botezul praticat în fiecare an de Bobotează
ne curățește de păcatele personale așa cum Petru a zis: „ pocăiți-vă și să se boteze fiecare
dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre și veți primi darul
Duhului Sfânt” (F.A. 3, 38).

Botezul cu apă a Sfântul Ioan Botezătorul este simbolic, și confirmă promisiunea de

schimbare, tranformare lăuntrica a celui ce se botează.
„ Creștinătatea datorează Sfântului Ioan arătarea unică și minunată a Sfintei Treimi,
a lui Dumnezeu, prin vocea ce a răsunat puternic în urechile celor de față la botez” (Mt. 3,
17).
Caracteristic botezului Sfântului Ioan este că acesta a fost săvârșit o singură dată, de
către Sfântul Ioan Botezătorul pe când spălările levistice se repetau, acesta era însoțit de
mărturisirea păcatelor, a fost un ritual premergător primirii lui Iisus ceea ce reiese din

48
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, op. cit., p. 46.

19
cuvintele Înaintemergătorului: „ Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât
mine, Căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțăminței, El vă va boteza cu duh Sfânt
și cu foc” (Lc. 3, 16). Botezul lui Ioan este săvârșit cu apă și nu are afect asupra sufletului,
așa cum botezul „lui Iisus cu Duh Sfânt pătrunde până în adâncul sufletului pe care-l poate,
după voia sa, curăța, înfrumuseța și tranforma”49.
Sfântul Ioan Botezătorul cel ce botează cu apă face o invitație la pocăință, transmițând
tuturor că botezul său este fără efect dacă nu este urmat de botezul Duhului Sfânt al lui Iisus,
căci doar prin acesta sunt anihilate urmările păcatului strămoșesc.
Primind botezul cu Duh Sfânt a lui Iisus, ne naștem la o nouă viașă spirituală: „ Iisus
a răspuns: adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre
în împărăția lui Dumnezeu” (In. 3, 5).
Sfântul Apostol Pavel numește botezul lui Iisus „ baia nașterii celei de-a doua ” (Tit
3, 5). Dumnezeu ne dă o viață la naștere pe care nu am mai avut-o și prin botez ne dă o nouă
viață spirituală: ”Cel născut prin botez, devine fiu al lui Dumnezeu și membru al Trupului
Tainic al Domnului”50.
Sfântul Apostol Pavel spune: ”Este un Domn, o credință și un botez” (Ef. 4, 5) pentru
că a instituit calea spre iertarea păcatului strămoșesc care este botezul Sfântului Ioan.
Față de botezul iudeilor, unul simbolic, botezul lui Ioan este real și îi conduce spre
pocăință, iar botezul lui Iisus este cel care ne izbăvește de păcate.
Evreii, care așteptau venirea lui Mesia, se întrebau cine este cu adevărat cel ce
practică botezul și care propovăduia venirea Fiului lui Dumnezeu. Iisus Hristos, vorbindu-le
evreilor, le spune despre Ioan că „era făclia care arde și luminează și voi ați voit să vă
veseliți o clipă în lumina lui" (In. 5, 35). Prin aceste vorbe Iisus le spune evreilor că Ioan nu
este un simplu profet, dascăl, ci este trimisul lui Dumnezeu pentru a pregăti calea Domnului,
atrăgând oamenii prin botez și predică spre pocăință, spre Mesia. Pentru ca ucenicii lui Ioan
și chiar evreii să nu-l confunde pe Înaintemergător cu Mesia face remarca ,,nu era Ioan
lumina".
Sfântul Ioan Botezătorul îl prezintă pe Mesia ca fiind Dumnezeu, Mântuitor și
Judecător, dar în același timp și ca om adevărat ce poate fi sacrificat pentru păcatele lumii.
Ioan, chemându-i pe evrei la pocăință, a predicat despre „Hristos cel crucificat” 51. Ca urmare

49
Pr.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton, Timișoara,
2004, p. 52.
50
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, op. cit., p. 49.

51
Paul Evdokimov, Rugul aprins, Ed, Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994, p. 65.

20
Sfântul Ioan Înaintemergătorul ,,este un martor care adeverește venirea, luând parte la ea, este
mai mult decât un profet căci mărturisirea lui este una din condițiile umane ale misiunii lui
Hristos:,,așa cum se cuvine nouă să îndeplinim toată dreptatea" (Mt. 3, 15).
Că Înaintemergătorul este un martor profet este confirmat de popor, dar chiar și de
Mesia ,,zic vouă: și mai mult decât prooroc" (Lc.7, 26). De această condiție Sfântul Ioan
Botezătorul nu se dezice nici atunci când se afla în temniță, cerându-i lui Iisus să intervină
pentru el sau cerându-I să facă vreo minune pentru a-l salva. Singura lui dorință a fost să i se
confirme ceea ce el a crezut și pentru ce s-a sacrificat. Apariția Sfântului Ioan Botezătorul
declanșează o adevărată mișcare încă de când se afla în pustie așa cum spune Antonie
Plămădeală:,,Se ridicase un ascet care își făcuse repede un nume mare, devenind cunoscut,
ascultat, urmat și chiar temut. Îl chema Ioan. Legat de înfățișarea sa fizică, preotul Ioan Buga
ni-l prezintă pe Înaintemergătorul ca fiind ,,înfricoșător și fără asemănare cu ceilalți oameni,
din pricina petrecerii îndelungate în pustie. Avea părul capului des și încâlcit, fața-i era arsă
de soare, subțire la trup, iar brațele și coapsele îi erau atât de slabe încât semăna cu un
paianjen. Și picioarele lui semănau cu ale lăcustelor. Vorba îi era aspră și dulce: „aspră pentru
cele de rușine, dulce în predica spre pocăință [...]. Și într-un cuvânt, precum îi era hrana miere
sălbatică, așa îi era și învățarea cu dulceață și asprime”52.
Ascet, povestitor și cu personalitate puternică este considerat primul monah, cel care deschide
calea spre monahismul creștin.
Intransigent și plin de curaj, Sfântul Ioan Botezătorul îl înfruntă Irod și pe cea care
alege să-i fie concubină pentru a-și putea satisface plăcerile materiale, lucru care îl costă
viața. Practicând botezul pocăinței nu renunță la convingerile sale nici în pragul morții sale
pentru că el a fost,,instrumentul lui Dumnezeu în acțiunile sale”53 așa cum Evanghelistul Luca
ne amintește:,,Fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan"(Lc. 3,2). Semnificația numelui Ioan
în ebraică este ,,Dumnezeu s-a milostivit" și așa cum numele Înaintemergătorului sugerează,
acesta a avut misiunea de a chema la pocăință pe evrei și de a le arăta pe cel care, prin voința
lui Dumnezeu, le va răscumpăra păcatele.
Sfântul Ioan Botezătorul, sociabil, cu expresivitate în vorbire, îi îndemna pe toți ce
veneau la el spre pocăință și spre o viață modestă: „propovăduia o societate așezată pe baze
morale, pe baze cinstite, în care să guverneze onestitatea, dreptatea, datoria” 54. Se adresa
tuturor cu sfatul ,,Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor". Se adresa mustrător și acid
52
Pr. Ioan Buga, op. cit., p. 80.
53
Pr.Conf.univ.dr. Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton, Timișoara,
2004, p. 53.
54
Ibidem, p. 54.

21
celor de la Templu spunându-le: ,,Pui de vipere, cine va pus să fugiți de mânia ce va să fie?
Faceți roade vrednice de pocăință și să nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: avem tată pe
Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor. Deci tot pomul care nu face roade bune se
taie și se aruncă în foc” (Lc. 3,6-9).
Pentru că presimțea că trăiește timpul în care se va împlini vrerea Tatălui Ceresc,
Sfântul Ioan Botezătorul se adresa mulțimilor folosind expresii metaforice:,, Eu vă botez cu
apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai tare decât mine și eu nu-s vrednic să-i
dezleg încălțămintea, acela vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. El are în mâna Sa lopata și
va curăța aria Sa; grâul îl va aduna în grânarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins"
(Mt. 3,11-12). Era foarte convingător în ceea ce spunea și avea o atitudine plină de dârzenie
în vorbire. Chiar și cu Iisus vorbește dur, deși este tulburat atunci când Îl întâlnește. Ioan îl
botează pe Hristos ca pe oricare și pentru că el are această misiune este primul căruia i se
arată Sfânta Treime:,, Profetului îi este dat să vadă cerul deschizându-se, Duhul Sfânt
coborând peste Iisus și să audă glasul Tatălui: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am
binevoit (Mt. 3,17)”55.
Celor prezenți în momentul când îl botează pe Iisus, le dă mărturie:„ Iată Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii ” (In. 1:29).
Întrebat fiind ,,Tu ești Mesia?", Sfântul Ioan răspundea: ,,Eu sunt glasul." (Mt. 3,3) și
pentru a întări acest lucru Iisus se lasă botezat de către Înaintemergător și pentru a da mărturie
că el este Unul în Treime, Fiul lui Dumnezeu.
Autoritar, Sfântul Ioan Botezătorul este cel dintâi martor la cele întâmplate în timpul
Botezului lui Iisus. Este caracterizat de smeriene atunci când, închis fiind îi trimite pe
ucenicii săi să-L întrebe pe Iisus dacă El este ,, Acela care trebuia să vină" (Mt. 11,3) și în
același timp pentru ai face să-L recunoască pe Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu pe Pământ.

Mișcarea lui Ioan ia sfârșit în momentul când ,,orbii văd, ologii umblă, leproșii se
curăță, surzii aud" (Mt. 11,4-5) și astfel începe misiunea lui Iisus Hristos pe pământ, moment
ce marchează despărțirea Testamentului în Vechi și Nou.
Anumiți preoți și leviți l-au încercat pe Ioan întrebându-l cu ironie ,,Cine ești? Ești
Hristos?”. Acesta le răspundea disprețuitor,, Nu sunt eu Hristos". Sfântul Ioan Botezătorul se
vede vădit îngrijorat ca nu cumva să nu îi ia lui „Mesia nici cea mai mică părticică din
admirația ce i se cuvine, nici cea mai neînsemnată rază din gloria Sa”56.

55
Ibidem, p. 55.
56
Antonie Plămădeală, Cuvinte la zile mari, Ed. Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu,1989, p. 136.

22
 Deși Sfântul Ioan are, spiritul, virtutea și zelul lui Ilie, el răspunde iudeilor ,,Nu sunt
Ilie, acela a cărui întoarcere o așteptați."
Nu - și recunoaște calitatea de profet pentru că „profeții aveau misunea de a vesti
cuvintele Domnului înainte de venirea Sa în trup, prefigurându-L în cuvintele lor, lucru ce
nu-l face Ioan, care nu prezice nimic pentru viitor fiincă nu pentru aceasta a fost trimis de
Dumnezeu”57. Sfântul Ioan acceptă să fie numit Înaintemergător pentru a nu știrbi din
personalitatea și misiunea lui Iisus dar și pentru că el este vocea celui ce strigă în pustie dar
care anunță venirea lui Mesia, în umbra căruia se ascude.
Umil și modest, „se reduce pe sine […] la un sunet ce se aude și se pierde în aer” 58
pentru a nu știrbi măreția lui Mesia.
Mântuitorul Iisus la prețuit pe Ioan rescunoscându-i meritele și cunoscându-i misiunea
ne spune că” Cel mai mic în împărăția Cerurilor este mai mare decât el”(Mt. 11,11) pentru
că Ioan nu a primit botezul creștin în „numele Sfintei Treimi”59.
În concluzie, aflat sus ca făptură omenească e mai jos decât „treptele îngerești”60.
Sfântul Ioan, „un instrument al revelație lui Dumnezeu, un profet, un om ce comunica
oameniilor ce așteaptă Dumnezeu de ei”61, un om aspru, dar înțelegători dedicat misiunii sale,
este trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament.
Despre Sfântul Ioan Botezîtorul vorbesc toți evangheliși și toți îl consideră un profet
ce are misiunea de a transmite voia lui Dumnezeu și de a pregăti calea Domnului spre
adâncul sufletelor lor.

Echilibrat fiind, el recomandă tuturor cumpătare în viața de toate zilele. Cumpătat, dar
și modest, el este cel care îi îndeamnă pe oameni nu numai la cumpătare, dar și la pocăință. Îl
putem considera primul teolog care transmite învățăturile lui Dumnezeu referitoare la venirea
lui Mesia ca „Răscumpărător prin jerfa Sa”62.
Viața în pustie, asceza, credința în Dumnezeu, face din Sfântul Ioan Botezătorul un
înger cu trup omenesc și ca atare apare în iconografie cu aripi îngerești.

57
Idem
58
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 57.
59
N. Steinhard, Dăruind vei dobândi, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1994, p. 71.
60
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 60.
61
Antonie Plămădeală, op. cit., p. 137.
62
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 61.

23
 Chiar Iisus face aprecieri asupra lui Ioan, om îngeresc când spune: „Acesta este cel
care s-a scris. Iată trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea
Ta” (Luca 7, 27).
Smerit pănâ la absolut, Sfântul Ioan ,,prieten al Mirelui” (In. 3, 29) stă în umbra lui
Iisus, se bucură de prezența Lui și Îl ascultă cu dragoste și cu supunere.
Cu capacitatea de a iubi pe aproapele, Sfântul Ioan Botezătorul a fost un adevărat
caracter, care știe și vrea și care nu s-a abătut niciodată de la aceasta nici chiar în fața
puternicilor zilei63.
Sfântul Ioan Botezătorul și-a îndeplinit de prooroc și mai mult ca martor la venirea lui
Mesia cel mult așteptat:„Și ca să fie martor, trebuia să fie întru totul dezinteresat și liber.
Acest lucru se realiza deplin în viața lui una din cele mai libere, fiind cea mai simplă cu
putință. Iar pentru că lumii nu ceruse nimic, era dator numai lui Dumnezeu și Acestuia și-a
închinat întreaga existență”64.
În concluzie Sfântul Ioan este caracterizat de modestie, smerenie absolută, de
capacitatea de a recunoaște superioritatea altuia fără invidie.
În cinstea Sfântului Ioan au fost ridicate biserici, având ca hram unul din
evenimentele din viața sa, dar mai ales credincioșii își botează copii cu numele de Ioan sau
Ioana.
În calendarul ortodox sunt prinse următoarele sărbători care îl celebrează pe Sfântul
Ioan Botezătorul : 23 septembrie -Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul; 6 ianuarie
-Sfântul Botez a Mântuitorului; 7 ianuarie- Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul; 24-
februarie Întâia și a doua aflare a cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul; 25 mai -A
treia aflare a cinstitului cap; 24 iunie -Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

1.7 Întemnițarea și moartea Proorocului

Închisoarea și moartea Sfântului Ioan Botezătorul sunt asociate cu numele Irodiada al

soției lui Filip Irod, (fiul cel mare al lui Irod cel Mare) nedreptățit în urma împărțirii
întregului teritoriu stăpânit de Irod cel Mare.
Irodiada, dornică de mărire, de avuție, ambițioasă și atinsă în orgoliul propiu îl
ademenește cu farmece ei de femeie frumoasă și imorală pe cumnatul său, Irod Antipa,
tetrarhul Galileii. Îi determină pe acesta să-și alunge soția, fiica regelui arabilor, Aretas și
63
Pr.Prof.Univ.Dr. Leon Arion, Comentarii la Sfânta Evanghelie după Matei, Ploiești, 2003, p. 375.
64
Pr. Ioan Buga, op. cit., p.168.

24
nepermis prin lege, să se căsătorească cu soția fratelui său. Pentru a se răzbuna Aretas,
pornește cu armată înpotriva lui Irod Antipa. Prin unirea lui cu Irodiada, Irod Antipa atrage
furia și disprețul poporului Galileii și al Pereei. Toate acesta se întâmplau în vremea când
profetul Ioan predica și boteza cu pocăință pregătind calea lui Mesia.
Profetul Ioan, cel drept și curat, îl blamează pe Irod Antipa și nu numai pe el ci, se
adresează și concubinei acestuia Irodiadei:„nu-ti este permis să-ți iei de soție pe femeia
fratelui tău, nu-ti este înăgăduit această legătură nepermisă, aprinsă de pofta cea păcătoasă
a desfrâului”.
Aceste vorbe, chiar dacă îl răneau în orgoliu propiu, nu l-au determinat pe Irod să
renunțe la relația lui cu Irodiada. Însă Irodiada ofensată, plină de orgoliu îi cere lui Irod să-l
prindă pe profet și să-l închidă pentru a-si putea continua relația în liniște.
Irod Antipa îndeplinește dorința Irodiadei și din cauză că se temea de o revoltă a
poporului agitat și furios pe el din cauza fărădelegii pe care o săvârșea. Întemnițându-l pe
Sfântul Ioan Botezătorul, Irod este și în asentimentul saducheilor și fariseilor pe care
„poporul îi mustra fără cruțare”65.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost prins, se pare în timpul nopților și întemnițat în
forțăreața Machereon, un orășel aflat la granițele Pereeii cu Arabia, la depărtare de
aproximativ 50 Km., de Ierusalim. Orașul a fost construit de către Macabei, ca o forțăreață de
apărare împotriva arabilor, pe un loc stâncos, înalt pe marginea prăpastiei, cu ziduri înalte și
patru turnuri la interiorul cetății era palatal unde locuia Irod împreună cu Irodiada și fiica
acesteia Solomeia, stabilți aici în timpul luptei cu arabii.
Repetate și pronunțate apăsător, cuvintele „ nu-ți este permis” au stârnit supărarea
regelui Irod, dar mai ales a concubinei acestuia. Aceste cuvinte sunt arma în mâna Sfântului
Ioan Botezătorul cu care luptă împotriva răului și în același timp și un moment din planul
divin, acela de arăta oamenilor lucrul care ar putea să-I ducă la dezordine, la dispreț din
partea comunității și care ar face din ei niște păcătoși de neiertat.
Închis fiind, Sfântul Ioan Botezătorul nu a fost tratat cu asprime pentru că „Irod se
temea de Sfântul Ioan Botezătorul, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și ascultându-
l, mult făcea și cu drag îl asculta.” (Mc. 6, 20).
E posibil ca Irod să fi intenționat de la „început, uciderea lui Sfântul Ioan
Botezătorul”66 și doar reducerea lui la tăcere și astfel să-și poate continua viața în păcat și
desfrâu.
65
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 78.
66
Ibidem, p. 79.

25
 Dar pentru că Irodiada, femeie ambincioasă, materialistă și desfrânată își simția
poziția amenințată „voia să-l omoare imediat ce el fusese închis” după cum spun evangheliști.
Închis în unul din turnurile cetății Macheron, Ioan Botezătorul este vizitat mereu de
Irod, asupra căruia are o anumită influență pozitivă, dar care este anulată totuși de pasiunea
pentru Irodiada. Irod cere chiar sfaturi lui Sfântul Ioan Botezătorul, îl protejează într-un fel
permițându-i acestuia să primească vizitele discipolilor lui. Totuși, Sfântul Ioan Botezătorul
se simte „smuls cu forte de la misiunea sa politică, de la apostolatul său la o vârstă plină de
vigoare și după o activitate așa de fecundă și binecuvântată”67.
Sfântul Ioan Botezătorul nu regretă nici o clipă ceea ce a făcut și ceea ce i se întâmplă
fiind conștent că totul face parte dintr-un plan divin, totul fiind hotărât de sus, cu mult timp
înainte.
Întemințat fiind trimite pe doi din ucenicii săi să pună întrebare lui Iisus: „ Tu ești Cel
ce vine sau pe altul așteptăm” (Matei 9, 3). Face acest lucru pentru ca aceștia să se convingă
că Mesia este printre ei, că ceea ce el a propăvăduit s-a și adeverit, că „Fiul Mariei din
Nazaret, este cu adevărat Mântuitorul lumii, este Fiul lui Dumnezeu, Cel proorocit de profeții
Vechiului Testament”68.
Simțindu-i neîncrezători în vorbe, Iisus nu le vorbește, ci prin fapte ne demonstrează
El este cel mult așteptat:„Iisus a vindecat pe mulți de boale și de chinuri și de duhurile rele și
a redat vederea la mai mulți orbi”(Mt. 9, 4).
Discipolii lui Ioan Botezătorul primesc drept răspuns minunile pe care Iisus le
săvârsește și acum, văzând cu ochii lor măreția și în dumnezeirea lui Iisus, sunt încrezător în
ceea ce spunea Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul este profetul care a dat semn sigur despre venirea și
identificarea lui Iisus.
Aflăm de la Evangheliști că vameșii și poporul de jos, toți cei au credință au fost lângă
Sfântul Ioan Botezătorul și ea urmat tot ceea ce au învățat de la el. Doar învățații Legii și
fariseii s-au lepădat de credința lui Dumnezeu.
În timp ce Sfântul Ioan Botezătorul stătea închis într-unul din cele patru turnuri ale
cetății, Irod Antipa își primea invitații la aniversarea zilei sale de naștere.
La banchet participă, boieri, căpătenii de oști, toți mai marii Galileeii. A considerat că
este ocazia de a arăta cât de fericit este alături de Irodiada, soția fratelui său. Potrivit
tradițiilor, femeile nu participau la astfel de petreceri, iar la sfârșitul petrecerii aveau loc de
67
Idem
68
Ibidem, p. 80

26
dansuri păgâne cu care iudeii nu erau de acord. S-a întâmplat ca la aceastâ petrecere să
încânte și să atâțe invitații cu dansul său, Salomeia, fiica Irodiadei: „Ațâțat de băutură și
patimă așa cum îl știa Irodiada la asemenea ocazii, Irod dându-se spre săltările cele de jocuri
de picioare (slujba tării capului), a făgăduit cu jurământ să dea Solmeii orice va cere, până la
jumătate din împărăție, punând în joc viața celui de care lumea nu era vrednică și valoare mai
mult decât orice împărăție și ar fi însemnat însăși mântuirea lui Irod, dacă ar fi ascultat de
Ioan”69.
Tetrarul consideră că trebuie să o răsplătească pe dansatoare și s-a jurat că:„orice vei
cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu”(Mc. 6, 26).
Avea de toate, nu-i lipsea nimic Salomeii, și de aceea o întreabă pe mama ei ce ar
putea să pretindă. Astfel a sosit momentul potrivit pentru Irodiada de a se răzbuna, de a
închide gura lui Ioan, „prooroc al pustiului, Înaintemergător al Domnului care o mustra
alungându-i liniștea și fericirea din suflet”70.
Lăsându-se influnțată, Salomeia, „ intrând îndată cu grabă la rege, ia cerut zicând:
vreau să-mi dai de îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul” (Mc. 6, 25). Cererea l-a șocat
și l-a întristat pe Antipa care îl aprecia pe Ioan Botezătorul și asculta de sfaturile lui.
Lăsându-se prins în mrejele femeii iubite, dar și de o cruzime nemaiîntâlnite și „stăpânit de
jurământul pe care-l făcuse fața de cei care stăteau la masă cu el, n-a vrut să-l nesocotească
cererea”71. Irod satisface cerința sângeroasă a Salomeii, și poruncește unui soldat să aducă
capul lui Ioan Botezătorul pe o tipsie.
Fără să se pună, ca un miel dus la tăiere, Ioan Botezătorul se roagă Tatălui Ceresc și
își acceptă soarta. Astfel, prin jerfa sa de tăiere acapului, Sfântul Ioan Botezătorul este mai
mare decât proorocul Ilie, pentru că s-a făcut Înaintemergător și al jertfei Domnului, care
avea să aibă loc din parteaaceluiași neam desfrânat și vărsător de sânge”72.
În acest fel sadic și sângeros, Irodiada îl elimină pe cel care-l stătea în calea neleguilor
sale.Trupul lui Ioan Botezătorul a fost îngropat aproape de Samaria, loc care nu era sub
stăpânirea lui Antipa. Mormântul poate și văzut și în zilele noastre.
Iată cum unul din trimișii lui Dumnezeu pe pământ cel care a pregătit calea Domnului,
„a fost omorât ca și ceilalți cu un botez al sabiei deasupra capului, așa cum pentru Sfânta

69
Diac. Ioan Caraza, Sfântul Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, în rev. „Studii
Teologice”,1964, p. 109.
70
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 84.
71
Ibidem, p. 85
72
Diac. Ioan Caraza, op. cit., p. 110.

27
Fecioară, răstignirea Fiului avea să fie un botez al sabiei în inimă” 73. Sfântul Ioan Botezătorul
este un simbol al credinței până la sacrificiu suprem și de aceea Apostolul Pavel le spune
credincioșilor: „ Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care s-au grăit vouă Cuvântul lui
Dumnezeu , priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața li urmați-le credința” (Ev. 13, 7).
Jertfa lui Ioan Botezătorul este o anticipare a jertfei Mielului lui Dumnezeu și de aceea
pomenirea acesteia se face într-o zi cu post. Prin sfârșitul sângeros, Sfântul Ioan Botezătorul
capătă, prin voia lui Dumnezeu un loc de cinste, alături de Iisus Hristos.
În concluzie, Sfântul Ioan Botezătorul este un simbol al credinței, un chip al pocăinței
celor care doresc „să viețuiască în chip tainic, dar real, cu Domnul cel Înviat”74.
Desfășurându-și activitatea de prooroc, Sfîntul Ioan Botezătorul pregătește calea
venirii lui Mesia, arătându-l pe acesta tuturor. Este destinat să boteze pe Unicul Fiul a lui
Dumnezeu, între Legea Veche a lui Moise și Legea Nouă a lui Hristos, este un prooroc al
dreptății și a moralei creștine. Pentru dreptate și adevăr a fost condamnat și omorât ca un
nelegiuitor numit de Mântuitor „ mai mult decât prooroc„, Sfântul Ioan Botezătorul ajunge în
lumina lui Dumnezeu prin jerftă (tăierea capului) pentru că „ nimeni nu putea vedea Fața lui
Dumnezeu fără să moară” (Ieș. 33, 20).

Capitolul al II-lea Sfântului Ioan Botezătorul în spațiul răsăritean

2.1 Primele reprezentări din arta catacombelor

73
Ibidem, p. 140.
74
Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare dintre Profeți, Ed. Mirton,
Timișoara, 2004, p. 86.

28
 Fig. 1 Botezul Domnului, frescă, sec. al II-lea, Catacomba San Callisto, Roma

În astfel de imagini descoperite în catacombele din Roma ,,schema iconografică este

redusă substantial”75. Iisus Hristos este reprezentat copil, simbolizând faptul că se află la
începutul misiunii sale pe pământ. Sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat alături, cu mâna
dreaptă atingând creștetul lui Iisus, un gest ce s-a păstrat în iconografie fără a fi explicat
direct de textele evanghelice, gest care ,,subliniază primordialitatea lui Iisus, cel ce a primit
întâiul dubla pecete a apei și a focului”76 (Fig.1).

Fig. 2 Botezul Domnului, frescă sec. al III-lea, Catacomba san Pietro și

Marcellino

Botezul Domnului este reprezentat, de asesmenea în picturile parietale datate la

începutul secolului al III-lea cum este cea din Catacomba San Pietro și Marcelino. Și în
această pictură Iisus este reprezentat copil, iar mîna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul îi
atinge creștetul în semn de binecuvântare. În momentul Botezului, Duhul Sfânt, reprezentat
75
Marcel Ghe. Muntean, Repertoriul picturii bizantine-Icoane de praznic, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2014,
p. 76.
76
Idem.

29
de un porumbel stilizat coboară deaasupra Mântuitorului vizualizat prin niște raze care îl
împresoară din creștet până la călcâie (Fig. 2).

2.2 Scene din mozaicuri

Fig. 3 Botezul Domnului, mozaic, sec.al IV-lea, Baptisteriul Arienilor, Ravenna.

Această scenă din mozaicuri reprezintă Botezul Domnului în tehnica mozaicului,

aparținând, secolul al VI-lea, Baptisteriul Arienilor, Ravenna. În această scenă se află un
mozaic realizat în cercuri concentrice sub formă de medalion. Imaginea îl reprezintă pe
Sfântul Ioan Botezătorul în partea stângă, iar în centru îl observăm pe Mântuitorul care este
gol și acoperit de apa Iordanului. Deasupra Mântuitorului vizualizăm Duhul Sfânt în chip de
porumbel. În partea dreaptă este un bătrân nobil, simbol al Iordanului (Fig. 3)

Fig. 4 Botezul Domnului, mozaic, sec. XI, Moni-Daphni, Atena, Grecia

Botezul Domnului – tehnică mozaic, secolul al XI-lea provine din Moni-Daphni,

Atena, Grecia. În această imagine îl vedem pe Iisus Hristos în centru, fără veșminte, în apa
Iordanului, primind botezul de la Sfântul Ioan. Proorocul este reprezentat cu mâna dreaptă
deasupra capului Mântuitorului semn că își exercită misiunea de a boteza cu apă. Sfântul Ioan

30
se găsește în partea stângă a Măntuitorului, asupra căruia se coboară Sfântul Duh în chip de
porumbel. Prezența lui Dumnezeu la botezul Fiului Său este reprezentat de mâna ce
binecuvântează și este îndreptată spre Mântuitor, ceea ce definește prezența Sfintei Treimi.
În spatele Sfântului Ioan și în stânga Mântuitorului se află primii ucenici ai Sfântului Ioan,
Filip și Andrei. Observăm că în partea dreaptă a Mântuitorului sunt reprezentați îngerii ce îl
însoțesc pe Iisus, ca trimiși al Tatălui Ceresc, cu mâinile acoperite de un veșmânt pe care îl
oferă lui Iisus ca simbol al vieții veșnice.
Cromatica culorilor este foarte deschisă, iar în spatele personajelor, cerul este aurit ca
o atmosferă naturală. Veșmântul lui Ioan Botezătorul este făcut în trei nuanțe: o poplasmă
verde închis, a doua poplasmă este una mai deschisă, iar a treia, mai luminoasă. Tot aici mai
observăm un alt veșmânt portocaliu-ocru care este o culoare caldă. Celelalte personaje sunt
acoperite cu veșminte albe și altele de culoarea albastră. Pentru chipuri și mâini se folosește o
poplasmă măslinie, străvezie. Tot pentru chipuri și mâini s-a folosit o carnație roșiatică, mai
vedem o altă carnație mai luminoasă, iar într-un final se văd blicurile care dau lumină lucrări.
(Fig.3)

2.3 Sfântul redat în scene iconografice: Coborârea la iad, Botezul Domnului, Deisis,
Judecatea de Apoi

Coborârea la iad

Această icoană pascală este din secolul al XVI-lea, ea provine din Rusia (Fig. 5),
fiind sub influența occidental, iar tema icoanei este numită „Coborârea la iad”. În aceasta
icoană vedem în mod firesc dinamismul ascedent a compoziției. Hristos este pictat în centrul
temei, El iradiază o lumină generoasă intensificată de mandorla albă, iar în mijlocul imaginii,
Mântuitorul se profilează deasupra unei peșteri de tradiția bizantină în care a fost pictat un
mormânt de tip latin. Piatra este răsturnată, giulgiurile albe înconjurate de legăturile roșii și
străjerii prăvăliți la pământ, ca secerați de moarte se găsesc într-o atmosferă tainică. Acest
demers urmează conținutul imnelor liturgice consecrate: Împăratului care se odihnește.

În compoziție Hristos binecuvâtează cu mâna dreaptă. Îngerii se îndreaptă spre porțile

iadului, iar unul dintre ei a și sfărâmat-o. Câțiva diavoli încearcă să acopere adânciturile cu
bucăți de scândură. Demonul este pictat în culori de pământ. El pare că își apără trupul său de
un stâlp al porților. Un înger îl prinde de păr și îl lovește cu o suliță. Diavolii sunt împinși în
pântecele mostrului infernal care își scuipă din gură prizonierii. Pe marginea icoanei se

31
evidențiază un citat: Puterile cerești au coborât în iad, au pus mâna pe demoni și pe toată
puterea lor, i-au aurncat acolo unde sunt chinurile cele veșnice77.
În partea de jos a icoanei vedem că sub picioarele lui Hristos coborât în iad sunt
diavolii. El ridică cu putere, cu mâna dreaptă, pe Adam și cu mâna stângă arată Raiul
78
lungului și luminosului cortegiu de drepți. Doi îngeri la picioarele Sale, în partea stângă
leagă doi demoni care urmează să fie aruncați în gheena focului. În partea stângă o vedem pe
Eva ce pune capul pe unul din picioarele Mântuitorului în semn de cinstire. Eva este urmată
de Sarra, soția părintelui Avraam, iar Rebeca, soția lui Issac îi urmează.
Aureolele sunt suprapuse și formate din grupuri de îngeri ce sugerează o mulțime
nenumărată. În primul șir al celor drepți se află tânărul Abel care poate fi recunoscut după
hainele de păstor, iar încoronații sunt: tânărul Solomon (fără barbă) și tatăl său, David cu o
barbă argintie. El are în mână un pergament pe care sunt scrise cuvintele: Scoală-Te,
Doamne, întru odhina Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale (Ps.131, 8). În spatele îngerului, se află
Ioan Înaintemergătorul Domnului care are, de asemenea, în mână un pergament pe care sunt
scrise: Eu am mărturisit despre El. În partea dreaptă a compoziției, poarta Raiului este păzită
de un Heruvim de foc. La intrare observăm pe cel care a intrat primul în Rai. El este tâharul
cel bun și poartă în mâna dreaptă, o cruce. Dincolo de zidurile Ierusalimului ceresc aflăm pe
cei doi drepți ai Vechiului Testament: Profetul Ilie Tesviteanul și Enoh. Tot în această scenă,
deasupra intrării iadului, în partea opusă sunt reprezentate trei femie purtătoare de mir, între
ele se află Marta și cealaltă Marie. În fața mormântului gol pe care un înger îl arată cu mâna
este Petru; cel care nu crede și se apleacă deasupra giulgiuirilor. Tot în această icoană vedem,
puțin mai sus, o altă scenă cu Domnul Iisus Hristos ce îl invită pe Toma să-și pună mâna în
coasta Sa. Aceasta pentru ca să nu fie necredincios, ci credincios. În partea dreaptă, jos, îl
vedem pe Mântuitorul înviat, îmbrăcat cu veșmântul Său de slavă, arătându- Se ucenicilor, pe
malul lacului Tiberiadei (In. 21, 1-14).79 Aici, observăm încă o scenă în care este reprezentată
Maica Domnului. Ea are adunați în jurul ei doi îngeri îmbrăcați în veșminte albe, în timp ce
Apostolii Îl privesc pe Hristos înălțat la cer. ( Fig.5)

77
Michel Quenot, Învierea și Icoana, Tipărită cu binecuvântarea I.P:S. Dr. Sefafim Joantă Mitropolit al
Mitropoliei Române Ortodoxe pentru Germania și Europa Centrală, Ed. Christiana, București,1999, p.122.
78
Idem.
79
Ibidem, p. 122.

32
 Fig.5 Coborârea la iad –icoană compizită de la începutul secolul al XIX- lea,
Rusia

Coborîrea la iad – frescă de la sfârșitul secolului al XV-lea, provenită din iconostasul

Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Volotovo, Novgorod (Fig. 5). În această imagine
observăm în centrul scenei pe Mîntuitorul înviat. Trupul Său este înconjurat cu o mandorlă
albă, ce descrie o serie de cercuri concentrice. Ele care sunt pictate în nuanțe de culoarea
albastră, uneori verde. Iar raze de lumina ies din Hristos împodobit cu o haină aurită, de un
alb strălucitor.Veșmântul striat cu hașururi aurii strălucește de lumină. Hristos iese din
mormânt într-un dinamism care exprimă deodată „atotprezență și putere”80. Mântuitorul îl
ridică pe Adam ținându-l cu putere de mână. El înviază întreaga omenire. Observăm că
mâneca lui Hristos cu care este ținut Adam, de multe ori este zugrăvită cu o culoare uniformă
și mai luminoasă decât restul veșmintelor. În mâna stângă ține o cruce de influență
occidentală, ce evidențiază semnul victoriei - fiind și mijlocul prin care a biruit și a sfărâmat
porțile de aramă81.
În spatele lui Adam se află cei doi regi (strămoși ai Mântuitorului) este tânărul
Solomon și David cu barbă, cel care este întemeietorul Ierusalimului. Mai vedem și pe
Sfântul Ioan Botezătorul alături de cei doi regi. Sfântul Ioan Botezătorul Îl arată cu mâna pe
Eliberatorul pe Care L-a vestit lumii de sus și de jos. În partea dreaptă a Mântuitorului îi
observăm pe cei din Vechiul Testament, iar în partea stângă sunt contemporanii sau
succesorii Lui, în spatele unei femei care nu este alta decât Eva, ce își ridică mâinile ascunse

80
Ibidem, p. 105.
81
Idem.

33
sub faldurile veșmântului, ca într-o gest de primire a vieții veșnice. Eva este prima femeie,
eliberată de Cel fără de păcat, și născut din noua Evă fecioară, Maica Domnului. Printre
contemporanii săi ilustrați este Sfântul Apostol Pavel ca o mărturie că toți din toate vremurile
și din întreg cosmosul au fost interesați de venirea pe pământ a lui Mesia, de moartea și de
Învierea Fiului lui Dumnezeu.
În concluzie, Sfântul Ioan Botezătorul, cel care are o misiune importantă în a arăta
lumii pe Cel trimis să-i mântuiască și să-i pregătească pe creștini pentru a putea primi botezul
cu Duh Sfânt a lui Iisus, apare reprezentat alături de Fiul lui Dumnezeu și în momentul
Învierii ( Fig.5).

Fig. 5 Coborârea la iad –frescă pe la sfârșitul secolul al XV-lea provenită din iconostasul
Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Volotovo, Novgorod

Botezul Domnului (Epifania)

Această icoană rusească este din secolul al XVI-lea, tehnica este în tempera pe lemn.
Ea este din Rusia, iar tema icoanei reprezintă Botezul Domnului. În această icoană observăm
34
pe Mântuitorul care stă în picioare în mijlocul râului Iordan. El este reprezentat gol.
Observăm că Duhul Sfânt, în chip de porumbel, coboară asupra Mântuitorului pe o rază de
lumină.
În partea dreaptă a Mântuitorului îl vedem pe Sfântul Ioan Botezătorul care îl
binecuvântează cu mâna dreaptă pe Iisus Hristos atingându-I creștetul. Înaintemergătorul
Domnului este îmbrăcat în haine din păr de cămilă și este reprezentat ca fiind mai mic de
statură decăt Mîntuitorul pentru că Ioan trebuie să descrească, iar Mesia să crească. Tot în
această icoană mai observăm în partea stângă a Mântuitorului cei trei îngeri, având mâinile
acoperite cu îmbrăcăminte lor. În fundalul imagii este reprezentat un relief muntos și pustiu.
(Fig. 6).

Fig. 6 Botezul Domnului, sec. XVI, Rusia

O altă imagine, tot pe tema Botezul Domnului este din secolul al XIV-lea provenită
din Biserica Sfântul Clement, Ohrida, tehnica tempera pe lemn, stil bizantin. În această
icoană Botezul Domnului îl observăm pe Mântuitorul care este în centrul icoanei și este în
apa Iordanului, acoperit cu o pânză de o culoare portocaliu- roz, iar asupra Mântuitorul
coboară Duhul Sfânt în chip de porumbel. În partea stângă a Mântuitorului îl observâm pe
Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul care ridică privirea spre cer
măturisind: „ Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste
El”(In. 1,32), iar mâna sa dreaptă este așezată pe capul lui Iisus. Mai observăm în partea
dreaptă a Mântuitorului, îngerii care stau în picoare cu trupurile aplecate și cu mâinile
acoperite în semn de supunere în fața Stăpânului cerului și al pămîntului.

35
 Tot în această icoană mai vedem că în partea stângă a malului Iordanului este
reprezentat un topor care stă la rădăcina pomilor, lăsând să se înțeleagă că atunci când pomul
nu face roade bune se taie și se aruncă în foc cum spune Evanghelistul Matei în Sfânta
Scrisptură: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai
puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I leg încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh
Sfânt şi cu foc” (Mt. 3, 11). În apa Iordanului, sunt reprezentate două ființe mitologice: un om
care este speriat și a scăpat un vas din mână, iar celălat este un mostru marin care este ascuns
sub malul Iordanului (Fig.6).

Fig. 5 Botezul Domnului, sec. XIV, Biserica Sfântul Clement, Ohrida

Deisis

Icoana Deisis, tehnica tempera pe lemn, stil bizantin, provenită din Mănăstirea
Humorului, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În această icoană îl observăm pe
„Iisus Judecător drapat antică cu tunica roșie cărămizie și togă albastră verzuie tivită cu
brondiere de aur. De- o parte și de alta, bustul Maicii Domnului și a Sfântului Ioan
Botezătorul. Pe laturile vertical se vizualizează busturile apostolilor”.82 (Fig.7)

82
Corina Nicolaescu, Icoane vechi românești, Ed. Merdiniane, București,1971, p. 35.

36
 Fig.7 Deisis, a doua jumătate secolul al XVI- lea, Mănăstirea Humorului

Judecata de Apoi

Mănăstirea Voromeț din județul Suceava, a fost ridicată în anul 1488 în timpul
domniei lui Ștefan cel Mare. Pe peretele vestic observăm o compoziție monumentală,
Judecata de Apoi, tehnica frescă, stil bizantin. Fresca se împarte în cinci zone ale compoziției
ample.
Prima zonă este cea de sub cornișa acoperișului de șindrilă și reprezintă o scenă în
care îngerii Mihail și Gavriil deschid Porțiile Împărătești, lăsând să se vadă Chipul
Creatorului în slavă, înconjurat de un curcubeu circular.
A doua zonă ne prezintă o a doua Persoană a Sfintei Treimi, Iisus Hristos, așezat pe
tronul de domnie; în partea stângă observăm pe Maica Domnului și în partea dreaptă, pe
Sfântul Ioan Botezătorul; sunt reprezentați toți sfinții care vor fi prezenți la Judecata de apoi,
primul rând fiind ocupat de cei doisprezece apostoli.
În centrul celei de-a treia zone pictate, este reprezentat Sfântul Duh în chip de
porumbel, așa cum a apărul la Botezul lui Iisus, stând pe Tronul împărătesc, de sub care iese
mâna care ține balanța, cu care se cântăresc sufletele. Deoparte și de alta sunt reprezentați
îngerii și diavolii care se luptă să încline balanța fiecare de partea lor. De sub Tronul
Împărătesc izvorăște un râu de foc; pe malul stâng este reprezentat proorocul Moise, ținând în
mână un pergament, anunțând venirea vremii celei noi, a Mântuitorului Iisus Hristos. În fața
lui Moise se află un grup de iudei și păgâni îngroziți, reprezentați goi la fel ca și Adam și
Eva. Se realizează două diagonale simbolice privind cele două perechi de personaje care
încadrează tronul Mântuitorului și al Duhului Sfânt. Pe o diagonală, în planul superior, se află

37
Maica Domnului, simbolizând cinstirea supremă a femeii, purtând veșminte care diferă doar
prin nuanță (purpura regală) de cele ale Evei, care se află lângă tronul Sfântului Duh, în
partea de jos a diagonalei. Cealaltă diagonală este formată de Sfântul Ioan în planul superior (
cel căruia I s-au dezvăluit tainele sfârșitului acestei lumi) și de Adam, în planul inferior cel ce
a căzut din neascultare pentru că a gustat din Pomul Cunoștinței) (Fig. 8).

Fig. 8 Judecata de Apoi, frescă, 1488, Mănăstirea Voroneț, Suceava

2.4 Sfântul Ioan Botezătorul redat bust

Această icoană este îl reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul redat bust, din secolul al
XIV-lea din Macedonia, tehnica tempera, stil macedonian. În această imagine observăm că
Sfântul Ioan își ține mâna dreaptă în semn de binecuvîntare. Este o mână subțire cu degete
lungi. Observăm de asemenea că în mâna stângă ține o cruce și un pergament. Proplasma
chipului lui tânăr este de culoarea grâului, spâncenele-i sunt lungi și subțiri. Nasul lui este
lung și cu nări frumoase, iar părul capului este cu șuvițe ample care cad peste ambii umeri;
culoarea părului este negru-roșiatic cu puțin ocru, iar mustățile sunt subțiri și ascuțite, barba
lui este lungă cu șuvițe subțiri și ondulate de culoare neagră. Ochii lui blânzi, de culoare
castanie, iar buzele sunt subțiri și puțin acoperite cu mustățile fiind redate printr-o culoare
caldă, roșu-portocaliu.

38
 Veșmântul Sfântului Ioan Botezătorul este de culoarea verde-ocru cu puțină lumină,
iar conturile sunt curate și frumoase. Al doilea veșmânt este unul din păr de cămilă, de
culoare albastru–gri (Fig. 9).

Fig. 9 Sfântul Ioan Botezătorul, redat bust, sec. XIV, Macedonia

O altă icoană, tot cu această temă, Sfântul Ioan Botezătorul este redat bust, dar mai
mult, este reprezentat cu aripi, ca îngerul din pustie. Icoana aceasta este provenită din Rusia,
circa 1700, tehnica tempera pe lemn, stil cretan.
Observăm că mâna lui dreaptă este ridicată în semn de binecuvântare. Iar în partea
dreaptă a icoanei, obervăm că în mâna stângă ține un pergament; mai observăm, tot în mâna
stângă, că proorocul îl ține pe Hristos Emmanuel într-un portir.
Chipul lui Ioan Botezătorul este alungit, cu un nas lung subțire; chipul este al unui
tânăr cu barbă; părul lui este lung și îi ajunge până peste umeri.
Trupul este acoperit de două veșminte: unul de culoare gri-albăstrui, peste care se află
celălalt veșmînt pentru care se folosește o proplasmă brun- roșiatic și o altă proplasmă verde-
gri (Fig. 10).

39
 Fig. 10 Sfântul Ioan Botezătorul cu aripile în pustie, 1700, Rusia

2.5 Sfântul Ioan Botezătorul redat in picioare

Această icoană Sfântul Ioan Botezătorul în aripat, secolul al XVI-lea, provenită din
Heraklion, Creta, stil bizantin, tehnica tempera pe lemn (Fig. 11). În această icoană observăm
că Sfântul Ioan este înalt, chipul sfântului este tânăr cu barbă. Părul sfântului este lung și
ajunge peste umeri, iar culoarea părului este maro-roșiatic. Trupul este acoperit de două
veșminte: una este haina de cămilă de culoarea albastru-gri, iar alta este de culoare verde.
Mai observăm tot în această icoană, mâna dreaptă a Sfântului care este ridicată în
binecuvântare, iar în mâna stîngă ține un toiag sub formă de cruce și pergament. În spatele
Sfântului are două aripi mari, ce amintesc de cuvintele profetului Maleahi „ Iată, Eu îl trimit
pe îngerul Meu, și el va pregăti calea înaintea feței Mele” (Mal. 3, 1).

40
Fig.11 Sfântul Ioan Botezătorul înaripat, sec XI, Heraklion, Creta

41
 Fig.12 Sfântul Ioan Botezătorul și scene din viața sa, tempera pe lemn, sec. al XVI-lea,
Rusia

Icoana pe care o prezint este o icoană de secolul al XVI-lea, provenită din Rusia, cu un
mare impact creștin, deoarece în această reprezentare Sfântul apare în picioare, iar pe laturile
icoanei avem zugrăvite evenimente din viața lui. Icoana este pictată pe suport mobil din lemn,
cu sipet, tehnica de execuție a icoanei este tempera, iar culorile din lucrare sunt calde
deoarece predomină ocrul (Fig.12).
Sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat în întregime, având în mâna stângă un filacter cu
inscripții slavone, tot pe mâna stângă observăm că are o tipsie cu capul său care a fost tăiat la
cererea fiicei Irodiadei, Salomea și din ordinul împăratului Irod, iar cu mâna dreaptă
binecuvântând. Sfântul este redat cu două aripi mari de culoare albastru-verzui, având sugerat
lumini de culoare deschisă, aproape spre alb. Veșmintele sunt reprezentate simple nu cu
multe detalii, desenul la veșmânt este realizat cu un verde-închis, iar luminile sunt date
sugestiv, apropiindu-se de alb. Chipul și mâna Sfântului au o proplasmă de culoare maro-
închis, iar luminile abia că se observă. Vedem că Ioan Botezătorul stă pe un munte fiind
înconjurat de vegetație, de fapt acesta ne arată că el se află în pustie (Fig.12).
Pe marginile icoanei vedem realizate evenimente din viața sfântului, acestea fiind pictate
simplu cu culori calde. La toate scenele pictorul a pus pete de culoare, după care a venit
direct cu o ușoară linie de desen.

42
 Fig 13 Sfântul Ioan Botezătorul și scene din viața sa, tempera pe lemn, sec. al XVI-lea,
Grecia

O altă icoană aghiografică este provenită din Grecia, din secolul al XVI-lea, tehnica
tempera pe lemn, stil macedonian. În această icoană îl observăm pe Sfântul Ioan Botezătorul
redat în picioare, pe laturile icoanei sunt reprezentate scene din viața Sfântului Ioan
Botezătorul. În partea stângă a icoanei îl observăm că are mâna dreaptă binecuvântând, iar în
mâna stângă ținând un toiag sub formă de cruce, ținând, totodată un filacter cu inscripție
macedoniană. Chipul, mâinile și picioarele Sfântului au o poplasmă caldă de culoare ocru cu
puțin brun, iar carnația este de culoarea ocru mai deschis. Veșmântul Sfântului este cu o
proplasmă de culoare albastru – verziu închis, iar luminile de culoarea albastru-gri.

43
 Capitolul al III-lea Sfântul Ioan Botezătorul în iconografia spațiului
apusean

În acest capitol se face referire la arta Evului Mediu, perioada numită epoca
întunericului, din secolul al VI-lea până în veacul al VII-lea, respectiv de la sfârșitul domniei
împăratului Justinian și sfârșind cu finalul perioadei lui Charlemagne. Centrul culturii
aflându-se la nord de Alpi.
În arta medievală timpurie se simt influențele meșteșugarilor nomazi celți sau
germani. Se cunoaște stilul hiberno (irlandez) – saxon dezvoltat de renumiții călugări
irlandezi. Aceștia foloseau motive păgân în decorarea manuscriselor cu anluminuri și în
decorarea micilor cruci smălțuite. Produsele artistice de dimensiuni mari sunt înlocuite cu
altele de dimensiuni, modeste, mai mici, cu excepția crucilor de piatră din Irlanda.
Sciții și alte popoare normade care s-au așezat în Europa au introdus stilul animalier în
realizarea unor obiecte de artă de proporții mici, ca de exemplu bijuteriile.
Între anii 1050 și 1200, în Europa Occidentală apare stilul romanic, și implicit,
operele de artă fac parte din categoria celor aparținând Romanicului, ca de altfel tot ce
aparține și arhitecturii din aceea vreme83.
Acest stil se face simțit și în arhitectura bisericilor construite în această perioadă de-a
lungul drumurilor de pelerinaj, cât și în picturi, dar mai ales în sculptură.
Bisericile romanice prezentau un naos amplu sau o navă principal și navele laterale,
secundare, spațioase.
Acoperișul plat este înlocuit cu deasupra naosului sau navei principale cu o boltă tip
tunel sau în leagăn. Specifice construcțiilor din epoca Romanicului sunt arcurile mari,
semicirculare sau rotunde și bolțile de piatră, uneoi ascuțite. Deschiderea ferestrelor este mică
pentru a nu diminua rezistența pereților ce trebuiau să susțină o boltă grea. Arhitectura
romanică se caracterizează prin masivitate și folosirea bolților pentru crearea unor spații
interioare vaste.
Pictura nu a suferit modificări față de cea carolingiană, în schimb în sculptură se
folosesc capitelurile sculptate pentru împodobirea coloanelor, decorațiunilor sculptate, pentru
decorarea zidurilor din preajma ușilor.
Sculpturile reprezintă scene biblice sau teme inspirate din alte surse creștine. Astfel,
arta devine un mijloc de instruire prin care biserica comunică cu beneficiarii numeroși, dar

83
Mihail Alpatov, Istoria Artei, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1966, p. 320. Se consider că Romanicul
aparține secoleleor al XI-XII –lea în arta vest-europeană.

44
analfabeți. Reprezentative sunt următoarele lucrări: Judecata de Apoi de la Autum și Hristos
la Sărbătoarea Rusaliilor de la Vezelay.
Arta gotică apare într-un moment în care orașele se dezvoltă într-un ritm rapid, iar
universitățile și marile catedrale iau locul mănăstirilor sătești, rurale.
Pentru prima dată, în arhitectură, stilul gotic este remarcat la construcția unei biserici
din afara Parisului, cam pe la anul 114084.
Caracteristicile definitorii generale ale stilului architectonic gotic sunt arcul frânt,
bolta frântă cu nervuri și arcul butant, elemente care fac posibilă realizarea unor deschideri
largi pentru ferestrele cu vitralii, fără a diminua rezistența clădirii.
Emblematic pentru arhitectura gotică franceză sunt: Biserica Mănăstirii din Saint
Denis, Notre Dame din Paris, Catedrala din Chartres.
Sculptura gotică are rol decorarea construcțiile arhitecturale gotice, punând accent pe
speranța mântuirii.
În nordul Europei, picture gotică s-a limitat doar la manuscrisurile cu anluminuri de
dimensiuni mici. Unii pictori italieni, asemeni lui Giotto, Duccio, Cimabue sunt considerați
precursori ai Renașterii. În timp, stilul picturii gotice italiene îl influențează pe el de la nord
de Alpi, producând o uniformizare stilistică, dând naștere stilului international în pictură ce
produce inovații în domeniul realismului. Acest lucru este văzut pentru început în lucrările
fraților Limbourg, pictori flamanzi.
Începuturile Renașterii și-a Barocului este marcat de Giotto care pictează frescele de
la Capela Arena de la Padova între 1305-1306.
Renașterea timpurie este marcată de un nou punct de vedere în cee ace privește
statutul artistului care nu mai este considerat un simplu meșteșugar, cee ace activează
numeroși pictori, sculptori și arhitecți de pe teritoriul Italiei secolului al XV-lea85.
La sfârșitul secolului al XIII-lea și la începutul veacului viitor, respective în cel de-al
XIV-lea sceol, marii pictori italieni aplică metode noi tartare a spațiului pictural anticipând
Renașterea timpurie: Cimabue cu Madona pe tron (1280-1290), Duccio din Siena cu Maesta
(1308-1311), Giotto cu Plângerea Domnului (Lamentația) de la Capella Arena și Simone
Martini cu frumoasele lui Madone.
Florența, renumit centru commercial și bancar este și spațiul în care s-a născut și în
special familia Borgia a încurajat dezvoltarea artelor. La vremea aceea Florența era numită
„ noua Arena”.
84
Mihail Alpatov, Istoria Artei, op. cit., p. 344. Cele mai vechi catedrale gotice au luat naștere în regatul Franței.
85
Ibidem, p. 370. Artistul redă scenele într-o unite stilistică diferită fiind incluse în compoziții bine structurate,
impetuoase,

45
 Umanismul este filozofia lucrările de artă ale vechilor greci și romani trebuie
appreciate pentru propia lor valoare meținând cont de originile lor creștine sau păgâne.
În această periaodă în domeniul sculpturii se realizează o adevărată evoluție datorită
faptului că sculptura romană devine sursă de inspirație . Dacă în evul mediu goliciunea
trupului era asociată cu rușinea în renașterea timpurie „ adepții nudului considerau goliciunea
trupească o stare firească și sănătoasă.
Tranziția de la stilul international la Renașterea timpurie este foarte vizibilă în
lucrările lui Ghiberti (1378-1455). Cel mai bun exemplu în acest sens este panoul de bronz
aurit Jertfirea lui Isaac (1401-1402) care a câștigat concursul pentru executarea ușilor de
bronz de la Baptisterul din Florența. Trupul gol a lui Isaac reînvie conceptul cleric de nud.
Donatello (1386-1466), bazându-se pe un studiu atent al corpului omenesc, realizează
sculpture în marmură care chiar și atunci când erau folosite pentru înpodobirea viselor
reprezentau siluete umane drapate (faldurile îmbrăcămintei cad, plutind peste corpul uman).
Reprezentativă și în același trup revoluționară ân sculptură este statuia de bronz a lui
Donatello reprezetându-l pe David (1430-1432). Acesta apare ca un tânar cu carnea moale, în
antiteză cu conceptul grec al frumuseții trupului matur, sportive și musculos. Nuditatea este
accentuate prin faptul că poartă ghete în picioare și o pălărie pe cap. Opera lui Donatello
influențează puternic viitorul sculpturii renascentiste.
Ca și Donatello, emblemația pentru începuturile Renașterii timpurii, Verrocchio
(1435-1488) este reprezentativ pentru sfârșitul aceluiași perioadei artistice. Verrocchio puse
accentul pe reprezentarea corpului uman în mișcare, ce fiind bine evidențiate detaliile
anatomice-mușchi, tendoane, vene vizibile sub piele, ceea ce denotă faptul că ar fi studiat
corpul uman făcând direcții ale cadavrelor.
Arhitectura romană reprezintă baza de pornire și inspirați pentru arhitectura Renașterii
timpurii. Și revine la ordinele clasice renuțându-se la formele ascuțite specifice stilului gotic.
Brunelleschi este inițiatorul stilului renascenist în arhitecură. Se pare că este primul architect
care se bazează pe măsurători. În proiectele sale originale, Brunelleschi se bazează pe
respectarea propoților armonioasă și îmbină tradiția formelor arhitecturale cu invetivitatea
tehnică. Are meritul de a fi creat perspectiva științifică care a influențat major picture
renascentistă italiană.
Brunelleschi este cel care inventează o metodă nouă de construcție a unei cupole cu
dublu schelat de sprijin ( în care un schelet-cadru interior mai mic sprijinită un schelet-cadru
exterior mai mare) soluție folosită și la construirea cupolei catedralei din Florența (1420-
1436). Emblamtice pentru stilul și inventivitatea lui Brunelleschi sunt și alte proiecte ca
46
biserica San Lorenzo (începută în 1421), Capela Pazzi (începută 1430), Spitalul pentru copii
(1419-1424). Trăsăturile commune și specifice acestora sunt utilizarea arcului, boltei și
cupolei.
În a doua jumatate secolului al XV-lea se remarcă Leone Batista Alberti (1404-1472),
un adevărat artist umanist cunoscător al literaturii și filozofiei clasice. Realizator al unor
proiecte de biserici, polate este și autorul primeloe tratate renascenitste despre arhitectură și
picture. O realizare deosenită a acestui artist este Palazzo Rucelai (1446-1451). În acest
proiect, Alberti folosește ordinele suprapuse (dori, ionic corintic) la suprafața exterioară a
zidului clădiri.
Lucrările de picture în stilul Renașterii timpuriu apare numai după 1420. Picturii
italienii au folosit frescă și tempera ca principale metode de a reda prin culoare, scene și
personaje.
Massacio (1401-1429) inspirat de tradiția florentină inițiată de Giotto, este inițiatorul
unui stil nou care reînvie realismul redării tridimensionale. Personajele sale robuste, luminate
de o singură sursă iar noțiunea de tridimesional este realizată cu ajutorul umbrelor. Preia de la
Donatello idea nudului înveșmântat. Reprezentativă pentru stilul lui Massacio este fresca:
Sfânta Treime (1425) de la Sfânta Maria Novella din Florența care îl infățișează pe
Dumnezeu-Tatăl stand în spatele lui Hristos răstignit pe cruce, de-o parte și de alta a acestuia
aflându-se Fecioarea Maria și Sfântul Ioan. Fresca se aflî sub o nișă cu boltă ce provine din
arhitectura lui Brunelleschi. Personajele sunt redate tridimesional, amintind de stilul lui
Donatello. Spațiul din frescă este o prelungire a spațiului privitorului lucru realizat cu ajutorul
perspective științifice (cu un singur punct).
Urmașul lui Massacio, Fra Filippo Lipi (1406-1469) încearcă să redea în picturile lui
mișcarea personajelor.
Piero dela Francesca menține în opera lui robustețea formei întâlnitp în lucrările lui
Massacio dar silueta umană o redă prin forme geometrice (sferă, cilindru, con).
Originar di Padova, Mantegna (1431-1506) este principalul continuitator a lui
Massacio folosind ca strictețe perspectiva științifică în reprentăriile sale și personajele sale
fiind înveșmântate drapat. Semnificativă pentru acest pictor este fresca Sfântul Ioan condus
către execuție (1455) din Capela Ovetari a bisericii EREmitari din Padova, distrusă în 1944.
În a doua parte a secolului al XV-lea se renască un al pictor, Sandro Botticelli (1449-
1510) care prefer un stil mai liniar, stiluetele pictate oferă iluzia de profuziune, prin analogie
cu sculpturile în relief.

47
 Fig.14 Hans Memling sau pictor flamand, Sfântul Ioan Botezătorul

Pictorul Memling a realizat o lucrare care îl reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul ca

fiind un simplu om aflat într-un decor natural, în preajmă având doar un miel alb. Așezat,
sprijinându-și capul cu mâna dreaptă, are corpul acoperit cu un veșmânt de culoarea brun
închis, peste ea are un acoperământ de culoarea albastră. Mielul reprezintă simbolul jertfei
Mântuitorului (Fig. 14).

Fig. 15 Caravaggio, Sfântul Ioan Botezătorul, circa 1603-1605

Lucrarea provine din Muzeul de Artă Atkins din orașul Kansas, tehnica ulei pe
pânză, fiind din anul 1603-1605. Caravaggio a pictat pe Sfântul Ioan Botezătorul tânar, din
profil, în poziție așezat și sprijinit pe cot și ținând în mâna dreaptă un toiag sub formă de

48
cruce. Corpul său este acoperit cu un veșmânt roșu. Jocul de lumini și umbre este utilizat în
favoarea expresiei cromatice a clarobscurului (Fig. 15).

Fig. 16 Tizian Vecellio, Sfântul Ioan Botezătorul, Gallerie

Dell` Accademia, Veneția

În această pictură este reprezentat Sfântul Ioan Botezătorul în întregime, central, în

contrapost, folosind tehnica vremii, uleiul pe pânză. Trupul este parțial acoperit cu un
veșmânt de culoare închisă, luminile fiind redate cu nuanțe de griuri. El este reprezentat într-
un cadru de natură, ținând în mâna stângă un toiag mare în formă de cruce. La picioarele sale
se află un miel alb, în poziție culcat. Aproape în întregime corpul este luminat, ceea ce face
ca personajul să iasă în evidență (Fig. 16).

49
 Fig. 17 Hieronimus Bosch, Sfântul Ioan Botezătorul în pustie, 1504-1505, Muzeul
Lazario Galdiano, Madrin, Spania

Această pictură, realizată de pictorul Hieronimus Bosch, în 1504-1505, aflată în

Muzeul Lazario Galdiano, Madrid, Spania, îl reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul, în
întregime, în poziția culcat pe o parte, sprijinându-și capul pe mâna stângă. Sfântul este
reprezentat într-un decor natural, dar totodată fantastic. El este acoperit cu un veșmânt de
culoare roșu deschis, în timp ce, pentru decor este folosită culoarea verde. Pentru fundal și cer
se folosește culoarea albastru ceruleum.

Fig.18 Donatello, Sfântul Ioan Botezătorul,

1457, Duomo di Siena, Italia

Sculptura lui Donatello este din anul 1457, ea

se găsește în Domul din Siena. Sfântul Ioan
Botezătorul este reprezentat în picioare, veșmântul
lui este din păr de cămilă, cu mâna lui stângă
binecuvintează, iar în mâna lui dreapta ține un
pergament și un toiag. În partea superioară
vârful toiagului se finalizează sub forma unei cruci
(Fig. 18).
50
 Fig. 19 Michelangelo, Sfântul Ioan Botezatorul, 1495-1496 Muzeul Național del Prado
Madrid, Spania

Michelangelo a sculptat o statuie din marmură, reprezentând un Sfânt Ioan

Botezătorul tânăr, ca un copil de 6 sau 7 ani. Urmând exemplul sculpturii elenistice,
greacești, figura se sprijină cu piciorul stâng pe o stâncă, creând linii oblice elegante, având
un puternic aspect estetic. Cu brațele înscrise în interiorul corpului, cu capul înclinat ușor și
accentul pus pe corpul nud, artistul ne amintește de modele de sculptură clasică (Fig. 19).

51
 Fig. 20 Mochi Francesco, Sfântul Ioan Botezătorul, secolul XVII, Hofkirche,

Dresden  (Germania)

Această statuie ni-l înfățișează pe Prooroc, șezând, sprijinit și avînd în mâinile sale un
toiag sub formă de cruce. Sfântul Ioan Botezătorul este îmbrăcat într-un veșmânt din piele de
cămilă. În această sculptură mai observăm, la baza lucrării, mielul care simbolizează Mielul
lui Dumnezeu (Fig. 20).

Fig. 21 Bardi Donatello, Sfântul Ioan Botezătorul secolul al XV-lea Muzeul Național del
Bargello, Florența, Italia

52
 Sculptorul Donatello a sculptat în secolul al XV-lea în tehnica marmură și bronzului
o reprezentare a Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ea se găsește în Muzeul Național del
Bargello din Florența, Italia. Tânărul Ioan Botezătoul este reprezentat în picioare, după cum
mai observăm în mâna dreapta că el ține un toiag. La baza superioară a toiagului acesta se
sfârsește sub formă unei cruci (Fig. 21).

Fig.22 Michelozzo di Bartolomeo Sfântul Ioan Botezătorul 1396-1474, Muzeul Opera del
Duomo, Florența, Italia
Michelozzo a creat o statuie care este Sfântul Ioan Botezătorul din altarul de argint,
din Baptisteriul de la San Giovanni din anul 1396-1474, aceasta se găsește în Muzeul Opera
del Duomo în Florența, Italia. Această sculptură îl reprezintă pe sfânt în picioare, veșmântul
lui din haină de cămilă cade până peste genunchi. În partea dreaptă a figurii, observăm că
mâna lui stângă ține un pergament, în vreme ce cu dreapta, binecuvântează (Fig. 22).

53
 Fig. 23 Andrea del Verrocchio, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 1477-1480
Florența, Italia

Verrocchio a sculptat o scenă din viața sfântului pe care îl observăm într-un detaliu
din altar și care este Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta se găsește în Italia,
la Florența. Sfântul Ioan Botezătorul apare îngenunchiat și în jurul lui, el este încojurat de un
grup de soldați. Sfântul Ioan Botezătorul este cu capul aplecat în gst de rugăciune, iar lângă el
apare un soldat care are sabia ridicată, exprimând momentul tragic al decapitării (Fig. 23).

Fig. 24 Bardi Donatello, Sărbătoarea lui Irod, 1427, Siena, Italia

Această scenă este numită Sărbătoarea lui Irod fiind sculptată de Bardi Donatello ea
se găsește în Siena, Italia. În această imagine observăm ducerea capului Sfântului Ioan

54
Botezătorului lui Irod de către Salomea de servitorul ei sau soldatul ei, pe care îi vedem încă
odată în partea stângă. Tot în partea stângă observăm că Irod este așezat la masa, fiind
totodată speriat că a văzut capul lui Sfântului Ioan Botezătorul. Lângă el mai apare doi copii,
unul lângă scaun lui Irod și celălat este căzut la picioarele sale. În partea dreaptă a imagini
observăm și alte personaje. Artistul așează întreaga istorisire într-un spațiu perspectival,
specific Renașterii (Fig. 24).

Fig. 25 Bardi Donatello, Sfântul Ioan Botezătorul, 1438, Santa Maria Gloriosa dei Frari,
Veneția

Donatello a realizat această operă sculptată în lemn policrom, reprezentându-l pe

Sfântul Ioan Botezătorul, fiindeste păstrată într-un altar, în interiorul basilicii Santa Maria
Gloriosa dei Frari de la Veneția. Această sculptură a Proorocului Ioan Botezărul îl redă în
picioare, veșmântul lui de culoarea bronzului, stă peste al doilea veșmânt cu care este
îmbrăcat. Acesta din interior fiind din piele de cămilă și este pictat în culoare brun. Mâna lui
dreaptă este ridicată și binecuvântează, iar în mâna lui stângă ține un pergament (Fig. 25).

55
 Fig. 26 Sărbătoarea lui Irod, dansul lui Salomea, decapitarea lui Sfântului Ioan
Botezătorul și prezentarea capului Sfîntului Ioan Botezătorul, Portal de Vest, ușa stângă a
Catedralei Rouen, 1150-1200, Catedrala Notre- Dame, Paris, Franța

Acestă sculptură este din perioada gotică, ea reprezintă o scenă din viața Sfântului
Ioan Botezătorul. În primul plan observăm decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul care este în
temniță. Un soldat în picioare ține în mâna dreaptă o sabie cu care se pregătește să-l execute.
În continuare observăm cele două femei, Salomea care dă capul Sfântului Ioan Botezatorului
către mama ei, Irodiada. Ultima parte este ilustrarea ospățului lui Irod. Regele Irod este așezat
la masa cu comesenii, iar în afara mesei observăm pe fiica vitregă a lui Irod, Salomea care
dansează. După aceea mai observăm o scenă în care este prezentarea capului Ioan Botezătorul
către Irod (Fig. 26).

Fig. 27 Prezentarea Capului lui Sfântului Ioan Botezătorul, c.a 1120, Tolouse,
Muzeul des Augustins, Franța

56
 Această sculptură este din perioada romanicului târziu este din 1120, ea se găsește la
Muzeul Augustins din Franța.Tema este prezentarea capului lui Ioan Botezătorul către regele
Irod (Fig. 27).

Fig. 28 Andrea del Verrocchio, Botezul lui Hristos, 1475, Florența, Italia

Andrea del Verrocchio a pictat în tehnica tempera pe un suport de lemn frumoasa

scenă a Botezului lui Hristos ce se găsește în Italia, la Florența. Observăm în partea dreaptă
pe Sfântul Ioan Botezătorul în picioare, în poziție de semi profil și în mâna lui stângă el ține
un toiag care la în partea superioară se termină sub formă de cruce. În centrul lucrării este
Mântuitorul Iisus Hristos, care este în picioare și rugându-se, iar pe deasupra Lui coboară un
porumbel care este Duhul Sfânt. În partea stângă apar cei doi îngeri, unul fiind pictat, chiar de
Leonardo da Vinci (Fig. 28).

57
 Fig. 29 Caravaggio, Salomea și capul Sfântului Ioan Botezătorul, 1607, Muzeul Național
Londra, Anglia

Caravaggio a realizat această scenă în culori de umbră și lumină, Salomea și capul

Sfântului Ioan Botezătorul fiind pictată în anul 1607, lucrarea se găsește în Londra, Anglia. În
această imagine observăm, în partea stângă pe Salomea care ține pe o tavă capul Sfântului
Ioan Botezătorul, iar în partea dreaptă un soldat care susține cu mâna capul sfântului, iar în
mâna stângă, o sabie (Fig. 29).

Fig. 30 Fra Angelico, Decapitarea lui Sfântului Ioan Botezătorul la sărbătoarea lui Irod,
1430, Muzeul Luvru, Paris, Franța

Maestrul Fra Angelico a pictat o scenă numită Decapitarea lui Sfântului Ioan
Botezătorul la sărbătoarea lui Irod care se găsește la Paris, în Muzeul Louvre. În partea
stângă, observăm o încăpere, în care este redată executarea Sfântului Ioan Botezătorului, tot
aici observăm un soldat care este în mișcare, el duce o tavă cu capul sfântului către regele

58
Irod pictat la o masa cu mai multe figuri. Iar în partea stângă a scenei interioarei vedem o
figură care este în mișcare destul de puternică este desigur, Salomea care dansează la ospățul
lui Irod (Fig. 30).

Fig. 31 Giotto di Bdondone Sărbătoarea lui Irod, 1315, Capela Peruzzi, Santa
Croce, Italia

Giotto a pictat în tehnica frescă această lucrare care se găsește în Capela Peruzzi,
Florența, Italia. Aici observăm în interiorul clădirii două momente ale sărbătorii Irod,
Salomea dansând, care ocupă cea mai mare parte a panoului, și predarea capului lui Ioan
Botezătorul pe extrema dreaptă (Fig. 31).

Fig. 32 Giovanni Baronzio, Sărbătoarea lui Irod și decapitarea Sfântului Ioan

Botezătorul, 1330-1335, Remini, Italia

59
 Giovanni a realizat acest tablou legat de sărbătoarea lui Irod și decapitarea Sfântului
Ioan Botezătorul, fiind pictat în tehnica frescei, în anul 1330-1335, la Remini în Italia.
Momentan această pictură se găsește la Metropolitan Muzeul de Artă din New York. În
lucrare observăm două spații interioare, în prima încăpere ne este reprezentată Tăierea
capului Sfântului Ioan Botezătorul și în a doua încăpere vedem Sărbătoarea lui Irod. Și în
acest caz, Salomea este îmbrăcată într-un veșmânt de culoarea albă și roșu, fiind redată
ducând o tavă cu capul Sfântului Ioan Botezătorul către Irod. Aproape de masă este imaginată
Salomea, dansând la sărbătoarea lui Irod (Fig. 32).

Fig. 33 Fra Filippo Lippi, Sărbătoarea lui Irod, 1452-1460, Catedrala Prato,
Duomo, Italia

Fra Filippo a pictat o frescă cu tema Ospățului lui Irod între anii 1452 -1460 la
Catedrala Prato din Italia. Acest tablou redă sărbătoarea lui Irod. Artistul ne înfătișează o
încăpere cu atmosferă dinamică, iar personajele sunt măiestrit și realist redate, fiind îmbrăcate
în veșminte din Evul Mediu. Această încăpere este în formă de”u”. În partea stângă observăm
pe Salomea care ține o tavă în mână cu capul Sfântului Ioan Botezătorul care a fost decapitat
de către un soldat. În partea dreaptă a tabloului vedem, tot pe Salomea care duce tava către
mama ei, Irodiada ce este așezată la masă. În centrul tabloului îl vedem pe Irod, sezând la
masa împreună cu comesenii. Tot aici, mai vizualizăm pe Salomea care este îmbrăcată într-un
veșmânt alb și dansând la sărbătoarea lui Irod (Fig. 33).

60
 Fig. 34 Maestrul Francoins Sărbătoarea lui Irod și decapitarea Sfântului Ioan
Botezătorul, 1463, Biblioteca Natională, Paris, Franța

Această mininatură este pictată în perioada gotică fiind împărțită în trei scene: în
partea de sus stânga este Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorului; Ducerea trupului
profetului Ioan Botezătorul și ultima este Sărbătoarea lui Irod. În prima parte a scenei este
tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorului, aici o vedem, în partea stângă a scenei pe
Salomea care ține o tavă cu ambele mâini, iar în centrul scenei îl vedem pe Proorocul Ioan
Botezătorul care este în afara închisori și executat de către un soldat, iar partea dreaptă
observăm un soldat care ține cu mâna stângă capul Sfântului Ioan Botezătorului, în vreme ce
în mân a dreapta ține o sabie care l-a executat pe Sfântul Ioan Botezătorul. A doua scenă
observăm pe cei doi ucenicii ai săi Andrei și Filip care duc trupul lui Ioan Botezătorul.
Ultima scenă redă sărbătoarea lui Irod unde acesta este așezat la masa cu nobilii lui, iar în
partea dreaptă o observăm pe Salomea care duce tava cu capul Sfântului care este executat de
un soldat în fața împăratului (Fig. 34).

61
 Fig. 35 Roman de Favuel, Sărbătoarea lui Irod și Tăierea capului Sfântului Ioan
Botezătorul, 1333-1334, Biblioteca Națională, Paris, Franța

Roman de Favuel a pictat în mare parte, o multitudine a evenimentelor din viața

Sfântului Ioan Botezătorului pe care îi vedem în aceată mininatură. Aici este figurată tăierea
capului Sfântului Ioan Botezătorul și sărbătoarea lui Irod, iar această mininatură se găsește la
Biblioteca Națională din Paris, Franța fiind din anul 1333-1334. În primul pătrat este
înfățișată sărbătoarea lui Iord, unde acesta este așezat la masă cu oamenii lui în continuare tot
aici îi vedem redată într-o mișcare a dansului pe fiica Irodiadei, Salomea. Iar în al doilea
pătrat este sugerată tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Fig. 35).

Fig. 36 Duccio di Buoninsegna, Sfântul Ioan Botezătorul Mărturisitor, 1310-1330,

Muzeul Fine Arts, Budapesta, Ungaria

Duccio a pictat in anul 1310 -1330 acest tablou se găsește la Muzeul Fine Arts din
Budapesta, Ungaria. Aici observăm pe Sfântul Ioan Botezătorul care este în centrul tabloului;

62
în partea stângă și în partea dreaptă sunt oamenii care au venit sa asculte pe Proorocul Ioan
Botezătorul iar în partea dreaptă îl observăm pe Iisus Hristos care este alături oamenii săi.
Din punct de vedere, aici vorbim de Sfăntul Ioan Botezătorul care este figurat în picioare, iar
chipul lui este cu privirea către Mântuitor; el este îmbrăcat intr-un veșmânt de culoare brum
închis, iar al doilea veșmânt cu care este îmbrăcat în haină de cămilă de culoare brun roșiatic.
Tot aici, observăm în partea stângă că mâna lui dreaptă este ridicată până la nivelul bărbiei și
binecuvântează. În partea dreaptă observăm în mâna lui stângă ține un toiag, iar la nivelul
toiagului acesta se termină cu sub formă de cruce (Fig. 36).

63
 Capitolul al IV-lea Demersul practic
Lemnul

Cel mai vechi suport utilizat în pictura portabilă, este de bună seamă, lemnul. Istoria
panoului de lemn începe, din câte se ştie, cu sarcofagele egiptene, vechi de câteva mii de ani,
continuă cu pictura grecească portabilă din perioada clasică, apoi cu panourile pictate în
encaustică din perioada elenistică. În Evul Mediu, a avut o şi mai largă utilizare, icoanele
bizantine pe lemn, care apar în bazinul mediteranean cam prin secolul al IV-lea (iar tradiţia
va transforma lemnul într-un suport rămas predilect până în zilele noastre), altarele de diverse
dimensiuni, la care se adaugă o multitudine de obiecte artizanale pictate.
Momentul de vârf, în care panoul are cea mai largă folosinţă, este atins în sudul
Europei, între secolele XIV-XV şi în nordul european între secolele XV-XVI. Deşi va avea
un concurent redutabil - pânza, În Renaşterea italiană, rămâne suportul de bază cam până pe
la anul 1500, epoca lui Leonardo şi Rafael şi va fi încă foarte utilizat în întregul secol al XVI-
lea. În ţările nordice se foloseşte destul de constant în timpul lui Rubens, dar şi după moartea
acestora. Rembrandt de exemplu a abandonat lemnul în favoarea pânzei abia către jumătatea
secolului său.
Dacă panoul de lemn este în secolul al XVIII-le, un suport pe care Apusul aproape că
1-a uitat, în secolele următoare îşi va redobândi parţial prestigiul. Abia în secolul al XlX-lea,
se simte o revenire a lemnului, în toată lumea creştină din Europa.
La finalul mileniului al Il-lea, lemnul continuă să fie folosit, însă în proporţie redusă
faţă de numărul enorm de tablouri pe pânză.
Speciile de lemn utilizate în vechime, variază în principal de zonele cărora le aparţin
pictorii, de exemplu, la Fayoum, în Egipt, s-a pictat pe lemn de smochin, cedru şi tei. În
Europa, se observă o coordonată stabilă, astfel, în zonele nordice sunt folosite cu predilecţie
esenţele de lemn tare, cum sunt stejarul sau nucul. În zonele sudice, sunt preferate esenţele
moi, cum sunt plopul,salcia sau unele răşinoase, respectiv pinul, bradul şi cedrul. În Italia se
folosea, de exemplu, lemnul moale, cum este plopul alb, jugastrul, teiul sau salcia. Alături de
acestea, în ţările meitareneene, mai sunt folosite palmierul, chiparosul, platanul.86
În ţară, în perimetrul balcanic şi chiar în Rusia s-a folosit şi se foloseşte încă în
principal teiul, plopul, mesteacănul, aninul, ulmul şi bradul, iar arareori, esenţe de pomi
fructiferi, cum sunt cireşul, părul şi nucul.

86
Liviu Lăzărescu, Pictura în ulei, Ed. Sigma Plus, Deva, 1996, pp. 25-26.

64
 Lemnul este un material dificil, care se dilată şi se contractă, motiv pentru care
iconarii spun că lemnul lucrează. Aceste procese care intervin în structura lemnului pot
deteriora straturile de grund şi culoare. Mai mult, lemul poate fi atacat chiar şi în condiţiile în
care este tăiat şi tratat, şi putem aminti aici cariul de casă sau mucegaiul.
Fără îndoială, lemnul este un organism care se modifică neîncetat. Substanţa sa
lemnoasă este compusă din fibre lungi, care sunt ţesuturi de susţinere, din fibre prin care
curge seva şi dintr-un ţesut medular, moale de rezervă. Lemnul brut conţine aproximativ 40%
apă. Când este viu, lemnul îşi modifică substanţa după anotimpuri astfel că primăvara conţine
mai multă sevă şi este mai moale, iar vara are seva mai puţină şi fibrele mai contractate. În
fiecare an, lemnul îşi adaugă câte un cerc, îngroşându-se în diametru, aceste cercuri, privite în
secţiune, apărând mai late sau mai înguste, în funcţie de cât de ploios, sau secetos a fost anul.
Duritatea lemnului variază şi ea în plan radial astfel, în centru are o zonă medulară moare,
care trebuie evitată, apoi alta mai dură. După un număr variabil de ani, între trei şi cinci la
salcâm, 20 la stejar, 35 la fag, între 50 şi 70 la frasin, în special esenţele dure dezvoltă în
continuarea măduvei o zonă dură, numită durmaen, iar spre suprafaţă, o zonă mai tânără, mai
moale, nematurizată încă şi activă fiziologic, numită alburn.87
Un arbore viu cuprinde apă sub două forme, de impregnare, în pereţii celulelor şi
liberă, în interiorul celulelor. Ultima se pierde curând după tăierea arborelui, însă apa de
impregnare se pierde lent şi este însoţită de modificări ale dimensiunilor lemnului. Un arbore,
chiar dacă este transformat în panou, mai poate conţine apă, ani de zile până la tăiere, în
propoiţie de până la 10% sau chiar mai mult. De aici rezultă efectul despre care se spune că
lemnul lucrează. Este vorba despre un fenomen de destindere şi de contractare, cauzat de
absorbţia apei din mediul ambiant şi de elimiarea ei.
Cu cât lemnul este mai vechi şi mai uscat, cu atât lucrează mai puţin, dar o face
întotdeauna, chiar dacă este foarte slab. Prin îmbătrânire, lemnul ajunge la o anumită
stabilizare, la o stare de inerţie relativă. Pentru a grăbi atingerea acestui stadiu, în ţările
nordice se recurgea la aşa numitul flotaj, un tratament în care buştenii erau câte doi sau trei
ani în apă, sub pietre, pentru ca apa să elimine substanţele indezirabile, seva insolubilă, răşini,
iar fibrele astfel să rămână curate.
Modul în care lemnul se deformează, trebuie să fîe cunoscute, întrucât modificările pe
care le suferă panoul duce la anumite distrugeri ale stratului pictural. Specialiştii precizează
că deformările pot fi de mai multe feluri, tangenţiale sau în lăţime, radiale şi axiale, sau în
lungime. O concluzie a specialiştilor arată că durabilitatea panourilor vechi este determinată
87
Ibidem, p. 27.

65
de factori ca selecţia, fasonarea, fierberea, îmbibarea, grunduirea, consolidarea şi protecţia
spatelui panoului.
Pentru că opţiunile pentru diversele esenţe lemnoase sunt împărţite, alegerea lemnului
este o altă operaţiune care trebuie abordată cu seriozitate. Alegerea suportului şi prelucrarea
lui. Lemnul pentru icoană se prepară din câteva specii lemnoase, precum sunt teiul, pinul,
bradul, arinul, zada (în regiunile de nord ale Rusiei), bradul alb, chiparosul, fagul (în
regiunile sudice). Este de preferat chiparosul, teiul şi arinul. Lemnul de chiparos nu se
curbează sub acţiunea modificărilor atmosferice şi în el nu se dezvoltă cariul (datorită
mirosului specifîc al chiparosului). Esenţele de lemn de tei şi arin fiind uşoare, sunt
îndemânatice, deoarece iconografia necesită o poziţie orizontalâ a lemnului (spre deosebire
de pictura de şevalet) şi permite iconarului să schimbe poziţia icoanei în diferite direcţii.
Lemnul de mesteacăn, îndeosebi de plop tremurător, molid şi alte esenţe puţin valoroase, nu
este practic (deşi este folosit adeseori); acestea fie că au multă răşină (răşina iese din lemn şi
după uscare, uneori chiar prin suprafaţa de lucru), fie că sunt foarte poroase (mesteacănul,
plopul) şi sunt sensibile (şi receptive) la schimbările de temperatură şi umiditate a aerului, din
care pricină se curbează puternic şi crapă. Cu totul nepotrivit este lemnul de stejar care,
datorită structurii sale speciale, poate crăpa sub grund.88
Pentru panourile care necesită o suprafaţă mai mare, se realizează îmbinarea plăcilor
de lemn. Operaţiunea poate fi efectuată în mai multe feluri. Una dintre acestea, este
îmbinarea prin simpla alăturarea a canturilor, sau prin suprapunerea parţială, după ce
grosimea scândurilor la locurile de întâlnire a fost înjumătăţită pe o porţiune de 1-2
centimetri. La aşa numita îmbinare prin langhetă, sau prin cep şi scobitură, marginea unei
scânduri este tăiată în forma literei U, iar a celelilalte este subţiată, până intră în cavitatea
primei. Există şi o îmbinare prin cep ascuns, în care se recurge la scobirea în canturile fiecărei
scânduri a unor cavităţi de forma literei U, unde sunt introduse stinghii subţiri, pe măsura
respectivelor cavităţi. Ar mai fi de amintit, în sfarşit, îmbinările în aşa zisa coadă de
rândunică şi cea prin cepuri normale, sau false.
Lipirea scândurilor se făcea, în Evul Mediu, cu clei din caseină, obţinut din brânză şi
var, cu clei animal şi chiar cu pap amestecat cu ipsos sau cretă. Putem reţine din experienţa
generaţilor trecute faptul că primul clei este cel mai rezistent, iar dacă apelăm la cleiurile
animale acestea trebuie să fie de cea mai bună calitate, pentru a dura cât mai mult.

88
Monahia Iuliana, Truda iconarului, Ed.Sophia, Bucureşti, 2001, p. 68.

66
 0 altă caracteristică importantă în ansamblul panoului este dispunerea cercurilor
anuale. Există tendinţa firească a cercurilor de a se dezdoi, de a-şi anula curba naturală, ceea
ce va avea însă ca rezultantă previzibilă anularea planităţii panoului89 .
Din cauza naturii lemnului, panourile se încovoaie, iar de cele mai multe ori,
asimetric, şi lucrează necontenit, pe măsură ce absorb şi elimină umiditatea atmosferică sau
de altă provenineţă. În practica seculară au fost elaborate diverse sisteme de consolidare şi de
prevenire a acestor efecte, traversele, cadrul fix de lemn, şasiul cadru, parchetajul. Primele ţin
doar de competenţa pictorului, ultima de cea a restauratorului.
Confecţionate dintr-o esenţă lemnoasă mai moale decât a panoului, traversele, se pot
opune dezmembrării şi a tendinţei spre curbură a acestuia, dar cu măsură, fără strangulări ce
s-ar putea solda cu fisuri. Forma şi numărul lor variază. Dacă în secolul al XIV-lea aveau
profil dreptunghiular şi se aplicau fie câte una în centru, fie câte două în părţi, cu ajutorul
cleiului şi a cuielor de lemn sau de fier. Mai târziu sistemul se modifică şi încep a fi încastrate
parţial în masa panoului. Aceasta se produce aproximativ în secolele XV-XVI, când încep să
culiseze printr-un şanţ scobit de-a curmezişul fibrelor lemnului, în care sunt apoi lipite solid.
Din stinghii lungi cu forme rectangulare devin apoi uşor conice în lungime, cu secţiune
trapezoidală şi sunt semi-încastrate în şanţuri făcute pe măsura lor. Astfel nu se mai lipesc ci
se fixează prin simpla înţepenire, pentru a nu crăpa. De regulă există două traverse la fiecare
panou, aşezate simetric şi relativ apropiate de marginea de sus şi de jos, fiecare având dispusă
conicitatea în sens invers, una faţă de alta.
Un alt mijloc care contribuie la consolidarea panoului este sipetul integrat, destul de
mult folosit în pictura de tradiţie bizantină. Din grosimea iniţială a panoului se degroşează cu
dalta şi se nivelează cu unelte corespunzătoare oglinda tabloului, astfel ca, spre extremităţi să
rămână neatinsă un fel de ramă fixă. Cadrul integrat poate avea aceeaşi lăţime de jur
împrejur, poate fî mai lat în partea de jos, iar alteori poate fî mai lat sus şi jos şi respectiv la
fel de îngust în stânga şi dreapta, modificând ca atare proporţiile şi aşezarea scenei principale.
Cum astăzi se utilizează destul de frecvent suporturi placate, aceste cadre pot fi adosate
ulterior cu ajutorul cleiului. Panourile trebuie să fie bine protejate împotriva insectelor
xilofage şi a microvegetaţiilor, acele fluorescenţe putrede care îl ruinează lent, dar sigur.
Pentru acestea, tratamentul se face fie prin vopsiri sau grunduiri. Astfel, după o spălare cu
benzină, reversul panoului se poate vopsi cu 1-2 straturi de culoare de ulei şi apoi peliculiza
cu vernis sau ceară. De asemenea, se poate recurge şi numai la acoperirea cu un vernis bun,
astfel încât fibrele lemnului să rămână vizibile. Se mai poate proceda şi prin peliculizarea cu
89
Liviu Lăzărescu, op. cit., pp. 36-37.

67
ulei de in curat sau dublat cu venis de retuş, iar după uscare se poate aplica un vernis de
tablou.
Impregnarea feţei posterioare a panoului este bine să fie însoţită şi de un tratament
similar al marginilor lui. Un argument convingător pentru necesitatea protecţiei spatelui
tabloului pe lemn îl constituie unele tripticuri vechi, la care panoul central s-a deteriorat, în
vreme ce părţile laterale s-au conservat bine deoarece fuseseră grunduite şi pictate pe ambele
părţi, ba mai mult, au curbura mai redusă. Din fericire, un număr de panouri anterioare
secolului al XVI-lea sunt pictate pe ambele părţi. De aici se poate trage concluzia că trebuie
grunduită, pe cât se poate cu acelaşi fel de grund, atât faţa cât şi reversul, fară a neglija nici
marginile panoului. Se poate recurge Ia prepararea reversului cu un grund de caseină, peste
care se poate aşterne sau nu o culoare de ulei. Aceasta este o soluţie bună, cunscută fiind
aversiunea cariilor faţă de caseină. ca şi impermeabilitatea ei la apă. Utilizarea exclusivă a
caseinei constituie o altă posibilitate.
Dacă panoul este de dimensiuni reduse, este bine ca grosimea scândurilor să fie mai
mică, pentru ca încovoierile posibile să poată fi contracarate de stinghiile transversale aşezate
pe spate, ori de ramă. Panourile medii pot fi ceva mai groase, întrucât rezistă mai bine la
variaţiile de temperatură şi de umiditate, iar cele mai mari de un metru este de dorit să fie
parchetate. Pictorii de origine bizantină, inclusiv vechii iconari români, lucrau pe panouri
groase de 2 până la 3,5 centimetri. Mai rar se întâlnesc în iconografia română panouri groase
de până la 5-6 centimetri.

68
Culoarea

Fiecare culoare utilizată în icoană are un simbolism bine stabilit de mai înainte, după
cum cere subiectul. Astfel, în iconografia ortodoxă, culorile au limbajul lor propriu. Subiectul
icoanei este lumina, dar icoana nu poate fi iluminată, după cum nu se iluminează soarele.
Lumina nu cade din afară pe icoană, ci iradiază din interiorul ei pentru ca fondul icoanei este
soarele dreptăţii nu cel astronomic. Ţesută din lumina dumnezeiască, icoana nesocoteşte
umbrele, astfel încât fiecare fragment nu este luminat, ci-şi emite propria lumină care ţâşneşte
din izvoare tainice. Pe plan religios, jocul de lumini şi umbre simbolizează o forţă
ascensională.
Prin calitatea sa de lumină pură, spre deosebire de culorile ce nu fac altceva decât să
reflecte lumina, aurul simbolizează dumnezeirea, care, ca un metal topit, curge prin trupurile
transfigurate ale sfinţilor. În icoana ortodoxă, prin aur este reprezentat numai ceea ce are
legătură direct cu puterea lui Dumnezeu şi cu manifestarea harului dumnezeiesc.
De altfel, aurul nu este o culoare întâlnită în natură, astfel că, fondul aurit al icoanei
creează un spaţiu unde trupurile nu mai trebuie să se conformeze elementelor de peisaj sau de
arhitectură. Eliberate de ceea ce este pământesc, ele sunt spiritualizate. Dacă strălucirea
metalică a aurului reflectă, pe de o parte, lumina soarelui şi flacăra lumânărilor, pe de altă
parte, ea intensifică culorile diverse prin jocul unui contrast, care produce o armonie sublimă.
La fel ca aureola Mântuitorului, şi aureolele sfinţilor sunt tot din aur, ceea ce ne arată că ei
participă la sfinţenia lui Dumnezeu. Întrucât, în afara Bisericii nu există harul sfinţeniei, în
iconografia ortodoxă, sfinţii apostoli au aureole numai după pogorârea Sfăntului Duh, când se
întiinţează de fapt Biserica.90
Cea mai profundă şi mai materială dintre culori, şi de altfel şi cea mai rece este
albastrul, care oferă o trasnparenţă ce se verifică în vidul apei, al aerului sau al cristalului.
Culoarea albastră devine eminamente activă la nivel spiritual, fiind orientată spre
transcendent. Această culoare exprimă detaşarea faţă de lume şi înălţarea sufletului eliberat
spre Dumnezeu. Astfel albastrul exprimă năzuinţa omului către Dumnezeu. Albastrul are însă
şi un caracter introvertit şi discret, sugerând smerenia tăcută. Foarte aproape de albastrul este
culoarea mantiei lui Hristos Pantocrator, a veşmintelor Sfintei Fecioare şi ale apostolilor.
Transparenţa albastrului face din această culoare un aliat firesc al albului.
Verdele, se găseşte între albastru şi roşu, adică între rece şi cald, şi reprezintă, atunci
când este pur, calmul, absenţa mişcării, armonia existenţei Dumnezeieşti. Verdele este în mod
90
Petroniu Florea, Icoana ortodoxă, Ed. Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, Oradea,
2002, p. 155.

69
frecvent culoarea profeţilor şi a Sfântului Ioan Evanghelistul. Dacă i se adaugă puţin galben
sau albastru, verdele se schimbă, fiind capabil de puternice modulări. Icoanele sunt pline de
ocruri care se asortează cu lumina, imagine a unui pământ transfigurat, ce oficiază cina
pascală. Albul, opusul negrului, nu este cu adevărat o culoare în sine, dar totuşi corespunde
sumei tuturor culorilor, dacă sunt culori lumină. într-adevăr, nimic nu este mai luminos decât
lumina albă. Nimic nu este mai firesc decât ca albul să simbolizeze lumina, a cărei proprietate
este aceea de a se răspândi şi a brăzda spaţiul, pentru că „lumina luminează în întuneric şi
întunericul nu a curpins-o” (Ioan l,5).
Veşmintele Domnului Hristos în icoana schimbării la faţă şi în numeroase icoane ale
învierii sunt de un alb strălucitor şi scânteietor, îmbrăcămintea îngerului de lângă mormântul
lui lisus după Înviere este albă ca zăpada (Matei, 28,3).
Creştinii primelor veacuri numeau botezul luminare. Noul botezat îmbrăca veşminte
albe, ca semn al naşterii sale, la o viaţă adevărată. Albul este aşadar culoarea revelaţiei, a
harului, a teofaniei.
Roşul este culoare nelimitată şi deci, aproape de lumină, încât serveşte uneori drept
fond icoanei şi ocupă în creştinism un spaţiu larg. Roşie este şi hlamida lui Iisus în pretoriu,
roşii sunt veşmintele martirilor, ca şi mantia Sfântului Arhanghel Mihail, precum roşii sunt
zugrăviţi şi serafimii. Culoarea roşie exprimă izbucnirea unei vieţi exuberante, fără să imite
risipirea galbenului năvalnic. Prin stralucirea puternica, irezistibilă şi prin strânsa ei legătura
cu sângele, principiu al vieţii, culoarea roşie este considerată adesea drept prima dintre culori.
Roşu este o culoare activă şi îl simbolizează pe Hristos cel întrupat, care se jerfeşte pe cruce
şi apoi se preaslăveşte prin înviere, înâlţare şi şederea de-a dreapta Tatălui.
Culoarea roşie este pământească şi simbolizează tinereţea, frumuseţea, bogăţia,
sănătatea, iubirea, jertfelnicia dar şi războiul, pentru că roşul poate să însemne deopotrivă
egoism, ură, orgoliu luciferic şi, prin extensiune, focul iadului.
Deşi există un puternic contrast din punct de vedere spiritual între roşu şi albastru,
aceste două culori crează o mare armonie. Putem vedea aceasta atunci când Maica Domnului
este reprezentată având un veşmânt roşu (omenesc), sub mantia de culoare albastră (simbol al
naturii divine, pentru că a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu). În icoana Pantocrator,
Domnul Hristos poartă o mantie roşie, iar peste ea alta de culoare albastră. Cele două culori
atestă cele două naturi ale Mântuitorului.
Galbenul tulbure sau pal simbolizează în icoană orgoliul, adulterul, trădarea şi în
general păcatul. Ca şi albul, negrul înseamnă absenţa sau suma tuturor culorilor. Dar pe când

70
albul reprezintă în mod simbolic unitatea luminii, nergul este negarea acesteia. Negrul,
evocare a neantului, a haosului, a nelinştii şi a morţii, absoarbe lumina fără a o mai da înapoi.
În icoane, veşmintele negre ale călugărilor simbolizează renunţarea la deşertăciunea lumii,
condiţie a vederii luminii dumnezeieşti. Fiindcă viaţa se stinge fară lumină, în icoanele
judecăţii din urmă, cei osândiţi sunt zugrăviţi în negru. Iadul din icoana Învierii este negru, la
fel şi peştera din icoana naşterii, mormântul lui Lazăr şi peştera de sub crucea lui Hristos,
care simbolizează iadul. Diavolii, la rândul lor, sunt zugrăviţi în negru, roşu sau cafeniu.91

Alegerea modelului şi studii pregătitoare

91
Paul Evdochimov, Arta icoanei- o teologie a frumuseţii, Ed, Meridiane, Bucureşti, 1993, p. 217.

71
 Între modelul ales pentru a picta o icoana și icoana propriu zisă nu trebuie să fie o
diferență mare, deoarece trebuie ținut cont de modelele icoanelor vechi ceau fost aprobate de
biserică, aceasta având valoare teologică și fiind corectă.
Sfântul Teodor Studitul ține să precizeze că ei sunt datori să picteze icoanele: nu
după imagini proaste(de slabă calitate) ci după cele care sunt frumoase și remarcabile prin
vechimea lor92.
Tot în acest fel în deciziile testament ale Sinodului de la Moscova 1551 se afirmă că
pictorii de icoane sunt datori cu minuțiozitate extrem de mare să scrie chipul Domnului
Nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu și a Sfinților, după chipul și
după asemănarea și după ființă și după cele mai bune modele ale iconarilor din vechime; iar
din gândirea de la sine și după ale sale presupuneri să nu picteze cele ale dumnezeirii93.
Alegerea modelului pentru lucrarea de licență s-a făcut pornind de la o icoană
aparținând Școlii cretane din veacul al XVI-lea, urmărind numeroase alte modele ce au servit
ca studiu pregătitor.
Icoana folosită drept model a fost deseori pictatată de numeroși pictori de icoane.

Prepararea suportului

92
Leonid Uspensky Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed Sophia, București, 2003, p. 271.
93
Monahia Iuliania, op. cit., pp. 56-57.

72
 Dintre esenţele lemnoase cele mai potrivite ca suport pentru icoane, după cum am
menţionat mai sus, datorită proprietăţilor, se număra teiul, pinul, chiparosul, fagul şi bradul.
Eu am ales lemnul de tei în realizarea icoanei alese.
Odată procurat suportul, acesta trebuie preparat. Înainte de toate suportului i se aplică o
soluţie de clei de oase de concentraţie 10 % pentru a-1 proteja de umezeală şi a satura
suportul, astfel încât la aplicarea grundului acesta să nu absoarbă cleiul din compoziţia sa.
Acest procedeu se numeşte baia lemnului, cleiul aplicându-se fierbinte pe toate părţile
suportului. Cleiul se lasă să se usuce bine, aproximativ o zi, după care urmează lipirea pânzei
sau a tifonulni. Acesta este un strat ce asigură o aderenţă mai bună a grundului la suport. În
prealabil tifonul 1-am înmuiat în apă ca să iasă apretul din acesta. Lipirea tifonului se face
când acesta este uscat aplicând cu pensula un strat de clei de concentraţie 12-15 % .
După această etapă urmează prepararea şi aplicarea grundului. El se prepară din clei de
ierure de concentraţie 10%. În cleiul cald se adaugă praful de cretă de munte, fără a amesteca,
până când soluţia ajunge la saturaţie. Compoziţia amestecată va avea consistenţa unei
smântâni lichide. În cazul în care creta de munte nu este de o calitate superioară, conţinând şi
nisip şi particule insolubile, compoziţia obţinută se strecoară printr-o pânză fină. Primul strat
de grund se aplică cu mâna, astfel încât să intre în textura tifonului. Concomitent cu
grunduirea suprafeţei de lucru se realizează în acelaş mod grunduirea marginilor. Restul
straturilor se pot aplica cu ajutorul pensulei, dar la final ele se nivelează cu ajutorul unei
cartele Repetând acest procedeu am aplicat 13-14 straturi pe suportul icoanei cu un interval
de uscare de aproximativ o zi.

73
74
Desenul şi transpunerea

75
 De la început trebuie menţionat că desenul este un moment de o mare importanţă.
Prima dată am realitzat desenul pe o coală de hârtie în creion. După terminarea acestuia am
aplicat pe dosul hârtiei pigment roşu englez şi 1-am întins cu mâna. Lipind apoi desenul pe
panou, am revenit pe liniile desenate imprimând astfel liniile importante pe grund. După
această etapă, cu puţin ocru am refacut desenul, cu pensula pentru a-i oferi plasticitate. Apoi,
cu un ac am incizat suprafaţa marcată de liniile desenului, etapă ce ajută la păstrarea
desenului şi după aplicarea foiţei şi a proplasmelor.

Stratul pictural

Pentru început trebuie precizate materialele ce mi-au folosit drept culori. Acestea
constau în pigmenţi sub formă de pulbere, ce se dizolvă în emulsia de ou care este folosită ca
liant, iar pensulele folosite sunt cele cu păr natural, bune în special pentru aplicarea culorilor
şi realizarea finisărilor, dar şi cele din păr sintetic, fiind folositoare pentru trasarea liniilor.
Am început pictarea icoanei prin aplicarea fondurilor sau a proplasmelor, cum se
numesc în iconografie. Aplicarea petelor mari de culoare m-a ajutat în stabilirea unui
echilibru cromatic al întregii compoziţii. Apoi a urmat realizarea desenului şi luminarea cu
lame de culoare a clădirilor şi a veşmintelor. Veșmântul a fost cea dintâi parte pe care am
colorat-o. De aceea, am folosit ocru galben, negru și puțin verde pentru proplasmă. Straturile
următoare au constat în luminarea cu ajutorul ocrului și a albului a stratului de proplasmă.
Am finalizat tunica Sfântului Ioan prin aplicarea luminilor sau a așa ziselor lame.

76
 Pentru pictarea chipului și a mâinilor am pregătit o prolasmă din ocru galben, negru
de ivoriu şi puţin roşu cadmiu, realizând astfel o nuanţă de verde plăcută. După aplicarea
acestuia am redesenat chipurile cu atenţie folosind ca şi culoare sienna arsă în combinaţie cu
o cantitate mai mică de proplasmă şi am aplicat primul strat – semicarnaţia, manit să realizeze
structura anatomică. Stratul de glicasmo trebuie să fie aplicat mai gros în zonele mai luminate
ale feţei şi pierdut în zonele mai închise, astfel încât să se contopească cu proplasma.
Următorul strat - carnaţia – accentuează şi mai mult părţile luminate, contopindu-se în cele
mai puţin luminoase cu semicamaţia. Astfel se realizează o uşoară iluzie de
tridimensionalitate a feţei. Urmează apoi accentuarea cu negru pur în zonele foarte
întunecate: pupila ochilor, sub nas, la colţurile gurii, pleoapele ochilor.
O etapă importantă o constituie punerea rumenelilor, culoare realizată din ocru galben
în combinaţie cu roşu kinavar. Aceasta se aplică în obraji, pe pleoape, la gură, pe mâini,
însufleţind personajul. Etapa finală o constituie aplicarea blicurilor. Acestea sunt accente sub
forma unor linii sau haşuri în nuanţe de alb,pentru realizarea modelajului figurilor precum şi
pentru redarea faldurilor la veşminte, fiind un mod de subliniere a reliefului.
Lucrarea este gata, totuşi ea nu poate fi denumită icoană decât în momentul în care
este inscripţionat, pentru a denumi sfântul sau sărbătoarea reprezentată. De asemenea, în
dreptul fiecărei figuri trebuie să se poată citi şi numele, care se poate scrie prescurtat.

77
Vernisarea

Icoana, ternimată, executată în tempera cu ou este extrem de sensibilă în special la

soluţiile apoase, de aceea ea trebuie protejată cu o peliculă de verni. Există o multitudine de
reţete şi verniuri pentru protejarea icoanei, fapt ce demonstrează că încă nu s-a ajuns la o
soluţie unanim acceptată ca fiind bună. Reţetele vechi, pe bază de ulei, aveau un oarecare risc
în sensul că uleiul pătrunzând în profunzimea stratului pictural, îl putea afecta, reacţionând cu
unii pigmenţi, iar dezavantajul prim era acela al uscării prea lente. Pentru lucrarea mea am
ales să aplica mai întâi un strat de sandarac, şi apoi damar. Sandaracul are menirea de a
accelera procesul de uscare al stratului de damar, care în condiţii normale poate ajunge o
perioadă de până la câteva luni.

Concluzii
78
 Această lucrare și-a propus urmărirea modului cum a evoluat reprezentarea chipul
Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce a pregătit Calea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Analiza
creațiilor în care apare chipul Înaintemergătorului a început cu cea a imaginilor descoperite
pe pereții catacombelor din Roma și care au fost datate în secolele al II-lea și al III-lea și a
continuat cu analiza unor lucrări din secolul al XV-lea și sfârșind cu analiza unor lucrări din
secolul al XVIII-lea.
Sfântul Ioan Botezătorul apare reprezentat în creații realizate prin diferite tehnici, de
la reprezentările parietale din secolele al II-lea și al III-lea din catacombele din Roma, la
fresce din secolul al XV-lea în stil bizantin, de la mozaicuri de secol al IV-lea la cele de secol
al XI-lea. Numeroase sunt icoanele realizate în tehnica tempera pe lemn, fiind pictate în
diferite stiluri.
Cel ce botează cu apă și cheamă pe iudei la pocăință este reprezentat în diferite
ipostaze și momente din viața sa. Este reprezentat îndeplinindu-și misiunea de Botezător al
Domnului Iisus Hristos, alteori ca înger, ca profet și propovăduitor al credinței în mântuirea
sufletelor prin pocăință și îndreptare.
Întotdeauna chipul Sfântului Ioan Botezătorul este reprezentat ca având o expresie
aspră, dojenitoare (el fiind cel care ia arătat cu degetul și i-a dojenit pe cei păcătoși care au
încălcat Legea, așa cum a fost Irod și femeia fratelui său, Irodiada), cu plete și barbă, cu
trupul firav și slab, ca simbol a vieții austere și de curățire sufletească pe care a dus-o în
pustie.
În reprezentările iconografice ale Botezului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul apare
întotdeauna în drepta Mîntuitorului căruia îi atinge creștetul cu mîna dreaptă, iar mâna lui
stângă este într-o poziție din care să înțelegem că Îl prezintă pe Iisus Hristos credincioșilor ca
fiind Mesia cel mult așteptat. Înțelegem din aceste reprezentări că Sfântul Ioan Botezătorul a
fost cel mai mare dintre profeți și contemporan lui Iisus Hristos și totodată, cel care a avut
misiunea de a săvârși botezul de pocăință.
A picta chipurile sfinților presupune a reda prin linii bunătatea și iubirea pe care au
arătat-o aceștia credincioșilor și, nu în ultimul rând, iubirea față de Dumnezeu.
A fost deci o provocare și mai mare pentru mine a picta chipul Sfântului Ioan
Botezătorul, cel dintâi dintre asceți și cel mai mare dintre profeți, cel dintâi cunoscător al
Tainei Botezului, botezător al lui Iisus Hristos.

BIBLIOGRAFIE

79
1. Biblia sau Sfânta Scriptură,Ed. Institului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București,1988;
2. Alpatov Mihail, Istoria Artei, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1966;
3. Paul Evdokimov, Rugul aprins, Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara,
1994;
4. Preot.Conf.univ.dr.Octavain Pop, Sfântul Ioan Botezătorul cel mai mare
dintre Profeți, Ed. Mirton, Timișoara, 2004;
5. Diacon Dr. Ioan Caraza, Sfântul Ioan Botezătorul-Înainte-mergătorul
Domnului. Botezul cu Duh Sfânt în Hristos, Ed. Episcopiei Sloboziei și
Călărașilor, 2000;
6. Leonid Uspensky,Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed.
Sophia, București, 2003;
7. Paul Evdochimov, Arta icoanei- o teologie a frumuseţii, Ed, Meridiane,
Bucureşti, 1993;
8. Petroniu Florea, Icoana ortodoxă, Ed. Episcopia Ortodoxă Română a
Oradiei, Bihorului şi Sălajului, Oradea, 2002;
9. Monahia Iuliana, Truda iconarului, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001;
10.Liviu Lăzărescu, Pictura în ulei, Ed. Sigma Plus, Deva, 1996;
11. Corina Nicolaescu, Icoane vechi românești, Ed. Meridiane,
București,1971;
12. Michel Quenot, Învierea și Icoana, Tipărită cu binecuvântarea I.P:S. Dr.
Sefafim Joantă Mitropolit al Mitropoliei Române Ortodoxe pentru
Germania și Europa Centrală, Ed. Christiana, București,1999;
13. Marcel Ghe. Muntean, Repertoriul picturii bizantine-Icoane de praznic,
Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2014;
14. Diac. Ioan Caraza, Sfântul Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului
nostru Iisus Hristos, în rev. „Studii Teologice”,1964;

80
15.Pr.Prof.Univ.Dr. Leon Arion, Comentarii la Sfânta Evanghelie după
Matei, Ploiești, 2003;
16.N. Steinhard, Dăruind vei dobândi, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1994;
17.Antonie Plămădeală, Cuvinte la zile mari, Tiparul Tipografiei Eparhiale,
Sibiu,1989;
18.Athanasie Negoiță, Sfântul Ioan Botezătorul a fost qumranit sau
esenian?,în rev. „Studii Teologice”, 1975;
19.Pr. Ioan Buga, Sfântul Ioan Botezătorul, primul mortorpublic al Fiului lui
Dumnezeu cel Întrupat, în rev. „Ortodoxia”,1983, București, nr.1;
20.http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Iacov_(fiul_lui_Zevedei) , data:
13.06.2015, ora: 19:15;
21.http://www.orthodoxcamro.co.uk/sf-ioan-evanghelistul.html, data:
13.06.2015, ora 18:07;
22.http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-29-sf_ap_petru.html, data:
13.06.2015, ora: 16:55;
23.http://tendintein.ro/viata-sfantului-andrei/, data: 13.06.2015,ora: 16:40;
24.http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=5174, data: 13.06.2015, ora:
16:35;

81
 Declaraţie de onestitate

Subsemnatul Giurca Cristian Pavel, masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă,

specializarea Artă Sacră, din cadrul Universităţii Babeş - Bolyai, Cluj - Napoca, declar pe
propria-mi răspundere că lucrarea de dizertație cu titlul „ Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul
reprezentant in arta răsăriteană și apuseană” îmi aparţine în întregime, iar ca bibliografie am
folosit doar materialul citat.

Cluj-Napoca,
Iunie, 2017
Masterand,
Giurca Cristian Pavel

82
Curriculum Vitae
Mă numesc Giurca Cristian Pavel. M-am născut în 11 iunie 1991, în Alba Iulia,
părinții mei locuind la acea vreme în satul Totoi, comuna Sântimbru, județul Alba. În 1992
părinții mei s-au mutat la Mediaș, județul Sibiu.
Clasele I-IV, 1998-2002, le-am absolvit la Școala Gimnazială Nr. 8 din Mediaș, iar
ciclul gimnazial, 2002-2006, la Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din aceeași localitate,
la grupele de artă, unde am fost admis pe baza evaluării unei mape cu desene. Fiind elev la
această școală și având un program special pentru specializarea ,,Arte plastice” am participat
la numeroase concursuri de creație, secțiunea ,,Arte plastice” obținând rezultate bune și foarte
bune. Câteva dintre aceste rezultate sunt:
- Locul III la Concursul de creație ,,Titus Andronic”-secțiunea Creație plastică- 2003 și
același loc III în 2004, organizat de Rotary Club Mediaș;
- Certificat de Merit oferit Ambasadorul Indiei la București, Ajai Malhotra, în semn de
apreciere pentru lucrarea prezentată în cadrul proiectului Religiile Indiei-Ganesha,
Zeul Începuturilor Binecuvântate, organizat de Asociația Culturală Româno-Indiană-
2005;
- Premiul I la Concursul de artă plastică ,, Mediaș, Misterele din Cetatea Luminii”
organizat în cadrul Festvalului ,,Mediaș-Cetate Medievală”;
- Locul I la Concursul de Creație Plastică organizat de Școala ,,Mihai Eminescu”-2006;
- Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Artă Plastică ,,N.N. Tonitza”,ed. a
VII-a, Iași, 2007.
În perioada 2006-2011 am frecventat cursurile Liceului Tehnologic ,,Școala Națională
de Gaz”- specializarea Electrotehnică și automatizări, ruta progresivă. Am promovat
examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă 2011. Chiar dacă am frecventat
cursurile unui liceu tehnologic, am avut preocupări artistice și am participat la
expoziții și concursuri de artă plastică, reprezentând Școala Națională de Gaz-
Mediaș, obținând:
- Locul I la Concursul ,,Floare de Colț”, ed. a V-a, faza județeană, 2007;
- Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Artă Plastică ,,N.N. Tonitza”,ed. a
VIII-a, Iași, 2009.

83
 Ca membru al ,,Art Grup”, colectiv de pasionați de pictură, cunduși și îndrumați de
pictorul medieșan Grigorie Munteanu, am participat la numeroase expoziții colective
organizate în Mediaș.
În anul 2012 m-am înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Artă sacră
din cadrul Universității Babeș-Bolyai - Cluj-Napoca. Ca student la această facultate și această
specializare, ca membru al Grupului Luca, coordonat de D-l Asist. Univ. Dr. Marius Dan
Ghenescu, am participat la unele manifestări ale Centrului de Creație și Cercetare
Continuă ,,Sfântul Evanghelist Luca”: Salonul Studențesc de Artă Religioasă- Petroșani, 14-
22 aprilie 2014, Tabăra Studențească de Arte Vizuale- Petroșani, 26-31 mai 2014. Am
participat cu lucrări de pictură la expoziția cu titlul ,,Tehnici artistice” coordonată de D-l
Lect. Univ. Dr. Alin Trifa.
Sfântul Ioan Botezătorul - Conf. Unvi. Dr. Marcel Muntean, în expoziții orgamizate la
Casa de Cultură a Studenților.
Sub îndrumarea D-nei Lect.Univ. Dr. Ana-Maria Baciu am efectuat lucrări de restaurare
pictură pe șantierele de la Casa Universitarilor și de la Mănăstirea Moldovița, Sfânții Trei
Ierhari Iași.
Absolvent al Facultății de Teologie, specializarea Artă Sacră, din cadrul Universității
Babeș-Balyai din Cluj-Napoca și mă pregătesc în vederea susținerii examenului de dizertație.

84