ICOANELE si IDOLII

Preot Ioan Iovanel

 “Biblie zugravita “

Icoanele reprezinta textul biblic.

Spre exemplu :
" Cand se lumina de ziua intai a saptamanii, a venit
Maria Magdalena si cealalta Marie ca sa vada mormantul
si iata ca s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului
coborand din cer si venind a pravalit piatra si sedea
deasupra ei “
( Matei 28, 1-2 ).
Insusi Mantuitorul Iisus Hristos este numit icoana Tatalui :

"Fiind stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu”

Evrei 1, 3.
 Poate fi icoana confundata cu idolul ?

 - Icoana nu poate fi confundata cu idolul pentru ca

icoana este reprezentarea unei fiinte existente in mod
real, pe cand idolul este o nascocire ( inchipuire ) a
mintii omenesti, slabita de pacat.
Asa se explica faptul ca idolul, ca si chip cioplit, a fost oprit
a se face, prin porunca lui Dumnezeu :
" Sa nu-ti faci chip cioplit " ( Iesire 20, 4 ).
Dar tot atunci, Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca
icoane, spunandu-i :
" Sa faci doi heruvimi de aur si sa-i faci ca dintr-o
bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale
capacului " ( Iesire 25, 19 ).
 Deci, daca admitem ca textul din Iesire 20, 4
vorbeste despre icoane, atunci s-ar contrazice cu
cel din Iesire25,19.

Asadar, primul text vorbeste despre idoli ( sa nu

faci ) si al doilea text despre icoane ( sa faci ) si
nu mai avem nici o contradictie, ci dimpotriva, o
precizare foarte clara :
Sa nu-ti faci idoli, dar sa-ti faci icoane.
 De ce cinstim sfintele icoane?

Cinstim sfintele icoane pentru ca ele ne inalta gandul la taina

Intruparii Domnului. Luand chip de om, Domnul ne-a aratat ca
il putem infatisa si cinsti in zugravitura.
Cinstim sfintele icoane apoi pentru ca ele ne ajuta sa ne
inaltam gandul la sfintii care s-au nevoit si au patimit pentru
dreapta credinta, dandu-ne noua pilda intru totul vrednica de
urmat. Asemenea unei fotografii, icoana ne duce cu gandul la
sfantul pe care il reprezinta.
Mai cinstim sfintele icoane pentru ca prin rugaciuni inaintea
lor, adresate Sfintilor pe care ii infatiseaza, credinciosii
evlaviosi se fac partasi de imbelsugate daruri
duhovnicesti.
Cinstirea sfintelor icoane nu este inchinare la idoli,
pentru ca cinstirea nu o dam lemnului si culorilor, ci
Sfintilor infatisati pe lemn, ca unii bineplacuti lui
Dumnezeu, ca unii care s-au invrednicit sa stea in cea
mai stransa legatura cu Dumnezeu si deci sa poata
mijloci pentru noi. Inainte de a fi asezate in Biserici si in
casele credinciosilor, icoanele se sfinfesc de catre preoti,
dupa rinduiala stabilita de Sfanta Biserica Ortodoxa.
 

Mantuitorul a cinstit icoanele ?

- Mantuitorul a cinstit icoanele, pentru ca,

mergand la templu, nu a poruncit sa le scoata
afara, ci, dimpotriva, a scos afara pe cei ce le
necinsteau prin pacatele lacomiei lor, dupa cum
scrie ca : “Si facandu-Si un bici de streanguri, i-a
scos pe toti afara din templu, si oile si boii si
schimbatorilor le-a varsat banii si le-a rasturnat
mesele" ( Ioan 2:15 ).
 Se pune întrebarea: ce înseamnă “chipul cioplit”?
O înţelegere literală ar însemna că toate imaginile din
Templu călcau această poruncă.
De fapt, scopul principal al acestei porunci se adresează
 tendinţei către idolatrie a poporului evreu. Cunoaştem
foarte bine istoria cu viţelul de aur din deşert (Iş.32).
Miezul poruncii nu este de fapt interzicerea oricărui fel de
imagine ci a a celor păgâne care puteau fi venerate ca
idoli.
Mai mult decât atât, dacă textul s-ar referi la orice
imagine, atunci chiar şi poza din carnetul meu de
conducere este un idol şi o încălcare a acestei porunci.
Una din două: ori fiecare protestant care are carnet de
conducere este un idolatru, ori icoanele nu sunt idoli.
 Scopul principal al icoanei este acela de a ne
introduce, prin privirea chipurilor zugrăvite pe
ea, într-o stare prielnică rugăciunii.
“Icoana, ne spune monahia Iuliana, este o
rugăciune în imagini şi este înţeleasă, întâi de
toate, prin rugăciune.
Menirea icoanei este să contribuie la rugăciune”
 Atunci când privim o icoană ortodoxă încercăm o
senzaţie de ireal, parcă simţim că imaginea vine dintr-o
altă lume. De ce? Pentru că perspectiva icoanei este şi
ea, în mod voit, răsturnată.
În icoană, toate liniile se îndreaptă nu spre orizont, ca în
tabloul religios apusean, ci spre planul icoanei, spre
privitor.
Este ca şi cum Dumnezeu ne priveşte pe noi şi nu noi pe
El.
Icoana zugrăveşte practic lumea aşa cum o vede
Dumnezeu, iar pe Dumnezeu aşa cum, şi atât cât, El ni
S-a descoperit.
Se poate spune că Dumnezeu se întâlneşte cu cel care i se
roagă în planul icoanei, icoana devenind un prag spre
lumea de dincolo.
 Icoana nu poate lipsi din casa creştinului.
Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că
familia care locuieşte acolo este creştin ortodoxa. Icoana
din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu.

Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Punem

icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la
răsărit, şi la Bserică şi acasă. Răsăritul, locul de unde ne
vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului
Hristos, numit în rugăciunile Sfintei Bisericii Ortodoxe
"Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii".
 Cererile adresate in fata icoanelor urmaresc
desavarsirea morala. Caci sfintii prin chipurile lor
ascetice, care redau viata lor de infranare, de
detasare de lume, de transcedere a ei, de
daruire si de jertfire de sine, de urmare a lui
Hristos, ne ajuta sa ne inaltam mereu spre bine,
sa transcedem alipirea la viata pamanteasca, sa
ne oprim de la raul care ne leaga de cele limitate
ale lumii, sa ne curatim de patimi, cum nu o fac
zeii si idolii lor ce reprezinta fortele lumesti in
ambiguitatea lor contradictorie.
 Caci viata Sfintilor a fost o viata de daruire
totala lui Hristos si cu Hristos, Tatalui.
Iar icoanele mucenicilor ne arata puterea cu
care au savarsit ei aceasta transcedere,
prin pecetluirea marturisirii dragostei lor
de Hristos, prin jertfirea fara ezitare a
vietii lor pamantesti pentru a fi mai curand
si mai deplin cu El.
 SA NE INTREBAM CU ADEVARAT
 Cine a nimicit idolii din Balcani? Cine a deşertat Atena şi
Roma de mulţimea statuilor şi templelor?
Cine i-a doborât pe Jupiter, şi pe Diana din Efes, şi pe
Astarte din Babilon, şi pe Isis din Egipt?
Cine l-a dat jos pe Perun de pe colina din Kiev şi l-a
aruncat în Nipru? Cine a curăţit de idoli Asia Mică, Africa
de Nord şi întreaga Europă?
Cumva cultele religioase, sau Sfanta Biserică Ortodoxa a lui
Hristos, care în lupta cruntă împotriva închinării la idoli a
dat milioane de jertfe omeneşti şi a umplut calendarul
său cu numele mucenicilor pentru credinţa în singurul
Dumnezeu adevărat? Cultele religioase nu au nici măcar
un mucenic pentru credinţa lui Hristos.
 Iar tu să ştii că precum se deosebeşte ziua
de noapte, aşa se deosebesc şi icoanele
creştine de idolii păgâneşti.
 Idolii sunt chipuri de fiinţe născocite şi
imaginate, în vreme ce icoanele sunt înfăţişări de
sfinţi care au trăit pe pământ cu adevărat,
L-au proslăvit pe Hristos prin credinţa lor şi s-au
învrednicit în cer de împărăţia lui Dumnezeu.
 Acolo iluzie, aici realitate. Acolo minciună şi

nălucire, aici adevărul şi numai adevărul.

 Idolii îl despart pe om de Dumnezeul Cel

adevărat, în vreme ce icoanele îl duc pe om la

Dumnezeul Cel adevărat.
Prin a doua Sa poruncă, Ziditorul a vrut să
abată neamul omenesc de la ceea ce-l
desparte de El, adică să-l abată de toate
minciunile, nălucirile şi iluziile demonice.
 O MINUNE CU SFÂNTA ICOANA A MÂNTUITORULUI

Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de

moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu
pentru un timp, spunându-i:
- Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne
la niste nepoti ai mei.
Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a
Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către
crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui.
Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:
- Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!
 Iar el a răspuns:

- Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la

locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!

Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a

lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a
dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:

- Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!

 Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie.
Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si
după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în
fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau:
Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau.
După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei
Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au
făcut părintii lor, să le urmeze răutatea.
Iar unul din ei a zis:

- Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!

 Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns
icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge
mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au
spus rabinului:
- Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când
am împuns-o, a curs sânge!
Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:
- Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii
nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus
Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn,
suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!
Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti
aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta
credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său
Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea
Sa pe Golgota.
TU CUI TE
INCHINI ???