Sunteți pe pagina 1din 1

 

  Minunile Sfintilor inchisorilor


Pe 19 martie 2011 am fost din plin martorul unei minuni
  (CIPRIAN VOICILA)

 
O perioadă îndelungată am crezut în mărturiile fraţilor mei creştini că
moaştele de la Aiud au izvorât mir în doi ani consecutiv, pe aceeaşi dată, 19
martie. Am crezut, în ciuda efortului unora de a mă convinge de contrariu, că
moaştele de la Aiud sunt moaşte. 
Întrebările opozanţilor canonizării noilor mucenici ai Ortodoxiei variau
pervers: „ce dovezi ai că sunt moaşte?”; „cum să-i canonizezi pe toţi?- ar
trebui întocmite dosare de canonizare pentru fiecare în parte”; „aaa, a devenit
o modă să mărturiseşti despre mărturisitori”; „campania prin care vreţi să îi
treceţi din temniţe în sinaxare s-ar putea să nu le placă nici lor,mărturisitorilor”.
Toate întrebările acestea care aveau ca scop final zdruncinarea credinţei
că cei martirizaţi în temniţele comuniste sunt mucenici şi mărturisitori au
căzut sâmbătă seară, pe 19 martie 2011. 
La sfârşitul conferinţei închinate lor, când eu mă obişnuisem cu gândul
că Domnul nu a mai îngăduit ca şi în acest an moaştele să ivorască mir, cineva
de pe scena Teatrului Luceafărul din Iaşi, unde credincioşii stăteau la rând să
se închine la ele, a strigat: a izvorât mir din moastele din ambele racle- şi din
racla cu craniul de la Aiud, din care izvorăse mir în anii anteriori, şi din răcliţa
în care se afla o coastă a unui mărturisitor de la Aiud, pe care fratele meu,
Danion Vasile, o primise de la Părintele Justin Pârvu tocmai cu scopul ca cei
veniti la conferinţe să se închine la ea.
Când m-am apropiat de cele două racle am simţit o bună mireasmă
extraordinar de puternică, iar când le-am sărutat separat am simţit mirosul
diferit al fiecăreia dintre ele. Pe buze mi-a rămas un mir puternic mirositor, de
un gust înţepător.
Dar pentru mine minunea nu s-a încheiat aici. Pe drumul de la Iaşi la
Petru Vodă am ţinut în mâini, pe piept, răcliţa cu coasta recent adusă de
Danion. Răcliţa era învelită într-o husă din catifea, destul de groasă. În cele 2
ore, cât a durat drumul până la Petru Vodă, am simţit continuu cum din raclă,
prin husă, se ridică valuri de mireasmă care îmi pătrund in nări şi pe care le
simt in gura si gat. Gustam, într-un fel, buna mireasmă a unuia din noii
mucenici ai lui Hristos.
Ceea ce am crezut ani de zile acum mi s-a adeverit, aducandu-mi in suflet
multa bucurie si pace.

S-ar putea să vă placă și