UNIVERSITATEA ,,BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

MASTER I

Chipul Maicii Domnului în icoana pe lemn

Lucrare de seminar
Semestrul II

Coordonator: Student:

Pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru Ierima George-Cristian

Cluj-Napoca
 În spaţiul românesc, în Muntenia şi Oltenia, în Moldova, Basarabia şi Bucovina, în
Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, icoanele au un rol deosebit de important în cult, fiind
specifice bisericii ortodoxe şi tradiţiei bizantine. Cuvântul „icoană" este de origine greacă: eikon
înseamnă „imagine” sau „portret” chip, reprezentare. ,,În Biserica creștină, prin sfintele icoane se
înţeleg reprezentările vizibile redate prin zugrăvire, ale chipurilor lui Dumnezeu, Mântuitorul
Iisus Hristos, Sfântului Duh, Maicii Domnului, sfinţilor îngeri, ale tuturor sfinţilor, precum şi ale
unor scene biblice.”1 În înţeles creştin ortodox, icoana nu este doar un ornament, un tablou sau o
simplă reprezentare figurativă, ci o comunicare vizuală a realității invizibile divine, manifestată
în timp și spațiu.
“Transilvania conservă un patrimoniu cultural artistic românesc de o excepţională şi
inestimabilă valoare, un adevărat tezaur pentru istoria noastră naţională, atestând o veche şi o
continuă viaţă religioasă. Peste tot unde au trăit şi trăiesc românii, din Bihor până în Ţara Bârsei
şi Secuime, din Banat până în Maramureş sau Ţara Oaşului, din Valea Someşului şi Câmpia
Transilvaniei până în Mărginimea Sibiului şi Hunedara, din Munţii Apuseni până în Ţara
Făgăraşului, se înalţă la tot pasul lăcaşurile româneşti de închinăciune, dovezi ale credinţei şi
statorniciei, monumente istorice şi de artă, unele de o mare vechime. Ctitoriile creştineşti ale
românilor sunt toate împodobite cu icoane şi pictură murală, adevărate rugăciuni înălţate către
Dumnezeu, pictate pe zidurile sfintelor lăcaşuri. Cunoaşterea evoluţiei în timp a acestor
monumente ale istoriei şi artei religioase româneşti este întregită, nu o dată, de inscripţiile săpate
în piatră, dăltuite în lemn ori metale preţioase, pictate sau incizate în tencuiala zidurilor, fiecare
constituind importante izvoare documentare.”2

Esenţa icoanei este una de ordin dogmatic. În icoană, arta însăşi este ,,încreştinată”,
primind harul mărturisirii şi preaslăvirii lui Dumnezeu. ,,Aceasta este arta înviată în Hristos: nici
semn, nici tablou, ci icoană, simbol al prezenţei (lui Dumnezeu) şi locul strălucirii Sale, vedere
liturgică a misterului care a luat chip.”3 Ca şi Evanghelia şi Liturghia, icoanele slujesc tainei mari
a prezenţei lui Dumnezeu în lumea aceasta, sunt darul Bisericii către ochiul uman.

1
Cinstirea icoanelor. În Îndrumări Misionare, ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1986, p.839.
2
http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10642
3
Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană. Învăţătură patristică, liturgică şi iconografică,
trad. Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Răducă, Bucureşti, 1995, pp.122-123.
 Criteriul suprem în zugrăvirea unei icoanei decurge din funcţia ei liturgică. Icoana, în
întregul ei, trebuie să servească rugăciunii, trebuie chiar s-o exprime. Frumusețea icoanei se află
în momentul în care cheamă omul la rugăciune. Ea nu este doar frumuseţe divină reprezentată
artistic, ci ea este locul unei prezenţe harice, şi, ca simbolul, se arată în cult a fi ambianţa
întâlnirii dintre creat şi necreat, dintre Dumnezeu şi om.

Icoana reflectă frumusețea cerească, prezentată prin simboluri care ascund și descoperă
adâncul fără margini al acestuia. Nu este doar revelaţia Cuvântului divin, ci şi Imagine divină
manifestată prin Dumnezeu-Omul. Biserica învaţă că imaginea se întemeiază pe întruparea Celei
de-a doua Persoane a Sfintei Treimi. Nu este vorba despre o ruptură şi cu atât mai puţin de vreo
contradicţie cu Vechiul Testament - aşa cum cred protestanţii - ci, dimpotrivă, de o împlinire
nemijlocită. Căci existenţa imaginii în Noul Testament este implicată de interzicerea imaginii în
Vechiul Testament. Chiar dacă faptul ar putea să pară ciudat, pentru Biserică, imaginea sacră
decurge tocmai din absenţa imaginii directe în Vechiul Testament; prima este urmarea şi
desăvârşirea celeilalte.

Prototipul imaginii creştine nu este idolul păgân, aşa cum se socoteşte uneori, ci absenţa
din cadrul simbolismului vetero-testamentar a oricărei imagini concrete şi făţişe înainte de
întrupare, tot aşa cum prototipul Bisericii nu este lumea păgână, ci vechiul Israel, poporul ales de
Dumnezeu pentru a primi Revelaţia. Pentru Biserică este absolut clar că interzicerea imaginii
formulată în Exod (20, 4) şi în Deuteronom (5, 12-19) nu constituie o interdicţie de principiu, ci
numai o măsură provizorie, pedagogică, referitoare doar la Vechiul Testament. „Ba încă le-am
dat şi legi care nu erau bune” (Iez. 20, 25) din pricina împietririi inimii lor - spune Sfântul Ioan
Damaschinul pentru a explica această interdicţie. “Căci, în paralel cu interzicerea imaginilor
directe şi concrete, exista neclintita poruncă divină de a construi aceste întruchipări simbolice,
prefigurările reprezentate de tabernacol şi tot ce conţinea el, prefigurări pe care Dumnezeu le-a
dictat - s-ar putea spune - până în cele mai mici amănunte.”4

4
LEONID USPENSKY, Teologia icoanei în BISERICA ORTODOXĂ, studiu introductiv și traducere Teodor
Baconsky, Ediție electronică, Apologeticum 2006, p. 13
 Din aceste considerente, în reprezentările iconografiei creştine începând din primii zori ai
luminii lui Hristos din Biserică, scopul principal urmărit era acela de a atrage prin spiriualizare şi
sfinţire, cele trupeşti spre cele duhovniceşti, cele vizibile spre cele inteligibile. Biserica, deşi
operând cu noţiunile ce le avea la îndemână, nu a făcut din icoană ,,artă de dragul artei” ci, din
dragoste pentru Dragostea lui Dumnezeu, a făcut icoana ca mărturisire de credinţă, de nădejde şi
de dragoste. Şi cum credinţa are un început dar presupune progresul pe calea desăvârşirii, se
poate constata un progres în sensul de ,,înflorire” a iconografiei. În fața privitorului icoana
realizează o relație, o întâlnire reală, de a-l aduce în prezent pe cel înfățișat. Icoanele însele devin
mărturii vii a faptului că lumea nu va fi distrusă la sfârșitul vremurilor, ci se va descoperi în
esența sa ideală. Sunt exemple ale modului în care sfinţii Îl sălăşluiau pe Hristos în ei, dar – lucru
foarte important – icoanele, prin harul consacrării, contribuiau la susţinerea urcuşului
duhovnicesc, la dobândirea asemănării cu Hristos.

Arta trebuie, pe de o parte, să transmită adevărurile formulate dogmatic iar pe de altă

parte, să comunice experienţa trăită a acestor adevăruri, experienţa spirituală a sfinţilor - acel
creştinism viu în care dogma şi viaţa se confundă. Dar toate acestea nu vor mai fi transmise unor
grupuri restrânse, ci maselor poporului credincios.

De aceea, Părinţii acestei perioade acordă o mare importanţă rolului pedagogic al artei.
“Iconoclaștii subliniau faptul că Dumnezeu e de <<dincolo>> (transcendentalismul
Dumnezeirii). El e de nedescris și de nepătruns, prin urmare, după părerea iconoclaștilor,
Dumnezeu nu poate fi reprezentat în chip văzut; de asemenea nici starea Sfinților, care se află în
sfera lumii duhovnicești, nu poate fi redată prin arta mistică.”5

Etape premergătoare stratului de pictură

În tradiția icongrafică materialul cel mai convenabil folosit a fost întotdeauna lemnul,
selectat cu atenţie, ca să fie trainic, mai ales pentru conservarea în timp a icoanei. Speciile
lemnoase folosite în acest scop sunt: teiul, pinul, chiparosul, arinul, zada, mesteacănul, frasinul,

5
Rafail Karelin, Nikolai Gusev, Mihail Dunaev, Îndrumător iconografic Vol. I, Ed. Sophia, București, 2007, p.298
fagul, platanul, plopul, cireșul, părul, nucul, dar și stejarul sau ulmul. Lucrările din lemn de tei
prezintă o rezistență în timp mai mare. Lemnul de chiparos – preferat în rândul meșetrilor din
Grecia – nu se curbează la modificările atmosferice. Lemnul trebuie să fie foarte bine uscat
înainte de tăierea în scânduri, ce vor fi folosite la realizarea panoului. Știind că lemnul lucrează
în timp și se va curba în sensul învers al dispunerii fibrelor, scândurile vor fi îmbinate cu fibrele
în formă de U în sus, astfel încât deformarea să nu afecteze grav stratul de pictură.

Pentru a preveni curbarea, sunt făcute transversal tăieturi tronconice numite “coadă de
rândunică”, în spatele icoanei. În aceste locuri sunt puse pene (traverse) având forma scobiturii,
pregătite dintr-un lemn de esență mai dură decât panoul.

Pe faţa lemnului poate fi scobită o adâncitură plană formând astfel o ramă de cativa
cm. ,,Interiorul scobit al panoului simbolizează Chivotul Legii, iar mai târziu, el desemnează un
sipet pentru moaşte. Astfel, apare legătura între cinstirea moaştelor şi a icoanelor.” 6 Locul
adâncit se numeşte sipet sau covată; acestea având un rol estetic cât „și un rol structural,
contribuind la creșterea rezistenței panoului în ansamblu.”7

Urmează apoi aplicarea cleiului de pește în straturi succesive. Rolul băii lemnului 8este de
a pregăti panoul pentru straturile următoare, panoul devenind mai puțin absorbant, pânza va
adera mai bine. Pe de altă parte, prin aplicarea peliculei de clei, se închid pori lemnului pe toate
părțile, rezultând o stabilitate crescută la umiditate.

Următoarea etapă este aplicarea tifonului sau pânzei cu ţesături rare, îmbibată în clei.

Lemnul acuma este pregătit pentru grunduire. Denunirea de grundului provine din limba
greacă ,,levkas” care înseamnă alb. ,,Albul levkas-ului reprezintă lumina primelor zile de
creaţie”9. Grundul este simbolul purităţii şi al lumini. ,,Bizantinii au moştenit din cultura antică
mijloacele de a exprima grafic lumina.”10 Rolul grundului11 este:

6
Egon Sendler Icoana, chipul nevăzutului, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005, p. 199
7
Alin Trifa, Tehnici iconografice bizantine și contemporane, Ed. Renașterea, 2013, p.26
8
Alin Trifa, op.cit., p.43
9
Michel Quenot, Nevoia de icoană, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, p.126
10
Ibidem, 125
11
Alin Trifa, op.cit., pp.49-50
 - de a asigura legătura între lemn şi culoare, a reține și menține mult timp materia
picturală.

- prin grund se asigură uniformizarea suprafeței suportului;

- grundul colorează suportul.

După parcurgerea etapelor de până acuma, se începe pregătirea pentru stratul pictural.
Astfel s-a realizat desenul scenei respectând atât proporțile cât și canoanele iconografice. Unele
şcoli de iconografie sunt de părere că desenul trebuie copiat după izvoadele vechi, aceasta pentru
a păstra calitatea şi îndemânarea vechilor meşteri, dar şi pentru a nu ne abate de la tradiţia bine
definită a Sfinţilor Părinţi. Cei mai experimentați însă, pot să facă acest desen cu mâna liberă.
,,Un iconar experimentat fie că îl execută din minte, dacă subiectul îi este foarte cunoscut şi,
călăuzit de sensul icoanei, schiţează compoziţia după cum doreşte, fie, dacă tema îi este mai
puţin cunoscută, îşi ia drept model alte icoane, se foloseşte de manuale, de schiţe preliminare şi
aşa mai departe”.12

„La capătul acestei munci îndelungate şi minuţioase, iată-ne la momentul în care pictura
devine o icoană. Prin inscripţie, această imagine primeşte întreaga sa dimensiune spirituală,
caracterul ei sacru. Numele nu este numai un simplu semn distinctiv sau titlu, ci comunicare a
substanţei originalului”13. Prin această etapă a scrierii numelui, icoana este strâns legată de
prototipul său, care este reprezentat. Scrisul trebuie să fie în armonie cu pictura, de aceea se
folosesc caractere liturgice, care au folosit oarecând la păstrarea adevăratei credinţe ortodoxe.

Modele de icoane romănești din Maramureș

În tradiţia ortodoxă aflăm că Sfântul Evanghelist Luca ar fi zugrăvit minunat, puţin după

12
Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, op.cit., p. 83
13
Ibidem, p. 230
Cincizecime, primele trei icoane ale Fecioarei purtând în braţe pe Pruncul cel mai înainte de
veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos: „Eleusa”, „Odighitria” și „Oranta”; şi le-a adus la Maica
Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzînd acele chipuri ale sale, a grăit astfel:
"Darul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu icoanele acestea".14
Sfîntul Apostol Luca a mai pictat şi chipurile sfinţilor şi marilor Apostoli Petru şi Pavel şi de la
dânsul s-a început în toată lumea acel bun şi preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane,
întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui şi a tuturor sfinţilor, pentru împodobirea Bisericii şi spre
mîntuirea credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţă cinstesc sfintele icoane.15

O puternică şi autentică personalitate manifestă în acest secol „şcoala" maramureşană,

pictura murală a bisericilor de lemn şi cea de icoane continuând cu consecvenţă principiile artei
bizantine şi postbizantine prin operele lui Alexandru Ponehalschi şi ale lui Radu Munteanu, dar
şi ale zugravilor grupaţi în jurul lor, fiecare interpretând, într-un mod aparte, fondul iconografic
tradiţional. Abia în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea şi mai ales în primele decenii le secolului
următor, în pictura maramureşană pătrund influenţele barocului, Toader Hodor fiind unul din
pictorii cei mai receptivi din regiune. Din aceiaşi perioadă este cunoscută activitatea lui Mihai
Zugravul, Ioan Opriş, Ioan Plohod,
Nicolae Cepschin, Gheorghe
Vişovan.16

Maica Domnului cu Pruncul

14
http://www.resurse-ortodoxe.ro/viata-sfantului-apostol-si-evanghelist-luca_l1891_p0.html

15
„Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie ediția a II-a, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor, 1992. p. 183-185

16
Marius  Porumb, Icoane din Maramureş, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1975.
 Din a doua jumătate a sec. XIX. Piesa este de formă dreptunghiulară alcătuită din icoana
propriu-zisă, două chingi pe spate și ramă aplicată pe blat. Scena o reprezintă pe Maica
Domnului de tip Hodighitria (Călăuzitoarea), bust, cu Pruncul Iisus în brațe. Iisus este
reprezentat ca Emanuel, binecuvântează cu dreapta. În mâna stângă ține un sul. Ambii poartă
aureole cu motive florale baroce. Ea este înveșmântată într-o haină albastră cu blicuri și maforion
roșu așezat pe ambii umeri. De o parte și alta a capului Maicii apar doi îngeri ce susțin două
medalioane cu numele sfinților. Scena iconografică este limitată de o ramă bicoloră. Cromatica:
albastru, verde, roșu, alb, maron, galben, negru, argintiu. Piesa face parte din icoanele
împărătești puse pe catapeteasmă sau ca icoană de praznic.
Maica Domnului cu Pruncul

Icoană din loc. Borșa - Maramureș, 1/4

secolul al XVIII-lea.

Compoziția icoanei respectă regulile clasice ale iconografiei bizantine, având ca figură
centrală bustul Mariei cu pruncul in brațe. Fondul icoanei este zugrăvit în stratul de suport al
icoanei reliefând frunze de stejar ondulatorii. Pruncul Iisus este așezat compozițional în partea
dreaptă a Mariei ținând mâna dreaptă ridicată cu două degete în sus binecuvântând. Maria ține în
mâna dreaptă o floare de crin. În cele două colțuri este reprezentat soarele în mișcare. Pictura
este pe suport de ghips (2-3 straturi) urmat de câlț mărunt tăiat și aplicat pe scândura de brad
dintr-o singură bucată cu două pene trapezoidale în spate. Culori: roșu, albastru, maro deschis,
auriu.
Zămislirea Fecioarei Maria

Icoană din loc.

Sârbi -
Maramureș, 4/4
secolul al XVIII-
lea.

Central, în partea superioară, într-un medalion pe fond albastru, conturat în roșu-

portocaliu cu un rând de romburi întrerupte este redată Fecioara Maria cu mâinile ridicate spre
cer. În cele două colțuri apare câte un grupaj de nori. În partea de jos a compoziției, despărțiți de
o biserică pe un fond alb, apare imaginea Sf. Ioachim și Sf. Ana, ținând în mână câte un lujer.
Apar ornamente fitomorfe desfășurate pe tot fundalul. Întreaga compoziție este înconjurată de o
bordură din lemn aplicată. Colorit: auriu, roșu, alb, albastru, verde, maro, olive, negru.
Maria cu Pruncul

Icoană din loc.

Sârbi – Maramureș,
2/4 secolul al
XVIII-lea

Icoana o reprezintă pe Maica Domnului ținând pe Pruncul Iisus în brațul drept. Cele două
personaje cu trăsăturile feței puternic conturate, ochii mari, sugerând blândețea, nasul alungit,
gura mică. Fondul icoanei este auriu, decorat cu frunze mari de stejar și încadrează întreaga
compoziție.
Maica Domnului cu Pruncul

Icoană din Maramureș 1756.

Maica Domnului ține Pruncul pe partea stângă și cu mâna dreaptă arată spre acesta.
Veșmântul ei este presărat cu flori și pe margini are diferite motive decorative. Motivele
decorative de la baza gâtului, de pe manșetă și de pe aureolă sunt realizate în relief. Isus este
reprezentat binecuvântând. Tema este încadrată de două coloane sculptate pe care sunt diferite
motive ornamentale. În partea superioară este o arcadă, două flori în relief și motive decorative.
Lângă aureole se află monogramele în chirilică. În partea inferioară a icoanei, cât și în cea
superioară sunt mențiuni în chirilică. Fondul icoanei, în partea superioară este incizat cu motive
vegetale. Cromatică: roșu vermillon, verde, brun, albastru, negru, alb, ocru.
Maica Domnului cu Pruncul

Icoană din Maramureș sec. XVIII.

Central este reprezentată Maica

Domnului ținând cu o mână pe Iisus, iar
în cealaltă probabil un sceptru. Pe
maforion (acoperământul capului) se văd cele trei stele ale fecioriei, dispuse pe umeri și pe
frunte. Unul din capetele maforionului se termină cu ciucuri și cruci. Iisus este reprezentat
binecuvântând. În partea superioară, în cele două colțuri se distinge câte un înger. Monogramele
Maicii Domnului și a lui Iisus sunt scrise cu litere chirilice. Cromatică: roșu, verde, negru, ocru,
galben.
Icoane din alte zone:

Maica Domnului cu Pruncul

Icoană din Valea Someșului, 1745.

Piesă de formă dreptunghiulară

alcătuită din icoana propriu-zisă și ramă (stâlpi laterali) aplicați. Scena îi reprezintă pe Maica
Domnului (tipul Hodighitria – Călăuzitoarea) pe tron și pe Pruncul Iisus orant (Emanuel) în
brațele acesteia. De o parte și alta a tronului doi îngeri sprijină două lumânări aprinse. Scena este
încadrată într-o arcadă cu semiovă, la partea superioară și doi stâlpi pe lateral. Fondul de aur cu
motive vegetale incizate, cromatica în care predomină roșul și ocrul (culori calde), nimburile în
relief, figurile tratate grafic cu tușe accentuate pe contururi, veșmintele subliniate cu tiv decorativ
de culoare deschisă, inscripțiile nominative combină caracterele chirilice cu cele grecești,
semnăturile și datarea plasate jos, în zona centrală. Cromatica: auriu, bleu gri, negru, roșu,
portocaliu, alb, maron. Piesa face parte din fondul vechi al muzeului.
Maica Domnului cu pruncul tronâ nd

Icoană din loc. Câlnic

(Caraș-Severin), Butin
(Timiș), prima jumătate a
secolului al XVIII-lea

Maica Domnului cu Pruncul așezată pe un tron identic cu cel din icoana pandant cu tema
„Iisus Mare Împărat și Arhiereu” tronând, având în partea dreaptă și stângă pe Arhanghelii
Mihail și Gavril, prezentați portrete bust, îndărătul tronului. În construcția personajelor și în
special la cea a figurilor este reluată schema caracteristică „portretelor” iconarului: capetele sunt
ovale, umbrele lunecate spre marginile feței, ochii sunt accentuați cu linie de contur, încercănați,
linia sprâncenelor este bine conturată, nasul este lung și subțire și buzele strânse. Cromatica se
bazează pe asocierea de roșu, albastru, ocru și foiță de aur la tron și la aureole. Desenul și
decorul tronului sunt identice cu cele din icoana Deisis. Prin iconografie și prin caracterul său
decorativ, icoana se înscrie în categoria lucrărilor brâncovenești și de tradiție brâncovenească.
Maica Domnului cu pruncul Hodighitria

Icoană din loc. Lăpușnic,

județ Timiș, cea de-a
doua jumătate a secolului
al XVIII-lea

Icoana provenind din iconostasul bisericii vechi din Lăpușnic. Fondul este împărțit în
cele două câmpuri de culoare, cel celest albastru și cel terestru roșu vermillon. Maica Domnului
este prezentată indicând spre Iisus, așezat în dreapta sa. Capul, ușor înclinat spre Prunc și mâna
stângă, cu dreapta indică spre acesta, trimit la tipul Hodighitria. Ca și portretul Pantocratorului
cel al Maicii Domnului a fost realizat cu acuratețe și precizie a liniei. Ovalul feței este ușor
umbrit, cu brunuri care estompează rozurile carnației. Trăsăturile sunt identice. Aceeași ochi ușor
mongoloizi, sprâncene bine arcuite, nas subțire drept, bărbie voluntară. Mai puțin realizat,
portretul pruncului Iisus, care ține în mână un rotulus înfășurat, este evidențiat prin vermillonul
vibrat cu galben ocru al tunicii, detașându-se de roșul-brun al maforionului Mariei.

Maica Domnului cu Pruncul

Icoană din Nicula, loc.

Cluj-Napoca, 1/2 sec.
XVIII

Piesă de formă dreptunghiulară alcătuită din icoana propriu-zisă și ramă realizată prin
sculptură. Chenarul îngust este scos în relief fiind decorat cu motivul „frânghiei răsucite” și
separă scena iconografică de margine. Scena îi reprezintă pe Maica Domnului (tipul Hodighitria
– Călăuzitoarea) pe un tron imaginar cu arcadă cu semiovă deasupra, și pe Pruncul Iisus
(Emanuel) în brațele acesteia. Sunt înveșmântați în mantii roșu și orange cu blicuri roșii,
marginile veșmintelor subliniate cu tiv decorativ alb. Aureola lui Iisus poartă inscripția „Cel ce
sunt” cu caractere grecești. Fondul de aur cu motive vegetale stilizate. Figurile sunt tratate grafic.
Inscripțiile sunt plasate pe benzi de culoare. Fondul auriu este separat, prin stâlpi, de două
registre cu câte cinci casete în care apar prorocii Iona, Iezechil, Ioil, Iesei, Ghedeon, Daniil,
Samuel, regele David și arhanghelii Mihail și Gavriil. Figurile sunt tratate grafic cu tușe
accentuate pe contururi, veșminte subliniate cu tiv decorativ alb. Cromatica: predomină culorile
calde: auriu, albastru, gri, negru, roșu, portocaliu, alb, maron, verde.

BIBLIOGRAFIE

I. CĂRȚI ȘI VOLUME DE SPECIALITATE:

1. Cinstirea icoanelor. În Îndrumări Misionare, ed. IBM al BOR, Bucureşti,
1986.
2. Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană. Învăţătură
patristică, liturgică şi iconografică, trad. Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Răducă,
Bucureşti, 1995.
3. LEONID USPENSKY, Teologia icoanei în BISERICA ORTODOXĂ, studiu
introductiv și traducere Teodor Baconsky, Ediție electronică, Apologeticum
2006.
4. Rafail Karelin, Nikolai Gusev, Mihail Dunaev, Îndrumător iconografic Vol. I,
Ed. Sophia, București, 2007.
5. Marius  Porumb, Icoane din Maramureş, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1975.
6. Egon Sendler Icoana, chipul nevăzutului, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005.
7. Alin Trifa, Tehnici iconografice bizantine și contemporane, Ed. Renașterea,
2013.
8. Michel Quenot, Nevoia de icoană, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006.
9. „Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie ediția a II-a, Ed. Episcopiei Romanului și
Hușilor, 1992.

II. SURSE ELECTRONICE:

1. http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10642
2. http://www.resurse-ortodoxe.ro/viata-sfantului-apostol-si-evanghelist-
luca_l1891_p0.html
3. http://www.europeana.eu/portal/