Imaginea lui Homer

Părintele mitului grec, Homer este la rândul lui un

personaj aproape mitic: incredibila cantitate de
informaţii vehiculate în Antichitate în legătură cu el,
adesea în contradicţie unele cu altele, demonstrează că
din biografia sa se cunoşteau foarte puţine detalii certe
şi că elementul de legendă l-a depăşit rapid pe cel
istoric.
Nu se cunoştea semnificaţia precisă a numelui
său, care apare pentru prima oară în fragm. 357
(incert) din Hesiod: după unii însemna „orb”, în
dialectul eolidian din Cumae, iar după alţii,
„ostatic”. Mai frecvent însă, prin antonomază, era
numit „Poetul”. Tradiţiile legendare abundă şi în
privinţa locului său de origine: cel  puţin şapte
cetăţi îşi disputau onoarea de a-i fi loc de baştină.
Printre acestea, insula Chios, menţionată şi de
Pindar ca patrie a poetului şi sediu al unei şcoli de
aezi, Homerizii, care se pretindeau a fi
descendenţii acestuia.
 La fel de discordante şi de slab fixate
prin date istorice erau tradiţiile
referitoare la cronologia sa, plasată în
epoca asediului Troiei descris de el
în Iliada (după datarea stabilită de
Eratostene şi căreia i se conformau
anticii, acesta ar fi avut loc în anul 1184
î.Hr.), dar şi cu şaizeci, o sută sau patru
sute de ani mai târziu. Nici raportarea
cronologică la Hesiod nu este de mare
ajutor, pentru că tradiţiile îl consideră
când contemporan, când predecesor,
când succesor al acestuia. Herodot
(2.53) îi consideră pe Homer şi pe
Hesiod contemporani şi îi situează pe
amândoi cu patru sute de ani înaintea sa,
aşadar pe la mijlocul secolului al IX-lea
î.Hr.
 Prezenţe în literatura antică. Printre nenumăratele biografii ale lui Homer se regăsesc cea fals
atribuită lui Herodot, o alta a lui Pseudo-Plutarh, precum şi diverse altele de mai mică importanţă.
Referiri la Homer apar în toate operele istoricilor, poeţilor, compilatorilor şi mitografilor din
Antichitate.
 Prezenţe în literatura medievală şi modernă. Figura lui Homer se află în centrul uneia dintre
cele mai aprinse dezbateri pe care le-a cunoscut vreodată filologia clasică – aceea referitoare la
paternitatea Iliadei şi a Odiseii şi la veridicitatea istorică a unui poet numit Homer —, dezbatere
cunoscută sub numele generic „chestiunea homerică” şi în cadrul căreia poziţiile au alternat de-a
lungul secolelor, când în favoarea, când împotriva existenţei personajului istoric Homer. Critica
contemporană şi-a concentrat atenţia asupra altor teme, „chestiunea homerică” pierzându-şi în
deceniile din urmă centralitatea, dar figura poetului orb nu a încetat să fascineze şi să suscite
interesul. Dintre numeroasele referiri prezente în literatura din toate timpurile şi din toate ţările la
Homer şi la poemele sale, merită să fie amintite cel puţin interpretarea figurii poetului oferită de
Vico şi mai ales menţionarea sa de către Dante, care îl întâlneşte în primul cerc al infernului şi îl
prezintă drept „Homer, poetul suveran” din fruntea şcolii marilor poeţi, „bardul cu vers
scânteietor, ce peste ei ca şoimul se ridică” (Infernul, cântul 4, vv. 88, 95-96).
 Iconografie. Arta antică ne-a transmis numeroase portrete ale lui Homer, majoritatea în copii din
epoca romană după originale greceşti mai vechi, databile aproximativ la mijlocul secolului al V-
lea î.Hr. Toate sunt portrete de reconstituire, atribuind figurii lui Homer caracteristicile transmise
de tradiţie: acesta este reprezentat ca un bătrân cu barbă lungă, concentrat şi gânditor, purtând
semnul clar al cecităţii – cavităţile orbitale profunde. Ridurile care îi brăzdează de obicei fruntea
în aceste portrete nu indică în general vârsta înaintată, ci sunt o reprezentare convenţională a
capacităţii mnemonice deosebite, caracteristice poetului.