Craciunul

Crăciunul ne aduce de fiecare dată multe bucurii, multă pace, iubire şi atenție din partea
celor din jur. Aşadar, când simți mirosul dulce de portocale şi de scorțişoară, când apare
bradul verde şi proaspat în casă, când guşti din toate bucatele, cele mai alese, de pe masă,
când zâmbetele şi dragostea celor dragi îți încălzesc inima, când trăieşti toate aceste clipe cu
spirit de sărbatoare poți spune că eşti un om împlinit, că cei din jurul tău şi tot ce te
înconjoară este un cadou pentru sufletul tău.

Sărbătoarea de Crăciun este una foarte importantă pentru toată lumea, iar pe teritoriul
românesc ea se leagă strâns de spiritul creştin al acestui popor.

Legenda Crăciunului
O poveste din folclor spune că Fecioara Maria umbla din casă în casă, în perioada apropiată
naşterii fiului lui Dumnezeu, însoțită de dreptul Iosif, rugând pe oameni să le ofere un
adăpost pentru a naște. Ajunşi la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaia, sunt refuzați,
spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală. Însă, Maria a intrat
în ieslea vitelor, din cauza durerilor nașterii. Astfel,Crăciunoaia, auzind și ştiind ce
înseamnă nașterea unui copil, i s-a făcut milă de dânsa şi a îndeplinit rolul de moașă.
Crăciun, când a aflat, s-a supărat și a tăiat mâinile babei, urmând ca acesta să fugă de acasă
înfricoşat de toate cele întamplate. Baba a umplut un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus să
scalde copilul, aşa cum a putut. Maria i-a cerut să încerce apa, iar in momentul când
cioturile mâinilor au atins apa, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte.
Aşadar, de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate. 

Mâncarea tradițională românească

Creştinii respectă ritualul de la an la an, astfel, în cursul a 40 de zile, înainte de Crăciun,
sunt în post. Acest post se sfârşeşte în ziua de Crăciun, după liturghie. La data de 20
decembrie, în ziua de Ignat, este tăierea porcului care anticipează Crăciunul, fapt ce
stârneşte dorința tuturor de a veni Crăciunul mai repede. Pregătirea bucatelor capătă
dimensiunile unui ritual din vechi strămoşi: cârnații, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboș și
cozonacul nelipsit vor atăta minunat pe masa de Crăciun.

Pentru unii dintre noi, Crăciunul înseamnă o mare sărbătoare, una a bucuriei, Nașterea
Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. În cultura noastră creștină, sărbătorim pe 25 decembrie o zi
semnificativă, încununată de ceremonia mesei din această zi. Punem pe masă mâncăruri alese,
prilej de petrecere, voie bună și bucurie. Mai ales pentru cei dintre noi care am ținut și postul
premergător acestei sărbători, masa din ziua de Crăciun este o mare binecuvântare.

Pentru alții, ziua de Crăciun înseamnă mirosul de brad, luminat și împodobit cu eleganță și
cadourile frumos împachetate și ele, sub bradul de Crăciun. Plăcerea de a te bucura cu cei dragi
de aceste obiceiuri, cu mirosul de brad, de cozonac sau vin fiert cu scorțișoara, toate  acestea
poate însemna Cărciunul.
Pentru mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă și tradiție. Crăciunul înseamnă întoarcerea la
locurile natale, la casă bătrânească de la țară, la tradiție și la momentele tainice petrecute în
copilărie. Căldura din case și din inimile noastre, oamenii dragi în jurul mesei, cu toate bucatele
alese, de sărbătoare. Ce poate fi mai desăvârșit de atât?

Anul Nou
Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând astfel de
sărbători în vechiul Babilon. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a
avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. Înainte, Echinocțiul de
iarnă și apoi Crăciunul aveau rolul începutului de An Nou.

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie —
noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ ‘veghe’,
aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; la rude, prieteni și
cunoștințe se fac urări de noroc și sănătate, se urează ‘La mulți ani!’ Anul Nou reprezintă, în
întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, la cumpăna dintre ani. În noaptea de 31
decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla — într-o mare metropolă sau în vârful munților
— omul sărbătorește cumpăna dintre anul vechi și cel Nou printr-un ceremonial cu specific
local, care diferă, de la țară la țară. Unele popoare marchează trecerea dintre ani în alte
perioade ale anului.

Celebrarea Anului Nou a dăinuit de-a lungul secolelor, dar Biserica Catolică a interzis acest
obicei pe motiv că avea elemente păgâne. Pe măsură ce Creștinismul s-a răspândit,
obiceiurile bisericești s-au împletit cu elementele păgâne existente în momentul convertirii.
La fel s-a întâmplat și cu Anul Nou, care a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică
în 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută în jurul
lui 1500-1600, la introducerea calendarului gregorian.

Anul Nou se sărbătorește, astăzi, în funcție de regiune și mai ales de religie. Poporul evreu
sărbătorește Rosh Hashanah — o ocazie solemna și sfântă în septembrie sau octombrie.
Biserica ortodoxă rusă sărbătorește Anul Nou la14 ianuarie, în China acesta cade între 21
ianuarie și 19 februarie, iar în Iran este sărbătorit în luna martie etc.